d 4 drept international privat vasile cosmin pdf

1

VASILE COSMIN

DRET INTERNAŢIONAL PRIVAT -Manual de studiu individual-

3

VASILE COSMIN

DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

-Manual de studiu individual-

4

Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

5

CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................... 6

Unitatea de învăţare 1

Introducere în domeniul dreptului internațional privat

1.. Conţinutul unităţii de învăţare 10

1.1. Noțiunea de extraneitate și particularitățile raportului juridic 11 1.2. Izvoarele dreptului internațional privat 13 1.3. Îndrumăor pentru autoverificare 15

Unitatea de învăţare 2 Normele conflictuale

2. Conţinutul unităţii de învăţare 17

2.1. Caracteristicile normelor conflictuale și punctele de legătură 17 2.2. Normele conflictuale privind persoanele fizice 19 2.3. Normele conflictuale privind actele juridice 2.4. Normele conflictuale în materia dreptului familiei 2.5. Îndrumător pentru autoverificare

20

Unitatea de învăţare 3 Calificarea și retrimiterea


3.1. Calificarea 35 3.2. Retrimiterea 37 3.3. Îndrumător pentru autoverificare 37

Unitatea de învăţare 4 Aplicarea legilor străine

39

6

4. Conţinutul unităţii de învăţare

4.1. Noțiunea legii străine și temeiul aplicării legii străine 40 4.2. Cazurile de înlăturare de la aplicare a legilor străine 40 4.3. Îndrumător pentru autoevaluare 41

Unitatea de învăţare 5

Frauda și conflictul de legi


5.1. Fraudarea legii 42 5.2. Conflictul de legi 44 5.3. Îndrumător pentru autoevaluare 46

Unitatea de învăţare 6 Conflicte de jurisdicție în dreptul internațional privat

6. Conţinutul unităţii de învăţare 47 6.1. Competența în dreptul internațional privat 47

6.2. Efectele hotărârilor judecătorești străine 48 6.3. Arbitrajul 6.4. Îndrumător pentru autoevaluare

50 51

7

INTRODUCERE

OBIECTIVE

Cursul Drept internațional privat are drept principal obiectiv familiarizarea studenților cu

noțiunile specifice domeniului, temele abordate și materialele utilizate contribuind la

înțelegerea și interpretarea conținutului cursului în raport cu situațiile concrete.

Competențe conferite:

Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

disciplinei)

-cunoasterea noţiunilor specifice dreptului internațional privat;

-înțelegerea și utilizarea adecvată a noțiunilor specifice

-cunoasterea mecanismului de aplicare a normelor dreptului internaţional privat;

Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,

precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)

- explicarea si interpretarea conţinuturilor teoretice si practice ale dreptului internațional

privat

- interpretarea normelor în raport cu situațiile concrete

Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice

specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)

- utilizarea adecvată a noțiunilor specifice dreptului internațional privat

-implicare în identificarea și propunerea soluțiilor optime, legale pentru soluționarea unor

situații litigioase care implică aspecte specifice domeniului dreptului internațional privat

Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul

8

domeniul ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice

/ promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi

creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea

instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu

alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare

profesională)

- dezvoltarea unor atitudini pozitive și responsabile față de domeniul de studiu

- dezvoltarea gândirii juridice

- promovarea unui sistem de valori culturale, morale și civice

STRUCTURA CURSULUI

Unitatea de învățare 1: Introducere în domeniul internațional privat

Unitatea de învățare 2: Normele conflictuale

Unitatea de învățare 3: Calificarea și retrimiterea

Unitatea de învățare 4: Aplicarea legilor străine

Unitatea de învățare 5: Frauda și conflictul de legi

Unitatea de învățare 6: Conflicte de jurisdicție în dreptul internațional privat

METODA DE EVALUARE

Examenul finală se susține sub formă scrisă, pe bază de subiecte tip sinteză.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

9

1.Dragoș-Alexandru Sitaru, Drept Internațional Privat – tratat, Editura Lumina Lex,

București, 2001

2.Dispozițiile noului Cod Civil: art. 2557 și art. 2663

3.Regulamentul (CE) Nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din

17.06.2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale

4.Regulamentul (CE) Nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din

11.07.2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale.

5.Regulamentul (CE) Nr. 2201/2003 al Consiliului din 27.11.2003 privind competența,

recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia

răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000.

6.Regulamentul (CE) Nr. 44/2001 al Consiliului din 22.12.2000 privind competența

judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

Unitatea de învăre 1

10

Introducere în domeniul dreptului internațional privat

Introducere

Cunoașterea apariției și dezvoltării normelor de drept

internațional privat prezintă o importanță deosebită în

contextul amplificării și diversificării relațiilor internaționale,

a raporturilor juridice tot mai frecvente între persone fizice,

persoane juridice sau între persoane fizice și persoane

juridice.

Obiectivele și competențele unității de învățare

- definirea conceptelor specifice

- cunoașterea factorilor care au contribuit la apariția

acestui domeniu

- familiarizarea cu caracteristicile domeniului

11

Capitolul 1

Noțiunea de extraneitate și particularitățile

raportului juridic

Noțiunea de extraneitate

Noțiunea de extraneitate constituie elementul esențial în

deosebirea raporturilor juridice de drept internațional privat

de alte raporturi juridice. Această noțiune definește acea acea

componentă a raportului juridic care se află în străinătate

sau sub incidența unei legi străine1. Așadar, întotdeauna

facem referire la elementul străin doar prin raportare la legea

română sau la statul român.

Putem clasifica elementele de extraneitate în funcție de

următoarele criterii:

1. În funcție de subiectele raportului:

- pentru persoanele fizice: cetățenia, domiciliul sau

reședința etc.

- pentru persoane juridice: sediul, naționalitatea și fondul

de comerț

2. În funcție de obiectul derivat al obiectului juridic (bun

mobil/imobil)

3. În funcție de conținutul raportului juridic:

- la actele juridice pot fi elemente obiective: locul

încheierii actului sau al executării

- sau element subiectiv: voința părților de poziționa

raportul juridic sub incidența legii străine.

- la faptele juridice (delicte) ne referim la locul săvârșirii

1 Dragoș Alexandru Sitaru, Drept Internațional Privat-tratat, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p.15

12

delictului sau al producerii prejudiciului

Caracterele raportului juridic cu element de extraneitate

Acest tip de raport poate fi reglementat cu ajutorul normelor

conflictuale, cât și a celor de aplicare imediată.

Introducere în drept internațional privat

Pentru a înțelege caracteristicile acestui domeniu, se impun

următoarele explicații:

Conflictul de legi – există conflict de legi în momentul în care

unui raport juridic cu element de extraneitate îi sunt

susceptibile de a se aplica două sau mai multe legi

aparținând unor sisteme diferite2.

Conflictul de jurisdicții – dreptul internațional privat, fiind

prin excelență un drept conflictual, ridică și probleme de

ordin procesual. Conflictul de jurisdicție face referire la

noțiunea de competență jurisdicțională, procedura aplicabilă

unui raport juridic cu element de extraneitate, dar și la

efectele hotărârilor judecătorești emise de instanțe

internaționale.

Particularitățile raportului juridic de drept internațional

privat

1. Raportul juridic de drept internațional privat se

stabilește între persoane fizice, juridice sau persoane

fizice și juridice. Referitor la persoanele juridice,

2 Ion Filipescu, Andrei Filipescu Tratat de drept internațional privat, ed. Universul Juridic, București, 2007, p.

32

13

statul poate fi parte în raportul juridic cu element de

extraneitate. Facem deosebire între poziția statului

într-un raport de drept internațional public față de cel

internațional privat.

2. Elementul de extraneitate

3. Raportul juridic cu element de extraneitate poate fi un

raport civil, comercial, de muncă, de procedură civila

etc.

Noțiunea de drept internațional privat – dreptul internațional

privat reglementează raporturile juridice conflictuale, cu

element de extraneitate.

Capitolul 2

Izvoarele dreptului internațional privat

Izvoarele dreptului internațional privat se clasifică în izvoare

interne și izvoare internaționale

Izvoarele interne ale dreptului internațional privat pot fi

clasificate, la rândul lor, după conținut, în izvoare specifice și

izvoare nespecifice ale dreptului internațional privat

• Izvoare specifice reprezintă acele acte normative care

reglementează raporturi juridice cu element de

extraneitate

3 Dragoș Alexandru Sitaru, Drept Internațional Privat-tratat, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p.67

14

Acte juridice interne

– legea 105/01.10.1992;

- Codul de Procedură Civilă privind arbitrajul

internațional;

- Codul de Procedură Penală

• Izvoarele nespecifice reprezintă actele normative care

privesc alte ramuri de drept, dar care conțin și norme

de drept internațional privat.

Izvorele internaționale ale dreptului internațional privat –

pentru statul român au această valoare fie convenția fie

tratatul fie acordul la care acesta participă.

Izvoarele internaționale pot servi la rezolvarea unor probleme

conflictuale atunci când nu există norme în izvorul intern.

În caz de concurs în aplicare între izvorele interne și cele

internaționale ale dreptului internațional privat, prevalează

izvoarele internaționale. Această idee se desprinde cu

claritate din prevederile art. 10 din Legea 105/1992, conform

cărora dispozițiile acestei legi sunt aplicabile în măsura în

care convențiile internaționale la care România este parte nu

stabilesc altă reglementare3.

Apariția dreptului internațional privat

Dintre factorii care au contribuit la apariția și dezvoltarea

normelor dreptului internațional privat amintim:

- Schimb intens de mărfuri între locuitorii unor țări sau

15

provincii diferite; deplasarea oamenilor dintr-o parte

în alta

- Un drept civil diferit, prin conținutul său, de la o

provincie la alta sau de la o țară la alta între care

existau relații economice

- Posibilitatea de a recunoaște străinului unele drepturi

dobândite potrivit legii sale personale și, deci,

posibilitatea de a se recunoaște efectele unor legi

străine

Îndrumător pentru autoverificare

1. Sinteza

- Conceptul de extraneitate constituie elementul esențial în deosebirea raporturilor

juridice de drept internațional privat de alte raporturi juridice

- Conflictul de jurisdicție face referire la noțiunea de competență jurisdicțională,

procedura aplicabilă unui raport juridic cu element de extraneitate, dar și la efectele

hotărârilor judecătorești emise de instanțe internaționale.

- Izvoarele dreptului internațional privat se clasifică în izvoare interne și izvoare

internaționale

2. Concepte și termeni de reținut

� Extraneitate

� Raport juridic

� Drept internațional privat

� Conflictul de legi

� Conflictul de jurisdicții

16

3. Întrebări și teme de dezbatere a. Izvoarele dreptului internațional privat b. Noțiunea de extraneitate și criteriile de clasificare c. Factorii care au contribuit la apariția dreptului internațional privat

17


Normele conflictuale

Introducere

Cunoașterea noțiunii și trăsăturilor normelor conflictuale, a

caracterului și rolului lor în soluționarea conflictelor de legi


- definirea conceptului de normă conflictuală

- familiarizarea cu caracteristicile și structura normelor

conflictuale

- definirea conceptului de punct de legătură

Capitolul 1

Caracteristicile normelor conflictuale și punctele de

legătură

Normele conflictuale indică legea competentă care se aplică

raportului juridic cu element de extraneitate. Normele

conflictuale au un caracter prealabil și soluționează

conflictele de legi.

Comparație între normele conflictuale și normele materiale

18

- normele conflictuale sunt norme de trimitere, spre

deosebire de normele materiale care oferă soulția pe

fond.

- norma conflictuală are o aplicare prealabilă, spre

deosebire de normele materiale.

- norma conflictuală influențează norma materială

aplicabilă în sensul că norma conflictuală face

trimiterea la un anumit sistem de drept, în timp ce

norma materială va fi aplicată imediat raportului

juridic cu element de extraneitate.

Structura normelor conflictuale

Normele conflictuale au în componență următoarele

elemente:

- conținut: raporturile juridice la care se referă (exemplu

raporturile privind forma încheierii căsătoriei).

Conținutul normei conflictuale poate fi asimilat

ipotezei normei conflictuale

- legătură: trimite la sistemul de drept care va reglementa

raportul juridic care intră în componența normei

conflictuale. Legătura normei conflictuale poate fi

asimilată dispoziției normei conflictuale.

Punct de legătură

Legea competentă a se aplica se determină pe baza legăturii,

și anume sistemul de drept aplicabil.

Legătura dintre un raport juridic și un sistem de drept

constituie un punct de legătură.

Dintre punctele de legătură reținem următoarele:

19

- cetățenia – punct de legătură pentru o serie de raporturi

juridice precum: starea civilă, capacitatea și relațiile

de familie ale persoanelor fizice; moștenirea mobiliară

și jurisdicția competentă

- teritoriul (domiciliul sau reședința)

- pavilionul unei nave sau aeronave (în relațiile de comerț

exterior)

- punctele de legătură pot să difere în raport cu alte

elemente precum: voința părților sau alte împrejurări

pentru legea contractului, ultimul domiciliu al soțului

Capitolul 2

Normele conflictuale privind persoanele fizice

Starea și capacitatea persoanei fizice, statutul persoanei fizice,

sunt guvernate de legea sa națională, cu excepția situației în

care, prin dispoziții speciale, se prevede altfel. Potrivit art. 11

din legea 105/1992, aplicarea legii naționale constituie regula

în materie, de la care, prin dispoziții speciale, se pot stabili

excepții.

Legea națională a cetățeanului român care, potrivit legii

străine, este considerat că are altă cetățenie, este legea

română. Legea română se aplică pentru cetățenii români,

inclusiv cei care au dobândit și altă cetățenie, atât timp cât nu

au pierdut cetățeni română, în conformitate cu dreptul român.

În cazul în care un străin are mai multe cetățenii, legea lui

națională este legea statului unde își are domiciliul sau, în

lipsă, reședința.

Normele conflictuale privind statutul persoanei fizice au un

caracter imperativ, în sensul că părțile nu pot deroga de la ele,

prin manifestarea propriei voințe.

20

Domeniul de aplicare a legii statutului persoanei fizice, în

dreptul civil:

Starea civilă – totalitatea elementelor personale, care reies

din acte și fape de stare civilă, care conduc la identificarea

persoanei în familie și societate.

Sunt supuse normei conflictuale privind statutul personal

următorele calități care intră în conținutul stării civile:

- Cu privire la filiație

- Cu privire la căsătorie

- Cu privire la adopție

- Cu privire la rudenie

- Cu privire la afinitate

Întocmirea actelor și faptelor de stare civilă este guvernată de

legea locului încheierii actului sau de legea autorității care

efectuează înregistrarea.

Normele conflictuale privind numele și domiciliul

persoanei fizice

Potrivit art. 14 alin. 1 din legea 105/1992 numele persoanei

fizice este cârmuit de legea sa națională. În cazul în care

persoana nu are nici o cetățenie, se aplică legea domiciliului,

sau în lipsă, legea reședinței. În domeniul legii personale se

include numele în sens larg, adică atât numele de familie cât

și prenumele. Schimbarea pe cale administrativă numelui

persoanelor fără cetățenie domiciliate în România este supusă

legii române, ca legea domiciliului.

21

Pseudonimul este supus legii naționale a persoanei în cauză.

Dreptul român nu conține dispoziții conflictuale privind

domiciliul persoanei fizice, acesta fiind tratat numai ca un

punct de legătură în cazul normei conflictuale legii

domiciliului, în materia stării civile, capacității și relațiilor de

familie ale persoanei fizice, condițiilor de fond ale actului

juridic, în anumite cazuri, sau ca element care atrage

competența instanțelor române, în condițiile legii.

Stabilirea domiciliului de drept comun al străinului în

România este supusă legii materiale române.

Domiciliul legal al persoanei fizice, fiind o măsură de

ocrotire, este supusă legii naționale a ocrotitului.

Domiciliul ales, fiind stabilit printr-un act juridic, este supus

legii actului respectiv.

Reședința persoanei fizice străine în țară este supusă regulilor

aplicabile pentru domiciliul de drept comun.

Capitolul 3 Normele conflictulale privind actele juridice

Există mai multe forme ale actelor juridice:

1. Forma exterioară a actului juridic – formă de

exteriorizare, de manifestare a voinței celor ce

săvârșesc actul juridic. Condițiile de fond ale actului

juridic sunt voința părților. Condițiile de fond privesc

conținutul actului juridic, iar condițiile de formă se

referă la form pe care o îmbracă acest conținut.

Distingem, așadar, între voința sau consimțământul

părților și modalitățile de exprimare, exteriorizare ale

consimțământului. Voința părților produce efecte

22

juridice doar dacă este exprimată în formele prevăzute

de lege.

2. Forma de publicitate – este prevăzută de lege în

interesul terților.

3. Forma de abilitare – prevzăută de lege pentru validitatea

actului juridic încheiat în numele unei persoane lipsite

de capacitate de exercițiu sau încheiat de o persoană

cu capacitate de exercițiu restrânsă

4. Forma de procedură – aceea care interesează

desfășurarea procesului civil, ca de exemplu: forma în

care se face mărturisirea, forma în care se face

vânzarea judiciară.

Forma exterioară a actului juridic este guvernată de legea

locului unde se încheie actul (conform regula locus regit

actum). Această regulă nu se aplică în cazul formelor de

publicitate, formelor de abilitare și formelor de procedruă, în

cazul cărora se aplică altă reglementare decât cea locului

încheierii.

Forma de publicitate – în această materie este competentă

legea locului unde se face publicitatea, deoarece doar în acest

fel se asigură cel mai bine interesele terților. În acest sens,

publicitatea privind drepturile imobiliare se face la locul

situației bunului iar în ce privește navele și aeronavele, la

locul unde sunt înmatriculate.

Forma de abilitare – formă suspusă legii personale a celui în

cauză. Realizarea practică a formelor de abilitare se face în

condițiile de procedură prevăzute de legea forului.

Forma de procedură – interesează desfășurarea procesului

23

civil.

Norma conflictuală privind faptele jurdice

Faptul juridic – în sens restrâns, desemnează evenimente

materiale, care se produc independent de voința omului, dar

care produc efecte juridice (nașterea sau decesul persoanei

juridice), faptele naturale care constituie forță majoră, precum

și faptele voluntare ale persoanelor fizice și juridice, săvârșite

fără intenția de a produce efecte juridice, dar care, potrivit

legii, generează asemenea efecte.

-în sens larg, faptul juridic desemnează atât faptul juridic în

sens restrâns cât și actul juridic.

Faptul juridic, în sens restrâns, se opune faptului juridic, în

sens larg și actului juridic.

Norme conflictuale privind fapte juridice licite – îmbogățirea

fără justă cauză

Îmbogățirea fără cauză este supusă, în materia dreptului

internațional privat, legii statului unde s-a produs

îmbogățirea, indiferent dacă îmbogățirea s-a produs în

patrimoniul unei persone fizice sau juridice.

Locul îmbogățirii este locul unde se află domiciliul

(reședința) persoanei fizice sau sediul persoanei juridice care

a beneficiat de sporirea patrimonială.

Legea locului unde s-a produs sporirea patrimonială este

aplicabilă atât în cazul în care acest loc se află în același stat

cu locul unde a avut loc sărăcirea corelativă a patrimoniului

altei persoane, cât și atunci când cele două locuri se află în

24

state diferite.

Norme conflictuale privind fapte juridice licite – plata

nedatorată

Legea 105/1992 nu reglementează soluția conflictuală

aplicabilă plății nedatorate, poate din cauza asemănărilor de

fond existente între aceasta și îmbogățirea fără justă cauză,

care conduce la o soluție asemăntoare și pe planul dreptului

internațional privat.

Din aplicarea prin analogie a art. 104, rezultă că legea care

guvernează plata nedatorată este cea a statului unde această

plată s-a efectuat.

Norme conflictuale privind fapte juridice licite – gestiunea de

afaceri

Potrivit rt. 106, gestiunea de afaceri este supusă legii locului

unde persoana care îndeplinește acte curente de gestiune

exercită această activitate. Așadar, este aplicabilă legea

locului unde gerantul efectuează acțiunea licită care face

obiectul gestiunii. Legea locului este aplicabilă indiferent

dacă acest loc coincide sau nu cu locul unde se află domiciliul

(reședința) sau sediul gerantului ori geratului.

Capacitatea părților nu este supusă legii gestiunii, ci legii lor

personale.

Norme conflictuale privind faptele juridice ilicite – fapta

ilicită și prejudiciul se produc în același stat.

25

Potrivit art. 107, corelat cu art 108 din legea 105/1992, când

fapta ilicită și prejudiciul se localizează pe teritoriul celuiași

stat, regimul juridic al delictului civil este supus legii statului

respectiv, adică legii locului săvârșirii delictului. Elementul

de extraneitate trebuie să fe, în acest caz, altul decât locul

săvârșirii delictului sau al producerii prejudiciului, și anume

este, de regulă, cetățenia, domiciliul sau reședința străină a

făptuitorului și/sau victimei.

Norme conflictuale privind faptele juridice ilicite – fapta

ilicită și prejudiciul se produc în state diferite

Regimul juridic al delictului civil este împărțit între legea

locului săvârșirii delictului, care va determina dacă faptul are

caracter ilicit și capacitatea delictuală a făptuitorului, și legea

locului producerii prejudiciului în competența căreia cad

celelalte aspecte privind răspunderea delictuală.

Potrivit art. 110 regulile de securitate și de comportament din

statul unde a avut loc actul ilicit trebuie să fie respectate în

toate cazurile. Acest articol conferă regulilor caracter de

norme de aplicație imediată.

Legea aplicabilă unor contracte

Contractul de vânzare – în cazul vânzării mobiliare, dacă

părțile nu au convenit asupra legii aplicabile, aceasta este

supusă legii statului în care vânzătorul are, la data încheierii

contractului, după caz, domiciliul, reședința, fondul de comerț

sau sediul social.

- contractul de vânzare-cumpărare comercială este supus

26

legii statului în care care cumpărătorul are fondul de

comerț sau sediul social.

- Vânzarea prin licitație, burse sau târguri este supusă

legii statului unde are loc încheierea pe această cale a

contractului, cu excepția cazului în care legea statului

respectiv admite ca părțile să aleagă prin acord legea

aplicabilă și ele au procedat explicit la o asemenea

alegere.

Contractul de intermediere – raporturi dintre reprezentant și

mandatar sau comisionar

Se aplică legea aleasă de părți, iar în lipsa acesteia, se aplică

legea statului în care intermediatorul exercită împuternicirea.

Dacă intermediatorul exercită, cu titlu profesional, funcția de

intermediar sau agent, se aplică legea sediului său profesional.

- Raporturile dintre reprezentant și terț sunt supuse legii

convenite explicit de părți, iar în lipsa legii alese, se

aplică legea statului unde se află sediul profesional al

intermediarului. Dacă nu există un asemenea sediu, se

aplică legea statului unde a acționat intermediarul, în

cazul în care pe teritoriul său se află: sediul, domiciliul

sau reședința persoanei reprezentate; sediul, domiciliul

sau reședința terțului; sediul bursei, târgului sau

locului unde s-a organizat o licitație la care a

participat intermediarul spre a îndeplini

împuternicirea.

Contractul de muncă – legea aleasă de părți guvernează

contractul de muncă numai în măsura în care nu aduce

restrângeri ocrotirii pe care o asigură salariatului dispozițiile

imperative ale legii aplicabile în lipsa unei atare alegeri. În

lipsa legii convenite de părți, contractul de muncă este supus

27

legii statului pe al cărui teritoriu salariatul își îndeplinește în

mod obișnuit munca; legii statului unde se află sediul

întreprinderii care a angajat salariatul, dacă acesta își

îndeplinește munca, prin natura funcției sale, în mai multe

state; în cazul în care există legături mai puternice ale

contractului de muncă cu un alt stat, devine aplicabilă legea

acestuia.

Capitolul 4

Normele conflictuale în materia dreptului familiei și

normele conflictuale în materia succesiunii

Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia

firească și din adopție. Raporturile de familie prezintă aspecte

nepatrimoniale, personale – care sunt precumpănitoare - și

aspecte patrimoniale.

Legea 105/1992 privind raporturile de drept internațional

privat înțelege prin statutul persoanei fizice starea, capacitatea

și relațiile de familie ale acesteia. Statutul personal este supus

legii naționale a persoanei fizice, doar dacă, prin dispoziții

speciale, nu se prevede altfel. Legea națională este legea

statului a cărei cetățenie o are persoana respectivă.

Încheierea și efectele căsătoriei

Cerințe legale în vederea încheierii căsătoriei:

- Existența condițiilor de fond

- Lipsa impedimentelor la căsătorie (impedimentele sunt

condiții de fond negative)

- Îndeplinirea condițiilor de formă

28

Condiții de fond ale căsătoriei: căsătoria aparține statutului

personal, în consecință, condițiile de fond ale căsătoriei sunt

supuse legii naționale a fiecăruia dintre viitorii soți. În cazul

în care legea determinată în acest fel prevede un impediment

la căsătorie care, potrivit statului român, este incompatibil cu

libertatea de a încheia căsătoria, acel impediment va fi

înlăturat ca inaplicabil dacă unul din viitorii soți este cetățean

român și căsătoria se încheie pe teritoriul român.

Condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt

determinte de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți.

Pentru valabilitatea încheierii căsătoriei trebuie să fie

îndeplinite în mod cumulativ condițiile de fond prevăzute de

legile naționale ale ambilor soți.

Impedimentele la căsătorie, fiind condiții de fond negative,

sunt supuse aceleiași condiții a cumulului de legi naționale ale

viitorilor soți.

Condițiile de formă ale căsătoriei

Legea aplicabilă – forma încheierii căsătoriei este supusă legii

statului pe teritoriul căruia se celebrează. Cum textul legii

prevede posibilitatea unui cetățean român în străinătate de a

se căsători numai în fața autorității de stat sau a agentului

diplomatic ori consular, rezultă că o căsătorie încheiată în fața

unui organ local confesional (religios) nu va fi recunoscut ca

valabilă în țară.

În domeniul legii aplicabile condițiilor de formă ale căsătoriei

intră formalitățile premergătoare căsătoriei și procedura

încheierii căsătoriei. Proba căsătoriei este supusă tot legii

29

locului încheierii căsătoriei, prin aplicarea dispozițiilor art

161 alin. 1 din Legea 105/1992.

Efectele căsătoriei

Art. 20 alin 1 din legea 105/1992 prevede că relațiile

personale și patrimoniale dintre soți sunt supuse mai multor

legi, care se aplică în mod succesiv, după cum urmează:

- Legea națională comună a soților – ambii soți să fie

cetățeni români sau cetățeni străini ai aceluiași stat

- Legea domiciliului comun al soților, dacă soții au

cetățenii diferite.

- În lipsa cetățeniei comune sau a domiciliului comun se

supun legii statului pe teritoriul căruia soții au sau au

avut reședința comună sau cu care întrețin în comun

cele mai strânse legături.

Legea aplicării efectelor căsătoriei guvernează, în primul

rând, relațiile personale dintre soți. Aceleiași legi îi este

supusă și modificarea numelui soților la încheirea căsătoriei.

Relațiile patrimoniale dintre soți sunt supuse, de asemenea,

legii efectelor căsătoriei.

Conform dispozițiilor art. 20 alin. 2, legea națională comună

sau legea domiciliului comun al soților continuă să

reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei

își schimbă, după caz, cetățenia sau domiciliul.

Nulitatea și desfacerea căsătoriei prin divorț

Legea care reglementează cerințele legale pentru încheierea

30

căsătoriei se aplică nulității căsătoriei, precum și efectelor

acestei nulități.

În privința cauzelor de nulitate, legea aplicabilă se stabilește

după următoarele distincții:

- Nulitatea căsătoriei pentru nerespectarea condițiilor de

fond cerute pentru încheierea căsătoriei se pronunță în

conformitate cu legea națională fiecăruia dintre

viitorii soți.

- Nulitatea căsătoriei pentru nerespectarea condițiilor de

formă la încheierea ei se pronunță în conformitate cu

legea statului pe teritoriul căruia s-a celebrat căsătoria

sau cu legea agentului diplomatic ori consular care a

instrumentat-o.

În cazul în care căsătoria a fost încheiată în străinătate,

nulitatea ei pentru încălcarea condițiilor de formă poate fi

admisă în România numai dacă sancțiunea nulității este

prevăzută și de legea română.ă

Desfacerea căsătoriei prin divorț

Potrivit art. 22, divorțul este cârmuit de legea aplicabilă

efectelor căsătoriei. În acest sens, divorțul va fi supus legii

naționale comune a soților sau legii domiciliului lor comun

sau legii reședinței lor comune ori a statului cu care întrețin în

comun legăturile cele mai strânse.

În cazul în care divorțul privind un soț cetățean român este

pronunțat în străinătate, întrucât este vorba de un proces ce

privește starea civilă a unui cetățean român, instanța străină

trebuie să respecte, de principiu, normele conflictuale din

dreptul internațional privat român, în caz contrar hotărârea de

31

divorț străină neputând fi recunoscută în România, conform

dispozițiilor art. 168 alin 2 din Legea 105/1992.

Procedura divorțului nu este supusă legii divorțului ci legii

forului, potrivit soluției din art. 159 din Legea 105/1992.

Măsurile provizorii și cele urgente luate de instanța de divorț

cad sub incidența aceleiași legi, fiind aspecte de natură

procedurală.

Raportul dintre părinți și copiii lor minori și obligația de

întreținere

Minor – persoana care datorită vârstei sale nu are capacitatea

deplină de exercițiu

Minorul sub 14 ani încheie acte juridice patrimoniale prin

reprezentantul său legal. Pentru actele care depășesc dreptul

de a administra reprezentantul legal are nevoie de

încuviințarea autorității tutelare. Minorul nu poate să facă

donații și nici să garanteze obligația altuia chiar dacă are

încuviințarea prealabilă.

Filiația copilului din căsătorie – se stabilește conform legii

care, la data la care s-a născut, guvernează efectele căsătoriei

părinților.

- În cazul în care, înainte de nașterea copilului căsătoria

părinților a încetat sau a fost desfăcută, se aplică legea

care, la data încetării sau desfacerii, îi guverna

efectele.

Filiația copilului din afara căsătoriei – se stabilește potrivit

legii naționale a copilului, la data nașterii

- În cazul în care copilul, cetățean străin, are și o altă

cetățenie străină, se aplică legea care îi este mai

32

favorabilă.

Dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei

să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii și pentru

cele prilejuite de nașterea copilului este supus legii naționale

a mamei.

Obligația de întreținere – această lege determină îndeosebi:

persoana creditorului și debitorului, precum și ordinea de

prioritate între mai mulți debitori; întinderea obligației de

întreținere; modul de exercitare a obligației și termenele

pentru satisfacerea acesteia.

Legea aplicabilă succesiunii – domeniu de aplicare

Conform art. 66 din Legea 105/1992, moștenirea privind

bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, este supusă legii

naționale, pe care persoana decedată o avea la data morții, iar

moștenirea privind bunurile imobile și fondul de comerț este

supusă legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat.

Legea succesorală se aplică atât succesiunii legale, cât și

succesiunii testamentare.

Potrivit Codului civil român succesiunea se deschide prin

moarte. Succesiunea nu se deschide în cazul declarării

judecătorești a dispariției, deoarece dispărutul este socotit a fi

în viață. Deschiderea succesiunii se determină prin dată și loc.

Legea succesorală se aplică numai în ceea ce privește data

33

deschiderii succesiunii, nu și în ceea ce privește locul.

Pentru ca o persoană să poată moșteni trebuie să

îndeplinească următoarele cerințe:

- Să aibă capacitate succesorală (existența calității de

subiect de drept la data deschiderii succesiunii)

- Sa nu fie nedemnă de a moșteni

- Să aibă vocație succesorală (vocația succesorală se

stabilește prin lege sau testament după felul

moștenirii)


1. Sinteza

- Normele conflictuale indică legea competentă care se aplică raportului juridic cu

element de extraneitate

- Legătura dintre un raport juridic și un sistem de drept constituie un punct de legătură.

- Starea și capacitatea persoanei fizice, statutul persoanei fizice, sunt guvernate de legea

sa națională, cu excepția situației în care, prin dispoziții speciale, se prevede altfel.

- Normele conflictuale privind statutul persoanei fizice au un caracter imperativ, în sensul

că părțile nu pot deroga de la ele, prin manifestarea propriei voințe.

- Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească și din adopție.

- Legea succesorală se aplică atât succesiunii legale, cât și succesiunii testamentare.


� Normă conflictuală

� Punct de legătură

� Minor

� Stare civilă

� Succesiune

34

3. Întrebări și teme de dezbatere

a. Diferența dintre normele conflictuale și normele materiale b. Normele conflictuale privind numele și domiciliul persoani fizice c. Formele actelor juridice d. Norme conflictuale privind fapte juridice e. Încheierea și efectele căsătoriei f. Legea aplicabilă succesiunii

35

Unitatea de învătare 3

Calificarea și retrimiterea

Introducere

Cunoașterea noțiunii de calificare și a caracteristicilor

conflictului de calificare.


- definirea conceptului de calificare și conflict de

calificare

- familiarizarea trăsăturile retrimiterii

Capitolul 1

Calificarea

Calificarea poate fi definită fie pornindu-se de la norma

conflictuală către situația de fapt, fie invers. În acest sens:

- Calificarea este operațiunea de determinare a sensului

noțiunilor juridice care exprimă conținutul și legăturile

normei conflictuale, cu scopul de a determina dacă un

raport juridic se include în aceste noțiuni

- Calificarea reprezintă interpretarea unui raport juridic

pentru a stabili în conținutul și legătura cărei norme

conflictuale intră.

36

Legea care stă la baza calificării, ca regulă: calificarea se face

după legea instanței sesizate.

Excepții: calificarea prin voința părților, calificarea legală și

calificarea secundară.

Conflictul de calificări definește situația în care noțiunile din

conținutul și/sau legătura unei norme conflictuale au

înțelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile de a se

aplica unui raport juridic.

Exemple de conflicte de calificări privind conținutul normei

- Speța lider = testamentul olandezului – tratează o

problemă de capacitate conform normei conflictuale

- Caz din practica arbitrală de comerț internațional

Exemple de conflicte de calificări privind legătura normei

- Sediul social poate fi calificat ca fiind sediul real

- Domiciliul persoanei fizice, în dreptul român, este la

adresa din localitatea unde persoana își are locuința

statornică.

37

Capitolul 2

Retrimiterea

Conflictul în spațiu al normelor conflictuale există atunci

când normele conflictuale din sistemele de drept în prezență

coexistă.

Conflictul în spațiu poate fi pozitiv sau negativ.

Conflictul negativ reprezintă prima condiție a retrimiterii. Cea

de-a doua condiție ține de sensul trimiterii.

Retrimiterea reprezintă situația juridică apărută în cazul în

care norma conflictuală a forului trimite la un sistem de drept

în întregul său, iar acesta din urmă nu primește trimiterea, ci

trimite înapoi fie la dreptul statului forului fie mi departe la

un stat terț. Exemplu, speța lider – Forgo.

Felurile retrimiterii:

- Retrimitere de grad I

- Retrimitere de grad II


1.Sinteza

- Calificarea reprezintă interpretarea unui raport juridic pentru a stabili în conținutul și

legătura cărei norme conflictuale intră

38

- Legea care stă la baza calificării, ca regulă: calificarea se face după legea instanței

sesizate.

- Conflictul de calificări definește situația în care noțiunile din conținutul și/sau legătura

unei norme conflictuale au înțelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile de a se

aplica unui raport juridic

- Retrimiterea reprezintă situația juridică apărută în cazul în care norma conflictuală a

forului trimite la un sistem de drept în întregul său, iar acesta din urmă nu primește

trimiterea, ci trimite înapoi fie la dreptul statului forului fie mi departe la un stat terț.


� calificarea

� conflictul de calificare

� retrimiterea


a. Trăsăturile calificării b. Conflictul de calificări c. Retrimiterea

39


Aplicarea legilor străine

Introducere

Cunoașterea situațiilor de aplicare a legilor străine, precum și

a cazurilor de înlăturare de la aplicare a legii străine.

Norma conflictuală română poate trimite fie la sistemul de

drept român fie la unul străin. În cazul în care norma

conflictuală străină se aplică cu precădere, statul român va fi

obligat să aplice normele conflictuale din acel sistem, spre

exemplu în cazul în care dreptul străin este lex voluntatis.

Pentru aplicarea legii străine trebuie să cunoaștem

- titlul cu care aceasta se aplică.

1. Teoria drepturilor dobândite

2. Teoria recepționării dreptului străin

3. Teoria după care legea străină de aplică în calitate de

element de fapt.

- Conținutul legii străine

- Interpretarea legii străine

- Controlul aplicării legii străine

40

Cazuri de înlăturare de la aplicare a legii străine

1. Dacă legea străină încalcă normele de ordine publică de

drept internațional român

Ordinea publică este formată din totalitatea principiilor

fundamentale de drept ale statului român. Sub aspect

procedural ordinea publică se concretizează prin excepția de

ordine publică de drept internațional privat.

2. Dacă aceasta devine competentă prin fraudă

Există fraudă la lege în situația în care părțile folosesc în scop

fraudulos elementul de extraneitate pentru a face aplicabil un

alt sistem de drept decat cel care ar fi competent sa se aplice.

Pentru a exista fraudă la lege trebuie îndeplinite cumulativ

mai multe condiții:

- Să existe un act de voință a părților în sensul de a

deplasa punctul de legătura al raportului juridic

- Părțile să folosească un mijloc de drept internațional

privat licit

- Scopul urmărit de părți să fie ilicit

- Rezultatul să fie ilicit.

41


1.Sinteza

- Norma conflictuală română poate trimite fie la sistemul de drept român fie la unul străin

- Există fraudă la lege în situația în care părțile folosesc în scop fraudulos elementul de

extraneitate pentru a face aplicabil un alt sistem de drept decat cel care ar fi competent

sa se aplice


� Normă conflictuală

� Ordine publică

� Fraudă de lege


a. Condițiile pentru aplicarea legii străine b. Cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine

42


Frauda și conflictul de legi

Introducere

Cunoașterea noțiunii și a condițiilor de fraudare a legii.

Definirea noțiunii de conflict de legi și familiarizarea cu

trăsăturile acestuia.

Capitolul 1

Fraudarea legii

Fraudarea legii – operațiunea prin care părțile unui raport

juridic folosesc mijloace legale pentru a înlătura aplicarea

unor dispoziții care s-ar fi aplicat dacă nu ar fi intervenit

fraudarea legii. Ea se găsește atât în dreptul intern cât și în cel

internațional.

Fraudarea legii rezultă dintr-o comportare a părților destintă

să supună raportul lor juridic unor legi care nu le sunt

aplicabile în mod normal. Fraudarea legii poate interveni în

următoarele cazuri:

- În privința statutului personal, prin schimbarea

cetățeniei sau a domiciliului, dar și în materia

divorțului sau a stabilirii filiației în afara căsătoriei

- În privința bunurilor mobile, partea interesată le poate

deplasa în cuprinsul teritoriului unui stat a cărui

legislație este mai favorabilă

- În privința formei exterioare a actelor pentru a evita

43

aplicarea unor dispoziții legale mai anevoioase, ca de

exemplu schimbarea locului unde urmează să se

încheie actul, pentru a se aplica o lege mai favorabilă.

Condiții ale fraudării legii

- Un act de voință al părților în aplicarea normei

conflictuale, adică acele situații în care voința părților

poate interveni pentru a supune un raport juridic unei

anumite legi, prin intermediul normei conflictuale,

schimbând punctul de legătură

- Utilizarea unor mijloace licite și nu ilicite, ca o

încălcare indirectă a legii

- Intenția frauduloasă a părților

- Un rezultat ilicit prin operația săvârșită de părți.

În soluționarea unei probleme conflictuale trebuie să

cunoaștem dacă ne aflăm în momentul nașterii, modificării,

transmiterii sau stingerii raportului juridic. Conflictul de legi

în timp și spațiu se poate prezenta în două forme:

- Raportul juridic se naște, se modifică, se transmite sau

se stinge în cadrul dreptului intern al unei țări, dare se

invocă apoi în altă țară, problema conflictuală apare

atunci când raportul juridic respectiv se invocă în altă

țară

- Raportul juridic se naște, se modifică, se transmite sau

se stinge în cadrul dreptului internațional privat și se

invocă ulterior în altă țară decât cea în care s-a născut,

modificat, transmis sau stins. În cadrul conflictului de

legi în timp și spațiu se pune problemă eficacității

44

internaționale a unei situații juridice dobândite.

Potrivit art. 9 din legea 105/1992 drepturile câștigate

în țară străină sunt respectate în România, doar dacă

nu sunt contrare ordinii publice de drept internațional

privat român.

Capitolul 2

Conflictul de legi

Conflictul de legi este o noțiune specifică domeniului

dreptului internațional privat, deoarece poate apare doar în

raporturile juridice reglementate de această ramură de drept.

Existența elementului de extraneitate într-un raport juridic

face ca, în legătură cu acel raport juridic, să se nască un

conflict de legi.

Conflictul mobil de legi

Există conflict mobil de legi atunci când un raport juridic

este supus, succesiv, la două sisteme de drept diferite, ca

urmare a deplasării punctului de legătură al normei

conflictuale aplicabile.

Deosebirea dintre conflictul de legi în timp și spațiu și

conflictul mobil de legi este aceea că în timp ce conflictul de

legi în timp și spațiu nu presupune o schimbare a punctului de

legătură, deci nici a legii aplicabile, ci se cere doar

recunoașterea într-o țară a drepturilor dobândite în străinătate,

conflictul mobil de legi presupune o deplasare a punctului de

legătură al normei conflictuale aplicabile în speță, implicând

45

o schimbare a legii aplicabile raportului juridic respectiv.

Soluționarea conflictului mobil de legi se face în conformitate

cu dispozițiile normelor conflictuale sau ale altor norme

juridice din sistemul de drept al statului forului. Norma

juridică a forului este cea care indică acțiunea în timp a

dreptului național și/sau a celui străin asupra unui raport

juridic.

Conflictul mobil de legi poate interveni doar în legătură cu

raporturile juidice la care sunt aplicabile norme conflictuale

cu puncte de legătură mobile, care pot fi deplasate în timpul

existenței raportului juridic respectiv.

Conflictul în timp al normelor materiale străine

Conflictul în timp al normelor conflictuale intervine în cazul

în care, în cadrul aceluiași sistem de drept, o normă

conflictuală veche este înlocuită de una nouă. În cazul în care

norma conflictuală română trimite la un sistem de drept străin,

iar în acest sistem au intervenit modificări ale dreptului

material sau conflictual între momentul nașterii raportului

juridic și cel al litigiului, se vor aplica soluțiile dreptului

tranzitoriu prevăzute de sistemul de drept străin, iar nu cele

aplicabile în dreptul forului.

46


1.Sinteza

- Fraudarea legii rezultă dintr-o comportare a părților destintă să supună raportul lor

juridic unor legi care nu le sunt aplicabile în mod normal.

- Conflictul de legi este o noțiune specifică domeniului dreptului internațional privat,

deoarece poate apare doar în raporturile juridice reglementate de această ramură de drept.

- Deosebirea dintre conflictul de legi în timp și spațiu și conflictul mobil de legi este

aceea că în timp ce conflictul de legi în timp și spațiu nu presupune o schimbare a

punctului de legătură, conflictul mobil de legi presupune o deplasare a punctului de

legătură al normei conflictuale aplicabile în speță, implicând o schimbare a legii aplicabile

raportului juridic respectiv

- Conflictul în timp al normelor conflictuale intervine în cazul în care, în cadrul aceluiași

sistem de drept, o normă conflictuală veche este înlocuită de una nouă.


� Fraudarea legii

� Conflict de legi

� Conflict mobil de legi

3. Întrebări și teme de dezbatere a. Cazurile în care poate interveni fraudarea legii b. Conflictul mobil de legi c. Conflictul în timp al normelor materiale străine

47


Conflicte de jurisdicție în dreptul internațional

privat

Introducere

Cunoașterea competenței în dreptul internațional privat și a

efectelor hotărârilor judecătorești.

Capitolul 1 Competența în dreptul internațional privat

Competența în dreptul internațional privat se referă la

determinarea instanțelor unei țări, în raport cu instanțele altei

țări, care sunt chemate să soluționeze litigiul ivit. În legislația

fiecărui stat există norme cu ajutorul cărora se determină

competența în dreptul internațional privat. Competența în

dreptul internațional privat, aparținând instanțelor unui stat

anume, se determină de legile respectivului stat și nu de ale

altuia.

Normele conflictuale arată competența legislativă care

poate fi a legii proprii sau a legii străine, în timp ce restul

normelor arată competența jurisdicțională în dreptul

internațional privat pentru instanțele proprii, nu și pentru cele

străine.

Instanța competentă a soluționa litigii cu elemenet de

extraneitate

48

Instanțele judecătorești române sunt competente să judece

aceste procese civile dintre o parte română și una străină, sau

dintre străini, în condițiile prevăzute de legea română.

Competența în dreptul internațional privat este de asemenea

reglementată de Legea 105/1992, potrivit art. 149, instanțele

române sunt competente să judece un litigiu cu element de

extraneitate în următoarele situații:

- Pârâtul are domiciliul, reședința sau fondul de comerț în

România, cererea se introduce la instanța domiciliului

sau reședinței reclamantului din țară

- Sediul pârâtului, persoana juridică, se află în România

- Reclamantul din cererea de pensie de întreținere are

domiciliul în România

- Ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri rămase de

la acesta sunt rămase în România

- Bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află

în România

Capitolul 2

Efectele hotărârilor judecătorești

Principalele efecte pe care le produce o hotărâre

judecătorească sunt următoarele:

- Puterea doveditoare a actului autentic

- Autoritatea de lucru judecat

- Forța executorie

O hotărâre străină nu poate avea de plin drept forță

49

executorie și autoritate de lucru judecat, deoarece se opune

suveranității statului pe al cărui teritoriu se invocă acea

hotărâre.

Forța executorie a unei hotărâri judecătorești are un caracter

strict teritorial, neputând să opereze de plin drept pe teritoriul

altui stat, decât acela a cărui instanță a investit hotărârea cu

formulă executorie.

Legea 105/1992 face deosebire între recunoașterea hotărârilor

judecătorești străine și executarea acestora. Doctrina cunoaște

două tipuri de recunoaștere: de plin drept și prin hotărâre

judecătorească a instanțelor române. Prin recunoaștere,

hotărârea judecătorească străină beneficiază la noi în țară de

autoritate de lucru judecat, întocmai ca o hotărâre

judecătorească română. Spre exemplu, recunoașterea

sentințelor arbitrale străine se referă la:

- Efectele pe care sentința arbitrală străină le produce ca

fapt juridic

- Efectele probatorii ale sentinței arbitrale străine din

calitatea sa de act juridic

- Puterea de lucru judecat

Hotărârile judecătorești străine dobândesc în general forță

executorie, întocmai ca și o hotărâre proprie a statului pe

teritoriul căruia se cere executarea, dacă se obține exequatur-

ul.

Exequatur-ul = procedura judiciară în cadrul căreia, în urma

controlului exercitat asupra hotărârilor judecătorești străine de

instanțele statului pe teritoriul căruia se cere executarea,

hotărârea judecătorească străină este declarată străină.

50

Nu pot fi puse în executare pe teritoriul statului român

următoarele hotărâri străine:

- Cele prin care s-au luat măsuri asiguratorii

- Cele date cu executare provizorie.

Arbitrajul internațional

Litigiile care se nasc între părți se pot soluționa pe calea

arbitrajului. Părțile se supun arbitrajului prin acordul lor, sub

acest aspect, procedura arbitrală se deosebește de procedura

judecătorească. Prin urmare, arbitrajul are un caracter

convențional, el nefiind obligatoriu pentru părți, ca mod de

soluționare, ci doar facultativ.

Capitolul 3

Arbitrajul

Arbitrajul poate fi:

- Arbitraj comercial internațional (se înfăptuiește prin

intermediul unei instituții permanente, ca de exemplu:

Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României, și arbitrajul ad-hoc care se

crează numai cu privire la un anumit litigiu și care își

va înceta existența după soluționarea acestuia)

- Arbitraj de drept internațional privat (în cazul în care

părțile în proces au încheiat o conveție arbitrală pe

care una dintre părți o invocă în fața instanțelor de

judecată, aceasta își va verifica competența și va reține

spre soluționare procesul dacă: pârâtul și-a formulat

apărările în fond fără nici o rezervă întemeită pe

51

convenție arbitrală; convenția arbitrală e lovită de

nulitate sau este inoperantă; tribunalul arbitral nu

poate fi constituit din motive vădit imputabile

pârâtului)

- Arbitraj de drept intern

De regulă sentințele arbitrale străine se execută de bunăvoie.

În caz contrar se vor aduce la îndeplinire, prin executare silită,

fie în țara unde s-a pronunțat sentința fie pe teritoriul altui

stat.


1.Sinteza

- Competența în dreptul internațional privat se referă la determinarea instanțelor unei țări,

în raport cu instanțele altei țări, care sunt chemate să soluționeze litigiul ivit.

- Normele conflictuale arată competența legislativă care poate fi a legii proprii sau a legii

străine

- Forța executorie a unei hotărâri judecătorești are un caracter strict teritorial, neputând să

opereze de plin drept pe teritoriul altui stat, decât acela a cărui instanță a investit hotărârea

cu formulă executorie.

- Procedura arbitrală se deosebește de procedura judecătorească. Arbitrajul are un caracter

convențional, el nefiind obligatoriu pentru părți, ca mod de soluționare, ci doar facultativ.


� Exequatur-ul

� Arbitraj


52

a. Competența în dreptul internațional privat b. Principalele efecte ale hotărârilor judecătorești c. Arbitrajul comercial internațional

d 4 drept international privat vasile cosmin pdf

Documents