ANTON PANN

Biografia

1796 (incertă)-1854 fiul lui Antonie Pantoleon Petrov (căldărar) și

al Tomaidei 1805- Chișinău

– cântăreț în corul bisericii 1812- București

– paracliser și cantor la Biserica Sfinților și la Biserica Olari

Biografia

Brașov– Psalt la Biserica Sf. Nicolae din Șchei

dascăl domnesc la sanatoriul teologic din Râmnicu Vâlcea

profesor de muzică la Seminarul Mitropoliei cântăreţ şi compozitor de muzică bisericească şi

profană editor şi colportor de cărţi culegător de cântece, scriitor

Opera

Versuri musicești (1830) Poezii deosebite sau Cîntece de lume (1831) Hristoitie sau Şcoala moralului (1834)

– O traducere a lui Erasmus Fabule şi istorioare O şezătoare la ţara sau Călătoria lui Moş Albu (1851) Spitalul Amorului sau Cîntătorul dorului Culegerea de proverburi sau Povestea vorbii (1847) Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853)

Motive și subiecte

literatura orientală şi extrem-orientală folclorul balcanic folclorul românesc ecouri venite din Occident subiectele preluate prin tradiţia orală

– tratate liber– adaptate cadrului naţional

Povestea vorbii-1847

o falsă culegere folclorică nu respectă autenticul popular scheletul construcţiei

– mari grupe de proverbe populare româneşti– clasificate tematic– fiecare grupă ilustrată de una sau mai multe snoave,

apologuri, povestiri intenţia educativă e dominantă culoare, vervă şi umor: toate de sursă populară

Metoda utilizată

Aglomerarea de sentințe pe o temă Observația morală Pe lângă proverbe apar și anecdote populare Obține ”caracteruri” Are capacitatea de a pune în forme folclorice

opere de proveniență diversă

Despre vorbire iarăşi

unul din cele mai cuprinzătoare elogii cuvântului:

”Din vorbă în vorbă, vorbă se deschide,Din vorbă în vorbă iese adevărul

Din vorbă se face fapta şi din faptă vorba.Cuvîntul e ca vîntul, nu să ajunge nici cu armăsarul,

nici cu ogarul.De multe ori limba taie mai mult decît sabia.

Limba oase n-are şi oase sfărâmă.De aceea pune-ţi frîu la gură şi lacăt la inimă.”

Căci:

”Gardul are ochi şi zidul urechi. Vorba rea se duce ca glonţul.

Ce se naşte pe-ntunerec trebuie să se vază la lumină.

Şi boul are limbă mare, dar nu poate să vorbească.”

De aceea

”Taci, să-ţi fie casa casă şi masa masă. Glumele să-ţi fie ca sarea-n bucate.

Ca să nu-ţi zică cineva: Vorbe bune dar nesărate.

Nu e meşteşug a găti mîncare, ci e meşteşug a o potrivi din sare.

Limba îndulceşte, limba amăreşte. Cu rîma mică să prinde peştele mare.

Vorba dulce mult aduce”

Sentinţe de „morală practică"

”A semănat castraveţi Şi au răsărit scaieţi.Tata avea armăsar. Dar el a ieşit măgar.

Să nu rîzi de măgar cumva, Că poate îl încaleci cîndva.

Noi rîdem de unul-doi Şi patruzeci rîd de noi.

Pentru că nu este răsur să n-aibă cusur.”

Subiecte preferate

despre cusururi sau urâciuni minciuni şi flecării năravuri rele despre prostie şi nerozie despre leneşi şi despre beţie despre învăţătură, virtute sau faptă bună despre vicii sau fapte rele

Fabule şi istorioare

primul nostru corpus de fabule în sensul propriu al cuvântului o circulaţie mai mare decât cele ale lui Heliade Rădulescu sau

Alexandrescu poartă amprenta stilului popular-orăşenesc:

”Un filosof oarecareÎntîlnind p-un cîine mare i-a zis:

Jupîn latră-gură.Astăzi cîţi inşi, te bătură? El a răspuns: — Mă lovirăCîţi nebuni mă întîlniră. De eşti şi tu din ei unul,

Bate-mă ş-îmi taie drumul.”(Cînele bătut)

Anton Pann folclorist? culege formule populare dar nu le reproduce aidoma le organizează într-o structură nouă, originală transmite plăcerea jocului cu cuvintele precursor al lui Arghezi, în acest sens:

”Cînd umblă prin potîcele, Parcă e luat de iele.

Te uiţi la dînsul şi parcă Tot prin străchini goale calcă.

Cînd te uiţi la el şi trece Parcă este în ciostece. Umblarea-i e-ncovoiată

Ca Ia pisica plouată.”

Hristoitie sau Şcoala moralului

cuprinde una din cele mai sugestive table de sentinţe: ”Cînd vei fi la o adunare

Sau vorbeşti cu oarecare, Te păzeşte foarte tare

Ca nu, din vreo rea dedare, Să-ţi fie mîinile-ajunse

Spre părţile cele-ascunse, Au să te scarpini cu ele

Spre locurile acele. Că e lucru de ruşineŞi a fi nu să cuvine.”

Epitaful de pe cruce

„Aici s-a mutat cu jaleÎn cel mai din urmă an

Care în cărţile saleSe citeşte Anton Pann.

Acum mâna-i încetează,Ce la scris mereu şedea,

Nopţi întregi nu mai lucreazăLa lumină cărţi să dea.

Împlinindu-şi datoriaSi talantul ne’ngropând,

S-a făcut călătoria,Dând în lume altor rînd.“

VASILE CÎRLOVA (1809-1831)

Ioniţă Cîrlova, tatăl poetului– ispravnic de Buzău:1808-1810

Vasile Cîrlova rămâne orfan de timpuriu îşi petrece o parte din copilărie şi adolescenţă la

Târgovişte şi Bucureşti

Biografia

la Târgovişte învaţă greceşte„în casele lui Nae Hiotu“

a scris la început poezii în limba greacă intenţiona să traducă poema Hero şi Leandru de

Musaïos 1831: I. H. Rădulescu anunța că V. C. începuse

traducerea tragediei Zaira de Voltaire este influențat de Lamartine și Volney

Opera

începe să compună la 17-18 ani cinci poezii publicate în Curierul românesc 1830

– Ruinurile Tîrgoviştei– Păstorul întristat – Înserarea

1839 (postum) – Marşul oştirii române – Rugăciune

Poet de mari disponibilităţi

registru liric variat se regăsesc aproape toate motivele

fundamentale ale lirismului românesc din jurul anului 1830– pastorala (Păstorul întristat)– poezia contemplaţiei de tip lamartinian (Înserare)– poezia ruinelor (Ruinurile Tîrgoviştei)– lirica patriotică socială (Rugăciune)– lirica eroică (Marşul oştirii române)

Păstorul întristat

universul poetic este constituit din : – păstor îndrăgostit, cântec de fluier, turme de oi, decor de

natură, figuraţie mitologică (Amor) decorul bucolic o fină caligrafie a portretului ori a peisajului:

”Un păstor tînăr, frumos la faţă, Plin de mîhnire cu glas duios,

Cînta din fluier jos, pe verdeaţă, Sub umbră deasă de pom frumos.”

Păstorul întristat

poezie clasic-idilică surprinde însă printr-o anume „tristeţe romantică“ (Ibrăileanu) în decorul bucolic: un suflet complicat surprinde în perspectivă simultană sentimente opuse:

– amorul este „izvor dulce de-ntristăciune” întreaga poezie are un aer melancolic difuz

– păstorul e „plin de mîhnire“– vorbeşte de „dureri ascunse“– cîntecul său e spus „cu jale“– fluierul sună „a tînguire"

Înserarea

reia tonul melancolic şi descripţia naturii din Păstorul întristat

poezie descriptivă:”Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor,

Şi zefirul mai rece începe de suspină P'în frunza, pe cîmpie, cevaşi mai tărişor.”

Înserarea

calificări graţioase, fără adâncime sau vigoare plastică

– „plăcută vreme", „tristă vale“, câmpie „plină de iarbă", „de flori împestriţată“, „dumbravă deasă, cu fruntea prea măreaţă"

prezenta mitologică sau idilic-bucolică – noaptea înaintează „pe caru-i“– se aud „glas de păstoriţe", „ fluier de păstor"– îşi fac apariţia turme însoţite de câini

Înserarea

alt spaţiu poetic faţă de cel din Păstorul întristat dublă schimbare de perspectivă contemplaţia solitară rotirea înceată a privirii de pe „muchea cea mai

înaltă" spre peisajul înconjurător înălţarea privirii spre astre la „grămezile de stele" şi

spre „luna, vremelnică stăpînă"

Înserarea

anecdota dispare este înlocuită de confesiunea personalităţii romantice mişcările afective configurează o stare de insatisfacţie şi

sensibilitate nedefinită, tipic romantică sufletul mâhnit :

”Ce caută nu ştie, dar simte că lipseşteFiinţa care poate să-l facă fericit,

Şi neputînd găsi-o, în vreme ce-o doreşte, În negura mîhnirii mai mult s-a rătăcit.”

Ruinurile Tîrgoviştii

accentul meditativ este dominant dubla mişcare afectivă care hrăneşte

meditaţia : – tristeţea în faţa gloriei apuse– veneraţia pentru „monumentul slăvit" :

”O ziduri întristate ! O monument slăvit ! În ce mărime naltă şi voi aţi strălucit.”

Ruinurile Tîrgoviştii

motivul ruinelor – „memento mori“– conduce spre lamentaţii în legătură cu labilitatea faptelor

omeneşti– motiv de mândrie şi izvor de nădejde pentru un patriot ce

trăieşte în vremuri decăzute motivul efemerităţii gloriilor (fortuna labilis, ubi sunt):

”Voi încă în fiinţă drept pildă ne slujiţi Cum cele mai slăvite cu temei de fier

A omenirii fapte din faţa lumii per;”

Ruinurile Tîrgoviştii

Sentimentul civic:

„Nici muzelor cîntare, nici milă voi din cer,

O patrie a plînge cu multă jale cer“ prima poezie românească unde sentimentul

trecutului e străbătut de aspiraţii civice

Rugăciune

expresia „unei conştiinţe categorice" cere dreptate pentru o patrie nedreptăţită de

soartă, pentru un popor asuprit cadenţa versului dobândeşte inflexiuni mai

calde:– atunci când solicită pentru patria greu încercată

de soartă „plăcută rază" şi „cer senin" – finalul plin de speranţa că ruga a fost ascultată

Marşul poezie ocazională înfiinţarea miliţiei naţionale o reacţie spontană dar nu şi întâmplătoare timbrul poetic e cu totul nou melancolia gravă sau rugămintea patetică au fost înlocuite cu

accentele eroice bine frazate vers alert cu ingenioase variaţii metrice:

”În cîmpia românească o tăcere pînă cînd ?Pînă cînd de arme pline să nu sune cînd şi cînd

Şi pe-a căreia lungimeSă nu iasă cu iuţime

Cetele mereu la rînd ?”