curs 4 rate si prag de rentabilitate

Analiza performantelor firmei prin rentabilitate

1

3. Rata rentabilitatii economice

Eficienta capitalului investit, a tuturor resurselor materiale, financiare implicate in

activitatea firmei, sunt prezentate prin rata rentabilitatii economice. In literatura de specialitate, rata rentabilitatii economice este calculata dupa urmatoarele modele:

100*ReAt

Rc=

sau

100*ReAt

RBE=

sau

100*Re

ReAt

xpl=

100*exp

ReRe

lA

xpl=

Sau

100*ReKinvestit

RBE=

sau

100*Re

ReKinvestit

xpl=

unde: Re = rata rentabilitatii economice; RBE = rezultat brut din exploatare Rexpl = rezultatul exploatarii; At = active totale Aexpl = active de exploatare; Kinvestit = capital investit; =Rc rezultat curent

In formula de calcul a ratei rentabilitatii economice, folosirea la numarator a rezultatului exploatarii sau a rezultatului brut din exploatare este dictata de interesele in luarea in considerare sau nu a politicii de amortizare sau aprovizionare a firmei. In componenta capitalului investit sunt incluse valoarea bruta a activelor fixe, nevoia de fond de rulment si disponibilitatile firmei. De altfel, problema utilizarii activelor totale sau a capitalului investit in determinarea ratei rentabilitatii economice este destul de controversata in literatura de specialitate.

Indiferent de modalitatea de calcul utilizata, rata de rentabilitate economica este independenta de mecanismul de finantare cit si de politica fiscala. Rentabilitatea economica surprinde eficienta mijloacelor materiale si financiare alocate pentru desfasurarea activitatii unei firme. Capitalurile angajate de o firma in cursul unui exercitiu financiar sunt reprezentate de capitalurile proprii si capitalurile imprumutate. Remunerarea capitalurilor sub forma dividendelor sau a dobanzilor se realizeaza dupa ce sunt acoperite investitiile strategice (active fixe), investitiile de exploatare (nevoia de


2

fond de rulment) si investitiile de echilibru (pentru asigurarea disponibilitatilor banesti). Rentabilitatea economica a capitalurilor investite nu tine seama de modalitatea de procurare a capitalurilor.

Rata rentabilitatii economice exprima pe de o parte gradul de remunerare a capitalurilor angajate in activitatea firmei, iar pe de alta parte, modalitatea de remunerare a riscurilor asumate de actionari sau asociati pentru capitalul investit in intreprindere.

Dimensiunea ratei rentabilitatii economice joaca un rol hotaritor in stabilirea modalitatii de finantare pe termen lung si scurt. Tot capitalul avansat in activitatea firmei trebuie remunerat dar, spre deosebire de capitalul propriu (remunerat in masura obtinerii de profit), capitalul imprumutat trebuie remunerat indiferent de rezultatele firmei. O firma ce beneficiaza de capital imprumutat (in special de credite bancare), va suporta cheltuieli financiare ridicate care ii vor diminua posibilitatile de autofinantare. Pentru a asigura acoperirea nevoilor de finantare, va fi nevoita sa recurga la obtinerea de noi credite. In aceste conditii se impune criteriul rentabilitatii: daca rata rentabilitatii economice este superioara ratei dobinzii, este posibil si de dorit sa se apeleze la credite. In fapt, prin compararea ratei rentabilitatii economice cu costul capitalului imprumutat (rata dobinzii), ia nastere efectul de indatorare.

Rata rentabilitatii economice trebuie apreciata in functie de rata inflatiei. O rata a rentabilitatii economice superioara ratei inflatiei va putea asigura conservarea “substantei economice” a firmei si chiar reinoirea si cresterea activelor sale economice, intr-o perioada cit mai scurta. In realitate, rata rentabilitatii economice trebuie sa remunereze capitalurile investite, cel putin la nivelul ratei medii a dobinzii, plus riscul economic si financiar pe care si l-au asumat cei care au plasat capitalul in firma.

Rata rentabilitatii economice trebuie sa fie superioara ratei inflatiei, pentru a fi posibila o remunerare a capitalurilor investite la un nivel minim al ratei de randament din economie (rata medie a dobanzii) si al unui nivel de risc economic si financiar asumat de cei care au pus capitaluri la dispozitia firmei, permitand in acelasi timp reinnoirea si cresterea activelor in cadrul firmei.

In literatura de specialitate regasim adeseori afirmatia ca o firma, pentru a asigura reinnoirea activelor sale intr-o perioada cit mai scurta paralel cu o remunerare corespunzatoare a investitorilor, trebuie sa inregistreze o rata a rentabilitatii economice (calculate in functie de rezultatul brut din exploatare si activele totale) valoarea de 25 % (intr-o economie de piata cu functiune normala).

Dimensiunea ratei rentabilitatii economice este folosita frecvent in analize externe, deoarece permite efectuarea comparatiilor in spatiu intre firme apartinand aceluiasi sector, indiferent de marimea lor sau forma de proprietate, masurand aptitudinea capitalului economic de a asigura reinnoirea si remunerarea sa ca factor de productie, reinnoire care ar trebui sa se realizeze intr-un orizont de timp mediu (de exemplu 4 ani).

At

CA

Re g (structura vânzărilor)

100×CA

P

p (preţul unitar de vânzare)

c (costurile complete unitare)


3

Rata rentabilităţii economice se analizează factorial, la nivelul factorilor direcţi,

astfel:

1. Influenţa vitezei de rotaţie a activului total: ∆ 1000

0

0

0

1

1××

−=

CA

P

At

CA

At

CA

At

CA

2. Influenţa ratei rentabilităţii comerciale: ∆ 1000

0

1

1

1

1×

−×=

CA

P

CA

P

At

CA

CA

P

Rata rentabilităţii economice combină efectul vitezei de rotaţie a activului total,

exprimată ca număr de rotaţii

At

CA, cu efectul ratei rentabilităţii comerciale

×100

CA

P. Cele două rate componente acţionează diferit asupra ratei rentabilităţii

economice, în funcţie de natura activităţii firmei şi de strategia urmată. Astfel, în industrie, firmele realizează rate de rentabilitate economică ridicate pe seama unor cote de profit mai mari şi nu printr-o rotaţie mai rapidă a activelor. Firmele din sfera comerţului operează cu marje de profit mai reduse, dar beneficiază de o rotaţie mai accelerată a activelor.

O strategie de menţinere a poziţiei concurenţiale pe piaţă determină uneori un rabat de la marje ridicate de profit, iar alteori, utilizarea unor tehnologii avansate, fapt care conduce la o încetinire a rotaţiei activelor.

4. Rata rentabilitatii financiare

Rata rentabilitatii financiare este un indicator semnificativ in aprecierea performantelor economico–financiare ale firmei atit in cadrul diagnosticului intern cit si in analizele solicitate de partenerii externi. In literatura de specialitate, rata rentabilitatii financiare este regasita sub urmatoarele modalitati de calcul:

� rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent

100*Kpm

RcurentRf =

sau

100*Kpm

RbrutRf =

Nota: aceasta rata este intilnita si sub denumirea de rata economica a rentabilitatii capitalului permanent

100*Kpm

DobRnetRf

+=


4

� rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu (Return on Equity–ROE)*

100*Kpp

RnetRf =

unde: Rf = rata rentabilitatii financiare; Rcurent = rezultatul curent al exercitiului Kpm = capital permanent; Rbrut = rezultat brut, inainte de impozitare Rnet = rezultat net al exercitiului; Dob = dobinzi pentru datorii pe termen mediu si lung Kpp = capital propriu

In teoria de specialitate, in cadrul ratelor de rentabilitate financiara sunt regasite si urmatoarele rate:

� rata de rentabilitate a activelor totale (“Return on Total Assets” – ROA), calculata dupa cum urmeaza:

100*At

RnetROA=

� rata de rentabilitate a capitalului utilizat (ROCE):

100*Kpm

RidROCE =

unde: =Rid rezultat inainte de impozitare si dobinzi

Daca rata rentabilitatii economice exprima remunerarea capitalului investit facind

referire numai la activitatea de exploatare, rata rentabilitatii financiare cuantifica remunerarea capitalului propriu prin prisma celor doua tipuri de activitati: exploatare si financiara.

Rata rentabilitatii financiare are in vedere provenienta capitalurilor, fiind sensibila la structura financiara a firmei si in mare masura influentata de gradul de indatorare al firmei.

Rentabilitatea unei firme nu poate fi analizata independent de aspectele legate de structura sa financiara. Pentru orice firma prezinta interes cunoasterea structurii financiare cu care isi poate desfasura o activitate rentabila, precum si cunoasterea nivelului de indatorare la care poate apela, astfel incit acesta sa nu se reflecte negativ asupra rentabilitatii sale financiare. Nerespectarea acestei restrictii ar conduce la un dezechilibru financiar, in pofida unei rentabilitati economice semnificative, care va fi absorbita de nivelul cheltuielilor financiare generate de un grad de indatorare mult prea ridicat. Rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu pune in evidenta randamentul capitalurilor proprii, respectiv al plasamentului efectuat de actionarii unei societati prin cumpararea actiunilor societatii. Profitul, sursa importanta de finatare a dezvoltarii unei

* Hawawini G., Viallet C. – Finance for executives, Second Edition,


5

activitati, reprezinta parte componenta a capitalurilor unei firme, remunerand in primul rand, participarea actionarilor prin intermediul dividendelor. O crestere a acestui indicator evidentiaza o activitatea eficienta din punct de vedere al fructificarii capitalurilor proprii. In determinarea ratei rentabilitatii financiare a capitalului propriu se tine cont de metodologia de calcul a profitului net, respectiv de regimul de calcul al amortizarii si provizioanelor, al cheltuielilor deductibile si nedeductibile avute in vedere la determinarea bazei de calcul a profitului impozabil.

Rentabilitatea financiara constituie un indicator de baza ce caracterizeaza performantele firmelor, indicator care se afla sub directa incidenta a politicii comerciale (rentabilitatea comerciala), a eficientei capitalului angajat (rentabilitatea economica) cit si a politicii financiare a firmei.

Analiza factoriala a ratei rentabilitatii financiare se poate face pe baza sistemului DU PONT, şi anume:

100100 ×××=×=Vt

Pn

Kp

At

At

Vt

Kp

PnR f

Unde: Vt / At – viteza de rotaţie a activelor totale; At / Kp – factorul de multiplicare a capitalului propriu mediu sau braţul pârghiei

financiare; Pn / Vt – profitul net la 1 leu venituri. iar ordinea de analiza a factorilor este prezentata dupa cum urmeaza :

At

Vt∆

Kp

Pn∆

Kp

At∆

Vt

Pn∆

Managerii au posibilitatea să acţioneze asupra ratei rentabilităţii financiare prin

urmărirea şi influenţarea: 1) vânzărilor generate de utilizarea activelor; 2) modului de finanţare a activelor din capitalul propriu şi datorii; 3) rentabilităţii nete a veniturilor. Atunci când analizăm viteza de rotaţie a activelor, trebuie să ţinem cont şi de

sectorul în care îşi desfăşoară activitatea societatea. Cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât eficienţa utilizării activelor totale este mai bună. Aparent, cu cât factorul de multiplicare a capitalului propriu este mai mare, cu atât rata rentabilităţii financiare este mai ridicată, dar trebuie să ţinem cont, totodată, că acest indicator arată şi gradul de îndatorare. Şi este cunoscut că orice societate cu grad de îndatorare mare este riscantă. Stabilirea unei valori optime a factorului de multiplicare reprezintă de fapt o „luptă“ (un arbitraj) permanentă între profiturile şi costurile pe care le implică datoriile financiare. Totodată, trebuie subliniat că acest indicator este influenţat şi de sectorul unde îşi desfăşoară firma activitatea şi de activele pe care le deţine aceasta. În general, firmele


6

care au un flux de numerar din activitatea de exploatare constant şi cu un grad mare de previzionare pot opera cu un factor de multiplicare a capitalului propriu mai mare decât cele care îşi desfăşoară activitatea într-un sector cu un grad de risc mai mare. Putem spune că şi băncile comerciale care dispun de un portofoliu de active diversificat pot opera cu un factor de multiplicare a capitalului propriu mai mare. O dată cu analiza acestui indicator, trebui urmăriţi şi alţi indicatori, cum ar fi: rata lichidităţii curente, rata lichidităţii imediate, rata de acoperire a dobânzilor.

Profitul net la un leu venituri arată capacitatea firmei de a practica o politică de preţuri eficientă şi, totodată, abilitatea firmei de a controla costurile. Acest indicator trebuie şi el interpretat în funcţie de sectorul de activitate, de natura produselor comercializate şi de strategia aplicată de firmă. S-a constatat că firmele care au un profit net la un leu vânzări mare au o rată a rentabilităţii economice (Pnet/At) mică şi invers. Aceasta se datorează, de exemplu în cazul firmelor din comerţ, practicării unui adaos comercial ridicat care, deşi majorează profitul net la 1 leu vânzări, are un efect mult mai pronunţat asupra vitezei de rotaţie a activelor, încetinind-o.

O altă variantă a abordării ratei rentabilităţii financiare pe baza sistemului DU PONT poate fi:

100100 ××=×=totalActiv

netProfit

propriuCapital

totalActiv

propriuCapital

netProfitRf ,

unde:

100100 ××=×afaceriCifra

netProfit

totalActiv

afaceriCifra

totalActiv

netProfit, reprezentând o formă a ratei

rentabilităţii economice,

iar propriuCapital

totalActiv pârghia financiară.

Kp

At

Kp

Pn

At

CA

At

Pn

CA

Pn

Prin urmare, creşterea interesului investitorilor depinde de doi factori: - rata rentabilităţii economice a activului; - gradul de îndatorare a firmei.

Legat de rezultatul (profitul) evidentiat in determinarea ratelor de rentabilitate

economica si financiara, mentionam:


7

� In cazul in care sunt comparate doua sau mai multe firme prin prisma ratelor de rentabilitate mentionate, politicile contabile vor fi diferite in mod cert si anumite ajustari vor fi necesare;

� Contabilitatea la costul istoric tinde sa supraevalueze profitul pentru ca deprecierea se bazeaza pe costul istoric, nu pe valoarea curenta (prezenta), si totodata castigurile latente asupra activelor sunt incluse in profitul raportat;

� Profitul poate fi considerat dupa adaugarea elementelor extraordinare care afecteaza realizarea de comparatii;

� Veniturile necomerciale pot fi omise daca obiectivul este masurarea rezultatului asupra activelor din exploatare. Valoarea din balanta a investitiilor aducatoare de venituri trebuie exclusa. Atit ratele de rentabilitate economica cit si ratele de rentabilitate financiara sunt

foarte importante pentru utilizatori, dar sunt foarte multe dificultati in folosirea lor. In principal, problemele de baza ce apar in ceea ce priveste ratele mentionate deriva din forma de rezultat si capital luata in calcul. In ceea ce priveste „deficientele” ratelor de

rentabilitate economica si financiara redate de capitalul folosit in calcul, precizam:

� Daca se utilizeaza costul contabil istoric, capitalul utilizat este subevaluat; subevaluarea capitalului si supraevaluarea profitului, ca efecte cumulate ale costului contabil istoric, duce la o supraevaluare a ratelor de rentabilitate;

� La firme difera gradul de capitalizare a activelor necorporale; o posibilitate in inlaturarea acestei deficiente ar presupune ignorarea oricarei includeri de goodwill (fond de comert), marci si altele de aceste gen in activele imobilizate;

� Determinarea descoperirilor de cont poate fi dificila. Pentru anumite firme, descoperirile de cont reprezinta o caracteristica continua a aranjamentelor lor financiare; descoperirile de cont ar trebui sa fie prezentate sub forma de datorii curente. Se pot include toate dobinzile decuragand din datorii oriunde apar ele in bilant si, pentru consistenta, sa se excluda dobanzile platite din profit in momentul calcularii ROCE.

Cu toate deficientele remarcate, ratele de rentabilitate ramin indicatori de baza in caracterizarea performantelor firmei. Abordarea sistematica a problematicii rentabilitatii permite pozitionarea corecta a firmei in sistemul strategic caruia ii apartine si, totodata, fundamentarea obiectiva a orientarilor de perspective.

Analiza pragului de rentabilitate

Riscul de exploatare evalueaza capacitatea firmei de a se adapta la timp si cu cel

mai mic cost, la variatiile mediului in care actioneaza, respectiv exprima flexibilitatea rezultatului din exploatare. Dimensiunea lui depinde de situatia sectorului in care firma isi desfasoara activitatea dar si de caracteristicile portofoliului de active proprii. Aprecierea riscului de exploatare se realizeaza cu ajutorul pragului de rentabilitate de

exploatare, intilinit in literatura de specialitate si sub denumirea de punct critic, punct mort sau punct de echilibru. Pragul de rentabilitate permite stabilirea unei legaturi intre variatia rezultatului exploatarii si variatia volumului de activitate desfasurata de firma, marcind acel volum de activitate al firmei care asigura acoperirea cheltuielilor de exploatare, in conditiile realizarii unui rezultat din exploatare nul. Depasirea pragului de rentabilitate asigura in fapt rentabilizarea activitatii firmei.


8

Prin analiza pragului de rentabilitate, sunt furnizate informatii cu privire la volumul de activitate ce permite realizarea profitului sau a unui anumit profit, perioada de timp presupusa de acoperirea cheltuielilor, gradul de utilizare a capacitatii de productie corespunzator pragului de rentabilitate (sau corespunzator unei anumite marimi a profitului), profitul maxim ce poate fi realizat in conditiile date.

Analiza pragului de rentabilitate este importanta in procesul de planificare deoarece relatia cost–volum–profit poate fi influentata de proportia investitiilor in active fixe, iar la stabilirea planurilor financiare de obicei se opereaza schimbari ale raportului dintre valoarea activelor fixe si a celor curente. Trebuie sa se stabileasca in acest fel un volum suficient al vinzarilor pentru acoperirea cheltuielilor fixe si variabile; in caz contrar, firma va inregistra prin activitatea desfasurata pierdere.

In determinarea pragului de rentabilitate se porneste de la premisa ca firma nu poate actiona asupra preturilor de achizitie ale factorilor de productie sau asupra preturilor de vinzare ale bunurilor si serviciilor. Pentru a asigura devansarea cheltuielilor de catre venituri, se poate actiona numai asupra volumului de activitate desfasurata. Cheltuielile firmei, in functie de variatia fata de volumul de activitate, sunt departajate in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe*. Cheltuielile variabile, ca suma la nivel de firma, se modifica odata cu volumul de activitate desfasurata dar, pe unitate de produs, ramin relativ constante. Cheltuielile fixe, ca suma la nivel de firma, ramin relativ constante, in limitele unui scalar al volumului de activitate desfasurata dar, pe unitate de produs capata caracter variabil. Drept urmare, rezervele firmei privind maximizarea rentabilitatii sunt legate de volumul de activitate desfasurata si impactul asupra sumei cheltuielilor fixe.

Regulile generale impuse in calculul pragului de rentabilitate constituie in fapt si limitele acestei metode: practica demonstreaza ca preturile de achizitie sau de vinzare sunt sensibile la reactia cererii si ofertei, costurile variabile unitare nu au totdeauna caracter constant iar suma cheltuielilor fixe poate inregistra modificari de la o perioada la alta. Toate aceste limite fac ca metoda pragului de rentabilitate sa nu aiba totdeauna caracter practic dar utilitatea sa ramine prin informatiile pe care le ofera.

Pornind de la aceste considerente, algoritmul de calcul al pragului de rentabilitate in cazul firmelor cu activitate omogena este:

• Se porneste de la echilibrul dintre cifra de afaceri (CA) si cheltuielile aferente (CH):

CA = CH

• Cifra de afaceri este descompusa in functie de volumul fizic al vinzarilor (q) si

pretul de vinzare unitar (p)

CA = q*p

• Cheltuielile se departajeaza in functie de variatia fata de volumul de activitate al

intreprinderii in cheltuieli fixe (Cf) si cheltuieli variabile (Cv)

CH = Cf + Cv

* Ristea M, Possler L.-Calculatia si managementul costurilor, Editura Teora, Bucuresti, 2001


9

• Cheltuielile variabile ca suma, la nivel de firma, sunt influentate de volumul fizic

al vinzarilor (q) si costul variabil unitar (v)

Cv = q *v

• Relatia de echilibru intre cifra de afaceri si cheltuielile aferente devine:

q*p = Cf +q*v q*p – q*v = Cf q*(p-v) = Cf

• Volumul fizic critic al vinzarilor , a carui realizare implica un profit nul, este:

vp

Cfqcritic

−=

• Cifra de afaceri critica (CAcr), respectiv expresia valorica a volumului critic:

CAcr = qcritic*p

• Gradul de utilizare a capacitatii de productie (Gcr) corespunzator pragului de

rentabilitate: 100*max imq

qcriticGcr =

• Perioada critica (Pcr), corespunzatoare realizarii cifrei de afaceri critice:

TCA

CAcrPcr

/=

Nota: T

CA reprezinta vinzarile medii pe unitate de timp

• Profitul maxim ce poate fi realizat (Pmax):

Pmax = qmaxim* (p – v) – cf

Grafic, pragul de rentabilitate poate fi reprezentat astfel:

Y C CA

ch

D

B

cv

O qcritic qmax X

cf

CAcr

A

Fig 6.1 Reprezentarea grafica a pragului de rentabilitate


10

Pe axa OX este reprezentat volumul fizic al productiei, iar pe axa OY sunt reprezentati indicatorii valorici: cifra de afaceri, cheltuieli. Zona OAB corespunde pierderilor inregistrate de firma, iar zona BCD corespunde profiturilor inregistrate. Latura CD din triunghiul BCD corespunde profiturilor maxime.

La firmele ce desfasoara activitati diverse, calculul si valoarea informationala a pragului de rentabilitate sunt influentate de modalitatea de evidenta a cheltuielilor dar si de masura in care se departajeaza cheltuielile in cheltuieli fixe si variabile. In cazul firmelor in cauza, pragul de rentabilitate este exprimat dupa cum urmeaza:

• Cifra de afaceri critica (CAcr): cv

CfCAcr

−=

1

Unde:

Cf = suma cheltuielilor fixe la nivel de firma

cv = cheltuieli medii variabile la un leu cifra de afaceri

• Gradul de utilizare a capacitatii de productie (Gcr) : 100*maxQ

CAcrGcr =

Unde: Qmax = capacitatea maxima de productie exprimata valoric Daca activitatea firmei are caracter sezonier, relatiile prezentate in scopul calcularii

pragului de rentabilitate se mentin dar, se va considera ca punct de reper perioada in care marja cheltuielilor variabile (respectiv cifra de afaceri corectata cu cheltuielile variabile) asigura acoperirea cheltuielilor fixe.

Evaluarea riscului de exploatare se face prin compararea cifrei de afaceri inregistrata de firma (CA) cu cifra de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate (CAcr). Literatura de specialitate prezinta indicatorul rezultat din comparatia mentionata sub denumirea de “indicator de pozitie”. Indicatorul de pozitie (Ip) poate fi exprimat :

• In marimi absolute: Ip = CA – CAcr

• In marimi relative: 100*CAcr

CAcrCAIp

−=

Sau

100*CAcr

CAIp =

Cu cit cifra de afaceri inregistrata de firma este mai mare comparativ cu cifra de afaceri critica si in consecinta valoarea indicatorului de pozitie este mai mare, cu atit riscul de exploatare este mai mic. Indicatorul de pozitie exprima capacitatea firmei de a-si modifica productia si de a se adapta la cerintele pietei, capacitate influentata in mare masura de gradul de specializare a potentialul tehnico–productiv, de structura sa organizatorica.


11

P. Vernimment* caracterizeaza pozitia firmei in functie de dimensiunea inregistrata de indicatorul de pozitie astfel:

• Instabila, daca cifra de afaceri este cu mai putin de 10% superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate;

• Relativ stabila, daca cifra de afaceri inregistrata este cu 10-20% superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate;

• Confortabila, daca cifra de afaceri inregistrata este cu mai mult de 20% superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate.

In aprecierea riscului din exploatare, se poate aborda si coeficientul de elasticitate (Ke), coeficient intilnit si sub denumirea de coeficient de levier al exploatarii:

CA

CA

pl

xpl

Ke∆

∆

=Re

Re

Unde:

=∆

xpl

xpl

Re

Revariatia relativa a rezultatului din exploatare

=∆

CA

CAvariatia relativa a cifrei de afaceri

Coeficientul de elasticitate exprima modul in care o schimbare in volumul vinzarilor influenteaza cistigurile inainte de plata dobinzilor si a impozitelor, sensibilitatea rezultatului din exploatare la cresterea cu o unitate a cifrei de afaceri.

Evidentiind variabilitatea rezultatului fata de structura costurilor, se poate prezenta relatia dintre coeficientul de elasticitate si pragul de rentabilitate:

CAcrCA

CA

CA

CAcrCA

xpl

xplcriticxpl

Ke−

=−

−

=Re

ReRe

Decalajul dintre cifra de afaceri realizata de firma si cifra de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate influenteaza marimea coeficientului de elasticitate. Cresterea volumului de activitate comparativ cu pragul de rentabilitate diminueaza valoarea coeficientului de elasticitate si implicit, riscul de exploatare. Ceea ce trebuie sesizat este ca rentabilitatea firmei este afectata de riscul din exploatare, ca de altfel si de riscul financiar in conditii de variabilitate a cifrei de afaceri. Valorile inregistrate de coeficientul de elasticitate ajuta la aprecierea pozitiei intreprinderii din punct de vedere al riscului de exploatare, astfel:

• Daca Ke>11, pozitia firmei este instabila, cu un grad de risc economic ridicat;

• Daca Ke ≈ 6, pozitia firmei este relativ stabila, cu un risc economic mediu; • Daca Ke<6, pozitia firmei este confortabila, cu un risc economic scazut.

* Vernimment P.–Finance d’entreprise, Analyse et gestion, Ed Dalloz, Paris, 1988


12

Coeficientul de elasticitate este o componenta importanta in determinarea gradului de risc al unei afaceri. O firma poate sa influenteze gradul de risc al afacerilor prin alegerea coeficientului de elasticitate. Daca toate celelalte influente sunt constante, cu cit mai mare este valoarea coeficientului de elasticitate, cu atit mai mare va fi si gradul de risc.

Daca se ia in calculul gradului de risc al afacerii si probabilitatea de variatie a volumului vinzarilor in sensul cresterii, atunci in conditiile unei valori ridicate a coeficientului de elasticitate, se va inregistra cresterea profitului. Daca volumul vinzarilor firmei are grad ridicat de certitudine, marimea coeficientului de elasticitate nu va determina variabilitatea profiturilor viitoare.

La SC ECO SA, am recurs la sintetizarea datelor necesare calcularii pragului de rentabilitate pentru anul N:

Indicatori Valori inregistrate in anul N

Cifra de afaceri neta 12,350,000 Suma cheltuielilor variabile 8,768,500 Suma cheltuielilor fixe 2,000,000 Cheltuieli variabile la un leu cifra de afaceri 0.71 Cifra de afaceri critica 6,896,552 Capacitatea de productie maxima exprimata valoric 19,704,433 Grad critic de utilizare a capacitatii de productie 35.00% Grad efectiv de utilizare a capacitatii de productie 62.68%

Profit maxim realizabil 3,714,286

SC ECO SA in anul N prin activitatea desfasurata, a realizat o cifra de afaceri de 12.350.000 lei, prin utilizarea efectiva a capacitatii de productie existente de 62,68%. Acest rezultat, in conditiile in care firma este caracterizata de un prag de rentabilitate de 6.896.552 lei (corespunzator unui grad de utilizare a capacitatii de productie de 35%) i-a permis obtinerea de profit. Gradul de utilizare a capacitatii de productie, desi superior gradului critic de utilizare denota nefunctionarea firmei la capacitatea maxima. Profitul maxim ce poate fi realizat, in conditiile utilizarii 100% a capacitatii de productie, este de 3.714.286 LEI.

Risc de exploatare - evaluare N

Indicator de pozitie in marimi absolute 5,453,448

Indicator de pozitie in marimi relative 179.08%

Coeficient de elasticitate 2.26 Prin marimea indicatorului de pozitie cit si a coficientului de elasticitate, constatam ca SC

ECO SA este caracterizata in anul N printr-o pozitie confortabila din punct de vedere al

riscului de exploatare.


13

curs 4 rate si prag de rentabilitate

Documents