1

Curs 13 - 23.05.2012 Dreptul Familie

OBLIGATIA DE INTRETINERE ASPECTE GENERALE. Reglementarea: NCC reglementeaza obligatia de intretinere in art. 513 si art. 534. Un caz particular de aplicare il regasim in art. 13 alin. 2 din Lg. 272/2004. In NCC, exista si alte texte care reglementeaza diverse obligatii de intretinere: art. 389 in ceea ce priveste obligatia de intretinere intre fostii soti, art. 402 NCC privind contributia partilor in caz de divort, la cheltuielile de crestere, educare, dezvoltare profesionala, etc., precum si art. 499 privitor la obligatia de intretinere intre parinti si copiii lor minori. CONTINUTUL OBLIGATIEI DE INTRETINERE Obligatia de intretinere este menita sa satisfaca necesitatile materiale de trai ale beneficiarului sau (hrana, imbracaminte, locuinta), avand un continut complex. Am putea face o paralela cu art. 2257 NCC, privitoare la obligatia de intretinere care isi are izvorul in contractul de intretinere. In ceea ce priveste obligatia de intretinere dintre parinti si copii, acest caracter complex este consacrat intr-o serie de texte speciale, si anume art. 402 si art. 499 NCC, care prevad obligatia parintilor de a asigura cresterea, educarea si formarea profesionala a copiilor lor. Chiar si atunci cand legea nu prevede expres, trebuie sa ajungem la concluzia ca obligatia debitorului nu se rezuma la asigurarea hranei, a alimentelor, etc., ci trebuie sa avem in vedere si alte necesitati ale beneficiarului: nevoile spirituale, dar si acele cheltuieli absolut necesare, in perioada in care acea persoana sufera de o anumita boala, etc. FUNDAMENTUL OBLIGATIEI DE INTRETINERE Obligatia de intretinere isi are fundamentul in relatiile de familie, in general, care se caracterizeaza prin acea obligatie reciproca de spirjin material si moral: - art. 325, alin. 1 NCC in cazul sotilor, care face referire la sprijinul material, reciproc dintre soti; - art. 517 NCC - sotul care contribuie la intretinerea copilului celuilalt sot; - art. 13 alin. 2 din Legea 272/2004 - situatia persoanei care a luat un copil spre a-l ingriji si proteja temporar; - art. 518 NCC - cazul mostenitorilor unei persoane care a fost obligata la intretinerea unui minor, sau care i-a dat intretinere, fara a avea obligatia legala. DEFINIREA A OBLIGATIEI DE INTRETINERE Obligatia de intretinere reprezinta indatorirea impusa de lege unei persoane, de a asigura altei persoane mijloacele necesare traiului, atat din punct de vedere material, cat si din punct de vedere spiritual. Obligatia de intretinere reglementata prin aceste articole isi are izvorul in lege, care nu trebuie confundata cu o eventuala obligatie de intretinere ce isi are un izvor relativ conventional. PERSOANELE INTRE CARE EXISTA OBLIGATIA DE INTRETINERE. Art. 516 NCC prevede expres si limitativ persoanele intre care fiinteaza obligatia legala de intretinere.

2

CATEGORIILE DE PERSOANE ENUMERATE IN ART. 516 NCC. 1. Obligatia de intretinere exista intre sot si sotie. Presupune preexistenta unei casatorii. In cazul casatoriei putative, beneficiaza de obligatia de intretinere doar sotul de buna-credinta, pentru ca, numai in cazul sau, hotararea de desfiintare a casatoriei produce efecte pentru viitor. Celalalt sot de rea-credinta, retroactiv, este considerat concubin. Spre deosebire de reglementarea anterioara din C.fam., in art. 516 alin. 3 NCC, legiuitorul a prevazut ca obligatia de intretinere exista intre fostii soti. Avem in vedere situatia fostilor soti, ca urmare a divortului – art. 389, sau situatia fostilor soti dintr-o casatorie putativa, cand, potrivit art. 304, se aplica, prin asemanare, dispozitiile privitoare la divort. 2. Obligatia de intretinere exista intre rudele in linie dreapta. Spre deosebire de reglementarea anterioara din C.fam., nu mai sunt enumerate acele persoane intre care fiinteaza obligatia de intretinere. Dispozitie speciala privitoare la adoptie: art. 516 alin. 2 NCC. In C.fam., exista o dispozitie speciala in materia de adoptie, dar legiuitorul avea in vedere, de fapt, adoptia cu efecte restranse, care a fost incuviintata valabil pana la 1997, cand a intrat in vigoare O.ug. 25, si care a reglementat un singur tip de adoptie. 3. Obligatia de intretinere intre frati si surori. Nu intereseaza legaturile de rudenie din casatorie, sau din afara ei, important e ca cele doua persoane sa aiba aceasta legatura. 4. Obligatia de intretinere dintre celelalte persoane anume prevazute de lege. Aceasta prevedere se refera la cazurile in care legea asimileaza anumite categorii de raporturi juridice, cu raporturile de familie; acele situatii in care persoanele intre care fiinteaza obligatia de intretinere nu fac parte din aceeasi familie, dar devine activa aceasta obligatie.

art. 517 NCC reglementeaza obligatia de intretinere dintre sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot, si copilul respectiv, pana la majorat, dar numai daca parintii copilului au murit, sunt disparuti, sau sunt in nevoie.

art. 517, alin. 2 NCC instituie obligatia de intretinere dintre copilul care a fost intretintut timp de 10 ani, si cel care l-a intretinut.

art. 518 NCC – reglementeaza obligatia de intretinere dintre mostenitorii persoanei care a fost obligata la intretinerea unui minor, sau care i-a dat intretinere fara a avea obligatia legala, si copilul respectiv, pana la majoratul copilului, si numai daca parintii au murit, sunt disparuti, sau sunt in nevoie;

art. 13 alin. 2 din Legea 272/2004 instituie obligatia de intretinere intre cel care ia un copil pentru a-l ingriji, sau proteja temporar, pana la stabilirea unei masuri de protectie potrivit legii, si copilul in cauza.

ORDINEA IN CARE SE DATOREAZA INTRETINEREA. ORDINE IMPERATIVA, PRESTABILITA DE LEGE - ART. 509 NCC - lit. a: sotii si fostii soti isi datoreaza intretinere inaintea celorlalti obligati. Daca sotul este in nevoie, se va indrepta mai intai impotriva parintilor, iar primul caruia va trebui sa ii ceara intretinere este chiar sotul sau.

3

- lit. b: descendentul este obligat la intretinere inaintea ascendentului, iar daca sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel in grad mai apropiat, inaintea celui mai indepartat. - lit. c: fratii si surorile isi datoreaza intretinere dupa parinti, dar inaintea bunicilor. *In reglementarea anterioara exista si o prevedere referitoare la adoptia cu efecte restranse, mai exact ordinea in aceasta situatie, atunci cand ar fi existat un eventual concurs intre adoptator (cu efecte restranse) si parintele firesc. Solutia consacrata era ca cel care adopta este obligat la intretinere, inaintea parintilor firesti. Desi nu mai este consacrata expres, textul si-ar putea gasi inca aplicare la acele adoptii restranse. Art. 519 NCC tace in privinta ordinii in care isi datoreaza intretinerea celelalte persoane prevazute de lege. Din interpretarea coroborata, am putea ajunge la urmatoarea solutie: - sotul care a contribuit la imtretinerea celuilalt sot este obligat sa-l intretina pe copil, dar numai daca parintii sai firesti au murit, sunt disparuti, ori sunt in nevoie. Copilul astfel intretinut timp de 10 ani ar putea sa fie obligat sa presteze intretinere parintelui sau viu. Aceasta obligatie, insa, ar putea sa devina activa numai daca parintele vitreg nu are copii firesti, sau daca acestia nu au mijloace necesare pentru a asigura intretinerea. Mostenirorii unei persoane obligate la intretinerea unui copil vor fi obligati sa continue intretinerea copilului, in limita valorii mostenirii culese, dar sub aceeasi conditie, numai daca parintii au murit, sunt disparuti, ori sunt in stare de nevoie. Aceeasi conditie o retinem si in privinta ultimei ipoteze, reglementate de art. 13 alin. 2 din Lg 272/2004.

CONDIITILE GENERALE ALE OBLIGATIEI DE INTRETINERE In persoana creditorului obligatiei de intretinere Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca creditorul sunt prevazute cu caracter de principiu, in art. 524 NCC, potrivit caruia, are dreptul la intretinere numai cel care se afla in nevoie, neputandu-se intretine din munca sau din bunurile sale. De asemenea, o alta conditie ce se cere a fi indeplita rezulta din art. 526 NCC - comportamentul necorespunzator. Aceasta ultima condiite nu era prevazuta expres in C.fam. 1. STAREA DE NEVOIE Ar putea fi definita ca fiind situatia unei persoane care nu-si poate satisface singura necesitatile materiale, firesti (de hrana imbracaminte, locuinta), precum si cele spirituale, educatie, cultura, informare, etc. Starea de nevoie a unei persoane este determinata, in teorie, de lipsa mijloacelor de a-si procura cele necesare traiului, iar aceste mijloace ar putea sa constea, fie din veniturile obtinute din munca, fie din alte venituri. Starea de nevoie nu trebuie sa fie absoluta, totala, ea putand fi si partiala (ex: cazul unei persoane care obtine o pensie de invaliditate). Starea de nevoie are un continut variabil, se apreciaza in concret, de la caz la caz. Trebuie dovedita de catre acea persoana care pretinde intretinerea. Fiind o chestiune de fapt, ea poate fi dovedita cu orice mijloc de proba - art. 528 NCC. Starea de nevoie este o chestiune de fapt, lasata la suverana apreciere a instantei.

4

2. INCAPACITATEA PERSOANEI DE A SE INTRETINE DIN MUNCA, SAU DIN BUNURILE SALE Actualul art. 528 NCC are o sfera de aplicare mai larga decat fosta reglementare din C.fam. In reglementarea anterioara, s-a considerat ca se afla in incapacitate de munca si persoana care se afla in continuarea studiilor, fiind o cerinta de natura sociala. Incapacitatea de munca poate fi totala sau partiala, determinand o configurare corespunzatoare a starii de nevoie - totala sau partiala. S-a pus problema, in practica, daca, in cazul persoanelor care sunt pensionate, s-ar putea vorbi de o prezumtie a incapacitatii de a muncii. Raspunsul a fost negativ, pentru ca sunt anumite ratiuni, dar asta nu inseamna ca persoana in cauza nu mai are capacitate de munca. Nu intotdeauna o persoana care a atins varsta de pensionare se prezuma a fi o persoana lipsita de capacitate de munca, trebuie sa si dovedeasca acest lucru. Este o chestiune de fapt care ramane la aprecierea suverana a instantelor, trebuind probata de catre cel care o invoca, si, bineinteles, poate fi dovedita cu orice mijloc de proba, insa nu intereseaza doar capacitatea sau incapacitatea de munca, pentru ca va trebui sa avem in vedere si faptul daca persoana dispune de bunuri care pot fi valorificate. 3. COMPORTAMENTUL CORESPUNZATOR REGULILOR DE CONVIETUIRE SOCIALA Aceasta conditie nu era retinuta de catre toti autorii din literatura de specialitate, ea totusi se impunea din ratiuni de echitate, de morala. Legiuitorul a consacrat expres in art. 526 NCC aceasta conditie: „Nu poate pretinde intretinere acela care s-a facut vinovat fata de cel obligat la intretinere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri”. Legiuitorul nu ofera niciun fel de indiciu in legatura cu aceasta sintagma, fiind datoria instantei de a aprecia, de fiecare data, de la caz la caz, putand fi acele fapte care atrag nedemnitatea succesorala, etc. In persoana debitorului obligatiei de intretinere Din art. 519 si art. 527 NCC pot fi deduse cele doua conditii care au fost retinute si in literatura de specialitate: 1. Inexistenta unei alte persoane obligate la intretinere, in ordinea prevazuta de art. 519, acea ordine imperativa trasata de legiuitor. Prin urmare, bunicii, de exemplu, ar putea fi obligati sa presteze intretinere nepotului, numai daca parintii firesti ai acestuia au decedat, sunt disparuti, sunt in stare de nevoie, sau nu au mijloace necesare. Aceasta conditie nu ridica probleme speciale. 2. Cea de-a doua conditie este reglementata de art. 527 NCC, si, din ipoteza acestui text, putem deduce conditia sub urmatoarea formulare: existenta mijloacelor pentru a presta intretinerea. Art. 527 alin. 1 NCC – „poate fi obligat la intretinere numai cel care are mijloacele pentru a o plati sau are posibilitatea de a dobandi aceste mijloace”. Fata de reglementarea anterioara, textul a fost rafinat, sunt niste precizari care pot dovedi aceste elemente orientative. Textul, spre deosebire de reglementarea anterioara, nu face referire doar la mijloacele, ca atare, pe care le are, ci si la potentialitatea de a dobandi aceste mijloace. REPERE CU PRIVIRE LA INTELESUL NOTIUNII DE "MIJLOACE" In sensul art. 527 NCC, prin "mijloace", trebuie sa intelegem, in primul rand, veniturile din munca, salariul si veniturile asimilate, dar si orice alte venituri constante, care au caracter de

5

continuitate. Nu intereseaza veniturile accidentale, intamplatoare. Ar putea intra in aceasta categorie veniturile obtinute din desfasurarea unei activitati oficiale, dividendele, etc. Repere importante, in aceasta materie, ne sunt oferite si de dispozitiile art. 409 alin. 4 si alin. 7 C.proc.civ. Din art. 409 alin. 4 C.proc.civ., rezulta ca pot fi urmarite pentru executarea obligatiei de intretinere si ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca, compensatia acordata salariatilor in caz de desfacere a contractului indiviudual de munca, precum si sumele cuvenite somerilor, in conditiile legii. Potrivit art. 409 alin. 7 NCC, nu vor putea fi urmarite pentru niciun fel de datorii: alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum si orice alte asemenea sume cu destinatie speciala. Daca debitorul are capacitate de munca, dar refuza sa se angajeze, nu va fi exonerat, recurgandu-se la o fictiune: sa se considere ca acea persoana are potentialitatea de a incasa cel putin salariul minim pe economie. La acest moment, cuantumul salariului minim este de aproximativ 700 de lei. Potrivit art. 527 alin. 2 NCC, la evaluarea posibilitatilor materiale ale debitorului, se tine seama si de obligatiile acestuia. EXECUTAREA OBLIGATIEI DE INTRETINERE Potrivit art. 530 NCC, executarea acestei obligatii ar trebui sa fie in natura. Daca este cazul unui copil, evident, prin suportarea acelor cheltuieli pentru educare, invatatura, pregatire profesionala, etc. Potrivit art. 530 alin. 2 NCC, „daca obligatia de intretinere nu se executa de bunavoie, in natura, instanta de tutela dispune executarea ei, prin plata unei pensii de intretinere, stabilita in bani”. Este o solutie extrem de realista, in cazul in care intre cele 2 persoane exista o divergenta si s-a apelat la forta coercitiva a statului. CUANTUMUL INTRETINERII Art. 529 NCC, la alin 1, prevede ca „Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati” . Instanta, de fiecare data, este chemata sa aprecieze, de o maniera flexibila, punand in balanta cele doua variabile legale. In alin. 2 sunt stabilite si niste plafoane legale, aplicabile in situatia in care intretinerea este datorata de catre parinte, copilului. Aceasta se stabileste pana la 1/4 din venitul lunar net al parintului pentru un copil, 1/3 din venitul lunar net al parintelui pentru 2 copii, iar ½ din venitul lunar net al parintelui, pentru 3 sau mai multi copii. Potrivit alin. 3, cuantumul intretinerii datorata copiilor, impreuna cu intretinerea datorata altor persoane, nu poate depasi ½ din venitul net lunar al acelei persoane. DATA DE LA CARE SE ACORDA INTRETINEREA In situatia in care intretinerea nu se presteaza de bunavoie, in principiu, instanta va acorda intretinere de la data la care a fost solicitata, adica de la data formularii cererii de chemare in judecata – art. 532 alin. 1 NCC. In mod exceptional, intretinerea ar putea fi acordata si pentru trecut, in acele situatii in care nu a fost ceruta, din cauza culpei debitorului (ex: conduita inselatoare). MODIFICAREA CUANTUMULUI INTRETINERII. Se pune problema modificarii cuantumului, fie in sensul majorarii, fie in sensul diminuarii - art. 531 NCC.

6

In ceea ce priveste marirea cuantumului pensiei de intretinere, se poate acorda tot de la data chemarii in judecata, pentru acelasi rationament. In schimb, in cazul micsorarii, aceasta ar trebui sa fie dispusa de catre instanta, de la data la care a intervenit acea cauza care diminueaza pensia de intretinere. Art. 531 NCC face referire si la incetarea pensiei de intretinere, in acele situatii in care nu mai sunt indeplinite condiitile in persoana debitorului sau a creditorului: decesul debitorului sau creditorului obligatiei de intretinere poate duce la incetare si, potrivit art. 514 alin. 2 NCC,obligatia de intretinere se stinge. CARACTERELE JURIDICE ALE OBLIGATIEI DE INTRETINERE. 1. Legalitatatea prevazuta expres de art. 513 NCC. Obligatia de intretinere este prevazuta de lege, exista numai intre persoane prevazute de lege, si se datoreaza in ordinea prevazuta de lege, bineinteles, daca sunt respectate si conditiile instituite in aceasta materie, atat cele generale, refeitoare la debitor/creditor, cat si eventualele conditii speciale. Din caracterul legal al acestei obligatii rezulta urmatoarele consecinte: - nu se poate renunta la dreptul la intretinere, solutie consacrata expres de art. 515 NCC; - intelegerea parintilor cu privire la prestarea intretinerii de catre copii, daca are loc in cursul unui proces, ar trebui incuviintata de catre instanta. 2. Caracterul personal. Reglementat de art. 514 NCC. Obligatia de intretinere este strans legata, atat de persoana celui care solicita intretinerea, cat si de persoana celui chemat sa o presteze. Consecinte: - dreptul la intretinere este incesibil, asa cum prevede art. 514 alin. 3 NCC, nu poate fi transmis nici cu titlu oneros, nici cu titlu gratuit, prin niciun mecanism. Fiind incesibil, de aici rezulta si caracterul sau insesizabil, dar este vorba doar de o insesizabilitate partiala, deoarece (art. 409 alin. 1 C.proc.civ) sumele ce se platesc periodic debitorului sunt destinate mijloacelor de existenta ale acestuia, putand fi urmarite pana la ½ din venitul lunar net pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere. Obligatia de intretinere nu se transmite, in principiu, nici pe cale succesorala. Executarea obligatiei de intretinere nu poate fi ceruta de creditor pe calea actiunii oblice. Cu toate acestea, s-a admis, pe buna dreptate, posibilitatea creditorului celui obligat la intretinere, de a sesiza instanta in numele celui obligat, pentru a solicita diminuarea sau incetarea obligatiei de intretinere. 3. Caracterul reciproc. Exceptii: - in cazul obligatiei de intretinere prevazuta de art. 517 alin. 2, NCC, in sarcina sotului care l-a intretinut pe copilul celuilalt sot, obligatia devine reciproca, numai daca parintele vitreg l-a intretinut pe acel copil timp de 10 ani; - in cazul obligatiei prevazute de art. 518 NCC, ipoteza mostenitorilor tinuti sa continue intretinerea, obligatia nu are caracter reciproc; - art. 13 alin. 2 din Lg. 272/2004 - acea persoana care a luat un copil pentru a-l proteja si ingriji temporar; - in cazul obligatiei de intretinere intre fostii soti, obligatia are caracter reciproc, daca acea casatorie a fost desfacuta din vina ambilor soti, sau din culpa ambilor soti.

7

- daca fostul sot obligat la intretinere s-a recasatorit, obligatia lui se mentine, insa el pierde dreptul la intretinere din partea celuilalt sot, pentru ca, in cazul sotului inocent, acesta benenficiaza de intretinere de la fostul sot, pe perioada nedeterminata. 4. Caracterul succesiv. Prin esenta ei, obligatia de intretinere este cu executare succesiva, pentru ca, numai astfel isi poate realiza finalitatea, satisfacerea de zi cu zi a trebuintelor, a necesitatilor creditorului si, tocmai de aceea, pensia de intretinere se plateste periodic, mai putin in situatia in care, in mod exceptional, se poate conveni de catre parti, sau instanta poate decide in acest sens, daca sunt motive intemeiate cu privire la plata anticipata a unei sume globale - art. 533 alin. 3 NCC. 5. Caracterul variabil. Este determinat de imprejurarea ca, atat nevoile, trebuintele celui care o solicita, cat si mijloacele celui chemat sa o presteze, variaza in timp. Consecinta importanta: hotararile judecatoresti pronuntate in aceasta materie nu se bucura de autoritatea absoluta de lucru judecat, ci numai de una relativa, si, tocmai de aceea, este posibil ca, ulterior, cuantumul pensiei de intretinere sa fie modificat, in sensul diminuarii sau majorarii. 6. Caracterul divizibil. Divizibilitate pasiva/activa. Potrivit art. 521 alin. 1 NCC, in cazul in care mai multe dintre persoanele prevazute la art. 516 NCC sunt obligate sa intretina aceeasi persoana, ele vor contribui la plata intretinerii, proportional cu mijloacele pe care le au - Divizibilitate pasiva. Exceptii: art. 521 alin. 2 NCC - ipoteza in care parintele are drept de intretinere de la mai multi copii si este o stare de urgenta. Aici parintele poate sa porneasca actiunea numai impotriva unuia dintre copii. In cazul prevazut de art. 518 NCC, si anume ipoteza mostenirorilor, in alin. 2 se prevede expres ca, in cazul in care sunt mai multi mostenitori, obligatia este solidara, fiecare dintre ei contribuind la intretinerea minorului, proportional cu valoarea bunurilor mostenite. Daca unul dintre ei va presta intreaga intretinere, va avea o actiune de revers impotriva celorlalti. Obligatia solidara a parintilor de a-l intretine pe copil este reglementata de art. 499 NCC. Divizibilitatea activa este reglementata de art. 523 NCC, care consacra regula in materie, ceea ce inseama ca, in principiu, fiecare creditor este indreptatit sa ceara debitorului numai partea sa, la care este indreptatit, potrivit legii. Exceptie aparenta: ipoteza in care cel obligat nu poate presta in acelasi timp intretinere celor indreptatiti sa o ceara. Revine instantei de tutela obligatia de a aprecia cum se va actiona intr-o asemenea situatie.

8

AUTORITATEA PARINTEASCA Legea 271/2004. REPERE INTRODUCTIVE. Sub imperiul reglementarii vechiului C.civ., se folosea sintagma „putere parinteasca”. In timp, acest concept a fost abandonat, si literatura de specialitate a incercat sa identifice cea mai adecvata sintagma. DEFINITIE: Din art. 483 alin. 1 NCC, se desprinde autoritatea parinteasca, drept ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului, si apartin, in mod egal, ambilor parinti. PARALELA CU DREPTURILE SUBIECTIVE IN GENERAL Drepturile parintesti, spre deosebire de cele subiective civile, nu se exercita in interesul propriu al titularului ci, evident, in interesul superior al copilului. De aceea, sunt riguros reglementate si mecanismele de exercitare si conditiile de exercitare, pentru ca intotdeauna trebuie sa avem in vedere respectarea principiului interesului superior al copilului. Drepturile parintesti sunt, in acelasi timp, si obligatii, ceea ce inseamna ca exercitarea lor este obligatorie, nu ramane la latitudinea parintilor, fiind niste obligatii corelative drepturilor de care se bucura copilul. Exercitiul acestor drepturi parintesti se realizeaza prin acte sau fapte juridice, de catre parinti, uneori acestea putand imbraca forma actelor unilaterale, astfel ca putem plana pe teritoriul drepturilor potestative (dreptul de a stabili numele/prenumele copilului, educatia, etc.). Prin activarea acestor prerogative, se limiteaza intr-o anumita masura libertatea copilului, numai ca, si Lg. 272/2004, si NCC, prevad ca intotdeauna acesta va trebui sa fie asociat in luarea deciziilor care il privesc in mod nemijlocit. PRINCIPIILE AUTORITATII PARINTESTI 1. Principiul respectarii interesului superior al copilului. 2. Principiul independentei patrimoniale in raporturile dintre parinti si copii, consacrat expres de art. 500 NCC. 3. Principiul nediscriminarii in functie de statutul copilului. 4. Principiul egalitatii in drepturi al parintilor consacrat si de Lg. 272/2004 si de NCC. DURATA AUTORITATII PARINTESTI Autoritatea parinteasca dureaza pana la momentul la care copilul devine major, sau, dupa caz, dobandeste capacitate deplina de exercitiu, prin casatorie sau emancipare. CONTINUTUL AUTORITATII PARINTESTI Acesta este reglementat de art. 487 NCC. Din cuprinsul acestor texte consacrate de NCC si de Lg. 272/2004, putem distinge intre doua categorii de drepturi si indatoriri parintesti:

9

- unele care privesc persoana copilului, si cele mai importante; - drepturile si obligatiile cu privire la bunurile copilului. Potrivit art. 490 NCC: „parintele minor care a implinit varsta de 14 ani are numai drepturi si indatoriri parintesti cu privire la persoana copilului, celelalte revin tuturelui, sau, dupa caz, altei persoane”.

I. DREPTURILE SI OBLIGATIILE CU PRIVIRE LA PERSOANA COPILULUI - dreptul si obligatia parintilor de a stabili si pastra identitatea copilului, consacrat expres de art. 8 din Lg. 272/2004. Avem in vedere inregistrarea copilului dupa nastere, stabilirea numelui si prenumelui copilului de catre parinti, si, de asemenea, cetatenia copilului, facand obiectul Legii nr. 21/1991. - dreptul si obligatia de a creste copilul - art. 488 NCC si art. 32 din Lg. 272/2004. Obligatia aceasta a parintilor presupune o paleta diversificata de drepturi, dupa cum urmeaza: 1. OBLIGATIA PARINTILOR DE A SE INGRIJI DE SANATATEA SI DEZVOLTAREA FIZICA A COPILULUI - art. 43 alin. 4 si 5 din Lg. 272/2004;

- dreptul si obligatia de a se ingriji de educatia copilului - dispozitiile constitutionale ale art. 29, legea 272/2004 - art. 25 care consacra si libertatea de gandire a copilului, religia copilului, art. 491 NCC prevede ca parintii indruma copilul potrivit propriilor convingeri in alegerea unei religii; copilul care a implinit 14 ani are dreptul de a-si alege singur confesiunea religioasa;

- dreptul si obligatia de a se ingriji de invatatura si pregatirea profesionala a copilului

- art. 498 NCC, art. 46 alin. 3 din Lg. 272/2004;

- dreptul si obligatia de a asigura supravegherea copilului. Potrivit art. 493 NCC, „parintii au dreptul si indatorirea de supraveghere a copilului minor”. Unele dispozitii speciale in cazul deplasarii copiilor in tara si strainatate sunt reglementate de art. 18 si art. 20 din Lg. 272/2004.

- dreptul si obligatia de a asigura intretinerea copilului. Art. 499 NCC reglementeaza

obligatia de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori. De asemenea, si art. 44, 45 din Lg. 272/2004 prevad obligatia parintilor de a asigura cele mai bune conditii de viata pentru dezvoltarea copilului.

- dreptul de a lua anumite masuri disciplinare fata de copil, in anumite limite, si

aceste limite au fost instituite atat prin NCC, cat si dispozitiile art. 28 din Lg. 272/2004. Sunt interzise luarea unor masuri, precum si aplicarea unor pedepse fizice, de natura a afecta dezvoltarea fizica, psihica sau dezvoltarea emotionala a copilului.

2. DREPTUL DE A CERE INAPOIEREA COPILULUI DE LA ORICE PERSOANA CARE IL DETINE FARA DREPT - art. 495 NCC - drept imprescriptibil, iar competenta de a solutiona aceasta cerere apartine instantei de tutela.

10

In mod firesc, art. 495 prevede ca inapoierea copilului este subordonata intereselor acestuia. Potrivit art. 264 NCC, ascultarea copilului este obligatorie. Se impune a fi amintit si dreptul parintilor la reunire cu copilul lor, care este corelativ dreptului copilului de a nu fi separat de parintii sai - art. 33 din Lg. 272/2004. 3. DREPTUL PARINTELUI DE A AVEA LEGATURI PERSONALE CU COPILUL SAU. In practica, problema acestui drept se pune in acele situatii in care, copilul minor nu se gaseste la parintele sau. Art. 494 NCC si art. 14 din Lg. 272/2004 reglementeaza expres acest drept al copilului, de a avea legaturi personale cu parintele sau, precum si continutul acestui drept. Este un drept complex, a carui sfera se determina din interpretarea art. 14 si art. 15 din Lg. 272/2004. Problema exercitarii acestui drept se pune in cazul divortului, unde autoritatea parinteasca se exercita, in mod egal, de catre parinti, dar instanta poate sa dispuna ca aceasta sa revina numai unuia dintre ei, urmand ca celalalt parinte sa pastreze dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, si de a veghea la cresterea lui. 4. DREPTUL DE A VEGHEA LA CRESTEREA, EDUCAREA, INVATATURA SI PREGATIREA PROFESIONALA A COPILULUI. Problema exercitarii acestui drept se pune in acelasi caz in care se pune si acela de a avea legaturi personale –art. 398 alin. 2, din materia divortului. 5. DREPTUL A DE STABILI LOCUINTA COPILULUI

- dreptul de a consimti la adoptia copilului (parintii firesti sunt chemati sa consimta la adoptie, chiar decazuti fiind)

- dreptul de a contesta masurile dispuse de autoritati cu privire la copil.

II. DREPTURILE SI INDATORIRILE PARINTESTI CU PRIVIRE LA BUNURILE COPILULUI MINOR. A. administrarea patrimoniului; B. reprezentarea sau incuviintarea actelor, dupa caz. A. Administrarea patrimoniului. Art. 501 alin. 1 NCC reglementeaza dreptul parintilor de a administra bunurile copilului lor minor: actele de conservare, cat si acele fapte de dispozitie privitoare la anumite bunuri privite ut singuli, dar care, generic, pot fi denumite acte de administrare, act patrimoniu. Incident este art. 502 NCC, care face o trimitere la dispozitiile aplicabile in materie de tutela a minorului, acestea urmand a fi aplicate in mod corespunzator, fara a fi necesar sa se intocmeasca inventarul in cazul parintilor. MODALITATILE DE EXERCITARE A AUTORITATII PARINTESTI. Ca regula generala, in principiu, se exercita in mod egal si exclusiv de catre parinti. Un element de noutate care se impune a fi semnalat, este introdus prin art. 503 alin. 2 NCC, care consacra un veritabil mandat tacit reciproc intre parinti, in ceea ce priveste actele curente savarsite de oricare dintre acestia in exercitarea autoritatii parintesti. De la exercitarea autoritatii parintesti, in mod egal, exista unele exceptii:

11

- autoritatea parinteasca se exercita de catre un singur parinte. Ipotezele sunt cele avute in vedere de art. 507 NCC (moartea, decaderea, punerea sub interdictie, imposibilitate de a si manifesta vointa)

- autoritatea parinteasca nu revine in mod egal ambilor parinti (scindarea exercitiului

autoritatii parintesti) presupune ca autoritatea parinteasca se exercita doar de catre unul dintre parinti, iar celalalt pastreaza dreptul de veghere a cresterii, de a incuviinta adoptia si de a pastra legaturi personale.

- autoritatea parinteasca revine, numai in parte, parintilor. Ipoteza in care drepturile

si indatoririle cu privire la persoana minorului revin unei alte persoane, de preferat unei rude, sau unei institutii de ocrotire, iar dreptul de reprezentare sau incuviintare revine ambilor parinti, sau, dupa caz, unuia dintre parinti. Ambii vor avea dreptul de a conserva legaturi personale si de a veghea la cresterea si educarea acestuia.

In caz de divergenta intre parinti, cu privire la interpretarea autoritatii parintesti, este chemata, potrivit art. 486 NCC, instanta de tutela. RASPUNDEREA PARINTILOR PENTRU NEINDEPLINIREA AUTORITATII PARINTESTI. Sanctiune specifica de decadere din exercitiul drepturilor parintesti, dincolo de sanctiunea penala care s-ar putea aplica. Art. 508 si art. 512 NCC trebuie obligatoriu coroborate cu prevederile legii, care reglementeaza in detaliu si procedura de urmat, competenta organelor administrative, daca se pune problema aplicarii acestei sanctiuni. Art. 508: „Instanta de tutela, la cererea autoritatilor administratiei publice cu atributii in domeniul protectiei copilului, poate pronunta decaderea din exercitiul drepturilor parintesti, daca parintele pune in pericol viata, sanatatea, sau dezvoltarea copilului, prin rele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuziva, prin neglijenta grava in indeplinirea obligatiilor parintesti, ori prin atingerea grava a interesului superior al copilului”. Putem trage o concluzie generala, ca aceasta sanctiune se poate cere in caz de abuz sau neglijenta grava din partea acestora, situatii care sunt dezvoltate in Lg. 272/2004 - art. 89 si urmatoarele. ASPECTE CARE VIZEAZA SESIZAREA INSTANTEI DE TUTELA. Sesizarea directiei generale pentru protectia copilului, masura plasamentului in regim de urgenta, cum se realizeaza proba acestor motive de decadere. Efectul principal al sanctiunii consta in pierderea de catre parintele respectiv a exercitiului drepturilor cu privire la persoana si bunurile copilului, cu exceptia obligatiei de a de intretinere a copilului, care se mentine. Decaderea poate fi totala sau partiala, in conditiile art. 509 NCC, doar daca, dupa aplicarea acestei sanctiuni, copilul este in situatia de a fi lipsit de ingrijirea ambilor parinti, instituindu-se tutela, potrivit art. 511 NCC. Desi decazut, acest parinte este chemat sa consimta la adoptia propriului copil, avand in vedere efectele grave care se produc in urma adoptiei. Decaderea nu este o sanctiune ireversibila - art. 512 NCC.