curs 1-12 roman

Curs 123 februarie 2010 09:58

Titlul III

SUCCESIUNILECapitolul I GeneralitatiDreptul succesoral roman cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai. Insa la origine transmiterea patrimoniului de la defunct la mostenitorii sai nu implica ideea de succesiune, deoarece in conceptia vechilor romani patrimoniul este o expresie a puterii, iar puterea se stinge odata cu moartea lui pater familias. De aceea romanii considerau ca mostenitorii nu dobandesc acelasi drept ci un nou drept, un alt drept prin luarea in stapanire a bunurilor succesorale. De altfel, primul termen prin care romanii l-au desemnat pe mostenitor este "heres", iar "heres" vine de la "herus", cuvant care inseamna stapan. Mai tarziu, In virtutea principiului continuitatii persoanei defunctului, romanii au admis ca patrimoniul trece de la defunct la mostenitorii sai si astfel au aparut termenii de "succesiune" si de "succesor".Cercetarile moderne au stabilit ca la romani a aparut mai intai mostenirea "ab intestat" sau mostenirea fara testament, apoi mostenirea testamentara deferita pe baza unui testament si, in fine, mostenirea deferita contra testamentului, care este o varianta a mostenirii testamentare.

Mostenirea "ab intestat" a aparut in epoca de tranzitie, de trecere de la societatea gentilica la societatea organizata in stat, odata cu stapanirea individuala asupra unor lucruri mobile. La origine, acest sistem succesoral a functionat in cadrul gintilor. Ceva mai tarziu, dar tot in epoca foarte veche, a aparut familia patriarhala aflata sub puterea lui pater familias, care exercita o putere nelimitata asupra persoanelor si bunurilor. In acest stadiu, pater familias putea dispune fara vreo ingradire de bunurile sale, prin acte intre vii, cum ar fi contractele si prin acte pentru cauza de moarte, cum este testamentul. Iar mostenirea deferita contra testamentului este o aplicatiune a principiului simetriei in materie succesorala. In evolutia sa, dreptul succesoral roman a fost guvernat de 2 tendinte: 1) Decadarea formalismului 2) Ocrotirea rudeniei de sangeIn legatura cu prima tendinta, retinem ca, la origine, actele succesorale presupuneau respectarea unor conditii de forma extrem de complicate. Spre exemplu, primul testament roman a imbracat forma unei veritabile legi, pentru ca in dreptul evoluat, in dreptul clasic, testamentul sa se poate intocmi printr-o simpla manifestare de vointa.

In legatura cu a doua tendinta, ne amintim ca in epoca veche agnatiunea (rudenia civila) a fost unicul fundament al succesiunii. Cu timpul, insa, prin reformele pretoriene si prin reforme imperiale, au fost chemate la succesiune si rudele de sange, care nu erau in acelasi timp si rude civile. Iar in vremea lui Justinian, prin rasturnarea stravechiului principiu, rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii.

New Section 1 Page 1

Capitolul II Succesiunea "ab intestat"Succesiunea "ab intestat" sau fara testament se deschidea atunci cand nu exista testament sau testamentul nu a fost intocmit in mod valabil. Ea se mai numeste si succesiune legala sau legitima, deoarece a fost reglementata prin dispozitiile Legii celor XII Table.Potrivit acestei Legi, exista 3 categorii de mostenitori legali: a) Heredes sui b) Adgnatus proximus c) Gentiles

Din prima categorie de mostenitori legali faceau parte toti aceia care in momentul mortii lui pater familias deveneau persoane sui iuris, adica fii, fiicele si femeia casatorita cu manus in calitate de fiica, adoptatul si abrogatul. Nepotii din fii veneau la succesiune in aceasta categorie de mostenitori numai daca tatal lor preceda bunicului. Acei nepoti veneau la succesiune prin reprezentare, in sensul ca urcau in rangul succesoral al tatalui lor si dobandeau partea din succesiune care s-ar fi cuvenit tatalui daca ar mai fi trait. Spre exemplu, daca veneau la succesiune 2 fii si 2 nepoti de fiu, succesiunea se impartea la 3. Fii dobandeau fiecare in parte o treime din succesiune, iar cei 2 nepoti de fiu dobandeau impreuna o treime, pentru ca atat s-ar fi cuvenit tatalui lor, daca ar mai fi trait. Daca nu existau mostenitori din prima categorie, veneau la succesiune cei din categoria a 2a. Cu toate ca expresia este formulata la singular, ea desemneaza o categorie de persoane, si anume, ii desemneaza pe cei mai apropiati agnati, cu intelesul de colaterali. Insa aceasta categorie de mostenitori nu este fixa, ci este mobila, deoarece in lipsa unor agnati mai apropiati, pot fi adgnatus proximus agnatii foarte indepartati. Spre exemplu, daca exista frati, ei sunt adgnatus proximus. Daca nu exista frati, atunci sunt adgnatus proximus verii primari. In plus, Legea celor XII Table nu permite reprezentarea in cazul rudelor colaterale, incat daca cel mai apropiat agnat repudiaza succesiunea, ea nu trece la urmatoare categorie de mostenitori, ci devine vacanta, adica trece in proprietatea statului. Iar daca nu exista nici mostenitor din categoria a 2-a, atunci vin la succesiune "gentiles", membrii gintii, care isi impart succesiunea in parti egale, ca o aminitire a epocii in care membrii gintii exercitau proprietatea colectiva a gintii.

Reformele pretoruluiInsa, sistemul succesoral consacrat prin Legea celor XII Table a devenit anacronic, inaplicabil spre sfarsitul epocii vechi, datorita transformarilor care au intervenit, in organizarea familiei romane. Avem in vedere, mai cu seama, practicarea pe scara larga a casatoriei fara manus si a emanciparii fiilor de familie. Or, femeia casatorita fara manus nu era ruda civila cu copiii ei, incat mama si copiii rezultati din casatoria fara manus, nu se puteau mosteni reciprosc. De asemenea, emancipatul nu putea veni la succesiune in familia de origine, intrucat nu mai era ruda civila cu acea familie. De aceea, actionand in spiritul echitatii, pretorul a initiat o serie de reforme prin care a creat un nou sistem succesoral, un sistem in care erau chemate la succesiune si rudele de sange, noul sistem a fost denumit "bonorum possessio" sau mostenire pretoriana.In acest sistem exista 4 categorii de mostenitori sau 4 categorii de "honorum possessio": a) "bonorum possessio unde liberi" b) "bonorum possessio unde legitimi" c) "bonorum possessio unde cognati"New Section 1 Page 2

c) "bonorum possessio unde cognati" d) "bonorum possessio unde vir et uxon" Din prima categorie de mostenitori pretorieni faceau parte toti fiii de familie, inclusiv cei emancipati, caci ei veneau la succesiuni ca rude de sange. Din a doua categorie faceau parte rudele legitime cu intelesul de colaterali. Asadar, aparent, prin aceasta categorie de mostenitori, pretorul a confirmat textele Legii celor XII Table. Pentru ca, in realitate, pretorul a introdus si o inovatie, si anume, a admis reprezentarea si in cazul rudelor colaterale, astfel incat, in sistemul pretorului, daca cel mai apropiat agnat repudia succesiunea, aceasta nu devenea vacanta, ci trecea la urmatoarea categorie de mostenitori. Din a treia categorie faceau parte mama si copiii rezultati din casatoria fara manus, care se mosteneau reciproc in calitate de rude de sange.In lipsa rudelor de sange se puteau mosteni reciproc barbatul si femeia casatoriti fara manus . (categoria a patra)

Dreptul imperialSistemul pretorului a fost dezvoltat prin reforme imperiale. Astfel, in vremea lui Hadrian a fost dat senatusconsultul "Tertullian", prin care mama era chemata la succesiunea copiilor rezultati din casatoria fara manus in calitate de ruda legitima, ceea ce inseamna ca a fost ridicata din a 3-a categorie in a 2-a categorie de mostenitori pretorieni.Prin senatusconsultul "Orfitian", dat in vremea lui Marc Aureliu, copiii rezultati din casatoria fara manus, au fost chemati la succesiunea mamei lor in calitate de fii, incat ei au fost ridicati din a treia categorie in prima categorie de mostenitori pretorieni.

Imparatul Justinian a initiat reforma (valabila si astazi), in virtutea careia unicul fundament al succesiunii este rudenia de sange. Potrivit lui Justinian, exista 4 categorii de mostenitori: a) Descendentii - care ii excludeau pe toti ceilalti b) Ascendentii - (parintii, bunicii, fratii si surorile buni si copiii lor) c) Fratii si surorile consangvini si uterini si copiii lor 1) Se numesc frati si surori consangvini cei ce provin din acelasi tata, dar nu si din aceeasi mama 2) Fratii si surorile uterini provin din aceeasi mama, dar nu si din acelai tata. d) Colateralii mai indepartati

Capitolul III Succesiunea testamentaraSuccesiunea testamenatara este deferita pe baza unui testament. Iar testamentul roman este actul solemn prin care o persoana denumita testator instituie unul sau mai multi mostenitori pentru ca acestia sa-I execute ultima dorinta. Jurisconsultii romani au aratat ca trasatura definitorie a testamentului este in instituirea de mostenitori. Initial, puteau fi instituiti mostenitori numai descendentii, dar mai tarziu, s-a admis sa fie instituiti si colateralii si chiar persoane straine de familie. Prin testament, puteau fi favorizati unii dintre mostenitori, si, totodata, prin testament, mostenitorii puteau fi grevati cu executarea unor legate in favoarea unor terti denumiti legatari. Pe de alta parte, testamentul indeplinea si alte functii, cum ar fi numirea unui tutore, sau dezrobirea unui sclav.


In epoca veche, romanii au cunoscut 3 forme solemne de testament: a) Testamentul calatis comitiis b) Testamentul in procintu c) Testamentul per aes et libram Primul testament roman este testamentul "calatis comitiis", care imbraca forma unei legi, pe care o vota comitia curiata (comitia calata). La origine, poporul avea rolul unui veritabil legiuitor, dar, prin Legea celor XII Table, care este posterioara testamentului, a fost consacrat principiul depline libertati de a testa (de a face testament). Din acel moment, poporul s-a transformat din legiuitor in martor colectiv. Insa acest testament prezenta 2 inconveniente: a) Era accesibil numai patricienilor, nu si plebeilor, nu tuturor cetatenilor b) Comitia calata nu era convocata in fiecare zi, ci numai de 2 ori pe anDe aceea, a fost creat testamentul "in procintu" sau testamentul in fata armatei gata de lupta, care presupunea o declaratie, exprimarea ultimei dorinte, in fata unitatii militare din care facea parte soldatul roman, legionarul (in fata centurii). Insa, la aceasta forma de testament aveau acces si patricienii si civile (ius militae), dar numai aceia care faceau parte din legiunile de juniori (legiunile combatante - cetatenii 17-46 ani), pe cand cetatenii care aveau mai mult de 46 de ani si faceau parte din legiunile de seniori (nu erau combantate, ci de rezerva), nu aveau acces la testamentul "in procintu" si atunci a fost creat testamentul "per aes et libram" (in arama si balanta), care este o aplicatiune a mancipatiunii fiduciare si care a evoluat in 3 faze distincte: i) Mancipatio familiae ii) Testamentum per aes et libram public iii) Testamentum per aes et libram secret

In prima faza, testatorul transmitea bunurile succesorale cu titlul de proprietate prin mancipatiune unui executor testamentar denumit emptor familiae sau cumparator al bunurilor succesorale. Dupa care, intre testator si emptor familiae se incheia o conventie de buna-credinta, denumita pact fiduciar, prin care testatorul ii arata lui emptor familiae cum sa distribuie bunurile succesorale. Dar executarea testamentului in aceasta faza depindea de buna credinta a lui emptor familiae, intrucat pactele fiduciare nu erau sanctionate juridiceste, iar daca emptor familiae era de rea-credinta, mostenitorii nu aveau actiune impotriva lui emptor familiae si nu il puteau constrange pe cale judiciara, adica prin proces, sa-I execute ultima dorinta a testatorului.Incat s-a trecut la faza a 2-a. Bunurile succesorale nu se mai transmiteau cu titlul de proprietate, ci cu titlu de detentiune, iar emptor familiae devenea un simplu detentor, si nu proprietar. In acest cadru, daca emptor familiae era de rea-credinta, mostenitorii aveau actiune impotriva lui si Il puteau constrange prin proces sa execute testamentul. Totusi, si in aceasta faza, testamentul prezinta inconvenientul ca pactul fiduciar era incheiat in forma verbala, de fata cu martorii, astfel incat numele mostenitorilor erau cunoscute chiar din momentul intocmirii testamentului. Iar unii dintre mostenitori puteau fi interesati sa grabeasca moartea testatorului, asa incat s-a trecat la faza a 3-a.

Faza a 3-a. In aceasta faza, pactul fiduciar era intocmit in forma scrisa, inscrisul era inchis si purta sigiliile martorilor (7 la numar), inscris care era desfacut numai la moartea testatorului, cand se aflau si numele mostenitorilor. In dreptul clasic, romanii au creat 3 forme nesolemne de testament: 1) Testamentul nuncupativ - intocmit in forma verbala in fata celor 7 martori 2) Testamentul pretorian - se intocmea in forma scrisa, purta sigiliile martorilor 3) Testamentul militar - nu presupunea vreo conditie de forma, ci numai exprimarea clara a vointei testatorului. In acest sens, textele clasice arata ca testamentul militar putea fi intocmit si cu sange pe pavaza sau su sabia pe nisip, de unde, unii diletanti auNew Section 1 Page 4

putea fi intocmit si cu sange pe pavaza sau su sabia pe nisip, de unde, unii diletanti au inteles ca asa trebuia intocmit, dar acesta trebuia intocmit oricum.

Testamenti factioPentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesar ca testatorul, martorii si mostenitorii sa aiba capacitate testamentara, denumita "testamenti factio", care era de 2 feluri: a) Testamenti factio activa b) Testamenti factio pasiva

Testamenti factio activa desemna aptitudinea, posibilitatea persoanei de a-si intocmi testamentul sau de a asista in calitate de martor la intocmirea unui testament. Regula era ca au testamenti factio activa toti aceia care sunt capabili de fapt si de drept. Totusi, din considerente de ordin practic, s-au admis si unele exceptii: Fiul de familie, care avea un peculium castrense, adica un peculiu in calitate de soldat, putea dispune prin testament de bunurile sale Sclavul public (in proprietatea statului), putea dispune si el prin testament de 1/2 din peculiul sau Femeia sui iuris a dobandit si ea dreptul de a testa (de a-si face testamentul), incepand din vremea lui Hadrian, dar numai cu autoritatis tutoris. Femeia care se bucura de ius liberorum aveau capacitate deplina de a testa.Testamenti factio pasiva desemneaza aptitudinea persoanei de a veni la succesiune in calitate de mostenitor sau de legatar. In mod simetric, aveau testamenti factio pasiva toti aceia care erau capabili de fapt si de drept. Insa, si in aceasta materie s-au admis exceptii: Fii de familie si chiar sclavii puteau fi instituiti mostenitori, dar bunurile succesorale treceau in patrimoniul lui pater sau lui dominus. La sfaristul Republicii, la initativa lui Cato cenzorul, s-a dat Legea Voconia (169 i.Hr), care cuprinde dispozitia conform careia femeia nu putea veni la succesiunea unei persoane care avea un patrimoniu de o valoare mai mare de 100.000 asi.

Instituirea de mostenitoriPentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesara instituirea de mostenitori. Instituire care presupunea respectarea unor conditii de forma si de fond. Astfel, testamentul incepea cu instituirea de mostenitori, cum spune Gaius "instituirea de mostenitori se face in fruntea testamentului in termeni imperativi si solemni". Spre exemplu, daca era instituit Octavian, se utiliza formula "Octavius heres esto" sau "Octavius filius meus heres esto". Iar conditiile de fond ale insitituirii isi gaseau expresia in 2 principii fundamentale ale dreptului succesoral roman: 1) Nemo pro parte testatus pro parte intestatus decedere potesi - "Nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara testament", de unde rezulta ca mostenirea legala nu se putea deschide alaturi de mostenirea testamentara. Iar daca testatorul dispunea numai pentru o parte din bunurile sale, cel instituit pro parte dobandea intreaga mostenire, pentru ca altminteri ar fi insemnat sa se deschida mostenirea legala alaturi de cea testamentara, ceea ce nu era permis. 2) Semel heres, semper heres - "Odata mostenitor, pentru totdeauna mostenitor", ceea ce inseamna ca instituirea nu se putea face cu termen, ci se facea pentru totdeauna , de vreme ce succesiunea este mod de dobandire a proprietatii, iar proprietatea nu are caracter temporar, ci caracter perpetuu.


Curs 22 martie 2010 10:07

Substituirea de mostenitoriSubstituirea de mostenitori, care, este tot o instituire, dar de gradul II sau conditionala, imbraca 3 forme: 1) Substitutio vulgaris 2) Substitutio pupillaris 3) Substitutio quasi pupillarisSubstituirea vulgaris este cea obisnuita si se facea pentru ipoteza in care cel instituit nu voia sau nu putea sa dobandeasca succesiunea. Substituirea pupillaris se face numai pentru ipoteza in care cel instituit ar fi murit inainte de a implini 14 ani (varsta pubertatii).

Substituirea quasi pupillaris se facea numai pentru ipoteza in care cel instiuit mostenitor ar fi devenit alienat mintal.

Capitolul III Succesiunea deferita contra testamentuluiAlte texte romane din materia succesiunii se refera la succesiunea deferita contra testamentului, care, asa cum am spus, era o aplicatiune a principiului simetriei (corespondentei formelor) in materie succesorala. Intrucat, asa cum testatorul isi putea institui descendentii ca mostenitori, tot asa de bine, in mod simetric, testatorul isi putea dezmosteni descendentii cu condita sa respecte anumite forme solemne. Astfel, fii de familie trebuiau sa fie dezmosteniti individual. Spre exemplu, daca era dezmostenit Octavian se utiliza formula solemna "Octavius filiuus meus exheres esto", pe cand fiicele si nepotii trebuiau sa fie dezmosteniti in bloc, impreuna, prin formula solemna "Ceteri omnes exheres sunto" (toti ceilalti sa fie dezmosteniti). Daca era dezmostenit un fiu de familie fara respectarea formelor solemne, testamentul era "ruptum" = nul. Iar daca erau dezmosteniti fara respectarea formelor solemne fiicele si nepotii, atunci testamentul se rectifica, nu se anula, astfel incat fiicele si nepotii care erau dezmosteniti fara respectarea formelor solemne sa dobandeasca totusi o parte din succesiuni.

Aceleasi efecte juridice se produceau si in cazul omisiunii. Iar omisiunea aparea atunci cand descendentii nu erau nici instituiti, nici dezmosteniti, ci erau omisi. Asadar, daca era omis un fiu, testamentul era nul. Iar daca erau omisi fiice si nepoti, testamentul se rectifica .

Testamentul inoficiosInsa, cu timpul, catre sfarsitul Republicii, ideile romanilor in materie succesorala au evoluat. Si s -a impus ideea de "oficium",in virtutea careia pater familias avea indatorirea sa-si iubeasca descendentii. Din acel moment, chiar daca descendentii erau dezmosteniti cu respectarea formelor solemne, cei dezmosteniti puteau ataca testamentul in justitie, deoarece un asemenea testament era considerat ca lipsit de oficium si era denumit testament inoficios, care putea fi atacat printr-o actiune speciala denumita "querela inofficiosi testamenti", adica plangere pentru testamentul inoficios/lipsit de oficium. Aceasta actiune era intentata in fata tribunalului centumvirilor, iar centumvirii anulau testamentul considerand ca testatorul a fost nebun atunci cand si-a intocmit testamentul intrucat, spunea tribunalul, numai un nebun isi poate dezmosteni descendentii. Totusi, existau anumite cauze care justificau dezmostenirea descendentilor, dar acele cauze erau lasate la aprecierea tribunalului, iar de-a lungulNew Section 1 Page 6

dezmostenirea descendentilor, dar acele cauze erau lasate la aprecierea tribunalului, iar de-a lungul timpului s-a constat ca practica tribunalului era contradictorie (spete similare rezolvate diferit), de aceea, imparatul Justinian a intocmit o lista cu cauzele care justificau dezmostenirea descendentilor si o alta lista cu cauzele care justificau intentarea "querelei inofficiosi testamenti". Regimul juridic creat pentru descendenti a fost extins si asupra ascendentilor, precum si asupra fratilor si surorilor.

Capitolul V Dobandirea mosteniriiAlte texte se refera la dobandirea mostenirii, iar in functie de dobandirea mostenirii, mostenitorii se clasifica in 3 categorii: 1) Heredes sui et necesarii 2) Heredes necesarii 3) Heredes extranei sau voluntarii Din prima categorie faceau parte toti aceia care in momentul mortii lui pater familias deveneau persoane" sui iuris". Ei erau mostenitori de drept, caci succesiunea le revenea automat, de drept. De aceea, in cazul acestor mostenitori nu se punea nici problema acceptarii mostenirii, nici problema repudierii ei. Problema acceptarii nu se punea de vreme ce acesti mostenitori nu trebuiau sa accepte mostenirea, iar problema repudierii nu se punea pentru ca nu o puteau repudia. Acesti mostenitori puteau veni fie la succesiunea legala, fie la succesiunea testamentara.Din a doua categorie faceau parte sclavii proprii instituiti mostenitori. Din ratiuni de ordin practic, romanii au admis si instituirea ca mostenitor a sclavului propriu cu precizarea ca o asemenea instituire trebuia insotita de o clauza de dezrobire, astfel incat sclavul propriu instituit mostenitor dobandea succesiunea in calitate de om liber. Sclavul propriu putea veni numai la succesiunea testamentara pentru ca potrivit legii sclavul nu are vocatie succesorala.

Din categoria a treia faceau parte persoanele straine de familie, cu precizarea ca in aceasta materie si colateralii erau considerati straini de familie, incat acesti mostenitori puteau accepta succesiunea, dupa cum puteau s-o si repudieze.

Acceptarea mosteniriiDaca intelegeau sa accepte succesiunea (aditio hereditatis), atunci era necesar sa recurga la una din formele acceptarii succesiunii (in numar de 3, potrivit dreptului civil): 1) Cretio 2) Pro herede gestio 3) Nuda voluntas Cretio era o forma a acceptarii solemna, caci presupunea pronuntarea unor cuvinte solemne in fata martorilor. Testatorul avea posibilitatea de a impune celui instituit sa accepte succesiunea in aceasta forma. De asemenea, testatorul putea dispune ca mostenitorul sa fie dezmostenit daca nu se pronunta intr-un anumit interval de timp. In acest caz, cretio era denumita perfecta. Pro herede gestio inseamna administrare in calitate de mostenitor (herede), ceea ce presupunea un act de administrare a bunurilor succesorale din parte celui instituit . Spre exemplu, plata impozitului pe succesiune, caci din acel act de administrare se deducea ca cel instituit a inteles sa accepte succesiunea (forma tacita).


Nuda voluntas era o forma de acceptare expresa, dar nesolemna.

Conditiile acceptarii mosteniriiAcceptarea mostenirii presupunea si intrunirea anumitor conditii, pe care le denumim conditiile acceptarii : 1) Cel instituit mostenitor trebuia sa aiba testamenti factio pasiva, intrucat el dobandea bunuri din succesiune, trebuia sa aiba capacitate testamentara, dar, din considere de ordin practic, romanii au admis sa fie instituiti si fii de familie si sclavii, dar este vorba despre fii altuia si despre sclavii altuia. In asemenea caz, fiul si sclavul nu puteau accepta succesiunea fara aprobarea lui pater sau lui dominus, deoarece o succesiune cuprinde, pe langa lucruri corporale si drepturi de creanta, si o serie de datorii, care trebuie platite de mostenitor, ori mostenirea acceptata de fiu sau de sclav trecea in patrimoniul lui pater sau lui dominus, care trebuia sa plateasca datoriile succesorale. 2) Cel instituit mostenitor trebuia sa aiba ius capiendi sau dreptul de a culege o mostenire, drept creat in vremea lui Octavian Augustus prin legile Iulia si Papia Popaeea, denumite si legile caducare. Legile caducare cuprind 2 categorii de dispozitii: 1) Pas nuptiaria 2) Pas caducaria Prin dispozitiile din pas nuptiaria se prevedea ca femeile intre 20-50 ani si barbatii intre 25-60 ani trebuie sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii. Prin dispozitiile din pas caducaria se prevedea ca celibatarii nu primesc nimic din succesiune. Iar cei care erau casatoriti, dar nu aveau copii, puteau dobandi numai 1/2 din succesiunea pentru care au fost instituiti.

Efectele acceptarii mosteniriiPe de alta parte, acceptarea succesiunii genereaza si anumite efecte juridice, pe care le denumim efectele acceptarii: 1) Confuziunea patrimoniilor, ceea ce inseamna ca patrimoniul defunctului se contopeste cu patrimoniul mostenitorului. Acest efect putea genera consecinte pagubitoare atat pentru mostenitor, cat si pentru creditorii defunctului. Consecintele pagubitoare pentru mostenitor se produceau atunci cand mostenirea, succesiunea era incarcata de datorii, intrucat mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile succesorale, iar la origine, datoriile succesiunii trebuiau sa fie platite ultra vires hereditatis, adica dincolo de limitele activului succesoral (activul succesiunii era format din lucruri corporale si drepturi de creanta, iar pasivul din datorii), astfel incat, in asemenea cazuri, dupa ce se epuiza activul succesiunii, mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile succesorale din bunurile proprii. De aceea, mostenitorii repudiau succesiunile incarcate de datorii, in paguba creditorilor defunctului, care nu-si puteau valorifica drepturile de creanta. De aceea, actionand in spiritul echitatii, pretorul a intervenit si a creat un drept special, denumit ius abstinendi sau dreptul de a se abtine, in virtutea caruia mostenitorul raspundea pentru datoriile succesorale numai" intra vires hereditatis", adica in limitele activului succesoral. Asadar, dupa ce se epuiza activul succesiunii, mostenitorul nu mai platea datoriile succesorale. In acelasi sens, imparatul Justinian a decis ca mostenitorul care face un inventar al bunurilor succesorale sa raspunda pentru datoriile succesiunii iarasi numai "intra vires hereditatis".New Section 1 Page 8

numai "intra vires hereditatis". Dar, confuziunea patrimoniilor putea genera consecinte pagubitoare si pentru creditorii defunctului atunci cand mostenitorul era insolvabil, caci intr-o asemenea situatie, creditorii defunctului veneau in concurs cu creditorii mostenitorului si intrucat mostenitorul era insolvabil, creditorii defunctului nu-si puteau valorifica dreptul de creanta integral, ci numai in parte, proportional cu valoarea creantelor lor. Si de aceasta data, a intervenit pretorul, care a creat in favoarea creditorilor defunctului separatio bonorum. Pe aceasta cale, bunurile defunctului erau separate de bunurile mostenitorului, astfel incat creditorii defunctului puteau valorifica dreptul de creanta integral, pe seama bunurilor defunctului si numai dupa aceea se producea confuziunea patrimoniilor.

2) Dobandirea dreptului de proprietate In legatura cu acest efect, s-a pus problema raporturilor dintre comostenitori. Cat priveste drepturile de creanta si datoriile, acestea se imparteau de drept, automat, intre comostenitori. Pe cand lucrurile corporale erau dobandite in indiviziune, iar daca unul dintre comostenitori sau mai multi, doreau sa obtina iesirea din indiviziune, aveau la dispozitie actiunea de iesire din indiviziune denumita actio familiae hercisundae. 3) Collatio bonorum sau raportul bunurilor succesorale. In virtutea acestui efect, acela care primise anumite bunuri de la pater familias in timpul vietii acestuia si dorea sa vina la succesiunea lui, trebuia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge acele bunuri la masa succesorala. Un exemplu tipic de collatio bonorum este collatio dotis sau raportul bunurilor dotale, caci femeia casatorita fara manus primea de la pater famillias cu titlu de dota anumite bunuri, denumite bunuri dotale. O asemenea femeie putea veni la succesiune in familia de origine, de vreme ce ramanea sub puterea lui pater familias, cu conditia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge bunurile dotale la masa succesorala. Iar un caz atipic de collatio bonorum este collatio emancipati, sau raportul bunurilor emancipatului, intrucat, potrivit reformei pretorului emancipatul putea veni la succesiune in familia de origine in calitate de fiu, ruda de sange, cu conditia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le -a dobandit in calitate de persoana sui iuris. Acest caz de raport al bunurilor este atipic deoarece emancipatul nu adauga la masa succesorala bunurile primite de la pater familias, ci bunuri dobandite prin munca proprie.

Repudierea mosteniriiMostenitorii voluntari aveau si dreptul de a repudia succesiunea, repudiere care se facea printr-o simpla declaratie de vointa. Si repudierea mostenirii genera anumite efecte juridice: 1) Daca existau mai multi mostenitori instituiti si nu existau substituiti, iar unul dintre mostenitori repudia succesiunea, atunci aveau loc acrescamantul (ius adcrescendi) in sensul ca partea din succesiune repudiata se impartea intre cei care au acceptat succesiunea. Acest efect al acrescamantului se producea de drept. 2) Daca exista un singur instituit care avea un substituit, mostenirea repudiata de catre cel instituit trecea asupra substituitului. Daca nu exista un substituit, atunci se deschidea mostenirea legala, veneau la succesiune mostenitorii legali, iar daca nu existau nici mostenitori legali, succesiunea devenea vacanta si trecea asupra statului.

Capitolul VI Sanctiunea mosteniriiNew Section 1 Page 9

Sanctiunea mosteniriiCat priveste sanctiunea mostenirii, trebuie sa distingem intre mostenirea civila si mostenirea pretoriana. Mostenirea civila era sanctionata prin hereditatis petitio, sau petitiunea de hereditate, care, era o actiune generala sau cu titlu universal, deoarece avea ca obiect o masa de bunuri spre deosebire de actiunea in revendicare care era data cu titlu particular si purta asupra unor bunuri individual determinate. Pentru intentarea acestei actiuni erau necesare anumite conditii: 1) Reclamantul trebuia sa faca dovada ca este mostenitor civil si sa nu posede bunurile succesorale 2) Paratul trebuia sa fie posesor al bunurilor succesorale Paratul putea poseda bunurile succesorale fie pro herede fie pro possessore. El poseda bunurile succesorale pro herede atunci cand avea convingerea ca el este mostenitorul civil (cu buna-credinta). El poseda pro possessore atunci cand stia ca nu este mostenitor civil, dar ii opunea reclamantului calitatea sa de posesor prin cuvintele "possidio via possidio" (posed pentru ca posed). De asemenea, petititiunea de hereditate putea fi intenta ca si actiunea in revendicare impotriva posesorilor fictivi, denumiti ficti possessores si care erau de 2 feluri: i) "qui liti se obsulit" - acela care simuleaza calitatea de posesor si se ofera procesului ii) "qui dolo desiit possidere" - acela care inceteaza sa posede prin dol Potrivit senatusconsultul" Juventian" reaua credinta tine loc de posesiune. Acelasi senatusconsult a mai prevazut ca paratul de buna credinta va raspunde numai in limitele imbogatirii sale, pe cand paratul de rea-credinta va raspunde pentru tot ce lipseste din succesiune.

Sanctiunea mostenirii pretoriene Mostenirea pretoriana a fost sanctionata prin interdictul quorum bonorum. Acest interdict presupunea o procedura care se desfasura in 2 faze: 1) Reclamantul afirma ca este mostenitor pretorian, iar pretorul ii acorda bonorum possessio recunoscandu-i calitatea de mostenitor pretorian fara sa verifice daca reclamantul intruneste cu adevarat conditiile necesare pentru a fi mostenitor pretorian . Dar aceasta recunoastere avea numai o valoare teoretica, deoarece reclamantul nu era pus in posesia bunurilor succesorale 2) Pretorul verifica daca reclamantul intruneste conditiile necesare pentru a fi mostenitor pretorian, iar daca se convingea ca le intruneste, abia atunci elibera interdictul quorum bonorum prin care reclamantul era pus in posesia bunurilor succesorale .


Curs 39 aprilie 2010 19:25

Capitolul VIILegate si fideicomise Legate Alte texte romane din materia succesiunilor se refera la legate. Legatul este o dispozitie formulata in termeni imperativi si solemni, grevand pe mostenitorul instituit, prin care testatorul dispune de un bun individual determinat in profitul unei persoane care este denumita legatar. Prin urmare, legatul este o clauza care figureaza in testament imediat dupa instituirea de mostenitori. Prin aceasta clauza, testatorul il obliga pe mostenitor sa transmita un bun din succesiune unei persoane care este denumita legatar iar bunul transmis se numeste bun legat.

Conditiile de forma ale legatului Romanii au cunoscut 4 feluri de legate: 1) legatul per vindicationem 2) legatul per damnationem 3) legatul per praeceptionem 4) legatul sinendi modo In cazul legatului per vindicationem, in mod execptional, testatorul transmite un lucru cu titlu de proprietate direct legatarului, ceea ce inseamna ca la legatul per vindicationem, in momentul mortii testatorului, legatarul devine proprietar al bunului legat, iar daca mostenitorul il impiedica sa intre in posesia bunului, atunci legatarul, in calitatea sa de proprietar, va intenta impotriva mostenitorului actiunea in revendicareLa legatul per damnationem, testatorul il obliga pe mostenitor sa transmita un anumit bun legatarului, iar daca mostenitorul nu-si indeplineste aceasta obligatie, atunci legatarul va intenta impotriva mostenitorului o actiune personala. La inceputul epocii clasice, prin Senatusconsultul Neronian, s-a dispus ca un legat per vindicationem nul pentru nerespectarea unor conditii de forma sau de fond poate fi considerat valabil ca legat per damnationem, insa jurisconsultii, pe cale de interpretare, au afirmat ca de vreme ce un legat per vindicationem nul poate fi considerat valabil ca legat per damnationem, cu atat mai mult un legat per vindicationem valabil poate fi considerat valabil si ca legat per damnationem. Pe aceasta cale, beneficiarul unui legat per vindicationem , in functie de interesele sale, se poate considera fie legatar per vindicationem, fie legatar per damnationem.

Legatul per praeceptionem a fost creat in scopul favorizarii unuia dintre mostenitorii instituiti, deoarece, in acest caz, unul dintre mostenitori avea si calitatea de legatar, ceea ce presupune ca mai intai se executa legatul, dupa care succesiunea era impartita in parti egale intre toti mostenitorii. Legatul sinendi modo este un legat cu titlu de permisiune, deoarece in cazul acestui legat mostenitorul avea numai obligatia de a nu-l impiedica pe legatar sa intre in stapanirea bunului legat.

Conditiile de fond ale legatuluiNew Section 1 Page 11

Conditiile de fond ale legatului Dar legatele presupun si respectarea unor conditii de fond: 1) Legatarul trebuia sa aiba testamenti factio pasiva, intrucat el urma sa dobandeasca un bun din succesiune. 2) Executarea legatelor apasa asupra mostenitorului, el trebuie sa execute legatele. Initial, legatele erau introduse in testament in vederea favorizarii unora dintre mostenitorii instituiti, dar Legea celor XII Table a consacrat principiul deplinei libertati de a dispune prin legat, in favoarea unor persoane straine de familie, iar unii testatori introduceau in testamentele lor atat de multe legate incat, dupa executarea lor activul succesiunii se epuiza, iar mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile succesorale din bunurile proprii. De aceea, mostenitorii au inceput sa repudieze succesiunile incarcate cu multe legate, in paguba creditorilor defunctului, care nu-si mai puteau valorifica drepturile de creanta. Iata de ce au fost date 3 legi succesive prin care s-a ingradit libertatea de a dispune prin legat: 1. Prin legea Furia testamentaria s-a prevazut ca bunul legat nu poate avea o valoare mai mare de 1000 de asi. 2. Prin legea Voconia s-a prevazut ca legatarul nu poate dobandi mai mult decat mostenitorul Dar cele doua legi nu au fost eficiente deoarece testatorul putea introduce in testamentul sau un numar foarte mare de legate mici dupa executarea carora activul succesiunii se epuiza. 3. Asa incat in vremea lui Octavian s-a dat legea Falcidia, prin care s-a dispus ca mostenitorul trebuie sa dobandeasca cel putin 1/4 din mostenirea care i s-ar fi cuvenit potrivit succesiunii legale, iar daca acea 1/4 nu se forma, toate legatele erau reduse in mod proportional, pana la formarea patrimii. 3) A treia conditie de fond si-a gasit expresia in Regula Catoniana, singura regula din dreptul roman ce poarta numele celui care a creat-o, Cato cel Batran, regula potrivit careia daca un legat este nul in momentul intocmirii testamentului va ramane nul pentru totdeauna . In virtutea acestei reguli, judecatorul nu putea lua in considerare noile imprejurari ivite in intervalul de timp cuprins intre momentul intocmirii testamentului si momentul mortii testatorului. Daca testatorul dispunea prin legatul per vindicationem de un bun care nu ii apartinea, acel legat era nul pentru ca nimeni nu poate transmite ceea ce nu are, dar, dupa intocmirea testamentului, testatorul putea deveni proprietar al bunului legat . In aceasta situatie, legatul ar putea fi executat, de vreme ce testatorul a devenit proprietarul acelui bun, si totusi legatul ramane nul pentru ca el a fost nul in momentul intocmirii testamentului.

Fideicomise Fideicomisul este actul de ultima vointa prin care o persoana, denumita disponent sau dispunator, roaga o alta persoana, denumita fiduciar, sa transmita un bun sau o parte din mostenire altei persoane care este denumita fideicomisar. Fideicomisul putea fi introdus in testament,dar el putea fi intocmit in mod valabil si in afara testamentului. Daca fideicomisul era introdus in testament, atunci calitatea de fiduciar o avea mostenitorul. Daca insa, fideicomisul era intocmit in afara testamentului, atunci puteau fi eludate toate conditiile de forma si de fond ale testamentului.New Section 1 Page 12

conditiile de forma si de fond ale testamentului. Pana in vremea lui Octavian, fideicomisul a fost sanctionat numai pe trm religios si pe taram moral, insa, incepand din vremea lui Octavian, el a fost sanctionat si pe taram juridic. Pe langa fideicomisul obisnuit, romanii au mai cunoscut si fideicomisul de familie, in cazul caruia disponentul ii transmitea un bun fiduciarului cu conditia ca acesta sa-l transmita la randul lui unei persoane din aceeasi familie, care la randul ei avea aceeasi obligatie, ceea ce presupune ca prin mecanismul fideicomisului de familie, fideicomisarul devenea in mod automat fiduciar, avand obligatia sa lase bunul respectiv altei persoane din aceeasi familie, care devine si ea tot fiduciar. In felul acesta s-a asigurat pastrarea bunurilor de valoare in sanul aceleiasi familii. Romanii au cunoscut si fideicomisul de ereditate, fideicomis care putea avea ca obiect fie o parte din succesiune, fie intreaga succesiune, iar daca fideicomisul de ereditate era inclus in testament, apareau o serie de complicatii, intrucat mostenitorul avea calitatea de fiduciar si trebuia sa transmita intreaga succesiune fideicomisarului dupa care urma sa plateasca datoriile succesorale din bunurile sale. De aceea, in practica, mostenitorii fiduciari au inceput sa repudieze succesiunile incarcate cu fideicomise de ereditate, in paguba creditorilor defunctului, asa incat s-au dat 2 senatusconsulte: 1. senatusconsultul Trebelian 2. senatusconsultul Pagasian, Prin care raporturile dintre mostenitorul fiduciar si fideicomisar au fost reglementate de asa maniera incat mostenitorul fiduciar sa dobandeasca totusi o parte din succesiune, iar in vremea lui Justinian s-au initiat o serie de reforme prin care legatele si fideicomisele au fost unificate, s-au contopit.

TITLUL IV

OBLIGATIUNI - PARTEA GENERALACapitolul IOriginea, definitia si elementele obligatiei

Originea obligatiei Materia obligatiilor prezinta o importanta cu totul aparte, in primul rand pentru ca obligatiile sunt oglinda juridica a economiei de schimb ,iar economia de schimb romana a cunoscut o dezvoltare fara precedent, iar conceptele, categoriile, principiile si institutiile din materia obligatiilor au fost preluate in dreptul modern fara adaptari, au fost preluate in forma pura. Materia obligatiilor are doua parti: 1) Partea generala sau teoria generala a obligatiilor 2) Partea speciala sau izvoarele obligatiilorLa partea generala vom cerceta acele reguli care sunt comune tuturor izvoarelor de obligatii.

La partea speciala vom studia fiecare izvor de obligatii in parte, cu forma, cu elementele si cu efectele sale specifice. Textele romane ne-au transmis doua definitii ale obligatiei, una ii apartine lui Paul iar a doua ii apartine lui Justinian si intrucat definitia lui Justinian este apropriata de cea moderna, ne vom opriNew Section 1 Page 13

apartine lui Justinian si intrucat definitia lui Justinian este apropriata de cea moderna, ne vom opri asupra ei. Potrivit lui Justinian: Obligatio est iuris vinculum quo necessitate adstringimur alicuius solvendae rei secundum nostrae civitatis iura - Obligatia este o legatura de drept prin care suntem constransi a plati ceva conform dreptului cetatii noastre. Din aceasta definitie rezulta ca obligatia este o legatura de drept, exprimata prin cuvintele iuris vinculum , iar in dreptul modern aceasta legatura de drept este denumita raport juridic obligational sau obligatie.

Elementele obligatiei Obligatia presupune intrunirea a 3 elemente: 1. Subiectele 2. Obiectul 3. SanctiuneaSubiectele obligatiei sunt: a) creditorul b) Debitorul

Creditorul este subiectul activ al obligatiei intrucat el poate pretinde o plata, posibilitate care este denumita drept de creanta. Debitorul este subiectul pasiv al obligatiei, intrucat el poate fi constrans pe cale judiciara sa faca plata. Obiectul obligatiei este desemnat in definitie prin cuvantul plat, insa cuvantul plat nu are seminificatia remiterii unei sume de bani,ci are un inteles exprimat prin termenii de: dare, facere si praestare. Cuvantul dare desemneaza obligatia de a transmite proprietatea sau de a constitui un alt drept real. Cuvantul facere desemneaza obligatia de a face ceva pentru creditor, spre exemplu prestarea unui serviciu. Cuvantul praestare desemna obligatia de a procura folosinta unui lucru fara a constitui un drept real. Astazi, cuvantul praestare este egal cu plata. Obiectul obligatiei trebuie sa indeplineasca anumite conditii: 1) Obiectul obligatiei trebuie sa fie licit si moral, adica in conformitatea cu cerintele legii si ale moralei 2) Obiectul obligatiei trebuie sa fie posibil, iar imposibilitatea este de doua feluri: a) imposibilitate fizica b) imposibilitate juridica Imposibilitatea fizica apare atunci cand se promite ceea ce nu exista in natura, de exemplu un animal fabulos. Imposibilitatea juridica apare atunci cand se promite un lucru nepatrimonial. 3) Obiectul obligatiei trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil 4) Obiectul obligatiei trebuie sa constea dintr-o prestatiune pe care debitorul o face creditorului , intrucat obligatiile sunt guvernate de principiul relativitatii, in sensul ca obligatiile produc efecte numai intre parti, nu si fata de terti.New Section 1 Page 14

sensul ca obligatiile produc efecte numai intre parti, nu si fata de terti. 5)Obiectul obligatiei trebuie sa prezinte interes pentru creditor

Sanctiunea este al treilea element al obligatiei. Daca debitorul nu plateste de buna voie, creditorul are impotriva lui o actiune personala, prin care il poate constrange pe cale judiciara sa faca plata, sa execute obligatia.

Pe langa sensul clasic de raport juridic, cuvantul obligatie are si alte sensuri. Astfel, cuvantul obligatie desemneaza si datoria pe care trebuie sa o plateasca debitorul, dupa cum se numeste obligatie si dreptul de creanta al creditorului, iar sensul cu care este utilizat cuvantul obligatie rezulta din context.

Capitolul IIClasificarea obligatiilorTextele romane ne-au transmis numeroase criterii de clasificare a obligatiilor, dintre care importante sunt trei: 1. Izvoarele 2. Sanctiunea 3. Numarul participantilor la raportul juridic obligational

Clasificarea obligatiilor dupa izvoare Prima clasificare a obligatiilor, in functie de izvoare, ne-a fost transmisa de Gaius prin "Institutele" sale, in care precizeaza ca obligatiile izvorasc: ex contractu ex delicto Mai tarziu insa, Gaius si-a dat seama ca exista si alte izvoare de obligatii, care nu sunt nici contracte nici delicte si pe care le-a denumit variae causarum figurae sau alte izvoare de obligatii. Imparatul Justinian ne-a transmis o clasificare cvadripartita a izvoarelor de obligatii, preluata si in dreptul modern. Potrivit lui Justinian, obligatiile izvorasc din: contracte quasicontracte delicte Quasidelicte Contractul este o conventie generatoare de obligatii sau conventie care genereaza drepturi de creanta si datorii. La romani, contractele se clasifica in functie de trei criterii: 1. Sanctiunea 2. Efectele 3. Forma In functie de sanctiunea lor, contractele sunt: de drept strict de buna-credinta Contractele de drept strict sunt interpretate de judecator adNew Section 1 Page 15

Contractele de drept strict sunt interpretate de judecator ad litteram. Contractele de buna-credinta se interpreteaza de judecator in scopul de a stabili care a fost intentia partilor sau vointa reala a partilor atunci cand au incheiat contractul. In functie de efectele lor, contractele sunt: Unilaterale Bilaterale La contractele unilaterale, una dintre parti are numai calitatea de creditor, iar cealalta parte numai calitatea de debitor (contractul de imprumut). La contractele bilaterale, ambele parti au si calitatea de creditor si calitatea de debitor, in acelasi timp (contractul de vanzare).insa, romanii si-au dat seama ca exista si contracte bilaterale imperfecte, acelea care se nasc unilaterale. dar pe parcursul executarii pot deveni bilaterale. Spre exemplu, contractul de depozit se naste unilateral, deoarece in momentul formarii sale numai depozitarul are obligatia de a restitui lucrul dat in pastrare la cererea deponentului. Daca insa depozitarul face cheltuieli pe cont propriu in vederea conservarii lucrului el are dreptul la despagubire, astfel incat in aceasta ipoteza contractul devine bilateral.

In functie de forma lor, contractele se clasifica in: contracte solemne contracte nesolemne. Contractele solemne presupun respectarea unor conditii de forma in functie de care, la randul lor, se clasifica in: a) contracte in forma religioasa b) contracte in forma verbala c) contracte in forma autentica d) contracte in forma scrisa Contractele nesolemne nu presupun respectarea unor conditii de forma si la randul lor se clasifica in trei categorii: a) contracte reale b) contracte consensuale c) contracte nenumite Contractele reale se formeaza prin conventia partilor insotita de remiterea materiala a lucrului, spre exemplu, contractul de imprumut. Contractele consensuale se formeaza prin simpla conventie a partilor, spre exemplu, contractul de vanzare ia nastere in momentul realizarii acordului de vointa cu privire la obiect si pret. De aceea, jurisconsultii spuneau ca aparitia contractelor consensuale marcheaza momentul de maxima abstractizare a tehnicii juridice prin care se creeaza obligatii.


Contractele nenumite se formeaza prin conventia partilor insotita de executarea obligatiei de catre una dintre parti, ceea ce inseamna ca la contractele nenumite, pentru una din parti, formarea sau nasterea contractului coincide cu executarea sa. Un exemplu este contractul de schimb. Cuvantul quasicontract vine de la quasi ex contractu (ca si din contract), intrucat quasicontractul este un fapt licit care genereaza efecte similare cu cele ale contractului. Spre exemplu, gestiunea de afaceri consta in administrarea bunurilor unei persoane fara stirea ei, spre exemplu, in lipsa proprietarului, vecinul ii repara casa. Acest fapt este licit si genereaza efecte similare cu cele ale contractului de mandat, considerandu-se ca acela care administreaza bunurile altuia se comporta ca si cand ar fi primit o imputernicire. Delictele sunt fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii, care genereaza obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda. Quasidelictele sunt tot fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, iar in dreptul roman nu exista conditii de forma sau de fond pentru a distinge intre delicte si quasidelicte intrucat conceptul de quasidelict a aparut datorita mentalitatii conservatoare a romanilor, neexistand criterii de distinctie.


Curs 416 martie 2010 10:02

2. Clasificarea obligatiilor in functie de sanctiuneIn functie de sanctiunea lor, obligatiile se clasifica in: a) Civile b) Naturale Obligatiile civile sunt sanctionate prin actiune. Daca debitorul nu executa de buna voie o obligatie civila, creditorul are impotriva lui o actiune personala de drept strict sau de buna credinta prin care il poate constrange pe cale judiciara, adica prin proces sa-si execute obligatia, sa faca plata.Obligatiile naturale nu sunt sanctionate pe cale de actiune, ci pe cale de exceptiune. Daca debitorul nu executa de buna voie o obligatie naturala, creditorul nu are actiune impotriva lui si nu-l poate constrange sa faca plata, sa-si execute obligatia.

Daca insa, debitorul executa de buna voie o obligatie naturala , el nu poate repeta, adica nu poate intenta cu succes actiunea in repetire , pentru a cere restituirea platii pe care a facut-o de buna voie. Deoarece el nu se afla in situatia aceluia care a facut plata lucrului nedatorat, ci se afla in situatia aceluia care a executat o obligatie, si daca totusi, el intenteaza actiunea in repetire, creditorul se va apara cu succes, paralizandu -I actiunea prin exceptiunea lucrului datorat si platit. De aceea spunem ca, obligatiile naturale sunt sanctionate pe cale de exceptiune/prin exceptiune.

3. Obligatii cu pluralitate de subiecteObligatiile se clasifica si in functie de numarul participantilor la raportul juridic obligational (numarul subiectelor subiectelor), caci Justinian ne-a infatisat cea mai simpla obligatie, aceea in care exista un singur debitor si un singur creditor. Dar, pe langa obligatiile simple, exista si obligatii complexe, cu pluralitate de subiecte, in care sunt fie mai multi creditori, fie mai multi debitori.

Obligatiile cu pluralitate de subiecte, in care partile sunt pe picior de egalitate, se clasifica la randul lor in: a) Obligatii conjuncte b) Coreale/solidare Obligatiile conjuncte sunt guvernate de principiul divizibilitatii creantelor si datoriilor. Daca sunt mai multi creditori, fiecare creditor va putea pretinde numai partea sa din creanta. Iar daca sunt mai multi debitori, fiecare debitor va putea fi tinut numai pentru partea lui din datorie, prin urmare, la obligatiile conjuncte avem mai multe obiecte si un raport juridic obligational, care se va stinge numai dupa ce si ultimul dintre creditori isi va fi valorificat partea sa din creanta, daca sunt mai multi creditori. Iar daca sunt mai multi debitori, raportul juridic se va stinge numai dupa ce si ultimul dintre debitori isi va fi platit partea lui din datorie. La romani, regula era ca obligatiile cu pluralitate de subiecte sunt conjuncte/divizibile. Insa, partile aveau posibilitatea ca printr-o conventie speciala sa transforme obligatia cu pluralitate de subiecte intr-o obligatie coreala/solidara. Obligatiil solidare.New Section 1 Page 18

Obligatiil solidare. Daca sunt mai multi creditori, oricare dintre creditori poate valorifica intregul drept de creanta. Daca sunt mai multi debitori, oricare dintre debitori poate fi tinut pentru intreaga datorie. Asadar, la obligatiile coreale avem un singur obiect si mai multe raporturi juridice obligationale, atatea raporturi cate parti sunt. Iar daca unul dintre creditori isi valorifica dreptul de creanta, toate celelalte raporturi juridice se sting din lipsa de obiect. NB: In concluzie, obligatiile conjuncte se caracterizeaza prin pluralitate de obiecte si unicitate de raport juridic, iar obligatiile coreale se caracterizeaza prin pluralitate de raporturi juridice si prin unicitate de obiecte.

Capitolul III Elementele contractelorContractele presupun intrunirea unor elemente care se clasifica in: 1) Elemente esentiale 2) Elemente accidentale 1. Elementele esentiale se numeste astfel deoarece, in lipsa lor, contractul nu se poate forma in mod valabil. Ele sunt in numar de 3: 1) Obiectul 2) Consimtamantul 3) Capacitatea 1. Obiectul contractului avea la romani 2 acceptiuni: 1) Romanii confundau obiectul contractului cu efectele sale, adica il confundau cu obligatia pe care contractul o genera. 2) Romanii confundau obiectul contractului cu obiectul obligatiei, prin urmare, in acest sens, obiectul contractului consta in, fie din daruri, fie din facere, fie din prestare. Trebuie sa retinem ca la romani contractele nu erau translative de proprietate, ci numai generatoare de obligatii, iar daca debitorul se obliga sa transmita proprietatea asupra unui lucru, trebuia sa recurga la un act ulterior si distinct de contract pentru a-si executa acea obligatie. Spre exemplu, daca vanzatorul se obliga sa transmita proprietatea asupra unui lucru, in executarea acestei obligatii, el trebuia sa recurga la mancipatiune. Pe cand astazi, contractele sunt translative de proprietate, incat in momentul incheierii contractului de vanzare, cumparatorul dobandeste calitatea de proprietar chiar in momentul incheierii contractului.2. Consimtamantul este manifestarea de vointa a unei parti in sensul dorit de cealalta parte. De altfel, cuvantul "consensu" vine de la "cum sentire", adica a avea o parere identica cu a celeilalte parti. La romani, existau cauze care duceau la inexistenta consimtamantului. Iar cauzele de inexistenta a consimtamantului erau 3: 1) Neseriozitatea 2) EroareaNew Section 1 Page 19

2) Eroarea 3) Violenta fizica Neseriozitatea aparea atunci cand consimtamantul era dat in gluma sau in imprejurari care exclud intentia partii de a se obliga. Spre exemplu, consimtamantul dat de actor in interpretarea unui rol. Eroarea este gresita intelegere, reprezentare a unor imprejurari. In dreptul roman, de regula, eroarea nu afecta consimtamantul. Dar, in 4 cazuri determinate, eroare ducea la inexistenta consimtamantului: 1) Error in negotio 2) Error in persona 3) Error in corpore 4) Error in substantiaError in negotio este eroarea cu privire la natura juridica a contractului. Apare atunci cand una dintre parti intentioneaza sa incheie un anumit contract, iar cealalta parte crede ca este vorba despre alt contract. Spre exemplu, Primus intentioneaza sa vanda un lucru, iar Secundus crede ca I se doneaza. In acest caz, nu exista consimtamant si prin urmare nici contract, pentru ca lipseste un element esential.

Error in personameste eroarea cu privire la identitea uneia dintre parti. Spre exemplu. Primus intentioneaza sa incheie contractul cu Secundus (bun arhitect) si in realitate, il incheie cu Tertius. Nu exista consimtamant.Error in corpore este eroarea cu privire la lucru. Apare atunci cand primus intentioneaza sa dobandeasca un anumit lucru, iar Secundus crede ca este vorba despre alt lucru.

Error in substantia este eroarea cu privire la calitatile esentiale ale lucrului si se numesc esentiale acele calitati ale lucrului care determina partile sa incheie contractul. Spre exemplu, Primus intentioneaza sa cumpere un candelabru fiindca e confectionat din argint, iar Secundus crede ca este vorba despre un candelabru confectionat din arama. Violenta fizica ducea la inexistenta consimtamantului intrucat violenta fizica exclude posibilitatea manifestarii de vointa. Spre exemplu, una dintre parti forteaza contractul prin fortarea mainii

Viciile/vitiile de consimtamant sunt: 1) Metus - teama/violenta psihicaNew Section 1 Page 20

1) Metus - teama/violenta psihica 2) Dolus - dol/inselaciune Metus si dolus nu afectau existenta consimtamantului, ci il viciau in sensul ca victima violentei psihice sau victima inselaciunii dispunea de procedee juridice prin care putea obtine pe cale indirecta anularea contractului care a fost incheiat sub imperiul amenintarilor sau sub imperiul inselaciunii. Insa, la origine, in epoca veche, violenta psihica constand in amenintarea cu un rau pentru a determina o persoana sa incheie contractul nu afecta consimtamantul, deoarece vechii romani spuneau "ho acta voluntas sent tamen voluntas", adica o vointa constransa este totusi o vointa. Pe de alta parte, in epoca veche toate contractele romane au fost solemne, iar incheierea lor presupunea respectarea unor conditii de forma, printre care si prezenta martorilor, imprejurari care excludeau posibilitatea exercitarii violentei psihice. Insa, catre sfarsitul epocii vechi, au aparut contractele nesolemne, care se formeaza prin simpla manifestare de vointa a partilor. In noua situatie, violenta psihica a devenit posibila si s-a exercitat in materie contractuala. De aceea, pretorul a intervenit si a creat 2 mijloace procedurale prin care se putea obtine anularea contractului incheiat sub imperiul violentei psihice: a) "actio metus" b) "exceptio metus" Actio metus era pusa la dispozitia victimei violentei psihice pentru a lua initiativa in vederea anularii prin mijloace indirecte a contractului care a fost incheiat prin utilizarea violentei psihice. Exceptio metus era pusa la dispozitia victimei pentru a se apara cu succes impotriva creditorilor care ii cerea sa-si execute obligatia asumata sub imperiul amenintarilor. Asadar, indiferent de calitatea sa procesuala (reclamant/parat), victima castiga intotdeauna procesul, si astfel se ajungea pe cale indirecta la anularea contractului.

Dolus consta in mijloacele dolosive/viclene prin care una dintre parti o determina pe cealalta sa incheie contractul. Si dolul a fost sanctionat la sfarsitul Republicii (epocii vechi) prin "actio de dolo" si prin "exceptio doli", insa "actio metus" si "actio de dolo" nu sunt actiuni in anulare, ci sunt procedee in anulare intrucat romanii nu au cunoscut actiunile in anulare, adica actiuni prin care sa se urmareasca anularea unui contract, ci numai procedeele in anulare, in sensul ca "actio metus" si "actio de dolo" erau actiuni arbitrarii in cazul carora judecatorul avea o dubla calitate: i) Arbitru ii) Judecator propriu-zis

In calitate de arbitru, dupa ce judecatorul se convingea de justetea pretentiilor reclamantului, ii ordona paratului sa dea satisfactie acelor pretentii, in cazul nostru ii ordona sa renunte la contract. Iar daca paratul nu executa acel ordin, arbitrul devenea judecator propriu-zis si pronunta sentinta de condamnare cu consecinte foarte grave pentru parat, incat paratul prefera sa execute ordinul pronuntat de judecator in calitate de arbitru si sa renunte la contract. Iata cum , prin executarea acelui ordin, se ajungea pe cale indirecta chiar la anularea contractului.


3. Capacitatea - aptitudinea persoanei de a contracta. In dreptul roman, numai pater familias avea o deplina capacitate de a contracta. Pe cand, persoanele alieni iuris aveau o capacitate limitata de a contracta.

2. Elementele accidentale La romani, erau numeroase, dar mai importante sunt 2: 1) Termenul 2) Conditia Aceste elemente se numesc accidentale intrucat contractul se incheie in mod valabil si in lipsa lor, ele fiind incluse in contract numai la initiativa partilor.1. Termenul este evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea sau stingerea unui drept, de unde rezulta ca termenul este de 2 feluri: a) evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea unui drept se numeste termen suspensiv b) evenimentul viitor si sigur de care depinde stingerea unui drept se numeste termen extinctiv

Termenul suspensiv nu afecteaza existenta dreptului de creanta, ci numai exigibilitatea sa. In sensul ca dreptul de creanta se naste in momentul incheierii contractului, dar el devine exigibil, adica poate fi valorificat pe cale judiciara, prin proces numai dupa ajungerea la termen. Iar daca titularul unui drept de creanta cu termen suspensiv intenteaza actiunea inainte de indeplinirea termenului, actiunea va fi respinsa intrucat dreptul nu este exigibil. Spre exemplu, Primus ii promite lui Secundus ca ii va plati 100 la calendele lui aprilie. Pana la 1 aprilie, dreptul de creanta, desi exista, nu este exigibil, iar actiunea va fi respinsa. Iar daca dupa indeplinirea termenului suspensiv, creditorul va intenta o noua actiune, va fi respinsa si a doua actiune deoarece se opune efectului extinctiv al lui litis contestatio, caci, in virtutea efectului extinctiv al lui litis contestatio, dreptul de creanta s-a stins cu ocazia primului proces, iar acolo unde nu exista drept, nu exista nici actiune in justitie. Termenul extinctiv. Primus ii promite lui Secundus sa ii plateasca o suma de bani anuala pana la moartea sa. 2. Conditia este evenimentul viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept, prin urmare si conditia este de 2 feluri: a) Evenimentul viitor si nesigur de care depinde nasterea unui drept se numeste conditia suspensiva. Afecteaza chiar existenta dreptului de creanta in sensul ca dreptul de creanta ia nastere nu in momentul incheierii contractului, ci numai daca se indeplineste conditia. Spre exemplu, Primus promite sa ii plateasca 100 lui Secundus daca se intoarce din Egipt corabia lui Tertius. Iar daca titularul dreptului de creanta sub conditie suspensiva intenteaza actiunea inainte de indeplinirea conditiei, actiunea va fi respinsa, din lipsa de obiect. IarNew Section 1 Page 22

indeplinirea conditiei, actiunea va fi respinsa, din lipsa de obiect. Iar daca dupa indeplinirea conditiei, creditorul intenteaza o noua actiune, cea de-a doua actiune va fi admisa (numai ea are obiect), deoarece prin actiune nu a avut obiect, iar litis contestatio nu a putut opera.

b) Evenimentul viitor si nesigur de care depinde stingerea unui drept se numeste conditie rezolutorie (pact comisoriu).

Capitolul IV Efectele obligatiilorObligatiile, la romani, produc efecte: 1) Normale 2) Accidentale Efectul normal al obligatiei consta in executarea ei, astfel incat creditorul sa-si poata valorifica dreptului de creanta.Dar, trebuie sa facem distinctie in legatura cu executarea obligatiilor intre: 1) Obligatiile contractuale 2) Obligatiile delictuale

In primul rand pentru ca obligatiile contractuale sunt guvernate de principiul relativitatii efectelor contractelor, conform caruia "res inter alios acta aliis neque nocere neque prodesse potest" - contractele incheiate intre unii nici nu vatama, nici nu profita altora . Cu alte cuvinte, contractele produc efecte numai inter partes, nu si erga omnes. Insa, prin parti contractante intelegem: 1. Persoanele care au incheiat contractul 2. Mostenitorii acelor persoane 3. Creditorii chirografari ai persoanelor care au incheiat contractul Din principiul general al relativitatii efectelor contractului, se desprind 3 principii speciale: 1. Principiul nulitatii stipulatiunii pentru altul 2. Principiul nulitatii promisiunii pentru altul 3. Principiul nereprezentarii in contractea) In legatura cu nulitatea stipulatiunii pentru altul, romanii spuneau" nemo alteri stipulari potest " adica nimeni nu poate stipula pentru altul. Acest principiu s-a nascut in legatura cu utilizarile pe care le-a avut stipulatiunea in materie contractuala, caci, potrivit lui Gaius, in materie contractuala exista pe o parte, stipulatiunea obisnuita, pe de alta parte, stipulatiunea pentru altul. Spune Gaius, la stipulatiunea obisnuita Primus il intreaba pe Secundus "promiti sa imi dai 100?" iar Secundus raspunde "promit". Aceasta stipulatiune e valabila intrucat ea urmeaza sa-si produca efectele intre Primus si Secundus (inter partes). Pe cand la stipulatiunea pentru altul, Primus il intreaba pe Secundus "promiti sa ii dai 100 lui Tertius?". Secundus raspunde "promit". Aceasta stipulatiune este nula, si fata de Primus, si fata de Tertius. Fara de Primus ea este nula intrucat Primus nu are interes in contract. Iar fata de Tertius ea este nula intrucat Tertius nu a participat la incheierea contractului.New Section 1 Page 23

ea este nula intrucat Tertius nu a participat la incheierea contractului.

Insa, o asemenea stipulatiune prezinta interes practic. Spre exemplu, daca Primus are o creanta de 100 fata de Secundus, si o datorie de 100 fata de Tertius, prin executarea stipulatiunii pentru altul, se vor stinge 2 obligatii printr-o singura plata, adica se va stinge si creanta lui Primus fata de Secundus, si creanta lui Tertius fata de Primus. De aceea, romanii au creat un mecanism prin care, desi stipulatiunea pentru altul ramanea nula, ea devenea executorie. Acest mecanism se intemeiaza pe o stipulatiune speciala, denumita "stipulatio poenae", care se alatura stipulatiunii pentru altul. Cu ocazia incheierii stipulatiunii unei penalitati, Primus il intreba pe Secundus "Daca tu ii vei plati 100 lui Tertius, promiti sa imi platesti mie 500?". La care Secundus raspunde "promit". Aceasta stipulatiune a penalitatii este valabila, incat daca Secundus nu va executa stipulatiunea nevalabila, va trebui s-o execute pe cea valabila si sa plateasca in exemplul nostru de 5 ori mai mult. De aceea, Secundus va prefera sa execute stipulatiunea nevalabila, adica stipulatiunea pentru altul si astfel, desi stipulatiunea pentru altul ramane nevalabila, ea devine executorie.


Curs 523 martie 2010 10:04

Nulitatea promisiunii pentru altul Principiul nulitatii promisiunii pentru altul, in legatura cu care romanii spuneau "nemo alienum factum promitere potest" = nimeni nu poate promite fapta altuia. Potrivit lui Gaius, pentrut formarea promisiunii pentru altul, Primus ii promite lui Secundus ca Tertius ii va da 100. Aceasta promisiune este nula si fata de Primus si fata de Tertius. Fata de Primus ea este nula intrucat Primus nu a promis fapta sa. Si fata de Tertius este nula, intrucat, neparticipand la incheierea contractului, Tertius n-a promis nimic, insa promisiunea pentru altul, ca si stipulatiunea pentru altul, prezinta interes practic. De aceea, pe cale de interpretare, jurisconsultii romani au modificat forma promisiunii pentru altul astfel incat ea sa devina valabila. Potrivit formei modificate, Primus ii promite lui Secundus ca va proceda de asa maniera incat sa il determine pe Tertius sa ii dea 100. Aceasta promisiune este valabila intrucat, de data aceasta, Primus a promis fapta sa. Iar daca Tertius nu ii platea lui Secundus ceea ce i-a promis Primus, atunci Secundus avea actiune impotriva lui Primus. Reprezentarea in contracte Principiul nereprezentarii in contracte. Multa vreme, secole de-a randul, romanii nu au admis reprezentarea in contracte intrucat se opunea principiul relativitatii efectelor contractului. De altfel, in epoca veche, in conditiile economiei naturale, contractele se incheiau foarte rar. Erau adevarate evenimente in viata cetateanului roman, incat reprezentarea nici nu era necesara. Dar, catre sfarsitul Republicii, in conditiile revolutiei economice, romanii aveau interesul sa incheie contracte in acelasi timp in locuri diferite. De aceea, reprezentarea in contracte a devenit o necesitate juridica, iar consecinta a fost, ca prin reforme succesive ale pretorului si prin jurisprudenta, romanii au creat mai intai reprezentarea imperfecta in contracte, iar mai tarziu, in dreptul evoluat, chiar si reprezentarea perfecta in contracte, dar numai cu titlu exceptional (adica nu s-a practicat pe scara generala). Reprezentarea in contracte este procedeul juridic in virtutea caruia un pater familias denumit reprezentat se obliga, prin contractul incheiat de un alt pater familias, denumit reprezentant. In functie de efectele pe care le produce, reprezentarea in contracte este: 1) Perfecta 2) Imperfecta In cazul reprezentarii perfecte, persoana reprezentantului dispare. Iar efectele contractului se produc direct asupra reprezentatului, ceea ce inseamna ca, desi contractul este incheiat de reprezentant, reprezentatul este acela care devine fie creditor, fie debitor.In cazul reprezentarii imperfecte, reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant, de unde rezulta ca la reprezentarea imperfecta, creditorul are 2 debitori: si pe reprezentat si pe reprezentant. Daca intentioneaza sa il urmareasca in justitie pe reprezentant, creditorul va intenta impotriva lui actiunea directa. Iar daca intentioneaza sa-l urmeaza pe eprezentat, va intenta impotriva lui o actiune utila, actiune care va avea o formula redactata cu transpozitiune, caci in intentio a formulei este mentionat numele reprezentantului, intrucat reprezentantul a incheiat contractul, iar in condemnatio se mentioneaza numeleNew Section 1 Page 25

reprezentantul a incheiat contractul, iar in condemnatio se mentioneaza numele reprezentatului, intrucat reprezentatul participa la dezbaterile procesului si urmeaza sa suporte efectele sentintei.

In functie de calitatea reprezentantului, reprezentarea in contracte este: 1) Activa - cand reprezentantul are calitatea de creditor 2) Pasiva - cand reprezentantul are calitatea de debitor Asadar, reprezentarea imperfecta este intotdeauna pasiva, deoarece la reprezentarea imperfecta si reprezentantul si reprezentatul sunt debitori.

Actiunile cu caracter alaturat ("adiecticiae qualitatis")Primul pas in directia reprezentarii in contracte s-a facut prin sistemul actiunilor cu caracter alaturat denumit de romani "adiecticiae qualitatis". Acest sistem a fost creat de pretor in legatura cu sporirea capacitatii de a se obliga a fiului de familie, caci in epoca veche, fiul de familie nu putea incheia contractele in nume propriu, ci numai imprumutand capacitatea lui pater familias si cu conditia ca prin efectul acelui contract, situatia lui pater familias sa devina mai buna din punct de vedere patrimonial, adica sa devina creditor, si nu debitor. Insa acest sistem a putut functiona numai cata vreme contractele au fost unilaterale, caci, mai tarziu, la sfarsitul Republicii, cand au aparut contractele bilaterale, vechiul sistem nu s-a mai putut aplica, deoarece la contractele bilaterale fiul de familie nu ii putea face mai buna situatia lui pater fara sa i-o faca si mai rau, adica nu il putea face creditor fara a-l face in acelasi timp si debitor. Iata de ce pretorul a intervenit si a admis ca in 5 cazuri determinate, fiul de familie se poate obliga in nume propriu, obligandu-l in acelasi timp cu caracter alaturat si pe pater familias, incat creditorul avea 2 debitori: si pe filius si pe pater. Daca intentiona sa-l cheme in justitie pe filius creditorul intenta impotriva lui actiunea directa. Daca intentiona sa-l urmareasca pe pater familias, atunci intenta impotriva lui actiunea cu caracter alaturat, care avea o formula redactata cu transpozitiune, caci in intentio era mentionat numele fiului, caci fiul incheiase contractul, iar in condemnatio se mentiona numele lui pater familias, intrucat el participa la proces. Sistemul actiunilor cu caracter alaturat prezinta puncte comune cu sistemul reprezentarii in contracte, de vreme ce pater familias se obliga printr-un contract pe care nu l-a incheiat el insusi, ci fiul de familie. Si totusi, in acest stadiu nu sunt intrunite toate conditiile necesare reprezentarii in contracte de vreme ce sistemul functioneaza numai in relatiile dintre pater si filius, el nu functioneaza si in relatiile dintre 2 pates familiae.

Actiunile cu caracter alaturat sunt in numar de 5: 1) Actio quod iussu 2) Actio exercitoria 3) Actio institoria 4) Actio de peculio et de in rem verso 5) Actio tributoria Actio quod iussu era acordata de pretor impotriva acelui pater familias care il imputernici pe fiu sa incheie un anumit contract. Actio exercitoria era acordata impotriva lui pater familias atunci cand il imputernicise pe fiu sa exercite un comert maritim.Actio institoria se dadea impotriva lui pater familias atunci cand il imputernicise pe fiu sa exercite un comert pe uscat.


Actio de peculio era data impotriva lui pater familias atunci cand fiul de familie exercita acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara stire si, fireste, fara aprobarea lui pater familias. Actio tributoria se dadea impotriva lui pater atunci cand filius exercita acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara aprobarea expresa a lui pater familias, cu toate ca pater familias a cunoscut si a tolerat acele acte de comert.

Datorita faptului ca sistemul actiunilor cu caracter alaturat se aplica numai la relatiile dintre pater si filius, pretorul a facut un pas mai departe, si a dat actio exercitoria si actio institoria impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa exercite un comert pe mare sau pe uscat. In acest stadiu, sistem reprezentarii este gata elaborat, caci functioneaza in relatiile dintre 2 pates familiae, insa sfera sa de aplicare se limiteaza la contractele incheiate in legatura cu comertul.Urmatorul pas s-a facut de catre jurisprudenta pe cale de interpretare, in sensul ca jurisconsultii au creat o actiune speciala denumita actio quasi institutoria care sa se dea impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa incheie un contract, indiferent in ce domeniu, de data aceasta. Prin urmare, in acest stadiu, reprezentarea in contracte s-a generalizat la toate contractele, dar numai in forma imperfecta, in sensul ca si reprezentantul si reprezentatul erau debitori, ceea ce inseamna ca, potrivit acestui sistem, creditorul avea 2 debitori, iar daca intentiona sa il cheme in justitie pe reprezentant, intenta impotriva lui actiunea directa. Iar daca intentiona sa il urmareasca pe reprezentat, atunci intenta impotriva lui actiunea quasi institutoria si care va avea o formula redactata cu transpozitiune.

Reprezentarea perfecta Pe langa reprezentarea imperfecta insa, romanii au admis sub influenta dreptului egiptean, si reprezentarea perfecta, dar numai in 3 cazuri: 2 cazuri de reprezentare perfecta activa si pasiva un caz de reprezentare perfecta activa.Reprezentarea perfecta activa s-a admis in cazul reprezentantului insolvabil, deoarece in sistemul nereprezentarii, daca reprezentantul dobandea o creanta prin efectul contractului incheiat din imputernicirea reprezentatului, acel drept de creanta trebuia transmis de catre reprezentant asupra reprezentatului, prin acte ulterioare si distincte, ceea ce inseamna ca reprezentatul era creditorul reprezentantului. Daca reprezentantul devine insolvabil, potrivit procedurii civile, bunurile sale sunt scoase la vanzare, bunurile sale si creanta dobandita din imputernicirea reprezentatului sunt scoase la vanzare si intrucat reprezentantul este insolvabil, reprezentatul va veni in concurs cu ceilalti creditori ai reprezentantului si, fata de faptul ca reprezentantul este insolvabil, el nu isi va putea valorifica dreptul de creanta integral, ci numai in parte, proportional cu valoareac creantei sale. De aceea, din ratiuni de ordin practic, ori de cate ori reprezentantul devenea insolvabil, dreptul de creanta nu mai intra in patrimoniul sau, ci trece direct in patrimoniul reprezentatului. Iata cum, in acest caz exceptional, desi contractul este incheiat de reprezentant, creditor va deveni reprezentatul. De aceea spuneam ca acesta este un caz de reprezentare perfecta activa. Asa cum s-a vazut in materie contractuala, sau pe taram contractual, fiul de familie are o capacitate limitata de a se obliga, pe cand, in materie delictuala, fiul de familie are deplina capacitate de a se obliga in nume propriu, ceea ce inseamna ca fiul de familie raspunde in nume propriu pentru delictul comis. Insa, raspunderea in nume propriu a fiului de familie pentru delictul comis are loc in conditii speciale, intrucat, asa cum se stie, fiul deNew Section 1 Page 27

de familie pentru delictul comis are loc in conditii speciale, intrucat, asa cum se stie, fiul de familie nu are patrimoniu propriu. Iata de ce raspunderea in nume propriu a fiului de familie pe taram delictual a evoluat in 2 sisteme distincte, denumite sistemul noxalitatii si sistemul actiunilor noxale.

Sistemul noxalitatii In sistemul noxalitatii, daca fiul de familie comite un delict, pater familias avea 2 posibilitati fie sa abandoneze pe fiul delincvent in mainile victimile delictului pentru ca victima sa-si exercite dreptul de razbunare asupra fiului fie sa plateasca o suma de bani victimei cu scopul de a rascumpara dreptul de razbunare al victimeiIn sistemul noxalitatii, pater familias are numai 2 posibilitati, nu are si posibilitatea de a face dovada nevinovatiei presupusului delincvent. De aceea, s-a creat sistemul actiunilor noxale.

Sistemul actiunilor noxale Actiunea noxala era pusa la dispozitia victimei delictului pentru a o intenta impotriva lui pater familias al presupusului delincvent, cu scopul de a verifica daca pater familias intentioneaza sau nu sa faca dovada nevinovatiei presupusului delincvent. Caci pater familias nu era obligat sa se judece. Daca pater familias refuza sa se judece, atunci se aplica sistem noxalitatii cu cele 2 variante ale sale Daca pater familias accepta sa se judece si pierdea procesul in sensul ca nu putea face dovada nevinovatiei presupusului delincvent, iarasi ne intoarcem la sistemul noxalitatii. Daca pater familias accepta sa se judece si castiga procesul facand dovada nevinovatiei presupusului delincvent, atunci fiul de familie era exonerat de raspundere.Conditii de intentare a actiunilor noxale

Insa, pentru intentarea actiunilor noxale, erau necesare anumite conditii: 1) Era necesar sa fie vorba despre un delict privat, intrucat numai delictele private, nu si cele publice, puteau fi rascumparate prin plata unor sume de bani 2) Pentru ca actiunea noxala sa fie intentata cu succes era necesar ca presupusul delincvent sa se afle sub puterea aceluiasi pater familias, intregul interval de timp cuprins intre momentul intentarii actiunii si momentul lui litis contestatio. Intrucat, daca, in acest interval de timp, presupusul delincvent trecea sub puterea altui pater familias, trebuia ca victima sa intenteze o noua actiune, impotriva noului pater familias, dovada ca filius familias raspunde in nume propriu pentru delictul comis, iar pater familias este chemat in justitie nu pentru ca ar raspunde, ci pentru ca filius nu are patrimoniu. In acest sens, romanii spuneau noxa caput sequitur = delictul il urmeaza pe delincvent. 3) Era necesar ca victima delictului sa nu il fi avut sub puterea sa pe delincvent niciun moment in intervalul de timp cuprins intre momentul comiterii delictului si momentul intentarii actiunii. Intrucat daca victima l-ar fi avut pe presupusul delincvent sub puterea sa un singur moment in acel interval de timp, ar fi putut sa-si exercite dreptul de razbunare, iar daca nu l-a exercitat, inseamna ca a renuntat la el (la dreptul de razbunare). Iar daca a renuntat la dreptul de razbunare, inseamna ca a renuntat si la actiunea noxala, intrucat actiunea noxala nu este altceva decat reflexul peNew Section 1 Page 28

si la actiunea noxala, intrucat actiunea noxala nu este altceva decat reflexul pe plan juridic al dreptului de razbunare.

Neexecutarea obligatiilor Dar asa cum spuneam, pe langa efectele normale, obligatiile genereaza si efecte accidentale, constand in neexecutarea obligatiei. Iar in legatura cu neexecutarea obligatiei, romanii au creat 6 figuri juridice: 1) Cazul fortuit 2) Forta majora 3) Mora 4) Culpa 5) Dolul 6) Custodia Acela care nu-si executa obligatia, se incadreaza in una dintre cele 6 figuri juridice.

Cazul fortuit si forta majora

Cazul fortuit este evenimentul neprevazut care face imposibila executarea obligatiei cu toate ca debitorul va lua masurile obisnuite de baza. Asadar, cazul fortuit ar putea fi prevenit daca s-ar lua masuri exceptionale de baza, masuri la care, de regula, debitorul nu este obligat sa ia masuri obisnuite de baza. De aceea, tot de regula, debitorul va fi exonerat de raspundere pentru interventia cazului fortuit, adica nu va plati despagubiri daca nu-si executa obligatia datorita interventiei cazului fortuit (ex: furtul sclavului datorat). Se aplica la lucrurile individual determinate.


Curs 69 aprilie 2010 19:25

Forta majora (casus maior) este evenimentul neprevazut si de nestvilit care face imposibila executarea obligatiei. Cu alte cuvinte, forta majora nu poate fi prevenita, indiferent ce masuri de paz ar lua debitorul. De aceea, debitorul era exonerat de raspundere intotdeauna, fara exceptie, prin interventia fortei majore.

Mora Mora, in sens juridic, inseamna intarzierea vinovata si este de 2 feluri: 1. mora debitoris 2. mora creditoris

Mora debitoris este intarzierea vinovata a debitorului, iar pentru ca debitorul sa fie pus in intarziere era necesar ca datoria sa fie scadenta, iar obligatia sa nu fie executata din vina debitorului. Pe vremea imparatului Justinian, s-a mai cerut si o somatie de plata din partea creditorului, denumita interpellatio sau interpelare. Principalul efect al morei debitoris este perpetuatio obligationis, adica perpetuarea obligatiei, ceea ce inseamna ca din momentul punerii sale in intarziere, debitorul raspunde in mod obiectiv si nu poate sa invoce interventia cazului fortuit, adica trebuie sa ia masuri exceptionale de paz, cu scopul de a preveni interventia cazului fortuit. Mora creditoris este intarzierea vinovata a creditorului, care refuza sa primeasca plata, cu toate ca ii este oferita potrivit conditiilor stabilite prin contract, iar daca debitorul constata cu martori refuzul creditorului de a primi plata, poate abandona lucrul datorat intr-un loc public, in fata martorilor, cu efectul ca obligatia se stinge, ca o sanctiune pentru creditorul care refuza sa primeasca plata.

Culpa si dolul Culpa in drept imbraca 2 forme: 1. culpa delictuala 2. culpa contractuala Culpa delictuala sau aquiliana (legea Aquilia) presupune comiterea unui fapt ilicit cauzator de prejudicii, care genereaza obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda. Prin urmare, in cazul culpei delictuale, raportul juridic obligational este posterior atitudinii vinovate a delincventului, ceea ce inseamna ca vinovatia este aceea care genereaza obligatia, iar vinovatia delincventului se poate manifesta: sub forma intentiei sub forma neglijentei sub forma nendemanarii Culpa contractuala este vinovatia debitorului obligat prin contract, care se manifesta in intervalul de timp cuprins intre momentul incheierii contractului si momentul executarii sale , de unde rezulta ca la culpa contractuala, vinovatia este posterioara aparitiei raportului juridic obligational si se manifesta: sub forma neglijentei sub forma nendemanarii.New Section 1 Page 30

sub forma nendemanarii. Asadar, la culpa contractuala, vinovatia nu se poate manifesta sub forma intentiei, ci numai sub forma neglijentei sau a nendemanarii. La origini, in epoca veche, pe trm contractual, culpa presupunea un fapt pozitiv, o actiune din partea debitorului, dar mai tarziu, s-a admis ca vinovatia debitorului pe trm contractual se poate manifesta si sub forma unei omisiunii, sub forma unei abstentiuni, iar in final, s-a conturat regula conform careia la contractele de buna-credinta, debitorul raspunde si pentru faptele si pentru omisiunile sale vinovate, pe cand la contractele de drept strict, debitorul raspunde numai pentru faptele sale vinovate.

In vremea imparatului Justinian, romanii au facut distinctie in materie contractuala intre culpa lata si culpa levis.Culpa lata este o neglijenta grosolana. Culpa levis este o neglijenta mai putin grosolana, mai usoara. La randul ei, culpa levis poate fi apreciata de judecator: in abstracto in concreto, apreciere care se facea prin comparatie.

La aprecierea in abstracto a culpei levis, comportarea debitorului fata de lucrul datorat este comparata cu comportarea lui bonus vir (bun administrator). la aprecierea in concreto a culpei levis, comportarea debitorului fata de lucrul datorat este comparata cu felul in care isi administreaza bunurile proprii. Asadar, pentru debitor, este mai grava aprecierea in abstracto a culpei levis, deoarece, la aprecierea in abstracto, ori de cate ori debitorul comite cea mai mica neglijenta, este gasit in culpa, pentru ca un bun administrator nu este neglijent, pe cand la aprecierea in concreto, debitorul este considerat in culpa numai daca este neglijent fata de bunul datorat, dar este diligent, este bun administrator fata de bunurile sale. Daca insa debitorul este neglijent si fata de bunul datorat si fata de bunurile sale, atunci nu mai este in culpa pentru ca de felul lui debitorul este un om neglijent. Legea este aceea care stabileste la ce contracte judecatorul face o apreciere in abstracto a culpei levis si la ce contracte face o apreciere in concreto. Dolul este vinovatia debitorului obligat prin contract, care se manifesta sub forma intentiei, ceea ce presupune ca debitorul distruge lucrul datorat, cu buna stiinta. De aceea, raspunderea pentru dol este mai grava decat raspunderea pentru culpa. Astfel, la contractele in care debitorul are un interes, el va raspunde si pentru dol si pentru culpa, iar la contractele in care nu are un interes, debitorul va raspunde numai pentru dol, nu si pentru culpa. Spre exemplu, prin contractul de comodat, se realizeaza operatiunea juridica a imprumutului, in vederea folosintei (imprumut de folosinta). In acest caz, debitorul are interes in contract, de vreme ce are dreptul sa foloseasca lucrul, si va raspunde atata pentru dol cat si pentru culpa, mai mult chiar, pentru culpa levis in abstracto.New Section 1 Page 31

levis in abstracto. La contractul de depozit, depozitarul nu are interes in contract intrucat el nu are dreptul sa foloseasca lucrul dat in putere. Prin urmare, nu are interes in contract si de aceea, depozitarul va raspunde numai pentru dol, incat deponentul trebuie sa fie atent in mainile cui depune lucrul pentru pastrare.

Custodia Custodia este o forma a raspunderii obiective, ceea ce inseamna ca debitorul nu poate sa invoce interventia cazului fortuit si ca trebuie sa ia masuri exceptionale de paz pentru a preveni cazul fortuit. La romani, raspundeau pentru custodie hotelierii si corabierii. Aceasta raspundere obiectiva era stabilita: fie prin lege fie prin conventia partilor.

Sanctiunea neexecutarii obligatiei Daca debitorul nu si-a executat obligatia si a fost pus in intarziere, a fost gasit in culpa, a comis un dol sau s-a obligat sa raspunda pentru custodia, trebuie sa plateasca despagubiri pentru neexecutara obligatiei, despagubiri care erau denumite daune-interese si acestea erau de 2 feluri: 1. daune- interese judecatoresti 2. daune- interese conventionale Daunele-interese judecatoresti erau stabilite de judecator cu ocazia solutionarii cauzei, iar judecatorul putea face: fie o apreciere obiectiva fie o apreciere subiectiva a daunelor-intereseAtunci cand debitorul nu-si executa obligatia de a transmite un lucru, judecatorul il condamna sa plateasca despagubiri in valoarea lucrului respectiv, ceea ce inseamna ca facea o apreciere obiectiva.

Daca insa debitorul nu-si executa obligatia de a face, de a presta un serviciu, atunci judecatorul il condamna sa plateasca despagubiri pentru paguba efectiva suferita de creditor prin neexecutare, precum si pentru castigul de care creditorul a fost privat prin neexecutarea obligatiei. In acest caz, aprecierea era subiectiva. Paguba suferita de creditor era denumita damnum, iar castigul de care creditorul a fost privat era denumit lucrum. Pornind de la acesti doi temeni, comentatorii medievali, glosatorii, au creat expesiile: damnum emergens lucrum cesansDamnum emergens inseamna paguba care se arata. Lucrum emergens inseamna castigul care lipseste.

Daunele-interese conventionale. Daca debitorul si-a asumat obligatia printr-o stipulatiune, atunci partile puteau incheia o stipulatiune speciala prin care stabileau ce suma de bani trebuie sa plateasca debitorul daca nu isi executa obligatia izvorata din stipulatiunea principala.New Section 1 Page 32

plateasca debitorul daca nu isi executa obligatia izvorata din stipulatiunea principala. Aceasta stipulatiune speciala este denumita stipulatio poenae ( a nu se confunda cu stipulatio poenae incheiata pe langa stipulatiunea pentru altul) . In acest caz, daunele-interese sunt conventionale, de vreme ce, daca debitorul nu-si execut obligatia izvorata din stipulatiunea principala, atunci judecatorul il va condamna sa plateasca suma stabilita de parti prin stipulatio poenae.

Capitolul V

Stingerea obligatiilor

Generalitati Drepturile reale sunt in principiu perpetue, in sensul ca ele, spre exemplu dreptul de proprietate, nu se sting prin exercitare, ci dimpotriva, ele se consolideaza prin exercitare, pe cand drepturile de creanta sunt prin excelenta temporare, intrucat ele se sting in momentul exercitarii. Spre exemplu, dreptul de creanta al vanzatorului asupra pretului se stinge in momentul in care vanzatorul incaseaza pretul, se stinge prin valorificare, iar modurile de stingere a obligatiilor sunt de doua feluri: 1. moduri voluntare de stingere a obligatiilor 2. moduri nevoluntare sau fortate de stingere a obligatiilor

Modurile voluntare de stingere a obligatiilor

Modurile voluntare de stingere a obligatiilor

curs 1-12 roman

Documents