drept roman curs
DESCRIPTION
Drept Roman Emil MolcutTRANSCRIPT
-
Succesiuni
Dreptul succesoral roman cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza transmiterea patrimoniului, de la defunct catre mostenitorii sai in cadrul celor trei sisteme succesorale pe care le-au creat romanii.
-Mostenirea AB INTESTAT sau mostenirea legala , deferita pe baza legii
-Mostenirea testamentara, deferita pe baza unui testament
-Mostenirea deferita contra testamentului .
Insta la origine, in epoca foarte veche , transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai nu implica ideea de succesiune, deoarece in conceptia vechilor romani, drepturile patrimoniale sunt expresii ale puterii , iar puterea nu se transmite, ci se creaza. De aceea in epoca foarte veche, se considera ca mostenitorul nu dobandeste acelasi drept, ci un drept nou prin luarea in stapanire a bunurilor succesorale. Aceasta conceptie s-a reflectat si pe plan terminologic, intrucat cel mai vechi cuvant prin care era desemnat mostenitorul este "HERES", iar HERES vine de la HERUS, cuvant care inseamna stapan. Cu timpul, romanii au admis principiul "continuitatii persoanei defunctului", iar din acel moment s-a admis si ideea ca drepturile patrimoniale pot fi transmise mostenitorilor, astfel incat in vocabularul juridic roman au aparut termenii de SUCCESIUNE si de SUCCESOR.
Dreptul succesoral roman a evoluat sub influenta a doua tendinte:
-Decaderea formalismului
-Ocrotirea rudeniei de sange
In legatura cu prima tendinta: cel mai vechi testament roman imbraca forma unei legi, pe care o vota poporul, mai tarziu, dar tot in epoca veche, poporul s-a transformat din veritabil legiuitor in martor colectiv, iar in epoca clasica testamentul se putea intocmi printr-o simpla manifestare de vointa.
In legatura cu a doua tendinta : vreme de 5 secole AGNATIUNEA sau rudenia civila a fost unicul fundament al succesiunii, astfel incat rudele de sange care nu erau in acelasi timp si rude civile, nu aveau vocatie succesorala.Cu timpul pe fondul transformarilor care au intervenit in organizarea familiei romane, pretorul a initiat o serie de reforme prin care au fost chemate la succesiune si rudele de sange. Reformele pretoriene au fost dezvoltate, completate prin REFORME IMPERIALE, iar in vremea imparatului Justinian prin rasturnarea stravechiului principiu, cognatiunea, rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesuni. Cel mai vechi sistem succesoral roman este, succesiunea "AB INTESTAT" sau succesiunea legala.
Succesiunea AB INTESTAT se deschidea atunci cand nu exista un testament sau, testamentul nu era intocmit in mod valabil( era nul) . Ea se mai numeste si succesiune legala, deoarece este reglementata prin dispozitiile legii celor 12 table. Potrivit acestei legi, exista trei categorii de mostenitori legali :
-Heredes sui (sau suri heredes)
-Adgnatus proximus
-Gentiles
Din prima categorie de mostenitori legali faceau parte toti aceea care in momentul mortii lui pater familias deveneau persoane sui iuris, adica fii, fiicele, femeia casatorita cu manus in calitate de fiica , adoptatul si adrogatul. Nepotii din fii faceau parte din aceasta categorie de mostenitori numai daca tatal lor murise inaintea bunicului. Acei nepoti din fii veneau la succesiune prin reprezentare in sensul ca ei urcau in rangul succesoral al tatalui lor si dobandeau partea din succesiune care s-ar fi cuvenit tatalui lor, daca ar mai fi trait.
Spre exemplu : daca veneau la succesiune doi fii si doi nepoti de fiu, succesiunea se impartea la trei, astfel incat cei doi fii primeau cate o treime din succesiune, iar cei doi nepoti de fiu dobandeau impreuna o treime intrucat atat s-ar fi cuvenit tatalui lor daca ar mai fi trait. In lipsa mostenitorilor din prima categorie veneau la succesiune mostenitorii din categoria a doua pe care ii denumim ADGNATUS PROXIMUS, dar in aceasta materie erau considerati AGNATI numai colateralii si veneau
-
la succesiune cei mai apropiati colaterali, insa aceasta categorie de mostenitori nu este fixa, ci este mobila deoarece in lipsa unor agnati mai apropiati eau considerati ADGNATUS PROXIMUS, agnatii foarte indepartati.
Spre exemplu : daca existau frati ei erau adgnatus proximus, erau cei mai apropiati colaterali, daca nu existau frati, atunci erau adgnatus proximus verii primari, iar daca lipseau si verii primari veneau la succesiune verii de-ai doilea. Dar legea celor 12 table nu admite reprezentarea si in cazul colateralilor, incat daca cel mai apropiat colateral repudiaza (respinge) succesiunea, ea nu revnie colateralului urmator, ci devine vacanta (trece asupra statului), iar daca nu exista nici colaterali vin la succesiune GENTILES sau membrii gintii, care isi impart succesiunea in parti egale, ca o amintire a epocii in care membrii gintii exercitau proprietatea colectiva asupra pamantului.
Catre sfarsitul republicii dispozitiile din legea celor 12 table cu privire la succesiune au devenit anacronice (depasite) fata de transformarile pe care le-a suferit organizarea familei romane. Avem in vedere, in primul rand GENERALIZAREA casatoriei fara manus, precum si generalizarea emanciparii fiilor de familie. Ori potrivit legii celor 12 table, mama si copii rezultati din casatoria fara manus nu se puteau mostenii reciproc pentru ca nu erau rude civile, nu erau sub acceasi putere, dupa cum nici emancipatul nu putea veni la succesiune in familia de origine, deoarece nu mai era ruda civila cu acea familie.
Reglementarile din legea celor 12 table au fost considerate inechitabile in noul stadiu de evolutie, astfel incat, pretorul a initiat mai multe reforme prin care au fost chemate la succesiunesi rudele de sange ,iar sist creat de pretor a fost denumit de romani BONORUM POSESIO, iar noi modernii il denumim mostenire pretoriana, potrivit acestui sistem exista patru categorii de mostenitori denumiti mostenitori pretorieni si anume :
-Bonorum posesio undo liberi
-Bonorum posesio undo legitimi
-Bonorum posesio unde cognati
-Bonorum posesio unde vir et uxor
Din prima categorie de mostenitori pretorieni faceau parte toti fii de familie, inclusiv fii de familie emancipati, care veneau la succesiune in calitate de rude de sange.
Din a doua categorie faceau parte agnatii si genitilii incat aparent in acest caz pretorul a confirmat dispozitiile din legea celor 12 table. De aceea jurisconsultii spuneau ca in acest caz pretorul a procedat CONFIRMANDI IURIS CIVILIS GRATIA ( a confirmat dispozitiile dreptului civil). In realitate insa, si in acest caz pretorul a adus anumite inovatii deoarece in sistemul pretorian, daca cel mai apropiat colateral refuza succesiunea, ea nu devenea vacanta, ca in legea celor 12 table, ci revenea urmatoarei categorii de mostenitori pretorieni.
Din categoria a treia faceau parte mama si copii rezultati din casatoria fara manus care se mosteneau reciproc in calitate de rude de sange.
Din categoria a patra faceau parte barbatul si femeia casatoriti fara manus care se mosteneau reciproc. Aceste dispozitii au fost completate apoi prin reforme imperiale, astefel : in vremea imparatului Hadrian a fost dat senatus consultul TERTULIAN, potrivit caruia mamavenea la succesiunea copiilor rezultati din casatoria fara manus in calitate de ruda legitima. Ceea ce inseamna ca ea a fost urcata din categoria a treia de mostenitori pretorieni in categoria a doua de mostenitori pretorieni, fiind considerata AGNATA, desi nu era, iar prin senatul consultul ORFITIAN dat in vremea lui Marc Aureliu, copii rezultati din casatoria fara manus au fost chemati la succesiunea mamei lor in prima categorie de mostenitori pretorieni, ceea ce inseamna ca acei copii au fost ridicati din categoria a treia de mostenitori pretorieni in prima categorie.
Imparatul Justinian a dat doua constitutiuni imperiale, doua novele, prin care rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii. Potrivit reformei lui Justinian exista patru categorii de mostenitori , sistem preluat in mare si astazi :
Din prima categorie faceau parte : descendentii
-
Din categoria a doua faceau parte : ascendentii, fratii si surorile buni si copii lor.
Din categoria a treia faceau parte : fratii si surorile congsandivin si uterin consangdivini ( erau frati si surori) . Aceea care proveneau din acelasi tata dar nu si din aceeasi manma , iar fratii si surorile uterini proveneau din aceeasi mama dar nu si din acelasi tata.
Din categoria a patra faceau parte : colateralii mai indepartati. ( veri primari - copii lor)
Asa cum spuneam, mostenirea testamentara era deferita pe baza unui destament, iar testamentul este actul solemn prin care o persoana denumita TESTATOR instituie unul sau mai multi mostenitori pentu ca acestia sa execute ultima vointa . Desi cei mai multi jurisconsulti clasici, in frunte cu Ulpian, afirmau ca testamentul este actul de ultima vointa, intocmit cu respectarea dispozitiilor cuprinse in legi fara a se referi la instituirea de mostenitori . In realitate, trasatura definitorie a testamentului este instituirea de mostenitori, la origine puteau fi instituiti mostenitori numai HEREDES SUI adica numai aceea care faceau parte din prima categ de mostenitori legali, cu timpul insa a fost admisa si instituirea unor agnati mai indepartati si chiar instituirea unor persoane straine de familie. Cei instituiti mostenitori in calitatea lor de executori testamentari distribuiau bunurile succesorale in conformitate cu ultima vointa a testatorului. Tot prin testament puteau fi favorizati unii dintre mostenitori in sensul ca ei primeau o parte din succesiune mai mare decat aceea care li s-ar fi cuvenit potrivit mostenirii legale.
De asemenea prin testament mostenitorii puteau fi grevati cu sarcina de a distribui anumite bunuri din succesiune unor persoane care sunt denumite legatari, dupa cum prin testament se putea dezrobi un sclav si se putea numi un tutore, asadar testamentul roman indeplinea o multitudine de functii, ca si in zilele noastre. In epoca veche, romanii au cunoscut trei forme solemne de testament:
-Testamentul CALATIS COMITIIS
-Testamentul IMPROCINCTU ( in fata armatei)
-Testamentul PER ES ET LIBRAM (prin arama si balanta)
Testamentul CALATIS COMITIIS este cel mai vechi si imbraca forma unei legi pe care o vota comitia curiata. Acest testament prezinta doua inconveniente. In primul rand el era accesibil numai patricienilor , de vreme ce numai patricienii participau la lucrarile comitiei curiata , iar in al doilea rand comitia curiata nu se intrunea in fiecare zi , ci numai de 2 ori pe an, de aceea a fost creat testamentul IMPROCINCTU, sau testamentul in fata armatei, gata de lupta, care se intocmea printr-o declaratie solemna pe care soldatul roman, legionarul o facea in fata unitatii sale, in fata centurii. Acest testament era accesibil tuturor cetatenilor romani ( si patricienilor si plebeilor) , insa numai acelora care faceau parte din legiunile de juniori combatante, adica numai acelora care aveau o varsta intre 17 si 46 ani, cat a fost creat testamentul PER ES ET LIBRAM sau testamentul prin arama si balanta, care este o aplicatiune a mancipatiunii fiduciare, si a evoluat in trei faze distincte;
-Mancipatio familie
-Testamentul per es et libram public
-Testamentul per es et libram secret
In prima faza testatorul transmitea .... succesorale cu titlu de proprietate, prin mancipatiune unui executor testamentar denumit EMPTOR FAMILIE sau cumparator al bunurilor succesorale. Dupa care intre testator si EMTPOR FAMILIE se incheia o conventie de buna credinta, denumita PACT FIDUCIAR, prin care testatorul ii arata lui emptor familie cum sa distribuie bunurile succesorale, insa executarea acestui testament depindea de buna credinta a lui emptor familie, deoarece emptor familie dobandea bunurile succesorale cu titlu de proprietate , si daca nu transmitea bunurile succesorale potrivit intelegerii pe care au avut-o cu testatorul mostenitorii nu aveau actiuneimpotriva lui emptor familie, ci nu il puteau constrange pe cale judiciara sa execute ultima vointa a testatorului, deoarece in epoca veche pactele fiduciare nu erau sanctionate juridiceste.
In faza a doua denumita testamentul PER ES ET LIBRA PUBLIC, testatorul nu mai transmitea bunurile succesorale cu titlu de
proprietate ca in prima faza, ci cu titlu de detentiune , astfel incat EMPTOR FAMILIE devenea un simplu detentor , iar daca
EMPTOR FAMILIE nu executa ultima vointa a testatorului, mostenitorii aveau actiune impotriva lui si il putea constringe pe
cale judiciara , prin proces, sa execute ultmia vointa a testatorului si sa distrubuie bunurile succesorale potrivit intelegerii pe
care a avut-o cu testatorul . Totusi si in aceasta faza testamentul prezinta inconvenientul ca pactul fiduciar era incheiat in
forma verbala de fata cu martorii incat numele mostenitoriilor erau cunoscute chiar din momentul intocmirii testamentului,
-
astfel incat numele mostenitorilor erau cunoscute inainte de moartea testatorului , iar unii dintre mostenitori puteau fi
interesati sa grabeasca moartea testatorului si astfel s-a trecut la faza a 3 a , la testamentul PER EST ET LIBRAM SECRET . In
aceasta faza , faptul fiduciar nu se mai incheia in forma verbala , ci in forma scrisa, iar inscrisul purta sigiliile martorilor
urmand sa fie deschis numai dupa moartea testatorului, cand se aflau si numele mostenitoriilor . Iar in dreptul classic au fost
consecrate 3 forme nesolemne de testament:
- NUNCUPTATIV
- PRETORIAN
- MILITAR
Testamentul nuncuptativ presupunea o simpla declarative prin care testatorul isi exprima ultima vointa in fata martorilor .
Testamentul pretorian se facea in forma scris , iar inscrisul purta sigiliile martorilor .
Testamentul miliatar, spun textile clasice, nu presupunea respectarea unor conditii de forma , ci numai exprimarea clara a
ultimei vointe a testatorului.
Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesar ca testatorul , martorii si mostenitorii sa aiba capacitate
testamentara , denumita testament factio care este de 2 feluri:
-testamenti factio activa.
-testamenti factio pasiva.
Testamenti factio activa desemneaza aptitudinea/capacitatea persoanei de a-si intocmi testamentul sau de a asista in
calilitate de martor la intocmirea unui testament . Regula era ca au testament factio activa toti aceia care sunt capabili de fapt
si de drept . Totusi de la aceasta regula au fost admise si anumite exceptii , de ex: sclavul public putea dispune prin testament
jumatate din peculiul sau. De asemeni , fiul de familie care era soldat in legiune si care avea un peculiu in calitate de soldat,
denumit PECULIUM CASTRENSE, putea dispune prin testament de acel pecuniu cu toate ca era persoana alieni iuris.
Testamenti factio pasiva desemneaza atitudinea persoanei de veni la succesiune . In mod simetric, avea testament factio
pasiva toti aceia care erau capabili de fapt si de drept . Cu toate acestea s-au admis si anumite exceptii, spre ex: fiul de familie ,
desi era persoana alieni iuris, putea veni la succesiune , dar el nu putea accepta succesiunea fara aprobare expresa a lui
PATER FAMILIAS, deoarece o succesiune este formata nu numai din lucruri corporale , si din creante , ea cuprinde si datorii,
datorii care erau platite de PATER FAMILIAS, caci fiul de familie nu avea patrimoniu propriu , iar succesiunea trecea in
patrimonial PATER FAMILIAS, care trebuia sa plateasca datoria succesiunilor. Totodata din ratiuni de ordin a fost instituita si
institutia sclavului, atat a sclavului propriu , cat si a sclavului altuia . Totodata pentru ca un testament sa fie intocmit in mod
valabil era necesara instituirea de mostenitori despre care Gaius spunea ca este fundamental oricarui testament , in sensul ca
un testament nu este valabil fara instituire de mostenitori .Instituirea de mostenitori presupunea respectarea unor conditii de
forma si de fond. Instituirea de mostenitori trebuia facuta in fruntea testamentului in termini imperativi si solemni , asadar
orice testament incepea cu instituirea de mostenitori , spre ex: daca era instituit Octavian , testatorul scria in fruntea
testamentului OCTAVIUS HERES ESTO! , adica Octavian sa fie mostenitor! Iar conditiile de fond ale instituirii isi gasea
expresia in 2 principii fundamentale ale dreptului succesoral roman .
Potrivit primului principiu MEMO PRO PARTE TESTATUS ,PRO PARTE IN TESTATUS DECEDERE POTEST , adica NIMENI NU
POATE MURI IN PARTE CU TESTAMENT SI IN PARTE CU TESTAMENT. De unde rezulta ca mostenirea legala nu se poate
deschide alaturi de mostenirea testamentara , chiar daca testatorul dispune prin testamentul sau numai de o parte din
bunurile succesorale , cel instituit in parte sau pro parte va dobandi totusi intreaga succesiune pentru ca altfel ar insemna sa
se deschida mostenirea legala alaturi de mostenirea testamentara , ceea ce nu este permis.
Potrivit celui de-al 2 lea principiu SEMES HERES SEMPER HERES , adica o data mostenitor pentru totdeauna mostenitor , de
unde rezulta ca instituirea de mostenitor nu se poate face cu termen , adica pana la un anumit termen , ci se face ptr
totdeauna , intrucat succesiunea este un mod de dobandire a proprietatii, iar proprietatea nu are caracter termoporar , ci
caracter perpetuu.
-
Pe langa instituirea de mostenitor , romanii au cunoscut si substituirea de mostenitori , care este tot o instituire , dar de
gradul 2 sau conditionala si imbraca 3 forme:
-SUBSTITUTIO BULGARIS(substituirea vulgara)
-SUBSTITUTIO PUPILARIS(substituirea pupilara)
SUBSTITUTIO CVARIS PUPILARIS(substituirea
SUBSTITUIREA VULGARIS este cea obisnuita si se facea ptr ipoteza in care cel instituit mostenitor nu putea sau nu voia sa
accepte succesiunea . Intr-un asemenea caz , venea la succesiune cel substituit .
SUBSTITUIREA PUPILARA se facea numai ptr cazul in care cel instituit mostenitor ar fi murit inainte de varsta pubertatii,
adica inainte de a fi implinit varsta de 14 ani , deoarece impuberul este incapabil de fapt si nu-si poate face testamentul, astfel
incat daca cel instituit moare inainte de a implini 14 ani , neputand sa-si faca testamentul , la succesiunea lui va veni
substituitul mentionat in testament.
SUBSTITUIREA CVASI PUPILARIS se facea numai ptr ipoteza in care cel instituit mostenitor si-ar fi pierdut mintiile si
intrucat nebunul este si el incapabil sa-si faca testamentul , la succesiunea lui va veni cel substituit.
Asa cum spuneam , pe langa mostenirea legala si mostenirea testamentara , romanii au cunoscut si mostenirea deferita
contra testamentului, care este o aplicatiune a principiului simetriei in materie succesorala , deoarece ,potrivit vechiului drept
civil, asa cum pater familias putea sa-si instituie descendentii mostenitori, tot asa de bine pater familias putea sa-si
dezmosteneasca descendentii ,cu conditia sa respecte anumite forme solemne. Astfel , fii de familie erau dezmosteniti
individual , fiecare in parte , iar fiicele sau nepotii putea dezmosteniti in bloc, toti impreuna. In cazul fiului de familie, se utiliza
formula solemna OCTAVIUS FIUS MEUS EST HERES ESTO, adica Octavian sa fie dezmostenit . Pe cand fiicele si nepotii erau
dezmosteniti prin formula solemna CETERI OMNES EST HERES SUNTO, adica toti ceilalti sa fie dezmosteniti. Daca era
dezmostenit un fiu de familie , fara respectarea formelor solemne , testamentul era RUPTUM , nul, iar daca erau dezmostenitii
fara respectarea formelor solemne, fiice sau nepoti , testamentul nu era nul, ci se rectifica , astfel incat cei dezmosteniti fara
respectarea formelor solemne sa primeasca totusi o parte din succesiune . Aceleasi efecte juridice se produceau si in cazul
OMISIUNI, iar omisiunea apare atunci cand descendentii nu sunt nici instituiti , nici dezmonsteniti , ci omisi. Prin urmare,
daca este omis un fiu , testamentul este nul , daca sunt omisi fiice sau nepoti , testamentul va fi rectificat.
Cu timpul insa ideiile romanilor in materie succesorala au evoluat si pe acest fond de evolutie s-a impus ideea de oficium . In
virtutea acestei idei, testatorul avea indatorirea sa-si iubeasca rudele apropiate ( descendentii , ascendentii , fratii si surorile
). Iar daca testatorul isi dezmostenea rudele apropiate , chiar cu respectarea formelor solemne , se interpreta ca si-a incalcat
indatorirea de OFICIUM , iar testamentul este INOFICIOS, lipsit de oficii. Un aseamena testament lipsit de oficii putea fi atacat
in fata tribunalului centuririlor , decatre aceia care au fost dezmosteniti , chiar cu respectarea formelor solemne. In acest scop
, rudele apropiate , care au fost dezmostenite chiar cu respecatarea formelor solemne, aveau la dispozitie o actiune speciala
denumita CVERERA INOFICIOZI TESTAMENTI , adica plangere pentru testamentul INOFICIOS. Aceasta actiune era intentata
in fata , care tribunal anula testamentul sub pretextul ca testatorul a fost nebun , intrucat spuneau centuririi numai un
nebun isi poate dezmosteni rudele apropiate . Cu toate acestea existau anumite cauze care justificau dezmostenirea rudelor
apropiate , dat aceste cauze erau lasate la aprecierea tribunalului si de-a lungul timpului s-a constat ca aceasta practica a
tribunalului nu este unitara , ci este contradictorie . De aceea , imparatul Justiniana a intocmit o lista cu cazurile care justifica
dezmostenirea rudelor apropiate si o alta lista cu cazurile care justifica intentarea CVEREI INOFICIOSI TESTAMENTI , in
vederea anularii testamentului. Alte texte din material succesiunii se refera la dobandirea mostenirii , iar in functie de
dobandirea mostenirii , succesorii , mostenitorii se clasifica in 3 categorii:
-HEREDES SUI EST NECESARII
-HEREDES NECESARII
-HEREDES VOLUNTARII
-
Din prima categorie faceau parte toti aceia care in momentul mortii lu PATER FAMILIAS, deveneau personae SUI IURIS.
Acesti herezi , mostenitori , erau denumiti necesari intrucat mostenirea le revenea de drept , automat. De aceea, in cazul lor
nu se punea nici problema acceptarii mostenirii , nici problema repudierii mostenirii , in sensul ca pe de-o parte nu era
necesar sa faca o declaratie de acceptare a mostenirii , iar pe de alta parte ei nu o puteau refuza/ repudia , le revenea automat.
Acesti mostenitori puteau veni fie la succesiunea legala , fie la succesiunea testamentara.
Din a 2 a categorie faceau parte scalvii instituiti mostenitori . Si sclavii era mostenitori necesari , intrucat si lor succesiunea le
revenea de drept , nu o puteau repudia si nici nu era necesar sa o accepte, le revea automat.
Din ratiuni de ordin practic, romanii au admis atat instituirea sclavului propriu , cat si instituirea sclavului altuia . De regula ,
sclavul propriu era instituit de acel testator care era insolvabil , falit si care stia ca nu-si va putea plati datoriile pana la moarte
. In acest caz, testatorul il instituia mostenitor pe unul din sclavii sai , instituire insotita de o clauza de dezrobie , astfel incat la
moartea testatorului , sclavul instituit devenea om liber , iar bunurile succesorale erau scoase in vanzare de catre creditorii
defunctului pe numele scalvului instituit si dezrobit. Astfel , acel sclav instituit si dezrobit urma sa suporte consecinte
infamiei, iar testatorul , memoria testatorului ramanea nepatata.
Sclavul altuia era instituit ptr a se ocoli interdictia cu privire la vanzarea de succesiuni, intrucat romanii nu au acceptat
vanzarea drepturilor succesorale . Daca insa se instituia sclavul altuia ca mostenitor prin vanzarea succesiva a sclavului
instituit se vindeau implicit si drepturile succesorale , intrucat succesiunea revenea aceluia care il avea in proprietate pe
sclavul instituit in momentul mortii testatorului.
Din a 3 a categorie faceau parte persoanele straine de familie , dar in categoria persoanelor straine de familie intrau si
colateralii. Aceiasi mostenitori aveau posibilitatea fie sa accepte succesiunea, fie sa o repudieze , iar daca intelegeau sa
accepte succesiunea era necesar sa recurga la un anumit mod de acceptare a succesiunii, caci succesiunea putea fi acceptata
de catre acesti mostenitori voluntari prin 3 moduri :
-CRETIO.
-PRO HEREDE GESTIO.
-NUDA VOLUNTAS.
CRETIO este o forma solemna de acceptare a succesiunii , in sensul ca mostenitorul voluntar pronunta anumite cuvinte
solemne in fata martorilor, iar testatorul ii putea impune mostenitorului voluntar sa accepte succesiunea in aceasta forma si
daca testatorul dispunea ca mostenitorul instituit sa fie considerat dezmostenit daca nu se pronunta intr-un anumit termen ,
cretio era denumita PERFECTA.
PRO HEREDE GESTIO este un act de administrare a bunurilor succesorale , act din care rezulta , de deducea ca mostenitorul
a inteles sa accepte succesiunea . Spre ex: daca mostenitorul platea impozitul pe succesiune sau vindea un bun din succesiune
se interpreta ca a acceptat mostenirea .
NUDA VOLUNTAS este o declaratie de acceptare nesolemna , dar expresa . Pe de alta parte , ptr ca o mostenire sa fie
acceptata era necesar sa fie indeplinite anumite conditii pe care le denumim conditiile acceptarii succesiunii. In primul rand,
era necesar ca acela care a acceptat succesiunea sa aiba o deplina capacitate de a se obliga in nume propriu , deoarece
succesiunea cuprinde si lucruri corporale , cat si creante, dar si datorii care urmau a fi platite de mostenitori . Iata de ce ori de
cate ori erau instituiti fii de familie sau sclavi ei nu puteau accepta succesiunea fara aprobarea expresa a lui PATER FAMILIAS
sau a lui DOMINUS, intrucat succesiunea trecea in patrimonial lui PATER SAU DOMINUS . De aceea, el trebuia sa aprobe
declaratia de acceptare .
In al 2 lea rand, era necesar ca cel instituit mostenitor sa aiba IUS CAPIENDI, adica dreptul de a culege o mostenire , drept
care a fost creat prin legile IULIA si PAPIA POPEEA , date in vremea lui OCTAVIAN AUGUSTUS si cunoscute sub denumirea de
LEGI CADOCARE.
LEGILE CADOCARE cuprindeau 2 categorii de dispozitii denumite :
-
-PARS NUPTIARIA.
-PARS CADOCARIA.
Prin dispozitiile din PARS NUPTIARIA se prevedea ca femeile intre 20 si 50 de ani si barbatii intre 25 si 60 de ani trebuie sa
traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii.
Prin dispozitiile din PARS CADOCARIA s-a prevazut ca celibatarii nu pot primi nimic din succesiune, iar cei care erau
casatoriti , dar nu aveau copii , primeau numai jumatate din partea care li s-ar fi cuvenit daca ar fi indeplinit conditiile legilor
cadoricare. Iar daca in acelasi testament erau instituiti unii mostenitori care indeplineau conditiile legilor CADOCARE si alti
mostenitori care nu indeplineau condtiile legilor CADOCARE, partea CADUCA din succesiune , adica partea nedobandita ,
revenea acelora care indeplineau conditiile legilor CADOCARE.
Totodata acceptarea succesiunii producea si anumite efecte juridice. Primul effect al acceptarii succesiunii este CONFUZIA
PATRIMONONIILOR. In virtutea acestui effect , patrimoniul defunctului se contopea cu patrimoniul mostenitorului. Acest
efect putea avea consecinte pagubitoare si ptr mostenitori si ptr creditorii defunctului. Consecintele pagubitoare ptr
mostenitori se produceau atunci cand mostenirea era incarcata de datorii, intrucat mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile
. Prin urmare,daca mostenirea era incarcata de datorii , mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile succesorale dincolo de
limitele activului succesoral , adica trebuia sa plateasca datoriile succesorale din bunului. Mostenitorii voluntar repudiau
succesiunile incarcate de datorii. De aceea, pretorul a intervenitsi a creat un drept special denumit IUS ABSTINENTI in
virtutea caruia mostenitorul raspundea pentru datoriile succesorale numai INTRA VIRES HEREDITATIS , adica numai in
limitele activului succesoral . Cu alte cuvinte , dupa ce activul succesiunii se epuiza mostenitorul nu mai platea datoriile
succesorale . In acelasi sens , imparatul Justinian a creat beneficiul de inventor, BENEFICIUM INVENTARII, in virtutea caruia
acel mostenitor care facea un inventor al bunurilor succesorale raspundea ptr datoriile succesiunii numai intra INTRA VIRES
HEREDITATIS.
Confuziunea patrimoniilor poate genera consecinte pagubitoare si pentru creditorii defunctuluiatunci cand mostenitorul
este insolvabil intrucat daca mostenitorul este insolvabil, creditorii defunctului vin in concurs cu creditorii mostenitorului si
intrucat mostenitorul este insolvabil, creditorii defunctului nu-si vor putea valorifica drepturile de creanta integral ci numai
in parte incat pretorul a considerat ca o asemenea solutie nu este echitabila si a creat SEPARATIO BONORUM (separarea
bunurilor). In virtutea acestei reforme, ori de cate ori mostenitorul era insolvabil, bunurile defunctului erau separate de
bunurile mostenitorului astfel incat creditorii defunctului isi puteau valorifica drepturile de creanta integral pe seama
bunurilor defunctului si numai dupa aceea se producea confuziunea patrimoniilor.
Al doilea efect al acceptari mostenirii este dobandirea dreptului de proprietate insa daca erau mai multi mostenitori
instituiti se pune problema raporturilor dintre comostenitori. In aceasta privinta creantele si datoriile se imparteau, divizau
de drept automat intre comostenitoripe cand lucrurile corporale erau dobandite in indiviziune. Si daca acei comostenitori
doreau sa obtina iesirea din indiviziune, o puteau face pe baza unei simple conventii si daca nu se puteau intelege, acela care
dorea sa obtina iesirea din indiviziune avea la dispozitie ACTIO FAMILIAE HERCI SCUNDAE (actiunea de iesire din
indiviziune).
Al treilea efect al acceptarii mostenirii este COLATIO BONORUM sau raportul bunurilor succesorale. In virtutea acestui
efect, cel care dobandise anumite bunuri de la pater familias in timpul vietii acestuia si dorea sa vina la succesiune trebuia sa
faca raportul bunurilor adica trebuia sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le primise de la pater familias.
!!!Un exemplu tipic de colatio bonorum este colatio dotis sau raportul bunurilor dotale caci femeia casatorita fara manus
primea de la pater familias, tatal ei, in momentul casatoriei anumite bunuri cu titlu de dota dar o asemenea femeie avea
vocatie succesorala in familia de origine pentru ca ramanea sub puterea tatalui ei cu conditia sa vada raportul bunurilor adica
sa adauge la masa succesorala toate bunurile dotale.
!!!Un caz atipic de colatio bonorum este colatio emancipati sau raportul bunurilor fiului de familie emancipat intrucat
potrivit reformei pretorului emancipatul putea veni la succesiune in familia de origine in calitate de ruda de sange cu conditia
sa faca raportul bunurilor adica sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le-a dobandit in calitate de persoana sui
-
iuris. Acest raport este atipic pentru ca emancipatul nu adauga la masa succesorala bunuri pe care le-a primit de la pater
familias ci bunuri pe care le-a dobandit prin munca proprie.
Asa cum mostenitorii voluntari puteau sa accepte succesiunea, in virtutea principiului simetriei ei puteau sa si repudieze
succesiune iar repudierea succesiunii se putea face printr-o manifestare de vointa iar in dreptul clasic se considera ca acel
mostenitor care nu si-a exprimat vointa de a accepta mostenirea intr-un anumit intervat de timp, a inteles s-o repudieze. Si
repudierea mostenirii genereaza anuite efecte juridice astfel:
1. Daca erau mai multi mostenitori instituiti iar unul dintre ei repudia succesiunea, venea la succesiune substituitul
daca exista un substituit si daca nu exista substituit, repudierea avea ca efect acrescamantul in sensul ca partea din
succesiune repudiata trecea asupra celor care au acceptat-o. Acrescamantul se porducea de drept incat dreptul acelora care
au acceptat succesiunea se extindea automat asupra partii din succesiune care a fost repudiata.
2. Daca exista doar un singur mostenitor instituitt care repudia succesiunea venea la mostenire substituitul daca exista
unul iar daca nu exista substituit se deschidea mostenirea legala. Daca nu existau nici mostenitori legali, succesiunea devenea
vacanta.
Cu privire la sanctiunea mostenirii trebuie sa facem distinctie intre mostenirea civila si cea pretoriana. Mostenirea civila era
sanctionata printr-o actiune in justitie iarmostenirea pretoriana printr-un interdict astfel mostenirea civila era sanctionata
prin hereditatis petitio sau petitiunea de hereditate, actiune care era data cu titlu universal in sensul ca ea purta asupra unei
mase de bunuri spre deosebire de actiunea in revendicare care era acordata cu titlu particular purta asupra unorbunuri
individual determinate. Pe de alta parte, la petitiunea de hereditate reclamantul nu trebuia sa faca dovada dreptului de
proprietate al defunctului asupra bunurilor succesorale ci numai dovada calitatii sale de mostenitor civil. Si intentarea
acestei actiuni presupunea intrunirea anumitor conditii astfel:
1. Reclamantul trebuia sa nu posede bunurile succesorale si sa faca dovada ca are calitatea de mostenitor civil.
2. Paratul trebuia sa fie posesor al bunurilor succesorale. Acel parat putea poseda bunurile succesorale fie pro herede,
fie pro posesore. Paratul poseda bunurile succesorale pro herede atunci cand credea, avea convingerea ca el este adevaratul
mostenitor civil si reposeda pro posesore atunci cand stia ca nu este mostenitor civil dar ii opunea reclamantului calitatea sa
de posesor prin cuvintele posideo quia posideo (posed pentru ca posed). Totodata, petitiunea de hereditate putea fi intentata
si impotriva posesorilor fictivi denumiti ficti posesores. Este vorba despre acela care se ofera procesului simuland ca este
posesor pentru ca intre timp adevaratul posesor sa poate devenit proprietar prin uzucapiune precum si impotriva aceluia
care distrugea bunurile succesorale cu intentie (vezi actiunea in revendicare) intrucat potrivit senatusconsultului Juventian
reaua credinta tine loc de posesiune ori in cele 2 ipoteze, paratul a fost de rea credinta. Acelasi senatusconsult preciza ca
paratul de buna credinta raspundea numai in limitele imbogatirii sale pe cand paratul de rea credinta raspundea pentru tot ce
lipseste din succesiune.
Mostenirea pretoriana era sanctionata prin interdictum quorum bonorum. Acest interdict presupune o procedura care se
desfasoara in 2 faze:
1. In prima faza, reclamantul se prezenta in fata pretorului si afirma ca este mostenitor pretorian iar pretorul ii acorda
pe loc bonorum posesio adica il recunostea in calitate de mostenitor pretorian dar nu il punea in posesia bunurilor
succesorale.
2. In faza a 2-a, verifica daca reclamantul intruneste cu adevarat conditiile necesare pentru a fi mostenitor pretorian. Si
daca se convingea ca intruneste acele conditii, elibera interdictul quorum bonorum- un ordin prin care reclamantul era pus in
posesia bunurilor succesorale. Insa sanctiunea mostenirii pretoriene este inferioara sanctiunii mostenirii civile deoarece prin
interdictul quorum bonorum reclamantul dobandeste numai lucrurile corporale din succesiune nu si drepturile de creanta
din acea succesiune. De aceea, pretorul a initiat o noua reforma si a pus la dispozitia reclamantului toate actiunile pe care
defunctul le avusese impotriva debitorilor sai astfel incat mostenitorul pretorian ii putea urmari in justitie pe debitorii
defunctului cu precizarea ca in formula acelor actiuni figura fictiunea ca mostenitorul pretorian este mostenitor civil.
Alte dispozitii din materia succesorala se refera la legate si fii de icomise. Lagatul este o dispozitie formulata in termeni
imperativi si solemni grevand pe mostenitorul instituit prin care testatorul dispune de un bun individual determinat in
profitul unei persoane care este denumita legatar. Prinurmare, legatul este o clauza, o dispozitie cuprinsa in testament. Acea
clauza este formulata in termeni imperativi si solemni. Prin intermediul acelei clauze, testatorul ii obliga pe mostenitori sa
-
transmita un bun individual determinat din succesiune unei persoane pe care o denumim legatar iar lucrul astfel transmis
senumeste lucru/bun legat.
Legatele presupun respectarea unor conditii de forma si de fond. In functie de forma lor, legatele se clasifica in 4 categorii:
1. Legatul per vindicationem: prin acest legat, testatorul transmite un bun individual determinat cu titlu de proprietate
direct legatarului si de aceea in mod exceptional in acest legat nu apare si numele mostenitorului de vreme ce proprietatea
asupra bunului legat se transmite direct legatarului ceea ce inseamna ca in momentul mortii testatorului, legatarul devine
proprietar al bunului legat si daca mostenitorul il impiedica pe legatar sa intre in posesia bunului legat, legatarul, in calitatea
sa de prorpietar, va intenta impotriva mostenitorului actiunea in revendicare.
2. Legatul per damnationem: prin acesta, testatorul il obliga pe mostenitor sa transmita legatarului un bun din
succesiune iar daca mostenitorul nu executa aceasta obligatie, legatarul va intenta impotriva mostenitorului o actiune in
personam (personala) prin care il constrange judiciar sa-si execute obligatia. Acea actiune personala este denumita actio ex
testamento dar la inceputul epocii clasice s-a dat un senatusconsult denumit Neronian prin care s-a decis ca un legat per
vindicationem nul pentru nerespectarea unor conditii de forma sau de fond poate fi considerat valabil ca legat per
damnationem iar jurisconsultii au afirmat ca de vreme ce un legat per vindicationem nul poate fi considerat valabil ca legat
per damnationem cu atat mai mult un legat per vindicationem valabil poate fi considerat valabil si ca legat per damnationem.
Aceasta interpretare a jurisconsultilor a avut consecinte importante pe planul sanctiunii legatelor deoarece in functie de
interesele sale beneficiau unui legat per vindicationem se putea considera fie legatar per vindicationem, fie legatar per
damnationem astfel daca beneficiarul unui legat per vindicationem avea nevoie de lucrul legat se considera legatar per
vindicationem deoarece legatul per vindicationem este sanctionat prin actiunea in revendicare iar actiunea in revendicare
este o actiune arbitrara in cazul careia reclamantul poate obtine o condamnare in natura si intra in posesia lucrului legat.
Daca insa beneficiarul unui legat per vindicationem are nevoie de bani se va considera legatar per damnationem, va intenta
impotriva mostenitorului o actiune personala care nu este arbitrara si va obtine condamnarea la o suma de bani.
3. Legatul per preceptionem: era inclus in testament cu scopul favorizarii unuia dintre mostenitori instituiti deoarece in
acest caz unul dintre mostenitorii instituiti avea in acelasi timp si calitatea de mostenitor si calitatea de legatar astfel incat
mai intai se executa legatul si numai dupa aceea succesiune era impartita in parti egale intre toti mostenitorii instituiti.
4. Legatul sinendi modo: era dat cu titlu de permisiune in sensul ca mostenitorul avea numai obligatia de a nu-l
impiedica pe legatar sa intre in posesia bunului legat. Dar legatele presupun si respectarea unor conditii de fond: in primul
rand, legatarul trebuia sa aiba testamenti factio pasiva deoarece urma sa dobandeasca un bun din succesiune. In al doilea
rand, legatul trebuia sa fie executat de regula de catre mostenitori. La origine, legatele erau incluse in testament in vederea
favorizarii unor rude apropiate. Cu timpul insa, s-a admis ca legatele sa fie incluse in testament in favoarea unor persoane
straine de familie. Iar unele testamente erau incarcate cu atat de multe legate, incat dupa executarea lor activul mostenirii se
epuiza iar mostenitorul, desi nu primea nimic din succesiune, trebuia sa plateasca datoriile succesorale din bunurile proprii.
Iata de ce mostenitorii voluntari repudiau succesiunile incarcate cu multe legate In paguba creditorilor defunctului care nu-si
mai puteau valorifica drepturile de creanta. De aceea, s-au dat 3 legi succesive prin care a fost ingradita libertatea de a
dispune prin legat astfel prin legea FURIA TESTAMENTARIA s-a prevazut ca lucrul legat nu poate avea o valoare mai mare de
1000 de asi iar prin legea VOCONIA s-a dispus ca legatarul nu poate primi mai mult decat mostenitorul insa cele 2 legi nu s-au
dovedit eficiente pentru ca testatorul putea include in testament foarte multe legate mai mici de 1000 de asi si astfel se
ajungea la acelasi rezultat adica epuizarea activului succesoral astfel incat s-a dat legea FALCIDIA prin care s-a prevazut ca
mostenitorul trebuie sa dobandeasca cel putin din succesiunea care i s-ar fi cuvenit potrivit mostenirii legale. Si daca acea
nu se forma, toate legatele erau reduse in mod proportional pana la formarea acelei patrimi.
A treia conditie de fond si-a gasit expresia in regula CATOMIANA. Potrivit acestei reguli, un legat care este nul in momentul
intocmirii testamentului va ramane nul pentru totdeauna. Prin efectul acestei reguli judecatorul nu mai putea lua
inconsiderare imprejurarile intervenite intre momentul intocmirii testamentului si momentul mortii testatorului. Spre
exemplu, daca testatorul dispune prin legatul per vindicationem de un bun care nu-i apartine, acel legat este nul deoarece
nimeni nu poate transmite ceea ce nu are. Dar ulterior este posibil ca testatorul sa devina proprietar al acelui lucru. In noua
situatie, legatul ar putea fi executat de vreme ce testaorul a devenit proprietar al bunului legat. Si cu toate acestea,legatul
ramane nul pentru ca a fost nul in momentul intocmirii testamentului.
Fideicomisul este actul de ultima vointa princare o persoana denuita disponent roaga o alta persoana denumita fiduciar sa transmita un bun sau o parte din succesiune altei persoane care este denumita fidecomisar.
-
Fideicomisul poate fi inclus in testament dar el poate fi intocmit in mod valabil si inafara testamentului. Atunci cand
fideicomisul este inclus in testament, calitatea de fiduciar o are chiar mostenitorul iar atunci cand fideicomisul este intocmit
inafara testamentului, pot fi ocolite toate conditiile de forma si de fond ale testamentului. Spre exemplu, prin fideicomis poate
dobandi anumite bunuri din succesiune o persoana care nu are testamenti factio pasiva. De aceea, jurisconsultii clasici
spuneau ca dupa aparitia fideicomisului in practica au fost desfiintate toate conditiile de forma si de fond ale testamentului.
La origine, fideicomisul a fost sanctionat numai pe taram moral si pe taram religios nu si pe taram juridic dar incepand din
vremea lui Octavian Augustus, fideicomisul a fost sanctionat si pe plan juridic. Pe langa fideicomisul obisnuit romanii au
cunoscut si fideicomisul de familie. Prin acest fideicomis disponentul il ruga pe fiduciar sa transmita un anumit bun din
succesiune unei persoane din aceeasi familie care la randul ei avea aceeasi obligatie. Cu alte cuvinte, prin mecanismul
fideicomisului de familie fideicomisarul se tranforma automat in fiduciar, avand si el obligatia de a transmite acel bun altei
persoane din aceeasi familie care la randul ei avea aceeasi obligatie. Pe aceasta cale, s-a asigurat pastrarea unor lucruri de
valoare in sanul aceleiasi familii. De asemenea, romanii au cunoscut si fideicomisul de ereditate. Prin acest fideicomis
dispunatorul il ruga pe fiduciar sa-i transmita fideicomisarului o parte din succesiune sau chiar intreaga succesiune.
Fideicomisul de ereditate a generat o serie de complicatii atunci cand era inclus in testament si cand calitatea de fiduciar o
avea chiar mostenitorul deoarece mostenitorul fiduciar trebuia sa-i transmita fideicomisarului intreaga succesiune dupa care
trebuia sa plateasca datoriile succesorale din propriile bunuri. De aceea, mostenitorii voluntari repudiau succesiunile
incarcate cu fideicomise de ereditate in paguba creditorilor defunctului care nu-si mai puteau valorifica drepturile de creanta
de vreme de mostenirea fusese repudiata. Iata de ce s-au dat 2 senatusconsulte: Senatusconsultul PAGASIAN si TREBELIAN
prin care relatiile dintre mostenitorul fiduciar si fideicomisar au fost reglementate de asa maniera incat mostenitorul sa
dobandeasca totusi o parte din mostenire.
MATERIA OBLIGATIILOR
Asa cum spuneam, materia obligatiilor prezinta o importanta aparte, speciala in primul rand pentru ca obligatiile sunt
oglinda jurdica a economiei de schimb si in al doilea rand pentru ca valorile juridice pe care romanii le-au creat in aceasta
materie au fost preluate in dreptul modern cu sensul lor originar adica in forma pura.
Materia obligatiilor cuprinde 2 parti:
1. Partea generala sau teoria generala a obligatiilor.
2. Partea speciala sau izvoarele obligatiilor.
Teoria generala a obligatiilor cuprinde definitia si elementele obligatiei. Textele romane ne-au transmis 2 definitii ale
obligatiei: prima ii apartine lui Paul iar cea de-a 2 lui Justinian si intrucat definitia lui Justinian este mai apropriata de cea
moderna, ne oprim asupa ei. Potrivit lui Justinian, obligatio est iuris vinculum quo necessitate adstringimur alicuius
solvendae rei secundum nostrae civitatis iura (obligatia este o legatura de drept prin care suntem constransi a plati ceva
potrivit dreptului cetatii noastre.)
Din aceasta definitie rezulta ca obligatia este un raport jurdic pe care romanii il denumeau legatura de drept sau vinculum
iuris iar noi modernii il denumim raport jurdic obligational. Acest raport juridic presupune intrunirea a 3 elemente:
1. Subiectele
2. Obiectul
3. Sanctiunea
Subiectele sunt creditorul si debitorul. Creditorul este subiectul activ al obligatiei intrucat el are dreptul sa pretinda o plata,
drept pe care il denumim creanta sau drept de creanta. Debitorul este subiectul pasiv al obligatiei intrucat el poate fi
constrans pe cale judiciara sa faca plata.
Obiectul obligatiei este desemnat in definitie prin cuvantul plata insa cuvantul plata nu desemneaza neaparat obligatia de a
remite o suma de bani ci are un inteles exprimat prin termenii dare, facere si prestare (plata=dare, facere si prestare).
Cuvantul dare desemneaza obligatia de a transmite proprietatea asupra unui lucru sau de a constitui un alt drept real.
-
Cuvantul facere desemneaza obligatia de a face ceva pentru creditor(de a-i presta un serviciu) iar prestare desemneaza
obligatia de a procura folosinta unui lucru fara a constitui un drept real. In zilele noastre, prestare sau prestatiune deemneaza
orice obiect al obligatiei incat astazi intre cuvintele plata si prestatiune se pune semnul egalitatii. Pe cand la romani prestare
avea un inteles mult mai restrans. Obiectul obligatiei presupune respectarea anumitor conditii:
1. Obiectul obligatiei trebuie sa fie licit si moral adica in conformitate cu cerintele legii si ale bunelor moravuri.
2. Obiectul obligatiei trebuie sa fie posibil iar imposibilitatea in aceasta materie imbraca 2 forme: imposibilitate fizica si
jurdica. Cea fizica apare atunci cand se promite ceea ce nu exista in natura(un animal fabulos) iar cea juridica apare atunci
cand se promite un lucru nepatrimonial(luna).
3. Obiectul obligatiei trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil adica sa existe criterii pentru determinarea
lui.
4. Obiectul obligatiei trebuie sa constea dintr-o prestatiune pe care debitorul o face creditorului sau intrucat obligatiile
sunt guvernate de principiul relativitatii in conformitate cu care obligatia produce efecte numai intre parti nu si fata de terti.
5. Obiectul obligatiei trebuie sa prezinte interes pentru creditor.
Sanctiunea: intrucat daca debitorul nu face plata de buna voie, creditorul poate intenta impotriva lui o actiune personala de
drept strict sau de buna credinta prin care il poate constrange pe cale judiciara sa efectueze plata.
Pe langa sensul general de raport juridic, cuvantul obligatie este utilizat si cu alte sensuri astfel: cuvantul obligatie
desemneaza si datoria pe care trebuie sa o plateasca debitorului dupa cum se numeste obligatie si dreptul de creanta al
creditorului. Sensul cu care este utilizat cuvantul obligatie rezulta intotdeauna din context. Textele romane ne-au transmis
numeroase criterii de clasificare a obligatiilor dintre care mai importanta sunt 3 :
1. Izvoarele
2. Sanctiunea
3. Numarul participantilor la raportul juridic obligational
Prima clasificare a obligatiilor in functie de izvoare a fost facuta de Gaius care afirma ca obligatiile izvorasc fie din contracte,
fie din delicte. Mai tarziu, Gaius si-a dat seama ca exista si alte izvoare de obligatii care nu sunt nici contracte si nici delicte si
pe care le-a denumit variae causarum figurae adica alte izvoare de obligatii. Potrivit lui Justinian, obligatiile izvorasc din
contracte, din cvasicontracte, din delicte, din cvasiidelicte.
Contractele sunt cele mai importante izvoare de obligatii. Contractul este conventia generatoare de obligatii sau conventia
care genereaza drepturi de creanta si datorii. La romani contractele se clasificau dupa 3 criterii:
1. Sanctiunea (de drept strict si de buna credinta)
2. Efectele (unilaterale si bilaterale)
3. Forma sau modul de formare (solemne si nesolemne)
In functie de sanctiunea lor, contractele sunt de drept strict si de buna credinta. Contractele de drept strict sunt interpretate
de judecatori ad literam pe cand contractele de buna credinta sunt interpretate de judecatori cu scopul de a stabili care a fost
intentia partilor atunci cand au incheiat contractul.
In functie de efectele lor, contractele sunt unilaterale si bilaterale (atunci cand facem clasificarea actelor juridice, toate
contractele sunt acte bilaterale dar atunci cand facem clasificarea constractelor care sunt o specie a genului avem contracte
unilaterale si bilaterale). La contractele unilaterale una dintre parti are numai calitatea de creditor iar cealalta parte numai
calitatea de debitor (contractul de imprumut). La contractele bilaterale, ambele parti au in acelasi timp si calitatea de
creditor si pe cea de debitor (contractul de locatiune, vanzare-cumparare). Totusi, romanii si-au dat seama ca exista si
contracte bilaterale imperfecte-acelea care se nasc unilaterale dar pe parcursul executarii pot deveni bilaterale (contractul de
depozit in momentul formarii sale este unilateral deoarece numai depozitarul are obligatia de a restitui lucrul deponentului la
cererea acestuia. Dar daca depozitarul face cheltuieli pe cont propriu necesitate de pastrare a lucrului, atunci are dreptul sa
ceara despagubiri de la deponent astfel incat contractul devine bilateral.
-
In functie de forma lor, contractele se clasifica in solemne si nesolemne sau formale si neformale. Contractele solemne sunt
conventii imbracate in forme solemne. La randul lor, contractele solemne se clasifica in contracte in forma religioasa, in forma
verbala, in forma autentica, in forma scrisa. Contractele solemne in forma religioasa sunt sponsio religioasa si insiurandum
liberti (juramantul dezrobitului). Contractele solemne in forma verbala sunt sponsio laica, stipulatiunea si dotis dictio.
Contractele in forma autentica se numeste nexum iar contractul in forma scrisa se numeste litteris.
Contractele nesolemne/neformale sunt conventii care nu presupun respectarea unor conditii de forma si se clasifica in
contracte reale, contracte consensuale si contracte nenumite. Contractele reale se formeaza prin conventia partilor insotita de
remiterea materiala a lucrului, cu alte cuvinte pentru formarea unui contract real nu este suficient sa se incheie o conventie
intre parti ci este necesar sa se remita un lucru (imprumutul). La romani, existau 5 contracte reale: mutuum sau imprumutul
in vederea consumatiunii, fiducia, gajul, comodatul si depozitul.
Contractele consensuale se formeaza prin simpla conventia a partilor ceea ce inseamna ca din momentul incheierii
conventiei, contractul isi produce efectele si genereaza obligatii pentru parti-creante si datorii. Spre exemplu, contractul de
vanzare. De aceea, jurisconsultii spuneau ca aparitia contractelor consensuale a marcat momentul maximei abstractizari a
tehnicii juridice prin care se creaza obligatii de vreme ce obligatiile se nasc din simpla manifestare de vointa a partilor. Ele
sunt in numar de 4:
1. Vanzarea
2. Locatiunea
3. Societatea
4. Mandatul
Contractele nenumite se formeaza prin conventia partilor insotita de executarea obligatiei de catre una dintre parti ceea ce
inseamna ca la contractele nenumite pentru una dintre parti, momentul formarii contractului coincide cu executarea sa. Spre
exemplu, contractul de schimb este nenumit deoarece presupune o conventie dintre parti iar apoi una din parti trebuie sa
remita lucrul.
Oblogatiile izvorasc si din quasicontracte. Quasicontract vine de la expresia quasi ex contractu (ca si din contract) deoarece
quasicontractul este un fapt licit care genereaza efecte juridice similare cu cele ale contractului: gestiunea de afaceri este, de
exemplu, administrarea bunurilor unei persoane fara stirea ei. Acest fapt licit genereaza efecte juridice similare cu cele ale
contractului de mandat deoarece se considera ca acela care administreaza bunurile unei persoane fara stirea ei se comporta
ca si cand ar fi primit un mandat-imputernicire. Delictul este un fapt ilicit cauzator de prejudicii care genereaza obligatia de a
repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda. Quasidelictul este tot un fapt ilict cauzator de prejudicii care genereaza
obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda. Prin urmare, la romani, nu exista criterii de forma sau de fond
pentru a face distinctie intre delicte si quasidelicte de vreme ce din definitia quasidelictelor rezulta ca sunt tot delicte.
Aparitia termenului de quasidelict de explica prin mentalitatea conservatoare a romanilor care avea obiceiul sa intocmeasca
anuite liste cu lucruri, acte, fapte dupa care inchideau acele lista socotind ca viata sociala numaipoate scoate la iveala si alte
lucruri si alte fapte. De exemplu, romanii romanii au intocmit o lista a lucrurilor mancipii dupa care au inchis-o dar pe acea
lista nu figureaza elefantii pentru ca nu cunosteau elefantii atunci cand au intocmit lista. Tot asa au intocmit o lista cu
delictele dupa care au inchis-o considerand in mod gresit ca nu mai pot aparea si alte fapte delictuale ceea ce nu s-a intamplat
caci au aparut si alte fapte delictuale si atunci le-au numit quasidelicte.
Dar obligatiile se clasifica si in functie de sanctiunea lor in obligatii civile si obligatii naturale. Obligatiile civile sunt
sanctionate printr-o actiune in justitie incat daca debitorul nu-si executa obligatia de buna voie creditorul va intenta
impotriva lui o actiune personala de drept strict sau de buna credinta prin care il constrange pe cale judiciara sa-si execute
obligatia. Pe cand obligatiile naturale nu sunt santionate prin actiune ci prin exceptiune sau pe cale de exceptiune. Prin
urmare daca debitorul nu executa de buna voie o obligatie naturala, creditorul nu are actiune impotriva lui si nu-l poate
constrange prin proces sa-si execute obligatia. Daca insa debitorul obligat natural face plata de buna voie, el nu poate repeta
adica nu poate intenta actiunea in repetire pentru a cere de la creditor restituirea platii pe care a facut-o de buna voie
deoarece actiunea in repetire poate fi intentata cu succes numai de catre acela care a facut plata lucrului nedatorat adica a
remis o suma de bani pe care n-o datora. Pe cand debitorul obligat natural care a platit de buna voie nu este in situatia aceluia
care a facut plata lucrului nedatorat ci este in situatia aceluia care a executat o obligatie. Si daca totusi debitorul intenteaza
-
actiunea in repetire, creditorul se va apara cu succes opunandu-i debitorului exceptia lucrului datorat si platit prin care arata
judecatorului ca debitorul nu este in situatia celui care a facut plata lucrului nedatorat ci in situatia aceluia care a executat o
obligatie. De aceea, jurisconsultii spuneau ca obligatiile naturale sunt sanctionate pe cale de exceptiune.
Obligatiile se clasifica si in functie de numarul participantilor la raportul juridic obligational caci pe langa obligatii cu un
singur creditor si cu un singur debitor exista si obligatii cu pluralitate de subiecte.
In definitia lui Justinian ni se infatiseaza cea mai simpla obligatie, aceea in care exista un singur creditor si un singur debitor.
Dar pe langa obligatiile simple exista si obligatii complexe cu mai multi creditori sau cu mai multi debitori pe care le denumim
OBLIGATII CU PLURALITATE DE SUBIECTE. La randul lor obligatiile cu pluralitate de subiect se clasifica in obligatii conjuncte
si obligatii coreale sau solidare.
OBLIGATIILE CONJUCTE sunt guvernate de principiul divizibilitatii creantelor si datoriilor, astfel daca sunt mai multi
creditori, fiecare creditor va putea valorifica numai partea sa din creanta, iar daca sunt mai multi debitori, fiecare debitor va
putea fi tinut numai pt partea lui de indatorire. Ceea ce inseamna ca, la obligatiile conjuncte avem mai multe obiecte si un
singur raport juridic obligational care se va stinge numai dupa ce si ultimul dintre creditori isi va fi valorificat partea sa din
creanta daca sunt mai multi creditori, iar daca sunt mai multi debitori, raportul juridic se va stinge umai dupa ce si ultimul
dintre debitori isi va fi platit partea sa din datorie.
La romani se aplica regula conform careia obligatiile cu pluralitate de subiecte sunt divizibile, adica sunt conjucte, insa
partile aveau posibilitatea sa incheie o conventie speciala prin care obligatia cu pluralitate de subiecte devenea coreala sau
solidara.
OBLIGATIILE COREALE- daca sunt mai multi creditori, oricare creditor putea valorifica intregul drept de creanta, iar daca
sunt mai multi debitori oricare debitor poate fi urmarit pentru intreaga datorie. Astfel incat, la obligatiile coreale avem un
singur obiect si mai multe raporturi juridice, atatea raporturi juridice cate parti sunt. Daca unul dintre creditori isi valorifica
dreptul de creanta, toate celelalte raporturi juridice se sting pt ca le lipseste obiectul.
Asadar, obligatiile conjuncte se caracterizeaza prin pluralitate de obiecte si prin unicitate de raport juridic, iar obligatiile
coreale se caracterizeaza prin pluritate de raporturi juridice si prin unicitate de obiect.
ELEMENTELE CONTRACTELOR
Pentru ca un contract sa se poata naste este necesar sa se intruneasca anumite elemente. Unele elemente ale contractelor
sunt denumite esentiale, iar altele sunt denumite elemente accidentale.
ELEMENTELE ESENTIALE ale contractului sunt denumite astfel deoarece in lipsa lor contractul nu se poate forma si sunt in
numar de 3 : OBIECTUL, CONSIMTAMANTUL si CAPACITATEA.
Conceptul de obiect al contractului este utilizat cu 2 sensuri :
In primul sens, obiectul se confunda cu efectele sale, adica se confunda cu obligatia pe care o genereaza, iar in al doilea sens
se confunda cu obiectul obligatiei, adica el consta fie in dare, fie in facere, fie in prestare.
In legatura cu obiectul contractului trebuie sa precizam ca la romani contractele nu sunt translative de proprietate ci numai
generatoare de obligatii, iar daca debitorul se obliga sa transmita proprietatea asupra unui lucru, trebuie sa recurga la un alt
-
act juridic ulterior si distinct de contract. Spre exemplu, daca vanzatorul se obliga sa transmita proprietate asupra unui lucru
in vederea executarii acestei obligatii trebuia sa recurga la un alt act, fie la MANCIPATIO, fie la IURE CESIO. Pe cand, in zilele
noastre contractele sunt translative de proeprietate. Spre exemplu, potrivit dreptului modern, in momentul incheierii
contractului de vanzare, cumparatorul dobandeste automat calitatea de proeprietar.
Consimtamantul este manifestarea de vointa a unei partie in sensul dorit de cealalta parte. De altfel, cuvantul CONSENSUM
vine de la CUM SENTIRE, adica a avea o parere comuna cu a celeilate partie.
La romani, existau cauze care duceau la inexistenta sau la distrugerea consimtamantului si cauze care duceau la vitierea sa.
Cauze care duceau la inexistenta consimtamantului sunt : violenta fizica, neseriozitatea si eroarea.
VIOLENTA FIZICA ducea la inexistenta consimtamantului, deoarece victima violentei se afla in imposibilitatea de a-si
exprima vointa.
NESERIOZITATEA apare atunci cand consimtamantul este dat in gluma sau in imprejurari care exclud intentia persoanei de
a se obliga. Spre exemplu, consimtamantul dat de actori pe scena in interpretarea unui rol.
EROAREA este gresita reprezentare sau gresita intelegere a unor imprejurari. De regula, la romani eroarea nu afecta
consimtamantul, dar in 4 cazuri determinate eroarea ducea la inexistenta consimtamantului. Este vorba despre EROR IN
NEGOTIO, EROR IN PERSONA, EROR IN CORPORE si EROR IN SUBSTANTIA.
EROR IN NEGOTIO este eroarea cu privire la natura juridica a contractului. Spre exemplu, PRIMUS intentioneaza sa vanda un
lucur, iar SECUNDUS crede ca i se doneaza. In acest caz, nu exista consimtamant si prin urmare nici contract.
EROR IN PERSONA este eroarea cu privire la identitatea uneia dintre parti. Spre exemplu, PRIMUS intentioneaza sa incheie
contractul cu SECUNDUS si in realitatea il incheie cu TERTIUS.
EROR IN CORPORE este eroarea cu privire la lucru sau la obiectul material al contractului. Spre exemplu, PRIMUS
intentioneaza sa dobandeasca un anumit lucru, iar SECUNDUS crede ca este vorba despre alt lucuru.
EROR IN SUBSTANTIA este eroarea cu privire la calitatile esentiale ale unui lucuru si se numesc esentiale acele calitati ale
lucrului care determina partile sa incheie contractul. De pilda, PRIMUS intentioneaza sa cumpere un candelabru pt ca este
confectionat din argint, iar SECUNDUS crede ca este vorba despre un candelabru confectionat din arama.
Vitiile de consimtamant nu duc la inexistenta consimtamantului si a contractului, ci numai la posibilitatea anularii
contractului prin utilizarea unor procedee juridice indirecte. Ele sunt in numar de doua : TEAMA sau METUS si DOLUL sau
DOLUS.
TEAMA este denumita in textele juridice romane si VIS PSIHICA, adica violenta psihica, violenta constand in amenintarea cu
un rau pentru a determina o persoana sa incheie contractul. In epoca veche, violenta psihica nu afecta consimtamantul,
deoarece vechii romani spuneau COACTA VOLUNTAS SED TAMEN VOLUNTAS, adica O VOINTA CONSTRANSA ESTE TOTUSI O
VOINTA.
Pe de alta parte, in epoca veche in fapt nu se putea exercita violenta psihica pentru ca in acea epoca toate contractele au fost
solemne, iar incheierea lor presupunea respectarea unor conditii de forma, imprejurari care faceau imposibila exercitarea
violentei psihice, dar catre sfarsitul epocii vechi au aparut contractele nesolemne care se incheiau prin simpla manifestare de
vointa a partilor, astfel incat violenta psihica a devenit prosibila si s-a practicat pe taram contractual.
De aceea, pretorul a intervenit in sprijinul victimei violentei psihice prin doua mijloace procedurale denumite : ACTIO
METUS si EXCEPTIO METUS.
ACTIO METUS era pusa la dispozitia victimei violentei psihice pentru a lua initiativa procesului cu scopul de a obtine
anularea contractului care a fost incheiat sub imperiul violentei psihice.
-
EXCEPTIO METUS era pusa la dispozitia victimei amenintarilor pentru a se apara cu succes atunci cand autorul violentei
psihice intenta actiune cu scopul de a obtine executarea oligatiei care a fost asumata sub imperiul violentei psihice.
In ambele cazuri, procesul era castigat de victima violentei psihice si astfel se ajungea, pe cale indirecta, la anularea
contractului.
DOLUL inseamna inselaciune si consta in mijloacele viclene prin care una dintre parti o determina pe cealalata sa incheie
contractul. Si dolul a fost sanctionat la sfarsitul republicii de prietenul lui Cicero prin doua mijloace procedurale : ACTIO DE
DOLO SI EXCEPTIO DE DOLI.
CAPACITATEA- intr-un cuvant, capacitatea desemneaza aptitudinea persoanei de a contracta, de a incheia un contract.
PATER FAMILIAS avea o deplina capacitate de a contracta in nume propriu, pe cand persoanele ALIENI IURIS aveau o
capacitate limitata de a contracta.
Elementele accidentale ale contractelor sunt denumite astfel intrucat ele erau incluse in contract la initiativa partilor, iar
contractul era incheiat in mod valabil, chiar si lipsa lor.
Romanii au cunoscut numeroase elemente accidentale ale contractelor dintre care cele mai importante sunt doua :
TERMENUL si CONDITIA.
TERMENUL este evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea sau stingerea unui drept de unde rezulta ca
termenul este de doua feluri, astfel : evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea unui drept se numeste TERMEN
SUSPENSIV, iar evenimentul viitor si sigur de care depinde stingerea unui drept se numeste TERMEN EXTINCTIV.
Asadar, TERMENUL SUSPENSIV nu afecteaza existenta dreptului de creanta, ci numai exigibilitatea sa in sensul ca dreptul ia
nastere inca din momentul incheierii contractului, dar el devine exigibil numai la indeplinirea termenului suspensiv. Un drept
este exigibil atunci cand poate valorificat pe cale judiciara.
Spre exemplu, PRIMUS ii promite lui SECUNDUS sa-i plateasca 100 la calendele lui aprilie. In aceste caz, dreptul ia nastere in
momentul incheierii contractului, dar devine exigibil numai la 1 aprilie.
Daca creditorul intenteaza actiune in justitie inainte de indeplinirea termenului suspensiv, actiunea sa va fi respinsa intrucat
dreptul de creanta nu este exigibil. Daca va intenta o noua actiune dupa indeplinirea termenului suspensiv si a doua actiune
va fi respinsa, deoarece dreptul de creanta s-a stins cu ocazia primului proces prin efectul extintiv al lui LITIS CONTESTATIO,
astfel incat cea de-a doua actiune nu mai are obiect. Creditorul pierde nu numai procesul, ci si dreptul de creanta daca face
greseala de a intenta actiunea inainte de indeplinirea termenului suspensiv.
Conditia este evenimentul viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept, asadar si conditia este de doua
feluri caci evenimentul viitor si nesigur de care depinde nasterea unui drept se numeste CONDITIE SUSPENSIVA, iar
evenimentul viitor si nesigur de care depinde stingerea unui drept se numeste CONDITIE REZOLUTORIE.
Prin urmare, CONDITIA SUSPENSIVA afecteaza chiar existenta dreptului de creanta in sensul ca, la contractele incheiate sub
conditie suspensiva, dreptul nu se naste in momentul incheierii contractului, ci numai daca se indeplineste conditia.
Spre exemplu, PRIMUS ii promite lui SECUNDUS sa-i dea 100 daca se va intoarce din Egip corabia lui Tertus. Daca creditorul,
sub conditie suspensiva intenteaza actiunea inainte de indeplinirea conditiei, acea actiune va fi respinsa pentru ca nu are
obiect. Daca, dupa indeplinirea conditiei suspensive, creditorul va intenta o noua actiune, acea actiune va fi admisa deoarece
prima actiune nu a avut obiect, iar efectul extintiv al lui LITIS CONTESTATIO nu a putut opera, intrucat ceea ce nu exista nu se
poate stinge.
EFECTELE OBLIGATIILOR
-
Obligatiile genereaza efecte normale si efecte accidentale.
EFECTUL NORMAL al obligatiei consta in executarea ei, astefel incat creditorul sa-si poata valorifica dreptul de creanta, dar
in legatura cu executarea obligatiilor trebuie sa facem distinctie intre obligatiile contractuale si obligatiile delictuale intrucat
obligatiile contractuale sunt guvernate de principiul relativitatii efectelor contractelor conform caruia RES INTER ALIOS
ACTA ALIIS NEQUE NOCERE NEQUE PRODESE POTEST, asadar contractele incheiate intre unii nici nu vatama, nici nu profita
altora, ele produc efecte numai intre parti.
Prin parti contractante trebuie sa intelegem persoanele care au incheiat contractul, mostenitorii acelor persoane si creditorii
lor chirografari, toti sunt parti.
Se numesc chirografari acei creditori care au drept de creanta izvorat dintr-un act scris pe care grecii il denumeau
CHIROGRAPH si care nu este garantat. Creditorul chirografar este simpli creditor.
Din principiul general al relativitatii efectelor contractelor se desprind 3 principii cu aplicatiuni speciale: PRINCIPIUL
NULITATII STIPULATIUNII PENTRU ALTUL, PRINCIPIUL NULITATII PROMISIUNII PENTRU ALTUL si PRINCIPIUL
NEREPREZENTARII IN CONTRACTE.
Principiul nulitii stipulaiunii pentru altul a fost formulat de romani n legatura cu utilizarile pe care le-a avut stipulatiunea
pe taram contractual, caci stipulatiunea este un contract verbal format prin intrebare si raspuns si imbraca doua forme:
stipulatiunea obisnuita si stipulatiunea pentru altul.
In cazul stipulatiunii obsinuite, spune Gaius in institutele sale, PRIMUS il intreaba pe SECUNDUS: promiti sa imi dai o suta?
Iar SECUNDUS raspunde: promit. Aceasta stipulatiune este valabila intrucat ea urmeaza sa isi produca efectele intre parti. Pe
cand la stipulatiunea pentru altul spune Gaius, Primus il intreaba pe Secundus: promiti sa ii dai o suta lui tertius? Iar
secundus raspunde: Promit. Aceasta stipulatiune este nula, spune Gaius, si fata de primus si fata de tertius. Fata de primus ea
este nula intrucat primus nu are interes in contract, ori de la conditiile obiectului obligatiei stim ca obiectul obligatiei trebuie
sa prezinte interes pentru creditor. Ea este nula si fata de tertius pentru ca tertius nu este parte in contract.
Insa, stipulatiunea pentru altul prezinta interes practic si in dreptul roman si in dreptul modern. Spre exemplu: daca primus
are o creanta de o suta fata de secundus si o datorie de o suta fata de tertius. Prin plata facuta de secundus lui tertius se vor
stinge doua obligatii. De aceea, romanii au creat un procedeu juridic prin care, desi stipulatiunea pentru altul ramane nula, ea
devine executorie. Acest procedeu juridic este denumit STIPULATIO POENAE (stipulatia unei penalitati).
Potrivit acestui procedeu, dupa ce se incheie stipulatiunea pentru altul, se mai incheie inca o stipulatiune denumita
STIPULATIO POENAE, ocazie cu care primus il intreaba pe secundus daca nu ii vei plati o suta lui tertius, promiti sa imi
platesti mie 500? Iar secundus raspunde: promit. Aceasta stipulatiune a penalitatii este valabila, caci ea urmeaza sa isi
produc efectele parti. Iar daca secundus nu executa stipulatiunea nevalabila, va trebui sa execute pe cea valabila si sa
plateasca, in exemplul nostru, de 5 ori mai mult. De aceea, secundus are tot interesul sa execute stipulatiunea nevalabila si
astfel ea devine executorie.
In cazul promisiunii pentru altul. Primus ii promite lui secundus ca tertius ii va da o suta. Aceasta promisiune este si ea
nula atat fata de primus cat si fata de tertius. Fata de primus ea este nula, intrucat primus nu a promis fapta sa, ori de la
conditiile obiectului obligatiei stim ca obiectul obligatiei trebuie sa constea dintr-o prestatiune pe care debitorul o face catre
creditor. Iar fata de tertius promisiunea este nula intrucat neparticipand la incheierea contractului, tertius nu a promis nimic.
Insa, si promisiunea pentru altul prezinta interes practic. De aceea, romanii i-au modificat forma, modul de formare, astfel
incat ea sa devina valabila. Potrivit formei modificate, primus ii promite lui secundus ca va proceda de asa maniera incat sa il
determine pe tertius sa ii plateasca o suta. Aceasta promisiune este valabila intrucat, de data aceasta, primus a promis fapta
sa. Iar daca tertius nu ii plateste lui secundus ceea ce a promis primus, secundus va intenta actiunea impotriva lui primus.
Iar cel de-al treila principiul cu aplicatiune speciala, este asa cum spuneam cel al nereprezentarii in contracte.
Reprezentarea in contracte este procedeul juridic conform caruia un pater familias denumit reprezentat se obliga prin
contractul incheiat de un alt pater familias denumit reprezentant. Multa vreme, secole de-a randul, romanii nu au putut
admite ideea de reprezentare contracte, deoarece se opunea principiul relativitatii efectelor contractelor.
-
Pe de alta parte, in epoca veche, in conditiile economiei naturale inchise reprezentarea in contracte nu era o necesitate
juridica, de vreme ce contractele se incheiau foarte rar, erau adevarate evenimente. Spre sfarsitul republicii insa, odata cu
inflorirea economiei de schimb, a afacerilor, in mod frecvent cetatenii romani avea interesul sa incheie contracte in acelasi
moment in locuri diferite. Astfel incat reprezentarea in contract a devenit o necesitate juridica. De aceea, s-au initiat o serie de
reforme prin care a fost admisa. Mai intai, reprezentarea imperfecta in contracte, iar mai apoi, mai tarziu, chiar si
reprezentarea perfecta. Caci, in functie de efectele pe care le genereaza reprezentarea in contracte este perfecta si imperfecta.
In cazul reprezentarii perfecte in contracte, persoana reprezentantul dispare, iar efectele contractului se produc direct
asupra reprezentatului in sensul ca, desi contractul a fost incheiat de reprezentant, reprezentatul este acela care devine
creditor sau debitor. Iar la reprezentarea imperfecta in contracte, reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant, astfel incat,
creditorul are doi debitori si pe reprezentant si pe reprezentat. Iar daca intentioneaza sa il urmareasca in justitie pe
reprezentant va intenta impotriva lui actiunea directa izvorata din contractul pe care l-a incheiat cu reprezentantul. Iar daca,
intentioneaza sa il urmeasca pe reprezentat va intenta impotriva lui o actiunea utila care va avea formula redactata cu
transpozitiune, caci in intentio a formulei este mentionat reprezentantului, iar in condemnatio se va mentiona numele
reprezentatului pentru ca el participa la proces si urmeaza sa suporte efectele sentintei.
Iar in functie de calitatea reprezentantului, reprezentarea in contracte este activa si pasiva:
- Atunci cand reprezentantul are calitatea de creditor, reprezentarea se numeste activa
- Iar atunci cand reprezentantul are calitatea de debitor, reprezentarea se numeste pasiva
Prin urmare, reprezentarea imperfecta in contracte este intotdeauna pasiva, de vreme ce reprezentantul este debitor.
Primul pas in directia reprezentarii in contracte s-a facut prin sistemul actiunilor cu caracter alaturat, sau ADIECTICIAE
QUALITATIS. Acest sistem a fost creat de pretor in legatura cu sporirea capacitatii de a se obliga a fiului de familie. Caci asa
cum spuneam, fiul de familie nu putea incheia contracte in numele propriu ci numai imprumutand capacitatea lui pater
familias si cu conditia ca prin efectul acelor contracte situatia lui pater sa devina mai buna din punct de vedere patrimonial,
adica sa devina creditor si nu debitor. Insa acest sistem s-a putut aplica numai cata vreme contractele au fost unilaterale, ceea
ce presupune ca una dintre parti avea numai calitatea de debitor si cealalta numai calitatea de creditor. Spre sfarsitul
republicii, insa au aparut contractele bilaterale, in cazul carora, ambele parti aveau calitatea de creditor si calitatea de debitor,
astfel incat in noua situatie, filius nu ii putea face mai buna situatia lui pater fara a i-o face in acelasi timp si mai rea, in sensul
ca nu il putea face creditor fara sa il faca si debitor. Sistemul nu mai putea functiona, astfel incat pretorul a initiat o reforma
prin care a admis ca in 5 cazuri determinate, fiul de familie sa se poate obliga in nume propriu obligandu-l, in acelasi timp, cu
caracter alaturat, si pe pater familias. In acest sistem, creditorul avea doi debitori si pe fiul de familie si pe pater familias. Daca
intentiona sa il urmareasca pe fiu, intenta impotriva lui actiunea directa izvorata din contractul cu care il incheiase cu fiul de
familie. Iar daca intentiona sa il urmareasca pe pater familias intenta impotriva lui actiunea cu caracter alaturat, care avea si
ea o formula redactat cu transpozitiune, caci in intentio figura numele fiului, iar in condemnatio numele lui pater familias.
Aceste actiuni sunt denumite:
- ACTIO QUODIUSSU era data de pretor impotriva lui pater familias, atunci cand il imputernicise pe fiu sa incheie un
anumit contract (ex: sa incheie un contract de vanzare-cumparare)
- ACTIO EXERCITORIA se dadea impotriva lui pater, atunci cand il imputernicise pe fiu sa exercite un comert
maritim.
- ACTIO INSTITORIA se dadea impotriva lui pater, atunci cand il imputernicise pe fiu sa exercite un comert pe uscat
(sa tina o pravalie, de exemplu)
- ACTIO DE PECULIO ET DE IN REM VERSO actiunea cu privire la peculiu si la castig si sa dadea impotriva lui pater,
atunci cand fiul exercita acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara stirea si fireste fara aprobarea lui pater familias.
- ACTIO TRIBUTORIA (pentru repartizare) era data impotriva lui pater, atunci cand fiul exercita acte de comert cu
bunurile din peculiul sau fara a aprobarea expresa a lui pater familias, cu toate ca pater familias a cunoscut si a tolerat acele
acte de comert.
Din mecanismul actiunilor cu caracter alaturat rezulta ca acest sistem intruneste unele conditii ale reprezentarii in contracte
de vreme ce un pater familias se poate obliga printr-un contract pe care nu l-a incheiat el insusi, ci altul, adica fiul. Si totusi,
-
acest sistem nu intruneste toate conditiile necesare reprezentarii in contracte deoarece el nu functioneaza in relatiile dintre
doi patres familie ci numai in relatiile dintre pater si filius. Astfel incat, pretorul a initiat o noua reforma prin care a dat ACTIO
EXERCITORIA si ACTIO INSTITORIA impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa exercite
un comert pe mare sau pe uscat. In acest stadiu, sistemul reprezentarii in contracte este gata elaborat, de vreme ce, un pater
familias se obliga prin contractul incheiat de un alt pater familias. Totusi, sfera de aplicare a acestui sistem se restrange, se
limiteaza, la contractele incheiate numai in legatura cu un comert pe mare sau pe uscat, nu se aplica la toate contractele.
Astfel incat, jurisconsultii, pe cale de interpretare stiintifica, au creat o noua actiune denumita ACTIO QUASI INSTITORIA,
actiune care era acordata impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa incheie un contract
indiferent in ce domeniu, ceea ce inseamna ca, prin efectul acestei reforme, reprezentarea in contracte se aplica pe scara
generala, la toate contractele. Dar, numai in forma imperfecta, de vreme ce si reprezentantul si reprezentatul sunt debitori.
Iar daca creditorul intentiona sa il urmareasca pe reprezentant, intenta impotriva lui actiunea directa, actiunea izvorata din
contract. Si daca intentiona sa il urmareasca pe reprezentat intenta impotriva lui ACTIO QUASI INSTITORIA.
Cu timpul insa, sub influenta dreptului egiptean, romanii au admis si cateva cazuri de reprezentare perfecta. Romanii au
cunoscut doua cazuri de reprezentare perfecta, activa si pasiva, si un caz de reprezentare perfecta activa. Reprezentarea
perfecta activa a fost admisa numai in cazul reprezentantului insolvabil, deoarece, atunci cand reprezentantul avea calitatea
de creditor, efectele reprezentarii nu se produceau, de vreme ce romanii cunoasteau numai reprezentarea imperfecta. De
aceea, reprezentantul trebuia sa transfere dreptul de creanta asupra reprezentatului prin alte acte, prin acte ulterioare si
distincte de contract. Daca insa, reprezentantul devenea insolvabil, el era supus executarii silite asupra bunurilor de catre
creditorii sai intre care si reprezentatul. Si intrucat, reprezentantul era insolvabil, reprezentatul nu isi putea valorifica dreptul
de creanta integral ci numai in parte. Iata de ce, s-a decis ca, ori de cate ori reprezentantul devine insolvabil, dreptul de
creanta nu mai intra in patrimoniul sau, ci trece direct in patrimoniul reprezentatului. Prin urmare, contractul a fost incheiat
de reprezentant, dar creanta este dobandita de reprezentat, incat, reprezentatul nu mai vine in concurs cu creditorii
reprezentantului sau, de vreme ce, creanta a trecut direct in patrimoniul sau.
Asa cum s-a vazut, in materie contractuala, fiul de familie are o capacitate limitata de a se obliga in nume propriu, pe cand in
materie delictuala, pe taram delictual, fiul de familie are o deplina capacitate de a se obliga in nume propriu, in sensul ca fiul
de familie raspunde in nume propriu pentru delictul comis. Dar, aceasta raspundere, desi este proprie, are loc in conditii
speciale, intrucat fiul de familie nu are patrimoniu, iar aceasta raspundere in conditii speciale a functionat in doua sisteme
distincte pe care le denumim:
- Sistemul noxalitatii (noxa=delict) daca fiul de familie comitea un delict, pater familias il putea abandona pe
delicvent pentru ca victima sa isi poata exercita dreptul de razbunare asupra delicventului, dovada ca delicventul raspundea
in nume propriu, pentru delictul comis. Totusi, pater familias mai avea si posibilitatea de a rascumpara dreptul de razbunare
al victimei prin plata unei sume de bani, ipoteza in care fiul era exonerat de raspundere si ramanea sub puterea lui pater
familias. Insa, la un moment dat s-a constatat ca pater familias nu are si a treia posibilitate, aceea de a face dovada
nevinovatiei presupusului delicvent. De aceea, au fost create actiunile noxale.
- Sistemul actiunilor noxale aceasta actiune era pusa la dispozitia victimei pentru a o intenta impotriva lui pater
familias al presupusului delicvent, cu scopul de a verifica daca pater familias intentioneaza sa faca dovada nevinovatiei
presupusului delicvent, de unde rezulta ca pater familias nu era obligat sa se judece. Daca pater familias refuza sa se judece,
atunci ne intoarcem la sistemul noxalitatii. Daca pater familias accepta sa se judece si pierdea procesul, in sensul ca nu putea
face dovada nevinovatiei presupusului delicvent iarasi se aplica sistemul noxalitatii. Iar daca, pater familias accepta sa se
judece si castiga procesul facand dovada nevinovatiei presupusului delicvent, fiul de familie era exonerat de raspundere si
ramanea sub puterea lui pater familias. Pentru intentarea actiunilor noxale erau necesare anumite conditii:
a) Era necesar sa fie vorba despre un delict privat, nu despre un delict public, intrucat numai delictele private puteau fi
rascumparate prin plata unei sume de bani.
b) Actiunea noxala se intenta cu succes numai impotriva acelui pater familias care l-a avut sub puterea sa pe presupusul
delicvent intregul interval de timp cuprins intre momentul intentarii actiunii si momentul lui litiscontestatio. Intrucat, daca in
acest interval de timp fiul de familie trecea sub puterea altui pater familias, victima trebuia sa intenteze o noua actiune
impotriva noului pater familias, deoarece, spuneau romanii, NOXA CAPUT SEQUITUR, adica delictul il urmeaza pe delicvent,
in sensul ca raspunderea este a delicventului, a fiului, iar pater este chemat in justitie pentru ca fiul nu are patrimoniu si nu
pentru ca ar raspunde de fapta delictuala.
-
c) Este necesar ca victima sa nu il fi avut sub puterea sa pe presupusul delicvent nici un moment in intervalul de timp
cuprins intre momentul comiterii delictului si momentul intentarii actiunii, caci, daca victima l-ar fi avut sub puterea sa pe
presupusul delicvent un singur moment in acest interval de timp si-ar fi putut exercita dreptul de razbunare. Iar daca nu l-a
exercitat se interpreteaza ca a renuntat la dreptul de razbunare. Iar daca a renuntat la acest drept, inseamna ca a renuntat si
la actiunea noxala pentru ca actiunea noxala nu este altceva decat reflexul pe plan juridic al dreptului de razbunare. Cu alte
cuvinte, acela care renunta la dreptul de razbunare renunta si la actiunea noxala.
NEEXECUTAREA OBLIGATIILOR
Pe langa efectele normale obligatiile genereaza si efecte accidentale, acestea constand in neexecutarea obligatiilor. In
legatura cu neexecutarea obligatiilor, romanii au creat 6 figuri juridice:
- Cazul fortuit
- Forta majora
- Culpa
- Dolul
- Mora
- Custodia
Prin urmare, acel debitor care nu isi executa obligatiile se incadreaza in mod fatal in una din cele 6 figuri, neexistand alta
posibilitate.
1. Cazul fortuit
Cazul fortuit este evenimentul neprevazut care face imposibila executarea obligatiei cu toate ca debitorul a luat masurile
obisnuite de paza. Prin urmare, cazul fortuit poate fi prevenit daca se iau aceste masuri exceptionale. Insa, de regula,
debitorul nu este obligat sa ia aceste masuri si de acea, tot de regula, debitorul va fi exonerat de raspundere pentru
interventia cazului fortuit. Exemplu: furtul sclavului datorat, debitorul ar putea preveni aceasta situatie, dar de regula nu este
obligat sa ia masuri exceptionale pentru a o preveni.
2. Forta majora
Forta majora este evenimentul neprevazut si de nestavilit care face imposibila executarea obligatiei. Si intrucat forta majora
nu poate fi prevenita, indiferent de ce masuri de paza s-ar lua, debitorul va fi exonerat de raspundere intotdeauna, pentru
interventia fortei majore.
Observatie!!! Obligatia se stinge numai daca obiectul ei este un lucru individual determinat.
3. Culpa
Culpa la romani imbraca doua forme:
- Culpa delictuala aceasta presupune un fap