Vasilică Croitor

Răscumpărarea memorieiCultul Penticostal în perioada comunistă

Succeed Publishing, 2010Medgidia

v

Redactor: Ion ZubașcuLectori: Teodor Pandrea și Emanuel ConțacCoperta: Lucian Enasoni

Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată electronic, mecanic, prin fotocopiere, înregistrare audio sau în orice altă formă, exceptând cazul unor scurte recenzii sau citate, fără permisiunea în scris a autorului.

© 2010 by Vasilică Croitor

Editura SUCCEED PUBLISHINGMedgidia, str. Independenţei, nr. 5Jud. Constanţa, cod: 905600Fax: 0341 815596 / Mobil: 0744 623909Email: comenzi@succeed.ro

www.rascumparareamemoriei.rowww.succeed.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CROITOR, VASILICĂ Răscumpărarea memoriei : Cultul Penticostal în perioada comunistă / Vasilică Croitor ; pref.: John Tipei. - Medgidia : Succeed Publishing, 2010 Bibliogr. Index ISBN 978-606-8218-01-4

284.57

Tiparul realizat de SC SUCCEED PUBLISHING, Medgidia

v

Referinte criticePentru prima dată un autor descrie dintr-o perspectivă amplă modul în care un cult oficial din România, în speţă Cultul Penticostal, a fost controlat şi persecutat de puterea comunistă, precum şi modul cum a reacţionat cultul respectiv. Luând în consideraţie că nici despre Biserica Ortodoxă Română, nici despre alt cult din ţara noastră nu există încă o lucrare care să-şi propună tratarea acestei problematici sub toate aspectele studiate de V. Croitor, putem vorbi de o premieră absolută. Probabil, multora le-a lipsit curajul de a scrie, ca să nu fie acuzaţi de tentative „destabilizatoare”, dar să nu uităm că adevărul nu destabilizează decât minciuna, iar aspectele relevate de V. Croitor erau mai degrabă cunoscute, dar nu și documentate.

Lecţia pe care ne-o dă istoria relaţiei Biserică-Stat ne ajută să nu repetăm gre-şelile trecutului. Ea ne învaţă că marea persecuţie antipenticostală în România nu a avut loc în anii 1923-1944, când penticostalii erau puşi sub interdicţie, iar loviturile veneau numai din exterior, ci în anii recunoaşterii oficiale (1945-1989).

Dr. Valeriu AndreiescuLector universitar

Înainte de a parcurge Răscumpărarea memoriei, această istorie a Cultului Penticostal în perioada comunistă, eram un om avizat, studiind ani de zile la CNSAS mii de file, mii de fotografii și documente în care se dezvăluia limpede persecuția permanentă și intensivă a Bisericii de către fosta instituție a Securității. Dosarele greco-catolice, dosarele lui Richard Wurmbrand, ale lui Sergiu Grossu, ale lui Nicu Moldoveanu, Constantin Caraman, Victor Răscol și ale multor alte victime ale prigoanei, conțineau o rețea de urmărire și hărțuire atât de amplă și atât de agresivă, încât aveai impresia că acești lideri, apărători ai credinței, reprezentau inamicul numărul unu al puterii comuniste.

Biserica penticostală a reprezentat într-adevăr o breșă în spatele Cortinei de Fier, o comunitate care a suferit imens, și-a văzut bibliile arse și bisericile închise sau demolate, dar a rezistat, continuând opera de ucenicie și de asistență spirituală. „Credința în Dumnezeu, spunea Wurmbrand, este unicul răspuns la taina răului.”

Cartea păstorului Vasilică Croitor este o lucrare antologică, model de scriere a istoriei fără părtinire, fără ură, fără compromisuri, dar cu nădejdea renașterii creștine a României. Este o lucrare care servește adevărul, credincioasă fiind în fiecare cuvânt celor care au purtat crucea în închisori și au avut curajul martiriului.

Este o carte care cere asumare și pocăință acelor demnitari penticostali care au capitulat în fața tiraniei comuniste și au produs atâta durere victimelor. E o carte care privește în prezent și în viitor oferind modelele atât de necesare ale curajului într-un timp care ne încearcă iarăși credința.

Lucia Hossu Longin

Apariția cărții Răscumpărarea memoriei era absolut necesară pentru ca Biserica Penticostală din România să-și recupereze o bună parte din istorie și să și-o asume, chiar dacă e dureroasă sau rușinoasă pe alocuri. Dovedind multă consecvență și curaj, Vasilică Croitor scoate la lumină nu doar realitatea tulburătoare a colaboraționismului unor păstori penticostali cu Securitatea comunistă, ci și chipurile adevăraților eroi ai credinței de atunci. Mesajul puternic al cărții este că nu ascunderea faptelor trecutului în spatele unor scuze ieftine și puerile vor face Biserica liberă și triumfătoare, ci așezarea ei pe temelia adevărului.

Păstor Gheorghe RițișanPreședintele Agenției Penticostale de Misiune Externă

.

vi vii

„Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o!” Cine poate exprima mai măreț acest etern adevăr decât Sfântul Apostol Ioan, el însuși persecutat la adânci bătrâneți pentru credința sa în Fiul lui Dumnezeu? Domnul Isus, părăsit de cei mai mulți admiratori, își întreabă cei doisprezece discipoli: „Voi nu vreți să vă duceți?” „Doamne, i-a răspuns Simon Petru, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.”

Din tinerețe am întâlnit și chiar cunoscut pe aproape 70% din personalitățile pomenite în această carte, atât pe cei care au prigonit (și uneltele lor din cadrul bisericilor), cât și pe cei care au suferit de pe urma acestei prigoane. Tatăl meu, păstorul Richard Wurmbrand, și mama mea, Sabina, au petrecut mulți ani în pușcăriile comuniste din România. Fiind singurul lor fiu, și eu am avut mult de suferit. Prin îndurarea lui Dumnezeu, am ajuns la sfârșitul anului 1965 în Vest, având neașteptata șansă să fim vânduți de către regimul comunist pentru suma de zece mii de dolari americani. Despre chinurile prin care am trecut sub regimul comunist, mama mea spunea deseori: „Dumnezeu a dat harul Său tuturor celor care I-au fost credincioși, o binecuvântare pentru care trebuie să-i mulțumim din nou și din nou, fiindcă nu am fost printre cei ce au schingiuit, ci numai printre cei schingiuiți.”

Cartea aceasta descrie în mod amănunțit întunericul mintal și regimul mincinos prin care au trecut generații sub comunism. Ea va face inima fiecărui cititor să-și dorească să audă „cuvintele vieții veșnice” și să vadă „adevărata Lumină care luminează pe orice om, venind în lume!”

Mihai Wurmbrand

Dincolo de bogăţia ei documentară, cartea păstorului Vasilică Croitor constituie o chemare profetică adresată Mişcării penticostale române de a-şi privi „urma paşilor în vale”, prin istoria sinuoasă şi tulbure a României deceniilor comuniste. Fiecare capitol ne dezvăluie pericolul de a idolatriza idei, instituţii, tradiţii şi personalităţi religioase, iar mesajul în ansamblu se sprijină pe un precept biblic fundamental: singurul care ne poate izbăvi de idoli şi ideologii este Adevărul, chiar dacă realităţile pe care le dezvăluie despre noi sunt dureroase sau greu de acceptat.

Lector univ. dr. Emanuel ConţacInstitutul Teologic Penticostal din București

Unul dintre meritele cărţii Răscumpărarea memoriei constă în faptul că autorul nu culpabilizează pe nimeni, ci doar prezintă faptele. Când, însă, scrutează diferenţele existente între gradele de vinovăţie ale informatorilor, o face cu scrupulozitatea şi cu siguranţa unui neurochirurg care despică fără greş cutia craniană a bolnavului, cu scopul de a înlătura tumoarea canceroasă; V. Croitor, însă, nu înlătură răul – n-ar avea cum, chiar dacă şi-ar fi propus aşa ceva – ci îl descrie asemeni unui veritabil jurnalist de investigaţii, stăpân deplin pe mijloacele şi instrumentele sale de lucru. Autorul abordează tema cărţii „sine ira et studio”, cu o uimitoare seninătate şi cu o învederată detaşare de problemă.

Reflecţiile cu privire la psihologia informatorului care a colaborat în baza unui angajament scris, respectiv a celui care a colaborat asiduu, dar fără a semna vreun angajament, denotă din partea autorului o foarte, foarte bună cunoaştere (până la cele mai fine nuanţe!) a universului uman, în speţă a informatorilor care, deşi caută să se dezvinovăţească, sunt în situaţia lui Iuda „care nu a semnat un angajament, dar s-a învoit pe ascuns cu duşmanii lui Hristos”.

Teodor Pandrea

vi vii

Ca şi ceilalţi evanghelici, penticostalii au avut parte de o istorie traumatică în România secolului trecut, atât în democraţia interbelică şi sub dictaturile carlistă, legionaro-antonesciană şi apoi antonesciană, cât şi în timpul comunismului. Constituind comunităţi creştine de factură protestantă, cu puternice accente democratice, penticostalii au plătit un preţ greu pentru convingerile lor. Partidul-stat a încercat – iar în bună parte a şi reuşit – să infiltreze, să corupă şi să subordoneze Biserica Penticostală ca structură, aşa cum s-a întâmplat în anii 1948-1989, chiar dacă în proporţii diferite, cu toate cultele recunoscute.

În rândurile populaţiei din România comunistă s-au înregistrat momente de demnitate, de eroism chiar, însă în proporţie scăzută. Mult mai numeroase au fost punerile în slujba regimului, în schimbul unor recompense sau din cauza atât de extinsei frici. În acelaşi timp, a existat o categorie mult mai largă de cetăţeni, dominantă din punct de vedere numeric, care s-a acomodat cu regimul comunist. Nu toţi cei care au trăit în perioada comunistă au fost victime, nu toţi au fost rezistenţi sau disidenţi. Nuanţele sunt necesare în aprecierea unei epoci istorice complicate, care ne marchează atât de puternic prezentul şi care ne va umbri multă vreme viitorul.

Grosso modo, penticostalii nu fac excepţie de la această regulă. Ei au înregistrat nu puţini oameni care au suferit pentru credinţa lor în timpul comunismului, inclusiv martiri, dar au dat şi destui colaboraţionişti, chiar agenţi ai poliţiei politice. Vasilică Croitor a avut iniţiativa cercetării situaţiei propriei confesiuni în timpul comunismului dintr-un imbold firesc: dorinţa de a cunoaşte ceea ce s-a întâmplat în trecut. Deşi vocaţia autorului este declarat cea pastorală, de slujitor al Bisericii, el a făcut o excelentă muncă de investigaţie istorică, întinsă pe parcursul mai multor ani, utilizând instrumente ştiinţifice şi o scriitură clară. Nu ştiu dacă pastorul din Medgidia s-a gândit la evanghelistul Luca atunci când şi-a început cercetările, dar cu siguranţă scopul lui este asemănător: cunoaşterea cât mai exactă posibil a istoriei propriei comunităţi şi transmiterea rezultatelor într-o formă accesibilă pentru un public educat, dar nu specializat.

Vasilică Croitor nu urmăreşte doar reconstituirea şi explicarea faptelor trecute, ci şi învestirea acestora cu sens, conform paradigmei creştine din care provine şi pe care o proclamă. Există o morală a cărţii Răscumpărarea memoriei, care o diferenţiază de alte lucrări de istorie, şi anume că din trecut se poate învăţa. Chiar dacă se pot exprima dubii faţă de această veche axiomă, ea merită cu siguranţă luată în considerare. Autorul este în mod deschis adeptul cunoaşterii şi asumării trecutului, ingrediente importante ale (re)clădirii unei comunităţi în acord cu clamatele sale valori. Este cu siguranţă o soluţie pentru orice comunitate care trăieşte în lumea aceasta, dar îşi proiectează idealurile dincolo de ea.

Dr. Dorin DobrincuInstitutul de Istorie „A.D. Xenopol” – Iași

Apreciez mult curajul, efortul, echilibrul şi obiectivitatea scrierii acestei cărţi de către prietenul meu, Vasilică Croitor. Cartea aceasta ar trebui să constituie o lectură obligatorie pentru orice tânăr evanghelic din România. Prevenirea repetării istoriei negre a acestei mişcări presupune cunoaşterea întregului adevăr. Numai adevărul poate da tânărului libertatea şi încrederea necesare plutirii pe valul trezirilor spirituale care vor veni până la arătarea Dreptului Judecător.

Recunoaşterea şi asumarea greşelilor trecutului de către reprezentanţii Cultului Penticostal rămâne un deziderat necesar în procesul pocăinţei autentice. Mă rog ca, în ciuda elasticităţii lor, tinerii să nu se aplece niciodată în faţa acelora care ar încerca să controleze în vreun fel Biserica lui Cristos!

Lucian OnigaPreședintele Fundației „Peniel”

viii ix

În timp ce parcurgeam paginile cărții Răscumpărarea memoriei, mă întrebam care sunt compromisurile la care societatea de astăzi îi cheamă pe slujitorii Evangheliei. Este trist să vezi cum conștiința unor lideri ai Bisericii a fost distrusă de o mașinărie infernală care a creat un întreg context de compromitere a celor ce au fost chemați ca de la amvoanele bisericilor să proclame prin vorbe și fapte integritatea, dedicarea, lipsa compromisului. Mă simt îndemnat să-mi analizez viața de mesager al Evangheliei în lumina noilor provocări care îmi cer și mie același preț – compromisul.

Păstor Mihai DumitrașcuPreședintele Comunității Regionale Penticostale Constanța

Cartea aceasta pentru mine e ca o bombă cu explozie întârziată. Pur și simplu m-a șocat. Cred că toată viața nu voi putea accepta că oamenii aceștia nu au avut posibilitatea de a ieși neîntinați din această teribilă încercare.

Două situații, sau mai bine zis două categorii de informatori surprind. Cele două necunoscute sunt: solda și renegarea. Solda. Să faci târg cu opresorul care-ți fixează plata pentru sprijinul acordat, este de neconceput pentru un om al lui Dumnezeu! Asta înseamnă treizeci de arginți, înseamnă Iuda Iscarioteanul.

Apoi renegarea. Să-ți trădezi crezul și Dumnezeul informând pe băieții cu haine de piele că unii „fanatici” fac rugăciuni în secret, vorbesc în limbi, prorocesc, se adună clandestin, să ataci oameni mai capabili ca tine, să vorbești de cei care practică învățături care nu corespund cu hotărârile luate de Cult, nerespectând indicațiile împuternicitului și ale Partidului!

Cartea aceasta ar trebui să fie un strigăt, un semnal de alarmă pentru generația tânără.

Ioan MihalașSlujitor penticostal care a fost întemnițat pentru credință

Istoria nu este scrisă „cu mănuși” despre noi, ci într-un stil direct și neconfortabil, fiindcă este scrisă de nimeni altcineva decât de noi înșine. Ce am scris fiecare, rămâne scris pentru eternitate. Acest adevăr a fost prezentat și de păstorul Vasilică Croitor în acest cutremurător și neconfortabil document istoric despre penticostalismul românesc. Ceea ce am crezut eronat că este măreție în viață devine un nisip iritant în ochi și suflet, ce ni se părea eroic devine adevăr umilitor care ne coboară printre înfrânții societății și ai Bisericii, și ce ni se părea caracter sfânt și virtute pilduitoare, este în realitate o fațadă superficial văruită cu praful murdar al necunoașterii adevărului despre semenii noștri.

Ne va da nouă acest fapt curajul și ambiția deșartă să ne credem ultimii eroi care am rămas neatinși de șiretlicurile celui rău, cum credea cândva profetul Ilie (1 Imp. 19:10, 14 )? Nicidecum! Cum zice Scriptura prin apostolul Pavel, să avem grijă să nu cădem noi înșine (Gal. 6:1; Rom. 14:1). Acest adevăr este prezentat cu smerenie și lepădare de sine de păstorul Vasilică Croitor. El nu arată cu degetul, nu se prezintă ca unul care este superior celor despre care scrie și contemporanilor săi, păstorii și lu-crătorii Domnului. Cu măiestria unuia care reușește să păstreze echilibrul prezentării istorice, Vasilică va rămâne unul dintre acei oameni ai timpului, care vor dura peste timpul său prin această lucrare unică în Mișcarea Penticostală Românească.

Timpul denigratorilor de a se transforma în giganți ai integrității este scurt de aici înainte. Exemplul lui Vasilică Croitor va fi urmat de alți oameni doritori de a cunoaște adevărul, de aceea cei ce se cred tari și eroi, numai pentru că nu se știe adevărul des-pre ei, vor fi aduși, poate, curând, cu picioarele pe pământ.

Păstor Lazăr GogBiserica Penticostală „Emanuel” Anaheim, CA

viii ix

Copiilor mei, Denisa și Beniamin

Am scris această carte gândindu-mă la voi și la moștenirea pe care v-o lăsăm noi, părinții voștri și slujitorii Bisericii de astăzi. De douăzeci de ani Biserica din România trăiește într-o negare a realității, încurajând confuzia și comunicând un mesaj ambiguu generației tinere.

Viața vă va pune și pe voi în fața unor decizii de grea cumpănă. Să vă amintiți atunci principiul biblic: „ce sea-mănă omul, aceea va și secera.” Istoria noastră ilustrează aceasta cu prisosință.

Nu îmi doresc nimic mai mult decât să știu că moștenirea pe care v-o lăsăm este alta: o Biserică iubitoare de adevăr, împăcată cu trecutul ei, neînfricată și mărturisitoare până la moarte.

x xi

MultumiriCuvintele nu vor reuși să exprime îndeajuns mulțumirea ce o port în inimă față de soția mea, Mihaela, care a înțeles importanța acestei lucrări și a acceptat cu îndelungă răbdare ca timp de aproape trei ani să mă dedic cercetării și apoi scrisului. Sacrificiul soției mele, de-a lungul întregii perioade, a fost imens. Nu merit atâta bunătate! Iubita mea, niciodată nu am fost mai hotărât ca acum să mă revanșez pentru sprijinul arătat în anii aceștia.

În perioada cercetărilor am beneficiat de un important sprijin din partea păsto-rilor Flaviu Coman și Lucian Rotaru. Ei au îngrijit cu multă pasiune bisericile din Medgidia, respectiv Constanța, oferindu-mi posibilitatea ca astfel să-mi împlinesc misiunea. Bisericile și echipele de slujitori din zona Medgidiei și a Constanței au fost deosebit de înțelegătoare atunci când mi-au permis să consacru o mare parte din timpul meu acestui proiect. Sunt onorat să slujesc împreună cu voi!

Când am încheiat manuscrisul cărții, l-am încredințat, cu sfială, unor oameni pen-tru care am un respect deosebit, în speranța că vor găsi utilă măcar o parte din munca mea. Aprecierile și susținerea pe care le-au arătat față de acest proiect au depășit toate așteptările mele. Cuvintele lor au risipit îngrijorarea și au renăscut speranța că a venit vremea să rostim adevărul în dragoste.

Îi sunt recunoscător bunului meu prieten Dr. Emanuel Conțac, un excelent analist și critic, atât al formei cât și al conținutului. Cu el am discutat cel mai mult ideile și concluziile pe care le-am așternut în carte, și tot el mi-a oferit cadrul necesar dezba-terii și verificării concluziilor mele.

De un mare ajutor mi-au fost opiniile specialiștilor în teologie (dr. John Tipei), în istorie (dr. Valeriu Andreiescu) și în limba română (prof. Teodor Pandrea). Păstorilor Mihai Dumitrașcu și Ghiță Rițișan, cu care am împărtășit de-a lungul anilor dorința de a vedea Cultul Penticostal ridicându-se deasupra trecutului său controversat, le mulțumesc pentru lecturarea atentă a manuscrisului.

Un sprijin moral semnificativ am primit din partea celor care au suferit pentru credință, fratele Ioan Mihalaș fiind unul dintre cei care au lecturat manuscrisul și m-au încurajat să continui cercetarea. M-am bucurat, deopotrivă, de interesul pe care l-au arătat cei din generația tânără, Lucian Oniga fiind unul dintre cei mulți care și-au arătat interesul și sprijinul pentru această lucrare.

Am fost deosebit de onorat să primesc încurajările și îndrumările redactorului acestei cărți, domnul Ion Zubașcu, un om al cărții și, mai recent, al Cărții Sfinte. Pen-tru un novice ca mine, a fost foarte reconfortant să știu că maestrul Zubașcu parcurge și adnotează fiecare filă a cărții.

Mai presus de toți, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru modul în care m-a pregătit de-a lungul anilor pentru această misiune. Acum, când privesc în urmă, mi se taie răsuflarea când îmi dau seama cum mi-a îndrumat El pașii spre a cunoaște și înțelege, chiar din fragedă copilărie, istoria căreia m-am străduit să-i dau un sens în această carte. Mă plec umil în fața Aceluia care ne-a chemat pe toți după harul Său și ne-a încredințat, pentru o vreme, misiunea de a-L face pe El cunoscut lumii.

Medgidia, 29 iulie 2010

.

x xi

Cuvânt înainteLa începutul anilor ’80, parcurgeam un program de masterat în teologie în Cleveland, Tennessee, Statele Unite ale Americii. Acolo am studiat pentru prima dată despre istoria Mişcării penticostale, în general, şi despre istoria organizaţiei Church of God, în particular. Lecturarea cărţii Like a Mighty Army de Charles Conn a fost mai mult decât agreabilă şi interesantă. Spre uimirea mea, am descoperit în această carte un nou mod de a face istorie. Nu unul triumfalist cu care mă obişnuisem din cărţile de istorie a României, redactate în perioada comunistă, ci unul caracterizat printr-o sinceritate debordantă. Era istoria Bisericii Penticostale din America cu bunele şi relele ei, cu biruinţele şi înfrângerile ei, cu eroii şi trădătorii ei. Era scrisă în spiritul Cărţii Sfinte, în care autorii umani, inspiraţi de Autorul divin, nu s-au sfiit să prezinte poporul lui Dumnezeu, cel vechi şi cel nou, aşa cum era el, cu bunele şi relele lui, iar pe marii oameni ai lui Dumnezeu, tot aşa, cu virtuţile şi cusururile lor.

După Revoluţia din 1989, când m-am întors în ţară ca să lucrez la Institutul Te-ologic Penticostal, am beneficiat de numeroase ocazii în care am stat „la poveşti” cu predecesorul meu la conducerea Institutului, dr. Trandafir Şandru. Mi-a povestit multe din experienţele personale cu Dumnezeu, dar şi despre încercările care au venit din partea exponenţilor regimului comunist. Mi-a relatat şi despre anumite persoane care au ales să colaboreze cu Securitatea. Despre acuzaţiile de colaboraţionism care li se aduceau anumitor conducători ai mişcării penticostale din România auzisem din copilărie, dar acum totul suna parcă altfel. Auzeam aceleaşi lucruri dintr-o sursă primară, de la unul care cunoştea foarte bine ce s-a întâmplat şi cu cine s-a întâmplat. Cunoscând în detaliu conţinutul cărţii de istorie a Bisericii Penticostale din România scrise de Trandafir Șandru, am descoperit o mare discrepanţă între ceea ce scrisese şi ceea ce îmi spunea acum. Informaţiile pe care mi le dădea prin viu grai nu apăreau nici măcar în ediţiile de după 1989 ale cărţii sale. L-am întrebat: „Frate Trandafir, de ce nu scrieţi dumneavoastră o istorie obiectivă a mişcării penticostale din România? Nu credeţi că un istoric are obligaţia morală de a scrie istoria aşa cum s-a desfăşurat, cu bunele şi relele ei?” Mi-a răspuns: „Nu trebuie să scriem tot ce s-a întâmplat. Sunt lucruri care nu se scriu, fiindcă fac mai mult rău decât bine.” Nu am simţit nevoia de a insista sau de a-l contrazice. Am încercat să-l înţeleg. Nu voia să facă nimănui rău, gândeam eu atunci. Voia linişte în Biserică. Acum, însă, după ce am lecturat conţinu-tul acestei cărţi, am înţeles mai mult.

Cercetarea pe care păstorul Vasilică Croitor o întreprinde în acest volum vine să suplinească tocmai ceea ce lipsea cărţilor de istorie a Bisericii Penticostale din Româ-nia scrise până acum – obiectivitatea. Această corecţie se face atât prin introducerea aspectului colaborării cu fosta Securitate, cât şi prin reinterpretarea evenimentelor în lumina noilor dezvăluiri, susţinute cu documente din arhiva CNSAS.

Colaborarea slujitorilor penticostali cu fosta Securitate este un subiect ocolit de cei care au scris anterior. Mă bucură faptul că el este în sfârşit tratat şi că autorul acestui studiu este un absolvent al Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti. Şi mai mult mă bucură faptul că păstorul Vasilică Croitor nu scrie cu patimă, ci caută, cu obiectivitate şi echilibru, să analizeze mai degrabă fenomenul colaboraţionismu-

xii xiii

lui decât să deconspire persoane care au colaborat cu Securitatea. Evident că, pentru credibilitate, analiza fenomenului cere în mod obligatoriu exemplificări. De aceea, autorul face o radiografiere selectivă şi obiectivă a relaţiei pe care unii dintre liderii Cultului Penticostal din România au avut-o cu organele de control şi securitate ale Statului comunist. Este vorba de persoane care au semnat un angajament de colabo-rare cu duşmanii lui Dumnezeu şi care, acceptând un nume conspirativ, au fost „bo-tezaţi” în societatea secretă şi tenebroasă a Securităţii, cu scopul de a-şi trăda fraţii.

Sunt convins că, după publicarea acestei cărţi, Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România nu va mai fi aceeaşi. Cel puţin sub raportul percepţiei asupra istoriei ei! Nu știu dacă este cazul să mă aştept la schimbări majore în sânul Bisericii Pen-ticostale, măcar în sensul luării unei poziţii oficiale de condamnare a activităţii co-laboraţioniste, deşi acest gest ar fi unul necesar. Mă aştept, însă, la o schimbare care să se producă în mintea celor mai mulţi dintre cititorii acestei cărţi. Şi cred că se va produce! Fără îndoială, va fi una dramatică! De exemplu, sunt destui cei care s-au obişnuit cu ideea că, pe întreaga durată a perioadei comuniste, în România a existat o Biserică triumfătoare, condusă de adevăraţi oameni ai lui Dumnezeu. Sunt destui cei a căror minte a fost inoculată cu nefasta idee că regimul comunist a fost un aliat al Bisericii, că ... doar el ne-a scăpat de prigoana din partea ortodocşilor, doar el a au-torizat Cultul Penticostal! Descoperim cu durere, acum, că liderii care ne transmiteau aceste idei prin cărţile lor, prin articolele din reviste, pe la conferinţele pastorale, sau chiar de la amvoanele bisericilor, a doua zi treceau pe la sediul Securităţii ca să mai toarne pe câte un frate „nesupus”. Schimbarea aceasta de perspectivă asupra Bisericii Penticostale din perioada comunistă şi asupra conducătorilor ei este dureroasă. Este echivalentul unui transfer dintr-o „lume iluzorie şi frumoasă” într-o tristă şi urâtă realitate. În baza dovezilor indubitabile care sunt prezentate în această carte, trista realitate trebuie acceptată, fără îndoială.

Şi mai dureros decât o schimbare de perspectivă asupra trecutului este faptul că, în urma lecturării acestei cărţi, sufletele multora vor fi răvăşite şi credinţa unora încercată. Vor descoperi că piedestalurile pe care ne-am ridicat înaintaşii sunt, nu de granit, ci de ceară. Că aura cu care am încununat capetele aşa-zişilor „eroi ai credin-ţei” se risipeşte la lumina adevărului. Că adevăraţii eroi trebuie căutaţi în altă parte, că s-au pierdut în mulţime, în anonimat.

Şi, totuşi, în această istorie zbuciumată trebuie să se găsească şi ceva bun...!Un aspect care reiese din analiza fenomenului colaborării slujitorilor cu fosta

Securitate priveşte realitatea puterii lui Dumnezeu. Această istorie zbuciumată a Bi-sericii, urâţită şi compromisă de cei care au ales să intre în cârdăşie cu duşmanii lui Dumnezeu, pune şi mai mult în lumină puterea Marelui nostru Dumnezeu prin care Biserica a traversat această perioadă - biruitoare şi mult mai întărită. Aşa cum se exprimă autorul cărţii, „Biserica a crescut în ciuda compromisului liderilor ei, nu datorită lor” (p. 301).

Un alt aspect pozitiv care iese în evidenţă din studiul miilor de documente din arhiva fostei Securităţi este sacrificiul pe care l-au făcut fraţii noştri de peste hota-re. În ceasul încercării au fost alături de noi, ajutând biserica persecutată cu Biblii, cărţi creştine, bani, ajutoare materiale, publicitate peste hotare etc. Reiese faptul că, în toate acţiunile lor, au fost pe deplin conştienţi de riscul la care se supun. Şi l-au asumat, însă, acţionând dezinteresat, dintr-un simţ al responsabilităţii şi animaţi de o adevărată dragoste frăţească. Sunt uimit şi în acelaşi timp îndurerat de faptul că noi, Biserica Penticostală din România, n-am ştiut să le fim recunoscători acestor fraţi din străinătate. Am mai ţinut aproape de ei câțiva ani după Revoluţie, atâta vreme cât

xii xiii

ne-au construit şcoli şi biserici, apoi le-am întors spatele. Biserica Penticostală din România s-a autoizolat de organizaţiile creştine internaţionale în aşa măsură, încât astăzi, la 20 de ani de la căderea comunismului, avem mai puţine legături cu aceste organizaţii decât în perioada persecuţiei, când menţinerea legăturilor cu străinătatea era atât de dificilă. În faţa acestei realităţi mă întreb „Ce s-ar întâmpla dacă Biserica Penticostală ar mai trece printr-o prigoană? I-am căuta din nou pe fraţii noştri?”

Consider că Biserica Penticostală din România are obligaţia morală de a manifes-ta preocupare pentru aflarea adevărului şi pentru asumarea greşelilor trecutului. Este inadmisibil ca instituţiile statului să o ia înaintea Bisericii în acţiunea de demascare şi condamnare a fenomenului colaborării. Un eventual refuz din partea celor puşi în fruntea Bisericii de a cunoaşte şi promova adevărata istorie a Mişcării penticostale din România ar însemna complicitate cu colaboratorii şi, implicit, necinstirea ade-văraţilor eroi ai credinţei. Ar însemna trăire într-o mare minciună pe care ar urma să o transmitem generaţiilor următoare de credincioşi. Ar însemna să transmitem din generaţie în generaţie o atitudine triumfalistă şi să nu învăţăm nimic din istorie.

Simpla lecturare a acestei cărţi şi acceptarea informaţiilor ca fiind obiective nu vor avea ca efect „curăţirea” de care are nevoie Biserica Penticostală din România. Este necesar ca, în primul rând, cei care au colaborat cu Securitatea să facă dovada unui act de responsabilitate prin mărturisirea acestui păcat şi, dacă mai sunt încă slu-jitori, să renunţe măcar pentru o vreme la slujire. Apoi, mai este necesar ca împreună, oficial, prin reprezentanţii noştri, să ne asumăm greşelile şi păcatele trecutului şi să ne dezicem public de păcatul colaborării. Este datoria noastră, a tuturora, după cum vina şi ruşinea trădării sunt ale noastre, ale tuturora! Istoria poporului Israel ne învaţă că trezirea spirituală vine numai atunci când întreg poporul se smereşte, se pocăieşte şi se întoarce de la păcatele sale (2 Cronici 7:14; Neemia 1:6-9; Daniel 9:20).

Păstor John F. TipeiRectorul Institutului Teologic Penticostal din București

xiv xv

Prefata redactoruluiVindecarea prin mărturisire

Mă simt onorat că păstorul Vasilică Croitor a apelat la mine să-i dau o mână de ajutor în lecturarea prealabilă şi redactarea impresionantului său vo-lum Răscumpărarea memoriei. Dincolo de avantajul pe care îl am, de a cu-noaşte foarte bine cum stă delicata problemă a relaţiei dintre Biserică şi statul comunist, în toate cele 18 culte legale din România, după 20 de ani de presă de informaţie şi investigaţie, curajosul autor al acestei cărţi şi-a adus aminte de interviul răsunător cu mitropolitul Nicolae Corneanu, al Banatului, publi-cat în cotidianul România liberă, din 10 martie, 1997, în care înaltul prelat, nu doar că a recunoscut în totalitate colaborarea sa cu Securitatea, dar şi-a cerut public scuze tuturor celor cărora le-a făcut vreun rău, înainte de 1989, creând astfel – pentru prima dată, în societatea românească postcomunistă – un model al „vindecării prin mărturisire”. Din păcate, gestul primului lider de rang înalt al unei Biserici româneşti, care şi-a pus în mod public cenuşă în cap, ieşind onorabil din ruşinea compromisului comunist, n-a mai fost urmat, nici de alţi ierarhi ai propriei Biserici, nici de protagonişti ai altor culte recu-noscute oficial de statul nostru. Aşa se face că după câţiva ani, văzând că trece timpul şi nu se întâmplă reparaţia aşteptată, din interiorul instituţiilor religioa-se, cum ar fi fost firesc, am deschis o pagină în acelaşi cotidian, în care adre-sam tuturor celor care aveau mustrări de conştiinţă îndemnul la mărturisire publică, considerând că regenerarea morală a unui popor răvăşit de nemiloasa dictatură comunistă trebuie să înceapă cu prioritate din Biserică, instituţia cea mai aproape de Dumnezeu şi de sufletul omului, înainte ca acest lucru să se întâmple în cultură, economie, agricultură sau politică. Nici această oportuni-tate n-a fost folosită de nici un cult din România, deşi dădeam asigurări publi-ce că mărturisitorul va fi apărat cu mijloacele presei, în toate prilejurile, după mărturisirea vinei, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul mitropolitului Banatului. Şi iată că au trecut mai bine de zece ani de la acele demersuri publicistice, şi peste 20 de la eliberarea de comunism, timp în care Bisericile continuă să tragă după ele un lest greu, ca o piatră de moară atârnată de un gât fragil, con-tinuând dintr-o inerţie inadmisibilă (dacă nu dintr-o laşitate preaomenească a celor implicaţi!) colaborarea cu tragica utopie comunistă, în deplină libertate de expresie şi conştiinţă. Ceea ce este o mare anomalie, atât din punctul de vedere al moralităţii comune, cât mai ales din riguroasa perspectivă biblică!

Demersul elucidator al tânărului păstor Vasilică Croitor şi mai ales cura-jul de a publica acest volum se naşte, prin urmare, din disperare, credinţă şi luciditate. Răstimpul de 20 de ani, care a trecut de la eliberarea de comunism, nu este un termen rezonabil pentru procesul de limpezire a vinovăţiilor, în ca-zul colaborării oamenilor Bisericii cu regimul comunist şi Securitatea lui, aşa cum nu e nici în cazul celor 1116 victime ale Revoluţiei, fără niciun verdict juridic reparator, pronunţat până în clipa de faţă. Dacă în acest caz din urmă,

.

xiv xv

s-a găsit soluţia extremă a acţiunii la CEDO (şi am făcut parte din delegaţia de revoluţionari care a plecat la Strasbourg, după o lungă grevă a foamei), soluţia lui Vasilică Croitor este tot una in extremis, dar de sens contrar: el îşi asumă din interiorul cultului său riscurile elucidării adevărului, până la ulti-mele consecinţe, cu orice preţ. Trebuie să spun că această asumare conştientă m-a emoţionat şi m-a făcut să mă solidarizez cu demersul său de la început, eroismul fiind o dimensiune firească de autenticitate a martirajului cu care au ieşit din catacombe primii creştini, cu tavanul lumii pagâne în cap, contrar compromisului cu Satana, din anii comunismului. Această carte trebuia scrisă şi e bine că ea a fost documentată şi publicată de o conştiinţă de anvergura profesională, morală şi creştină a lui Vasilică Croitor. Dacă Congresul Cultu-lui Penticostal de la Timişoara, din 2006, a refuzat rezoluţia în acest sens a Comunităţii Regionale din Constanţa, unde activează păstorul Vasilică Croi-tor, acesta a luat iniţiativa pe cont propriu, dovedind că uneori e nevoie de oa-meni anume făcuţi pentru istorie, când instituţiile oficiale nu au personalităţi de vocaţie, pe măsura timpurilor care provoacă parcă la scrierea paginii de istorie. Păstrând proporţiile, dacă Revoluţia română a început la Timişoara, în decembrie 1989, „revoluţia” Cultului Penticostal, în sensul eliberării efective de comunism, prin mărturisirea adevărului întreg, nu cu jumătate de gură, credinţă şi conştiinţă, începe 20 de ani mai târziu la Constanţa, în cealaltă extremitate a României.

Este bine că această carte a fost scrisă de un om tânăr ca Vasilică Croitor. El face parte din ceea ce societatea civilă numeşte „generaţia Piaţa Universită-ţii”, prima zonă liberă de neocomunism din România. Prin urmare, nu poate fi acuzat de către elefanţii de porţelan, care au mai rămas în toate cultele Româ-niei, de frustrări, resentimente şi dorinţe de răzbunare, cum s-a întâmplat cu foştii deţinuţi politici, care au încercat să-şi reabiliteze memoria, după lungii ani de suferinţe şi privaţiuni. Vasilică Croitor e, în plus, un om de cultură, tobă de carte, după modelul lui Wurmbrand, iar solida sa formaţie teologică şi laică i-au dat anvergura evaluării ansamblului. Fiind, în primul rând un om al credinţei, dornic să elucideze delicata problemă a colaboraţionismului din interiorul Cultului Penticostal, cartea sa nu va putea fi acuzată de tentaţia sen-zaţionalismului şi succesului publicistic ieftin, ci apare cu evidenţă în lumina asumării unei răni grave de către o conştiinţă înaltă, care-şi pune problema viitorului credinţei şi al instituţiei Bisericii sale, din punctul de vedere dez-inhibat de cenzură şi autocenzură al generaţiei tinere. Nicio boală nu poate fi vindecată, cu atât mai mult una gravă, decât dacă i se pune în prealabil un dia-gnostic real, corect, exact. În acest sens, volumul Răscumpărarea memoriei e o carte solidă de istorie adevărată, scrisă pe baza studierii a mii de documente incontestabile, extrase din arhivele CNSAS şi ale Departamentului de Stat pentru Culte, care frig degetele şi inima celor ce le ating, însă nimic nu e cer-cetat pentru impactul informaţiei în sine, ci e coroborat cu întregul context în care a apărut deviaţia, mutaţia şi anomalia, evaluarea sa fiind rezultatul salutar al libertăţii de expresie şi conştiinţă din ultimii 20 de ani. Prin documentarea şi analiza impecabilă a mecanismelor generale, ideologice şi instituţionale, politice, sociale, eclesiale, sociologice şi chiar psihologice, care au favorizat colaboraţionismul, cartea Răscumpărarea memoriei poate fi socotită un mo-

xvi xvii

del de elucidare a relaţiei dezastruoase cu Securitatea şi comunismul, nu doar pentru bisericile locale ale întregului Cult Penticostal, ci şi pentru celelalte culte din România, rămase încă restanţiere la acest capitol al asumării şi „vin-decării prin mărturisire”.

Nu ascund faptul că volumul lui Vasilică Croitor este unul şocant, din toa-te punctele de vedere, în primul rând pentru viziunea de ansamblu pe care o oferă, că nu doar Bisericile majoritare au fost confiscate masiv de Securitate, ci chiar toate cultele, iar în interiorul Bisericii Penticostale, ca şi în cazul ce-lorlalte denominaţiuni, vânzarea de frate a coborât de la nivelul conducători-lor oficiali la ultimii oameni de serviciu din instituţii, imaginea generală fiind aceea a unui viespar diabolic, în care toţi îi urmăreau pe toţi, fiecare văzând în aproapele său un duşman bun de vândut şi sacrificat. Iar dacă am fost cu-tremurat de această imagine, deşi am stagii îndelungi în arhivele Securităţii şi comunismului, cu atât mai şocaţi vor fi credincioşii actuali ai Cultului Penti-costal, când îşi vor vedea majoritatea reperelor instituţionale, istorice, golite de conţinut moral.

Venind din generaţia tânără, care preia din mers viitorul Bisericii Apos-tolice a lui Dumnezeu, e o evidenţă de bun simţ că păstorul şi cercetătorul Vasilică Croitor n-a dorit să-şi demoleze propriul cult, ci să-l întărească prin rostirea adevărului întreg, aşa cum oţelul înroşit în foc până la incandescenţă se purifică prin trezirea lui la realitate, într-o baie de apă rece. Publicarea aces-tei cărţi va provoca multă fierbere, se vor înălţa nori de comentarii, aşa cum e şi firesc, de altfel, cum se întâmplă şi la impactul oţelului incandescent cu botezul răvăşitor în apă. Dar abia acest botez în Duhul adevărului va oţeli cre-dinţa creştinilor autentici, care vor conştientiza pe parcurs că fac parte dintr-un cult, în interiorul căruia un tânăr păstor a avut curajul credinţei în adevărul dumnezeiesc, care eliberează, şi a scris o carte fundamentală pentru viitorul acestei denominaţiuni. Dacă până acum, originea relativ recentă şi modestă a Cultului Penticostal, dar şi a doctrinei sale, căreia i s-a adăugat regretabila fluctuaţie de conştiinţă a liderilor săi, în perioada comunistă, pot fi puse sub semnul unei oarecare nebulozităţi, adevărata istorie a acestei Bisericii, în or-dinea adevărului întreg, abia acum începe. Sau, cel puţin, cartea Răscumpă-rarea memoriei e o piatră de temelie sigură pentru cel mai îndelungat viitor.

În sfârşit, dacă Vasilică Croitor nu scria acum această carte, o scria cineva mai târziu, cu toată siguranţa, judecând după cum evoluează lucrurile în toate domeniile cunoaşterii trecutului. Istoria nu poate rămâne definitiv în prizonie-ratul generaţiilor compromise ale trecutului, ci aparţine de drept şi de fapt vii-torului. Iar dacă Biserica are nevoie de generaţii viitoare curate, are şi obliga-ţia biblică să le lase moştenire o istorie curăţată şi vindecată prin mărturisire. Cartea Răscumpărarea memoriei, realizată impecabil de Vasilică Croitor, din toate punctele de vedere, are curajul profeţilor Vechiului Testament, care le puneau fără frică stăpânilor lumii de atunci adevărul crud în faţă, fiind scrisă cu înţelegere creştină pentru cei căzuţi, dar cu faţa întotdeauna spre viitorul credinţei adevărate în Dumnezeu şi în Mântuitorul lumii de azi şi de mâine.

Ion ZubașcuScriitor, publicist

xvi xvii

ArgumentRăscumpărarea memoriei nu trebuia scrisă! Normal ar fi fost ca Biserica

să treacă la acțiune imediat după ieșirea din comunism. Răscumpărarea me-moriei ar fi trebuit să fie consecința unui proces laborios inițiat de Biserică, proces ale cărui rezultate ar fi trebuit să fie publicate într-un raport.

Cartea aceasta nu trebuia scrisă acum! Biserica trebuia să fie cu un pas înaintea societății, oferind un model, arătând calea pentru restaurare. Din ne-fericire, timp de douăzeci de ani, am constatat cu surprindere că Biserica îm-prumută tot mai mult retorica societăţii, amalgamând lucrurile şi punându-i laolaltă pe eroi şi pe trădători.

Cartea aceasta nu trebuia scrisă de mine! Nu unul, ci zeci de cercetători ar fi trebuit să fie invitați să analizeze cu atenție perioada comunistă, așa cum a fost analizat și condamnat nazismul la Nürnberg. Din păcate, dialogul pe această temă a fost evitat în mod abil la Congresul Cultului Penticostal de la Timișoara, în 2006.

Cartea aceasta nu trebuia scrisă sub forma unor dezvăluiri! Dezvăluirea este ultimul resort de care trebuie să se facă uz. A fost nevoie de această abor-dare fiindcă ne-am dovedit incapabili în mai multe domenii: colaboratorilor le-a lipsit puterea de a-și mărturisi greșeala colaborării, celorlalți le-a lipsit voința și viziunea de a facilita mărturisirea într-un cadru sănătos, al harului, și tuturor laolaltă ne-a lipsit înțelegerea corectă despre adevăr şi dreptate, aşa cum sunt prezentate acestea în Sfintele Scripturi.

Ar fi fost aşadar de dorit să nu începem răscumpărarea trecutului cu o car-te scrisă în al unsprezecelea ceas, ci cu un proiect mai timpuriu şi mai amplu. Beneficiile unei asemenea întreprinderi ar fi fost enorme pentru generația care a bâjbâit în ultimii douăzeci de ani, în încercarea de a desluși câte ceva din istoria neguroasă a deceniilor precedente. La Congresul de la Timișoara am înțeles că singura opțiune care ne-a mai rămas este prezentarea documentelor și analizarea mărturiilor sub forma unei cărți, demarând astfel dialogul mult așteptat.

Știu care sunt riscurile la care m-am expus atunci când mi-am asumat misiunea aceasta. Dezvăluirile rezultate în urma interpretării documentelor istorice sunt prea tulburătoare pentru a nu polariza lumea cititorilor. Subiectul deconspirării a incitat spiritele dintotdeauna, şi o va face cu atât mai mult acum, când avem de-a face cu documente istorice imposibil de negat și cu detalii dureroase ale trecutului de care încă suntem atât de legați.

Mă aștept ca unii să atace proiectul acesta din rea-voință sau la comandă, după cum mă aștept ca alții să-l critice cu „bune” intenții, dat fiind că nu sunt capabili să înțeleagă libertatea de expresie, necesitatea aflării adevărului și transparența; despre aceştia se poate spune că se numără printre victimele târ-

xviii xix

zii ale mașinii de propagandă comunistă care timp de jumătate de veac a tocat neîncetat valori, principii şi destine. Logica strâmbă, dezvăluită de Orwell în Ferma animalelor, îi caracterizează pe mulți români: dacă denunți o faptă rea, atunci negreşit ai intenții rele!

Tuturor celor care gândesc astfel le spun că este mai bine ca această is-torie să fie scrisă de un cercetător penticostal, cunoscător și practicant sincer al credinței penticostale, de cineva care are posibilitatea să interpreteze din interior efectele fenomenului colaboraționist și implicațiile sale pentru Cultul Penticostal. De altfel, ar fi fost doar o chestiune de timp până când alți cerce-tători ar fi fost atrași de analiza acestui fenomen, mai ales că s-au scris deja lucrări numeroase despre Biserica Ortodoxă, Biserica Greco-Catolică, Biseri-ca Baptistă, Adventiștii de Ziua a Şaptea, Biserica Reformată.

Probabilitatea apariţiei unei lucrări similare despre penticostali nu mai intră în discuție, însă, dacă autorul ar fi fost din afara mișcării penticostale, o astfel de lucrare ar fi fost susceptibilă de reavoință. Dimpotrivă, cei care îmi cunosc luările de poziție în interiorul Cultului Penticostal știu că poziția mea, deloc privilegiată, mă exonerează de bănuiala că aș fi scris la comandă un text pentru a cosmetiza istoria penticostalilor români. Nu sunt deprins să lingușesc, iar dacă se va întâmpla ca cineva să scrie vreodată o istorie coman-dată, pentru a acoperi adevărul, atunci cu siguranţă acela nu voi fi eu.

Așadar, demersul acesta nu este îndreptat împotriva Bisericii Penticostale, întrucât mă situez în interiorul ei și am rămas membrul ei după aceste studii aprofundate. Pe de altă parte, n-am căutat nici să înfrumusețez istoria, ci să expun faptele și evenimentele istorice cât mai fidel cu putință.

Cartea de faţă are drept țintă despovărarea Bisericii de tarele trecutului care bântuie prezentul şi aşezarea unei pietre de hotar pentru generația tânără, căreia trebuie să i se dea șansa unui nou start, întemeiat pe adevăr, pe credință și pe valori neştirbite de compromisuri astăzi prea ușor acceptate.

Nu pot trece sub tăcere faptul că pregătirea acestei lucrări a fost însoțită permanent de multe zbateri lăuntrice, apărute de îndată ce am descoperit deta-lii care fac referiri directe la persoane care s-au bucurat de toată simpatia mea. Însă, din dorința de a fi credincios adevărului istoric, a trebuit să evit auto-cenzura sau folosirea dublei măsuri, în funcție de preferințele personale. Am căutat, în schimb, să fiu extrem de riguros în selectarea documentelor incluse în această carte, alegându-le pe acelea de a căror veridicitate m-am convins, după ce am căpătat, în prealabil, convingerea că am înţeles corect contextul lor istoric. Am omis acele documente care ar fi putut da naștere la speculații, care conțineau informații neverificate sau manipulări ale protagoniștilor.

Pentru realizarea unei cercetări aprofundate, am folosit surse inedite cât mai variate, care mi-au fost accesibile odată cu dobândirea statutului de cerce-tător acreditat la câteva din arhivele din țară. Capacitatea uriașă a Securității de a supraveghea societatea, dublată de o arhivare foarte meticuloasă, a generat un depozitar imens al trăirilor și zbaterilor Bisericii Penticostale, situaţie care, de altfel, este valabilă pentru spaţiul socio-religios românesc în ansamblul lui. Alături de resursele numeroase aflate în arhivele CNSAS, am avut în vedere și peste 10.000 de documente existente în arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte. Aceste documente sunt de un real folos în elucidarea metodelor pe care

xviii xix

le-a folosit Statul comunist pentru controlul Bisericii. Cu siguranță cerceta-rea istoriei penticostalismului românesc ar fi avut un avans semnificativ dacă aceste arhive nu ar fi fost date uitării în anii de după Revoluție, când ochii tuturor erau ațintiți spre arhivele deținute de fosta Securitate, arhive predate spre cercetare abia începând cu anul 2004.

De mare folos sunt și arhivele Partidului Comunist care au fost dese-cretizate recent de către Arhivele Naționale şi care conţin informații despre dezvoltarea aparatului represiv și directivele care au stat la baza activității Securității și a Departamentului Cultelor.

Este de remarcat activitatea tot mai intensă a unor cercetători și istorici care au scris în ultimii ani studii și sinteze despre regimul comunist din Ro-mânia. Acestora li se adaugă acțiunea de recuperare a memoriei desfășurată de fundații și organizații neguvernamentale care au sesizat pericolul stingerii din viaţă a generației eroilor rezistenței comuniste și a martorilor represiunii aparatului de stat. Odată cu dispariţia lor, vom ajunge să pierdem mărturii de o valoare inestimabilă pentru trecutul recent al țării. Corpusul documentar năs-cut în urma acestor interviuri, jurnale sau memorii va constitui de acum încolo un domeniu de cercetare la fel de bogat în informații precum arhivele, dacă nu chiar mai important, prin faptul că avem de-a face cu mărturii vii.

Analiza ideilor și a evenimentelor care alcătuiesc istoria Bisericii Penti-costale în perioada comunistă presupune atât apelul la diverse discipline, cât și coroborarea unor informații mult mai extinse decât cele oferite de arhivele CNSAS sau de cărțile de istorie penticostală (acestea din urmă fiind foarte li-mitate ca număr și deficitare în ceea ce privește tratarea relației dintre Biserica Penticostală și statul comunist). Alături de mărturiile istorice, trebuie făcută precizarea că lucrarea de față urmărește și implicaţiile teologice, ecleziastice și morale ale relației dintre Cultul Penticostal și regimul comunist. Din nefe-ricire, o mare parte a discuției care se poartă în jurul acestui subiect fie ignoră contextul istoric în care s-au derulat evenimentele, fie trece cu vederea aspec-tele teologice sau etice presupuse de colaborare. Nu în ultimul rând, studiul acesta își propune (într-o măsură limitată) abordarea aspectelor psihologice ale rezistenței, cedării sau colaborării.

O mare parte din documentele prezentate în carte sunt aduse pentru în-tâia oară la cunoștința publicului și, de aceea, trebuie să fie însoțite de note și explicații substanțiale. Am evitat să fac modificări în text, chiar și atunci când au fost ortografiate greșit numele unor persoane, însă, pentru a evidenția greșelile gramaticale și de logică sau comicul de situație, le-am semnalat cu particula „sic!”.

Pentru concizie, am folosit deseori abrevieri și am omis punctele dintre litere, conform uzanțelor actuale.

xx xxi

AbrevieriACNSAS Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

SecuritățiiAoG Assemblies of GodASSC Arhiva Secretariatului de Stat pentru CulteASC Asociația Studenților ComuniștiBEE Biblical Education by ExtensionBGEA Billy Graham Evangelistic AssociationBID Biroul de Informatică și Documentare (din cadrul Securității)BOR Biserica Ortodoxă RomânăCAM Christian Aid MinistriesCAP Cooperativa Agricolă de ProducțieCC al PCR Comitetul Central al Partidului Comunist RomânCoG Church of GodCID Centrul de Informatică și DocumentareCNSAS Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor SecuritățiiCP Cultul PenticostalCRPC Comunitatea Regională Penticostală ConstanțaDC Departamentul CultelorDUI Dosar de urmărire informativăFBI Federal Bureau of InvestigationFDP Frontul Democrației PopulareGAS Gospodărie Agricolă de StatIBRA International Broadcasting Radio AssociationKGB Comitetul pentru Securitatea Statului din URSSMAI Ministerul Afacerilor InterneONT Oficiul Național pentru TurismONU Organizația Națiunilor UnitePCR Partidul Comunist RomânPE Parlamentul EuropeanPMR Partidul Muncitoresc RomânRDG Republica Democrată GermanăRPR Republica Populară RomânăRSR Republica Socialistă RomâniaR.S.S.Moldovenească Republica Socialistă Sovietică MoldoveneascăREEM Russian and Eastern European MissionSMB Securitatea Municipiului BucureștiSMR Societatea Misionară RomânăSUA Statele Unite ale AmericiiTO Tehnica operativă de interceptare a convorbirilor telefonice și

înregistrare ambientalăURSS Uniunea Republicilor Socialiste SovieticeUTC Uniunea Tineretului Comunist

xx xxi

CuprinsMulțumiri ...........................................................................................................xCuvânt înainte .................................................................................................. xiPrefața redactorului ....................................................................................... xivArgument ...................................................................................................... xvii

CAP. 1 ROMâNIA COMUNISTã....................................................1România la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial ..................................3Instalarea puterii comuniste în România ...........................................................3Braţul armat al Partidului - Securitatea .............................................................7Partizanii şi lupta armată .................................................................................11Adevărata luptă a comunismului .....................................................................16În două luntri ...................................................................................................18Concluzie .........................................................................................................20

CAP. 2 PĂCAtuL oRIgInAR ......................................................21Particularităţile penticostalismului românesc interbelic ..................................21Două decenii în ilegalitate ...............................................................................24Conducători nepotriviți ....................................................................................25Un dar otrăvit - recunoaşterea oficială a Cultului ............................................28Centralismul – esența politicii Statului față de culte .......................................36Concluzie .........................................................................................................37

CAP. 3 UN NOU FARAON – DEPARTAMENTUL CULTELOR ... 39Ofensiva legislativă .........................................................................................40Împuternicitul Cultelor ....................................................................................40Departamentul Cultelor ...................................................................................48a) Îngrădirea dreptului de liberă circulaţie a slujitorilor ..................................49b) „Arondarea” bisericilor ..............................................................................52c) Împiedicarea creşterii numerice a Bisericii .................................................55d) Eradicarea manifestărilor darurilor Duhului Sfânt .....................................58e) Standardizarea slujbelor .............................................................................62f) Crearea unei ierarhii ....................................................................................64g) Controlul resurselor financiare ....................................................................68h) Înlocuirea unor elemente nesupuse din conducere ....................................69i) Interzicerea oricăror forme organizate de catehizare ..................................72j) Autorizarea bisericilor, autorizaţii de construcţie, renovări etc. ..................74k) Legăturile cu străinătatea ............................................................................76l) Depistarea şi cunoaşterea activităţii grupărilor nerecunoscute ...................79

xxii xxiii

m) Lucrările de tipar ........................................................................................79n) Mobilizarea cultelor pentru realizarea ambiţiilor ceauşiste ........................81o) Arbitrare și manipulare în cazul conflictelor interne ale Cultului ...............83Concluzie .........................................................................................................85

CAP. 4 SECURITATEA ...................................................................87Planurile de măsuri ..........................................................................................89a) Supravegherea informativă a întregii activități a Cultului ..........................90b) Contracararea acțiunilor contestatare ale credincioșilor .............................97c) Împiedicarea dizidențelor în Cultul Penticostal ........................................100d) Împiedicarea cursurilor biblice ilegale ......................................................101e) Difuzarea de literatură ...............................................................................109f) Descoperirea legăturilor cu străinătatea .....................................................115g) Fuga din țară ..............................................................................................123h) Supravegherea informativă a Diasporei penticostale ................................128i) Manipularea opiniei publice – serviciul de contrainformații .....................131Concluzie .......................................................................................................134

CAP. 5 INFORMATORII ..............................................................137a) Selectarea informatorilor ...........................................................................138b) Verificarea „candidaţilor” ..........................................................................139c) Metoda de recrutare ...................................................................................140d) Angajamentul de colaborator ....................................................................143e) Instructajul .................................................................................................149f) Transmiterea informațiilor .........................................................................154g) Recompense ..............................................................................................155h) Refuzul colaborării ....................................................................................158i) Verificarea informatorilor ...........................................................................161j) Abandonul / Încetarea colaborării ..............................................................162k) Informatori deconspiraţi ............................................................................163l) Informatori necredincioşi, plasaţi între pocăiţi: .........................................164m) Recrutarea la Serviciul paşapoarte ...........................................................164

CAP. 6 SLugĂ LA DoI StĂPÂnI? ............................................169a) Gheorghe Bradin, alias „Scorţaru” (1895-1962) ................................171b) Pavel Bochian, alias „Luca” / „LuceScu” ...........................................181c) Eugen Bodor, alias „oLaru” / „Fagur Bucovineanu” .................188d) Trandafir Şandru, alias „Petru” .............................................................198e) Constantin Gross, alias „Dumitriu virgiL / vrânceanu” ..........209f) Nicky Pop, alias „Picu emiL”, „PoPeScu” ..........................................220Concluzie .......................................................................................................227

xxii xxiii

CAP. 7 DIZIDENTII - UN NOU TIP DE SAMARITENI ..........229Un proiect eșuat .............................................................................................231Dizidenţii şi Securitatea .................................................................................233Dizidenţii şi Cultul Penticostal ......................................................................235Diverse grupări dizidente ..............................................................................240

Comunitatea Apostolică Universală – Botezată cu Duhul Sfânt ..............240Penticostalii de ziua a 7-a .........................................................................244Fiii Domnului ............................................................................................245

Alte grupări ....................................................................................................246Ţiganii dizidenţi ........................................................................................246

Concluzie .......................................................................................................247

CAP. 8 PSALMI DE BIRuInȚĂ ..................................................249a) Cercurile de rugăciune ..............................................................................251b) Evanghelizări improvizate la diverse evenimente.....................................254c) Nesupunerea unor credincioși curajoși .....................................................255d) Botezurile clandestine ...............................................................................259e) Realizarea unor construcții în pofida voinței autorităților .........................260

Biserica Penticostală din Bistrița - studiu de caz ......................................260f) Conspirativitatea în cadrul întâlnirilor și în viața de zi cu zi .....................263g) Suferinţa pentru credinţă ...........................................................................266h) Personalități care frecventau Biserici penticostale ....................................270

Cazul Elisabetei Vasiliu Bacovia .............................................................270Concluzie .......................................................................................................272

CAP. 9 BIRuItoRI PÂnĂ LA MoARtE ..................................273a) Constantin Caraman ..................................................................................273b) Victor Răscol .............................................................................................280c) Vasile Radu Răscol ....................................................................................282d) Elena Radu Răscol ...................................................................................284e) Răscol Nicolae ...........................................................................................286f) Răscol Lidia ..............................................................................................288g) Caravan Vladimir, alias Iosif Warten ........................................................289h) Alecu Iacob ...............................................................................................293i) Mircea Deteșan ..........................................................................................295Concluzie .......................................................................................................297

CAP. 10 StRĂInĂtAtEA ..............................................................299a) Operațiunea „oriZont” .......................................................................... 304b) Bani pentru România ................................................................................306c) Organizațiile penticostale din Occident ....................................................307d)„Neprihăniții dintre națiuni” ......................................................................315

xxiv

e) Organizații parabisericești .........................................................................331f) Organisme politice .....................................................................................337g) Rolul mass-mediei în susținerea bisericii ..................................................346h)Studiu de caz – vizita lui Billy Graham în România ..................................351

CAP. 11 MItuRI DESPRE InutILItAtEA DEConSPIRĂRII ..357

CAP. 12 Quo VADIS? .....................................................................371Asumarea trecutului ......................................................................................371Analizarea trecutului .....................................................................................372Răscumpărarea ..............................................................................................373Aprecierea eroilor ..........................................................................................376Reforma .........................................................................................................377

Reforma morală ........................................................................................378Reforma instituțională ..............................................................................381Reforma spirituală ....................................................................................384

Concluzie .......................................................................................................386

ANEXE.................................................................................................389Anexa 1 ..........................................................................................................390Anexa 2 ..........................................................................................................398Anexa 3 ..........................................................................................................401Anexa 4 ..........................................................................................................402Anexa 5 ..........................................................................................................403Anexa 6 ..........................................................................................................408

BIBLIOGRAFIE .........................................................................................412INDICE DE NUME .....................................................................................423INDICE DE LOCURI .................................................................................433

1

„Comunismul este suflarea morții asupra religiei.”

richard Wurmbrand

România comunistã

Parlamentul României post-decembriste a fost scena unor evenimente tulburătoare, în data de 18 decembrie 2006, când, prin vocea preşedintelui ei, România încerca să se despartă de blestemul comunist. În numele Statului român, preşedintele a condamnat în mod oficial regimul comunist şi a cerut scuze victimelor terorii, deschizând astfel calea nu doar pentru justiţie şi dreptate, ci şi pentru reconcilierea cu memoria împovărată a unei jumătăţi de secol.

Raportul prezentat cu acea ocazie în faţa camerelor reunite ale Parlamen-tului României reprezintă, pe de o parte, unul dintre cei mai fermi paşi făcuţi de un preşedinte de stat în condamnarea puterii comuniste şi, pe de altă parte, acţiunea cea mai bine argumentată, întrucât mesajul preşedintelui se întemeia pe o sinteză alcătuită pe baze ştiinţifice de către o echipă de cercetători renu-miţi.

Discursul de la acea dată al preşedintelui Traian Băsescu a stârnit reacţii diametral opuse, polarizând societatea românească şi arătând deslușit că, la șaptesprezece ani după prăbuşirea sa, comunismul încă mai trăia, sub diferite înfăţişări, în ființa multor conaţionali1. Dacă mai ținem cont și de faptul că România este singura ţară fostă comunistă care a condamnat în mod oficial regimul totalitar, precum şi faptul că nici măcar în Parlamentul European nu

1 Este deosebit de grăitor faptul că prima măsură luată de Nicolae Văcăroiu, la preluarea mandatului de preşedinte interimar, a fost să scoată de pe site-ul preşedinţiei raportul comisiei Tismăneanu. La revenirea sa la Cotroceni, primul ordin al preşedintelui Băsescu a fost acela de afişa din nou pe site-ul preşedinţiei Raportul final.

răscumpărarea memoriei

2 3

s-a reuşit introducerea unei astfel de rezoluţii2 (din pricina opoziţiei stângii socialiste, care are rădăcini comune cu mișcarea comunistă şi i-a preamărit re-alizările), atunci vom putea înţelege de ce ziua de 18 decembrie 2006 a stârnit „toţi demonii ţinuţi de aproximativ cincizeci de ani în interiorul butoiului”.3

Prestaţia actorilor prezenţi pe scena Parlamentului României de la acea dată ilustrează unul dintre cele mai elocvente motive pentru care studiul apro-fundat al istoriei României (şi a Bisericii, în speţă) este extrem de necesar pentru generaţia contemporană4. Încrâncenarea cu care reminiscenţele comu-niste din Parlamentul României au întâmpinat prezentarea Raportului are co-respondent în însăşi istoria ţării noastre, întrucât comunismul s-a impus prin violenţă şi manipulare în România şi nu acceptă să dispară pur şi simplu; nu acceptă să fie demascat nici măcar astăzi, la mulţi ani de la Revoluţie, când simpla scurgere a timpului ar fi trebuit să uşureze realizarea acestui demers. Vindecarea de răul secolului, cum a numit Thierry Wolton5 perioada comu-nistă, se dovedeşte a fi mai anevoioasă decât condamnarea nazismului şi este încă departe de a se fi încheiat.

Evenimentul istoric din Parlamentul anului 2006 a relevat două aspecte foarte importante: (1) rănile provocate de teroarea comunistă sunt încă des-chise şi (2) adevărul despre comunism este departe de a fi cunoscut și asumat de poporul care i-a fost victimă timp de 45 de ani. Din cele două concluzii rezultă un silogism care stă la baza acestei cărţi şi anume: vindecarea rănilor adânci din sufletul naţiunii noastre nu se poate face decât prin cunoaşterea şi asumarea adevărului istoric.

Biserica Penticostală din România, asemenea întregii societăţi româneşti, a cunoscut în mod profund suferinţa şi zbaterile cauzate de instaurarea comu-nismului. Ea a constituit o ţintă predilectă pentru Securitate şi pentru Partidul Comunist, în eforturile de subjugare a poporului român. Din nefericire, încer-cările de a dezbate şi de a aduce la lumină travaliul Bisericii din România, în perioada comunistă, nu sunt abordate cu consecvenţă şi profesionalism, astfel că discuţiile sunt sporadice, bazate pe zvonuri şi manipulări, având cel mai adesea drept rezultat pierderea încrederii în posibilitatea stabilirii adevărului istoric. În consecinţă, umbrele trecutului sunt încă prezente sub multe forme, atât în societate, cât şi în Biserică. Pentru a ne putea debarasa de ele este imperios necesară o analiză critică a sistemului comunist şi a efectelor sale asupra Bisericii.

Înţelegerea mecanismelor prin care puterea comunistă, protejată de tan-curile sovietice, a reuşit să se impună în ţara noastră are o mare însemnătate în clarificarea frământărilor actuale din societate şi a direcţiei în care ne în-dreptăm.

2 În 25 ianuarie 2006, Parlamentul European a respins rezoluția referitoare la condamnarea „crimelor regimurilor comuniste totalitare”. Întrucât rezoluțiile PE nu au putere legisla-tivă sau judecătorească, aceasta ar fi fost un simplu act de condamnare morală a crimelor comunismului, și, totuși, nu a primit numărul necesar de voturi. Comunismul european nu s-a stins, ci s-a convertit în multiple partide și ideologii care simulează democrația.

3 Vladimir Tismăneanu și Mircea Mihăieș, Cortina de ceață, Iași, Polirom, 2007, p. 240.4 Recomand celor care nu au urmărit şedinţa să urmărească înregistrarea afișată pe situl

www.carteamea.ro 5 Thierry Wolton, Roșu brun – Răul secolului, Fundaţia Academia Civică, București, 2001.

2

românia comunistă

3

România la sfârşitul celui de-al Doilea Război MondialDupă dobândirea independenţei, în 1877, şi instaurarea monarhiei, în

1886, două războaie mondiale au scurtcircuitat încercările de modernizare a ţării, susţinute de către clasa politică şi elita culturală. Cu toate acestea, România se încadra, politic și ideologic, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, între țările europene, cu o cultură și o civilizație care se înscriau în valorile și aspirațiile popoarelor europene.6

Încheierea armistițiului cu Germania, în Primul Război Mondial și partici-parea alături de nemți în cel de-al Doilea Război Mondial au subminat puterea de negociere a țării, reducând-o la un obiect de schimb între marile puteri. În aceste condiții, faptul că rezoluțiile acestora nu au afectat şi mai drastic situația teritorială a României după cea de-a doua deflagraţie mondială, a fost un cadou pe care istoria ni l-a oferit cu generozitate.

În timp, pierderile teritoriale au fost reduse, înţelegerea de la Yalta a aban-donat țara noastră în sfera de influenţă sovietică – sistemul ideologic, politic şi social cel mai represiv şi nefast din istoria omenirii. Lipsită de aliaţi, cu o economie ruinată de război, România a fost abandonată şi subordonată inte-reselor sovietice, după cum au decis Stalin, Roosevelt şi Churchill (dar mai ales Stalin...).

Instalarea puterii comuniste în RomâniaPartidul Comunist Român a luat fiinţă în anul 1921, sub influenţa pe care

Revoluţia din Octombrie a exercitat-o în mod controlat asupra partidelor so-cialiste de pretutindeni. Fiind privit de la bun început ca un instrument de pro-pagandă sovietică în România, comunismul a fost respins de către societatea românească.7 În 1924, partidul a intrat în ilegalitate iar liderii săi, care nu erau în închisoare, au fost adăpostiţi şi instruiţi la Moscova, aşteptând momentul prielnic de a făuri şi în România „revoluţia proletară”.

Anul înfiinţării Partidului Comunist din ţara noastră (PCR), coincide în-tâmplător cu anul naşterii Mişcării penticostale din România, ceea ce a făcut ca întreaga istorie a Bisericii Penticostale să fie marcată de rolul nefast pe care PCR l-a jucat la nivelul întregii ţări, începând cu perioada interbelică. Până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, prigonirea credincioşilor pen-ticostali era mascată sub acuzaţia de comunism, astfel că unii credincioși au fost întemniţaţi alături de viitori lideri ai Partidului Comunist din România.8

6 Vezi opinia diplomatului britanic Ivor Porter despre România interbelică, în cartea Operațiunea „Autonomous”, București, Humanitas, 1991.

7 Din cauza condițiilor grele de viață, trebuie remarcat totuși faptul că unii intelectuali de marcă adoptaseră vederi politice de stânga.

8 Unele surse au enunțat teoria conform căreia Petru Groza ar fi fost coleg de celulă, o vre-me, cu Gheorghe Bradin, opinie care pare mai degrabă o legendă. La conferinţa națională a păstorilor din noiembrie 2007, păstorul Sandu Marin a susţinut această versiune, adă-ugând însă o povestioară care este relatată diferit de Pavel Bochian. Marin spunea că un jandarm i-ar fi spus lui Bradin, în bătaie de joc: „Voi veţi fi liberi când vor ajunge comuniştii la putere”. Marin nu a inclus această relatare în cartea sa autobiografică (San-du Marin, Viața unui slujitor, Risoprint, Cluj Napoca, 2005). Pe de altă parte, Bochian spune că aceste cuvinte i-au fost adresate lui de către generalul Dragalina, pe când acesta

răscumpărarea memoriei

4 5

Atât Gheorghe Bradin, cât şi Pavel Bochian sau Eugen Bodor, pionieri ai pen-ticostalismului românesc, sunt printre cei care amintesc în scrierile lor despre contactele pe care le-au avut cu comuniştii în temniţă.

Unii dintre pionierii penticostalismului au împărtăşit anticomunismul so-cietăţii româneşti, raliindu-se la eforturile generale de a împiedica bolşeviza-rea ţării. În anul 1934, revista Credința apostolică, publica un articol semnat de Eugen Bodor, în care acesta dezvăluia ferocitatea prigoanei la care erau supuşi credincioşii în Rusia bolşevică. Articolul se încheie cu o rugăciune „pentru autorităţile Ţării noastre, ca să dea deplină libertate pentru vestirea Evangheliei.”9

Soarta României era însă pecetluită. Dincolo de toate garanţiile şi promi-siunile pe care Stalin le-a oferit lui Roosevelt şi lui Churchill, statele est-euro-pene aveau să devină sateliţi ai Moscovei prin falsificarea grosolană a alege-rilor10 şi promovarea unei conduceri aservite total intereselor ruseşti. „Istoria comunismului românesc interbelic, spune Vladimir Tismăneanu, nu înregis-trează vreun gest de autonomie în raport cu linia aberantă a Kremlinului.”11 Sovietizarea României a căpătat nişte forme atât de bizare, până într-acolo că imnul de stat al României preamărea prietenia cu poporul rus!

Aşa cum remarcă istoricul Silviu Moldovan, „păcatul originar”, adică pre-luarea puterii cu ajutor sovietic, va urmări întotdeauna Partidul Comunist Ro-mân şi Securitatea, aceste instituţii trebuind să fie pe placul Moscovei pentru a se putea menţine la putere.12 În realizarea tuturor transformărilor din ţară, Armata Roşie „eliberatoare”13 a fost în realitate garantul ocupării de facto a

vizita închisoarea (Pavel Bochian, Viața unui pastor din România, București, Editura Privilegiu, 1997, p. 42). Mai credibilă pare a fi mărturia lui Bochian, ca protagonist al evenimentului. În plus, dacă Bradin ar fi petrecut măcar o zi în închisoare cu Petru Groza, acest fapt s-ar fi regăsit în autobiografia pe care a redactat-o cu multă grijă. Bradin a făcut mereu referire la originea sa sănătoasă şi la suferinţele îndurate de pe urma burgheziei capitaliste. Trebuie subliniat și faptul că asemenea informații circulau și despre alți con-ducători de culte – despre patriarhul Justinian se spune că avea intrare la Dej fiindcă îl adăpostise după evadarea sa din lagărul de la Târgu Jiu. (Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx, București, Curtea Veche, 2007, p. 270.)

9 O copie din Credința Apostolică, anul III, nr. 1, se găseşte în arhiva CNSAS, dosar D 6937, v.1, f. 73. Însemnările din document aparţin unui funcţionar al Securităţii. În mod eronat, The New International Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, Stanley M. Burgess (ed.), Grand Rapids, Zondervan, 2002, p. 214, menționează că publicația Credința Apostolică ar fi fost doar o broșură, publicată în 3.000 de exempla-re. Revista aceasta însă era publicată lunar, fiind în al treilea an al apariției în 1934, cu susținerea lui V. Gașpar, Mihail Radu și Ioan Bododea. Editorul revistei era Eugen Bodor, iar sediul declarat al redacției era în București, str. Chișinău, nr. 21.

10 La alegerile din 1946, Partidul Comunist, complet nesemnificativ ca susţinere populară, dar propulsat de ocupanţii sovietici, a forţat o alianţă cu partide mai vechi, printre care so-cialiştii şi facţiuni din partidele liberal şi ţărănist. Astfel, au declarat un procent de 68,7% şi au numit un nou guvern, cel condus de Petru Groza. Falsul pluralism al regimului Petru Groza s-a încheiat după alegerile fraudate din 28 martie 1948, când Frontul Democrat Popular a clamat obținerea a 93,2% din sufragii!

11 Vladimir Tismăneanu, Arheologia terorii, București, Curtea Veche, 2008, p. 56.12 Silviu Moldovan, „România între tentaţia titoismului şi reflexul restaurării”, în CNSAS,

Pseudomemoriile unui general de Securitate, Bucureşti, Humanitas, 2007, p. 101.13 Este cunoscut faptul că după 23 august 1944, când armata română a întors armele îm-

potriva Germaniei, Armata Roșie a continuat să ia prizonieri dintre ostașii români. Peste

4

românia comunistă

5

României şi plasării ei pe orbita lumii comuniste, pe care avea să rămână chiar și după retragerea armatei sovietice, în anul 1958.

Experimentul comunist, prin care se încerca făurirea omului nou, a avut ca prim rezultat privarea poporului român de valorile sale morale şi de repe-rele spirituale, urmată de transformarea sa după chipul şi imaginea voite de Lenin şi Stalin. Avalanșa transformărilor care au urmat a erodat valorile mo-rale și culturale ale societății interbelice într-un ritm alert, după cum remarcă analiștii perioadei comuniste:

Omogenizării culturale i-a urmat una morală, tot la nivel coborât, ca o con-secință a degradării sistemului de valori. Morala muncii a dispărut aproape cu totul (…) omul fiind mai bine cotat în noua societate dacă era informator, hoț, chiulangiu, decât dacă muncea onest.14

Mijloacele acestei prefaceri fuseseră stabilite cu multe decenii înainte de către Marx, iar mai apoi de către Lenin. Niciunul dintre corifeii instaurării comunismului nu îşi făcea iluzii că pierderea proprietăţii private, limitarea drastică a libertăţilor individuale şi cetăţeneşti, impunerea ateismului ca „reli-gie oficială” a ţării şi toate celelalte care au urmat se puteau realiza altfel decât

100.000 de soldați au fost luați și menținuți un timp îndelungat în prizonierat de către armata „eliberatoare” (Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx, p. 265). Mulți ostași români nu s-au întors acasă decât după mai mulți ani petrecuți în lagărul de la Oranki (regiunea Novgorod).

14 Şerban Orescu, Ceaușismul, București, Albatros, 2006, p. 117.

HistoryItem_V1 TrimAndShift Range: all pages Create a new document Trim: fix size 7.000 x 10.000 inches / 177.8 x 254.0 mm Shift: none Normalise (advanced option): 'original'

32 D:20160603135821 720.0000 Rascumpararea Blank 504.0000

Tall 1 1 No -894 319 None Up 0.0000 0.0000 Both AllDoc

CurrentAVDoc

Uniform 0.0000 Top

QITE_QuiteImposingPlus3 Quite Imposing Plus 3.0 Quite Imposing Plus 3 1

456 455 456

1

HistoryItem_V1 TrimAndShift Range: all pages Create a new document Trim: fix size 6.500 x 9.500 inches / 165.1 x 241.3 mm Shift: none Normalise (advanced option): 'original'

32 D:20160603135922 684.0000 Rascumpararea2 Blank 468.0000

Tall 1 1 No -894 319 None Up 0.0000 0.0000 Both AllDoc

CurrentAVDoc

Uniform 0.0000 Top

QITE_QuiteImposingPlus3 Quite Imposing Plus 3.0 Quite Imposing Plus 3 1

456 455 456

1

HistoryList_V1 qi2base