Caracterizarea lui DionisCugetarile srmanului Dionis este prima nuvel fantastic din literatura romnn, Eminescu iniiind un fantastic realizat prin imbinarea planului real cu cel fantastic. In aceast nuvel se face simit reflectarea subiectiv asupra lumii.

Nuvela dezbate soarta tragic a omului superior, a omului de geniu intr-o societate ostil adevratelor valori spirituale, societate care incearc s se detaeze, refugiindu-se in vis. Titlul nuvelei are o structur subiectiv, punnd in lumin pe Dionis, personaj principla eponim, iar epitetul srmanul marcheaz condiia umil a protagonistului, din punct de vedere social, dar i spiritual fiindc nu reuete s ating planul absolutului.

Dan-Dionis este un personaj excepional care acioneaz in situaii i imprejurri neobinuite deoarece se afl in conflict cu sine i cu lumea. El este prototipul omului de geniu, asemeni lui Hyperion din Luceafrul care triete in lume, dar, de fapt, in afara ei. Este caracterizat pe principiul antitezei, contradicia dintre profesie i preocupri, preocupri i condiiile materiale.

Dionis este definit ca personaj tipic romantic prin trsturile fizice i morale: un tnri de aproape 18 ani, vistor, neavind pe nimeni in lume2, iubitor de singurtate, nscut din dragostea fiicei unui preot btrin cu un aristocrat srcit, care se rtcise in clasele poporului de jos, ca i condiiile lui de via, impreun cu profesia sa umilitoare de copist, care , in dorina lui de a-i forma o cultur temeinic,manifest o atracie deosebit pentru astrologie, pentru secretele metampsihozei, toate fiind de natur romantic. Portretul feremector al lui Dionis eman o energie misterioas. Era de o frumusee demonic, trind retras intr-o camer aflat in ruin: faa era de acea dulcea vnt alb ca i marmura in umbr, cam tras fr a fi uscat , i cohii moi i srlucii, tiai in forma migdalei erau de acea intensiv voluptate pe care o are catifeaua neagr. Ei inotau in orbitelel lor un zmbet fin i cu toate astea atit de inocent trecu peste faa lui, cu o frunte atit de neted, alb, corect boltit, care coincide pe deplin cu faa intr-adevr plcut. Prul numai cam prea lung curgea in vie pin pe spate, dar uscciunea neagr i slbatec a prului contrasta cu faa fin, dulce i copilreasc, adesea surdea. Sursul su era foarte inocent, dulce l-am putea numi i totui de o profund melancolie. Toate liniile acestu tablou au o convergen luntric. Unite toate impreun, ele refac un caracter i o pasiune. Detaliile vestimentare se schieaz in prezena portretului fizic. Astfel, se instituie tehnica romantic a portretizrii pe baza contrastului dintre esen i aparen: cu capul mic intro-o plrie a cror margini erau simbolul nimerit al nemrginirii cu citate in care ar fi incput intreg i intr-un surtuc lung de-i ajungea la clci i care fr indoial nu era al lui. In acest mod se creeaz iluzia unui individ banal, ins in esen Dionis este o personalitate situat sub semnul superlativulu gnoseologic. Din caracterizarea lui Ruben rezult c Dionis este de natur orfic, un creator , un daimon superior semenilor si i un demon asemena lui Faust, capabil s-i vnd sufletul pentru a cunoate in plan absolut. Caracterizarea fcut de Maria este mult mai restrns, ea il vede ca pe un simplu srman, care locuiete in casa pustie de peste drum.

Personajul nostru ii dorete s gseasc cauza spaiului i a timpului s descopere interzisul, primordialul, magicul, misteriosul in insi fiina lui. Cadrul in care protagonistul ii petrece o mare parte din timp este propice visrii i lui: se adaug luna, cartea i cntecul clavirului. Apelnd la cartea misterioas primit de la btrinul anticar Riven, Dionis se lansea intr-o cltorie spre trecut metamorfozndu-se in ipostaza de Dan, tinr clugr din timpul lui Alexandru cel Bun, discipol al maestrului Ruben. Dar aceasta este doar o etap intermediar, pentru ca Dan, care a fost cndva Zorastru i s-a visat ca fiind Dionis continu aventura cunoaterii, fiind capabil printr-o aventur oniric la scara cosmic s se instaleze in centrul existenei sale, altfel sups, intr-un absolut al cunoaterii care echivaleaz cu creaia insi.

In alt ipostaz naivitatea i ispitirea cu posesia eternitii primordiale il arunc in minile vrjmaului Ruben, care in aparen era cult, enigmatic, posesor al unei biblioteci enorme i alchimist, ins, in realitate era intruchiparea rului. Acesta era in culmea fericirii c a reuit s mai nimiceasc un suflet, invindu-l pe Dan s cutreiere timpul cu ajutorul crii atrgndu-i atenia c sufletul trece dintr-o existen intr-alta fr a-i pstra elevaia.

Plecnd de la Ruben, Dan se duce dup iubita sa Maria, dar nu inainte de a se despri de propri-ai umbr. Astfel, el devine etern, iar umbra sa om. Aceast desprindere de umbr simbolizeaz renunarea la existena dual de muritor (materie i spirit), eroul dobndind in acest mod unicitatea care este o trstur specific universului, infinitului. Transpunerea in ideatic, paradis, evadarea din timpul inflexibil in cel care se dilat se face printr-un srut in voluptatea unei lungi imbriri.

Cuplul devenit etern asemntor celui adamic triete in paradisul selenar pe care Dan il dubleaz (2 sori, 3 luni), iar implinirea erotic este completat. Ins Dan comite o mare eroare fiind intrigat de doma lui Dumnezeu de enigmatica inscripie pe care nici ingerii n-o pot descifra, de absena divinitii i, tinznd mereu spre absolut, produce nesbuia de a crede c poate controla Universul (Oare nu se mic lumea cum voi eu? Oare nu cnt ei ceea ce gndesc eu?) , c ar putea fi Dumnezeu (Oare fr s-o tiu nu sunt eu insumi Dumne), Dan se prbuete fulgerat din cerul su jos i atingerea absolutului nu se implinete. Aceast cdere este pedeaps pentru indrzneala de a fi incercat s descopere Marea Enigm, de a fi ptruns in ael spaiu al gndirii, al infinitului, nepermis nimnui, cu att mai puin muritorilor (mitul luciferic).

Astfel, cele dou vise se termin cu leinul lui Dionois care are o stare de delir i din nou amestec planurile in care apare contrastul dintre demon i inger, iar acesta este contopit prin iubire. Iubirea este pentru dionis un izvor de inelepciune, iluminare, dar tiu c aceasta nu este suprema fericire, ci doar o trept spsre ea deoarece aceast sete de absolut poate fi satisfcut doar prin iubire.

Boala din ultima parte a nuvelei, deposedarea de tablou i carte sunt semnificative ca incercri de a-i exclude eroului orice tentativ de repetare a experienei trecute, generate de gestul spu luciferic de a depi ultima limit a cunoaterii , de a se substitui creatorului insui. Iar finalul este dominat de mitul indian. Autorul sugereaz c Dionis nu este dect unul dintre oamenii in care s-a reincarnat acelai suflet in perioade succesive: Zoroastru (in mileniul I .Hr.), Dan (in vremea lui Alexandru cel Bun) i Dionis (in sec. XIX).

Astfel, dup cum spune E. Todoranu Dionis este prototip, omul venic, din care rsare tot irul de oameni trectori, ispitit prin aceasta s se substituie divinitii insi.

Cugetarile sarmanului Dionis - comentariu literarNuvela Sarmanul Dionis e o constructie epica cuprinzatoare. Dateaza din vremea studiilor la Viena si a fost publicata in Convorbiri Literale in 1972.

Titlul nuvelei este sugestiv. Epitetul Sarmanul marcheaza destinul personajului, tipul tanarului intelectual, romantic, neadaptat, cu un destin romantic si o situatie de exceptie. Sarmanul Dionis dezbate soarta tragica a omului superior a omului de geniu intr-o societate ostila adevaratelor valori spirituale, societate care incearca sa se detaseze, refugiindu-se in vis.

Tanarul Dionis e un modest copist cu o situatie materiala precara, tatal sau era descendentul unor aristocrati care asteptau o mostenire din partea familiei, existenta lui fiind invaluita in mister. Traieste in casa unui batran preot si o iubeste pe Maria fiica acestuia. Testamentul mult asteptat nu ii este favorabil, lucru care ii provoaca socul in urma caruia intra intr-unspitalde alienati. Din legatura cu Maria s-a nascut Dionis, crescut de mama sa cu pretul unor sacrificii. Copilul mostenise de la tatal sau doar un portret din tinerete in care isi regasea propriile trasaturi si cu care fascinat purta lungi dialoguri.Autodidact, pasionat de filozofie si de lectura cartilor vechi, incearca sa descifreze niste carti bizantine deastrologie, imprumutate de la anticar. Modesta sa lumanare se consuma, dar el continua lectura la lumina lunii si zareste in casa vecina, prin fereastra deschisa, o tanara imbracata in alb cu chip delicat, feciorelnic, o noua Ofelie.Incercand sa descifreze semnul astrologic al cartii se transpune in vremea lui Alexandru cel Bun sub chipul calugarului Dan, elevul unui dascal din Socola. El ii marturiseste acestuia ca are revelatia de a fi trait intr-o lume moderna cu numele de Dionis. Acesta il incurajeaja sa continue aceasta experienta (motivul metempsihozei). Continuand aceasta aventura, Dan se detaseaza de propria-i umbra, fapt care-i releva ca sufletul sau a fost candva zooastru (cel care facea ca sufletele sa se mute din loc). La indemnul umbrei pleaca intr-o calatorie cosmica impreuna cu iubita sa Maria, fiica boierului Mesteacan. Pamantul e prefacut intr-un margaritar pe care-l atarna la salba iubitei sale (motivul umbrei si al dedublarii).

Traiul pe care-l duce alaturi de iubita sa il face sa traiasca ca-n paradis. Visul lui e tulburat de un triunghi in care se afla unproverbarab stravechi pe care nu-l poate descifra (motivul visului). Reuseste in cele din urma. Dezleaga aceasta enigma care le face relativa fericirea. Dan are revelatia fetei si credinta ca el este stapanul lumii, insusi Dumnezeu.Aceastacugetareprofanatoare il pierde, ii anuleaza puterea magica si il readuce la conditia initiala de pamantean. Trezit, Dionis realizeaza ca a adormit adanc in gradina plina de mireasma florilor. La fereastra casei vecine zareste chipul bland al tinerei pe care o identifica cu Maria visurilor sale. ii trimite o scrisoare in care ii marturiseste pasiunea si din surescitare cade intr-un lesin adanc. Tutorele Mariei ii vine in ajutor si il ingrijeste in timpul bolii.Bunicul fetei vede portretul tatalui lui Dionis si-si da seama de descendenta aristocratica a tanarului si de faptul ca are dreptul la o mostenire care sa-l scuteasca de grija zilei de maine.

Casatoria celor 2 pecetuieste o dragoste si o existenta umana. Finalul nuvelei da prilejul unor discutii insusi samburele ei filozofic: acine este omul adevarat al acestor intamplari, Dan sau Dionis?a.

Alte motive literare care apar:-iubirea angelica-serafica-natura paradisiatica-viata ca un vis

In constructia nuvelei, Eminescu a pornit de la Kant dar a construit in stil Schopenhauerian. Punctul de pornire e de la Kant. Dionis pleaca de la realitatea palpabila pentru a cauta dincolo de ea, absolutul ideatic, dezgustat fiind de existenta concreta.

Mitul si semnificatia:Mitul oniric a calea prin care Dionis se metamorfozeaza in calugarul Dan: aCiudatael visaseaMetempsihoza a conceptie religioasa conform careia sufletul omului ar trai mai multe vieti prin reincarnareIdeea timpului si a vesniciei a aomul are in el numai sir fiinta altor oameni viitori si trecuti Dumnezeu le are deodata toate neamurile. Omul are un loc in vreme iar Dumnezeu e vremea insasi, sufletul are vesnicie, numai bucata in bucata.aSpatiul Nemarginit a aNumai Dumnezeu stapaneste nemarginirea, pentru om spatiul este tot ca vremeaaMitul faustian a Ruben este satana iar Dan face un pact cu acesta semnificand sacrificiul omului superior in dorinta de a atinge absolutul, din iubire, prin iubireCifra 7 a este cifra mistica cu puteri magice

Nuvela este o specie a genului epic in proza, de intindere medie, avand un singur fir epic, un conflict riguros construit si personaje centrale bine reliefate. Publicata in revista Convorbiri literare in 1873, Sarmanul Dionis este o nuvela filosofica si romantica. Personajul principal este un personaj romantic, este un om neobisnuit, pus in imprejurari neobisnuite. Dionis este prototipul omului de geniu, asemeni lui Hyperion din Luceafarul care traieste in lume dar de fapt in afara ei. El este caracterizat pe principiul antitezei, contradictia dintre profesie si preocupari, preocupari si conditiile materiale. In titlu se evidentiaza contradictia dintre spirit si trup. Sarman reprezentand nefericirea personajului si imposibilitatea atingerii idealului. Actiunea incepe intr-o seara umeda de toamna, in Bucurestiul secolului al XIX-lea. Prin ploaia deasa, un tanar de 18 ani strabatea strazile noroioase, in timp ce mintea ii era framantata de mari intrebari filosofice. Tanarul, pe nume Dionis, era un copist sarac si singur pe lume, preocupat, asemenea lui Faust, de problema cunoasterii adevarului absolute. Pornind de la Kant, Dionis considera ca lumea nu este decat un vis, iar timpul nu exista in mod obiectiv, ci numai in constiinta fiecaruia dintre noi: in fapta, lumea-I visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu, ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de ghinda si infinitul asemenea, ca reflectarea cerului instelat intr-un strop de roua. Din acesta meditatie se naste intrebarea: daca trecutul si viitorul exista numai in sufletul nostru, nu s-ar putea transpune omul in alta perioada de timp? Acestea sunt gandurile lui Dionis in timpul drumului spre casa, in acea seara ploioasa de toamna. Observam astfel un element al esteticii romantice: aspiratia spre cunoastere a eroului. Dupa un scurt popas la cafenea, Dionis ajunge, dupa miezul noptii, in camera lui saraca, aceasta fiind un decor romantic, incercand sa descifreze, la lumina unei lumanari, literele unei carti caudate, pe care o cumparase de la anticarul Riven. Atras de sunetele unui pian, tanarul priveste pe fereastra. In lumina lunii, chipul celei care canta i se pare a fi acela al unui inger si se indragosteste. Trezindu-se din reverie, Dionis realizeaza un act de magie, punand degetul in centrul unui paienjenis de linii rosii de pe o fila a cartii; imediat se simte tras inapoi, pe firul timpului, pana in vremea lui Alexandru cel Bun. Acum, el este calugarul Dan care adormise pe un camp si visase ca este Dionis. Din existenta anterioara pastrase cartea de astrologie si preocuparile de magie luand lectii cu invatatul profesor Ruben. Dan o iubeste pe Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan, dragostea devenind un impuls in aventura demiurgica pe care o va trai. Refuzul realului si refugiul intr-un alt timp, magia si visul constituie o alta serie de motive romantice. Daca prima treapta fusese coborarea intr-un timpistoric, cea de-a doua, pentru care se pregateste Dan, va fi intoarcerea in timpul si in spatiul originar, acolo unde era casa lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Dan poarta lungi discutii cu profesorul sau, Ruben, tot pe teme filosifice. Totodata, tanarul calugar este invatat cum sa utilizeze vechea lui carte, citind tot la a saptea pagina, pentru a ajunge acolo unde doreste. Numai ca, punandu-si intrebari care atingeau tainele Creatiei, Dan savarseste un pacat; pentru acesta, Ruben, care era in realitate Satana, il atrage de partea sa. Dupa ultima intalnire dintre Dan si Ruben, casa profesorului se transforma in iad, el insusi suferind o convertire demonica si dansand de bucurie ca a mai castigat un suflet mitul lui Faust. Savarsind o noua operatie de magie, citind in carte tot la pagina a saptea, Dan isi va readuce pe pamant umbra, insotitoarea lui in reincarnarile siccesive prin care a trecut, incepand cu Zoroastru. Aceasta ii propune sa faca un schimb: umbra va deveni Dan, ramanand pe pamant, iar Dan se va preface in umbra, transformandu-se intr-un arheu atotputernic si atotstiutor. Cu ajutorul cartii magice, Dan pune in aplicare acest plan, pe urma impreuna cu Maria, pe care o transformase tot in umbra, se indreapta spre Luna. Acolo, cei doi refac prima pereche a lumii si prefac spatiul selenar in Rai. Motivul literar al umbrei, spatiul selenar, metamorfozele, iubirea si forta titanica a lui Dan, care anuleaza spatiul si timpul, constituie o alta serie de motive romantice. Pana si pamantul este metamorfozat intr-o margea, pe care Dan o agata la gatul Mariei. Un singur punct al acestui paradis constituie un spatiu interzis, o poarta inchisa, deasupra careia, intr-un triunghi, stralucea un ochi de foc, strajuit de cuvintele unui proverb arab. Acolo era casa lui Dumnezeu, punctul zero al lumii. Vazand ca tot ceea ce gandeste i se implineste, Dan face greseala de a se intreba daca nu este el insusi Dumnezeu. Inainte de a se sfarsi intrebarea, este insa aruncat pe pamant (mitul lui Lucifer) si redevine Dionis, care visase ca este Dan. Bolonav fiind, este vegheat de o alta Marie, fata din casa vecina, de care de indragostise in seara premergatoare calatoriei in vis. Mai tarziu, aceasta ii va deveni sotie. O alta serie de motive romantice o constituie revolta luciferica, motivul caderii, reincarnarea si visul. Finalul este dominat de filosofia lui Schopenhauer: autorul sugereaza ca Dionis nu este decat un avatar, adica unul dintre oamenii in care s-a reincarnat acelasi suflet in perioade succesive: Zoroastru (in mileniul I i.Hr.), Dan (in vremea lui Alexandru cel Bun) si Dionis (in veacul 19). In sprijinul acestei idei vin si cuvintele din confesiunea finala a autorului, pusa pe seama unei scrisori: Imi pare c-am trait odata in Orient (...). Am fost intotdeauna surprins ca nu priceput curent limba araba. Trebuie s-o fi uitat.