Credința Bahá'í

Simbol Bahá'í

Credința Bahá'í este o religie monoteistă fondată de Mírzá Husayn-'Alí Núrí cunoscut sub numele de Bahá'u'lláh (în limba arabă: Slava lui Dumnezeu) în secolul al XIX-lea în Persia. Numărul bahá'í-lor din lume este de aproximativ 6 milioane, fiind răspândiți în peste 200 de țări din toată lumea. În multe din orașele mari ale lumii se află așezăminte Baha'i, chiar temple . În Bucure ș ti există o casă baha'i în zona Pie ț ei Romane .

Conform învățăturilor Bahá'í, evenimentele religioase din istorie sunt văzute ca un proces educațional evolutiv pentru omenire, prin intermediul mesagerilor lui Dumnezeu. Aceștia sunt numiți Manifestări ale lui Dumnezeu. Bahá'u'lláh este văzut ca cel mai recent, dar nu ultimul dintre aceștia. El a pretins că este așteptatul Salvator al lumii și Învățătorul prevestit în Cre ș tinism , Islamism, Hinduism, Budism, și în alte religii, și misiunea lui era să stabilească o bază fermă pentru unitate în întreaga lume și să inaugureze o eră de pace și justiție, în care Bahá'íi cred că inevitabil va veni.

"Bahá'í" poate fi folosit ca un adjectiv atunci când ne referim la credința Baha’i sau ca termen pentru adepții lui Baha’u’llah. ("Baha’i" nu desemnează religia ca un întreg). Cuvântul provine de la "Bahá’" (بهاء) din limba arabă , care înseamnă “glorie” sau “slavă”. Cuvântul Bahaism (sau Bahai’ism) a fost folosit în trecut dar acum este folosit mai rar.

Orașul Haifa (Israel) a devenit centrul mondial al credinței Baha’i și reședința parcului cu același nume. Decizia ca sediul mondial al Baha’i-ului să fie Haifa a fost luată ca urmare a faptului că nici o altă țară din acea zonă geografică nu a oferit o libertate mai mare de desfășurare a activității religioase a acestei credințe.

Credințe

Atunci când ne referim la Învățăturile Baha’i, trei principii de bază sunt cel mai des folosite: unicitatea Lui Dumnezeu, unitatea religiilor și unitatea omenirii. Convingerile și practicile Baha’i își au originea în aceste principii, dar luate separat acestea ar fi o variantă simplificată a Învățăturilor Baha’i.

Dumnezeu

Scrierile Baha’i descriu un singur, etern Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor, al creaturilor și al forțelor din univers. Existența Lui Dumnezeu e considerată a fi eternă, fără început și fără sfârșit și este descris de nepătruns, inaccesibil, sursa tuturor Revelațiilor, veșnic, atotștiutor, omniprezent și atotputernic. Deși inaccesibil direct, Dumnezeu este văzut ca fiind conștiința omului, cu o voință și cu un scop. Conform învățăturilor Baha’i, Dumnezeu își exprimă această voință în multe moduri, prin intermediul mesagerilor divini care sunt numiți și Manifestările Lui Dumnezeu sau câteodată educatori divini. Exprimând voința Lui Dumnezeu aceste Manifestări sunt văzute ca punând bazele religiei în lume.

Învățăturile Baha’i afirmă că Dumnezeu este prea măreț pentru a putea fi pe deplin înțeles de oameni sau pentru a-și crea o imagine clară și completă. În religia Baha’i sunt folosite mai multe titluri pentru a-L descrie pe Dumnezeu ( cel Atotputernic, cel Atotiubitor, cel Mărinimos, cel Milostiv, cel Generos, cel Atotglorios etc.) și este pus un accent substanțial pe monoteism și pe interpretarea unor doctrine, cum ar fi Sfânta Treime, într-un mod simbolic mai degrabă decât într-un sens literal.

http://www.bahai.org.ro/

RELIGIA BAHÁ’Í

Religia Bahá’í este o religie independentă, monoteistă a cărei populaţie mondială numără în jur de 5 milioane de oameni. Ei provin din peste 2.000 de grupuri tribale, rasiale şi etnice diferite şi locuiesc în 235 de ţări şi teritorii dependente. Cartea Britannica Book of the Year (1992) arată Credinţa Bahá’í ca fiind a doua religie în lume ca arie de răspândire geografică, după Creştinism. Ea isi are originea în Iran din 1844, având propriile sale Scrieri, legi, calendar şi zile sfinte.

Credinţa Bahá’í ne învaţă că Fondatorii Religiilor mondiale ale lumii, inclusiv Krişna, Buddha, Zoroastru, Avram, Moise, Isus Cristos şi Mahomed sunt Învăţători Divini trimişi de un singur Dumnezeu care educă umanitatea prin învăţături şi legi potrivite pentru stadiul ei de dezvoltare. Religia Bahá’í mai recunoaşte doi alţi Învăţători pentru această eră: Báb şi Bahá’u’lláh. Bahá’íi cred că revelaţia religioasă va continua în viitor pentru a furniza îndrumarea unei “civilizaţii în continuu progres”.

În 1844, Báb (“Poartă”) a fondat Religia Bábí. Scopul lui fundamental a fost cel de a pregăti umanitatea pentru venirea iminentă a unui alt Învăţător Divin care urma să conducă umanitatea într-o eră de pace universală. În 1863, Bahá’u’lláh (“Slava lui Dumnezeu”) a anunţat că El este acea figură prevestită de către Báb, şi astfel s-a născut Religia Bahá’í.

Unitatea Religiei a fost păstrată prin prevederea unui “Legământ” scris care stabileşte principiile de succesiune şi autoritatea instituţională a Credinţei. În Religia Bahá’í nu există cler. Comunitatea Bahá’í se autoguvernează prin consiliile alese la nivele locale, naţionale şi internaţionale, şi numai bahá’íi au voie să contribuie la fondurile Credinţei lor. În Iran bahá’íi au suferit persecuţia pentru credinţa lor încă de la începuturile Religiei.

Tema principală a Revelaţiei lui Bahá’u’lláh este unitatea. El a promovat conceptul “pământul este o singură ţară şi oamenii sunt cetaţenii ei”. Scrierile Sale conţin principii, legi şi instituiții pentru o civilizaţie mondială, care includ: abandonarea tuturor formelor de prejudecăţi; egalitatea între sexe, recunoaşterea unei surse comune şi unicitatea esentială a marilor Religii Mondiale; eliminarea extremelor dintre sărăcie şi bogăţie; educaţia universală obligatorie; responsabilitatea fiecărui individ să caute în mod independent adevărul; stabilirea unei sistem mondial, federal bazat pe principii de securitate colectivă; precum şi recunoaşterea că religia este în armonie cu raţiunea şi cunoaşterea ştiinţifică. Datorită angajamentului ei la aceste scopuri, Comunitatea Bahá’í a fost un susţinător activ al organizaţiilor internaţionale cum este Organizaţia Naţiunilor Unite.

Slujirea umanităţii este o altă învăţătură principală a Religiei Bahá’í care a condus bahá’íi să iniţieze mii de proiecte de dezvoltare socio-economică ― majoritatea fiind eforturi modeste şi de bază cum ar fi şcoli, campanii de sănătate în sate, şi proiecte de protecţie a mediului înconjurător ― în toată lumea.

Centrul Mondial Bahá’í din zona Acre - Haifa din Israel este în acelaşi timp centrul spiritual şi administrativ al Credinţei Bahá’í, de când Bahá’u’lláh a fost exilat acolo în 1868. Mormintele lui Báb de pe Muntele Carmel din Haifa şi al lui Bahá’u’lláh, lângă Acre, sunt pentru bahá’í cele mai sfinte locuri pe pământ.

 

Principii Bahá’í

Unicitatea lui Dumnezeu, unitatea religiei şi unitatea speciei umane constituie principiile fundamentale

Dumnezeu nu poate fi cunoscut în esenţa Sa, dar trimite semne prin intermediul mesagerilor Săi

Dumnezeu e unul singur, chiar dacă oamenii îl numesc în mod diferit

Dumnezeu şi-a revelat Cuvântul Său în diverse perioade ale istoriei, prin intermediul unor fiinţe alese de El, numite Profeţi, Mesageri sau Manifestări Divine, precum: Adam, Moise, Krishna, Buddha, Zoroastru, Cristos, Mahomed, Báb şi Bahá’u’lláh

Bahá’u’lláh este Manifestarea lui Dumnezeu pentru epoca noastră. Învăţăturile sale spirituale şi sociale cuprind următoarele principii:

Căutarea independentă a adevărului eliberată de superstiţii şi de tradiţii Unitatea speciei umane (care este principiul fundamental al religiei) Unitatea tuturor religiilor Abolirea oricărei forme de prejudecăţi: religioasă, rasială, naţională sau de clasă Armonia dintre ştiinţă şi religie Învăţământ universal şi obligatoriu Egalitatea în drepturi între bărbaţi şi femei Adoptarea unei limbi auxiliare universale Abolirea extremelor de bogăţie şi de sărăcie Distribuirea egală a resurselor naturale care sunt nu numai proprietatea ţărilor

ce le deţin, ci al întregii umanităţi Rezolvarea conflictului dintre muncă şi capital prin participarea muncitorilor la

gestionarea intreprinderilor

Loialitate şi ascultare faţă de stat, abţinerea de la politică partizană Instituirea unui tribunal mondial pentru rezolvarea conflictelor internaţionale Dezarmare generală (în limitele necesare pentru menţinerea ordinii) Realizarea unei păci permanente şi universale, scopul suprem al întregi omeniri

Scopul vieţii omeneşti este dublu: realizarea virtuţilor şi dobândirea calităţilor spirituale; contribuţia la progresul omenirii

Sufletul este nemuritor: realitatea omului şi a sufletului său etern sunt în continuă evoluţie.  Progresul său după moarte depinde de modul în care a trăit în această lume.  Paradisul şi infernul nu sunt nişte locuri, ci condiţii ale sufletului.  Paradisul înseamnă să fii cât mai aproape de Dumnezeu şi să-L asculţi din iubire pentru El.  Infernul înseamnă să fii departe de El şi să nu-i asculţi cuvântul.

 

Alte legi care guvernează viaţa bahá’í:

a servi omenirea este o formă de rugăciune munca realizată în spiritul servirii este ridicată la cea mai mare formă de

adoraţie căsătoria este sursa bunastării şi trebuie să fie monogamă divorţul este admis dar nu este recomandabil sunt interzise: sclavia, ascetismul, cerşetoria, viaţa monahală şi penitenţa,

jocurile de noroc şi tot ce poate altera echilibrul mental deci drogurile şi alcoolul

este obligatorie dedicarea unei ocupaţii, a unei meseri, comerţ sau artă

Ce este un bahá’í?

Răspunzând la această întrebare: “Ce este un bahá’í?” ‘Abdu’l-Bahá spune: “A fi bahá’í înseamnă pur şi simplu a iubi întreaga lume, a iubi omenirea şi a căuta să o serveşti; a munci pentru a aduce pacea şi fraternitatea universală”.  Cu un alt prilej, El dă următoarea definiţie: “Cel care este înzestrat cu toate perfecţiunile umane şi le pune în aplicare”.  Într-o convorbire la Londra, El spune că un om poate fi un bahá’í, chiar dacă niciodată nu a auzit de numele lui Bahá’u’lláh.  Şi adaugă:

Omul care duce o viaţă în conformitate cu învăţăturile lui Bahá’u’lláh este deja un bahá’í.  Din contra, un om se poate lăuda cincizeci de ani că este bahá’í, dar dacă nu trăieşte adevărata viaţă, el nu este un bahá’í.  Un om urât poate să se pretindă frumos, el nu înşeală pe nimeni şi un negru poate să-şi spună alb, el nu înşeală pe nimeni, nici măcar pe el însuşi.

Totuşi, cel care nu-I cunoaşte pe Solii lui Dumnezeu este ca o plantă care creşte în umbră.  Deşi aceasta nu cunoaşte soarele, ea depinde întru totul de el.  Un mare profet este ca un soare spiritual, iar Bahá’u’lláh este soarele acestei “zile” în care trăim.  Sorii de altădată au încălzit şi însufleţit lumea şi dacă ei n-ar fi strălucit, pământul ar fi fost acum rece şi mort, însă numai soarele de astăzi poate coace roadele cărora le-au dat viaţă sorii zilelor de odinoară.

Pentru a ajunge la viaţa bahá’í în toată plenitudinea ei, legăturile statornice şi directe cu Bahá’u’lláh sunt tot atât de necesare cum este lumina soarelui pentru înflorirea crinului

şi trandafirului.  Un bahá’í nu slăveşte făptura omenească a lui Bahá’u’lláh, ci gloria lui Dumnezeu întruchipată în acea făptură.  Un bahá’í cinsteşte deopotrivă pe Hristos, Muhammad şi toţi ceilalţi Soli ai lui Dumnezeu de odinoară, însă recunoaşte în Bahá’u’lláh pe Purtătorul Mesajului lui Dumnezeu pentru epoca nouă în care trăim, pe marele Învăţător al lumii, venit să ducă mai departe şi să desăvârşească opera predecesorilor Săi.

Nici asentimentul intelectual la un crez, nici o purtare neprihănită nu sunt suficiente pentru a face din om un bahá’í.  Bahá’u’lláh cere adepţilor Săi un devotament complet, dat din toată inimă.  Dumnezeu singur are dreptul să aibă o asemenea exigenţă, însă Bahá’u’lláh vorbeşte în calitate de Manifestare a lui Dumnezeu, de Revelator al voinţei divine.

 

Raiul tău e dragostea Mea; căminul tău ceresc, reuniunea cu Mine.Intră şi nu zăbovi.

Bahá’u’lláh

Cum devin bahá’í?

Cel care vrea să fie un bahá’í trebuie să fie un aprig căutător al adevărului, însă el nu trebuie să-şi limiteze cercetările doar la domeniul material.  Capacităţile sale de percepţie spirituală trebuie să fie de veghe ca si cele de percepţie materială.  Ca să dobândească adevărul, el trebuie să folosească toate facultăţile cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi să nu creadă nimic fără un motiv valabil şi suficient.  Căutătorul conştiincios, dacă are inima curată şi mintea netulburată de prejudecăţi, va izbuti să recunoască slava dumnezeiască, în orice templu s-ar manifesta ea.O persoană devine bahá’í prin recunoaşterea lui Bahá’u’lláh ca Mesagerul lui Dumnezeu pentru această eră, acceptând legile şi învăţăturile Sale precum şi instituţiile administrative pe care Le-a stabilit pentru unificarea omenirii.  Oricine se poate înscrie în Comunitatea Bahá’í printr-o afirmare a acestui crez şi angajament, de preferinţă în scris, către instituţia bahá’í responsabilă.

 

 

VIZIUNE PENTRU VIITOR – MODEL PENTRU SOCIETATEA VIITOARE

De la jumătatea secolului trecut, când Bahá’u’lláh, întemeietorul Credinţei Bahá’í, a afirmat necesitatea securităţii colective şi a edificării păcii universale, bahá’íi au luptat necontenit pentru acest magnific ţel, încă din anii 1863–1868.

Învăţăturile lui Bahá’u’lláh conţin explicit ideea că întemeierea ordinii mondiale este un proces în desfăşurare care se bazează pe premisa că o realitate a epocii pe care o trăim este interdependenţa tuturor popoarelor. Instituţiile şi direcţiile care ne structurează viaţa politică, economică şi socială trebuie să instituie o ordine mondială care să exprime pe deplin ideea de mai sus.

Conştient că secolul XIX s-a aflat în pragul unităţii mondiale, Bahá’u’lláh a proclamat în cuvinte profetice că societatea timpului Său, cu nenumărate conflicte interrasiale, va trebui să dispară făcând loc civilizaţiei mondiale viitoare aflată în plin avânt.

În scrisorile lipsite de echivoc adresate domnitorilor şi conducătorilor din timpul Său, El a definit structura ei fundamentală, a prevăzut stadiile evoluţiei ei, afirmând totodată că

singura ei temelie va fi unitatea autentică a speciei umane.

Ne-a fost scris să trăim marea răsturnare provocată de remodelarea diferitelor tradiţii şi instituţii vitale într-un unic sistem universal. În acelaşi timp am avut şi satisfacţia de a fi părtaşii unui efort creativ ce depăşeşte şansa oricărei alte generaţii anterioare. Atunci de ce n-am privi apariţia unei comunităţi mondiale şi adâncirea conştiinţei de cetăţenie mondială ca pe nişte prime promisiuni strălucitoare de ‘maturizare a seminţiei umane’ care, la împlinirea timpului, îşi va avea rodul cel mai bogat într-o civilizaţie şi cultură mondială?

Unitatea lumii este întruparea însăşi a spiritului epocii în care trăim şi constituie cheia de boltă a Credinţei mondiale Bahá’í. Învăţăturile sociale şi umanitare pe care le conţine converg spre teza fundamentală a unităţii omenirii.

Deoarece aspectele politice ale păcii nu pot fi izolate de problema mai generală a relaţiilor umane, Religia Bahá’í pledează pentru construirea unei societăţi mondiale autentice în care popoarele şi naţiunile să-şi meţină individualitatea, subordonându-şi însă interesele particulare bunăstării umanităţii ca întreg, prin diversitatea contribuţiilor lor se va putea crea o cultură mondială mai bogată decât oricare alta din istorie. De aceea planul de pace conceput de Bahá’u’lláh include principii sociale cum ar fi: unitatea rasei umane, egalitatea dintre bărbaţi şi femei, educaţie universală, o limbă internaţională, armonia dintre ştiinţă şi religie, căutarea independentă a adevărului.

Iată o descriere a modelului unei societăţi viitoare, preluată din lucrarea Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh, scrisă de Shoghi Effendi, Păzitorul Credinţei Bahá’í:

Unitatea rasei umane, aşa cum este văzută de Bahá’u’lláh, presupune edificarea unui organism mondial în care toate naţiunile, rasele, credinţele şi clasele sociale să fie strâns unite în permanenţă şi care să garanteze în întregime autonomia statelor membre şi libertatea personală şi de iniţiativă a tuturor indivizilor. În măsura în care ne putem da seama, acest organism trebuie să constituie un for legislativ mondial ai cărui membri, reprezentanţi ai întregii umanităţi, vor promulga legi potrivite pentru a organiza viaţa, pentru a satisface orice necesităţi şi pentru a media relaţiile tuturor raselor şi popoarelor.Un for executiv mondial, sprijinit de o forţă internaţională, va pune în aplicare deciziile luate de forul legislativ şi va asigura unitatea organică a întregii comunităţi. Un tribunal mondial va adjudeca şi va da verdictul final şi obligatoriu în orice dispută care s-ar naşte între diferitele elemente care compun sistemul universal. Va fi construit un mecanism universal de inter-comunicaţii, cuprinzând întreaga planetă, independent de graniţe şi obstacole naţionale şi funcţionând cu rapiditate extraordinară şi regularitate perfectă.

O metropolă mondială va reprezenta centrul nervos al civilizaţiei mondiale, focarul spre care converg forţele vitale unificatoare şi din care iradiază influenţe energizante.

O limbă universală va fi ori inventată ori aleasă dintre limbile existente, pentru a fi predată în şcolile tuturor naţiunilor federative alături de limba maternă.

O scriere şi o literatură universală, un sistem monetar şi unul de unităţi de măsură, ambele unitare, vor simplifica şi facilita raporturile şi înţelegerea între toate naţiunile şi rasele umane, într-o astfel de societate. Religia şi ştiinţa, cele două forţe majore ale vieţii umane, vor fi reconciliate, vor coopera şi se vor

dezvolta în armonie.

De asemenea, presa va da expresie deplină vederilor şi convingerilor cele mai diverse, încetând a mai fi manipulată de interese partizane, private sau publice, eliberată de influenţa unor guverne sau popoare rivale. Resursele economice ale lumii vor fi bine organizate, sursele de materii prime vor fi în întregime identificate şi exploatate iar pieţele se vor dezvolta în mod coordonat, distribuirea produselor făcându-se în mod echitabil.

Rivalităţile naţionale, ura şi intrigile vor înceta, animozităţile şi prejudecăţile rasiale vor fi înlocuite de prietenie, înţelegere şi cooperare. Cauzele conflictelor religioase vor fi pentru totdeauna eradicate, barierele şi restricţiile economice vor fi complet abolite, iar nedreapta diferenţiere dintre clasele sociale vor dispărea. Enormele energii risipite pentru susţinerea războaielor, fie ele economice sau politice, vor fi consacrate dezvoltării tehnice, creşterii productivităţii, eradicării bolilor, extinderii cercetării ştiinţifice, ridicării nivelului de sănătate, rafinării minţii umane, exploatării resurselor încă necunoscute ale planetei, prelungirii vieţii umane şi dezvoltării oricărui alt mijloc de stimulare a vieţii intelectuale, spirituale şi morale a întregii umanităţi. Un sistem federal mondial guvernând întregul pământ şi exercitându-şi autoritatea de necontestat asupra unor resurse inimaginabile de vaste, întrupând idealurile occidentului şi ale orientului deopotrivă, sistem eliberat de blestemul şi mizeriile războiului şi urmând exploatarea tuturor resurselor energetice ale planetei, un sistem în care Forţa serveşte Justiţia şi a cărui viaţă este întreţinută de recunoaşterea universală a unui singur Dumnezeu şi de credinţa în aceeaşi Revelaţie – iată ţelul spre care tinde omenirea, propulsată de forţele unificatoare ale vieţii

BÁB

Siyyid ‘Alí Muhammad, cunoscut în istoria ca Báb (limba arabă pentru “Poartă”) s-a născut la Şiraz, Iran în 1819.  El a fost descendent al Profetului Mahomed şi învăţătorii şi membrii familiei Sale au recunoscut foarte devreme devoţiunea şi profunzimea Sa spirituală.

Iranul din secolul XIX a fost prins de o fervoare mesianică, musulmanii asteptând apariţia “Domnului Erei”.  În această ambianţă, Báb s-a declarat pentru prima oară ca fiind Mesagerul lui Dumnezeu, în 23 mai 1844.

Báb a fondat o religie separată, Credinţa Bábí, care avea propriile sale legi, ordonanţe şi lucrări mistice şi doctrinale.  Pe un fundal de declin moral bine răspândit, El a apelat la reforma spirituală şi morală a societăţii persane.  El a ţinut ca rangul femeilor să fie ridicat şi condiţiile celor săraci să fie îmbunătăţite. El a promovat educaţia şi ştiinţele folositoare.

Totuşi, tema principală promovată de către Báb şi învăţăturile Sale a fost venirea iminentă a unei alt Mesager al lui Dumnezeu.

Shoghi Effendi (dr.), nepotul lui ‘Abdu’l-Bahá (st.), în 1919.

Copyright 2006, Bahá'í International Community

Acest al doilea Mesager a fost să fie mult mai mare decât Báb Însuşi şi El trebuia să inaugureze o eră de pace şi dreptate promisă de Iudaism, Creştinism, Islam şi celelalte mari religii ale lumii.  Báb a chemat această figură “Cel Ce Dumnezeu va manifesta”. 

Astfel Báb l-a vestit pe Bahá’u’lláh.  Proclamaţia Lui, a unei noi religii, a ajutat credincioşii Săi să se elibereze de schema lor de referinţă şi i-a mobilizat să se pregătească pentru venirea “Celui Promis al tuturor timpurilor”.

Misiunea lui Báb a fost de scurtă durată ― doar şase ani ― dar în acest timp El a atras mii de adepţi.  Cei mai mulţi nu l-au întâlnit niciodată dar au cunoscut religia Sa citindu-I scrierile, care erau larg răspândite.  Adepţii Săi au fost grav persecutaţi de către autorităti, care s-au speriat de aceste convertiri la noua Credinţă.  Clerul era alarmat de apelul Său la reînnoirea spirituală şi a convins autorităţile seculare că chemarea lui Báb la reforma socială ar putea duce la neliniştea civilă.  Mii de bábíi, manifestând un mare eroism, au fost torturaţi şi omorâţi pentru credinţa lor.

După trei ani de închisoare, Báb a fost executat de un pluton de execuţie în oraşul Tabriz în 9 iulie 1850, în nişte condiţii puţin obişnuite la care au fost martori peste 10.000 de oameni şi care a fost raportat larg în presa vestică de pe vremuri.  Când Báb a fost luat iniţial de la celula Sa, El conversa cu secretarul Său şi a prevenit garda că “nici o putere pământească” nu-L va putea reduce la tăcere până ce nu termină ce are de spus.  Un regiment de 750 de soldaţi armeni au îndeplinit execuţia, dar când fumul armelor s-a risipit, Báb dispăruse de la vedere.  L-au găsit în celula Sa, terminându-şi instrucţiunile pentru secretarul Său.  Când au apărut gărzile, El a anunţat într-un ton foarte liniştit: “Acum puteţi să treceţi cu îndeplinirea întenţiei voastre”.  Primul regiment a refuzat să mai aibă orice amestec la execuţie, dar un al doilea regiment a fost adus, şi de această data gloanţele şi-au găsit ţinta lor.

Rămăşiţele lui Báb au fost ascunse de către adepţii Săi mulţi ani şi au fost aduse până la urmă în Ţara Sfântă.  Bahá’u’lláh a dat instrucţiuni ca acestea să fie înmormântate pe Muntele Carmel şi a arătat locul exact unde să se construiască mormântul.  În 1909, rămăşiţele lui Báb au fost îngropate într-un mausoleu simplu, care mai târziu a fost înfrumuseţat.  Construcţia suprastructurii cu cupolă aurită, cunoscută ca ‘Mormântul lui Báb’, a fost terminată în 1953.  Este unul din cele două locuri, cele mai sfinte din lume pentru membrii Credinţei Bahá’í.

Bahá’u’lláh

Bahá’u’lláh, care în limba arabă înseamnă “Slava lui Dumnezeu” este titlul adoptat de către Fondatorul Credinţei Bahá’í, Mírzá Husayn-‘Alí (1817-1892).  Născut într-o familie nobilă din Iranul secolului XIX, Bahá’u’lláh a refuzat funcţiile politice care i-au fost oferite când  era încă tănăr şi a ales în schimb să-şi împărtăşească bogăţia cu cei săraci şi bolnavi.  El a devenit unul din primii adepţi a lui Báb, un negustor din Şiraz care sustinea că este purtătorul unei noi religii destinată să reînnoiască societatea persană.  Báb a mai vestit venirea iminentă a unui alt Mesager a lui Dumnezeu, care urma să îndeplinească profeţiile din Iudaism, Creştinism şi Islam, precum şi a celorlalte religii importante din lume, iniţiind o eră de pace şi dreptate pentru toţii oameni.  Când Báb a fost executat de către autorităţi, în 1850, mulţi dintre membrii mişcării ― cunoscuţi sub denumirea bábíi ― s-au îndreptat spre Bahá’u’lláh pentru conducere.

În 1852, în timp ce era închis la Teheran pentru activitităţile sale ca bábí, Bahá’u’lláh a primit prima Sa vestire a misiunii prezisă de către Báb.  După ce a fost eliberat de la închisoare, Bahá’u’lláh a fost exilat la Bagdad unde, în 1863, s-a declarat ca fiind mult-aşteptatul Mesager al lui Dumnezeu.  Marea majoritatea a bábíi-lor au acceptat această declaraţie şi astfel s-a născut Comunitatea Bahá’i.

De-a lungul a 40 de ani de exil la mâna autorităţilor persane şi otomane, de la Bagdad la Constantinople, Adrianople şi până la urmă în 1868 la colonia penală otomană din Acre, Palestina (astăzi Israel), Bahá’u’lláh

Mormântul lui Bahá’u’lláh - intrarea, Acre, Israel Copyright 2006, Bahá'í International Community

a revelat peste 100 de volume de scrieri mistice, învăţături etice şi sociale, legi şi ordonanţe, toate inspirate în mod divin.  De asemenea, El s-a adresat regilor şi conducătorilor vremii Sale, inclusiv Şahului din Persia, Sultanului din Turcia, Papa Pius IX, Impăratului Wilhelm I din Germania, Reginei Victoria, Impăratului Franz Iosif din Austria, lui Napoleon al III lea, precum şi conducătorilor guvernelor din vest, informându-i despre Revelaţia pe care o adusese.  El i-a îndemnat să conducă supuşii lor cu dreptate şi compasiune, şi i-a prevenit că în cazul în care nu vor face acest lucru, ei îşi vor pierde puterea.

Elementele de  bază ale mesajului lui Bahá’u’lláh pot fi rezumate ca fiind unitatea şi dreptatea globală.  El a promovat ideea că există un singur Dumnezeu care a revelat voinţa Sa printr-o serie de Învăţători divini, cum au fost Avram, Moise, Iisus Cristos, Mahomed, Krişna, Buddha şi Zoroastru.  In timp ce învăţăturile sociale ale Marilor Religii pe care le-au fondat diferă în legătura cu timpul şi locul în care au fost aduse, esenţa spirituală a tuturor credinţelor este aceeaşi: că scopul tuturor fiinţelor umane este de a cunoaşte şi slăvi pe Creatorul lor.  În această eră, umanitatea  este capabilă să recunoască unicitatea lui Dumnezeu, a religiei, şi a familiei umane. Bahá’u’lláh a mai propovăduit egalitatea între bărbaţi şi femei, că învăţăturile ştiinţei şi religiei sunt în armonie, că trebuie abolite extremele între bogăţie şi sărăcie, că educaţia trebuie să fie universală şi obligatorie, şi că trebuie aleasă o limbă universală, auxiliară pentru a facilita comunicarea internaţională şi înţelegerea între toate popoarele lumii.

Înainte de moartea Sa în 1892, Bahá’u’lláh a prevăzut succesiunea pentru conducerea Comunităţii Bahá’í, astfel asigurând unitatea ei şi protejând-o de la eventuală schismă.  Fiul Său cel mare, ‘Abbás Effendi (care a luat titlul ‘Abdu’l-Bahá, care înseamnă “Servitorul Slavei”), a fost numit capul Religiei Bahá’í şi singurul interpret autorizat al Scrierilor lui Bahá’u’lláh.  Acest gest a permis Comunităţii Bahá’í să treacă prin primul secol al existenţei sale cu unitatea sa ferm păstrată, în ciuda încercărilor din exterior ca şi din interior.

‘ABDU’L-BAHÁ

‘Abbás Effendi, cunoscut ca “‘Abdu’l-Bahá” (limba arabă “Servitorul Slavei”) s-a născut în 23 mai 1844 ― în aceaşi noapte în care Báb şi-a declarat pentru prima oară misunea Sa.  El a fost fiul cel mare a lui Bahá’u’lláh şi avea doar opt ani când Tatăl său a fost închis pentru prima  oară.  El l-a urmat pe Bahá’u’lláh de-a lungul celor 40 de ani de exil şi închisoare, şi ajungând la maturitate a devenit nu numai tovarăşul cel mai apropiat al Tatălui Său dar şi scutul şi principalul resprezentant al Tatălui faţă de conducătorii

politici şi religioşi din acele vremuri.  Conducerea, cunoştinţa şi slujirea lui ‘Abdu’l-Bahá au adus Comunităţii Bahá’í exilată un mare prestigiu.Bahá’u’lláh L-a numit ‘Abdu’l-Bahá ca fiind “Centrul Legământului” către care toţi bahá’íi trebuiau să se îndrepte pentru îndrumare.  El era singurul interpret autorizat al Învăţăturilor Tatălui Său, pe care le-a elucidat.  Ca îndrumător şi arhitect infailibil al unei comunităţi în expansiune rapidă, el a mai detaliat doctrinele şi a schiţat elementele principale ale instituţiilor administrative ale Religiei.  Astfel, El s-a devotat să le ofere membrilor Religiei, prin felul Său de viaţă, un exemplu de viaţă personală cerut în Învăţăturile Bahá’í.În 1911, după mai mult de 40 de ani de închisoare şi suferinţe, ‘Abdu’l-Bahá a putut călători în vest.  El a vizitat Europa şi America de nord, unde a vorbit pe larg cu o gamă variată de oameni despre prescripţiile lui Bahá’u’lláh pentru reînnoirea morală şi spirituală a societăţii.  El s-a chemat “vestitorul păcii şi reconcilierii” şi “susţinătorul unicităţii omenirii”.  Aclamat larg în presă şi de conducătorii societăţii, el a insistat în mod clar că gloria Sa cea mai mare era să fie ‘Abdu’l-Bahá’ ―

slujitorul lui Bahá’u’lláh ― şi că Învăţăturile Tatălui său erau sursa tuturor celor spuse şi făcute de el.

‘Abdu’l-Bahá Copyright 2006, Bahá'í International

Community

‘Abdu’l-Bahá a murit în 28 noiembrie

1921, la Haifa.  Câteva zeci de mii de oameni de origine evreiască, creştină şi musulmană, precum şi bahá’í, s-au adunat pentru funeraliile Sale.  Ei l-au elogiat ca fiind “exemplul viu al sacrificiul de sine”, un “stâlp al păcii”, şi unul care a condus umanitatea pe “Drumul Adevărului”.

La fel ca şi Bahá’u’lláh, ‘Abdu’l-Bahá şi-a lăsat un Testament.  În acest Testament, el a numit pe nepotul său cel mare, Shoghi Effendi, ca succesor al Său, şi acesta a fost cunoscut sub titlul de “Păzitorul Credinţei Bahá’í”.  Prin acest gest, unitatea Comunităţii Bahá’í a fost încă odată prezervată şi progresul şi dezvoltarea ei asigurate.

Abdu’l-Bahá la Paris, fotografiat sub Turnul Eiffel în 1912, cu un mic grup de însotitori persani si prieteni bahá’í din Europa.

Copyright 2006, Bahá'í International Community

 

Shoghi Effendi, Pazitor al Religiei Bahá’í (1897-1957)

În testamentul olograf a lui ‘Abdu’l-Bahá a fost numit Custode al Religiei Bahá’í, nepotul mai mare, Shoghi Effendi, care în 1921 a devenit dupa ‘Abdu’l-Bahá singurul interpret al învataturilor lui Bahá’u’lláh. Sub conducerea sa s-a dezvoltat actuala Ordine Administrativa.

Dupa moartea lui Shoghi Effendi, conducerea a fost asumata de corpul administrativ suprem prevazut de Bahá’u’lláh, Casa Universala a Dreptatii, aleasa prima data în 1963.

Shoghi Effendi (dr.), nepotul lui 'Abdu'l-Bah� (st.), �n 1919.

Calendarul Bahá’í

La diferite popoare şi în diferite epoci, au fost folosite foarte multe sisteme pentru desemnarea datelor şi măsurarea timpului, astfel încât în ziua de azi sunt în vigoare mai multe calendare; în Europa Occidentală, calendarul gregorian, în mai multe ţări din Europa de Est, calendarul iulian, la evrei, calendarul ebraic, iar în ţările islamice, calendarul musulman.

Báb a subliniat importanţa Dispensaţiei pe care o aducea inaugurând un nou calendar.  În acest calendar ca şi în cel gregorian, baza nu mai este aceea a lunii lunare, ci anul solar.

Anul bahá’í este format din 19 luni, având fiecare câte 19 zile (361 zile), la care se mai adaugă “zilele intercalare” (patru de obicei şi cinci în anii bisecţi), între lunile a optsprezecea şi nouăsprezecea, în vederea ajustării calendarului la anul solar.  Báb a numit lunile după denumirea atributelor lui Dumnezeu.  Anul nou al anului bahá’í, ca şi cel al Persiei antice, este fixat astronomiceşte; el începe la chinocţiul de primăvară (21 martie) iar era bahá’í în anul în care Báb şi-a declarat menirea (1844 după I. Hr. – 1260 după Hegira).

Într-un viitor foarte apropiat, va fi necesar ca toate popoarele din lume să se înţeleagă pentru a stabili un calendar comun.

Pare, deci, de dorit ca noua eră a unităţii să posede un calendar nou, deosebit de cel al diferitelor comunităţi, la adăpostul obiecţiilor care fac fiecare din vechile calendare inaccesibile pentru o bună parte din populaţia lumii; şi ar fi greu să se găsească un aranjament mai simplu şi mai comod decât cel propus de Báb.

 

Lunile calendarului bahá’í sunt următoarele:

Descarcă calendarul

Luna Numele arab Traducerea Prima zi

I Bahá Splendoare 21 martie

II Jalál Slavă  9 aprilie

II Jamál Frumuseţe 28 aprilie

IV ‘Azamat Mărire 17 mai

V Núr Lumină 5 iunie

VI Rahmat Milostenie 24 iunie

VII Kalimat Cuvinte 13 iulie

VIII Kamál Perfecţiune 1 august

IX Asmá’ Nume 20 august

X ‘Izzat Putere 8 septembrie

XI Mashíyyat Voinţă 27 septembrie

XII ‘Ilm Ştiinţă 16 octombrie

XII Qudrat Tărie 4 noiembrie

XIV Qawl Grai 23 noiembrie

XV Masá’il Întrebări 12 decembrie

XVI Sharaf Onoare 31 decembrie

XVII Sultán Suveranitate 19 ianuarie

XVIII Mulk Stăpânire 7 februarie

Zilele intercalare sunt de la 26 februarie la 1 martie inclusiv

XIX ‘Alá’ Elevaţie 2 martie

Toate comunităţile bahá’í ţin Sărbătorile de Nouăsprezece Zile în prima zi a fiecărei luni bahá’í.  Sărbătoarea are trei părţi: spirituală, administrativă şi socială, şi constituie pentru prietenii bahá’í un prilej de a se bucura împreuna şi de a se consulta asupra problemelor comunităţii.  Deoarece fiecare zi bahá’í ţine de la un apus la altul, Sărbătorile de Nouăsprezece Zile se ţin de regulă cu o zi înainte de prima zi ale lunii bahá’íi potrivit calendarului Gregorian.

Sărbătorile bahá’í, aniversările şi perioadă de post

Sărbătoarea de Naw-Rúz (Anul Nou bahá’í), 21 martieSărbătoarea de Ridván (Declaraţia lui Bahá’u’lláh), de la 21 aprilie până la 2 maiDeclaraţia lui Báb (23 mai)Înălţarea lui Bahá’u’lláh (29 mai)Martiriul lui Báb (9 iulie)Naşterea lui Báb (20 octombrie)Naşterea lui Bahá’u’lláh (12 noiembrie)Ziua Legământului (28 noiembrie)Înălţarea lui ‘Abdu’l-Bahá (28 noiembrie)Perioadă de post de 19 zile, începând cu ziua de 2 martie

 

Istoria Religiei Bahá’í în România

Religia Bahá’í a fost cunoscută în România încă din ianuarie 1926, când jurnalista americană bahá’í Martha L. Root a vizitat pentru prima oară oraşul Bucureşti spre a aduce la cunoştinţă cât mai multor oameni cel mai recent mesaj divin, adus de Bahá’u’lláh pentru această eră.  În timpul acestei vizite Martha Root a avut de asemenea, prima sa întrevedere cu Regina Maria a României, în data de 30 ianuarie,

căria îi trimisese cartea intitulată Bahá’u’lláh şi Era Nouă a lui John E. Esslemont.

În afară de această deosebită întâlnire, Martha Root a susţinut câteva prelegeri la Bucureşti la sediile Esperantiştilor şi a Teosofiştilor. Martha Root a fost unul din cei mai renumiţi şi admirat esperantişti din acea vreme, responsabilă de asemenea pentru organizarea Primului Congres Mondial de Esperanto. Nenumărate articole au apărut cu ocazia celor cinci vizite ale Marthei Root în România, în timpul cărora a făcut cunoscută Religia Bahá’í, mai ales publicului bucureştean.  Câţiva bucureşteni chiar au îmbrăţişat Religia Bahá’í în timpul celor cinci vizite efectuate de Martha Root în România între 1926 şi 1936.

Regina Maria a ajutat şi ea mult la răspândirea Credinţei Bahá’í scriind pentru o asociaţie de presă din America de Nord articole prin care recomanda studiul acestei religii cititorilor.  Multe din aceste articole au fost preluate de ziare din toata lumea pe vremuri, facând de Regina României una din cele mai active propovăduitori ai Religiei Bahá’í.

În 1933, cu preţiosul ajutor al Reginei Maria şi a Principesei Ileana, Martha Root a tipărit în Bucureşti primele traduceri despre Religia Bahá’í: un pliant informativ şi cartea Baháu’u’lláh şi Era Nouă de J.E. Esslemont, la Editura Fântâna Darurilor, Bucureşti – 1936, carte păstrată încă în diferite biblioteci din ţară.

Timp de 32 de ani niciun bahá’í nu a mai reuşit să viziteze România, până în noiembrie 1968 când a sosit în Bucureşti un iranian, Fereidoun Khazrai, care a lucrat la Ambasada din Iran.  Fereidoun Khazrai a fost primul credincios care s-a putut stabili în România, căsătorindu-se cu o româncă, şi rămănând timp de 13 ani, până ce a fost alungat din ţară în 1981 din cauza religiei sale. Un an mai târziu a sosit un alt bahá’í, Wargha Enayati, din Germania, pentru a studia medicina la Cluj-Napoca. Lui i s-au alăturat alţi tineri studenţi, care împreuna au făcut parte din primul grup bahá’í din România. În 1989, exista deja o comunitate semnificativă la Cluj-Napoca, cu credincioşi străini dar şi români, care au putut vota pentru prima oară pentru formarea unei instituţii bahá’í în această ţară: Adunarea Spirituală Locală a Bahá’ílor din Cluj-Napoca. Întâmplarea face că această instituţie locala bahá’í a fost şi prima de acest gen de instituţii în toată Europa de Est.

Prima Adunare Spirituală Naţională a Bahá’ílor din România a fost aleasă în timpul primei Convenţii Naţionale, în aprilie 1991. S-au adunat delegaţi din toată ţara pentru a forma, în prezenţa lui Amatu’l-Bahá Rúhíyyih Khánum, văduva Păzitorului Religiei Bahá’í, instituţia alcătuită din nouă membri şi care conduce treburile comunităţii.

Religia Bahá’í este înregistrată legal încă din 1991 cu statut de Asociaţie Religioasă, de către Secretariatul de Stat pentru Culte prin hotărâre judecătorească.

În anii care au urmat, Religiei Bahá’í i s-au asociat prin declaraţie peste 7.000 de români, răspândiţi în mai mult de 670 de localităţi din toate judeţe ale României.

 

 

Regina Maria

“De curând am căpătat o mare speranţă de la cineva, ‘Abdu’l-Bahá. Am găsit în Mesajul său, ca şi în Mesajul de Credinţă al Tatălui Său, Bahá’u’lláh, deplina împlinire a dorinţei mele arzătoare de religie adevărată.

despre Preotul CRISTIAN POMOHACI si SECTE. Sau cum sa manipulezi publicul ca exorcizarile si vindecarile din BISERICA ORTODOXA sunt false …

SECTELE DIN ROMÂNIA. Exorcizări şi miracole contra cost – imagini cutremurătoare într-un reportaj „România, te iubesc”

Pe lângă cultele recunoscute oficial în România prosperă zeci de secte care funcţionează sub paravanul fundaţiilor care pretind că oferă ajutor spiritual. În fapt, câştigă bani grei din naivitatea şi disperarea oamenilor grav bolnavi care ar face orice ca să trăiască. Un reportaj “România, te iubesc”, difuzat la PRO TV

Fiecare caută un răspuns pentru viaţa sa şi-şi doreşte protecţia divină. În vremuri de criză, când mulţi au ajuns la capătul puterilor şi nu mai au de ce să se agaţe, credinţa îi linişteşte, îi ajută să-şi depăşească problemele.

Românii au mai mult ca oricând nevoie de credinţă şi-o cauta cu disperare oriunde. Pe lângă marile hramuri ale bisericii mamă care adună mulţimi impresionante, un alt fel de ortodoxie, spectaculoasă şi radicală se dezvoltă la Moşuni, un cătun de lângă Târgu Mureş. În fiecare săptămână, un simplu preot de ţară, Cristian Pomohaci, reuşeşte să adune în jurul său mii de oameni. Bolnavii incurabili îl caută, iar cei care îi sunt aproape, ucenicii, îl divinizează.

Ovidiu Ciobotă este unul dintre “discipoli”. “Ne are pe noi, noi suntem copiii lui, are mai mulţi decât vă imaginaţi vreodată. Suntem foarte mulţi care ne simţim copiii lui, poate de multe ori nu-mi simt părinţii mei trupeşti, părinte nu e cel care te naşte, e cel care te creşte şi părintele m-a crescut pe mine, m-a crescut spiritual”.

Alţii au stat pe lângă părinte, dar au plecat.

“M-am încadrat în acel grup până mi-am dat seama că este o sectă foarte periculoasă pentru cultul nostru ortodox, femei care se vaită, exorcism… Sunt în secolul XXI sau în Evul Mediu, naiba stie”, spune o femeie care nu vrea să i se ştie identitatea.

Un preot ieşit din canoane

Parintele Cristian Pomohaci are un profil aparte. Este separat de preoteasă, deşi în mod normal legile Sfântului Sinod îl obligă să fie căsătorit. De asemenea, pe lângă preoţie, Cristian Pomohaci mai cântă şi muzică populară.

Are peste o mie de prieteni pe Facebook, 30 de ucenici ultra-dedicaţi în viaţa reală care locuiesc în clădiri ridicate lângă biserică, are patru copii înfiaţi cu vârste cuprinse între 13 şi 26 de ani, conduce o gospodărie impresionantă, cu oi, vaci şi porci în care lucrează ucenicii săi.

Vizionati va rog si:

La fel s-a întâmplat şi cu soţia unui om de afaceri din Reghin, care locuieşte acum alături de părintele Pomohaci.

“Soţia mea îl vede ca pe Iisus Hristos pe pământ, îi pune poza la cap, e durere… I-am spus ca nu se mai poate, trebuie să se adune, să facă ceva, dar nu ai cu cine discuta. Spune că menirea ei este să aducă cât mai mulţi oameni acolo. Mulge vaci, face agricultură, păzeşte biserica, face slujbe în locul lui, e mâna lui forte”, povesteşte omul de afaceri.

Femeile de la Moşuni sunt, însă, mulţumite de ceea ce fac. Este şi cazul doamnei profesoare Otilia, pe care reporterii PRO TV au găsit-o îngrijind porcii din gospodărie. Face acest lucru de şapte ani.

“Pentru mine reprezintă chipul lui Hristos. Din toată inima vă mărturisesc că nu voi putea niciodată mulţumi lui Dumnezez că am ajuns la Moşuni. Am aici o casă şi o familie, ceea ce pentru un om singur ca mine, având în vedere statutul meu de femeie nemăritată, e mare lucru. Să ai o familie, mai mult decât una în limite biologice, e mare lucru”, spune Otilia.

Cadouri pentru biserică

Mulţi dintre cei care vin la Moşuni au probleme de sănătate grave şi sunt dispuşi să creadă şi să facă orice ca să trăiască.

Simona Gurghean are feţita bolnavă de tetrapareză spastică. A fost la toţi doctorii şi acum încearcă şi calea credinţei. Deşi este pentru prima data la Moşuni, o trec fiori. “E ceva deasupra noastră, nu ştiu, simt o căldură, simt o căldură deasupra mea, acum am simţit-o”…

Totuşi, nu este uşor să ajungi la părinte. Există liste de aşteptare, iar ca să te vindeci se spune că trebuie să asişti la slujba din noaptea de vineri. Înainte de slujba cea mare, eşti îndrumat de oamenii preotului să cumperi daruri pentru sfântul altar, ulei, prescură, vin, toate în valoare de 16 lei.

Cu acatistul făcut în care explici de ce necaz vrei să scapi şi cu darurile mergi în biserică şi le laşi la altar. În funcţie de gravitatea problemei ţi se cere să cumperi un număr de lumânări care în general variază de la 50 la câteva sute. Lumânările se dau înapoi stinse şi ajung din nou la vânzare. Darurile care se aglomerează în altar, sunt apoi scoase pe uşa din spate a bisericii.

Slujba de vineri noaptea şi exorcizările

Este ora 12 noaptea şi biserica geme de enoriaşi. Într-o adâncă fervoare religioasă, toţi se pregătesc pentru apariţia părintelui.

În prima linie stau femeile despre care se spune că sunt îndracite. Maria lucrează la poşta în oraşul Victoria şi a ajuns la Moşuni când a văzut că se simte rău. Este stropită cu aghiasmă ceea ce pare că o doare. “Mă chinuie un duh rău. Am venit la părintele, am luat 16 posturi”, spune Maria. A fost pe la mai mulţi medici, dar, nedând de cap răului, a luat calea bisericii din Moşuni. Întrebat dacă femeile “îndrăcite” au un diagnostic, părintele Pomohaci răspunde laconic: “Satana nu are diagnostic”! După ce termină cu femeile, părintele Pomohaci exorcizează şi un bebeluş. “Copilul acela micuţ îl avea pe diavol în el. Un blestem sau o satană, satana nu-ţi dă stare de euforie niciodată”, spune părintele. La două noaptea, femeile sunt extenuate de postul lung şi aspru şi de atmosfera ireală din biserică. Li se spune că dacă vor să se vindece trebuie să repete şedinţele de exorcism, să ţină canonul şi să creadă că prin preot lucreaza Dumnezeu.

Practicile preotului Pomohaci nu sunt pe placul Episcopiei Alba Iulia.

Părintele spune însă că ceea ce face el este ortodoxism românesc şi nimic mai mult. “Eu nu sar din dogmele ortodoxe române, nu sar peste cal, nu exagerez în nimic. În afară de faptul că sunt mai lacom şi mai rău decât unul care nu are atât cât am eu. Îl iubesc mai mult pe Dumnezeu, îmi doresc să am mai mult şi să pot da celor din jurul meu”, spune preotul Pomohaci.

Catedrala credinţei, zece la sută din venituri pentru un miracol

Bucureşti. În căutarea unei vindecări se află şi zecile de oameni care vin zilnic la “Catedrala Credinţei”, un fost cinematograf de cartier, de pe Şoseaua Fundeni. “Biserica Universală” este creaţia unor brazilieni, iar predicile sunt pline de patos şi atrag mulţimile. Biserica Universala nu face parte dintre cultele recunoscute în România şi nu are personalitate juridică. În schimb are filiale în toată ţara şi multă putere. Cu ce îşi racolează adepţii, în special oameni foarte simpli? Cu promisiunea unei minuni.

Brazilienii îşi fac reclamă la un popular post de televiziune şi au întruniri zilnic. Ţin slujbe de vindecare pentru boli incurabile sau promit că redresează firme nenorocite de criză. Sâmbata se tine slujba pentru rezolvarea lucrurilor imposibile. Minunile se întâmplă însă numai dacă plăteşti. Cât? A zecea parte din salariu sau din pensie, bani pentru care brazilienii au produs şi plicuri tipizate. “Credem în biserica asta. Dau a zecea parte din pensie. Am o pensie de 862 de lei”, spune o bătrână care vine aici.

Slujba de vindecare se transformă într-un spectacol amplificat de şase boxe puternice. Oamenii sunt invitaţi să închidă ochii şi să pună mâna pe acea parte a corpului care-i doare. Aşa zisul preot este îmbrăcat într-un halat alb, ca doctorii.

“În numele lui Iisus, orice este necurat, orice este rău, lasă-l, lasă-l, lasa-l”, spun oamenii în cor. “Ieşi cancer, ieşi, ieşi, ieşi”, sună altă rugă.

Tratamentul merge şi nu merge. “Eu am fost cel mai mare beţiv, am fost cel mai mare beţiv şi încă mai beau. Acum m-am rugat la Dumnezeu şi de două şedinţe nu mai beau… Azi am băut două pahare de vin”, spune unul dintre membrii Bisericii Universale.

Adepţii Baha’i, gata să-şi sprijine financiar credinţa

Ne aflăm într-un apartament elegant din Bucureşti. Gazde ne sunt adeptii Baha’i, oameni educaţi care au găsit un răspuns pentru căutarile din viaţa lor după ce au renunţat la ortodoxie. 7.800 de români cred în învăţăturile lui Bahaulah, un persan care-a trăit la sfârşitul secolului XVIII. Adeptii Baha’i nu beau, nu fumează şi nu au lăcaşuri de cult.

Rareş Prunduş este specializat în marketing şi lucrează la o firmă din Bucureşti. Avea 14 ani când a auzit de credinţa Baha’i. Nişte prieteni alături de care învăţa engleză i-au vorbit de învăţăturile lui Bahaulah. L-a prins repede. “A fost ceea ce căutam ca să mă liniştesc, pentru că nu mă simţeam în apele mele, eram rebel”, spune Rareş. Credincioşii sunt convinşi că mesagerii lui Dumnezeu au fost Abraham, Iisus, Buddha, Mohamed. Însă ultimul trimis al lui Dumnezeu pe pământ, Bahaulah îi conţine pe toţi.

“În momentul în care eu am spus că sunt baha’i nu înseamnă că am renegat ce eram înainte, din contră, am acceptat mai multe. Contribui şi financiar. Cu cât pot”, spune Rareş.

În concluzie, fiecare om este liber să creadă în ce vrea el dacă asta îi face bine. Însă de un lucru putem să fim siguri: cel mai uşor poate fi manipulat un om aflat în suferinţă. Un om care simte o nevoie acută să creadă în ceva, să găsească un rost şi un sens superior pentru viaţa lui. “Crede şi nu cerceta” poate fi uneori cea mai scurtă cale spre pierzanie. (Antoaneta Dohotariu, PRO TV)

Comentariu saccsiv:

Intr-adevar, sectele sunt o mare problema si daca documentarul se limita doar la ele, era bine. Insa trustul de presa al familei Lauder nu se dezminte nici de aceasta data, asa ca au bagat la gramada si un fragment cu preotul Cristian Pomohaci, in dorinta lor turbata de a scuipa si pe ortodoxie. Caci prin extensie au atacat si ceea ce de fapt ii doare pe ei cel mai tare: vindecarile reale, pelerinajul la Sfintele Moaste si scoaterea de draci.

Spune preotul Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei:

„In Biserica Ortodoxa Romana nu se fac exorcisme, in sensul consacrat al termenului.”

Incredibil. Si de cand e interzis? Cititi va rog si:

Dar nu ne miram, caci lucrurile se leaga, purtatorul de cuvant fiind cel ce declarase acum doi ani ca va fi primul ce-si va lua pasaport cu cip …

Foarte siret e dracul si slogoii lui din mass-media. Si iata si motivul in acest caz:

Pro TV –ul nu ne spune, insa preotul Cristian Pomohaci rataceste cumplit invitand la predica eretici:

Din articolul Interviu Vladimir Pustan aflam ca cel invitat este:

Vladimir Pustan este pastor, scriitor şi preşedinte al Fundaţiei “Cireşarii”. Este căsătorit cu Florica şi are patru copii: Vlăduţ, Emanuela, Beniamin şi Florin.

El este un pastor marcant pentru generaţia tânără din zilele noastre. Iubit de majoritatea evanghelicilor români, dar şi criticat în anumite perioade ale vieţii, pastorul Vladimit Pustan a rămas credincios lui Dumnezeu şi viziunii primite de la El. Este un model de perseverenţă, loialitate şi dedicare.

Mai stim ca era un apropiat al Madalinei Manole pe care atat a invatat-o pana s-a sinucis:

Asadar, in aceste conditii, nu stiu cat de reale sunt exorcizarile acelea.

Insa trustul a dorit ca publicul sa traga concluzia: cine cauta sa-l vindece bunul Dumnezeu, este asemenea cu acei sectari. Deci cei ce cauta vindecari si sa scape de demoni, chiar daca merg la Sfintele Moaste sau la Biserica Ortodoxa, sunt asemenea lor …