DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII ŞCOLARULUI MIC

ÎN CADRUL ORELOR DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Este cunoscut faptul că activitatea creatoare reprezintă într-o mare măsură multe abilităţi

învăţate anterior. Se poate spune că în general, creativitatea se dezvoltă, se descătuşează sau cum

afirma G.D. Demos “Copiii sunt creativi în mod natural şi doar aşteaptă atmosfera propice pentru a-şi

manifesta creativitatea”. În acest sens, orele de limba şi literatura română oferă terenul cel mai fertil

pentru cultivarea şi educarea creativităţii şi a inovării.

Limba şi literatura română urmăreşte, concomitent cu constituirea receptivităţii estetice şi

dezvoltarea spiritului creator ce presupune formarea receptivităţii creatoare, dezvoltarea capacităţii de a

restructura unitar într-o viziune proprie, elemente decupate din lectura unei opere, dar şi dezvoltarea

mijloacelor de autoexprimare, cultivarea expresiei artistice.

La clasa I, la citit – scris, însăşi metoda utilizată, fonetică, analitico – sintetică, oferă activităţi în

spiritul formării gândirii creatoare. Chiar compunerea de propoziţii pentru analiza şi sinteza fonetică pe

baza ilustraţiilor din abecedar sau a altor surse constituie, oricât de simplă ar părea, un efort creator din

partea copiilor. De asemenea, activităţi cum sunt cele de compunere a cuvintelor şi a unor propoziţii cu

ajutorul alfabetului decupat sunt „acţiuni cu obiecte” şi cum spunea un ilustru psiholog „inteligenţa

porneşte, înainte de toate, de la acţiune” (J.Piaget); e vorba deci de relaţia dintre cunoaştere şi acţiune,

de faptul că orice progres în actul cunoaşterii conţine în el şi elemente de creaţie, care, chiar dacă nu

sunt vizibile, măsurabile, se concretizează în cultivarea unor capacităţi.

Jocurile didactice, imaginile din etapa prealfabetară şi alfabetară precum şi textele din etapa

postalfabetară sunt momente prin care se cultivă creativitatea elevilor. Astfel, tot în cadrul orelor de

limba şi literatura română de la clasa I se pot aplica exerciţiile de creare a unor texte literare cu temă,

pe bază de imagini, cu ajutorul unor idei sau pe bază de întrebări. La unii elevi se va observa tendinţa

de copiere a unor texte cunoscute, a ideilor unor colegi, însă alţii se vor folosi de propria experienţă.

Pentru dezvoltarea creativităţii cadrul didactic trebuie să încurajeze elevii, să propună spre

rezolvare exerciţii care exercită actul creativ cum ar fi: realizarea unui text opus ca şi conţinut; crearea

unui personaj cu trăsături opuse decât cele date în anumite texte; schimbarea finalului unei opere;

emiterea unei păreri despre o atitudine, acţiune; crearea unei povestiri, versuri pe baza unor cuvinte;

exerciţii de interpretare; alcătuire de texte cu titlu dat, cu început dat, cu final dat, după imagini, texte

libere, după benzi desenate, după un plan de idei, pe baza unor cuvinte de sprijin, pe baza unui text

încurcat, după un proverb sau grup de versuri; exerciţii de creare de cuvinte pornind de la o silabă,

schimbând poziţia literelor din cuvântul dat, urmărind literele dintr-un careu, schimbând o literă cu alta,

unind două cuvinte, sau prin eliminarea unor litere şi silabe din cuvintele date; exerciţii de rimă, de

construire de dialoguri între anumite personaje; povestiri la timpul viitor. Acestea dezvoltă gândirea

creativă şi anticipativă a elevilor, conduc la cultivarea unor însuşiri motivaţionale precum curiozitatea

şi dorinţa de a rezolva sarcini noi. Învăţătorul trebuie să aibă o atitudine încurajatoare faţă de elevi, să-i

aprecieze pozitiv stimulându-le spontaneitatea şi iniţiativa, creând stări pozitive necesare pentru

antrenarea acestora în rezolvarea sarcinilor şi pentru reuşita deplină în activitate.

În clasele II-IV formele de activitate care antrenează şi resorturi creatoare pot avea un substrat

mai clar orientat în acest sens. În primul rând trebuie reţinut faptul că toate textele sunt în ultima

instanţă creaţii. Cunoaşterea lor este un „model” pe care-l pot urma în elaborarea, spre exemplu, de

povestiri prin analogie cu cele citite din manual, sau de povestiri pe baza unor întâmplări văzute sau

auzite.

În cazul textelor literare, pentru a evita reproducerea lor în întregime, fără nuanţe creative, unii

autori sugerează povestirea prin analogie, dar la timpul viitor, precum şi cele prin contrast. Prin astfel

de sarcini este solicitată şi gândirea anticipativă, atât de necesară în creaţia ştiinţifică, tehnică,

economică şi literar – artistică.

În alt caz, dacă într-un text se relatează despre faptele unui personaj, despre conduita lui

exemplară, deosebită în diferite contexte de viaţă, se poate cere elevilor să construiască o povestire în

care să apară un personaj care are însuşiri morale, fizice opuse celui prezentat în text.

Compunerile şcolare reprezintă cel mai generos prilej de valorificare a experienţei de viaţă, de

manifestare a imaginaţiei creatoare a elevilor. Pentru a putea să realizeze o compunere liberă, elevii

trebuie să fie pregătiţi şi obiectivul poate deveni posibil numai ca rezultat al unei activităţi creatoare. În

elaborarea unei compuneri, redactarea este actul creativ cel mai semnificativ.

Calea principală prin care se poate cultiva spiritul creator o constituie, în primul rând,

demersurile întreprinse pentru înţelegerea sensului figurat al unor cuvinte, folosirea acestora în

contexte noi, crearea unor structuri de limbă cu ajutorul lor.

O lecţie de limba româna se înscrie pe traiectoria unui învăţământ modern, dacă solicită efortul

intelectual, dacă prin activităţile, pe care aceştia le desfăşoară, aduc anumite contribuţii personale, care

să reprezinte rezultatul căutărilor şi al investigaţiilor personale, şi pe această cale să încerce satisfacţia

strădaniilor depuse, aceasta fiind una din „caracteristicile modului uman de a fi”.

În concluzie, la vârsta şcolară mică, limba română se învaţă cu mare uşurinţă, iar ei, ca obiect

de învăţământ îi revin sarcini precise pentru dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi de creaţie. Prin

cultivarea capacităţilor creatoare se realizează cunoaşterea prin inovaţie, invenţie, creaţie.

BIBLIOGRAFIE

1. Amabile, T., (1997), Creativitatea ca mod de viaţă. Ghid pentru părinţi şi profesori, traducere de

Tureanu Anca, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Tehnică, 1997.

2. Bocoş, M.D., (2013), Instruirea interactivă, Editura Polirom, Iaşi

3. Crăciun ,C., (2001), Metodica predării limbii române în învăţământul primar, Editura Emia, Deva

4. Roco, M. , (2001), Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.

5. Stoica, A., (1983), Creativitatea elevilor. Posibilităţi de cunoaştere şi educare. E.D.P., Bucureşti

6. Revistă de specialitate: Învatamântul primar, Numerele 3-4/2003