crahurile bursiere

Piețe financiare Iordache Monica-Felicia CIG 8601 AN III

CRAHURILE BURSIERE

Bursa este o piață perfectă, unde se întâlnește cererea și oferta de valori mobiliare, în mod organizat și oficial. Ea este o instituție specifică economiei de piață unde se întalnesc micii și marii investitori, intermediarii și societățile publice în calitate de emitenți. Această piață organizată trebuie să funcționeze după reguli bine determinate, iar respectarea acestora să fie menținută de diverse organisme interne sau externe bursei.

Considerate de unii specialiști drept „una dintre cele mai mari sfidări la adresa teoriei pieței eficiente”, crahurile bursiere au afectat dintotdeauna echilibrul economic al țărilor și au condus la falimentul multor întreprinderi, deoarece au determinat contracția volumului creditelor și au îngreunat circulația capitalurilor. Mecanismul crahului bursier este clasic: el se caracterizează la început printr-o creștere susținută a cursurilor și a ratelor dobânzii, creștere generată de o activitate economică febrila și de suprasaturarea investițiilor. Creșterea costurilor, care nu mai poate fi absorbită printr-o creștere a prețurilor, conduce la diminuarea rezultatelor financiare ale firmelor și a perspectivelor de profit ale acestora.

În aceste condiții, retragerea de pe piață a operatorilor care presimt crahul și anticipează o corectare a cursurilor determină comprimarea cererii de titluri și generează panică, aceasta din urmă amplificându-se singură, ca urmare a lipsei cumpărătorilor de titluri. Istoria economică a consemnat de-a lungul timpului cazuri celebre de crahuri bursiere, care au avut, în linii mari, aceeași dilemă de evolutie.

Alți autori considerau că la originea crahului bursier stau mai mulți factori, și anume: factori de natură economică, monetară și tehnică. Factorii de natură financiară au fost reprezentați de efectul creșterii ratelor dobânzii pe termen lung asupra cursului acțiunilor, acțiuni care au fost abandonate de gestionarii de portofolii în favoarea achiziționării altor active de pe piață. Cei de natură tehnică au fost determinați de utilizarea largă a calculatoarelor, a programelor informatice, a sistemelor de comunicație și de sporirea volumului operațiunilor și a speculațiilor pe aceste piețe. „Raportul Deguen” concluzionat ca iluzia unei lichidități infinite a piețelor la termen este cauza blocării sistemului, deoarece vine un moment în care devine imposibil să te acoperi, să te protejezi, să transferi riscul altora, deoarece nu mai sunt voluntari, iar orice crah bursier lasă în urma sa pagube de natură psihologică, actorii bursei nemaifiind interesați de investițiile directe în acțiuni.

Astfel, una dintre recomandările „comisiei Brady”, care a anchetat cauzele desfășurării crahului, este cea referitoare la instituirea unor reguli de suspendare a cotaților în cazul în care variația cursurilor depășește anumite limite.

Criza de pe piețele asiatice a scos înca o data în evidența faptul că piețele financiare sunt instabile, că atâta vreme cât vor exista piețe financiare vor exista cicluri de expansiune și de recesiune ale acestora și că evitarea (sau cel puțin diminuarea

1


socurilor) acestora este condiționată de respectarea unor condiții esențiale. Este vorba, în primul rând, de necesitatea ameliorării calității informațiilor pe aceste piețe, pentru a se crea posibilitatea operatorilor de a urmări în permanență evoluția situației și a se acționa în timp optim.

De exemplu, în cazul acestei crize, cunoașterea din vremea fragilității sistemelor financiare ale acestor țări ar fi evitată ca ea să capete asemenea proporții. O altă condiție o reprezintă diminuarea riscurilor la care se expun instituțiile financiare și de credit (data fiind importantă sectorului financiar în cadrul ciclurilor de expansiune-recesiune), deci sunt necesare reglementări prudențiale și de control care să limiteze riscurile la care se expun acestea. Este necesară aplicarea de către țările care atrag capitaluri a unui regim valutar capabil să reacționeze în fața unor fluxuri masive de capitaluri străine. Și nu în ultimul rând, este necesar ca procesul de liberalizare financiară să se dezvolte în etape, pe măsura întăririi sectorului financiar, care să fie capabil să dirijeze afluxurile de capital spre investiții productive.

Considerăm că în lipsa unor măsuri de supraveghere la nivel internațional, piețele bursiere vor fi și mai instabile. Instabilitatea este o caracteristică esențială a piețelor de capital, și are la bază în prezent un nou factor de natură monetară, și anume fluctuația nestânjenită a cursurilor valutare, odată cu abandonarea acordurilor de la Breton Woods. În condițiile actuale , orice modificare a nivelului ratei dobânzii pe diverse piețe financiare internaționale poate amplifica riscurile creditării în activitatea bancară internaționala și poate antrena deplasarea bruscă a unei mase imense de capitaluri, care afectează în mod inevitabil nivelul cursurilor monedelor naționale. Recurgerea, în această situație, la piețele derivate, nu poate acoperi în întregime acest risc, iar ieșirea din criză nu se poate realiza fără intervenția institutului de emisiune.

Instabilitatea piețelor de capital, creșterea fragilității acestora și amplificarea riscurilor bursiere se datorează, potrivit opiniilor exprimate de mulți specialiști ai pieței de capital atât de reglementările survenite pe piețele de capital naționale și internaționale, cât și procesului tot mai acut de internaționalizare și globalizare a economiilor naționale, procese care au condus chiar la intrarea sistemului capitalist global într-o fază de dezintegrare fără precedent, ale cărei simptome s-au manifestat cu violență odată cu prăbușirea piețelor financiare din Asia (care a fost urmată de un colaps economic deosebit de puternic) și cu declanșarea crizei de pe piețele financiare din Rusia.

Libertatea maximă de mișcare a capitalurilor internaționale este, pe de o parte, favorabilă capitalului financiar și dezvoltării rapide a piețelor fnanciare emergente, în ultimul deceniu, aportul net anual de capital în țările în curs de dezvoltare s-a triplat, el crescând de la cca. 50 mld. dolari în perioada 1987-1989 la peste 150 mld. dolari în anii 1995-1997, dar constituie în același timp un risc major pentru sistemul financiar în ansamblul său: mișcările de capital dinspre piețele financiare centrale spre periferie contribuie la dezvoltarea piețelor financiare ale acestor țări și asigură un aport de capital pentru acestea, dar inversarea bruscă a direcției acestui flux povoacă ravagii de natură financiară și economică atât în aceste țări, cât și în țara de origine a capitalurilor.

În acțiunile de prevenire și combatere a unor asemenea cataclisme financiare, un rol major revine băncilor centrale și celorlalte instituții de supraveghere a piețelor la nivel național. Baăncile centrale au însa, sarcina cea mai dificilă, deoarece, ele sunt obligate să asigure stabilirea prețurilor, să prevină eventualele dezechilibre macroeconomice, dar și să asigure condiții mai bune funcționării piețelor financiare. Se consideră, că este

2


necesară o mai bună colaborare între organismele naționale de supraveghere a piețelor, între acestea și instituțiile financiare internaționale, precum și înființarea unor organisme supranaționale, care să controleze mișcarea fluxurilor financiare la nivel internațional. Această abordare este cu atât mai necesară, cu cât noua „lume financiară” în care trăim comportă riscuri care nu existau înainte și care îmbracă forme periculoase. Criza piețelor bursiere din anul 1987 și următoarele crize le-au scos cu claritate în evidență: interconexiunea din ce în ce mai puternică dintre piețele financiare naționale și internaționale, vigoarea integrării piețelor financiare, predominația factorilor financiari asupra factorilor reali, iluzia mecanismelor stabilizatoare ale acestora, internaționalizarea activității bancare, tendința de „mobiliarizare” a fluxurilor financiare internaționale.

De asemenea, prevenirea și combaterea unor asemenea cataclisme financiare se realizează prin impunerea de către puterea de guvernamânt a unor norme de informare a publicului și a unor norme care să stea la baza activității profesionale a agențiilor de brokeraj și a societăților financiare.

Un crah bursier reprezintă o cădere semificativă a valorii totale a pieței bursiere atribuită „spargerii” unei bule speculative. Se creează astfel situația în care investitorii încearcă să părăsească piața, suportând în același timp pierderi masive. În încercarea de a evita pierderi și mai mari, investitorii încearca să transmită valorile mobiliare către ceilalți investitori. Această panică ce cuprinde investitorii contribuie la decăderea bursei care în final se prăbușește și îi afectează pe toți. De regulă, crahurile bursiere au fost urmate de depresiune economică. Legătura dintre o bulă speculativă și crahul bursier este similară cu legătura dintre nori și ploaie. La fel cum pot exista nori fără ploaie, dar nu poate exista ploaie fără nori, bulele sunt considerate a fi cauza, iar crahurile bursiere efectul bulelor.

Bula speculativă reprezintă un tip de fenomen investițional care demonstrează fragilitatea psihologiei investitorilor. Investitorii își pun speranțe așa de mari în cursurile bursiere încât acestea depășesc orice reflecție rațională a valorii reale a valorilor mobiliare respective. Devreme ce bulele nu au nici un fel de substanță, la un moment dat acestea se „sparg”, iar banii investiți în aceste acțiuni se risipă în vânt.

3


Crahuri bursiere celebre

Există numeroase exemple de crahuri de-a lungul istoriei nu numai pe piețele bursiere, ci și pe alte piețe când prețurile au crescut continuu pe parcursul unei perioade după care s-au prăbușit spectaculos. În cele ce urmează sunt prezentate cele mai importante și devastatoare crahuri bursiere ce au avut loc:

a) Crahul bursier din 1929Anii 20’ au reprezentat o perioadă de pace și prosperitate fiind caracterizat de

industrializare și tehnologizare rapidă. Economia americană a înregistrat beneficii semnificative ca urmare a acestor modificări. Întrucât indicele Dow Jones Industrial Average a luat avânt, mulți investitori au început să cumpere, masiv, acțiuni la bursa new-yorkeză. Acțiunile erau considerate foarte sigure de către majoritatea economiștilor datorită boom-ului economic pe care îl traversa economia americană.

Din 1921 pâna în anul 1929, Dow Jones a explodat de la 60 puncte la 400 puncte. În curând tranzacțiile bursiere deveneau ocupația preferată a americanilor. Mulți investitori au gajat toate bunurile pentru a putea investi apoi totul la bursă. Pentru investitorul de rând, acțiunile erau considerate un lucru sigur. Investitorii nici nu considerau că prăbușirea acțiunilor ar fi posibilă. Existând un număr mare de investitori, fără cunoștințe financiare, piața bursieră a devenit ținta manipulării prețurilor de către grupuri de investitori sofisticați care realizau tranzacții de tip cross pentru creșterea prețurilor, și implicit a profiturilor obținute. Ulterior aceștia lichidau pozițiile deținute obținând beneficii însemnate. Pe parcursul perioadei numeroși academicieni au atras atenția asupra posibilității unui crah bursier, însa investitorii continuau să creada în creșterea eternă a pieței bursiere.

4


Pe 24 octombrie 1929, zi care avea să fie numită „Joia Neagră”, investitorii cuprinși de panică au început să își lichideze deținerile. 12 milioane de acțiuni au fost date spre vanzare, iar acesta era doar începutul. Lucrurile au început să se schimbe, lumea grăbindu-se să vândă acțiuni, micșorându-le prețurile, pentru a putea vinde mai mult. La sfârșitul lunii noiembrie 1929 Dow Jones atinsese punctul critic de 145 puncte, iar la sfârșitul anului se putea constata o scădere a capitalizării bursiere de 16 miliarde de dolari. Cumpărătorii „on the margin” nu au putut să își acopere pierderile și au dat faliment. Până la sfârșitul anului, „prăbușirea” a ruinat mulți indivizi și multe instituții, subrezind încrederea națiunii. Acesta nu a fost sfârșitul, deși panica vânzării acțiunilor încetase, prețurile au continuat să scadă timp de înca aproape 3 ani.

Minele, fabricile și magazinele erau afectate direct și indirect de către Criză, deoarece companiile au dat faliment, iar băncile și întreprinderile solicitau înapoierea împrumuturilor acordate. Prăbușirea încrederii publice a afectat în special băncile, ale căror depunători se grăbeau să-și retragă economiile; prin urmare în jur de 5000 de bănci americane au fost închise.

Apoi s-a făcut simțit un alt efect zguduitor. Închiderea unor fabrici și întreprinderi a dus la creșterea numărului de șomeri. Pe lângă aceasta, reducerea puterii de cumpărare a oamenilor rămași fără locuri de muncș a atras după sine închiderea altor întreprinderi și așa mai departe. Numșrul somerilor din SUA se ridicș la 13 milioane sau mai mult, iar lipsa adăposturilor și sărăcia erau obișnuite. Scăderea a continuat până în iulie 1932, când indicele Dow Jones scăzuse cu 90% față de maximul istoric înregistrat în 1929.

b) Crahul bursier din 1987Acesta reprezintă cel mai mare crah înregistrat de o bursă într-o singură zi. Dow

Jones a pierdut 22.6% sau 500 miliarde dolari capitalizare bursieră într-o singură zi.

5


Între 1982 și 1987 piața bursieră a înregistrat o creștere susținută, caracterizată prin preluări forțate, cumpărări pe credit și formarea de conglomerate. Efectul scontat al acestor operațiuni era considerat ca fiind o creștere exponențială a companiilor prin simpla cumpărare a altor companii. Adesea, companiile procedau la emiterea de obligațiuni murdare pentru a obține sume importante în vederea preluării companiilor dorite. O altă metodă de finanțare devine comună în acea perioadă, și anume, ofertele publice inițiale. De asemenea, industria computerelor personale își începea trendul ascendent. În aceste condiții, publicul investitor a fost cuprins de o „euforie contagioasă”, similară cu cea a unei bule speculative sau a prăbușirii bursiere din istorie. Această euforie a făcut investitorii să creadă încă o data că piața va crește continuu și la infinit.

La începutul anului 1987 Securities and Exchange Comission a condus numeroase investigații asupra investițiilor ilegale făcute de așa numiții insideri. Aceasta a aruncat o umbră de incertitudine asupra bursei, investitorii devenind circumspecți. Datorită creșterii economice susținute, inflația începea să devină o preocupare. Banca Centrală a procedat la creșterea ratei dobânzii pe termen scurt, aceasta având însă efecte negative asupra prețurilor bursiere. Mulți investitori instituționali au început să apeleze la contractele futures, pentru a se proteja, piața futures absorbind miliarde de dolari într-o perioadă foarte scurtă, creând instabilitate pe piața bursieră. Adițional, majoritatea investitorilor obișnuiți doreau să lichideze pozițiile deținute, numărul mare de ordine de vânzare ajungând să blocheze sistemele informatice ale bursei new-yorkeze. Majoritatea investitorilor chestionați ulterior, doreau să vândă doar pentru că toți ceilalți o făceau. Această mentalitate irațională a condus însă la prăbușirea bursei new-yorkeze. Într-o singură zi piața a pierdut 500 miliarde de dolari capitalizare bursieră, spre deosebire de crahul bursier din 1929, piața și-a revenit repede, transformându-se încă o dată într-o piața de tip bullish.

6


c) Crahul bursier din 1932Este considerat de mai mulți experți ca fiind cel mai mare crah bursier, deoarece

investitorii au pierdut 86% din portofolii și a fost întreținut timp de 813 zile. Acesta, colaborat cu criza din 1929, reprezintă de fapt, „marea criză”. Dacă un investitor ar fi avut un portofoliu de 1000 de dolari, în 1929, acesta ar fi scăzut până la suma de 108 dolari până în 1932.

Această criză a început pe 16.04.1930, indicele Dow Jones fiind de 294.97 și s-a încheiat pe 08.07.1932, indicele Dow Jones scăzând cu 86%, ajungând la suma de 41.22.

Unul din cel mai recent crah bursier are loc în anul 2000, ca urmare a atacului terorist de la 11 septembrie, ce a generat –pe lângă pierderile materiale și financiare imense și o adâncire a crizei economice care era deja în curs– o serie de probleme complicate care nu și-au găsit înca rezolvarea. Această criză a fost cea mai longevică, fiindu-i necesară bursei pentru a-și reveni o perioadă de 999 zile. Indicele Dow Jones a ajuns de la 11792.98 la 7286, scăzând practic cu 37.8%. Societățile listate la bursa din New York au fost decapitalizate cu 8000 de miliarde de USD, cele listate pe Nasdaq, cu 6000 miliarde USD, iar megacompaniile din categoria S&P 500, au pierdut 30% din valoarea acțiunilor.

Crah in Romania

„Miercurea Roșie”, așa poate fi numită ziua de miercuri, 9 februarie 2005. În această zi bursa a scăzut, la un moment dat, cu aproape 11%. Mai era nevoie de o mică scădere de 1% si sistemul de tranzacționare ar fi fost oprit automat. Toate cele 60 de companii listate la bursă erau la un moment dat „ pe roșu”. O imagine de thriller, o bursă înnecată în culoarea sângelui, unde multe dintre companiile listate se apropiaseră de pragul maxim de scădere de 15%. Pe piață era o panică generală. Nu mai erau cumpărători, iar vânzătorii încercau să scape de acțiuni în orice condiții. Cauzele acestei panici instaurate a fost anunțul Guvernului român de creștere a impozitului de la 1% la 10%, la acest anunț făcut marți, 8 februarie, piața a reacționat imediat, provocând o scădere a indicelui BET (care caracterizează cele mai tranzacționate societăți de la bursă), cu peste 4%. Scăderea a continuat și a doua zi, mulți dintre investitori dorind să puncteze profitul marcat cât mai repede.

A urmat o poveste palpitantă, cu întorsături neașteptate. La ora 13.15 sistemul de tranzacționare a fost oprit, cauza declarată de conducerea bursei fiind de natură tehnică. Pauza a durat până la ora 14.00, apoi bursa a repornit, iar revenirile erau modeste. După scurt timp, bursa a fost oprită din nou „pentru a lăsa timp pieței să absoarbă noile informații”. Ultima repornire a dus la o revenire a cotaților, indicele BET scăzând cu doar 5.64% până la finalul ședinței. De multe ori, pe parcursul acelei zile, s-a pomenit cuvântul „crah bursier”, dar acesta a fost evitat în ultimul moment, prin câteva manevre. Mulți investitori au pierdut bani grei pe piață în acea zi.

7


Concluzii privind crahurile bursiere

Volatilitatea pieței în cea mai mare parte a ei trebuie pusă pe seama psihologiei investitorilor. În realitate, deciziile iraționale ale investitorilor produc cea mai mare parte din risc datorită optimismului exagerat al acestora care mărește prețurile dincolo de valoarea reală a companiilor în cauză. Atunci când cursurile bursiere înregistrează creșteri exponențiale, de regulă, vorbim de existența unei bule speculative. Aceasta nu înseamnă însă, că prețurile nu pot înregistra un salt legitim de valoare, dar acest salt ar trebui justificat în mod rațional. Convingerea nefondată și iraționala a investitorilor că se pot îmbogăți rapid reprezintă cauza primară a pierderilor suferite în urma crahurilor bursiere. Investitorii trebuie să realizeze, că în momentul în care își plasează resursele financiare într-o investiție cu potențial ridicat de profitabilitate, trebuie să fie conștienți de riscul la fel de mare de a pierde sumele investite.

Un element important de care trebuie ținut seama, reprezintă reducerea perioadei dintre crahurile bursiere, la început existând secole între crahuri, apoi decade, apoi ani. De aceea orice investitor ar trebui sa fie mereu informat, educat și rațional în deciziile investiționale.

8


Bibliografie

1. V. Dornescu, Crahurile bursiere: Cauze și terapie, Salcom Libris2. M. Frankel, Adaptive expectations and stock market crashers, aprilie 20053. I. Popa, Bursa, vol.I, Colecția <<Bursa>>, București, 19934. Suport Curs Burse internaționale de valori și mărfuri

9

crahurile bursiere

Documents