Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti - Argeş, MUSEUM, Studii şi comunicări,

VI, Editura Pământul ARG, 2007, 249 - 256

Corelaţia dintre condiţiile de mediu şi viticultura practicată în

arealul Niculiţel

1. Introducere în problematică

Mediul geografic natural a fost dintotdeauna principala cale de selecţie a oricărei

activităţi umane. Dacă de-a lungul evoluţiei naturale s-au creat condiţii favorabile unei

anumite direcţii de dezvoltare, atunci întreaga evoluţie umană a decurs într-acel sens.

Condiţiile de mediu (relief, climă, soluri, hidrografie) pot influenţa pozitiv sau

negativ activitatea locuitorilor unui anumit spaţiu geografic.

Cele mai restrictive sunt condiţiile climatice (termice şi radiative) şi cele

geomorfologice. Dacă nu sunt îndeplinite cerinţele minime de favorabilitate a unei forme

de activitate umană pentru un spaţiu dat, aceasta va fi neviabilă şi odată cu trecerea

timpului va dispărea.

Aici intervine celălalt aspect al mediului geografic, şi anume cel antropic. Omul

este cel care, prin acţiuni raţionale şi coerente, poate transforma mediul neprielnic şi

restrictiv pentru o anume ocupaţie într-unul tolerant şi chiar favorabil acelei activităţi.

Însă pentru a se ajunge la acest stadiu sunt necesare cunoaşterea condiţiilor de

mediu, a cerinţelor activităţii respective pentru a deveni eficientă şi a metodelor de

acţiune pentru a se ajunge la optimizarea respectivei activităţi.

Nici viticultura nu se sustrage acestor impuneri ale mediului, între viţa de vie şi

elementele naturale ale unui areal viticol existând o strânsă corelaţie.

Constituite în plantaţii, viţele influenţează sesizabil şi important mediul lor de viaţă.

Ele modifică favorabil compoziţia atmosferei, reduc amplitudinea temperaturii zilnice,

lunare şi anuale, reglează umiditatea atmosferică, opun rezistenţă pierderii fertilităţii

solului prin eroziune.

Influenţele reciproce dintre viţe şi mediu sunt diferite în funcţie de mediul natural şi

cel îmbunătăţit de om, precum şi de sistemul de cultură.

O plantaţie cu viţe cultivate cu tulpină scurtă sau semilungă şi plantate la distanţe

medii, cum este cazul centrului viticol Niculiţel, este influenţată de o evaporare şi

transpiraţie ridicată însoţite de o pierdere importantă a apei. Aici intervine datoria

viticultorului (tehnologului) de a stabili pentru un anumit complex de factori ecoclimatici

şi ecoedafici cel mai indicat sistem de cultură, în vederea optimizării recoltei.

2. Geologia şi geomorfologia arealului Niculiţel

Arealul Niculiţel a rezultat din evoluţia unei zone de rift intracratonic care s-a

schiţat spre sfârşitul Triasicului mediu şi începutul Triasicului superior.

Acest areal este reprezentat prin vulcanite bazice şi acide dar şi formaţiune flişoidă

de vârstă triasic inferioară.

• Vulcanitele bazice sunt curgeri de bazalte în facies de pillow – lava, porfuri de

gabrouri.

• În vest apar vulcanite acide de tipul riolitului.

• În areal apare şi o formaţiune mixtă sedimentară şi magmatogenă reprezentată

printr-o alternanţă de calcarenite şi pelite asociate cu vulcanite acide şi bazice.

• Formaţiunea flişoidă urmează în continuare de sedimentare peste formaţiunea

mixtă, fiind alcătuită din gresii silicioase şi argile triasice.

Din punct de vedere tectonic, arealul Niculiţel a fost afectat de mişcările

paleokimmerice, fiind cutată şi faliată tipic cutelor – solzi.

Aspectul geomorfologic al reliefului este definit de: altitudini maxime de

aproximativ 350 m, prezenţa culmilor rotunjite, a abrupturilor stâncoase şi a versanţilor

accentuaţi (în nord).

Sub raport orohidrografic, sunt reflectate în general liniile structurale cu orientare

NV – SE, dar prezintă şi un mare centru de divergenţă a culmilor şi apelor, situat imediat

la sud de satul Niculiţel, în Dealul Mare (384 m), de unde radiază în toate direcţiile

izvoarele diferitelor pârâiaşe, ale Teliţei şi o parte din ale Taiţei.

Dintre cele trei trepte de relief (deal, poalele versanţilor, câmpie), pentru viticultură

sunt esenţiale formele intermediare, de racord între deal şi câmpie, adică poalele (baza)

versanţilor, unde sunt îndeplinite în primul rând condiţiile de pantă necesare înfiinţării

unei plantaţii viticole.

3. Corelaţia dintre condiţiile orografice şi pedologice şi

viticultura din arealul Niculiţel

3.1. Alegerea terenului în funcţie de pantă şi expoziţie

Panta este unul dintre cele mai restrictive elemente geomorfologice deoarece nu pot

fi afectate viticulturii terenuri cu pante mai mari de 10 – 15%. Aceste condiţii sunt

întrunite în arealul Niculiţel doar la baza versanţilor, unde se face racordul lin dintre deal

şi câmpie.

Terenurile predispuse la alunecare sunt evitate deoarece lucrările de terasare măresc

gradul de instabilitate a terenului, ca urmare a întreruperii continuităţii straturilor de

deasupra celui impermeabil.

Vor fi evitate terenurile cu expoziţii nordice, nord – estice şi nord – vestice, fiind

preferate cele cu expoziţii sudice, sud – estice şi sud – vestice, care dispun de o insolaţie

mai puternică.

În amplasamentele situate pe terenuri în pantă, atunci când se aleg două sau trei

direcţii de producţie (cazul Niculiţelului), pe treimea inferioară o pantei, unde solul are o

fertilitate naturală mai bună, se cultivă soiurile de struguri pentru masă care au un

potenţial sporit de producţie. Soiurile de struguri pentru vin se vor amplasa pe treimea

mijlocie şi superioară a pantei.

3.2. Adâncimea pânzei de apă freatică

Acest factor afectează cultura viţei de vie dacă pânza freatică se află la mai puţin de

un metru de suprafaţă, provocând cloroza viţelor.

În arealul Niculiţel pânza freatică nu afectează profilul de sol, aceasta fiind la

adâncimi mai mari de 10 m.

3.3. Învelişul pedologic

Din întreaga paletă de soluri existente în acest areal, pentru viticultură se pretează în

special cernisolurile (molisolurile). Pretabilitatea pentru cultură a celorlalte tipuri de sol:

protisolurile (soluri neevoluate de tipul litosolurilor şi regosolurilor), luvisolurile

(argiluvisolurile, de exemplu: solurile brune argiloiluviale tipice), antrisolurile (soluri

trunchiate sau desfundate) este redusă fie din cauza orizontului de sol slab dezvoltat sau

deranjat, fie din cauza fertilităţii mici.

Din clasa Cernisolurilor (Molisolurilor), în arealul Niculiţel se întâlnesc următoarele

tipuri şi subtipuri de soluri:

A. Cernoziomurile

A.1. Cernoziomurile cambice

Acestea apar pe loessuri lutoase şi luto – nisipoase, adeseori având schelet pe

profilul de sol.

Apa freatică nu influenţează, în general, profilul de sol, fiind la adâncimi mai mari

de 10 m, drenajul global caracterizându-se drept bun.

Prezintă un orizont Am (molic), unul Bv (cambic) şi altul Cca (de acumulare a

carbonaţilor).

A.2. Cernoziomurile argice (argiloiluviale)

Materialul parental este format din loessuri cu textură lutoasă şi luto – argiloasă,

argile în general cu caracter vertic, cu textură argilo – lutoasă.

Prezintă un orizont Am (molic), unul Bt(argilic) şi altul Cca (de acumulare a

carbonaţilor).

Sunt soluri fertile, moderat aprovizionate cu humus pe profil, dar cu o resursă mare

de humus în primii 50 cm.

A.3. Cernoziomurile greice (soluri cenuşii)

Apar pe poduri plane sau slab – moderat înclinate, pe loessuri cu textură lutoasă.

Prezintă un orizont Am (molic), unul Bt (argilic) şi altul Cca (de acumulare a

carbonaţilor).

Apa freatică nu afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi mai mari de 10 m.

Cantitatea de humus este mai redusă şi de calitate mai slabă.

A.4. Cernoziomurile maronice

Se întâlnesc pe pante, în asociaţie cu litosolurile şi regosolurile.

Apa freatică nu afectează profilul de sol, drenajul global fiind bun.

Beneficiază de un surplus local de umiditate din precipitaţii.

Sub orizontul Am (molic) se formează un orizont Ame, pudrat cu silice şi sărăcit în

coloizi organo – minerali.

3.3.1. Particularităţile fizico – chimice ale solurilor

A. Salinitatea solurilor

Această însuşire chimică a solului are un caracter restrictiv pentru cultura viţei de

vie.

Viţele nu pot creşte şi rodi normal pe soluri cu mai mult de 59 mg ioni de clor şi

natriu la 100 cm.

Arealul Niculiţel dispune de soluri cu o salinitate foarte mică, ceea ce le face

pretabile viticulturii.

B. Compoziţia bio – chimică a solurilor

Conţinutul de humus trebuie să fie mai ridicat (> 3 %), acesta putând fi valorificând

prin cultura soiurilor de struguri pentru masă şi cele pentru vinuri de consum curent.

Pentru arealul studiat solurile cernoziomice sunt cele pe care pe care viţa de vie se

dezvoltă cel mai bine.

În cazul solurilor cu deficit de humus (< 1 %), se execută lucrări de fertilizare.

C. Conţinutul de calcar în sol

Acesta constituie criteriul de bază în ceea ce priveşte creşterea normală a viţei de

vie. Având în vedere că materialul parental pe care are loc procesul de pedogeneză în

arealul Niculiţel este bogat în compuşi calcaroşi, solurile formate aici conţin şi ele

suficient mineral pentru dezvoltarea viticulturii.

D. Reacţia solului

Reacţia optimă a solului pentru cultura viţei de vie se situează în intervalul 5.5 –

8.8, valori întâlnite, în general, la solurile din arealul Niculiţel. Pentru valori mai mici sau

mai mari, se manifestă fie toxicitatea ionilor de aluminiu, mangan, zinc, fie cloroza ferică

cu trecerea unor elemente în combinaţii inaccesibile viţei de vie.

E. Proprietăţile fizice ale solurilor

Pentru viticultură sunt de preferat soluri la care: densitatea aparentă nu depăşeşte

1.6 g/cm3, volumul edafic util (volumul de sol explorat de sistemul radicular) este mai

mare de 72 % iar grosimea stratului de sol explorat de rădăcini este mai mare de 100 cm.

Acolo unde aceste proprietăţi – condiţii sunt îndeplinite, viţele se pot dezvolta

normal, generând producţii importante.

F. Textura solului

Cele mai bune rezultate în viticultură sunt asigurate de textura medie (lutoasă),

prezentă la majoritatea solurilor din arealul Niculiţel, adică de tipul cernoziomurilor.

G. Regimul hidric al solului

Acesta influenţează procesele de creştere şi dezvoltare a sistemului radicular.

Soiurile cultivate la Niculiţel sunt fie slab rezistente la deficitul hidric (Riesling

italian, Merlot), fie moderat rezistente (Fetească albă, Muscat de Hamburg).

4. Evaluarea nivelurilor climatice de favorabilitate pentru

viticultura din arealul Niculiţel

Pentru analiza favorabilităţii arealului viticol Niculiţel este necesară cunoaşterea

principalelor caracteristici climatice. Principalii indicatori folosiţi sunt cei pentru lumină,

temperatură, radiaţie şi umiditate.

Din punct de vedere viticol este importantă valoarea pe care aceştia o înregistrează

pe parcursul perioadei de vegetaţie care are ca limite convenţionale 1.IV – 30.IX.

4.1. Influenţa luminii

Asupra proceselor biologice ale viţei de vie, lumina exercită influenţă prin

intensitate, durata şi calitatea luminii determinată de lungimea de undă a radiaţiilor

electro – magnetice din spectrul solar. Aceasta acţionează prin efectul ei asupra

fotosintezei şi transpiraţiei, prin efectul termic şi de activare a compuşilor care evită

alungirea excesivă a lăstarilor.

Unul dintre indicii ecoclimatici pentru lumină prin care se apreciază favorabilitatea

acesteia pentru viticultură este suma orelor de insolaţie efectivă (reală).

Suma orelor de insolaţie reală (∑ir) este egală cu numărul orelor efective de

strălucire a soarelui, stabilit cu ajutorul heliografului.

Cu o valoare de 1500 – 1600 ore, Niculiţelul are vocaţie pentru vinurile roşii şi cele

aromate din soiuri cu combustie lentă a acizilor sau pentru struguri de masă.

Cele două direcţii de producţie existente în arealul Niculiţel explică în acest mod

favorabilitatea (cel puţin a luminii) asupra viticulturii.

4.2. Influenţa radiaţiei solare

Radiaţia solară influenţează viticultura prin efectul caloric al acesteia, care poate fi

apreciat prin intermediul bilanţului termic (activ sau util).

Bilanţul termic activ(∑toa) reprezintă suma temperaturilor medii zilnice mai mari de

10o C (considerată zero grade din punct de vedere biologic).

Pentru arealul Niculiţel se obţine o valoare ce variază între 3300 – 3650o C, foarte

aproape de valoarea maximă posibilă pentru România (3800o C).

Bilanţul termic util(∑tou) reprezintă însumarea diferenţelor dintre temperaturile

medii zilnice care depăşesc 10 o

C şi valoarea pragului biologic (10 o

C). În zonele foarte

favorabile acesta are valori peste 1600 o C iar în zonele tolerate mai mici de 1300

o C.

Niculiţelul, prin valoarea acestui bilanţ termic util de 1500 - 1600 o

C se înscrie în

categoria arealelor favorabile viticulturii.

4.3. Influenţa temperaturii

Temperatura reprezintă principalul factor climatic şi are o gamă largă de fluctuaţie.

Valorile temperaturii limitează cultivarea viţei de vie şi influenţează procesele fiziologico

– biochimice, care determină creşterea şi rodirea.

Ciclul anual de temperatură determină ciclul biologic anual al viţelor.

Indicii ecoclimatici pentru temperatură care exprimă gradul de favorabilitate

(sintetic) sunt extrem de diverşi. Printre cei mai importanţi se numără: temperatura medie

anuală, temperatura din perioada înfloritului, bilanţul termic.

Temperatura medie anuală(TMA) este un indicator restrictiv. Viţa de vie nu se

poate cultiva normal la valori ale acesteia mai mici de 9 o C.

În arealul Niculiţel valoarea acestui indicator este de 10.8 o

C, ceea ce demonstrează

favorabilitatea acestui spaţiu pentru o viticultură viabilă.

Temperatura din timpul înfloritului. Condiţiile din timpul înfloritului sunt dintre

cele mai favorabile, sub raportul temperaturilor ridicate (18.9 – 20.3 o C).

Resursele termice din perioada activă ating valori maxime în lunile iulie şi august.

4.4. Influenţa umidităţii

Factorul apă, deşi are o periodicitate ciclică, nu poate fi analizat decât în raport cu

temperatura şi lumina. Umiditatea provine din precipitaţii şi din evaporare.

Ţinând cont de faptul că pentru viticultură cantitatea optimă de precipitaţii este 600

– 700 mm/an, putem spune că Niculiţelul este puţin dezavantajat din acest punct de

vedere, având 527 mm/an. Însă viţele îşi adaptează creşterea şi fructificarea la

posibilităţile existente.

Totuşi precipitaţiile reduse din timpul înfloritului (15.9 – 19.5 mm) reprezintă un

element favorabil viitoarei dezvoltări a viţelor, pe parcursul anului viticol.

Corelând temperatura şi precipitaţiile (TMA de 10.8 o

C, temperatura lunii celei mai

calde peste 21 o

C, cantitatea medie anuală de 527 mm/an) se constată favorabilitatea

acestui areal pentru vinuri roşii şi struguri de masă, direcţii de producţie de altfel

exploatate aici.

5. Utilizarea indicilor climatici complecşi în stabilirea favorabilităţii

viticulturii din arealul Niculiţel

Trăsăturile generale ale climatului unui areal viticol sunt reprezentate de rezultatul

interacţiunii care se stabileşte între factorii climatici. De aceea, aprecierea favorabilităţii

climatice dintr-o perspectivă unilaterală (evaluarea separată a resurselor termice, hidrice

şi de lumină) oferă numai informaţii parţiale, fiind necesară integrarea acestora cu

ajutorul unor indici climatici cu caracter sintetic.

Integrarea acţiunii resurselor hidrice, termice şi de lumină se poate realiza cu

ajutorul unor indicatori binari (heliotermic şi hidrotermic) şi ternari (bioclimatic,

biopedoclimatic).

Indicele heliotermic (IH) reprezintă produsul dintre insolaţia reală şi bilanţul termic

util.

IH = ∑ir x ∑tou x 10

-6 , unde:

IH = indicele heliotermic

∑ir = insolaţia reală

∑tou = bilanţul termic util

Pentru arealul Niculiţel, acest indice variază între 2.25 – 2.50, ceea ce arată

amplificarea resurselor de lumină şi temperatură, importante pentru maturarea soiurilor

tardive.

Indicele hidrotermic (IHT) integrează acţiunea precipitaţiilor şi a bilanţului termic

activ.

IHT = (∑P /∑toa) x 10, unde:

IHT = indicele hidrotermic

∑P = suma precipitaţiilor

∑toa = bilanţul termic activ

Semnificaţia acestui indice este următoarea: cu cât valoarea lui este mai ridicată, cu

atât posibilităţile de obţinere a produselor vinicole de calitate superioară sunt mai reduse.

Arealul Niculiţel beneficiază de valori medi ale acestui indice: 3.2 – 3.5.

Indicele bioclimatic al viţei de vie (Ibcv) este un indicator care înglobează

influenţele generate de numărul orelor de insolaţie reală, bilanţul termic activ şi totalitatea

precipitaţiilor din perioada de vegetaţie.

Ibcv = (∑ir x ∑toa)/(∑P x Nzv x 10), unde:

Ibcv = indicele bioclimatic

∑ir = insolaţia reală

∑toa = bilanţul termic activ

∑P = suma precipitaţiilor din perioada de vegetaţie

Nzv = numărul zilelor de vegetaţie

Pentru arealul Niculiţel, acest indice atinge valori de peste 9.5, care se încadrează în

intervalul valorilor optime (4 – 15).

Indicele biopedoclimatic (Ibcp) se calculează prin înlocuirea sumei precipitaţiilor

din formula de stabilire a indicelui bioclimatic, cu evapotranspiraţia reală optimă (ETR0).

Ibcp = (∑ir x ∑toa)/( ETR0 x 10), unde:

Ibcp = indicele biopedoclimatic

∑ir = insolaţia reală

∑toa = bilanţul termic activ

ETR0 = evapotranspiraţia reală optimă

Acest indice exprimă necesarul de precipitaţii pentru condiţiile de temperatură şi

lumină date. Valorile pentru Niculiţel se situează în intervalul 8 – 9.

Prin compararea celor doi indici (Ibcp < Ibcv) se observă un deficit de precipitaţii.

Bilanţul termoheliohidric de aptitudine oenoclimatică (A) integrează acţiunea a trei

factori: bilanţul termic activ, insolaţia reală şi excesul de precipitaţii din perioada de

vegetaţie.

A = ∑toa + ∑ir – (∑P – 250), unde:

A = bilanţul termoheliohidric de aptitudine oenoclimatică

∑ir = insolaţia reală

∑toa = bilanţul termic activ

∑P – 250 = excesul de precipitaţii din perioada de vegetaţie

Valorile acestui indice pentru arealul Niculiţel depăşesc 4850, ceea ce oferă condiţii

climatice optime pentru cultura pentru vinuri roşii, de calitate sau de consum curent, în

secundar struguri pentru masă şi pentru obţinerea vinurilor albe.

Concluzionând, se poate spune ca arealul Niculiţel prezintă un potenţial

oenoclimatic ridicat, deţinând resurse heliotermice mari, cărora le corespund resurse

hidrice scăzute.

6. Viticultura aplicată

6.1. Condiţii de cultură a viţei de vie în arealul Niculiţel

Orografia terenului, fertilitatea solurilor, vigoarea soiurilor şi direcţiile de producţie

au determinat anumite particularităţi plantaţiei viticole din acest areal:

a) Plantaţia viticolă s-a înfiinţat pe terenuri cu pantă moderată (sub 15 %)

b) Distanţele de plantare sunt de 1.6 – 2.2 m între rânduri (distanţe obişnuite),

revenind 3300 viţe plantate/ha.

c) Soiurile cultivate prezintă vigoare mare sau mijlocie (de masă sau vin), la care se

alocă încărcături de muguri moderate. Încărcătura de rod (numărul maxim de ochi viabili

la butuc) este de 30 de ochi la soiul Riesling italian, Sauvignon, Aligoté, Cabernet

Sauvignon, Merlot, Băbească neagră.

d) Formele de conducere ale viţei de vie se definesc prin expresia raporturilor

numerice, metrice şi spaţiale dintre butuc, formaţiunile multianuale şi nivelul solului.

Pentru centrul viticol Niculiţel sunt specifice conducerea pe tulpini joase şi cea pe

tulpini semiînalte.

d1) Conducerea pe tulpini joase prezintă următoarele caracteristici:

Viţele au un trunchi scurt (10 – 30 cm) pe care se prind formaţiunile

multianuale, elementele de rod şi de formare.

Viţele au un potenţial vegetativ de creştere ridicat dar potenţialul de rodire

este redus.

Avantajele sunt: maturarea mai timpurie a strugurilor, acumulări mai

ridicate de zaharuri şi uşurinţă în execuţie a lucrărilor de protejare

împotriva temperaturilor scăzute, prin îngropare şi muşuroire.

d2) Conducerea pe tulpini semiînalte se caracterizează prin:

Prezenţa unui trunchi semiînalt (0.6 – 0.8 m), cu elemente de rod prinse pe

acesta sau pe cordon orizontal plasat la aceeaşi înălţime.

Cultura este semiprotejată, lăsându-se cepi de siguranţă.

Prin folosirea acestei forme de conducere se măreşte stabilitatea, se extinde

perioada de rodire şi se reduce potenţialul de creştere vegetativ fără

importanţă în procesul de rodire.

e) Susţinerea viţei de vie se realizează pe araci. Aracii au lungimi cuprinse între 1.5

– 3 m şi grosimea la partea inferioară de 3 – 5 cm. La butuc se pun de obicei unul – doi

araci fixaţi pe direcţia rândului, unul mai mare la 10 – 15 cm de butuc (aracul) şi cel de-

al doilea, mai mic, la jumătatea distanţei dintre doi butuci pe rând, denumit cordar,

pentru că pe el se leagă vârful coardelor de cercuit.

6.2. Direcţiile de producţie

Arealul viticol Niculiţel este complex din punct de vedere oenologic, aici existând

trei direcţii de producţie: VINURI ALBE, VINURI ROŞII şi STRUGURI DE MASĂ,

fiecare dintre acestea cuprinzând mai multe soiuri de viţă roditoare, recomandate şi

autorizate.

Arealul viticol

Niculiţel

Direcţia de producţie

Soiuri de viţă roditoare

recomandate autorizate

Vinuri albe Aligoté

Sauvignon

Fetească albă

Riesling italian

Vinuri roşii Cabernet Sauvignon

Merlot

Băbească neagră

(Crăcană)

Struguri de masă Muscat d’ Adda Muscat de Hamburg

Afuz Ali

Tabel nr. 1: Direcţiile de producţie în arealul viticol Niculiţel

Producţia de struguri admisă este de: 8 tone/ha la soiurile Cabernet, Sauvignon, 10

tone/ha la soiurile Merlot, Riesling italian, Fetească albă, Sauvignon, Aligoté şi 12

tone/ha la soiul Băbească neagră.

6.3. Soiurile de struguri pentru vin

După direcţiile de producţie, soiurile de struguri pot fi clasificate în următoarele

categorii:

Soiuri de struguri pentru vinuri albe de consum curent: Aligoté

Soiuri de struguri pentru vinuri albe de calitate superioară: Fetească albă,

Riesling italian

Soiuri de struguri pentru vinuri roşii şi roze de consum curent: Băbească

neagră

Soiuri de struguri pentru vinuri roşii de calitate superioară: Cabernet

Sauvignon, Merlot.

Soiurile Aligoté, Riesling italian, Sauvignon, Merlot, Cabernet Sauvignon sunt

soiuri occidentale, având frunzele de mărime mijlocie sau mică, producând struguri cu

boabe mici şi capacitate ridicată de acumulare a zahărului.

În funcţie de perioada de maturare, soiurile de struguri se culeg la maturitate

tehnologică, deosebindu-se:

Soiuri culese târziu (DOC-CT): Cabernet Sauvignon, Merlot

Soiuri culese la maturitate deplină (DOC-CMD): Băbească neagră, Riesling

italian, Fetească albă, Sauvignon, Aligoté.

Recoltarea strugurilor pentru vin are loc într-o singură etapă, cu eşalonare pe o

perioadă de timp cât mai scurtă.

6.3.1. Tehnologia de producere a vinurilor

Trebuie precizat faptul că în procesul de vinificaţie există practici oenologice

diferenţiate în funcţie de direcţia de producţie.

Pentru vinurile albe sunt aplicate următoarele practici oenologice:

Desciorchinarea strugurilor

Presarea cu prese discontinui

Dirijarea temperaturii de fermentare a mustului

Randamentul maxim în must: 72 % din cantitatea de struguri.

Pentru vinurile roşii se aplică următoarele practici oenologice:

Macerarea – fermentarea pe boştină până la realizarea culorii dorite

Este interzis tratamentul termic al mustului

Realizarea fermentaţiei malolactice

Maturarea la vas şi învechirea la sticlă pe duratele necesare desăvârşirii

calitative a vinurilor.

Procesul de vinificaţie este complex şi îndelung urmărit de specialiştii oenologi,

având ca rezultat diferite tipuri de vinuri cu denumire controlată Sarica – Niculiţel.

Tipuri de vin

Conţinutul în

zahăr al

strugurilor la

cules

(g/l min)

Alcool

dobândit

(% vol. min.)

Caracteristici ale

vinurilor (la

punerea în

consum)

(zaharuri g/l)

Vinuri DOC-CT

1.Cabernet Sauvignon (sec)

2.Merlot (sec)

3. Sortiment roşu * (sec)

213

213

213

12.5

12.5

12.5

Max. 4

Max. 4

Max. 4

Vinuri DOC-CMD

1.Cabernet Sauvignon (sec)

2.Merlot (sec)

3.Băbească neagră (sec)

4.Riesling italian (sec)

5.Fetească albă (sec)

(demisec)

6.Sauvignon (sec)

7. Aligoté (sec)

8.Sortiment roşu ** (sec)

9.Sortiment alb *** (sec)

(demisec)

196

196

187

187

187

196

187

187

196

187

196

11.5

11.5

11.0

11.0

11.0

11.0

11.0

11.0

11.5

11.0

11.0

Max. 4

Max. 4

Max. 4

Max. 4

Max. 4

6 – 12

Max. 4

Max. 4

Max. 4

Max. 4

6 – 12

Tabel nr. 2: Caracteristicile chimice ale tipurilor de vinuri cu denumire controlată Sarica

– Niculiţel.

* Sortiment roşu: Cabernet Sauvignon + Merlot; Merlot + Cabernet Sauvignon

** Sortiment roşu: (1) Merlot min. 60 % + Băbească neagră

(2) Cabernet Sauvignon + Merlot; Merlot + Cabernet Sauvignon

*** Sortiment alb: (1) Fetească albă min. 60 % + Aligoté

(2) Vinuri obţinute prin amestecul a două – trei soiuri alese dintre

Fetească albă, Riesling italian, Sauvignon.

Prin crearea acestor sortimente se elimină unele defecte ale soiurilor de struguri

(exemplu: aciditatea insuficientă caracteristică soiului Fetească albă).

6.4. Soiurile de struguri pentru masă

În funcţie de perioada de maturare, soiurile de struguri pentru masă cultivate în

arealul viticol Niculiţel pot fi clasificate în:

Soiuri cu maturare mijlocie: Muscat de Hamburg, Muscat d’ Adda

Soiuri cu maturare tardivă: Afuz Ali

Soiurile Muscat de Hamburg, Muscat d’ Adda, Afuz Ali aparţin din punct de

vedere ecologico – geografic soiurilor orientale, cu frunze tinere, glabre şi lucioase,

struguri rămuroşi, cu boabe mari.

În general, aceste soiuri în comparaţie cu cele pentru vin sunt: mai viguroase (Afuz

Ali, Muscat d’ Adda), prezentând creşteri anuale puternice şi producţii mai mari de două

– trei ori. Datorită vigorii ridicate se pretează mai bine la conducerea pe tulpini

semiînalte.

Soiurile de struguri pentru masă se caracterizează prin toleranţe biologice (la ger,

secetă, boli, dăunători) mai scăzute în comparaţie cu soiurile pentru vin.

Acestea au cerinţe superioare faţă de resursele heliotermice în perioada de vegetaţie.

Soiurile Afuz Ali şi Muscat d’ Adda sunt mai bine valorificate, având struguri

rămuroşi, lacşi, care se pretează mai bine la ambalare în lădiţe.

Soiul Afuz Ali are boabe ovale mari şi foarte mari, cu o consistenţă cărnos –

crocantă, fiind bine apreciate pentru consumul în stare proaspătă.

Gustul acestora este determinat de indicele gluco – acidimetric, soiurile de struguri

pentru masă fiind nu prea dulci, cu nuanţe de acrişor.

Aroma apare în urma depunerii unor substanţe aromate în pieliţă (epicarp),

apreciindu-se cea de muscat, busuioc sau tămâios (Muscat de Hamburg, Muscat d’

Adda).

6.4.1. Condiţiile climatice favorabile cultivării soiurilor de struguri pentru

masă în arealul Niculiţel

Arealul Niculiţel este favorabil pentru cultura strugurilor pentru masă.

Resursele heliotermice sunt mai reduse decât în arealele foarte favorabile iar

cantitatea de precipitaţii din cursul perioadei de vegetaţie se încadrează în limite normale.

Strugurii ajung la maturitate cu una – două săptămâni mai târziu decât în zona

foarte favorabilă.

Aici soiurile de struguri pentru masă ocupă aproximativ 20 % din suprafaţă, direcţia

principală de producţie fiind reprezentată de cultura strugurilor pentru vin.

Elemente climatice Soiuri cu maturitate

mijlocie tardivă

Lungimea perioadei de

vegetaţie (zile)

160 - 180 > 180

Temperatura medie din

perioada de vegetaţie (o C)

minim 20 > 22

Suma orelor de strălucire

(ore)

minim 1200 > 1600

Indicele heliotermic real 2 – 2.5 > 2.5

Indicele bioclimatic 10 ± 2

Condiţii impuse în timpul

înfloritului pentru evitarea

meierii şi mărgeluirii:

- temperatura (o C)

- umiditatea aerului

- precipitaţii (mm)

>17

50 – 70%

fără

Tabel nr. 3:Condiţiile climatice favorabile cultivării soiurilor de struguri pentru masă în

arealul Niculiţel

6.4.2. Operaţiuni în verde practicate pentru strugurii pentru masă

Aplicarea operaţiunilor în verde prezintă un rol important pentru îmbunătăţirea

calităţii producţiei, a aspectului comercial şi precocităţii producţiei.

Plivitul lăstarilor - se recomandă suprimarea la începutul creşterii a

lăstarilor excedentari chiar dacă sunt purtători de rod dar au vigoare slabă şi

sunt inseraţi prea des. Aplicarea corectă a lucrării determină obţinerea unor

viţe echilibrate care permit o bună dezvoltare a strugurilor rămaşi.

Defolierea constă în suprimarea câtorva frunze şi copili situaţi în apropierea

strugurilor. Defolierea ameliorează starea sanitară a strugurilor, determinând

atacuri mai reduse de Botrytis facilitând şi colorarea strugurilor la soiurile

cu struguri albi. Lucrarea trebuie să se execute raţional deoarece orice

dezechilibru între suprafaţa foliară expusă şi numărul de struguri rămaşi are

efect negativ asupra calităţii producţiei;

Reducerea numărului de inflorescenţe şi de ciorchini reprezintă o metodă

eficace de reglare şi adaptare a producţiei la potenţialul plantei. Normarea

producţiei prin reducerea numărului de inflorescenţe depinde de

caracteristicile soiului şi anume: la strugurii cu boabe îndesate se face

imediat după înflorit şi fecundare, la soiurile cu ciorchinii lacşi se face

înainte de înflorit. Reducerea numărului de inflorescenţe la viţe se face în

funcţie se soi: până la 15 inflorescenţe la soiul Afuz-Ali; până la 25 de

inflorescenţe la soiul Muscat de Hamburg. Numărul de ciorchini lăsaţi pe

butuc diferă în funcţie de soi, modul de conducere şi obiectivele comerciale.

Cizelatul strugurilor este o operaţiune generalizată în practica viticolă la

recoltarea acestora. Operaţiunea constă în înlăturarea boabelor atacate de

boli şi insecte, a celor verzi şi insuficient dezvoltate sau cu integritatea

afectată de leziuni mecanice.Scopul urmărit este de a preveni deteriorarea

calităţii şi de a îmbunătăţi aspectul comercial al strugurilor. Modul de

executare constă în înlăturarea boabelor a căror integritate a fost afectată,

utilizându-se foarfeci de construcţie specială pentru recoltat şi cizelat.

Incizia inelară constă în îndepărtarea unui inel de scoarţă şi liber de pe

lăstar, lat de 4-6 mm, sau numai într-o simplă incizie circulară. Aceasta are

scopul de a întrerupe circulaţia descendentă a sevei elaborate şi distribuirea

ei către părţile superioare secţiunii. Astfel, se realizează o îmbunătăţire a

condiţiilor de nutriţie în partea respectivă, inclusiv a strugurilor, cu efecte

favorabile asupra calităţii şi precocităţii producţiei. Incizia inelară se poate

executa pe lăstari, pe coarde de rod şi pe tulpină.

6.4.3. Recoltarea strugurilor pentru masă

Strugurii pentru masă se culeg eşalonat, pe soiuri.

Între parametrii specifici în baza cărora se stabileşte momentul culesului importanţă

au conţinutul în zahăr, aciditate, antociani, compuşi de aromă.

Durata de păstrare a strugurilor pe butuc depăşeşte 20 – 25 zile la soiurile cu rahisul

rezistent la deshidratare (Afuz Ali), cu condiţia să nu survină precipitaţii.

6.4.4. Tehnologia de păstrare în stare proaspătă a strugurilor pentru masă

Soiurile de struguri pentru masă cultivate în arealul viticol Niculiţel aparţin conform

STAS 1490-68 grupei S – superioară, fiind apreciate boabele perfecte, mari.

Condiţiile de păstrare sunt definite de următorii parametrii: 0 o

C temperatură şi

umiditate relativă de 90 – 95 % la o viteză de circulaţie a aerului de 0.2 m/s.

Se aplică tratamente de sulfitare necesare (cu SO2), urmate de o aerisire puternică ce

durează două ore, după care se reia procesul normal de păstrare.

Durata de păstrare este în funcţie de soi şi variază între una – două luni (la Muscat

de Hamburg) până la patru – cinci luni (Afuz Ali).

7. Concluzii

Corelând toate aceste condiţii de mediu exprimate prin indicii complecşi cu

viticultura practicată în arealul Niculiţel se poate obţine o fiabilitate cât mai mare a

acestei ocupaţii străvechi, dar care îşi găseşte utilitatea şi în ziua de astăzi.

Geomorfologia, pedologia, clima şi regimul hidro – geologic unui anumit areal

viticol (Niculiţel în acest caz) influenţează direct sau indirect, mai mult sau mai puţin

vizibil o anumită ocupaţie locală (de exemplu viticultura).

Pentru obţinerea celor mai bune rezultate sunt necesare atât cunoaşterea condiţiilor

naturale de care dispune acel spaţiu, cât şi a cerinţelor pe care le are acea ocupaţie.

Ameliorarea anumitor aspecte de mediu deficitare în raport cu acea activitate

constituie preocuparea specialiştilor (în cazul de faţă tehnologi viticoli) ce au drept scop

mărirea eficacităţii viticulturii, adică mărirea producţiei de struguri a şi calităţii vinurilor.

8. Bibliografie

Cichi Daniela Doloris – Ampelografie (Suport de curs), Universitatea din Craiova,

Facultatea de Horticultură

Protecţia mediului în arealele viticole (Suport de curs), Universitatea din Craiova,

Facultatea de Horticultură

Viticultură generală (Suport de curs), Universitatea din Craiova, Facultatea de

Horticultură