În cele ce urmează veţi vedea cum se realizează pas cu pas construcţia unui cuptor de grădină (grătar) de cărămidă foarte eficient, cu două grătare: unul pentru cărbuni şi unul pentru carnea pe care doriţi s-o frigeţi. Reţineţi că este de concepţie proprie (brevetabilă dar nebrevetată) şi că vi-l oferim cu bucurie. Aveţi toată libertatea să-l îmbunătăţiţi (adăugându-i un rotisor mecanizat, de exemplu), dar trimiteţi-ne şi nouă poze cu invenţiile voastre ca să afle şi alţi creştini despre ele...

Cuprins

[ascunde]

1 Proiectul 2 Realizarea practică 3 Procedura practică de utilizare 4 Pentru gastronomi - reţetă secretă de mici de la Caru cu Bere din 1920

Proiectul

Realizarea practică

Imaginile vorbesc de la sine. Număraţi singuri cărămizile, fie în proiectul de mai sus, fie pe măsură ce sunt puse în operă. Acestea sunt de două feluri: normale şi subţiri. Cele normale sunt refractare

roşii (dar ar putea fi şi absolut obişnuite, doar un pic alese), iar cele subţiri sunt de şamotă, galbene. Cei mai dibaci vor vedea că, faţă de proiect, hornul propriuzis este mai înalt în construcţia reală. Mai exact, are 20 de rânduri de cărămizi în loc de 12. Cota de 256 cm din proiect devine astfel 316 cm. Am făcut un horn mai înalt profitând de faptul că aveam un zid în spate de care să-l legăm şi nu riscam să devină instabil. S-a dovedit apoi că am făcut bine, fiindcă avem un tiraj foarte bun, iar fumul se duce mai sus, îndepărtându-se mai mult de "locul faptei"...

Am pus o folie pe jos şi trasăm o linie "la boloboc"

Amestecăm mortarul pentru cărămizi (ciment sau Multibat amestecate cu nisip)

Creăm un postament general pentru cuptor şi pentru lemne. Observaţi că am "arestat" folia dedesubt. Am procedat aşa pentru că, cine ştie, vreodată voi dori - eu sau urmaşii mei - să dărâmăm cuptorul şi n-am vrut să se imprime beton în granitul cu care este pavată curtea (dale puse pe şapă groasă de beton - starea iniţială a substratului pe care stă cuptorul).

Postamentul este terminat!

Mai studiem odată proiectul...

Începem să clădim partea de jos a cuptorului. Veţi observa permanent cum este curăţat mortarul în exces pentru a nu se întări şi a murdări cărămizile.

Partea de jos este gata! Unii ar putea s-o facă mai înaltă cu un rând-două de cărămizi, dacă sunt mai înalţi. Vedeţi mai întâi că apar şi placa de beton, apoi grătarul de dedesubt şi orientaţi-vă mai bine. În cazul nostru am fost nevoiţi să respectăm aliniamentul plăcii de beton cu terasa care se poate observa în partea stângă în poza de mai jos. De acum, descrierea fiecărei operaţii se va afla sub poză!

Construim cofrajul şi turnăm placa principală

Nivelăm faţa plăcii

Decofrăm şi vedem ce a ieşit...

Placăm lateralele cu granit lucios pentru a le curăţa uşor. Granitul, în plăci de 60x60x2 cm se găseşte la firma MAER, dacă vă interesează, şi costă cam 40-50 lei/buc. Dacă vă uitaţi cu atenţie, veţi vedea că toată curtea este placată cu granit şi că - prin grija meşterului - a rămas totul curat şi neatins la finalul construcţiei cuptorului.

Începem construcţia părţii superioare

Partea constantă e gata!

Punem nişte "agrafe" din fier-beton pentru susţinerea arcadei

Realizăm arcada

Finalizăm arcada.

Creăm un cofraj în arc de cerc (calculat)...

...şi alegem cărămizile arcadei frontale.

În treacăt fie spus, meşterul se numeşte Marius Coroi. Folosiţi Contact pentru a obţine numărul lui de telefon.

Aşezăm cu grijă cărămizile arcului.

"Cheia de boltă" (cărămida din mijloc) este scoasă un pic afară pentru aspect, iar lateralele sunt completate cu mortar.

Începem construcţia hornului...

...care...

...trebuie...

...să fie...

...înalt binişor...

...pentru...

...asigurarea tirajului natural.

Punem deasupra...

...câteva cărămizi cu spaţii între ele pentru a feri incinta de ploaie pentru cazul în care ne prinde ploaia în plină acţiune.

Cuptorul de zidărie este gata!

Aplicăm un glet alb pe rosturi pentru aspect.

Fixăm în mortar cărămizile de şamotă care formează focarul.

Acum sunt puse grătarele. Acestea sunt făcute din fier beton cu diametrul de 8 mm, cu distanţă de 8 mm între bare (deci o bară serveşte ca distanţier între ultima sudată şi următoarea de sudat).

Se observă că au fost montate nişte şine (corniere) pe pereţi, astfel încât grătarul se poate pune mai departe sau mai aproape de jăratic, pe trei nivele.

Când se face focul se scoate grătarul de sus.

Clădiţi lemnele frumos, punând în interior un ziar mototolit. Marea artă este ca focul să se aprindă cu un singur chibrit!

Primele fumuri...

...arată că tirajul lucrează!

Un foc vesel arde în vatră! Cum arată chiar acum, jăraticul abia format este numai bun pentru a adăuga cărbunii din sacul de hârtie -- este suficientă o jumătate de sac de 3 sau 5 kg, după cantitatea de "produse".

Puneţi grătarul superior şi aşteptaţi să se ducă flacăra, apoi curăţaţi grătarul cu peria de sârmă (folosind mănuşi de sudură). Carnea de fript se pune atunci când focul s-a domolit. Alături, pe masă - afară de berea grataragiului - trebuie să stea un pet cu apă al cărui capac să fi fost găurit (cu tirbuşonul, desigur). Cu acesta stingi focul (nedorit), stropind pe cărbuni atunci când pică grăsime pe ei. De remarcat faptul că bucăţile de carne de pui aprind mai tare focul decât ceafa de porc! Iar ceafa de porc este garantat cea mai gustoasă! În poze vedeţi numai pulpă şi câţiva mititei, fiindcă asta am luat atunci în fugă - nu mai aveam răbdare să probăm cum funcţionează noul nostru cuptor de grădină...

Poftă bună!

Rafinamentele constau în utilizarea unui grătar de tip balama, care se poate răsturna uşor, cu carnea prinsă în el şi utilizarea unui vas de ceramică (vas + capac), încălzit lângă foc pentru a menţine friptura caldă pe masă...

Procedura practică de utilizare

Puteţi vedea efectiv cum trebuie să procedaţi prin CLICK AICI!

Pentru gastronomi - reţetă secretă de mici de la Caru cu Bere din 1920

Am primit prin e-mail reţeta de mai jos - dată ca fiind originală - dar nu am verificat-o, fiindcă nu mă descurc la pregătirea de bucate. Pe cei mai pricepuţi dintre voi în această materie îi rog s-o verifice şi să ne trimită şi nouă aici părerea lor.

Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare a mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoţeanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceeaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut...

Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să vă divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteste numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoare. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia (probabil čevapčiči - nn), dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt niste rulouri mici, fiind şi numiţi astfel - „mici” - în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt fripţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare, sub formă de gustare..

Se ia cărniţa de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau, în lipsa acestuia, chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoare a mititeilor.

Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne. Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

8 grame de piper proaspăt pisat mărunt

12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt

4 grame de enibahar pisat mărunt

2 grame de coriandru pisat mărunt

2 grame de chimion turcesc pisat mărunt

1 gram de anis stelat (anason - nn) pisat mărunt

8 grame de bicarbonat de sodiu

1 linguriţă de zeamă de lămâie

1 lingură de untdelemn

1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeamă de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin.

Amestecul se acopera şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai framântă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă calduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai framântă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.

Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi fripţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încalzi şi muia; după trei ceasuri, sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă să stea la zvântat un ceas. Se frig pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca să prindă o crustă rumenă de jur împrejur.

Grataragii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este fript. La fript mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Dacă se frig la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, leapădă tot sucul aromat şi devin seci.

Se servesc alături de chifle proaspete, ori felii de franzelă, cu „Mutard de Dijon” sau muştar picant si aromat, dupa preferinţă şi cu sare şi ciuşcă. Doar, şi numai asa, veţi obţine mititei savuroşi cum se zice că numai la noi sunt. Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi, mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie, înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la fript decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seamă usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.

Sunt fericit să dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu că nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi a chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili! Vă aştept luna viitoare când vă întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreuna cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache, spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreuna!

Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate!

Dumnezeu să vă ajute!

PS 27 oct 2010 Iată că, în fine, reţeta a fost verificată! Citiţi aici: http://www.catavencu.ro/mititeii_de_la_1920-16290.html, dar trebuie să scormoniţi singuri prin articolele din revista Academia Caţavencu, fiindcă adresa de aici nu vă mai duce la articol, ci la revistă în general. Toţi îşi urmăresc avantajele lor... Mai bine uitaţi-vă direct aici: http://www.bucataria.net/retete/1727/reteta-de-mititei---caru-cu-bere-1920

Categorie: Construieşte singur!