FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICĂ SI SPORT

REFERAT - Amenajarea unei baze sportive -

Lect.univ.dr. LIUSNEA STEFAN Student:

CONSTRUCTIA SI ÎNTRETINEREA UNUI TEREN DE TENIS

*NECESITATEA CUNOASTERII DE CĂTRE TEHNICIENI A UNOR NOTIUNI DE BAZĂ PRIVIND CONSTRUCTIA SI ÎNTRETINEREA TERENULUI DE TENIS

Terenul de joc reprezintă oglinda antrenorului de tenis. Starea în care acesta se prezintă, gradul de curătenie, ordinea materialelor si a aparaturii auxiliare caracterizează profilul si preocuparea celui care dirijează procesul instructive-educativ.

Majoritatea sportivilor care păsesc pe un teren întâia oară observă cu interes suprafata de joc, fileul, liniile de marcaj, scaunul de arbitraj, tăvălugul sau mătura si învată putin câte putin despre modul cum se amenajează si se întretine terenul.

Astăzi, pretutindeni în lume se construiesc terenuri de tenis. Iarba, zgura, betonul, gazonul sintetic, etc., au fiecare avantajele si dezavantajele lor, pe care le vom prezenta ulterior.

Factorii economici sunt cei care determină în ultimă instantă alegerea suprafetei de joc.

În tara noastră, cele mai răspândite terenuri în aer liber sunt cele de zgură, iar pe locul secund sunt terenurile de asfalt. În săli predomină terenurile de parchet, iar în ultimul timp apar cele de material sintetice.

Buna cunoastere de către antrenori a structurii terenului, a influentei pe care diferitele suprafete de joc o exercitî asupra continutului jocului se repercutează favorabil în conducerea procesului de pregătire si joc al sportivilor.

*CARACTERISTICILE CONSTRUCTIVE SI ÎNTRETINEREA TERENULUI DE TENIS

Un teren de tenis poate fi contruit, asadar, în aer liber sau în sală, din diferite suprafete de joc, fiind suplu sau dur, permeabil sau impermeabil si necesitând sau nu întretinere curentă.

Oricare ar fi tipul suprafetei de joc a unui teren, acesta va respecta anumite dimensiuni omologate si anumite recomandări constructive.

1

Terenul de joc trebuie să fie dreptunghiular, cu o suprafată ale cărei dimensiuni să măsoare 23,77 m lungimesi 8,23 m lătime pentru terenul de simplu, iar pentru terenul de dublu se mai adaugă câte 1.37 m pe lătime de ambele părti, ajungând deci la o lătime de 10,97 m.

Lungimea totală a terenului este împărtită în două jumătăti egale de un fileu asezat transversal, sustinut la marginea superioară de un cablu metalic cu diametrul maxim de 0,8 cm, ale cărui capete sunt ancorate de doi stâlpi cu înăltimea de 1.07 m, fixati la distanta de 0,81cm în afara terenului de joc.

Fileul are o înăltime de 91,5 cm la centru, unde este prins de sol cu o chimgă lată de 5cm, iar la cele două capete are 1,07 cm.

Cablul metalic si partea superioară a fileului vor fi acoperite de o bandă cu dimensiunile cuprinse între 5 si 6,3 cm lătime. De fiecare parte a fileului, la o distantă de 6.40 m (si paralel cu el) se vor marca liniile de serviciu.

Spatiul cuprins de fiecare parte a fileului între linia de serviciu si liniile laterale este împărtit în două părti egale, printr-o linie de mijloc, care are o lătime de 5 cm. Linia va fi trasată paralel cu liniile laterale. Suprafetele rezultate formează careurile de serviciu.

Proiectia imaginară a liniei de mijloc (de serviciu) pe linia de fund a terenului este marcată printr-o linie lungă de 10 cm si lată de 5 cm, numită semn de centru.

Toate celelalte linii nu vor avea o lătime mai mică de 2,5 cm sau mai mare de 5 cm.

Măsurătorile spatiului de joc se vor efectua din partea exterioară a liniilor.

Între linia de fund si gardul de sârmă se va lăsa un spatiu de minim 6,4 m, iar în lateral de minim 3,66 m. În cazul unor grupări de terenuri, distanta minimă dintre ele va fi de 4 m.

Amplasamentele pentru constructia terenurilor de tenis izolate sau grupate vor fi astfel alese încât să beneficieze de un cadru adecvat, în vecinătatea spatiilor verzi, să dispună de posibilitatea racordării la retelel de apă, canalizare, energie electrică(eventual termică), să fie usor accesibile si să se încadreze în prevederile

2

schitelor de sistematizare. De asemenea, constructorul va urmări amplasarea în locuri ferite de orice fel de poluare.

Terenurile nu se construiesc niciodată pe suprafete de rambleu, unde există si riscul unor tasări, iar zonele expuse la vânt trebuie evitate. De asemenea, nu este recomandatî amplasarea apropiere a arborilor foiosi. Frunzele ar cădea în acest caz pe teren, iar umbra îi poate deranja pe jucători, dacă e repartizată inegal. Un gard viu din arbori persistenti, ca tuia sau ciprul, plantat în spatele terenului poate însă ameliora vizibilitatea în joc.

Pentru o bună orientare în spatiul de teren, în special pentru pregătirea fizică specifică, s-au fixat distantele (în metri) de la linia de fund a terenului până la toate punctele de intersectie a liniilor terenului de joc.(Fig teren)

CONSTRUCTIA TERENULUI DE ZGURĂ

Orientarea terenului se face de regulă cu axa longitudinală pe directia nord-sud, cu o abatere maximă admisă de 150. Jucătorii vor avea astfel mai putin soarele în ochi.

Lucrările pregătitioare cuprind determinarea celor 4 unghiuri ale terenului, marcarea cu tărusi si depanarea pământului vegetal la o adâncime de până la 0,5 m.

Drenajul. La fiecare capăt al terenului se amplasează câte o drenă colectoare, confectionată din tuburi de beton, găurite la jumătatea lor superioară. La aceste drene se fixează alte 4 drene, în unghi de 900, la o distantă de 5,5 m între cele de pe margine si la o distantă de 4 m între cele de la mijloc. Întregul sistem de drenaj se va racorda la reteaua de canalizare.

Stratul de fundatie este constituit din material dure, ca piatra de râu, si va avea o grosime de 0,15-0,20 m după stropire si tăvălugire.

Straturile intermediare vor fi constituite din pietris, cu o grosime de până la 0,06 cm si din zgură neagră sau rosie necernută, cu granulatia cuprisă între 25 si 80 mm.

Stratul de la suprafată este constituit dintr-un amestec special din 75% zgură rosie, 5% nisip cu diametrul mai mic de 3 mm si 20% argilă.

3

Liniile de marcaj vor fi trasate cu praf de cretă (cu ajutorul unui cărucior special dotat cu rezervor) sau vor fi confectionate din material plastic si încastrate în sol.

Iluminatul unui teren de tenis trebuie să prezinte următoarele caracteristici:

- să asigure excelenta perceptie a mingilor si a fileului;- să asigure vizibilitatea optimă a tuturor traiectoriilor mingii;- să asigure contrastul liniilor de marcaj cu suprafata de joc;- să asigure protectia surselor de lumină;- nivelul ideal de iluminare se situează în jurul valorii de 700 lux si nu trebuie

să coboare sub 300 lux.

Împrejmuirea este realizată dintr-un gard de sârmă, alcătuit din panouri (grilaj), cu înăltimea de 4 m în spatele liniilor de fund si între 1,20 si 2,00 m pe laturile lungi.

Gardul prevăzut cu prelate sintetice sau peretii vopsiti, de preferintă în verde, asigură contrastul efficient pentru perceptia mingiilor rapide.

Toate contribuie la crearea unei ambiante confortabile si asigură în acelasi timp calitatea jocului.

ÎNTRETINEREA TERENULUI DE ZGURĂ

Terenurile de zgură necesită o refacere anuală si o întretinere curentă. Datorită conditiilor climatic din tara noastră, terenurile sunt impracticabile 5-6 luni pe an, cu exceptia acelora care în perioada sezonului rece pot fi acoperite cu un balon, ceea ce permite continuarea activitătii în conditii destul de bune. De asemenea, ploile de lugă durată sau cele torentiale din timpul verii fac imposibilă continuarea jocului pe anumite perioade, care variază de la câteva ore la o zi întreagă, în funtie de cantitatea drenajului si aportul personalului de serviciu.

Refacerea anuală constă din răscolirea zgurei cu grebla (la o adâncime de 5 cm), curătirea (cernerea) ei de impuritătile adunate în timpul verii, nivelarea (perierea, compresarea cu ruloul) si stropirea. Ultimile 3 operatii se repetă de mai multe ori si vor fi urmate de trasarea liniilor.

4

Întretinerea curentă comport stropirea (dimineată, la prânz si seara), trecerea cu mătura si retrasarea liniilor.Trecerea cu tăvălugul si dreptarul este de asemenea necesar să fie făcută cât mai des, pentru a asigura priza stratului de suprafată.

Zgura este constituită din roci natural (calcare, sisturi rosii de steril, roci metamorfice sau eruptive), transformate în granule cu asemenea dimensiuni încât să se obtină o bună coeziune si o permeabilitate suficientă. Cu cât roca este mai dură, cu atât rezistă mai bine la uzura datorată călcării cu picioarele si agentilor climatic. Cu cât o rocă este mai poroasă, cu atât va retine mai mult umiditatea, asigurând astfel supletea terenului si evitând formarea prafului la suprafată. Mentinerea unei bune porozităti depinde în mod esential de întretinerea corespunzătoare a terenului.

Astăzi, majoritatea terenurilor de zgură sunt dotate cu linii din material plastic, care sunt montate la începutul sezonului tenisistic.

Este de dorit ca amenajarea si întretinerea terenurilor de zgură să constituie preocuparea în egală măsură a conducerii administrative (prin personalul de servici, acolo unde el există), dar si a antrenorilor si sportivilor. De altfel, în majoritatea cluburilor care se respectă, sportivii de performantă si membrii amatory sunt deprinsi să perie si eventual să stropească terenul după încheierea jocului.

CONSTRUCTIA SI ÎNTRETINEREA ALTOR TERENURI

Terenurile de iarbă sunt terenuri extreme de agreabile, dar constructia lor este costisitoare, iar întretinerea este diferită. Suprafata de joc constituită dintr-o specie de gazon foarte stufos este netedă, fiind obtinută prin treceri regulate cu masina de tuns iarbă si cu tăvălugul. Terenurile sunt dependente de un bun drenaj.

Terenurile cu ciment permit desfăsurarea activitătii în orice sezon. Chiar si după o ploaie torentială jocul poate fi reluat în câteva minute prin evacuarea apei cu ajutorul unor dreptare prevăzute cu lamele de cauciuc. Suprafata se vopseste sau, mai des, se acoperă cu o răsină sintetică, cu o grosime variind între 1 si 3 mm. Suprafata lor netedă dar foarte dură solicită intens articulatiile piciorului. Dacă sunt construite în sală, terenurile de ciment pot fi reacoperite cu un material din plastic-cauciuc, care ameliorează supletea săriturii mingii.

5

Terenurile de bitum sunt cunoscute si sub denumirea de ”Quick”. Tehnilogia derivă din tehnicile rutiere, se execută în gereal la rece si necesită aportul constructorilor de la lucrările publice. Aceste terenuri întrunesc sufragiile a numerosi proprietari, datorită posibilitătii suprimării personalului de întretinere. Construie pe fundatii asemănătoare celor de zgură, ele sunt acoperite cu o mantie special, realizată dintr-o substantă pe bază de bitum aglomerat. Sunt rapide dar rugoase si mai putin supple ca cele de zgură. Este indispensabilă aplicarea pe suprafata de joc a unui produs de sinteză, introdus în vopsea, produs necesar atât pentru colorarea si protectia învelisului, cât si pentru fixarea frisoarelor de nisip de la suprafată. Principalul inconvenient rezidă în uzura rapidă a mingiilor si a încăltămintei.

Terenurile de lut respect aceleasi principia constructive si sunt alcătuite aproximativ din aceleasi materiale ca si terenurile de zgură, având însă în componentă mai mult lut. Amenajarea si întretinerea lor este însă putin diferită. Principala deosebire constă în faptul că din când în când stratul de suprafată este udat abundent, până la băltire, apoi este lăsat să se usuce atât cât să permită întinderea unei prelate, peste care se va trece cu tăvălugul. Granulele de zgură existente la suprafată sunt astfel tasate, făcând o bună priză cu lutul. Suprafata de joc obtinută astfel este mult mai riguroasă decât zgura. Liniile sunt trasate cu var, sau pot fi din material plastic.

Terenurile de parchet sunt întâlnite în general în sălile acoperite, fiind confectionate din elemente de parchet cu lamă foarte fină, ajustate perfect. Lemnul utilizat este din stejar sau brad. Jocul este rapid, dar diferit de la un teren la altul, în functie de dispozitia lamelor (lamele perpendiculare pe fileu sunt mai rapide decât cele dispuse parallel cu fileul) si rigurozitatea vopselei utilizate. Întretinerea curentă se rezumă la stergerea sprafetei de joc cu o cârpă umedă.

Terenurile de gazon sintetic se prezintă sub forma unui covor compus dintr-o urzeală sintetică, pe care se pilesc sau se tes fibre de polipropilenă, lungi de aproximativ 2 cm. Un nisip special ocupă golurile dintre smocurile de fibre. Bucătile de covor se leagă între ele în sensul lungimii terenului, iar pe margine se recomandă să existe o bordură pentru a stabiliza învelisul. Este o suprafată nouă, plăcută la vedere si confortabilă la joc, dar cu un pret ridicat, legat de constructia

6

unei fundatii foarte rezistente (beton sau învelis). Întretinerea este usoară, trecându-se cu mătura o dată pe săptămână si adăugându-se nisip, dacă e cazul.

Terenurile de tartan au ca liant răsina sintetică sau poliuretanul. Procedeul derivă de la cel prin care se realizează pistele de atletism si se prezintă sub forma unui covor sintetic de 5-15 cm grosime. Materialul este preparat pe santier cu ajutorul unui malaxor adaptat si se toarnă apoi la fata locului. Turnarea se face cu o masină special sau adaptată. În functie de tehnilogia folosită, se obtin rezultate diferite privind elasticitatea, care nu e legată neapărat de grosimea învelisului. Acest procedeu permite să se obtină suprafete care imită zgura, prin adăugarea unor particule de elastomeric.

Terenurile de mateflex sunt alcătuite din elemente alevolare prefabricate, perforate, de dimensiuni reduse, realizate din material sintetice (polietilenă sau polipropilenă) si legate între ele printr-un sistem adecvat de îmbinare. Suprafata astfel realizată se poate aseza în aer liber sau sală, peste o altă suprafată mai dură si netedă, de obicei pe ciment. Periodic, este necesară demontarea elementelor si aspirarea prafului.

CLASIFICAREA SUPRAFETELOR DE JOC

Dacă dezideratul uniformizării diferitelor suprafete de joc rămâne pentru moment de nerealizat, este limpede că dificultatea cea mai serioasă pe care o au de surmontat jucătorii si antrenorii lor este adaptarea cât mai eficientă la un tip sau altul de suprafată.

Problema cu care se confruntă jucătorii la schimbarea diferitelor suprafete de joc constă în modificarea uneori nesimnicativă a traiectoriei si vitezei de circulatie a mingii după impactul cu solul. Viteza si traiectoria mingii sunt factorii care subordonează continutul tehnico-tactic al jocului. Viteza este o mărime vectorială rezultată din raportul dintre spatiul parcurs de minge si timpul consumat, iar traiectoria este o curbă ale cărei puncte sunt date de pozitiile successive pe care le ocupă mingea în diferitele moment ale zborului. Mingea aflată în zbor suportă concomitent cu viteza de deplasare si o viteză de rotatie, datorată efectului imprimat prin lovirea cu racheta. În momentul impactului cu suprafata de joc intervine forta de frecare (generată de duritatea si asperitatea solului), care, în

7

compunere vectorială cu viteza initială si cu cea de rotatie a mingii, generează următoarele fenomene:

- săritură medie a mingii, cu păstrarea influentei efectului imprimat, pe suprafetele relative moi si rugoase;

- săritură înaltă a mingii, cu păstrarea influentei efectului imprimat, pe suprafetele dure si rugoase;

- săritură joasă a mingii, cu diminuarea influentei efectului imprimat, pe suprafetele moi si lunecoase;

- săritură medie a mingii, cu diminuarea influentei efectului imprimat, pe suprafetele dure si lunecoase.

Alături de forta cu care jucătorul loveste mingea si de calitătile rachetei, a racordajului si a mingii însăsi, un alt factor determinant al unghiului de respingere este efectul (sensul de rotatie a mingii). Acesta din urmă, asociat cu factorii mai sus prezentati, confer mingii o anumită traiectorie, deci un anumit unghi de cădere.

În general, mingea achizitionează după contactul cu solul o rotatie către înainte, indiferent de efectul care i-a fost imprimat initial. Numai mingiile cu efect lateral conservă după săritură o parte din respectivul efect. O minge cu efect care sare pe verticală îsi poate conserva rotatia către înapoi (este cazul lovirii scurte, care, executată cu măiestrie, uneori sare înapoi fileul, spre deliciul spectatorilor).

În mod normal, o minge cu efect liftat sare mai sus după contactul cu solul decât o minge cu efect tăiat. Acest lucru se datorează unghiului de cădere, de obicei mai mare.

Cu toate acestea, unghiul de respingere al unei mingi liftate este mai mic decât unghiul de cădere. În cazul unei mingi tăiate, situatia este inversă.

Viteza mingii după contactul cu solul, independent de natura suprafetei de joc, este pentru efectul liftat superioară efectului plat. Pentru efectul tăiat ea este redusă.

Exceptând terenurile de iarbă, există o relatie direct proportională între duritatea suprafetei de joc si viteza mingii după impactul cu solul. Cu cât rigurozitatea (aderenta) suprafetei de joc este mai redusă, cu atât viteza mingii va

8

creste. Asadar, duritatea si rigurozitatea solului sunt factorii esentiali care contribuie la clasificarea diverselor suprafete de joc.

În opinia noastră, suprafetele de joc cele mai cunoscute, pot fi clasificate astfel:

- suprafete de joc lente (zgură);- suprafete de joc medii (lut bătătorit, tartan, gazon sintetic, alte mochete);- suprafete de joc rapide (beton poros, green-set);- suprafete de joc foarte rapide (iarbă, ciment lăcuit, parchet, linoleum,

mateflex).

Considerăm că această clasificare este destul de apropiată de realitate. Totusi, din punct de vedere didactic, pentru simplificarea întelegerii influentei pe care un anumit tip de suprafată o are asupra continutului jocului, vom accepta clasificarea suprafetelor de joc în două categorii: lente si rapide.

Suprafetele de joc lente conferă jocului următoarele caracteristici:

- eficienta serviciului este mai redusă, necesitând cresterea preciziei executiei;- atacurile la fileu după executia seviciului sunt mai putin numeroase;- o mare parte din joc se desfăsoară prin intermediul schimbului de lovituri

executate din zona liniilor de fund ale terenului;- dintre formele de deplasare în teren ale jucatorului predomină cele laterale si

cele oblic-laterale;- viteza de circulatie a mingii face posibilă schimbarea ritmului de joc;- durata timpului efectiv de joc este crescută, schimburile de lovituri sunt

prelungite.

Suprafetele de joc rapide influentează continutul jocului astfel:

- majoritatea punctelor sunt câstigate cu seviciul, voleul, smeciul si loviturile de atac;

- disputarea unui punc constă în medie din 3-4 lovituri;- returul de serviciu se execută cu mai mare dificultate, datorită cresterii

eficientei serviciului;- predomină deplasările către înainte pentru finalizarea punctului din zona

fileului;

9

- ritmul de joc este intens si relativ uniform pe toată durata partidei.

Dorim să precizăm că diversitatea suprafetelor de joc nu schimbă mecanismul de baza al procedeelor tehnice, ci numai îl adaptează, scurtând sau amplificând partea pregatitoare si contracarând efectul imprimat mingii.

Din punct de vedere al procentajului de utilizare în joc a principalelor procedee tehnico-tactice, situatia se prezintă astfel pentru cele două tipuri de suprafete:

Pe suprafetele lente:- serviciul (minimum 2 precedee);- returul de serviciu;- schimbul de lovituri pregătitior;- lovitura de atac de pe partea dreaptă si stângă;- voleul;- smeciul;- stopul;- lovitura de trecere. Pe suprafetele rapide:- serviciul (minimum 2 procedee);- voleul;- smeciul;- lovitura de trecere.

Clasificarea suprafetelor de joc se află într-o relatie directă cu tipologia de jucători. Suprafetele de joc lente îi avantajează pe jucătorii care preferă fundul terenului, iar suprafetele de joc rapide îi avantajează pe jucătorii ofensivi care preferă jocul din apropierea fileului. Jucătorii combinative sunt cei care se adaptează cel mai usor pe orice tip de suprafată.

Atât tenisul ”lent” cât si cel ”rapid” îsi au fiecare spectaculozitatea specifică, spectatorii savurând cu frenezie atât o serie de ”asi” sau de servicii urmate de voleuri câstigătoare, cât si o alternare prelungită de mingi, punctat cu efecte si ”artificii”. Cresterea vitezei de joc si scurtarea duratei unor partide, par a fi pe plac unor sponsori importanti si televiziunii.

10

Ca metodică de învătare a tenisului, este de preferat lucrul pe suprafetele lente-medii, până la deprinderea corectă a tehnicii de bază si trecerea ulterioară pe suprafete mai rapide.

Bibliografie:

1. Dan George Moise – Teoria tenisului modern, Volumul II, Editura Printnet, Bucuresti 2002.

2. etenis.ro

11

12

13