Inventarul de conjugări şi caracterizarea

conjugărilor

Conjugarea I are ca trăsături flexionare:

1.omonimia suf. inf. = suf. impf. = suf. pf. s. = suf. ind. prez. 5 = primul element suf. part.: [-a-]

2.suf. ger. [-ând]

3.omonimia des.3 ind. prez. = 6 ind. prez. [-ă]

4.suf.1, 2, 3, 6 prez.ind. [Ø]

Într-o prezentare simplificată, care reţine numai trăsăturile specificatoare, conjugarea I cuprinde

clasa verbelor cu sufixul infinitival [-a] şi suf. prez. ind. [Ø]; exemple: a ara, a cânta, a spăla, a vărsa; a

afla, a intra; a apropia, a mângâia, a înjunghia, a continua etc.

Subclasele a afla, a apropia, a înjunghia sunt subordonate fonetic tipului canonic, întrucât unele

realizări afixale diferite ale acestor verbe (vezi: aflu, apropii, înjunghii, precum şi apropiind, înjunghiind)

şi unele omonimii suplimentare (vezi: eu, tu apropii, eu, tu înjunghii) sunt determinate de particularităţi

ale finalei radicalului.

Dacă se are în vedere una din pronunţiile uzuale ale lui a continua (1 prez. ind.: continuu, cu

diftongul –uu), realizarea cu diftong este şi ea condiţionată fonetic, subordonată prototipului. Dacă se ia în

consideraţie indicaţia normativă din DOOM 2, cu diftongului [-ui], paradigma lui a continua devine

neregulată, neregularitatea fiind dată de corelaţiile flexionare: 1, 2 ind. prez. continui (după tiparul

apropia) vs 3, 6 ind. prez. continuă, ger.continuând, 3, 6conj. prez .continue (după forma prototipică a

conj. I).

Subclasa a oua, a ploua, caracterizată prin omonimia suplimentară 3 conj. prez (plouă, să plouă),

diferită de a tipului a continua, cu care are în comun unele trăsături fonetice, poate fi considerată, prin

numărul mic de verbe la care apare, ca neregulată.

Subclasa a preceda, a succeda, caracterizată prin omonimia desinenţială suplimentară 3 ind. prez.

= 3 conj. prez. (el precedă - să preceadă; el succedă –să succeadă), poate fi considerată şi ea un tip de

neregularitate, dat fiind faptul că omonimia, deşi normală în alte condiţii fonetice ale radicalului (vezi a

tăia, a mângâia), este excepţională în condiţiie fonetice ale celor două verbe. Pentru aceste verbe,

1

distincţia ind. - conj. se obţine, dacă se face abstracţie de elementul mobil să, numai prin alternanţa -e~-ea

a radicalului.

Conjugarea a II-a se caracterizează prin:

1.omonimia suf. inf. = suf. impf. = suf. pf. s. = suf. 5 prez. ind. = primul element suf. part.: [-a-]

2.suf. ger. [-ând]

3.omonimia des. 3 prez. ind. = 6 prez. ind. [-ă]

4.suf. 1, 2, 3, 6 prez.ind. [-ez-~-eaz-]

Simplificând caracterizearea, conjugarea a II-a cuprinde clasa verbelor cu sufixul infinitival [-a] şi

cu sufixul de prezent [-ez-~-eaz-]; exemple: a aranja, a avansa, a bloca, a lucra; a scânteia, a sublinia; a

îngenunchea, a veghea.

Subclasele a scânteia, a sublinia, respectiv a îngenunchea, a veghea sunt subordonate prototipului

II, unele realizări diferite ale flectivelor (vezi: scânteind, înghenunchind) fiind determinate de finala

radicalului, o vocală palatală sau o consoană palatală: k’-,g’-.

Conjugarea a III-a se caracterizează prin:

1.omonimia suf. inf. = suf. pf. s.= suf. 4, 5 prez. ind. = primul compoment suf. part. [-â-]

2.suf. impf. [-i-]

3.suf. ger. [-ând]

4.omonimia des. 3 ind. prez. =des. 6 ind. prez. [-ă]

5.suf.1, 2, 3, 6 prez. ind. [Ø]

Conjugarea a III-a cuprinde verbele cu infinitivul în [-î] şi cu sufix de prezent [Ø]; exemple: a

coborî, a doborî, a omorî, a vârî.

Conjugarea a IV-a are caracteristicile:

1.omonimia suf. inf. = suf. pf. s.= suf. 4, 5 prez. ind. = primul compoment suf.part. [-i-]

2.suf. impf. [-ea -]

3.suf. ger. [-ind]

4.omonimia des. 3 ind. prez. = des. 6 ind. prez. [-ă]

5.suf. ind şi 1, 2, 3, 6 prez. conj. [Ø]

Conjugarea a IV-a include clasa verbelor cu sufix de infinitiv [-i], sufix de prezent [Ø] şi

omonimia desinenţială 3 ind. prez. = 6 ind. prez.; exemple: a acoperi, a diferi, a referi; a contribui, a

îngădui, a sui.

2

Subclasa a sui, a contribui, prezentând, în raport cu prototipul IV, flective desinenţiale diferite

(suiam, contribuiam; suie, contribuie) şi omonimiile suplimentare (eu, tu sui, contribui, el suie, contribuie

= el să suie, să contribuie) este subordonată fonetic acestuia, fiind determinată de finala vocalică [-u-]

(sau semivocalică, în alte interpretări [-i-]) a radicalului.

Soluţia diferită propusă analizei morfematice a acestor forme (cu semivocala aparţinând radicalului

şi cu desinenţa – Ø pentru pers. 1 şi 2) nu schimbă specificul subclasei, care, indiferent de interpretare,

rămâne o subclasă determinată fonetic.

Conjugarea a V-a se caracterizează prin:

1.omonimia suf. inf. = suf. perf. s. = suf. 4, 5 prez. ind. = primul compoment suf. part. [-i-]

2.suf. impf. [-ea-]

3.suf. ger. [-ind]

4.omonimia des.1 ind. prez. = des. 6 ind. prez. [-Ø]

5.suf. 1, 2, 3,6 prez. ind. . [-Ø-]

Conjugarea a V-a include verbele cu infinitivul în [-i], sufixul de ind. prez. [-Ø] şi omonimia

desinenţială 1 ind. prez. = 6 ind.prez.; exemple: a adormi, a fugi, a pieri, a sări, a veni.

Conjugarea a VI-a se caracterizează prin:

1.omonimia suf. inf. = suf. perf. s. = suf. 4, 5 prez. ind. = primul component suf. part. [-i]

2.suf. impf. [-ea-]

3.suf. ger. [-ind]

4.omonimia des. 1 ind. prez. = des. 6 ind. prez. [-Ø]

5.suf. 1, 2, 3, 6 prez. ind. [-esc~-eşt-].

Conjugarea a VI-a cuprinde verbele cu sufixul infinitival [-i] şi sufixul de prezent [-esc~-eşt-];

exemple: a citi, a isprăvi, a fugări, a frunzări, a mări, a nimeri, a pietrui, a tăgădui.

Subclasa a pietrui, a tăgădui caracterizată, în raport cu realizarea canonică, prin alomorfe fonetice

diferite (pietruiesc, pietruiam), este determinată fonetic, fiind limitată la verbele cu radical vocalic.

Conjugarea a VII-a se caracterizează prin:

1.omonimia suf. ind. = suf. pf. s. = suf. 4, 5 prez. ind. = primul component suf. part. [-â-]

2.suf. impf. [-a-]

3.suf. ger. [-ând]

4.omonimia des.1 prez.ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]

5.suf. 1, 2, 6 prez. ind. [-ăsc~-ăşt-].

3

Conjugarea a VII-a include verbele cu infinitivul în –î şi cu sufixul de prezent [-ăsc~-ăşt-];

exemple: a hotărî, a pârî, a urî, a zăvorî.

Deşi tipul VII apare numai în condiţiile fonetice ale unui radical terminat în -r-, trebuie observat

însă că în absolut aceleaşi condiţii fonetice pot fi selectate şi alomorfele flexionare ale tipului VI (a hotărî,

dar a fugări, a frunzări, a hoinări, a mări), semn clar că alomorfele în discuţie şi-au pierdut calitatea

originară de alomorfe fonetice ale tipului VI, devenind alomorfe morfologice. Calitatea de alomorfe

fonetice ale tipului VI este păstrată şi semnalată până târziu în limbă (mărturie stau gramaticile de la

sfârşitul sec. Al XIX-lea, care înregistrează variaţia liberă –esc/ -ăsc: zăvoresc/ zăvorăsc).

Conjugarea aVIII-a se caracterizează prin:

1.omonimia suf. perf. s. = primul component suf. part. [-u-]

2. suf. inf. = suf. imperf. [-ea-]

3.suf. 4, 5 prez. ind. [-e-]

4.suf. ger. [-ând]

5.omonimia des.1 prez. ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]

Intră în conjugarea a VIII-a toate verbele regulate cu infinitivul în [-ea], exemple: a părea, a

plăcea, a tăcea, a vedea, a zăcea.

Subclasa a plăcea, a tăcea, a zăcea, caracterizată prin realizarea sufixului de infinitiv ca [-a], este

determinată fonetic, de tipul de consoană finală /č-,ğ-/ a radicalului.

Conjugarea a IX-a se caracterizează prin:

1.suf. perf. s. = primul component suf. part. [-u-]

2.suf. inf. = suf. 4, 5 prez. ind. [-e-]

3.suf. imperf. [-ea-]

4.suf. ger. [-ând]

5.omonimia des.1 prez. ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]

Intră în conjugarea a IX-a verbele cu infinitivul în [-e (neaccentuat)] şi cu sufixul de pf. s. [-u-],

sufix regăsibil şi ca prim element compoment al participiului; exemple: a aşterne, a concepe, a face, a

începe, a trece.

Verbul a umple se distinge, în raport cu prototipul IX, printr-o desinenţă specială (1, 6 prez. ind. –u

(vocalic): eu, ei umplu) şi printr-o omonimie specială ( 3 prez. ind. = 3 prez. conj.: el umple – el să

umple), trăsături dintre care numai prima se poate explica fonetic, prin finala de radical muta cum liquida.

4

Cum a umple este unicul verb de tiparul IX prezentând această manifestare proprie de omonimii, poate fi

considerat ca neregulat.

Conjugarea a X-a se caracterizează prin:

1.suf. inf. = suf. 4, 5 prez. ind. [-e-]

2. suf. impf. [-ea-]

3.suf. pf. S. [-se-]

4.suf. part. [-s]

5. suf. ger. [-ând]

6.omonimia des. 1 prez. ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]

Conjugarea a X-a include verbele cu infinitivul în [-e], cu pf. s. în [-se-] şi cu participiul în [-s];

exemple: a arde, a merge, a prinde, a şterge, a trage.

Flexiunea verbului a scrie, diferită în raport cu prototipul X prin desinenţa proprie 1 prez. ind. = 6

prez. ind [-u (scriu) ] şi prin omonimia suplimentară 3 ind. = 3 conj (el scrie = el să scrie), se poate

explica fonetic şi prin finala vocalică a radicalului (vocală palatală).

Conjugarea a XI-a se distinge prin:

1.suf. inf. = suf. 4, 5 prez. ind [-e-]

2. suf. impf. [-ea-]

3.suf. perf. S. [-se-]

4.suf. part. [-t]

5. suf. ger. [-ând]

6.omonimia des.1 prez. ind. = des. 6 prez. ind. [Ø]

Conjugarea a XI-a cuprinde verbele cu infinitivul în [-e], cu perf. s. în [-se-] şi participiul în [-t];

exemple: a coace, a fierbe, a frânge, a frige, a înfige, a rupe, a sparge, a suge.

Ultimele clase (X - XI) se disting de clasa a IX-a prin sufixul de perf. s. –se- vs -u-, iar clasele X,

XI, deşi ambele cu sufix de perf. s. -se-, se disting între ele numai prin sufixul part.: -s vs. -t. Cum clasa XI

este limitată numeric, apărând numai la verbele aici înregistrate şi la derivatele acestora (ex. a răscoace)

sau la formele calchiate care le includ (precum: a corupe, a erupe, a irupe), clasa poate fi specificată

lexical, ca particularitate a fiecărui verb, fiind „transferată” din zona regulată a paradigmei în zonele de

neregularitate. Cu o asemenea interpretare, numărul conjugărilor se reduce la zece.

5

Raportând cele 10 (sau 11) clase la clasele tradiţionale, se constată că singura clasă tradiţională

omogenă flexionar este cea cu infinitivul în –ea, corespunzând tiparului flexionar VIII. Clasei tradiţionale

cu infinitivul în –a îi corespund două tipare flxionare: conjugările I şi a II-a. Clasei tradiţionale cu

infinitivul în –e îi corespund trei tipare flexionare: conjugările a IX-a, a X-a, a XI-a (sau numai două, dacă

tipul XI este transferat în zona de neregularitate). Clasei cu infinitivul în –i şi –î, cea mai neomogenă

dintre clasele tradiţionale, îi corespund conjugările a III-a, a IV-a, a V-a, aVI-a, a VII-a. Au fost

transferate în zonele de neregularitate subclasa a oua, a ploua, subclasa a predeca, a succeda şi subclasa

constituită din unicul verb a umple.

6