Potrivit conceptului de dezvoltare durabilă a societăţii, comerţul are o importanţă strategică pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a sistemelor economice şi sociale din orice ţară. Respectivul comerţ este un sector de activitate precisă, cu un ridicat grad de complexitate, structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul cărora roluri importante revin distribuţiei cu amănuntul, depozitării mărfurilor şi aprovizionării cu ridicata, precum şi activităţilor de import-export. Într-o asemenea accepţiune, comerţul reprezintă una dintre cele mai importante laturi ale economiei moderne, devenind elementul principal al economiei de piaţă, indiferent de forma acesteia.

Pornind de la asemenea premise, cunoaşterea domeniului respectiv, interpretarea fenomenelor care stau la baza actelor de schimb şi conturarea proceselor manageriale specifice ridică probleme deosebit de complexe pentru a căror rezolvare sunt necesare cunoştinţe şi analize ştiinţifice de amploare, în cadrul cărora trebuie apelat atît la vastul instrumentar teoretic oferit de disciplinele de specialitate, cît şi la experienţa practică acumulată de-a lungul veacurilor,comerţul reprezentînd una din cele mai vechi îndeletniciri omeneşti.

La toate acestea se adaugă faptul că, în viitor, modificarea schimburilor care vor crea noi şi importante oportunităţi de afaceri, va impune reacţii deosebit de rapide din partea firmelor, capacitatea de a interpreta corect noile schimbări şi puterea de a înfrunta o piaţă puternic concurenţială şi generatoare de continue restructurări. Toate acestea necesită o bună cunoaştere a problematicii comerciale, a comerţului şi a structurilor sale. De o deosebită importanţă este cunoaşterea unor aspecte referitoare la definirea comerţului, condiţiile în care a apărut, conţinutul său, precum şi funcţiile sale în cadrul unei economii moderne.

Definirea noţiunii de comerţNoţiunea de comerţ are un conţinut complex, determinînd o funcţie economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaşi stadiu fizic, dar în condiţii convenabile consumatorilor. În acelaşi timp, aceeaşi noţiune defineşte profesiunea unui corp de agenţi economici care acţionează în cadrul pieţei, asigurînd actele de schimb.

Sub aspect juridic, noţiunea de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producţiei sau direct între producător şi consumator care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerţ.

La aspectele prezentate mai sus se mai adaugă faptul că, prin codul comercial care, în realitate, se aplică la toate activităţile economice organizate în scop lucrativ, sunt definite ca acte de comerţ actele de producţie industrială, de transport, de curtaj etc.

ComerțDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prin comerț se înțelege oferta unor mărfuri, în schimbul unor mijloace de plată (bani) sau alte mărfuri de schimb, prețul acestor mărfuri fiind stabilit după raportul pepiață dintre „cerere” și „ofertă”.

Comerțul se limitează la cumpărarea, transportul și vânzarea mărfurilor. Dacă societatea unde are loc comerțul este mai diferențiată și complexă apare necesitatea experților în acest schimb de produse.

Comerț în sensul strict al cuvântului, există numai acolo unde al treilea participant (comerciantul) este implicat participă activ și realizează un profit prin schimbul de mărfuri. Acest schimb a determinat necesitatea unor înțelegeri sau acorduri comerciale, prin care se stabilesc anumite reguli dintre parteneri, fiind acorduri regionale sau mai extinse.

În cadrul comerțului se mai poate aminti exportul și importul de mărfuri, precum și taxele vamale, acestea din urmă având o tendență de dispariție prin procesul deglobalizare.

Există și unele aspecte negative al comerțului, ca de exemplu:

Comerțul cu sclavi Comerțul cu droguri Comerțul cu arme Comerțul cu organe (umane) Comerțul cu femei (prostituție) Comerțul cu copii

În anul 1991, 70% din comerțul mondial se desfășura pe căile maritime.[1] În 2011, 92 la sută din comerțul mondial se desfășoară pe mare.[1]

Țara europeană cu cel mai mare volum al comerțului este Germania. Având o industrie foarte dezvoltată, Germania exportă foarte multe produse prelucrate, dar are nevoie de o cantitate mare de materii prime și combustibili, pe care le importa din alte țări. De asemenea, Germania importă o mare parte din produsele alimentare de care are nevoie, deoarece agricultura nu acoperă tot consumul populației.

Ponderea comertului traditional a inceput sa scada inca de la finalul anilor 90, cand au aparut supermarketurile si hipermarketurile. In ultima perioada, aparitia supermarketurilor si magazinelor mari de cartier au dus la disparitia magazinelor de bloc si a chioscurilor. Acest fenomen se intampla mai ales in zonele mai dezvoltate ale tarii. Astfel, desi numarul lor este in scadere, in Moldova si Muntenia de est, cele mai sarace zone ale Romaniei, avem cele mai multe magazine traditionale.

Lucrurile stau diferit cand vine vorba de vestul tarii, unde investitorii straini se inghesuiesc sa isi deschida afaceri. Judetul Timis este unul dintre cele mai importante din comertul modern dupa numarul de magazine.

Functiile comertului

            a) Functia principala a comertului care decurge din insusi continutul activitatii comerciale consta in cumpararea marfurilor de la producatori sau colectori( in cazul productiei agricole dispersate in teritoriu), depozitarea acestora in vederea regatirii pentruvanzare catre utilizatorii finali sau alti intermediari.

            Delimitarea acestei functii de functia de  productie si constituirea ei intr-un domeniu distinct reprezinta premisa aparitiei comertului ca ramura de sine statatoare.

            b) O alta functie care caracterizeaza unele activitati ce se regasesc si in prima functie este stocarea marfurilor. Stocarea marfurilor reprezinta o functie indispensabila asigurarii unei circulatii normale a marfurilor, ea decurgand din locul pe care il ocupa comertul in circuitul reproductiei, intre productie pe de o parte si consum pe de alta parte. Ocupand aceasta pozitie, comertul trebuie sa asigure un echilibru intre productie si consum. In economie se asigura o  anumita cordonare a productiei cu consumul, respectiv a ofertei cu cererea de marfuri, dar ele nu pot fi sincronizate perfect datorita a numeroase cauze dintre care sezonalitatea productiei sau a consumului ocupa locul cel mai important. Stocurile de marfuri sunt acelea care asigura echilibrul dintre productie si consum, dintre oferta si cererea de marfuri acestea din urma fiind formele sub care apar pe piata productia, respectiv consumul. Stocarea marfurilor constituie deci functia prin care comertul asigura echilibrul mai sus mentionat sau apropie in timp si spatiu productia si consumul.

c)     O a treia functie pe care o indeplineste comertul este aceea de pregatire a marfurilor pentru vanzare.Indeplinirea de catre comert a acestei functii este impusa de faptul ca marfurile care fac obiectul circulatiei ies din sfera productiei intr-o stare in care ele nu pot fi vandute direct consumatorilor finali. Chiar daca marfurile ar corespunde din toate punctele de vedere consumatorilor, organizarea procesului circulatiei marfurilor presupune anumite operatii specifice care corespund acestei functii. In primul caz este vorba de operatiuni precum finisarea marfurilor, portionarea, dozarea, preambalarea, iar in al doilea caz avem de a face cu operatiuni precum asortarea loturilor, formarea sortimentelor comerciale, a partizilor de marfuri.

a)     O alta functie a comertului deriva din faptul ca productia si consumul sunt separate  in timp si spatiu, ceea ce face necesara prezenta marfurilor la locul si in momentul in care se manifesta cererea de marfuri. Astfel, comertul indeplineste functia de transfer a marfurilor catre toate punctele de consum pentru a fi vandute consumatorilor. Pentru a indeplini aceasta functie comertul trebuie sa asigure o buna organizare a ceea ce se numeste miscarea marfurilor.

b)     Indeplinirea de catre comert a functiilor mai sus mentionate genereaza o alta functie specifica si anume aceea de creare a conditiilor necesare pentru desfasurarea actelor de vanzare-cumparare. In cadrul acestei functii se includ operatii precum asigurarea bazei materiale necesare desfasurarii procesului circulatiei marfurilor, respectiv o retea corespunzatoare de unitati comerciale si dotarea acestora cu utilaj comercial adecvat, apoi asigurarea cu forta de munca care sa serveasca acest proces.

c)     Desfasurarea activitatii comerciale in conditii de profitabilitate presupune indeplinirea de catre comert a unei alte functii, respectiv aceea de promovare a produselor sau a vanzarilor. Pentru aceasta, comertul recurge la o serie de tehnici specifice acestui scop cum ar fi publicitatea la locul vanzarii, merchandising, publicitate prin mijloacele mass-media, toate acestea avand drept scop informarea corespunzatoare a consumatorilor, influentarea comportamentului acestora in scopul derularii in conditii cat mai bune a procesului de vanzare.

d)     O ultima functie a comertului, dar nu ultima ca importanta, ci poate printre primele se refera la cea decercetare sau de investigare a cererii de marfuri si servicii. In conditiile economiei de piata, supravietuirea societatilor comerciale, indiferent de obiectulu lor de activitate, depinde foarte mult de asigurarea unui profit care sa justifice activitatea lor. Firmele producatoare trebuie sa produca ceea ce se cere pe piata, altfel spus oferta de marfuri trebuie sa corespunda cantitativ, calitativ si structural cu cererea de marfuri. Investigarea cererii de marfuri se poate face si de catre intreprindrile producatoare, dar ea se realizeaza cel mai bine de catre comert, el fiind acela care vine in contact cu consumatorii avand posibilitatea de a cunoaste cat mai exact posibil care sunt cerintele de consum. In acest scop comertul recurge la o gama de tehnici adecvate, utilizand metode dintre cele mai diverse, in functie de o serie de factori (natura marfurilor, natura producatorului, natura consumatorului etc.).

Desfasurarea unui comert modern, civilizat contribuie la cresterea calitatii vietii, imbogatind multe din laturile care o caracterizeaza (natura marfurilor desfacute, cresterea gradului de confort ca urmare a desfacerii unor marfuri cu calitati deosebite, petrecerea agreabila a timpului liber etc.).

Prin functiile pe care le indeplineste, comertul isi justifica prezenta sa in circuitul reproductiei ca intermediar activ intre productie si consum.

Avantaje şi dezavantaje ale comerţului electronic

Necesitatea comerţului electronic Comerţul electronic este elementul de bază al noii economii, iar Internetul reprezintă principalul mediu prin care acesta îşi face simţită prezenţa.În ceea ce priveşte avantajele utilizării comerţului electronic, acestea pot fi analizate din trei puncte de vedere: al companiei, al consumatorului şi al societăţii.

Avantajele companiei

- extinderea zonelor de activitate pentru pieţele naţionale şi internaţionale - cu un capital minim, o companie poate rapid şi uşor să-şi localizeze clienţii, furnizorii potriviţi şi cei mai buni parteneri de afaceri din lume;

- creşterea vitezei de comunicare;

- îmbunătăţirea eficienţei (datele sunt în format electronic, reducând astfel, de exemplu, erorile de tastare);

- reducerea inventarului şi a managementului stocurilor;

- reducerea timpului dintre cheltuirea capitalului şi primirea produselor/serviciilor;

- reducerea unor costuri de creare, procesare, distribuţie, stocare, regăsire a informaţiilor bazate pe hârtii (prin e-mail se reduc costuri privind mesageria, iar Electronic Data Interchange determină reducerea stocurilor şi costurilor legate de ciclul de cumpărare);

- întărirea relaţiilor cu furnizorii şi clienţii (site-ul Web conţine informaţii actualizate, utile tuturor părţilor, iar Electronic Data Interchange implică o strânsă legătură a partenerilor pentru stabilirea standardelor de comunicare);

- o cale rapidă şi modernă de furnizare a informaţiilor despre companie (prin paginile de Web);

- canale alternative de vânzare (prin Web).

Avantajele cumpărătorului

- efectuarea rapidă de cumpăraturi sau alte tranzacţii la orice oră, în orice zi;

- căutare rapidă de produse şi servicii, cu posibilităţi de comparare a preţurilor şi calităţilor potrivite;

- transport rapid a produselor, mai ales al celor digitale;

- permite participarea clienţilor la licitaţii virtuale, la reuniuni electronice din comunităţile virtuale, unde au loc schimb de idei, de experienţe;

- comoditate sporită;

- facilitează competiţia, având ca rezultat reduceri substanţiale.

Avantajele comerciantului în urma introducerii comerţului electronic

- atragerea de noi clienţi prin intermediul unui nou canal de distribuţie;

- permite persoanelor angajate să lucreze de acasă, reducându-se astfel traficul şi poluarea;

- permite ca unele mărfuri să fie vândute la preţuri mai mici, astfel încât şi oamenii cu venituri mai mici să poată cumpăra mai mult, ridicându-le standardul de viaţă;

- permite oamenilor din lumea a treia şi a celor din zonele rurale să aibă acces la produse şi servicii, care altfel nu le-ar fi fost accesibile;

Dezavantaje

- securitatea;

- acceptarea noilor modalităţi de plată (bani electronici/digitali);

- infrastructura adecvată de telecomunicaţii - insuficienţa lărgimii de bandă;

- costurile investiţiei;

- cadrul legal şi normativ: cadrul fiscal, drepturile asupra proprietăţii, protecţia datelor consumatorului;

- aspecte lingvistice şi culturale;

- dificultatea de integrare a Internet-ului şi a software-ului de comerţ electronic cu unele aplicaţii şi baze de date;

- unele produse software de comerţ electronic nu se potrivesc cu unele sisteme hardware şi sisteme de operare;

- imposibilitatea de a atinge obiectele sau de a „mirosi” online pentru clienţi;

- insuficienţa suportului de service – de exemplu, experţi pentru taxele de comerţ electronic sau evaluatori de calitate sunt rari, centre de copyright pentru tranzacţiile de comerţ electronic nu există;

- accesul la Internet este încă scump pentru unii potenţiali clienţi;

- în multe domenii de activitate nu sunt suficienţi cumpărători şi ofertanţi pentru a avea operaţii profitabile de comerţ electronic;

Motivele principale:

ü posibilitatea de a-şi lărgi clientela: pe Internet, orice companie poate avea o prezenţă globală, beneficiind de clienţi din toată lumea. De exemplu, oricine este conectat la Internet poate vizita paginile Web ale unei companii, indiferent de localizarea geografică a utilizatorului.

ü reduceri drastice ale costurilor pentru distribuţie şi servicii pentru clienţi: utilizarea Internet-ului duce la scăderea semnificativă costurilor, cu toate că prezenţa pe Internet implică unele costuri iniţiale, care diferă în funcţie de serviciile dorite (e-mail, Web etc.), dar acestea se amortizează relativ repede. De exemplu, trimiterea prin poştă a unei broşuri de prezentare a produselor implică un cost cu mult mai mare decât cel al trimiterii broşurii în format electronic prin e-mail sau cel al plasării acesteia pe un site Web. Un alt avantaj al costurilor mici de distribuţie este posibilitatea de a distribui mult mai multă informaţie şi actualizarea rapidă a acesteia.

Comerţul internaţional este primul flux al circuitului mondial şi el cuprinde mişcarea bunurilor şi serviciilor dintr-o ţară in alta, prin trecerea frontierelor vamale ale ţării respective. Comerţul internaţional are două componente: export şi import. Exportul exprimă ieşirea de pe teritoriul vamal al unei ţări a mărfurilor şi serviciilor. Exportul implică incasări valutare pentru ţara exportatoare. Importul se referă la intrarea pe teritoriul vamal al unei ţări a bunurilor şi serviciilor din alte ţări şi el implică un efort valutar din partea ţării importatoare.

Exportul şi importul desemnează, in unitatea lor, comerţul exterior al unei ţări

Comerţul internaţional au cunoscut un avant deosebit incepand cu marile descoperiri geografice, cand au fost atrase in circuitul mondial noi teritorii. Comerţul internaţional a fost dintotdeauna o oglindă a diviziunii internaţionale a muncii, exprimand foarte fidel specializarea internaţională. Pană in secolul trecut, fluxurile comerciale internaţionale au fost dominate de comerţul cu materii prime, pe relaţia colonii – metropole.

Adevărata explozie a comerţului internaţional a survenit după cel de-al doilea război mondial, odată cu cuceririle tehnico-ştiinţifice, dar şi cu mutaţiile ce au survenit in ordinea economică mondială.

Destrămarea imperiilor coloniale şi cucerirea independenţei de către tot mai multe state au dus la implicarea in fluxurile comerciale a tot mai mulţi participanţi. Practic, toate ţările lumii sunt astăzi angajate in circuitul economic mondial prin relaţii de import şi de export, făcand dincomerţul internaţional cel mai cuprinzător flux al circuitului economic mondial.

Analiza comerţului internaţional relevă cateva caracteristici generale, ce definesc acest fluxurile sale:

Comerţul internaţional este un flux dinamic. Valoarea exporturilor mondiale a crescut permanent, ajungand astăzi la aproape 9 000 miliarde de dolari. Ritmul de creştere al exporturilor mondiale a fost superior ritmurilor de creştere economică mondială sau a producţiei manufacturate mondiale.

Dinamismul deosebit al fluxurilor comerciale este determinat şi de creşterea interdependenţelor sporite din economia mondială, de faptul că schimburile comerciale reprezintă prima formă şi cea mai facilă pentru ţările mai puţin avansate de angrenare in circuitul economic mondial. In ultimul deceniu, avantul deosebit dat de cuceririle informaţionale, de scăderea costului transporturilor, de accesul mai rapid şi mai ieftin la informaţii, coroborat cu diminuarea tarifelor la nivel internaţional au constituit tot atatea motivaţii ce au contribuit la impulsionarea comerţului internaţional.

Diversificarea continuă a fluxurilor comerciale internaţionale. Sub imperiul progresului tehnologic, al inovaţiei,nomenclatorul de produse s-a imbogăţit continuu, iar gradul de complexitate al produselor a crescut foarte mult. De asemenea, diversitatea comerţului poate fi exprimată şi de faptul că produsele au devenit astăzi tot mai „internaţionale”, la realizarea lor participand firme din diverse ţări. Produsele prelucrate au inceput să domine comerţul exterior nu numai al ţărilor dezvoltate, dar şi al ţărilor in dezvoltare, pe ansamblul acestora. Structura pe mărfuri a comerţului internaţional reflectă această diversificare, prin ponderea foarte mare a produselor manufacturate (prelucrate) in totalul schimburilor. Peste 70% din comerţul mondial este reprezentat de produsele prelucrate, urmate de combustibili şi produse minerale, produse agricole şi textile. De asemenea, din gama produselor prelucrate, domină maşini şi echipamente de transport, produsele chimice şi farmaceutice şi echipamentele electronice şi de birou. Comparativ cu anul 2000, aşa cum se prezintă şi in tabelul de mai jos, nu se remarcă schimbări semnificative, ci o uşoară creştere a ponderii combustibililor şi a produselor minerale, lucru explicat in principal prin evoluţia spectaculoasă a preţurilor petrolului.

In ceea ce priveşte repartiţia geografică a comerţului cu produse manufacturate, pot fi desprinse cateva caracteristici: ţările dezvoltate apar in postura celor mai mari exportatori şi importatori de produse manufacturate, fapt explicabil prin structura extreme de diversă a acestor economii, structură ce se reflectă in exporturile şi importurile acestor ţări, conectarea lor la economia globală extrem de puternică şi dominaţia lor in domeniile tehnicii şi tehnologiei.

Ţările in dezvoltare sunt mai degrabă importatori de produse prelucrate decat exportatori, cea mai clară diferenţă dintre exporturile şi importurile de produse manufacturate fiind in cazul Orientului Mijlociu şi al Africii. Dacă in ceea ce priveşte Orientul Mijlociu, explicaţia rezidă in abundenţa petrolului şi a faptului că aceste ţări si-au construit economiile (şi averea) pe exportul de petrol, in cazul Africii motivaţia este dată de sărăcia acestor ţări, de faptul că structura economiilor ţărilor africane nu poate asigura un export dominat de produse prelucrate. Este de remarcat faptul că in cazul Asiei, ponderea produselor prelucrate este mai mare la export decat la import, iar această diferenţă poate fi explicată prin faptul că in Asia au fost delocalizate foarte multe industrii, de la cea textilă, la produse electronice şi electrocasnice sau jucării. Practic, cu greu mai pot fi gasite azi produse de larg consum care să nu poarte inscripţionarea “made in China“sau alte ţări din zonă (Coreea de sud, Thailanda, etc.)

Ţările dezvoltate domină, in continuare comerţul internaţional , chiar dacă ţările in dezvoltare inregistrează evoluţii pozitive. Primii 10 exportatori şi importatori ai lumii aparţin grupei ţărilor dezvoltate, cu excepţia Chinei, şi totalizează peste jumătate din exporturile şi importurile mondiale. Pe ansamblu, ţările in dezvoltare derulează in jur de 30% din comerţul mondial, iar cea mai mare parte a acestei ponderi este realizată doar de cateva dintre ţările in dezvoltare (China, Brazilia, Argentina, Mexic, ţările Asiei de Sud Est, ţările Orientului Mijlociu exportatoare de petrol). Restul ţărilor inregistrează ponderi scăzute in comerţul mondial.

Principalii importatori şi exportatori, in 2004 (% din total) Tabelul. 11.4

Exportatori % din total exporturi Importatori % din total importuri

1. Germania 10 1. SUA 16,1

2. SUA 9 2. Germania 7,6

3. China 6,5 3. China 5,9

4.Japonia 6,2 4. Franţa 4,9

5. Franţa 4,9 5. Marea Britanie 4,9

6. Olanda 3,9 6. Japonia 4,8

7. Italia 3,8 7. Italia 3,7

8.Marea Britanie 3,8 8. Olanda 3,4

9.Canada 3,5 9. Belgia 3,0

10. Belgia 3,4 10. Canada 2,9

Din punct de vedere regional, cel mai mare comerciant al lumii rămane Uniunea Europeană, care in formula sa de 25 de state, realizează aproximativ jumătate din exporturile mondiale. Urmează Asia, care impreună cu China şi Japonia deţin peste o pătrime din exporturile mondiale şi America de Nord, cu cca. 15%. Aceste evoluţii sunt in parte rezultatul grupării in aceste regiuni a celor mai avansate ţări ale lumii, care sunt cei mai mari exportatori şi importatori (in cazul Europei şi al Americii de Nord), in parte al dinamismului deosebit inregistrat in ultimul deceniu şi jumătate de Asia, in special a Chinei, care a

detronat Japonia, devenind al treilea mare comerciant al lumii, dar şi datorită formării de blocuri comerciale regionale.