Cleiul de iepure

Mihai Vârtejaru

Legătoria Arta Cărții

http://artacartii.blogspot.ro/

Cleiurile sunt substanțe chimice organice, extrase din materii

vegetale sau animale, care au proprietatea de a forma legături

superficiale sau profunde între două materiale de factură

identică sau diferită.

Legătoria tradițională folosește două tipuri de adezivi, anume

papul (adezivul din cereale, deja discutat) și cleiul de origine

animală.

Cleiurile cele mai folosite sunt cleiul de iepure, cel de oase și

cel de pește.

Cleiul de iepure este numit și clei animal (animal glue), clei de

piei/piele (hide glue) sau clei brun (brown glue) și este obținut

prin fierberea pieilor și tendoanelor animale, fiind preponderent

colagen. Cele mai bune sortimente au fost găsite ca fiind cele

din iepure, de unde și denumirea, însă în cazul multor

producători pot exista și alte animale ale căror resturi să fi fost

folosite.

Cele mai bune cleiuri se pot cumpăra de la magazinele de arte

plastice, unde calitatea și puritatea sunt necesare dat fiind că

aceste cleiuri se folosesc atât în pictura clasică și a icoanelor, în

preparartea culorilor, cernelurilor și tușurilor, cât și în aurire.

Cleiurile destinate lutierilor și restauratorilor sunt deasemenea

indicate, iar cele destinate tâmplăriei generice, mai puțin.

Cleiul de iepure este mult mai flexibil decât cel de oase și are

atât avantaje cât și dezavantaje:

Avantaje:

-lipește extrem de puternic, fiind compatat cu rășinile epoxi.

-lipește extrem de durabil, piese conținând acest clei existând

din Egipt sau Mesopotamia

-este organic, natural deci non-toxic

-este reversibil, se poate înmuia și îndepărta de pe suport sau

dintre două suprafețe.

-aderă pe sine însuși, adică un clei proaspăt va face o legătură

bună cu un clei existent, chiar și uscat de ani de zile.

-mecanicii și cei care se murdăresc pe mâini cu substanțe

dificile se pot curăța bine frecând mâinile cu clei proaspăt, până

formează reziduuri solide, elastice, pe care le aruncă, lăsând

palmele curate și catifelate.

-este flexibil și nu se rupe cu ușurință, ca cel de oase. Pentru o

flexibilitate și suplețe și mai mare se poate adăuga glicerină.

-în formă uscată, poate fi ținut zeci de ani, fără a fi afectat.

-odată preparat prea mult, se poate trage în foi, apoi uscat și

reutilizat.

-resturile uscate sau gelatinizate se pot reutiliza prin

încorporarea lor în clei proaspăt.

Dezavantaje:

-mirosul, însă este un aspect cu care mulți se obișnuiesc.

-trebuie aplicat cald și menținut cald pentru a fi fluid.

-odată preparat trebuie folosit în curs de câteva zile, ori poate

începe să se putrifice, pierzându-și calitățile și mirosind și mai

fetid.

-fiert de prea multe ori își poate pierde din calitate, așa că

trebuie preparat cât trebuie. Maeștrii precum Douglas Cockerell

susțin că vasul de clei trebuie curățat bine de vechiul clei întărit.

Alții susțin că se poate turna fără gijă clei nou peste cel vechi.

-(Edit) Poate sparge sau ciobi sticla. Este atât de puternic și

aderă atât de bine încât poate lipi sticla, însă lipitura poate

deteriora materialul. O foaie de sticlă poate fi spartă dacă se

îndinde un film de clei peste ea și se pare că au existat instanțe

în care borcane de sticlă s-au spart din pricina contragerii în

volum a cleiului care se întărea.

-nu e pentru iubitorii de iepuri...

Există o serie de metode folosite pentru prepararea cleiului de

iepure, aceasta este cea mai folosită și cel mai des întâlnită.

INDICAȚII:

-Toate ustensilele, de la cele pentru preparat cleiul (vase) la

pensule trebuiesc spălate cu săpun și/sau spirt, pentru

dezinfectare. Materiile existente în ele, inclusiv de la vase sau

pensule murdare de clei vechi, pot dezvolta bacterii care

afectează calitatea și viața cleiului.

-Apa trebuie să fie cât mai curată, din același motiv. În ordine

descrescătoare din punct de vedere al calității, vom avea: apă

distilată, apă fiartă, apă plată din comerț, apă de la robinet, apă

de fântână. Deși apa plată poate părea sterilă, păstrarea ei

îndelungată în recipiente de plastic poate duce la formarea unor

culturi bacteriene.

PRACTICĂ

1. Se pisează bucățile de clei bine în cazul în care nu este în

formă granulară.

2. Se toarnă apa în recipientul de înmuiere.

2. Granulele se toarnă în apă încet sau se presară.

3. După câteva minute se amestecă bine cu o spatulă, existând

posibilitatea ca apa să nu fi udat toate granulele. Nu trebuiesc

lăsate grămăjoare uscate.

4. Se lasă peste noapte la înmuiat. Rețetele variază de la câteva

minute la mai multe ore, însă rețeta tradițională este de o noapte.

Apa nu trebuie să fie prea puțină și se poate completa cu puțin

mai multă odată ce toate granulele au fost udate. Unele rețete

folosesc și un volum dublu sau triplu de apă, însă noi vom folosi

minimul necesar pentru un clei cu vâscizitate mai mare (mai

gros).

5. După înmuiere, cleiul va fi absorbit toată apa din vas și va

avea consistența gelatinei tari. Granulele ude vor adera una de

cealaltă în așa se încât se va putea scoate cu o spatulă întreaga

masă de clei, care va păstra forma vasului, fără niciun efort.

Vasele de sticlă sunt fragile și acolo se poate folosi spatula, însă

dacă înmuierea s-a făcut într-un vas de tablă (godetă, conservă)

sau de plastic, se poate întoarce cu față în jos, pe o foaie de

hârtie și se poate izbi încet, eliberând masa de clei dintr-o

bucată. În fotografia de mai jos, se poate vedea că apa a fost

puțin sub nivelul suficient, astfel încât la nivel superficial

existau granule care se udaseră dar în timpul nopții s-au uscat.

6. Se pune vasul cu apă pe sursa de căldură și se pune vasul

pentru clei în interiorul acestuia. Temperatura trebuie să fie

constantă. Odată ce granulele de clei udate se topesc, cleiul va

deveni lichid, de consistența caramelului, cu o culoare brun-

deschisă ușor opacă.

Acesta va fi uleios la atingere și va deveni lipicios odată uscat

și frecat între degete, iar odată înmuiată pensula sau spatula de

amestecat în el va forma un șuvoi generos care se va scurge

frumos și va lăsa apoi stropi grei. Cu cât este mai diluat cu atât

va fi mai greu de uscat.

7. Se va păstra fluid lăsându-l în apă caldă și se va lucra la cald.

Dacă se va lua recipientul de clei din recipientul de fiert pentru

un lucru mai facil, acesta se va pune înapoi în apa menținută

caldă și se va amesteca până când cleiul va redeveni fluid.

8. Pojghița subțire de clei puțin uscat care se formează când

cleiul încălzit nu este folosit mai mult timp se rupe cu spatula

sau cu bățul de amestecat și se cufundă în cleiul proaspăt,

reintegrându-se ușor în masa cleiului.

USCAREA

Cleiul de iepure are trei faze: lichid, gel și tare.

Lichid este starea în care cleiul se aplică și e caracterizat de

căldură. Numei cleiul cald este lichid și trebuie menținut cald

în mod constant în timpul lucrării. Termenul Open Time (Timp

de Lucru) se referă la această fază, în care cleiul este manipulat

cu ajutorul pensulei.

Gel este starea imediat următoare, gelificarea survenind în

momentul în care temperatura lichidului scade. Odată rece,

cleiul lichid se gelifică, devine compact, dar elastic. În acest

stadiu nu mai poate fi manipulat cu pensula, ci doar cu ustensile

tari: poate fi tăiat cu cuțitul, rașchetat cu dalta (în cazul

surplusului) sau cojit.

Tare este starea imediat următoare gelificării, survenind în

urma evaporării apei din gel. Acesta îți pierde mare parte din

elasticitate și volum, în funcție de prezența sau absența

aditivilor. În această fază poate fi manipulat la fel ca gelul, cu

diferența că acum poate fi spart cu ciocanul pentru a obține

bucăți, cioburi sau granule perfect reutilizabile.

SPECIFICAȚII

La noi rareori este menționată tăria cleiului, un factor decisiv în

alegerea sa. De moment ce literatura despre acest adeziv este

extrem de săracă iar distribuitorii nu precizează diferențele, nici

eu nu știu cum anume se poate traduce termenul de Gram

Strength, folosit pentru a denota puterea acestuia. Propun să nu

folosim traducerea mot-a-mot, anume ”puterea gram” sau

”gram-putere”, ci simpla noțiune de Tărie, urmată de indicele

numeric aferent, de obicei între 32 si 512. De moment ce nu am

beneficiat de informații despre fiecare treaptă de tărie, le vom

aborda pe cele mai des întâlnite

Tăria 135 (135 Gram Strength)

Folosit în tâmplăria generală, este destul de slab. Nerecomandat

legătoriei. Are cel mai lung timp de lucru.

Tăria 192 ( 192 Gram Strength)

Are o claritate mai mare din cauza rafinării îndelungate. Este

folosit în construcțiile de mobilier fin cu succes. Are un timp de

lucru larg.

Tăria 251 (251 Gram Strength)

Este folosit cel mai des în tâmplărie și în construcția

mobilierului, dar și în construcția instrumentelor muzicale.

Timpul de lucru este mai mic.

Tăria 315 (315 Gram strength)

Este folosit în aplicații cu stres ridicat, având o rezistență

superioară. Este folosit în principal de constructorii de

instrumente muzicale. Are cel mai scurt timp de lucru.

Cu cât tăria e mai mare, cu atât timpul de lucru e mai scurt, deci

gelificarea se produce mai rapid. Nu se recomandă diluarea

unui clei superior, de tărie mare, pentru a obține o vâscozitate

redusă și un timp de lucru mai lung, ci se recomandă o tărie mai

mică. Deasemenea, nu se recomandă concentrarea unui clei slab

prin evaporare pentru a avea o vâscozitate ridicată și un timp de

lucru mai scurt, ci folosirea unui clei de tărie mai mare.

ADITIVI

Aditivii cleiului făceau parte din micile secrete ale meseriașilor,

câteodată decoperite și ținute sub secret cu sfințenie de liniajul

meșteșugăresc. Sunt diverse substanțe care odată adăgate

cleiului îi conferă proprietăți speciale, în funcție de utilizare. Se

acceptă în genere că nu afectează priza cleiului și se recomandă

adăugarea lor înaintea folosirii, după lichefiere.

Oțet alb: ajută la priza inițială, aproximativ o linguriță sau două

sunt de ajuns.

Sulfat de aluminiu: face cleiul impermeabil. Nu există detalii

despre acest aditiv.

Glicerină: face cleiul flexibil, odată uscat, extrem de util pentru

încleierea cotorului.

Uree: extinde timpul de lucru, în special într-un mediu rece și

poate produce flexibilitate crescută, dacă se trece de procentul

de 15% din greutatea ccleiului uscat.

Surse digitale:

http://www.frets.com/FretsPages/Luthier/Data/Materials/hideg

lue.html

https://www.violins.ca/info/hide_glue_preparation.html

http://www.spurlocktools.com/tech_tips1.htm

https://www.toolsforworkingwood.com/store/item/MS-

HIDEGL.XX/Hide_Glue