CuprinsCAPITOLUL 1. CONSIDERA II GENERALE PRIVIND PLURALITATEA DE INFRAC IUNI ..........3 1.1. PRELIMINARII..........................................................................................................................................3 1.2. NOTIUNEA DE PLURALITATE DE INFRACTIUNI ........................................................................................4 1.3. FORMELE PLURALITATII DE INFRACTIUNI..................................................................................................6 1.3.1. Concursul de infractiuni ..................................................................................................................6 1.3.2. Recidiva ..........................................................................................................................................7 1.3.3. Pluraliatea intermediara .................................................................................................................7 1.4. PLURALIATEA DE INFRACTORI..................................................................................................................8 1.4.1. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori...........................................................................8 1.4.2. Pluralitatea naturala ....................................................................................................................... 9 1.4.3. Pluralitatea constituita .................................................................................................................. 11 CAPITOLUL 2. CONCURSUL DE INFRACTIUNI ................................................................................... 22 2.1. REFERIRI DE ORDIN ISTORIC ................................................................................................................ 22 2.1.1. Aparitia si evolutia institutiei concursului de infractiuni................................................................. 22 2.1.2 Concursul de infractiuni in legislatia penala romana moderna ........................................................ 24 2.2. DEFINITIA, CONDITIILE DE EXISTENTA SI NATURA JURIDICA A CONCURSULUI DE INFRACTIUNI .................. 26 2.2.1. Definitia concursului de infractiuni................................................................................................26 2.2.2. Conditiile generale de existenta a concursului de infarctiuni. ......................................................... 27 2.2.3 Natura juridica a concursului de infrcatiuni ................................................................................... 35 2.2.4. Delimitarea concursuli de infractiuni fata de celelalte forme ale pluralitatii de infractiuni ............. 35 2.3. FORMELE CONCURSULUI DE INFRACTIUNI ............................................................................................... 37 2.3.1. Concursul real............................................................................................................................... 39 2.3.2. Concursul ideal .............................................................................................................................46 CAPITOLUL 3. TRATAMENTUL PENAL AL CONCURSULUI DE INFARCTIUNI ............................ 50 3.1. SISTEME DE SANCTIONARE A CONCURSULUI DE INFRACTIUNI .................................................................. 50 3.1.1 Sistemul cumulului aritmetic........................................................................................................... 50 3.1.2. Sistemul absorbtiunii ..................................................................................................................... 51 3.1.3. Sistemul cumulului juridic ............................................................................................................. 53 3.1.4. Sisteme derivate ............................................................................................................................ 54 3.2. APLICAREA PEDEPSEI PRINCIPALE IN CAZ DE CONCURS DE INFARCTIUNI................................................... 55 3.2.1. Aplicarea pedepsei principale in cazul judecarii impreuna a infractiunilor concurente ................... 56 3.2.2. Aplicarea pedepsei principale in caz de judecare separata a infractiunilor concurente ................... 58 3.2.3. Aplicarea pedepsei principale in cazul infractiunilor concurente savarsite de minori...................... 60 3.3 APLICAREA PEDEPSELOR COMPLEMENTARE SI A MASURILOR DE SIGURANTA............................................. 61 3.3.1. Aplicarea pedepselor complementare.............................................................................................61 3.3.2. Aplicarea masurilor de siguranta...................................................................................................62 CAPITOLUL 4. CONCURSUL DE INFRACTIUNI IN LUMINA NOULUI COD PENAL ...................... 64 4.1. CONCURSUL REAL DE INFRACTIUNI ........................................................................................................ 65 4.2. CONCURSUL FORMAL (IDEAL) DE INFARCTIUNI ....................................................................................... 66 4.3. PEDEAPSA PRINCIPALA IN CAZ DE CONCURS DE INFRACTIUNI ...................................................................67 4.4. CONTOPIREA PEDEPSELOR PENTRU INFARCTIUNILE CONCURENTE ............................................................ 69 CAPITOLUL 5. STUDII SI PRACTICA JUDICIARA ...............................................................................71 5.1. SPETA 1. CONCURS DE INFRACTIUNI. ACCIDENT DE CIRCULATIE .............................................................. 71 5.2. SPETA 2. CONCURS DE INFRACTIUNI. FURT. TENTATIVA. VIOLARE DE DOMICILIU .................................... 72

5.3. SPETA 3. CONCURS DE INFRACTIUNI. TENTATIVA DE OMOR. INCAIERARE ................................................ 72 5.4. SPETA 4. CONCURS DE INFARCTIUNI. TRAFIC DE INFLUIENTA. INSELACIUNE ............................................74 5.5. SPETA 5. CONCURS IDEAL DE INFRACTIUNI .............................................................................................75 5.6. SPETA 6. TLHARIE SI VIOLARE DE DOMICILIU. CONCURS DE INFRACTIUNI. ............................................. 76 5.7. SPETA 7.CONTOPIREA PEDEPSELOR. S VR IREA UNEI INFRAC IUNI ULTERIOR R MNERII DEFINITIVE A UNEI HOT RRI DE CONDAMNARE PENTRU O FAPT COMPONENT A UNUI CONCURS DE INFRAC IUNI, DAR ANTERIOR PRONUN RII UNOR HOT RRI DEFINITIVE CU PRIVIRE LA CELELALTE FAPTE COMPONENTE ........... 77 5.8. SPETA 8. S VR IREA INFRAC IUNII DE N EL CIUNE N CONCURS CU INFRAC IUNEA DE FALS N NSCRISURI SUB SEMN TUR PRIVAT .......................................................................................................... 78 5.9. SPETA 9. FURT CALIFICAT. NCADRARE JURIDIC . BUN CU VALOARE ECONOMIC , AFLAT N SFERA DE DISPOZI IE A P R II V T MATE. S VR IREA FAPTEI IMEDIAT DUP R MNEREA DEFINITIV A UNEI HOT RRI ANTERIOARE DE CONDAMNARE. ................................................................................................................... 82 5.10. SPETA 10. PEDEAPSA COMPLEMENTAR N CAZ DE CONCURS DE INFRAC IUNI. ......................................83

Capitolul 1. Considera ii generale privind pluralitatea de infrac iuni

1.1. Preliminarii In structura actului infrac ional pot exista una sau mai multe ac iuni, savarsite de un f ptuitor, impunndu-se cunoa terea din punct de vedere teoretic si practic daca s-a realizat con inutul unei singure infrac iuni, sau con inutul mai multor infrac iuni. Rela ia existenta cnd in executarea unei singure ac iuni se reg se te con inutul unei singure infrac iuni, cat si sub aspectul pluralit ii de infrac iuni, cnd in executarea unei ac iuni de c tre o persoana se g sesc con inuturile mai multor infrac iuni. Din aceasta perspectiva, cercetarea criteriilor ce disting unitatea si pluralitatea de infracitiuni va determina temeinicia unor masuri de politica penala care sa determine tratamentul juridic sanc ionator, diferen iat, pentru cele doua institu ii urm rindu-se evaluarea concreta a efectelor acestora in via a sociala. Pluralitatea de infrac iuni fiind reglementata in mod distinct de celelalte institu ii juridice, nu se confunda cu o circumstan a agravanta, deoarece in aprecierea pericolului social legea stabile te posibilitatea de individualizare a pedepsei si pentru situa ia pluralit ii de infrac iuni. In acest mod se respecta principialitatea si consecventa in modul de sanc ionare a pericolului social concret, att in cazul savarsirii mai multor infrac iuni, nainte de a se pronun a o solu ie definitive de condamnare, cat si in cazul savarsirii din nou a infrac iunii dup ace intervenise o hot rre de condamnare r masa definitiva. In ambele modalitati de realizare a pluralit acestora, caracterizat prin perseverenta ii de infrac iuni se retine intensitatea R spunderea penala pentru gradului de pericol social pe care l prezint infrac iunile savarsite, precum si autorul infrac ionala. infrac iunile ce compun pluralitatea implica verificarea condi iilor concrete, pentru fiecare infrac iune in parte, precum si semnifica ia juridica a fiec rei infrac iuni. Conceptul de pluralitate de infrac iuni reprezint situa ia juridica a persoanei care a savarsit, simultan sau succesiv doua sau mai multe infrac iuni, nainte de a fi sanc ionata in mod definitive pentru vreuna din ele, sau dup condamnarea definitive pentru o infrac iune, la pedeapsa de o anumita durata, a savarsit din nou o infrac iune pentru care legea prevede o pedeapsa, al c rui cuantum este strict limitat de lege. Pluralitatea de infrac iuni constituie o situa ie de fapt, in sensul ca infrac iunile care compun pluralitatea au ca trasaturi distincte faptul ca

sunt savarsite de aceea i persoana (legatura in personam) sau prezinta o legatura reala (in rem) privind locul, timpul sau cauza unica1. Este deasemenea important sa stim, cu precizie, daca activitatea ilicita compexa desfasurata de o persoana constituie o unitate infractionala sau o pluralitate de infractiuni. Sunt numeroase motivele care pun in lumina importanta acestei distinctii. In primul rand, considerarea unei activitati material complexe ca o singura infractiune sau ca mai multe se rasfarnge nemijlocit asupra incadrarii juridice a acesteia si, pe cale de consecinta, asupra tratamentului aplicabil faptuitorului. In prima ipoteza se va aplica o singura pedeapsa pentru fiecare infractiune component a pluralitatii. In al doilea rand, aplicarea unora dintre institutiile dreptului penal, cum ar fi amnistitia, gratierea, suspendarea conditionata a executarii pedepsei si altele, este influientata de existenta unei pluralitati de infractiuni (de pilda, unele acte de clementa inlatura de la beneficial lor pe cei ce au mai fost condamnati). In sfarsit, exista o diferenta nu numai cantitativa, dar si calitativa intre gradul de pericol social pe care il prezinta autorul unei singure infractiuni si gradul de pericol social al celui care a savarsit doua sau mai multe infractiuni. Daca, in cazul in care o persoana savarseste o singura infarctiune, se are in vedere gravitatea acesteia, in situatia pluralitatii de infractiuni, se are in vedere si surplusul de pericol generat de ansamblul infractional, ca element care subliniaza perseverenta faptuitorului pe drumul infractionalitatii2. Includerea de legiuitorul nostru, a unitatii si pluralitatii de infractiuni intre institutiile privitoare la infractiune, si nu intre cele privitoare la pedeapsa, este fireasca si stiintifica, deoarece, inainte de toate, ele privesc raportul dintre faptele savarsite de aceeasi persoana, delimitarea lor fiind legata de constatatrea existente infractiunilor, si deci a temeiurilor raspunderii penale pentru una sau mai multe infractiuni si numai dupa aceea pluralitatea de infractiuni devine o problema care priveste aplicarea pedepsei, a unei pedepse corespunzatoare ansamblului de infractiuni savarsite de o persoana3.

1.2. Notiunea de pluralitate de infractiuni Pluralitatea de infractiuni reprezinta situatia in care aceeasi persoana a savarsit mai multe infractiuni. Altfel zis, tinand seama de prevederile art. 32 C. pen. in viguare si ale art. 38, art. 41 si art. 44 noul C. pen., prin pluralitate de infractiuni intelegem situatia in care o1

V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, Explicatii teoretice ale codului penal roman, 1970, p.253; C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generala,Ed. All, Bucuresti, 1997, p.220. 2 V. Ramureanu, in T. Vasiliu si colab., op. cit. 3 V. Dongoroz si colab., op. cit., p.254.

persoana a savarsit doua sau mai multe infractiuni inainte de a fi condamnata definitive pentru vreuna dintre ele sau a savarsit o noua infractiune dupa ce a fost condamnata definitive pentru alte infractiuni comise anterior. Pluralitatea de infractiuni presupune, asadar, prin concept, sa existe o legatura personala intre cele doua sau mai multe infractiuni, adica sa fie savarsite de aceeasi persoana. Cadrul legal al materiei pluralitatii de infractiuni este cuprins in Codul penal in viguare in art. 32-40 si in noul Cod penal in art. 38-45, care reglementeaza formele acesteia si sistemul de sanctionare corespunzator a fiecarei forme in parte, in functie de structura si caracteristicile acesteia. Pluralitatea de infractiuni a fost impartita in doctrina in pluralitate reala (concursul de infarctiuni, recidiva, pluralitatea intremediara) si pluralitate aparenta (unitatea legala de infractiuni, concursul de legi penale). Sistemul de sanctionare a pluralitatii de infarctiuni prin cumul aritmetic provine de la Ulpian. Cand un acuzat este condamnat pentru mai multe crime si pentru fiecare se impune o anumita pedeapsa, el trebuie sanctionat cu atatea pedepse cate infractiuni diferite exista. Mult mai tarziu, Codul penal austriac, in 1787, formuleaza pentru prima data sistemul absorbtiei ca regula generala de sanctionare a concursului.1

1

L. V. Lefterache, Drept penal Partea generala , p.408

1.3. Formele pluralitatii de infractiuni Conform art. 32 C. pen. in viguare, pluralitatea de infractiuni prezinta doar doua forme de baza: concursul de infractiuni si recidiva. Dar din prevederile art. 40 C. pen. in viguare s-a conceput existenta si a unei a treia forme, cunoscuta in literature penala sub denumirea de pluralitate intermediara. Noul Cod penal nu mai cuprinde o dispozitie asemanatoare art. 32 C.pen. in viguare, dar reglementeaza concursul, recidiva si pluralitatea intermediara ca forme ale pluralitatii de infractiuni. Ceea ce diferentiaza concursul de infractiuni de recidiva este inexistenta sau existenta unei hotarari judecatoresti definitive de condamnare. In toate cazurile in care aceeasi persoana a comis mai multe infractiuni fara sa fi fost condamnata definitive pentru vreuna dintre ele, suntem in prezenta unui concurs de infractiuni. Atunci cand, dupa condamnarea definitiva pentru una sau mai multe infractiuni concurente si in anume conditii, infractorul savarseste din nou una sau mai multe infractiuni, pluralitatea imbraca forma recidivei. Pluralitatea intermediara exista in ipoteza in care, o persoana, dup ace a fost condamnata definitive pentru una sau mai multe infractiuni, savarseste din nou o infractiune, inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia sau in stare de evadare si nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru existenta starii de recidiva. Pluralitatea intermediara ar fi, asadar, o pluralitate de infractiuni care nu constituie nici concurs de infractiuni, nici recidiva, prezentand insa unele trasaturi caracteristice acestora si ocupa o pozitie intermediara intre ele1.

1.3.1. Concursul de infractiuni Concursul de infractiuni este o forma a pluralitatii de infractiuni si o stare de agravare a pedepsei, fiind reglementat in conditii identice pentru persoana fizica si persoana juridica. Concursul exista atunci cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana, persoana fizica sau persoana juridical, inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele (concurs real de infractiuni). Exista concurs chiar daca una din infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni. De asemenea concursul de infractiuni exista si atuncicand o actiune sau o inactiune, savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni (concurs ideal de infractiuni).1

C. Bulai, B. Bulai, op. cit., p.524.

1.3.2. Recidiva Recidiva este reglementata diferit in cazul pluralitatii de infractiuni comise de persoana juridica fata de pluralitatea de infractiuni comise de persoana fizica. Recidiva exista in cazul infractiunilor comise de persoana fizica atunci cand 1 dupa ramanerea definitive a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie, inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia sau in stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este inchisoarea mai mare de un an (recidiva mare postcondamnatorie) sau cand dupa executarea unei pedepse cu inchisoare mai mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an (recidiva mare post executorie). Pentru stabilirea starii de recidiva mare, post executorie sau post condamnatorie, se poate tine seama si de hotararea de condamnare pronuntata in strainatate, pentru o fapta prevazuta si de legea romana, daca hotararea de condamnare a fost recunoscuta potrivit dispozitiilor legii. Recidiva exista si atunci cand dupa condamnarea la cel putin trei pedepse cu inchisoare pana la 6 luni sau dupa executare, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescrierea executarii a cel putin trei asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an (recidiva mica post executorie sau post condamnatorie). Recidiva pentru infractiunile comise de persoana juridica exista atunci cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, persoana juridical savarseste din nou o infarctiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara nu a fost executata (recidiva postcondamnatorie) sau atunci cand dupa ramanerea definitva a unei hotarari de condamnare, persoana juridical savarseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara a fost executata sau considerate ca executat (recidiva postexecutorie).

1.3.3. Pluraliatea intermediara Codul nu face diferente intre conditiile de existenra ale pluralitatii intermediare de infractiuni comise de persoana fizica sau juridica. Cand dupa condamnarea definitive cel condamnat savarseste din nou o infarctiune, inainte de inceperea executarii pedepsei, in

1

Partea introductiva a alin. 1 din art. 37 a fost modificata prin art.1 pct. 8 din Legea nr. 278/2006

timpul executarii sau in stare de evadare, si nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni.

1.4. Pluraliatea de infractori

1.4.1. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori Notiunea de pluralitate implica totdeauna o corenatie intre anumite entitati multiple si o anumita entitate singular, aceasta din urma constituind elemental de jonctiune, de asociere a entitatilor multiple si deci factorul comun al pluralitatii respective1. In cazul pluralitatii de faptuitori entitatea singulara consta in fapta prevazuta de legea penala savarsita, iar in caul pluralitatii de infractori, factorul comun este infractiunea comisa. Prin pluralitate de infractori se intelege2 situatia in care un numar de doua sau mai multe persoane au savarsit prin eforturi conjugate aceeasi infractiune. Astfel cum o singura persoana poate fi autor al mai multor infractiuni, tot astfel o infractiune poate fi savarsita de mai multe persoane, existand o pluralitate de infractori. Daca orice infractiune trebuie sa aiba un subiect active, nimic nu se opune ca acest subiect active sa fie compus din mai multe persoane3. Pluralitatea de infractori reprezinta situatia inversa in raport cu pluralitatea de infractiuni. Astfel, pluralitatea de infractiuni are in vedere cum am mai precizat situatia in care o singura persoana savarseste mai multe infractiuni, pe cand, in cazul pluralitatii de infractori, mai multe persoane savarsesc o singura infractiune. Daca in plan obiectiv fapta este cea care leaga contributiile faptuitorilor pentru a constitui o pluralitate, sub aspectul laturii subiective este necesar sa existe o coeziune subiectiva privind activitatile mai multor persoane, asadar, sa existe o vointa comuna de a realize impreuna o anumita fapta, chiar daca nu exista identitate de finalitate in efectuarea aceluias act. Ca effect al acestor conditii s-a subliniat in literature de specialitate ca pluralitatea de infractori se caracterizeaza prin pluralitate de persoane, unitate de infractiune, cooperare materiala si coeziune subiectiva4.

1 2

Dongoroz I, ed. a 2-a, p.161. C. Bulai, Manual de drept penal, p. 424. 3 Tanoviceanu, Dongoroz II, p. 469. 4 Dongoroz V, p.380.

Numai in lumina acestor cerinte am putea deosebi pluralitatea de infractori de un lot de infractori care au savarsit fiecare o infractiune distincta, chiar daca intre infractiunile savarsite in cadrul unui asemenea grup ar exista o anumita conexitate cronologica, topografica ori chiar etiologica 1. Pluralitatea de infractori prevazuta in situatia participatiei este o pluralitate ocazionala, intamplatoare, care nu tine asadar de natura infractiunii, nu este in abstract indispensabila realizarii acesteia, ci se incheaga intamplator,in functie de diversele conditii concrete. Ca urmare, participatia trebuie deosebita de situatiile cunoscute in doctrina penala sub denumirile de pluralitate naturala si pluralitate constituita.

1.4.2. Pluralitatea naturala Cand realizarea unei infractiuni nu este posibila decat cu concursul a doua sau mai multe persoane, va exista pluralitate naturala, deoarece cooperarea persoanelor este impusa nu de vointa lor, ci de insasi natura infractiunii. Pluralitatea naturala exista asadar in toate acele cazuri in care datorita naturii faptei si a specificului actiunii incriminate infractiunea nu poate fi savarsita decat prin contributia a doua sau mai multor persoane, motiv pentru care pluralitatea naturala se mai numeste si pluralitate necesara. Exemplele tipice de infarctiuni cu pluralitate de subiecti activi sunt: bigamia, incestul, jocul de noroc, incaierarea etc. Infractiunile care se savarsesc in pluralitate naturala au primit denumirea de infractiuni collective sau infractiuni bilaterale. Astfel de infractiuni sunt cele de bigamie (art. 303 C. pen.) si incest (art. 203 C. pen.) . Infractiune bilaterala era si cea de adulter dar a fost dezcriminata2. Alte infractiuni presupun cooperarea mai multor persoane, cum sunt cele de subminare a puterii de stat (art.162 C.pen.) sau inacierare (art.322 C. pen.). In cadrul pluralitatii naturale, fiecare participant la savarsirea faptei este considerat executor al infractiunii, deci autor material, si raspunde pentru rezultatul produs 3. Nu este de esenta pluralitatii naturale, atat in cazul infractiunilor bilaterale , cat si al celor ce presupun cooperarea mai multor persoane la savarsirea faptei, ca toti faptuitorii sa fie

C. Bulai, Manual de drept penal, p. 424. Legea nr. 276/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi. 3 Dongoroz V, p.382.2

1

infractori, adica sa raspunda penal, fiind sufficient ca unul dintre faptuitori sa actioneze cu vinovatie1. O problema interesanta dezbatuta in doctrina penala si in jurisprudenta a fost aceea a complicitatii la infractiunile bilaterale. Intrucat legea penala a descompus unele infractiuni bilateral, incriminandu-le ca infractiuni distincte , de sine statatoare, de pilda darea si luarea de mita, s-a impus distinctia intre infractiunile bilaterale nedisociate (bigamia, incestul etc.) si infractiunile bilaterale disociate (darea si luarea de mita etc.). In cazul infractiunilor bilaterale nedisociate, ajutorul acordat de o persoana pentru savarsirea infractiunii de ambii autori reprezinta o complicitate unica. In cazul infractiunilor bilaterale disociate in doctrina si jurisprudenta, au fost exprimate diverse puncte de vedere cu privire la intrebarea daca activitatea complicelui care constituie un act de inlesnire a ambelor activitati infractionale constituie o complicitate separata pentru fiecare dintre cele doua infractiuni sau o complicitate unica, alaturata numai uneia din infractiuni. Intr-un prim punct de vedere, s-a sustinut 2 - pornindu-se de la premisa ca, in toate situatiile, ajutorul dat pentru una dintre infractiuni reprezinta implicit si necesar un ajutor si pentru cealalta - ca nu se poate gasi nici un criteriu de distinctie in cadrul laturii obiective a complicitatii, si prin urmare, va trebui luat in considerare criteriul subiectiv. Intr-o alta opinie3, s-a apreciat ca activitatea intermediarului in cazul infractiunilor de luare de mita si dare de mita constituie complicitate numai la una dintre aceste doua infractiuni. Potrivit unei alte opinii 4 , oricare dintre actele de ajutorare, in mod direct, a unuia dintre autori, ar putea constitui, indirect, si un ajutor pentru celalalt, astfel ca, pe aceasta cale, nu s-ar putea evita retinerea automata a unei duble complicitati, nu s-ar putea opera ca reguli apriorice si a se retine o complicitate unica, indiferent de situatia reala, fiind necesara analiza concreta a continutului acutlui de inlesnire, a conditiilor in care a fost solicitat sau oferit, a persoanei fata de care inculpatul s-a oferit a presta ajutorul si a imprejurarilor in care actul de inlesnire s-a produs. Legiuitorul nu face nici o referire in privinta numarului minim de persoane care trebuie sa coopereze la savarsirea faptei. In doctrina s-au purtat discutii cu privire la aceasta chestiune.

C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala,Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, p. 302. D. Pavel, Probleme ale participatiei penale, in R.R.D. nr. 4/1978, p.31-36. 3 V. Ramureanu, Pozitia juridica a intermediarului la infractiunile de luare de mita si dare de mita, in J.N. nr. 3/1969, p. 562-564. 4 Antoniu I, p. 105.2

1

Intr-o opinie1 s-a considerat ca, daca in cazul unor forme agravante ale furtului ori lipsirii de libertate in mod ilegal, care sunt mai putin grave decat subminarea puterii de stat, legiuitorul a apreciat ca suficient un numar de doua persoane, cu atat mai mult cerinta legii trebuie considerata indeplinita daca fapta este savarsita de doua persoane in cazul subminarii puterii de stat, care este o infractiune cu un ridicat grad de pericol social. Intr-o alta opinie 2 s-a sustinut ca numarul acestora trebuie sa fie de cel putin trei persoane, deoarece textul legal nu precizeaza ca ar putea fi vorba si de doua persoane.

1.4.3. Pluralitatea constituita

1.4.3.1. No iune Prin pluralitate constituit de infractori se n elege situa ia care exist n acele cazuri n care legea incrimineaz simplul fapt de a alc tui o grupare de persoane n vederea s vr irii unor infrac iuni. S vr irea faptei penale se realizeaz prin nsu i acordul intervenit ntre persoanele ce alc tuiesc gruparea, chiar nainte ca acestea s fi comis vreuna din infrac iunile pe care i le-au propus s le s vr easc . Legiuitorul nu a definit aceast form de pluralitate, doctrina fiind cea care a creat-o, de unde i dificult ile teoretice ce persist n analiza acestei forme de pluralitate. No iunea, cu toate semnifica iile sale, credem c trebuie s apar in materiei dreptului penal parte general , urmnd s fie aplicat n partea special a dreptului penal f r a ine cont de modific rile legislative care apar succesiv datorit dezvolt rii realit ilor social-juridice, care trebuiesc s fie re inute i contracarate de normele juridice n m sura n care se ncadreaz n sfera ilicitului penal. Cu alte cuvinte, institu iile i no iunile pe care le folose te legiuitorul n partea general a codului penal trebuie s fie suportul juridic al incrimin rilor i interpret rilor p r ii speciale ale codului penal, ct i a legilor speciale. ns n situa ia pe care o analiz m se observ o apari ie atipic a pluralit ii intermediare, respectiv se remarc de c tre doctrin o serie de incrimin ri, n special cea de la art. 323 C.pen., i prin urmare se propune o structurare a pluralit ii de infractori n natural , constituit i ocazional . Astfel, n m sura, n care se pleac de la formele de incriminare pentru a defini no iunea analizat risc m s nu reu im n a g si criterii clare pentru a trata acest subiect, f cnd abstrac ie de modific rile din partea special . Pe acest considerent, o parte a doctrinei, a considerat cGh. Mateut, Drept penal special, sinteza de teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 39. 2 Dongoroz III, p. 95.1

problematica pluralit ii constituite este solu ionat de partea special , nefiind necesar institu ie cu caracter general n acest scop.

o

1.4.3.2. Premise legislative Codul Penal al Principatelor Unite Romne din 30 octombrie 1864. n art 79 se stabilea c Complotulu ce aru ave de scopu vre una din crimele men ionate la art. 766 i 787, dac a fostu urmatu de unu actu sever itu sau nceputu spre a preg ti esecutarea aceloru crime, se va pedepsi cu deten iunea; iar dac complotulu n'a fostu urmatu de nici unu actu sever itu sau nceputu spre a prepara esecutarea verunia din acele crime, pedepsa va fi aceea a nchisorei. Complotulu este atunci cndu, prin sf tuire se va fi luatu ntrega hot rre i se va fi f cutu punerea la cale ntre dou sau mai multe persone spre a ajunge la sever irea vre uneia din acele doue crime prevedute la art. 76 i 78. De asemenea este incriminat complotul8 ndreptat spre s vr irea infrac iunii de la art. 81 C.pen. O alt form a pluralit ii este prev zut de art. 86 al acestui cod sub forma cetelor armate sau asocierile de f c tori de rele prev zut de art. 213 i art. 214. Legea din 1924, privitoare la unele infrac iuni contra lini tii publice prevede n primul articol no iunea de asociere n vederea comiterii de infrac iuni, modificat ulterior n 1933, astfel simpla n elegere stabilit n vederea comiterii faptelor mpotriva persoanelor i a patrimoniului consum infrac iunea de asociere. Nu se constat nici un rafinament juridic al pluralit ii. Codul penal din 1936 extinde aplicabilitatea complotului la o categorie mai larg de infrac iuni scop, prelund prevederea din Legea din anul 1933 prin care simplul fapt al n elegerii duce la consumarea infrac iunii. Infrac iunea de asociere pentru comiterea de crime i delicte, este tratat n primul capitol al titlului VI, alocndu-i-se nu mai pu in de 5 articole. Este pasibil de pedeapsa impus de legiuitor cel care a ini iat asocia ia, cel care a ajutat la constituire, persoana care ulterior se afiliaz , instigatorul la oricare form de participare indiferent de comiterea efectiv a infrac iunii de asociere a instigatului. Cu alte cuvinte se re ine participarea sub forma autoratului prin ini iere, sprijinirea ini ierii, aderarea precum i instigarea la oricare dintre ac iunile de mai sus. Sus inem c aceast form de instigare este una special deoarece se pedepse te cu sanc iunea de la art. 315 indiferent de comportamentul instigatului, astfel c aceast situa ie atipic ne duce la concluzia c nu avem dect o asimilare a instig rii sub forma autoratului, nefiind astfel aplicabile regulile pluralit ii ocazionale de infractori. Infrac iunile scop trebuie s fie ndreptate mpotriva rela iilor sociale care sunt enumerate limitativ n art. 315, fiind suficient ca asocia ia respectiv s aib n plan comiterea uneia singure.

i aceasta ca urmare a modific rilor legislative ce au intervenit n anul 1939. n art. 320 se reunesc sub aceea i accep iune no iunile de band i ceat organizat n sensul incrimin rii formelor de pluralitate constituit . Spre deosebire de infrac iunea de asociere n cazul bandelor i cetelor armate momentul organiz rii acestora este anterior intr rii pe spa iul romn astfel c ini ierea, sprijinirea ini ierii acestora este indiferent din punct de vedere al dreptului penal romn, nefiind aplicabil n baza principiului teritorialit ii din art.6 al acestui cod penal. Astfel c incriminarea de la art. 320 impune existen a unei asocia ii str ine care p trunde pe teritoriul de aplicare al legii penale romne, iar p trunderea trebuie efectuat pentru a comite o serie de crime prev zute de legea penal . Din punct de vedere al laturii obiective f ptuitorului nu i se impune dect trecerea frontierei fiind indiferent modalitatea i momentul n care f ptuitorul a devenit membru al bandei. Prin Decretul nr. 212/1960 se modific prevederile de la art. 227 C.pen., astfel se simplific i concentreaz dispozi iile incriminatorii privitoare la complot renun ndu-se la forma agravat a complotului. n Codul penal din 1968, astfel cum este el n vigoare, aceast pluralitate se reg se te n infrac iunile de la art. 167, 323, 357 precum i n prevederi din legi speciale (art. 51 din Legea nr. 51/1991, art.10 din Legea nr. 39/2003). Infrac iunea de complot se reg se te n acest din urm act normativ la art. 167 alin.1 i 3. Fa de prevederile similare din Codul penal anterior, a a cum a fost modificat, nu exist Fapta de asociere incriminat de art. 323 C.pen. reia ntr-o oarecare m sur dispozi iile Codului penal anterior ns se observ c n ceea ce prive te condi iile de existen obiective, se renun a laturii la limitarea programului asocierii doar pentru o serie de fapte prev zute modific ri dect n domeniul sanc ionator.

de legea penal . Astfel infrac iunea scop din cadrul asocierii din Codul penal n vigoare poate viza oricare fapte incriminate cu excep ia celor care intr n scopul infrac iunii de complot. Infrac iunea prev zut de art. 357 alineat ultim, dup o serie de considerente doctrinare, s-ar nscrie n sfera pluralit ii constituite ns nu putem fi de acord cu aceast solu ie ntr-un mod cu totul necondi ionat. Alineatul citat sanc ioneaz o ac iune ilicit sub forma n elegerii prealabile dintre poten ialii autori ai infrac iunii de genocid. ns se poate foarte u or observa faptul c prevederea de la art. 357 nu con ine printre condi iile de existen una important respectiv ncropirea unei asocia ii ilicite cu un program infrac ional prestabilit. n baza acestei preciz ri consider c simpl n elegere n vederea comiterii de infrac iuni nu impune formarea unei grup ri cu caracter de durabilitate i nici nu trebuie s duc n aceea direc ie, legiuitorul, n acest caz a l sat una dintre condi iile de existen pluralit ii, s fie dedus de c tre doctrin . ale

Pentru a include fapta de la art. 357 n cadrul pluralit ii constituite putem proceda la o analogie n favoarea inculpatului, n sensul de a considera necesar condi ia de formare a asocia iei de la art. 323 operant i n cazul infrac iunii de fa . Astfel c interpretnd finalitatea urm rit de legiuitor i aprecierile doctrinare vom ajunge la a considera necesar, a se s vr i, un element n plus al laturii obiectiv a faptei, solu ie ce este n interesul f ptuitorului, devenind astfel pe deplin operant . Reg sim aceast form de pluralitate i n art. 19 al Legii nr. 51/1991 teza ini ial . Forma de asociere din cadrul acestei legi speciale vizeaz siguran a na ional a statului i trebuie s se structureze ntr-o organizare informativ specializat . Astfel, aceasta trebuie s se suprapun unei grup ri umane capabile de a putea penetra sistemele de protec ie ale statului fa de circula ia informa iilor cu un caracter specific. Cu alte cuvinte aceast asociere de fapta incriminat de la art. 323 de infractori trebuie s aib un element de specializare fa

C.pen. ce ine att de competen ele participan ilor ct i de scopul urm rit. Sanc ionarea faptei de la art. 19 nu poate avea loc dect n m sura n care ac iunea ilicit ce duce consumarea acesteia nu se ncadreaz la o alt fapt penal mai grav . Prevedere sanc ionatorie consider m c nu exclude de plano concursul de infrac iuni atta timp ct fapta subsecvent comis nu este una mai grav , astfel doar n m sura n care fapta subsecvent este mai grav nu se g se te aplicabil n spe institu ia concursului de infrac iuni. Fa de cele nvederate, se constat faptul c sanc iunea pentru aceast fapt , nu se aplic independent de s vr irea vreunei infrac iuni scop i atunci se poate emite ipoteza c una dintre condi iile de existen a pluralit ii constituite rezid tocmai n aceast independen O alt astfel c vom constata c devin inaplicabile elementele pluralit ii constituite n cazul acestei fapte. form de asociere n vederea comiterii de infrac iuni a reprezentat-o prevederea cuprins de art. 23 alin. 2 din Legea nr. 21/1999, abrogat de art. 23 alin. 2 din Legea nr. 656/2002, care ns dup o existen scurt , a fost abrogat de prevederile Legii nr. 39/2003. Tot o form de asociere o reg sim n art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000 care define te no iunea de infrac iune n leg tur direct cu infrac iunile de corup ie sau cu infrac iunile asimilate acestora. Fapta de asociere incriminat de art. 7 al Legii nr. 39/2003, aduce pentru prima dat n legisla ia noastr no iunea de grup infrac ional organizat care este de asemenea definit normativ n cadrul art. 2 alin.1 al acestui act normativ. Noul Cod penal reia formele pluralit ii constituite opernd o serie de modific ri. Infrac iunea de complot (art. 286 C.pen.) renun securit ii na ionale. la enumerarea propus infrac iunilor scop ale asocierii, f cnd posibil ca acest scop s se extind asupra oric ror infrac iuni contra

n cazul asocierii pentru comiterea de infrac iuni (art. 355 C.pen.) noul text legal impune expres ca gruparea n sine s nu aib caracterul unui grup infrac ional organizat. n cazul grupului infrac ional organizat se prevede cu titlu general c infrac iunea scop trebuie s aib o gravitate specific , maximul special al pedepsei la nchisoare de peste 5 ani, renun ndu-se la enumerarea infrac iunilor grave din art. 2 al Legii nr. 39/2003.

1.4.3.3. Condi iile de existen ale pluralit ii constituite Se poate considera c aceast form de pluralitate este reglementat n legisla ia n vigoare sub dou variante: a) asocierea n vederea comiterii de infrac iuni i b) grupul infrac ional organizat. n doctrina romn au existat i opinii diferite n sensul c cele dou forme ale pluralit ii constitutive(sau constituite) sunt reprezentate de complot i distinct de asocierea n vederea comiterii de infrac iuni, n principiu putem fi de acord cu aceast clasificare care era n consonan reglementare. Asocierea n vedere comiterii de infrac iuni impune mai multe condi ii dup cum urmeaz : Prima condi ie este reprezentat de preexisten a unei grup ri sau cel pu in ncercarea constituirii acesteia. Aceast grupare de persoane trebuie s con in cel pu in doi membrii iar num rul maxim nu este limitat. Totu i pentru a se putea re ine un pericol social n sarcina acestei grup ri trebuie s fie constituit din at ia membrii ct impune ns i scopul urm rit, adic n func ie de natura infrac iunilor ct i circumstan elor n care acestea vor fi comise, n mod concret raportat la circumstan ele unei cauze i pentru a realiza poten ial rezolu ia infrac ional pe care s o con tientizeze to i participan ii. A doua condi ie este aceea a leg turii subiective dintre participan i, concretizat n forma unei n elegeri ilicite. i aceasta deoarece materialitatea unei comisiuni cu relevan penal trebuie s fie n consonan fie cunoscut cu procesul psihic al agentului descifrat din modul de comportare, n concret existen a unei voin e colective. Rezolu ia infrac ional unic trebuie s i asimilat de to i membrii grup rii respective, i fiecare dintre ace tia s fie ghida i n principiu de acela i mobil, doar astfel s-ar putea ajunge la crearea pericolului social ridicat al faptei care s necesite un tratament distinct de celelalte forme de pluralitate de f ptuitori, pericol social supus represiunii chiar nainte de a se trece la s vr irea infrac iunilor scop. Se poate conchide c gruparea trebuie s fie una omogen , membrii trebuie s aib cu prevederile legislative din momentul n care teoria a fost propus , ns , n conform modific rilor legislative din actuala context consider m c trebuie amendat

aceea i mentalitate, acelea i n zuin e comune adic scopul s fie unitar conceput. Tot n cadrul leg turii subiective ce se na te n cadrul grup rii trebuie s existe o stabilire a rolurilor participan ilor n activitatea ilicit , acesta f r a impune neap rat o diviziune a muncii, pentru a putea conduce la o tr s tur specific , respectiv aceea c , gruparea este mai important dect individul i succesul rezid tocmai din alc tuirea acestei grup ri. A treia condi ie este, aceea ca respectiva grupare poten ial s pun efectiv n pericol valorile sociale ale infrac iunii scop. Acest criteriu apreciez c este deosebit de important deoarece n caz contrar am fi n ipoteza n care am sanc iona o tentativ absurd conceput n ceea ce prive te asocierea deoarece infrac iunea scop nu poate s fie re inut nici m car sub forma unei simple fapte tentante. Aceast condi ie, cred c este mai simplu de imaginat i re inut n consecin , n cazul n care infrac iunea scop este una mai greu de realizat din punct de vedere obiectiv, cum ar fi, cu titlu de exemplu, cele de la art. 155-163 C.pen. Aceast problem , nu a fost re inut nici de legiuitor i nici de doctrin , ns , trebuie s fie pe deplin operant i recunoscut n consecin . Programul ilicit trebuie s vizeze s vr irea unor infrac iuni determinate sau determinabile. n cazul infrac iunii de complot acestea sunt prev zute limitativ, respectiv cele de la art. 155-163, 165 i 166 C.pen., iar n cazul infrac iunii de asociere (art. 323 C.pen) nu sunt limitate cu titlu general exceptndu-se cele care intr n scopul complotului i cele care intr n scopul faptei de la art. 7 din Legea nr. 39/2003. Condi ia ca faptele scop s fie determinabile se poate aplica exclusiv n cazul ce se ncadreaz n con inutul constitutiv al art. 323 C.pen. Programul vizat de grup poate avea n vedere s vr irea unei singure infrac iuni, denumit de doctrin program limitat sau un num r nedefinit de infrac iuni avnd o ntindere n timp ce poate fi pierdut de sub control i poate produce modific ri n componen a i ierarhia grupului . Ca atare se ridic legitim ntrebarea dac mai subzist elementele de organizare ale grupului. n m sura n care r spunsul este negativ atunci se mai poate men ine regimul juridic specific grupului constitutiv i tratamentul sanc ionator propriu, care pentru o efectiv descurajare trebuie s fie unul mai sever. n considerarea acestei clasific ri se admitea c prima modalitate era operant doar n cazul infrac iunii de complot, totu i datorit modific rilor legislative se pare c nu putem fi de acord cu aceast opinie. Perioada n care fiin eaz organiza ia trebuie s aib caracterul de a fi una relativ durabil . Un interval mai lung sau mai scurt de timp n care, n func ie de scopul urm rit, s existe o coeziune ntre membri i o ac iune colectiv . n toat aceast perioad , nu se impune o organizare foarte bine pus la punct, dar spiritul directiv trebuie s ghideze n tot acest timp elementele componente ale sale, s aib un a a zis statut impus de la nceput grupului cu

stimulente i constrngeri autoimpuse sau la care s se adere. Num rul membrilor va fi unul determinabil putnd nregistra fluctua ii sensibile. Aceast condi ie deriv i din necesitatea diferen ierii de grupurile ocazionale de infractori, care nu sunt structurate i nici ierarhizate. Trebuie ndeplinit i o condi ie negativ (a patra), asocierea s nu se structureze sub dubiu i din forma unui grup infrac ional organizat. Aceast condi ie este prev zut expres n noul cod penal, i am preluat-o ca atare. Apreciez c aceast chestiune reie ea f r prevederile n vigoare din acest moment, nefiind nevoie ca legiuitorul s o prevad expres. O ultim poat condi ie este aceea ca asocierea s poat avea un regim de sanc ionare este independent de re inerea vreunei alte fapte n sarcina participan ilor, cu care asocierea s eventual intra n concurs. S vr irea faptei n condi iile din legea amintit sanc ionat doar n m sura n care fapta concret comis nu este una mai grav , adic , altfel spus, n cazul acesteia legiuitorul nu face dect s incrimineze actele preparatorii ale infrac iunii scop, iar dac fapta scop, care are un grad de periculozitate ridicat, este s vr it , atunci actele preparatorii se absorb n forma consumat a infrac iunii scop. A doua form a pluralit ii constituite, grupul infrac ional organizat este definit de art. 1 din Legea nr. 39/200345 i reprezentat de infrac iunea de la art. 7, care se constituie n ceea ce doctrina nume te criminalitate organizat , concept s dit puternic i n opinia public . No iunea de criminalitate organizat a fr mntat doctrina n ultimii ani impunndu-se cu prec dere definirea i sanc ionarea acestei manifest ri infrac ionale complexe, pentru a avea un instrument legislativ adecvat, pentru prevenirea i combaterea unor asemenea fapte antisociale att de prezente n lumea contemporan , de care se leag un apendice negativ fiind favorizat de rapiditatea circuitului de valori materiale i informa ii. Legea nr. 39/2003, privind prevenirea si combaterea criminalit ii organizate, este o consecin a ratific rii de c tre Romnia a Conven iei Na iunilor Unite, mpotriva criminalit ii transna ionale organizate, statul romn obligndu-se astfel s consacre n cadrul legislativ intern, prevederile actului juridic interna ional ratificat. Legiuitorul a preluat, din conven ie, defini ia grupului infrac ional organizat i contextul de folosire al acesteia. Din elementele acesteia se deduc condi iile re inerii acestei pluralit i viznd discret criminalitatea interna ional . n cadrul grup rii sunt nglobate trei sau mai multe persoane. Fa de organizarea acestora legiuitorul face o precizare deosebit de important , impunnd existen a unui grup structurat. Prevederea impune existen a n cadrul grup rii a unor structuri organizatorice foarte clar stabilite. Astfel opereaz , n mod imperativ, diviziunea atribu iilor membrilor, se constituie organisme de control cu regulamente i statute proprii, sub forma unor mp r iri piramidale, cu o coeziune ntre membrii bazat pe subordonare ierarhic cu o verticalitate impus . Dac n cazul faptelor de

la art. 167 i art. 323 C.pen. aceast formul era, dup cum am precizat, una op ional , n cazul grupului infrac ional organizat ea devine obligatorie inconfundabil. Durata n care acest grup activeaz este una mai ndelungat . Aceast necesitate de existen n timp care nu ine n mod necesar de natura faptelor propuse spre a fi s vr ite, i care trebuie s aib o continuitate duc la a demonstra caracterul deosebit de periculos al acestei forme de asociere cu o perspectiv de ac iune tot mai rafinat , calificat cu experien care tinde s afecteze i s paralizeze segmentele economice esen iale. Infrac iunea scop a asocierii trebuie s fie una din formele ilicitului penal prev zute de legiuitor n art. 2 lit. b al acestui act normativ. Este important de re inut faptul c aceast enumerare nu este una limitativ , aplicndu-se n cazul oric rei infrac iuni al c rei minim special al pedepsei nchisorii este de cel pu in 5 ani, provocnd limitarea aplic rii dispozi iilor prev zute de art. 323. Concentrarea grupului vizeaz activit ii care aduc profituri mari: trafic de arme, sp larea banilor, proxenetism, corup ie, falsificarea de monede, trafic de persoane etc. Urm toarea condi ie de existen a grupului infrac ional organizat o reprezint scopul comun al membrilor, respectiv acela de ob inere a unor avantaje materiale consistente, f r scrupule i indiferent de mijloace care sunt dintre cele mai periculoase. O alt caracteristic a crimei organizate, care nu este vizat expres de defini ia legal , se constituie n folosirea violen ei sau a constrngerii de orice fel, pentru atingerea scopului, asigurarea disciplinei interne. De asemenea, o alt preocupare specific este ascunderea surselor de venit i reciclarea banilor proveni i din opera iuni criminale prin investi ii i afaceri oneroase n aparen cu acoperire legal . i i contureaz cadrul s u

1.4.3.4. O problem legislativ fa

de prevederile din noul Cod penal

Infrac iunea de constituire a unui grup infrac ional organizat (art. 354 C.pen.) se aplic doar n m sura n care maximul special al sanc ion rii infrac iunii scop dep e te 5 ani. n cazul asocierii n vederea comiterii de infrac iuni (art. 355 C.pen.), legiuitorul prevede expres o condi ie negativ respectiv aceea c asocierea nu poate avea un caracter de grup infrac ional organizat. i atunci se ridic urm toarea problem de spe , ce se ntmpl dac se constituie un grup infrac ional organizat care vizeaz infrac iuni ale c ror maxim special s nu dep easc 5 ani. Suntem pu i n situa ia de a nu putea aplica prevederile faptei de art. 355, deoarece nu este ndeplinit condi ia negativ de organizare definit de art. 356 C.pen, adic avem un grup organizat, i nu putem aplica prevederile de la art. 354, deoarece nu este

ndeplinit condi ia de gravitate a faptei scop. Va fi interesant s vedem cum se va rezolva aceast problem , este foarte probabil ca acest vid legislativ s aib o aplicabilitate foarte restrns datorit pragului destul de redus de 5 ani, respectiv faptul c cele mai multe crime i delicte dep esc cu maximul special aceast limit . A fost dealtfel i preocuparea legiuitorului romn de a modifica limitele dintre pedeapsa minim i cea maxim la anumite categorii de infrac iuni.

1.4.3.5. Tratamentul pluralit ii constitutive Aceast form de pluralitate se constituie dup cum s-a prezentat i n sec iunile anterioare ca fapte incriminate de sine st t toare. Astfel, este de re inut, c to i care alc tuiesc gruparea sunt considera i autori i se vor sanc iona cu pedeapsa prev zut de legiuitor pentru respectiva form a ilicitului penal. Pluralit ii constituite i se poate al tura o pluralitatea ocazional . Aceasta este posibil sub forma instig rii la aderare sau sprijinirea asocierii, precum i sub forma complicit ii prin promisiunea de t inuire sau favorizare. Instigarea la constituire i complicitatea prin sprijinirea asocierii nu sunt posibile deoarece instigarea la constituire nseamn ini iere, deci o activitate de executare, iar sprijinirea, sub orice form a asocierii este prev zut de lege tot ca o activitate de executare a infrac iunii. De la regula incrimin rii de sine st t toare a pluralit ii exist excep ia circumstan ial a acesteia, respectiv aplicarea unor variante de individualizare la anumite infrac iuni tip, cnd acestea sunt comise organizat, n mod organizat, n grup constituit, n band , n grup, toate aceste nefiind dect circumstan e agravante prev zute n partea special a codului sau a legii de incriminare. O alt problem interesant se ridic dac n cadrul unei asocia ii de f ptuitori se urm re te a se s vr i att fapte prev zute pentru complot (art. 167 C.pen) ct i alte fapte prev zute de legea penal (art. 323 C.pen.). A adar, se pune n discu ie care form de pluralitate este aplicabil , cea de la complot, n considerarea caracterului foarte grav al faptei comise, respectiv de infrac iune contra statului, sau cea de asociere pentru s vr irea de infrac iuni, sau cele dou n concurs. Raportul dintre asociere (art. 323) i complot este unul de la general spre particular, respectiv asocierea este regula, iar derogarea este complotul. Mai mult interpretnd art. 167, n scopul ca element constitutiv - s vr irii vreuneia dintre infrac iunile, nu se exclude existen a i a unui alt scop, dect cel special, care s nu fie de ncadrare i s fie doar de circumstan iere. Se apreciaza aplicabile, n final, pe baza celor dou motive, prevederile de la

complot cu men iunea c celelalte fapte se constituie doar ca un element de individualizare a pedepsei fa aceast de pericolul social concret al f ptuitorului. i f r o prevedere expres , cnd se Au existat cazuri n legisla ie n care conduc torii au fost sanc iona i mai grav, ns chestiune se poate foarte u or aplica individualizeaz judiciar sanc iunea penal .

Capitolul 2. Concursul de infractiuni

2.1. Referiri de ordin istoric

2.1.1. Aparitia si evolutia institutiei concursului de infractiuni Pluralitatea de infractiuni ca institutie juridica a aparut tarziu, si mai mult decat atat, dupa toate aparentele, cele doua principale forme ale sale nu s-au nascut concomitent. Recidiva, chiar daca, in mod evident, nu a cunoscut inca de la inceput o reglementare similara celei pe care o cunoaste astazi, este intalnita in cele mai vechi legislatii, de regula ca o circumstanta agravanta speciala. Asa de pilda, in India, Codul lui Manu stabilea ca falsificatorilor de moneda care au fost deja pedepsiti de doua ori li se va aplica pedeapsa cu moartea1. In schimb, nu au ajuns pana la noi nici un fel de informatii cu privire la existenta unei reglementari a concursului de infractiuni in aceasta epoca. Abia in dreptul atenian pare sa se fi manifestat o anumita preocupare pentru reglementarea concursului de infractiuni, dar si in acest caz izvoarele sunt insuficiente si nu permit determinarea exacta a sistemului sanctionator aplicabil. Se stie insa ca legile ateniene interziceau cumulul pedepselor pecuniare cu pedepsele corporale2. In dreptul roman concursul de infractiuni cunostea o reglementare diferita, dupa cum era vorba de delicte private sau de delicte publice. In materia delictelor private au existat doua opinii in sanctionarea concursului. Paul sustinea regula non-cumulului, astfel incat, o data exercitata actiunea mai putin severa, nu se mai putea exercita o actiune mai severa pentru ceea ce ea continea in plus fata de cealalta. Ulpian, sustinea solutia cumulului material3. Chiar si atunci cand se recurgea la metoda cumulului aritmetic, judecatorul va avea posibilitatea de a atenua severitatea acestuia si de a aplica pedeapsa pe care o considera potrivita. Aceasta situatie marcheaza in opinia unor autori aparitia in dreptul roman a cumulului juridic, respectiv aplicarea pedepsei considerata cea mai grea sporita cu un plus pentru celelalte fapte4. In vechiul drept germanic era aplicabil cumulul aritmetic pentru pedepsele banesti si sistemul absorbtiunii in cazul pedepselor corporale5.

J.J. Thonissen, Etudes sur lhistoire du droit criminel des peuples anciens, Bruxelles-Paris, 1869, vol. I,p. 41. J. Tissot, Le droit penal etudie dans ses principes, Ed. Cotillon, Paris, 1860, p. 95. 3 Cand un acuzat este condamnat pentru mai multe crime si pentru fiecare se impune o anumita pedeapsa el trebuie sanctionat cu atatea pedepse cate infractiuni diferite exista 4 V. Dongoroz, op cit., p. 345. 5 Ibidem.2

1

In Evul Mediu, ponind de la regula stabilita de Ulpian in materia delictelor private, cea mai mare parte a legislatiilor si jurisprudentei din Europa Occidentala au promovat sistemul cumulului aritmetic pentru sanctionarea concursului de infractiuni. Astfel, in dreptul feudal francez era inlaturata pluralitatea de pedepse si era aplicata o singura sanctiune corespunzatoare faptei mai grave daca infractiunile, chiar de natura diferita, erau comise in acelasi timp sau pentru atingerea aceluias scop. Incepand cu secolul al XVI-lea si mai ales in urmatoarele doua secole in legislatiile europene incep sa apara tot mai adesea reglementari care se distanteaza de dreptul cutumiar ce impusese cumulul aritmetic, prin consacrarea sistemului absorbtiunii. Astfel, Codul Penal al lui Carol Quintul (1532) prevedea in art. 163 ca atunci cand in cazul unei infractiuni de furt exista mai multe dintre circumstantele agravante tratate in articolele precedente pedeapsa se va pronunta luand in considerare circumstanta ce atrage agravarea mai mare. Chiar daca acest text nu se refera de fapt la concursul de invfractiuni, el a avut un rol important in orientarea jurisprudentei in directia non-cumulului1

consacrandu-se astfel, pe calea

jurisprudentiala, aplicarea sistemului absorbtiunii in ipoteza concursului de infractiuni. In 1787, Codul penal austriac fromuleaza pentru prima oara o regula generala de sanctionare a concursului de infractiuni potrivit sistemului absorbtiunii. Astfel, conform art. 15, daca infractorul este vinovat de mai multe delicte diferite, pedeapsa trebuie sa fie aplicata numai in privinta infractiunii sanctionate cel mai sever2 . In ceea ce priveste dreptul romanesc, in literatura de specialitate s-a afirmat ca nasterea institutiei concursului de infractiuni poate fi localizata in Evul Mediu, o data cu aparitia pedepselor privative de libertate3. Legiuirile care au urmat in tara Romaneasca si Moldova se ocupa doar de recidiva, fara a mai contine norme ce ar putea viza concursul de infractiuni. Avem in vedere in principal Legiuirea Caragea 4 si Condica Criminalistica cu procedura ei din Moldova (art. 239). In aceeasi perioada aparea in Transilvania culegerea de decizii cu caracter normativ ale dietei in care poate fi intalnita o dispozitie care are in vedere si ipoteza concursului de infractiuni. Este vorba despre pedeapsa mai severa a furtului uni obiect mai scump de trei florini sau a celui de-al treilea furt al unui obiect in valoare de un florin. Ceea ce caracterizeaza deci reglementarea concursului in legiuirile feudale din Tarile Romane este pe de o parte lipsa unei distinctii clare intre aceasta si recidiva, iar pe de alta1 2

R. Garraud, op. cit., vol III, p. 190. Ibidem. 3 V. Dongoroz si colab., op. cit., p. 278. 4 Legiuirea Caragea, editie critica, Ed. Academiei, Bucuresti, 1955, p. 142.

parte consacrarea lui la fel ca si a recidivei nu ca o cauza generala de agravare a pedepsei ci ca o simpla agravare speciala, incidenta mai ales in cazul infractiunii de furt. De asemenea se observa ca legiuitorii au avut in vedere doar concursul real omogen, fara a se preocupa de situatia concursului ideal sau a celui real eterogen.

2.1.2 Concursul de infractiuni in legislatia penala romana moderna Codul penal din 1864, urmand linia conturata de legiuirile din prima jumatate a secolului al XIX-lea evocate anterior, a prevazut sanctionare concursului de infractiuni in baza sistemului absorbtiunii. Potrivit art. 40 care reproducea de fapt dispozitia din art. 55 al Codului penal prusian cand inculpatul va fi dat in judecata pentru mai multe crime sau delicte, se va aplica osanda cea mai grea daca acele grime sau delicte vor fi de deosebite naturi si supuse la deosebite pedepse; iar de vor fi de acceasi natura si supuse la aceeleasi pedepse judecata va hotara maximul pedespsei. Aceasta reglementare continea o serie de lacune care au generat numeroase dificultati in aplicare. In partea speciala a Codului erau insa reglementate cateva situatii in care sistemul absorbtiunii ca regula generala in materia sanctionareii, facea loc cumulului aritmetic. Astfel, potrivit art. 178, arestatii, prevenitii sau acuzatii pentru crime si delicte, daca vor fi condamnati si pentru rebeliune cu violenta vor executa pedeapsa pentru celelalte crime sau delicte. La randul sau art. 195 C. pen. Prevedea instituirea aceluiasi tratament pentru arestatii preventiv care evadeaza prin intrebuintare de violente, pedeapsa pentru evadare adaugandu-se la pedeapsa aplicata pentru infractiunea care a atras arestarea. In Bucuovina, Codul penal austriac consacra de asemenea sistemul absorbtiunii in cazul concursului de infractiuni. In Transilvania, dupa o lunga aplicare a dreptului penal austriac, a intrat in viguare Legea V din 1878 despre crime si delicte (Codul penal maghiar1) ce continea o reglementare detaliata a materiei concursului de infractiuni in capitolul VIII (art. 95-102) intitulat Cumulul de infractiuni. Se remarca astfel un alt element de noutate adus de Legea V in cazul concursului de infractiuni introducerea cumulului juridic cu spor facultativ si fix (absolut determinat) ca mecanism de sanctionare al concursului real. Se observa insa si influienta sistemului absorbtiunii asupra acestei reglementari dat fiind ca instanta nu trebuia sa stabileasca mai intai cate o pedeapsa pentru fiecare infractiune si apoi sa plice pedeapsa cea mai grea eventual

1

A se vedea Codul penal din Transilvania, Oradea, 1920.

majorata asa cum se procedeaza de regula in cazul cumulului juridic ci ea aplica pedeapsa cea mai grea la al carei maxim putea adauga sporul. Pentru pedepsele pecuniare legea prevedea sistemul cumulului aritmetic. Daca pedeapsa amenzii aplicata pentru concurs este inlocuita cu o pedeapsa privativa de libertate, durata acesteia nu putea depasi dublul duratei prevazute de art. 531 (art. 102). Codul penal de la 1936 a fost primul cod care s-a aplicat in intregul teriotoriu al Romaniei si a ramas in viguare cu numeroase modificari pana la 1 ianuarie 1969. Dispozitiile referitoare la concursul de infractiuni erau cuprinse in seciunea I (Concursul de infractiuni) din capitolul III (Savarsirea mai multor infractiuni de catre aceeasi persoana) al titlului VI (Infractiunea). Codul penal de la 1936 se caracteriza printr-o mare diversitate a solutiilor adoptate in privinta tratamentului sanctionator al concursului. S-a recurs astfel la sistemul cumulului juridic in materia concursului real de crime si delicte, la cumulul aritmetic in materia concursului de contraventii, in situatia pedepselor pecuniare si, in anumite cazuri, in privinta pedepselor complementare si a masurilor de siguranta, si, in fine, la sistemul absorbtiunii in cazul concursului ideal si a masurilor de siguranta privative de libertate. Cu toate acestea au ramas si ipoteze nereglementate, asa cum era spre exemplu modul de aplicare a pedepsei in cazul concursului real atunci cand pentru unele dintre infractiuni sau stabilit pedepse privative de libertate iar pentru altele pedeapsa amenzii. La inceput practica a oscilat intre sistemul absorbtiunii si sistemul cumulului aritmetic, dar, in cele din urma, pe calea unei decizii de indrumare2 s-a impus cea de-a doua solutie, sustinuta dealtfel si de doctrina mai veche3. De asemenea Codul nu a reglementat asa cum a facut-o Codul penal din Transilvania ipoteza concursului intre crime sau delicte4 si contraventii.

Potrivit art.53, in sentinta prin care se aplica pedeapsa amenzii trebuia sa se prevada si pedeapsa inchisorii in care aceasta urma sa se transforme in caz de imposibilitate a incasarii ei. Durata pedepsei privative de libertate nu puteai fi insa mai mare de 6 luni daca pedeapsa pecuniara transformata fusese aplicata ca pedeapsa principala si respectiv de 3 luni in ipoteza in care era vorba de o pedeapsa complimentara. 2 Plenul T.S., d.i. nr. 9/1960, C.D. 1960, p. 52. 3 V. Dongoroz, Drept penal, cit. supra, p. 346. 4 Tr. Pop, op. cit., p. 258.

1

2.2. Definitia, conditiile de existenta si natura juridica a concursului de infractiuni

2.2.1. Definitia concursului de infractiuni Spre deosebire de legislatia anterioara actualul Cod penal a dat o reglementare superioara concursului de infractiuni sub aspectul definirii sale, prin aceea ca a concentrat definitiile celor doua forme in textul aceluiasi articol. Astfel, potrivit art. 33 C. pen. Concurs de infractiuni exista : a) Cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele. Exista concurs chiar daca una din infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni; b) Cand o actiune sau o inactiune savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni. Textul citat consacra la lit a) concursul real iar la lit. b) concursul ideal (formal) de infrac iuni. Asa cum s-a remarcat in literatura de specialitate1, in art. 33 lit. a fraza I C. pen. se exprima chiar definitia generala a concursului de infractiuni, valabila deci pentru ambele forme ale acestuia. Menirea de definire a concursului de infractiuni la care a recurs legiuitorul roman consacrarea unui text de lege distinct definitiei a fost utilizata si de legiuitorul fracncez in redactarea noului Cod penal. Potrivit art. 132-2, exista concurs de infractiuni atunci cand o infractiune comisa de o persoana inainte ca aceasta sa fi fost definitiv condamnata pentru o alta infractiune. Tot astfel art. 18 C. pen. mexican prevede ca exista concur ideal cand printr-o singura actiune se comit mai multe infrcatiuni. Exista concurs real cand printr-o pluralitate de actiuni se comit mai multe infractiuni. Acest procedeu este insa relativ rar folosit mai ales in legislatiile europene unde, de obicei, definitia concursului este inclusa in textul care consacra tratamentul sanctionator. In ceea ce priveste definitiile elaborate in plan doctrinar, se poate remarca faptul ca dea lungul timpului s-a cristalizat din acest punct de vedere o conceptie relativ unitara asupra concursului de infractiuni, incluzandu-se in definitia sa aceleasi elemente esentiale care-l

1

V. Ramureanu, op. cit., p. 222.

caracterizeaza si permit delimitarea lui fata de alte forme ale pluralitatii sau unitatii de infractiuni. Astfel, in pofida diferitelor modalitatii de definire a concursului in diversele legislatii penale, in majoritatea lucrarilor de specialitate el este desemnat ca reprezentand situatia in care o persoana a comis doua sau mai multe infractiuni inainte sa fi fost condamnata pentru vreuna din ele. Alti autori prefera o definitie mai ampla, menita sa scoata in evidenta atat trasaturile esentiale cat si formele concursului de infractiuni. Astfel, concursul apare ca fiind situatia in care o persoana savarseste doua sau mai multe infractiuni prin actiuni (inactiuni) separate sau prin aceeasi actiune (inactiune) inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele 1 .

2.2.2. Conditiile generale de existenta a concursului de infarctiuni. Conditiile generale de existenta ale concursului de infractiuni au fost puse in evidenta in doctrina pornindu-se de la definitia legala, asa cum este ea formulata in art. 33 lit. a fraza I C. pen. In pofida faptului ca aceste cerinte decurg chiar din definitia legala a concursului de infractiuni, in literatura de specialitate nu exista un punct de vedere general acceptat in ceea ce priveste formularea lor. Astfel, unii aurtori considera ca respectivele conditii trebuie clasificate in doua categorii : conditii referitoare la faptuitor si conditii referitoare la fapte. In prima categorie s-ar include cerinta ca toate infractiunile sa fie comise de aceeasi persoana iar in cea de-a doua conditia savarsirii de doua sau mai multe infractiuni si respectiv necesitatea comiterii lor inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva de condamnare pentru vreuna din ele2. Alti autori apreciaza ca pentru a fi in prezenta concursului de infractiuni se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii : comiterea a doua sau mai multe infractiuni; infractiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana; infractiunile sa fie comise inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva de condamnare pentru vreuna din ele; cel putin doua dintre infractiuni sa poata fi supuse judecatii3. O data insa cu introducerea in Codul penal a dispozitiilor art. 181 consider ca nu se mai poate identifica notiunea de infractiune cu aceea de ilicit penal sau de fapta penala, caci aceasta din urma au dobandit o sfera mai larga de aplicare cuprinzand pe langa infractiuni si

M. Zolyneak, op. cit., vol II, p. 578. V. Ramureanu, op. cit., p. 222-224. 3 V. Dongoroz, op. cit., p. 336; C. Bulai, op. cit., p. 490-491; C. Mitrache, op. cit., p. 126; N. Giurgiu, op. cit., p. 302.2

1

fapte prevazute de legea penala, savarsite cu vinovatie dar care nu prezinta gradul de pericol social al infractiunii. Uneori, in doctrina, cerinta ca cel putin doua dintre infractiuni sa poata fi supuse judecatii nu este enuntata, dar ea transpare in contextul analizei celorlalte conditii. Nici legiuitorul nu i-a dat o consacrare expresa in definitia din art. 33 C. pen. Existenta concursului de infractiuni este deci subordonata indeplinirii urmatoarelor conditii: Comiterea a doua sau mai multe infractiuni; Savarsirea infractiunilor de catre aceeasi persoana; Comiterea infractiunilor inainte de a fi intervenit o hotarare de condamnare ramasa definitiva pentru vreuna din ele; Infractiunile sau cel putin doua dintre ele sa atraga o condamnare.

2.2.2.1 Comiterea a doua sau mai multe infractiuni Fiind vorba despre una din formle pluralitatii infractionale, existenta concursului de infractiuni este in mod necesar legata de indeplinirea acestei conditii. Prin urmare, se poate vorbi de existenta concursului de infractiuni daca si numai daca doua dintre faptele savarsite intrunesc cele trei trasaturi mentionate. In ipoteza in care, s-au savarsit doua fapte prevazute de legea penala dar in cazul uneia se face aplicarea dispozitiilor art. 181 C. pen., nu se mai poate retine existenta concursului de infractiuni. Tot astfel, nu vom avea concurs de infractiuni nici in cazul in care doar una dintre fapte a fost comisa cu vinovatie, celelalte fiind savarsite in conditiile existente vreuneia dintre imprejurarile prevazute de art. 44-51 C. pen., care fac fapta sa nu fie infractiune. In fine, nu exista concurs de infractiuni nici atunci cand una dintre faptele savarsite este prevazute de legea penala, celelalte reprezentand alte forme ale ilicitului juridic. De aceea concursul de infarctiuni nu se confunda cu concursul de contraventii, aceasta din urma fiind reglementat si sanctionat in conformitate cu dispozitiile speciale cuprinse in Legea nr. 32/1968. Se poate deci concluziona ca inexistenta oricareia dintre trasaturile generale ale infractiunii in cazul faptelor comise impiedica nasterea concursului de infractiuni.

Avand in vedere dispozitiile art. 144 C. pen.1 se remarca faptul ca este indeplinita conditia comiterii a cel putin doua infractiuni atat in cazul in care toate faptele s-au savarsit in forma consumata cat si in cazul cand unele sau chiar toate au ramas in faza tentativei, cu conditia ca aceasta sa fie incriminata. Nu prezinta importanta din punctul de vedere al concursului de infractiuni gravitatea faptelor savarsite, ceea ce intereseaza doar in constatarea existentei pericolului social specific infractiunii, pentru a nu fi incidente dispozitiile art. 181 C. pen. De asemenea, infractiunile pot fi savarsite atat prin actiune cat si prin inactiune, iar sub aspectul laturii subiective este suficient sa se constate ca ele au fost savarsite cu vinovatie , indiferent de forma acesteia. Infractiunile pot fi comise atat concomitent fie printr-o singura actiune sau inactiune (concurs ideal), fie prin mai multe actiuni sau inactiuni distincte (lovirea si insultarea concomitenta a unei persoane) cat si succesiv (concurs real). In doctrina s-a aratat ca intervalul de timp dintre savarsirea a doua infractiuni concurente nu are relevanta, sub rezerva ca el sa nu fie mai mare decat termenul de prescriptie prevazut de lege pentru prima infractiune. In fine, pentru existenta concursului de infractiuni este irelevant locul savarsirii acestora astfel ca ele pot fi comise toate in tara , unele in tara si altele in strainatate sau chiar toate in strainatate2.

2.2.2.2. Savarsirea infractiunilor de catre aceeasi persoana Asa cum s-a remarcat in literatura de specialitate singura legatura intre faptele aflate in concurs, intalnita in cazul tuturor formelor acestuia, este cea in personam, determinata de imprejurarea ca toate infractiunile au acelasisubiect activ. Este ceea ce rezulta din chiar denumirea data infractiunilor ce intra in structura aceste forme a pluralitatii: ele sunt concurente, adica au un punct comun faptuitorul. Aceasta conditie marcheaza si limita dintre concursul de infractiuni si participatia penala. Daca in primul caz avem o pluralitate de raporturi juridice penale toate avand ca subiect aceeasi persoana, in cazul participatiei suntem in prezenta unui singur raport juridic penal caracterizat insa printr-o pluralitate de faptuitori. Aceasta distinctie nu impiedica insa coexsistenta concursului de infractiuni cu participatia penala, asa cum se intampla atunci cand

Conform atr. 144 C. pen., prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infarctiune consumata sau ca tentativa precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice. 2 M. Zolyneak, op. cit., p. 583.

1

mai multe persoane intre care s-a stabilit o legatura subiectiva savarsesc impreuna mai multe infractiuni 1. Atunci cand faptele s-au savarsit in participatie nu este necesar ca infractorul sa fi actionat in aceeasi calitate, putand fi autor in cazul unei fapte, complice in cazul altora etc. Existenta concursului presupune insa ca toate formle ede participare sa se integreze in continutul unor entitati juridice distincte, nefiind posibila retinerea in concurs a diferitelor forme de participare la comiterea aceleiasi infractiuni. Astfel daca o persoana instiga la savarsirea unei infractiuni iar apoi efectueaza acte de executare alaturi de cel instigat, dat fiind ca forma mai grava de participatie a coautoratului absoarbe forma mai usoara a instigarii, se va retine o singura infractiune si nu un concurs2. Tot astfel in practica s-a decis ca faptele a doua persoane de a avea ambele raporturi sexuale cu victima , fiecare fiind sprijinita in realizarea acestora de catre cealalta prin imobilizarea victimei, nu constituie un concurs de infractiuni viol savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna si complicitate la viol savarsit de doua sau mai multe persoane ci o singura infractiune de viol. De asemenea nu are importanta din punct de vedere al exisistente concursului daca autorul faptelor era major sau minor in momentul savarsirii lor, ceea ce intereseaza fiind doar ca acestea sa fi fost savarsite cu discernamant.

2.2.2.3. Comiterea infractiunilor inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva de condamnare pentru vreuna din ele Aceasta conditie reprezinta in acelasi timp elementul de distinctie intre concurs si celelalte forme ale pluralitatii de infractiuni recidiva si pluralitatea intermediara. Astfel, daca se constata ca toate infractiunile au fost comise inainte de pronuntarea unei hotarari definitive pentru vreuna din ele vor fi incidente regulile specifice concursului de infractiuni, in caz contrar pluralitatea constituind, dupa caz, recidiva sau pluralitate intermediara. Prin hotarare definitiva se intelege o hotarare judecatoreasca sentinta sau decizie ce nu mai poate fi atacata pe caile ordinare de atac apelul si recursul. Conditiile si momentul la care o hotarare ramane definitiva sunt precizate de art. 416-417 C. pr. Pen. Potrivit art. 416 C. proc. pen., o hotarare de condamnare pronuntata de prima instanta ramane definitiva : a) La data expirarii termenului de apel atunci cand nu s-a declarat apel in termen sau cand apelul declarat a fost retras inlauntrul termenului. b) La retragerea apelului daca aceasta s-a facut dupa expirarea termenului de apel1 2

D.K. Al Bcheraoui, op. cit., p. 124. C. Ap. Constanta, s. pen., dec. Nr. 238/1995 in Dreptul nr. 3/ 1996, p. 110.

c) La data expirarii termenului de recurs in cazul hotararii nesupuse apelului sau daca apelul a fost respins si nu s-a declarat recurs in termen ori recursul declarat a fost retras inlauntrul termenului. d) La data retragerii recursului declarat impotriva hotararilor mentionate in alineatul precedent sau la data pronuntarii hotararii prin care s-a respins recursul declarat impotriva acestei hotarari. Conform art. 417 C. proc. pen., o hotarare de condamnare pronuntata in recurs devine definitiva atunci cand recursul a fost admis si proscesul a luat sfarsit in fata instantei de recurs fara rejudecarea ori cand cauza a fost rejudecata de catre instanta de recurs dupa admiterea recursului. In situatia in care noua infractiune este comisa ulterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare in oricare din ipotezele evocate anterior, in principiu, va fi exclusa existenta concursului de infractiuni. Potrivit unor autori, in cazul in care condamnarea definitiva ce a impiedicat realizarea concursului este ulterior desfiintata ca urmare a exercitarii unei cai extraordinare de atac, infractiunile devin concurente, cu toate consecintele legale1. In opinia altor autori recidiva nu se poate transforma in concurs de infractiuni in aceasta ipoteza deoarece ce-a de-a doua infractiune s-a savarsit inainte ca prima condamnare ce constituie primul termen al recidivei sa fi fost desfiintata ca urmare a exercitarii unei cai extraordinare de atac2. In fine, ori de cate ori hotararea de condamnare pentru prima infarctiune a fost casatat total sau partial cu referire insa la pedeapsa principala infractiunea savarsita ulterior hotararii casate va fi concurenta cu cea care a atras aceasta condamnare . a proceda in alt mod ar insemna sa dam relevanta unei hotarari lipsite de efecte penale datorita viciilor sale de fond sau de forma. Ca urmare a desfiintarii, de hotararea initiala nu mai pot fi legate nici un fel de consecinte care, prin efectul legii, decurg doar dintr-o hotarare definitiva. In caz contrar, neam afla in situatia inacceptabila de a avea doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta, una ce produce efecte in privinta recidice si alta care ar avea consecinte in legatura cu alte institutii ale dreptului penal liberare conditionata, gratiere, prescriptie, reabilitare s.a. In afara de momentul in care hotararea de condamnare ramane definitiva, pentru delimitarea corecat a concursului de infractiuni fata de celelalte forme ale pluralitatii de infractiuni se impune determinarea momentului savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor instantanee nu se ridica probleme deosebite din acest punct de vedere, ele considerandu-se1 2

V. Ramureanu, op. cit., p. 225. A. Cocaina, Recidiva in dreptul penal roman, Ed. Lumina lex, Bucuresti, 1992, p. 28.

indeplinite la data comiterii actiunii sau inactiunii incriminate, ori, dupa caz, la data producerii rezultatului. In schimb, infractiunile continui, continuate si de obicei pot crea probleme din acest punct de vedere, dat fiind faptul ca in privinta lor se constata doua momente succesive: momentul consumarii, in care sunt intrunite toate elementele specifice infractiunii si respectiv momentul epuizarii, cand ia sfarsit actiunea sau inactiunea incriminata. Astfel, daca savarsirea unei asemenea infractiuni incepe anterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare pentru o alta infarctiune dar continua si dupa aceasta data, vom fi in prezenta concursului de infarctiuni sau a recidivei, respectiv a pluralitatii intermediare. Asa cum s-a aratat in doctrina, in aceasta ipoteza desi activitatea infractionala a inceput anterior condamnarii, nu va exista un concurs de infarctiuni deoarece infractiunea s-a epuizat ulterior acestei date1 . Prin urmare pentru delimitarea concursului de infractiuni de recidiva si pluralitatea intermediara se are in vedere, in cazul asa numitelor infractiuni cu durata de consumare momentul la acre aceasta se epuizeaza. Solutia se intemeiaza pe faptul ca infractiunile in cauza isi desavarsesc configuratia si se considera savarsite in intregul lor numai in momentul incetarii actiunii ori inactiunii infractionale, indiferent cat ar dura aceasta.

2.2.2.4. Cel putin doua infarctiuni sa atraga condamnarea faptuitorului Avem de-a face cu o conditie necesara doar pentru aplicarea termenului sanctionator al concursului2 deoarece, asa cum am aratat anterior, acesta din urma presupune o pluralitate de raporturi penale juridice avand aceeasi persoana in postutra de faptuitor, iar raportul juridic penal se naste in momentul savarsirii infractiunii. Din acest moment raportul exista si el dureaza pana in momentul in care intervine vreuna din faptele juridice extinctive, indiferent daca si cand este el adus in fata organelor judiciare. Deducem de aici de ce concursul de infractiuni exsita in mod obiectiv inca din momentul savarsirii celei de-a doua infractiuni, fiind lipsit de relevanta din acest punct de vedere faptul ca ulterior intervine o cauza care inlatura raspunderea penala sau o cauza de nepedepsire. Judecata, ca faza a procesului penal nu este altceva decat o etapa de verificare a existentei raportului de drept penal material precum si a cauzelor si conditiilor care-l modifica sau il sting. Este deci evident ca pot aparea situatii in care abia in faza de judecata se descopera cu privire la una sau chair la toate infarctiunile concurente existenta unor imprejurari care fac imposibila condamnarea si deci aplicarea tratamentului juridic1

M. Zolyneak, op. cit., p. 592-593. M. Zolyneak, op. cit., p. 583.

2

sanctionator al concursului de infarctiuni. De asemenea, ar fi posibil ca aceste imprejurari sa nu existe initial dar ele sa apara dupa trimiterea in judecata. Pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la sanctionarea concursului de infarctiuni nu este suficienr ca infarctiunile sa fie deduse judecatii ci trebuie ca judecata sa se finalizeze cu o solutie de condamnare. Prin urmare, ori de cate ori ulterior savarsirii uneia din infarctiunile concurente intervine o cauza care inlatura raspunderea penala sau o cauza de nepedepsire, ramanand astfel o singura infractiune pedepsibila, nu mai este loc pentru aplicare dispozitiilor art. 34 C. pen.. De aceea se pune problema identificarii si prezentarii pe scurt a imprejurarilor care ilatura posibilitatea adoptarii unei solutii de condamnare in cazul savarsirii unei infractiuni. Acestea pot fi grupate in mai multe categorii: a) Cauzele care inlatura raspunderea penala prevazute in partea generala a Codului penal: amnistitia intervenita inainte de condamnare dar anterior contopirii (art. 119), prescriptia raspunderii penale (art. 121), lipsa plangerii prealabile (art. 131), impacarea partilor (art. 132). b) Lipsa autorizarii sau sesizarii organului competent In acest context trebuie avute in vedere: y Autorizarea procurorului genereal in cazul infractiunilor urmarite si judecate in temeiul principiului realitatii legii penale romane (art. 5 C. pen.) y Incuviintarea Camerei din acre faptuitorul face parte, in situatia infractiunilor comise de deputati si senatori (art. 69 alin. 1 din Constitutie) y Avizul Ministrului Justitiei, in cazul infractiunilor comise de magistrati, altii decat judecatorii de la Curtea Suprema de Justitie (art. 75 din L. 92/1992) y Autorizarea Presedintelui Romaniei in cazul infractiunilor savarsite de judecatorii de la Curtea Suprema de Justitie (art. 59 din L. 56/1993) y Manifestarea .dorintei guvernului strain in cazul infarctiunilor indreptate impotriva reprezentatntului uni stat strain (art. 117 C. pen.) y Sesizarea organului competent S.N.C.F.R., in situatia unora dintre infractiunile contra sigurantei circulatiei pe caile ferate (art. 278 C. pen.) y Sesizarea comandantului, in cazul infractiunilor savarsite contra ordinii si disciplinei militare (art. 337,335 C. pen.) c) Cauzele de nepedepsire Acestea au fost clasificate in cauze de nepedepsire generale prevazute in partea generala a codului penal si cauze speciale, prevazute in partea speciala a codului penal sau in legi speciale:

y y

Desesizarea si impiedicarea procedurii rezultatului (art. 22 C. pen.) Impiedicarea consumarii faptei de catre unul dintre participanti (art. 30 C. pen.) Denuntarea faptei de catre participant (art. 172, 262 C. pen.) Inlesnirea arestarii celorlalti participanti (art. 262 C. pen.) Anularea unei dintre casatorii in caz de bigamie (art. 303 C. pen.) Iertarea, decesul sotului nevinovat sau anularea casatoriei in caz de adulter (art. 304 C. pen.) Tainuirea, favorizarea sau nedenuntarea savarsita de sot sau de o ruda apropiata (art. 221, 262, 264 C. pen.) Casatoria infractorului cu victima (art. 197, 198 C.pen) Denuntarea infarctiunii de catre mituitor (art. 255 C. pen.) Retragerea marturiei mincinoase inainte de a se produce arestarea inculpatului ori de a se fi pronuntat o hotarare (art. 260 alin. 2 C. pen) Recuperarea si reintroducerea de catre faptuiutor in patrimoniul cultural national sau in fondul arhivistic a bunului instrainat sau ascuns, inainte de ramanerea definitiva a hotararii (art. 2801 alin. 3 C. pen).

y y y y

y

y y y

y

Pentru a se deschide calea aplicarii tratamentului sanctionator al concursului de infractiuni este necesara o conditie suplimentara de cele de care depinde in mod obiectiv existenta concursului cel putin doua dintre infractiuni sa atraga condamnare. Este insa indiferent daca aceste condamnari sunt pronuntate de aceeasi instanta ori de instante diferite, dupa cum este indifernet daca ele sunt prununtate la aceeasi data sau la date diferite1. Trebuie precizat ca aceasta conditie nu este intotdeauna suficienta pentru aplicarea dispozitiilor referitoare la concursul de infarctiuni, ci este plus necesar ca pedepsele stabilite pentru infractiunile concurente sa fie susceptibile de executare. Astfel, o condamnare care cade sub incidenta unui act de amnistitie postcondamnatorie sau de gartiere neconditionata nu va fi avuta in vedere la determinarea pedepsei rezultante. In schimb, o pedeapsa gratiata conditionat ramane susceptibila de executare in caz de revocare a gratierii, astfel incat ea va fi avuta in vedere cu prilejul unei contopiri efectuate doar in scopul determinarii pedepsei de executat intr-o asemenea eventualitate.

1

V. Dongoroz, op. cit., p. 337.

2.2.3 Natura juridica a concursului de infrcatiuni In legatura cu natura juridica a concursului de infractiuni, opiniile exprimate in aceasta priviinta cunosc o mare diversitate, de la considerarea concursului ca o cauza de atenuare si pana la calificarea concursului ca o imprejurare care atrage agravarea raspunderii penale. In realitate, modul de calificare a naturii juridice a concursului de infarctiuni este determinat in mod inevitabil de doi factori: conceptia privind scopul si functiile pedepsei pe de o parte si pe de alta parte sistemul de sanctionare al concursului de infractiuni cosacrat de legislatia in viguare. Astfel, pornind de la functiile principale ale pedepsei masura de constrangere si mijloc de reeducare a condamnatului cred ca trebuie avut in vedere in primul rand ca durata sau cuantumul pedepsei stabilite pentru infractiunea cea mai garava reprezinta minimul necesar pentru atingerea acestor finalitati. In concret instanta ar putea constata ca sanctiunea respectiva este suficienta pentru reeducarea atat a unui infractor care a comis doar aceasta infractiune cat si pentru a altuia care , alaturi de aceasta, a savarsit si alte fapte de mai mica gravitate. Alteori, insa, analizand toate circumstantele legate de infractiunile comise, instanta poate ajunge la concluzia ca sanctiunea de baza nu este suficienta pentru reeducarea condamnatului, motiv pentru care se impune un plus de pedeapsa. Asa fiind, consider ca in dreptul nostru penal concursul de infractiuni apare ca o cauza de agravare a pedepsei.

2.2.4. Delimitarea concursuli de infractiuni fata de celelalte forme ale pluralitatii de infractiuni

2.2.4.1. Delimitarea concursului fata de recidiva Recidiva exista atunci cand o persoan definitiv condamnata la pedeapsa detentiunii pe viata, la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni ori la cel putin trei pedepse cu inchisoarea de pana la 6 luni pentru infractiuni intentionate savarseste, inainte de inceperea executarii, in timpul executarii, ori in stare de evadare ori dupa executarea pedepsei, o noua infractiune intentionata sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata ori cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, fie singura, fie alternativ cu amenda 1 . Pornind de la aceasta definitie diferentierea concursului de recidiva poate fi evidentiata prin prisma mai multor elemente. Din punct de vedere legal, asa cum s-a aratat cu ocazia conditiilor de existenta a concursului de infarctiuni, intre infractiunile care intra in structura recidive se interpune o hotarare definitiva de condamnare. Prin urmare, din momentul din care apare o astfel de1

M. Basarab, op. cit., vol II, p. 42.

hotarare, nici una din infractiunile care au precedat-o nu mai pot intra in concurs cu faptele care eventual i-ar succede. Daca insa ulterior hotararii definitive de condamnare se savarsesc mai multe infractiuni inainte de a se fi pronuntat o noua hotarare de condamnare definitiva, vom avea din nou concurs de infractiuni. In al doilea rand, in structura concursului de infractiuni pot intra infractiuni de orice natura si indiferent de gravitatea acestora, singura conditie fiind ca ele sa prezinte gradul de pericol social specific infractiunii. In schimb in cazul recidivei trebuie sa fie vorba de infractiuni intentionate si care prezinta o anumita gravitate. In ceea ce-l priveste pe autor, in ipoteza concursuli de infractiuni este suficient ca el sa fie responsabil din punct de vedere penal in timp ce in cazul recidivei el trebuie sa fie major in momentul savarsirii ambelor infractiuni. In fine, in ceea ce priveste intervalul de timp scurs intre doua fapte concurente, acesta poate fi oricat de mare cu conditia de a fi inferior termenului de prescriptie pentru prima i