UNIVERSITATE: CRAIOVA

FACULTATEA:STIINTE SOCIALE

SPECIALIZAREA:SOCIOLOGIE

Tropice Triste-Claude Levi Strauss

Coordonator stiintific: Lect. univ. drd. Constantin Craitoiu

Student:Panduru Anca

Craiova decembrie 2009

I Biografie

Claude Levi Strauss,cel numit “Parintele antropologiei moderne”s-a nascut pe 28 noiembrie 1908 in Belgia ,tatăl sau a fost pictor astfel încat copilul Claude Levi-Strauss a luat inca de mic contac cu arteleşi cu frumosul .A crescut pe o strada numită după pictorul Claude Loraine a cărui operă a admirat-o întotdeauna şi despre care a scris ulterior.

Într-un elogiu funebru pe care Îl aduce omul de cultură Roger-Pol Droit, activitatea lui Lévi-Strauss e definită simplu, pe înțelesul tuturor: „pe căi diverse și convergente, s-a străduit să înțeleagă această mare mașină simbolică reunind toate planurile vieții umane, de la familie la credințele religioase, de la operele de artă la felul de a sta la masă. ... S-ar putea spune că a descifrat solfegiul spiritului”.

A studiat Drept si Filosofie la Universitatea din Sorbonna.Nu a dorit să-şi continue studiile de drept urmand calea filosofiei. în anul 1935 dupa ce a predate caţiva ani la liceu a decis să accepte oferta de a face parte,alături de sotia sa dina , dintr-o misiune culturală în Brazilia ,unde ar fi lucrat ca profesor visitator, de sociologie la o universitate din Sao-Paulo .A locuit in Brazilia pentru mai mult de 4 ani, in aceasta perioada manifestînd un interes crescand pentru etnografie astfel că a participat alături de sotia sa,un etnograf recunoscut, la mai multe cercetari de teren in Pădurea Amazoniană.La inceput au studiat pentru o perioada destul de scurta de timp triburile Guaycuru si Bororo .In anul 1938 si-au reluat expeditia focalizandu-şi atenţia asupra triburilor:

Nambikwara si Tupi-Kawahib .În timpul expediţiei soţia sa a suferit o leziune destul de severa care a impeidicat-o să continue expediţiaastfel încît muncaei c i-a revenit Lui Levi Strauss;muncă care i-a schimbat complet viziunea asupra lumii si care a constituit piatra de temelie a muncii sale ca antropolog.

În anul 1939 s-a Întors in Franta care se afla in război fiind Ăncorporat in armata si alocat ca agent de legatura la linia Maginot.Dupa capitularea Frantei a obţinut un post de professor la un liceu din Montpellier dar a fost concediat din pricina faptului ca era evreu.In 1941 a reusit sa fuga in New York unde a obţinut o slujba la Universitatea “New school for social research”.Acolo a cunoscut cativa savanţi francezi care i-au influenţat definitiv gandirea si concepţia despre lume si ştiinţă,alaturi de aceştiac punand bazele unui soi de universitate de exil numita:” École Libre des Hautes Études”.

Tot ăn această perioada i-a cunoscut pe Roman Jakobson, care a determinat concepţia sa structuralista dar si pe Frantz Boas apropierea de acesta ajutandu-l să fie mult mai uşor acceptat in America.

În 1949 a publicat lucrarea : “Structures élémentaires de la parenté”care a primt critici pozitive fiind considerată una dintre cele mai preţioase lucrari antropologice despre rudenie. A continuat să publice pînă spre sfarşitul anilor 40 şi începutul anilor 60 ;în aceasta perioadă ocupand mai multe funcţii precum cea de la Musee de L’Homme apoi La ecole practique des Haute Etudes iar în anul 1959 devenind profesor titular al catedrei de antropolgie sociala la College de France.

Adevarata recunoaştere vine odata cu publicarea cartii “Tropice triste”,această carte dovedindu-se a fi mult mai mut decat o lucrare de specialitate caci ea îmbină literatura cu filosofia si etnografia fiind una dintre marile capodopere ale secolului.”Tropice triste” a fost atat de bine primita de critici încat organizaorii Premilor Gongort şi-au cerut scuze că nu ii pot oferii un premiu întrucat cartea sa nu este un roman propiu-zis.

În 1962 a publicat una dintre cele mai importante lucrari ale sale :Gandirea salbatica”

Studiind viata si ritualurile unor triburi, antropologul a dedus că indigenii vizati de observatia experimentală au o alta perspectiva asupra lucrurilor şi le pot intelege doar folosind acele structuri de gandire pe care le-au mostenit sau invatat de la tribul de apartenenta.Cele doua carti “Tropice Triste” si “Gandirea salbatica” sunt cele care cuprind esenta omului Claude Levi-Strauss,cele care ne ajută să-l inţelegem şi cele care îi prezintă traiectoria ca om de stiinta.

Acestor cărţi îi urmează volumul “Mithologiques”,care urmareşte evoluţia miturilor altfel spus avand in vedere evolutia unui singur mit Levi Strauss cercetează diverse

triburi pentre a vedea cum este acesta inteles ,ce particularităţi capată.Aceasta este una dintre cele mai cunocute lucrari ale sale căci “explicitand miturile a reusit sa descopere noi tipuri de inrudire,de raporturi cauzale de structure ale gandirii primitive care dovedesc aspect fundamentale commune in pofida distantelor enerome la care se gasesc unele fata de altele.(i.marculescu,”lupta de clasa”,seria a v-a,anul XLVII,mai 1967pag102-103)Ţ

Remarcabilele rezultate obtinute in domeniul cercetarii stiintifice s-au datorat mai ales aplicarii metodei de analiza strucurala la studiul problemelor de etnologie.Levi Strauss se numarara printe structuralistii de seama ai omenirii acesta considerand indispensabila studierea raporturilor dintre elementele intregului ,explicarea raporturilor cauzale inre structuri ,definirea sistemului acestor raporturi ,degajarea structurii subiacente a fiecarei institutii si obicei.El considra structuralismul o metoda de analiza care poate ajuta etnograia sa elucideze diferite mistere:”cercetarile de structura nu revendica un domeniu propiu printre faptele societatii;ele constituie mai curand o metoda suscesibila de a fi aplicata a diverse problem etnologice iar ele se inrudesc cu formele de analiza structural in uz in domenii diferite”(Claude levi strauss,Antrophologie structural,Plon,1958,pag306). Cercetarile structuraliste ale lui Levi Strauss au inovat etnologia in analiza sa structuralista putand fi gasite si cateva elemente ale materialismului.

Claude Levi-struss a folosit aceasta metoda in majoritatea cartilor sale importante,dintre acestea amintim:”La vie familial et sociale des indigens Nambikawara”,”Les structures elementaires de la parente”.”Race et histoire”,”antrophologie strcturale”,”Le totemisme d’aujourd’hui”,”La pensee sauvage”,”M ithologiques” etc.

Elogiile ce i se aduc în aceste zile lui Claude Lévi-Strauss, îl califică drept un cercetător angajat, preocupat, cum îl arată jurnalul ce formează substanța „Tropicelor triste”, de dezastrele planetare, de distrugerea diversității umane, de ecologie, înainte ca ea să devină la modă, înclinat spre budism și extrem de reticent față de islam. Altfel spus, un om al timpului său și, prin extensie, al timpurilor noastre.

II.Tropice Triste,opinii critice

Una dintre primele lucrări de amploare ale antropologului ,”Tropice Triste”tinde să se apropie mult mai mult de specificul unui jurnal de călătorie cu caracter etnografic decît de o lucrare ştiinţifica cu caracter structuralist.

Descrierea detaliata din Tropice a acestor societati a reprezentat piatra de temelie pentru cercetarile si operele ulterioare, mai ales in ceea ce priveste metoda de analiza numita structuralism. In Antropologie structurala Levi-Strauss citeaza pasaje intregi din Tropice, pe care le explica cu ajutorul demersului structuralist. Studierea triburilor primitive l-a ajutat pe autor in definirea miturilor si relatiilor de rudenie, in descoperirea de raporturi cauzale si ”structuri” ale gandirii primitive; aspecte prezentate pe larg in „Gandirea salbatica” si ciclul „Mitologice”

Una dintre capodoperele secolului nostru ,”Tropice Triste”este dificil de încadrat ca aparţinînd unui anumit gen literar căci ea este in egală măsură: jurnal de călătorie,carte cu memorii,lucrare etnografică,avand un pronunţat caracter filosofic. Însă mai presus de toate acestea,”Tropice triste” este o carte autobiografică care ne permite sa pătrundem dincolo de imaginea savantului,cartea ne oferă posibilitatea de a cunoşte omul cu preocuparile si gîndurile sale ,in evoluţia sa profesională.

Noutatea ştiinţifică adusă de tropice triste consta mai ales in aportul original si innovator prppus de autor pentru a cunoşte cultura,cutumele ,obiceiurile unor popoare primitive,putin cunoscute lumii stiintifice si mai ales publicului larg.Claude Levi Straus a cercetat zonele Braziliei, pupulatate de civilitati aflate inca in stadiul primitive, incercand sa le aduca la cunostinta publicului si intr-o oarecare maniera sa explice modul de viata si cultura lor ,care desi necunoscuta pana atunci s-a dovedit a fi nu mai putin fascinante decat alte culturi.

Cartea este şi o dare de seamă etnografică, în contextul căreia antropologul este doar cel care se aventurează acolo unde intelectualii cafenelelor din Paris, diplomaţii din Sao Paolo, chimistul ori filosoful nu îndrăznesc să meargă. Mistica muncii de teren se regăseşte mereu reafirmată. Textul e, astfel, şi filosofic: Lévi-Strauss a descoperit „contractul social" al lui Rousseau la indienii nambikwara din Brazilia (ibid. pag. 362), denunţând impactul civilizaţiei occidentale asupra societăţilor non-occidentale. E adevărat că antropologul a fost prezent, a văzut şi a analizat, dar specific cărţii Tristes Tropiques îi este originalitatea de a ne spune că, la urma urmelor, a fi fost acolo este o experienţă cu gust amar, care nu poate conduce decât spre fraudă, minciună ori decepţie.

Pentru a-i cunoaşte pe sălbatici, nimic nu ne foloseşte să ni-i apropiem fizic; tot ceea ce trebuie să facem este să le reducem expresiile culturale la modele abstracte de relaţii: „Dorisem să merg până la extrema sălbăticie; speram să fiu răsplătit din plin printre aceşti graţioşi indigeni, pe care nimeni nu-i mai văzuse înaintea mea şi pe care nimeni, poate, n-avea să-i mai vadă după mine. La capătul unui parcurs entuziast, mă apropiasem mult de aceşti sălbatici. Din nefericire, prea tare chiar. Pentru că, de fapt, existenţa lor nefiindu-mi revelată decât în ultimul moment, nu putusem să le dau timpul acela absolut necesar pentru a-i cunoaşte. Resursele precare de care dispuneau, starea de degradare fizică în care ne găseam, eu şi tovarăşii mei, [... ] nu-mi permiteau decât un scurt „chiul de la şcoală", în locul unor luni de studii. Erau acolo, pregătiţi să-mi arate obiceiurile, şi credinţele lor, iar eu nu le ştiam limba. Tot atât de aproape de mine ca şi propria-mi imagine în oglindă, puteam să-i ating, dar nu să-i şi înţeleg. Primeam, prin urmare, din partele

atât recompensa, cât şi pedeapsa. Căci nu era oare vina mea şi a meseriei mele să cred că unii oameni nu sunt întotdeauna oameni ca oricare alţii, că unii merită mai mult interes şi atenţie doar pentru că pielea lor e „colorată" şi obiceiurile lor ne miră? Era, însă, suficient ca eu să-i intuiesc, pentru ca, de îndată, ei să se despoaie de toată stranietatea lor: aş fi putut la fel de bine, atunci, să rămân în satul meu"

Etnologul, pare să spună Lévi-Strauss, este prins într-o capcană a dilemei: el îi poate „atinge" pe sălbatici, dar nu-i poate „înţelege"! Suntem departe de optimismul epistemologic al lui Evans-Pritchard. Pentru Lévi-Strauss, e de dorit să se renunţe la proximitatea întâlnirii cercetător - indigen: cercetătorul trebuie să se orienteze mai degrabă către producţia culturală atemporală, precum miturile, ritualul ori literatura, care sunt singurele demne şi în stare de a fi transformate în generalizări în „universalii". Lumea reală şi concretă se vede, prin urmare, redusă, la Lévi-Strauss, la câteva izomorfisme ori opoziţii de tip binar; actorii sociali se văd „dizolvaţi" în câteva opoziţii formale.

Analiza popaorelor bastinase merge uneori pana la studierea istoriei acestora Claude Levi Strauss fiind interest in primul rand de unitatea lor istorica a acestora dar si de insemnatatea lor pentru istoria celor doua Americi.Infruntand numeroase greutati antropologul reuseste totusi sa raspunda unor intrebari referitoare la evolutia culturii lor, la miscarile demografice care s-au produs o data cu trecerea timpului etc.

Aceasta carte se dovedeste a fi o marturie veridica ,bazata pe date stiintifice obtinute de autor in urma cercetarilor de teren efectuate in timpul expeditilor sale in zonele mai putin civilizate din Brazilia.Cartea infatiseaza lucrurile vazute ,traite ,interpretate de autor iar in unele cazuri intamplarile vorbesc de la sine.

Insasi titlu lucrarii este o impresie a autorului caci lui Levi Strauss atmosfera din tropicele ii produce o stare de tristete din cauza realitatii existente acolo a mizeriei in care sunt nevoiti sa-si duca viata bastinasii dar si a permanentei exploatari a acestora de catre colonialisti.

Cartea este structurata in noua parti insumand 40 de capitol. Primele trei parti prezinta reflectiile autorului despre parasirea Europei si vizitarea Lumii Noi si a Tropicelor, comparand primele impresii cu vizitele ulterioare.

Cartea debuteaza cu fraza :” Detesc calatoriile si exploratorii. Si iata-ma gata sa-mi povestesc expeditiile”,autorul manifestandu-si inca de la inceput dispretul fata de superficialitatea povestilor de calatorie.In continuare autorul isi argumenteaza afirmatia spunand ca ”aventura nu-si are locul in meseria de etnolog, este doar o servitute care copleseste munca in sine cu timpul pierdut pe drum saptamani si luni de-a randul, cu povara foamei, a oboselii, uneori a bolii”,incercand sa indeparteze imagine romantata pe care cititorii si-o creeaza in general referitor la meseria de etnograf.acesta doresta sa sugereze ca aventurile ,intamplarile tragic sau dimpotriva comice sunt parti obisnuite ale muncii de explorator asa cum e lectura de exemplu ,pentru alti oameni.

Textele lui Lévi-Strauss sunt opace; el nu doreşte ca noi să privim prin intermediul lor pentru a putea vedea cum trăieşte un popor. Populaţiile concrete, vii nu sunt obiectul său de studiu; el nu are de gând să ne familiarizeze cu organizări sociale concrete. Căci, pentru un astfel de scop, efortul de a întâlni sălbatici nu trebuie să aibă loc sub tropice: această aventură prin lume, In încercarea di a descoperi omul, este, în adevăratul sens al cuvântului, o căutare zadarnică; surprindem, din aceste cuvinte, dezgustul său, exprimat chiar în prima frază a cărţii: „Urăsc călătoriile şi exploratorii".

In partea a doua a cartii intitulata “Foi de drum”,in Capitolul 6 “cum devii etnograf” autorul isi marturiseste pasiunea pentru etnografie ,prezentandu-si traiectoria profesionala si explicand ce anume l-a indreptat catre acest domeni,auroul sugereaza chiar ca unul dintre motivele care l-au facut sa imbratiseze meseria de antropolog este o "afinitate de structura" intre "civilizatiile studiate" si "propria gandire".Acesta spunea ca ”Mie etnografia imi da o satisfactie intelectuala […] Propunandu-mi sa studiez omul, ma elibereaz de indoiala.”autorul subliniaza totodata si faptul ca stdile etnografice au o importanta covarsitoare in dezvoltarea antropologiei sociale

Cea de-a patra parte ”Pamantul si Oamenii” contine o analiza geografica a evolutiei colonizarii in America de Sud, facand totodata referiri la procese asemanatoare din India si Pakistan. De asemenea, Levi-Strauss denunta exploatarea bastinasilor de catre colonisti. Autorul este profund impresionat de conditiile precare in care traiesc populatiile de la tropice.De aici vine de fapt si Titlul cartii “TRopice Triste” caciin viziunea sa tropicele sunt triste ,sarace si exploatate.

Sectiunile cinci-opt se concentreaza asupra descrierii triburilor pe care autorul l-a cercetat in timpul numeroaselor sale expeditii.Levi Strauss manifesta un interes deosebit pentru relatiile din cadrul familiei ,pentru ritualurile de-a dreptul magice dar si pentru modul de viata al bastinasilor.

Partea a noua “Reintoarcerea” inchide cartea .Aceasta parte este mai mult de facture filosofica cuprinzand reflectii despre rolul antropologiei ca stiinta ,despre efectele si importanta calatoriilor pentru om si despre cele doua mari religii orientale islamismul si budismul,autorul incercand sa realizeze o comparative intre acestea .

În paralel cu toate acestea, specialiştii, cărora le place să-şi rezerve domenii inaccesibile, au afirmat că Tropice Triste nu este opera majoră a lui Lévi-Strauss şi au privit-o cu oarecare condescendenţă, considerând-o puternic literară, de aceea găsindu-şi cu greu locul în mijlocul unei opere abstracte şi teoretice, în restul lucrărilor sale, autorul nu transpare niciodată; în plus, şi acest lucru este încă şi mai straniu, nu găsim în ele practic nicio referinţă la datele etnografice pe care le-ar fi putut culege în cursul „expediţiilor" sale, după cum se spunea la vremea aceea. întreaga sa operă se bazează, deci, pe analiza etnografiei altor autori. Prin urmare, există acest contrast aparent între teoria lui Lévi-Strauss şi această „carte de călătorii autobiografică" (Leach), acest mod de a gândi, această privire introspectivă, această paranteză, această „pauză, la urma urmei inutilă, într-un lung demers de puritate intelectuală". Acesta era sentimentul îndelung împărtăşit al comunităţii antropologice, când, în 1988, Clifford Greetz publică un remarcabil

volumaş, Works and Livesy în care se spune că Tristes Tropiques este nu numai cea mai bună lucrare a lui Lévi-Strauss, ci şi cea care îi clarifică cel mai bine întreaga operă, cheia care deschide uşile cele mai întunecate ale operei sale. Aşadar, este interesant să-1 urmărim pe acest antropolog american în ceea ce doreşte să demonstreze.

III Bororo

Prima civilizatie primitive cu care autorul intra in contact este civilizatia Bororo.Acesta este impresionat inca de la inceput de locuintele impunatoare ca dimensiune care par a fi lucrarea unor artizani.

Satele Bororo sunt alcatuite din 26 de case( ce au acoperisul din crengi),dispuse circulat in jurul unei case de dimensiuni mai mari pe care locuitorii o numeau baitemnnageo,structurare care ii amintea autorului de rotile de la carute .Locuinta din centru era un fel de “club al barbatilor” caci ea ii adapostea pe barbatii celibatari fiind interzisa femeilor casatorite,care locuiesc in colibele periferice.Aceasta casa nu este numai un colt de relaxare si de placere pentru barbati ea este si un templu unde se desfasoare ritualuri religioase care sunt interzise femeilor si unde se invata dansurile sacre.

Din punct de vedere al aspectului indienii Bororbo sunt inalti si impunatori ,corpul lor fiind intotdeauna gol (mai putin zona peniului care era acoperita de un cornet)si acoperit cu vopsea rosie,vopsindu-si inclusive parul pe care-l poarta lasat liber pe umeri sau tuns rotund pana in dreptul urechilor.Femeile sunt mult mai scunde decat barbatii avand trasaturi neregulate si un aspect plapand.Costumatia lor este alcatuita dintr-un “sort din panza de bumbac impregnate cu urucu in jurul unei centuri rigide in scoarta de copac.Aceastea sustinea o panglica alba mai supla,din scoarta de copac batatorita care le trecea printer pulpe.Peste piept li se petreceau doua fuiaore din bumbac,fin impletite”.In contrast cu simplitatea vestmintelor Bororo isi impodobesc

corpul cu diferite”bijuterii”.Femeile isi transmit din mama-n fiica podoabele care constau in dinti de maimute sau colti de jaguar montati pe lemn.Barbatii poate pandantive in forma de semiluna facuta din urechile unor animale salbatice si isi impodobesc capul cu pene ,culese de la pasari crescute special pentru asta.Uneori podoabele lor sunt atat de impunatoare incat dureaza ore ca sa fie puse pe cap.

Civilizatia bororo este cu adevarat interesanta din punct de vedere al structurii sociale.Astfel satul este impartit de fluviul Rio- velmelho in doua grupuri astfel putem gasi in zona de nord grupul cera iar in partea sudica grupul tegare.Un individ apartine aceluiasi grup din care face parte si mama sa iar dupa casatorie ,femeil fiind cele care cer barbatii,reprezentatii sexului masculine se muta-n casa femeii parasindu-si resedinta dar si grupul de origine astfel incat daca un barbat apartine grupului cera el este obligat sa se casatoreasca cu o femeie tegare iar dupa casatorie el apartine grupului sotiei sale.In aparenta prin acest schimb continuu de grupuri se creaza impresia unei egalitati intre cele doua clase sociale dar indienii Boror nu sunt divizati doar in grupuri ci si in ginti,tot pe linie materna.Exista trei ginti care nu se amesteca nicidata intre ele ele :Ginta superioara,ginta inferioara si ginta mijlocie; de asemeea se mai imparti in ginti rosii si ginti negre.Membrii unei ginti stau intotdeauna impreuna sau in colibe alaturate fiind obligati sa se casatoreasca doar cu personae aprtinand aceleasi ginte.Exista de asemenea ginti bogate si ginti sarace aceasta diferentiere consta in numarul de privilegii de ca re dispune o ginta astfel incat fiecare ginta are blazoane ce permit indentificarea “pozitiei sociale ”a unui anumit individ.Aceste privilegii constau in obtinerea unor anumite tipuri de pene care le permit sa-si decoreze armele,poadoabele sau colibele,Lui Claude Levi Strauss i-a placut sa-ii divizeze in “rafinati” si “rustici”.Referitor la problema impartirii sociale a tribului Bororo ,Manolescu spunea ca populatiile bororo si-au rezolvat (sau mascat) contradictia fundamentală din structura socială prin metode sociologice: principiul jumătătilor a permis trufiei de castă să se mentină” O alta component importanta a vietii civilizatiei Bororo e componenta religioasa sau mai bine zis spirituala,totusi in ciuda faptului ca tribul borora abunda in practice religioase,bastinasii le privesc ca pe ceva comun,uzual lipsindu-le de sacralitate.Astfel autorul are ocazia sa intre in

contact cu una din practicile lor inca din prima sa zi de sedere caci inainte de a se bucura de vanat,locuitorii simt nevoia sa execute un ritual complex de linistire a spiritului vanatului si de “consacrare” a vanatorii.Acest Ritual pote sa fie executat numai de catre barbate,femeilor fiindu-le interzisa participarea.Ritualul consta in cantece si dansuri tribale,”artistii” fiind acompaniati de cateva instrumente de suflat si de sunetele unei tartacute umpluta cu pietris.Ritualul dureaza toata noapte ,bororo dormind doar de la lasarea zorilor si pana la ora pranzului. In comunitatea bororo exista doi preoti :un “bari” care este un mediator intre societatea omeneasca si sufletele raufacatorilor si un “aroettowaraare” un mediator intre societatea celor vii si a celor morti,cei doi poedada calitati antagonice si de cele mai mute ori se urasc intre ei.Devii bari in urma incheierii unui pact cu spirite raufacatoare ,in parte cereste ,animale si subterane.Un bari se bucura de anumite privilegii astfel el este primul care gusta din recolte sau vanat caci bororo considera ca ele nu sunt bune de mancat pana in acel moment.Totusi sa fii bari are si anumite aspect negative caci acestia nu sunt stapani pe copul lor, intrand uneori in transa fiind posedati de spiritul cu care au incheiat pactul ;aroettowaraare nu are dreptul la ofrande trebuind sa evite anumite feluri de mancare ,de asemenea el are si cateva prohibitii vestimentare fiindu-i interzis sa poarte culori vii dar spre deosebire de bari el este singurul stapan al corpului sau, comunicand cu spiritele pe cale onirica.Un bari prevesteste boala sau moarte ocupandu-se mai mult de partea fizica pe cand un aroettowaraar evindeca si ingrijeste.

.

De fapt chiar si divizarea in doua grupe este strans in legatura cu aceasta dualitate caci barii au o origine tugare si areottowareette au o origine cera.ba mai mult toate miturile bororo prezinta eroii tugare drept creatori in tip ce eroii cera sunt prezentati ca pacificatori si ordonatori.

IV. Nambikwara

In celebra sa lucrare, Claude Levi-Strauss a întipărit pentru multă vreme imaginea cutremurătoare a unei populaţii neînchipuit de sărace, biete făpturi fără veşminte dormind ghemuite în cenuşa vetrelor, a căror inocentă abandonare evocă pentru el "expresia cea mai înduioşătoare şi mai veridică a tandreţei omeneşti".

Levi-Strauss este uimit inca de la inceput de modul de viata a acestuitrib relatand ca ”Dupa splendoarea palatelor bororo saracia in care traiesc triburile nambikwara este aproape de necrezut. […] datorita saraciei culturii materiale care te indreptatea sa-i consideri mai degraba ca supravietuitori ai epocii pietrei.”,pentru etnograf tribul amazonian reprezinta o copilarie a omenirii.Tribul cuprindea un numar mic de personae doar 20 ,grupate in sase familii: cea a şefului de trib alcătuită din cele trei neveste si din fiica sa adolescenta si încă cinci compuse dintr-un cuplu căsătorit si un copil.

Asa cum relata Levi-Strauss indienii Nambicawara sunt mici de statura,cu un aspect plapand avand pielea mai inchisa la culoare si o parte din trăsăturile negroteilor.Înălţimea bărbaţilor ajunge pînă la 1,60 m in timp ce femeile nu depăşesc 1,50.

Imbracamintea femeilor din trib se reducea la un sirag subtire de margele din scoici, innodat in jurul taliei si la alte cateva podoabe, bratari sau cercei din sidef si pene. Barbatii erau la fel de sumar imbracati, avand doar un pompon de pai agatat la brau. Noaptea, nambikwara nu dormeau in colibe, ci goi,afara, pe pamant lipindu+şi corpul unii de alţii ca să se încălzească.

Levi-Strauss relateaza ca tribul impartea anul in doua perioade distincte: sezonul ploios, din octombrie pana in martie – cand fiecare grup din trib locuiste in colibe din ramuri de palmier, construite pe mici ridicaturi de pamant din apropierea raurilor, si sezonul secetos – cand satul este parasit si tribul se imparte in mai multe cete nomande. Timp de sapte luni, cetele ratacesc prin savana in cautarea hranei: larve, paianjeni, lacuste, rozatoare, serpi, precum si fructe, radacini sau miere salbatica. In aceasta perioada femeile tribului nambickawara îşi poarta toată

averea in spate,astfel spus intr-un mod mai explicit ele cară mici cosuri de bambus in care-si pun cateva merinde,puţinul mobilier pe care-l deţin dar mai ales arme ,unele dintre acestea fiind construite din piatră sau bambus.

Economia tribului era de natura dubla: a vanatorii si gradinaritului, pe de o parte si a culesului, pe de alta parte. Prima era asigurata de barbat, iar cea de-a doua de femeie.In timp ce bărbaţii se îndeletnicesc toată ziua cu vanatoarea femeile,alaturi de copii pornesc in cautare de merinde ,in aceasta categorie intrand absolute orice le poate asigura subzistenţa.Totuăi deşi femeile sunt cele cre intreţin de cele mai multe ori familia activitate or este privita ca inferioara căci visul oricarui nambickawara este sa aibă cat mai mult vanat in timp ce mancare obtinuta de femei e vazuta ca facand parte din mizeria cotidiană.

Este intersant de precizat ca nambickawara au in sigur cuvant atat pentru tînăr cat si pentru frumos si de asemeni doar un alt cuvant pentru bătran si urît.Etnograful consider că atitudinea lor despre relatia de cuplu este asemanatoare dictonuluiŢe bines ă faci dragoste cacă problemele sentimentale stranes intodeauna interesul tuturor:de asemenea relatia dintre sexe este echilibrata caci femeile sunt private cu dragoste si admiratie de catre barbaţi acestea fiind de cele mai multe ori mai volubile decat ei,energice si vesele.Deşi in public barbatii par să aibă o atitudine ironica fata de soţiile lor in relţia de cuplu ei pun mult prêt pe parerea si dragostea acestora,casătoria la nambickawara insemnand sprijin reciproc si cooperare.

O dovada de dragoste si interes pe care membrii tribului si-o aratau intre ei era despaducherea;un bărbat sau un copil se lasa in poala femeii iar aceasta ii cerceta cu grije capul ,impartindu0I parurl pe sectiuni si distrugand orice parazit aflat in acea regiune.Ritualul despaducherii era socotit o marturie a atasamentului pe care il aveau unii cu altii. La fel, copiii isi inconjurau mamele cu o dragoste plina de grija si exigenta, ei vegheau ca ea sa primeasca partea din produsele vanatorii.

Şeful tribului nu isi daruieste functia ereditar,astfel incat cand un conducator simte ca e pe moarte acesta isi va alege din cadrul cetei un succesor.Spre deosebire de lumea occidentala la nambikawara puterea politic anu este atat de dorita fiind mai degraba o responabilitate din cauza modului lor de viata.Astfel incat daca un conducator nu reuseste sa asigure hrana cetei acesta se va vedea in situatia de a renunta la conducere si de se alatura unei ete mai mari,ce o duce mai bine

Principalul privilegiu al căpeteniei era acela de a pornii primul razboiul in rest seful avand numai responsabilitati Şeful trebuia sa alega itinerariul pentru vanatoare,sa gasesca teren pentru plantarea gradinilor si sa fie generous cu oamenii sai,dandu-le acestora tot ce ii cereau.De asemenea seful trebuie sa fie un bun vrajitor el fiind cel care prepara otravurile cel care canta cel mai frumos si danseaza cat mai energic.

Un alt privelegiul al sefului este acela de a avea mai multe sotii care au roluri diferite.Astfel prima sotie are grije de copii,obtine mancare ,o prepara pleaca la cules in padure in timp ce celelate doua,mult nai tinere se joaca cu copii sau isi insotesc sotul la vanătoare fiind un real ajutor fizic si moral.Aceasta concesie acordata sefului are atat un rol sentimental cat si unul politic fiind un fel de contract semnata intre grup care ii ofera femei si sef care isi ia raspunderea de a asigura hrana pentru toata ceata.

Etnologul noteaza si cateva ritualiri magice ale tribului, spre exemplu, gonirea furtunii. Ea se realiza prin aruncarea unor tepuse speciale in directia de unde credeau ca vine atasul. Atasul era denumirea pe care nambikwara o dadeau lucrurilor de care le era frica, el desemna un fel de spirit raufacator. Levi-Strauss ne povesteste ca, pentru bastinasi, chiar si ceasul sau de la mana reprezenta un atasu.

Indienii nambickawara folosesc mai multe dialecte necunoscte iar pentru a verbaliza un substantiv e nevoie sa adaugi la final un anumit sufix.De asemenea nambickawara nu stiau să scrie dar etnologul a fost uimit atunci cand şeful tribului dorind sa-si sporeasca prestigiul a incercat sa sa scrie pe o foaie simboluri ciudate,fara inteles pentru lumea civilizata,cerandu-I autorului cateva aobiecte la schimb.

Un alt aspect important pe care Levi-Strauss il observa, este reprezentat de cunostintele toxicologice ale tribului. Otravurile preparate erau numite nande si de cele mai mute ori erau folosite in caz de război,in scopuri comerciale sau chiar in probleme amoroase.

Prin cartea “Tropice Triste” Levi-Strauss adduce o contributie covarşitoare etnografiei dar mai ales antropologiei cultural..Acesta scrie ca : „Fie că se află în Indii ori în America, călătorul modern e mai puţin surprins decât o arată). Diferenţele care-i despart pe oameni sunt doar superficiale, oamenii rămânând mereu oameni. Etnologia devine aici antropologie.

Cuprins:

-I.Biografie

-II.Tropice Triste,opinii critice

-III.Bororo

-IV.Nambickawara