clasicismul-economic-şi

5/12/2018 Clasicismul-economic-şi - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/clasicismul-economic-si-55a4d543bfaff 1/8

Clasicismul economic iliberalismul originar

Europa intrase în secolul al XVIII-lea, un secol ce se va dovedi extrem de frmântat, atât din punct de vedere politic, economic, cât i social. Se ajunsese la aproape trei secole de practic

economic mercantilist i care, într-o lume aflat într-un evident progres economic, geografic,literar, filosofic, social, nu mai corespundea noilor realiti. Se impunea o puternic reacieideologic, teoretic, contra rezultatelor vizibile ale politicilor mercantiliste .Pe plan economic, activitatea din agricultura era în puternic declin, ramura fiind sacrificat îndetrimentul dezvoltrii industriei i comerului. Preurile sczute pentru produsele agricole aucondus la creterea într-un ritm alarmant a terenurilor necultivate i la un exod masiv al forei demunc din agricultur spre orae i reconversia acesteia în activiti cu specific industrial(manufacturier). Reglementrile ce erau în vigoare cu privire la structura produciei ce urma saduc profit, referitoare la preuri i salarii, nu erau în msur s asigure progresul industriei,creterea produciei i a numrului de produse industriale (manufacturate).Trecem spre etapa a doua în evoluia liberalismului economic i în care se elaboreaz pentru

prima oar o teoria economic complet i coerent, la care i-au adus contribuia autori britanici i francezi.Concretizarea acestora se va face în coala economic clasic, pe care o vom analiza sub celedou deschideri: cea francez (pct. 5.2) icea britanic (pct. 5.3). La aceasta din urm va fianalizat momentul semnificativ de pornire din drumul parcurs de gândirea i tiina economic pân în prezent i anume cel reprezentat de Adam SMITH, considerat ca fiind creatorul tiineieconomice moderne, aa cum se prezint ea în zilele noastre.Ambele deschideri ale colii economice clasice i vom vedea ce caracteristici prezint acestea,atât cea francez a lui J-B. Say i Fr. Bastiat, cât i cea britanic a lui A. Smith, D. Ricardo, J. S.Mill i Th. R. Mathus, conduc, pe planul doctrinei, la un liberalismabsolut igeneral, ce seexplic prin covâritoarea influen a celor dou mari revoluii ale vremii:

a) Revoluia industrial, adic revoluia cu caracter tehnic, început în a doua jumtate asecolului al XVIII-lea i care a permis în primul rând Marii Britanii i apoi altor ri s-iconstituie i s-i dezvolte o puternic industrie, lucru datorat unei serii întregi de importanteinvenii.Maini smul ce vine s înlocuiasc munca manual se manifest încet-încet în toatesectoarele de activitate, începând cu industria textil, cea mai profitabil la acea vreme. Crbuniiîncep s fie folosii în industria metalurgic, iar inventarea mainii pe baz de vapori de ctreinginerul scoian James Watt (1736 - 1819) a impulsionat decisiv dezvoltarea industriei. b) Revoluia francez de la 1789, adic revoluia cu caracter politic i social, desfurat subcunoscuta deviz ³Liberté, Égalité, Fraternité´, a reuit s introduc un curent liberal chiar i înrile în care concepiile politice de acest gen nu erau împrtite.Libertile individuale, libertatea relaiilor sociale, drepturile cetenilor s-au tradus pe plan

economic în libertatea comerului i a muncii. Aceste tendine de baz sunt reflectate i de ctrefilosofia liberal a scoianului David HUME (1711-1776), care a scos în eviden c un regimconcurenial stimuleaz spiritul de competiie între ri, ca i între simpli indivizi. Comerulexterior nu mai era vzut ca o condiie sine qua non pentru creterea bogiei unui stat, cidezvoltarea producieiinterne destinate exportului era cea ce asigura sporirea locurilor de munc, creterea general aveniturilor, tot acest mecanism cuprins în sistemul comerului liberal i al neinterveniei statuluiîn economie.



Economia clasic nu a fost abandonat, ea continuând i astzi s influeneze, inclusiv prin noileemergene doctrinale, economitii i cercettorii domeniului economic.

John Maynard Keynes ± al doilea moment crucial în

gândirea economic

Lordul John Maynard Keynes este cel care, prin întreaga sa activitate multilateral i ca urmare aconstruciei teoretice realizate, a dat naterekeyne sismului, doctrin, coal i curent doctrinar laun loc, cu influen dominant în gândirea economic a secolului al XX±lea i în politicileeconomice implementate în economia capitalist postbelic. Aproape toate curentele doctrinaredezvoltate începând cu anii ¶50 ai secolului trecut, fie s-au raportat direct la doctrina lui Keynes,fie în elaborarea diferitelor teorii au fcut apel la anumite elemente specifice ce au emers dingândirea spiritual i de mare for a lui John Maynard Keynes.Apariiakeynesi smului pe scenateoriei economice, a desvâririi Economiei politice ca tiin s-au datorat marii crize economicedin anii 1929 ± 1933, ce a avut efect de cutremur asupra economiei capitaliste a vremii i a scosîn eviden marile inconsistene i lipsuri în teoriile economice de natur liberal ce dominaugândirea i politica economic din epoc. Keynes a fost Ävârful de lance´ al noii orientri

economice, cu principalii piloni de susinere constând în neîncrederea în funcionareaautomat a economiei capitaliste, precum i în necesitatea interveniei statului în vederearealizrii echilibrului economic i a utilizrii depline a mâinii de lucru.J. M. Keynes pune în ali termeni problema, considerând c, spre deosebire de concepia predecesorilor (a clasicilor în special) i în care volumul ocuprii forei de munc depindea directde salariul real (deci de puterea de cumprare a salariului), muncitorii îi formulau cererile întermenii salariului nominal. Dar se impune precizarea c exista i o acceptare a reduceriisalariului real, impus de creterea preurilor, îns în aa fel încât scderea ofertei de forta demunca s nu se situeze sub cea efectiv folosit înainte de urcarea preurilor. În opinia lui Keynes,muncitorii erau dispui s lucreze în condiiile oferite de pia, dincolo de aceast ofert urmânds apar omajul involuntar.

Realitatea existenei unui omaj cronic, a dificultilor prin care trecea economia capitalist laînceputul deceniului patru al secolului trecut, l-au determinat pe autorul englez s afirmenecesitatea interveniei statului în economie, sub forma dirijismului, aspect complet diferit desemnificaia planificrii centralizate. Intervenia statului era vzut ca o necesitate pentrucoordonarea deciziilor la nivel macroeconomic, pentru asigurarea unui curs normal al vieiieconomice, de sprijin pentru iniiativa privat. Prin aceste idei enunate, J. M. Keynes poate ficonsiderat un precursor al economiei de tip mixt, intervenia statului, în contextul economieicapitaliste al iniiativei particulare urmând s aib efect benefic asupra binelui public.Esena teoriei keynesiste a ocuprii fortei de munca consta în principiul cererii efective, compus la rândul su din consumul total de bunuri i investiii (consum de bunuri ± capital), adic de venitul efectiv

cheltuit. Aceast enunare a fost posibil deoarece, pentru Keynes, nivelul venitului global ceinfluena nivelul ocuprii mâinii de lucru se disemina în trei direcii principale: a)consum ; b)investiii; c)tezaurizare. inând cont c ultima direcie era complet neproductiv, o parte dinvenituri nemaiintrând în circuitul economic, rmânea, în mod logic, c numai cheltuielile legatede consum i cele privind investiiile s constituie cererea efectiv. Pentru Keynes deci,rezultatele produciei servesc, pe de o parte consumului, iar pe de alt parte pentru realizareaunei producii noi, adic Ätrebuie s existe un volum de investiii curente suficient demare pentru a absorbi surplusul produciei totale peste cantitatea pe care



colectivitatea dorete s-o consume la nivelul dat al ocuprii´.Concluzia general la care a ajuns lordul Keynes era aceea ceconomia capitalist a vremii era condamnat la o insuficient cerereefectiv (atât bunuri de consum cât i de mijloace destinate realizriiacestor bunuri). Ea oscila Äîn jurul unei poziii intermediare considerabil mai sczut decât

nivelul ocuprii depline i considerabil mai ridicat decât nivelul minim al ocuprii, sub care ar fi periclitat însi existena´.John Maynard Keynes i-a elaborat teoria economic revoluionar pentru o ar capitalistdezvoltat, Marea Britanie, pornind de la studierea economiei acestei ri (i nu numai) din perioada marii recensiuni economice din perioada 1929 ± 1933, cu scopul de a oferi noimodaliti de analiz economic, precum i de a elabora soluii de depire a principalelor probleme cu care se confrunta economia capitalist a vremii sale: omaj în proporii sporite, crizeeconomice, stagnarea produciei, .a. Poate c în elaborarea celebrei sale teorii privind utilizareafortei de munca, J. M. Keynes s-a bazat i pe o lucrare scris de economistul sovietic de originemaghiar, E. S. VARGA (1879 ± 1964), aprut în anul 1935 i intitulat ÄCriza economic,social i politic´ i în care acest autor enumera printre cauzele ce agravaser situaia

muncitorilor, deci a fortei de munca, din rile capitaliste: - creterea însemnat a numrului deomeri (inclusiv a celor pariali); - diminuarea salariilor reale; - creterea exploatrii muncii; -suprimarea proteciei sociale, .a.Soluia general, unic, pe care Keynes o vedea pentru creterea cererii efective i de aici,creterea utilizrii fortei de munca era cea legat de intervenia statului în economie, pringândirea politicii dirijismului de transformare a statului într-un agent nemijlocit al vieiieconomice. Printre remediile pe care Keynes le vedea în intervenia statului, în vederea depiriiaspectelor negative ale economiei capitaliste, se gseau:1. Statul trebuia s stimuleze investiiile prin micorarea ratei dobânzii i sporirea cantitii de bani în circulaie. Acest lucru se putea realiza printr-o aa-zis politic monetar expansionist,de natur s compenseze excesul de Äpreferine pentru lichiditi´, sau chiar s reduc aceast

înclinaie. De asemenea, era avut în vedere i o politic monetar care s înlocuiasc etalonul ± aur i aezarea emisiunii monetare pe alte principii, toate pentru a face ca rata dobânzii s ajungla un nivel acceptabil pentru deintorii marilor avuii ale societii.2. Al doilea mijloc reliefat de Keynes, tot pentru sporirea investiiilor, se traducea în folosireadeficitului bugetar pentru finanare, deoarece nu conta caracterul productiv, dar mai alesneproductiv al investiiilor publice. În viziunea lui Keynes, datorit existenei multiplicatoruluiinvestiiilor se justifica respectiva cheltuial, fiind generatoare de noi locuri de munc i în acestfel reducând omajul ifolosind capacitile de producie existente.3. A treia soluie preconizat de economistul englez privea finanarea de la bugetul statului afirmelor capitaliste pentru comenzi militare, deoarece nici efortul de rzboi, dac stimula

consumul iinvestiiile i asigura profituri stabile, nu trebuia exclus din arsenalul politiciieconomice a statului.4. Al patrulea mijloc de sporire a investiiilor era reprezentat de politica salarial, mai precismeninerea unui nivel relativ stabil al salariilor nominale. De fapt, politica de Äîngheare´ asalariilor nominale, în condiiile urcrii preurilor i logic al reducerii salariilor reale, a fcut parte din politica economic concret a guvernelor americane i britanice postbelice.



5. Pe plan extern, considerând c din punctul de vedere al utilizrii fortei de munca, activitateade export corespundea actului investiional, se impuneau eforturi pentru asigurarea unei balanecomerciale favorabile i în acelai timp trebuia gândit o politiceconomic la nivel internaional. i Planul Keynes de extindere a schimburilor prin intermediulunor politici de investiii internaionale, a fost tocmai concretizarea acestei concepii.

John Maynard Keynes s-a situat, conform precizrilor analitilor fenomenului economic, pe olinie de continuitate, începând cu Aristotel, scolasticii Evului Mediu, continuând cu AlfredMarshall i chiar cu tatl su, John Neville Keynes, în ceea ce privete considerarea economieica o tiin moral i nu natural. Chiar dac J. M. Keynes nu a mai avut timp s vad urmriledeosebite ale impactului doctrinei sale asupra corpus-ului teoriei i practicii economice, totui aavut ocazia s observe modul în care opera sa capital a Ärevoluionat´ felul în care lumea privea problemele economice, aa dup cum însui previzionase înc din anul 1935, într-o scrisoaretrimis prietenului su., celebrul scriitor i dramaturg George Bernard Shaw. Dar formulaÄrevoluiei keynesiste´ a fost înscris în titlul lucrriiÄKeynesian Revolution´, scris deLawrence Klein în anul 1947, ce s-a constituit într- o important aciune de difuzare a doctrineilui J. M. Keynes în S.U.A.

Scoala neoclasicaPrezentare si caracteristiciMotto: "Actualele modele macroeconomice keynesieniste nu pot reprezenta un ghid demn deincredere pentru formularea politicii fiscale, monetare, etc. Nu exista nicio sansa ca o modificaremajora sau minora a acestor modele sa duca la imbunatatirea semnificativa a cradului lor desiguranta." ( Robert Lucas)Economia neoclasica se refera la o abordare generala in economie care pune accentul pedeterminarea preturilor, a productiei si a distributiei veniturilor in cadrul pietelor, prinintermediul cererii si ofertei.Conform lui G.Grellet, un economist francezTeoria neoclasica se intemeiaza pe date de pornire si un model de comportament. Datele de

pornire sunt considerate a fi exogene : este vorba despre scarile de preferinta ale agentilor economici si despre cantitatile factorilor de productie la inceputul unei perioade. Maximizareaobiectivelor agentilor , in conditiile constrangerii, din cauza datelor de pornire constituie singiraregula de comportament al agentilor. Aceasta se exprima pe piata prin intermediul functieiofertei si cererii. Functionarea pietei permite sa se stabileasca nivelul cererii, ofertei, preturilor sifolosirii (factorilor de productie si fortei de munca).Teoriile neoclasice sunt obiectul de studiu al mai multor scoli economice, astfel ca exista maimulte pareri prvind semnificatiile acestui curent. Totusi este recunoscut ca bazele teorieieconomice neoclasice au fost puse de Robert Lucas (Chicago), Thomas Sargent (Stanford) siRobert Barro (Harvard). Ea se aseamana mult cu abordarea clasica in privinta sublinierii roluluisalariilor si preturilor flexibile, dar vine si cu ceva nou, asa numitele asteptari rationale,prin care

se cauta sa se dea o explicatie unor constatari de genul curbei Phillips.BazelePotrivit teoriei economice neoclasice: preurile i salariile sunt flexibileoamenii se folosesc de toate informaiile disponibileAceste dou postulate reprezint esena concepiei neoclasice despre activitateamacroeconomic.



Prima parte a acestei concepii se apropie de ipoteza clasic a flexibilitii preurilor isalariilor, ceea ce înseamn pur i simplu c ele se ajusteaz rapid pentru a echilibra cerere iofert.Cea de-a doua ipotez constituie o noutate absolut, ea fiind inspirat de progresele înregistrateîn ultimii ani în domenii precum statistic i teoria comportamentului în condiii de

incertitudine. Potrivit acestei ipoteze oamenii îi formeaz ateptrile pe baza celor mai buneinformaii aflate la baza lor. Astfel statul nu-i poate pcli pe ceteni deoarece ei sunt bineinformai i au acces la aceleai informaii ca funcionarii publici.Implicaiile asupra teoriei macroeconomiceConceptia economica neoclasica poate fi fructuos aplicata in multe ramuri ale stiintei economice.Aici ne vom concentra asupra a doua implicatii: natura pietei muncii si curba Philips.omajul Este somajul voluntar sau involuntar? Somajul involuntar este o situatie in care muncitoriicalificati sunt incapabili sa gaseasca de lucru la nivelul curent al salariului. Economistiikeynesisti cred ca o parte importanta a somajului este de natura involuntara, mai ales in perioadele de recesiune.

Dimpotriva, economistii neoclasici cred ca, in majoritatea cazurilor, somajul este voluntar. Inopinia lor, piata muncii se redreseaza rapid dupa socuri, deoarece salariile se modifica pentru ase reechilibra si oferta de munca.Astfel, nivelul somajului creste in timpul recesiunilor pentru catot mai multi oameni se afla in cautarea unor slujbe mai bine platite,si nu pentru ca acestia nu-si pot gasi de lucru.Oamenii someaza pentru ca si-au parasit slujbele, cautand altele mai bineremunerate, si nu pentru ca salariile ar fi prea mari,cum se intampla in cazul somajuluiinvoluntar.Curba PhillipsUna din marile provocari careia trebuie sa ii faca fata orica scoala economica este aceea de aexplica principalele reguli ce guverneaza ciclul economic intr-un mod coerent si in acelasi timp,compatibil cu alte aspecte ale vietii economice. Conceptia economica clasica este atragatoare

deorece corespunde cu majoritatea teoriilor privind cererea si oferta. Provocarea consta in aexplica cele mai importante elemente ale ciclurilor economice, cum ar fi curba Phillips sau legealui Okun. Daca nivelul somajului este ridicat in timpul recesiunilor, nu se va spune pur si simpluca oamenii au hotarat ca anul respectiv este potrivit pentru concedii mai lungi. Cum ar explica oastfel de teorie lunge criza globala din anii 1930 sau declinul inregistrat in ultimii ani de tarile cueconomie de piata?Economostii neoclasici considera ca perceptia gresita reprezinta cheia ciclurilor economice. Eicred ca somajul atinge niveluri inalte deoarece lucratorii au o parere confuza despre conjuncturain care se afla economia ; ei isi parasesc slujbele de buna voie in speranta ca vor gasi altele mai bine platite, dar in cele din urma ajung pe listele somerilor. Ori, in faxa de expansiune a cicluluieconomic, productia atinge niveluri inalte, iar somajul scade cand oamenii, supraestimand

valoarea salariului real sunt pacaliti sa munceasca mai mult.Analiza se poate face folosind curba Phillips corespunzatoare inflatiei. Potrivit teoriei economiceclasice, curba Phillips pe termen scurt are forma unei drepte verticale in punctul reprezentanmdrata naturala a somajului sau nivelului de echilibru. Aceasta curba este echivalenta drepteiclasicea ofertei agregate, situatie in care productia nu este influentata de cererea agregata.Atunci de unde provin curbele Phillips in panta descandenta? Ele sunt rezultatul unui procesdinamic, in care oamenii se gasesc temporar intr-o stare de confuzie privind valoarea reala asalariilor.



Spre exemplu, daca Banca Nationala sporeste neasteptat rezerva de bani se ajunge la crestereaneasteptata a salariilor si preturilor. Muncitorii percep gresit evenimentele economice, nestiindca preturile cresc la fel de repede ca si salariile, deci oferta de munca creste si somajul scade.Astfel, conform teoriei neoclasice,curba phillips aparenta pe termen scurt este rezultatul unor perceptii gresite a salariului real si a preturilor relative.

TEORIA MONETARIST A INFLAIEI Teoria monetarist a inflaiei, denumit i materialist, a furnizat o analiz critic afundamentelor macroeconomiei. Polemicile au atins intenitatea maxim la începutul anilor ¶70,odat cu apariia a dou articole semnate de Milton Friedman intitulate ³O schem teoretic aanalizei monetare´ (1970) i ³Teoria monetar a venitului nominal´ (1971), precum i indezbaterile teoretice referitoare la acestea. În plus, la formularea i popularizareamonetarismului, ca teorie macroeconomic, au contribuit i lucrrile urmtorilor autori:K.Brunner (1970), K.Brunner i A.H. Meltzer (1976), A.Meltzer (1977), H.G. Johson (1972),D.E.W. Laidler (1975, 1976, 1981) i M.J. Parkin (1975). In ace 11111d321l ste lucrrimonetariste rolul central este jucat de explicarea procesului inflaionist. Cu toate ca aceti autoriau abordri teoretice diferite, trei ipoteze apar în mod constant în lucrrile lor:

1.inflaia este in esen un fenomen monetar;2.teoria keyneian , pe care monetaritii o echivaleaz cu o curba impl a lui Phillips,neajustat la ateptri, nu poate explica problema inflaiei, în special accelerarea inflaiei;

3.rata de cretere i accelerarea ofertei de moned explica rata inflaiei i, respectiv,accelerarea inflaiei.

Monetarismul (termen lansat de Karl Brunner) dorete s devin îns, mai mult decât oteorie a inflaiei. Monetarismul poate fi privit ca o incercare de a stabili o paradigm teoretic lanivel macroeconomic alternativ la punctul de vedere keynesian. Cum autorii monetaritii nualctuiesc un grup omogen i cum ei difer, atât ca metodologie cât i din punct de vedere alspecificitii metodelor, este foarte greu de caracterizat coala de gândire macroeconomic amonetarismului printr-o lista de teoreme general acceptate. Totui, au existat asemenea iniiative

din partea mai multor autori , ca de exemplu J.L.Stein in lucrarea « Monetarism » publicat in1976, H. Frisde (1977), D.W.Laidler (1981) i in special Th.Majer i alii care au incercat scaracterizeze monetarismul în dousprezece propoziii.

Membrii colii monetariste se disting prin acceptarea urmtoarelor patru propoziii :1.sectorul privat al economiei este inerent stabil. istemul economic revine automat la un

echilibru de ocupare deplin in urma unei tulburri ; rata omajului revine la valoarea ei³natural´

2.orice rat de cretere a ofertei de bani este compatibil cu o ocupare deplin, deirezult rate ale inflaiei diferite.

3.o modificare a ratei de cretere a ofertei de bani modific mai intâi rata creteriieconomice reale (i, de aici i rata omajului) ; pe termen lung acest efect real dispare i se

menine numai o cretere permanent a tendinei ratei inflaiei (teorema acceleraiei).4.politica activist de gestionare a cererii este respins, fie ea monetar sau fiscal, i se prefera ³reguli´ pentru politica monetar pe termen lung sau obiective prestabilite.

Postulatul stabilitii nu se afl in mod intâmpltor pe primul loc. In esen, teza existeneiunui istem economic inerent stabil reprezint o propunere a monetaritilor (deoarece economiade pia se caracterizeaz prin instabilitate i , in consecin, stabilitatea din ipoteza de mai susnu este decât o propunere aprioric), aa cum remarca A.Leijounhuford in 1976. Stabilitatea pieei ca istem economic este presupusa, nu dovedita. Spre exemplu, se afirm ca piaa muncii



tinde mereu spre echilibru , adic rata omajului este egal cu rata natural, care reprezintnumai omajul de friciune. Pe baza postulatului stabilitii, monetarismul exclude poibilitateaunui echilibru keynesian de subocupare, caracterizat printr-un exces de ofert de bunuri ifor de munc. Astfel, monetarismul trece dincolo de graniele teoriei economice i secaracterizeaz, totodat, ca având o doz de ideologie. Acest lucru a fost exprimat de

H.G.Johnson in 1972, fcând referire la postulatul stabilitii.Spre deosebire de aceasta, teoria keynesian arat c economia real este instabil intr-unmod înalt i gestiunea monetar are o relevan i un control redus asupra ei. Opinia adepilor monetariti afirm, in schimb, ca economia real este relativ stabil in mod inerent, dar ca ea poate fi destabilizat de evoluiile monetare care trebuie prin urmare s fie controlate cât mai bine poibil printr-o politic monetar abil.

Cea dea doua teorem a monetarismului (care arat c orice cretere a ofertei de bani estecompatibil cu o ocupare deplin), poate fi denumit i teoria cantitii pe termen lung. Intr-ostare stabil, in care toate variabilele sunt anticipate corect, rata inflaiei este influenat exclusivde rata de cretere a ofertei de bani. Ce alte cuvinte, o stare de echilibru in condiiile unui nivel alocuprii depline este independent de o rat a inflaiei anticipat corect.

A treia teorem a monetarismului, mult mai important decât cea menionat anterior, esteteoria cantitii pe termen scurt. Aceast teorie susine ca accelerarea ratei de cretere a ofertei de bani (adic o rata mai rapid a cheltuielilor nominale cu bunurile finale) determin, temporar, osuplimentare a ratei cresterii economice reale i, prin urmare, reduce rata omajului. Inflaiarezultat duce la o ajustare a istemului economic. In decursul acestui proces de ajustare, ratacreterii economice reale revine la valoarea iniial. Astfel, accelerarea creterii reale obinute printr-o rat mai rapid de cretere a cantitii de bani este doar temporar. Karl Brunner aintitulat acest principiu drept ³teorema acceleraie´. Majoritatea autorilor monetariti, precumFridman, Brunner, Laidler apeleaz la acest principiu, dar cu particulariti diferite alemodelelor. Totui, per ansamblu, teorema acceleraiei deine un rol central in analizarea procesului de ajustri pe termen scurt.

Cea dea patra propoziie acceeptat de adepii monetarismului are ca element centralrespingerea politicilor monetare i fiscale discreionare. Gestionarea activist a cererii i, politicile compensatorii anticiclice sunt coniderate o surs de instabilitate. Modelul monetaristarat c producia i ocuparea pot fi influenate de politica economic numai intr-atât incât sdetermine modificarea de preuri care nu sunt anticipate de agenii economici din sectorul privat.Pe termen lung, efectul acestora asupra variabilelor reale va fi eliminat treptat, dar nivelul maiinalt al preurilor (sau rata inflaiei) se va menine. Monetaritii se indoiesc, de asemenea, c ceicare decid politica economic au abilitatea de a prognoza modificrile viitoare ale variabilelor economice relevante i, cu atât mai puin, de a prevedea efectul viitor al schimbrilor curenteintervenite in instrumentele de politic economic. Problema eseniala a politicii economice estedeci inlocuirea politicii economice activiste cu reguli, cum ar fi regula ratei constante de cretere

pentru oferta de bani sau reguli de constant pentru politica fiscal.In cadrul monetarismului unii autori fac distincie intre dou coli de monetarism:

monetarismul I i monetarismul al II-lea (coala asteptrilor raionale). Adepii monetarismului Isunt de acord cu toate cele patru propoziii menionate anterior, iar adepii celei de a dou colimonetariate sunt de acord doar cu propoziiile 1, 2 i 4.

Monetarismul I se intemeiaz pe distincia intre curbele lui Phillips pe termen lung i,respectiv, scurt. Pentru monetaritii de tipul al II-lea nici mcar nu exista o curb a lui Phillips.



Principala deosebire dinte cele dou coli este c, in vreme ce monetarismul I accept procese deajustare pe termen scurt in care piaa bunurilor i piaa muncii pot fi in dezechilibru,monetarismul al II-lea presupune c exist nu numai o tendin ctre echilibru pe termen lung, cii o serie continu de echilibre.

Conform abordrii ateptrilor raionale, propoziia trei (care nu este agreat de adepiiacestei coli) a programului monetarist ar trebui sa fie modificat in felul urmtor: politicamonetar are efecte reale, dar acestea nu sunt cauzate de componenta imprevizibil a ofertei de bani i, prin urmare, nu pot fi valorificate de o politica economica istematic.

In finalul acestei expuneri, pe scurt, a teoriei monetariste referitoare la inflaie, mai trebuiemenionat i opinia monetaritilor referitoare la economia deschis.Abordarea monetar ateoriei balanei de pli, dezvoltat in special de B.Mundell i H.G.Johnson se concentreazasupra modelului unei economii mici, deschise (acest model se poate aplica i in cazulRomâniei), conectat la economia mondial prin intermediul balanei de pli. Prin contrast cuteoria monetarist a economiei inchise, acest model accentueaz faptul c o cretere intern aofertei de bani nu ridic rata intern a inflaiei, dar duce la o deteriorare a balanei de pli.

clasicismul-economic-şi

Documents