cine e anastasia

6
Cine e Anastasia ? Spiritul lui Ma'at: Rusia - Ţara Misticismului Viu - Vol. 3, Nr. 9 ... Cu câţiva ani în urmă, Rusia a fost bulversată de o informaţie despre o fiinţă remarcabilă, numită Anastasia, care trăieşte în mijlocul taigalei siberiene şi posedă puteri excepţionale. Această informaţie a fost prima dată publicată într -o carte numită Anastasia, care, pe copertă, avea portretul unei frumoase femei blonde cu sloganul: Eu exist pentru aceia pentru care eu exist Această carte a împărţit cititorii în cei care cred şi cei care nu cred în ea. Dar iată povestea ei. Cititorul poate decide singur cărei tabere-i aparţine. În carte este vorba despre o femeie tânără şi frumoasă, numită Anastasia, care trăieşte în taiga, în deplină solitudine, practic fără haine şi fără a depozita nicio hrană. Este descendenta unei civilizaţii - Vedicii - absolut diferită ca mod de trai de noi, cei din lumea tehnocrată. Vedicii înţelegeau importanţa gândurilor, emoţiilor, ritmurilor Naturii, importanţa hranei Divine, adică a mâncării oferite de Mama Pământ, pe care o cultivau cu trăiri pozitive amplificându-i astfel creşterea armonioasă. Aveau, fiecare, casă şi grădină proprie, pe care le numeau Spaţiul de Iubire. În realitate, era întocmai adevărat, deoarece tot ceea ce făceau, făceau doar cu trăirea iubirii. Anastasia s-a născut aici, în taiga, unde trăieşte împreună cu bunicul şi străbunicul ei - încă în viaţă - care îi transmit înţelepciunea generaţiilor străbune.

Upload: niculae-frunza

Post on 28-Nov-2015

25 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Cine e Anastasia

Cine e Anastasia ?

Spiritul lui Ma'at:

Rusia - Ţara Misticismului Viu - Vol. 3, Nr. 9

... Cu câţiva ani în urmă, Rusia a fost bulversată de o informaţie despre o fiinţă remarcabilă, numită Anastasia, care trăieşte în mijlocul taigalei siberiene şi posedă puteri excepţionale. Această informaţie a fost prima dată publicată într-o carte numită Anastasia, care, pe copertă, avea portretul unei frumoase femei blonde cu sloganul:

Eu exist pentru aceia pentru care eu exist

Această carte a împărţit cititorii în cei care cred şi cei care nu cred în ea. Dar iată povestea ei. Cititorul poate decide singur cărei tabere-i aparţine. În carte este vorba despre o femeie tânără şi frumoasă, numită Anastasia, care trăieşte în taiga, în deplină solitudine, practic fără haine şi fără a depozita nicio hrană. Este descendenta unei civilizaţii - Vedicii - absolut diferită ca mod de trai de noi, cei din lumea tehnocrată. Vedicii înţelegeau importanţa gândurilor, emoţiilor, ritmurilor Naturii, importanţa hranei Divine, adică a mâncării oferite de Mama Pământ, pe care o cultivau cu trăiri pozitive amplificându-i astfel creşterea armonioasă. Aveau, fiecare, casă şi grădină proprie, pe care le numeau Spaţiul de Iubire. În realitate, era întocmai adevărat, deoarece tot ceea ce făceau, făceau doar cu trăirea iubirii. Anastasia s-a născut aici, în taiga, unde trăieşte împreună cu bunicul şi străbunicul ei - încă în viaţă - care îi transmit înţelepciunea generaţiilor străbune.

Page 2: Cine e Anastasia

Anastasia este parte integrată a Naturii şi îşi duce existenţa în armonie perfectă cu ea. Copacii, animalele şi păsările o înconjoară şi îi oferă protecţie. Cele mai devotate prietene îi sunt Lupoaica, Ursoaica şi o Veveriţă, care îi depune nucuşoarele de cedru deja dezghiocate , în palmă. Anastasia poate comunica cu elementele naturii - gâzele îi oferă informaţia necesară despre mediul înconjurător - şi, în acelaşi timp, poate cunoaşte la perfecţiune problemele majore ale societăţii noastre bolnave, fiind gata să ne ajute.

Esenţa misiunii ei este a-i ajuta pe oameni să depăşească perioada forţelor întunecate:

Visul meu va distruge mecanismele forţelor întunecate care i-a influenţat pe oameni de-a lungul mileniilor. Sub influenţa visului meu mulţi vor începe să lucreze pentru

bine.

.....................................................................................................................

Nu există în nicio Galaxie strune care să vibreze mai frumos decât muzica Sufletului uman

Informaţiile despre Anastasia au ajuns în Rusia mulţumită unui om de afaceri siberian, numit Vladimir Megre, pe care l-a întâlnit atunci când vasul acestuia a aruncat ancora într-o mică aşezare pe malul fluviului siberian, Obi'. Anastasia s-a îndrăgostit de el şi şi-a dat seama că era exact omul potrivit pentru a-i transmite mesajul în lume. Megre a petrecut multe ore cu "anahoreta pădurii - forest anchoress" (cum a denumit-o) în poieniţa ei favorită din pădure, în care trăieşte, ascultând-o şi neştiind:să creadă sau nu ceea ce-i spunea şi arăta. I-a povestit despre viaţa ei, despre viziunea despre Dumnezeu şi Om… despre cele mai dorite vise şi cele mai intime gânduri. El vede cum animalele sălbatice o ascultă de bună voie, o vede demonstrând o extraordinară capacitate telepatică prin care se poate conecta cu orice fiinţă umană la orice distanţă şi să înţeleagă orice problemă sau situaţie... În acelaşi timp însă, spre deosebire de alte persoane cu puteri extrasenzoriale, Megre menţionează că Anastasia nu ţine să apară ca o persoană supranaturală. Ea revelă voluntar mecanismele prin care se conectează cu oamenii. Vorbeşte despre Raza ei benefică pe care o poate direcţiona către orice persoană, iluminând-o cu Lumină vindecătore şi susţinătoare, invizibilă şi dăruind simţăminte şi aspiraţii către Lumină şi Dumnezeu. Şi dacă persoana respectivă răspunde la sentimentele ei, aceasta devine mai luminoasă chiar şi la chip şi bolile încep să dispară. Anastasia susţine că toată lumea posedă această Rază invizibilă şi că forţa ei depinde de tăria sentimentelor pozitive. Doar că oamenii nu sunt conştienţi de această Rază, pur şi simplu nu o pot folosi. Anastasia îi spune lui Megre că va scrie o serie de cărţi despre ea şi îl îndeamnă să scrie absolut deschis despre tot ce a aflat de la ea şi despre tot ce a experimentat alături de ea – chiar şi despre relaţia lor intimă.

Cei care reuşesc să-şi înţeleagă destinul şi esenţa infinitului, încep să trăiască fericiţi, căci ei creează cel mai fericit infinit cu propriile lor gânduri.

Page 3: Cine e Anastasia

Megre se dovedeşte a fi un om foarte curajos şi face cu onestitate tot ceea ce aceasta îi cere. Cu mare deschidere şi obiectivitate, el descrie tot ce a auzit şi experimentat, nefiindu-i teamă să se prezinte uneori chiar într-o lumină mai puţin atractivă. Până la ora actuală (2010) există deja zece cărţi în seria despre Anastasia, Cedrii Sunători ai Rusiei, a zecea chiar recent publicată. Megre susţine că ale sale cărţi au o anumită încărcătură: combinaţii specifice şi aranjamente de litere sunt introduse prin puterea Anastasiei. Aşa cum ea însăşi spune: Este doar traducerea cântărilor din străfundurile Universului, eternitate şi infinitate, acordate absolut precis termenilor de sens, importanţă şi scop. Aceste combinaţii de litere au scopul vindecării şi iluminării cititorului. Oamenii simt aceste combinaţii şi forţa cuvintelor Anastasiei începe să îi afecteze, producând sentimente neobişnuite, benefice şi atotvindecătoare în sufletele lor.

Absolut totul pe Pământ, fiecare firişor de iarbă, fiecare gâză, a fost creat pentru OM Putem crede sau nu cele de mai sus. Dar cărţile despre Anastasia au dat naştere unei puternice mişcări spirituale în Rusia, milioane de persoane răspunzându-le din toată inima. Oamenii au scris numeroase scrisori, au pictat multe tablouri şi au compus versuri şi cântece dedicate Anastasiei şi lui Megre. Multe centre şi cluburi Anastasia au luat fiinţă în diferite părţi ale Rusiei şi un Centru de Coordonare Anastasia s-a înfiinţat la Moscova. Cărţile despre Anastasia sunt "bestseller"-e în Rusia şi, pe fondul acestui succes, alte persoane au început să scrie propriile cărţi despre Anastasia, zicând că primesc informaţie de la aceasta. Adevărat sau nu, legenda Anastasiei a adus la suprafaţă un izvor unic de cunoştinţe care atinge sufletele multor oameni, aceste cărţi au dreptul de a exista şi de a fi citite de cei ce rezonează cu aceste cunoştinţe.

Poate datorită faptului că Megre este un om de afaceri, cărţile sale au atins chiar şi inimile altor oameni de afaceri de genul celora care pot părea foarte departe de orice preocupări spirituale. Potrivit Anastasiei, oamenii de afaceri sunt persoane foarte puternice, dar prinse de problemele lor, probleme de multe ori agravate de realitatea vieţii moderne ruse. Ei nu îşi aparţin. Trăiesc în frică neîntreruptă şi încurcături, neavând timp destul nici măcar să se bucure de rezultatele muncii lor. Anastasia crede că aceşti oameni de afaceri pot fi ajutaţi prin întărirea unei comunicări spirituale sincere între ei. Ei au nevoie de o năzuinţă deschisă spre puritatea intenţilor. Anastasia îl roagă pe Megre să organizeze o asociaţie a întreprinzătorilor ce fac afaceri pe baza unor principii noi, morale şi prin influenţa Anastasiei, aceştia se decid să îl urmeze. Şi astfel oamenii noştri de afaceri, care adesea sunt sceptici chiar cu privire la conţinutul cuvântului "spiritualitate," aud chemarea Anastasiei prin Megre - un om din cercul lor care vorbeşte pe limba lor - şi răspund acestei chemări. Chiar şi în prima sa carte, Megre a inclus Reglementările Asociaţiei Întreprinzătorilor - catalogul Pagini Aurii din Rusia. Răspunsul atât de puternic al societăţii ruse la fenomenul Anastasia se poate explica şi prin faptul că, în dorinţa de a ajuta oamenii, ea oferă soluţii practice şi accesibile multor

Page 4: Cine e Anastasia

probleme stringente ale Rusiei contemporane. Nu vă puneţi problema cine primeşte aceste sfaturi de la Anastasia şi cine le va da mai departe altora. Cel mai important lucru e că acestea sunt cu adevărat necesare acum. Una dintre primele probleme arzătoare la care se referă - cea ecologică - nu poate fi rezolvată fără a ne restabili legătura pierdută cu Natura şi Mama Pământ. Anastasia pune accent pe faptul că un rol deosebit le revine celor care trăiesc la ţară şi îşi cultivă pământul cu propriile mâini. Printre aceşti oameni se găsesc favoriţii ei grădinari – dacinicii – proprietari de dacia – case la ţară cu loturi pentru grădină. Ea crede că prin aceştia, Rusia va renaşte şi le dă sfaturi specifice despre cum, în timp ce îşi plantează şi cultivă pământul, să introducă în plante informaţiile despre ei înşişi, pentru a rodi în combinaţii chimice benefice pentru sănătatea cultivatorului. O astfel de combinaţie, spune ea, nu numai că ar vindeca, dar ar şi încetini îmbătrânirea organismului, l-ar scăpa de obiceiurile nesănătoase, ar îmbunătăţi puterea mentală şi ar oferi pace lăuntrică.

Nu vor trece multe zile şi milioane de taţi şi mame, de pe toate meridianele Pământului, vor scrie Cartea Neamului şi paginile îi vor umple. Măreţele Cărţi ale Neamului vor fi multe! Şi în fiecare, din inimă, copiilor, adevărul le va fi transmis.

Ipocrizia-n ele, locul nu şi-l va afla. În faţa lor, minciuna istorică se va prăpădi.

De asemenea, excepţionale sunt sfaturile Anastasiei despre cum să ne creştem copiii fără a-i oprima prin stereotipii de comportament adult. Este necesar - spune ea - să încetăm să le violăm sufletele cu dogma noastră. Ne învaţă cum să ajutăm copiii să manifeste Scânteia Divină şi cum să înţeleagă Esenţa Vieţii în Adevăr, Bucurie şi Iubire. Anastasia accentuează marea responsabilitate a părinţilor, care trebuie să creeze pentru copiii lor un special Spaţiu de Iubire care este favorabil creşterii şi dezvoltării lor. Toţi părinţii - zice ea - ar trebui să dea copiilor un cadou: un Spaţiu de Iubire la fel de minunat ca pântecele

Page 5: Cine e Anastasia

matern. Doar acolo pot copiii şi viitorul lor să devină fericiţi. În Spaţiul de Iubire creat pe pământul lăsat de părinţii ei, Anastasia îşi creşte acum propriul fiu: micul Vladimir, fructul iubirii sale pentru Megre. Băieţelul este protejat şi îngrijit de o Ursoaică şi o Lupoaică. Gâzele şi firele de iarbă se joacă cu el şi bătrânul şi mândrul Vultur îl ridică sus-sus în ceruri, dând posibilitatea micii făpturi umane să îmbrăţişeze Mama Pământ cu sufletul, la fel cum micuţa Anastasia a făcut-o, copil fiind. Sfatul Anastasiei cu privire la creşterea copiilor este acum pus în practică în şcoli noi care au fost întemeiate în Rusia. Copiii din aceste şcoli sunt neobişnuit de deştepţi şi plini de lumină. Privirea lor e luminoasă. Ei ştiu deja cum se lucrează cu Raza de Lumină - Raza Anastasia, - o numesc ei. Aceşti copii percep cu inima visul Anastasiei:

Fiecare om ar trebui să-şi creeze un mic Spaţiu de Iubire în jurul lui. Dacă toată lumea înţelege şi crează astfel de spaţii, tot Pământul va deveni un punct luminos de

iubire în Univers, aşa cum El a dorit să fie.

Şi în asta constă menirea fiecărei fiinţe umane... Aceşti copii ai viitorului vor creşte şi se vor răspândi pe tot Pământul, creând oaze ale acestui Spaţiu de Iubire şi, până la

urmă, toată planeta se va umple cu ele.

A treia carte a lui Megre, numită Spaţiul de Iubire, conţine alte informaţii extrem de interesante despre monumentele megalitice din trecut, dolmenele, care se găsesc pe tot cuprinsul globului. În Rusia sunt foarte numeroase în Caucazul de Nord. Multă lume credea că acestea sunt camere mortuare antice. Dar Anastasia le numeşte sanctuare chiar mai importante decât piramidele egiptene în ceea ce priveşte eficienţa de contact cu Intelectul Universal. Cu mii de ani în urmă, persoane încă în viaţă, care puteau înţelege înţelepciunea Universului, mergeau în aceste camere să moară. Anastasia spune că, de fapt, ele intrau în meditaţie eternă şi acolo - în totală izolare, cu toate simţurile deconectate - ele atingeau stări de comunicare perfectă cu Intelectul Universal, înţelegând multe fenomene şi acţiuni ale oamenilor vii. Cel mai important lucru pentru aceşti meditatori din dolmene era să-şi transmită informaţia contemporanilor şi generaţiilor viitoare. Acest spirit de înţelepciune încă mai dăinuie în dolmene şi azi, toată lumea poate să vină la ele şi poate primi sfaturi şi răspunsuri la întrebările puse. Astfel, un alt vis al Anastasiei se împlineşte astăzi, lumea întorcându-se la înţelepciunea generaţiilor de înaintaşi, prin aceasta având posibilitatea să intre în contact cu Intelectul Universal. Sute de oameni din diferite părţi ale Rusiei şi chiar din afară, vizitează dolmenele situate pe coasta caucaziană a Mării Negre. Mulţi dintre aceştia au auzit despre dolmene de la Anastasia, prin cărţile lui Megre. Deci, acesta este fenomenul Anastasia care a afectat Rusia atât de recent. Cititorii pot decide pentru ei înşişi dacă este adevărat sau nu, dar mulţi oameni din toată lumea cred în existenţa Anastasiei. Şi mulţi dintre ei o privesc ca pe o înaltă încarnare a Aspectului Divin Feminin.

din articolul Irinei Sutokskaya, - Anastasia.

Page 6: Cine e Anastasia