CIE Becești

Profesoară

Apreutesei L.G.

„Şi chiar când cântece nu am,

Eu sunt poetul acestui neam”

(serată consacrată lui Grigore Vieru)

Decorul:Pe scenă, în dreapta , se află o masă cu portretul lui Gr. Vieru şi o lumânare aprinsă. Pe perete e afişat motoul activităţii; pe stand, o expoziţie de cărţi,citate, fotografii şi alte materiale referitoare la opera poetului.

Prezentatorul 1:

- A căzut o stea...Steaua neamului;Care a ştiut dulcele şi –Amarul.A dispărut Marele PoetCare a cântat mama, plaiul,Cu visul de a se deschide cerul...

Prezentatorul 2:

-Şi cerul s-a deschis şi l-a luat...

L-a luat alături de Eminescu,

L-a luat, ca împreună, peste vremuri,

Să lucească fără moarte

Şi să ne vegheze naţiunea...

Prezentatorul 3:

Spune-i, mamă îndurerată, spune-i lui Dumnezeu

că visul lui n-a murit,

Spune-i, maică, că noi îi vom duce opera peste veacuri...

O elevă se apropie de portret şi, punând o floare, recită:

Lipseşti dintre lumine

Dar nu lipseşti din mine,

Lipseştide la fereastră,

Dar nu din limba noastră,

Plecat deeşti în moarte

Aproape, nu departe...

Alt elev ia o carte de pe stand , priveşte la copii, apoi spre sală şi recită:

Să ne fie sfântă cartea

Pe care ne-a lăsat-o Poetul,

Căci numai cu carte şi înţelepciune

Von avea un viitor,

Şi neamul va ajunge zile bune.

Prezentatorul 4:

Stimaţi spectatori! Ne-am adunat să-i cinstim memoria, să aprindem o lumânare şi să ne rugăm pentru el şi pentru sufletele noastre, ne –am adunat să-i mărturisim că opera pe care ne-a lăsat-o la căpătâi, nu o vom închide niciodată.

Prezentatorul1:

- Acest spectacol e expresia dragostei pentru Omul şi Poetul Gr.Vieru. Poezia lui reprezintă sinteza artei cuvântului de o aleasă cultură spirituală.

Prezentatorul 2:-Profunzimea şi dramatismul tulburător, naturaleţea şi melodicitatea folclorică îmbinate cu un neobişnuit dar de a pătrunde în tainele sufletului uman, îi asigură poeziei lui Grigore Vieru popularitate în rândurile cititorilor mari şi mici. Prezentatorul 3: -Opera lui Grigore Vieru a devenit sinonim cu mama , Patria, credinţa, copilăria, casa părintească, cu istoria şi credinţa acestui neam, natura pitorească a plaiului nostru mioritic. Prezentatorul 4:

- A îceput a scrie de mic.Rămânând singur acasă, vorbea cu zarzărul din faţa casei.La prima vedere poeziele lui sunt simple, dar câtă profunzime! Se recită pe roluri poezia „Formular”. Prezentatorul 1:-Venit de la Pererâta Lipcanilor , sat scăldat de apa – vioară, legănat de foşnetul frunzelor şi răcorit de umbrele stejarilor, poetul zicea: Locuiesc la marginea unei iubiri La mijlocul ei trăieşte credinţa mea...

Prezentatorul 2:-Din ţărâna gliei străbune, din patria sufletului, a pornit Poetul. Din casa unde a simţit atingerea veşniciei, caldă şi odihnitoare ca suflarea Mioriţei, casa la care se întorcea cu dor. Se recită poezia „Casa mea”. Prezentatorul 3:-În poeziile lui Vieru e reflectat motivul păcii, el vine din neagra amintire a războiului în care l-a pierdut pe tata. Se recită poezia „Cămaşele”.Prezentatorul 4:-Poezia lui Grigore Vieru respiră dragostea de plai, de mamă.Ea ne duce în codrul cu izvoarele ce au glasul mamei, ne ridică până la cerul cu stelele ce lucesc ca ochii mamei. Mama este simbolul tuturor începuturilor. Se recită poeziile:”Făptura mamei”, „Mâinile mamei”şi„ Cuvântul mama”.Se interpretează cântecul”Drag ne este soarele”. Prezentatorul 1:-Nici Eminescu, nici Creangă, nici Cosbuc n-au cântat cu atâta ardoare Mama care-şi iubeşte fiul ca pe lumina soarelui. Se recită poezia „ Tu eşti un geniu”. Prezentatorul 2:

- Metafora mamei difineşte întreg universul creaţiei vierene. Ea este identificată cu patria , cu limba, cu dreptul sacru de a fiinţa. Se recită poezia „Mamă, tu eşti” Alt elev recită:La noi, pe deal, un bulgărCa pâinea e, ca untu-i,Iar unde grâu nu creşte,Izvorule, tu undui, Plugarule, cu albă cămaşă, care arzi,Tu, domnule al nostru, Ce porţi în cap cununăStrăvechiulSoare ziua,Iar noaptea mândra lună”. Se interpretează cântecul”Am o casă printre ramuri”. Se recită poezia „Ţara mea, Moldova”.Recită un grup de elevi. Sânt multe ţări pe lume, Ce-ncântă şi te-atrag.

Dragule, meleagule,

Duiosul nostru cânt,

Smolitule, truditule,

Frumosul meu pământ!

La noi mai dulice-mi pare

Şi pâinea din ştergar,

Şi apa din izvoare,

Şi-acel cireş amar.

Mai verde e pământul,

Mai scurt e lungul drum,

La noi chiar şi omătul

Mai cald e nu ştiu cum.

Prezentatorul 1:

-Poetul, minunatul mânuitor al verbuluimatern, ne-a îndemnat să iubim versul lui Eminescu, ce şi-a muiat pana în aurul Luciafărului, să vorbim sănătos limba mamei.

Se recită poezia” Tu vii cu Soarele şi Luna”.

Să luminezi al nostru prag.

Avem o vatră, numai una,

Ea poartă numele tău drag- Eminescu!

Tu vii desferecând din hume

Străvechi izvoare de cleştar,

Avem numai un singur nume,

El poartă numele tău clar: Eminescu!

Se interpretează cântecul „Eminescu”.

La zidirea soarelui se ştie

Cerul a muncit o veşnicie...

Prezentatorul 2:

- Limba unui popor este istoria lui.Avem un grai umezi de dor şi de istorie.Un grai cu tâmpla înrourată de truda creatoare.Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieşi.Ea e fiinţă vie. O elevă recită:-O graiule!Oglindă în care ca o vie şi roşie frunză se vede sufletul nostru , diamant şlefuind asprimile zilei , punte bătută cu mărgăritare, murmur astral!spunea poetul. Să vorbim corect limba mamei e o datorie, una din cele sfinte. Se recită poezia „În aceeaşi limbă”. Toşi elevii cântă cîntecul „Pentru ea”. Pentru ea la Putna clopot bate Pentru ea mi-i teamă de păcate...Prezentatorul 3:

Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele tău.Şi cerul cu stele, păzite de greieri, şi al străvechii bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape,

fiindcă iubesc, şi au o taină care le apără.

Prezentatorul 4:

-E taina omeniei săpată în zicerea caldă a graiului matern, lângă care veghiază mama- acest unic verb din limba noastră, care nu îngăduie comparaţii.

Prezentatorul 1:

-A căzut o stea! Steaua Grigore Vieru!

Prezentatorul 2:

-Nu! A urcat la cer un alt Luceafăr ce va dăinui în eternitate. Grigore Vieru s-a înveşnicit prin creaţie, fiind poezia însăşi.

Prezentătorul 3:

- Da! Şi ne-a lăsat un sfânt testament...Se recită:Dragi feciori, pe acest pământ,Nici eu veşnic nu mai sânt,Nu sânt veşnic, voi pleca, Unde voi mă veţi uita, Şi de unde nimeneaNu s-a mai întors cândva.N-am averi să le-mpărţiţi,

Vă las numai visul meu,Care a trudit din greu. Între voi, pe-a vieţii scări Să nu fie supărări, Că zilele pe pământ Aşa de puţine sunt...

Prezentătorul 4:

-A câzut cerul din ochii tăi

Şi s-a fărâmiţat.

A căzut de pe faţa ta soarele

Şi a îngheţat.

Prezentătorul 1:

-Nu-mi ajung ochi să te plâng,

Nici cuvinte nu-mi ajung.

Drumul meu sub cer e scurt,

Drumul tău în pământ e lung.

Încremenit e vântul cel răcoros

Fără cântecele tale,

Căutându-te, s-au tăinuit izvoarele,

Ca un pom doborât însuşi graiul

Parcă se aude căzând.

Doamne, atât de singuri,

Atât de singuri,

N-am fost nicicând!

Toţi interpretează căntecul „Cât trăim”.