clio 1989 - irrd.ro · documentelor cie cu expertiza factorului diplomatic român acreditat în...

INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNEDIN DECEMBRIE 1989

1989An III, nr. 2(6)/2007

Bucureşti 2007

Clio

ColegiulştiinţificalpublicaţiilorI.R.R.D.Academician DanBERINDEIAcademician DinuC.GIURESCUProfesor univ. dr. IoanSCURTUProfesor univ. dr. DumitruMAZILULect. univ. dr. AlexandruOŞCA

ColegiulderedacţieProfesor univ. dr. IonCALAFETEANUConf. univ. dr. MihailANDREESCULect. univ. dr. AlexandruOŞCADanielaOSIACLect. univ. dr. IonBUCUR,responsabildenumăr

Redactor:CarmenRĂDULESCUTehnoredactare:AlinaSTANAbstractulînlimbaenglezăşifranceză:DanielaOSIACşiCristinaSCHOLTZ

Redacţia revistei « Clio 1989 » nu intervine pe textele autorilor. Studiile nepublicate nu se returnează autorilor.

Apărutăîn2007

ISSN1841-6950

I.STUDII

5

EVENIMENTELEINTERNAŢIONALEDINPERIOADA1985-1989

REFLECTATEÎNDOCUMENTELECENTRULUIDEINFORMAŢIIEXTERNE

(C.I.E.)

Dr.ConstantinBUCHET

Analiza percepţiei instituţionale a relaţiilor internaţionale în perioada finală a Războiului Rece rămâne o temă constantă pentru scrisul istoric şi reflexia politologică în sistemul ştiinţelor sociale contemporane. Mai mult, abordarea acestor teme ale politicii mondiale dominate de disputa Est-Vest (fundamentată de bipolaritatea opozabilă dintre « imperiul răului »1 -Uniunea Sovietică şi « soldatul democraţiei liberale »2 -S.U.A.) prin prisma surselor documentare ale aparatului de informaţii externe al fostei Securităţi, reprezintă o cercetare istorică critică provocatoare. Arcul temporal 1985-1989 descrie o serie de momente importante în decomunizarea Europei de Est, destinderea progresivă a cursei înarmărilor şi a relaţiilor directe dintre superputerile sistemului mondial, S.U.A. şi U.R.S.S.. Cercetând acest context de istorie recentă a raporturilor instituţionale internaţionale, am crezut că o analiză asupra manierei de reflectare a transformărilor din arhitectura politico-statală mondială (power politics - politică de putere) ar reprezenta un demers ştiinţific binevenit, dar şi util. Desigur, în evaluarea acestor aprecieri generate de ofiţerii Centrului de Informaţii Externe3, documentele aflate în custodia C.N.S.A.S. (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) reprezintă un izvor documentar esenţial pentru a cristaliza percepţia factorilor de decizie, a centrelor instituţionale ale României din perioada 1985-1989 asupra dinamicii internaţionale. Pentru reflectarea rolului D.I.E./C.I.E. în sistemul instituţional al regimului comunist, istoriografia română are câteva contribuţii prin lucrările lui Mihai Pelin (Culisele spionajului românesc D.I.E. [1955-1980]), Bucureşti, Evenimentul Românesc, 1997 ; Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie politică, Bucureşti, 2003), analist care a utilizat fonduri din arhiva S.R.I..

6

Un istoric consacrat pentru cercetarea evoluţiei serviciilor secrete din ţara noastră, Cristian Troncotă a analizat structurile, acţiunile de poliţie politică şi informativ-operative ale fostei Securităţi în câteva lucrări de referinţă pentru paradigma serviciului de informaţii externe din perioada comunistă.4 În registrul contribuţiilor asupra evoluţiei dinamicii operativ–informativ externe din era comunistă a ţării noastre sunt de referinţă studiile cercetătorilor de la C.N.S.A.S.5, profilaţi pe aprofundarea acestei teme de cercetare istorică şi politologică. Din perspectiva publicării materialului de arhivă creat de fosta Securitate sunt necesare istoriile documentare6, care ne oferă o microistorie a societăţii româneşti prin prisma agresării sale de către activităţile organelor de represiune şi urmărire informativă. Utile – dar privite cu circumspecţie şi spirit critic datorită abordării subiective –sunt pentru cercetarea împletirii poliţiei politice şi spionaj în activitatea D.I.E./C.I.E şi volumele de memorialistică scrise de foşti lideri ai aparatului de Securitate sau înalţi ofiţeri superiori7. Pe problematica studiilor asupra structurii de spionaj a României comuniste, cercetările au proliferat într-un ritm moderat, datorită precarităţii documentării în arhivele fostelor structuri de informaţii externe prerevoluţionare, în special fondurile D.I.E./C.I.E. Interacţiunile dintre serviciile de informaţii est-europene comuniste–printre care şi componenta externă a Securităţii – şi K.G.B. au fost cercetate de o serie de analişti care au oferit cercetări de referinţă în acest domeniu de investigaţie8. Am încercat să surprindem în tipologia documentelor specifice C.I.E. enumerate mai sus, nu atât aspectele de propagandă (reliefate de sintagma «politica ţărilor imperialiste », « promovarea în străinătate a operelor politice ale lui Nicolae Ceauşescu»), sau cele de poliţie politică (urmărirea informativă a « vocilor incomode » pentru regimul comunist, supravegherea emigraţiei sau coloniilor româneşti din străinătate). În dinamica cercetării de arhivă şi a evaluării critice a documentelor create de C.I.E. (dimensiunile operative) am urmărit cu precădere aspectele informative care evaluau situaţia internă şi politica statală a spaţiului de referinţă est-vest european sau nord-american. Ne-a interesat dacă aceste analize ale ofiţerilor de informaţii din exterior şi referinţele de spaţiu au surprins reacţiile statelor socialiste sau politica marilor centre de putere ale sistemului mondial (S.U.A., U.R.S.S., Marea Britanie, Franţa, R. F. Germania, Italia). Pentru a preciza mai bine evaluarea informativă

EVENIMENTELE INTERNAŢIONALE (1985-1989)

7

a realităţilor politice, sunt utile şi materialele de arhivă ale fostei Direcţii a IV-a de Contrainformaţii Militare şi Direcţiei de Informaţii Militare, care cuprind reacţii, poziţii ale ataşaţilor militari est-europeni sau occidentali. În fapt, istoriografia românească a produs o valoroasă contribuţie pentru analiza proceselor de putere şi fenomenelor politico-militare din perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale9, depeşele militare fiind un adevărat barometru pentru evenimente ca Anschluss-ul, criza sudetă, agresiunea Wermachtului asupra Poloniei, invazia şi colapsul militar al Franţei (mai iunie 1940). Interesant şi demn de urmărit pentru problema cercetată este acţiunea de coroborare a documentelor CIE cu expertiza factorului diplomatic român acreditat în capitalele vecine şi occidentale, situaţie reflectată într-o lucrare singulară10, cu focalizare pe schimbările geopolitice şi de sistem societal din anul revoluţionar 1989. Documentele create de fostul aparat de informaţii externe al României anilor ‘80 – reprezentate de materialul arhivistic al Centrului de Informaţii Externe/C.I.E. –reprezintă încă o « terra incognita » pentru analiza istorică şi cercetarea politologică din ţara noastră. Procedura de declasificare a acestor documente s-a accelerat progresiv în perioada 2004-2006 prin comisiile mixte de lucru formate – în temeiul Legii 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, ca poliţie politică – din deţinătorul de arhivă, Serviciul de Informaţii Externe şi Colegiul C.N.S.A.S. Tipologia specifică dosarelor create de către C.I.E. se defineşte prin următoarea taxonomie : 1. dosare de spaţiu care cuprind acţiunile operativ - informative desfăşurate de organele de informaţii externe atât în zona necomunizată ( S.U.A., Canada, Statele Vest-europene, ţările latino-americane, actorii Africii Negre sau ai Maghrebului, Japonia, India), cât şi în „lagărul socialist” ( cu monitorizarea efectivă a celebrei unităţi U.M. 0110), cu focalizare pe U.R.S.S., R. P. Ungară, R.S. Cehoslovacă. R. D. G., R. P. Polonă, R. S. F. Iugoslavia, R. P. Bulgaria, Albania, R. P. Chineză, R.D Vietnam; 2. dosare de problemă care se structurau prin urmărirea/supravegherea informativă a emigraţiei şi coloniilor româneşti din străinătate sau monitorizarea cetăţenilor aflaţi în interes de serviciu în afara graniţelor ţării ( acţiunea « Atlas ») ; 3. dosare de obiectiv cu referinţă la activitatea unor anumite instituţii din « lumea liberă », posturi de radio occidentale care analizau procesele politice din Răsăritul continentului sovietizat postbelic, partide politice, corpul diplomatic, centre de cercetare, firme ; 4. dosare de corespondenţă definite prin documente trimise de « Centrală » rezidenţilor din capitalele continentale ; 5. dosare organizatorice

CONSTANTIN BUCHET

8

structurate pe câteva tipuri de acte ca ordinele de misiune11, rapoarte de culegere a informaţiilor tehnico-ştiinţifice (T.S.), scrisori, note, sinteze pentru conducerea C.I.E.. Dosarele de spaţiu (U.R.S.S., R. P. Ungaria, R.P. Polonă, R.S. Cehoslovacă ş.a.) – care, pe lângă aspectele de poliţie politică, cuprind şi acţiuni de intelligence- „procurarea de informaţii politico-militare”, „obţinerea de date despre invenţiile ştiinţifico-tehnice din ţările capitaliste şi realizările în acest domeniu12” sau probleme de spionaj13 - sunt o resursă documentară importantă pentru a preciza natura exactă a informaţiei transmise de agenţii C.I.E. despre evoluţiile regionale unde erau arondaţi şi gradul de viciere ideologică a materialelor informative raportate Centrului de Informaţii Externe al D.S.S. ( Departamentul Securităţii Statului). Această constantă analitică este importantă, deoarece urmăreşte un atribut esenţial al activităţii de informaţii care trebuie să reflecte realitatea procesului evaluat, fără o cosmetizare subiectivă - politică, ideologică, mentală, axiologică- care poate denatura evoluţiile cercetate sub unghiul unei aprecieri individuale, „ aşa am vrea noi arate realitatea”. Pentru a configura disputa strategică dintre cele două blocuri ale lumii- Războiului Rece şi evaluarea poziţiilor politico-militare ale statelor est-europene în sistemul de securitate internaţional al anilor 1985-1989-, de referinţă pentru o cercetare amănunţătă a mediului strategic european este eminenta contribuţie Romania and the Warsaw Pact, 1955-1989, vol I-II, document reader compiled by Mircea Munteanu, translations by Cornel Ban and Mircea Munteanu, Bucharest, 2002. Reconfigurarea mediului internaţional al deceniului opt din secolul trecut a fost concepută temeinic de către Ioan Scurtu, Revoluţia română din decembrie 1989 în context internaţional, Bucureşti, 2006 şi Alesandru Duţu, Revoluţia din decembrie 1989. Cronologie, Bucureşti, 200614. Istoriografia est-europeană asupra serviciilor de informaţii comuniste a fost înfloritoare, iar despre activitatea externă a acestora există o serie de contribuţii cunoscute fundamentate interdisciplinar ( istorie politică, sociologie, politologie) în Cehia15, Ungaria16, Polonia17, Germania18. Evoluţia relaţiilor internaţionale din perioada 1985-1989 se subscrie principiului bipolarităţii politico-militare Est-Vest şi condominiului hegemonic sovieto-american, cu menţiunea că UR.S.S. devine o „Voltă Superioară cu arme nucleare”19, pierzând competiţia pentru armament strategic datorită programului Iniţiativa de Apărare Strategică – „Războiul Stelelor” – demers iniţiat de preşedintele S.U.A., Ronald Reagan.


9

Încercarea lui Mihail Gorbaciov de a salva la „firul ierbii” „imperiul răului” –cum a fost definită imagologic UR.S.S. de către Ronald Reagan –prin politicile interne de glasnosti (transparenţă comunicaţională a statului şi partidului către societatea sovietică) şi perostroika (restructurarea mamutului birocratic sovietic şi eficientizarea performanţei manageriale publice), a fost sortită unui eşec istoric. În statele vecine României, spre exemplu în Ungaria, opoziţia democratică, cum ar fi cercul “Viitorul” a forţat desfăşurarea unor alegeri parlamentare (8 iunie 1985), iar în 1987 această formaţiune civico-politică îi cerea lui Kádár Janos « să plece ».20 Ţara noastră a cunoscut forme de protest la nivelul primei jumătăţi a deceniului ’80, cu precădere în bazinele miniere, în 1981, regiunea Văii Motrului, iar în 1983 greva de la mina Borşa a tensionat zona mineritului maramureşan.21 La nivelul convulsiilor politice din vârful eşichierului politic comunist, consemnăm tentativa de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu de grupului generalului Ion Ioniţă, în 1984, cu prilejul vizitei acestuia în R.F. Germania.22 În arhitectura relaţiilor cu democraţiile occidentale latine, România ocupă un rol din ce în ce mai periferic datorită temei « drepturilor omului », stipulată prin Actul final de la Helsinki (1975), austerităţii economice interne, resurecţiei poliţiei politice, strategiei sistematizării rurale şi a demolării bisericilor incluse în patrimoniul istoric. Perioada 1985-1989 cuprinde contacte la amplitudine medie ale palierelor de politică externă (preşedintele statului, Ministerul de Externe, « diplomaţia de partid », diplomaţia parlamentară) cu « axa latină » a Comunităţii Economice Europene : Lisabona-Madrid-Paris, deşi în cele trei state erau la putere administraţii socialiste. Astfel, pe relaţia cu Portugalia înregistrăm doar o primire a ministrului de Externe, Ştefan Andrei, la premierul lusitan, Mario Soares, şi la preşedintele António Ramallo Eanes (februarie 1985) pe intervalul cercetat, iar în ceea ce priveşte cealaltă ţară iberică, contactele la nivel înalt s-au redus la prima vizită a unui şef de stat spaniol, regele Juan Carlos, în România (mai 1985).23 Scăderea de temperatură a relaţiilor franco-române în anii ‘80 a fost determinată de sprijinul administraţiei Mitterrand pentru gorbaciovism şi ideea « Casei comune » a Europei - proiecte respinse doctrinar şi politic de Nicolae Ceauşescu - dezvoltării strategiei de apărare a « drepturilor omului » (ca principiu continental) de către diplomaţia de la Quai d’Orsay, sau sprijinirea operaţiunii « Villages Roumaines ».

CONSTANTIN BUCHET

10

Pe de altă parte, remarcăm şi o activare a potenţialului revizionist al emigraţiei ungare din Hexagon şi conexiunile acesteia pe acest subiect cu lideri comunişti reformatori sau conducerea structurilor partidiste necomuniste (Orbán Viktor). Pe nivelul superior al relaţiilor oficiale cu Franţa, înregistrăm doar o vizită a ministrului de externe, Ştefan Andrei, (12-15 mai 1984), la Paris, unde a avut întâlniri cu François Mitterrand, preşedintele Republicii, cu Charles Hernu, ministrul Apărării Naţionale24 şi Jacques Chirac, primarul Parisului, preşedintele partidului Adunarea pentru Republică. Potenţialul relaţiilor cu Parisul s-a diminuat considerabil faţă de deceniul şapte, deşi s-a spus că Nicolae Ceauşescu a susţinut campania candidatului socialist, François Mitterrand cu 400.000 de dolari, după defecţiunea ofiţerului Matei Haiducu în Franţa, Securitatea a acţionat dur în mediul românesc de aici, moment care l-a determinat pe şeful de la Elysée să califice C.I.E. drept o « bandă de asasini ».25 De asemenea, personalul diplomatic acreditat la Bucureşti emitea poziţii critice la adresa regimului Ceauşescu, iar în acest registru menţionăm reacţiile verbale ale ambasadorului Michael Rougagnou, cu ocazia zilei naţionale a României, 23 august. Astfel, la sărbătorirea din 1984 a « revoluţiei antiimperialiste şi antifasciste », o notă întocmită de ofiţerii C.I.E. din cadrul Departamentului Securităţii Statului specifica următoarele aspecte : «ambasadorul Franţei, Michel Rougagnou, în prezenţa ministrului secretar de Stat la Ministerul Relaţiilor externe, Jean Michel Bayiete, şef al delegaţiei guvernamentale franceze, care a participat la festivităţile organizate în cinstea zilei de 23 august, în timp ce asista în tribună la parada militară şi la demonstraţia oamenilor muncii, a făcut afirmaţii necorespunzătoare, comentând cu foarte multă ironie, începând de la tehnica militară, la demonstraţia oamenilor muncii şi încheind cu oamenii din serviciul de ordine. Singurele comentarii pozitive au fost făcute la adresa şi în special a gimnastelor (n.n. România nu a boicotat Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984). Comentariile cele mai ironice s-au referit la tablourile cu portretul comandatului suprem şi al tovarăşei Elena Ceauşescu, la metodele dure de conducere, de dictatură imprimate şi prin militarizarea şi pasul cadenţat al tuturor formaţiunilor, inclusiv la femei, tineret şi copii, la abundenţa de cifre, grafice şi panouri, care nu ar fi reale. Reprezentantul partidului Adunarea pentru Republică din Franţa (n.n. în orientare de dreapta, pro-gaullist), care se afla în tribună şi a auzit aceste


11

comentarii, a afirmat faţă de interpretul român că se simte jenat, ca francez, de comentariile neavenite ale ambasadorului ţării sale şi că va informa conducerea partidului său despre comportarea ambasadorului.26 Considerăm necesar să subliniem că, din structura delegaţiilor străine prezente la Bucureşti, cu ocazia zilei de 23 august 1984, singura reprezentanţă occidentală (vest-europeană/nord-americană), a fost aceea a Franţei, printr-un demnitar de rang secund, prin persoana Secretarului de Stat la Ministerul Relaţiilor Externe al Republicii Franceze. La rigoare, pentru a evidenţia amplitudinea interferenţelor politico-diplomatice la nivel înalt româno-franceze în perioada studiată, putem menţiona că preşedintele francez, fruntaşul socialist François Mitterrand, nu a avut nici o convorbire cu Nicolae Ceauşescu, nici la Bucureşti, nici la Paris (doar în 1984, conducătorului de la Palatul Elysée i s-a înmânat un mesaj despre conţinutul relaţiilor bilaterale şi problemele securităţii europene, de către vicepreşedintele Consiliului de Stat, Manea Mănescu). Analiza vieţii politice europene (structurată pe câteva teme principale : dinamica comunităţii continentale C.E.E. – Comunitatea Economică Europeană, relaţiile euroatlantice, problema rachetelor cu rază medie de acţiune, raporturile U.R.S.S. cu statele occidentale) prin prisma cercetării documentelor create de fostele reprezentanţe C.I.E. din străinătate ne oferă şi informaţii interesant depre evoluţii internaţionale. Rapoartele, notele-sinteză şi scrisorile operative pregătite de ofiţerii acoperiţi, reuniţi în grupe de acţiune pe scheletul fostei Brigăzi U (desfiinţată după defectarea lui I.M.Pacepa, în 1978), reorganizată pe spaţiul Europei de Vest, sub forma U.M. 0101, sunt câteva noutăţi documentare în analiza istorică.O serie de documente din arhiva C.I.E. sunt reprezentate de informaţiile constituite prin utilizarea surselor deschise - mass media - şi surselor secrete de către Brigada ZI, care întocmea sintezele sau buletinele de informaţii, care erau remise factorilor de conducere guvernamentali sau şefului statului. Ca studiu de caz, relaţiile sovieto-vest-germane au fost relativ calme în timpul ultimului mandat al fruntaşului socialist Helmuth Schmidt (1980-1982), guvernare social-liberală bazată pe cooperarea dintre Partidul Social Democrat (S.P.D.) şi Partidul Liberal, executiv creat ca rezultat al înfrângerii dreptei conservatoare UCD/UCS, reprezentată de carismaticul lider bavarez, Franz Joseph Strauss. Încordarea în dialogul politic Bonn-Kremlin s-a datorat deciziei N.A.T.O. de «înarmare suplimentară» (R.F.G. a cunoscut o amplă mişcare de protest

CONSTANTIN BUCHET

12

împotriva acestei măsuri), strategie pe care H. Schmidt a susţinut-o, în pofida unei opoziţii consistente a propriului partid. Dar spre deosebire Franz Josef Strauss - s-a încercat compromiterea lui prin K.G.B. printr-o agentă HVA (Serviciul de Informaţii Externe al R.D.G.), Inge Goliath,27 secretară a Comisiei de politică externă a Uniunii Creştin–Democrate, prin dezinformarea lansată că preşedintele catolic bavarez era legat de neonazism - urmaşul lui Willy Brand în leadership-ul stângii vest-germane urmărea o autonomie energetică a Europei prin transferul gazului siberian, strategie criticată de administraţia Reagan. Preocupaţi de această temă, agenţii C.I.E. de pe spaţiul german pregăteau un document asupra relaţiilor sovieto-germane în timpul erei Cernenko şi după doi ani ai administraţiei Kohl, de orientare creştin- democrată. Astfel, o unitate C.I.E. specializată pe analiza spaţiului vest-european a structurat tematic o Notă privind relaţiile dintre U.R.S.S. şi R.F.G., datată 21 decembrie 1984, după sfârşitul epocii sovietice personalizate de secretarul general al P.C.U.S., Iuri Andropov, şi începuturile politicii reunificării concepute de cancelarul Helmuth Kohl. Documentul - bazat pe datele deţinute de acest compartiment al centralei de informaţii externe a Departamentului Securităţii Statului - evalua situaţia interferenţelor dintre cele două centre de putere ale lumii Războiului Rece prin ideea că : « în relaţiile politice cu U.R.S.S., R.F.G. este acuzată că promovează o politică revanşardă (un atac de acest fel a avut loc şi în cadrul dezbaterilor conferinţei pentru măsuri de încredere, securitate şi dezarmare, care se desfăşoară la Stockholm) ».28 „Poziţia revanşardă” precizată de documentul C.I.E. se referă la politica de „Anschluss” a lui Helmuth Kohl, prin care unificarea este receptată ca o anexiune şi nu ca o unire a două ansambluri egale şi autonome29 (R.F.G. şi R.D.G.). Analiza referenţilor de spaţiu de la C.I.E. încearcă să sublinieze că încrederea Bonn-ului de „a promova o politică de deschidere şi apropiere faţă de R.D.G. ar periclita strategia sovietică în domeniul politicii externe”, ceea ce reprezenta o realitate, deoarece Kremlinul condus de I. Andropov şi K. U. Cernenko se opunea chestiunii unificării germane printr-un dialog susţinut intergerman între două entităţi statale (zweistaatlichkeit).30 Documente ale „centrului” K.G.B. de la Karlhorst prezentau contacte ale liderului P.S.U.G., Erich Honecker, cu oficiali ai S.P.D., prin care acesta le propunea - în 1978 - anularea unor restricţii de călătorie între R.F.G. şi R.D.G.


13

Problematica unificării - deschisă dezbaterii în mediul german – cu rădăcini în anii 197031, a provocat reacţii atât în rândul intelectualilor de dreapta, cât şi în cadrul partizanilor stângii din R.F.G. În contextul alterării relaţiei sovieto-germane din timpul mandatelor Andropov-Cernenko, unul dintre oamenii de spirit care au sprijinit destinderea germană şi Ostpolitik, scriitorul Günter Grass32 critica poziţia rigidă a Kremlinului postbrejenevian, dominat mental de cunoscuta „doctrină a suveranităţii limitate” pentru tipul de socialism construit de fiecare fostă „democraţie populară”. Deşi regimul Ceauşescu s-a opus cunoscutei „doctrine Brejnev”, România nu s-a preocupat de chestiunea reunificării germane, datorită relaţiei excelente cu R.D.G., condusă de Erich Honecker şi a unei strategii politico-diplomatice „formale” faţă de R.F.G. (a se vedea punctajul întâlnirilor descrise la tema interferenţe statale dintre Bucureşti şi Bonn), proces diminuat simţitor de către spiritul „convenţiilor de reîntregire a familiilor germane”, încheiate în 1974, 1978, şi 198333 (care aduceau prin planul „HERMES” în contul Gospodăriei de Partid, 32 de milioane de mărci anual, în cote de câte opt milioane D.M. trimestrial).Tabloul relaţiilor româno-est-germane a avut o dimensiune cooperantă constantă în intervalul cronologic 1985-1989,34 aserţiune întărită de vizitele dese la nivel înalt (1985 – sesiunea a XI-a a Comisiei Interguvernamentale de Colaborare Economică şi Tehnico-Ştiinţifică, urmată de convorbiri între Gheorghe Oprea, membru al C. P. Ex. şi Erich Honecker, Willi Stoph, preşedintele Consiliului de Stat; vizita la Berlin a preşedintelui C.S.P., Ştefan Bârlea pentru coordonarea planurilor comune pe perioada 1985-1990; primirea de către Nicolae Ceauşescu a lui Günter Kleiber; vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al R.D.G.; întâlnirea dintre preşedintele român şi Horst Sindermann, şeful Camerei Populare; vizita în ţara noastră a lui Gerhard Schürer, preşedintele Comisiei de Stat a Planificării; 1986 – turneul la Bucureşti al lui Egon Krenz, secretar al C.C. al Partidului Socialist Unit din Germania; a doua consfătuire politică cu Berlinul răsăritean, reprezentat de Günter Kleiber; 1987 – convorbiri ministeriale C. Dăscălescu – Willi Stoph, preşedintele Consiliului de Miniştri al R.D.G.; reuniunea liderilor de partid – P.C.R. şi P.S.U.G.- la Bucureşti; întâlnire în capitala Germaniei democrate între Gheorghe Oprea, primviceprim-ministru şi Willi Stoph, preşedintele Consiliului de Miniştri al R.D.G.; 1988 – primirea ministrului Apărării Naţionale, general Vasile Milea, de către secretarul general al P.S.U. German, Erich Honecker; vizita de lucru a lui N. Ceauşescu în R.D.G; 1989 - participarea secretarului general al P.C.R. la festivităţile legate de a 40-a aniversare a proclamării R.D.G.).

CONSTANTIN BUCHET

14

Deşi conţinutul raporturilor bilaterale cu Germania răsăriteană a avut o expresie politică înaltă, frontul informativ deschis de Securitate şi STASI a înregistrat tensiuni şi suspiciuni între cele două servicii de informaţii comuniste. Orientarea externă în munca informativă a celor două structuri de informaţii comuniste (cu rol de poliţie-politică în apărarea regimurilor Honecker şi Ceauşescu) era diferită; în timp ce STASI era parte a unui sistem informativ bazat pe o cartotecă comună la Lubianka, sediul K.G.B., Securitatea a conţinut în structura sa U.M. 0920 (ulterior U.M. 0110) cu profil de contraspionaj pe statele socialiste.35 Securitatea, în general şi C.I.E., în mod special, considerau serviciile de informaţii ale fostelor „democraţii populare” est-europene ca adversare şi nu partenere pe „piaţa informaţiilor” Războiului Rece. Potenţialul contrainformativ al unităţii de supraveghere a structurilor de spionaj ale statelor comuniste a fost cristalizat pe paradigma germană în jurul „Compartimentului anti-STASI”, al Serviciului IV din C.I.E. Acest nucleu operativ era redus la trei ofiţeri şi îl avea comandant pe maiorul Ioan Rusan, dar mijloacele de tehnică operativă erau concentrate pe „ruşi şi unguri”.36 În replică, H.V.A. (Serviciul de Informaţii Externe al R.D.G.), condus de generalul Markus Wolf, „Mişa”37 puncta spaţiul informativ al României prin „surse” la nivel înalt din aparatul central de partid ca - E Eisenburger38 – sau studenţi şi diplomaţi care îşi desfăşurau activitatea la Bucureşti, iar unele din informaţiile strânse erau livrate Direcţiei Generale Unu a K.G.B. (Direcţia de Informaţii Externe), Departamentul 11 ”Legături cu ţările socialiste”.39 Mai mult, antagonismul „socialist” pe frontul informaţiilor s-a reliefat şi pe aliniamentul militar, datorită supravegherii reciproce dintre Direcţia de Informaţii Militare (D.I.M.), G.R.U. şi Biroul de Informaţii al armatei est-germane. Rivalităţile dintre cele trei structuri au fost reliefate în anii ‘90 de către conducătorii D.I.M., vice-amiralul Ştefan Dinu şi general de divizie (r) Marin Pancea.40 Reflectarea temei germane (sub unghiul chestiunii interferenţelor R.D.G.-R.F.G. sau a reunificării) în raporturile Bonn-Washington a fost grevată în perioada „triumviratului” Brejnev-Andropov-Cernenko de analizele de spaţiu ale K.G.B. În acest sens, la sfârşitul anilor ’70, şeful informaţiilor externe, Vladimir Aleksandrovici Kriucikov (1974-1988, preşedinte al K.G.B. în perioada 1988-


15

1991) transmitea rezidenţei sovietice de la Karlhorst: „activitatea împotriva Germaniei occidentale capătă o importanţă şi mai mare în contextul actual, ca urmare a creşterii potenţialului ei economic, precum şi a influenţei ei în rezolvarea unor probleme internaţionale stringente. Atât din punct de vedere economic, cât şi militar, Republica Federală Germania este principala putere vest-europeană capitalistă. Totodată, reprezintă cel mai mare cap de pod strategic al N.A.T.O., unde poate fi observată o concentrare semnificativă a forţei militare a adversarului, ponderea numerică totală a forţelor aliaţilor occidentali (inclusiv Bundeswehr) se cifrează la circa un milion de oameni în ţară. Această situaţie deosebeşte R.F.G. de celelalte state capitaliste europene şi face din ea cea mai importantă componentă a blocului militar. În R.F.G., cercetările ştiinţifice militare în domeniul energiei atomice, aviaţiei, construcţiei de rachete, electronicii, chimiei şi biologiei sunt continuate în mod intensiv”.41

Această adevărată directivă concepută şi emisă de către V. Kriucikov se adăuga la un spionaj sovietic industrial agresiv împotriva R.F.G. (prin linia X a K.G.B. s-au penetrat informativ firmele Bayer, Messerschmidt şi Thyssen), unde U.R.S.S. a fost ajutată de serviciile de spionaj aliate, H.V.A. german şi StB (Securitatea cehoslovacă). România anilor ’80 nu a mai avut relaţiile excelente cu RFG din anii ’60 (când Bucureştii au fost o componentă activă în strategia politicii răsăritene-Ostpolitik, concepută de Willy Brandt, după stabilirea raporturilor diplomatice cu Bonnul). În perioada conducerii Partidului Social-Democrat German (SPD) de către Oscar Lafontaine, acesta nu a vizitat România, iar la nivelul delegaţiilor parlamentare prezente în ţara noastră structura acestora a fost dominată de reprezentanţii dreptei conservatoare (U.C.D-U.C.S.). Ca amănunt istoric, cancelarul Willy Brandt a vizitat România în perioada 3-7 august 1967, în plină desfăşurare a politicii răsăritene a Bonnului. În fapt, după părerea noastră, regimul Ceauşescu a încercat dezvoltarea unei strategii de nişă în relaţia cu RFG, prin valorificarea interferenţelor active din era Ostpolitik în contextul guvernării Helmuth Kohl, de orientare creştin-democrată. Dar administraţia de dreapta, conservatoare şi tradiţională condusă de H. Kohl nu agrea un parteneriat cu guvernul de la Bucureşti, datorită problemei etnicilor germani care doreau să emigreze în R.F.G., chestiunii drepturilor omului şi legăturilor „conservatoare” ale Bucureştilor cu R.D.G. (după Revoluţia din decembrie, cercurile decidente din perioada post honeckeriană l-au însărcinat,

CONSTANTIN BUCHET

16

la 29 decembrie 1989, pe ambasadorul Herbert Plashke „să relanseze” relaţiile bilaterale prin întâlnirea cu Ion Iliescu, preşedintele CFSN). “Îngheţarea” la vârful executiv al relaţiilor bilaterale este dovedită de faptul că H. Kohl, cancelarul vest-german, nu a vizitat România, iar la 17 decembrie 1988 au fost prezenţi la Bucureşti doar vicecancelarul şi ministrul de Externe, Hans Dietrich Genscher. Este de înţeles că nici preşedintele Richard von Weiszächer nu a răspuns invitaţiei de a vizita ţara noastră. Pe palierul raporturilor guvernamentale la nivel înalt şi al instituţiei prezidenţiale au rămas notabile prin conţinutul dicuţiilor, vizitele din anii ’70 la Bucureşti ale cancelarului socialist Helmuth Schmidt (ianuarie 1978) şi preşedintelui Karl Carstens, când România încă mai era perceptută la Bonn ca un actor promotor al politicii de destindere dintre blocurile politico-militare antagonice conduse de cele două superputeri. Absenţa unui dialog oficial structurat şi concret cu guvernarea creştin – democrată, dar şi diluarea relaţiilor cu social-democraţii, după epoca Brandt - Schmidt, au determinat autorităţile de la Bucureşti să deschidă un nou „front strategic” în mediul politic din RFG şi anume cultivarea la vârf a sistemului decizional bavarez, reprezentat de puternica personalitate a primului ministru al landului catolic din Sudul Germaniei, Franz Joseph Strauss (liderul creştin –social bavarez a vizitat România la 29 ianuarie 1980, 26-27 martie 1981, iar în ianuarie 1986 a primit o delegaţie parlamentară la München), autorităţile de la Bucureşti au cultivat şi politicieni din alt land majoritar catolic –Baden Würtemberg, iar în acest registru putem încadra vizita primului ministru Lothar Spath (1982). Revenind la Franz Ioseph Strauss, acesta apare în câteva monitorizări ale organelor de Securitate, printr-o sursă, „Velescu”, utilizată ca interpret în timpul vizitei din 28-30 noiembrie 1980 a omului politic bavarez. Documentul făcea o radiografie a poziţiilor lui F. J. Strauss faţă de problema etnicilor germani din România, sursa apreciind că premierul Bavariei credea că „guvernul de la Bonn face mult caz propagandistic în problema „emigrării” şi consideră că această problemă trebuie tratată separat. De asemenea, consideră că „elementul german” din România trebuie să rămână „elementul german” şi că trebuie tratate numai cazurile pur umanitare. Emigrarea unor familii atrage după sine noi probleme. Cazuri umanitare sunt după părerea sa părinţi/copii, soţ/soţie, dar nu frate/frate. A prezentat o listă cu rugămintea de a fi analizată ( lista a fost predată de către şeful de cabinet tov. ministru-secreatar de Stat, A. Duma). În anii ’80, organizaţiile etnicilor germani („Asociaţia compatriotică” a saşilor transilvăneni, Asociaţia şvabilor bănăţeni, ambele cu sediul în München,


17

Asociaţia şvabilor dunăreni, Asociaţia nemţilor bucuvineni din Stuttgart, Asociaţia şvabilor sătmăreni cu sediul la Biberbach) au formulat memorii de protest către guvernul german în problema emigraţiei. Revenind la nota analiştilor C.I.E. asupra relaţiilor sovieto-vest-germane în perioada postbrejnevistă, documentul citat indica exact orientarea atlantistă a cabinetului H. Kohl şi tendinţa liderilor sovietici de a discredita guvernul de la Bonn în ochii populaţiei, datorită amplasării eurorachetelor S.U.A. pe teritoriul său.42 Spiritul public german era conectat la demonstraţii socialiste pentru denuclearizare, iar Kremlinul sconta pe o revenire a S.P.D. la putere, schimbare politică care ar fi adus posibile avantaje politice Uniunii Sovietice în problema rachetelor americane instalate în Europa (Pershing 2 şi Cruise). Mai mult, la nivelul mentalului colectiv relaţiile oficiale americano-germane s-au deteriorat în timpul vizitei contestate a preşedintelui Ronald Reagan la Bonn şi la cimitirul militar Bitburg (9 mai 1985). Într-adevăr, după cum s-a arătat mai sus, dorinţa conducerii sovietice s-a concretizat prin trimiterea de mesaje stângii germane, dar şi utilizarea K.G.B. în exploatarea opoziţiei interne faţă de instalarea bazelor americane pentru rachetele cu rază medie de acţiune în R.F.G.43 După venirea la conducerea U.R.S.S. a lui Mihail S. Gorbaciov, K.G.B. nu a păstrat în totalitate concepţia strategică andropoviană, care postula rolul represiv al acesteia în dispozitivul de intervenţie militară descris de doctrina Brejnev, al cărei „spirit” de la 1968 a dominat gândirea liderilor sovietici în perioada 1970-1985. Această reconfigurare pentru abordările continentale ale K.G.B. a fost impulsionată de câştigarea iniţiativei pe spaţiul informativ vest-european, şi acţiunea trebuia să conducă la baze mai bune de negociere pentru factorul politic în discuţiile cu administraţiile principalelor puteri din C.E.E. Pe teatrul confruntării Est-Vest din partea răsăriteană a continentului, structura de informaţii externe a K.G.B. a urmărit susţinerea politicii de putere (power politics) concepută de Gorbaciov care dorea o hegemonie soft asupra fostelor „democraţii populare” prin acceptarea modelului perestroikăi. Sovietismul de tip Gorbaciov a încercat o soluţie de ieşire din arcul de crize generat de brejnevismul târziu (conflictualitatea problemei germane, episodul „Solidarităţii” poloneze) prin discuţii constante cu liderii vest-europeni, remarcându-se sprijinul Kremlinului pentru absorbţia R.D.G. în R.F.G., în „schimbul dividendelor păcii” (Henry Kissinger), adică achitarea facturii reunificării prin împrumuturi masive nerambursabile către Moscova.44

CONSTANTIN BUCHET

18

Retragerea informativă din Europa de Est, în general, şi Germania, în special, i-a dezamăgit pe Markus Wolf şi H.V.A. care ceruseră K.G.B. şi lui M. Gorbaciov să oprească persecuţiile potenţiale împotriva STASI (astfel, s-a sfârşit cea mai eficientă alianţă informativă din timpul Războiului Rece dintre „scutul şi spada” STASI şi aceleaşi insemne simbolice ale C.E.K.A./N.K.V.D./K.G.B). O atenţie deosebită s-a acordat în telegramele operative ale rezidenţilor C.I.E. şi strategiei de politică externă europeană şi atlantică a Franţei (denumită cifrat „Panciu”), dinamicii axei comunitare Paris-Bonn, diplomaţiei atomice a forţei de descurajare nucleară -„force de frappe”- pregătită la Elysée şi Quai d’Orsay. Prin informaţiile obţinute de la diplomaţi occidentali contactaţi la Paris, agentul C.I.E. de pe spaţiul francez, „Gabriel” transmitea centrului o telegrama operativă asupra întâlnirii H. Kohl – F. Mittetrrand, desfăşurată la Baden-Baden (16 ianuarie 1986). Reuniunea bilaterală citată era plasată în contextul „dorinţei Franţei de a participa în caz de conflict la apărarea teritoriului R.F.G. alături de trupele vest-germane”,45 deoarece preşedintele francez F. Mitterrand arătase că ţara sa era „gata să asigure protecţia teritoriului vest-german cu ajutorul rachetelor nucleare tactice”.46 Într-o evaluare exactă a dorinţei Bonnului de impulsionare a „colaborării Franţei cu N.A.T.O. la nivel operaţional şi strategic”, ofiţerul de informaţii externe - referent pe Hexagon – preciza clar că „în concepţia lui H. Kohl alianţa franco-vest-germană nu poate fi în nici un caz o alternativă la umbrela nucleară americană care este decisivă”.47

Peste aproape trei ani de la conceperea acestei analize asupra relaţiei dintre R.F.G. şi Franţa, într-un raport al ambasadorului României la Washington, Ion Stoichici, diplomatul aprecia că viziunea politico-diplomatică a vicecancelarului Hans Dietrich Genscher acorda o mare „importanţă menţinerii N.A.T.O. datorită prezenţei militare sovietice în Europa”.48 Continuând să analizeze sfera tematică a relaţiilor franco-germane, într-o telegramă expediată din „Panciu”, acelaşi „Gabriel” profila conţinutul discuţiilor bilaterale delimitate cu ocazia întâlnirii dintre Jacques Chirac şi Helmuth Kohl, din 17 aprilie 1986.Agentul C.I.E. preciza că „în evoluţia internă din Panciu ( cifrat pentru Franţa n.n.), J. Chirac şi-a impus prietenii în posturi-cheie şi duce o politică mai naţionalistă decât de Gaulle”.49 Anul 1986 a însemnat o implicare constantă a lui J. Chirac, primarul Parisului şi preşedintelui partidului Adunarea pentru Republică în câmpul politicii


19

externe a celei de-a V-a Republici, iar documentul indicat punctează aceste iniţiative: vizita la Beirut („Arieş”), discuţiile cu trimisul american („Vădean”) V. Walters despre bombardamentele asupra Libiei („Tuşnadului”), participarea la reuniunea la nivel, înalt alături de F. Mitterrand din capitala U.R.S.S. („Movila”), negociator în discuţiile asupra compensaţiilor germane („câmpinene”) pentru produsele agricole franceze („panceze”) în schimburile din cadrul „orchestrei” (Comunităţii Economice Europene – C.E.E.), impulsionarea construcţiei satelitului european („brateşan”) EUREKA. Dinamica raporturilor franco -vest-germane a fost surprinsă şi într-un document operativ - din 25 aprilie 1985 - care prezintă contextul întâlnirii F. Mitterrand – H. Kohl, de la Tréves, consacrată „stabilirii modului de acţiune al Panciului (Franţa) şi Câmpinei (R.F.G.), în probleme politice, comerciale şi financiare ce vor fi abordate la Reuniunea celor 7 (G. 7 n.n.)”.50 Nivelul de analiză al materialului operativ-informativ era concentrat pe câteva puncte de reper: poziţie comună franco-germană în „realizarea unui acord antistupină” (antiterorist) unde „în esenţă poziţiile celor doi fruntaşi concordă”. Analizând exact parcursul motorului integrării vest-europene - reprezentat de axa Paris-Bonn - documentul preciza perenitatea colaborării franco-germane „dincolo de schimbarea majorităţii dispecerale (guvernamentale) din Panciu” (Franţa). Iar cei doi lideri politici - dincolo de coloratura lor politică diferită - au vrut să demonstreze că „prietenia pancezo-câmpineană nu este o prietenie între dispecerate, ci este o prietenie între popoare, care rămâne”. Poziţia comună a celor două cancelarii occidentale s-a reliefat şi în problematica reacţiei împotriva terorismului libian („combaterea stupinei”), guvernul german (dispeceratul câmpinean”) expulzând „21 de curieri tuşnădeni” (libieni).51 Tot în planul „corespondenţelor bilaterale”, întâlnirea de la Tréves Kohl-Mitterrand a determinat o strângere a „cooperării tehnologice”, realizarea unei întâlniri culturale la nivel înalt, şi „a pieţei interne brăteşene (europene) în cadrul orchestrei” (C.E.E.).52 Agentul C.I.E. aprecia că „relaţiile sulineano-movilene” (sovieto-suedeze) au fost îngheţate pe perioada „guvernării burgheze”, înainte de venirea la putere a socialistului Olof Palme. Dincolo de corecţiile ideologice inerente culturii politice ale unui ofiţer de informaţii dintr-un regim totalitar comunist, materialul de analiză preciza dimensiunea activismului politicii externe suedeze: dezvoltarea „relaţiilor literare” (energetice) cu „Movila” (U.R.S.S.), angajarea ca mediator în „situaţia

CONSTANTIN BUCHET

20

din Zărneşti” (Orientul Mijlociu), propunerea suedeză „de creare a unei zone denuclearizate în centrul Brateşului (Europei)”.53 Acest sistem tematic a fost afirmat şi în cadrul relaţiei Suediei cu C.E.E., pe marginea întâlnirii dintre premierul Olof Palme şi adjunctul directorului „orchestrei” (C.E.E.), Pierre Schori, dar şi în cursul vizitei întreprinse la Stockholm de „fruntaşul Hârşovei” (Finlandei), preşedintele Mauno Koivisto.54 Strategia politico-militară a superputerii americane a fost analizată într-un document (prezentat în anexa documentară), care arată „continuarea pe plan global a liniei politice anticomuniste din prima etapă a preşedinţiei lui Ronald Reagan”.55 Analiza se suprapune peste imperativul geostrategic al unui „sistem mondial american”,56 unde tabloul geopolitic al lumii este partajat în patru orbite geopolitice cuprinzând: 1. „Teritoriile etnice care şi-au câştigat independenţa” în 1917, dar „apoi au fost anexate la U.R.S.S.” ; 2. „Teritoriile care au intrat sub controlul direct al Uniunii Sovietice după 1939” ; 3. „Ţările socialiste europene şi Cuba”; 4. „Ţările aflate sub influenţa Uniunii Sovietice începând din anii 1970: Yemenul de Sud, Vietnam, Mozambic, Angola, Laos, Kampuchia, Etiopia, Nicaragua, Afganistan”. România a fost situată de conceptul strategic al administraţiei Reagan pe orbita geopolitică a statelor comuniste, unde S.U.A. au încercat – în ciuda declinului57 relativ de putere –să materializeze un condominium58 cu U.R.S.S., într-o zonă creditată ca sferă de influenţă hegemonică a Kremlinului. Pe palierul diplomatic şi al relaţiilor interstatale, în sistemul internaţional au apus „zilele de aur”, când România era considerată de S.U.A. un „maverick” în cadrul blocului comunist –prin prisma gândirii „policentrismului”59 în lumea fostelor „democraţii populare” – o „voce” spre China şi Iugoslavia, „ancoră” sau partener privilegiat al Israelului şi actorilor arabi. Încercarea diplomaţiei de la Bucureşti în timpul mandatului lui Ştefan Andrei de a concilia dialogul politic cu Occidentul prin cultivarea „puterilor medii” latine: Franţa, Italia, Spania, Portugalia -mai ales pe filiera unor guvernări de stânga - s-a soldat cu rezultate modeste. Această tendinţă de a depresuriza raporturile cu lumea occidentală prin activism în dialogul cu „axa latină” a C.E.E. ( „Piaţa Comună”) sau cu puterile neutrale, ca Finlanda sau Suedia ( deşi raporturile au avut dimensiuni parlamentare moderate, iar discuţiile la nivel înalt


21

nu au cuprins în sfera lor întâlniri cu premierul carismatic suedez Olof Palme sau preşedinţii finlandezi Mauno Koivisto sau Kalevi Sorsa), criza majoră pe această temă s-a aprofundat prin tensiunea dintre regimul Ceauşescu şi capitalele anglo-saxone. Liderul P.C.R. Nicolae Ceauşescu nu a acceptat modelul perestrokăi –susţinut tacit şi de marile puteri occidentale – datorită ideii sale că anii de după declaraţia de « independenţă » a P.M.R. din 1964 au fundamentat « excepţionalismul » comunismului românesc în opoziţie cu preceptele sovietice, iar la această reacţie politică se adăuga şi creşterea unui sentiment colectiv de rusofobie/sovietofobie. Sfera relaţiilor externe ale României devine tot mai restrânsă în ceea ce priveşte sietemul raporturilor Bucureştilor cu marile capitale occidentale ( anglo-saxone şi vest-europene). Anii ’80 au reflectat palid interferenţele politico- diplomatice ale României cu actorii „capitalişti”, în comparaţie cu era anilor ’70, când N. Ceauşescu devenise „copilul teribil” al Occidentului, prin prisma contraponderii opoziţiei sale la hegemonia strategică şi ideologică a Moscovei din perioada postpragheză (1968). Perioada fertilă a relaţiilor româno-americane – 1965-1980- au apus în anii ’80, când contactele la nivel înalt au fost reduse l-a nivele joase de reprezentare. Astfel, în perioada cercetată ( 1985-1989), întâlnirile la vârf au fost relativ puţine şi nu au inclus vizite prezidenţiale sau la nivelul liderilor diplomaţiilor naţionale. Astfel, avem un ciclu de întâlniri bilaterale pe intervalul cercetat: 1985 –31 mai, vizita liderului grupului republican din Senat, Robert ( Bob) Dole, care a avut întâlniri cu Nicolae Ceauşescu, preşedintele R.S. România şi cu liderul Marii Adunări Naţionale, N. Giosan; la 1 octombrie, ministerul de Externe Ştefan Andrei a fost primit de vicepreşedintele S.U.A., George Bush; 1987 - primirea de către şeful statului român a preşedintelui Comitetului pentru forţe militare din Senat, Sam Nunn şi John Warner, membru ( 15 aprilie), primirea de către preşedintele român a şefului grupului american de negociatori pentru arme strategice la tratativele sovieto-americane de la Geneva, Ronald Lehmann ( 21 mai) şi Steny Hoyer, liderul Comisiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa ( 1 septembrie); 1988 – întâlnirea dintre Nicolae Ceauşescu şi John Whiteland, secretar de Stat adjunct ( 10 octombrie ). În registrul „politicii mici” menţionăm momentele diplomatice ale anilor 1985-1989: întânirile din cursul anului 1985, dintre Ştefan Andrei-Gregory Z.

CONSTANTIN BUCHET

22

Newel, asistent al Secretarului de Stat ( 27 aprilie), Nicolae Ceauşescu –Eduard Derwinski, consilier al Deparatementului de Stat ( 28 mai), dar şi elementele de diplomaţie militară reprezentate de convorbirile dintre generalul colonel, Vasile Milea şi amiralul Wiliam Crowe Jr., preşedintele Şefilor de Stat Major ai S.U.A., (25-31octombrie 1986). Cu o altă mare putere a sistemului internaţional, Marea Britanie, legăturile oficiale la nivel de şef de stat au lipsit, iar pe componenta executivă, guvernamentală, contactele au fost de mică intensitate: 1985 - vizita lui Goeffrey Home, secretar de stat pentru Afaceri Externe şi Commonwealth (8 februarie); 1986 întâlnirea dintre ministrul Comeţului Exterior Ilie Văduva şi Timothy Renton, ministru de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de nord ( 21-23 mai); 1987- convorbirile dintre şeful diplomaţiei române, I. Totu şi Goeffrey Home, secretar de Stat la Foreign Office (16-18 noiembrie); 1988 - runda de discuţii dintre ministrul Comerţului din Marea Britanie, Alan Clark, şi ministrul român de resort, Ilie Văduva (18 noiembrie ). Pe segmentul diplomaţiei parlamentare româno-britanice, cronologia perioadei 1985-1989 înregistrează doar vizitele lordului Francis Newall, membru în Comisia de Apărare a Camerei Lorzilor, care a avut convorbiri cu Nicolae Ceauşescu şi Nicolae Giosan (19 mai 1987, 16 septembrie şi 10 octombrie 1989). Semnalele C.I.E. arătau că politica de putere anglo-saxonă şi mai ales cea a Washigtonului pledau pentru stabilirea „unei stricte interdependenţe între atitudinea S.U.A., faţă de aceste ţări şi politica lor internă privind descentralizarea economică”, „introducerea unui anume pluralism politic” şi „liberalizarea” vieţii sindicale. Contextul specific al relaţiei dintre puterea politică a partidului comunist şi securitate a fost determinat şi de o tendinţă păguboasă pentru structurile de informaţii ale D.S.S. şi Ministerului Apărării Naţionale (Direcţia de Informaţii Militare a Marelui Stat Major) „de a nu deranja conducerea”60, obiectiv fundamental opus principiilor muncii informative. În cadrul structurilor de informaţii ale armatei s-a evitat afilierea României la linia informativă a Tratatului de la Varşovia, iar colaborarea în sânul acestei formule de apărare colectivă s-a limitat doar la aprecieri cu caracter general sau evaluarea fenomenului militar internaţional61. Ca o excepţie de la spiritul politic intervenţionist al Tratatului de la Varşovia62, în perioada cercetată, liderii militari români au dezvoltat relaţii pozitive la nivel de Stat Major cu Ocidentul


23

–generalul John W Wesley jr., preşedintele Comitetului întrunit al şefilor de state majore al S.U.A., şi şeful Marelui Stat Major, generalul olandez, G.L.J. Huyser au fost la Bucureşti în anul 1985. Refluxul de informaţii în sistemul informativ-operativ al României anilor ’80 – legat de o constantă izolare externă –s-a reflectat şi în dinamica diplomaţiei militare, Bucureştii având în 1989, doar 5 birouri de ataşaţi militari în străinătate (paradoxal mai multe reprezenanţe militare externe erau în 1958 în: U.R.S.S, S.U.A., R. P. Chineză, Italia, Marea Britanie, Turcia). Pe palierul relaţiilor militare germano-române - cu nivele de intelligence, ca studiu de caz –documentele operativ-informative ale Direcţiei a III-a (contraspionaj) remarcau prezenţa gândirii lui Georg Leber (ministrul Apărării în cabinetele „politicii răsăritene) care afirma că un ataşat militar german este necesar la Bucureşti pentru strângerea legăturilor cu conducerea militară a M.Ap.N. român, dar şi cunoaşterea unei „anumite intenţii de independenţă a României faţă de Pactul de la Varşovia. Serviciile secrete sunt organizaţii închise, cu o structură a câmpului instituţional cvasiermetică, iar caracteristicile unui regim totalitar accentuează această autarhie, datorită absenţei controlului civil sub forma parlamentară (comisiile legsislativelor naţionale ale statelor democratice) şi absenţei comunicării publice. Sistemul operativ-informativ, cristalizat prin aparatul de informaţii intern şi extern (agenturi, rezidenţe), a rămas în regimurile comuniste tributar dominaţiei fundamentale a binomului stat-partid şi mecanimelor de propagandă definite prioritar ideologic. În România, ca şi în celelalte ţări comuniste, pe paradigma informativă, aparatul de informaţii externe al Securităţii a devenit un factor emitent de informaţii externe – uneori viciate prin percepţiile ideologice şi un factor difuzor de informaţii în mediul extern cu privire la regimul politic, societate, cultură, dar sub atenta corijare a puterii politice. Deşi structurile informative româneşti au încercat să evite abordarea antagonistă „de la bloc la bloc” (comunism versus capitalism, NA.T.O. versus Pactul de la Varşovia), totuşi amprenta construcţiei instituţionale ideologice a modelat reacţii şi atitudini în sistemul de informaţii externe al D.S.S. Desigur, anii ‘80 nu se aseamănă cu era Vâlcu ( 1952-1954), dar în anii 1980-1989, activitatea C.I.E. a fost influenţată de preceptul emis de Nicolae Ceauşescu (ofiţerul de securitate era un „activist într-un domeniu special”) iar, la Centrul de pregătire de la Brăneşti –care „aspira” absolvenţi merituroşi de

CONSTANTIN BUCHET

24

ASE, Drept, Filologie, Istorie - orele de pregătire de luptă ideologică şi militară deveniseră un etalon formativ. Din perspectiva dinamicii unui grup instituţional, C.I.E. generase o anume autarhie definită de acţiuni specifice de urmărire informativă în rândul diasporei, emigraţiei sau exilului, combinaţii specifice de intelligence ( dosarul ST –ştiinţă şi tehnică) întărite cu analize şi expertize pe evoluţia de „spaţiu”) (statele comuniste, ţări occidentale, actori latino şi nord-americani, puterile medii asiatice, jucătorii geopolitici arabi). Cercetarea structurii, funcţiei de decizie a grupului din CIE o arăta ca o comunitate distinctă, chiar o „aristocraţie” a Securităţii, datorită raportării la decidenţi ( ministrul de Interne, şeful Statului) prin relaţionare /comunicare directă cu aceştia, spre deosebire de serviciul intern comunist de informaţii, perceput chiar de oficialii de vârf ca o masă instituţională amorfă cu valenţe de „stat în stat”. Mai mult, rezidenţele externe activau în paralel, iar unele nu ştiau unele de altele în contextul structural specific al C.I.E. Conţinutul instituţional şi funcţiile CIE nu s-au rezumat, însă, doar la o funcţie de informare, analiză şi prospectivă, ci activitatea acestui subgrup din cadrul Securităţii s-a ordonat şi către acţiuni tipice poliţiei politice, cu reflex pe comunităţile române din Occident sau politici de propagandă (cultul personalităţii, publicarea lucrărilor cuplului prezidenţial).

NOTE: 1Sintagma a fost utilizată de preşedintele S.U.A., Ronald Reagan pentru a sublinia rolul

U.R.S.S. ca centru de putere represiv în Europa de Est, prin aplicarea principiilor „doctrinei Brejnev”, a tezei suveranităţii de stat limitate pentru statele răsăritene şi universalismul modelului sovietic pentru lumea comunistă.

2Expresia este de extracţie wilsoniană sugerând convingerea politică în democratizarea relaţiilor internaţionale prin extensia modelului american de democraţie liberală şi economie de piaţă.

3Metamorfoza serviciilor de informaţii externe ale Securităţii a cuprins în anii ’70-’80 următoarele restructurări: 1. în martie 1978, după schimbarea generalului colonel Nicolae Doicaru, denumirea de D.I.E. (Direcţia de Informaţii Externe) a fost schimbată în D.G.I.E.( Direcţia Generală de Informaţii Externe) în timpul mandatului generalului-locotenent Al. Dănescu; 2. după defectarea lui I. M. Pacepa, sub conducerea lui Remus Dima titulatura D.G.I.E. a fost transformată în C.I.E. (Centrul de Informaţii Externe).

4Cristian Troncotă, Istoria serviciilor secrete româneşti. De la Cuza la Ceauşescu, Bucureşti, Editura Ion Cristoiu, 1999; Idem, Istoria Securităţii regimului comunist din România 1948-1964, Bucureşti, I.N.S.T., 2003, Idem, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Bucureşti, Editura Elion, 2004;Idem, About the Espionage activity of the Romanian Comunist Regime, 1965-1989, în „Totaliarianism Archives”, Romanian Academy, National Institut for the Study of Totalitarianism, no, 1-2, 2002, pp. 215- 233.


25

5Liviu Ţăranu, Direcţia de Informaţii Externe în vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în volumul In Honorem Viorel Faur, Oradea, Editura Universităţii, p. 534-545; Florian Banu, Activitatea Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii – între atribuţiile oficiale şi acţiunile reale (1951-1989), în „Cetatea Bihariei”, seria a II-a, nr 1/2005, p. 99.-111, Idem, Direcţia de Informaţii Externe şi emigraţia românească, în Dosarele Istoriei, februarie 2005, p. 17-20; Idem, Direcţia I-a Informaţii Externe (D.I.E.). Atribuţii şi organizare, în Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România comunistă, Bucureşti, C.N.S.A.S., 2001, pp. 41-51.

6Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente, Iaşi, Polirom, 2002; Securitatea. Structuri-cadre, obiective şi metode, vol. 1 (1948-1967) şi vol. 2 (1967-1989), Bucureşti, C.N.S.A.S.., Editura Enciclopedică, 2006.

7Neagu Cosma, Cupola. Securitatea văzută din interior. Pagini de memorii. Bucureşti, Editura Globus, 1994; Neagu Cosma, Ion Stănescu, De la iscoadă la agentul modern în spionajul şi contraspionajul românesc, Bucureşti, Editura Paco, 2001; Filip Teodorescu, Un risc asumat, Bucureşti, Viitorul Românesc, 1992; Ionel Gal, Raţiune şi represiune în Ministerul de Interne 1965-1989, 2 vol., Bucureşti, Editura Domino, 2002; Ion Mihai, Pacepa, Cartea Neagră a Securităţii, Bucureşti, 1999, Gh. Raţiu. „Cutia Pandorei”. Arhivele Securităţii. Surprize şi capcane, Bucureşti, Editura Paco, f. a.

8Radu Tudor, Gheorghe Gheorghiu Dej, D.I.E. şi K.G.B., în Dosarele Istoriei, an II, nr. 3 (8), 1997, pp. 31-32; Laurenţiu Constantiniu, Reţeaua Caraman a acţionat în interesul lui Ceauşescu sau al K.G.B.?, în Cotidianul, 9 noiembrie, 1998; Vladimir Alexe, Afacerea Charles Hernu: O cutie a Pandorei pentru a Franţa postbelică, în „Dosare ultrasecrete”, Ziua, an 1, nr .17, 15 august 1998; Emil Berdeli, Lista celor 20 de urmăriţi din arhiva celebrei unităţi anti-KGB 0110, în Cotidianul, 7 septembrie 1998; Albina F. Noskova, Consilierii sovietici, între cerere şi ofertă, în „Magazin Istoric”, 1998, nr. 4, pp.33-37; Cristian Troncotă, Politica de cadre în Securitate, în „Psihosociologia mass- media” , an IV, nr. 3 (15) septembrie, 1998, pp. 21-24; Ioan Scurtu, Consilierii sovietici din România, în Magazin Istoric mai 1998, pp. 12-15; Mihai Pelin, Ceea ce nu se spune: Defectorii, în Cotidianul, 24 noiembrie 2000;, Andrei Bădin, Securitatea l-a vrut pe generalul Phillipe Rondot, în Jurnalul Naţional 23 iulie 2007 (vezi şi articolul Generalul Rondot cocheta cu Securitatea, în Cotidianul, 3 mai 2006); Sorin Ivănescu , The Desovietization of the System of the Securitate after 1960, în Revue Roumaine d’Histoire, Tome XL-XL, Academia Română, 2001-2002, Christian Levant, Reţeaua Caraman, glonţ pe ţeavă între NATO şi KGB, Istorie şi Dosare, Adevărul, 3 noiembrie 2007, p. 21.

9Alesandru Duţu, Lenuţa Nicolescu, Alexandru Oşca, Ataşaţii militari transmit (1938-1944), 4 volume, Bucureşti, Editura Europa Nova, Editor: Fundaţia „General Ştefan Guşă), 2001-2003.

101989. Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, ediţie de Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Ministerul Afacerilor Externe, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti 2000 (Direcţia Arhivelor Diplomatice, seria „Eveniment”). Extrem de folositoare pentru percepţiile politico-diplomatice româneşti din perioada de referinţă este sinteza regresivă a activităţii nivelelor de politică externă în anii 1985-1989 (Vezi Istoria politicii externe româneşti în date, coordonator Ion Calafeteanu, Bucureşti, Fundaţia Europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, 2003, pp. 549-603).

11Acest tip de documente din nomenclatorul C.I.E. a fost precizat de fostul ofiţer de informaţii externe Liviu Turcu în articolele –serial din Jurnalul Naţional, octombrie-noiembrie 2006; vezi din nou Liviu Turcu, Miturile realităţii şi realitatea miturilor, în Jurnalul Naţional , 4 octombrie 2007, pp. 8-9; Idem, Dincolo de cazul „Dăianu”, în Jurnalul Naţional, 4 octombrie 2007.

CONSTANTIN BUCHET

26

12Florian Banu, Activitatea Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii –între atribuţiile oficiale şi acţiunile reale (1951-1989), p. 108.

13Arhiva C.N.S.A.S., fond Centrul de Informaţii Externe, dosar 14386, vol. 6, f. 149-151, documentul intitulat Lista categoriilor de materiale existente în Fondul documentar la Serviciul Arhivă din Centrul de Informaţii şi Documentare, 24.02.1984.

14Ambele lucrări au fost elaborate sub egida Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (I.R.R.D.)

15Oldrich Cerney, fost consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui cehoslovac Vaclav Havel ( 1990-1993) şi director general al Serviciului de Informaţii al Republicii Cehe ( 1993-1998) a elaborat un cunoscut studiu , Czechoslovak ( Czech) Intelligence after the Cold War, Centrul pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate, Geneva, 2000. Jirina Siklova a lansat o temă a dosarelor externe instrumentate de StB ( „Securitatea” cehoslovacă) printr- un studiu interesant ( Ruguri care nu scot fum, în „Lettre internationale”, ediţia română, iarna 1997/1998).

16Istoricul militar ungur Ladislau Gyarmaty a scris despre serviciul de informaţii externe al Ungariei comuniste

17Andrzej Zybertowicz, Privatizing the Police-State: The Case of Poland, Hardcover, Palgraver MacMillan, 2004, autorul este profesor la Universitarea Nicolaus Copernicus, Varşovia.

18În jurul temei STASI ( „scutul şi spada Partidului” comunist Partidul Socialist Unit - din R.D.G.) şi activităţii serviciului de informaţii externe condusă de Markus Wolff sunt utile lucrările lui Erhart Neubert Walter Süb, Anatomie der Staatsicherheit. Geschichte, Stasiprotokolle, Frankfurt am Main, 1992; Delphine Serre, O poliţie politică în dezbatere: Fenomenul Stasi ( 1989-1995), Iaşi, Institutul European, 1999.

19Sintagma îi aparţine lui Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter, care a sprijinit abordarea americană a diferenţierilor politice între actorii socialişti est- europeni, a acelor „maverick” ( după expresia politologului canadian Jacques Levèsque) ce edificau un policentrism al lumii comuniste.Vezi Zbigniew K. Brzezinski , The Soviet Bloc, Unity and Conflict, Harvard University Press, 1967, Idem.

20Alesandru Duţu, Revoluţia din 1989, Cronologie, Bucureşti, Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, 2006, p. 59.

21Arhiva C.N.S.A.S., fond „Corespondenţă”, nr. 3594, Evenimentele din Valea Jiului, (Hunedoara).

22Ioan Scurtu, Revoluţia Română din decembrie 1989 în context internaţional, Bucureşti, Editura I.R.R.D., 2006, p. 71. 23Istoria politicii externe româneşti în date, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 553. 24Charles Hernu, ministrul apărării în guvernarea socialistă Pierre Mouroy (1981) a fost racolat de Serviciul secret bulgar, D.I.E. român (recrutat de Mihai Caraman) şi K.G.B. în perioada 1957-1963, în contextul penetrării structurilor nord-atlantice. După venirea sa la putere, F. Mitterrand a reacţionat în forţă pentru decontaminarea ţării de agenturile est-europene; în acest sens, preşedintele francez a ordonat - în 1983 - expulzarea a 47 de ofiţeri de informaţii sovietici, agenţi epuraţi datorită fostului lucrător K.G.B, Vladimir I. Vetrov, care prin operaţiunea „Farewell”, a deconspirat sistemul de agenturi sovietice pe domeniul „ştiinţă şi tehnică” din economia Hexagonului (vezi Vasili Mitrokhin, Christopher Andrew, Arhiva Mitrokhin. K.G.B. în Europa şi în Vest, Bucureşti, Editura Orizont, Editura Sirius, 2003, p. 474). Administraţia prezidenţială Mitterrand a reacţionat politic dur, criticând proliferarea spionajului industrial al


27

C.I.E. în Franţa (cazul Oltcit), iar partea română aducea în atenţie tentativa de racolare de către D.S.T. a şefului informaţiilor externe , generalul N. Pleşiţă.

25 Cristian Troncotă, About the espionage activity of the Romanian Communist Regime, 1965-1989, în Totalitarianism Arhives, 1-2, 2002, p. 225. După defectarea lui Matei Haiducu în Franţa, la o conferinţă de presă serviciul de contrainformaţii din Hexagon (DST) a arătat planurile de atac terorist împotriva lui Paul Goma. Tot atunci, pe frontul independent al bătăliei serviciilor de informaţii, şeful C.I.E., Nicolae Pleşiţă arăta că spionajul francez a vrut să îl recruteze.

26Arhiva C.N.S.A.S., Fond C.I.E., dosar nr. 13838, f. 104-105, notă adresată de secretarul de Stat, şeful C.I.E., general-locotenent Aristotel Stamatoiu, către adjunctul ministrului de Interne, general-colonel Iulian Vlad, document datat 6 septembrie 1984. Referitor la reacţia română asupra aprecierilor făcute de trimisul Franţei, liderul informaţiilor externe al D.S.S. preciza că: „au fost luate măsuri pentru a se face cunoscut la Ministerul Relaţiilor Străine atitudinea neprietenoasă a ambasadorului francez la Bucureşti”. După câte cunoaştem, reprezentantul diplomatic din România nu a fost atenţionat de Quai d’Orsay.

27Vasili Mitrokhin, Christopher Andrew, op.cit., p. 454. Operaţiunea de compromitere a lui F.J.Strauss a purtat numele de „COBRA 2”, fiind supervizată de Iuri Andropov, şeful K.G.B. şi Erich Mielke, conducător al STASI, printr-o întâlnire la Moscova între cei doi şefi ai serviciilor secrete (iulie 1979). În ianuarie 1980 şi martie 1981, primul-ministru al landului Bavaria, F.J. Strauss, a fost primit şi a avut un schimb de vederi cu Nicolae Ceauşescu.

28Arhiva C.N.S.A.S., fond C.I.E., dosar nr. 19838, Notă privind relaţiile dintre U.R.S.S. şi R.F.G., datată 21 decembrie 1984, f. 181, document pregătit de U.M. 0199 cu regim de circulară şi utilizat probabil şi de U.M. 1110 - unitatea de monitorizare informati a Serviciilor de informaţii din statele socialiste, apreciată lacunar doar o unitate anti - K.G.B. - structură condusă de generalul V. Niculcioiu şi care avea în componenţă o grupă operativă pentru STASI coordonată de colonelul Ioan Grosan.

29Delphine Serre, O poliţie politică: Fenomenul Stasi (1989-1995), Iaşi, Institutul European, 1999, p. 69; Politicii de unificare germană promovată de către dreapa creştin-democrată germană i s-a opus o abordare ponderată a temei de către o parte a elitei Partidului Social-Democrat, reprezentată de Oskar Lafontaine, candidat la fotoliul de cancelar, în vreme ce foştii cancelari şi lideri social-democraţi, Willy Brandt şi H. Schimidt admit unificarea fără rezerve.

30Facilitarea călătoriilor în Occident pentru cetăţenii R.D.G. a diluat puţin psihoza „zidului Berlinului”; în 1984, ne confruntăm cu o surprinzătoare generozitate a avizării vizelor de ieşire, aproape 40.000 de aprobări.

31Tratatul de bază între R.F.G. şi R.D.G. a fost semnat la 21 decembrie 1972, fiind negociat de Egon Bahr din partea Bonn-ului şi Michael Kohl, reprezentant al Berlinului comunist

32Günter Grass este un apreciat scriitor şi jurnalist, fost diplomat. Se numără printre cei mai vizibili oameni de stânga care a susţinut dialogul germano-german.

33Convenţiile privind reîntregirea familiilor de naţionalitate germană au fost încheiate de Vasile Pungan (1978, 1983) şi au expirat la 1 iulie 1988; într-o notă-raport, datată 30 iunie 1986. ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, îi raporta lui Nicolae Ceauşescu că, partea vest-germană va transfera retroactiv suma de 32 milioane D.M. dar în contul B.R.C.E. şi nu al Gospodăriei de Partid. Lui Aristotel Stamatoiu, şeful C.I.E., T. Postelnicu îi preciza printr-o rezoluţie olografă despre avizul „conducerii superioare pentru acest transfer de cont bancar” („acţiunea C”) – Arhiva C.N.S.A.S., dosar C.I.E., nr. 52873, vol. VII, Acţiunea „C”, f. 1-5.

CONSTANTIN BUCHET

28

34Liderii R.D.G. şi ai R.S.România, Erich Honecker, respectiv Nicolae Ceauşescu, au dezvoltat o poziţie comună de respingere a gorbaciovismului politic, tradus prin glasnosti şi perestroika.

35Geneza acestei unităţi a D.I.E./C.I.E. se plasează după direcţia antisovietică a lui N. Ceauşescu determinată şi de intervenţia Kremlinului în Cehoslovacia (1968) şi tentativele de puci împotriva lui Mao Tse Dung – inspirate de U.R.S.S. – prin fostul ofiţer al Armatei Roşii, generalul chinez Lin Biao, principalul arhitect al „cultului personalităţii” maoiste.

36Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despre revoluţie, Bucureşti, Editura RAO, p. 125, Într-o serie de interviuri din perioada postrevoluţionară, şeful compartimentului de monitorizare a acţiunilor STASI pe spaţiul românesc, Ioan Rusan afirmă că o bună parte a documentelor din arhiva fostei U.M. 0920 (impropriu şi jurnalistic denumită numai anti-KGB), aceasta ocupându-se de contracararea spionajului ţărilor socialiste) au fost distruse în zorii Revoluţiei „ pentru a nu cădea în mâinile sovieticilor”.

37Markus Johannes Wolf, cel mai longeviv dintre şefii informatorilor din blocul estic (1952-1986), în tinereţe filostalinist convins, adept al colaborării totale între K.G.B. şi STASI.

38Georg Herbstritt, Stejărel Olaru, Stasi şi Securitatea, Bucureşti, Humanistas, 2005, pp. 113-114.

39După retragerea generalului Iosif Constantin (1986) din fruntea U.M. 0110 datorită poziţiilor prosovietice şi legăturii directe cu fostul instructor sovietic de la D.I.E. şi şef al K.G.B. (1956-1971), Aleksandr M. Saharovski, reacţia anti STASI şi anti K.G.B. a U.M.0110 a crescut în intensitate. 40General de divizie (r) Marin Pancea, Armata. Securitatea. Populaţia, Revoluţie sau lovitură de stat, Bucureşti, 1999. 41Vasili Mitrokhin, Christopher Andrew, op.cit., p. 456. 42Arhiva C.N.S.A.S., fond C.I.E., dosar nr. 13838, Notă privind relaţiile dintre U.R.S.S. şi R..F.G., f. 181. 43Printre operaţiunile operativ-informative declanşate de K.G.B. pe spaţiul german s-au numărat tentativa de recrutare a primarului din Saarbrücken, Oskar Lafontaine (fost candidat al S.P.D. pentru funcţia de cancelar şi ministru de finanţe în Cabinetul G. Schröder – 1998) şi aprecierile laudative că serviciul de informaţii externe sovietic a determinat asimilarea de către social-democraţii din R.F.G. a poziţiilor „pacifiste” şi critice la adresa S.U.A. (Vasili Mitrokhin, Christopher Andrew, op. cit., p. 455).

44Această tendinţă a accentuat acceptul U.R.S.S. pentru formatul de negocieri 2+4 (R.D.G. şi R.F.G. - U.R.S.S. , Franţa, Marea Britanie, S.U.A.) pentru problema germană care a pus bazele juridice ale Tratatului de reunificare, (Moscova, 12 septembrie 1990). Obţinerea de beneficii economico-financiare de la R.F.G. - în urma retragerii graduale din spaţiul german culminând cu evacuarea din 1994 a trupelor încartiruite în fosta R.D.G. - s-a reflectat şi în celebra întâlnire Gorbaciov-Kohl de la Jelezniovosk (1990), despre care s-a spus că partaja din nou „sferele de influenţă” ale celor două puteri, în tradiţia istorică a Tratatului de reasigurare ruso-german (1881), Acordului de la Rapallo (1922) sau Pactului de neagresiune sovieto-german (1939). Această retragere informativă şi militară din „străinătatea apropiată” a provocat reacţiile complexului militar- industrial sub forma puciului din august 1991, condus de „troika” Ghenadi Ianaev, Dimitri Iazov şi V. Kriucikov, nucleul conservator din partid, armată şi serviciile secrete. 45Arhiva C.N.S.A.S., fond C.I.E., dosar nr. 13836, f. 118, scrisoare operativă necifrată, datată 18 ianuarie 1986, semnată „Gabriel”.


29

46Ibidem. 47Raportul ambasadorului I. Stoichici către ministrul Afacerilor Externe, Ion Stoian, datat 22 noiembrie 1989, document publicat în 1989. Principiul dominoului (editori Dumitru Preda, Mihai Retegan),Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, pp. 317-318. ( UNDE A FOST PUBL DOC 1989 ???) 48Evaluarea făcută în documentul privind relaţiile franco-germane confirmă „guallismul” lui Mitterrand în politica nucleară şi promovarea „spiritului de la Elysèe” (1963), care postula cooperarea militară Paris-Bonn (vezi Frederic Bozo, La France et l’OTAN. De la guerre froide ou nouvel ordre européen, Paris, Mosson, 1991). 49Arhiva C.N.S.A.S., fond C.I.E., dosar nr. 13836, f. 206. 50Ibidem, telegramă operativă semnată „Gabriel”, cu o rezoluţie a tov. Oniga, către tov. Lupan prin care se cere „întocmirea unei note la conducere”. (C.I.E.), f. 18.

51Cele două mari puteri ale C.E.E. au fost solidare în a susţine politic decizia S.U.A. de a bombarda oraşele libiene Tripoli şi Bengazi (15 aprilie 1986), ca represalii pentru un act terorist la o discotecă din Berlin, inspirat se pare de M. Al-Gaddafi.

52Pentru aceste chestiuni esenţiale pentru construcţia şi securitatea europeană vezi Jean-Marie Le Breton, Europa Centrală şi Orientală între 1917-1990, Bucureşti, Cavaliotti, 1996, pp. 100-101; William I. Hitchcock, France restored Cold War Diplomacy and the Quest of Leadership in Europe, Chapel Hill, 1998, cap. 3.

53Ibidem, f. 7-7 verso. 54Pe larg pentru politica europeană a lui Olof Palme : Hans Mauritzen, The Nordic

Model as a Foreign Policy Instrument: Its Rise and Fall, în Journal Of Peace Research, vol. 32, nr. 1, 1995, pp. 9-21.

55Arhiva C.N.S.A.S., fond C.I.E. dosar nr. 34, documentul intitulat Preocupări americane în aplicarea în continuare a Doctrinei Reagan, , 26 martie 1989, f. 10-13.

56Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice, Bucureşti, Univers Enciclopedic, pp. 35-37; Termenul de „doctrina Reagan” a fost popularizat de Charles Krauthammer în New Republic (1985) prin ideea preşedintelui american de oprire a expanisunii sovietice (Graham Evans, Jeffrey Newnham, Dicţionar de relaţii internaţionale, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2001, p. 475). 57Paul Kennedy, The Rise and Fall of the Great Powers, New York, 1987. 58Robert Gilpin, The theory of hegemonic War, în Journal of Interdiciplinary History, no. 18, 1988; Idem, Război şi schimbare în politica mondială, Craiova, Scrisul Românesc, 2000. 59Constantin Buchet, Reacţii americane la „independenţa” comuniştilor români, 1964, în Arhivele totalitarismului, an VIII, nr 26-27, 1-2/2000, pp. 128-138. 60Direcţia de Informaţii Militare, p. 130. Aprecierile aparţin vice-amiralului Ştefan Dinu. 61România and the Warsaw Pact, 1955-1989, vol II, Bucharest, 2002, pp. 70-71; precizarea „armata şi marina să rămână în subordinea comandamentului naţional” apărea în documentul înaintat spre aprobare de către ministrul Apărării Naţionale, general - colonel Vasile Milea ca răspuns la noul Statut al Forţelor armate unite ale statelor participante la Tratatul de la Varşovia, 3 iulie1988. 62Ibidem, pp .72-74.

CONSTANTIN BUCHET

30

Anexădocumentară

Documentulnr1.

Ministerul de Interne Departamentul Securităţii StatuluiCentrul de informatică şi documentare

SECRET

Ex. nr. 1Nr. D/A /0652584 din 24.02.84

Lista

Categoriilor de materiale existente în Fondul documentar de arhivă din Centrul de informatică şi documentare:

Materialele clasate la Fondul documentar sunt organizate pe grupe şi subgrupe, astfel:

Grupa I-a – Partide, Grupări şi Organizaţii Fasciste Subgrupa I/a –Organizaţia Legionară ( Garda de Fier, partidul „Totul pentru

ţară” etc). „ I/b- Partidul Naţional Creştin (P.N.C.) Goga –Cuza. „ I/c- Liga apărării naţionale creştine (L.A.N.C.) „ I/d- Partidul naţional socialist român. „ I/e -Uniunea corporatistă. „ I/f- Blocul cetăţenesc. „ I/g -Alte grupări şi organizaţii fasciste. „ I/h -Emigraţia fascistă română înainte şi după 23 august 1944.Grupa a II-a – Spionaj Subgrupa II/a-Spionaj S.U.A. “ II/b-Englez „ II/c-Francez „ II/d-German „ II/e-Turc „ II/f-Grec „ II/g-Israelian „ II/h-Italian


31

„ II/i-Maghiar „ II/j-Sovietic „ II/k-Bulgar „ II/l-Polonez „ II/m-Japonez „ II/n-Jugoslav „ II/o/Spionaj Sud American „ II/p-Austriac „ II/r-Spionaj Pactul Nord Atlantic „ II/s-Spionaj spaniol-portughez „ II/t-Spionaj arab „ II/u-Spionaj african „ II/v-Spionaj indian „ II/x-Spionaj din partea companiilor transnaţionale, a firmelor şi întreprinderilor

industriale, comerciale şi bancare străine.„ II/y-Spionaj din partea altor ţări

Grupa a III-a - Partide, grupări şi organizaţii politice burghezeSubgrupa III-a -Partidul Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ)„ III-b- Partidul Naţional Liberal (P.N.L.)„ III-c- Partide, grupări şi disidenţe naţional-ţărăniste „ Partidul ţărănesc ( 1918-1926)“ Partidul ţărănesc ( 1926-1934)“ Partidul ţărănesc - democrat (1930-1936)“ Partidul radical-ţărănesc ( 1932-1940)“ Partidul ţărănesc din Banat“ Gruparea ţărănească, condusă de Dem. Dobrescu “ Frontul românesc (1934-1938)“ Partidul socialist ţărănesc (1942-1946)“ Partidul naţional ţărănesc (1945-1947)„ III-d –Partide, grupări şi disidenţe naţional liberale -Gruparea naţional liberală (a tinerilor) 1934-1947 -Partidul Liberal ( 1930-1940) -Grupările liberale de stânga: „H” şi Păreri liberale„ III/e –Partidul naţionalist democrat „ III/f – Liga şi partidul poporului (1918-1938)„ III/g- Partidul conservator progresist„ III/h -Partidul agrarian (1927-1934)„ III/i -Frontul românesc (1934-1938)„ III/j - Partidul naţional român din Transilvania (P.N.R.)„ III/k –Frontul Renaşterii Naţionale

CONSTANTIN BUCHET

32

„ III/l -Partidul Naţiunii( 1938-1940)„ III/m-Partide şi grupări social democrate;„ Partidul social democrat„ Partidul social democrat independent„ Partidul socialist independent Partidul naţional popular „ III/n - Alte partide

Grupa a IV-a - Organizaţii complotist teroriste, grupări subversive şi bande înarmate

- Organizaţii subversive şi acţiunii complotiste ale reacţiunii în perioada 23 august 1944-30 decembrie 1947;

-Grupări subversive, bande înarmate şi organizaţii contrarevoluţionare în anii construcţiei socialismului (1950-1970)

-Organizaţii şi acţiuni teroriste în anii 1971-1980 deturnări de nave şi aeronave

-Organizaţii şi acţiuni teroriste din partea studenţilor şi specialiştilor străini aflaţi în ţara noastră.

-Acţiuni teroriste pe plan internaţional cu implicaţii asupra ţării noastre

Grupa V Infracţiuni, fenomene şi stări de fapt negative din economia naţională

Subgrupa V/a- Industrie şi construcţii„ V/b -Transporturi şi comunicaţii„ V/c- Agricultură şi silvicultură;„ V/d -Comerţ intern şi extern, aprovizionarea populaţiei „ V/e- Finanţe-credit„ V/f - Infracţiuni de sabotaj, diversiune, subminarea economiei na-

ţionale, furt şi delapidare din avutul obştesc, divulgarea secretului economic„ V/g-diverse aspecte negative ( avarii, incendii etc) din economia

naţionalăGrupa aVI-a Activitatea revizionist-iredentistă, partide, organizaţii şi asociaţii

naţionalist –şovine, fasciste, şi profasciste ale naţionalităţilor conlocuitoareSubgrupa VI/a- Partide şi organizaţii politice ale naţionalităţilor germane: -Acţiuni revizioniste ale Germaniei hitleriste împotriva României -Partidul naţional-socialist din Germania-Secţia pentru România -Partidul german -Grupul etnic german -Partidul Naţionalist Socialist al muncitorilor germani(Arhiva C.N.S.A.S, fond CIE, vol. 6, filele 149-151)

** *


33

Documentul nr. 2

CONSILIULDESTATALREPUBLICIISOCIALISTEROMÂNIA

DECRETprivind

ORGANIZAREAŞIFUNCŢIONAREADEPARTAMENTULUIDEINFORMAŢIIEXTERNE

ConsiliuldeStatalRepubliciiSocialisteRomâniadecretează:

CapitolulIDispoziţii generale

Art. 1-Departamentul de Informaţii Externe se organizează şi funcţionează în cadrul Ministerului de Interne.

Art. 2-Departamentul de Informaţii Externe îşi desfăşoară activitatea pe baza ordinelor comandantului suprem al forţelor armate ale Republicii Socialiste România şi este subordonat nemijlocit Ministerului de Interne.

Art. 3-În îndeplinirea atribuţiilor, colaborarea cu ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, precum şi cu unităţi ale Ministerului de Interne se realizează prin ministrul de interne şi conducerea departamentului.

CapitolulIIArt. II Atribuţii

Art. 4 Departamentul de Informaţii Externe îndeplineşte prin mijloace specifice misiuni subordonate înfăptuirii politicii partidului şi statului în domeniul apărărării ţării împotriva acţiunilor ostile întreprinse de diverse state, organizaţii sau persoane din străinătate, de natură să aducă atingere independenţei şi suveranităţii naţionale, integrităţii teritoriale a patriei, cuceririlor revoluţionare ale poporului român, în care scop: a. desfăşoară activitate informativă şi de influenţă în domeniile politic, economic şi politico-militar din ţările cercetate; b. Acţionează prin mijloace specifice pentru procurarea de date şi documentaţii tehnico-ştiinţifice necesare economiei naţionale; procură din străinătate materiale supuse embargoului, precum şi mostre, modele, noutăţi utile diferitelor sectoare ale economiei;

CONSTANTIN BUCHET

34

c. Desfăşoară activitate informativă în cadrul emigraţiei – organizează acţiuni de influenţă pentru atragerea emigraţiei pe poziţii loiale, precum şi acţiuni de dezmembrare şi compromitere în rândul emigraţiei reacţionare române şi de alte naţionalităţi.Coordonează toate acţiunile întreprinse în exterior de organele Ministerului de Interne; d. Organizează şi desfăşoară activitate de contrainformaţii externe: coordonează măsurile întreprinse în afara graniţelor ţării de organele de securitate, potrivit obiectivelor şi sarcinilor ce le sunt stabilite de conducerea partidului şi statului; e. asigură transportul curierului diplomatic; f. organizează şi realizează legăturile cifrate către şi de la misiunile diplomatice ale Republicii Socialiste România: asigură mijloacele de cifrare şi transmisiuni cifrate, securitatea cifrului de stat şi a documntelor secrete din străinătate; g. recuperează din străinătate, prin mijloace specifice, documente cu caracter istoric, obiecte cu valoare muzeistică precum şi bunuri, valori, valută, aparţinând statului sau unor cetăţeni români; h. realizează activitatea de documentare externă, analiza verificarea şi valorificarea informaţiilor pe linia obiectivelor de muncă din competenţa sa de activitate; i. asigură verificarea persoanelor ce urmează a fi atrase în activitatea de informaţii externe, folosind mijloace ale muncii de securitate; j. organizează verificarea, pregătirea şi instruirea cadrelor, asigurând permanenta capacitate de luptă a efectivelor sale; k. asigură dotarea şi înzestrarea marilor unităţi şi unităţilor din subordine; planifică mijloacele materiale şi financiare; l. îndeplineşte orice alte atribuţii rezultate din misiunile ordonate de comandantul suprem al forţelor armate ale Republicii Socialiste România şi de ministerul de Interne. În condiţiile legii are dreptul să obţină de organele de stat şi organizaţiile socialiste date, informaţii, documente necesare îndeplinirii atribuţiilor sale. În raporturile cu aceste organe şi organizaţii, precum şi în relaţiile internaţionale, departamentul este reprezentat de ministrul de interne, şeful departamentului şi adjunctul şefului de departament.

CapitolulIII Organizare şi funcţionare

Art. 6 -Departamentul de Informaţii Externe are un consiliu de conducere al departamentului, organ deliberativ, care hotărăşte în problemele generale privind activitatea acestuia.


35

Art. 7- Consiliul de conducere al departamentului este alcătuit din 5-9 membri: şeful departamentului, adjunctul şefului de departament, şefii de divizii, şefi de brigăzi independente.

Preşedintele consiliului de conducere este şeful departamentului , iar în lipsa acestuia adjunctul şefului de departement.

Art. 8 -Consiliul de conducere al departamentului îşi desfăşoară activitate în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritatea membrilor ce-l compun.

Art. 9 - Consiliul de conducere al departamentului şi majoritatea membrilor consiliului de conducere, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord, se supune ministrului de interne pentru a hotărî.

Art. 10- Departamentul de Informaţii Externe are în conducerea sa un şef de departament care este prim-adjunct al ministrului şi un adjunct al şefului de departament care este secretar general al Ministerului de Interne

Şeful de Departament şi adjunctul său se numesc prin hotărâre a Consiliului de Miniştri.

Art. 11- În cadrul departamentului funcţionează consiliul de înzestrare şi comisia de coordonare a cercetărilor ştiinţifice.

Organizarea şi atribuţiile consiliului de înzestrare şi a comisiei de coordonare a cercetării ştiinţifice sunt stabilite prin regulement aprobat de şeful departamentului, pe baza hotărârii consiliului de conducere, iar membrii acestora sunt numiţi prin ordinul ministrului de interne.

CapitolulIVStructura organizatorică

Art. 12. Departamentul de Informaţii Externe are următoarea structură organizatorică:

IMariUnităţişiUnităţideInformaţiiExternea. Divizia Europa ( două brigăzi); b. Divizia America de Nord, America de Nord, America de Sud, Australia,

Africa şi Asia (trei brigăzi);c. Direcţia emigraţie, contrainformaţii externe, legături cifrate cu misiunile

diplomatice ale Republicii Socialiste România, curieri diplomatici, legături externe speciale (trei brigăzi);

d. Brigada activitate specială „X”e. Brigada activitate de informaţii tehnico-ştiinţifice, consilieri şi experţi

internaţionali;f. Brigada verificarea, analiza şi exploatarea informaţiilor; activitate de

documentare specifică;

CONSTANTIN BUCHET

36

g.Brigada asigurare tehnico-materială şi deservire;h. Centrul de pregătire şi perfecţionare a cadrelor;

IIAparatdepartamenta. Brigada Personal şi Învăţământ ;b. Sector: organizare –mobilizare; control; verificări speciale şi control financiar

intern;c. Sector „F”d. Sector evidenţă operativă, secretariatÎncadrarea, atribuţiile, dotarea, normele de funcţionare şi structura

organizatorică a marilor unităţi şi unităţi prevăzute în prezentul articol se stabilesc de şeful departamentului.

Art. 13- Departamentul de Informaţii Externe îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu normele generale prevăzute în anexa nr 1 care face parte integrantă din prezentul decret.

CapitolulVPersonal

Art. 14- Personalul departamentului se compune din militari şi salariaţi civili.Numărul maxim de ofiţeri, maiştrii militari, subofiţeri şi salariaţi civili, la pace şi

mobilizare, al departamentului este cel prevăzut în anexa nr 2, care face parte integrantă din prezentul decret.

Nomenclatorul funcţiilor militare şi funcţiilor specifice pentru salariaţii civili din departament, este cel prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul decret.

Art. 15- Militarii din departament au drepturile şi obligaţiile prevăzute în normele legale pentru militarii forţelor armate ale Republicii Socialiste România.

Prevederile statutelor corpului ofiţerilor, corpului maiştrilor militari şi subofiţerilor forţelor armate ale Republicii Socialiste România, se aplică şi ofiţerilor, maiştrilor militri şi subofiţerilor departamentului.

Salariaţii civili sunt supuşi dispoziţiilor Codului Muncii şi celorlalte norme legale.

Bucuresti, 23 iunie 1973Nr. 363 Preşedintele Consiliului de Stat N. Ceauşescu

Învedereaasigurăriiconspirativităţii;Departamentul de Informaţii Externe:a. conduce, îndrumă şi controlează nemijlocit marile unităţi şi unităţile operative

de informaţii externe, grupurile operative de informaţii externe, grupurile operative externe, centrul de pregătirea şi perfecţionarea cadrelor, subunităţile teritoriale de profil, preia de la toate organele de securitate şi conduce nemijlocit activitatea cu


37

toţi colaboratorii ce lucrează în calitate de salariaţi sau delegaţi în cadrul misiunilor diplomatice. Misiunilor consulare, agenţiilor economice, societăţilor mixte şi celorlalte forme de reprezentare ale Republicii Socialiste România în străinătate; asigură legătura şi conduce nemijlocit activitatea tuturor colaboratorilor şi informatorilor organelor de securitate care sunt trimişi în străinătate;

b. Înregistrează în evidenţe proprii cadrele de informaţii externe; înscrierea acestora în ştatele de organizare şi în ştatele de plată a salariilor se face cu nume conspirative sau indicative, care vor fi folosite şi în alte documente de securitate;

c. trimite la post în străinătate, ca salariaţi permanenţi ai M.A.E., M.C.E., O.N.T., sau alte acoperiri cadre proprii, încadrate pe ştatele de funcţiuni ale instituţiilor de acoperire sau salarizate efectiv din fondurile valutare ale departamentului;

d. foloseşte în munca de informaţii externe cadre cu identităţi legendate, de cetăţeni străini sau români;

e. cu aprobarea ministrului de interne, a şefului de departament sau a adjunctului şefului de departament, întocmeşte şi foloseşte acte de identitate şi alte documente necesare conspirării cadrelor, susţinerii legendelor şi acţiunilor întreprinse;

f. foloseşte sedii, case de lucru şi mijloace de transport auto, conspirate ca fiind în administrarea unor instituţii sau întreprinderi proprietate privată, asigură statut juridic cadrelor, folosind ca acoperire instituţii de stat şi organizaţii economice;

g. în planul financiar şi material al Ministerului de Interne necesarul pentru Departament se înscrie în valori globale, defalcarea pe poziţii de plan se efectuează numai în planurile proprii ale departamentului; cheltuielile în lei şi valută se finanţează, în totalitate de la poziţia de plan 65 „Cheltuieli speciale” respectiv de la poziţia „Cheltuieli informative speciale” deconturile şi actele de cheltuieli se distrug prin ardere, lunar sau cel mult la şase luni, făcându-se în registre menţiunea „documentele au fost distruse”; cheltuielile în lei şi valută nu se supun operaţiunilor de casă; ele se controlează prin organele proprii de control financiar intern al departamentului;

h. mijloace tehnico-operative, apartamente, autovehicule, alte bunuri de inventar mobile sau imobile obţinute gratuit sau prin acţiuni operative, din ţară şi străinătate, rămân în dotarea departamentului , luându-se în evidenţa acestuia pe baza aprobării ministrului de interne sau a şefului de departament;

i. întreaga activitate de control pe linie informativ –operativă, financiară, înzestrare, servicii, atc. Atât în unităţile departamentului cât şi în grupele operative externe se fectuează, la ordinului ministrului de interne, a şefului departamentului sau adjunctului acestuia, numai prin sectorul propriu de control şi inspecţii al Departamentului de Informaţii Externe;

j. activitatea contrainformativă în răndul cadrelor departamentului ce lucrează în ţară sau în afara graniţelor, indiferent de forma de acoperire, se realizează numai prin organe proprii ale departamentului, temeinic conspirate, la ordinul ministrului de interne, a şefului departamentului sau adjunctului acestuia.

CONSTANTIN BUCHET

38

k. trimiterile în exterior (temporar şi la post) a cadrelor, inclusiv din nomenclaturile C.C. al P.C.R., se aprobă de conducerea D.I.E., asigurându-se operativitatea, conspirarea şi secretul misiunilor;

l. cadrele trimise la post: în lei, drepturile de militari şi diferenţa dintre salariile de funcţie; în valută , echivalări şi suplimentări de salariu, prime, premii.

INumărdeposturipestructuri-Numărul maxim de personal în departament* exclusiv demnitarii este de : 2548-Numărul maxim al personalului de conducere în departament, exclusiv

demnitarii este de: 153 (ATTN LIPSESTE EXPLIC. *!!!!!)-Numărul maxim al personalului de execuţie de specialitate în departament

este:2258-Numărul maxim al personalului de execuţie administrativ în departament este

de : 127-Referenţi speciali pentru informaţii externe: 500

IIEfectivepecategoriidepersonalA. La pace

-ofiţeri 2140-maiştrii militari şi subofiţeri 280

-salariaţii civili 158

B. La mobilizare -ofiţeri 744-maiştrii militari 175-salariaţii civili 2

Funcţiimilitare

A) Funcţii de conducere Şef direcţie generală -Şef divizie i.e.Şef direcţie -Şef brigadă i.e.Şef grup operativ extern ILocţiitor şef direcţie -Locţiitor şef brigadă i.e-Şef sector I-II i.e.-Şef grup operativ extern II-Şef centru cifru şi transmisiuni cifrate-Locţiitor şef brigadă asigurare materială şi financiară


39

-Comandant centru pregătire i.e.-Ofiţer specialist principal I-III i.e.-Şef serviciu -Şef sector secretariat i.e.-Şef sector asigurare materială şi financiară-Locţiitor comandant centru de pregătire i.e.-Medic militar şef unitate sanitară i.e.-Ofiţer specialist principal IV-VŞef birou-Şef grupă cifru -Şef laborator

B) Funcţii de execuţie de specialitateOfiţeri-Ofiţer specialist I-V i.e.-Inginer specialist i.e.-Inginer principal i.e.-Instructor specialist I-II i.e.-Instructor învăţământ I-II i.e.-Ofiţer principal i.e.-Ofiţer specialist cripto-analiză i.e.-Ofiţer economist principal i.e.-Ofiţer economist i.e.-Medic militar unitate sanitară i.e-Inginer i.e-Ofiţer tehnic principal I-II i.e-Ofiţer tehnic I-II i.e-Ofiţer I-IV i.e.-Tehnician I-II i.e.Maiştriimilitarişisubofiţeri-Maistru specialist I-V-Subofiţer i.e.-Subofiţer pază i.e.-Subofiţer pază în unităţi acoperite-Subofiţer tehnician i.e.

C)Funcţii de conducere administrativOfiţeri-Şef cabinet i.e.

CONSTANTIN BUCHET

40

Maiştriimilitarişisubofiţeri-Şef depozit i.e.-Subofiţer administrativ principal -Subofiţer administrativ-Subofiţer dactilograf i.e.

D) Funcţii de deservire Ofiţeri -Şef garaj i.e.Maiştriimilitarişisubofiţeri -Maistru specialist I-V i.e. -Subofiţer conducător auto i.e.

II Funcţii pentru salariaţii civili

Departamentul are dreptul să folosească referenţi de informaţii externe în paratul central, în exterior şi instituţii de acoperire.Aceştia au calitatea de salariaţi civili; plata salariilor şi indemnizaţiilor se face de la poziţia 65 „cheltuieli speciale” sau C.I.S.. Angajarea se aprobă de şeful departamentului sau adjunctului său. Posturile pe care sunt încadraţi, nu se includ în numărul maxim de posturi din anexa 2.

Departamentul este autorizat să plătească din fondul C.I.S. indemnizaţii lunare, neimpozabile, unor salariaţi din instituţii şi întreprinderi civile precum şi unor pensionari din Ministerul de Interne, pentru activitatea informativ operativă, de documentare, filaj, investigaţii s.a. pe care o depun temporar sau permanent.

(Arhiva C.N.S.A.S, fond CIE, dosar nr. 259, f. 3-15).

** *


41

Documentul nr 3

MinisteruldeInterne Departamentul de Interne Strict secret -UM 0544- Exemplar unic 071099 DIN 10.06.85

Norme de lucru Privind sistemul de evidenţă operativă în cadrul U.M.

Evidenţa operativă a U.M. 0544, ca mijloc al muncii de informaţii externe, contribuie efectiv la executarea sarcinilor şi misiunilor ce revin unităţilor operative, punându-le la dispoziţie date şi informaţii acumulate în procesul realizăriii obiectivelor fundamentale ale muncii de informaţii externe, respectiv de apărare a ţării împotriva oricăror acţiuni ostile indiferent din partea cui ar veni şi de promovarea a intereselor a R. S.România în exterior; asigură trimiterea spre exploatare a materialelor primite de la celelalte unităţi ale Ministerului de Interne; triază şi prelucrează materialele clasate în arhivă.

Organizată în mod centralizat, inclusiv pentru grupele operative teritoriale ale U.M. 0544 de la Inspectoratele judeţene ale Ministerului de Interne, evidenţa operativă permite utilizarea informaţiilor datelor, şi documentelor în vederea dezvoltării frontului de lucru al unităţilor operative.

Prin structura sa, prin documentele şi datele elaborate de unităţi, prin dosarele utilizate, prin metodele şi normele de microfilmare, înjachetare, păstrare, consultare şi de transfer al dosarelor cât şi prin modul de obţinere şi trimitere spre exploatare a materialelor primite de la celelalte unităţi ale Ministerului de Interne, evidenţa operativă asigură respectarea principiilor şi normelor muncii privind compartimentarea, secretizarea şi exploatarea eficientă şi operativă a informaţiilor, datelor şi documentelor secrete de stat şi de serviciu din U.M. 0544.

StructuraevidenţeioperativeEvidenţa operativă se compune din:

a. Cartoteca persoanelor care au făcut şi fac obiectul muncii de informaţii externe Cuprinde date de interes informativ-operativ despre:

- cetăţeni străini care desfăşoară activităţi ostile împotriva R. S. România, sunt cunoscuţi sau suspecţi de activităţi teroriste ori de acţiuni de atentat care pun în pericol securitatea statului nostru;

CONSTANTIN BUCHET

42

- cadre şi agenţi ai organelor de spionaj străine, contraspionaj şi de poliţie, provocatori şi alte elemente folosite în acţiuni ostile ţării noastre

- elemente din emigraţie ( români sau de alte naţionalităţi) care desfăşoară activitate ostilă ţării noastre, precum şi acele elemente care pot fi atrase la colaborare în vederea folosirii lor pentru realizarea de acţiuni pe linia obiectivelor fundamentale ale muncii;

- cetăţeni români aflaţi în străinătate în misiuni temporare sau de lungă durată, semnalaţi că desfăşoară activităţi ostile ţării noastre sau cu comportări.

- Cetăţeni străini ( aflaţi în exterior sau temporar în ţara noastră) care prin poziţia lor în diverse domenii de activitate ( politic, diplomatic, economic, tehnico-ştiinţific, financiar, social etc) şi prezintă utilitate pentru munca de informaţii externe.

- informatori, rezidenţi, surse de influenţă, gazde case de întâlniri, persoane folosite pentru adrese poştale, precum şi elemente luate în studiu în vederea recrutării;

- alte categorii de persoane care prezintă interes informativ operativ din problemele, obiectivele şi acţiunile date în competenţă

-Cartoteca persoanelor este organizată strict alfabetic pe bază de fişe ( anexa 1), care se completează de către lucrătorii din unităţile 0544 şi grupele operative ale U.M. 0544 de la Inspectoratele judeţene ale Ministerului de Interne şi se trimit la U.M. 0503

- Având în vedere importanţa acestei operaţiuni, toate cadrele au obligaţia obţinerii şi comunicării unor date suficiente pentru a permite ulterior identificarea cu certitudine a elementelor semnalate în centrală ( nume, locul şi data naşterii, loc de muncă, studii, profesie, funcţie domiciliu, cetăţeni etc). Dacă apar schimbări în situaţia elementului, de fiecare dată se va completa o nouă fişă tip ( anexa nr. 1), cu noile rezutate. Introducerea în cartoteca generală a fişelor anexa nr. 1 se face cu aprobarea şefilor de sectoare dată pe cererea de verificare care însoţeşte fişa anexa 1, iar luarea în evidenţă trebuie să se bazeze pe existenţa de date şi materiale de interes informativ-operativ despre elementul respectiv. Fişele tip ( anexa 1) nu pot fi scoase din evidenţă, decât prin trimiterea materialelor pe baza cărora elementul a fost introdus în cartoteca UM 0544. Se exceptează de la această regulă datele de primă sesizare pe baza cărora elementul a fost luat în evidenţă, iar organul informativ apreciază că nu prezintă interes, precum şi materialele care se referă strict la munca unităţilor speciale, care pot fi distruse, de la caz la caz pe bază de proces verbal, comunicat prin adresă la U.M. 0503 –evidenţa operativă – pentru a efectua modificările necesare.

Unităţile operative pot introduce în cartoteca generală fişe cartonaş (anexa 1 modificată) cu dungă albastră pentru persoane despre care nu se deţin date certe de identificare, dar prezintă interes pentru securitatea statului. Aceste elemente nu vor fi considerate că sunt luate în evidenţă şi lucrate de unitatea care a trimis fişa. Pe măsura obţinerii de noi informaţii utile, în funcţie de interesul operativ pot fi luate în evidenţă şi lucrate în mod organizat.


43

Fişele cartonaş trimise de unităţi pentru această categorie de parsoane vor fi însoţite de tabelul anexă nr. 12 pe care U.M. 0503 va aplica ştampila evidenţei operative.

b. Cartoteca dosarelor înregistrate Este organizată pe bază de fişe tip ( anexa 2) pentru fiecare dosar în parte, în ordine crescândă a numerelor date, în vederea cunoaşterii unităţii care l-a deschis, a indicativelor care au lucrat cu dosarul şi unde se află în orice moment. c. Cartoteca conturilor personale Cuprinde fişe-tip ( anexa 3) pentru fiecare cadru care are în răspundere dosare înregistrate la U.M. 0503 –evidenţa operativă .Este organizată pe unităţi şi indicative şi ţinută la zi cu orice transfer de dosare intervenit între unităţi sau cadre din aceeaşi unitate. Această cartotecă este organizată atât la evidenţa U.M. 0503 cât şi la unităţilor 0544 de către lucrătorul cu munca de evidenţă operativă. Acesta efectuează modificările intervenite în conturile personale ale cadrelor din unitate şi le comunică la U.M. 0503 –evidenţa operativă. d. cartoteca caselor conspirative Cuprinde fişe tip ( anexa 18) care se completează şi se trimit la UM 0503 –evidenţa operativ imediat după obţinerea aprobării de creare şi folosire a caselor conspirative, cu excepţia unităţilor operative speciale ale căror fişe vor fi ţinute în plicuri sigilate, de către şefii acestor unităţi. e. Cartoteca materialelor documentare

Cuprinde fişe tip ( anexa 22) asupra materialelor documentare provenite din prelucrarea dosarelor de spaţiu, de obiectiv, de problemă şi de acţiune informativă, clasate la arhivă de către unităţile operative. Cartoteca pe ţări şi pe probleme.

IIVerificareaelementelorînevidenţaoperativă

Verificarea persoanelor în evidenţa operativă se face pe baza de cerere-tip, completată citeţ cu majuscule, cel puţin la rubricile ce conţin date sigure de identificare ( nume, prenume, dat şi locul naşterii, profesia, locul de muncă). Nu se admit iniţiale sau prescurtări ale numelui şi prenumelui.

U.M. 0503 –evidenţa operativă- execută verificarea în termen de 48 ore de la primirea cererii, iar în cazurile urgente, imediat. Pentru unităţile C.I.E., se menţionează pe versoul cererii numărul dosarului şi indicativul unde persoana verificată apare cunoscută şi se returnează unităţii care a solicitat verificarea.

Dacă elementul cunoscut este verificat de o unitate din afara C.I.E., cererea de verificare se trimite unităţii C.I.E. care îl are în preocupare pentru a da răspunsul corespunzător în termen de 3 zile.

CONSTANTIN BUCHET

44

Indiferent de solicitant, atunci când persoana căutată în evidenţă apare cunoscută la o unitate specială, cererea va fi trimisă acesteia pentru răspuns.

În situaţia când un element verificat se află în atenţia unei grupe operative teritoriale, U.M. 0503 – evidenţa operativa va indica unităţii solicitante să se adreseze Inspectoratului judeţean al M.I. –securitatea în a cărui subordonare se află grupa operativă.

În toate situaţiile, se va menţiona data şi indicativul lucrătorului de evidenţă care a efectuat verificarea .

La cererile de verificare solicitate de unităţile din afara C.I.E. şi de grupele operative teritoriale ale U.M. 0544 ale căror elemente sunt cunoscute cu materiale clasate la arhivă, răspunsul îl dă U.M. 0503 –evidenţă operativă.

Pentru persoanele care pleacă în interes de serviciu în exterior verificate la U.M. 503 –evidenţa operativă - de către U.M. 0200 şi care se află în atenţia unităţilor 0544, în cazul că nu au obiecţiuni ca persoana să facă deplasarea solicitată, pentru o mai bună conspirare a bazei de lucru, unităţile vor aplica cu avizul şefului de unitate sau al locţiitorului acestuia ştampila „Necunoscut” special destinată acestui scop.

Dacă unităţile operative nu sunt de acord să avizeze plecarea, pe versoul cererii vor menţiona „Aviz negativ”. În acest caz cererile vor fi semnate de şeful unităţii sau locţiitorul acestuia, aplicându-se apoi ştampila U.M. 0544.

III.Categoriidedosareşisistemuldeevidenţăaacestora

Pentru rezolvarea eficientă a sarcinilor şi misiunilor muncii de informaţii externe, pentru lucrarea calificată a elementelor din baza de lucru şi pentru asigurarea secretizării, compartimentării şi operativităţii exploatării datelor şi informaţiilor obţinute, în cadrul U.M. 0544 se deschid următoarele dosare:

1. Dosarul de spaţiu2. Se deschide pentru fiecare spaţiu din preocuparea unităţilor operative, în

scopul centralizării şi sintetizării datelor, informaţiilor şi materialelor despre spaţiul respectiv şi va cuprinde:

-Documentarul asupra spaţiului, ţinut la zi, referitor la situaţia politică, economică, tehnico-ştiinţifică, militară, emigraţie, stadiul relaţiilor cu ţara noastră, în special a derulării acordurilor economice bilaterale şi a înţelegerilor încheiate cu ocazia vizitelor la nivel înalt; aşte aspecte specifice. -note de stadiu asupra muncii desfăşurate pe spaţiu; elemente caracteristice ale situaţiei informativ-operative, stadiul prezent; planul de muncă ;

- tabel cu ofiţerii, referenţii, colaboratorii care au lucrat pe spaţiu;-tabel cu cadre şi agenţi ai organului contrainformativ;-tabel cu persoanele care au trădat sau desconspirat legătura cu organele noastre;

-tabel cu sursele abandonate


45

3. Dosarul de obiectiv:Se constituie pentru obiectivele studiate, stabilite în raport de interesele ţării

noastre în domeniile: economic, politic, politico-militar, spionaj şi contraspionaj, tehnico-ştiinţific şi cuprinde datele obţinute despre obiectivul respectiv, situaţia informativ-operativă din acesta, precum şi măsurile întreprinse pentru penetrarea informativă.

Dosarul de obiectiv se deschide de unităţi în funcţie de necesităţi şi spaţiu, pe domenii de activitate* organe supreme ale puterii de stat, partidele politice, ministere, corpul diplomatic al ţărilor capitaliste. De asemenea, pot fi deschise dosare de obiectiv şi pentru concerne, intreprinderi industriale, centre de cercetare tehnico-ştiinţifice, organizaţii iredentist maghiare, culte secte, legionari şi asociaţii ale emigraţiei reacţionare. (LIPSESTE EXPL LA* !!!)

În cadrul unităţii specializate T.S., dosarele de obiectiv vor fi deschise pe ministere şi instituţii centrale de profil. Ele vor cupinde materiale privind unităţile economice subordonate ministerelor ( centrale industriale, institute de cercetări şi proiectare etc) lista persoanelor folosite în exploatare şi valorificare materialelor; tematicile economice şi T.S., aprecieri obţinute de la beneficiari etc.

Capitolul I-Lucrarea documentară care va cuprinde date referitoare la activitatea,

organizarea, amplasarea şi păstrarea documentelor secrete, paza şi apărarea obiectivului, măsuri contrainformative în obiectiv, încadrarea şi situaţia personalului.

-Materiale documentare privind organizaţiile, asociaţiile şi centrele emigraţiei originare din România, numărul membrilor acestora, principalii lideri, mod de organizare, de finanţare, poziţia politică pe care o adoptă faţă de ţara noastră şi alte date care pot asigura cunoaşterea activităţii lor, evoluţia situaţiei operative etc. Aceste materiale se reţin la dosarul de obiectiv până la completarea lucrării documentare după care se distrug cu proces verbal.

-Documente privind stadiul lucrării obiectivului în vederea penetrării informative: planuri de măsuri pe termen scurt sau de perspectivă, note de stadiu sau analiză, alte materiale privind activitatea informativ-operativă, desfăşurată în obiectiv.

Capitolul II-Materialele obţinute despre persoane care lucrează sau au posibilităţi şi

relaţii în obiectiv, urmând ca elementele să fie luate în evidenţă conform tabelului anexa 12. Materialele vor fi păstrate până la luarea unei decizii asupra elementelor, respectiv introducerea într-o altă formă de evidenţă ( dosar de caz, personal, de acţiune informativă).

Se interzice introducerea în dosarul de obiectiv a datelor şi materialelor care duc la identificarea reţelei informative sau a elementelor aflate în preocupare activă.

CONSTANTIN BUCHET

46

Dosarul problemă Se deschide în scopul concentrării satelor şi informaţiilor referitoare la aspecte ce

privesc securitatea statului nostru, pe domenii cum ar fi: legionari, culte secte, iredentişti-maghiari, acţiuni de atentat care pun în pericol securitatea statului, surse informative abandonate ca fiind suspecte; condamnaţi pentru infracţiuni contra securităţii statului, emigraţie română, contracararea şi neutralizarea propagandei străine R.S., România, Atlas, Alfa, Masoneria, Venus, etc.

CapitolulI-Lucrarea documentară care va cuprinde date referitoare la: istoricul şi evoluţia

problemei respective, precum şi stadiul actual al situaţiei operative a acesteia ; materialele obţinute ulterior vor fi reţinute la dosarul problemă până la completarea lucrării documentare cu datele noi apărute, după care se distrug pe baza de proces verbal.

-Planuri de măsuri, note de analiză şi sinteze ale activităţii de securitate desfăşurate, rezultatele concrete obţinute în lucrarea problemei.

CapitolulII -Materialele obţinute despre persoane care lucrează sau au posibilităţi şi relaţii

în problemă, urmând ca elementele să fie luate în evidenţă conform tabelului anexa 12. Materialele se vor păstra până la luarea unei decizii asupra elementelor, respectiv introducerea într-o altă formă de evidenţă ( dosar de caz, personal, de acţiune).

4.Dosaruldeacţiuneinformativă Se deschide pentru : -cunoaşterea, prevenirea şi anihilarea activităţii ostile sau contrare intereselor ţării, desfăşurată de elemente, grupări sau organizaţii din străinătate; - promovarea intereselor politice, economice şi tehnico-ştiinţifice ale ţării noastre în străinătate; - realizarea de acţiuni de dezinformare sau popularizare, în diferite probleme sau domenii. - Dosarele de acţiuni informative pot fi: de urmărire informativă individuală sau de grup; acţiuni de influenţă politică, economică şi tehnico-ştiinţifică.

Vor cuprinde date referitoare la motivele deschiderii acţiunii, la persoana în cauză sau problema de rezolvat, sarcinile care trebuie realizate şi măsurile ce se vor întreprinde în acest scop ( planuri de măsuri şi note de studiu); rezultate concrete ale măsurilor întreprinse, raport privind finalizarea acţiunii.

Se interzice introducerea în dosarul de acţiune informativă a datelor şi materialelor care duc la desconspirarea reţelei informative folosite în desfăşurarea acţiunii.


47

5.DosarulpersonalSe deschide pentru informatori, rezidenţi, surse de influenţă, gazde case de

întâlniri, case conspirative, adrese poştale, elemente luate în studiu în vederea recrutării şi va cuprinde:

a. pentru informatori, rezidenţi, surse de influenţă şi elemente în studiu tabel cu informatorii din legătura rezidentului;

-raport cu propuneri de includere în reţea sau de luare în studiu;-fişa personală-fotografii;-materiale privind sistemul de legătură;-lista de relaţii;-materiale obţinute în procesul studiului, verificării şi al muncii cu elementul

( planul de instruire şi dirijare, note de analiză, scrisori operative)-raport privind motivele de închidere şi clasare a dosarelorMapa anexă- va purta acelaşi număr ca şi dosarul personal şi va cuprinde

materiale care nu duc la identificarea sursei ( informaţii, note, documentaţii, aprecieri asupra materialelor furnizate).

b. pentru gazde case de întâlniri-raport cu propuneri de folosire a casei de întâlnirilegende -legende folosite-rezultatelor verificărilor periodicec. pentru casele conspirative-raportul cu aprobarea de creare şi folosire-legendele folosite-rezultatele verificărilor periodice-inventarul bunurilor-acte privind întreţinerea caselord. pentru adresa poştală-raport cu propuneri de folosire a adresei poştale-cazuri de folosire-legenda folosirii-rezultatul verificărilor periodice

6.DosaruldecazSe deschide elementelor cu materiale de primă sesizare din care rezultă că ar

desfăşura acţiuni ostile ţării noastre, precum şi în cazul semnalării unor stări de pericol sau alte aspecte deosebite referitoare la problemele ce privesc securitatea statului, urmărindu-se cunoaşterea, prevenirea şi neutralizarea acestora în faza incipientă.

Dosarul de caz va cuprinde:

CONSTANTIN BUCHET

48

-Materialele şi informaţiile de primă sesizare,-Planuri de măsuri şi materiale obţinute în procesul verificărilor-Raport privind finalizarea cazului

7.DosareledeoperaţiuniA.V.S.Se deschid pentru:-recuperarea de comisioane confidenţiale-obţinerea de rabaturi confidenţiale-sume în valută din operaţiuni speciale-identificarea şi finalizarea unor drepturi succesorale,-identificarea şi aducerea în ţară a unor bunuri de patrimoniu şi a altor bunuri

aparţinând persoanelor particulare, cetăţeni ai R. S. România -Dosarele de operaţiuni A.V.S. vor cuprinde: -raportul privind deschiderea operaţiunii; -planuri de măsuri -rapoarte privind încasarea sumelor sau transformarea sumelor în valută -documente bancare de înregistrare a sumelor în conturi speciale; -rapoarte de cheltuieli efectuate în operaţiuni -raportul de cheltuieli efectuate în operaţiuni -raportul de închidere al operaţiunii

8.DosareleorganizatoriceSe deschid pentru fiecare ofiţer şi referent, pe fiecare sector, precum şi la nivel

de unitate.Dosarul organizatoric va cuprinde:-ordine de misiune;-planuri de muncă şi de pregătire ( individuale, ale sectoarelor sau unităţilor);-scrisori operative;-orientări, rapoarte de analiză şi sinteză, cu privire la anumite domenii de

activitate ( economic, tehnico-ştiinţific, emigraţie, A.V.S. etc) rapoarte, buletine şi note prezentate conducerii, precum şi norme şi metodologii de muncă;

La clasarea dosarelor organizatorice, unităţile operative vor trebui să analizeze şi păstreze materialele cu valabilitate nelimitată.

- alte documente cu caracter personal referitoare la ofiţer (rapoarte C.I. etc);-note sinteză cu probleme personale stabilite cu ocazia plecării în misiune

(casă, aranjamente financiare , legătura cu familia etc);- autobiografia reală şi legendăEste interzis a se introduce în acest dosar date care pot duce la desconsiprarea

reţelei informative sau a acţiunilor, telegrame cu informaţii, borderouri, facturi, acte de cheltuieli etc –acestea urmând a fi clasate la dosarele corespunzătoare.


49

9.DosarulfinanciarSe deschide pentru fiecare spaţiu sau lucrător şi va cuprinde :-acte de cheltuieli ( borderouri, acte justificative ) efectuate în lei sau valută, în

centrală sau la grupele operative externe, pentru munca informativ operativă sau pentru procurarea de mijloace T.O.

Este interzis ca în dosarele financiare să se introducă date sau acte care duc la desconspirarea elementelor aflate în lucru ori acţiunilor , cum sunt: chitanţe originale semnate de surse, chitanţe privind plata întreţinerii, a telefonului, chiria caselor conspirative etc. Aceste documente vor fi anexate la dosarele personale ale elementelor respective.

Dosaruldecoresponenţădiversă:Se va deschide pe spaţii, sectoare şi la nivelul unităţilor şi va cuprinde:-corespondenţa cu celelelalte unităţi ale Ministerului de Interne şi alte instituţii-alte materiale ce nu fac obiectul celorlalte categorii de dosare Toate categoriile de dosare se înregistrează la U.M. 0503 -evidenţa operativă în termen de 48 ore de la obţinerea aprobării deschiderii lor.

Înregistrarea dosarelor se face prin trimitarea unei „cereri de înregistrare” (anexa nr 4)U.M. 0503 repartizează numerele de dosar trimiţând unităţii solicitante coperta

cu număr imprimat odată cu anexa nr. 24 şi consemnează acest lucru atât în „Fişa de evidenţă a dosarelor” ( anexa nr. 2), cât şi în „Contul personal” ( anexa nr .3).

Pentru a se evita ca o persoană să fie lucrată concomitent de două sau mai multe indicative, la înregistrarea unui dosar persoanal, odată cu anexa nr. 4 se trimite la U.M. 0503- evidenţa operativă cererea de verificare a persoanei căreia i se deschide dosarul, precum şi fişa de luare în evidenţă ( anexa nr. 1) a acesteia.

Deschiderea unui volum nou la dosarul înregistrat se anunţă la UM. 0503 –evidenţă operativă- prin formularul tip ( anexa nr. 4) care, după efectuarea operaţiunilor necesare, se restituie unităţii.

Spaţiile, obiectivele şi problemele care fac obiectul muncii de informaţii externe sunt cele stabilite în normale de lucru ale fiecărei unităţi, aprobate de ministrul secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului. Pe această bază, deschiderea şi închiderea dosarelor operative de spaţiu, problemă, obiectiv, acţiune informativă, precum şi a celor organizatorice, financiare şi de corespondenţă diversă, se aprobă de şefii de unităţi iar a dosarului de caz, de către şefii de sectoare.

După obţinerea aprobărilor necesare, hotărârea de deschiderea şi închidere a dosarului personal se ia de către şefii unităţilor.

Dosarele prevăzute în prezentele norme de lucru se deschid şi se închid pe baza aprobărilor date de factorii competenţi.

Dosarele vor fi numerotate şi opisate la zi şi vor conţine obligatoriu: -Hotărârea de deschidere-închidere ( anexa nr 10).

CONSTANTIN BUCHET

50

- Tabel cu ofiţerii care au consultat dosarul – la toate dosarele, cu excepţia dosarului de corespondenţă diversă ( anexa 11).

- Opisul materialelor din dosar ( anexa nr 13).- Tabel cu persoanele luate în evidenţă – la dosarul personal, pe lângă dosarul de

obiectiv şi dosarul de problemă, acţiune informativă ( anexa nr. 12).- Tabel cu remunerările acordate ( anexa nr. 14). - Tabel cu elemente provocatoare suspecte sau care au refuzat contactele cu

organele noastre – la dosarele de spaţiu, obictive şi problemă ( anexa nr. 16).- Tabel cu actualii sau foştii cetăţeni români care lucrează în obiectiv (anexa nr. 17).- Tabel cu ofiţerii sau elementele care au intrat în casă ( anexa nr 15).Pentru dosarele ce urmează a fi deschise este necesar ca pe cererea de înregistrare

( anexa nr 4) să se menţioneze şi categoria ( personal, de problemă, de obiectiv).Macrofilmareaşiînjachetareaa. MicrofilmareaDosarele personale şi mapele anexe ale acestora, întocmite pe informatori,

surse de influenţă din rândul cetăţenilor străini, precum şi informatori scoşi definitiv cu sarcini în exterior vor fi microfilmate şi înjachetate periodic de către unităţile operative. Microfilmarea se execută în două exemplare de către lucrătorul cu muncă în evidenţă,ă în două exemplare de către lucrătorul cu muncă în evidenţă, în două exemplare de către lucrătorul cu muncă în evidenţă, în prezenţa ofiţerului care deţine dosarul.

Un exemplar al filmului se introduce developat, în cutii metalice sigilate pe care se menţionează numărul dosarului filmat şi numărul de pagini. Acest exemplar se predă la U.M. 0503 –evidenţa operativă , spre păstrare, pe baza unei adrese. Al doilea exemplar al filmului, developat, se va înjacheta şi păstra în cadrul fiecărei unităţi, până la clasarea sa la U.M 0503.

Materialele din dosare vor fi pregătite pentru filmat, iar documentele apreciate ca fără importanţă se barează, urmând ca numărul paginilor respective să se consemneze în procesul verbal (anexa nr. 8) Astfel pregătit, dosarul se prezintă şefului nemijlocit care verifică şi aprobă microfilmarea, semnând şi procesul verbal sus menţionat.

Ordinea filmării documentelor este: numărul dosarului şi al volumului, tabelul cu ofiţerii care au consultat dosarul, tabel cu evidenţa remunerărilor acordate, tabel cu persoanele luate în evidenţă, opisul de materiale, procesul-verbal al filelor barate, hotărârea de deschiderea-închidere şi documentele în ordinea numerotării.

Toate materialele care urmează a fi microfilmate şi nu sunt suficient de vizibile, vor fi recondiţionate de către unităţi pentru a asigura buna calitate a operaţiunii de filmare.

b. ÎnjachetareaDupă developarea filmului se va proceda la introducerea acestuia în jachete

ţinând cont ca deasupra rândului 1 să se treacă: dosar nr. ��volum��file��acte��;��volum��file��acte��;volum��file��acte��;��file��acte��;file��acte��;��acte��;acte��;��; rândul 1 al jachetei va conţine numai foaia cu nr. de dosar, tabelele existente şi opisulândul 1 al jachetei va conţine numai foaia cu nr. de dosar, tabelele existente şi opisul materialelor, iar în rândul 2 se va introduce procesul-verbal ( anexa nr. 8) urmat de materiale în ordinea numerotării lor.


51

Evidenţa dosarelor microfilmate se ţine într-un registru destinat anume acestui scop, în care se menţionează numărul dosarului, numărul de cadre executate, data, indicativul şi semnătura lucrătorului care a primit jacheta.

Acest registru se află în păstrarea lucrătorului cu munca de evidenţă din fiecare unitate.

Actele originale din dosare ( angajamente, legitimaţii, paşapoarte, fotografii, chitanţe, acte de studii etc) după ce se filmează se va păstra separat într-un plic împreună cu opisul şi vor fi predate la Arhivă odată cu dosarele.

Pe jacheta respectivă în dreapta în dreapta sus, se face menţiunea „ACTE”, iar pe plic se scrie numărul dosarului de care aparţin. Plicul se păstrează împreună cu jacheta dosarului.

Toate materialele care au fost microfilmate, cu excepţia actelor originale, se distrug pe bază de proces verbal ( anexa nr. 23) care se clasează apoi la dosarul de corespondenţă diversă.

Dosarele întocmite în cadrul U.M. 0503 – evidenţă operativă, sau clasate de unităţi la arhivă, se microfilmează şi înjachetaează de către această unitate pe baza aceloraşi reguli. Jachetele dosarelor din arhivă microfilmate sunt luate în primire de subofiţerul arhivar care semnează în registru de primirea lor.

Distrugerea dosarelor microfilmate din arhivă se face pe baza procesului-verbal ( anexa nr 9), conform normelor în vigoare.

Păstrarea,consultareaşitransferuldatelorDosarele de toate categoriile, inclusiv jachetele dosarelor personale se păstrează

în camera special amenajată a fiecărei unităţi ( tezaur) prevăzută cu încuietori sigure şi sistem de alarmă.

Deschiderea şi închiderea tezaurului în timpul programului pentru ridicarea sau depunerea dosarelor, se face de către lucrătorul cu munca de evidenţă al unităţii sau în lipsa lui de către ofiţerul de serviciu pe unitate, însoţit de un alt ofiţer desemnat de şeful unităţii.

Accesul în tezaur al cadrelor în afara orelor de program, se va face numai cu aprobarea şefului de unitate sau locţiitorul acestuia în prezenţa ofiţerului de serviciu pe unitate, care va consemna în registrul de procese verbale numele şi indicativul persoanelor respective, ora când au intrat, precum şi numele persoanei care a dat aprobarea. Se interzice păstrarea dosarelor, după orele de program, în alte locuri decât în tezaur.

Scoaterea dosarelor (jachetelor) din unitate, pentru analizele la casele de lucru se face numai cu aprobarea şefilor de stat, pentru fiecare caz în parte, iar după consultare se reintroduc în tezaur.

Orice relaţii despre persoanele care apar în dosarele ( jachetele) existente la unităţile operative ale U.M. 0544 se dau cu aprobarea şefilor competenţi.

CONSTANTIN BUCHET

52

Consultarea unui dosar activ de către alte persoane decât şefii ierarhici, se realizează numai pentru motive temeinic justificate cu probarea şefilor de unităţi în cadrul U.M. 0544.

Cadrele care iau cunoştinţă de conţinutul unui dosar ( jachetă) vor semna tabelul existent în acest sens ( anexa nr 11 pentru dosare şi anexa nr 7 pentru jachete).

Pentru persoanele care apar în dosarele clasate la arhiva U.M. 0544, unităţile interesate pot solicita pe baza unei note ( anexa nr. 6), jachetele pentru consultare.

Dosarele ( jachetele) existente la arhivă, cu aprobarea şefului U.M. 0503 pot fi trimise unităţilor operative spre consultare pe timp de zece zile, pe baza unei note ( anexa nr. 6). În cazul când dosarul ( jacheta) este reţinut definitiv în vederea luării în lucru a persoanei respective, se comunică acest lucru la U.M. 0503 - evidenţă operativă ( tot prin anexa nr. 6 – unde se va menţiona expres categoria dosarului), pentru a se opera în fişa de evidenţă a dosarului şi contul personal al ofiţerului care va lucra cu dosarul. În acest caz, lucrătorii operativi vor trimite şi fişa model 1 completată cu indicativul şi numărul de dosar.

De asemenea, grupele operative ale U.M. 0544 din judeţe pot reactiva elemente cunoscute cu material clasat la arhivă.

În cazul când elementul este lucrat pe lângă dosarul operativ al grupei, se va trimite la evidenţa operativă cererea de verificare şi fişa cartonaş anexa 1, care va purta pe verso numărul dosarului operativ deschis de grup.

Dacă elementului urmează să i se deschidă dosar individual, obligatoriu numărul acestuia va fi cel al jachetei.

În această situaţie se va înainta la evidenţa operativă cererea de verificare, cererea de înregistrare şi fişa cartonaş anexa 1, U.M. 0544 va comunica pe cererea de verificare numărul jachetei, precum şi pagina cu care urmează să înceapă opisarea materialelor obţinute. La solicitarea grupelor, în astfel de cazuri, evidenţa operativă poate întocmi o notă sinteză asupra materialelor existente. Dosarele ( jachetele) existente la arhivă, cu aprobarea şefului U.M. 0503 pot fi trimise unităţilor operative spre consultare pe timp de zece zile, pe baza unei note ( anexa nr. 6).În cazul când dosarul ( jacheta) este reţinut definitiv în vederea luării în lucru a persoanei respective, se comunică acest lucru la U.M. 0503- evidenţă operativă ( tot prin anexa nr 6-unde se va menţiona expres categoria dosarului), pentru a se opera în fişa de evidenţă a dosarului şi contului personal al ofiţerului care va lucra cu dosarul. În acest caz, lucrătorii operativi vor trimite şi fişa model completată cu indicativul şi numărul de dosar.

De asemenea, grupele operative ale U.M. 0544 din judeţe pot reactiva elemente cunoscute cu material clasat la arhivă.

În cazul când elementul este lucrat pe lângă dosarul operativ al grupei, se va trimite la evidenţa operativă cererea de verificare şi fişa cartonaş anexa 1, care va purta pe verso numărul dosarului operativ deschis de grupă.


53

Dacă elementului urmează să i se deschidă dosar individual , obligatoriu numărul acestuia va fi cel al jachetei. În această situaţie se va înainta la evidenţa operativă cererea de verificare, cererea de înregistrare şi fişa cartonaş 1, U.M. 0544 va comunica pe cererea de verificare numărul jachetei, precum şi pagina cu care urmează să înceapă opisarea materialelor obţinute. La solicitarea grupelor, în astfel de cazuri, evidenţa operativă poate întocmi o notă sinteză asupra materialelor existente.

Dosarele întocmite în cadrul 0544, active sau clasate la arhivă, nu pot fi trimise pentru consultare ori alte scopuri unităţilor din Ministerul de Interne. Şefii de unităţi pot aproba la cerere trimiterea de sinteze în cazurile active sau clasate la arhivă.

Potrivit nevoilor muncii, dosarele( jachetele) se pot transfera de la un ofiţer la altul în cadrul aceluiaşi sector pe baza procesului-verbal tip ( anexa nr. 5) care va fi înregistrat şi aprobat de şeful de sector; transferul între ofiţerii din sectoare diferite ale aceleiaşi unităţi se face cu aprobarea şefului de unitate sau a locţiitorului acestuia.

Transferul dosarelor între unităţile din cadrul U.M. 0544 se va face cu aprobarea şefilor unităţilor respective.

În termen de 48 ore, de la aprobare, procesele verbale se trimit la U.M. 0503 –evidenţa operativă, care operează schimbările intervenite în cartoteca dosarelor şi în cartoteca conturilor personale şi apoi le restituie lucrătorului cu munca de evidenţă al unităţii.

Când transferul are loc între unităţi din cadrul U.M. 0544 dosarele vor fi însoţite de procesele verbale ( anexa nr. 5), iar după ce sunt semnate de către lucrătorii care le-au primit (menţionându-se şi indicativul acestora) vor fi trimise la U.M.0503 –evidenţa operativă. După efectuarea operaţiunilor de transfer, procesul-verbal se va restitui unităţii care a predat dosarul, pentru modificări în conturi şi clasarea la dosarul corespondenţă diversă.

Când un lucrător este mutat în altă unitate, pleacă la post, este trecut în rezervă etc., acesta are obligaţia să predea toate dosarele avute în cont, comunicând despre mutaţiile survenite şi la U.M. 0503 –evidenţa operativă. De respectarea acestor măsuri răspund direct şefii nemijlociţi care au să asigure ca fişa de lichidare să fie semnată şi de U.M. 0503- evidenţa operativă.

Dosarele deschise în cadrul U.M. şi la grupele operative teritoriale, dacă nu mai fac obiectul muncii acestora, se clasează la arhivă în baza hotărârii de închidere aprobată, iar pentru dosarele de obiectiv, de problemă, de acţiune informativă, personale şi de caz, se va întocmi şi raportul de motivare a clasării lor. Cu ocazia clasării la arhivă a dosarelor personale ( informatori, rezidenţi, surse de influenţă; elemente luate în studiu organizat), a dosarelor de caz, de acţiune informativă individuală şi de grup, precum şi a materialelor cu privire la persoanele luate în evidenţă pe lângă alte dosare se va trimite şi câte o fişă personală ( anexa nr 25) cuprinzând, în sinteză, principalele aspecte operative referitoare la elementele respective, precum şi fişa cartonaş model 1. completată la zi.

CONSTANTIN BUCHET

54

În situaţia în care o unitate centrală a U.M. 0544 clasează un dosar lucrat în cooperare cu o grupă operativă teritorială, va solicita în prealabil acesteia materialele pe care le va conexa. Dacă grupa teritorială doreşte să lucreze cazul în continuare, unitatea centrală îi comunică acesteia ultima pagină din dosar pentru opisarea materialelor în vederea comasării şi face cunoscut la U.M. 0503, în raportul de clasare, ca elementul să fie scos din contul unităţii centrale, rămânând în atenţia grupei teritoriale care are obligaţia să întocmească formele necesare.

Predarea dosarelor la arhivă se face pe bază de condică în care se trece numărul de înregistrare al dosarului.

Dosarele deschise în cadrul U.M. 0544, care prezintă interes pentru activitatea Centrului de Informaţii Externe nu pot fi desfiinţate prin anularea numărului de înregistrare. Indiferent de categoriile dosarelor, atunci când acestea nu mai sunt necesare, se predau la arhivă cu respectarea regulilor stabilite în prezentele norme de lucru.

Excepţie de la această regulă fac dosarele înregistrate car urmează să fie comasate la altele, cele asupra cărora comanda unităţii apreciază că nu prezintă interes operativ (altele decât dosarele de spaţiu, organizatorice, financiare şi corespondenţa diversă), precum şi cele deschise elementelor care între timp au devenit membri de partid.

Pentru aceste categorii se va înainta la U,M, 0503 –evidenţa operativă- o adresă din care să rezulte motivul anulării numărului de dosar, precum şi numele şi prenumele persoanei luate în evidenţă, pentru a-i scoate fişa din cartoteca generală.

Cu privire la dosarele primite de la alte unităţi ale Ministerului de Interne spre studiu şi analiză, se va proceda astfel:

a. pentru informatorii care pleacă temporar în străinătate şi urmează să li se încredinţeze unele sarcini, unităţile care îi preiau în legătură vor confirma în scris primirea materialelor şi faptul că persoanele rămân în preocuparea lor. Dosarele din această categorie vor fi înregistrate la evidenţa operativă a U,M. 0544 şi păstrate de unităţi în forma lor iniţială, urmând ca la înapoierea informatorilor din străinătate , în funcţie de necesităţi, să fie restituite unităţilor de la care provin, însoţite de scurte caracterizări cu privire la utilitatea şi comportarea respectivilor pe timpul cât s-au aflat în legătura U.M. 0544, fără a desconspira sarcinile avute şi informaţiile furnizate.Toate materialele obţinute pe linia U.M. 0544 de la acestă categorie de informatori se constituie în mape separate, care vor purta numărul de înregistrare al dosarelor respective şi se clasează la U.M. 0503 evidenţa operativă. b. pentru informatorii stabiliţi sau care urmează să se stabilească definitiv în străinătate, dosarele se păstrează în forma în care au fost primite până când se efectuează verificările necesare şi se stabileşte utilitatea lor. Dacă se aprobă luarea în legătură, acestea vor fi reorganizate în conformitate cu prezentele norme de lucru, după plecarea în străinătate a informatorului. Dacă din verificări rezultă că elementele nu corespund scopului propus , dosarele se vor restitui.


55

Dosarele de toate categoriile clasate, se păstrează la arhiva U.M. 0544, după cum urmează: -Dosarele de obiectiv, problemă, de acţiune informativă, personale, de caz şi de operaţiuni A.V.S. se microfişează de către UM. Şi se păstrează pe timp nelimitat; cu excepţia acelora care se distrug în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

-Dosarele de spaţiu, organizatorice, financiare şi de corespondenţă diversă se distrug după zece ani pe bază de proces verbal ( anexa nr 21).

Când persoanele luate în evidenţă pe lângă dosarul de obiectiv şi problemă sunt scoase din preocupare, mapele lor, numerotate şi opisate, se trimit spre clasare la U.M. 0503- evidenţa operativă –pe baza de adresă tip, ( anexa nr 19). Fiecare mapă va avea o notă raport semnată de şeful de sectore din care să rezulte scopul luarii în preocupare şi motivele scoaterii, tododată, ofiţerul care în răspundere dosarul respectiv va menţiona pe tabelul de luare în evidenţă a persoanelor numărul adresei şi data când mapele au fost trimise spre clasare.

Vor fi trimise la U.M. 0503 toate datele şi informaţiile cu conţinut operativ obţinute în procesul muncii, despre persoane cu conţinut operativ obţinute în procesul muncii, despre persoane din strănătate care nu conţin suficiente elemente pentru a li aprecia valoarea sau în acel moment ele nu prezintă interes. Dacă din diferite motive, un asemenea material nu poate fi trimis în original, se trimite copie, fotocopie sau notă expres, facându-se menţiune despre acesta pe una din filele materialului original.

U.M. 0503 –evidenţa operativă – triază, verifică şi conexează noile date la cele existente, dacă despre persoanele respective se mai deţin materiale şi ia în evidenţă elementele care prezintă interes.

VIDispoziţiifinale1. Comandanţii vor lua toate măsurile pentru a asigura executarea neabătută a

prevederilor acestor norme de lucru, controlând şi îndrumând permanent cadrele din subordine.

U.M. 0503 –e videnţa operativă, cu aprobarea conducerii U.M. 0544, va organiza periodic controale în unităţi asupra modului în care se respectă prezentele norme de lucru şi va raporta constatările şi măsurile luate.

2. Orice abatere de la prevederile prezentelor norme de lucru va fi aspru sancţionată, iar în cazul săvârşirii de infracţiuni acestea vor fi cercetate conform legii penale.

3. Lucrătorii însărcinaţi cu munca de evidenţă în unităţi vor fi instruiţi periodic cu privire la modul de aplicare a normelor de lucru.

(Arhiva C.N.S.A.S, fond CIE, dosar nr.256, filele 1-25)

** *

CONSTANTIN BUCHET

56

Documentul nr 4.

Preocupăriamericaneprivindaplicareaîncontinuarea“DoctrineiReagan”

Cercuri conservatoare apropiate noii Administraţii de la Washington sunt preocupate de continuareea pe plan global a liniei politice anticomuniste iniţiate în prima etapă a preşedinţiei lui Ronald Reagan.

Pentru a da impresia unei iniţiative noi, s-a lansat în publicaţiile de specialitate aşa numita « Doctrină a eliberării » care preia sub acest nume, elemente esenţiale ale vechii « Doctrine REAGAN ». Astfel :

« Doctrina eliberării » consideră că sistemul socialist « gravitează » în jurul Uniunii Sovietice pe mai multe “orbite”, înţelese din punct de vedere cronologic şi geografic şi anume :

a. Prima orbită ar curpinde teritoriile etnice care şi-au câştigat independenţa după Revoluţia din 1917, dar au fost anexate apoi la Uniunea Sovietică în perioada 1919-1921, acesta fiind cazul majorităţii republicilor sovietice.

b. Din cea de-a doua « orbită » ar face parte teritoriile care au intrat sub controlul direct al Uniunii Sovietice supă 1939 respectiv Estonia, Lituania, Letonia, Basarabia şi nordul Bucovinei.

c. Pe cea de-a treia « orbită » s-ar afla şările socialiste europene –Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România şi Ungaria, precum şi Cuba.

d. A patra « orbită » ar fi constituită din ţările aflate sub influenţa Uniuni Sovietice începând din anii 1970, adică Yemenul de Sud, Vietnam, Mozambic, Angola, Laos, Kampuchia, Etiopia, Nicaragua şi Afganistan.

1. Pornind de la acestă împărţire, « doctrina eliberării » prevede modalităţi diferite de a acţiona faţă de ficare categorie în parte, cât şi raporturile cu ţările din aceeaşi categorie.

Linia ce ar urma să fie adoptată faţă de teritoriile respective şi a tensiunilor dintre ele ;

-încurajarea, prin diverse mijloace, a mişcărilor care cer autonomie etnică şi politică pentru aceste teritorii ;

-sprijinirea organizaţiilor care militează oentru instituirea pluralismului politic. Pentru realizarea acestor obiective, se preconizează înfiinţarea unui organism – Agenţia de sprijinire a rezistenţei - menit să avanseze propunei privind crearea şi stimularea unor acţiuni şi mişcări în teritoriile vizate. Această agenţie ar urma să fie


57

condusă de un director numit de preşedintele George Bush şi confirmat de Senat şi care să fie totodată membru al Consiliului Securităţii Naţionale.

2. În ceea ce priveşte ţările din cea de-a treia categorie în care este inclusă şi România, « doctrina eliberării » prevede :

-stabilirea unei stricte interdependenţe între atitudinea S.U.A. faţă de aceste ţări şi politica lor internă privind descentralizarea economică, introducerea unui anume pluralism politic şi « liberalizarea » activităţii sindicale ;

-promovarea unei politici care să încurajeze atitudinea de distanţare faţă de Moscova a ţărilor respective, dar şi neâncrederea în relaţiile dintre ele ;

-încurajarea apariţiei unor mişcări de opoziţie în statele respective, instigarea şi sprijinirea acţiunilor de protest împotriva politicii oficiale ;

-implicarea , în mai mare măsură, a unor instituţii şi organizaţii americane, cum sunt Camera de Comerţ, Departamentul Muncii, Departamentul Educaţiei, în activitatea de pregătire şi îndoctrinare a liderilor sindicali dididenţi, a altor elemente de opoziţie, precum şi în activitatea de propagandă antisocialistă ;

-instituirea, cu diferite ocazii, a unor întâlniri la Casa Albă ale preşedintelui american cu reprezentanţi ai grupărilor de opoziţie din aceste state şi organizarea de conferinţe de presăşi alte acţiuni propagandistice pentru aceştia ;

-introducerea sau determinarea introducerii de rezoluţii la O.N.U. menite să afecteze interesele şărilor socialiste pe plan internaţional ;

4.Ţările din categoria a patra , în care se consideră că sistemul socialist nu este pe deplin implementat sau că guvernele lor nu dispun de maturitatea ideologică necesară pentru menţineraea acestuia, ar urma să se afle în continuare în atenţia Casei Albe, inclusiv prin sprijinireea militară a acşiunilor antisolcialiste şi antiguvernamentale desfăşurate de grupările din aceste state sau din afara lor.

Prin promovarea acestei politici, Administraţia de la Washington urmăreşte posibilităţile Uniunii Sovietice de a exploata avantajele geo politiceşi geostrategice câştiogate în aceste ţări şi să le atragă în sfera de influenţă a S.U.A.

Ca acţiuni concrete, vizând aceste state, « doctrina eliberării » recomandă :-elaborarea şi susţinerea de către Casa Albă şi Congres a a unui proiect de lege

privind constituirea unui aşa zis fond de sprijinire a resitenţei de circa un miliard dolari anual, destinat mişcărilor antisocialiste din ţările menţionate ;

-sprijinirea acestor mişcări şi prin alte mijloace deschise sau acoperite, inclusiv prin intermeiul serviciilor secrete ;

-preluarea sub control şi din punct de vedere ideologic a fiecăreia din aceste mişcări, precum şi stabilirea măsurilor concrete în funcţie de interesele politice şi geostrategice ale S.U.A.

CONSTANTIN BUCHET

58

Intre principalele obiective urmărite pentru viitorul imediat se numără : -încetarea implicării militare a U.R.S.S. în Nicaragua şi instalarea unui guvern

nesocialist în acestă ţară ;-retragerea celor 50 000 militari cubanezi din Angola şi includerea frontului de

opoziţie « UNITA » la negocieri privind reglementarea situaţiei de conflict ; -determinarea retragerii celor 140 000 militari vietnamezi din Kampuchia şi-determinarea retragerii celor 140 000 militari vietnamezi din Kampuchia şi

atragerea ţării pe calea dezvoltării nesocialiste.

N. 71 26 martie 1989

(Arhiva C.N.S.A.S, fond CIE, dosar nr 34, vol 2, f, 10-13)


59

NOUAORIENTAREAPOLITICIIEXTERNEAROMÂNIEI

DUPĂREVOLUŢIADIN1989.Studiudecaz:decembrie1989–ianuarie1990

Georgiana-MargaretaSCURTU

�n�n Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989 erau stabilite principalele direcţii de activitate a noului regim. La punctul 9 al acestui document se preciza: „Întreaga politică externă a ţării să servească promovorii bunei vecinătăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de constituire a unei Europe unite, casă comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”. La punctul 10 al Comunicatului se preconiza: „Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă”. Având în vedere situaţia concretă din România ultimilor ani, se cerea „reorientarea comerţului exterior, pornind de la cerinţele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României”; în mod concret, se cerea interzicerea exportului de produse agricole, reducerea exportului de produse petroliere, acordându-se prioritate „satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor”1

Decretul-lege din 27 decembrie 1989 stipula constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, „pentru realizarea unei societăţi cu adevărat democratice în ţara noastră şi pentru asigurarea şi apărarea drepturilor omului şi cetăţeanului”. Programul Consiliului Frontului Salvării Naţionale conţinea o seamă de prevederi, care, în esenţă, erau cele cuprinse în Comunicatul din 22 decembrie 1989. În privinţa politicii externe, la textul din respectivul document se adăugau, la angajamentele internaţionale, şi aplicarea acordurilor de la Helsinki, referirea vizând respectarea drepturilor omului.

60

Revoluţia din decembrie 1989 a marcat o schimbare fundamentală în politica externă a României, atât la nivelul principiilor, cât şi al acţiunilor practice. Timp de două decenii şi jumătate, politica externă a României a avut la bază următoarele principii, formulate în Declaraţia C.C. al P.M.R. cu privire la problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale din aprilie 1964: respectarea independenţei şi suveranităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, neamestecul în treburile interne, avantajul reciproc.2 Aceste principii au avut la vremea lor o largă recunoaştere internaţională, fiind consemnate în toate tratatele (peste 100) pe care România le-a semnat cu diverse state până în 1989. În acest spirit, conducerea de partid şi de stat a României, în frunte cu Nicolae Ceauşescu, a condamnat energic intervenţia celor cinci state membre ale Tratatului de la Varşovia (Uniunea Sovietică, Bulgaria, Polonia, Republica Democrată Germană, Ungaria) în Cehoslovacia, în august 1968.3 Această atitudine a fost apreciată la vremea respectivă de toate ţările democratice, inclusiv de SUA, Franţa, Marea Britanie, R.F.Germană, Italia etc. În acea perioadă Occidentul sprijinea România, mizând pe o sciziune în cadrul „lagărului socialist”, care să ducă la slăbirea puterii şi influenţei Uniunii Sovietice. Un moment semnificativ în evoluţia relaţiilor internaţionale a fost cel din 1975, când, la 1 august, a fost semnat la Helsinki Actul final al Conferinţei asupra Securităţii şi Cooperării în Europa, care stabilea obligaţiile asumate de cele 35 de statele semnatare, între care şi România. Acest document consacra cel mai larg consens interstatal asupra principiilor menite să întărească pacea şi cooperarea pe continentul european. Eveniment istoric, semnarea documentului de către conducătorii celor 33 de state europene, Statele Unite ale Americii şi Canda, însemna asumarea unui angajament solemn în faţa popoarelor de a acţiona pentru traducerea în viaţă a principiilor Actului final pentru consolidarea cursului destinderii, înaintarea pe calea unei securităţi reale pe continent, întărirea păcii şi colaborării în lume. În cuvântarea rostită la Conferinţă, Nicolae Ceauşescu a subliniat că principiile Actului final, privit şi aplicat în întregul său, constituia singura bază temeinică pentru asigurarea păcii, colaborării şi progresului economico-social al fiecărei naţiuni, iar viitorul avea să arate cum va decurge aplicarea acestui document. Cu prilejul reuniunii la nivel înalt de la Helsinki, liderul de la Bucureşti a desfăşurat o activitate intensă, având numeroase întâlniri, contacte şi convorbiri bilaterale cu şefi ai delegaţiilor statelor participante privind dezvoltarea raporturilor României cu aceste state şi problemele internaţionale de actualitate.4

NOUA ORIENTARE A POLITICII EXTERNE A ROMÂNIEI DUPĂ 1989

61

Pe baza Actului final, care conţinea trei părţi (numite „coşuri”), între care unul se referea la drepturile omului, statele occidentale, mai ales SUA, au apreciat că aveau dreptul legal de a interveni pentru respectarea drepturilor omului în România, ca şi în celelalte state socialiste. Zece ani mai târziu, s-a înregistrat un alt eveniment cu importante consecinţe internaţionale: instalarea la putere, în martie 1985, a lui M.S. Gorbaciov, care şi-a propus să scoată Uniunea Sovietică din criză prin glasnosti şi perestroika. În planul politicii externe, el a iniţiat un dialog direct cu preşedinţii SUA (Ronald Reagan şi apoi George Bush), a dezavuat „doctrina Brejnev”, prin care URSS îşi rezervase dreptul de a interveni în statele participante la Tratatul de la Varşovia pentru a înăbuşi eventualele mişcări reformatoare (aşa cum s-a întâmplat în august 1968, în Cehoslovacia). În noiembrie 1988, după o discuţie cu preşedintele Franţei, François Mitterrand, liderul sovietic declara că se impunea o „nouă filosofie” în relaţiile internaţionale, care să ducă la depăşirea fazei confruntărilor şi la promovarea cooperării între state cu regimuri social-politice diferite: „să tindem către o perioadă de pace”, „să participăm la procesul de evoluţie către o mare unitate a lumii”; „mă gândesc la o apropiere sovieto-americană”.5 Cu acelaşi prilej, Mihail Gorbaciov a spus: „Dacă ne vom afirma ataşamentul la libertatea de opţiune a fiecărui popor, atunci nu vor mai exista motive de a se crede că unii se află pe pământ prin efectul unei voinţe divine, în timp ce alţii au ajuns pe planetă dintr-o întâmplare. E timpul să ne dezbărăm de prejudecăţi şi să elaborăm o linie politică în consecinţă. Abia atunci va fi posibil să consolidăm unitatea lumii”.6 Prin „libertatea de opţiune a fiecărui popor”, liderul de la Kremlin i-a încurajat pe cetăţenii din statele Tratatului de la Varşovia să acţioneze împotriva regimului totalitar şi pentru instaurarea unui regim democratic. În timp ce Uniunea Sovietică îşi abandona doctrina în baza căreia a putut să-şi impună voinţa asupra unei bune părţi a Europei, SUA şi celelalte state occidentale au hotărât să se implice tot mai mult, pentru a pune capăt regimurilor dictatoriale de tip sovietic din această zonă. În acest scop au desfăşurat o amplă campanie în favoarea respectării drepturilor omului, a „libertăţii de opţiune” şi au sprijinit, inclusiv material, statele în care se dezvoltau asemenea mişcări. Este semnificativ faptul că în discursul rostit în Parlamentul de la Varşovia, la 11 iulie 1989, preşedintele George Bush a declarat că va cere Congresului SUA să aloce 100 milioane de dolari pentru dezvoltarea agriculturii din sectorul particular polonez; va îndemna Banca Mondială să acorde 325 milioane de dolari pentru dezvoltarea agriculturii şi industriei alimentare poloneze; va cere

GEORGIANA MARGARETA SCURTU

62

statelor occidentale să reeşaloneze suma de 5 miliarde de dolari din datoria publică poloneză; va cere Congresului SUA să acorde 15 milioane de dolari pentru conservarea bunurilor culturale din Cracovia şi pentru lucrări de protecţie din punct de vedere ecologic în zona Cracoviei.7

Schimbarea raportului de forţă pe arena internaţională, afirmarea SUA ca unica superputere mondială, au făcut ca principiile promovate de Nicolae Ceauşescu – independenţă, suveranitate, integritate teritorială şi mai ales neamestec în treburile interne – să devină nişte lozinci depăşite de realităţile concrete.

Faptul că Ceauşescu se opunea reformelor, iar regimul său devenea tot mai restrictiv şi închistat a generat reacţia negativă nu numai a lui Gorbaciov, ci şi a liderilor occidentali. După 1985, România şi preşedintele ei au devenit ţinta unor atacuri tot mai vehemente pe plan internaţional. François Mitterrand (Franţa), Margaret Thatcher (Marea Britanie), Ronald Reagan şi George Bush (SUA) – precum şi posturile de radio susţinute financiar de SUA (Vocea Americii şi Europa Liberă), dar şi BBC, precum şi numeroase organe de presă au desfăşurat o amplă campanie în favoarea respectării drepturilor omului în România, mai ales a dreptului de emigrare, împotriva „distrugerii satelor” etc. La această campanie s-au asociat şi unii români, în diferite modalităţi: acordarea unor interviuri pentru posturile de radio şi presa din Occident, trimiterea unor scrisori „deschise” către Nicolae Ceauşescu, difuzate de Europa Liberă şi BBC, organizarea de manifestaţii în faţa ambasadelor României etc. Brent Scowcroft, consilierul pentru problemele securităţii naţionale al preşedinţilor Gerald Ford şi George Bush explică modul în care naţionalismul lui Ceauşescu a fost folosit împotriva Uniunii Sovietice, pentru ca apoi - după ce s-a decis o schimbare de strategie în ceea ce priveşte slăbirea imperiului sovietic - acesta şi, implicit, România, să fie izolate de către Statele Unite ale Americii: „Ani de zile Statele Unite au acordat un tratament privilegiat acelor sateliţi ai Uniunii Sovietice care dovedeau un grad ridicat de independenţă faţă de direcţiile politice ale sovieticilor sau faţă de controlul lor asupra politicii externe a respectivilor sateliţi. Această abordare era de bun simţ, dacă doream să creăm complicaţii unei Uniuni Sovietice care ne rămânea ostilă. În virtutea acesteiÎn virtutea acestei politici, România, unul dintre cele mai staliniste dintre aceste state, a devenit o favorită a Statelor Unite. Dacă dorim să dezvoltăm o relaţie mai cooperantă cu Uniunea Sovietică, cred că trebuie să înlocuim această strategie cu una care să acorde tratament preferenţial acelor sateliţi care promovează cu mai multă vigoare reforme politice şi economice. Asta înseamnă să încurajăm în mai mare


63

măsură guvernele din Estul Europei în promovarea reformelor, în speranţa că astfel ne vom atinge obiectivele pe termen lung, de a elibera întreaga zonă. O astfel de schimbare de politică faţă de zona est-europeană va face ca România, din cauza controlului totalitar brutal al dictatorului Nicolae Ceauşescu asupraCeauşescu asupra ţării, să coboare de pe primul pe ultimul loc în atenţia noastră”.8

Relaţiile României cu statele occidentale au cunoscut o deteriorare dramatică în ultimii doi ani ai regimului Ceauşescu. La 26 februarie 1988, Departamentul de Stat al SUA a anunţat că, deoarece România încălca în mod brutal drepturile omului, mai ales libera emigrare a cetăţenilor ei, SUA au decis să-i retragă clauza naţiunii celei mai favorizate, începând cu 8 iulie acelaşi an. În replică, la 28 februarie 1988, guvernul român a difuzat o declaraţie prin care renunţa la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile comerciale cu SUA.9 În opinia lui Ceauşescu, statele occidentale se amestecau în treburile interne ale României deoarece avea de plătit băncilor din aceste ţări importante sume contractate ca urmare a împrumuturilor obţinute de-a lungul anilor. Pentru a asigura „deplina independenţă” a României, Nicolae Ceauşescu a decis achitarea datoriei externe într-un termen cât mai scurt. După un excepţional efort de opt ani, care a dus la secătuirea economiei naţionale şi deteriorarea gravă a nivelului de trai al populaţiei, în martie 1989, s-a anunţat că România şi-a achitat întreaga datorie externă. La 18 aprilie 1989, Marea Adunare Naţională a adoptat o lege care prevedea: „Se interzice organelor de stat, unităţilor de stat, cooperatiste şi obşteşti, precum şi unităţilor bancare să contracteze credite în străinătate”.10

După achitarea datoriei externe, nu a urmat – aşa cum românii se aşteptau – o redirecţionare a fondurilor spre ameliorarea nivelului de trai, ci a fost continuată politica de restricţii, fapt ce a amplificat starea de nemulţumire şi chiar de revoltă împotriva regimului Ceauşescu. Deşi cenzura era foarte drastică, românii au aflat de la posturile de radio străine – Europa Liberă, BBC, Vocea Americii – despre schimbările din celelalte state socialiste, sperând că şi ţara lor va porni pe o asemenea cale. Acţiunile opoziţioniste au fost puţine, deoarece Securitatea era omniprezentă, reuşind să ţină sub control situaţia din ţară. În aceste condiţii, cea mai puternică presiune împotriva regimului s-a exercitat din exterior. În prima parte a anului 1989, statele occidentale au început acţiunea de izolare a României. Rând pe rând, R.F. Germania, Danemarca, Norvegia şi Portugalia şi-au rechemat ambasadorii de la Bucureşti; de asemenea, Comunitatea Economică Europeană şi-a suspendat consultările economice cu România. Acuzaţia principală era că această ţară nu respecta drepturile omului şi, în primul rând, dreptul la


64

emigrare. La aceasta se adăugau învinuirile privind politica de asimilare forţată a minorităţilor naţionale, distrugerea civilizaţiei rurale prin demolarea satelor, cenzura, înfometarea populaţiei etc. Căderea zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989, a marcat nu numai începutul procesului de unificare a Germaniei, dar şi sfârşitul unei epoci istorice, începută după cel de-al doilea război mondial, caracterizată prin confruntarea între două blocuri politico-militare: cel occidental, în frunte cu SUA şi cel estic, condus de Uniunea Sovietică. Politica de dezideologizare a relaţiilor internaţionale promovată de Gorbaciov era încununată de succes, punându-se astfel capăt războiului rece. Nicolae Ceauşescu privea cu vădită îngrijorare evoluţiile internaţionale, el rămânând adeptul confruntării între cele două sisteme economice şi social-politice: socialist şi capitalist. În raportul prezentat la Congresul al XIV-lea al P.C.R., la 20 noiembrie 1989, el afirma că „numai socialismul reprezintă viitorul”, că „existenţa celor două state germane trebuie să continue, să fie o realitate a Europei de astăzi şi de mâine”, că imperialismul continuă să fie un pericol pentru pacea, independenţa şi suveranitatea popoarelor.11 Cu acelaşi prilej, Nicolae Ceauşescu a cerut „să se treacă la adoptarea măsurilor necesare soluţionării tuturor problemelor care nu s-au rezolvat încă. În primul rând apare necesar să se adopte o poziţie clară, fără echivoc, de condamnare şi anulare a tuturor acordurilor încheiate de Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor unor acorduri şi dictate”.12 Aluzia se referea la pactul Molotov – Ribbentrop din 23 august 1939, dar liderii politici – atât cei din Vest, cât şi cei din Est – nu se arătau dispuşi să discute un asemenea subiect. Într-un comentariu al Agenţiei TASS se preciza: „Nici un om politic responsabil nu pune la îndoială graniţele europene postbelice”.13 Totuşi, la 24 decembrie 1989, Congresul deputaţilor poporului al URSS a adoptat o hotărâre potrivit căreia protocolul adiţional secret la Pactul Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, şi alte înţelegeri secrete încheiate cu Germania erau lipsite de fundament juridic şi de valabilitate din momentul semnării lor.14

Întâlnirea Bush – Gorbaciov de la Malta, din 2 – 3 decembrie 1989, a confirmat faptul că Uniunea Sovietică lăsase cale liberă pentru reformele din Europa est-centrală, în timp ce SUA sprijinea aceste transformări. Gorbaciov a apreciat: „Trebuie să acţionăm împreună – şi acţionăm împreună – într-un spirit real de răspundere şi cu multă ponderaţie în această perioadă, în cursul căreia Europa cunoaşte atâtea frământări”, iar Bush a declarat: „Vă împărtăşesc părerea”.15 Preşedintele american a precizat: „Noi suntem pentru autodeterminare


65

şi pentru dezbaterile ce o însoţesc. Aş dori să înţelegeţi atitudinea noastră: valorile occidentale nu înseamnă absolut deloc că am dori să impunem sistemul nostru României, Cehoslovaciei sau chiar R.D.G-ului”.16

Înlăturarea regimului ceauşist nu s-a aflat, formal, pe agenda întâlnirii de la Malta a preşedinţilor George Bush şi Mihail Gorbaciov. Întrebată dacă Summitul de la Malta reprezintă sfârşitul Războiului Rece, Condoleezza Rice, atunci proaspăt integrată în echipa preşedintelui George Bush şi specialistă în problemele sovietice, spunea: „Personal, cred că principala realizare a Summitului de la Malta a fost stabilirea unei relaţii de lucru între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică, în primul rând şi, mai ales la nivel de şefi de stat, dar şi de miniştri de Externe şi de responsabili ai celor două guverne [...]. Nu cred că Summitul de la Malta poate fi considerat ca marcând sfârşitul Războiului Rece, în principal din cauza faptului că Germania rămânea divizată; în Europa Răsăriteană rămâneau ţări comuniste; Uniunea Sovietică rămânea dominantă în Europa din punct de vedere al puterii militare; sovieticii rămâneau foarte influenţi în Lumea a Treia. Deci, eu nu aş vedea în Malta momentul încheierii Războiului Rece, dar este sigur că ne-a oferit instrumente care au devenit foarte importante atunci când ne-am îndreptat spre încheierea Războiului Rece“.17

A doua zi, 4 decembrie, a avut loc, la Moscova, întâlnirea la nivel înalt a conducătorilor statelor participante la Tratatul de la Varşovia18, în cadrul căreia Mihail Gorbaciov a prezentat o largă informare în legătură cu desfăşurarea şi rezultatele întâlnirii avute cu George Bush la Malta. Cu acest prilej, conducătorii Bulgariei, R.D. Germane, Poloniei, Ungariei şi URSS au adoptat o Declaraţie în care se arăta că „introducerea trupelor statelor în R.S. Cehoslovacă, întreprinsă în 1968, a constituit un amestec în afacerile interne ale Cehoslovaciei suverane şi trebuie să fie condamnată”.19

Tot cu ocazia acestei reuniuni a avut loc, pe un fond extrem de tensionat, întâlnirea Ceauşescu – Gorbaciov. În noul context internaţional, când socialismul totalitar dăduse faliment, iar democraţia se afla în plină ofensivă, Nicolae Ceauşescu voia să salveze ceea ce nu mai putea fi salvat, adică socialismul de tip totalitar, instaurat de Lenin în 1917. Astfel, la întrevederea cu Mihail Gorbaciov, liderul român a pledat pentru organizarea unei consfătuiri a partidelor comuniste şi muncitoreşti la care să se discute „situaţia foarte grea din mişcarea comunistă”.20 Propunerea sa nu a avut nici un ecou, deoarece Gorbaciov nu era dispus să reediteze politica predecesorilor săi (Hruşciov şi Brejnev) de a organiza asemenea consfătuiri la care să se adopte directive privind politica tuturor partidelor comuniste. În decembrie 1989, Kremlinul nu-şi mai recunoştea rolul


66

de lider în mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională, lăsând tuturor partidelor dreptul de „a se descurca” aşa cum credeau de cuviinţă. Pledoaria lui Gorbaciov era în favoarea reformelor, apreciind că numai astfel aceste partide îşi puteau asigura supremaţia politică în statele respective. Practic, această întâlnire a relevat, încă o dată, deosebirile importante de vederi între cei doi şefi de partid şi de stat asupra unor probleme fundamentale, economice, sociale, politice din cele două ţări, precum şi ale vieţii internaţionale.

În ultima lună a anului 1989, România era aproape complet izolată pe plan internaţional, iar Nicolae Ceauşescu nu mai era acceptat ca un partener de dialog, nici în Vest, nici în Est, propunerile şi opiniile sale generau, aproape de fiecare dată, reacţii negative din partea liderilor politici din Europa şi din SUA.

Semnificativă din acest punct de vedere este agenda diplomatică extrem de săracă a preşedintelui român. Astfel, la 5 decembrie 1989, el l-a primit în audienţă pe Kim Yong Nam, vicepremier al Consiliului Administrativ, ministrul Afacerilor Externe al R.P.D. Coreene. Între 18 şi 20 decembrie, Nicolae Ceauşescu a efectuat o vizită oficială de prietenie în Republica Islamică Iran, la invitaţia preşedintelui acestei ţări, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani.21

Revoluţia izbucnită la Timişoara, în ziua de 16 decembrie, s-a extins rapid în toată ţara; Nicolae Ceauşescu a fost nevoit să părăsească puterea la 22 decembrie, act ce marca prăbuşirea întregului sistem social-politic şi economic pe care-l reprezenta. Consiliul Frontului Salvării Naţionale, constituit în aceeaşi zi, a devenit noul organ de conducere în stat.

În planul relaţiilor internaţionale se impunea o nouă abordare, în conformitate cu realităţile generate de schimbarea raportului de forţă între marile puteri, lichidarea regimurilor totalitare din Europa şi tendinţa de unificare a continentului. Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989 răspundea acestei necesităţi.

În document se cerea în mod expres „promovarea bunei vecinătăţi”, deoarece relaţiile cu statele vecine se deterioraseră în ultimii ani, ajungându-se la o stare de tensiune, mai ales cu Ungaria. În şedinţa Comitetului Politic Executiv din 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu apreciase astfel situaţia de la Timişoara: „Aici este amestecul cercurilor din afară, a cercurilor străine de spionaj, începând cu Budapesta […] De altfel, este cunoscut faptul că atât în Răsărit, cât şi în Apus, toţi discută că în România ar trebui să se schimbe lucrurile. Şi-au propus şi cei din Răsărit şi cei din Apus să schimbe şi folosesc orice”.22 �n consecinţă, el a decis să nu se mai admită intrarea în România decât a cetăţenilor din Coreea de Nord, China şi Cuba, precizând: „Cei din ţările socialiste vecine sunt trimişi aici ca agenţi”.23


67

Ca o replică la această decizie, în ziua de 22 decembrie, graniţele au fost deschise, fără a exista o hotărâre specială în acest sens. Cu alte cuvinte, s-a trecut dintr-o extremă în alta, fapt nemaiîntâlnit în istoria relaţiilor internaţionale. Este binecunoscut că atunci când au loc evenimente grave, statul respectiv îşi închide graniţele şi procedează la un control extrem de riguros al tuturor persoanelor care intră sau ies din ţară. De altfel, imediat după ce la posturile româneşti de radio şi televiziune au fost transmise ştirile privind trecerea puterii în mâinile poporului, Agenţia de ştiri MTI, din Budapesta, a informat despre acest eveniment şi a anunţat imediat redeschiderea frontierei de stat dintre cele două ţări vecine. Agenţia bulgară BTA anunţa, la 23 decembrie, deschiderea graniţei cu România.ţa, la 23 decembrie, deschiderea graniţei cu România., la 23 decembrie, deschiderea graniţei cu România. Aceleaşi anunţuri au făcut şi TASS, Taniug, respectiv CTK, cu privire la hotarele cu URSS, R.S.F. Iugoslavia şi Cehoslovacia.24 În România, după 22 decembrie, oricine a putut intra şi ieşi, fără nici un fel de control la frontieră.

Era şi dificil să se facă acest control, în contextul în care spre România erau trimise pe calea aerului, pe şosele, pe calea ferată, maritimă sau fluvială, cantităţi impresionante de ajutoare umanitare (alimente, medicamente, îmbrăcăminte, aparatură medicală etc.). Exemplificăm cu ştirile care au fost date publicităţii, în zilele de 22 şi 23 decembrie, de către Agenţia naţională Agerpres; majoritatea statelor europene, dar şi SUA, Canada, Australia etc, contribuind material la susţinerea „poporului român martir”.25

Iată ştirile din 22 decembrie 1989: Comitetul de solidaritate ungar din Budapesta a declarat că a fost creat un fond de 500.000 forinţi pentru cumpărarea de medicamente destinate celor care au avut de suferit în România. Comitetul a anunţat şi că 200 de flacoane de sânge aveau să fie trimise imediat la Timişoara şi că, în următoarele 12 ore, urma să fie obţinut sânge de la 200 de donatori, iar în 24 de ore – de la 1.000 de donatori.

Ministrul de Externe al R.F. Germania, Hans-Dietrich Genscher, a anunţat, “în spiritul solidarităţii”, măsuri imediate de ajutorare din partea guvernului vest-german, coordonate de organizaţiile corespunzătoare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al fracţiunii Partidului Ecologist, Helmut Lippelt, a solicitat guvernului R.F.G. ca, împreună cu celelalte state ale Pieţei Comune, să acorde ajutor victimelor şi să sprijine poporul României. Crucea Roşie vest-germană intenţiona să trimită cât mai curând posibil un prim ajutor pentru România, constând din medicamente în valoare de 350.000 mărci – informa agenţia DPA.De asemenea, ajutoare urgente pentru România erau anunţate de organizaţiile de caritate Dirkonische Werk şi Caritas.

La rândul său, guvernul olandez s-a “angajat să sprijine, împreună cu partenerii săi, procesul de schimbare din România, în toate domeniile posibile” – releva un comunicat dat publicităţii la Haga.


68

Crucea Roşie din Iugoslavia a anunţat că oferea sprijin Crucii Roşii din România, ca urmare a evenimentelor dramatice intervenite pe pământul românesc.

Conform agenţiei BTA, Petăr Mladenov a anunţat că în Consiliul de Miniştri al Bulgariei se dezbăteau deja măsuri pentru acordarea unui ajutor umanitar României, între altele prin trimiterea de medici şi medicamente. Bulgaria propunea ţărilor vecine europene şi altor state să-şi unească eforturile pe bază bilaterală şi multilaterală pentru susţinerea poporului român. Franţa a cerut Ministerului bulgar de Externe să primească brigăzile medicale ale organizaţiilor neguvernamentale din Franţa care doreau să sosească în Bulgaria şi să se stabilească la Ruse pentru a acorda ajutor medical urgent cetăţenilor români – informa agenţia BTA. Partea bulgară a răspuns pozitiv la această iniţiativă franceză.

Crucea Roşie din Austria a trimis un prim transport de medicamente şi aparatură specială pentru tratarea celor grav răniţi. Cele trei autocamioane aveau ca punct terminus oraşele Timişoara, Arad şi Braşov. La Geneva se aflau trei avioane charter, închiriate de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, pregătite să transporte la Bucureşti personal medical şi patru tone de material de urgenţă (între care hrană pentru copii şi alimente de bază), în valoare de cinci milioane de şilingi. O echipă alcătuită din opt persoane (delegaţi şi personal medical) avea să însoţească încărcătura. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (C.I.C.R.) a anunţat că a reuşit să organizeze, la Bucureşti, o reţea de puncte de coordonare şi distribuire. Pe de altă parte, societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în special din ţările vecine României, care menţineau un strâns contact cu C.I.C.R., erau în stare de alertă şi gata să intervină la nevoie. Purtătorul de cuvânt al acestei organizaţii a lansat un apel de respectare a drepturilor omului în România, de protejare a populaţiei civile, a răniţilor şi spitalelor.

Guvernul elveţian a oferit, la rândul său, ajutor poporului român, fiind gata să trimită ajutoare în alimente şi medicamente. Ministrul de externe, René Felber, a anunţat că întregul Corp elveţian de intervenţie în caz de catastrofă era pregătit pentru a răspunde solicitărilor.

Crucea Roşie din Finlanda a declarat că era pregătită să trimită medicamente, în primul rând sânge pentru transfuzii, precum şi personal medical pentru acordarea ajutorului victimelor din România. Valoarea preconizată a ajutorului era de un milion de mărci finlandeze. În această ţară s-a creat şi un fond de ajutorare a victimelor represiunii din România. La 23 decembrie: Piaţa Comună a hotărât să acorde populaţiei din România ajutor medical de urgenţă în valoare de un milion de ECU (unităţi de


69

cont C.E.E.), echivalent cu 1,15 milioane dolari, a anunţat într-un comunicat, Comisia C.E.E. Acest ajutor permitea trimiterea imediată de ajutoare de primă necesitate, cum ar fi medicamente sau echipamente medicale. Transportul urma să fie asigurat de organizaţia umanitară “Medici fără frontiere”, cu trei avioane. De asemenea, această organizaţie a lansat un apel chirurgilor şi anesteziştilor care doresc să-şi ofere serviciile. Totodată, organizaţia “Farmacişti fără frontiere” a închiriat două camioane încărcate cu medicamente, care au plecat în aceeaşi noapte din oraşele franceze Clermont-Ferrand şi Caen.

Crucea Roşie bulgară a trimis în România şapte camioane conţinând medicamente.

Conform Agenţiei ungare MTI, la graniţa ungaro-română, în localitatea Lokoshaz au sosit 29 de vagoane cu ajutoare din Europa occidentală, care conţineau aproape două tone de medicamente, precum şi alimente. Totodată, Combinatul de produse zaharoase din Györ a trimis în ţara noastră aproximativ 70 tone de biscuiţi, iar Combinatul de prelucrare a cărnii din regiunea Györ-Sopron – a îndreptat spre România un mare transport de produse din carne. Se aştepta şi sosirea la frontiera ungaro-română, a unui convoi de 25 de camioane din R.F. Germania, cu destinaţa Arad şi Sebeş.

Consiliul de Miniştri din Polonia a anunţat că era gata să acorde ajutor medical celor care au de suferit în România şi a luat cunoştinţă cu satisfacţie de iniţiativa în acest sens a Crucii Roşii din Polonia.

Asemenea ştiri au fost difuzate şi în zilele următoare. Fără îndoială, ajutoarele trimise erau binevenite şi necesare. Dar, în acelaşi timp, este aproape sigur că între aceste „ajutoare” se afla şi armament. După cum este aproape sigur că au intrat nestingheriţi în România sute de agenţi ai serviciilor secrete, care au avut ulterior un rol important în stimularea unei stări de tensiune şi conflict, precum şi în distrugerea economiei naţionale. Agenţii străini au stimulat starea de nemulţumire a românilor şi au contribuit la crearea unei atmosfere de teroare în zilele Revoluţiei. Faptul că nu a fost identificat şi trimis în faţa instanţei de judecată nici un terorist, a lăsat o serioasă îndoială chiar asupra acestui fenomen.26 Există unele informaţii potrivit cărora în zilele revoluţiei, pe aeroportul Otopeni şi pe cel din Timişoara, au aterizat şi au decolat mai multe avioane, dar nu este clar ce transportau acestea, din ce direcţie veneau şi încotro se îndreptau. Această situaţie decurgea din actul deschiderii graniţelor şi a ţinerii sub o puternică presiune mediatică a militarilor care aveau misiunea de a executa controlul vamal şi al paşapoartelor. În atmosfera de atunci se considera că asemenea controale ar aminti de regimul totalitar patronat de Ceauşescu; într-un regim democratic,


70

oricine este liber să intre şi să plece din ţară fără nici un control. Aprecierea a aparţinut chiar unuia dintre fruntaşii Revoluţiei. La prima şedinţă a Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 27 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu a cerut „desfiinţarea vizelor de intrare şi ieşire atât pentru români, cât şi pentru străini”. Dumitru Mazilu, ales vicepreşedinte al Consiliului FSN, a răspuns: „Toate le avem în vedere. Pentru că mergem pe formula unei eliberări depline. Dar, deocamdată, să lăsăm puţin acest lucru”.27 Sergiu Nicolaescu a argumentat: „Acestea au existat exprimate în toate revoluţiile din ţările socialiste (problema desfiinţării vizelor)”. Mazilu a precizat: „Este în program”. Afirmaţia lui Sergiu Nicolaescu era falsă; în nici o ţară nu se desfiinţaseră vizele, dar poate că el avea în vedere dreptul de liberă circulaţie. În discuţie a intervenit Ion Caramitru, care a atras atenţia: „Dar, neavând nevoie de vize, vin alţi terorişti din afară. Deocamdată nimeni nu trebuie să părăsească ţara, fiecare trebuie să-şi aducă contribuţia la reclădirea ei”. Nimeni să nu plece la plimbare; să ajute la reconstrucţie”.28

În documentul din 22 decembrie 1989 se menţiona „dreptul de deplasare liberă” a cetăţenilor României. El se referea la libertatea acestora de a pleca în străinătate şi de a emigra. Se realiza astfel o dorinţă a multor români, dar şi o cerinţă a statelor occidentale democratice, care au criticat regimul Ceauşescu pentru nerespectarea unui drept fundamental înscris în Actul final de la Helsinki. Realitatea a demonstrat că această campanie avea un caracter politic, propagandistic, căreia regimul Ceauşescu nu i-a putut face faţă. Până la 22 decembrie 1989, dreptul de emigrare a fost asigurat doar etnicilor evrei şi germani, în schimbul unor sume de bani, reprezentând o parte din cheltuielile pe care statul român le făcuse pentru instruirea acestora (învăţământul de toate gradele fiind gratuit, statul român oferea manuale şcolare gratuite, burse etc) şi pentru asistenţa medicală (asigurată, de asemenea, gratuit pentru toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate). La 30 decembrie, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a adoptat Decretul-lege (nr. 7) privind expatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români, iar la 8 ianuarie 1990, pe cel privind regimul liberalizat al paşapoartelor şi al călătoriilor în străinătate.29

După Revoluţie, numeroşi cetăţeni români au emigrat în Occident, fapt ce a început să îngrijoreze guvernele din ţările respective. În scurt timp, au fost luate măsuri de stopare a primirii emigranţilor români şi chiar trimiterea lor cu forţa în ţara de origine. Asemenea acţiuni au pus sub semnul întrebării sinceritatea campaniei în favoarea emigrării desfăşurate de mass-media occidentală şi de mulţi lideri politici în timpul regimului Ceauşescu.


71

Punctul 5 din Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale cerea: „Oprirea distrugerii satelor”. El avea mai curând o importanţă psihologică, generată de campania desfăşurată în Occident pe această temă, care se înscria în scenariul diabolizării regimului Ceauşescu. În 1988 – 1989, în mai multe ţări occidentale – Franţa, Elveţia, Belgia, Italia – s-au creat organizaţii speciale pentru „salvarea satelor româneşti”, considerate un valoros patrimoniu cultural european. Mass-media occidentală afirma că ţăranii din România, mai ales cei de naţionalitate maghiară şi germană, trăiau momente de groază, aşteptând ca dintr-o clipă în alta să apară buldozerele, care să şteargă de pe faţa pământului casele în care locuiau. În realitate nu au fost demolate decât patru sate din preajma Bucureştilor, nici unul din Transilvania şi, evident, nici unul locuit de unguri sau germani. Dar, desigur, propaganda a avut efectele ei în crearea unei atmosfere ostile regimului politic din România. După 22 decembrie 1989, ca urmare a deciziilor privind stabilirea de relaţii amicale cu toţi vecinii, asigurarea dreptului de emigrare, oprirea demolării satelor au lăsat mass-media occidentală „fără obiect”. Măsurile luate de noul regim au vizat, în principal, refacerea imaginii externe a României, înlăturarea abuzurilor şi ilegalităţilor din timpul lui Nicolae Ceauşescu, respectarea angajamentelor luate prin semnarea Actului Final de la Helsinki. Marile probleme vizau statutul internaţional al României. În documentele programatice din 22 şi 27 decembrie 1989 se menţiona faptul că România îşi va respecta angajamentele internaţionale şi, în primul rand, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia. O asemenea declaraţie era pe deplin firească în acel context istoric. Tratatul de la Varşovia exista din 1955 şi nici un stat membru nu-l dezavuase unilateral, astfel că nici România nu putea să o facă. Liderii statelor occidentale urmăreau să gestioneze cu grijă evoluţiile din centrul şi sud-estul Europei, să nu se producă rupturi care puteau răvăşi întregul continent. Urmând sugestiile venite din Occident, prim-ministrul polonez Tadeusz Mazowiecki declara, la 17 septembrie 1989: „Deschiderea Poloniei faţă de întreaga lume nu înseamnă renunţarea la legăturile şi obligaţiile asumate faţă de aliaţii Poloniei”.30 În aceeaşi lună, Mátyás Szüros, preşedintele Parlamentului de la Budapesta, a făcut o vizită în SUA, prilej cu care a afirmat că Ungaria ar dori „o schimbare istorică”, trecând de la calitatea de membru al Tratatului de la Varşovia la cea de neutralitate, cu garanţii internaţionale. Dar preşedintele Bush i-a cerut demnitarului maghiar „să nu se grăbească prea tare, pentru a nu se pune în pericol angajamentele existente de o lungă perioadă în Europa Răsăriteană”.31


72

Liderii occidentali nu doreau desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, ci doar ameliorarea relaţiilor dintre cele două blocuri militare. Este semnificativ faptul că după întâlnirea de la Malta, Bush a avut o întâlnire cu liderii statelor NATO, iar Gorbaciov cu cei ai Tratatului de la Varşovia, în ziua de 4 decembrie, informându-i despre cele discutate la nivel înalt. În decembrie 1989, toţi conducătorii statelor membre ale Tratatului de la Varşovia îşi exprimau fidelitatea faţă de acest bloc militar. Dar, evident, acesta era lipsit de viitor, ca urmare a situaţiei tot mai dificile în care se afla Uniunea Sovietică şi a reorientării politicii externe a guvernelor din statele foste socialiste.

Constituirea unei Europe unite, casă comună a tuturor popoarelor continentului, evocate în Comunicatul Consiliului F.S.N., devenea perspectiva cea mai clară a politicii externe a acestor state, inclusiv a României. Mihail Gorbaciov se pronunţa şi el pentru o asemenea „casă comună”, nerealizând că, de fapt, aceasta însemna că puterea URSS „ se dizolva” într-o masă mai largă, în care rolul decisiv aveau să-l joace statele occidentale, în primul rând SUA.

În linii esenţiale, noua politică externă a României se înscria în orientarea tuturor celorlalte state în care fusese înlăturată doctrina comunistă şi se edifica o nouă societate, întemeiată pe principii şi norme democratice.

Interesul pentru Revoluţia română a fost extrem de puternic, după cum o demonstrează şi multitudinea ştirilor care au circulat în acele zile pe principalele agenţii de presă internaţionale, ele conţinând atât informaţii cu privire la derularea evenimentelor, cât şi adeziuni din partea unor marcanţi lideri politici sau organizaţii internaţionale (inclusiv, din partea unor partide comuniste), sau trimiteri de ajutoare din toate colţurile lumii. Participarea a mii de oameni laParticiparea a mii de oameni la Revoluţie, victoria obţinută în urma unor sângeroase confruntări cu forţele ostile, au generat un val de simpatie şi solidaritate cu poporul român.

Vestea înlăturării lui Nicolae Ceauşescu a fost salutată de numeroşi lideri politici din întreaga lume.32 Astfel, în seara zilei de 22 decembrie, ministrul britanic al Afacerilor Externe, Douglas Hurd – aflat într-o vizită oficială în Franţa – a apreciat înlăturarea lui Ceauşescu drept “o veste excelentă”, pentru România şi restul Europei. Căderea lui Ceauşescu – a spus D. Hurd – a intervenit după “o baie de sânge”, spre deosebire de ceea ce s-a petrecut în celelalte ţări din Est, exprimându-şi regretul pentru acest act. “Acum esenţialul este să se pună capăt violenţei şi să se instaureze un dialog între diferitele grupări politice, în scopul de a crea instituţii libere” în România – a declarat Hurd presei, la Paris. Primul ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, a salutat răsturnarea regimului Ceauşescu în România. Într-un interviu acordat programului de televiziune “Sky News”, premierul a exprimat speranţa că noua conducere a României “va urma


73

exemplul celorlalte ţări şi va efectua alegeri libere în ţară”. “Aceasta este o noutate minunată pentru poporul României, pentru noi toţi. 1989 s-a dovedit a fi un an istoric, cel mai fantastic dintre toţi”, comenta Margaret Thatcher.

La rândul său, Jacques Delors, ministrul de Externe al Franţei şi preşedinte al Comisiei C.E.E., a apreciat că îndepărtarea de la conducere a lui Ceauşescu este un lucru “formidabil”. “Este o sărbătoare”, a declarat el unor ziarişti, la Paris. Delors a arătat, de asemenea, că C.E.E. este gata să ajute România, aşa cum a hotărât să facă şi pentru alte ţări ale Europei răsăritene care s-au democratizat. “Nu există nici un motiv să facem discriminări la adresa României”, a arătat el. Preşedintele Parlamentului European, Enrique Baron Crespo, a salutat sfârşitul dictaturii în România şi a exprimat “profunda satisfacţie pentru faptul că poporul român a reuşit să pună capăt unui sistem dictatorial” – informa agenţia spaniolă EFE. Comunitatea internaţională, în special cea vest-europeană, “trebuie să acţioneze urgent în sprijinul poporului român pentru a-l ajuta să depăşească o etapă tragică din istoria sa, care a avut consecinţe economice dezastruoase. Sperăm – a adăugat el – că această nouă etapă va conduce la un proces de instaurare a democraţiei, care, prin intermediul organizării de alegeri libere, să asigure, în sfârşit, respectarea drepturilor fundamentale ale acestui popor ce a suferit mult prea mult”. Spre sfârşitul zilei, de 22 decembrie 1989, miniştrii de Externe ai ţărilor membre ale C.E.E., făcând un adevărat tur de forţă şi o demonstraţie de eficienţă, au adoptat, în încheierea reuniunii ministeriale, desfăşurată în capitala Franţei, o Declaraţie comună în legătură cu situaţia din România, în care se spune că C.E.E. este gata “să acorde un ajutor imediat României”, să ia măsuri pentru reluarea cooperării cu această ţară. La 23 decembrie, reuniunea ministerială a C.E.E. a hotărât restabilirea cooperării cu România.

Secretarul general al Alianţei nord-Atlantice, Manfred Wörner, a declarat că NATO a aflat cu bucurie despre căderea regimului Ceauşescu. În urma acestui eveniment, “putem spune că idealurile de libertate şi de democraţie prevalează peste tot în Europa centrală şi răsăriteană” – se preciza într-un comunicat dat publicităţii de Wörner. “Sperăm, a adăugat el, că România va înainta în mod paşnic în direcţia instaurării unei democraţii autentice”.

O declaraţie a guvernului R.D.G saluta din inimă poporul român pentru marea sa victorie, obţinută prin acţiuni hotărâte, care îl vor îndrepta spre înnoirea democratică a societăţii. „Poporul român poate să conteze pe sprijinul solidar al poporului din R.D.G. şi al guvernului ţării noastre” – se adăuga în document, exprimându-se intenţia de a se dezvolta relaţii de prietenie cu România pe o bază înnoită.


74

Agenţia ungară MTI transmitea o declaraţie a Prezidiului Partidului Socialist Ungar, care îşi exprima speranţa că răsturnarea regimului lui Ceauşescu era primul pas al cotiturii democratice a evenimentelor şi că aceste schimbări aveau să deschidă calea spre apropierea firească dintre unguri şi români.

“Poporul român a obţinut o mare victorie împotriva unui regim al dispreţului faţă de oameni”, declara ministrul de Externe al R.F.G., Hans-Dietrich Genscher, după prăbuşirea dictatorului român: Nicolae Ceauşescu. „La 200 de ani după Revoluţia franceză, drepturile omului şi libertăţile de bază şi-au demonstrat din nou puternica lor forţă de atracţie. Ele vor forma premisele, acceptate de toţi, pentru o ordine europeană paşnică, spre care tindem cu toţii” – a subliniat Genscher. Preşedintele Bundestagului vest-german, Rita Sissmuth, a adresat un mesaj de felicitări poporului roman: “Dictatura brutală din România, bastion al stalinismului, care încălca flagrant drepturile omului, a fost răsturnată. Dorinţa de libertate a poporului român s-a dovedit mai puternică decât masacrul sângeros şi tirania. Să sperăm că România va găsi în curând pacea internă şi va realiza un proces de reforme neviolent”.

La rândul său, preşedintele Franţei, Francois Mitterrand, declara pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle la întoarcerea sa dintr-o vizită oficială de trei zile în R.D.G: “Românii sunt liberi, Europa respiră uşurată; aceasta este o veste bună pentru noi toţi”. Partidul Comunist Francez şi-a exprimat satisfacţia faţă de înlăturarea regimului Ceauşescu, a cărui “putere dictatorială” a condamnat-o permanent. De asemenea, Partidul Socialist Francez, de guvernământ, a primit cu bucurie schimbarea înregistrată în România: poporul a lichidat cruzimea şi opresiunea instituite în această ţară de mai multe decenii. “Forţa libertăţii a învins” – se spunea într-un document al PSF.

Guvernul olandez declara că prăbuşirea lui Ceauşescu şi a regimului său reprezenta „sfârşitul unei dictaturi sângeroase”, exprimându-se, totodată, “gândurile şi sentimentele de simpatie faţă de toţi cei care au suferit în România”.

Ministrul de externe spaniol, Fernando Ordoñez sublinia că, în urma evenimentelor de la 22 decembrie, România era ultima ţară membră a Tratatului de la Varşovia în care pătrundea libertatea, exprimândm totodată, bucuria “Celor 12” în urma răsturnării regimului Ceauşescu.

Ministerul de Externe al Cehoslovaciei a salutat victoria poporului român în lupta împotriva politicii represive şi antipopulare a aparatului de partid şi de stat şi a dictaturii lui Ceauşescu. „Rezistenţa de mulţi ani a poporului român, care s-a încheiat prin insurgenţa eroică dintr-o serie de oraşe, a deschis calea spre democratizarea ţării. Felicităm poporul român pentru succesul său istoric,


75

salutăm dorinţa sa de a sprijini popoarele europene în năzuinţa promovării unor relaţii de prietenie, colaborare şi înţelegere reciprocă. Poporul român poate să se bazeze deplin pe sprijinul şi solidaritatea poporului cehoslovac, care întinde o mână de ajutor cetăţenilor ce au avut de suferit în timpul reprimării cu cruzime a demonstraţiilor de la Timişoara şi din alte oraşe”.

„Prin căderea regimului Ceauşescu este eliminată principala cauză a represiunii sângeroase din România, pregătindu-se, astfel, terenul pentru ca poporul român, deosebit de apropiat de noi, să-şi poată construi un viitor liber şi democratic” – a declarat ministrul de externe al Italiei, Gianni de Michelis. Acesta şi-a exprimat „întreaga admiraţie pentru poporul roman, care a luptat cu atât de mult curaj şi, totodată, profundul regret pentru numeroasele victime înregistrate”. Oficialul italian sublinia: „Va fi necesară solidaritatea altor ţări cu o Românie ce şi-a redobândit libertăţile fundamentale. Italia va acţiona în această direcţie şi va cere comunităţii occidentale să-şi asume răspunderea ce-i revine”.

Prezidiul şi Guvernul R.S.F. Iugoslavia au urmărit „îndeaproape evoluţiile din România şi salută cursul spre prosperitate, democraţie, libertate şi demnitate a omului”, informa agenţia Taniug. „În acest moment istoric, popoarele din Iugoslavia îşi exprimă solidaritatea cu poporul român prieten, încrezătoare în noile perspective ale evoluţiei generale a relaţiilor iugosiavo-române”.

Preşedintele Portugaliei, Mario Soares, a declarat că “întreaga opinie publică respiră cu uşurare, ca urmare a căderii dictatorului Ceauşescu şi a clicii sale. Înaltul oficial a subliniat că “libertatea, atât de des încătuşată, triumfă la Bucureşti şi în întreaga Românie”.

“Cu sinceră bucurie şi adâncă uşurare am întâmpinat vestea înlăturării regimului Ceauşescu”, a declarat preşedintele Consiliului de Stat al R.P. Bulgaria, Petăr Mladenov. Conform agenţiei BTA, acesta şi-a exprimat convingerea că toate organizaţiile social-politice şi toate forţele din Bulgaria vor acorda un sprijin eficient poporului român: „Sunt convins că evenimentele de vineri deschid calea spre formarea unor relaţii active şi fructuoase de colaborare şi a unei prietenii sincere între Bulgaria şi România” – a relevat în încheiere Petăr Mladenov.

Mihail Gorbaciov, preşedintele URSS, a supus spre aprobare Congresului Deputaţilor Poporului următorul mesaj: “În acest moment de cotitură pentru soarta României, Congresul Deputaţilor Poporului al U.R.S.S. îşi afirmă sprijinul hotărât faţă de cauza dreaptă a poporului român. Îi asigurăm pe cetăţenii României de sentimentele tradiţionale de prietenie şi bună vecinătate şi reafirmăm dorinţa sinceră de colaborare strânsă în interesele socialismului şi păcii”. Textul, primit cu aplauze, a fost adoptat în unanimitate de parlamentarii sovietici.


76

Guvernul finlandez îşi exprimă speranţa că situaţia din România va evolua pe o cale paşnică după noile evenimente de cotitură - a declarat ministrul de externe al Finlandei, Pertti Asio.

Într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Marlin Fitzwater, Statele Unite îşi declarau satisfacţia în legătură cu înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu, afirmând că “împărtăşesc bucuria poporului român”, care s-a debarasat de “uriaşa povară a regimului dictatorial”. Purtătorul de cuvânt a exprimat speranţa că noul guvern “va înainta rapid pentru a răspunde cererilor poporului său privind schimbările democratice şi că se va angaja într-un proces de tranziţie paşnică”. Statele Unite, a adăugat M. Fitzwater, “sunt gata, aşa cum au fost întotdeauna, să stabilească relaţii mai bune cu România”. Dacă această ţară “avansează rapid pe calea unor veritabile reforme democratice, Statele Unite se angajează să furnizeze un sprijin solid şi asistenţa lor”, a adăugat el. Fitzwater a subliniat că Administraţia de la Washington va răspunde cu promptitudine oricărei cereri de ajutor umanitar. “Sperăm că România se va alătura în curând celorlalte ţări din Europa răsăriteană şi centrală care s-au angajat într-o nouă eră de cooperare între Est şi Vest” – a spus în încheiere purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Guvernul canadian a primit cu bucurie ştirea despre răsturnarea de la putere a dictatorului Ceauşescu şi a anunţat că a suspendat – în lumina noii situaţii create în România – măsurile pe care le luase cu o zi înainte împotriva regimului de la Bucureşti, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe. În “semn de protest faţă de reprimarea brutală a manifestaţiilor de la Timişoara şi Bucureşti, din alte oraşe”, secretarul de stat Joe J.Clark îl rechemase pe ambasadorul canadian din România, suspendase facilităţile tarifare acordate pentru importurile din România şi anulase toate contractele oficiale încheiate cu ţara noastră.

Preşedintele Venezuelei, Carlos Andres Perez, a salutat înlăturarea regimului Ceauşescu, subliniind că aceasta dovedeşte că “nimic nu poate împiedica popoarele să avanseze spre democraţie”. El a apreciat că evenimentele din România “se înscriu pe linia valului de libertate din Europa de est, a evoluţiei istoriei, pe care nimeni nu o poate opri”.

Poporul Elveţiei s-a bucurat aflând vestea prăbuşirii regimului impus de Ceauşescu şi este gata să trimită ajutoare în alimente şi medicamente României – a declarat şeful Departamentului Federal al Afacerilor Externe, René Felber, citat de Agenţia France Presse.

“Prăbuşirea regimului Ceauşescu este o veste minunată” - a declarat primul ministru al Suediei, Ingvar Carlsson. “Evenimentele din ultimele zile au demonstrat cum o mişcare populară poate răsturna un regim, oricât de brutal ar fi el” – a spus Carlsson. Toate partidele politice suedeze au salutat căderea


77

dictatorului român – precizează Agenţia France Presse.Guvernul Turciei şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu răsturnarea

regimului Ceauşescu. Într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Ministerului turc de Externe se afirma că este vorba de “evenimentul cel mai fericit din istoria poporului român prieten” – informa Agenţia France Presse.

Noua putere a fost recunoscută. Conform Agerpres, la 24 decembrie, Franţa a recunoscut oficial noile autorităţi ce au preluat puterea la Bucureşti după răsturnarea regimului Ceauşescu, respectiv Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Aceeaşi agenţie relata, citând France Presse că ministrul de externe, Roland Dumas, a declarat că Franţa ar fi dispusă să intervină în România “dacă i se va cere”.

Guvernul Norvegiei a recunoscut Consiliul Frontului Salvării Naţionale din România drept singurul reprezentant legitim al ţării noastre, informa agenţia APA.

Într-un interviu acordat televiziunii ungare, ministrul afacerilor externe al Republicii Ungare, Horn Gyula, a declarat că partea ungară a formulat şi transmis Consiliului Frontului Salvării Naţionale o declaraţie în care a exprimat nu numai solidaritatea părţii ungare şi dorinţa de a acorda ajutor, ci şi faptul considerării acestui organism ca reprezentant şi apărător al puterii. “Aceasta înseamnă că noi am recunoscut, de fapt, Consiliul Frontului Salvării Naţionale” – a adăugat Horn Gyula.

Statele Unite “susţin guvernul nou constituit în România şi angajarea sa de a întreprinde reforme economice” – a anunţat Departamentul de Stat al SUA, citat de Agenţia France Presse. Washingtonul “consideră Consiliul Frontului Salvării Naţionale ca expresia voinţei democratice a poporului român şi cheamă toţi românii să susţină acest guvern” – se arăta în comunicat.

Ministrul de externe austriac, Alois Mock, a confirmat, într-o alocuţiune televizată din 24 decembrie, sprijinul acordat de ţara sa noii conduceri române, informa agenţia TASS. El a subliniat că Austria intenţiona să acorde României nu numai ajutor material, ci şi asistenţă pe planul reglementării relaţiilor internaţionale.33

Agenţia italiană ANSA informa că ambasadorul Italiei la Bucureşti, Luigi Amaduzzi, a primit instrucţiuni să intre în contact cu reprezentanţii Consiliului Frontului Salvării Naţionale pentru a transmite sprijinul şi solidaritatea guvernului şi poporului italian în aceste momente critice, precum şi să informeze despre iniţiativele politice întreprinse de Italia, împreună cu alte ţări prietene, în special în cadrul Naţiunilor Unite, pentru a facilita adoptarea unei poziţii comune în legătură cu situaţia din România.34


78

La 25 decembrie, noua conducere din România este recunoscută de Eleveţia. Ambasadorul acestei ţări la Bucureşti a intrat în contact cu MAE român şi declara – conform France Presse, preluată de Agerpres : Elveţia “este satisfăcută de schimbările din România”. Potrivit Constituţiei sale, Elveţia nu recunoştea guverne, ci numai state, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului Federal al Afacerilor Externe din Elveţia. iar România ca stat a fost deja recunoscută; în ceea ce priveşte noua conducere din România, Consiliul Federal “o aprobă”.

Şi Guvernul R.F. Germania a recunoscut oficial Consiliul Frontului Salvării Naţionale, informează agenţia DPA. Ministrul de externe, Hans-Dietrich Genscher, a dat dispoziţie ambasadorului Klaus Terfloth să informeze Consiliul FSN că Bonnul îl recunoştea drept reprezentant legitim al poporului român şi să-l asigure de dorinţa de colaborare a RFG.

Recunoscând Consiliul Frontului Salvării Naţionale din România, guvernul URSS menţinea cu acesta un contact permanent, prin intermediul Ambasadei sovietice la Bucureşti, inclusiv în probleme vizând acordarea ajutorului necesar – se sublinia într-o declaraţie, din 25 decembrie 1989, a MAE al URSS, prezentată de Ivan Aboimov, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, în cadrul unei conferinţe de presă. „Guvernul sovietic – se sublinia în declaraţie – menţine un contact permanent şi se consultă cu guvernele statelor participante la Tratatul de la Varşovia, cu care face schimb de informaţii. Atât noi, cât şi aliaţii noştri sprijinim pe deplin procesul de înnoire revoluţionară, lupta dreaptă a poporului român, eforturile Consiliului Frontului Salvării Naţionale, care a proclamat un program de prefaceri democratice profunde. Am examinat, împreună cu aliaţii noştri, oportunitatea desfăşurării unei întâlniri consultative la nivelul miniştrilor Afacerilor Externe. Potrivit convingerii comune a statelor aliate, soarta ţării a fost luată în mâinile sale de către poporul român şi, în pofida rezistenţei îndârjite a forţelor totalitarismului, el va obţine victoria în lupta pentru libertate şi democraţie. Ţinând seama de aceasta, se apreciază că este de dorit să se evite anumite acţiuni colective, care ar putea aminti practica din trecut”. Mesajul sovietic era cât se poate de clar.

Recunoaşterea la nivel diplomatic a noului regim a fost dublată de efectuarea primelor vizite oficiale. Pentru exemplificare, prezentăm agenda diplomatică a oficialităţilor revoluţionare, în prima lună de exercitare a puterii în stat.35

Între 24 şi 26 decembrie, Ilia Giukicé, trimisul guvernului iugoslav, adjunct al secretarului federal pentru Afacerile Externe al R.S.F. Iugoslavia, a


79

efectuat o vizită în România, fiind primit de Ion Iliescu, preşedintele Consiliului FSN şi de Petre Roman, prim-ministru al guvernului român.36 Alţi înalţi oaspeţi au fost Bruno Bottai, secretar general la Ministerul Afacerilor Externe al Italiei (26 decembrie) şi Pavel Sadovsky, prim-adjunct al ministrului de Externe al Republicii Socialiste Cehoslovacia, trimis special al guvernului cehoslovac (26 - 29 decembrie). La 27 decembrie, Ion Iliescu şi Petre Roman au primit, în audienţe succesive, pe E.M. Tiajelnikov, ambasadorul URSS şi pe ambasadorul SUA, Alan Green jr. Tot în această zi, Ion Iliescu a avut o convorbire telefonică cu Mihail Gorbaciov, iar Corneliu Bogdan, ministru secretar de stat la MAE, s-a întâlnit cu peste 300 de ziarişti străini prezenţi la Bucureşti.

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Ungare, Gyula Horn, a efectuat, la 29 decembrie, o vizită în România. Oaspetele a fost primit de Ion Iliescu şi a avut convorbiri cu Sergiu Celac, ministrul de Externe.37 În aceeaşi zi s-au mai aflat la Ministerul de Externe român Herbert Plaschke (ambasadorul R.D.Germane în România), Georgina Dufoix (trimis special al preşedintelui Franţei), Marga Hubinek (preşedintele Consiliului Naţional al Austriei).

Imediat după Anul Nou, înalţi oaspeţi au continuat să viziteze România: 2 ianuarie, Laurent Fabius (Preşedintele Adunării Naţionale a Franţei); 3 – 4 ianuarie, Frank Wolf (membru al Congresului SUA din partea Partidului Republican, statul Virginia); 4 ianuarie, Gheorghi Pirinski (vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al R.P. Bulgaria); 4 – 5 ianuarie, o delegaţie parlamentară a Republicii Ungare; 4 – 6 ianuarie, dr. Mohamed Lutfi Farhat (ministrul Planificării din Libia); 5 – 6 ianuarie, Otto Lambsdorf (preşedintele Partidului Liberal Democrat din R.F.Germania); 6 ianuarie, Eduard A.Şevardnadze (membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S., ministrul Afacerilor Externe al URSS) şi cardinalul Francesco Colasuonno (nunţiu apostolic itinerant pentru ţările Europei de Est, trimis special al Papei Ioan Paul al II-lea); 10 – 11 ianuarie, Roland Dumas (ministru de Stat, ministrul Afacerilor Externe al Franţei); 15 – 16 ianuarie, Hans Dietrich Genscher (vicecancelar şi ministru federal de Externe al R.F.Germania; acesta a vizitat Bucureştiul, Timişoara şi Sibiul) şi William Waldgrave (secretar de stat la Foreign and Commonwealth Office); 15 – 18 ianuarie, o delegaţie de înalţi experţi guvernamentali din RSS Moldovenească; 16 – 17 ianuarie, Sven Anderson (ministrul Afacerilor Externe al Suediei); 19 ianuarie, Antonis Samaras (ministrul de Externe al Republicii Elene); 19 – 22 ianuarie, Knut Vollebaek (trimisiul special al guvernului Norvegiei, ministru secretar de stat la MAE norvegian); 21 – 23 ianuarie, o delegaţie parlamentară belgiană, condusă de Charles Ferdinand Nothomb (preşedintele Camerei Reprezentanţilor);


80

24 – 26 ianuarie, Bruce Gelb (Directorul Agenţiei pentru Informaţii a Statelor Unite); 26 ianuarie, Lionel Stoleru (secretar de stat pe lângă prim-ministrul Republicii Franceze, însărcinat cu problemele planului); 30 – 31 ianuarie, Richard Schifter, asistent al secretarului de stat al SUA pentru drepturile omului.

La 1 ianuarie 1990, România a început un mandat de doi ani ca membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Era un debut frumos pentru noul regim democratic.

Ministerul de Externe a declarat oficial, la 6 ianuarie 1990, că România îşi retrăgea „rezervele şi declaraţiile interpretative” formulate de vechiul regim la 15 ianuarie 1989 în legătură cu documentul final al reuniunii de la Viena (4 noiembrie 1986 – 19 ianuarie 1989) şi accepta acest document în totalitatea lui.38 Rezervele se refereau la faptul că, la capitolul despre drepturile omului, nu au fost reflectate unele propuneri ale României privind o serie de principii fundamentale ale drepturilor omului şi ale problemelor umanitare, precum asigurarea locului de muncă, formarea profesională şi educarea tineretului, retribuţie egală la muncă egală, locuinţă, condiţii demne de viaţă etc. În schimb, au fost introduse şi menţinute prevederi care nu erau în concordanţă cu Actul final, contraveneau unor norme şi reglementări internaţionale, putând deschide calea amestecului în treburile interne ale unor state. De asemenea, erau menţinute prevederi care stimulau emigrarea şi încurajau furtul de inteligenţă. „Ţinând seama de toate acestea, delegaţia română declară că România nu îşi asumă nici un angajament de a îndeplini acele prevederi din documentul final la care a prezentat amendamente, care nu au fost acceptate, prevederi pe care le consideră necorespunzătoare”.39

Consiliul FSN a publicat, la 7 ianuarie 1990, o declaraţie prin care recunoştea oficial Comunităţile Europene şi îşi exprimă hotărârea de a acredita un ambasador la CEE. Peste o săptămână, la 14 ianuarie, Frans Andriessen (vicepreşedinte al Comisiei Comunităţii Economice Europene, responsabil cu Relaţiile Externe), a efectuat o vizită oficială la Bucureşti, fiind primit, în audienţe succesive, de Ion Iliescu şi Petre Roman şi având convorbiri cu Sergiu Celac. În februarie 1990, Comisiei CEE i-a fost înmânată o notă, anunţând deschiderea misiunii diplomatice a României pe lângă CEE; Între 9 – 10 ianuarie, premierul Petre Roman a participat la cea de-a 45-a sesiune a CAER, desfăşurată la Sofia. În ziua de 26 ianuarie, la New York, România a semnat Convenţia privind drepturile copilului. Prima vizită a unui oficial român în străinătate a fost cea efectuată, între 27 ianuarie - 1 februarie, de Gelu Voican-Voiculescu, viceprim-ministru al României, în Egipt, în calitate de trimis special al preşedintelui Ion Iliescu. Acesta


81

a fost primit de Hosni Mubarak, preşedintele R.A. Egipt, şi de Atef Naguib Sidki, prim-ministru al RA Egipt. Câteva zile mai târziu, între 29 ianuarie şi 2 februarie, Victor Athanasie Stănculescu, Ministrul Economiei Naţionale, a vizitat în mod oficial Republica Irak, fiind primit de preşedintele Saddam Hussein.

Revoluţia română era o parte a procesului care a asigurat transformările din Europa Centrală şi de Est în anul 1989. Dincolo de declaraţiile publice, care-şi aveau semnificaţia lor, liderii marilor puteri – Mihail Gorbaciov, George Bush, François Mitterrand, Margaret Theatcher – au urmărit cu atenţie desfăşurarea evenimentelor, căutând să le influenţeze, direcţionându-le în sensul intereselor lor.

Gorbaciov iniţiase reformele, mai întâi în Uniunea Sovietică, apoi a acţionat ca acestea să aibă loc şi în celelalte ţări socialiste. Dar ritmul şi intensitatea lor au depăşit cu mult prognozele sale. Într-un articol intitulat Ideea socialistă şi perestroika revoluţionară, publicat în ziarul „Pravda”, din 26 noiembrie 1989, Gorbaciov pleda pentru consolidarea orânduirii socialiste şi menţinerea rolului de avangardă al partidului comunist. Într-o discuţie cu liderul bulgar Petăr Mladenov, avut în ziua de 5 decembrie 1989 la Moscova40, Gorbaciov explica: „Un dialog sincer şi deschis cu societatea va contribui la întărirea autorităţii partidului”; unii pretindeau că „socialismul şi bolşevismul au fost viciate încă de la început. La aşa ceva noi trebuie să ripostăm”. În articolul din „Pravda” - explica el – au fost expuse „orientările noastre pe termen lung. Se bazează pe valorile socialiste, pe o interpretare contemporană a clasicilor marxismului”; „Eu cred că prima condiţie a democraţiei nu este multitudinea partidelor, ci starea în care se găseşte regimul politic”; „Dacă se cere abolirea articolului 6 din Constituţie [a URSS], în vederea desconsiderării partidului, ne declarăm împotrivă”; „Unii susţin că ar fi incredibil de greu a cumula astăzi cele două funcţii supreme în partid şi în stat. Este adevărat. Dar la ora actuală în această cotitură a dezvoltării societăţii, ar fi deosebit de primejdios de a crea două centre ale puterii – unul pentru partid şi unul pentru stat”; „Pentru a folosi o imagine, partidul iese din tranşee şi porneşte la atac. Unii, e adevărat, nu se mai folosesc de baionetă, ci de argumente”; „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, deoarece ne aşteaptă sarcini numeroase şi grele”. Nu ştim ce a înţeles Mladenov din explicaţiile lui Gorbaciov, dar este limpede că, deşi se străduia să fie convingător, busola liderului sovietic avea serioase probleme.

În mod cert, transformările din Europa Centrală şi de Sud-Est au fost şi rodul înţelegerilor la nivel înalt între Gorbaciov şi liderii occidentali, în primul rând George Bush. Două exemple pot fi semnificative: În Polonia, după victoria Solidarităţii în alegeri, liderul comunist Jaruzelski nu mai dorea să candideze


82

pentru funcţia de preşedinte. La Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, din 30 iunie 1989, el a motivat: „Ştiu bine că opinia publică mă asociază mai ales cu starea de asediu şi mai rar cu linia reformelor”.41 Dar, în urma intervenţiilor lui Bush, Gorbaciov şi Mitterrand, Jaruzelski a acceptat să-şi pună candidatura, fiind ales preşedintele Poloniei, la 19 iulie, de către parlamentul dominat de Solidaritatea. Un al doilea exemplu, de la mijlocul lunii noiembrie 1989: în Cehoslovacia aveau loc manifestaţii ale opoziţiei, dar ele nu aveau consistenţa necesară pentru înlăturarea regimului. A fost nevoie de o acţiune a serviciilor secrete pentru declanşarea scânteii, care să se transforme în flacără mistuitoare. La 17 noiembrie 1989 s-a lansat zvonul că forţele de ordine au omorât un student, iar acest fapt a generat o puternică stare de revoltă, care avea să ducă la succesul „revoluţiei de catifea”. În realitate, a fost un scenariu pus la cale de poliţia secretă cehoslovacă şi generalul sovietic Gruşko, şeful adjunct al K.G.B. În timpul manifestaţiei de la Praga, o tânără „studentă” a început să strige că un coleg al ei a fost omorât; ambulanţa salvării a sosit imediat şi l-a ridicat pe tânărul căzut pe caldarâm, după care a demarat în trombă. Mulţimea, revoltată, a început să scandeze împotriva „regimului asasin”, cerând demisia lui Jakes, primul secretar al C.C. al Partidului Comunist Cehoslovac. În realitate, „studenta” care a alertat mulţimea era o agentă a poliţiei politice, ambulanţa era tot a securităţii, iar „studentul” era locotenentul de securitate Ludek Zivak.42

În cazul României, evenimentele au depăşit cu mult „scenariile” elaborate de liderii puterilor occidentale, care aveau la bază o trecere treptată, de la totalitarism la perestroika şi apoi la democraţie, în timp ce sovieticii vizau doar o reformare a regimului. În Comunicatul Consiliului FSN din 22 decembrie se anunţa: „Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ”. Spre deosebire de celelate ţări membre ale Tratului de la Varşovia, în România partidul comunist nu s-a putut reforma, nu a avut în conducerea sa o „echipă de schimb”, astfel că el a dipărut prin implozie de pe scena politică. Sub acest aspect, în România a avut loc cea mai radicală Revoluţie din Europa anului 1989. Aici s-a trecut direct de la regimul totalitar la regimul democratic, fără a se mai parcurge etapa de perestroika, aşa cum se întâmplase în Polonia, Ungaria, R.D. Germană şi Bulgaria.

În mod cert, atât liderii din Vest, cât şi cei din Est au colaborat pentru înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi au decis să evite cu orice preţ revenirea acestuia la putere după 22 decembrie 1989. România a fost suspusă unui război electronic: pe radarele armatei române apăreau elicoptere de atac, iar unităţile de rachete ripostau, dar fără rezultat; peste puţin timp, ţintele apăreau din nou. Generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, avea să declare, în februarie


83

1990: „Trebuie elucidată cauza războiului psihologic şi radioelectronic, care a fost pregătit, planificat şi care s-a desfăşurat în zilele revoluţiei. Cine l-a desfăşurat? Din interior sau din afară? Pentru că el a vizat toate eşaloanele, pe zile, pe ore şi chiar pe minute”.43

S-a lansat chiar ideea unei intervenţii militare directe în România. În ziua de 24 decembrie, Roland Dumas, ministrul de Externe al Franţei, declara la televiziune că „toţi cei motivaţi de situaţia din România simt nevoia de a lupta. De aceea, trebuie să se treacă la o <intervenţia de urgenţă> şi să fie răsturnat principiul neintervenţiei pentru a fi apărate drepturile omului. Situaţia din România impune introducerea acestei noţiuni în arsenalul juridic internaţional”.44 Ministrul a anunţat că Franţa va aproba o intervenţie armată a Uniunii Sovietice şi a celorlalte state din Tratatul de la Varşovia în România şi a propus chiar constituirea unei „brigăzi internaţionale” care să lupte pentru a împiedica revenirea lui Ceauşescu la putere. Mai mult, Roland Dumas a declarat că Franţa ar fi dispusă să intervină în România “dacă i se va cere”.45

Jacques Chirac, primarul Parisului, a declarat că preşedintele Mitterrand, în calitate de preşedinte în exerciţiu al C.E.E. „trebuie să solicite URSS să trimită armatei române material militar împreună cu ţările membre ale C.E.E.”.46 Secretarul de Stat al SUA, James Backer, s-a declarat de acord cu propunerea ministrului de Externe francez, vizând o intervenţie militară a URSS şi a celorlalte state ale Tratatului de la Varşovia în România.47 În cadrul emisiuniiemisiunii „Întâlnire cu presa“ a canalului de televiziune NBC, James Backer a declarat că James Backer a declarat că „Statele Unite nu vor obiecta dacă Pactul de la Varşovia va considera necesar să intervină în România“..48 În concepţia americană – consideră Beschloss şi TalbottÎn concepţia americană – consideră Beschloss şi Talbott – „trupele trimise eventual de Gorbaciov să zdrobească libertatea în România ar fi putut oferi o contrapondere pentru acţiunile americane din Filipine şi Panama. În felul acesta s-ar fi stabilit tacit o nouă doctrină americano-sovietică, conform căreia ambele puteri ar fi avut dreptul să acorde sprijin militar pentru «cauzele drepte» din sfera lor de influenţă“.49

Tot la 24 decembrie, deschizând şedinţa celui de-al ll-lea Congres al Deputaţilor Poporului al URSS, Mihail Gorbaciov, secretar general al CC al PCUS, preşedintele Sovietului Suprem al URSS, i-a informat pe deputaţi asupra situaţiei din România. Frontul Salvării Naţionale – a arătat el – a apreciat că, în legătură cu lipsa de muniţie, este necesar ajutor de peste hotare. Cu toate acestea – a declarat Gorbaciov – şeful Marelui Stat Major al Armatei Române a precizat, ulterior, că armata controlează situaţia din ţară şi nu are nevoie de nici un ajutor.50


84

În aceeaşi zi, ambasadorul american la Moscova, John Maltock, a cerut să fie primit de I.P. Aboimov, ministrul de Externe adjunct sovietic; cu acel prilej, diplomatul american a exprimat preocuparea SUA faţă de situaţia din România, că „atât conflictul dintre forţele Securităţii Statului şi unităţile armatei, cât şi numărul victimelor din rândul populaţiei civile continuă”. El a dorit să ştie „dacă este complet în afara discuţiei un sprijin militar acordat de Uniunea Sovietică Frontului Salvării Naţionale din România” şi a apreciat că „în circumstanţele acestea o angajare a Uniunii Sovietice n-ar fi privită în contextul <doctrinei Brejnev>”, adică a dreptului Armatei Roşii de a interveni în ţările socialiste. Aboimov a replicat: „Suntem împotriva oricărui amestec în treburile interne ale altor ţări şi intenţionăm să urmăm această linie ferm, fără alte abateri”.

La rândul său, primul-ministru Nikolai Rîjkov a declarat că „ar fi o mare greşeală să se trimită trupe sovietice în România, ştiut fiind că, recent, a fost condamnată trimiterea de trupe în Cehoslovacia şi Afganistan”.51 Agenţia TASS transmitea că, într-un interviu publicat în ziarele “Krasnaia Zvezda” şi “Socialisticeskaia Industria”, şeful guvernului sovietic s-a referit, între altele, şi la evenimentele în curs de derulare în România. El s-a pronunţat categoric împotriva oricărei imixtiuni militare în România, subliniind în schimb că „trebuie sprijinite prefacerile care au loc în România. Ar trebui acordat ajutor, eventual medical şi în alimente”.52 Şi ministrul de Externe, Eduard Şevardnadze, a apreciat că sugestia occidentalilor, vizând o intervenţie militară sovietică în România era, „dacă nu sinistră, cel puţin stupidă”.53

Ion Iliescu, într-un interviu publicat de cotidianul francez „Le Monde”, din 25 decembrie, a declarat: „Nu am cerut ajutor militar Uniunii Sovietice. Suntem în contact permanent cu Ministerul Sovietic al Afacerilor Externe. Acesta, ca şi noi, consideră că ajutorul militar nu este necesar. În această privinţă părerea noastră coincide pe deplin cu părerea sovieticilor”.54

În timpul primei şedinţe a Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 27 decembrie 1989, Ion Iliescu a fost căutat la telefon de Mihail Gorbaciov. După ce a vorbit cu liderul sovietic, acesta a informat Consiliul: „S-a obţinut greu legătura cu Gorbaciov. Mi-a transmis un salut călduros. Mi-a spus că urmăreşte cu atenţie ceea ce se petrece în România. S-a transmis inclusiv un interviu al lui. La Congresul Poporului s-au prezentat evenimentele din România. El a făcut aprecieri frumoase şi a răspuns chiar la unele provocări. În zilele respective au apărut nişte zvonuri – posibil spionaj sovietic, intervenţie militară. Francezii şi americanii au spus că ar fi gata să accepte o eventuală intervenţie militară a URSS. S-a ridicat problema că s-ar fi cerut ajutor. Gorbaciov a arătat că nici partea română nu a cerut ajutor militar şi că nici ei nu sunt dispuşi să o facă.


85

Pentru că nu este nevoie. Realmente ne-am descurcat singuri. Problema s-a pus de sprijin materiale mai sofisticate. Francezii s-au oferit că sunt gata să ne sprijine cu profesionişti şi instructori. Le-am spus că aceasta ar cere timp. Gorbaciov a spus că ne stă la dispoziţie cu orice problemă; sunt solidari cu noi, ne acordă ajutor dacă avem nevoie. Dimineaţa, ambasadorul SUA a transmis că Şevardnadze se pregăteşte pentru a veni în ţara noastră (pentru a discuta unele probleme privind relaţiile noastre – livrări de petrol, gaze, energie electrică etc). Îşi exprimă această dorinţă de a veni în întâmpinarea nevoilor noastre. I-am mulţumit. I-am mulţumit, de asemenea, şi pentru aprecierile făcute. În final, a vorbit despre perspectivele unei viitoare întâlniri. În drum, la întoarcerea mea în sală, m-a acostat Televiziunea Română, care m-a întrebat de ce am părăsit sala. Închipuiţi-vă că m-am lăsat provocat şi am răspuns”.55

Răspunzând la o întrebare despre Revoluţia Română şi despre modul în care au fost receptate la Washington evenimentele care au dus la prăbuşirea regimului ceauşist, Condoleezza Rice oferă o imagine despre modul extrem de fluid şi de diferit în care erau percepute evenimentele din Estul Europei: „România a fost un exemplu despre ceea ce putea merge rău în acest proces. Revoluţia Română a fost cel mai rău coşmar despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla în tot Estul Europei, şi mai târziu în chiar Uniunea Sovietică, şi ea reafirmă şi confirmă că această evoluţie pacifică, acest sfârşit al Războiului Rece care se desfăşura atât de bine, are şi o faţă întunecată, tenebroasă, şi că era posibil ca în orice moment să ne confruntăm cu o explozie, cu o conflagraţie. Adevărul este că, în legătură cu acest subiect, eu îmi amintesc prea puţine lucruri despre Revoluţia Română. Eram foarte ocupaţi: Germania era pe cale să se reunifice, Estul Europei se elibera de trecut, Uniunea Sovietică începuse deja să aibă dificultăţi cu statele baltice, toate astea făceau dificil să ne concentrăm asupra Revoluţiei Române“.56

Foarte importante sunt şi precizările Condoleezzei Rice privitoare la motivul pentru care Statele Unite au adoptat o politică de cooperare cu Uniunea Sovietică în ceea ce priveşte situaţia din Estul Europei, în 1989. Ea, ca şi alţi analişti americani, a considerat că una dintre cele mai dificile piese ale puzzle-ului reprezentat de anul 1989 a fost alegerea modului de negociere cu Uniunea Sovietică în problema Europei de Est. Erau cei care cereau Administraţiei Bush să facă un târg cu sovieticii, în ideea că: „vă permitem să vă protejaţi sfera de influenţă dacă veţi înţelege interesul nostru în legătură cu reunificarea Germaniei“, dar existau şi oameni – afirmă Rice – care erau mult mai preocupaţi de păstrarea stabilităţii în Europa de Est decât de eliberarea Europei Răsăritene. Erau de asemenea cei care credeau că Statele Unite ar fi trebuit să forţeze schimbările în


86

Europa de Est, spunându-le sovieticilor: „Căraţi-vă! Războiul Rece s-a terminat; acum noi suntem stăpânii“.57

Ceea ce a încercat să facă administraţia Bush a fost, în opinia Condolizzei Rice, găsirea unei căi de mijloc. „Să nu acordăm sovieticilor nici un drept în Europa de Est, să fie o susţinere clară pentru procesul de eliberare a Europei de Est şi pentru revenirea la democraţie şi la economia de piaţă, înţelegând, pe de altă, parte faptul că Uniunea Sovietică rămânea un jucător în Estul european, în procesele care aveau loc acolo, că trebuia să luăm în calcul interesele sovieticilor, cu toate că ne aşteptam la o serie de evenimente care să ducă la declinul rapid al puterii sovieticilor în Estul Europei. Eram foarte preocupaţi de modul în care puteam determina retragerea trupelor sovietice din Estul Europei“.58

În decembrie 1989 nu a avut loc o intervenţie armată în România, dar este cert că serviciile secrete şi-au făcut „cu prisosinţă” datoria, aşa cum şi-au făcut-o şi în celelalte state socialiste.

Revoluţia română s-a înscris în ansamblul transformărilor înregistrate în anul 1989, care au marcat prăbuşirea regimurilor socialist-totalitare din Europa. A fost un proces pregătit de-a lungul mai multor ani şi s-a finalizat cu succesul Occidentului, care şi-a luat revanşa pentru înfrângerea suferită în anii 1945 – 1948, când Uniunea Sovietică şi-a impus propriul său regim politic asupra unei mari părţi a Europei.

Din 1989, continentul nu mai era divizat pe criterii ideologice sau politice, astfel că Uniunea europeană putea deveni o realitate. Drumul spre acest obiectiv nu era simplu şi nici uşor de realizat. Revenea, în continuare, liderilor politici din Occident să acţioneze în această direcţie, ţinând seama de realităţile concrete. Aceştia apreciau că pentru Polonia, Ungaria, R.D. Germană şi Cehoslovacia direcţia era clară, dar pentru Bulgaria şi România integrarea europeană era incertă şi complicată. Acest fapt explică, în bună măsură, confruntările politice din aceste ţări, cu manifestaţii de stradă, ce au îmbrăcat şi forme violente. Antisovietismul promovat de manifestanţi a devenit extrem de agresiv, orice apropiere de Rusia fiind exclusă, iar singura orientare posibilă era cea spre Vest. În aceste condiţii, politica de echilibru încercată de regimul de la Bucureşti, în 1990 – 1991, nu a mai fost posibilă. Prăbuşirea Uniunii Sovietice a marcat trecerea de la o lume bipolară (Est – Vest), la o dominaţie absolută a SUA, devenită singura megaputere la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul celui de-al XXI-lea. Astfel, pe lângă îmbrăţişarea valorilor occidentale privind democraţia, economia de piaţă etc., România – ca şi celelalte state fost socialiste – s-a îndreptat spre NATO şi Uniunea Europeană.


87

NOTE: 1 “Monitorul oficial”, nr. 1 din 22 decembrie 1989 2 Vezi, pe larg, Alexandru Oşca şi Vasile Popa, România, o fereastră în cortina de fier, Declaraţia de Independenţă din 1964. Cuvânt înainte de prof.univ.dr. Valeriu Dobrinescu, Focşani, Editura Vrantrop, 1997; Florin Bann şi Liviu Ţăranu, Aprilie 1964 – „Primăvara de la Bucureşti”. Cum s-a adoptat „Declaraţia de independenţă a României?, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004 3 Vezi, pe larg, Mihai Retegan, 1968. Din primăvară până în toamnă, Bucureşti, Editura RAO, 1998 4 Istoria politicii externe româneşti în date. Coordonator Ion Calafeteanu, Bucureşti, Fundaţia Europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, 2003, p. 460 5 Mihail Gorbaciov, Memorii. Traducere de Radu Pontbriant. Ediţie îngrijită, note şi anexe de Petre Dan, Bucureşti, Editura Nemira, 1994, p. 48 6 Ibidem, p. 49 7 1989. Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene. Ediţie de Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, pp. 131 - 132 8 George Bush, Brent Scowcroft, „A World Transformed“, Alfred A. Knopf, New York, 1998. pp. 38–39, apud Prefaţa lui Adrian Năstase la România după Malta, 2 vol., Bucureşti, Fundaţia Europeană Titulescu, 2006, www.titulescu.org/uploads/media/Romania�dupa�Malta�Introducere.pdf 9 “Scânteia” din 28 februarie 1988 10 Ibidem, din 19 aprilie 1989 11 Nicolae Ceauşescu, Raport la cel de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. 20 noiembrie 1989, Bucureşti, Editura Politică, 1989 12 Ibidem 13 Principiul dominoului, p. 356 14 Istoria politicii externe româneşti în date, p. 603 15 Mihail Gorbaciov, Memorii, p. 100 16 Ibidem, p. 104 17 www.gwu.edu/-nsarchiv/coldwar/interviews/episode-24/rice.html, apud Prefaţa lui Adrian Năstase la România după Malta 18 Istoria României în date. Coordonator Dinu C. Giurescu, , Bucureşti, Editura Enciclopedică2003, p. 739 19 Istoria politicii externe româneşti în date, p. 603 20 Stenograma întâlnirii lui Nicolae Ceauşescu cu Mihail Gorbaciov la 4 decembrie 1989, la Moscova, în Gen.col. (r) dr. Constantin Olteanu, România, o voce distinctă în Tratatul de la Varşovia. Memorii. 1980 – 1985. Dialog cu Dumitru Avram, Bucureşti, Editura Aldo, pp. 234 - 235 21 Istoria politicii externe româneşti în date, p. 603 22 Ioan Scurtu, Revoluţia din Decembrie 1989 în context internaţional, Bucureşti, Editura Enciclopedică şi Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, 2006, p. 184 23 Ibidem, p. 187 24 Vezi Caietele Revoluţiei, nr. nr. 4/2007 ( nr. 4/2007 (Agerpres şi Revoluţia din Decembrie 1989) 25 Ibidem


88

26 Vezi, pe larg, Minciuni mass-media. Sub redacţia lui Gérald de Selys. Traducere deSub redacţia lui Gérald de Selys. Traducere de Elena Dan, Bucureşti, Editura Scripta, 1992 27 „Caietele Revoluţiei”, nr. 2/2006, p. 41 28 Stenograma Şedinţei Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 27 decembrie 1989, în „Caietele Revoluţiei”, nr. 2/2006, p. 41 29 Istoria României în date, pp. 747 - 748 30 Principiul dominoului, p. 198 31 Ibidem, p. 201 32 Vezi, pe larg, Georgiana-Margareta Scurtu, Agenţia Română de Presă şi Revoluţia din Decembrie 1989, în „Caietele Revoluţiei”, nr. 4/2007 33 Ibidem 34 Ibidem 35 Conform Istoriei politicii externe româneşti în date, pp. 604 - 605 36 Numit prin decretul-lege nr.1 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 26 decembrie 1989, vezi Domniţa Ştefănescu, Cinci ani din istoria României. O cronologie a evenimentelor decembrie 1989 – decembrie 1994, Editura Maşina de Scris, 1995, p. 39 37 Numit prin decretul-lege nr. 9 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 28 decembrie 1989, ibidem, p. 40 38 Marin NedeleaMarin Nedelea, Istoria României în date. 1940 – 1995, Bucureşti, Editura Niculescu, 1997, p. 387 39 Istoria politicii externe româneşti în date, p. 595 40 Mihail Gorbaciov, Memorii, pp. 106 - 108 41 Principiul dominoului, p. 123 42 Ioan Scurtu, Revoluţia din Decembrie 1989, p. 125 43 Daniela Guşă de Drăgan, Condamnat la adevăr. Generalul Ştefan Guşă, Bucureşti, Editura RAO, 2004, p. 36 44 Principiul dominoului, p. 492 45 Caietele Revoluţiei, nr. 4/2007 46 Ibidem, p. 493 47 Ioan Chiper, Documente privind poziţia conducerii URSS faţă de revoluţia română (23 – 24 decembrie 1989), în “Clio 1989”, nr. 1-2/2005, pp. 204 - 205 48 Michael R. Beschloss şi Strobe Talbott, La cele mai înalte nivele, Bucureşti, Editura Elit, 1994, pp. 240 – 241 49 Vezi Prefaţa lui A. Năstase la România după Malta 50 Caietele Revoluţiei, nr. 4/2007 51 Principiul dominoului, p. 491 52 Caietele Revoluţiei, nr. 4/2007 53 Eduard Şevardnadze, Opţiunea mea. Traducere din limba rusă de Virgil Constantinescu, Bucureşti, Editura Presa Naţională, 2003, p. 9 54 Marin NedeleaMarin Nedelea, Istoria României în date. 1940 – 1995, p. 383 55 “Caietele Revoluţiei”, nr. 2/2006, p. 40 56 www.gwu.edu/-nsarchiv/coldwar/interviews/episode-24/rice.html, apud Prefaţa lui Adrian Năstase la România după Malta 57 Ibidem 58 Ibidem


89

REFLECTAREAREVOLUŢIEIROMÂNEDINDECEMBRIE1989

ÎNPROGRAMELEŞIMANUALELEŞCOLARE

MihailM.ANDREESCU

Istoria, ca disciplină de învăţământ, are menirea de a contribui nu doar la informarea elevilor, ci şi la formarea şi educarea lor în spiritul valorilor societăţii din care aceştia fac parte. Ea nu trebuie să conţină date în exces ori chestiuni care depăşesc statutul disciplinei şi care se încadrează în cel al ştiinţei istorice. De asemenea, ea nu trebuie să fie politizată şi nici să contribuie la politizarea actului de învăţământ şi educaţie, deturnând astfel funcţiile de bază ale şcolii. Pe de altă parte, disciplina istoriei nu poate şi nu trebuie să ia în discuţie şi să emită judecăţi de valoare privind evenimentele foarte recente sau pe acelea asupra cărora ştiinţa istoriei nu s-a pronunţat încă. În asemenea cazuri ea poate doar să informeze la modul neutru elevii şi să facă o trecere în revistă a evenimentelor în discuţie, marcând importanţa acestora pentru evoluţia generală a societăţii, când este cazul. Atunci când este vorba de evenimente şi procese deosebite, care produc consecinţe majore în plan intern şi internaţional, devenind adevărate borne de hotar în procesul evoluţiei sociale - ori care sunt părţi ale unor procese sau evenimente externe cu caracter general–, disciplina istoriei poate intra în amănunte strict legate de desfăşurarea evenimentelor, prezentând persoanele participante, personalităţile de seamă ale momentului, actele şi deciziile adoptate – explicând impactul lor asupra societăţii şi consecinţele pe termen mediu şi lung -, analizând cauzele interne şi externe care le-au generat, ferindu-se însă de aprecieri cu caracter partizan sau de altă natură care, prin caracterul şi conţinutul lor, pot influenţa formarea şi educarea tinerilor în sensul dorit şi clamat de comandamentul social şi momentul evoluţiei generale a societăţii în cauză.

Cu anumite limite, impuse de ideologia regimului politic sau din alte cauze, disciplina istoriei – atât ea singură, cât şi în cadrul mai larg al disciplinelor

90

socio-umane -, şi-a îndeplinit menirea atât înainte, cât şi după 1989, mai precis până prin 1996, când s-a trecut la editarea şi utilizarea manualelor alternative. Trebuie menţionat aici că după 1989 manualele de Istoria Românilor au devenit greoaie, mult mai încărcate de date şi analize, depăşind astfel statutul disciplinei istoriei şi apropiindu-se mai mult de cel al ştiinţei istorice. Aceasta a dus la o anume încărcare a elevilor şi la greutatea prezentării şi fixării evenimentelor din partea profesorilor. Nici vechile manuale şcolare alternative, existente în perioada interbelică şi reeditate după 1989, nu mai răspundeau momentului general de evoluţie a societăţii româneşti, nefiind actualizate şi adaptate. Mai trebuie spus aici că programele şcolare anterioare lui 1989, dar şi după aceea, până aproape de 1999, pentru disciplina istorie, aveau o anume structură, fiind prevăzute pentru un anumit număr de ore şi urmărind obiective legate de evoluţia psiho-pedagogică şi de vârsta elevilor. Faptele istorice erau prezentate la început într-o formă simplă, apoi tot mai complexă, spre sfârşitul perioadei învăţământului preuniversitar. Şi, chiar dacă teoretic programele stăteau la baza manualelor unice, în realitate ele urmăreau structura manualelor, fiind în acord cu acestea.

După 1989, în contextul mai larg al evenimentelor politico-sociale şi al reformei învăţământului românesc atât programele, cât şi manualele şcolare de toate gradele, au suferit modificări majore care nu au ţinut cont întotdeauna, sau cel mai adesea, de cerinţele educaţiei, de particularităţile psiho-pedagogice ale elevilor, ca şi de particularităţile de vârstă şi puterea de înţelegere a acestora, ci mai mult de interesele şi condiţiile politice ale momentului. In această situaţie, majoritatea disciplinelor şcolare au suferit modificări importante. S-a schimbat sistemul de distribuire a orelor pe disciplină ca şi a obiectivelor fiecărei discipline în parte. Din nefericire istoria, ca şi celelalte discipline socio-umane, au fost considerate prea “naţionaliste”, ”patriotarde” şi “ideologizante”, vinovate de “educaţia comunistă” a tinerilor, fiind modificate după pretinse “norme democratice” şi recomandări europene inventate. În realitate s-a ajuns la politizarea excesivă a învâţâmântului preuniversitar – în special manualele alternative ca şi programele în baza cărora acestea au fost elaborate, tratând evenimentele şi procesele istorice într-un mod cu totul arbitrar, prin prisma viziunii politice a autorilor, cel mai adesea. În alte cazuri – vorbim, evident, despre manualele apărute după 1989-, s-a căutat punerea în acord a conţinutului manualelor cu ideologia şi doctrinele politice ale partidelor aflate la guvernare, făcându-se astfel rabat atât la cerinţele şi statutul disciplinei istoriei, cât şi de la obiectivele şi scopurile generale ale învăţământului, care nu a devenit democratic, aşa cum se proclamă şi se doreşte, ci s-a politizat într-un mod periculos, cu consecinţe nefavorabile – pentru a nu spune altfel – pe termen lung.

REFLECTAREA REVOLUŢIEI ÎN PROGRAMELE ŞI MANUALELE ŞCOLARE

91

Modificările majore operate în programele şi manualele şcolare pentru disciplina istorie vizează evenimente, fenomene şi procese istorice interne şi externe, multe dintre ele - deşi extrem de importante pentru evoluţia generală a societăţii româneşti şi a lumii -, fiind tratate cât se poate de sumar, fără o explicaţie clară şi convingătoare a cauzelor care le-au generat şi a consecinţelor care le-au urmat, transformându-le astfel în subiecte aride şi neatractive de lecţii, care nu mai răspund cerinţei majore de formare a tineretului român în spiritul civic şi democratic european. S-a insistat, în schimb, pe anumite teme cu caracter politic sau politizant care să răspundă comandamentelor şi intereselor politice ale momentului.

Din aceste motive, în studiul de faţă, ne propunem să analizăm felul în care se prevede în programe, şi cum se realizează în manuale, tratarea REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989, atât în contextul general European, cât şi în plan intern. Vom analiza mai întâi cuprinsul programelor şi al manualelor cu privire la REVOLUŢIA ROMÂNĂ, apoi părerile specialiştilor şi ale publicului interesat despre manuale şi programe, încheind cu prezentarea concluziilor la care am ajuns în urma acestei analize.

I

Facem de la început precizarea că programele şcolare de la disciplina istorie, care stau la baza realizării actualelor manuale alternative, au fost elaborate în perioada 1999 – 2001, fiind revizuite şi aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Învăţământului) în perioada 2003 – 2006, pentru clasele VII – XII. La fiecare programă vom prezenta motivaţia elaborării ei, numărul de ore afectate predării-învăţării, precum şi obiectivele şi conţinuturile lecţiei care ne interesează, specificând atunci când este vorba despre Istoria Universală ori Istoria Românilor, observând apoi cum a înţeles fiecare grup de autori să trateze tema în discuţie.

Programele şcolare de istorie pentru clasele VII – VIII, revizuite, au fost aprobate prin ordinul ministrului Nr.4740/25.08.2003 şi publicate de CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURICULUM în 2003. În nota de prezentare se precizează că se vor aplica din anul şcolar 2003/2004, având conţinuturi OBLIGATORII şi RECOMANDATE, pentru o plajă orară de 1 2 ore/săptămână (la clasa a VII-a), şi numai conţinuturi OBLIGATORII la clasa a VIII-a, pentru un număr fix de ore, care nu este precizat (Programa, pag.2). Precizăm că atât termenii istorici, cât şi conţinuturile “recomandate”, vor fi marcate prin* în toate cazurile.

MIHAIL ANDREESCU

92

În programa de clasa a VII-a, la tema nr. 10. LUMEA ÎN PRAGUL MILENIULUI III se prevăd la “Termeni istorici, concepte, probleme de atins”: ”economie de piaţă; *decalaj economic;competiţie economică; progres tehnologic; *societate informaţională; NATO; Uniunea Europeană; globalizare; totalitarism; dizident; societate civilă; mişcare civică; stat de drept; drepturile omului; *interdependenţă; criza sistemului comunist; rezistenţa faţă de regimurile totalitare; societăţile în tranziţie: rolul instituţiilor politice şi al statului”. La “Conţinuturi” se prevede: ”Anul 1989 în Europa. Stabilitate şi instabilitate în politica internaţională: studiu de caz: Criza balcanică; Destrămarea URSS; *războiul din Golful Persic; *criza politică din Orientul Apropiat. *Integrarea europeană şi atlantică”. (Programa, pag. 8). Faţă de aceste prevederi în manuale aflăm următoarele aspecte,astfel:

În manualul de clasa a VII-a intitulat ISTORIE UNIVERSALĂ MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ – elaborat de SORIN OANE şi MARIA OCHESCU, apărut la Editura HUMANITAS EDUCAŢIONAL -, la lecţia: ”Anul 1989 în Europa”, referirile la şi despre România sunt următoarele: 1. La “repere cronologice” se face precizarea: ”22 decembrie: căderea lui Nicolae Ceauşescu”; 2. La rubrica “Eveniment”se prezintă o fotografie neclară cu un grup de oameni aflaţi într-o maşină şi textul: ”REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989. Revoluţia română a început la Timişoara în 17* decembrie 1989, generalizându-se rapid în toată ţara. Nicolae şi Elena Ceauşescu, principalii conducători ai ţării, au fost împuşcaţi pe data de 25 decembrie 1989 la Târgovişte. Regimul comunist a fost înlăturat, iar România a pornit pe drumul democraţiei, pluralismului politic şi al economiei de piaţă.”; 3. În textul de bază al lecţiei există fraza: ”Această incredibilă succesiune de evenimente care s-a soldat cu dispariţia “democraţiei populare” din Polonia, Ungaria, Germania răsăriteană, Bulgaria, Cehoslovacia s-a încheiat cu singura revoluţie anticomunistă sângeroasă, cea de la 22 decembrie din România, izbucnită împotriva dictatorului Nicolae Ceauşescu şi soldată cu peste 1000 de victime”. (Pag.132); 4. La partea aplicativă: ”Cercetează şi răspunde”, la subiectul 4 apare titlul: ”Nicolae Ceauşescu”, fotografia acestuia cu eşarfă tricoloră şi precizările: ”Întreabă-i pe părinţii tăi despre acest personaj al istoriei noastre A existat în vremea lui un cult al persopnalităţii ?”. (pag.133).

În manualul intitulat ISTORIE, manual pentru clasa a VII-a – elaborat de FLORIN CONSTANTINIU, NOROCICA-MARIA COJESCU, ALEXANDRU


*Nu în 17, ci în 16 decembrie

93

MAMINA şi apărut la Editura CORINT -, la tema: ”Lumea în pragul mileniului III”, referirile la Revoluţia din România şi la România sunt următoarele: 1. În textul lecţiei: ”Situaţia statelor foste comuniste” apare fraza: ”Trecerea de la socialismul de tip sovietic la economia de piaţă s-a făcut pe cale paşnică (excepţie făcând România), dar tranziţia s-a dovedit mult mai anevoioasă decât s-a crezut iniţial. ”(pag.108); 2. La pagina cu subiecte aplicative şi de fixare a lecţiei apare la subiectul nr. 5 harta Europei de Răsărit şi Centrale – în România sunt indicate mai multe oraşe -, însoţită de explicaţia: ”Prăbuşirea sistemului comunist în Europa(1989 – 1991)”, iar la legendă semnul oraşelor are explicaţia: ”ciocniri violente între populaţie şi forţele de ordine”; 3. Pe aceeaşi pagină, la subiectul 6 apare statuia suspendată a lui Lenin şi explicaţia: ”Demolarea statuii lui Lenin la Bucureşti(1990)”. (pag 109).

În programa clasei a VIII-a la tema nr. 12: ”ROMÂNIA DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”, referitor la Revoluţia din 1989 există conţinuturile: ”Decembrie 1989. Context şi consecinţe” şi “Revenirea la democraţie”, aceasta având şi “studiu de caz: Constituţia din 1991”. Faţă de aceste prevederi, în manuale există următoarele lecţii – sau o singură lecţie -, unele texte urmând să le reproducem integral.

În manualul intitulat “ISTORIA ROMÂNILOR” - elaborat de SORIN OANE şi MARIA OCHESCU, apărut în Editura HUMANITAS EDUCAŢIONAL - , lecţia “Decembrie 1989. Context şi consecinţe” se întinde pe paginile 164-165, având următoarea structură: A. La pagina 164 pe coloana din stânga apar rubricile: ”Cuvinte-cheie”, cu termenul “revoluţie culturală”; ”repere cronologice” cu datele: ”1989, 16 decembrie: începutul revoluţiei populare la Timişoara. 20 decembrie: cuvântarea televizată a lui Nicolae Ceauşescu. 21 decembrie: miting la Bucureşti, începutul mişcării în Capitală. 22 decembrie: fuga cuplului dictatorial din Bucureşti, constituirea Frontului Salvării Naţionale. 25 decembrie: execuţia lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.”. La rubrica: ”Biografie”, apare fotografia lui ION ILIESCU însoţită de textul: ”Ion Iliescu. Primul conducător al României postcomuniste s-a născut la Olteniţa la 3 martie 1930 în familia unui muncitor CFR-ist. Membru al PMR în 1953, a urcat în ierarhia de partid, devenind între 1967 şi 1971 prim-secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele tineretului După 1971 a intrat în conflict cu linia ideologică a partidului şi a fost marginalizat, ocupând, între altele, funcţia de prim-secretar al Comitetului Judeţean al PCR Iaşi între 1976 şi 1979. A luat parte activ la revoluţia din decembrie 1989, fiind ales preşedinte al României la 20 mai 1990 şi apoi la 11

MIHAIL ANDREESCU

94

noiembrie 1992. Este fondatorul, în 1992, al Partidului Democraţiei Sociale din România(PDSR), al cărui preşedinte actual este”. Textul de bază al lecţiei are următorul cuprins, pe care îl redăm integral. “Proasta administrare a României sub Ceauşescu contrasta puternic atât cu ridicolul cult al personalităţii dictatorului, cât şi cu ambiţiile sale în politica externă, în care se socotea un mediator indispensabil în relaţiile dintre Est şi Vest. Societatea românească prezenta însă toate simptomele decadenţei. MOTIVELE REVOLTEI. Motivul principal al nemulţumirilor populaţiei în perioada lui Ceauşescu a fost eşecul economic. România a fost înzestrată cu o industrie grea, supradimensionată şi neperformantă, fapt ce a avut numeroase repercusiuni sociale. Ţărănimea a fost dizlocată la oraş, ceea ce a dat naştere unui urbanism necontrolat şi unui semiproletariat care nu aparţinea nici ruralului, nici urbanului. Motivele sociale au fost şi ele foarte importante. Alimentaţia raţională, pe cartelă, interzicerea contactelor cu străinii, orientarea activităţii sociale şi culturale către preamărirea cuplului prezidenţial, suprimarea libertăţii de gândire, dărâmarea multor biserici, conducerea întregii activităţi economice şi administrative de către activişti de partid, al căror singur merit era supunerea faţă de putere – au fost tot atâtea exeperienţe ale unui sistem totalitar care a rupt România de restul Europei, condamnând-o la subdezvoltare. Revoluţia din decembrie 1989 a primit un puternic impuls şi de la răsturnările guvernelor comuniste petrecute în diferite forme pe tot parcursul anului în celelalte ţări aflate în orbita Moscovei – Polonia, Ungaria, R. D. G., Bulgaria, Cehoslovacia; răsturnări la care URSS, aflată şi ea în plin proces de reformare, nu numai că nu a găsit un răspuns, dar le-a şi încurajat. ÎNLĂTURAREA CLANULUI CEAUŞESCU. Scânteia revoltei s-a aprins la Timişoara la 16 decembrie 1989 şi a pornit de la pretextul evacuării pastorului Lászlo Tökés cu care, pe lângă membrii parohiei, s-au solidarizat şi alţi locuitori ai oraşului.Timp de trei zile, demonstraţiile s-au ţinut lanţ, fiind întâmpinate de armată care a deschis focul. Deşi iniţial s-a vorbit despre mii de morţi, numărul lor a fost stabilit ulterior la 122, dintre aceştia 40 fiind incineraţi şi cenuşa lor aruncată la canal pentru a şterge urmele masacrului. La 20 decembrie 1989, când Timişoara se afla deja în mâinile demonstranţilor care îşi aleseseră în chip democratic conducătorii, Ceauşescu, întors dintr-o vizită în Iran, a făcut ultimele sale trei greşeli fatale. A ţinut un discurs televizat în care morţii Timişoarei erau taxaţi de fascişti şi huligani, apoi a convocat un miting de sprijin la Bucureşti în favoarea sa în ziua următoare. Mulţimea însă a reacţionat cu furie transformând mitingul de sprijin în demonstraţie de protest; armata a tras şi aici făcând


95

victime. În dimineaţa zilei de 22 decembrie Ceauşescu a mai convocat un miting, dar mulţimea era deja de nestăvilit(sic!), iar armata a primit ordinul de a se retrage în cazărmi. Părăsiţi de forţele care le asigurau paza personală şi pe cea a regimului comunist, Ceauşescu şi soţia sa au fugit dar au fost prinşi şi, după o judecată sumară, executaţi la Târgovişte.

În zilele de 21-22 decembrie şi chiar mai târziu au avut loc confruntări armate şi demonstraţii populare nu doar la Bucureşti, ci şi la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca. Revolta, cu o tentă iniţial anticeauşistă, a devenit anticomunistă.

Din 22 decembrie 1989 şi până la organizarea primelor alegeri libere, ţara a fost condusă de un Front al Salvării Naţionale(FSN), iar de la 9 februarie 1990 de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, ambele organizaţii avîndu-l în frunte pe Ion Iliescu.

Revoluţia din decembrie 1989 a dus la înlăturarea regimului comunist, dar spre deosebire de celelalte revoluţii din centrul şi estul Europei, ea s-a înfăptuit pe cale violentă(au fost 1104 morţi). Revoluţia a deschis drumul României spre democraţie, pluralism politic şi economie de piaţă.” B. La pagina 165, rubrica: ”Cercetează şi răspunde” cuprinde următoarele subiecte şi probleme:

1. Este prezentată o fotografie având explicaţia: ”Demonstranţi cu steagul decupat al României”, urmată de întrebarea: ”Ce semnificaţie crezi că reprezintă decuparea stemei comuniste de pe drapelul României?”.

2. O altă fotografie neclară din Piaţa Universităţii, având explicaţia: ”Faţă în faţă (Bucureşti, 21 decembrie 1989)”, urmată de întrebarea: ”Care sunt taberele care se înfruntă în imaginea alăturată?”

3. Se reproduce un text intitulat: ”Primul document important al revoluţiei”, având următorul titlu şi cuprins: ”Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale”, (text citit la televizor la 22 decembrie 1989 de Ion Iliescu). Ca program, Frontul propune următoarele: 1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid. 2. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat.Ţara să se numească România. Redactarea unei noi Constituţii. 3. Organizarea de alegeri libere în aprilie[1990]. 4. Restructurarea economiei naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. 5. Restructurarea agriculturii. 6. Reorganizarea învăţământului românesc. Trecerea mass-media în mâinile populaţiei. 7. Respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor. 8. Reorganizarea comerţului avându-se ca prioritate asigurarea nevoilor cotidiene ale populaţiei. 9. Politica externă de pace şi prietenie. 10. Politică internă şi externă în conformitate cu drepturile omului.” Textul este urmat de întrebările:

MIHAIL ANDREESCU

96

”Care sunt prevederile lui politice? Dar economice? Ce alte prevederi conţine? S-au transpus ele în viaţă?”

4. O altă fotografie având explicaţia: ”Imagini ale violenţelor revoluţiei române (corpuri expuse la Institutul Medico-Legal din Bucureşti)” şi indicaţia: ”Răspunde la tema de reflecţie”.

5. Se prezintă un “Studiu”, intitulat “Opozanţi şi dizidenţi”, având textul: ”După minirevoluţia culturală a lui Ceauşescu(1971), tot mai mulţi oameni s-au implicat în mişcarea de protest contra regimului comunist. Mulţi scriitori, artişti, profesori universitari s-au exilat ori au fost expulzaţi, cei mai mulţi continuându-şi în exil protestul împotriva nerespectării drepturilor omului în România.

Sistemul represiv reinstaurat în anii ‘70 a făcut ca disidenţii şi opozanţii regimului comunist rămaşi în ţară să fie mult mai puţin numeroşi şi mult mai izolaţi în România decât în celelalte ţări ale blocului comunist. Protestul lor a fost repede înăbuşit, ei înşişi fiind cel mai adesea închişi sau hărţuiţi de Securitate.

Pe de altă parte, greva minerilor din Valea Jiului(1977), înfiinţarea Sindicatului liber al oamenilor muncii din România(1979) sau demonstraţia muncitorilor de la Braşov(1987) au arătat că şi muncitorimea – teoretic beneficiara cea mai importantă a regimului – era sătulă, dacă nu de comunism în general, cel puţin de regimul Ceauşescu.

În interiorul PCR membri de mai mică importanţă au protestat individual, iar în anii’80 au semnat proteste îndreptate împotriva nerespectării drepturilor omului sau împotriva planurilor de sistematizare rurală şi urbană ale regimului”, urmat de o fotografie cu explicaţia: ”Doi disidenţi celebri Doina Cornea şi Mircea Dinescu decembrie 1989”.

6. La rubrica intitulată “BILANŢ” se află trei secţiuni: a) ”Analize”, cu următoarele probleme: ”Cum explici etichetele date evenimentelor din decembrie ‘89 de revoltă populară, lovitură de stat, revoluţie anticomuniastă? Cum apreciezi rolul opoziţiei în anii dictaturii ceauşiste?”: b) ”Temă de reflecţie”, cu întrebarea: ”Cum explici caracterul violent al revoluţiei române?”; c) ”Exerciţiu de sinteză”, care are cerinţa: ”Scrie un text cu tema: <Bilanţul experienţei comuniste din România>”.

În cadrul lecţiei “REVENIREA LA DEMOCRAŢIE”, la rubrica: ”cuvinte-cheie” sunt trecuţi termenii : ”privatizare, societate civilă, stat de drept”. La “Repere cronologice”apar datele: ”1990, 20 mai: alegeri parlamentare şi prezidenţiale; 13-15 iunie: mineriada ce pune capăt fenomenului “Piaţa Universităţii”; 1990-1991: Petre Roman prim-ministru; 1991, 21 noiembrie: Noua Constituţie validată prin referendum în 8 decembrie; 1992, septembrie: Ion


97

Iliescu este reales preşedinte; 1993: România semnează acordul de asociere la Comunitatea Europeană; 1996: alegeri parlamentare şi prezidenţiale câştigate de Convenţia Democratică din România şi, respectiv, de Emil Constantinescu; 1996-1998: Victor Ciorbea prim-ministru(PNŢCD); 1998-1999: Radu Vasile, prim-ministru(PNŢCD); 1999:Mugur Isărescu, prim-ministru.”. La rubrica “Biografie” este prezentat Emil Constantinescu şi o fotografie a sa. În textul de bază al lecţiei apar capitolele: ”Postcomunismul 1990-1996; România după 1996”. (p. 166). În partea a 2-a a lecţiei, intitulată: ”cercetează şi răspunde”, apar fotografii ilustrând: a)fenomenul mineriadelor; b)vizita în România a preşedintelui american BILL CLINTON în timpul mandatului lui Emil Constantinescu; c ) o hartă a Europei cu poziţia geopolitică a României; d)prim-miniştrii României din perioada 1989-2000, însoţite de explicaţii şi întrebări cu tendinţă de politizare a lecţiei; e) rubrica “Studiu” unde se vorbeşte despre Constituţia din 1991; f)rubrica “Bilanţ”, cuprinzând exerciţii uşoare. (p.167).

Alt manual intitulat “ISTORIA ROMÂNILOR. Manual pentru clasa a VIII-a”, elaborat de acad. ALEXANDRU VULPE, cercetătorii ştiinţifici RADU G. PĂUN şi RADU BĂJENARU, profesorul IOAN GROSU, apărut la Editura SIGMA, cuprinde lecţiile: ”Decembrie 1989. Context şi consecinţe”; ”Revenirea la democraţie”. Lecţia: ”Decembrie 1989. Context şi consecinţe” are următorul text: ”Sub influenţa politicii de r laxare iniţiată de MIHAIL GORBACIOV în Uniunea Sovietică, au început reformele în Polonia şi Ungaria (unde regimurile comu niste erau mai puţin drastice), iar la sfârşitul anului 1989 s-au prăbuşit regimurile comuniste din Germania de Est, Cehoslovacia şi Bulgaria. Românii aflaseră de la posturile de radio străine care transmiteau emisiuni în limba română (“Europa Liberă”, ”Vocea Americii”, ”B.B.C.”) despre schimbările petrecute în ţările comuniste din Europa. Dorinţa lor de a scăpa de comunism şi de Ceauşescu a fost încurajată şi de aceste informaţii. Mai mult, căderea regimului Ceauşescu a fost susţinută de statele occidentale şi de Uniunea Sovietică (prin acţiuni ale serviciilor secrete). DECEMBRIE 1989. În această situaţie de încordare şi aşteptare, în zilele de 16-20 decembrie (Timişoara) şi de 21 decembrie (Bucureşti) au avut loc demonstraţii de protest. Din ordinul lui Ceauşescu Armata şi Securitatea au tras în demonstranţi, făcând sute de victime. Revolta populaţiei a luat amploare iar Ceauşescu, părăsit de segmente importante ale Armatei şi Securităţii, a fost nevoit să fugă cu un elicopter (22 decembrie). Regimul comunist s-a prăbuşit şi în România, în aceeaşi zi puterea fiind preluată de ION ILIESCU, fost lider al Partidului Comunist, care a reuşit să strângă în jurul său un grup de dizidenţi din interiorul Partidului. Comuniştii

MIHAIL ANDREESCU

98

reformişti, conducerea Armatei, o parte a Securităţii şi cea mai mare parte a populaţiei au sprijinit noul regim. După fuga lui Ceauşescu s-au petrecut acţiuni diversioniste în cursul cărora multe unităţi militare şi obiective civile au fost atacate. În acele momente s-a crezut că atacatorii sunt susţinători ai fostului dictator. Ca urmare, soţii Ceauşescu au fost judecaţi sumar şi executaţi în ziua de 25 decembrie 1989, la Târgovişte. Regimul comunist din România devenise falimentar în toate domeniile(politic, economic, social). Era evident pentru toată lumea că este nevoie de schimbări importante. Procesul de schimbare care a debutat în 1990 se numeşte”reformă”. Aceasta are rolul de a asigura trecerea la un regim democratic autentic. DIFICULTĂŢILE TRANZIŢIEI. Cea mai importantă componentă a reformei este trecerea la economia de piaţă. Spre deosebire de economia de tip comunist, aflată în proprietatea statului,planificată şi dirijată de către acesta, economia de piaţă este reglată de mecanismele cererii şi ofertei şi se bazează pe proprietatea privată. Economia de piaţă (capitalistă) asigură beneficii celor implicaţi în acest proces. De aceea,după 1989 s-a pus problema privatizării economiei româneşti. Trecerea în proprietate particulară a diverselor obiective economice s-a dovedit dificilă, deoarece restructurarea unei întreprinderi presupune cumpărarea de utilaje noi şi transformarea acesteia într-o afacere rentabilă. Uneori, în funcţie de cererile pieţei, este nevoie de schimbarea profilului întreprinderii respective sau de concedierea unor muncitori. Pentru ca o afacere să devină profitabilă este nevoie de bani şi pricepere, pe care nu le poate oferi decât un întreprinzător particular, din ţară sau din străinătate. Şi din acest punct de vedere statul se dovedise un prost administrator. Chiar dacă întreprinderile româneşti(cu tehnologii învechite, datorii imense) nu reprezintă afaceri atrăgătoare, după 1989 sectorul privat a câştigat teren. De-a lungul acestei tranziţii spre economia de piaţă nivelul de trai al populaţiei s-a deteriorat, datorită inflaţiei, şomajului şi scăderii producţiei. Stările conflictuale (greve, demonstraţii) care au apărut ca reacţii la aceste probleme au fost rezolvate în mod paşnic. Cele câteva excepţii nu au reuşit să stopeze evoluţia democratică a României, chiar dacă au întârziat-o. Situaţia dificilă lăsată de regimul comunist a pus problema regândirii şi restructurării şi celorlalte domenii ale societăţii. În domeniul învăţământului reforma este în plină desfăşurare. Mult mai complicată este situaţia în domeniul sănătăţii sau al asigurărilor sociale. Au fost restructurate Armata, Poliţia şi servicile secrete”(p. 136).

După cum se poate observa doar jumătate din textul lecţiei vizează cauzele şi desfăşurarea Revoluţiei din decembrie 1989, problemele prezentate


99

fiind politizate, ca şi partea a doua dedicată tranziţiei spre democraţie şi economia de piaţă. Pe aceeaşi pagină se află o fotografie intitulată: ”Românii demonstrează împotriva regimului comunist, decembrie 1989”şi explicaţia: ”Decuparea stemei comuniste din mijlocul drapelului tricolor simbolizează dorinţa românilor de a scăpa de comunism”. La pagina 137 este prezentată o fotografie cu explicaţia şi textul: ”Revoluţionari într-un camion militar. La 22 decembrie 1989 Armata a fraternizat cu demonstranţii anticomunişti”. Alături se află un text însoţit de două întrebări: ”Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu care a dus ţara la dezastru a fost eliminat de la putere, (...) victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale. Un merit deosebit îl au cei care ani de zile şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei.(...). Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român.” Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, prezentat de ION ILIESCU, în seara zilei de 22 decembrie 1989. Cine au fost cei care au determinat căderea regimului comunist din România ? De ce consideră autorii comunicatului că este vorba de un moment istoric ?”. Tot referitor la Revoluţia Română, la rubrica “vocabular” este explicat termenul: ”diversiune = acţiune militară sau politică destinată să inducă în eroare inamicul, să îi întârzie operaţiunile sau să îi afecteze moralul. De obicei, se realizează cu efective mici, antrenate special pentru acest gen de acţiuni, prin distrugeri, sabotaje şi propagandă”; se dă şi tema: ”Prezentaţi împrejurările în care a fost înlăturat regimul Ceauşescu!” Restul exerciţiilor şi temelor se referă la partea a doua a lecţiei, adică la tranziţia României către democraţie, cu texte, fotografii şi exerciţii politizante, la fel ca şi lecţia: ”Revenirea la democraţie”(p.138).

Aşadar, pentru clasele VII-VIII, programele şcolare revizuite sunt foarte laconice, fără nici o precizare metodologică privind prezentarea şi analiza Revoluţiei Române din decembrie 1989, autorii manualelor având astfel libertatea de a prezenta evenimentele după dorinţă şi în funcţie de afinităţile politice ale fiecăruia ori de situaţia politică a momentului, cu consecinţe agravante asupra educaţiei şi informării tinerilor elevi.Până acum putem concluziona că vina principală privind calitatea slabă a manualelor de istorie, în prezentarea şi analiza Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nu aparţine autorilor de manuale – nici aceştia nu sunt absolviţi în totalitate, fie şi pentru politizarea lecţiilor -, ci AUTORILOR PROGRAMELOR ŞCOLARE. Programele au fost aprobate de ministru fără avizul necesar şi competent al unor foruri de specialitate

MIHAIL ANDREESCU

100

precum: Academia Română, Institutul de Istorie”N. Iorga”, facultăţile de istorie ale universităţilor din Bucureşti, Cluj, Iaşi etc. Cu alte cuvinte, INSTITUŢIILE COMPETENTE PRIVIND SCRIEREA ŞI STUDIEREA ISTORIEI NU AU FOST ANTRENATE ÎN ELABORAREA SAU APROBAREA PROGRAMELOR ŞCOLARE DIN CICLUL GIMNAZIAL, chiar dacă membri ai acestor instituţii: academicieni, cercetători, profesori universitari sunt autori de manuale. De aceea credem că este absolut necesar ca aceste programe să fie analizate,revizuite şi aprobate de forurile ştiinţifice menţionate şi abia după aceea ministrul să-şi dea acordul cu privire la publicarea şi aplicarea lor.

** *

Vom analiza acum programele şi manualele de liceu. În pachetul “PROGRAME ŞCOLARE PENTRU CLASA A X-A. CICLUL INFERIOR AL LICEULUI.ISTORIE”, aprobat prin ordin al ministrului Nr.4598/31.08.2004, publicat de Consiliul Naţional pentru Curriculum în 2004 la Bucureşti, ca “Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4598/31.08.2004”, în “Nota de prezentare” se fac mai multe precizări dintre care menţionăm: ”Programa de istorie pentru clasa a X-a reprezintă concretizarea modelului didactic al istoriei, specifică ciclului inferior al liceului (Cursul integrat de istorie cuprinde 60% teme de istorie românească şi 4o% teme de istorie universală).... În constituirea modelului didactic s-au avut în vedere:contribuţia istoriei la finalităţile sistemului de învăţământ din România; contribuţia istoriei la formarea competenţelor cheie europene; recomandările referitoare la studiul istoriei, cuprinse în documente elaborate la nivel european, în mod deosebit, Recomandarea nr. 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la studiul istoriei în secolul XXI şi Memorandumul pentru educaţia permanentă, elaborat de Uniunea Europeană;.....” (p.2). La conţinuturi, în cadrul temei: RELAŢIILE INTERNAŢIONALE se prevăd următoarele subiecte şi probleme: “Relaţiile internaţionale postbelice. Probleme de atins organizaţii internaţionale războiul rece, prăbuşirea comunismului în Europa. România şi integrarea Euroatlantică. Probleme de atins: UE – parteneriat şi integrare,NATO” (p.7). Constatăm că la tema: PRĂBUŞIREA COMUNISMULUI ÎN EUROPA, România nu este menţionată direct, dar apare în lecţia distinctă privind problema integrării euroatlantice.

Credem că este de prisos să mai insistăm pe exemple din manuale deoarece, în conformitate cu prevederile programei, referirile la Revoluţia din


101

România lipsesc, autorii concentrându-se asupra integrării euroatlantice, subiectul Revoluţiei fiind considerat epuizat de la sine. În ce priveşte relaţiile internaţionale postbelice se vorbeşte despre “Tratatul de la Varşovia”, NATO, despre Uniunea Europeană şi alte organisme cu caracter internaţional, insistându-se pe raporturile dintre marile puteri ale lumii, statele mici fiind amintite doar ca exemplu în contextul acestor relaţii.

În categoria PROGRAME ŞCOLARE PENTRU CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI intră şi programa pentru “ISTORIE clasa a XI-a aprobată prin ordinul ministrului Nr.3252/13.02.2006”, publicată de Consiliul Naţional pentru Curriculum în “Anexa 2 la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3252/13.02.2006”, Bucureşti, 2006. În NOTA DE PREZENTARE se fac mai multe precizări dintre care menţionăm: “Studiul disciplinei ISTORIE, în ciclul superior al liceului, se focalizează pe înţelegerea specificului cunoaşterii de tip istoric şi pe funcţionalitatea acesteia pentru diferitele domenii de activitate. În acest context, oferta de cunoaştere pe care o face programa îşi propune să stimuleze interesul pentru istorie, să asigure premise pentru continuarea învăţării după finalizarea studiilor liceale şi să permită elevilor să reflecteze asupra impactului trecutului în viaţa cotidiană. În conformitate cu planurile-cadru de învăţământ pe tru ciclul superior al liceului, aprobate prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5718/22.12.2005, în clasa a XI-a, respectiv în clasa a XII-a (ruta progresivă de calificare prin şcoala de arte şi meserii şi anul de completare), disciplina ISTORIE se studiază după cum urmează:

a ) 3 ore pe săptămână la filiera teoretică, profil umanist, specializarea ştiinţe sociale;

b) 2 ore pe săptămână la filiera teoretică, profil umanist, specializarea filologie; la filiera vocaţională, profil militar MAI, specializarea ştiinţe sociale; la filiera vocaţională, profil pedagogic, toate specializările; la filiera tehnologică, calificările profesionale tehnician în turism, coafor stilist, tehnician în activităţi de poştă, tehnician în hotelărie (sic!), tehnician în activităţi economice, tehnician în activităţi de comerţ, tehnician în administraţie, tehnician în gastronomie, tehnician în achiziţii şi contractări, organizator banqueting(sic!); c) o oră pe săptămână la filiera teoretică, profil real, specializările matematică informatică şi ştiinţe ale naturii; la filiera vocaţională, profilurile artistic, sportiv, teologic şi militar M.Ap.N; la filiera tehnologică toate calificările profesionale, cu excepţia celor specificate la punctul (b).... Competenţele specifice şi conţinuturile parcurse de toate filierele, profilurile şi specializările din ciclul superior al liceului constituie nucleul comun al programei şcolare; de aceea ele nu sunt marcate în

MIHAIL ANDREESCU

102

text prin elemente de tehnoredactare specifice(asterisc şi corp de literă cursiv). Competenţele specifice şi conţinuturile marcate prin asterisc(*) şi corp de literă cursiv sunt obligatorii numai pentru filiera teoretică, este un răspuns la interesele de cunoaştere ale elevului, la evoluţiile domeniului academic, precum şi la viziunea societăţii contemporane asupra educaţiei aşa cum apare în diferite documente elaborate la nivel european: recomandările Consiliului Europei referitoare la studiul istoriei şi al educaţiei civice, Memorandumul pentru educaţia permanentă, elaborat de Comisia Europeană” (p.2-3). La capitolul COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI, în cadrul temei: POPOARE ŞI SPAŢII ISTORICE, sunt prevăzute lecţiile şi studiile de caz: ”Cultura română – cultură europeană; România şi Europa în secolul al XX-lea; * Grigore Gafencu şi unitatea europeană; * Imaginea României în presa internaţională după anul 1989 – (studii de caz)”, iar în cadrul temei STATUL ŞI POLITICA există lecţia:”România – de la statul totalitar la statul de drept”. În lipsa unor precizări clare privind conţinuturile, faţă de Programă, temele şi lecţiile din manuale sunt tratate diferit. În “ISTORIE. Manual de clasa a XI-a”, elaborat de ANIŞOARA BUDICI, MIRCEA STĂNESCU, DRAGOŞ ŢIGĂU şi apărut în Editura SIGMA, sunt tratate lecţiile: ROMÂNIA ÎN TOTALITARISM: 1945-1989 (p.68-69) şi: ROMÂNIA: DIFICULTĂŢILE TRANZIŢIEI LA DEMOCRAŢIE (p.70-71). În prima lecţie, pe coloana din stânga sunt prezentate fotografiile politicienilor: PETRU GROZA, ANA PAUKER şi EMIL BODNĂRAŞ, însoţite de scurteînsoţite de scurte biografii. În textul de bază există fraza: ”. În textul de bază există fraza: ”Profitând de conjunctura internaţională, Ceauşescu a continuat politica de deschidere către lumea occidentală până la începutul anilor ‘80, când regimul intră într-o criză profundă, din care nu îşi va mai reveni până la schimbarea de regim din 1989”. Se prezintă apoi date despre “Reeducarea de tip Piteşti”. Pe pagina următoare se dau amănunte despre “propaganda comunistă” după 1945, se prezintă harta sistemului concentraţionar din România şi se oferă date despre ideologizarea societăţii în perioada 1948-1988, dar şi date despre luptătorii anticomunişti: locotenentul Toma Arnăuţoiu, Ileana Samoilă şi Ileana Berindei. În cea de-a doua lecţie, pe coloana din stânga este prezentată fotografia bornei “Kilometrul 0”, date despre aceasta şi o fotografie intitulată: ”Femeie ieşind din cadru”. În textul de bază al lecţiei – excesiv de politizat şi polemic -, se spune între altele: ”Intrat în declin accelerat începând cu anii ‘80, regimul comunist a lăsat moştenire o criză profundă. Aceasta se poate constata atât în sfera economică – în industrie, în agricultură, în comerţ – cât şi, mai ales, la nivelul mentalului colectiv. Fiind un regim ideologic,


103

comunismul s-a caracterizat printr-o economie de comandă, în care mobilizarea socială şi munca se realizau prin metode coercitive. Odată căzut acest regim, s-au schimbat şi relaţiile sociale şi economice dintre partenerii sociali. Acum au devenit preţuite toate valorile care – cel puţin în teorie – erau respinse de către regimul trecut: iniţiativa individuală, dorinţa de câştig, spiritul de concurenţă. Trecerea către acest gen de practici sociale nu s-a făcut fără effort, dat fiind că regimul comunist a sfârşit prin a distruge etica muncii (lucrul bine făcut). Ca regim ilegal, generator de practici ilegale, comunismul a distrus şi respectul pentru drept,pentru normele legale, fapt care a făcut ca spiritul de concurenţă al tranziţiei să genereze cele mai ilicite practici, de pildă jocuri piramidale ori falimentări de bănci, în care actorii implicaţi au fost cei din oligarhia legată de vechiul regim. Toate aceste fenomene nu s-ar fi putut produce decât pe fondul lipsei de reacţie a instituţiilor în măsură să vegheze la respectarea regulilor jocului şi, în primul rând, a justiţiei.” Reamintim că titlul lecţiei este: ROMÂNIA: DIFICULTĂŢILE TRANZIŢIEI LA DEMOCRAŢIE. Nu se vorbeşte nimic despre instituţiile statului de drept, societatea civilă ori partidele politice apărute după 1989. Se critică guvernările din perioada 1989-1996 şi se laudă regimul de după 1996. În josul paginii este prezentat,sub titlul: ”Trezirea conştiinţelor” fenomenul “Piaţa Universităţii”, cu o cronologie şi cu “Imnul golanilor”. La pagina 71 sunt prezentate două modele de discurs: istoric şi filosofic, fotografiile lui Corneliu Coposu şi Constantin Ticu Dumitrescu însoţite de scurte date biografice, fotografia unui miting al Alianţei Civice şi unele zise repere privind problemele postdecembriste şi câştigurile democraţiei. Nimic despre revoluţia română, despre participanţi, desfăşurare etc., ci doar despre evoluţia politică de după 1989, ca şi cum revoluţia nici nu ar fi existat. Alt manual intitulat “ISTORIE manual pentru clasa a XI-a”, avându-i ca autori pe: IOAN SCURTU, FLORENTINA şi GHEORGHE DONDORICI, VASILE IONESCU, ELENA EMILIA LICA, OCTAVIAN OSANU şi EMIL POAMĂ, apărut la Editura GIMNASIUM ,are la Studiu de caz: ”România de la statul totalitar la statul de drept”, următoarele referiri la Revoluţia din 1989: ”Până în anul 1989 România a făcut parte din categoria statelor cu un regim politic dintre cele mai dure, apreciat de analişti şi istorici drept unul neostalinist. De aceea, înlăturarea regimului, în decembrie 1989, s-a făcut pe cale violentă. ÎNLĂTURAREA REGIMULUI CONDUS DE NICOLAE CEAUŞESCU. Anul 1989 marchează sfârşitul regimurilor comuniste din Europa. Prăbuşirea acestora a fost determinată de profunda criză care a cuprins sistemul după 1980, la care s-au adăugat măsurile reformatoare iniţiate de liderul sovietic

MIHAIL ANDREESCU

104

Mihail Gorbaciov după preluarea puterii în 1985. El anunţa în 1986 intenţia înfăptuirii unor reforme structurale şi economice şi propunea descentralizarea şi reducerea controlului partidului asupra puterii politice şi a societăţii în general. Aceste măsuri a căror intenţie era de a face sistemul comunist performant, au determinat, în fapt, prăbuşirea acestuia. În România, răsturnarea regimului totalitar s-a produs printr-o amplă mişcare populară, care s-a transformat într-o revoluţie. Acţiunile s-au declanşat la Timişoara, în ziua de 17 decembrie 1989 şi au atins apogeul la 22 decembrie, la Bucureşti, când Nicolae Ceauşescu a fugit la bordul unui elicopter, de teama demonstranţilor. La 25 decembrie Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi executaţi”. Există şi o fotografie cu mulţimile de demonstranţi,însoţită de explicaţia: ”Sub presiunea marilor mişcări populare care au izbucnit la Timişoara la 16 decembrie 1989, care s-au extins în întreaga ţară, Nicolae Ceauşescu a părăsit puterea”. Lecţia este în continuare echilibrată şi neutră răspunzând în totalitate titlului, concentrându-se pe evenimentele majore care s-au petrecut în societatea românească în drumul ei către democraţie; de aceea vom reproduce integral textul care poate servi drept model de lecţie.

“EVOLUŢIA SPRE DEMOCRAŢIE. După decembrie 1989 societatea românească a evoluat spre democraţie. Puterea a fost preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale avându-l ca preşedinte pe Ion Iliescu. La 26 decembrie 1989 s-a constituit un guvern revoluţionar prezidat de Petre Roman. La 31 decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a publicat decretul-lege privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România. La art. 1 al decretului-lege se prevedea: ”În România este liberă constituirea partidelor politice...”. În perioada următoare a apărut un număr impresionant de partide politice, peste 80. Au fost reînfiinţate “ partidele istorice “ care au funcţionat şi în perioada interbelică: Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc (care ulterior şi-a completat denumirea cu Creştin Democrat), Partidul Social Democrat. Evoluţia spre un sistem democratic a trecut prin momente dificile, precum conflictul etnic de la Târgu Mureş din martie 1990 sau evenimentele de la Bucureşti din 13-15 iunie 1990, care au alterat atmosfera politică internă şi au afectat credibnilitatea externă a României. Campania pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din mai s-a desfăşurat într-o atmosferă tensionată, deoarece partidele istorice contestau legitimitatea FSN, ca partid politic. Alegerile din 20 mai 1990, primele alegeri libere din istoria popstbelică a României au fost câştigate de FSN care prin cele 66% din voturile obţinute şi-a asigurat o majoritate confortabilă în noul


105

Parlament, iar liderul acestei formaţiuni, Ion Iliescu a devenit primul preşedinte al României după decembrie 1989, câştigând 85% din voturi. Principalele probleme cu care s-au confruntat toate guvernele post-decembriste au fost cele legate de democratizarea reală a societăţii, restructurarea economiei, privatizarea acesteia şi pe aceste baze, crearea economiei de piaţă. Declaraţia-program a guvernului condus de Petre Roman, rezultat după alegerile din 20 mai 1990, insista pe restructurarea şi privatizarea industriei, pe reforme care să favorizeze trecerea la economia de piaţă, liberalizarea preţurilor etc. Au fost create unele instituţii menite să contribuie la funcţionarea economiei de piaţă. S-a înfiinţat Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) cu misiunea de a organiza acţiunea de privatizare Procesul de privatizare s-a dovedit lent şi dificil determinând ca perioada “de tranziţie” să fie de durată. După 1990 s-au înfiinţat numeroase întreprinderi mici şi mijlocii private. Acestea cuprindeau, la nivelul anului 1999, 25% din forţa de muncă din întreaga ţară şi reprezentau 35% din cifra naţională de afaceri. Un pas important pe calea democratizării societăţii româneşti l-a constituit elaborarea unei noi Constituţii democratice. Parlamentul ales în mai 1990 s-a transformat în Adunare Constituantă. Adoptată în noiembrie 1991 şi supusă aprobării printr-un referendum, de către electorat, noua Constituţie intră în vigoare la 8 decembrie 1991. Ea reglementează funcţionarea statului de drept, având ca principiu fundamental separarea puterilor în stat. Parlamentul deţine puterea legislativă şi este bicameral, format din Camera Deputaţilor şi Senat. Membrii Parlamentului sunt aleşi prin vot universal, pentru o perioadă de 4 ani. Exercită controlul asupra guvernului, are drept de autoconducere, de interpelare şi de anchetă. Puterea executivă este deţinută de preşedinte şi guvern. Preşedintele este ales prin vot universal, pentru o perioadă de 4 ani (din anul 2004 pentru un mandat de 5 ani), având dreptul la maximum două mandate succesive. El veghează la respectarea Constituţiei şi exercită medierea între puterile statului. Are prerogative legate de numirea primului ministru, poate să dizolve Parlamentul, este Comandantul forţelor armate, promulgă legile etc. Guvernul exercită puterea executivă şi asigură realizarea politicii interne şi externe a statului; este responsabil în faţa Parlamentului. Puterea judecătorească este deţinută de instanţele de judecată. Noua constituţie asigură cadrul instituţional necesar funcţionării statului de drept în România.”(p.91-92). Textul este însoţit de fotografia Casei Poporului cu următoarea explicaţie: ”CASA POPORULUI construită în perioada regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu a devenit după 1990 sediul Parlamentului României”. Nimic în plus şi fără comentarii sau aprecieri subiective la adresa vreunei guvernări sau a unui partid.

MIHAIL ANDREESCU

106

Oarecum în opoziţie faţă de manualul prezentat este cel intitulat “ISTORIE. Manual pentru clasa a XI-a”, coordonat de ALEXANDRU BARNEA şi redactat de VASILE MANEA, EUGEN PALADE, FLORIN PETRESCU, BOGDAN TEODORESCU, apărut la Editura CORINT. La paginile 28 şi 29 este Studiul de caz: * “Imaginea României în presa internaţională după 1989”. Textul de bază de la pagina 28 face o analiză a prezenţei României în presa străină începând cu 1989 şi până la mijlocul anilor ‘90, adică până în 1994, insistându-se pe faptul că presa străină a fost în general bine informată asupra României după 1989, arătându-se că au fost atacate subiecte dintre cele mai variate despre români, pornind de la evenimentele social-politice până la cele economice, cultural-sportive, de sănătate etc. În comentariu se stăruie mai ales pe problemele negative analizate de ziariştii străini acreditaţi în România. Din textul lecţiei reiese tendinţa de politizare, motiv pentru care îl reproducem integral.

“IMAGINEA ROMÂNIEI ÎN ANII ‘90. O caracteristică generală a presei internaţionale în ceea ce priveşte România după 1989 este aceea că a fost de la început foarte bine informată; în acelaşi timp, se cuvine să precizăm că a interpretat şi prezentat aceeaşi informaţie conform propriilor valori şi propriilor interese. Cele mai importante publicaţii, cu tirajele cele mai mari, care s-au dovedit a fi interesate de România după 1990 sunt New York Times, Le Figaro, Time şi Le Monde. Odată cu revoluţia din decembrie 1989, România a ieşit din conul de umbră în care intrase şi a beneficiat de toată atenţia lumii prin transmisiile directe ale Televiziunii Române. Din păcate, entuziasmul de la început s-a transformat într-o atitudine rezervat-obiectivă pe tot parcursul anilor ‘90. În acei ani, imaginea României s-a degradat treptat din cauza lipsei de reforme şi de schimbări radicale în economie şi societate. Presa intenaţională – şi îndeosebi cea din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa sau Germania – a fost foarte interesată de situaţia României după prăbuşirea comunismului. Au fost publicate articole despre politică, mediu sindical, mediu social, mediu de afaceri, catastrofe naturale, incidente cu pierderi de vieţi omeneşti, performanţe sportive. Primul plan l-a deţinut mediul politic, instabil în anii ‘90, chiar dacă era în dezvoltare. Presa internaţională a relatat despre constituirea noii puteri la Bucureşti, FSN, şi despre paşii făcuţi de acesta în conducerea României. Presa de peste hotare a sesizat luptele politice dintre FSN şi partidele istorice terminate cu victoria celor aflaţi la putere. De asemenea, a semnalat măsurile economice luate şi paşii făcuţi în direcţia apropierii de Occident. Cel mai mare şoc pe care l-a avut opinia publică internaţională în legătură cu România a fost provocat de situaţia copiilor abandonaţi în orfelinate. Aici ei trăiau în condiţii de


107

mizerie, la limita supravieţuirii. Foarte mulţi copii din orfelinate erau infestaţi cu virusul HIV. Reacţiile la textele şi imaginile prezentate au fost imediate. A apărut o puternică cerere de adopţie a copiilor din România sau au apărut fundaţii internaţionale care să managerieze situaţia. Presa internaţională a relatat cu simpatie despre demonstraţiile din Piaţa Universităţii şi cu consternare despre evenimentele din 13-15 iunie 1990, când minerii au inavadat capitala ţării(sic!). Şi celelalte aşa-numite mineriade au fost prezentate pe primele pagini ale ziarelor străine. Se poate spune că aceste evenimente au dus la atenuarea entuziasmului în ce priveşte România, chiar a simpatiei de care se bucura aceasta în paginile ziarelor străine. În afară de excepţionala performanţă a echipei naţionale de fotbal de la campionatul mondial din Statele Unite din 1994, publicul străin a mai fost informat în acei ani despre semnarea de către România, prima de altfel, a “Parteneriatului pentru pace” cu NATO şi despre tentativele ţării noastre de a se apro pia de Comunitatea Europeană şi de a se desprinde de trecutul totalitar şi comunist.” Pe coloana din stânga sunt plasate două fotografii şi un text din ziarul “New York Times” din 4 februarie 1990. Prima fotografie îi înfăţişează pe Nicolae şi Elena Ceauşescu în balconul CC al PCR,alături de ceilalţi membri ai C.P.Ex, cu explicaţia: ”Nicolae Ceauşescu pentru ultima dată în balconul Comitetului Central (Bucureşti, 21 decembrie 1989)”. A doua fotografie, făcută la o demonstraţie, are explicaţia: ”Manifestaţie a opoziţiei (februarie 1990)”. Pasajul din NEW YORK TIMES are următorul cuprins: ”SCHIMBARE ÎN EST. Cei 145 de membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale, parlamentul provizoriu român, au votat dizolvarea pentru a lăsa loc liber unei adunări formate din reprezentanţii mai multor partide. Consiliul Frontului Salvării Naţionale (FSN),care a guvernat România de la revoluţia populară din decembrie ce l-a răsturnat pe preşedintele Nicolae Ceauşescu, are de gând să se reorganizeze într-un partid politic şi să participe la alegeri.”. La pagina 29 sunt prezentate fragmente de articole din ziarul NEW YORK TIMES, numerele din: 6 şi 8 februarie, 1 mai, 15 iunie 1990 şi 27 ianuarie 1994, vizând probleme ca: libera iniţiativă, copiii bolnavi de SIDA, evoluţia din Piaţa Universităţii de la demonstraţii paşnice la represiune, cooperarea României cu NATO. Pe coloana din dreapta sunt prezentate două fotografii cu copii din orfelinate şi cu jucători ai echipei naţionale de fotbal. Problemele propuse pentru activitatea independentă sunt în strânsă legătură cu articolele din presă, direcţionându-se astfel gândirea tinerilor elevi nu către o analiză istorică neutră şi echilibrată, ci către analiza politică favorabilă unui anume regim.

MIHAIL ANDREESCU

108

S-ar putea argumenta chiar de către distinsul coordonator al manualului – un reputat arheolog-epigrafist şi profesor universitar faţă de care avem o deosebită consideraţie - , că analiza subiectelor de presă este în deplină conformitate cu cerinţa istoriei şi că elevii de liceu ar trebui obişnuiţi cu asemenea analize. O atare argumentare se susţine doar atunci când este vorba de un liceu vocaţional (arheologie, istorie etc.) ori chiar de facultatea de istorie şi nu despre elevii de la alte tipuri de licee unde informaţia trebuie prezentată sub forma unei concluzii definitive şi nu sub forma brută sau indusă, aşa cum s-a procedat în lecţia prezentată anterior. Mergând pe aceeaşi linie observăm şi faptul că s-a apelat numai la un singur ziar şi nu la mai multe, eventual şi din state diferite, aşa încât să existe o diversitate de păreri care ar elimina, fie şi parţial, subiectivismul. În fine, să nu uităm că mulţi dintre corespondenţii unor mari cotidiane şi posturi de radio şi televiziuni străine sunt recrutaţi dintre ziariştii români care au afinităţi politice şi tendinţe de oportunism, ceea ce afectează credibilitatea lor. O eventuală discuţie asupra modului de reflectare în presa internaţională a unui anume subiect – deşi o atare dezbatere este specifică şi utilă facultăţilor de istorie – ar fi fost mult mai benefică şi necesară decât o prezentare unilaterală a unor subiecte, chiar dacă în textul de bază se precizează că unele cotidiane urmăresc anumite interese politice în prezentarea şi interpretarea ştirilor. Într-un alt studiu de caz: ”România de la totalitarism la statul de drept”(p.88-89), autorii manualului “reuşesc” să nu pomenească despre Revoluţia română din decembrie 1989, nici în textul de bază nici în exerciţiile de fixare a lecţiei sau de activitate independentă, deşi utilizează ştiri şi analize apărute în reviste şi lucrări editate până în 2005.1

Un alt manual intitulat “ISTORIE. Manual pentru clasa a XI-a”, redactat de IOAN CIUPERCĂ şi ELENA COZMA, apărut la Editura CORINT, prezintă temele prevăzute în programă în altă formă. În lecţia: “România de la statul totalitar la statul de drept”, după o caracterizare generală a regimului de tip socialisto-comunist apar capitole despre: mişcările revendicative, dizidenţa românească, căderea lui Ceauşescu, statul de drept şi regăsirea pluralismului politic. La capitolul “mişcări revendicative” se aminteşte despre: greva de la Lupeni (1977), grevele de la minele din Maramureş (1983), de la Cluj şi Turda (1986), demonstraţia studenţilor ieşeni (februarie 1987), mişcarea muncitorilor braşoveni de la uzinele “Tractorul” şi “Steagul Roşu” (noiembrie1987).

La capitolul privind “dizidenţa românească”sunt menţionate diversele luări de poziţii faţă de politica lui Ceauşescu, începând din 1979, între contestatari numărându-se personalităţi ca: Ion Iliescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Rădulescu, Constantin Pârvulescu sau intelectuali ca: Paul Goma,


109

Doina Cornea,Mircea Dinescu, Mihai Botez, Radu Filipescu, Ion Puiu, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Capitolul se încheie cu “Scrisoarea celor şase” semnată, între alţii de: Silviu Brucan, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu. Capitolul privind căderea lui Ceauşescu se referă strict la momentul Revoluţiei din decembrie 1989, motiv pentru care îl reproducem integral.

”CĂDEREA LUI CEAUŞESCU. Revolta s-a declanşat la Timişoara, la 16 decembrie, când în oraş au avut loc demonstraţii împotriva regimului. Din ordinul lui Ceauşescu s-a tras în demonstranţi, mulţi fiind omorâţi sau răniţi, şi s-a încercat izolarea Timişoarei. Ceauşescu a proclamat starea de asediu, dar a avut proasta inspiraţie să organizeze la Bucureşti o mare adunare care să demonstreze susţinerea regimului de către populaţie (21 decembrie ). Mulţimea masată în faţa Comitetului Central al PCR l-a huiduit şi a scandat lozinci anticeauşiste. În noaptea de 21 decembrie şi a doua zi, cei care se opuneau regimului au rămas în stradă, luând cu asalt clădirea Comitetului Central, pe care Elena şi Nicolae Ceauşescu au părăsit-o în grabă cu un elicopter. În aceeaşi zi s-a constituit Frontul Salvării Naţionale, în care au intrat dizidenţi precum Mircea Dinescu şi Doina Cornea, foşti membri ai Comitetului Central al PCR, marginalizaţi de Ceauşescu, ca Ion Iliescu, reprezentanţi ai manifestanţilor. Ocuparea Televiziunii a dus la transmiterea în direct a evenimentelor din România. Frontul Salvării, printr-o platformă-program, a luat primele măsuri, în vreme ce, pe străzile Bucureştiului, forţe neidentificate trăgeau în manifestanţi. Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost predaţi unei unităţi militare din Târgovişte, unde, în urma unui proces sumar, au fost acuzaţi de genocid şi condamnaţi la moarte. Sentinţa a fost executată imediat”. În puţine cuvinte s-a încercat transmiterea unui număr cât mai mare de informaţii despre Revoluţia Română din Decembrie 1989, căutându-se punerea în acord a prevederilor Programei cu necesităţile şi scopurile lecţiei. Capitolul: ”Statul de drept. Regăsirea pluralismului politic” continuă, într-o anumită măsură, discuţia despre Revoluţie. ”Platforma-program a FSN, din seara de 22 decembrie 1989, anunţa revenirea la pluralismul politic. Au apărut numeroase asociaţii şi organizaţii şi au fost activate partidele istorice, desfiinţate de comunişti în 1947: Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social-Democrat. Lor li se adugă UDMR (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România) şi Vatra Românească, înfiinţată de românii din Transilvania. FSN, transformat în partid politic, a câştigat primele alegeri libere din mai 1990. Constituţia din 1991, aprobată prin referendum naţional, proclama România stat de drept, democratic şi social, considera

MIHAIL ANDREESCU

110

pluralismul politic o garanţie a democraţiei şi garanta cetăţenilor drepturi civile. Statul este constituit pe principiul separării puterilor; legislativul, compus din Camera Deputaţilor şi Senat, este ales prin vot universal, direct, egal, secret, ca şi preşedintele, ales pe patru ani (ulterior, în urma modificării Constituţiei, pe 5 ani). Guvernul, format prin negocieri cu forţele politice, este aprobat de Parlament. Se precizează independenţa organelor puterii judecătoreşti şi se garantează egalitatea în drepturi şi îndatoriri a tuturor cetăţenilor”. (p.106-107). Informaţiile, în bună măsură necesare, corecte şi neutre sunt aduse la zi fără alte comentarii, spre deosebire de manualele prezentate mai sus, unde existau informaţii eronate sau depăşite, după cum s-a exemplificat. În ce priveşte studiul de caz: *”Imaginea României în presa internaţională după anul 1989”, autorii atrag atenţia asupra faptului că, dincolo de prezentarea neutră şi corectă a evenimentelor din România, primează subiectivismul şi goana după “senzaţional”, fapt care a alterat imaginea corectă a României, precizându-se însă că autorităţile instalate la putere în România după 1989 au făcut “eforturi pentru schimbarea realităţilor româneşti şi pentru reflectarea corectă a performanţei în presa internaţională (p.124). “ISTORIE Manual pentru clasa a XI-a”, elaborat de SORIN OANE şi CĂTĂLIN STRAT, apărut la Editura HUMANITAS EDUCAŢIONAL, abordează diferit problemele în cadrul fiecărei teme şi lecţii. La studiul de caz: ”Imaginea României în presa internaţională după 1989” s-au grupat obiectivele lecţiei pe următoarele capitole: Profilul comunist de imagine; Profil de imagine după 1989. Linii importante de mesaj; Imaginea negativă; Imaginea pozitivă; România şi vecinii săi. Imagini comparate. (p.18-19). În ce priveşte textul fiecărui capitol, acesta nu mai respectă cerinţele unei lecţii de istorie neutre ci are puternice conotaţii politico-ideologice putând servi foarte bine ca manifeste politice, selectându-se idei şi modele de subiecte care să susţină titlul capitolelor, insistându-se prea puţin pe aspectele şi subiectele pozitive, chiar în comparaţie cu statele vecine, fără o analiză competentă sau explicare a lor. În alt studiu de caz: ”România de la statul totalitar la statul de drept”, se discută temele: România comunistă; România după 1989. Obiective politice interne; Integrarea în UE şi NATO; Tranziţia economică spre capitalism (p.82-83). La primul punct al lecţiei Revoluţia română este văzută ca o revoltă: ”În 1989, în urma unei revolte* populare sângeroase, regimul comunist a căzut. Ţara a optat pentru democraţie şi economie de piaţă”. La capitolul următor se vorbeşte însă de o revoluţie care a avut scopuri şi finalităţi bine conturate. ”Din punct de vedere politic, după revoluţia din 1989 se remarcă o adevărată renaştere a democraţiei


*Termenii revoltă şi revoluţie sunt diferiţi. Autorii îi utilizează ca şi cum ar fi sinonimi

111

româneşti. Unul dintre obiectivele majore ale revoluţieidin decembrie 1989 a fost renunţarea la sistemul partidului unic şi introducerea pluralismului politic ca fundament al formării instituţiilor reprezentative şi, totodată, ca o garanţie a democraţiei constituţionale. Pluralismul politic a căpătat o consacrare legală prin Decretul-lege din decembrie 1989, care a prevăzut libertatea de înfiinţare a partidelor politice. Adoptarea acestui act normativ de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale a constituit primul pas pentru restructurarea vieţii politice româneşti într-o diversitate de forţe politice, eterogene din punct de vedere ideologic, fiecare dintre ele reprezentând o anumită legitimitate populară”. (p.82). Nimic despre cauzele şi începutul revoluţiei, despre evenimentele majore cel puţin, ca să nu mai vorbim de personalităţi, programe etc. Restul lecţiei se axează pe discutarea problemelor apărute după 1989, până în 2004, atât în plan intern cât şi extern. Se insistă prea mult pe rolul partidelor “istorice” şi politica CDR, ceea ce duce la politizarea lecţiei.

Din cele prezentate până acum se pot desprinde unele probleme legate de manuale şi programele şcolare, în ce priveşte prezentarea unor procese, fenomene şi evenimente astfel:

– programele şcolare pentru clasele VII-XI, fie că se referă la istoria românilor sau la istoria universală, sunt extrem de sumare în ce priveşte tratarea evenimentelor importante lăsând la latitudinea autorilor de manuale şi a profesorilor prezentarea acestora; lipsa oricăror precizări în prezentarea şi analiza unor evenimente - este şi cazul Revoluţiei din România – a permis autorilor de manuale să discute sau să ignore evenimentul în cauză;

– din punct de vedere pedagogic se constată o mare diferenţă în prezentarea şi discutarea unor teme şi lecţii; mulţi autori – după cum s-a putut observa din exemplificările făcute -, au politizat excesiv lecţia, adoptând o atitudine partizană în funcţie de afinităţile lor politice;

– datele despre unele evenimente majore – în cazul nostru Revoluţia din 1989 – sunt deseori incomplete, sumare şi eronate, fapt care crează confuzie în mintea elevilor;

– foarte puţine dintre manualele prezentate până acum discută şi analizează evenimentele logic, echilibrat şi neutru, fără aprecieri partizane ori tendenţioase;

– majoritatea manualelor – nu mai discutăm acum despre programe unde asemenea probleme nici nu sunt avute în vedere -, nu insistă asupra semnificaţiei revoluţiei, fără;

– de care orice discuţie devine caducă, atât în ce priveşte schimbarea regimului politic din România cât şi în privinţa manualelor alternative;

MIHAIL ANDREESCU

112

– din exemplele prezentate se constată că unii autori, merituoşi altfel, nu au înţeles rosturile manualului din învăţământul preuniversitar şi a criteriilor după care este alcătuit acesta, refugiindu-se în sistemul universitar-ştiinţific de discurs;

– aceeaşi observaţie se poate face şi la adresa autorilor de programe care invocând pretinsele “reco- mandări” ale Uniunii Europene, nu probează experienţa pedagogică necsară – nu pe cea ştiinţifică -, ori nu pot să alcătuiască programe şcolare, nici în concordanţă nici în discordanţă cu “normele europene”;

– cu excepţia cadrelor didactice universitare – acolo unde aceştia sunt coordonatori şi autori de manuale – care, pe lângă pregătirea ştiinţifică au şi o bogată experienţă didactică reflectată în modul de a concepe şi alcătui manualul sau lecţia în discuţie, ceilalţi autori de manuale probează lipsa de pregătire sau de experienţă pedagogică şi un subiectivism exagerat în prezentarea şi interpretarea faptelor;

– constatăm o tendinţă, aproape generală, de politizare a lecţiilor, mai ales în ce priveşte regimul “comunist” din România, în comparaţie cu alte regimuri politice interne sau din Europa;

– selectarea imaginilor, alcătuirea întrebărilor, stabilirea portretelor de personalităţi politice, alegerea unor citate şi surse ori a unor teme depăşesc deseori cadrul manualului în cauză, devenind neatractive şi obositoare pentru elevi, ceea ce şi explică interesul tot mai scăzut al acestora faţă de istorie; din acest punct de vedere manualele, ca şi programele, oscilează între a fi excesiv de “ştiinţifice” sau excesiv de “anoste”, adică aride şi neatractive din ambele ipostaze.

** *

După ce am analizat programele şi manualele din clasele mai mici ale învăţământului preuniversitar, sub aspectul prezentării Revoluţiei Române din 1989, vom analiza programele şi manualele din ultimul an de liceu, adică cele pentru clasa a XII-a, completând astfel imaginea asupra programelor şi a manualelor alternative la disciplina istorie. La sfârşitul acestei analize vom putea formula unele concluzii privind valoarea şi eficienţa acestor programe şi manuale de istorie, atât sub aspect general cât şi acela particular al tratării Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Programa pentru clasa a XII-a a fost aprobată împreună cu o programă pentru clasa a XI-a, în motivarea tipăririi lor făcându-se următoarele precizări: ”Programele şcolare pentru clasele a XI-a – a XII-a au fost aprobate cu Ordin al


113

Ministrului educaţiei naţionale nr. 3371 din 02.03.1999 şi modificate şi completate prin Ordin al Ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3316 din 06.03.2000 şi prin Ordin al Ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3915 din 31.05.2001.”. În nota de prezentare, la final, se fac următoarele precizări: ”Conţinuturile programei au grade diferite de complexitate. Profesorii vor acorda fiecărei teme, numărul de ore pe care îl consideră necesar, astfel încât să trateze în mod adecvat toate acele probleme, pe care le au în vedere în construirea lecţiilor. Un conţinut poate fi tratat în una sau mai multe lecţii, conform deciziei profesorului. Ordinea temelor poate fi schimbată în funcţie de nevoile concrete ale activităţii didactice, în măsura în care nu se modifică sensul programei”. (p. 2- 3). Prevederea este importantă pentru că dă posibilitatea profesorului să insiste mai mult asupra unor teme, ”considerate importante”, dar acestea nu se precizează, ceea ce poate da naştere unor confuzii şi unei lipse de unitate în abordarea temelor, în funcţie de fiecare profesor. În ce priveşte conţinuturile, programa nu tratează în mod special Revoluţia din 1989. Aceasta ar putea fi discutată în cadrul temei 11: ”Statul şi societatea civilă, după 1989” unde sunt prevăzute următoarele: – a) Termeni istorici-cheie, concepte, probleme de atins: ”căderea regimului comunist; pluralism politic; *economie de piaţă; privatizare; *presă liberă; *dezbatere publică; stat de drept, societate civilă, parlament; *organizaţii non-guvernamentale” – b) Conţinuturi: ”Instituţiile statului de drept; *Drepturile omului şi rolul societăţii civile; *Studiu de caz: Mass-media postdecembriste”. Faţă de aceste prevederi ale programei manualele alternative tratează temele în discuţie astfel: În “ISTORIA ROMÂNILOR. EPOCA CONTEMPORANĂ. Manual pentru clasa a XII-a”, elaborat de IOAN SCURTU, ION ŞIŞCANU, MARIAN CURCULESCU, CONSTANTIN DINCĂ, AUREL CONASTANTIN SOARE, apărut la Editura PRUT INTERNAŢIONAL din Chişinău în Republica Moldova, în cadrul temei privind regimul socialist-totalitar din România, este lecţia: REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989. BILANŢ DUPĂ PATRU DECENII, cu următorul cuprins: “Anul 1989 a marcat prăbuşirea regimurilor comuniste, socialist-totalitare din Europa. La Varşovia, Praga, Budapesta şi chiar la Sofia şi Berlin liderii comunişti cedau puterea unor reformatori, care nu se mai simţeau legaţi de vechile structuri. Începu- se să funcţioneze “principiul dominoului” -, căderea unui regim într-o ţară antrenând prăbuşirea acestuia în altă ţară. Serviciile secrete au avut un rol important în modificarea hărţii politice a Europei. În România părea să nu se întâmple nimic. În noiembrie 1989 a avut loc Congresul

MIHAIL ANDREESCU

114

al XIV-lea al P.C.R., la care Nicolae Ceauşescu a fost reales în funcţia de secretar general. Dar nemul- ţumirea “clocotea în adâncuri”. O scânteie, aprinsă la Timişoara în ziua de 17 decembrie 1989, a marcat “începutul sfârşitului”. Românii au ieşit în stradă, cerând demisia dictatorului şi un regim democratic. În câteva zile regimul s-a prăbuşit, la 22 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu fiind nevoit să abandoneze puterea. La incitarea spiritelor un rol important l-a avut televiziunea, care a transmis în direct revoluţia din România, recurgând la manipulări grosolane. S-a creat o adevărată psihoză împotriva “securişt lor” şi a “teroriştilor” care se aflau în slujba dictatorului Nicolae Ceauşescu, urmărind să transforme România într-o baie de sânge. Răsturnarea regimului totalitar s-a produs în România pe cale violentă, înregistrându-se 1104 morţi şi 3321 răniţi, dintre care 221 şi, respectiv , 663 au fost militar . În acest context , la 25 decembrie 1989 , lui Nicolae Ceauşescu şi Elenei Ceauşescu li s-a înscenat un process, în urma căruia au fost condamnaţi la moarte şi executaţi . Socialismul a fost impus cu multă dificultate în ţările Europei Centrale şi de Sud-Est, deoarece s-a lovit de împotrivirea populaţiei . În 1989, acest regim a fost înlăturat în câteva luni, într-o atmosferă de mare entuziasm şi cu speranţa că libertatea însemna prosperitate, bunăstare, dezvoltarea neîngrădită a personalităţii umane. În 1991, socialismul totalitar s-a prăbuşit şi în Uniunea Sovietică, astfel că a luat sfârşit o experienţă istorică, ale cărei rezultate sânt greu de evaluat. MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE. La TVR-Liberă au fost prezentate, în ziua de 22 decembrie 1989, un număr de 12 cadavre dezgropate din Cimitirul Săracilor din Timişoara; “ele sînt o dovadă a schingiuirilor la care au fost supuse victimele represiunii înainte de a fi ucise de securişti şi aruncate în groapa comună”, declara, plină de revoltă, reportera venită de la Bucureşti. Imaginile au făcut înconjurul lumii, mai ales cea cu cadavrul unei femei având pus pe piept un nou-născut, “ucis de securişti”. După cercetări minuţioase, efectuate de medici din mai multe ţări, s-a ajuns la următoarele concluzii: “Femeia a fost găsită decedată la 8 noiembrie 1989 la domiciliu [...] Cauza morţii: comă alcoolică [...] Copilul “smuls din pântecele mamei” era de sex feminin, în vârstă de două luni şi a murit la 9 decembrie 1989; în procesul-verbal din acea zi se menţionează: “deces subit patologic” [...] . Astfel de procese verbale există şi pentru celelalte 11 cadavre dezgropate din cimitirul săracilor”. Revista “22”, nr. 1 din 7-13 ianuarie 1997”.(p.126-127) La tema:”ROMÂNIA ÎN ETAPA ACTUALĂ (1989-2001), sunt prezentate lecţiile: ”Procesul de democratizare a societăţii româneşti” şi “Politica externă a României după 1989”. Lecţia: “Procesul de democratizare a societăţii


115

româneşti” (p.137-141), are ca subpuncte: paşi spre democraţie; instituţiile statului de drept; reformele economice: succese şi probleme; structuri sociale; costurile tranziţiei. Aici se discută toate problemele apărute în societratea românească după decembrie 1989, păstrându-se echilibrul şi neutralitatea politică în prezentarea şi interpretarea faptelor. Se analizează Constituţia din 1991 şi sunt prezentate pasaje însemnate din : “Comunicatul F.S.N. Către ţară (22 decembrie 1989)”; “Decretul din 31 decembrie 1989” privind reînfiinţarea partidelor politice; “Constituţia din 8 decembrie 1991”; reperele cronologice mai importante şi evoluţia cursului oficial al dolarului SUA în perioada 1990-2002. Trebuie precizat aici că manualul nu se adresează elevilor din România, ci către cei din Republica Moldova, programa de învăţământ de aici având o altă structură şi alte obiective pe care nu le discutăm aici. În “ISTORIA ROMÂNILOR DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PÂNĂ ASTĂZI. Manual pentru clasa a XII-a”, elaborat de IOAN SCURTU, MARIAN CURCULESCU, CONSTANTIN DINCĂ, AUREL CONSTANTIN SOARE şi apărut la Editura PETRION, în cadrul temei a XI-a: ”STATUL ŞI SOCIETATEA CIVILĂ DUPĂ 1989”, lecţia : ”Instituţiile statului de drept şi pluralism politic după decembrie 1989” (p.154-157) are un paragraf dedicat revoluţiei române din decembrie 1989. “PRĂBUŞIREA REGIMULUI TOTALITAR ÎN ROMÂNIA. Anul 1989 a marcat prăbuşirea “regimurilor comuniste” din Europa. Rând pe rând, vechii lideri politic din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, R.D.Germană, Bulgaria şi-au pierdut puterea politică în favoarea unor comunişti din “eşalonul doi”, care au pornit pe calea colaborării paşnice cu forţele politice din opoziţie. În România, răsturnarea regimului totalitar s-a produs printr-o amplă mişcare populară care s-a transformat în revoluţie. Acţiunile s-au declanşat la Timişoara, în ziua de 17 decembrie şi au atins apogeul în Bucureşti, la 22 decembrie, când Nicolae Ceauşescu a fost nevoit să fugă cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central al P.C.R. Răsturnarea de regim s-a produs în România pe cale violentă, înregistrându-se 1104 morţi şi 3321 răniţi, dintre care 221 şi respectiv 663 au fost militari. În acest context, la 25 decembrie 1989, lui Nicolae Ceauşescu şi Elenei Ceauşescu li s-a înscenat un proces, în urma căruia au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Puterea a fost preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care în “Comunicatul către ţară” difuzat în seara zilei de 22 decembrie 1989, anunţa: “Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi instituirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor în stat, alegerea tuturor conducătorilor politici pentru

MIHAIL ANDREESCU

116

unul sau cel mult, două mandate, elaborarea unei noi Constituţii”.(p.154). Celelalte subpuncte ale lecţiei vizează democraţia românească şi pluralismul politic şi instituţiile statului de drept. Se păstrează un echilibru în prezentarea şi analiza evenimentelor şi o neutralitate faţă de partide şi regimurile politice din România de după 1989. Sunt alese cu grijă fotografiile care ilustrează textele: stema României, Palatul Parlamentului, sediul Senatului, fotografiile celor doi preşedinţi: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, Palatul Cotroceni unde se află sediul Preşedinţiei. Dacă sunt oferite date privind constituirea şi evoluţia FSN, inclusiv scindările acestuia, se prezintă un manifest al “Convenţiei Democrate din România” pentru alegerile din 17 noiembrie 1996. Cu alte cuvinte, elevilor li se oferă minimul de date necesare privind revoluţia din 1989 şi urmările acesteia, fără interpretări de natură politică sau ideologică, mai ales că discuţiile privind Revoluţia Română din Decembrie 1989 nu s-au încheiat nici între oamenii politici şi cu atâta mai mult între istorici. Prin sursele şi materialele aferente textului se dă posibilitatea elevilor să-şi formeze singuri anumite păreri asupra revoluţiei şi a evoluţiei societăţii româneşti după 1989. “ISTORIA ROMÂNILOR. Manual pentru clasa a XII-a”, elaborat de NICOLETA DUMITRESCU, MIHAI MANEA, CRISTIAN NIŢĂ, ADRIAN PASCU, AUREL şi MĂDĂLINA TRANDAFIR şi apărut la Editura HUMANITAS EDUCAŢIONAL, la tema: ”Statul şi societatea civilă după 1989”(p.199-214) cuprinde mai multe lecţii astfel: “1989 la români”; “Statul de drept şi instituţiile sale”; “Studiu de caz: Mass-media după 1989”; “Lecţie de evaluare: Statul şi societatea civilă după 1989”. Lecţia: “1989 la români”(p.200-204) este structurată pe două coloane: documente şi comentarii (coloana din stânga) şi textul de bază al lecţiei (dreapta). Acesta este amplu şi împărţit în subcapitole, astfel: “CONTEXTUL EXTERN. Anul 1989 a reprezentat prăbuşirea regimurilor comuniste din “imperiul sovietic exterior” - aşa cum au fost denumite statele europene satelite ale URSS. În pofida încercărilor de desprindere din blocul sovietic ale Ungariei, Cehoslovaciei şi Poloniei, ieşirea din sfera de influenţă a Moscovei părea imposibil de realizat şi chiar de sperat. Schimbarea a venit doar o dată cu reformele aplicate tocmai în URSS de către Mihail Gorbaciov, sintetizate în formulele “glasnost” şi “perestroika”. Li- derii sovietici au înţeles că vechiul tip de socialism bazat pe constrângere şi centralizare excesivă nu mai funcţiona. Ca urmare, în 1986, Gorbaciov, secretarul general al P.C.U.S., anunţa reforme structurale sociale şi economice şi propunea descentralizarea şi reducerea controlului partidului asupra puterii politice şi a societăţii în


117

general. În 1988, Mihail Gorbaciov a dezvoltat o nouă teorie privind relaţiile internaţionale, renunţând la pretenţiile URSS de a controla politic şi economic ţările din blocul comunist. Eforturile Moscovei fuseseră prea mari faţă de rezultate, iar starea internă a URSS nu mai îngăduia o astfel de politică externă. În plus, democratizarea internă presupunea şi una externă. Atitudinea “centrului” a determinat schimbări importante în ţările socialiste: în februarie 1989, comuniştii unguri au acceptat sistemul politic pluripartit, iar alegerile din Polonia din iunie 1989 au adus victoria partidelor necomuniste. În iulie 1989 a avut loc la Bucureşti o întâlnire a Pactului de la Varşovia. Cu acest prilej, Mihail Gorbaciov s-a lovit de atitudinea antireformistă a României, Republicii Democrate Germane şi Bulgariei. Organizaţia a renunţat la m odelul socialist universal, încurajând chiar o autonomie sporită a ţărilor membre, în perspectiva transformării alianţei dintr-una militară într-una preponderent politică.

EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989. Încă din martie 1989, postul de radio BBC a publicat o scrisoare deschisă semnată de şase foste personalităţi ale P.C.R. care criticau politica regimului şi propuneau o democratizare în spiritul reformelor gorbacioviste. În aceeaşi lună, ziarul “Liberation” a publicat un interviu cu poetul Mircea Dinescu, conţinând aprecieri asemănătoare. Replica lui Ceauşescu nu a întârziat. La Congresul al XIV-lea al P.C.R. din noiembrie 1989, el a acuzat violent pretinsul complot al marilor puteri, URSS şi SUA, împotriva statelor mici. Totodată, a anunţat că România va continua construirea socialismului pe baza valorilor marxist-leniniste.

TIMIŞOARA. Revoluţia anticomunistă a început la Timişoara pe 16 decembrie 1989. Protestul câtorva sute de credincioşi reformaţi împotriva evacuării pastorului maghiar Lászlo Tökés din locuinţa sa s-a transformat într-un protest împotriva autorităţilor comuniste. Un lanţ viu s-a format în jurul Bisericii reformate, şi s-a cântat pentru prima dată după zeci de ani “deşteaptă-te, române!”, un cântec devenit ulterior imnul revoluţiei. S-a strigat “Jos Ceauşescu!” şi “Jos comunismul!”. În noaptea de 16-17 decembrie, coloane de manifestanţi s-au îndreptat către sediul P.C.R. apărat de trupe de ordine. Oamenii au aruncat cu pietre, dintr-o librărie au fost scoase şi arse “operele” lui Ceauşescu. Autorităţile au ripostat cu ghaze lacrimogene şi jeturi de apă, operând totodată arestări. Cu toate acestea, pe 17 decembrie pastorul Tökés a fost bătut până la sânge de agenţii Securităţii şi trimis ulterior la Zalău pentru a fi anchetat. În cursul zilei au avut loc mari manifestaţii pe străzile Timişoarei, oprite de focul în plin al armatei, care primise ordin de la Bucureşti

MIHAIL ANDREESCU

118

să tragă. Au fost 122 de morţi. La ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Bucureşti şi incinerate pentru a nu fi identificate. Mişcările de stradă au continuat şi în zilele următoare, iar pe 20 decembrie Timişoara a fost proclamat oraş liber, în urma unei nopţi în care aproximativ 100.000 de manifestanţi au scandat în Piaţa Operei: “Noi suntem poporul”, “Armata e cu noi!”, “Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”, “azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.

BUCUREŞTI. La întoarcerea din vizita făcută în Iran, Ceauşescu a făcut trei greşeli considerate fatale pentru regimul pe care-l reprezenta:*

• în ziua de 20 decembrie s-a adresat populaţiei la radio şi televiziune, aruncând vina pentru evenimentele de la Timişoara asupra unor “huligani” şi “fascişti” instigaţi de “cercurile reacţionare imperialiste [...] şi agenturile străine de spionaj din diferite ţări”.

• pe 21 decembrie a convocat un miting de sprijin pentru regim, la care au participat zeci de mii de persoane. Telespectatorii au putut urmări crisparea de pe faţa dictatorului la auzul huiduielilor şi fluierăturilor, dar transmisiunea TV a fost oprită pentru câteva clipe. Mulţimea din Piaţa Palatului striga “Timişoara, Timişoara”, “Jos Ceauşescu!”, “Nu suntem huligani!”. Mii de demonstranţi, în majoritate tineri, au ieşit apoi în stradă, iar în Piaţa Universităţii au îngenuncheat pentru victimele de la Timi şoara. Unităţile armatei şi ale Securităţii au încercuit zonele ocupate de demonstranţi şi au deschis focul împotriva lor. S-a tras împotriva mulţimii până noaptea târziu şi mulţi manifestanţi şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi.• Pe 22 decembrie, Nicolae Ceauşescu, împreună cu principalii săi colaboratori, a apărut în balconul sediului C.C. Al P.C.R. (astăzi Senatul României), încercând să vorbească demonstranţilor. Aceştia i-au întâmpinat cu huiduieli, forţând uşile de la intrare. Soţii Ceauşescu au fugit cu un elicopter de pe acoperişul clădirii. SFÂRŞITUL DICTATURII. Evenimentele se vor precipita: la televiziune s-a anunţat, într-o atmosferă emoţionantă, că- derea regimului Ceauşescu; pe străzile oraşelor din toată ţara s-au declanşat marşuri spontane; Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost capturaţi la Târgovişte şi duşi sub arest la o unitate militară din oraş. Televiziunea Română, devenită “liberă”, anunţa preluarea


*Exagerările din lecţie urmează „manipulările” de la radio şi televiziune: Tökéş a fost bătut, s-a cântat „ Deşteaptă-te române!”, efectivele de demonstranţi şi de morţi. Toate sunt eronate. Cifrele reale au fost stabilite şi publicate în lucrări ştiinţifice, necunoscute însă auto-rilot manualului. Deşi dă o aparenţă de echilibru textul lecţiei induce în mintea elevului anumite concluzii care nu sunt conforme cu realitatea.

119

puterii de către un nou organism politic, Frontul Salvării Naţionale, al cărui scop era instaurarea democraţiei. Din Consiliul de Conducere făceau parte, printre alţii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Lászlo Tökés, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu. Revoluţia română din 1989 a fost transmisă în direct la televiziunea naţională, însă evenimentele au fost preluate şi de marile canale internaţionale. Acest lucru a conferit României în lume imaginea unui popor care luptă împotriva tiraniei. În aceleaşi condiţii însă, deoarece o parte a informaţiilor prezentate în direct nu erau verificate la timp, deseori s-a produs haos în luarea deciziilor, mai ales a celor militare. Bucureştiul avea aspectul unui oraş în stare de război: tancuri, camioane militare traversau în viteză Capitala; la intersecţii s-au format baraje pentru controlul autovehiculelor; în Piaţa Universităţii se auzeau continuu rafale de arme automate. În Piaţa Palatului se trăgea puternic, ţinta părând a fi sediul C.C. Al P.C.R. Focul armelor a declanşat un incendiu devastator care a cuprins Biblioteca Centrală Universitară, distrugând fondul de carte şi o mare parte a clădirii. În ajunul Crăciunului, pentru prima oară după aproape cincizeci de ani, radioul şi televiziunea au transmis colinde. Din 22 decembrie a fost declanşată “psihoza teroriştilor”. Deşi ulterior nimeni nu i-a putut identifica, aceştia au devenit cei mai periculoşi inamici ai revoluţiei. Lor li s-au atribuit calităţi neobişnuite: forţă fizică, arme performante şi aparate sofisticate de ascultare sau de inducere în eroare a inamicului. S-a declanşat o adevărată vânătoare de terorişti şi oricine, civil sau militar, putea fi suspectat. În ziua de Crăciun, televiziunea a transmis o ştire extraordinară pentru români: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte şi la confiscarea averii. Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată imediat. Ceea ce părea de neînchipuit cu doar câteva zile înainte, era realitate: în noaptea de Crăciun românii au putut vedea la televizor procesul soţilor Ceauşescu. Capetele de acuzare au fost: genocid (peste 60.000 de victime); acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat; încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari aflaţi la bănci în străinătate. Executarea dictatorilor a adus uşurarea, entuziasmul şi speranţa populaţiei. Acesta era sfârşitul unui regim politic decapitat chiar de cei pe care pretindea că-i reprezintă. Libertatea era obţinută cu sânge; rămânea doar ca învingătorii să fie demni de sacrificiul făcut.

CRONOLOGIE.1989.

•16 decembrie: începe la Timişoara revolta împotriva regimului ceauşist. •17 decembrie: demonstranţii strigă “Jos Ceauşescu!”, “Jos comu-nismul!”, “Nu vă fie frică!”. La Bucureşti, soţii Ceauşescu hotărăsc să trimită la

MIHAIL ANDREESCU

120

Timişoara, pentru a face ordine, mai mulţi ofiţeri superiori. Ion Coman, secretar CC al P.C.R., este numit comandant unic pentru Timişoara. • 18 decembrie: centrul Timişoarei este păzit de cordoane de militari şi de securişti în civil.Armata şi Ministerul de Interne asigură paza obiectivelor importante. N. Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran; aceasta a fost amplu comentată considerîndu-se că Ceauşescu, vechi colaborator şi susţinător al lumii islamice, a plecat la aliaţii săi pentru a le cere ajutorul. • 20 decembrie: decret prezidenţial pentru constituirea stării de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş. În cuvântarea de la televiziune, N. Ceauşescu apreciază evenimentele de la Timişoara ca fiind provocate de “elemente huliganice” ce au produs distrugeri “de tip fascist”. • 21 decembrie: N.Ceauşescu hotărăşte organizarea unei adunări populare în faţa Comitetului Central al P.C.R. Dictatorul este huiduit şi fluierat, transmisia directă este întreruptă. • 22 decembrie: la orele 10,20 se instituie starea de necesitate în întreaga ţară, cetăţenii nu au voie să se întrunească în grupuri mai mari de 5 persoane. La radio se transmite ştirea sinuciderii ministrului apărării, Vasile Milea, considerat “trădător de ţară”. Soţii Ceauşescu fug din Bucureşti. Se constituie Frontul Salvării Naţionale (F.S.N.). • 25 decembrie: în urma unui proces sumar, Nicolae Ceauşescu şi soţia sa sunt condamnaţi la moarte de un tribunal militar extraordinar şi executaţi la Târgovişte. • 26 decembrie: Ion Iliescu devine preşedintele Consiliului F.S.N., iar printr-un decret-lege al C.F.S.N. Petre Roman este numit prim-ministru al României. • 30 decembrie: prima şedinţă a guvernului provizoriu. • 31 decembrie: intră în vigoare decretul-lege privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti din România”. Textul lecţiei este augmentat de fotografii precum: Ceauşescu şi Gorbaciov (cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui sovietic); demonstranţi în Piaţa Operei din Timişoara; demonstranţi din Bucureşti urcaţi într-un camion; harta privind căderea regimurilor comuniste în Europa; Mircea Dinescu şi alţi revoluţionari la Televiziune; ruinele Bibliotecii Centrale Universitare după incendiul din 22 decembrie. Deşi este amănunţit, până la detalii, mai ales în ce priveşte evenimentele de la Bucureşti, textul lecţiei se apropie mai mult de acela al unui reportaj de ziar sau al relatării unui observator al evenimentelor de atunci. Apar exagerări, date eronate, omisiuni importante privind documentele revoluţiei şi acţiunile revoluţionarilor; de exemplu, nu se vorbeşte nimic despre


121

Frontul Democrat Român constituit la Timişoara ori despre manifestele emise acolo şi la Bucureşti, pentru a aminti doar câteva dintre ele. Se insistă asupra unor aspecte “senzaţionale” dar fără o importanţă deosebită, nu se exemplifică atunci când este vorba de exagerări inclusiv în privinţa acuzaţiilor aduse soţilor Ceauşescu. În lecţia “Statul de drept şi instituţiile sale”(p.205-208) se vorbeşte despre constituirea partidelor politice din România; renaşterea democraţiei româneşti; Constituţia din 1991 şi guvernarea din 1992-1996. În ce priveşte documentele se insistă pe rezultatele alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din perioada 1990-1996, cu cifre şi procente pentru candidaţi şi partide, fragmente din Constituţie şi dicţionar politic. În altă lecţie: “Societatea civilă în România” se analizează evenimentele social-politice din perioada 1990-1996, inclusiv “mineriadele”, fenomenul “Piaţa Universităţii” şi crearea “Societăţii civile”, păstrându-se stilul gazetăresc de prezentare a evenimentelor, cu un subiectivism uşor de sesizat, chiar dacă se încearcă de către autori să se creeze impresia de echilibru în lecţie. Printr-o prezentare aparent amplă a faptelor se încearcă inducerea ideii că manualul este cât mai complet cu putinţă şi analizează “obiectiv” evenimentele legate de Revoluţia română din 1989 şi urmările acesteia. În realitate, foarte multe evenimente interne, unele cu consecinţe externe importante, sunt omise fiind socotite de autori “neesenţiale”. Deşi s-a alocat un spaţiu consistent evenimentelor din 1989 şi urmărilor Revoluţiei române – 14 pagini -, s-a reuşit de către autorii manualului evitarea discutării unor evenimente şi probleme importante în favoarea altora subiective şi cu caracter polemic şi politizant, ceea ce duce la scăderea calităţii lecţiei şi, implicit, a calităţii manualului de istorie. Din prezentarea făcută, privind programele şi manualele şcolare de istorie, referitor doar la Revoluţia română din decembrie 1989, rezultă că aceasta a fost, fie tratată pe larg, neutru şi echilibrat, subiectiv şi poli-tizat, fie nu a fost nici măcar amintită deşi se vorbeşte apoi de urmările acesteia. Faţă de asemenea abordări ale unor evenimente în programele şi manualele de istorie este necesar să cunoaştem şi opiniile unor specialişti şi ale publicului.

II

Problema scrierii şi rescrierii istoriei după Revoluţia română din decembrie 1989, ca şi aceea a alcătuirii programelor şcolare şi a manualelor alternative de istorie este relativ veche. Încă din decembrie 1997 s-a desfăşurat la Budapesta, din iniţiativa organizaţiei “Cercetări Atlantice şi Publicaţii”, a XXV-a

MIHAIL ANDREESCU

122

Conferinţă Internaţională Interdisciplinară a Societăţii în Schimbare”, intitulată: IDENTITATEA NAŢIONALĂ ÎNTRE POLITICĂ ŞI ISTORIE - “ROMÂNIA-UNGARIA DESTINE ÎNTREPĂTRUNSE” (6-7.12.1997), la care au participat profesori şi cercetători maghiari şi români din mai multe centre universitare ale lumii şi, bineînţeles, din România şi Ungaria. După dezbateri s-a exprimat speranţa că “introducerea manualelor alternative [...] şi o mai mare libertate dată profesorului” va conduce la o “reconciliere” româ no-maghiară în ce priveşte predarea şi înţelegerea istoriei comune.2 După apariţia primelor manuale alternative de istorie discuţiile pro şi contra au fost atât de aprinse încât a fost nevoie de o şedinţă comună a Comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat (13 octombrie 1999), la primul punct al ordinei de zi aflându-se: “Dezbatere asupra programei şi manualului de Istoria Românilor, clasa a XII-a”, motiv pentru care la şedinţă au participat ca invitaţi: “dl. Andrei Marga – Ministrul Educaţiei Naţionale, însoţit de specialişti din cadrul ministerului şi Academiei; dl.acad. Dan Berindei – Academia Română; dl. Prof. univ. dr. Stelian Brezeanu – Universitatea Bucureşti”. Această şedinţă specială a comisiilor parlamentare pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost generată de criticile aduse manualului de istoria românilor editat de Editura SIGMA, comparativ cu alte manuale alternative. Discuţiile au fost aprinse depăşind uneori cadrul academic, fiind aduse şi acuze cu un pronunţat caracter politic. Pentru că economia studiului de faţă nu ne permite o prezentare exhaustivă a discuţiilor, ne vom limita la a prezenta mai pe larg doar câteva opinii. Vom începe mai întâi cu aprecierile ministrului învăţământului din acea vreme, profesorul univ. dr. Andrei Marga, aşa cum au fost consemnate în procesul-verbal al şedinţei, oferind apoi şi opiniile altor participanţi la şedinţă. “Dl. ministru ANDREI MARGA consideră că o dezbatere în Comisiile Parlamentare a unui manual nu s-a făcut niciodată în Europa, dar se poate încerca acum ceva original; este de părere că mai mult se vorbeşte decât se citeşte; este o cenzură interioară, se denaturează concepte; [...] Vietnamul e singura ţară care a sistat manualele alternative; nu consideră că se ignoră domnitorii, deoarece istoria se studiază din clasa a IV-a până în clasa a XII-a, unde toţi domnitorii sunt trataţi pe larg; nu trebuie să mai fie cicăliţi elevii cu ceea ce s-a făcut în alte clase, să se creeze dragostea pentru istorie, e fals argumentul că nu sunt redate figurile domnitorilor; nemulţumeşte istoria vie, şi domnia sa optează ca nici un om viu să nu apară în manual, dar trebuie convinşi autorii de acest lucru; în încheiere prezintă poziţia Ministerului Educaţiei Naţionale: 1. manualul alternativ este o mare achiziţie, un pas înainte; 2. România trebuie


123

să se racordeze la sistemul european; 3. patriotismul luminat; 4. în această situaţie să fie lăsaţi specialiştii să decidă; autorii îşi pot nota observaţiile şi pot scoate o nouă ediţie; nimeni nu doreşte să defăimeze istoria României; 5. este necesar accelerarea reformei, învăţământul s-a internaţionalizat, se merge spre progres”. Senator SERGIU NICOLAESCU îl acuză pe ministrul Andrei Marga de politicianism şi demagogie şi arată că “Revoluţia română ... este prezentată ca o revoltă, ceea ce consideră aberant”.

Academicianul DINU GIURESCU , “arată că în clasa a XII-a accentul este pus pe istoria modernă şi contemporană; consideră că manualul are şi deficienţe;”

Deputatul ANGHEL STANCIU, preşedintele Comisiei de la Camera Deputaţilor, prezintă opiniile unor specialişti, comunicatul Academiei Române, nota de analiză făcută de profesorul univ. dr. Ioan Scurtu, două note de protest – una nesemnată – de la Universităţile din Cluj şi Bucureşti. Academicianul DAN BERINDEI consideră, între altele, că “un manual avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să exprime naţiunea română şi să cuprindă lucruri esenţiale: originea daco-romană a poporului român; apariţia statelor feudale; constituirea României moderne; marile personalităţi care nu pot fi contestate, să fie cultivate pentru tânăra generaţie. În Europa trebuie să intrăm ca români; este un mare hiatus între istoria pe care o studiază un copil în clasa a IX-a, după care urmează 3 ani de istorie universală şi apoi vine acest manual; manualul editurii Sigma are o redactare superficială; motivaţia că s-a învăţat în anii anteriori, nu este valabilă; istoria Transilvaniei nu este bine prezentată; adevărul să fie spus nu să fie acoperit prin ignorare; dacă s-a acordat avizul ministerului, este foarte important să se ceară retuşuri la acest manual; foarte bune manuale au editat editurile RAO şi Humanitas” Academicianul Pompiliu Teodor, desemnat de ministrul Marga, a făcut precizarea că şi în cadrul Academiei Române istoricii au păreri diferite asupra unor evenimente şi procese, dar important este ca programa analitică să fie unitară; el ridică problema “istoriei adevărate” sau a “istoriei mitologice”, nefiind de acord în privinţa “cosmetizării” faptelor. Profesorul Lucian Boia, desemnat tot de ministrul Marga, spune că între istorici vor fi în permanenţă divergenţe, că nu se gândeşte la fel asupra prezentului şi de aici ideea manualului alternativ; consideră programa “foarte bună şi echilibrată” şi afirmă că în lume istoria naţională nu deţine o pondere însemnată.

MIHAIL ANDREESCU

124

Profesorul Stelian Brezeanu a subliniat că în 1994 profesorul Marga (la momentul discuţiei ministru) evidenţia grija Consiliului Europei în privinţa necesităţii manualelor alternative în România din cauze materiale; se întreabă dacă situaţia este depăşită şi vorbeşte de situaţia materială grea a tinerilor profesori care preferă să plece în străinătate; spune, de asemenea, că în Franţa manualele alternative s-au făcut în 2-3 ani cu sprijinul specialiştilor, iar la noi într-un termen foarte scurt, că în Germania se vorbeşte de istoria naţională, că întreaga responsabilitate revine Ministerului Educaţiei Naţionale, autorilor şi recenzorilor manualelor. Senatorul Gheorghe Dumitraşcu prezintă ample pasaje din referatul profesorului Ioan Scurtu. Senatorul George Pruteanu, reproşând ideea de relativizare exagerată a istoriei, se pronunţă ca aceasta să “rămână în zona certitudinilor”, nefiind o poveste ci o ştiinţă. Ministrul Andrei Marga este de acord cu o dezbatere a istoricilor şi afirmă că manualul de istorie din liceu este asemănător sintezelor; cere ca cetăţenii să facă observaţii şi propuneri, ediţiile următoare ale manualului urmând a fi îmbunătăţite. Senatorul Liviu Maior precizează că s-a opus participării autorilor la dezbateri. El vorbeşte despre statutul istoriei în şcoală prin reducerea numărului de ore, despre necesitatea elaborării manualului de clasa a VIII-a şi despre apariţia ingerinţelor politice în ce priveşte discutarea evenimentelor de după 1989. Recomandă autorilor să se oprească la anul 1989, adică la Revoluţie.3

Discuţiile din Parlament au fost generate de faptul că într-unul din manualele alternative apărute atunci erau înserate aprecieri de natură sexuală privindu-l pe Decebal, aprecieri tendenţioase relative la Mihai Viteazul puse alături de personaje precum prezentatoarea PRO TV Andreea Esca. Asemenea aspecte şi altele au scandalizat lumea istoricilor şi opinia publică, societatea împărţindu-se în adversari ai manualului, sprijinitori ai săi şi neutri, discuţiile legate de manualele alternative de istorie – paradoxal, mai puţin vizate au fost programele de istorie -, continuând atât în ţară cât şi în străinătate. Multe dintre discuţii au ca subiect Revoluţia din decembrie 1989, văzută de unii ca un prilej de grosolană manipulare. O asemenea discuţie, privind manipularea, a apărut în 2005 în ziarul “Cotidianul”. Citând publicaţia britanică “The Guardian”, autoarea articolului observă că, potrivit ziarului, “Cuvântul Timişoara a devenit sinonim cu manipularea prin presă”4. Desigur că asemenea ştiri, unele cuprinse şi în manualele de istorie, după cum am evidenţiat în prima


125

parte a studiului nostru, nu au şi nu au avut darul de a-i informa corect pe elevi. Asemenea afirmaţii au stârnit controverse. Într-un asemenea context, în vara anului 2005 s-a desfăşurat o anchetă privind manualele opţionale de istorie, pornindu-se de la întrebările: 1. “Societatea românească nu a dezbătut în profunzime după 1989 despre rolul şcolii în viaţa şi în formarea unei persoane, chiar dacă diversele crize ale sistemului de educaţie au adus în atenţia publică una sau alta dintre problemele învăţământului. În contextul a ceea ce credeţi că este rolul şcolii, care este utilitatea învăţării istoriei ? 2. Educaţia modernă îşi propune să elibereze gândirea şi să dezvolte creativitatea elevilor. Au abandonat noile manuale de istorie rolul de generatoare de stereotipuri 3. Cum transformă manualul opţional demersul profesorului? 4. Manualele opţionale au fost introduse începând din 1997 în gimnaziu şi din 1999 în liceu, ca o expresie a pluralismului dintr-o societate democratică. După aproape un deceniu şi după numeroase ediţii şi modificări curriculare, credeţi că manualele de istorie reuşesc să concretizeze principiul pluralismului sau se limitează la o diversitate formală?” La întrebările acestei anchete au răspuns: ALEXANDRU-FLORIN PLATON, Facultatea de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; GHEORGHE VLAD NISTOR, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti; ŞERBAN PAPACOSTEA, academician. Spicuim din răspunsul fiecăruia, păstrând subtitlurile date de redacţie. ALEXANDRU-FLORIN PLATON, Profesorul este esenţial, numanualul, considera că: “De fapt, toate problemele determinante pentru destinul nostru colectiv au fost ocolite, după căderea regimului comunist, de o astfel de discuţie. Nu avem încă exerciţiul acestor dezbateri publice, greu de conceput într-o societate în care simţul civic, sentimentul responsabilităţii şi spiritul critic se află, la un deceniu şi jumătate de la dispariţia “vechiului regim”, într-un stadiu încă foarte precar de articulare. [...] . Într-un contrast flagrant cu perioada comunistă, când nevoia de legitimitate a defunctului regim făcuse din disciplina istorică una foarte importantă în şcoală şi universitate, astăzi deficitul de capital simbolic al studierii trecutului constituie un handicap grav, afectând statutul instituţional al istoriei şi descurajându-i pe dascălii care ar trebui să o practice la standardele cele mai înalte. [...]. Lăsând acum la o parte faptul că manualele oglindesc o programă, ale cărei calităţi şi defecte trec, inevitabil, în paginile lor, trebuie spus că nici un text de acest fel nu este scutit de stereotipuri

MIHAIL ANDREESCU

126

şi locuri comune. [...]. Manualele pot fi bune sau proaste, dar însuşirile lor vor fi, întotdeauna, infinit mai puţin importante decât virtuţile dascălilor. Acestea sunt – o ştim prea bine – cele care contează cu adevărat”. GHEORGHE VLAD NISTOR, Stereotipurivechişinoi. “Cred că istoria, bine predată, ajută la formarea unui european autentic, [...] . Pericolul este însă acela ca profesorul (mai ales profesorul în vârstă) să fie tentat să aleagă dintr-un set de manuale pe acela care seamănă cel mai bine cu manualele postdecembriste [...] .” ŞERBAN PAPACOSTEA, Învăţareaistorieiîngimnaziuşiliceu. “În primul rând, manualele rebuie eliberate de stereotipurile în care a fost încadrată în trecut materia istorică, deopotrivă stereotipurile marxiste sovietizante (vremea lui Mihail Roller), naţionaliste (epoca lui Nicolae Ceauşescu) şi, în general, de orice ideologie, adică de orice sistem de idei pus în slujba puterii. Desprinderea înţelegerii istoriei de comandamentele politice e o condiţie necesară a învăţământului istoric în condiţiile societăţii noastre, care e încă departe de a se fi eliberat de constrângerile totalitarismului de diverse culori şi nuanţe care au dominat-o în secolul trecut.”. Şi aprecierile critice privind manualele alternative, dar şi pe profesori continuă5. Într-un articol publicat la 27 decembrie 2005, Radu Ţuţuianu face o analiză a reflectării Revoluţiei în manualele şcolare, insistând asupra lipsurilor acestora 6. Într-un material-anchetă difuzat pe internet la 13 aprilie 2006 se discută polemic atât despre programa de istorie cât şi despre conţinutul manualelor de istorie alternative, indiferent de nivel. Părerile unanime converg spre faptul că atât programele cât şi manualele sunt foarte slabe şi că Ministerul, în frunte cu ministrul în post, sunt giranţii unei atari situaţii 7. În “Revista presei” apărută pe portalul SISTEMUL EDUCAŢIONAL INFORMATIZAT, se spune, între altele: “La istorie se vorbeşte despre femeia modernă, terorism, globalizare. În locul istoriei universale [...] elevii claselor a XI-a vor învăţa despre Uniunea Europeană, globalizare, [...]. De acum şcoala îşi propune să nu-i mai înveţe ştiinţa istoriei, ci să-i facă să priceapă cotidianul şi să le stârnească spiritul critic. “Să fie capabili să înţeleagă şi să filtreze informaţia, nu ca în “Moromete”, unde personajele luau drept literă de lege tot ce citeau în gazetă”, exemplifică Eugen Palade, autor de manuale de istorie şi reprezentant al Centrului Educaţia 2.000 +”. Din subtitlurile “Revistei presei” menţionăm: “Gata cu lecţiile despre viaţa în Orientul antic!”; “Să învăţăm despre democraţia comunistă”;”Liber la voievozi”; “Doar Adam şi Eva lipsesc din cărţile de-a VIII-a”; “Dascălii în bănci”; “’ Codul lui Da Vinci”, în manual”8.


127

La 18 decembrie 2006, ziaristul Radu Ţuţuianu revine cu un nou material despre manualele şcolare, re- ferindu-se doar la tratarea Revoluţiei din decembrie 1989. El constată, între altele: “Dacă înainte de ‘89, elevii şi profesorii studiau Istoria pe un manual unic, 10 ani mai târziu, o dată cu “reforma lui Marga”, au primit o programă de Istorie schimbată, laolaltă cu manuale alternative. Printre aspectele slab prezentate în manualele alternative se numără “pastorul maghiar”, “misterioşii terorişti” şi “comuniştii reformişti”. Doar două manuale pomenesc de Lászlo Tökés, menţionând că “la Timişoara, protestul câtorva sute de credincioşi reformaţi s-a transformat într-un protest faţă de autorităţile comuniste”. Teroriştii apar în paginile a trei manuale, purtând titlul de “misterioşi” sau “diversionişti”. Un singur manual specifică originea “revoluţionarilor” ajunşi la putere, numindu-i negru pe alb: “foştii comunişti reformişti”. În celelalte cărţi alternative, eşalonul doi poartă doar nume proprii – Ion Iliescu, Silviu Brucan. Programele educaţionale europene sugerează României să aplice la nivelul istoriei naţionale principiul multiperspectivităţii. - nu să restrângă sau să eludeze istoria naţională! Elevii ar trebui să înveţe despre contextul extern ce a condiţionat evenimentele interne de la Timişoara şi de la Bucureşti. [...]. Însă, toţi autorii au uitat de evenimentele ce ţineau de contextul intern. Morţii şi răniţii de la Cluj sau Sibiu nu apar în manuale; de asemenea, revolta eşuată de la Iaşi nu figurează la nici un autor.” 9. O nouă Revistă a presei apărută în ianuarie 2007 în portalul SISTEM EDUCAŢIONAL INFORMATIZAT, vorbeşte despre verificarea în Parlament a manualelor de istorie şi română, situaţie care sugerează că acestea au deficienţe majore de natură să atragă atenţia parlamentarilor asupra lor, a autorilor, a programelor, dar şi a forurilor care le-au aprobat şi le-au recomandat elevilor şi profesorilor. Părerile ziariştilor sunt dintre cele mai diverse, dovadă şi subtitlurile din amintita “Revistă a presei”: “Nu trebuie să moară un om ca să putem vorbi de el în manual”; “Evaluarea după şase criterii mari”; “Imaginea României în presa internaţională după 1989”, unde se critică modul de selecţie şi discuţie a materialelor din presa străină, autorii axându-se doar pe un singur ziar şi evidenţiind articolele rău-voitoare sau tendenţioase.; “Codul lui Da Vinci, o altă preluare din presă”; “Evaluatorul, faţă în faţă cu autorul” 10. Un nou material despre manualele şcolare alternative – istorie şi ba română - , în care este sever criticat Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a apărut în februarie 2007, semnalându-se lipsa de la discuţii a ministrului Mihail Hărdău 11. Anterior apăruse un alt material critic, referitor la aceleaşi manuale, în ziarul “Gândul” 12.

MIHAIL ANDREESCU

128

La sfârşitul lunii martie 2007 apare în cotidianul “ATAC” un alt material critic despre aceleaşi manuale alternative13, completat de un editorial apărut în săptămânalul “Weekender.ro”14. Notele critice apărute în presă şi semnalările unor instituţii – vezi şi scrisoarea trimisă de Institutul Revoluţiei Române către Ministerul Educaţiei şi Cercetării – au provocat reacţii din partea acestuia în sensul că unele manuale vor fi retrase de pe piaţă în vederea refacerii lor, dar şi în ce priveşte revizuirea sau redactarea unor noi programe15.

III Din cele prezentate până acum – manuale, programe, opinii şi sugestii ori alte studii şi luări de poziţii – concluziile care se impun vizează deopotrivă programele şi manualele şcolare. Programele şcolare sunt confuze, generale şi lasă la latitudinea autorilor şi a profesorilor dacă şi cum să prezinte un anume subiect. De aici diferenţele de păreri şi opinii. Nu este vorba neapărat de felul în care discuţi despre un eveniment ci despre faptul că el este omis cu desăvârşire ori este prezentat deformat, manipulând astfel gândirea elevilor. Ori, aşa cum am spus şi în deschiderea acestui studiu, unele evenimente majore – adevărate pietre de hotar ale istoriei naţionale şi universale – nu pot lipsi din programe şi manuale şi, cu atât mai mult, nu pot fi omise. De asemenea, modul în care sunt enumerate şi prezentate faptele nu poate fi aleatoriu ci unic, interpretarea putând duce la opinii diverse. Exemplificând, arătăm chiar modul în care s-a scris despre Revoluţia Română din Decembrie 1989 până acum. Au apărut numeroase lucrări care au analizat evenimentele din 1989 din cele mai diverse unghiuri, dar nici una nu a eludat faptele ci doar le-a interpretat diferit, în funcţie şi de sursele pe care s-a bazat şi de scopurile urmărite16. În concluzie, cu excepţia câtorva manuale - pe care le considerăm echilibrate şi neutre - , restul manualelor alternative sunt puternic politizate şi tendenţioase, manipulând gândirea elevilor. Acelaşi lucru se poate spune şi despre programe. De aceea, considerăm că şi unele şi altele – începând întâi cu programele – trebuiesc discutate, analizate şi avizate de forurile de specialitate şi abia după aceea Ministerul să aprobe tipărirea şi difuzarea lor. În caz contrar manualele alternative, dar în primul rând programele, vor produce confuzie şi vor genera discuţii reuşind doar să discrediteze istoria şi şcoala şi îndepărtându-i pe elevi de la preocupările lor fireşti lăsându-i pradă altor interese, deseori ostile societăţii. Pentru o imagine cât mai completă a dosarului manualelor şcolare, publicăm în anexă discuţiile legate de acestea, de programe şi de conţinut.


129

NOTE: 1Textele sunt luate din următoarle reviste şi lucrări: STELIAN TĂNASE, Elite şi societate, , Editura Humanitas, Bucureşti, 1998; PAVEL CÂMPEANU, Ceauşescu, anii numărătoarei inverse, Editura Polirom, Iaşi, 2002; ”DILEMA VECHE”, nr.68/mai 2005; VLADIMIR TISMĂNEANU, Stalinism pentru eternitate, Editura Polirom, Iaşi, 2005, fără a se indica paginile unde se găsesc informaţiile prezentate de autorii manualului. 2 http://erasmus.ong.ro/confl.htm, REVISTA ERASMUS, The ERASMUS Journal, pp.1-7. 3 PROCES-VERBAL al şedinţei comune a Comisiilor de specialitate de la Camera Deputaţilor şi Senat,din ziua de 13 octombrie 1999, publicat de PARLAMENTUL ROMÂNIEI. CAMERA DEPUTAŢILOR, COMISIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT, ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT, Bucureşti, l5 octombrie 1999, Nr.487/XVIII/9, 8 pagini 4 MIRONA HRIŢCU, Revolutia româna, exemplu de manipulare, în Cotidianul din 20 mai, 2005. Numărul victimelor de la Timişoara a variat, de la 3 000-4 000 la 12 000-70 000, ca să scadă la 200. 5 Manualele opţionale de istorie. II, în „22“, an. XIV (5-11 iulie 2005), nr. 800 6 RADU ŢUŢUIANU, Revoluţia alternativă, în „Jurnalul Naţional“, din 27 decembrie 2005. 7 http://ro.altermedia.info/, Fostul ministru al educaţiei l-a înlocuit pe Ferdinand cu Asterix şi Obelix, anchetă realizată de VIOREL DOLHA,12 pagini. 8 http://portal.edu.ro/index.php/articles/mediacover/4444,SISTEM EDUCAŢIONAL INFORMATIZAT, “Revista presei”, Noile manuale de istorie intră în UE, din 19 septembrie 2006, 3 pagini. 9 RADU ŢUŢUIANU, l989 – fără sacrificii mărunte, în Opinia, din 18.12.2006, p.2. 10http://portal.edu.ro/index.php/article/4825,SISTEM EDUCAŢIONAL INFORMA-TIZAT, “Revista presei”, Manualele de istorie şi română, verificate de Parlament, 25 ianuarie 2007, 4 pagini. 11 CORNELIA POPESCU, Manualele alternative la fel de proaste ca şi până acum, în Curentul, an.XI(2007), Serie nouă, Nr.38(3711) din 20 februarie. 12 ELENA LARION, Liceenii învaţă domnitorii români prezentaţi în 5 pagini şi zodiacul personajelor din Patul lui Procust, în Gândul, din 23 ianuarie 2007. 13 VRÂNCEANU-FIREA, Scandalul manualelor alternative reîncepe,în ATAC, din 31 martie 2007 14 MARIA FLORICICA, Realitatea – creată în fabricile media, în Weekender.ro, anul I(2007), Nr.11/13 aprilie 2007. 15 Scrisoarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării către Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, din 14.06.2007, nr.12134 16 Din impresionanta bibliografie care tratează despre Revoluţia română amintim , cu titlu de exemplu, doar două lucrări, pe care le considerăm reprezentative şi cuprinzătoare : IOAN SCURTU, Revoluţia Română din Decembrie 1989 în context internaţional, Editura Enciclopedică şi Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Bucureşti, 2006; ALESANDRU DUŢU, Revoluţia din 1989. Cronologie, Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Bucureşti, 2006. Pentru o prezentare amplă a bibliografiei despre Revoluţia Română, până în 2006, vezi la IOAN SCURTU, Revoluţia Română din Decembrie 1989, pp.5-20.

MIHAIL ANDREESCU

130

ANEXEDOCUMENTEŞIMATERIALEPRIVINDMANUALELEŞCOLAREALTERNATIVE,PROGRAMELEŞIREFERIRILELAREVOLUŢIA

ROMÂNĂDINDECEMBRIE1989 I

ParlamentulRomâniei.CameraDeputaţilorComisiapentruÎnvăţământ,Ştiinţă,

TineretşiSportBucureşti:15octombrie1999.Nr.487/XVIII/9

Proces-verbalal şedinţei comune a Comisiilor de specialitate dela Camera Deputaţilor şi Senat,

din ziua de 13 octombrie 1999. La lucrările Comisiei sunt prezenţi 26 deputaţi, fiind absenţi motivat 3 deputaţi. La Comisie participă ca invitaţi: - dl. Andrei Marga – Ministrul Educaţiei Naţionale, însoţit de specialişti din cadrul ministerului şi Academiei; - dl. acad. Dan Berindei – Academia Română; - dl. prof. univ. dr. Stelian Brezeanu – Universitatea Bucureşti. Lucrările şedinţei sunt conduse de dl. Senator Florin Bogdan, preşedintele Comisiei pentru învăţământ şi cercetare ştiinţifică de la Senat. Ordinea de zi a şedinţei comune a fost următoarea: 1. Dezbatere asupra programei şi manualului de Istoria Românilor, cl. A XII-a. 2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.140/1999 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1999. Aviz. 3. Iniţierea procedurilor privind reînnoirea C.N.E.A.A. 4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.87/1998 privind înfiinţarea Comisiei de evaluare şi acreditare a Învăţământului Preuniversitar. - Raportdemediere. 5. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/1998 pentru modificarea art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr.8/1997 privind stimularea cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării. - Raport demediere.


131

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1998 privind acordarea de credite bancare pentru studenţii din învăţământul de stat. - Raportdemediere. În deschiderea şedinţei, dl. Preşedinte Florin Bogdan face precizarea că în sală se află şi alte persoane decât cele invitate şi supune votului dacă pot participa la lucrările şedinţei. Cu unanimitate de voturi se aprobă participarea la lucrări a persoanelor prezente în sală. După prezentarea ordinei de zi, dl. Senator George Pruteanu face propunerea să se discute numai punctul 1, datorită interesului deosebit pe care îl prezintă. Dl. Preşedinte Florin Bogdan supune votului această propunere, care se aprobă cu majoritate de voturi (2 voturi împotrivă). De asemenea se aprobă programul de lucru până la ora 17,30, iar în cazul în care nu s-au terminat dezbaterile, acestea vor continua săptămâna viitoare. Se dă cuvântul d-lui ministru Andrei Marga pentru exprimarea punctului de vedere al Ministerului Educaţiei Naţionale. Dl. Ministru Andrei Marga consideră că o dezbatere în Comisiile Parlamentare a unui manual nu s-a făcut niciodată în Europa, dar se poate încerca acum ceva original; este de părere că mai mult se vorbeşte decât se citeşte; este o cenzură interioară, se denaturează concepte; ministerul nu are nimic de ascuns, are şi soluţia pentru corectarea greşelilor, dacă sunt prezentate fapte concrete; pentru prima dată în istoria României se publică curriculum-ul naţional, se schimbă standarde; ministerul operează pe o bază legală care există în Legea învăţământului; se ignoră o schimbare care s-a făcut şi în România pe nesimţite: s-a ieşit din sistemul răsăritean în care ministerul răspunde de tot; în Legea învăţământului, art. 141, se arată că Parlamentul poate controla ministerul şi acesta ia măsurile care se impun; la manuale s-a lucrat cu referenţi de specialitate în toate domeniile; în ţară există un obicei urât, cine pierde o competiţie atacă; în legătură cu situaţia manualului de istorie, în 24 iunie 1998 a dispus să se treacă la elaborarea noilor manuale de istorie, să se facă un grup de experţi care să întocmească programa, la care s-a lucrat 6 luni; nicăieri în lume programa de istorie nu întruneşte unanimitatea; s-a trecut la sistemul pieţei libere, au apărut cinci manuale de istorie la clasa a XII-a; acum se caută nod în papură; bacalaureatul se bazează pe manualul alternativ; Vietnamul e singura ţară care a sistat manualele alternative; nu consideră că se ignoră domnitorii, deoarece istoria se studiază dibn clasa a IV-a până în clasa a XII-a, unde toţi domnitorii sunt trataţi pe larg; nu trebuie să mai fie cicăliţi elevii cu ceea ce s-a făcut în alte clase, să se creeze dragostea pentru istorie, e fals argumentul că nu sunt redate figurile domnitorilor; nemulţumeşte istoria vie, şi Domnia Sa optează pentru ca nici un om viu să nu apară în manual, dar trebuie convinşi autorii de acest lucru; în încheiere prezintă poziţia Ministerului Educaţiei Naţionale: 1. manualul alternativ este o mare achiziţie,un pas înainte; 2. România trebuie să se racordeze la sistemul european; 3. patriotismul luminat; 4. în această situaţie să fie lăsaţi specialiştii să decidă; autorii îşi pot nota observaţiile şi pot scoate o nouă ediţie; nimeni nu doreşte să defăimeze istoria României;

MIHAIL ANDREESCU

132

5. este necesar accelerarea reformei, învăţământul s-a internaţionalizat, se merge spre progres. Dl. Ministru Andrei Marga doreşte să-l citeze pe Spiru Haret care spunea că de la o reformă te aştepţi să fi calomniat sau să ţi se deformeze ideile. Dl. Senator Sergiu Nicolaescu consideră că dl. Ministru Marga a făcut acuzaţii grave, vorbeşte de demagogie politicianistă, injurii; în cuvântul său din plenul Senatului a pornit de la Revoluţia Română care este prezentată ca o revoltă, ceea ce consideră aberant; declaraţia domnului ministru Marga este jignitoare, a atacat cu disperare şi solicită să prezinte scuze. Dl. Preşedinte Florin Bogdan solicită d-lui ministru Andrei Marga să desemneze un specialist care să prezinte un punct de vedere despre manual. Dl. Acad. Dinu Giurescu (desemnat de dl. Andrei Marga), arată că în clasa a XII-a accentul este pus pe istoria modernă şi contemporană; consideră că manualul are şi deficienţe; această campanie violentă are ca obiectiv important contestarea conceptului de manual alternativ; în Noul Testament sunt 4 evanghelii care propovăduiesc cuvântul lui Hristos; aceste manuale sunt vremelnice. Dl. Deputat Petre Ţurlea consideră că acest manual este antinaţional; atitudinea Ministerului Educaţiei Naţionale faţă de Parlament lasă de dorit. Dl. Preşedinte Anghel Stanciu face precizarea că au fost adresate invitaţii unor instituţii (Academia Română şi Universitatea Bucureşti) care a desemnat specialişti de marcă care să-şi expună punctul de vedere; de asemenea prezintă comunicatul de presă transmis de Academia Română; prezintă comunicatul primit la Comisie, semnat de specialişti de marcă, de la Fundaţia Naţională pentru românii de pretutindeni; nota, semnată de prof. Univ. dr. Ioan Scurtu, care face o analiză anănunţită asupra acestui manual; de asemenea informează Comisiile că au sosit şi două proteste, unul de la Catedra de istorie de la Universitatea Bucureşti [ corect, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti], care are o listă de profesori, dar care nu este semnată şi unul de la Facultatea de Istorie Cluj Napoca [aUniversităţii “Babeş-Bolyay” din Cluj-Napoca], care protestează împotriva celor care au luat atitudine împotriva acestui manual; este desemnat dl. Acad. Dan Berindei să prezinte punctul de vedere al Academiei Române. Dl. Acad. Dan Berindei consideră că este normal ca manualele alternative să ndeplinească anumite condiţii: apariţia şi difuzarea manualelor alternative să fie concomitentă şi înainte de începerea anului şcolar şi să nu fie mari discrepanţe de preţ, deoarece părinţii vor opta pentru cel mai ieftin; un lucru fundamental trebuie respectat: un manual avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să exprime naţiunea română şi să cuprindă lucruri esenţiale: - originea daco-romană a poporului român; - apariţia statelor feudale; - constituirea României moderne; - marile personalităţi care nu pot fi contestate, să fie cultivate pentru tânăra generaţie.


133

În Europa trebuie să intrăm ca români ; este un mare hiatus între istoria pe care o studiază un copil în clasa a IX-a, după care urmează 3 ani de istorie universală şi apoi vine acest manual; manualul editurii Sigma are o redactare superficială; motivaţia că s-a învăţat în anii anteriori, nu este valabilă; istoria Transilvaniei nu este bine reprezentată; adevărul să fie spus nu să fie acoperit prin ignorare; dacă s-a acordat avizul ministerului, este foarte important să se ceară retuşuri la acest manual; foarte bune manuale au editat editurile RAO şi Humanitas. Dl. Acad. Pompiliu Teodor (desemnat de dl. Ministru Marga), precizează că în cadrul Academiei istoricii au puncte de vedere diferite; este important să fie o programă analitică unitară; se pune întrebarea dacă este justificat să se ignore istoria adevărată sau se vrea o istorie mitologică; nu este de acord ca istoria să fie aranjată puţin ca să convină; să se acorde credit acestei istorii şi acestor cetăţeni. Dl. Prof. Univ. dr. Lucian Boia (desemnat de dl. Ministru Marga), precizează că este un semnatar al protestului trimis Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor; arată că între istorici vor fi întotdeauna divergenţe; nu se gândeşte la fel asupra prezentului; acest lucru conduce la ideea de manual alternativ; orice text este criticat; consideră că actuala programă este foarte bună, are un nou echilibru; nicăieri în lume nu se prezintă prea mult istoria naţională. Dl. Prof. Univ. dr. Stelian Brezeanu (desemnat de Universitatea Bucureşti), consideră că discuţia a fost politizată şi nu este bine să se facă din învăţământ un capital politic; arată că dl. Ministru Marga preciza că în 1994 Consiliul Europei considera că problema manualelor alternative este dificilă în România pentru că baza materială este redusă, se pune întrebarea dacă acum această situaţie a fost depăşită; situaţia materială a elevilor este mai grea acum decât atunci; sunt tineri din catedra de istorie care câştigă 50 dolari pe lună, în aceste condiţii este foarte greu să-i convingi să rămână în ţară; în Franţa manualele alternative s-au făcut în 2-3 ani cu consultarea specialiştilor, la noi într-un termen foarte scurt; în Germania se vorbeşte în manuale de istoria naţională; responsabilităţile revin Ministerului Educaţiei Naţionale, autorilor şi celor care fac recenzia; după 3 ani de predare a istoriei universale (clasele IX-XI), în clasa a XII-a revine o mare responsabilitate autorilor de a da elevilor sentimentul identităţii naţionale. Dl. Preşedinte Florin Bogdan arată că nimeni nu a cerut interzicerea manualului şi că acesta este perfectibil; propune să se ceară celor 3 universităţi din ţară: Cluj, Iaşi, Bucureşti, să facă propuneri pentru îmbunătăţirea manualului. Dl. Senator Gheorghe Dumitraşcu prezintă comisiilor reunite pasaje din referatul transmis de dl. prof. Univ. dr. Ioan Scurtu. Dl. Senator George Pruteanu reproşează tentativa ideii de relativizare exagerată a istoriei; unui tânăr trebuie să i se dea idei limpezi, istoria nu este o poveste, este o ştiinţă; o lipsă bizară, nu se spune nimic despre existenţa aromânilor în manual; să se rămână la moda certitudinilor. Dl. Deputat Gheorghe Secară întreabă pe dl. Ministru Andrei Marga dacă este mulţumit de manual şi dacă acesta poate fi difuzat în şcoli; dl. Marga răspunde afirmativ.

MIHAIL ANDREESCU

134

Dl. Ministru Andrei Marga consideră că o dezbatere a istoricilor este necesară; un manual de istorie de liceu este la fel ca sintezele care sunt făcute; ritmul a fost accelerat, reformele sunt întârziate; în fiecare manual se găsesc propoziţii care pot fi discutabile; optica sa este să se facă propuneri şi observaţii de la toţi cetăţenii, pe care ministerul le va discuta cu autorii şi se va supune manualul unei ameliorări; ediţiile următoare vor fi îmbunătăţite. Dl. Senator Costică Ciurtin arată că volumul incertitudinilor din manual sunt extrem de mari, se pune sub semnul întrebării istoria poporului român; nu se vorbeşte de continuitatea dacoromană; manualul este politizat excesiv. Dl. Senator Liviu Maior arată că nu a fost de acord ca autorii de manuale să participe la dezbateri; principala problemă care se pune este statutul istoriei în învăţământ; s-a redus drastic numărul de ore de istorie; nu se pot emite judecăţi pentru că nu se cunoaşte manualul de clasa a VIII-a; tratându-se şi istoria după 1989 se produce ingerinţa politicului în şcoală; această dezbatere este periculoasă; trebuie respectată libertatea de opinie a fiecărui autor; să se dea copiilor nişte certitudini; recomandă autorilor să revizuiască manualul şi să se oprească la anul 1989; această discuţie trebuie să se poarte în altă parte nu la Comisia pentru învăţământ; nu cu violenţă de limbaj se rezolvă problemele; există multe posibilităţi de îmbunătăţire a manualului şi va face în scris aceste observaţii. Dl. Preşedinte Florin Bogdan arată că discuţiile se vor continua săptămâna viitoare, tot la Senat, şi declară închise lucrările.

PREŞEDINTE SECRETARProf. Univ. dr. ing. Anghel Stanciu Prof. Univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu

Fiind vorba doar de un proces-verbal discuţiile sunt rezumate şi multe afirmaţii au fost trecute sub tăcere; ele pot fi deduse însă din cuprinsul textului care cuprinde opt pagini.Materialul, care poartă stema cu lauri şi înscrisul “CAMERA DEPUTAŢILOR. ROMÂNIA”, pare a fi o copie xerox după procesul-verbal al şedinţei, pregătit special pentru Biroul Camerei Deputaţilor. Textul integral al dezbaterilor a fost publicat în presa vremii şi a apărut pe Internet, dar nu îl avem la îndemână.

II

Manualeleopţionaledeistorie.II(Dezbatere)

1.Societatea românească nu a dezbătut în profunzime după 1989 despre rolul şcolii în viaţa şi în formarea unei persoane, chiar dacă diversele crize ale sistemului de educaţie au adus în atenţia publică una sau alta dintre problemele învăţământului. În contextul a ceea ce credeţi că este rolul şcolii, care este utilitatea învăţării istoriei?


135

2. Educaţia modernă îşi propune să elibereze gândirea şi să dezvolte creativitatea elevilor. Au abandonat noile manuale de istorie rolul lor de generatoare de stereotipuri? 3. Cum transformă manualul opţional demersul profesorului? 4. Manualele opţionale au fost introduse începând din 1997 în gimnaziu şi din 1999 în liceu, ca o expresie a pluralismului dintr-o societate democratică. După aproape un deceniu şi după numeroase ediţii şi modificări curriculare, credeţi că manualele de istorie reuşesc să concretizeze principiul pluralismului sau se limitează la o diversitate formală?

ALEXANDRU FLORIN PLATON, Facultatea de Istorie, Universitatea“AlexandruIoanCuza”,Iaşi.Profesorulesteesenţialnumanualul. 1. Nu numai “rolul şcolii în viaţa şi în formarea unei persoane” nu a făcut, în România postdecembristă, obiectul vreunei dezbateri. De fapt, toate problemele determinante pentru destinul nostru colectiv au fost ocolite, după căderea regimului comunist, de o astfel de discuţie. Nu avem încă exerciţiul acestor dezbateri publice, greu de conceput într-o societate în care simţul civic, sentimentul responsabilităţii şi spiritul critic se află, la un deceniu şi jumătate de la dispariţia “vechiului regim”, într-un stadiu încă foarte precar de articulare. Crizele din ultimii ani din sistemul de educaţie reprezintă, de fapt, consecinţele acestei imposibile predicţii, cuplată cu slăbiciunile oamenilor. Ceea ce s-a întâmplast şi se întâmplă în sistemul de învăţământ de toate gradele nu avea cum să nu se răsfrângă şi asupra istoriei (în sensul ei 1.ştiinţific şi, totodată, ca disciplină de învăţământ), marcată, la rându-i, de o criză foarte serioasă. Utilitatea studierii istoriei în şcoală decurge, bineînţeles – s-a spus de nenumărate ori – din faptul că ea reprezintă un alt nume pentru memoria colectivă. Păstrarea şi cultivarea acestei memorii sunt, evident, capitale în economia “definiţiei” pe care şi-o construieşte despre sine orice comunitate. Valoarea trecutului, altfel spus, a cunoaşterii istorice, este, aşadar, una preponderent simbolică. În circumstanţele în care ceea ce pare a orienta, actualmente, opţiunile şcolare este utilitatea imediată a viitoarei profesiuni, istoria are mai degrabă de pierdut decât de câştigat. Într-un contrast flagrant cu perioada comunistă, când nevoia de legitimitate a defunctului regim făcuse din disciplina istorică una foarte importantă în şcoală şi universitate, astăzi deficitul de capital simbolic al studierii trecutului constituie un handicap grav, afectând statutul instituţional al istoriei şi descurajându-i pe dascălii care ar trebui să o practice la standardele cele mai înalte. 2-4. În 25 de ani de carieră didactică nu am întâlnit şi nici nu am auzit pe cineva care să se declare satisfăcut de calitatea manualelor şcolare. Evocarea defectelor acestor “cărţi de capătâi” constituie, de multă vreme, un redutabil artificiu retoric, menit să camufleze alte neajunsuri, mult mai grave, ale celor ce se servesc de ele: profesorii. Fiindcă, asta este marea problemă. Lăsând acum la o parte faptul că manualele oglindesc o programă, ale cărei calităţi şi defecte trec, inevitabil, în paginile lor, trebuie spus că

MIHAIL ANDREESCU

136

nici un text de acest fel nu este scutit de stereotipuri şi locuri comune. În manualele de istorie, cel puţin, acestea sunt, într-un fel, de neocolit şi decurg din actul de condensare a explicaţiei şi interpretării, pe care îl presupun astfel de texte. Totuşi, stărui să cred că nu manualele (de istorie) reprezintă ţinta cea mai potrivită a unei analize critice. Sau nu numai ele. Trebuie să ne preocupe şi cei ce se află în spatele lor, adică autorii şi profesorii care le folosesc. Manualele pot fi bune sau proaste, dar însuşirile lor vor fi, întotdeauna, infinit mai puţin importante decât virtuţile dascălilor. Acestea sunt – o ştim prea bine – cele care contează, cu adevărat. Dispariţia manualului unic – nu fără greutate, cum ne amintim – a fost un pas important în direcţia pluralismului de opinii, a diversităţii perspectivelor şi a libertăţii de iniţiativă a profesorului. Dacă, în urmă cu opt ani, manualele alternative (opţionale) de istorie au constituit un adevărat scandal, astăzi, ele au ajuns a fi considerate perfect normale şi sunt un simptom al reînnoirii învăţământului. Totuşi, dacă ne îndoim de valoarea lor concretă şi principială, ca expresii ale democratizării, diversităţii şi pluralismului, acest lucru se întâmplă – evident – nu atât din cauza acestor cărţi, în sine, cât a profesorilor şi, în genere, a calităţii sistemului de învăţământ istoric. Or, acesta este cel ce se află astăzi într-o mare suferinţă, iar acest lucru se vede pretutindeni. Îndepărtarea tinerilor de istorie, în favoarea altor discipline, considerate mai utile sau mai interesante, este un semn care trebuie să alarmeze breasla noastră. Am ajuns astăzi, dacă nu mă înşel, la una dintre cele mai coborâte cote din punct de vedere calitativ ale învăţământului istoric de după 1989, iar tendinţa este încă departe de a se inversa. Mă tem, chiar, ca restructurarea – precipitată şi improvizată – a învăţământului universitar în conformitate cu reglementările procesului de la Bologna o va adânci în mod dramatic. Ştiu, este de bon ton să deplângi starea actuală a şcolii româneşti, ca şi cum nu ai fi implicat sau nu ai avea vreo responsabilitate în ceea ce se petrece. Însă, impresia de înlănţuire fatală a aspectelor crizei “de creştere” a sistemului nostru educaţional – până la un punct formală, fiindcă este determinată de reconfigurarea de ansamblu, socială şi politică, pe care o traversăm de 15 ani – nu poate fi ignorată: studenţii, din ce în ce mai precar dotaţi cultural şi nemotivaţi, se reîntorc, după absolvire, în şcoli, reproducând – cu sau fără manuale alternative – serii încă şi mai slabe de absolvenţi, care, primiţi în facultăţi fără o minimă selecţie, obligă la o diminuare din ce în ce mai drastică a standardelor academice, în condiţiile unei finanţări concepute în funcţie nu de posturile didactice, ci de numărul de studenţi. În asemenea împrejurări, problema calităţii manualelor şcolare devine aproape irelevantă. Un profesor fără cultură şi lipsit de har va lucra riguros la fel şi cu un manual bun, şi cu unul defectuos.

GHEORGHEVLADNISTOR,FacultateadeIstorie,UniversitateadinBucureşti.Stereotipurivechişinoi. 1. Comunismul, prin supraexpunere, nu a făcut decât să ducă predarea istoriei în derizoriu. 1.red că istoria, bine predată, ajută la formarea unui european autentic, sigur, dacă şi numai dacă sistemul exclude orice formă de supradimensionare patriotardă a realităţii.


137

2. Riscul este acela al înlocuirii vechii stereotipii cu una nouă. Cred că deja identific apariţia în mai multe domenii (spre pildă în ştiinţele educaţiei) a unui nou arsenal terminologic, care, de fapt, nu este nimic altceva decât o nouă limbă de lemn. Sper ca istoriografia română şi odată cu ea grupul tot mai extins al autorilor de manuale să-şi fi pierdut deprinderea şablonului. 3. Răspunsul vine de la sine, dându-i posibilitatea opţiunii. Pericolul este însă acela ca profesorul (mai ales profesorul în vârstă) să fie tentat să aleagă dintr-un set de manuale pe acela care seamănă cel mai bine cu manualele predecembriste şi, din nefericire, există încă asemenea manuale. 4. Am fost unul dintre susţinătorii “violenţi” ai manualelor opţionale. Cred că este singura soluţie. În general, manualele de istorie exprimă o autentică diversitate de opinii. Sensul nu este unul formal. Cu toate acestea, implicarea unui număr cât mai mare de istorici în elaborarea manualelor nu poate fi decât benefică pentru meseria noastră.

ŞERBANPAPACOSTEA[academician].Învăţareaistorieiîngimnaziuşiliceu. Cunoaşterea şi înţelegerea istoriei e o componentă esenţială a conştiinţei individuale şi colective a umanităţii. Istoria-ştiinţă s-a născut din impulsul elementar al omului de a-şi cunoaşte destinul colectiv în dimensiunea timpului trecut, uneori cu tendinţa de a prospecta, pe această bază, viitorul. Cunoaşterea trecutului omenirii şi înţelegerea acestuia, în limitele capacităţii intelectului uman de a o înfăptui, răspunde, aşadar, unei aspiraţii şi exigenţe umane elementare. Prezenţa istoriei în programele şcolare e expresia conştientizată a acestei dimensiuni a cunoaşterii omului de către om, a situării lui în desfăşurarea trecutului şi în actualitate. Se pune întrebarea cum răspundem prin şcoală la această cerinţă a intelectului. Cu alte cuvinte, cum se cuvine predată istoria în învăţământul gimnazial şi liceal şi, în consecinţă, ce prototip de manual de istorie favorizăm. Întrebarea comportă un dublu răspuns: pozitiv – ce trebuie să conţină manualul, respectiv lecţia, de istorie, ce înţelegere a trecutului propune – şi negativ – ce modalitate de tratare a trecutului trebuie să evite de acum înainte. În primul rând, manualele trebuie eliberate de stereotipurile în care a fost încadrată în trecut materia istorică, deopotrivă stereotipurilor marxiste, sovietizante (vremea lui Mihail Roller), naţionaliste (epoca lui Nicolae Ceauşescu) şi, în general, de orice ideologie, adică de orice sistem de idei pus înslujba puterii. Desprinderea înţelegerii istoriei de comandamentele politice e o condiţie necesară a învăţământului istoric în condiţiile societăţii noastre, care e încă departe de a se fi eliberat de constrângerile totalitarismului de diverse culori şi nuanţe care au dominat-o în secolul trecut.Toate aceste constrângeri ideologice au îndepărtat cunoaşterea istoriei de la rostul ei fundamental. Nu ar fi de prisos nici exemplificarea prin texte de epocă a diferitelor falsificări şi instrumentalizări ale istoriei în interesul puterii totalitare. Preconizata întocmire a unei culegeri de texte istorice închinate proslăvirii succesivelor incarnaţiuni

MIHAIL ANDREESCU

138

ale puterii totalitare de către istorici care au tratat imperativele etice ale disciplinei va oferi material suficient pentru edificarea tinerilor din generaţiile de astăzi şi de mâine. În sens pozitiv, manualele de istorie trebuie să cuprindă datele esenţiale din istoria omenirii, respectiv ale trecutului naţional, acordând precădere naraţiei şi evenimentului spectaculor, în primii ani de şcolaritate şi cadrului general politic şi de civilizaţie în anii superiori, când puterea de judecată mult sporită a elevilor devine capabilă să recepteze problematica istoriei, înfăţişată corespunzător, pe baza unui just echilibru între eveniment şi proces istoric. Cu alte cuvinte, materia istoriei trebuie expusă prin tranziţia treptată de la faptul istoric semnificativ narat, care trezeşte interesul pentru cunoaşterea trecutului, la explicarea marilor realităţi de civilizaţie şi procese istorice din succesiunea cărora e alcătuită devenirea istorică. În felul acesta, elevul e pregătit să înţeleagă istoria şi, fapt deosebit de însemnat, să sesizeze sensul evenimentelor contemporane; de unde necesitatea de a acorda istoriei contemporane, în etapa actuală secolului al XX-lea, din convulsiunile căruia a rezultat lumea în care trăim, un spaţiu corespunzător însemnătăţii sale. În felul acesta, elevii vor fi în măsură să înţeleagă cuprinzătorrealităţile zilelor noastre şi să se orienteze în tendinţele variate şi contradictorii din care acestea sunt alcătuite. Cunoaşterea istoriei îndeplineşte, în aceste condiţii, o funcţie însemnată în formarea intelectului şi a conştiinţei, cu un rost de prim plan în actualitate. A-l lipsi pe elev, viitorul om activ al societăţii, deaceastă dimensiune ar fi un act de schilodire intelectuală cu consecinţe profund negative pentru societate. Înţeleasă şi aplicată corect, predarea şi cunoaşterea istoriei corespunde unei funcţii sociale de primă însemnătate.

Această anchetă-dezbatere a apărut publicată în Revista “22”, anul XIV(2005), v Nr. 800/(5-11 iulie). Părerile celor care au răspuns, cu toate încercările lor de a fi “obiectivi” şi “neutri”, îi situează în tabăra susţinătorilor manualelor alternative de istorie, dar şi împotriva prezentării pe larg a istoriei naţionale.

III

Revoluţiaalternativă

de Radu ŢUŢUIANU

Manualele de istorie apărute în anul 2000 au reprezentat un pas înainte pentru învăţământul închinat jumătate de secol tiparului comunist. Noile cărţi şcolare au tratat diferit acelaşi eveniment – Decembrie ‘89 şi au rămas an de an în urma cercetărilor recente.


139

Pe vremea cînd regimul comunist cădea în România, liceenii de azi nu ştiau nici să citească, nici să înţeleagă semnificaţia “revoluţiei”. Pentru cine nu a fost martor al acelor zile, manifestaţiile televizate din Piaţa Universităţii sau primele proteste de la Timişoara intră în categoria “istoriei” alături de Adunarea de la Islaz sau Marea Unire de la Alba Iulia. Dacă înainte de ‘89, elevii şi profesorii studiau istoria pe un manual unic, 10 ani mai târziu, o dată cu “reforma lui Marga”, clasele IX.-XII au primit o programă de istorie schimbată, laolaltă cu manualele alternative. TREI TIPURI. În prezent, pe piaţă există patru manuale de istorie de clasa a XII-a. Cu excepţia celor şapte rânduri despre Revoluţie din manualul Editurii RAO, cărţile de şcoală, publicate în 2000 sau reeditate în 2004, dedică două, trei sau cinci pagini evenimentelor din decembrie ‘89. Laura Căpiţă, cercetător principal la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, susţine că în manualele alternative de istorie există trei unghiuri de analiză: descriptiv neutră, conservatoare şi foarte critică.. De exemplu, din patru manuale, profesorii de liceu pot să aleagă între două variante nepărtinitoare, o a treia care preferă să elogieze “victoria FSN, care a obţinut 66% din voturi, şi a lui Ion Iliescu (85% din voturi)”. Ultima alternativă apare în manualul de la Sigma, care îi acuză pe cei care au luat puterea în 1989: “Doreau să promoveze o politică de reforme asemănătoare cu cea întreprinsă în Uniunea Sovietică”. REVOLUŢIE SAU REVOLTĂ.Termenii folosiţi diferă de la manual la manual. “În România, răsturnarea regimului totalitar s-a produs printr-o amplă mişcare populară care s-a transformat în revoluţie”, stă scris în paginile apărute la Editura Petrion, coordonate de prof. univ. Ioan Scurtu. Pe când varianta Editurii Sigma, coordonată de prof. univ. Sorin Mitu, se limitează la: “Timişorenii au ieşit în stradă şi astfel a început revolta din decembrie”. Autorii manualului de la Humanitas sunt mai expliciţi, folosind sintagma “revoluţie anticomunistă” şi enumerând lozincile strigate la Timişoara: “Jos Ceauşescu !”, “Jos comunismul!”. ZIUA 22. În manualul de la Humanitas, autorii scot în evidenţă că la 21 decembrie “unităţile Armatei şi ale Securităţii” au deschis focul înpotriva demonstranţilor din Piaţa Universităţii. Dimpotrivă, textul din manualul Editurii Sigma punctează numai ziua de 22 decembrie, când “Armata a fraternizat cu demonstranţii”. Manualul de la Petrion menţionează că acţiunile au atins apogeul în Bucureşti la 22 decembrie, când Nicolae Ceauşescu a fost nevoit să fugă cu elicopterul, iar Ion Iliescu a citit “Comunicatul către ţară”. În manualul Editurii RAO găsim doar două referiri, anume la secţiunea de Repere cronologice: “21 decembrie – începutul revoluţiei la Bucureşti”, “22 decembrie – constituirea noii structuri de putere, Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), condus de Ion Iliescu”. TABU. Printre aspectele slab prezentate în manualele alternative se numără “pastorul maghiar”, “misterioşii terorişti” şi “comuniştii reformişti”. Doar două manuale pomenesc de Lászlo Tákés, menţionând că “la Timişoara, protestul câtorva sute de credincioşi reformaţi s-a transformat într-un protest faţă de autorităţile

MIHAIL ANDREESCU

140

comuniste”. Teroriştii apar în paginile a trei manuale, purtând titlul de “misterioşii” sau “diversioniştii”. Un singur manual specifică originea “revoluţionarilor” ajunşi la putere, numindu-i negru pe alb: “foştii comunişti reformişti”. În celelalte cărţi alternative, eşalonul doi poartă doar nume proprii – Ion Iliescu, Silviu Brucan. DECEMBRIE ÎN EUROPA.Programele educaţionale europene sugerează României să aplice şi la nivelul istoriei naţionale principiul multiperspectivităţii. Elevii ar trebui să înveţe despre contextul extern ce a condiţionat evenimentele interne de la Timişoara şi de la Bucureşti. Din cele patru manuale puse la dispoziţia şcolilor, trei fac referire la “schimbarea raportului pe plan mondial”, “politica de relaxare a comunismului, adoptată în Uniunea Sovietică de Mihail Gorbaciov” şi “încercările de desprindere din blocul sovietic ale Ungariei, Cehoslovaciei şi Poloniei”. Însă ce au uitat toţi autorii sunt evenimentele ce ţin de contextul intern. Morţii şi răniţii de la Cluj sau Sibiu nu apar în manuale; de asemenea, revolta eşuată de la Iaşi nu figurează la nici un autor. REPRODUCERE. Preţul cărţilor şcolare variază între 15 şi 20 RON. Pentru aceşti bani, profesorii primesc manuale care de puţine ori reuşesc să capteze curiozitatea, să cuprindă rezultatele cercetărilor recente şi să-l determine pe elev să retrăiască revoluţia. Exerciţiile de reflecţie de la sfărşitul lecţiilor pun accentul pe recunoaşterea informaţiilor, în detrimentul cercetării individuale. Nici un autor de manual nu a propus ca, în temele de lucru pentru acasă, liceenii să-şi întrebe părinţii cum au trăit Revoluţia şi să scrie mărturiile lor directe. “INTERPRETARE STANDARD ÎN TOATE MANUALELE”. Dragoş Petrescu, directorul Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), aminteşte că după 1974, PCR a pus bazele unui program de “făurire” a manualului unic. Iniţial, programul prevedea o istorie a românilor în 38 de pagini, ce rezumau “dezvoltarea istorică a poporului român”. Manualul manualelor devenea tiparul de măsură pentru restul cărţilor de istorie din România comunistă. “În prezent, avem o interpretare standard a Revoluţiei în toate manualele alternative. De ce nu diferă ? Istoricii au tras concluzia că pentru perioada de după ‘89 e mai bine să dea numai principalele elemente cronologice. Manualele nu pot să facă ceea ce înşişi cercetătorii istoriei n-au putut încă să facă. Nu se pot da explicaţii cauzale, oamenii sunt în viaţă, ne pot da în judecată, putem greşi uşor”, considera directorul IRIR. Tot el deplânge felul ironic în care intelectualii români au tratat revoluţia română. În România tranziţiei, unele manuale alternative ezită să numească “revoluţie” evenimentele din ‘89, anulând astfel un moment când românii au avut curaj. “Intelectualii au greşit, pentru că şi-n ‘56 în Ungaria a fost o revoltă populară, în care rolul de lider a aparţinut unui comunist reformator, Imre Nagy. Pe maghiari aceste aspecte nu i-au împiedicat să facă un simbol din momentul Budapesta, astfel încât au putu să se folosească de el când şi-au reclădit democraţia”, spune Dragoş Petrescu. Directorul IRIR consideră că există două probleme greu de rezolvat în analiza căderii regimului comunist. Trebuie explicat cum a fost posibil colapsul unui partid


141

care în 1944 reprezenta o sectă, iar în 1989 era format din patru milioane de membri. A doua problemă: “Să ştim pe secunde cine şi ce a făcut. Aceasta e microistoria, unde cazuri personale par excepţionale, dacă sunt luate deoparte, însă reunite dau imaginea normală a unui eveniment de amploare”, încheie Dragoş Petrescu. Directorul IRIR insistă pe faptul că generaţia “decreţeilor” - cei născuţi între ‘67-’69, e suprareprezentată în totalul victimelor de la Revoluţie. SELECŢIE. Marius Chişu, director al Consiliului Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor, declara că informaţia despre Revoluţie nu s-a maturizat după 16 ani şi că istoricii nu se angajează să dea verdicte. “În programa şcolară apărută în 1999 nu există referiri exacte la Revoluţia Română, ci doar se specifică în capitolul Statul şi societatea civilă, punctul Căderea regimului comunist – aici autorii pot să includă Revoluţia”, spune Marius Chişu, care adaugă că manualul alternativ nu mai este biblia elevului, iar noua programă îl fereşte pe copil să reproducă mecanic lecţia “1989 la români”. Procesul de selecţie a manualelor alternative poartă amprenta lipsei de profesionalizare a autorilor şi evaluatorilor – profesori aleşi de inspectoratele şcolare. Criteriul preţului de achiziţionare poate fi decisiv în cazul elevilor proveniţi din familii sărace. “Comisia, formată din maximum cinci evaluatori, face un clasament de calitate pe care-l compară cu punctajul determinat de preţ. În prezent, 60% are pondere calitatea, iar 40% preţul. Există riscul ca un manual de foarte bună calitate să fie respins din cauza criteriului preţ”, menţionează directorul Marius Chişu. ŞCOALA FĂRĂ ISTORIE. Pentru clasele I-X, ministerul a aprobat trei manuale pentru fiecare disciplină, iar la clasele a XI-a şi a XII-a, câte cinci-şase. Educatorii şi elevii aleg câte un manual pe care îl primesc gratuit sau îl cumpără de pe piaţa liberă, cum se întâmplă în cazul învăţământului postobligatoriu, după clasa a X-a. Toate manualele poartă girul ministerial, iar variantele reeditate ţin cont de feed-back-ul, sugestiile din şcoli, astfel că noile variante sunt şi mai avansate. Laura Căpiţă, cercetător principal la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, declara: “Profesorii se străduiesc să-şi îmbunătăţească tehnica de predare, însă noile reglementări prevăd că istoria nu se va mai studia la toate profilurile, pe motiv că nu foloseşte la profesionalizarea elevului”. Altfel spus, elevii de la profilurile tehnologice nu vor mai învăţa nimic despre Revoluţia română şi vor rămâne cu ce s-a studiat în clasele de gimnaziu. LECŢIILE DIN 2000 DEJA ÎNVECHITE. În 1999, Adrian Cioroianu, pe atunci asistent, a făcut parte din echipa mixtă de profesori universitari şi preuniversitari, autori ai unuia dintre manualele de istorie pentru clasa a XII-a, aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în anul următor. Istoricul Adrian Cioroianu a scris capitolul în care apar singurele referiri din manual la Revoluţia. De fapt, la începutul subcapitolului “Dezvoltarea statului de drept şi a instituţiilor sale după 1989”, există şapte rânduri despre decembrie ‘89. Începutul la Timişoara, continuarea la Bucureşti, execuţia soţilor Ceauşescu, guvern provizoriu condus de Petre Roman. “31 decembrie – Legiferarea pluripartitismului”. În rest, nici o referire la “comuniştii din eşalonul doi”, la “morţi şi răniţi” ori “transmisia în direct pe televiziunea naţională”. Profesorul Adrian Cioroianu

MIHAIL ANDREESCU

142

explica: “Orice manual e scris în funcţie de programa şcolară şi de politica editorială. Consider că în economia manualului am scris cât trebuia despre Revoluţia română. Vă rog să ţineţi cont că manualul a apărut în 1999 şi nu e drept să îl comparaţi cu manualele publicate în prezent. Nu puteam să ofer elevilor informaţii de care nu eram sigur. Manualul de istorie nu e o carte de istorie”. LA VECINI. Manualele alternative trebuie să ţină cont şi de sugestiile venite din zona europeană. Prezentarea istoriei naţionale implică examinarea modului în care alte popoare au perceput evenimentele din România. Multiperspectivitatea îl ajută pe elev să compare “revoluţiile” din ţările vecine şi să-şi formeze deprinderi sociale, civice şi interculturale. Planurile-cadru de învăţământ pentru clasele IX-XII ţin seama de Planul detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemelor educaţionale şi de formare profesională din Europa, ratificat de Consiliul European de la Barcelona în 2002.

Materialul a apărut în “Jurnalul naţional” din 27 decembrie 2005 şi a fost republicat în acelaşi cotidian la 19 aprilie 2007, fiind pus pe Internet cu indicativul:http://www.jurnalul.ro/articol�42973/revolutia�alternativă.html, se vrea o anchetă completă şi imparţială asupra manualelor şcolare.Din păcate, autorul articolului nu cere părerea unor specialişti, membri ai Academiei Române, profesori universitari sau preuniersitari, elevi şi alte persoane, ci apelează la factorii de decizie care, în general îşi apără punctele de vedere şi poziţiile, aşa cum au făcut-o şi cu alte ocazii. Oricum, materialul reprezintă o anume poziţie privind reflectarea Revoluţiei române în manualele de istorie alternative.

IV

Fostulministrualeducaţieil-aînlocuitpeFerdinandcuAsterixşiObelix

(anchetă realizată în cadrul rubricii “Familie/Societate)

VIOREL DOLHA, Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Arad, www.aiarad.ro A apărut o nouă programă şcolară de istorie şi geografie. Noua programă de geografie este aproape OK. Merge concentric de la mediul apropiat, elemente de geografie a României, la Europa. Nu enumeră limitativ ce să se studieze. Este în spiritul vremii şi nu dă nume de ape, munţi etc. în programă. Lasă o libertate autorilor de manuale şi mai ales dascălilor referitor la conţinutul prin care vor atinge un obiectiv de învăţare sau altul. Programa de istorie are mari erori. Enumeră limitativ (ceea ce nici o programă din 1998 încoace nu o face) popoare, personalităţi, cetăţi etc. Este o ofensă la adresa Ucrainei faptul că la rubrica “popoare vecine” lipsesc ucrainenii şi o ofensă la adresa Angliei fiindcă la rubrica “popoare europene” lipsesc englezii.


143

Lipsesc apoi mari personalităţi ale istoriei româneşti. Ardelenii se vor supăra că este interzis Horea (programa este lege atât pentru autorii de manuale cât şi pentru dascăli). Nu e voie să se studieze şi nici să apară în manuale Burebista, Bogdan, Cantemir, Alexandru cel Bun, Basarab I, Iancu de Hunedoara, Ferdinand, Tudor Vladimirescu. În schimb se vor studia 9 ani Alexandru Macedon, Carol cel Mare, Napoleon, grecii, galii, slavii, turcii, francezii, ungurii, germanii, ruşii, sârbii, bulgarii. Programa cere ca învăţătorul să aleagă 3 personalităţi române şi 2 străine. Cum să limitezi accesul elevilor doar la 3 personalităţi ale istoriei românilor ? La capitolul “Castele, cetăţi, oraşe” este interzisă studierea (fiindcă sunt enumerate limitativ cele care se pot studia) cetăţilor-oraşelor Timişoara, Craiova, Constanţa, Alba Iulia, Sarmizegetusa, Chişinău, Cernăuţi, Cetatea Albă, Soroca, Londra (are ce are programa cu englezii). Nefericită (criminală) este ideea de a enumera limitativ persoane, popoare, oraşe. După 1998 s-a renunţat la a înşirui conţinuturi în programă. Spre exemplu nu mai apar în programe enumerate “morcovul, bradul, stejarul, vulpea, porcul etc.” ci apar sintagme ca “plante, animale etc.”. După nici un principiu programa de istorie nu este în ton cu celelalte programe. Programa nu merge concentric nici pe axa timpului, nici pe cea a spaţiului. Putea avea un ultim capitol privind trecutul Europei aşa cum are geografia. Trebuia ca după date privind trecutul familiei şi localităţii să se urmărească conturarea unei imagini privind istoria românilor şi a României. Abia apoi să se facă trimiteri la istoria universală. Programa cere învăţarea imnului, drapelului şi zilei Europei. OK. Nimic însă în ce priveşte stema, imnul şi ziua României. Nu voi poposi acum asupra amărăciunii pe care o vor resimţi intelectualii basarabeni care respinf ferm “istoria integrată” pe care vor să le-o servească românofobii când vor descoperi la noi că studiem doar 3 personalităţi româneşti şi o mie şi una de noţiuni (unele chiar trăznăi) incompatibile cu nivelul de dezvoltare al şcolarului mic. Unii intelectuali români nu pricep din vizitele lor în străinătate ceea ce este definitoriu spiritului european – înflorirea fiecărei culturi în parte face deosebită Europa. Programa de faţă ar trebui să cultive întâi valorile naţionale româneşti fiindcă de cultivarea acestora doar noi suntem efectiv şi firesc responsabili şi fiindcă le sunt mai accesibile elevilor. În schimb ea cere unor copilaşi care abia ce stăpânesc alfabetul şi îşi pot scrie adresa, să înveţe despre lucruri savante privind cultura şi civilizaţia unei sumedenii de popoare vii sau moarte (şi încă alese fără nici un criteriu). Programa de istorie de până acum a fost rezonabilă, manualele au fost însă foarte greoaie prin limbajul academic şi datele multe. Se înlocuieşte însă cu o programă fără noimă, mai greoaie, cu scăpări scandaloase şi teme de studiu inutile nepotrivite vârstei. Greu reuşeau învăţătorii şi până acum să dea unui copil de 9 ani elemente de istorie ale unui singur popor (cel român). Mă întreb cum un copil de 9 ani va putea

MIHAIL ANDREESCU

144

asimila despre greci, gali, slavi, urci “modul de viaţă”: ocupaţiile, locuinţele (cred că nici francezii nu ştiu exact cum erau locuinţele galilor decât de la desenele animate cu Asterix şi Obelix!”, îmbrăcămintea (asta s-ar putea dacă s-ar tipări cărţi de joc gen Păcălici cu toate aceste popoare), obiceiurile (asemenea); cultura (nu cumva îi vrem enciclopedişti pe gâgâlicile de 9 ani introducându-i în cultura greacă, galică, slavă şi turcă atunci când ei încă nu au studiat despre Enescu, Brâncuşi şi încă exersează cititul cursiv care le iese când şi când); conducătorii (care, câţi – fiindcă dintre cei ai românilor se permit doar 3 ?)”. Despre francezi, unguri, germani, ruşi, sârbi, bulgari mă întreb dacă şcolarul va putea învăţa la aceeaşi vârstă fragedă “localizarea pe hartă (încă nu au descifrat nici harta României!), influenţele reciproce (fiecare cu fiecare dintre aceste popoare?), tradiţiile (nu este prea mult să âi încărcăm cu tradiţiile atâtor popoare când din tradiţiile româneşti ştiu doar vreo colindă?), obiceiurile (vezi paranteza precedentă), sărbătorile (o fi şi aici o listă ...); comunităţile acestrora pe teritoriul actual al României (au francezii o comunitate la noi?)”. Am citat din noua programă care este legea după care se va desfăşura ora de istorie din toamna lui 2006. Despre aceste popoare şi “conducătorii lor” învăţam şi se mai învaţă încă pe tot parcursul gimnaziului. Acum, această adevărată enciclopedie sau ghiveci trebuie servită în clasa a IV-a la 9 ani (eleviii vin la şase ani la şcoală, deci mai cruzi cu 1/6 decât eram noi în clasa a IV-a). Culmea ipocriziei este că se spune că programa se decongestionează! Căutaţi pe www.old.edu.ro/prog3919.htm dacă nu credeţi şi cruciţi-vă! Această programă nu i se poate imputa actualului ministru fiindcă a fost aprobată de predecesorul său în 20.04.2005. În 20.02.2005 am făcut parte din comisia de învăţători care trebuia să avizăm noile programe. Programa de istorie a fost respinsă şi urma să se prezinte ulterior alta. Acest lucru nu s-a întâmplat şi iată-o în aceeaşi formă scandaloasă semnată de ministru. Ceestedefăcut?Chiar dacă manualele sunt în lucru deja după această programă, pe ele învăţătorii pot lucra selectiv dacă ea este amendată. Urgent domnul ministru trebuie să emită un ordin prin care să înlocuiască din programa nouă de istorie de la clasa a IV-a doar actualele “Conţinuturi ale învăţării” cu următoarele (propunerea mea):

ConţinuturileînvăţăriiA.Istorialocală

Familia: istoria familiei, sărbători de familie. Vecinii şi comunitatea; teritoriu, monumente, castele şi cetăţi; locuinţa, ocupaţii şi viaţa cotidiană. Copilăria de ieri şi de azi.

B.Elementedeistoriearomânilor. Elevii vor fi capabili să recunoască, să localizeze în timp – secol – şi în spaţiu, să numească câteva fapte săvârşite, să aprecieze rezultatele faptelor următoarelor personalităţi: Burebista, Decebal, Traian, Dragoş, Bogdan, Basarab I, Mircea cel


145

Bătrân, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Cantemir, Horea, Tudopr Vladimirescu, Avram Iancu, Ioan Cuza, Carol I, Ferdinand, Brătienii, Maniu.. Se va urmări ca elevii să sesizeze năzuinţa de libertate, dreptate, unitate, progres economic şi spiritual a românilor prin texte accesibile (lecturi, legende istorice etc.) referitoare la aceste personalităţi.

C.DesprealtecomunităţidepeteritoriulRomâniei. Principalele comunităţi ale minorităţilor de pe teritoriul actual al României; influenţe reciproce cu românii.

D.Desprecomunităţileromâneştidepestehotare. Principalele comunităţi româneşti de peste hotare şi din R[epublica] Moldova. Localizarea pe hartă a comunităţilor româneşti istorice.

E.Europaşilumeaînimagini. Imagini-simbol din fiecare ţară vecină, din fiecare ţară a Uniunii Europeneşi câte o imagine simbol a fiecărui continent. Preferabil ca imaginea să fie legată de trecutul ţărilor respective. Elevii pot fi antrenaţi în realizarea unor proiecte, portofolii despre o capitală nominalizată cuprinzând legende/momente/monumente/personalităţi care au trecut sau au trăit acolo. Potrivit particularităţilor de vârstă, elevilor lşi se va cere să facă doar 3-4 asocieri între imagini şi ţările respective. Viorel Dolha Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Arad, www.aiarad.ro

Articolul şi ancheta aferentă au apărut în ALTERMEDIA-INFO, World Wide News For People of European Descent,Nr. din 13/4/2006. Deşi nu au legătură aproape deloc nici cu textul articolului şi nici cu Revoluţia română, am considerat necesar să publicăm şi părerile cititorilor în legătură cu istoria şi cu şcoala. Orice comentariu credem că este de prisos.

V

Adevăruriscandaloase:autorulcontroversatuluimanualdeistoriecocheteazăînpresaungarăcufederalizareaRomâniei

de Dan CONSTANTIN

AUTORUL contestatului manual de istorie pentru clasa a XII-a, SorinMitu,nuesteunnecunoscutpentrubreasla istoricilor.Câtevadin lucrărilesaleanterioareîlrecomandăpetânărulautorpreocupatsăaducăoviziune“neinhibată”

MIHAIL ANDREESCU

146

şi“neinflamată”despre trecutul românesc.Celpuţindouădinaceste lucrări, îladucpeSorinMituînpoziţieapropiatădeSabinGherman,autorulmanifestului“M-am săturat de România”.AmspunecăSorinMitupoateficonsideratunideologal autonomieiTransilvaniei după articolul“Iluzii şi realităţi”, apărut în revistamaghiară “TheHungarianQuarterly”, şi, prin data apariţiei – iarna lui 1998,unprecursoralmultblamatuluideacumSabinGherman.În1997,SorinMitupublicălaHumanitasvolumul“Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni”. Cu doianiînaintedeapariţiacărţiideistoriecareastârnitscandalul,autoruldezvoltăpelargconceptelecaresuntamendatecuvehemenţădemulţispecialişti.

Iluzii şi realităţi Articolul cu titlul de mai sus a fost publicat în secţiunea “Dezbateri” a revistei tipărite de Budapesta. Secţiune dedicată exclusiv Transilvaniei. Articolul lui Sorin Mitu este alăturat în revistă unui articol semnat de Gabriel Andreescu. Pentru a înţelege algoritmul de gândire al autorului, în tema propusă el porneşte de la teoria lui S. Huntington cu privire la limitele geografice ale civilizaţiei occidentale şi acceptă, implicit, faptul că Transilvania şi Banatul fac parte din această civilizaţie, la fel ca şi Voivodina şi Croaţia. Evident, în afara zonei occidentale rămân România extracarpatică, Balcanii şi restul lumii ortodoxe. Autorul vrea să nu dea verdicte, nu se pronunţă asupra teoriei lui Huntington, dar subliniază că PDSR şi Ion Iliescu au văzut în ea semnalul unui pericol extern. Noţiunile de federalizare, autonomie discutate – mai mult de minoritatea maghiară – nu “încap” în Constituţia României şi autorul o blamează indirect pentru această limită. Mai mult, adresându-se cititorului revistei maghiare, el îi informează că federalizarea, autonomia, descentralizarea Transilvaniei sunt concepte care nici nu pot fi discutate, pentru că în România ele au o încărcătură emoţională şi sunt folosite de partidele extremiste, naţionaliste în lupta politică. Exemplele la care trimite autorul – Sicilia, Catalonia, Scoţia, Bavaria – sunt exemple de urmat, unde “nu sunt nici un fel de probleme”. Transilvania - spirit şi civilizaţie diferite de România. Pentru a te sătura de România îţi trebuie motive serioase. Sorin Mitu serveşte pe tava adepţilor teoriei separării provinciilor româneşti aşa-zise argumente istorice. Transilvania este anterioară României, entitate apărută ca o “creaţie” a “romanticilor” din secolul XIX. Istoriografia românească este ridiculizată, pentru că vede în Transilvania una din ţările române, la fel ca Muntenia şi Moldova. Ironie subţire este rezervată şi procesului de unire a teritoriilor româneşti într-un singur stat naţional. Superioritatea ungurilor. Este sau nu autonomia o problemă? Sorin Mitu acreditează ideea că autonomia Transilvaniei a fost abandonată în secolul XIX. “Schimbarea de direcţie a acestui proces a fost făcută de unguri datorită avansului lor


147

ideologic şi cultural faţă de români”. De la principiul autonomiei – din secolul XVII – s-a ajuns la ideea integrării Transilvaniei fie la Ungaria – susţinută de unguri – (n.n. Dar şi realizată până la 1918), fie în România – susţinută de populaţia românească Marea eroare. Concluzia lui Sorin Mitu este cheia întregului articol: “Dintr-un punct de vedere actual (...) dorinţa de a anihila autonomia politică a Transilvaniei a fost o regretabilă eroare”. De la această eroare pleacă în cascadă alte consecinţe – tot negative: “apropierea de cele două capitale – românii de Bucureşti şi ungurii de Budapesta; drumul separat al celor două etnii din Transilvania”. Spre final autorul deplânge că mai nimic din moştenirea de autonomie de odinioară (când românii n-au avut nici un drept – n.n.) nu a supravieţuit şi “nimic nu este federalizat în România zilelor noastre”. Şi încheie apoteotic: “Până când statul centralizat nu se va retrage din economie prin privatizare, din viaţa comunităţilor locale prin descentralizare şi din conştiinţa oamenilor prin emanciparea lor de tutelajul colectivist, România nu va avea o Transilvanie care poate fi federalizată, dar care va continua să existe în condiţia sa generală, integrală şi naţională de mizerie”. Miturile lui Mitu. Românii ardeleni au o identitate naţională. Sorin Mitru şi-a ales drept subiect al lucrării geneza identităţii lor naţionale. Ideea este clară din pornirea lucrării: “Trăsătura cea mai evidentă a imaginii de sine a românilor ardeleni (...) este tendinţa acesteia de a se configura într-o manieră concurenţială, ca replică vehementă la imaginile ostile ale observatorilor străini”. Cartea este o lungă pledoarie pentru demitizarea marilor momente ale afirmării conştiinţei naţionale a românilor din Transilvania. Mai mult, se aruncă asupra populaţiei româneşti împilate de habsburgi şi apoi de Ungaria vina de a fi sărac şi neinstruit, fără ştiinţă de carte şi cu o intelectualitate puţin numeroasă: “Mizeria şi sărăcia locuitorilor, condiţiile precare ale existenţei, analfabetismul, dar şi consecinţele sociale, morale şi de civilizaţie care însoţesc aceste racile, murdăria, paragina, indolenţa, beţia, violenţa, superstiţiile, incriminate de data aceasta la scara întregului spaţiu românesc, în Principate, ca şi în Transilvania, reprezintă, după cum am văzut, elemente descriptive ale imaginii de sine pe care procesul de autodefinire al societăţii româneşti nu le ăpoate evita şi nici justifica într-un mod satisfăcător”. Terifiant tablou. Iată descrierea “calităţilor” pe care nu le putem justifica “satisfăcător”. În faţa cui? “Mai întâi trebuie demonstrat că nu suntem aşa cum ne descriu străinii, şi abia pe urmă ne putem întreba cum suntem într-adevăr” - spune autorul spre finalul lucrării. Nu încheie înainte de a face o trimitere spre ceea ce anume autorul crede în subtext că ar trebui corijat. “Naţionalismul funciar” - ca trăsătură a percepţiei de sine a românilor ardeleni. Acesta este considerat “un potenţial nociv” pe care un cercetător onest (cum se sugerează a fi autorul) are mare bătaie de cap. Ceea ce a fost ca o profeţie. Sorin Mitu are într-adevăr acum bătăi de cap din cauza celor scrise de domnia sa, dar neacceptate şi criticate de cercuri largi ale opiniei publice.

MIHAIL ANDREESCU

148

Sorin Mitu s-a născut la Arad în 1965. Este cadru didactic la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este mediatizat după scandalul declanşat de manualul de istorie alternativ, pentru clasa a XII-a, fiind unul dintre autori. M-am săturat de România. Iată titlurile capitolului III al lucrării apărute în 1997 la Editura Humanitas: “Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni”.

Dimensiuneanegativăaimaginiidesine:1. Noi ca autodenigratori: să ne denigrăm şi noi sau nu?

2. Imaginea culturală

3. Suntem pe ultimul loc. Românii ca ţiganii. Românii ca evreii

4. “Defectele” morale şi de comportament, datorate “specificului” naţiei

5. Lipsa de entuziasm pentru cauza naţională

6. Stăruinţa noastră în rău; ostilitatea faţă de progress

7. “Forme fără fond”, coruperea moralţă a românilor de către civilizaţia modernă

8. Soarta nefericită a românilor.

Mulţumiri şi explicaţii.“Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă mi-a oferit un consistent

sprijinfinanciarînvedereafinalizăriiacesteilucrări”.“Ţin să mulţumesc şi în mod public Melindei, soţia mea, (n.n. - Mitu

IldikoMelinda),eaafostcolaboratorulmeucelmaiapropiatlarealizareaacesteilucrări”.

Grupaj apărut în ziarul “Jurnalul Naţional”,din data de 26 octombrie 1999, p. 3. Materialul a apărut ca urmare a scandalului declanşat de manualul alternativ coordonat de Sorin Mitu.


149

VI

LaConferinţaSocietăţiideŞtiinţeIstorice,desfăşuratăzileletrecutelaBuşteniprofesoriiaucerutreintroducereaistoriei

cadisciplinăobligatorielabacalaureat–declarăprofesoruluniversitarIoanScurtu,preşedinteleSocietăţiideŞtiinţeIstorice

Interviu realizat de Monica SZLAVIK

Editura “Paideea” a iniţiat publicarea unor lucrări fundamentale privind istoria şi cultura naţională, precum şi cea universală. În acest program se înscrie şi “Istoria românilor în secolul XX”, care va avea trei volume. În volumul privind anii 1918-1948, în care România a parcurs o evoluţie extrem de importantă şi contradictorie, care merită să fie cunoscută de toţi cei interesaţi de propriul trecut, de înţelegerea locului şi rolului românilor în istoria Europei şi în cea universală, autorii au beneficiat de lucrările şi studiile publicate până în prezent, au cercetat documente de arhivă, culegeri de documente publicate, memoriile unor contemporani, dezbaterile parlamentare, o bună parte din presa vremii, fiind animaţi de hotărâtrea de a oferi o imagine cât mai cuprinzătoare asupra istoriei românilor din anii 1918-1948. Dintr-o circulară semnată de secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Naţionale, Nicolae Fronescu, reiese că toţi cei care au criticat programele şi manualele şcolare sunt nişte impostori, nişte inculţi, nişte oameni care habar nu au de istorie şi care o fac din motive electorale. “Este complet needucativ şi întristător nivelul submediocru al dezbaterii asupra manualelor de istorie ce are loc în aceste săptămâni în ţara noastră. Nici unul dintre cei care s-au pronunţat la prima oră asupra manualelor nu le citise. Nici unul dintre cei ce atacă vehement manualele alternative de istorie nu este istoric”, se spune în amintita circulară. Într-un interviu acordat ziarului nostru, profesorul universitar Ioan Scurtu remarcă absurditatea acestei circulare şi atrage atenţia asupra statutului profesorului de istorie la sfârşit de mileniu în România şi a situaţiei grave în care se va ajunge prin reducerea numărului de ore necesar studierii istoriei în şcoli. “Ministrul consideră că toţi cei care s-au pronunţat în legătură cu chestiunea manualelor sunt nişte ignoranţi, antieuropeni, indivizi de cea mai proastă speţă. Aceasta este democraţia şi dialogul pe care le promovează conducerea Ministerului Educaţiei Naşionale”, comentează profesorul Scurtu. - Domnule profesor, zilele trecute, aproape 90 de istorici şi-au dat întâlnire la Buşteni, la Conferinţa Societăţii de Ştiinţe Istorice, activitate care se desfăşoară din patru în patru ani. Ce este de fapt Societatea de Ştiinţe Istorice şi ce-şi propune ea ?

MIHAIL ANDREESCU

150

- Societatea de Ştiinţe Istorice este una dintre cele mai vechi societăţi cu caracter cultural-ştiinţific din România. S-a înfiinţat în 1948 şi nu depinde de structura guvernamentală sau de vreun partid politic. Are filiale în toate judeţele şi cuprinde în mod prioritar profesori de istorie, de gimnaziu, de liceu şi universitari, dar sunt şi cercetători, arhivişti, muzeografi, elevi, studenţi, pensionari, alţi oameni preocupaţi de istorie. Este una dintre organizaţiile mari ale acestei ţări, axată pe problematica istorică, şi are trei direcţii fundamentale de acţiune: istoria naţională, istoria universală şi metodica. Societatea scoate o revistă “Studii şi articole de istorie”, care continuă să apară în condiţii economice destul de grele. Societatea organizează cursuri de vară pentru profesorii de istorie, la care participă câte 2-3 reprezentanţi din fiecare judeţ. La aceste cursuri ţin prelegeri profesori universitari de regulă din toate centrele universitare; cu acest prilej se organizează şi aplicaţii practice, vizite la monumente istorice, pe şantiere arheologice. S-au făcut şi vizite în Basarabia, în Bucovina, în aşa fel îcât să se cunoască pe viu ceea ce se întâmplă şi în jurul nostru. Societatea are relaţii cu societăţi similare din străinătate, căci peste tot există asemenea societăţi. Chiar la Congresul Internaţional de Istorie există o secţie a societăţilor de ştiinţe istorice. Cred că este un cadru propice pentru exprimarea punctelor de vedere. La Conferinţa Naţională a fost prezentat raportul de activitate, bilanţul pentru deceniile scurse de la înfiinţare, s-a ales un nou Consiliu General şi un nou Comitet Executiv. - Care este structura de conducere? - Preşedinte sunt eu, prim-vicepreşedinte Alexandru Barnea, decanul Facultăţii de Istorie, vicepreşedinte pentru probleme de istorie a românilor, Corneliu Lungu, directorul Arhivelor Naţionale, vicepreşedinte pentru istorie universală Bogdan Murgescu, vicepreşedinte pentru probleme de metodică Mihai Manea, iar secretar general – Bogdan Murgescu [Teodorescu] Profesoriiaucriticatmanieraîncareaufostadoptatemanualeleşcolare - Aţi discutat cu acest prilej şi problema planurilor de învăţământ, a programelor? - Nu se putea altfel. Au fost 20 de vorbitori şi aproape toţi au criticat maniera în care au fost adoptate programele şcolare şi de asemenea au criticat planul de învăţământ. S-a şi adoptat un comunicat prin care se cere revenirea la cel puţin două ore de istorie pe săptămână în toate formele de învăţământ, faţă de o oră cât este acum în aproape toate şcolile. De asemenea, s-a cerut reintroducerea istoriei ca materie obligatorie la bacalaureat şi la capacitate. S-au adus critici programei de învăţământ ,îndeosebi celei de clasa a XII-a, spunându-se că lipsesc probleme importante, mai ales din istoria veche, din istoria nediecvală. A fost pentru mine foarte reconfortant faptul că în multe filiale se lucrează extrem de intens, se scot publicaţii, se organizează dezbateri, adică există o viaţă foarte intensă şi o bună colaborare a profesorilor de istorie, inclusiv cu autorităţile locale, cu alte asociaţii.


151

- A fost atinsă şi chestiunea manualelor de istorie? - Nu, pentru că ideea de manuale alternative a fost acceptată de toată lumea. S-a spus însă că manualul editat de Sigma a apărut cu două săptămâni mai devreme decât celelalte manuale şi că au fost unele şcoli care nu au avut practic posibilitatea de a alege, pentru că a fost singurul. Abia după ce au apărut şi celelalte s-au mai făcut nişte alegeri. De asemenea, au spus mai mulţi profesori că ministerul a dat o circulară prin care recomandă să cumpere, având în vedere dificultăţile materiale, cel mai ieftin manual. Şi acesta este cel mai ieftin manual. Dar ideea de bază nu a fost criticarea unui manual sau a altuia, nici nu cred că ar fi fost firesc să se exprime o dezavuare. Problema de fond este ca aceste manuale să fie cât mai bune, să ajungă la timp în şcoli, să poată să fie realmente cunoscute şi pe această bază să se facă opţiunea. Şi, de asemenea, să se revizuiască şi să se îmbunătăţească programele. Asta era şi menirea societăţii, a profesorilor delegaţi la această conferinţă naţională. De altfel, s-a exprimat ideea unei mai profunde implicări a Societăţii de Ştiinţe Istorice în toate problemele care privesc istoria, în învăţământ, în cercetare ş.a.m.d. Adică nu de a lua doar act de ceea ce se întâmplă, ci de a veni cu soluţii, cu propuneri.

“Toţiceicares-aupronunţatîmpotrivamanualuluieditatdeSigmasuntnişte ignoranţi, antieuropeni, indivizi de cea mai proastă speţă. Aceasta estedemocraţiaşidialogulpecarelepromoveazăconducereaMEN” - O să faceţi un demers la Ministerul Învăţământului în privinţa revenirii la două ore de istorie pe săptămână şi a reintroducerii istoriei ca disciplină obligatorie la bacalaureat? - Sigur că o să facem. Dar, din păcate, chiar în timpul conferinţei, mai mulţi delegaţi aveau o circulară pe care mi-au dat-o şi mie, semnată de un domn, secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, Fronescu se numeşte, şi cu ştampila ministerului, în care se aprecia în mod absolut fals că numărul orelor de istorie în învăţământul românesc este comparabil cu cel din celelalte state europene . Asta apropo de manipulare. Am fost în Franţa, de exemplu, şi ştiu prea bine că nu este absolut deloc aşa. Şi pe un ton foarte vehement şi foarte brutal, având în vedere că este vorba totuşi de Ministerul Educaţiei Naţionale, din această circulară reiese că toţi cei care a criticat programele şi manualele şcolare sunt socotiţi nişte impostori, nişte inculţi, nişte oameni care habar nu au de istorie şi care o fac din motive electorale. - Să înţelegem că a început un fel de vânătoare a celor care au altă opinie decât Ministerul Educaţiei Naţionale? - Da. Şi ideea de bază este să nu se mai poarte discuţii pe această temă. Citez: “Este complet needucativ şi întristător nivelul submediocru al dezbaterii asupra manualelor de istorie ce are loc în aceste două săptămâni în ţara noastră. Nici unul dintre cei care s-au pronunţat la prima oră asupra manualelor nu le citise. Nici unul din cei ce atacă vehement manualele alternative de istorie nu este istoric. Nici unul dintre aceştia nu cunoaşte tradiţia românească interbelică. Nici unul nu cunoaşte învăţământul de astăzi din România şi din alte ţări europene. Nici unul nu cunoaşte acordurile internaţionale, de

MIHAIL ANDREESCU

152

sub egida Consiliului Europei. Nici unul nu cunoaşte practica europeană a manualelor de istorie. Nici unul dintre aceştia nu cunoaşte cercetările recente de istorie din ţara noastră. Nici unul nu se întreabă dacă ceea ce spune are vreo bază în fapte. Pe acest fond de necunoaştere agresivă se falsifică cu bună ştiinţă. Iar academicieni, cunoscuţi în ţară şi în străinătate, pentru că au servit orice represiune, caută să cauţioneze din nou falsurile”. Adică toţi cei care s-au pronunţat în legătură cu această chestiune sunt nişte ignoranţi, antieuropeni, indivizi de cea mai proastă speţă. Aceasta este democraţia şi dialogul pe care le promovează conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale. - Se face apel la anumite recomandări ale Comisiei Europene ... - Recomandările Comisiei Europene sunt foarte bune şi principala recomandare, pe care însă nu o mediatizează conducerea ministerului, este aceea că istoria nu poate servi ca mijloc de manipulare politică. Or, modul cum s-a alcătuit programa la clasa a XII-a pentru perioada de după 1989 este exact o cale fundamentală de manipulare politică. Şi aş vrea să vă spun că împotriva acestui mod de prezentare s-au pronunţat chiar oameni care în mod normal nu sunt critici ai Ministerului Educaţiei Naţionale. De exemplu, domnul Andrei Pippidi, care este profesor la facultatea noastră (Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti,n.n.), propunea ca abordarea problemelor de istorie să se oprească la 1990, ceea ce mi se pare foarte rezonabil pentru că s-au introdus o grămadă de lecţii după această perioadă care nu fac decât să evidenţieze nişte lucruri care aparţin actualei puteri şi să denigreze vechea putere. Adică, se poate face o lecţie de sinteză despre evoluţia României după 1989, dar fără amănunte, ci cu date obiective, corecte şi clare. Nu caracterizări ale unor personalităţi, ale unor partide din puterea actuală. Şi peste toate se vorbeşte despre specialişti. Ce specialişti? Istoria se face pe bază de documente. Care sunt documentele pe baza căreia se poate scrie istoria acum? Eu nu sunt adeptul ideii că istoria trebuie să se oprească la 1944, să zicem. În perioada interbelică se oprea la 1918, după care urmau 3-4 pagini de sinteză. Eu cred că, având în vedere interesul elevilor şi practica internaţională, putem merge până la 1990 destul de bine, după care se poate face o lecţie de sinteză privind evoluţia situaţiei interne, a contextului internaţional, care ar evita o politizare excesivă şi cu totul partizană a istoriei. Dar, din păcate, ministerul practic interzice dialogul. Eu cred că s-au pronunţat destui istorici în acest domeniu, dac e să vorbim numai de Viorica Moisiuc, care este profesor universitar, Camil Mureşan de la Cluj, Dan Berindei. Chiar nici unul nu cunoaşte nimic? Dar discuţia în sine este absolut necesară, indiferent care este punctul de vedere. Ideea de discuţie trebuie promovată, chiar dacă cineva susţine un anumit punct de vedere. Dar nu aşa, ai impus un punct de vedere şi de-acuma nu mai dai voie la nimeni, pentru că dacă te pronunţi, eşti ignorant, eşti antieuropean, eşti antidemocratic.

“Nu cunosc nici un caz de ingerinţă, până la instaurarea regimurilordictatoriale, în care factorul politic să se intercaleze în elaborarea demanualeşcolare.Astaeste,defapt,totomentalitatetotalitară”


153

- Probabil că vehemenţa ministerului are drept cauză şi iniţiativa parlamentară a opoziţiei. Deci, şi reacţia a fost politizată, pentru că cei de la PDSR şi PRM au avut cele mai puternice reacţii politice ... - Dar eu mă refer la Ministerul Educaţiei Naţionale, nu la partide politice. - Şi ministerul este condus de oameni politici.... - Asta este nenorocirea, că oamenii, venind în fruntea Ministerului Educaţiei Naţionale, cred că trebuie să promoveze politica partidului, nu politica ţării. Eu cunosc bine perioada interbelică, când au fost miniştri ai învăţământului care nu şi-au permis să promoveze politica partidului lor în şcoală, ci au promovat politica naţională a şcolii. Nu se punea problema ca primul ministru să se intereseze cum arată el în manualul de şcoală sau nu ştiu ce partid cum e înfăţişat elevilor. Era o chestiune elementară de decenţă să-l laşi pe profesor să-şi facă lecţia şi cei care scriu să scrie. Nu cunosc nici un caz de ingerinţă până la instaurarea regimurilor dictatoriale în care factorul politic să se interpună, să se intercaleze în elaborarea de manuale şcolare. Asta este, de fapt, dincolo de ce se spune, o mentali- tate tot totalitară. Un totalitarisn alt fel. Înperioadainterbelicăsalariulunuiprofesoruniversitareraapropiatdealunuiministruşidedouăorimaimaredecâtalunuiparlamentar - De curând, profesorii universitari din Federaţia “Alma Mater” s-au aflat în grevă japoneză . În presă a apărut informaţia potrivit căreia venitul unui profesor universitar cu vechime este de două milioane de lei. Nu mai vorbim de cel al profesorului de liceu. Deci, se mai face cercetare istorică în condiţiile în care profesorii nu au din ce să trăiască? - Sunt oameni pasionaţi, care indiferent de răsplata materială lucrează şi publică. M-am întors în Bucureşti cu 26 de cărţi oferite de profesori de istorie, publicate în ultimul an, care au reuşit să obţină sponsorizări. Este un lucru extraordinar. - În acest for de dezbatere s-a abordat şi problema statutului profesorului? - S-a discutat faptul că prin noile programe de învăţământ sunt situaţii în care profesorii rămân fără normă. S-a citat situaţia multor localităţi rurale, unde nu se mai poate constitui o normă dacă istoria are o pondere atât de mică. Şi atunci, practic, istoria va fi predată de nespecialişti. - Sau profesorii de istorie vor fi nevoiţi să predea şi alte specialităţi precum istoria culturii, disciplină opţională la liceu ... - Exact. Ceea ce înseamnă, practic, o deprofesionalizare. S-a discutat chiar pe larg această chestiune foarte periculoasă, cu consecinţe nu numai materiale asupra situaţiei profesorilor respectivi, ci şi cu consecinţe asupra formării tineretului, pentru că dacă nu este pregătit de specialişti, evident că şi cultura lui generală şi capacitatea de înţelegere a fenomenelor istorice vor fi foarte mici. Nu s-a discutat în mod particular despre profesorii universitari. Eu am publicat acum o jumătate de an grila de salarizare aprobată de Parlamentul României în vara anului 1997, în care, spre exemplu, salariul unui profesor universitar era jumătate din salariul unui viceprimar de comună de categoria a treia. Aceasta este aprecierea acum, faţă de perioada interbelică, când

MIHAIL ANDREESCU

154

salariul unui profesor universitar era apropiat de al unui ministru şi de două ori mai mare decât al unui parlamentar. Aşa încât astăzi, când trei din cei patru mari lideri ai ţării sunt profesori universitari, este absolut uluitor că profesorii universitari au ajuns practic să aibă salarii mai mici decât femeia de serviciu de la nu ştiu ce societate sau regie autonomă, care nu sunt deloc private, ci tot de stat, dar cu salariile stabilite de ei. Tot uluitor este faptul că cineva care lucrează într-o regie finanţată de stat are 80-90 de milioane pe lună sau chiar mai mult, iar un profesor – două milioane jumătate sau trei. Aceasta este aprecierea la adresa culturii, dincolo de tot ce se zice şi se încearcă să se prezintre, vezi doamne, că învăţământul este prioritate naţională. În realitate, asta este situaţia învăţământului, a şcolii. Şi a studenţilor cărora prin lege trebuie să li se asigure masă şi casă, dar bursa nu le asigură nici jumătate din sumele necesare. Aceasta este, dacă vreţi, şi situaţia femeilor de serviciu care au plecat din facultăţi, datorită salariului, un fel de bătaie de joc, pentru care mai bine stau acasă în şomaj decât să muncească. Noi am rămas la Facultatea de Istorie cu o singură femeie de serviciu. Sigur că oamenii care sunt preocupaţi să-şi schimba maşinile, să fie la nivelul mondial cel mai ridicat, să-şi asigure un confort personal comparabil cu liderii occidentali nu pot să privească cu toată atenţia ceea ce se întâmplă în jurul lor. Dovadă că nici un parlamentar întrebat cât costă o pâine nu a putut răspunde.

“A crede că impozitareameditaţiilor este peştele celmare pe care vreaMinisteruldeFinanţesă-lprindă,casăcreascăveniturilestatului,miseparepurşisimpluobătaiedejoc” Ştiţi că de la 1 ianuarie 2000 se va introduce impozitul global pe venituri şi ministrul Remeş s-a referit în urmă cu ceva vreme şi la impozitarea meditaţiilor, acel mijloc suplimentar prin care profesorii îşi pot completa veniturile. Ce părere au profesorii de istorie despre intenţia executivului? Nu s-a ajuns până la lucruri de genul acesta la conferinţă. Dar pot să vă spun părerea mea. În primul rând, profesorii fac meditaţii de nevoie, pentru că salariul lor este atât de mic, încât nu se pot întreţine ei şi familiile lor. Şi profesorii universitari ţin cursuri la mai multe facultăţi. Deci, meditaţia nu este expresia unei dorinţe a profesorilor, ci rezultatul unei necesităţi. În al doilea rând, pe fondul deteriorării situaţiei şcolii româneşti, care are la bază şi motive materiale, dar şi cele legate de planul de învăţământ, de structura anului, în general de aşa-zisa reformă, nu se asigură o pregătire corespunzătoare elevilor şi atunci părinţii doresc ca aceşti elevi să fie pregătiţi pentru a putea face faţă concurenţei la examenele de capacitate, de bacalaureat şi de admitere în facultate. Aşa încât a crede că aici este peştele cel mare pe care vrea Ministerul de Finanţe să-l prindă, ca să crească veniturile statului, mi se pare pur şi simplu o bătaie de joc, în condiţiile în care, spre exemplu, acelaşi guvern decide ca o bancă pe care au falimentat-o nişte persoane cunoscute şi ştiute, cum este Bancorex, să fie despăgubită pe seama bugetului statului. Deci, nu se pune problema recuperării banilor de la cei care au sute de milioane de lei salariu pe lună, ci se pune problema profesorilor, care


155

au un milion şi jumătate şi care, prin meditaţii, ajung, să zic, la vreo două milioane şi jumătate. Asta este mentalitatea actualilor noştri guvernanţi, adică tot de la cei care duc o viaţă de mizerie să iei. Ei nu-şi pun problema că de fapt ar trebui să amelioreze situaţia şi a învăţământului în general, a elevilor, a şcolii, dar şi a profesorilor, pentru ca fiecare să trăiască în mod independent şi decent, cum era în perioada interbelică, când nu se pomenea ca un profesor universitar să facă meditaţii pentru bunul motiv că salariul lui îi ajungea să se ducă cu familia lui o lună în vacanţă în străinătate, să lase bani la servitori pentru cheltuieli curente şi să facă aprovizionarea de iarnă. Or, acum, ca un profesor universitar să poată să plece în străinătate trebuie să strângă salariul pe un an de zile. Şi exact aici se găsesc ei să facă economie. Cred că este o chestiune care ţine de decenţa lucrurilor, care lipseşte.

Material apărut în “Curierul Naţional”, paginile 1 şi 9, din 29 noiembrie 1999. Materialul mai cuprinde fotografia profesorului Ioan Scurtu şi un facsimil din circularea MEN trimisă profesorilor de istorie din ţară şi semnată de secretarul de stat Mircea Corneliu Fronescu. Deşi nu se referă explicit la Revoluţia din 1989 şi felul în care se prezintă ea în manualele şcolare, materialul de faţă arată care era starea de spirit la finele secolului XX cu privire la învăţământ în general şi la istorie în special – pentru a nu mai vorbi de Revoluţia Română căreia i se datorează toate schimbările, inclusiv editarea manualelor alternative.

VII

Nu s-a stabilit când se vor face modificările majore, însă până atuncisemergepevarianta“perierii”materiei.DacălaclasaaV-aşiaVI-as-auscoscapitoleîntregi, legatedeevoluţiauneltelorsauaceramiciişideviaţacotidianăînorientulantic, eleviidinaVIII-a sevor lua încontinuarecumâiniledecap.Manualelelorconţininformaţiicepleacădelacivilizaţiilepreistorice,cunoţiuniprecum“legatusaugusti”,“dava”sau“sincretismreligios”,şipânălaevenimenteledinzilelenoastre.

Dascăliiînbănci

La vremuri noi e nevoie ca şi profesorii să-şi adapteze stilul de predare: să nu mai insiste pe înmagazinarea de date, să fie capabili să facă lecţii interactive, să stimuleze elevii spre dezbatere. Zilele acestea, inspectorii de specialitate din toată ţara s-au întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi au dezbătut noile programe. În perioada următoare ei vor instrui profesorii privind sursele pe care să le folosească în predare a materiei, metodele de expunere şi chiar modalităţile de a aranja elevii în clasă în funcţie de stilul de predare.

MIHAIL ANDREESCU

156

“Profesorii au nevoie de o pregătire serioasă, pentru că se confruntă cu altceva decât au învăţat ei în facultate. Majoritatea folosesc în continuare sistemul expunerii clasice, de unde elevii nu rămân cu mult”, spune Palade.

“CodulluiDaVinci”,înmanual

Unul dintre capitolele nou introduse în manualele de clasa a XI-a este cel referitor la religie şi modernitate. Elevii învaţă despre fundamentalismul islamic şi controversele din lumea creştină, iar unul dintre manuale reproduce un articol de ziar despre cartea şi filmul “Codul lui Da Vinci”. De asemenea, apar informaţii despre înfiinţarea Europei Libere, “singura sursă obiectivă de informare în perioada comunistă.” La capitolul “Familia. Locul şi rolul femeii” se vorbeşte despre criza prin care trece familia tradiţională, ca o “consecinţă a creşterii dezumanizării vieţii în cadrul societăţii postindustriale”. Şi publicitatea apare în noile manuale de istorie, una dintre cărţi tratând-o în termeni de manipulare. “Ia naştere o furie a cumpărăturilor; oamenii le fac nu pentru că ar avea nevoie de aşa ceva, ci doar de plăcerea de a parcurge magazinele uriaşe, luminate şi decorate luxuriant şi de a fi integraţi în grupurile încărcate de pachete”. Pentru nota zece la istorie nu contează câţi ani de domnie ai reţinut, ci cât de pertinente îţi sunt argumentele într-o dezbatere. Materialul exprimă în bună măsură punctul de vedere al Ministerului şi de ce nu se vor face modificări.

Material apărut în “Evenimentul Zilei” din 19 septembrie 2006 şi înserat în portalul educaţional SEI – SISTEM EDUCAŢIONAL INFORMATIZAT.Ministerul Educaţiei şi Cercetării: http://portal.edu.ro/index.php/articles/mediacover/4444 http://portal.edu.ro/index.php/articles/mediac

.

VIII1989–fărăsacrificiimărunte

de Radu ŢUŢUIANU

Manualele de istorie apărute în anul 2000 au reprezentat un pas înainte pentru învăţământul închinat jumătate de secol tiparului comunist. Noile cărţi şcolare au tratat diferit acelaşi eveniment – Decembrie ‘89 şi au rămas an de an în urma cercetărilor recente. Pe vremea când regimul comunist cădea în România, liceenii de azi nu ştiau nici să citească, nici să înţeleagă semnificaţia “revoluţiei”. Pentru cine nu a fost martor al acelor zile, manifestaţiile tele vizate din Piaţa Universităţii sau primele proteste de la Timişoara intra în categoria “istoriei” alături de Adunarea de la Islaz sau Marea Unire de la Alba Iulia.


157

Dacă înainte de ‘89, elevii şi profesorii studiau Istoria pe un manual unic, 10 ani mai târziu, o dată cu “reforma lui Marga”, clasele IX-XII au primit o programă de istorie schimbată, laolaltă cu manualele alternative. Printre aspectele slab prezentate în manualele alternative se numără “pastorul maghiar”, “miste rioşii terorişti” şi “comuniştii reformişti”. Doar două manuale pomenesc de Laszlo Tokes, menţionând că “ la Timişoara, protestul câtorva sute de credincioşi reformaţi s-a transformat într-un protest faţă de autorităţile comuniste”. Teroriştii apar în paginile a trei manuale, purtând titlul de “misterioşii” sau “di versioniştii”. Un singur manual specifică originea “revoluţionarilor” ajunşi la putere, numindu-i negru pe alb: “foştii comunişti reformişti”. În celelalte cărţi alternative, eşalonul doi poartă doar nume proprii - Ion Iliescu, Silviu Brucan. Programele educaţionale europene sugerează României să aplice şi la nivelul istoriei naţionale principiul multiperspectivităţii. Elevii ar trebui să înveţe despre contextul extern ce a condiţionat evenimentele interne de la Timişoara şi de la Bucureşti. Din cele patru manuale puse la dispoziţia şcolilor, trei fac referire la “schimbarea raportului pe plan mondial”, “politica de relaxare a comunismului, adoptată în Uniunea Sovietică de Mihail Gorbaciov” şi “încercările de desprindere din blocul sovietic al Ungariei, Cehoslovaciei şi Poloniei”. Însă toţi autorii au uitat de evenimentele ce ţineau de contextul intern. Morţii şi răniţii de la Cluj sau Sibiu nu apar în manuale; de asemenea, revolta eşuată de la Iaşi nu figurează la nici un autor.

Material apărut în “Opinia studenţească” din 18/12/2006 şi postat pe sit-ul: http://www.opiniastudenţească.ro/index.php?=340 Materialul face referiri directe la Revoluţia Română din decembrie 1989 şi la modul în care aceasta este reflectată în manuale.

IX

ManualeledeistorieşiromânăverificatedeParlamentRevistapresei

Având în vedere că pe marginea unora dintre manualele de istorie şi limba şi literatura română s-au iscat ceva controverse în ultimele zile, Comisia de Învăţământ a Camerei Deputraţilor a solicitat să analizeze toate manualele alternative. Este vorba de cele de istorie şi română de la clasa a V-a până la a XII-a, care vor fi trimise de către Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor (CNEDM) la Parlament. Şi cum s-au purtat multe discuţii, unele exagerate, CNEDM a fost obligat să se autosesizeze şi a decis analizarea manualelor incriminate de către o comisie de experţi. În funcţie de concluzii se va lua o decizie finală, care poate include trei variante – scoaterea din uz a manualelor respective, revizuirea capitolelor în cauză sau clarificarea

MIHAIL ANDREESCU

158

subiectelor care au făcut “valuri” şi stabilirea unei soluţii foarte clare privind modul în care se va face abordarea în viitor a programelor şcolare de către autorii de manuale. Oricum, la modul în care s-a pus problema şi unii ziarişti au tranşat subiectul, mai ales că şi prin parlament s-au mai auzit voci care să se întrebe de ce atâtea manuale, după zece ani nu este exclus să revenim la manualul unic. Şi poate chiar la a dicta cineva cum şi ce trebuie scris într-un manual. Ceea ce, din punctul de vedere al informaţiilor, nu poate fi o variantă foarte potrivită, varietatea abordării programei şcolare fiind totuşi un câştig pentru elevi şi, totodată, pentru profesori.

“Nutrebuiesămoarăunomcasăputemvorbideelînmanual” “Din păcate este încă teama de a aduce istoria la zi, în care să fie vorba şi de oameni vii. Dar tocmai aceasta este libertatea autorilor, când abordează o temă, să vină cu exemplele care li se par mai potrivite. Pentru ca elevii să citească şi mai mult despre subiectul respectiv, în unele manuale sunt chiar făcute trimiteri către anumite site-uri pe Internet. Tocmai pentru ca elevii să afle mai multe amănunte. Nu trebuie să moară un om ca să se poată vorbi de el în istorie, deci să fie demn să intre într-un manual de istorie. Revenind, deşi poate că nu ar trebui ca după o emisiune de televiziune să facem anchetă, am început să reanalizăm toate aspectele sesizate. Le vom revedea, ne vom uita din nou la conţinutul manualelor şi programelor şi, în funcţie de ceea ce găsim, o să facem Ministerului Educaţiei şi Cercetării mai multe propuneri. Avem în vedere scoaterea manualelor respective, revizuirea lor sau clarificarea exactă a acestui subiect şi păstrarea manualelor în cauză. Trebuie să subliniez că tot timpul, atunci când s-au adus acuze unui manual, mai exact a modului în care a văzut autorul să abordeze un subiect, s-au făcut precizări doar legate de conţinut, nu şi de programă şi abilităţile pe care trebuie să le dobândească elevul. Ceea ce, personal, nu mi se pare foarte corect. Anume să scoţi ceva din context şi să-l prezinţi separat”, subliniază dl Marius Chişu, preşedintele CNEDM.

Evaluarea,dupăşasecriteriimari

Pentru a ajunge la elevi pe bancă, manualele alternative trec printr-un proces destul de amplu de evaluare. De la câteva zeci de manuscrise pentru o disciplină, în finakl rămân doar 5-6, care ajung apoi să fie tipărite şi dintre toate manualele alternative profesorul decide pe care să-l studieze la clasa respectivă. După ce se trece de prima etapă, care înseamnă că manualul să respecte programa şi să îndeplinească criteriul nondiscriminatoriu (să nu apară conflicte de rasă, de exemplu) se intră la evalua rea propriu-zisă, care presupune şase criterii mari, cu pondere diferită: *conţinut ştiinţific; *metoda pedagogică; * ilustraţii; * tehnoredactare; * nivelul limbajului; * originalitatea autorului.


159

ImagineaRomânieiînpresainternaţionalădupă1989

Unul dintre capitolele manualului de istorie pentru clasa a XI-a are ca temă şi Imaginea României în presa internaţională după anul 1989. Printre exemplele alese de unii autori se regăsesc şi cele referitoare la ministrul Monica Macovei şi, totodată, problematica ţiganilor, care a indignat o parte din presă, considerând că sunt total nepotrivite. Ceea ce nu este chiar exact, având în vedere că autorii nu şi-au exprimat nici o părere personală, ci doar au citat articole din presa internaţională, imagine pozitivă sau negativă. Practic, despre Monica Macovei se vorbeşte într-un articol din 17 mai 2006 al ziarului german “Berliner Zeitung”, cum se poate vedea şi în facsimilul 1 şi care a fost preluat la pagina 25 în manualul de istorie clasa a XI, Editura Sigma, şi a fost ştire pozitivă despre România. În schimb, la imaginea negativă a ţării noastre văzută în presa străină s-au citat câteva articole referitoare la ţigani, vezi facsimilul 2, completate de problemele cu care s-a confruntat România, anum e copiii din orfelinate, corupţia, baronii locali, tendinţa de feudalizare a ţării, celebra exorcizare care s-a lăsat cu moartea călugăriţei Irina Cornici, cerşetorii şi bolnavii de SIDA etc. Autorii au făcut o trecere în revistă a unor exemple, lăsând profesorii de specialitate să detaliez e subiectele şi să solicite elevilor intervenţii şi comentarii. Practic, se vorbeşte şi de bine şi de rău despre România, care trebuie văzută aşa cum este, fără a ascunde gunoiul sub preş. De fapt, o istorie merge până în zilele noastre şi într-o abordare puţin schimbată, nu doar presărată de războaiele şi bătăliile din trecut. CodulluiDaVinci,oaltăpreluaredinpresă

Nici Codul lui Da Vinci, romanul poliţist ficţiune al scriitorului Dan Brown, nu a apărut întâmplător, fiind, de asemenea, un studiu de caz la tema Religia în lum ea contemporană, religia şi fundamentalismul religios, deci controverse şi contestări pe marginea religiei în zilele noastre. Şi în acest caz, autorul manualului de Istorie, clasa a XI-a, Editura Corint, înserează un articol din Jurnalul Naţional, mai 2006 (a se vedea facsimilul 3). De altfel, nimic deosebit, având în vedere că la vremea respectivă, când a apărut cartea, urmată apoi de film, toată lumea făcea comentarii pe marginea aşa-zisului cod al lui Da Vinci. Cu alte cuvinte, nimic anormal ca la clasă să se discute subiecte care au făcut vâlvă şi care se pliau perfect pe tema respectivă. Evaluatorul,faţăînfaţăcuautorul.

“Nu am vrut să fie autori fixaţi pe un anumit partid şi din manuale se vede clar că nu am avut istorici – autori de manuale partizani. Să zicem că un autor nu ar trebui să dea nume. Dar atunci ar însemna că ar trebui să-i dictăm ce să scrie şi nu ar mai fi maniere diferite de abordare şi ne-am întoarce la manualul unic.

MIHAIL ANDREESCU

160

În viitor, intenţia mea este chiar să-i aduc pe evaluatori să stea faţă în faţă cu autorii şi să discut e concret pe tema unui anumit subiect. Mai trebuie subliniat că o parte dintre autorii de manuale de astăzi sunt foşti evaluatori, deci aceştia ştiu foarte bine cum trebuie făcut un manual şi cum se face evaluarea”, a conchis preşedintele CNEDM.

Material apărut în “România Liberă”, din 25 ianuarie 2007, nu este precizat autorul, postat pe portalul SEI:Sistem Educaţional Informatizat: http://portal.edu.ro/index.php/articles/4825 Ca şi în cazul anchetei anterioare lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să tragă ce concluzii doreşte privin manualele alternative. Chiar dacă nu se referă strict la revoluţie lecţiile din manualele alternative sunt o dovadă a felului în care unii autori înţeleg să trateze istoria în general şi pe cea naţională în special

X

Liceeniiînvaţădomnitoriiromâniprezentaţiîn5paginişizodiaculpersonajelordinPatulluiProcust

de Elena LARION

“Greva profesorilor din 2005”, “Tigrii asiatici şi America Latină”, “România are cea mai mare minoritate ţigănească din Europa”, Monica Macovei, ministrul Justiţiei, “un noroc pentru România, chiar dacă, cu siguranţă, unii politicieni nu văd situaţia în acest fel”, Renate Webwr, la fel de importantă ca I.C.Brătianu şi Take Ionescu, disidenţii Revoluţiei din 1989 prezentaţi pe 11 pagini, în timp ce domnitorii români sunt înghesuiţi pe doar 5 pagini. Toate aceste minunăţii şi multe altele sunt prezentate în manualele pentru clasele a XI-a şi a XII-a ale editurilor Sigma, Corint şi All. Manuale aprobate de către organismele MEC în cunoştinţă de cauză. Aplicarea de măşti la intervale regulate. Nici în manualele de română situaţia nu este mai îmbucurătoare. Elevii de clasa a IX-a trebuie să-l studieze pe Ovidiu Verdeş, autor de literatură porno- grafică, şi să facă studiu de caz despre “Dragostea imposibilă a Nicolei Kidman”, articol preluat din revista TV Mania, în manualele editurilor Liceu şi Corint. La clasele a XI-a şi a XII-a, elevii trebuie să înţeleagă că Mircea Cărtărescu este mai important decât Lucian Blaga şi Ştefan Augustin Doinaş, de vreme ce, în manualul Editurii Sigma, poetului i se dedică 3 pagini, lui Blaga şi Doinaş fiindu-le rezer- vate doar o jumătate de pagină, împreună. Nici autorii manualului de clasa a XI-a, de Limba şi literatura română, de la Editura Corint, nu se lasă mai prejos. Ei s-au transformat în Neti Sandu şi cer elevilor, într-un exerciţiu, “să stabilească cărei zodii îi aparţin Fred Vasilescu, doamna T. Ladima şi Emilia”, conform unui zodiac în toată regula, de o pagină. Haosul din manuale porneşte de la Consiliul Naţional pentru Curriculum, “care alcătuieşte programe şcolare greşite”, după cum apreciază Olguţa Vasilescu, preşedinta Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor.


161

În ultima săptămână, la sesizările profesorilor, Olguţa Vasilescu a descoperit zeci de nereguli în manuale. “Aştept ca Ministerul Educaţiei să se sesizeze în această privinţă, pentru că este inadmisibil ca elevii să înveţe asemenea aberaţii. Cel mai bine ar fi ca manualele să fie scoase de pe piaţă!”, a declarat preşedinta comisiei. Ea s-a declarat uimită când a auzit-o pe Firuţa Tacea, directorul Consiliului Naţional pentru Curriculum, în cadrul unei emisiuni televizate, spunând că: “Manualele sunt orientative. Elevii nu sunt obligaţi să înveţe din ele. Ei pot folosi alte surse de informare”. Dacă totuşi manualele nu erau bune, atunci de ce au fost aprobate de Consiliul Naţional de Evaluare şi Difuzare a Manualelor? Ministerul nu ştie încă, dar va afla. “Dintotdeauna s-au mai strecurat mici greşeli ăn manuale. În două săptămâni, voi avea un raport în care vreau să mi se spună când s-au produs greşelile: la redactare, la editare sau la evaluarea de către experţii Consiliului Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor. Nu înţeleg cum s-a întâmplat aşa ceva pentru că manualele trec prin mai multe mâini până ajung în clase. De anul viitor, vor fi elaborate manuale după programe şcolare modificate”, a spus Dumitru Matei, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar. Manualele de istorie şi de română după care învaţă, în acest moment, sute de mii de liceeni, nu vor fi retrase de pe piaţă, după cum a spus secretarul de stat Dumitru Matei. Până anul viitor, va ră- mâne la latitudinea profesorilor şi a elevilor dacă se va studia la ora de istorie Imnul Golanilor, Noile tehnologii şi timpul liber sau O armă redutabilă: tancul.

Material apărut în ziarul “Gândul”,din 23 ianuarie 2007 şi pus pe Internet: http://www.gandul.info/articol�27648/liceenii�invata�domnitorii�r..., din 19.04.2007.

XI

Manualelealternativelafeldeproastecaşipânăacum

de Cornelia POPESCU Au fost înregistrate la Camera Deputaţilor semnale din partea cadrelor didactice, potrivit cărora manualele pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a de Istorie, precum şi de Limba şi literatura română conţin informaţii inadecvate, derizorii. Unele conţin chiar fragmente, pasaje cu evidentă încărcătură politică, neobservată, poate chiar acceptată de evaluatori, fragmente pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării de la începutul anului şcolar şi până acum nu le-a contestat public. Erorile conţinute de unele manuale alternative pot fi corectate anual. În acest context, conţinutul manualelor alternative, cunoscut subiect de dispută, s-a dezbătut, ieri, timp de câteva ore bune în cadrul unui seminar organizat de Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor. Dumitru Matei, secretarul de stat

MIHAIL ANDREESCU

162

pentru învăţământul preuniversitar spunea că dacă ar fi să discutăm despre calitatea lor, de la cel care concepe, gândeşte şi scrie un manual până când manualul ajunge pe banca elevului, se pot strecura erori. “Aceste erori normal ar trebui corectate annual, o erată, iar anul următor editurile să aducă îmbunătăţiri şi corectarea acestor manuale”. Până pe 16 martie, cele două comisii de profesori care analizează conţinutul manualelor alternative vor prezenta concluziile ministerului de resort. Hărdău, marele absent. În absenţa ministrului Mihail Hărdău, Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor, a organizat într-o prezenţă rahitică în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Curriculum, la Şcoala Superioară Comercială “Nicolae Kretzulescu”, o nouă ediţia a Seminarului naţional pentru calitatea manualelor şcolare. Principala temă dezbătută a vizat conformitatea manualului cu programa şcolară, condiţie a asigurării calităţii manualelor şcolare. La seminar a participat în calitate de reprezentant al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, directorul general Liliana Preoteasa. În discursul său aceasta a ocolit discret problemele clare cu care se confruntă ministerul în acest moment la nivelul elaborării manualelor alternative. S-a rezumat la a spune că manualul nu este obligatoriu în şcoală ci programa şcolară este indispensabilă. Pe de altă parte, în viziunea acesteia, manualul este un auxiliar curricular. În ultimă instanţă, Preoteasa a surprins asistenţa din sală spunând cu seninătate că manualele au avut un parcurs ascendent şi nu pot fi comparate cu cele dinainte de 1989 şi cele din 1990. Asta este adevărat şi pentru simplul motiv că la acel moment erau alte personaje istorice în viaţă altele decât sunt în aceste vremuri contemporane. Reprezentantul MedC şi-a amintit cum o dezbatere la fel de încrâncenată pe seama manualelor de istorie, a avut loc şi în urmă cu opt ani. Liliana Preoteasa a recunoscut că toate aceste aspecte au o puternică încărcătură politică. Nu în ultimă instanţă, directorul general din cadrul MedC a ţinut să afirme că manualele au o calitate fluctuantă şi pentru că opinia personală a autorului este prea pregnantă.

Material apărut în ziarul “Curentul”, Serie nouă, anul XI(2007),Nr.38 (3711), marţi, 20 februarie şi plasat pe Internet sub parola: http://www.curentul.ro/curentul.php?numar=2007022&art=50577 , printat la 19.04.2007.

XII

Scandalulmanualeloralternativereîncepe

de VRÂNCEANU-FIREA Cum raftul cu probleme al Ministerului Educaţiei şi Cercetării nu se prăfuieşte niciodată, iată că scandalul manualelor alternative reîncepe cu elemente noi şi, deopotrivă, cu elemente şocante, greu de susţinut. După comentariile răutăcioase ale deputatei


163

PRM, Codruţa Vasilescu, despre manualele alternative, cineva se aruncă-n baltă să scoată piatra. Nu-i vorba, aşa cum vă aşteptaţi, despre unguri mustăcioşi care vor să ne răpească Ardealul şi nici de rromi care fură butelii. Pur şi simplu, discursul în flăcărat al peremist-ei era îndreptat împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, înaintea moţiunii de cenzură încheiată cu fîîîsul cunoscut. Precum o ţeapă într-o anvelopă. Un comunicat al MedC anunţă sec că “... prin Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor (CNEDM), a propue retragerea de la retipărire a câtorva manuale, din cauza calităţii conţinutului acestora”. Manualele aflate în suferinţă, în opinia CNEDM, sunt cele de Istorie de clasa a XI-a, de la Editurile Sigma şi Corint, precum şi manualul de Limba şi Literatura Română, clasa a IX-a, Editura Rosetti. Nimic despre problemele de calitate ale manuale lor. Probleme de tipar sau de conţinut?! Ceaţă, nimeni nu ştie! Suntem nevoiţi să menţionăm că aceste manuale au fost şi sunt bază de studiu pentru zeci de mii de elevi, în anul şcolar 2006-2007. Prin investigaţiile noastre aflăm că CNEDM îşi are sălaşul undeva în spaţiul ocupat de colegiul “Creţulescu”, ba facem rost şi de numărul de telefon al directorului Marius Chişu. Sunăm! Ni se răspunde: “...îmi pare rău, instituţia a fost desfiinţată. Eu nu pot să vă dau nicio informaţie – ne mai spune domnul Chişu, perceptibil speriat. Vorbiţi cu doamna consilier al ministrului, Oana Badea”. Sunăm pe telefonul de serviciu al doamnei consilier, plătit din banii ministerului. Nimic. Probabil că doamna consilier era ocupată. Sărea peste bănci, prin şcoli, cu braţul plin de manuale interzise. Printr-o Hotărâre de Guvern, din 7 martie a.c., pârdalnicul centru naţional a fost desfiinţat, iar în locul lui apare altă invenţie – Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar. Şic, nu?Ceva mai cu doi de “r”. Numai că, şi această instituţie există doar pe hârtie. Restul, cu tot cu specialişti, nimeni nu ştie... La Editura Sigma, instituţie cu experienţă în editarea manualelor şcolare, l-am întâlnit pe directorul editurii, domnul Boris Singer, doctor în matematică. Şi editorul este nelămurit de situaţia prezentată de minister: “deocamdată nu am primit nici un document oficial din partea ministerului. Eu cred că, odată cu acest anunţ, trebuie să primim şi o explicaţie. Ceva care să ne spună ce se întâmplă. Trebuie să schimbăm manualul, capitole din el sau num ai pasaje. Deocamdată, nu ştiu ce să spun!...”.Un profesor venit să cumpere ceva cărţi de la librăria editurii, mă lămureşte: “Păi, nu ştii ce vrea Codruţa de la PRM?”, “Nu ştiu, mint!”, vrea să o scoată pe Monica Macovei din Istoria de.-a XI-a ...”. Într-adevăr, Monica Macovei apare în manualul Editurii Sigma, deocamdată Ministrul Justiţiei trebuie scos din istorie, chiar şi din cea de clasa a XI-a... În programa şcolară, la istorie pentru clasa a XI-a, la capitolul “Europa şi lumea”, apare ca subiect obligatoriu de tratat “Imaginea României în presa internaţională, după anul 1989 – studiu de caz”. Manualul Editurii Sigma tratează la acest punct un extras din presa germană, un articol despre România. “Berliner Zeitung”, nr. 114/17 mai 2006, titrează: “Monica Macovei este un noroc pentru România – chiar dacă, cu siguranţă, unii politicieni nu văd situaţia în acest fel (...) România se află într-o situaţie de incertitudine. Această im- presie care s-a schimbat, cu puţin înainte de decizia definitivă, se datorează în mare parte ministrului de Justiţie de la Bucureşti, Macovei”.

MIHAIL ANDREESCU

164

La manualul de istorie al Editurii Corint, domnul Cristian Greşeanu ne dă o explicaţie: “Probabil au fost deranjaţi de pasaje reproduse de noi, din presa americană, despre apariţia minerilor lui Cozma, chemaţi de Ion Iliescu, în 1990. Altceva nu văd ce să fie. Nici noi nu am primit vreo adresă de la minister. Aşa ar fi fost civilizat, nu să aflăm de la dumneavoastră, dela ziarişti”. Totul pare ca-ntr-un banc prost, cu Mao şi “revoluţia culturală”. Dar mai bine vă las pe dumneavoastră să comentaţi, stimaţi cititori. Altfel, o să aflu că mama vinde gladiole, iar tata e trădător de patrie şi neam...

Materialul a apărut în revista “Atac”,din 31 martie 2007,rubrica “Dezvăluiri” şi postat pe Internet sub parola: http://www.atac-online.ro/dezvaluiri�29/scandalul-manualelor-altern...Preluat de pe Internet la 19.04.2007.

XIIIRealitatea–creatăînfabricilemedia

de Maria FLORICICA

Aşa cum milenii de-a rândul “istoria au scris-o învingătorii” iată că în prezent... prezentul este creat de mass media. Actualizând puţin, istoria nu o scriu neapărat învingătorii, ci cei care ajung primii la manualele de istorie.

Miza este mare în ambele situaţii. În primul caz, cel al istoriei, trecutul este cel pe care se bazează orice prezent. Opţiunile, fie ele individuale sau colective, sunt marcate de evenimentele trecute. Oricărui om, pasionat cât de puţin de istorie, îi este imposibil să nu remarce că această istorie, cea scrsă şi făcută publică, s-a schimbat de-a lungul secolelor, pentru a sprijini interesele unui anumit prezent, fie că acesta s-a numit Hitler, sau Stalin, Napoleon sau Ceauşescu. Cum am fost într-o vreme pasionată de istorie, mi-a fost şi mie imposibil să nu remarc cum, manualele de după 1989, se schimbau de la an la an.

Dispăreau capitole, unele fapte erau interpretate altfel... şi tot aşa. Astăzi însă, manualele de istorie se ocupă cu “cosmetizarea” trecutului iar unele mass media cu “fabricarea” prezentului. Este clar că, în cazul unui simplu cetăţean, nu toate datele furnizate de unele media, pot fi verificate. Spre exemplu nici eu nici dumneavoastră nu putem verifica dacă a existat sau nu retragerea aureliană, dacă Hitler s-a sinucis sau nu şi, nici dacă revoluţia din 89 a fost o revoluţie. Nu avem mijloacele necesare. Cei mai mulţi dintre noi nu putem ştii nici măcar ce s-a întâmplat cu adevărat în mai recentul scandal al bileţelelor. Dacă continuăm în acelaşi registru, a la “teoria conspiraţiei”, pot afirma, ca simplu cetă- ţean, că de fapt, eu nu ştiu decât ceea ce vor ei ca eu să ştiu. Dar iată că există şi informaţii “verificabi-le”. La Azuga s-a încheiat sezonul de schi. Ei bine, nu, nu s-a încheiat. Greşeală a reporterului sau interes al trustului... nu se ştie. Ce se ştie însă este că informaţia a fost una falsă. Şi nu este prima de acest gen. Ani de-a rândul am urmărit ştirile meteo şi am văzut cum, spre exemplu, la Sinaia se anunţa


165

“schiul imposibil” din cauza vântului puternic. Ieşeam din casă, urcam pe pârtie, sus, în Valea Dorului, şi surpriză, vremea era superbă. Nu adia nici un vînticel, cerul era senin şi zăpada era mare. De câte ori s-a întâmplat asta, în cazul Sinaiei sau în cazul altor staţiuni? De multe ori. De câte ori se întâmplî asta în cazul unor probleme mai importante, cum ar fi integrarea, curentul electric sau scumpirea gazelor? Cine ştie? Eu nu ştiu. Dar poate ştiu cei care fac prezentul. Şi trecutul.

Editorial apărut în săptămânalul “Weekender.ro.Săptămânal cu tine”, anul I, nr.11,di n 13 aprilie 2007lasat pe Internet cu parola:http://www.weekwnder.ro/articol.php?id�perioada=5&&id�cat=1& Materialul este extrem de interesant şi invită la reflecţie asupra corectitudinii surselor şi a naturii informaţiilor, asupra intocsicărilor făcut prin intermediul mass media ori prin alte mijloace. De aici nevoia de verificare atentă a oricăror informaţii. Unele exemple ca acela cu “retragerea aureliană” nu sunt tcmai potrivite, dar ideile lansate de materialul de faţă merită atenţie.

XIV

RevoluţiaRomână,exempludemanipulare

de Mirona HRIŢCU “Cuvântul Timişoara a devenit sinonim cu manipularea prin presă”,noteazăediţiaonlineacotidianului“TheGuardian”. Informaţiile apărute în presa mondială privind reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor de vine- rea trecută din localitatea uzbekă Andijan sunt puse la îndoială într-un editorial publicat ieri în eiţia online a ziarului “The Guardian” Aplecând-se asupra unor astfel de relatări, publicaţia britanică îşi exprimă scepticismul privind exactitatea informaţiilor care ajung la public. “Analiştii au preluat afirmaţiile unor martori oculari, potrivit cărora unii oameni au fost fierţi de vii”, exemplifică redactorul, întrebându-se totodată dacă “susţi nerea manifestată de unii analişti faţă de cele mai recente “mişcări populare” din fostul stat sovietic” este naivă sau, din contra, vrea să impună, prin relatări violente, de impact, un anumit punct de vedere. Mai mult, el descoperă un model repetitiv în toate relatările de acest tip, găsind elocvent exemplul Timişoarei revoluţionare. “Informaţiile despre reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor din Andijan par să respecte un tipar al manipulării prin presă, aşa cum a fost cazul Timişoarei în evenimentele din 1989, din România”, remarca autorul articolului din “The Guardian”, adăugând că “în Franţa şi, probabil în Marea Britanie, cuvântul “Timişoara” a devenit sinonim cu manipularea prin presă” Exagerările din decembrie 1989. Publicaţia aminteşte că în Timişoara, înainte de răsturnarea de la putere a regimului lui Nicolae Ceauşescu, “primele informaţii

MIHAIL ANDREESCU

166

despre evenimentele din decembrie 1989 anunţau 3.000-4.000 de morţi, iar numărul presupuselor victime a ajuns rapid la 12.000-70.000.Doar după schimbarea regimului s-a aflat că în ciocnirile din Timişoara au fost ucise mai puţin de 200 de persoane”.

Material apărut în ziarul “Cotidianul”, din 20 mai 2005 şi plasat pe Internet, cu parola: Revolutia romana, exemplu de manipulare – stiri Social - 9AM http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/11101/Revolutia-roman... Materialul este util pentru a vedea că multe din documentele şi afirmaţiile, chiar oficiale, din 1989 au fost false, inducând în eroare opinia publică din ţară şi din străinătate. De aceea, asemenea documente, indiferent de instituţia care le-a produs, trebuiesc privite cu suspiciune şi nu pot fi considerate veridice fără o critică serioasă. Multe din aceste afirmaţii au fostînserate şi în manualele şcolare, stârnind confuzii în rândurile elevilor şi ale profesorilor, cu privire la Revoluţia Română din 1989.

XV

Sinteze.Comunismulpeneînţelesulcopiilor de Alexandra BĂDICIOIU

Tinerii cehi au lacune mari în ceea ce priveşte perioada comunistă, conform unui raport realizat de inspectorii şcolari. Amnezie pe care o întâlnim în aproape toate ţările postcomuniaste. Specialiştii dau vina pe manualele de istorie. Organizaţia umanitară “People in Need” a vizitat mai multe şcoli din Cehia şi a ajuns la concluzia că tinerii au noţiuni foarte vagi despre ceea ce înseamnă “înainte de 1989”. Nici noile generaţii din România nu sunt mai informate la acest capitol. Pentru că, după 15 ani, regimul comunist nu încape încă în manualele de istorie. Fabrici şiuzine. Ororile ultimei jumătăţi de secol nu puteau să îşi găsească locul alături de voievozii viteji, strămoşii harnici şi poporul născut creştin. Şi nici nu şi-au găsit, până în 1998, când au fost introduse manualele alternative, după o pauză de 50 de ani. “Se acordă loc puţin comunismului în manuale, fără să fie punctate exact viciile lui. Aşa se face că astăzi copiii nu mai ştiu nici măcar cine a fost Ceauşescu. Iar despre decembrie 1989 ştiu că a fost o revoluţie, dar ce a însemnat ea nu mai au habar”, spune Ruxandra Cesereanu, autorul mai multor studii despre comunism. Istoricul Marius Oprea crede că aceste probleme sunt cauzate de lipsa de voinţă politică în a condamna comunismul. “Am fost enervat să văd că există manuale în care Securitatea nici măcar nu este menţionată. În acelaşi timp, apare că “s-au făcut nişte greşeli”. Cam atât. În rest, e vorba de hidrocentrale”, povesteşte Oprea. Manualedincatifea. În primii ani de după revoluţie, manualele de istorie au preferat să păstreze tăcere asupra istoriei recente. Regimul era definit ca “o puternică presiune internaţională, care a durat 50 de ani, împotriva intereselor româneşti” şi de


167

care a beneficiat un “clan care reitera practicile absolutismului monarhic”. Abuzurile comuniste erau denumite “măsuri antidemocratice”. PCR, dictaturile lui Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu ocupau o pagină, iar revoluţia era înghesuită într-un singur paragraf. În perspectiva acestor manuale, momentul 1989 a dus la “ieşirea din scenă a marionetelor”, pentru ca România “să revină pe marile itinerarii ale istoriei, în direcţia democraţiei şi progresului”. Schimbareîndozemici.Lucian Boia crede că, începând cu 1998, prezentarea comunismului în manuale este din ce în ce mai satisfăcătoare. Acestea au alocat mai multe pagini pentru colectivizarea forţată, gulagul românesc, represiunea politică, disidenţii intelectuali, Securitatea, torturile din închisori, canalul Dunăre-Marea Neagră sau formele de rezistenţă anticomunistă. De asemenea, apare cronologia lui decembrie 1989, se punctează dezinformările apărute în presă, zvonu- rile şi psihozele, se aminteşte despre venirea minerilor şi demisia lui Roman, despre Proclamaţia de la Timişoara, Piaţa Universităţii şi monopolizarea mass-mediei. Ovidiu Pecican consideră însă că istoria este tratată cu mănuşi iliesciene şi în prezent. “I se fac tot felul de operaţii de cosmetizare. Toată cerce tarea din ultimii 15 ani, cu elucidările pe care le-a adus, este mai mult ignorată decât utilizată. Iar atunci când e folosită se face în mod defectuos. Istoria este întoarsă: eroii nu mai sunt ilegalişti, în cel mai bun caz sunt ceilalţi. De multe ori modificarea priveşte doar netezirea asperităţilor, adică: se scot ilegaliştii şi nu se pune mare lucru în loc. Viziunea asupra istoriei se prezintă mereu maniheist, în alb şi negru. E adevărat că în general copiii nu pot distinge foarte bine toate nuanţele, dar nici o simplificare exagerată nu este potrivită. Oamenii vor schimbare, dar cu linguriţa”, susţine istoricul. Fosile vii. Istoricii constituie un alt filtru pentru apariţia comunismului în manuale. În opinia lui Marius Oprea, aceştia sunt tributari regimului în care au fost educaţi. “Specialiştii în istorie contemporană, înainte de 1989, scriau, de fapt, despre rapoartele lui Ceauşescu. Totul era plin doar de lozinci. Atât timp cât sistemul promovează fosile vii, e greu de discutat despre o schimbare în acest domeniu”, spune Oprea. Lucian Boia, în schimb, nu se declara pesimist. “Nu cred că trebuie să ne temem aşa de mult de o revenire a comunismului. Mortul de la groapă nu se mai întoarce”, spune Boia.

Materialul a apărut în ziarul “Cotidianul”, nu se precizează data, şi a fost plasat pe Internet cu parola: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=44&art=5653&cHash=8648... .După conţinutul materialului apreciem că acesta a apărut în perioada decembrie 2005 – ianuarie 2006, deoarece se vorbeşte despre procesul comunismului, iar “Comisia Tismăneanu” şi-a început lucrul în martie 2006. Materialul arată cum se poate politiza istoria şi cum se manipulează evenimentele, procesele şi fenomenele istorice în funcţie de interesele regimului politic sau de partid.

MIHAIL ANDREESCU

168

XVI

CătreMinisterulEducaţieişiCercetării. DomnuluiMinistru CristianAdomniţei StimateDomnuleMinistru, În istoria fiecărui popor survin momente care schimbă profund regimul politic şi societatea, intrate într-un blocaj ireversibil, sub presiunea unor factori care le afectează evoluţia. Este cazul României din Decembrie 1989, în urma căreia România a redevenit, după o lungă perioadă marcată de izolare şi dictatură, o ţară democratică, suverană şi liberă. Schimbările radicale din fostele ţări europene ale blocului comunist au impus o reconsiderare vastă a politicilor globale, România neputându-li-se sustrage. Revoluţia a oferit României, la momentul potrivit, argumentul suprem că îşi merită libertatea, cu atât mai mult cu cât a plătit scump pentru asta. Nu putem omite că revoluţiile din 1989, în restul ţărilor răsăritene, n-au costat viaţa nici unei fiinţe omeneşti, în timp ce în România viaţa a 1104 români a fost sacrificată! Din nefericire, în România, la peste 17 ani de la Revoluţie, circumstanţele acestei istorii dramatice nu sunt deplin cunoscute, în timp ce vecinii noştri nu pregetă să îşi cerceteze şi să îşi celebreze istoria (vezi cazul Ungariei). În aceste circumstanţe, ne exprimăm nedumerirea că tocmai un moment crucial din istoria noastră recentă – Revoluţia Română din Decembrie 1989, care a dus la schimbarea regimului dictatorial şi la democratizarea societăţii – nu este reprezentat decât în mică măsură (sau deloc) în manualele existente şi în programele şcolare. Pentru a exemplifica, vă informăm domnule ministru că în 12 manuale de istorie alternative, pentru clasele VIII-XII, Revoluţia din Decembrie 1989 fie că nu este nici măcar menţionată (manualul de clasa a VII-a, Editura Corint, manualul de clasa a XI-a, Editura Corint), fie este prezentată sumar – unul-două rânduri – insistându-se pe evenimentele externe sau limitându-se la demonizarea regimului trecut, fără alte explicaţii. Doar în cinci manuale Revoluţia Română este tratată echilibrat şi pe larg, atât cât permite programa. Între manualele care acordă un spaţiu mai larg Revoluţiei din 1989, menţionăm: manualul de clasa a XI-a apărute la editurile Gimnazium şi Corint, manualele de clasa a XII-a apărute la editurile PI(Pent International) şi Petrion, ca ş cel apărut la Editura Humanitas Educational. Din păcate, manualele din clasele VII-VIII nu se ocupă de Recvoluţie, iar altele sunt superficiale şi extrem de politizate, astfel că elevii nu vor cunoaşte însemnătatea Revoluţiei, cum s-a desfăşurat aceasta, care-i sunt eroii şi ce consecinţe imense a avut pentru România. Din analiza manualelor alternative şi a programelor, am constatat că principala cauză a prezentării incorecte sau incomplete a momentului generator al societăţii democratice din România de astăzi – Revoluţia din


169

Decembrie 1989 – rezidă în alcătuirea politizată a programelor şcolare şi în spaţiul cu totul insufficient din manuale, alocat acestui eveniment. Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 încearcă să compenseze acest neajuns, dar nu este suficient! Cercetarea IRRD este angajată, în acest moment în realizarea unei Istorii a Revoluţiei , a unui Dicţionar General al Revoluţiei Române, a unui curs şcolar cu datele sintetice ale Revoluţiei din Decembrie 1989, gândit pentru uzul profesorilor de istorie din învăţământul preuniversitar, care va fi editat de IRRD şi pus la dispoziţia acestora. Faţă de aceste aspectre şi considerând că avem datoria civică şi morală de a cunoaşte şi comemora cum se cuvine marile momente ale istoriei noastre, vă rugăm domnule ministru, să dispuneţi revizuirea grabnică a programelor şi manualelor şcolare în sensul reconsiderării subiectului Revoluţiei din Decembrie 1989 în curricula şcolară şi în manualele de istorie, pentru a permite o informare corectă şi onestă a tinerei generaţii. Vă asigurăm domnule ministru, de înalta noastră consideraţiune şi de sentimentele noastre de gratitudine faşă de domnia voastră, şi de importanta activitate pe care o desfăşuraţi.

DIRECTOR GENERAL, Claudiu Iordache.

INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989, Secretariat- corespondenţă, Nr.226/31.05.2007. Înregistrat la MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII, Cabinetul Ministrului, Nr.12134/31.05.2007. Scrisoarea face o analiză succintă a felului în care este prezentată Revoluţia Română din 1989 în manualele şcolare.

XVII.

Către Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, strada C. A. Rosetti, nr.33, Bucureşti, sector I La adresa dumneavoastră, înregistrată la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu nr. 12134/31.05.2007, vă comunicăm următoarele: Subiectul Revoluţiei române din decembrie 1989, moment important al istoriei naţionale, este prezent în programele de istorie din România. Astfel, spre exemplificare, precizăm: 1. La clasa a VII-a, istorie universală, la tema, Lumea în pragul mileniului III este prezent conţinutul Anul 1989 în Europa, unde sunt cuprinse şi evenimentele din România din 1989; 2. La clasa a VIII-a, istoria românilor, la tema România după al Doilea război mondial există conţinutul Decembrie 1989. Context şi consecinţe. Deoarece sunt vechi, cele două programe de mai sus vor fi schimbate, în perioada imediat următoare.

MIHAIL ANDREESCU

170

3. La clasa a XI-a, istorie integrată, la domeniul Popoare şi spaţii istorice, tema, Europa şi lumea în secolul XX există studiul de caz Imaginea României în presa internaţională după anul 1989 care pleacă în tratarea subiectului de la revoluţia română din 1989; 4. La clasa a XII-a programa în uz, tema Statul şi societatea civilă după 1989 se tratează acest subiect, atât din punctul de vedere al dispariţiei regimului comunist, cât şi al rolului pe care acest eveni ment l-a avut în apariţia statului de drept, a societăţii civile, a economiei de piaţă şi a presei libere. În ceea ce priveşte noua programă pentru anul terminal al liceului, care va intra în vigoare în anul şcolar 2007-2008, aceasta tratează acest subiect la domeniul Statul şi politica, conţinutul România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei postdecembriste. Facem precizarea că atât prin modul de construcţie, cât şi prin conţinut[ul] lor programele nu sunt politizate, aşa cum afirmaţi în scrisoarea dumneavoastră. În ceea ce priveşte evaluarea conţinuturilor manualelor, vă informăm că aceasta se face de către instituţia specializată a ministerului numită Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare din Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP), Dirceţia Curriculum şi Manuale. Unul dintre criteriile elimi- natorii în evaluarea acestora este conformitatea cu programa. Vom transmite CNCEIP o copie a memoriului dumneavoastră, pentru analiză şi răspuns, privind prezenţa în manualele de istorie pentru clasa a XII-a a momentului Revoluţiei române din 1989. Pentru completarea cunoştinţelor privind acest moment al istoriei naţionale, vă propunem constituirea unui grup de lucru care să elaboreze o programă de curs opţional, naţional, pentru liceu, document care să fie supus avizării şi aprobării M.E.C.T., în conformitate cu legislaţia în vigoare.

DIRECTOR GENERAL, Liliana Preoteasa,

DIRECTOR, Gabriela Guţu,

INSPECTOR GENERAL, Doru Dumitrescu.

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI, DIRECŢIA GENERALĂ MANAGEMENT ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR, Corespondenţă, Nr.12134/14.06.2007. Răspunsul Ministerului denotă lipsa de interes în tratarea Revoluţiei Române din 1989, fapt demonstrat în studiul privind reflectarea revoluţiei în manuale, dar şi grija înalţilor funcţionari ai ministerului de a controla orice iniţiativă care nu este conformă cu vederile politice şi standardele impuse dintr-un anume “servilism politico-ideologic” al politicienilor şi funcţionarilor publici români de după 1989.

* * *


171

Ţinând cont că este vorba de nişte anexe la studiul “ReflectareaRevoluţieiRomâne în manualele şcolare”, nu am respectat întocmai ordinea cronologică a materialelor – majoritatea articole de ziar, interviuri, anchete -, utilizându-le după cum le-am descoperit pe parcursul cercetării. De asemenea nu am făcut o selecţie strictă la problemă din dorinţa de a da posibilitatea cititorilor să-şi facă o imagine cât mai completă a situaţiei existente în domeniul educţaiei după 1989, a formelor de manipulare politică, prin mijloacele mass media şi a nesocotirii intereselor naţionale şi ale societăţii româneşti, sub pretextul că aşa s-ar respecta normele Uniunii Europene,din care şi România face astăzi parte. Respectând în mare măsură grafia materialelor preluate de pe Internet şi formele de exprimare am dorit să prezint şi gradul de cultură al diverşilor cititori, interesul lor pentru anumite evenimente, fenomene şi procese istorice, cum şi le doresc prezentate şi analizate de către istorici. Chiar dacă, aparent, materialele-anexe nu au legătură cu studiul pomenit ele reflectă “starea naţiunii” faţă de asemenea probleme, motiv pentru care stăruim în publicarea lor integrală.

Mihail M. ANDREESCU

MIHAIL ANDREESCU

II.DOCUMENTE

175

COMANDAMENTCONFUZÎNPLINĂCRIZĂ

IonBUCUR

Documentul pe care-l prezentăm citirorilor reprezintă stenograma audierii generalului Ion Hortopan din data de 18 octombrie 1993, de către Comisia Senatorială pentru cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989. Comisia (Senatorială) pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 s-a constituit prin Hotărârea Senatului României nr.11 din 16 iulie 1991, la propunerea senatorului Sergiu Nicolaescu, având următoarea componenţă: Sergiu Nicolaescu – preşedinte, Ionel Alexandru, Mihai Iacobescu, Mihail Neagu, Attila Verestoy, Mircea Voica – membrii.

În urma hotărârilor Senatului României nr. 51/1992 şi 15 din 22. 06. 1993 s-a aprobat continuarea activităţii Comisiei dar, cu altă componenţă, după cum urmează: Valentin Corneliu Gabrielescu – preşedinte, Sergiu Nicolaescu – vicepreşedinte, Ionel Achimoaie – secretar, Ilie Plătică Vidovici, Ioan Constantin Pop, Victor Apostolache, Şerban Săndulescu, Mircea Vîlcu, Zoltan Hosszu, Popescu Necşeşti, Gheorghe Răboacă – membrii.

Prin urmare, stenograma audierii generalului Hortopan a fost realizată în perioada activităţii celei de-a doua comisii senatoriale.

În timpul revoluţiei din decmbrie 1989, generalul Hortopan îndeplinea funcţia de comandant al infanteriei şi tancurilor, adică, cum însuşi o definea, coordonator al comandamentului trupelor de uscat. În această calitate, el trebuia să fie informat cu tot ce însemna dispozitivul militar din Bucureşti – cel puţin – pentru că avea direct în subordine o serie de unităţi dislocate în Capitală. De altfel, una dintre aceste unităţi ce avea ca misiune paza obiectivelor speciale, adică aeroporturi,diferite viaducte şi alte obiective cu importanţă deosebită, a participat la evenimentele de la Bucureşti. Din păcate, aşa cum vom constata studiind stenograma, generalul Hortopan ezită sau poate evită să dezvăluie adevărul întreg legat de acţiunea armatei în Bucureşti, fie pentru că nu avea cunoştiinţe exacte despre manevrele

176

propriilor sale trupe, fie că întrebările membrilor Comisiei senatoriale nu au fost suficient de clare.

Valoarea acestui document este de necontestat, nu atât prin mărimea lui (foarte multe informaţii sunt nesemnificative), nici prin ineditul unor situaţii şi date, ci, probabil, prin posibilitate oferită de a evalua nivelul de competenţă al unora dintre responsabilii militari.

Comisia senatorială pentru cercetareaă pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989

STENOGRAMAaudierii domnului HORTOPAN ION din 18 oct. 1993**

Domnul preşedinte Gabrielescu: Domnule general vă găsiţi în faţa comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie. Vreau să vă spun următoarele: Comisia noastră nu face o anchetă penală, ci o anchetă politică. Nu urmărim să incriminăm pe nimeni, nici persoane, nici instituţii ci doar să restabilim adevărul istoric. Aşa că, am făcut apel la dv. ca unul ce aţi luat parte la aceste evenimente cu rugămintea să ne ajutaţi în munca noastră, să ne spuneţi ce ştiţi, noi să vă punem întrebări în speranţa că veţi contribui ca orice bun român la rescrierea istoriei acestui popor. Înainte de a începe propriu zis declaraţiile dv, deşi încă o dată vă spun că ancheta nu este penală, am să vă rog totuşi să depuneţi un jurămînt şi să repetaţi după mine, şi anume „ jur că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”. Nu e nevoie să atrag atenţiunea că mărturia mincinoasă atrage consecinţele codului penal şi să nu ne punem în situaţii de acest fel. Dle general, pentru început vă rog să ne daţi datele dv de identitate. Dl Hortopan Ion: Mă numesc Hortopan Ion, născut la 12 martie 1925 în comuna Turcineşti jud. Gorj. Domiciliat în Bucureşti, Pictor Negulici nr 30.

COMANDAMENT CONFUZ ÎN PLINĂ CRIZĂ

*Exprimarea, ortografia, punctuaţia, etc. sunt identice celor din Stenogramă (N. red.)

177

Am intrat în armată în 1949, cu dorinţa de a-mi servi ţara. Am urmat instituţiile de învăţămînt necesare printre care şcoala militară, academie, cursuri, postacademic, şi am comandat unităţi de regiment, divizie, armată, am fost şeful marelui stat major şi ultima funcţie ( din timpul evenimentelor) de comandant( din timpul evenimentelor) de comandant al infanteriei şi tancurilor, care de fapt era coordonator al comandamentuluişi tancurilor, care de fapt era coordonator al comandamentului trupelor de uscat. Deci preocuparea acestui comandament, şi vă rog să-mi daţi voie să fac cîteva precizări, pentru că în presă şi diferite persoane au făcut anumite afirmaţii în care au spus că dacă tancurile au acţionat în diferite locuri ele au fost subordonate comandamentului pe care-l comandam şi generalului Hortopan. Realitatea este că acest comandament al infanteriei şi tancurilor cu toate comandamentele din trupele de uscat se ocupau cu probleme de concepţie, de planificare şi de conducere a procesului de instruire. Deci, nu aveam în subordine decît centre de instrucţie unde pregăteam specialişti de tancuri şi de transportoare blindate; unul era la Buziaş şi este şi acum, unul la Roman. Mai aveam în subordine şcolile militare de infanterie şi tancuri, şcolile militare de ofiţeri în rezervă, de la Roman şi de la Lipova şi liceele militare, care sînt şi ele în diferite garnizoane. În Bucureşti, aveam în subordine o unitate pentru paza obiectivelor speciale (aeroporturi, diferite viaducte şi alte obiective cu importanţă(aeroporturi, diferite viaducte şi alte obiective cu importanţăaeroporturi, diferite viaducte şi alte obiective cu importanţă deosebită).). Raportez acest lucru pentru că această unitate a participat la evenimentele de la Bucureşti. Dle preşedinte şi onorată comisie, pentru că sînt în faţa dv., aş vrea să vă prezint, dacă sînteţi de acord, cum se prezenta situaţia armatei, pentru că o cunosc bine, ca să puteţi să aveţi o imagine cît mai bună, că e vorba de un raport istoric cum aţi spus, cum era armata română la data respectivă. Dl Gabrielescu: Suntem de acord, numai să ştiţi că vă ţinem pînă la 12 noaptea pînă terminăm. Am să vă rog să vă limitaţi strict la elementele ce ne interesează şi aspectele generale desigur dar să comprimăm. Înainte de a vă lăsa să continuaţi aş vrea să precizăm lucrul următor: deci în perioada aceasta 17 dec. pînă în 25-27 cum se numea funcţia dv? Dl Hortopan: Comandant al Comandamentului infanterie şi tancuri. Şi aveam sub comandă şcolile, liceele şi unitatea din Bucureşti care se instruiau pentru paza aerodroamelor, viaductelor şi obiectivelor deosebite.

ION BUCUR

178

Dl Gabrielescu: Ce legătură are paza aerodroamelor cu comandamentul tancurilor? Dl Hortopan: Nu era numai al tancurilor era al infanteriei şi tancurilor şi avea legătură deosebită numai faptul că aveam o secţie de pregătire de luptă în cadrul comandamentului care prin calitatea oamenilor putea să instruiască mai bine. Dl Gabrielescu: Ce tărie avea, cum se numea? Dl Hortopan: Era batalionul instrucţie, pază obiective speciale. Comandantul batalionului era maiorul Amăriucăi. Dl Gabrielescu: Vă mulţumesc, vă rog să continuaţi. Dl Hortopan: Doream să raportez că situaţia armatei la data respectivă pe care o cunosc f. bine, era puţin deosebită, şi destul de precară şi nu era favorabilă din următoarele motive: În primul rînd armata a fost deturnată cam de prin anii ’80 de la misiunea ’80 de la misiunea de la misiunea ei de bază, de către conducerea statului. Prin: folosirea ei foarte frecvent în activităţi din economia naţională, din care aproape 50 % din efective erau încorporate pentru economia naţională iar celelalte 50 % deşi făceau instrucţie după aceea participau la rîndul lor, mai mult de jumătate din ele tot în economia naţională, aproximativ 70 % din cadrele armatei au fost perindate în economia naţională, ( cîte 2-3-4 ani de zile) unele din ele se depersonalizau şi pierdeau( cîte 2-3-4 ani de zile) unele din ele se depersonalizau şi pierdeauşi pierdeau chiar şi calificarea, avansările în armată erau foarte rămase în urmă, iar în 1989 nu s-a făcut nici un fel de avansare. Aş vrea să raportez comisiei că, însuşi raţiile de hrană ale armatei au fost reduse, de asemenea condiţiile de cazare erau destul de precare şi nu erau deosebite de cele ale populaţiei civile. În perioada respectivă, datorită acestor situaţii, armata nu era favorabilă şi chiar dacă a primit ordin să iasă în stradă, a ieşit în stradă, a dat ordin dar n-a făcut uz de armamentul pe care l-a avut în dotare şi puterea de foc care a avut-o în momentul în care a ieşit în stradă. Mai adaug la acestea, că dacă facem o comparaţie între cum erau retribuite cadrele ministerului de interne şi ale armatei ( se citeşte şi în documente); un( se citeşte şi în documente); unteşte şi în documente); un); un; un general maior al armatei avea solda unui maior din securitate. Mai raportez în faţa comisiei că unele probleme şi aş vrea să-mi daţi voie să le precizez, pe parcurs cînd voi raporta evenimentele, au fost denaturate


179

f. multe şi în scopul de a scoate armata principalul vinovat. Ex.: un ziarist de la Tinerama a declarat că Direcţia Informaţii a armatei a tras asupra armatei în Bucureşti. Lucru cu totul şi cu totul neadevărat. Am să încep cu ziua de 17 dec. Cum era pe atunci, că nu era sîmbătă nu era duminică pe duminică m-am găsit la comandament dar fără să cunosc despre ce era vorba şi am primit ordin de la generalul Milea (către ora 14, cînd am ajuns acasă) să mă prezint la(către ora 14, cînd am ajuns acasă) să mă prezint laătre ora 14, cînd am ajuns acasă) să mă prezint la) să mă prezint lasă mă prezint la comandament. Cînd am ajuns la comandament ofiţerul de serviciu mi-a raportat că a fost alarmat centrul de instrucţie de la Buziaş şi mi s-a raportat că a fost pus în mişcare să se deplaseze la Timişoara, pentru că acolo sunt tulburări. Am luat legătura cu unitatea, nu l-am mai găsit pe comandant şi mi s-a raportat că a constituit un detaşament şi a plecat la Timişoara să se subordoneze unei comisii care era condusă de genealul Guşă. Dl Gabrielescu: Ce tărie avea acest detaşament? Dl Hortopan: Dle senator unitatea avea tăria necesară pentru ca să instruiască acolo în interior ( avea 30 de tancuri dar nu s-au dus decît 5-6 avea transportoare blindate ( avea 30 de tancuri dar nu s-au dus decît 5-6 avea transportoare blindateît 5-6 avea transportoare blindate dar nici acestea nu s-au dus toate) deci s-a dus un detaşament f. mic – 5-6 tancuri) deci s-a dus un detaşament f. mic – 5-6 tancurideci s-a dus un detaşament f. mic – 5-6 tancuri şi 7-8 transportoare blindate. Dl Gabrielescu: Dle general divizia mecanizate din Timişoara, nu avea tancuri, nu avea transportoare? Trebuia să vină de la şcoala dv.? Dl Hortopan: Dle preşedinte aceasta e problema care pentru mine e greu să vă spun de ce să vină şi această unitate pentru că eu cînd m-am prezentat la comandament deja unitatea cu un detaşament se pusese în mişcare. A dat ordin ministrul apărării naţionale peste mine. Dl Gabrielescu: Domnilor senatori vă rog cînd puneţi întrebări, puneţi-le la microfon, şi spuneţi-vă numele. Dl Sabin Ivan- senator de Constanţa: Vă pun şi eu o întrebare - dacă tot ce ne relataţi aici este consemnat undeva, le-aţi trecut într-un registru, adică să dovediţi că aţi primit ordin ş.a.m.d. Dl. Hortopan: Da există un registru al evenimentelor la comandamentul infanterie şi tancuri.

ION BUCUR

180

Dl Sabin Ivan: Dv. completaţi în registru? Dl Hortopan: Nu eu completam, aveam un ofiţer operativ, care ţinea acest registru şi scria în el toate evenimentele. Dl. Sabin Ivan: Dv. în acele zile şi ulterior l-aţi verificat aţi pus viză de control dacă corespunde sau nu adevărului? Nu au fost strecurate alte date acolo? Dl Hortopan: Am verificat, nu a fost strecurat nimic. Dl Sabin Ivan: Mulţumesc! Dl. Gabrielescu: D-lor senatori va propun sa-l lăsăm să nu mai întrerupem decît dacă este ceva f. important. Dle general vă rog să continuaţi. Dl Hortopan: În timpul acesta, deci în ziua de 17, ce a fost mai important a fost următoarea situaţie în care am fost pus: am primit un telefon de la grupa aceasta condusă de gen. Guşă, dar nu de la gen.Guşă ci de la un general Ionescu, şeful direcţiei operaţii a marelui stat major, în care îmi relata următoarele: m-a întrebat în primul rînd ce făcea detaşamentul că nu a mai ajuns la locul respectiv şi eu i-am comunicat că detaşamentul se găsea în mişcare şi a avut următoarea expresie: „Dacă în 30 minute nu soseşte aici numai are pe cine, cu cine să stea de vorbă”, adică spunea că deja revoluţionarii pătrunseseră în comandament şi au făcut nişte incendieri, era acolo un .... al armatei pe care l-au incendiat. Deci aceasta a fost convorbirea pe care am avut-o în ziua de 17 şi alta n-am mai avut cu Timişoara şi nici cu unitatea, n-am mai ştiut de ea că din moment ce mi s- a comunicat că se subordonează generalului Guşă nu m-am mai interesat de ea. Tot în 17 am primit ordin să se trimită la Arad şcoala militară de la Lipova, şc. Militară de ofiţeri de rezervă. A fost alarmat şi a plecat la Arad, de asemenea s- a pus în subordinea unui comandament care era constituit de un ofiţer venit de la divizia care comanda garnizoana Arad, nu-i reţin numele, dar în orice caz era de la divizia de la Oradea. În Arad se găseşte un regiment care este subordonat diviziei 11 mecanizată de la Oradea şi locţiitorul acestei comandant de divizie a venit şi toate i s-au subordonat comandamentului care era constituit aici. Fac precizarea că efectivele care se duc în această misiune să nu cumva să facă victime. Am vrut să vă spun acum de ce am zis acest lucru, şi ce aveam în vedere.


181

Despre situaţiile care se petreceau la noi în ţară eram informat de scriitorul Titus Popovici, pentru că eram în legături strînse. E un fapt mărunt acum, dar are o semnificaţie a lui. Puţin mai înainte îi spuneam lui că trebuie să plec în concediu, eram spre sfîrşitul anului eram obosit şi atunci el a avut următoarea afirmaţie:” Nu pleci în concediu pentru că nici eu nu plec că vor fi evenimente mari”. Deci cunoşteam despre probleme şi am ţinut legătura cu el tot timpul acestor evenimente sigur că poziţia lui a fost destul de clară în sensul acesta în sensul că armata să nu cumva să facă victime pe unde se duce şi vreau să vă relatez că la Arad unitatea care a fost acolo, se poate verifica că s-au făcut cercetări, nu a făcut victime. Dl Gabrielescu: Mă iertaţi că vă întrerup, treceţi-l pe listă pe Titus Popovici să fie chemat-l pe listă pe Titus Popovici să fie chemată pe Titus Popovici să fie chemat la comisie. Ştiţi de unde să îl luăm? Dl Hortopan: Am telefonul lui dar nu-l am la mine. Avem şi noi.-l am la mine. Avem şi noi.şi noi. Dl Gabrielescu: Bine, continuăm. Dl. Hortopan: Aveam multe discuţii cu el, şi noi eram nemulţumiţi, iar el care ştia din punctul lui de vedere multe probleme le discuta cu mine fie la birou fie acasă, la mine şi cîteodată discuta aşa de tare că se ştia acolo unde stau trebuia să fie aparatură de ascultare „ şi uite asta ţi-o spun ca să audă şi ăia care ascultă, că trebuie să audă”. Dl Gabrielescu: Ce spunea el? Dl Hortopan: Referitor la conducere, referitor la modul cum se ocupă şi sprijină cultura, şi în general la starea economiei ţării. Dl Gabrielescu: Ce presupuneaţi, de unde putea el să fie informat asupra celor ce se vor întîmpla. Astea le ştiam cu toţii; că e sărăcie, că e coadă... Dl Hortopan: El asculta Europa Liberă şi Vocea Americii şi era f. bine informat. Eu dacă ascultam a 2-a zi se ştia imediat că am ascultat aşa ceva. În ziua de 18 am primit ordin să alarmez şcoala militară de la Sibiu care era subordonată direct comandamentului meu. Am alarmat şcoala militară şi din ordinul care a fost dat şcoala să-şi continue studiul, pregătirea şi să aştepte ordinele care vor fi.

ION BUCUR

182

Dl Gabrielescu: Dacă vreţi să ne spuneţi cine era comandantul şcolii de la Sibiu, cine era comandantul şcolii de la Arad? Dl Hortopan: Comandantul şcolii de la Sibiu era col. Dragomir. La Lipova nu-mi amintesc numele. Dl Gabrielescu: Lăsaţi. Dl Hortopan: Să-mi daţi voie să transmit numele comandantului şcolii de la Lipova-Arad. Ordinul care l-a primit, elevii să fie la studiu în măsură să îndeplinească ordinele dacă va fi nevoie. Problema aici era puţin diferită pentru că fiind acolo Nicu Ceauşescu primul secretar multe probleme se discutau şi se hotărau peste mine, cu gen. Ilie Ceauşescu pentru că N. Ceauşescu nu discuta cu mine, le discuta cu ministrul, cu N. Ceauşescu, care ştim din ce motive. Spun acest lucru pentru că la un moment dat chiar pe 18 sau 19 am primit informare de la Sibiu că a scos şcoala în stradă. Şi l-am întrebat: din al cui ordin? Si mi-a raportat din ordinul ministrului. Dl Gabrielescu: Cu cine aţi vorbit la Sibiu? Dl Hortopan: Cu comandantul şcolii cu Dragomir. De fapt a spus: din ordinul primului secretar şi cu aprobarea ministrului apărării naţionale. Dl Gabrielescu: Mă iertaţi, cine era comandantul garnizoanei Sibiu sau marii unităţi de acolo? Dl Hortopan: Tot el, acest colonel Dragomir era şi comandantul garnizoanei. Dl Gabrielescu: Alte trupe nu avea, decît şcoala de acolo? Dl Hortopan: În Sibiu erau şi alte şcoli, şcoală de artilerie, şcoală de transmisiuni, dar şcoala cea mai mare este această şcoală de infanterie „ Nicolae Bălcescu”. Dl Gabrielescu: Deci Dragomir era cel mai mare acolo.


183

Dl Hortopan: Da. Dl Gabrielescu: Vă mulţumesc! Dl Hortopan: În ziua de 21 eram plecat din unitate şi cînd am venit mi s-a raportat că maiorul Amăriucăi a primit ordin de la comandantul armatei pentru că această unitate se găsea în cazarma unde era comandantul armatei, armata I-a, condusă de generalul Voinea, pe Şos. Antiaeriană. Dl Sabin Ivan: Vă rugăm să ne spuneţi ce aţi făcut în 19, 20, 21- păstraţi o cronologie a evenimentelor. Aţi stat pasiv, liniştit- aţi primit ce se întîmpla la Timişoara? Dl Hortopan: Da am aflat nişte probleme dar pentru mine ca să le raportez aici în faţa comisiei, n-am putut nici să acţionez cu ceva, nici să primesc rapoarte. Eram informat şi am auzit şi eu că acolo sunt victime, că sunt morţi, dar în afară de asta nu ştiam nimic pentru că nu eram direct, unitatea a fost subordonată acelui comandament care s-a constituit. Ce informaţii mai aveam pe 19 şi 20, am avut de la Arad şi Timişoara, că lucrurile sunt normale. Se desfăşoară normal. Dl Gabrielescu: Adică? Dl Hortopan: Adică nu sunt victime, populaţia manifestează paşnic, că armata este scoasă în stradă dar nu face uz de armă, că populaţia a venit şi le-a dat la elevii care erau în stradă portocale, pachete cu mîncare, adică lucruri care zic eu, ca să le spun la comisie nu aveau o importanţă atît de mare. Dl Sabin Ivan: Dacă vreţi să aflaţi părerea mea; refuz să cred că un general cu importanţa dv. nu ştia nimic ce s-a întîmplat în zilele respective; refuz să cred; poate ne mai spuneţi mai tîrziu; v-am adus aminte. Dl Hortopan: Eu n-am spus că nu ştiam ce s-a întâmplat, că n-au fost victime la Timişoara şi că nu eram informat. Eu am raportat că nu erau probleme deosebite care să reţină atenţia. Dl Sabin Ivan: Cum nu erau probleme deosebite, cînd erau manifestaţii, cînd se trăgea, adică dv. nu ştiaţi lucrul acesta? Nu vă erau comunicate dv?

ION BUCUR

184

Dl Hortopan: Nu, acestea se primeau la marele stat major şi la ministerul apărării naţionale. La mine, nu. Dl Sabin Ivan: Bine, mergeţi mai departem poate mai revenim noi. Dl Hortopan: D-le senator, la dispoziţia dv, dar eu vă spun pentru că nu avea de ce să-mi raporteze mie, comisia de la Timişoara nu era subordonată mie. Ce era subordonat mie era şcoala militară de la Sibiu şi despre asta v-am raportat cu ce eveniment s-a petrecut cînd a fost scoasă în stradă. Atît. În rest am auzit şi eu că erau probleme, că erau victime dar nu mi se raportau mie. De expl. dacă vă uitaţi în jurnalul meu o să găsiţi aşa ceva pentru că nu interesa nu era în domeniul meu de activitate, nu era problema care eu răspundeam de ea. Cu care mă ocupam de ea, pentru că, ca în orice domeniu există o răspundere într-un anumit fel. De aceea eu nu pot să raportez probleme deosebite. Am raportat pînă în momentul cînd eu am fost pus în situaţia ca să acţionez şi am raportat ce anume am făcut şi bineînţeles ce acţiuni s-au desfăşurat. Aceste lucruri care le spuneţi dv. poate să le raporteze generalul Guşă, de la marele stat major care primea rapoarte de la generalul Eftimescu, că era şeful direcţiei operaţii, şi primea rapoarte din toate aceste oraşe. Dl Săndulescu: Ca să scoată şcoala în stradă s-a sărit peste ierarhie, nu trebuia să vă ceară şi aprobarea dumneavoastră? Dl. Hortopan: Din moment ce era ministru nu trebuia să-mi ceară mie aprobarea. Comandantul şcolii m-a informat. Este prevăzut şi în regulament că comandantul superior poate să dea ordin peste comandantul inferior, dar comandanţii sunt obligaţi să informeze şi aşa a fost. Dl. Plătică: Aţi spus că armata a ieşit în stradă dar fără să îndeplinească misiunile care i-au fost date. Puteţi preciza ce misiuni i-au fost date? De către cine? În ce constau aceste misiuni? A doua chestiune; spuneţi că din momentul în care cele 6 -7 tancuri şi nu mai ştiu cîte transportoare au plecat de la Buziaş, dv. nu v-aţi mai interesat de soarta acestui detaşament. În condiţiile în care după discuţia cu dl. Titus Popovici pe de o parte şi cealaltă cu generalul Ionescu chiar este firesc să nu vă intereseze ce face acel detaşament? Cunoscînd că de fapt pe 17 s-a dat alarma de luptă.


185

După aceea, cu referire la şcoala militară de ofiţeri din Sibiu. Este imposibil să facă în acelaşi timp studiu dar să execuţi şi misiunea de luptă care a fost dată prin alarma respectivă. După aceea, aţi făcut un salt în timp şi aţi ajuns pe 21, în care şcoala vă era subordonată şi era ieşită în stradă, nu primeaţi constant rapoarte ca să ştiţi care este situaţia operativă? Ce ordine aţi dat dv.? Puteţi să încercaţi să lămuriţi aceste chestiuni? Dl Hortopan: Eu am raportat de la început că acel detaşament s-a substituit grupei operative care fusese constituită la Timişoara de gen Guşă şi din moment ce nu-mi era subordonată nu puteam să-i dau ordin chiar dacă comandantul îmi făcea cîte o informare, era în afară. Deci, eu nu puteam să mă interesez de această unitate din moment ce nu-mi mai era subordonată. Nici nu ştiam ce-i acolo şi nici nu puteam să acţionez eu din Bucureşti să-i spun acelui om ceva. Dl Plătică: În legătură cu Sibiu unde situaţia a fost alta anume că nu s-a părăsit garnizoana şi că o legătură constantă, sigură, viabilă între dv. şi dl. col. Dragomir ar fi trebuit să existe; o informare reciprocă cu ceea ce se întîmplă acolo şi cu măsurile care le dispuneaţi dv. ca comandant al comandamentului la care eraţi. Ce s-a petrecut în tot acest timp pentru că dacă reţin eu exact chiar pe 21 în Sibiu începuseră, să le numim, luptele. Dl Hortopan: Vedeţi dv. eu n-am terminat problemele cu Sibiu, pentru că vor mai fi probleme care au apărut din 21.22,23 în conflictul cu securitatea şi ministerul de interne şi aveam în vedere în momentul respectiv să raportez ce mi s-a raportat mie în acel conflict, cum a acţionat şcoala, dar asta va face parte dintr-o expunere separată pe Sibiu. În 21 ca şi în Bucureşti în Sibiu populaţia a ieşit în stradă. Şcoala militară a fost scoasă, pe baza cum am raportat, a ordinului primului secretar cu aprobarea ministrului apărării naţionale, să acţioneze. Dl Gabrielescu: D-le general, mă iertaţi, ce efective avea şcoala asta? Elevi, aproximativ. Dl Hortopan: În jur de 2000. Dl Gabrielescu: Avea muniţie de război?

ION BUCUR

186

Dl Hortopan: Da. Deci mi s-a raportat că în 20 sau 21 s-a întîmplat şi un incident în centrul oraşului; un incident care eu nu pot să-l descriu doar ştiu că a fost o victimă şi un rănit acolo. Cel mai bine pot să descrie cei ce au fost acolo. Dar am raport de la cei care au fost acolo. Dl Gabrielescu: Mă iertaţi. Dle colonel Grigoraş vă rog să ţineţi legătura cu domnul general şi ne dea copii de pe aceste rapoarte ale maiorului Dragomir şi Lipova şi Buziaş. Dl Hossu: Mă iertaţi, cînd aţi cerut aceste rapoarte? Dl Hortopan: În ianuarie 1990. V-aş ruga să fiţi de acord şi să continui cu Sibiu. Pe 21 dec. mi s-a raportat că populaţia care a ieşit în stradă s-a îndreptat către clădirea M.I. chiar vis-a vis de şc. militară şi comandantul şcolii mi-a cerut aprobarea, mi-a raportat că a ieşit în faţa populaţiei să le vorbească că armata nu acţionează cu nimic asupra populaţiei şi că ei atît au spus, liderii din faţă, că ei nu au nimic cu armata, ei au cu securitatea şi miliţia. Au mai raportat că primul secretar a trimis pe insp. securităţii şi şeful miliţiei la şcoală să facă un comandament comun ( Nicu Ceauşescu). În situaţia( Nicu Ceauşescu). În situaţia asta, l-am întrebat: ministrul ştie? Mi-a spus că ştie. Nu puteam să fac nici eu nici el nimic peste ordinal ministrului; trebuia executat un ordin. Pe 22 însă, acolo la Sibiu, populaţia a intrat foarte puternic asupra miliţiei şi au pătruns şi au şi incendiat ceva. Cei care au fost acolo au cerut şcolii să-i ajute să pună un cordon de elevi, să facă paza aceasta să nu mai intre populaţia peste ei. Şi am fost informat că s-a dispus acest cordon de elevi. În timpul acesta s-a petrecut un conflict între miliţie şi şcoală. S-a tras asupra şcolii, din mai multe părţi. Există şi o schemă cu direcţiile din care s-a tras. S-a tras şi de la clădirea miliţiei în care au apărut nişte militari îmbrăcaţi în salopete negre. Se trăgea nu numai din clădirea de vis a vis ci şi din alte clădiri dimprejurul şcolii. Conflictul a apărut de la nişte miliţieni care au sărit gardul şcolii şi au începuu să tragă asupra celor care se găseau în şcoală. A rănit un elev, a împuşcat şi un ofiţer şi de aici a început tot conflictul. Comandantul Dragomir a arestat


187

pe şeful securităţii, şeful miliţiei, şi bineînţeles că el a început să tragă pe urmă asupra clădirii miliţiei. A incendiat-o şi s-au produs distrugeri destul de mari. De aici au fost discuţii f. mari pe urmă şi anume s-a zis: bine, şcoala nu are urme de cartuşe dar clădirea miliţiei e distrusă. Eu fac următoarea declaraţie: aşa este, dar puterea de foc a şcolii şi puterea de foc a poliţiei nu se potriveşte pentru că ea avea şi transportoare blindate, avea şi tancuri acolo, şi e normal ca ei cînd au început să tragă puterea de foc a făcut distrugeri importante. Dl Gabrielescu: Cu ce a tras dle general? Dl Hortopan: A tras şi cu armament de infanterie şi a tras şi cu armamentul de pe trasportoarele blindate ( cu mitralierele). Problemele au continuat şi în 22 şi 23 şi 24 chiar, abia pe 25 a început să se stingă conflictul pînă la urmă toată miliţia din Sibiu a fost arestată şi introdusă în sala de la bazinul de înot unii dintre ei au fost într-adevăr arestaţi de şcoală, alţii au venit şi s-a predat singuri şi alţii au venit cu populaţia. Şi aşa s-au adunat acolo cîteva sute. Dragomir ştie précis. Dl Săndulescu Şerban – senator de Vîlcea: Spuneaţi că col. Dragomir a dat ordin şi a fost arestat şeful securităţii şi al miliţiei care se găseau în clădirea şcolii. Deci aceştia doi se găseau în şcoală şi totuşi miliţia şi securitatea au început să tragă împotriva şcolii. Cum se explică acest lucru? Aveţi vreo informaţie în această privinţă? Dl Hortopan: Nu am detalii. Dl Săndulescu: Deci ei au fost arestaţi după ce au început să tragă împotriva şcolii? Dl Hortopan: Da, după aceea au fost arestaţi. Dl Săndulescu: Despre aceia îmbrăcaţi în salopete negre nu ştiţi, nu aveţi nici o informaţie de provenienţa lor? Dl Hortopan: Ba da. Aceia erau cei 80 de USLA-şi trimişi de MI, de gen. Vlad şi Postelnicu să apere pe N. Ceauşescu. Fac această declaraţie pentru că col. Ardeleanu în faţa gen. Militaru, şi probabil că el v-a spus de această problemă, la care eram prezent cînd i-a raportat, cînd l-a întrebat gen. Militaru unde sunt oamenii dumitale, cîţi ai pe ştat şi cîţi ai prezenţi a spus, fiecare unde sunt: din care a spus că 80 sunt la Sibiu din ordine superioare. Deci normal e că aceştia să fi fost.

ION BUCUR

188

Dl Gabrielescu: Deci aţi fost martor la convorbirea între Ardeleanu şi Militaru? Cînd Ardeleanu îi raporta lui Militaru că a trimis 80 de USLA-şi la Sibiu? Aţi fost martor dv? Dl Hortopan: Da. Dl Gabrielescu: Vă mulţumesc! Dl Militaru nu ne-a spus. Să ne uităm în stenogramă. Dl Hortopan: Se deduce şi precis asta e situaţia şi după ce s-a verificat ce-a fost cu cei 80 de oameni nimeni nu a ştiut unde au fost duşi, unde au fost cazaţi că ştiţi ei nu se duc să se cazeze la hotel şi fiecare trăieşte pe cont propriu si f. diversificat. Asta e problema cu Sibiu. Dacă-mi daţi voie să trec la Bucureşti. Dl Gabrielescu: Cu o singură problemă cu Sibiu ăsta. USLA-şii ăştia sau cine o fi fost au venit acolo să-l apere pe Nicu Ceauşescu dar trebuia să se bată cu armata? Cum vă explicaţi lucrul acesta, nu exista o colaborare între armată şi ministerul de interne? Ce l-ar fi făcut pe Ceauşescu sau comandantul uslaşilor să atace şcoala militară? Dl Hortopan: Acestea s-au derulat după 22 după ce Nicu Ceauşescu nu mai era acolo, în momentul apariţiei conflictului cu armata. Şi de ce au fost chemaţi ei acolo. Nu avea încredere în armată şi eu mai fac o afirmaţie: eu am prezentat aici cum era armata folosită şi pregătită şi cum erau cadrele militare şi militarii în termen faţă de celelelte dacă vreţi faţă de uslaşi. Trupele de securitate şi gărzile patriorice erau f. puternic întărite, armata nu făcea nici 50 % din timpul afectat armatei, trageţi singur cuncluzia cum era privită armata din acest punct de vedere. Şi mai am o problemă, iertaţi-mă că am scăpat-o; există scrisă undeva problema, nu am văzut-o eu, o am relatată de la Marele stat major. În 1989, gen. Militaru a primit ordin de la E. Ceauşescu să desfiinţeze toţi generalii din armată, şi să rămână unul singur, el ministrul apărării. Dl Săndulescu: Militaru? Dl Hortopan: Nu, Militaru am zis, nu, Milea. Dl Gabrielescu: De unde se poate şti lucrul acesta?


189

Dl Hortopan: Cine mi-a relatat mie, mi-a relatat să facă lucrarea cu reducerea generalilor în armată şi să o prezinte. Generalul Milea, din aprilie 1989 şi pînă în timpul evenimentelor a tot luat-o la el să o prezinte şi îi spunea celui de la Marele stat major, gen. Perju, că o dă dacă i-o cere, adică îşi dădea seama că prin asta se face un lucru grav. Dl Gabrielescu: Ce funcţie avea dl Perju? Dl Hortopan: Era locţiitorul şefului direcţiei de organizare din Marele stat major. Acum e în rezervă. Dl Gabrielescu: D-le colonel, dl Perju, treceţi-l pe listă. Dle gen. Hortopan, vă rog să continuaţi. Dl Hortopan: În 21 nu eram în comandament la orele 16, comandantul de pregătire militară ptr. probleme deosebite , col. Amăriucăi, a primit ordin de la ministrul apărării naţionale, gen. Milea, ca comandantul armatei I-a, gen. Voinea să vină cu 200 de militari în zona fostului sediu al CC. Mi s-a raportat această situaţie în jurul orei 16- 16,30. Gen. Milea m-a sunat de la sediul acesta să mai trimit 200 de militari şi să trimit şi 8 autocamioane în faţa Intercontinentalului. Pentru ce, nu ştiu. Dl Gabrielescu: Autocamioane fără trupe? Dl Hortopan: Da, numai autocamioanele. Militarii au plecat îmbarcaţi pe autocamioane, au ajuns la comandant, deci la Amăriucăi şi autocamioanele nu au putut să ajungă pentru că era manifestaţie f. puternică pe calea Victoriei şi s-au înapoiat în cazarmă. Autocamioanele erau de la autobaza Ministerului Apărării Naţionale. Dl Gabrielescu: Şi Amăriucăi unde era? Dl Hortopan: Era în zona aceasta a Pieţii Universităţii. Aceasta a fost situaţia pînă la un timp în care în jurul orei 23.00 gen. Milea mi-a dat ordin să mă prezint la fostul sediu al CC. Am venit la sediu şi nu l-am găsit; era în faţă la Intercontinental. Cînd am ajuns în faţă la Intercontinental i-am raportat că am sosit şi mi-a spus să

ION BUCUR

190

aştept. Am constatat că deja era dispozitiv realizat în faţă cei cu scutul, scutieri, pe rîndul doi miliţia şi pe rîndul 3 armata. Printre care şi militarii comandaţi de acest maior Amăriucăi. Erau deja ridicate baricadele. După f. puţin timp au fost şi incendiate. Toate acţiunile erau conduse de Dincă, Milea, Postelnicu şi Vlad. Dl Gabrielescu: Ei arau toţi acolo în piaţă? Dl Hortopan: Toţi erau acolo şi conduceau acţiunile. Dl Gabrielescu: Cum conduceau, ce spuneau, cum se manifestau? Dl Hortopan: Nu m-am apropiat de ei să văd, dar pot să vă raportez în felul următor că se consultau şi în principal gen. Milea care era ministrul apărării şi am auzit ulterior că ar fi fost numit de Ceauşescu să conducă acţiunile, să le coordoneze el, Dincă şi cu Postelnicu se întîlneau, se consultau şi pe urmă treceau la măsuri. De expl. Am asistat cum au chemat acolo pompierii, maşinile de pompieri. Dl Gabrielescu: Spuneţi-ne exact unde, în ce punct, era treaba asta? Dl Hortopan: Chiar în faţa Intercontinentalului, la cele două ieşiri de metrou, pe stradă. Strada era blocată de revoluţionari. Am constat că militarii trăgeau foc de armă în sus. Am chemat pe maiorul Amăriucăi şi l-am întrebat de ce se trage? Mi-a raportat că e foc de avertisment ca manifestanţii să nu vină să-i dezarmeze şi să le ia armele. I-am spus că erau trupele de uslaşi, miliţia pînă ajung la voi. Şi i-am dat ordin să nu mai tragă. Dar ordinul meu avea extindere numai la maiorul Amăriucăi pentru că acolo se găseau trupe de la divizia I-a, cu un regiment, nu complet, cîteva transportoare blindate şi ceva efectiv. După aceea am asistat la altă măsură; aducerea tancurilor. Şi cînd s-au adus tancurile gen. Milea a stat de vorbă cu un mecanic conductor care a ieşit din tanc şi în primul rînd i-a dat ordin unui maior Roşca- nu ştiu dacă au ajuns la dv. aceşti ofiţeri, care comandau tancurile- şi după aceea cu mecanicul conductor care i-a dat misiunea ce să facă. Dl Sabin Ivan: Aş vrea încă o dată să ne precizaţi, dacă nu vă supăraţi, la ce distanţă eraţi de acest grup? Şi cum v-aţi putut da seama că ei comandau? Putea să stea un grup acolo şi să vorbească între ei, de unde ştiaţi că ei comandă? Nişte detalii dacă aveţi.


191

Dl Hortopan: Pentru că acolo erau trupele ministerului de interne, cei cu scuturi erau de la USLA, erau miliţia, şi era şi armata. Şi normal că cei trei Milea, Postelnicu şi Vlad erau cu forţe şi Dincă am tras concluzia, pentru că era cel mai mare trimis de Ceauşescu acolo ca secretar al CC şi coordona acţiunile acolo. Chiar am auzit odată cînd a strigat la Milea în tot vacarmul ăla „ haide d-le să terminăm odată, dă tancurile alea mai repede să intre”... Dl Gabrielescu: Eraţi în imediata apropiere? Dl Hortopan: Da şi nu pentru că să ştiţi că se mişcau, nu stăteau într-un singur loc. Dl Săndulescu: Aţi spus că aţi dat ordin să nu se mai tragă maiorului Amăriucăi şi s-a respectat ordinul, nu s-a mai tras. Dl Hortopan: S-a mai tras dar nu de oamenii lui. Dl Săndulescu: Asta era în jurul orei 23 probabil. Dl Hortopan: 23.30, chiar 24,00. Ce am văzut iar acolo că s-a dat cu gaze lacrimogene. Deci apă cu pompierii, gaze lacrimogene de la cei de la ministerul de interne şi în această situaţie am văzut că manifestanţii care erau înapoia baricadei nu au mai putut suporta să stea şi pe urmă au fost introduse şi tancurile de care vă spuneam, unul cîte unul. Dl Sabin Ivan: Militarii care erau acolo aveau măşti de gaze? Dl Hortopan: Nu. Dl Sabin Ivan: Deci toată lumea a fost atacată de gaze, nu ? Dl Hortopan: Nu că s-au aruncat aceste gaze dincolo de baricadă, sigur că a ajuns şi în partea astălaltă, dar e una cînd se aruncă aproape şi alta cînd sunt mai departe; e altă concentraţie. După ce în jurul orei 1,00 s-a terminat această misiune, tancurile au pătruns, deci s-a străpuns baricada, m-am prezentat din nou le gen. Milea să-l

ION BUCUR

192

întreb de ce m-a chemat şi atunci mi-a spus: „uite la C. Republicii există informaţii că se acţionează cu exploziv. Luaţi două companii de la maiorul Amăriucăi şi să fie duse acolo să apere C. Republicii. După ce au trecut toate dispozitivele, bineînţeles că cei care au fost în faţă cei de la USLA şi miliţia au pornit după manifestanţi, mulţi dintre ei au fost arestaţi, s-a căutat după aceea şi în interiorul metroului şi îi aduna şi îi ducea la Jilava şi ştie cine a fost acolo, se cunoaşte. Armata a plecat şi ea, în urmă, după ce se eliberase piaţa şi a ocupat nişte dispozitive către piaţa Rosetti, către Universitate , către magazinul Unirea. L-am găsit pe Amăriucăi la P-ţa Rosetti, cînd i-a dat ordinul cu cele 2 companii pentru C. Republicii. Şi s-a luat măsura să le ducă în dispozitiv după care eu m-am înapoiat la gen. Milea, i-am raportat de problemă şi am mai stat cam o oră. În jurul orei 2,30-3,00 am plecat la comandament. Aveam maşina cu mine. În timpul acesta am asitat la o situaţie deosebită: gen. Vlad împreună cu Postelnicu îi prezenta gen. Milea un securist care a acţionat în rîndul manifestanţilor. Şi raporta acest securist cum depista liderii şi ce misiune a îndeplinit şi cum acţiona el în rîndul celor care instrase ca securist dar el acţiona ca manifestant. Deci vă daţi seama cam ce rol avea el acolo; de aici îmi dau şi seama că, după părerea mea, nu ştiu n-am asistat asta pot s-o spună ei, probabil că dirijau focul celor care erau în diferite zone cum era blocul acesta Dunărea sau în alte locuri, asupra unor manifestanţi în care s-a tras în Pţa Universităţii. Dl Gabrielescu: Spuneţi-ne ce raporta securistul ăsta, era civil, militar, cum era? Dl Hortopan: Era civil. Raporta, în momentul cînd eu l-am prins acolo, ce strigau manifestanţii, lozincile respective, ce doreau ei, cine erau liderii că îi fotografia pe lideri ca să se ştie cine sunt aceştia- ş.a.m.d. Deci, misiunea lui era misiune de investigare. Eu deduc şi de dirijarea focului, dar nu am auzit asta. Dl Săndulescu: Era noapte atunci credeţi că aveau aparate de fotografiat în infraroşu? Dl Hortopan: Cred că aveau, n-am văzut. Pe 23 dim. la comandament am verificat dacă subunitatea a ajuns la C. Republicii. În jurul orei 8,30 am sunat la sediu avea telefon scurt MAN, pentru că gen. Bogdan C-tin conducea lucrările pentru că era f. mulţi militari concentraţi să lucreze la C. Republicii şi a pus acest general care era ing. constructor.


193

Mi-a spus că a ajuns subunitatea. Si atunci i-am spus tov. general vă rog f. mult să daţi ordin comandantului să nu facă uz de armă. Mi-a spus să vină, vă aduc comandantul să vorbiţi cu el. Să-i daţi ordin lui direct. Şi într-adevăr a ajuns la telefon ofiţerul şi i-am dat ordinul care vi l-am raportat dv. Să nu cumva să facă uz de armă. Iar dacă nu e nimic să plece la cazarmă. Dl gen. Bogdan a raportat după aceea că acolo era şi o subunitate de securitate acolo şi l-a chemat pe comandant şi l-a întrebat: Voi ce ordine aveţi că gen. Hortopan a dat ordin subunităţii acesteia care este aici să nu se tragă asupra manifestanţilor. Acesta a spus că ei au ordin să facă uz de armă. Nu mai ştiu ce s-a întîmplat, asta vă raportez ce a relatat gen. Bogdan cînd am stat de vorbă cu el după aceea. Dar nu a fost nimic acolo şi la cca 1-2 ore le-am dat ordin să plece în cazarmă şi au plecat. Dl Gabrielescu: Dacă unitatea aceasta a fost scoasă din cazarmă din ordinul ministrului cum dv i-aţi dat ordin să intre în cazarmă? Dl Hortopan: Pentru că nu avea nici un fel de misiune acolo; l-am şi întrebat dacă sunt manifestanţi şi mi-a spus că nu e nici un manifestant. De fapt era şi momentul cînd peste puţin timp s-a aflat de sinuciderea generalului Milea. Sigur puteţi să mă întrebaţi şi altceva dacă gen Milea a dat ordin să se tragă foc de avertisment? De ce am dat eu ordin să nu se tragă? Pentru că am găsit iraţional şi i-am şi raportat gen. Milea că nu văd necesar să se tragă. Că nu erau motive. Dl Sabin Ivan: A asistat cineva la discuţia asta? Dl Hortopan: Nu, nu am martori. Dl Sabin Ivan: Ce ştiţi dv. ce aţi auzit atunci imediat despre moartea gen. Milea? Dl Hortopan: Aş vrea să vă relatez puţin, în faţa comisiei psihologia lui din timpul acela. Nu ştiu dacă mi s-a părut sau nu, dar marcat era şi am zis în sinea mea că acţionează ca un automat. Veneau la el atîtea informaţii, ordine, încît se transformase într-un automat. Mai departe nu ştiu, am aflat şi eu ca toată lumea că s-a împuşcat gen Milea, pentru că eu eram în comandament.

ION BUCUR

194

Eu în legătură cu asta pentru că au fost făcute nişte afirmaţii complet nereale asupra mea am apărut la TV într-o emisiune în care toţi cei care au fost acolo şi au primit ordine au venit şi au spus; şi mecanicul conductor şi comandantul tancurilor Roşca, a raportat cine l-a chemat de la cine a primit ordin. Eu în afară de ordinul pe care poate să-l confirme Amăriucăi nu am mai dat. Dl Sabin Ivan: Cine a făcut aceste afirmaţii? Dl Hortopan: Un maior pe nume Tufan a făcut aceste afirmaţii. Şi în această situaţie, în replica pe care am dat-o am adus acolo pe toţi cei care au fost de faţă şi care au raportat cum a fost. Am caseta aici. Dl Sabin Ivan: Numai Tufan a făcut aceste afirmaţii ? Altcineva nu a mai făcut? Dl Hortopan: Nu. Dl Gabrielescu: Caseta aceasta cînd a fost făcută? La ce dată? Dl Hortopan: În martie 1990. Dl Gabrielescu: După evenimente mai târziu. Dl Hortopan: Da; şi această emisiune care a făcut-o acest maior tot mai târziu a fost şi eu cam la o săptămână am dat replica. Dl Gabrielescu: Şi aţi dat-o şi pe asta pe post? Dl Hortopan: Da Dl Gabrielescu: Dar acest maior Tufan unde este ? Dl Hortopan: Nu ştiu unde este. Nu mai e militar. E în rezervă. Dl Gabrielescu: De la ce unitate era? Dl Hortopan: Era de la comandamentul trupelor de transmisiuni. Ceilalţi membri ai comisiei spun că avem declaraţia lui de la comisia trecută.


195

Dl Gabrielescu: Vă rog să continuaţi dle general. Să vă pun o întrebare: deci l-aţi văzut pe Milea în jur de 2 noaptea, 3 cît era? Dl Hortopan: În jur de 2,30- 3,00 cînd am plecat eu din minister. Dl Gabrielescu: Făcea impresia unui om care are de gînd dă se împuşte? Dl Hortopan: Nu. Dl Gabrielescu: Mulţumesc! Dl Plătică: Dle general dacă am înţeles bine de pe 17 pînă la momentul în care aţi ajuns să-l povestiţi, cred că primul sau singurul ordin pe care l-aţi dat ( acela de( acela deacela de a se retrage sububitatea în cazarmă). Este exact?). Este exact?? Dl Hortopan: Da este exact pentru că era singura care mi se subordona atunci. Celelalte, maiorul Amăriucăi era subordonat acelui comandament care se constituise la ministerul apărării, ministerul de interne, şeful securităţii, gen.Vlad. Dl Plătică: La nivelul comandamentului exista grupă operativă? Dl Hortopan: Da. Dl Plătică: Deci de pe 17 pînă pe 22 dimineaţa ce misiuni aţi dat, ce informaţii a primit, ce ordine aţi dat dv. sau mă rog grupa operativă, ne puteţi spune cîte ceva? Dl Hortopan: În afară de ceea ce v-am raportat pînă acum nu am ce să vă spun dar se poate consulta jurnalul, unde sunt elemente care mi-a scăpat sau nu am considerat că sunt importante. Dl Plătică: Puteţi continua ce s-a întâmplat după. Dl Hortopan: După aceea, în ziua de 22 după ce a plecat NC m-am dus la radio şi am vorbit. După aceea m-am dus la minister unde s-a constituit o grupă de conducere din care făceau parte militari şi membri ai CFSN. Noi, comandanţii

ION BUCUR

196

de armă, sigur că da trebuia să fie condusă de ministrul apărării, care trebuia să fie la ora aceea gen. Guşă şi s-a, pînă a început să se tragă aici şi în alte zone, s-a stabilit nişte măsuri pentru prevenirea unor acţiuni de către unele elemente asupra instituţiilor de bază TV, radio, clădirea aceasta, palatul. După aceea au început acţiunile în Pţa Revoluţiei şi în alte zone. Personal, am venit aici la sediul acesta să verific dispozitivele după ce începuse tragerea, pentru că s-a dat ordin să iasă efectivele, trupele ca să apere clădirea de cei care trăgeau din palatul regal. Cînd am venit aici, generalul Guşă era într-un loc cu generalul Vlad de unde conduceau acţiunile, dar la mine s-a prezentat un ofiţer de securitate. Dl Gabrielescu: Aţi intrat aici în clădire? Dl Hortopan: Da. În această clădire şi s-a prezentat un ofiţer de securitate, a mai venit şi al doilea, şi a zis că are să-mi raporteze ceva f. important, însă întrucît cine a fost aici atunci a văzut care era situaţia că nu se putea vorbi, pentru că peste tot erau discuţii foarte aprinse, şi atunci am spus ofiţerului să meargă cu mine. I-am spus că eu merg la TV să verific dispozitivele noastre militare şi după aceea merg la minister şi-mi raportează acolo despre ce e vorba. Şi aşa am făcut. Dl Gabrielescu: Deci dle general aţi venit aici în clădire. Cu cine aţi luat legătura? Dl Hortopan: Am încercat să iau legătura cu genelul Guşă dar era f. prins cu problemele şi am văzut că problemele sunt conduse de el şi am lăsat, nu m-am mai ocupat de problemă. Dl Gabrielescu: Şi aţi plecat? N-aţi vorbit cu el? Dl Hortopan: Nu, dar a venit acest ofiţer. Dl Sabin Ivan: Are nume? Dl Hortopan: Nu are nume şi am să vă spun de ce nu are. Dl Sabin Ivan: Nici conspirativ? Dl Hortopan: Nu, dle senator daţi-mi voie să vă relatez. Eu aş vrea să vă spun dv. că mă conduc după un principiu pe care l-am învăţat la şcoală spus de Eminescu


197

„ dacă ar pieri lumea şi printr-o minciună aş salva-o aş lăsa lumea să piară şi n-aş spune minciuna”. Şi vă rog să mă credeţi că nu vă spun nici o minciună. Dl Gabrielescu: Dle general, nu am fost atent sau nu aţi spus dv. Deci cine v-a chemat pe dv. aici în sediu? Sau cine v-a trimis? Dl Hortopan: Eu am plecat de la minister să verific, după ce s-a început să se tragă, cum ajung trupele noastre să apere clădirea. Dl Gabrielescu: Asta sau TV? Dl Hortopan: Asta. Dl Gabrielescu: Păi explicaţi-mi, aici nu înţeleg. Sarcina asta o avea comandantul armatei I-a, dv. eraţi inspectorul şcolilor. Dl Hortopan: Da, dar se constituise comandantul acela la ministerul apărării naţionale. Dl Gabrielescu: Cînd s-a constituit? Dl Hortopan: Imediat în după-amiaza zilei în jurul orei 16.00 (22), după ce a a fugit NC(22), după ce a a fugit NCă ce a a fugit NC şi eu făceam parte din acest comandament. Dl Gabrielescu: Deci dv făceaţi parte din acest comandament constituit ad-hoc şi în această calitate v-a dat ordin să veniţi aici? Dl Hortopan: În această calitate am venit pentru că se stabilise dispozitivul şi fiecare aveam anumite sarcini. Dl Gabrielescu: Cine v-a dat aceste sarcini? Dl Hortopan: Nu a zis unul generalul Hortopan du-te acolo. Dl Gabrielescu: Dar cine era mai mare acolo? Dl Hortopan: Generalul Stănculescu.

ION BUCUR

198

Dl Gabrielescu: Deci Stănculescu era mai mare peste ei. Dl general Guşă era aici, gen Stănculescu era la minister. Cine mai era dle general? Dl Hortopan: Gen. Stănculescu, dintre militari, gen. Chiţac, col. Popescu, comandantul trupelor de transmisiuni, alt col. Popescu comandantul trupelor de geniu, şi un col. Roman comandantul trupelor chimice. De la civili, din cîte mi-aduc aminte era Montanu, era Cazimir, aşa reţin, mi se pare că este un document cu el şi se poate vedea. Dl Gabrielescu: Comandantul suprem era dl general Stănculescu sau cine era mai mare? Dl Hortopan: Fac o paranteză. De fapt conducerea era împărţită. Pentru că generalul Guşă nu trebuia să stea aici şi trebuia să stea acolo. Şi atunci mai mare acolo era gen. Stănculescu din partea armatei. Dl Gabrielescu: Era şi dl. Iliescu? Dl Roman? Dl Hortopan: Dl Iliescu, dl Roman, dl Brucan nu stăteau numai aici. Au stat un timp acolo, după aceea s-au dus la TV, au stat şi aici. Dl Gabrielescu: Dv. i-aţi văzut? Dl Hortopan: Da, sigur. Dl Sabin Ivan: Prima dată cînd i-aţi văzut? Dl Hortopan: În după amiaza zilei de 22. Dl Gabrielescu: Cam pe la ce oră? Dl Hortopan: E greu acum să-mi amintesc, s-ar putea să greşesc. Dar în orice caz către seara zilei de 22. Dl Săndulescu: Aţi spus că generalul Guşă stătea aici, că el trebuia să stea dincolo la minister. De ce credeţi că stătea aici? Dl Hortopan:


199

Nu am înţeles de ce nici eu şi a doua zi chiar i-am reproşat, i-am spus „ d-le general nu acolo era locul să staţi, ci aici”. Mi-a răspuns „ da, aveţi dreptate, aici trebuia să stau”. Dl Gabrielescu: Dl. general Guşă a fost aici la noi, şi chiar aici ne-a confirmat că „ a venit de la Timişoara” şi a venit aici crezînd că aici e. Şi aici am rămas şi noaptea aia şi cînd „ mi-am dat seama că aici n-am legături, am plecat la minister”. Dl Hortopan: Nu, eu afirm în faţa comisiei şi dacă îmi daţi voie să vorbesc despre ofiţeri, se confirmă toată problema şi o să vedeţi de ce. Deci ofiţerul acela care a venit, de la securitate. Dl Gabrielescu: Dle general, vă întrerup din nou. Cine v-a trimis pe dv. aici? Clar, să-mi răspundeţi clar. Dl Hortopan: Eu avînd, coordonînd trupele de uscat, am raportat generalului Stănculescu, nu ştiu dacă mai ţine minte de problemă, că au ieşit trupele din dispozitiv şi că trebuie să verificăm dispozitivele, să vedem. Dl Gabrielescu: Şi el a zis, da te du sau nu, sau nu a zis nimic? Dl Hortopan: A zis da. Dl Gabrielescu: Şi aţi venit aici. Dl Hortopan: Am venit aici. Dl Gabrielescu: Nu aţi vorbit cu generalul Guşă? Dl Hortopan: Nu. Dl Gabrielescu: Nici nu l-aţi văzut? Dl Hortopan: Ba da, l-am văzut.Dar era angrenat în probleme. Şi atunci am vrut să plec şi s-a prezentat la mine acest ofiţer care era îmbrăcat civil, ofiţer de securitate şi mi-a spus că are să-mi raporteze o problemă f. importantă. Dl Gabrielescu:

ION BUCUR

200

Să lămurim problema asta. De unde ştiţi în primul rînd că era colonel de securitate? Dl Hortopan: El s-a prezentat. Dl Gabrielescu: Cum a zis: eu sunt securist şi dv.l-aţi crezut? Dl Hortopan: Da; şi l-am luat la minister. Dl Gabrielescu: Aţi plecat de aici cu el? Deci d-le general aţi plecat de la minister şi aţi venit aici? Cine vă însoţea? Dl Hortopan: Nimeni, am venit singur. Dl Gabrielescu: Aici l-aţi văzut pe Guşă şi pe Vlad. N-aţi putut vorbi cu ei sau aţi vorbit, şi aţi găsit un cetăţean civil? Dl Hortopan: Nu, el a venit la mine; s-a prezentat. Dl Gabrielescu: Ce-a zis? Dl Hortopan: Că are să-mi raporteze ceva f. important. Dl Gabrielescu: Ce v-a raportat? Dl Hortopan: L-am dus la minister şi acolo mi-a raportat că aici în această clădire toate telefoanele sunt deservite de ofiţeri de securitate şi că toate ordinele pe care le dăm noi, armata, le ascultă şi că se contracarează. L-am întrebat cine este şi mi-a spus că este loc. major de securitate, că el a primit ordin să stea acasă şi la semnal să plece în misiune. Eu l-am dat în primire colonelului Popescu care era comandantul trupelor de transmisiuni, şi i-am spus să-l asculte şi să facem, ceva să acţionăm împotriva, aşa cum a spus el, celor care ne ascultau. El a venit la mine, cam pe la 2,30- 3,00 cam în felul următor:” tov. general nu putem să ne ducem acolo să acţionăm pentru că ei sunt înarmaţi, noi suntem înarmaţi, au luat arme şi civilii şi dacă începem să tragem, iese măcel. I-am spus: Da, ai dreptate, dar ceva trebuie să facem.


201

Col. Popescu după ce a raportat nu mi-a mai spus mie ce face şi i-a dat drumul. Şi în felul acesta, nenotîndu-l n-am mai ştiut cine este ofiţerul. Cu mine în maşină a mai fost un ofiţer care a raportat următoarea situaţie: să punem noi armata pază pe str. Roma, la arhiva de informare care se ocupa de ţările socialiste. Există pe str. Roma o astfel de clădire. Dl Săndulescu: Era tot ofiţer de securitate şi acesta? Dl Hortopan: Da tot ofiţer de securitate. Acestuia îi am numele. Îl ştiu. Dl Săndulescu: Se cunoşteau între ei cei doi? Dl Hortopan: L-am întrebat eu şi mi-a spus că nu se cunoşteau. O fi adevărat, n-o fi nici eu nu ştiu. Dl Gabrielescu: Aţi spus că-i ştiţi numele. Daţi-ni-l şi nouă. Dl Hortopan: Nu-l am acum la mine dar am să vi-l dau. Dl Gabrielescu: Dle colonel Grigoraş să-l chemăm pe dl. col. Popescu de la transmisiuni. Popescu Nicolae - general activ. Şi dumneavoastră să ne daţi numele acestui ofiţer de securitate. Dle Grigoraş ţineţi legătura cu dl. general să ne dea numele. Dl Sabin Ivan: Numele nu spune nimic, dacă ştie unde lucrează, dacă l-a mai întâlnit. Dl Hortopan: Am să vă ofer toate datele. Deci, pe această bază, a doua zi, personal i-am propus dlui preşedinte Iliescu să-l cheme de generalul Guşă de aici şi pe generalul Vlad, fiind bănuiala că aşa cum a spus ofiţerul acela că eram ascultaţi şi fiind aici la minister era sub supravegherea noastră a armatei şi nu poate să acţioneze altfel. De fapt tot în aceeaşi noapte (22) aşa parcă reţin eu s-a dat şi decretul acela cu subordonarea(22) aşa parcă reţin eu s-a dat şi decretul acela cu subordonarea22) aşa parcă reţin eu s-a dat şi decretul acela cu subordonarea trupelor de securitate şi miliţiei armatei. Şi au venit cam în d.a. zilei de 23 după ora 12,00. Şi au rămas acolo în continuare şi Guşă şi Vlad. În ziua de 22/23 s-a tras f. puternic asupra acestei clădiri, asupra Ministerului apărării naţionale, asupra TV , asupra clădirii Radio.

ION BUCUR

202

Problema care se discuta la un moment dat pe 23 după ce au venit gen. Vlad şi Guşă a fost o adunare în care ne-am adunat toţi în care era şi dl. preşedinte Iliescu şi Roman şi Brucan, Montanu care stătea mai mult permanent pe acolo, care stătea mai mult permanent pe acolo,ătea mai mult permanent pe acolo,tea mai mult permanent pe acolo, Cazimir, şi la un moment dat s-a pus întrebarea: cine trage asupra noastră? Care se adresa de fapt generalului Vlad. Generalul Vlad a spus în felul umător: „ asupra ns. trag cei care li s-a datîn felul umător: „ asupra ns. trag cei care li s-a dat drumul din puşcării, a pus mîna pe arme şi acum trag asupra ns. Sigur că nu era rezolvată problema. Era puţină zarvă acolo, gen. Guşă era puţin agitat, se discuta ce obiective şi ce măsuri să luăm în continuare ca să anihilăm aceste trageri care sunt f. puternice şi în momentul ăsta aş zice eu de dezorientare, de situaţie grea cum s-a considerat atunci, pentru că tragerile erau puternice, dl Iliescu l-a numit pe Militaru ministru al apărării naţionale. Verbal, l-a numit. Dl Săndulescu: Era de faţă şi generalul Guşă? Dl Hortopan: Da. Chiar cînd eram noi acolo a spus gen. Militaru te numesc ministru, ia comanda armatei. Deci în seara zilei de 23. E adevărat că decretul s-a semnat mai târziu. Tot în seara zilei de 23, nu în seara zilei de 22. Cam atît a fost. Dar în seara zilei de 23 noi aveam convingerea că asupra ns. trag cei de la USLA şi cei din direcţia a V-a. Confirmat prin faptul că, la un depozit care era subordonat comandamentului pe care-l conduceam mi s-a raportat că un detaşament a atacat depozitul. Dl Gabrielescu: Unde era depozitul acesta? Dl Hortopan: Pe şos. Domneşti. Şi atunci am dat ordin să acţioneze şi să raporteze după ce se termină. După 1/2 de oră mi-a raportat că a prins un plutonier, de la USLA. Şi-a dat şi/2 de oră mi-a raportat că a prins un plutonier, de la USLA. Şi-a dat şi2 de oră mi-a raportat că a prins un plutonier, de la USLA. Şi-a dat şi numele şi că el a fost cel care a acţionat acolo, şi cu alţii. Acolo la noi era şi col. Ardeleanu şi atunci l-am chemat împreună cu Montanu pe col. Ardeleanu şi l-am întrebat: ce misiuni au efectivele lui şi mi-a raportat mai multe misiuni pe care le îndeplinesc. Şi chiar aşa m-am exprimat:” Nu mi-ai raportat o misiune. La un depozit pe şos. Domneşti un detaşament al dumitale a acţionat. Cine l-a trimis?” Nu l-am trimis eu , mi-a răspuns. Atunci cine l-a trimis? Nu ştiu. Puteţi să mă împuşcaţi, aşa s-a exprimat, dar eu nu ştiu.


203

Dl Săndulescu: Ştiţi numele plutonierului acela care a fost prins? Dl Hortopan: Da. Exista un tabel la mine. Dl Gabrielescu: Mă iertaţi, ce fel de tabel? Dl Hortopan: O situaţie cu cei care au fost reţinuţi că au tras asupra diferitelor instituţii. Dl Gabrielescu: Îl aveţi aici? Dl Hortopan: Nu. Dl Gabrielescu: Aţi venit fără gloanţe. Dl Hortopan: Tabelul este un tabel mare şi ştiu că documentele astea sunt la comisia care este de la armată ( fac o paranteză acum) dintre cei care au acţionat împotriva( fac o paranteză acum) dintre cei care au acţionat împotrivază acum) dintre cei care au acţionat împotriva acum) dintre cei care au acţionat împotriva noastră s-a făcut o situaţi în final, în ianuarie 1990. Şi la Timişoara, Brăila, Sibiu, Cluj. Sunt în jur de 700. În tabel e aşa: cine şi unde i-a reţinut, numele celui care i-a reţinut cui i-au fost daţi în primire pentru că s-a dat ca sarcină să-i dăm în primire miliţiei. Dl Plătică: Cine a dat această sarcină? Dl Hortopan: Ministrul apărării naţionale, generalul Militaru. Dl Plătică: Încă o chestiune pe care v-aş ruga să o precizaţi. Atuni cînd s-au făcut aceste nimiri fie verbale fie însoţite de vreun document dv. ce funcţie aţi primit? Dl Hortopan: Niciuna. Dar am să vă spun mai tîrziu ce funcţie mi s-a propus. Dl Plătică: Mai tîrziu însemnînd cînd? Dl Hortopan: Mai tîrziu după ce l-a schimbat pe gen. Guşă. Dl Săndulescu: Eu aş vrea să revin la acel ofiţer de securitate, fără nume, care v-a spus că aici, în această clădire, convorbirile erau interceptate. V-au spus cumva că aveau

ION BUCUR

204

posibilitate cei care se ocupau de acest lucru să intercepteze convorbirile de la Ministerul forţelot armate? Dl Hortopan: Da, bineînţeles. De asta a şi venit să raporteze. L-am întrebat un detaliu: „dumneata îi cunoşti pe cei care...Poţi să mergi cu noi să ne arăţi care sunt ăia?” A zis „da” pot să vi-i arăt cine sunt cei care deservesc telefoanele. Dl Gabrielescu: Deci, ca să lămurim; noi avem aici la comisie acest tabel? De unde provine? De la Minitsterul apărării naţionale? Dl Hortopan: Fac o paranteză acum. Problema este că toţi cei care au fost predaţi organelor de miliţie au fost făcuţi scăpaţi. Şi o să spuneţi şi eu recunosc aici, că vina a fost a armatei. Dar nu a fost aşa şi am să vă spun de ce. Dl Sabin Ivan: Procuratura e amestecată în treaba asta. Dl Hortopan: Nu vreau să fac afirmaţii şi nu vreau să bag pe nimeni. Dar de unde pleacă. NC a desfiinţat poliţia militară, acum o avem şi noi dar am înfiinţat-o după evenimente. Poliţia aceasta militară în timp de pace are sarcina să menţină ordinea în garnizoane iar în timp de război ea e cea care primeşte prizonierii care se iau pe front şi-i cercetează, îi interoghează. Noi neavînd această poliţie militară i-am dat tot la miliţie pentru că atunci era subordonată MapN pentru că dacă aveam noi asemenea organism vedeam noi despre ce e vorba. Nu aveam nici oameni de specialitate să ştie să facă o anchetă, o percheziţie, deci probleme specifice acestei misiuni. Acum avem, dar e după. Dl Gabrielescu: Da aşa este nu era poliţie militară dar după cîte ştiu eu, fiecare unitate mai mare sau mai mică are un ofiţer cu contrainformaţiile care are misiunea asta. Dl Hortopan: Ăsta nu era al nostru, dle preşedinte. Era al ministerului de interne. Dl Gabrielescu: Aia e, deci ofiţerii de contrainformaţii, dacă i-a adus 3 terorişti la unitatea cutare de tancuri, ofiţerul de contrainformaţii i-a dat drumul, fiindcă era securist. Dl Hortopan: Nu, vă relatez acum. De regulă toţi ofiţerii de informaţii i-am dat la o parte. Nu am mai lucrat cu ei. Erau, dar i-am izolat.


205

Dl Săndulescu: Nu vă supăraţi, nu existau şi ofiţeri de contrainformaţii care erau subordonaţi direct armatei? Dl Hortopan: Nu. Erau recrutaţi de armată dar erau formaţi de Ministerul de interne. Dl Gabrielescu: Şi ăştia atunci în zilele alea unde erau? Dl Hortopan: Erau izolaţi. V-am raportat. Cei care i-au prins i-au grupat. De expl. La comandanentul de infanterie şi tancuri a prins vreo 4 sau 5. I-a închis într-o cameră, i-a grupat şi pe urmă i-a dat la miliţia capitalei, în primire, cu proces verbal, cu tot. Dl Sabin Ivan: Interesant este că lumea ştia că sunt predaţi armatei. Dl Hortopan: La armată ştiţi cine cu fost: la armată n-au fost decît cei din Comitetul executiv. Dl Sabin Ivan: Nu că lumea ştia şi cred că ştie şi acum, că ei au fost predaţi armatei. Dl Hortopan: Nu, eu ştiu şi o să vedeţi în situaţiile care o să vi le prezentăm, rezultă şi numele ofiţerilor de miliţie cărora li s-a predat, circumscripţiile de miliţie, cine i-a primit, şi cum au fost predaţi. Dl Gabrielescu: Cine a dat acest ordin? Dl Hortopan: Păi vedeţi dv. ordinele, probabil că problema, bănuiesc eu, s-a horărît sus la Consiliul Frontului Salvării Naţionale, şi acolo trebuia să se hotărască. Dl Gabrielescu: Dle general eu gîndesc aşa, armata în acele momente era în luptă cu un inamic care trăgea, omora ofiţeri, soldaţi, nu? Ataca ministerul; şi pe unii i-a prin. Deci erau prizonieri în luptă. Şi armata după ce ia prizonieri în luptă îi predă poliţiei? Dl Hortopan: Îi predă, pentru că v-am raportat dle preşedinte că miliţia atunci era subordonată tot armatei. A fost decret că a subordonat-o armatei; şi miliţia şi securitatea.

ION BUCUR

206

Şi o să vedeţi acum cînd o să venim la un moment cînd şi USLA a fost subordonată armatei şi cînd eu personal am fost şi am luat-o în primire această unitate în ziua de 24 cu dl. Montanu şi cu gen. Vlad care-mi era subordonat. Deci USLA a trecut în subordinea armatei abia pe 24 cînd am luat în primire şi am pus un ofiţer, col. Zegreanu, care mi se pare că şi acum a rămas. Zegreanu, care a rămas acolo locţiitor şi a stat tot timpul la unitatea respectivă şi este şi acum a fost asimilat. Unitatea a trecut înapoi la Ministerul de Interne. Continuă. Tot în seara aceea, că am primit cîteva informaţii că au tras asupra ns. De expl. o informaţie care s-a dat la un moment dat despre un plutonier care a tras asupra unităţii din Ştirbei Vodă şi care a recunoscut că e de la MI a recunoscut că era la o ambasadă de pază şi după aceea a venit să acţioneze. Deci convingerea ns. era că cei de la USLA şi direcţia a V-a trag asupra noastră. Şi atunci s-a hotărât ca în 24 să merg eu acolo cu Montanu de la CFSN să luăm în primire. Am mers şi am luat în primire. Există o casetă care s-a făcut atunci. Au sediul pe str. Toamnei; acolo a vorbit gen. Vlad care-i avea în subordine pînă atunci, Montanu şi eu pe urmă. Le-am dat ordin ca din acel moment să se subordoneze MapN, nici o misiune nu se îndeplineşte fără aprobarea MAN, i-am dat ordin col. Ardeleanu să vină cu toată documentaţia la MAN să facem planurile pentru acţiunile de apărare a obiectivelor începând de mîine (asta era pe 24).). Dl Săndulescu: Dle general mă iertaţi că vă întrerup. Cine v-a dat dispoziţie sau ordin ca să luaţi în primire USLA? Dl Hortopan: Ministerul apărării naţionale, gen Militaru. Dl Săndulescu: Mulţumesc. Dl Pop: V-aş pune o întrebare. Dv. sunteţi meseriaş şi aţi luat în primire USLA. Cînd i-aţi luat în primire aţi făcut şi un inventar al armamentului şi o expertiză balistică, cine dintre ei a tras cu armele din dotare? Pentru că eraţi convinşi atunci cînd i-aţi luat în primire că ei trag în dv. Deci prima grijă, fiind meseriaş, general, aţi vrut să vedeţi care din ei a tras? Şi dacă a tras în cine a tras? Dl Hortopan: Nu am făcut-o. Armamentul a fost introdus în depozit, nu a mai fost voie să-l scoată decît cu aprobarea noastră, col. Ardeleanu venind la minister măsura care am luat-o noi. Ardeleanu a venit cu toată documentaţia şi s-au constituit 3


207

detaşamente de apărare mixte conduse de un ofiţer USLA şi un ofiţer de armată. De asemenea erau şi un număr de paraşutişti. Am trimis acolo 30 paraşutişti şi încadrau aceste efective. Dl Gabrielescu: Erau soldaţi? Dl Hortopan: Da soldaţi. Dl Gabrielescu: Cum să încadreze soldaţii pe ofiţerii de la USLA? Ăia erau subofiţeri toţi. Dl Hortopan: Da. Noi doream să avem garanţia că lucrurile vor fi sigure că nu se întîmplă altceva. Dl Gabrielescu: Aici vă întrerup şi vă rog să ne daţi amănunte. Aţi luat în primire unitatea. Aţi verificat efectivele? Erau toţi prezenţi? Răniţi, morţi, dezertori. Dl Hortopan: S-au verificat efectivele. F. greu a fost să le verificăm să vedem care şi cine unde sunt pentru că erau împărţiţi cum aţi auzit şi dv. pe la ambasade, şi am lăsat acel ofiţer care a stat tot timpul acolo ca să urmărească îndeplinirea misiunilor care le dădeam noi. Dl Gabrielescu: L-aţi întrebat cumva, adică atunci nu ştiaţi, pe dl. Ardeleanu de ce a trimis 80 de oameni la Sibiu? Atunci, nu după 3 luni, că după 3 luni nu mai ştia nimic. Dl Hortopan: Nici el nu putea să spună. A zis că a primit ordin să trimită 80 de oameni la Sibiu şi atît mai mult nu a putut să spună. Dl Gabrielescu: Şi unde erau ăia 80 cînd aţi luat dv. unitatea în primire? Dl Hortopan: Erau în Sibiu. Încă nu ajunseseră în unitate. S-au constituit aşa cum am spus aceste detaşamente ei ne-au cerut să fie îmbrăcaţi în uniforme militare le-am dat şi transportoare blindate şi nu se mai mişcau cu ABI-urile şi li s-au dat şi numere de circulaţie ca la maşinile armatei. Un detaşament a acţionat aici şi la palatul regal, un detaşament la TV şi unul la radio. Nu s-au putut constitui mai multe.

ION BUCUR

208

Dl Săndulescu: Dle general cine a dat ordin să fie repartizate în felul în care aţi spus aceste detaşamente? Dv.? Dl Hortopan: Nu e vorba de dat ordin. S-a făcut un plan la care a participat col. Ardeleanu şi din analiza care am făcut-o noi acolo aşa s-a considerat că acestea ar fi cele mai importante obiective ce trebuiau apărate. Dl Săndulescu: Da şi de expl. USLA-şii care au venit aici la CC în noaptea de 24 au fost trimişi de col. Ardeleanu sau de altcineva? Dl Hortopan: În noaptea de 24 nu ştiu dacă au fost în noaptea de 24 uslaşi. Ei au venit aici în clădirea asta începînd din ziua de 25 şi 26. Pe 24 noi abia făceam planul şi erau acolo în unitate. Dl Săndulescu: Erau o grupă de 15 oameni după cîte îmi aduc aminte care au venit aici. Dl Hortopan: Nu ştiu. Dl Gabrielescu: Dle general USLA asta a avut pierderi? În timpul acelor avenimente? Morţii, răniţii; efective avea vreo 800. Dl Hortopan: Vreo 790 de oameni. La timpul ăla nu a avut pierderi, cînd eu am verificat. Dl Gabrielescu: Dar după aia? După ce i-aţi luat sub comandă nu i-aţi verificat; unde sunteţi domnule? Plutonierul ăla? Dl Hortopan: El a fost luat şi predat la miliţie. Dl Gabrielescu: Ca ăla or fi fost şi alţii. Dl Hortopan: E posibil. Dl Gabrielescu: Nu trebuia să fie absenţi din unitate? Dl Hortopan: El ni i-a justificat acolo pe toţi cînd am făcut situaţia.


209

Am făcut şi verificări dar e f. greu de făcut trebuia să trimitem un regiment de ofiţeri după ei să vedem pe unde sunt. Erau f. răspîndiţi pe la ambasade, la aeroport la Otopeni şi în alte locuri pe care le aveau în pază. Dl Gabrielescu: Da. Nu ne-aţi spus nimic de incidentul „Trosca”. Dl Hortopan: Vă raportez. Cu incidentul Trosca, tot în noaptea aceea s-a petrecut în felul următor: cum am rapotat în 22/23 se trăgea f. puternic şi în noaptea de/23 se trăgea f. puternic şi în noaptea de23 se trăgea f. puternic şi în noaptea de 23/24 şi atunci gen. Militaru i-a spus: dle dumneata dacă zici că eşti devotat şi/24 şi atunci gen. Militaru i-a spus: dle dumneata dacă zici că eşti devotat şişi atunci gen. Militaru i-a spus: dle dumneata dacă zici că eşti devotat şi că aperi revoluţia uite sunt aici toţi cei care trag asupra ns. incl. din cimitirul Ghencea, aduceţi cei 800 de oameni să cureţe toate blocurile din faţă, pe dreapta şi stînga să-i capturaţi. Ăsta a fost ordinul. Ce ordin a dat Ardeleanu eu personal nu mai ştiu. Ştiu ce am auzit că s-a întîmplat cu acel Trosca. Deci el trebuia să vină cu toate efectivele care le avea acolo şi nu cu trei ABI-uri. Asta este una. A doua. Felul cum a venit nu era lucru curat. Pentru că ei au venit în str. fostă Hoşimin şi la un moment dat au stins luminile au venit cu luminile stinse au intrat pe Drumul Taberei şi la 100 m sau mai puţin de poarta ministerului arunci s-a tras asupra lor. Acest Trosca a fost în armată cu contrainformaţiile. El a fost găsit în ABI-ul acesta îmbrăcat în haină militară. Cred că gen. Militaru v-a relatat, probabil v-a prezentat raportul scris de col. Ardeleanu care a raportat că Trosca a venit să-l lichideze pe el. Pe Ardeleanu că erau conflicte între ei. Dar întrebarea se pune: ce trebuia să vină la minister unde era atîta armată în dispozitiv cînd putea să o facă acolo la ei sau oriunde, numai la noi nu. Dar problema era alta. Că în noaptea de 23/24 se găsea toată conducerea armatei, tot/24 se găsea toată conducerea armatei, totse găsea toată conducerea armatei, tot CFSN în frunte cu Iliescu, Roman, Brucan şi alţii. Că dacă vă aduceţi aminte la TV la un moment dat s-a spus că Consiliul FSN lucrează în comun cu MAN în clădirea MAN. De atunci cel mai puternic foc a fost asupra clădirii Ministerului apărării naţionale. Deci problema să presupunem ordinul l-o fi înţeles cine ştie cum şi trebuia să vină numai Trosca, dar col. Ardeleanu cînd a intrat în clădirea MAN a văzut dispozitivul armatei şi avea obligaţia să anunţe că-i vin 3 ABI-uri. Te rog dă ordin să nu se tragă asupra lor. Şi dacă cei care erau acolo ştiau că vin fără discuţie că nu trăgeau. Lor le-a apărut în faţă fără să ştie despre ce e vorba. Şi mai e un element. După ce s-au terminat toate acestea era constituită o comisie condusă de Nic. Spiroiu să ia în primire maşinile care le are USLA. În acest timp o femeie de la această instituţie a venit la maşină la grupa condusă de

ION BUCUR

210

Nicolae Spiroiu şi i-a spus vă rog să-i raportaţi gen. Hortopan că eu am ascultat toată discuţia dintre Ardeleanu şi Trosca la staţia locală şi am auzit ultima discuţie cînd a dat prima rafală în ABI-ul lui Trosca. Acesta prin staţie i-a spus lui Ardeleanu „ m-ai trimis la moarte trădătorule”. L-a rugat f. mult să nu fie desconspirată că sunt în stare să o lichideze. Eu am să dau numele la comisie. Dl Sabin Ivan: Ne amăgiţi sub aceste nume. Trebuia să veniţi cu ele. Dl Gabrielescu: În sfârşit; vă mai chemăn. Dl Plătică: Dle general ce efective militare erau în jurul Ministerului apărării naţionale; mă refer la cele ce aparţineau MAN. Cu aproximaţie. Dl Hortopan: Nu cunosc pentru că nu le conduceam eu. Le-a condus contra-amiralul Aron. Dl Plătică: Pentru că cel puţin din cîte ştiu eu, la efectivele care păzeau la acea dată în minister sau în preajma lui 3 ABI-uri reprezentau, cum să spun eu, ceva uşor de spulberat ca să trăiască cu sentimentul că e posibilă o acţiune în forţă a acestora. Dv. cum vedeţi poblema? Dl Hortopan: Aşa este. Dl Plătică: V-aş ruga, dacă sunteţi amabil, să ne spuneţi încă o dată, cînd măcar cu aproximaţie data, cînd aţi primit funcţie precisă în cadrul ministerului, alta decît cea pe care o deţineaţi anterior de comandant al trupelor de infanterie şi tancuri. Dl Hortopan: După ce l-a schimbat pe generalul Guşă. Dl Plătică: În fapt schimbarea s-a produs pe 23 şi prin decret în 26 dim. Nu? Dl Hortopan: Nu ştiu cînd s-a semnat decretul. Dl Plătică: Bine, dar în fapt pe 24. Dacă această schimbare s-a produs pe 24 dv, ce aţi devenit?


211

Dl Hortopan: Tot ce eram ( comandant al CIT). Abia după ce l-a schimbat pe gen, Guşă( comandant al CIT). Abia după ce l-a schimbat pe gen, GuşăAbia după ce l-a schimbat pe gen, Guşă şi asta a fost pe 26 sau 27 dec. Atunci a venit la mine din partea CFSN dl. S. Nicolaescu şi mi-a propus să fiu şeful Marelui stat major. Dl Gabrielescu: Dl Nicolaescu fiind ce? Prim minitstru sau ce era? În ce calitate vă făcea propunerea? Dl Hortopan: Nu, nu era prim ministru. În calitate de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Şi mi-a relatat că în cadrul Consiliului s-a discutat şi că e propunerea să fiu şeful marelui stat major. Şi atunci i-am spus: vă rog să vedeţi pe altcineva eu îmi aduc aportul meu de aici din locul în care sunt de membru al acestei comisii pe care dl. Brucan l-a numit consiliu de război, dar nu vreau să mai fiu şef MSTM. Şi atunci l-a numit pe gen. Ionel. Dl Plătică: Vă rog, îmi cer scuze faţă de toată lumea, dar aş dori, legat de funcţia pe care o deţineaţi. Devine evident că dv. în calitate de comandant al CIT-ului dincolo de acţiunile astea mai mult sau mai puţin semnificative, mărunte deci, pentru anvergura funcţiei pe care o aveaţi, eraţi obligat, nevoit, să cunoaşteţi situaţia şi din teritoriu. E corect? Dl Hortopan: Numai parţial o cunoşteam pentru că situaţia din teritoriu se centraliza la MSTM şi se prezenta ministrului. Dl Plătică: Perfect. Eu încercînd să iau legătura cu dl. ministru, am avut surpriza să mă întîlnesc cu dv. Aţi fost în una din acele zile, constant lîngă telefon. Vă deservea ca transmisionist un plutonier pe nume Rizea. Vă reamintiţi? Dl Hortopan: Nu, daţi-mi elemente. Dl Plătică: Elementele sunt următoarele: în urma felului în care se derulau evenimentele la Galaţi. Dl Hortopan: Da îmi amintesc acum. Era gen. Militaru într-o adunare atunci şi mă găseam în birou la el.

ION BUCUR

212

Dl Plătică: Această poziţie a dv. atunci a durat cam mult. În sensul că de pe la ora 10 către orele 21 chiar dacă nu cumva mai tîrziu. Vreau să vă reamintesc alte elemente. Vă reamintesc că eu v-am raportat atunci că în zonă este prezent gen. Pancea. V-aş ruga să-mi spuneţi care era misiunea pe care a primit-o, cine i-a dat-o şi de ce ambiguitatea unui om cu funcţia dv. în acele momente? Dl Hortopan: Nu ştiam atunci cine i-a dat misiunea şi de ce. Cînd a venit gen. Militaru l-am întrebat şi ştiu că a fost o problemă, o încurcătură acolo. Dl Plătică: Bineînţeles; că a fost vorba de întîlnirea dintre dînsu ( gen. Pancea) şi o( gen. Pancea) şi o serie de comandanţi de unităţi. Şi implicit cu subsemnatul. Eu cerînd lămuririle ca atare de la minister, mă loveam permanent de dv. Eu nu ştiu cît păr alb am în cap, dar cred că jumătate din el mi se datorează acelor zile şi mai mult ca sigur discuţiilor cu dv. Mă înţelegeam perfect cu plut.Rizea şi dv. mă obligaţi pe mine folosind alfabetul transmisionist să vă raportez ceea ce voiam să vă raportez. Şi o veşnică amînare; lasă, ai răbdare, o să văd despre ce e vorba, nu e treaba ta, şi altele asemenea. Spuneţi-mi vă rog cine ce ordin i-a dat lui Pancea şi de ce păţania care am tras-o eu avea , ca să zic aşa, sprijinul dv? Dl Hortopan: Nu avea sprijinul meu. Şi acum să vă raportez: cînd am relatat gen. Militaru problema despre care aţi relatat dv. Militaru l-a sunat la telefon pe gen. Pancea şi i-a spus: dle gen. ce cauţi acolo, eu nu ţi-am dat nici o misiune. Deci ştiam din această convorbire ce a discutat gen. Militaru cu gen. Pancea despre încurcăturile pe care le-a făcut acolo şi pe care dv. le-aţi relatat. Nu îmi mai amintesc acum toate exact care au fost dar eu atît pot să vă spun, că eu în problema aceea de acolo nu-mi erau subordonaţi, nu eram ministru, eram un membru v-am raportat mai înainte; am înţeles acum de ce tot puneţi dv. întrebări, ce funcţie mai aveam, eram membru în acel organ acolo şi eu nu puteam să iau hotărîri eu singur şi să vă dau dv. soluţia care era. Pentru că, dacă doriţi, vă mai dau alt caz. Tot în ziua de 23 primeam telefon de la Deva să luăm de acolo pe gen. Nuţă şi Mihale care se spunea de acolo că au informaţii că în noaptea respectivă vor fi luaţi de un detaşament de-al lor şi să ne ducem noi acolo să-i luăm. A durat mult şi atunci. Problema a ajuns pe la dl. preşedinte Iliescu pentru că eu nu


213

puteam să hotărăsc eu să trimit elicopter să-i ia pe aceşti 2. Sigur, pînă la urmă s-a hotărît şi s-a dus elicopter după ei. Aşa a fost şi acolo; unităţile acelea nu-mi erau subordonate, eu nu aveam mandat de a hotărî în problemele respective pentru că lucrurile se pot încurca în astfel de situaţii. Dar eu ce-am făcut am raportat ministrului şi care a avut o discuţie cu gen. Pancea căruia i-a atras atenţia că el nu l-a trimis la Galaţi şi să plece de acolo la Brăila, de unde era el. El era comandantul centrului militar de la Brăila. Problema a preluat-o ministrul după aceea. Nu mai ştiu ce ordine a dat. Ceea ce spuneţi dv. acum vă rog să credeţi că ceea ce spuneţi dv. acum incontinuu se primeau telefoane cu astfel de situaţii care produceau încurcături. Nu e rea voinţă, nici tărăgănare, dar trebuiau să fie hotărîte într-un fel. Dl Plătică: Dle general e o chestiune care a durat 10 ore şi în aceste 10 ore dacă dl gen. Pancea ar fi avut puterea de a prelua comanda unităţilor militare din judeţele respective, pe care le-am menţionat eu şi care se poate verifica, se puteau întîmpla o serie întreagă de minuni. Eram militar, dv. militar, eu ceream insistent să vorbesc cu dl. ministru sau cu cel care deţine funcţia de şef al marelui stat major. Nu? Mi-aţi spus şi de aceea am întrebat insistent: „ eu sînt ăla”. Spuneţi că dl general spune că e chestiune de minute sau ore să fie dânsul numit ministru fie şef MSTM şi 10 ore n-am primit nimic. Pentru că întotdeauna discuţia se încheia cu închiderea receptorului. Am avut sentimentul că sunteţi informat în legătură cu ce misiune are. Dl Hortopan: Nu eram informat. Numai discuţia la care am asistat între el şi Militaru care şi el i-a spus să plece de acolo; s-ar putea să-i fi dat vreo misiune gen. Stănculescu înainte. Dl Gabrielescu: Noi comisia şi chiar eu personal nu ştim ce-i cu treaba asta cu Pancea. Dl Hortopan: În afară de ce am raportat eu nu mai ştiu nimic. Ştiu că acolo la Galaţi, ştiu ce a raportat că erau nişte încurcături cu un comandant de regiment. Dl Gabrielescu: Ce încurcături?

ION BUCUR

214

Dl Hortopan: Clar ar putea să ne spună Pancea. Eu ştiu prea puţin. Erau nişte neînţelegeri între un comandant de regiment şi Pancea care nu se înţelegeau. Dl Gabrielescu: Ce vroia unul şi ce celălalt? Dl Hortopan: Dle preşedinte eu nu vreau să spun aici ce nu ştiu rugămintea mea este gen. Militaru ştie bine problema. Pancea o ştie bine, cel mai bine să-i întrebaţi pe ei. Doar ce am auzit de la Militaru să plece de acolo că el nu i-a dat nici o misiune. Sigur şi dl. senator ştie bine problema dar eu atît de multe veneau în acea perioadă încît puteam f. greu.

* * *Sedăopauzăde10minute

* * *Dupăpauză.

Dl Gabrielescu: Vă rog să continuaţi şi după aceea noi o să punem întrebări. Dl Hortopan: Am relatat felul cum a fost luată în primire USLA, misiune care i-au fost date, modul cum a fost organizată şi aş vrea să relatez un caz prin care în seara zilei de 24 a fost o şedinţă la care dl. Brucan fiind prezent şi P. Roman a pus pe gen. Guşă şi pe gen. Vlad să rapoteze situaţia. Deci, în 24/25, întîi Guşă şi apoi Vlad. Gen. Vlad i s-au pus întrebări în legătură cu problemele de ce nu a dat ordin trupelor de securitate să treacă de partea revoluţiei şi ce plan există pentru apărarea conducerii de partid şi de stat de atunci în capitală. A raportat că el a dat ordin trupelor de securitate să se alăture revoluţiei; aici a fost o discuţie între dl. Brucan şi gen. Vlad şi că nu ar fi nici un plan de apărare a instituţiilor din partea ministerului de interne. Dar după aceea s-a demonstrat că ordinul 2600 care a apărut după aceea, fiecare judeţ avea un plan pentru apărarea instituţiilor şi central şi cele locale. Planul acesta care a fost şi această şedinţă s-a terminat pe la orele 4.00. Am dat ordinele necesare ca să ajungă transportatoarele, echipamentul ca să se constituie detaşamentele mixte USLA şi armată.


215

Dl Sabin Ivan: Ce a spus el. Dl.Vlad cînd a fost interogat? Dl Hortopan: El a raportat că a dat ordin trupelor de securitate, că nu sunt trupe de securitate cele care trag, sunt poate cîţiva răzleţi, care acţionează singuri, nu din ordinele lui şi că nu există un plan de apărare a instituţiilor de stat. Dl Sabin Ivan: Dar ordinul 2 600? Dl Hortopan: Nu că nu există plan, nu se ştia de ord. 2 600 atunci. Dl Sabin Ivan: Deci a negat existenţa unui plan. Dl Hortopan: Da aşa este. Ulterior s-a aflat de 2 600 pe baza căruia se întocmea un plan. Dl Sabin Ivan: S-a spus ceva totuşi în presă de planul ZZ. Dl Hortopan: Da ştiu. Eram chiar în birou la ministru cînd s-a comunicat, s-a spus la radio. Pacepa vorbise la Europa Liberă şi a anunţat că există planul ZZ care prevede acţiuni comune cu alte 5 ţări care nu s-au ştiut atunci. Gen. Militaru a pus mîna pe telefon şi a sunat la gen. Vlad care se găsea la MI la securitate şi i-a spus să aducă planul ZZ. Sigur într-un fel am spus că nu o să aducă planul, că trebuia să mergem noi acolo să verificăm dacă este sau nu. Bineînţeles că nu a adus nici un plan. Dl Sabin Ivan: Deci dv. aţi avut informaţia de la posturile străine de radio. Dl Hortopan: Da. Dl Săndulescu: În acest plan erau implicate şi alte 5 ţări care ar fi trebuit să participe. Dacă acest plan se punea în funcţiune credeţi că cu forţele poprii puteam face faţă sau nu? Dl Hortopan: Din moment ce planul acesta era şi cu forţe interne era f. greu să-ţi dai seama despre ce este vorba. Noi ştiam că asupra ns. acţionează forţe din afară şi ne pregăteam să intervenim în timp ce în interiorul capitalei şi altor oraşe

ION BUCUR

216

acţionau cei care-i ştim. Deci problema vedeţi dv. nu este ca atunci cînd începe un război şi toate forţele sunt pentru apărarea ţării, graniţele. Asta este una şi ceea ce se spunea că avea NC acest plan ZZ şi cu alte ţări era ptr. apărarea puterii proprii a statului respectiv. De altfel toate aceste încurcături care s-au produs şi care tocmai asta s-a încercat să deruteze armata, să ne pulverizeze forţele ca să poată să acţioneze din afară şi cei care au acţionat la Arad şi Oradea, principala lor misiune nu era populaţia ci să prevină un atac din afară, din partea ştim noi cui. Dl Sabin Ivan: Noi nu ştim, din partea cui? Dl Hortopan: Sigur dv. spuneţi să le spun eu pe nume, dar nu eu eram acela care aveam documente şi informaţii. Dl Sabin Ivan: Aţi spus că „ ştim noi cine”. Dl Hortopan: Din partea Ungariei s-a acţionat din partea fostei URSS. Dl Gabrielescu: Cum s-a acţionat? Ce-a făcut Ungaria din ce ştiţi dv? Dl Hortopan: Într-o discuţie care am avut-o cu primarul de la Timişoara, a declarat în felul următor: că i s-a distrus oraşul Timişoara şi la întrebarea care i s-a pus cînd muncitorii au ieşit şi au distrus oraşul? A spus, nu. Dar cine? Păi nişte inşi care intră în oraş cu o sacoşă în mînă se strîng grupuri mici şi după aceea mai mari, mai mari şi după aceea acţionează. Această afirmaţie a făcut-o la telefon fostul primar de la Timişoara. L-am întrebat cu ce vin? Mi-a spus că vin şi cu trenul şi cu maşini. Dl Plătică: Exista dle general vreo posibilitate de identificare? Dl Hortopan: Da, şi s–a acţionat dar cei care au avut această misiune au fost cei de la Ministerul de interne şi armata gen. Guşă a avut un det. la Timişoara care a fost trimis acolo tocmai ca să identifice. Eu nu cunosc rezultatul dar cine a trimis acolo este viceamiralul Dinu care era şeful DIA şi care poate să dea toate informaţiile. Dl Plătică: Ce echipament de ţinută aveau comun; dacă aveţi date despre aşa ceva? Dl Hortopan: Nu a spus ţinute: erau civili dar aveau această sacoşă în mînă.


217

Dl Plătică: Şi un anumit tip de bocanc, comun pentru toţi. Aţi auzit ceva? Vi s-a raportat ceva? Dl Hortopan: Nu. Dl Gabrielescu: Şi cu URSS ce-a făcut? Dl Hortopan: Din ce ştiu în perioada aceea a fost un număr f. mare de turişti cu autoturisme. Care s-au cazat în diferite oraşe. Dl Sabin Ivan: Dv. le ştiaţi atunci sau aţi aflat ulterior. Dl Hortopan: Am aflat ulterior. Dl Sabin Ivan: Nouă trebuie să ne spuneţi ce ştiaţi atunci. Aţi aflat ulterior de la cine? Din presă, de la colegii dv? Dl Hortopan: Atunci eu nu ştiam decît discuţia cu primarul de la Timişoara. Altceva nu. Dl Sabin Ivan: Cînd, în ce zile aţi avut discuţia? Dl Hortopan: Pe 20. ) sau 25 ???? După ce am terminat planul. Dimineaţa am intrat în birou la ministru şi acolo l-am găsit pe Vlad plus gen. Vasile de la MI care au fost la serv. contrainf. al armatei şi a fost o discuţie cu gen. Vlad care era revoltat că el a fost acuzat că el a trădat revoluţia , cînd revoluţia a fost trădată de alţii. Atunci l-am întrebat: de cine? Păi l-a acuzat pe Stănculescu, chiar Militaru. Şi ce elemente aveţi? Mi-a spus de nişte ordine care mi le-a spus nu le mai ţin minte. Dl Plătică: Ce vizau acele ordine? Nu e obligatoriu să vă aduceţi aminte cum sunau despre care se făcea comentariu de dl general Vlad că ar fi condus la trădarea revoluţiei? Dl Hortopan: Unul din ordine la care s-a referit a fost că li s-a întrerupt legăturile operative şi nu au mai putut să conducă.

ION BUCUR

218

Dl Gabrielescu: Deci, să înţelegem bine. În discuţia asta gen. Vlad îl acuza pe Stănculescu? Dl Hortopan: Da, îl acuza pe Stănculescu în dim. zilei de 25 că rev. s-a trădat la MAN că aici s-au dus acţiuni împotriva securităţii şi securitatea nu a putut să acţioneze. Dl Gabrielescu: Adică în sensul că armata ar fi paralizat securitatea sau cum? Dl Hortopan: Da. Categoric armata a fost de la început alături de revoluţie. Dl Sabin Ivan: Vlad vedea altfel rvoluţia? Trebuie să lămurim nişte treburi. Dl Hortopan: Eu vă relatez ce a spus Vlad. Dv. să-l întrebaţi ce a vrut să spună. Dl Sabin Ivan: Nu mai putea el să se gîndească atunci la aşa ceva. Nu el făcuse revoluţia. Poporul făcuse revoluţia. Dl Hortopan: Da bineînţeles. El se referea la acuzele care i s-au adus de dl. Brucan în seara zilei şi de aceea era nemulţumit. Dl Gabrielescu: Aţi luat parte la discuţia asta Brucan-Vlad. Vă rog să ne relataţi. Dl Hortopan: Am relatat-o. O mai relatez odată. Dl Plătică: Dle general în afara imputaţiei privind ruperea legătrilor, ce alt reproş vă aduceţi aminte să-i fi făcut? Dl Hortopan: Nu altul nu. Dl Plătică: Dv, vi se părea suficient ca această paralizare a legăturilor să echivaleze cu o trădare a revoluţiei? Dl Hortopan: Bineînţeles că nu. Dl Plătică: Şi altceva ce s-a mai discutat?


219

Dl Hortopan: La întrebările care le-am pus eu faţă de mine nu a mai spus. Dl Plătică: Şi dv. ce l-aţi întrebat? Dl Hortopan: Păi asta l-am întrebat: pe cine bănuiţi dv. Şi el atunci mi-a spus de Stănculescu şi chiar de Militaru. Dl Plătică: Şi nu a încercat nici cum să-şi argumenteze susţinerea? Dl Hortopan: Vedeţi dv. asta a fost o discuţie f. scurtă; am plecat după aceea de acolo, el a lăsat pe gen. Vasile, i-a dat ordin să supravegheze ce se întîmplă acolo şi am plecat cu Vlad la USLA să impulsionăm să plece la misiune mai repede. Dl Gabrielescu: Dle general, eu totuşi insist. N-am fost atent sau n-am înţeles vă rog să mă iertaţi; deci a fost o discuţie între Vlad, Stănculescu, Brucan acuzaţii reciproce, sau cum a fost? Vă rog să ne lămuriţi. Dl Hortopan: Repet, în cursul nopţii de 24 a fost o şedinţă la care au participat P. Roman, Brucan, Guşă, Vlad şi eu. Dl Iliescu nu a fost. Militaru nu a fost şi a fost şeful direcţiei operaţii din MSTM gen. Eftimescu. A fost pus să raporteze situaţia gen. Guşă, după acea gen Vlad. După ce a terminat Vlad să raporteze, dl. Brucan (care conducea şedinţa) i-a pus următoarele întrebări: de ce nu a dat(care conducea şedinţa) i-a pus următoarele întrebări: de ce nu a dat la TV ordin să se alăture trupele de securitate revoluţiei şi care este planul pentru apărarea instituţiilor de partid şi de stat în capitală. Vlad a raportat şi el a spus că a dat ordin şi atunci au început discuţiile între ei şi Brucan a spus că ordinal nu a fost clar ca să se alăture revoluţiei, iar despre plan a spus că nu un asemenea plan. În esenţă asta a fost tot. Contradicţiile au mai durat. A doua zi, pe 25, cînd am intrat în biroul ministrului erau acolo gen. Vlad şi gen. Vasile Gh. şeful serv. de contrainf. al armatei şi atunci Vlad către mine şi uite tov. general m-a acuzat aseară pe mine că am trădat eu revoluţia şi că n-am dat ordine, dar aici sunt elemente care au trădat revoluţia, spune gen. Vlad. Bine şi ce aveţi în vedere dv, ce anume s-a întîmplat de spuneţi asta, l-am întrebat eu? Zice: uite ne-a interupt telefoanele operative şi alte măsuri care s-au luat împotriva noastră. După aceea eu imediat i-am spus că vreau să mă duc la USLA să plece detaşamentele mai repede şi gen. Vlad a zis că merge şi el şi cînd a plecat i-a spus gen. Vasile să supravegheze orice activitate se desfăşoară.

ION BUCUR

220

Am plecat la USLA şi am impulsionat plecarea detaşamentelor. În timpul acesta gen. Vlad a început nişte discuţii cu ofiţerii USLA. Nişte discuţii care mie mi s-au părut suspecte şi atunci m-am dus la el şi i-am spus că din momentul acesta nu mai duci nici o discuţie cu ofiţerii dv. decît în prezenţa mea. Şi el a fost de accord. A zis: da, de acum încolo, aşa vom face. Dl Gabrielescu: Ce vi s-a părut suspect? Dl Hortopan: Că îi chema pe la el cu diferite probleme una din ele care nu am auzit-o; mi-a spus-o Ardeleanu , care acum e mort, că a dat ordin unui locţiitor al lui col. Glost să-i organizeze un birou de lucru în comandament şi să-i aranjeze legăturile. În timp ce eram acolo din nou s-au tăiat legăturile. Atunci iar intervine la mine şi-mi spune: uite tov. general, iar mi-au tăiat legăturile. I-am spus atunci: ce ştiţi dv. ştiu şi eu că doar suntem împreună. Hai să mergem acolo la minister şi să vedem. Dl Gabrielescu: Dacă ştiţi, cine putea să taie legăturile şi de unde? Dl Hortopan: De la telecomunicaţii. Dl Gabrielescu: Ştiţi persoane? Dl Hortopan: Era atunci Pintilie. Dl Gabrielescu: Deci dle colonel treceţi pe listă pe Pintilie şi pe Chirică să-i cunoaştem şi noi. Dl Pop: Dle general mă scuzaţi că intervin. Aş vrea să revenim la noaptea de 24/25 la MAN. Aveţi cunoştinţă că în această noapte la MAN a fost o şedinţă,/25 la MAN. Aveţi cunoştinţă că în această noapte la MAN a fost o şedinţă,la MAN. Aveţi cunoştinţă că în această noapte la MAN a fost o şedinţă, la parter în biroul fostului gen. Niculescu, cine a participat la ea şi ce s-a hotărît acolo? Dl Hortopan: Nu am cunoştinţă pentru că v-am spus eu în noaptea aceea am lucrat la plan cu gen. Vlad şi cu col. Ardeleanu şi ştiu numai de această şedinţă care a avut loc în prezenţa celor care v-am relatat. Dl Săndulescu: Cam cît a durat şedinţa asta dacă vă aduceţi aminte şi cam pe la ce oră ? Dl Hortopan: Cam pe la 1 noaptea, 24/25 şi a durat cam o oră./25 şi a durat cam o oră. şi a durat cam o oră.


221

Ca acţiuni care le-am desfăşurat, în propriu, după aceste evenimente, după ce s-au mai liniştit lucrurile, am mai avut 2 misiuni importante. Prin ministrul apărării naţionale mi-au fost date de Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi anume să organizez în această clădire inventarierea tuturor documentelor şi a ceea ce se găseşte document de arhivă. Am venit aici şi am făcut o comisie centrală condusă de col. Bărbat (ing) din care făceau parte: de la ofiţeri de la(ing) din care făceau parte: de la ofiţeri de lafăceau parte: de la ofiţeri de la MAN, procuratură, CFSN, şi am aici un document. Dl Sabin Ivan: Să ne spuneţi cînd şi-a început activitatea această comisie? Dl Hortopan: Decembrie 1989- febr. 1990 ( 28 dec).( 28 dec). Comisia centrală : şef comisie col. ing. Bărbat, maior Tănase Mirceaă : şef comisie col. ing. Bărbat, maior Tănase Mircea : şef comisie col. ing. Bărbat, maior Tănase Mircea Sp- procuratura generală, Cîmpeanu Pantea Vasile- procuratura generală, col. Dumitrescu- gărzile patriotice, col. Stănescu Gh MAN, mr. Dobre D. MSTM, mr. Marinescu Virgil de la poliţie, Nistor Ilie MF, Căruntu C, B. Naţională şi pe fiecare etaj s-a numit cîte o subcomisie. Dl Sabin Ivan: Revoluţionari au fost aici? Câteva nume să ne daţi. Dl Hortopan: Ion C-tin din partea FSN, Popa Mihai Horincan, Valentin Ivan Gh., Neacşu David. Dl Hossu: Dle general ceea ce s-a găsit aici, unde s-au transportat documentele, unde sunt acum? Dl Hortopan: O parte din ele au fost predate la guvern, o parte la MAN în custodie, ştiu că s-a vorbit despre această arhivă dar nu mai ştiu care este situaţia ei, v-aş propune să fie audiat acest col. Bărbat care are toate elementele. Dl Săndulescu: Dle general un nume Iulia Starc vă spune ceva? Care se pare a preluat nişte valori? Dl Hortopan: Această Iulia Starc dacă aşa o cheamă era împreună cu Dan Iosif la etajul I într-o încăpere unde erau aceste valori ( statuete, vaze, obiecte de artă) şi ştiu că era din Baia Mare. Nu am intrat prea mult în problemele astea.Nu am intrat prea mult în problemele astea. Deci asta a fost o altă misiune care am avut-o şi care s-a încheiat în 1990 febr. Şi col. Bărbat are toate elementele la dispoziţie.

ION BUCUR

222

O altă misiune de la CFSN prin ministrul ap. naţionale să organizăm distribuirea bunurilor primite ca ajutoare. Am constituit o comisie din 30 de ofiţeri cu care m-am deplasat la locul respectiv şi am constatat defecţiuni f. grave şi anume: se încărcau camioane cu produse de tot felul care erau primite ca ajutoare dar fără nici un fel de evidenţă. În toate pavilioanele am instituit grupe de militari şi aceste bunuri se puneau în nişte saci de polietilenă şi i-am obligat să scrie tot ce se pune în el şi după aceea să se facă un borderou de distribuţie. A durat cam 2 luni de zile. Dacă sunteţi de acord aş vrea în continuare să-mi precizez puţin poziţia mea. Pentru că în presă s-au făcut tot felul de afirmaţii. Eu fac apel la următoarea situaţie; şi la date. Atunci cînd am fost numit şef al marelui stat major, eram 2 candidaţi ca să fim numiţi eu şi gen. Militaru. Şi am fost numit eu (1976). În momentul cînd am fost numit şef de stat major în orice caz după oÎn momentul cînd am fost numit şef de stat major în orice caz după o perioadă de timp situaţia mea din acest punct de vedere a cunoscut o oarecare schimbare în sensul că gen. Coman care era ministru şi care nu a avut niciodată o comandă nu am fost pe aceeaşi frecvenţă niciodată. El avea nişte probleme cu Ioniţă. După cum cunoaşteţi, şi probabil că v-a relatat Militaru, în dizidenţa care o conducea Ioniţă el a făcut o afirmaţie care este reală către Brucan, că într-o situaţie anume are omul lui la marele stat major. Asta cînd era scos nu mai era la MAN (Ioniţă). Aş vrea să vă relatez că încă de atunci gen. Ioniţă a avut mai multe discuţii cu mine în legătură cu deciziile care se iau, (de NC şi EC) de asemenea mi-a spus despre grupul constituit printre care era şi Militaru şi mi-a spus că-a spus căa spus că „dacă este nevoie îţi voi cere sprijinul”. Bineînţeles mi-am dat acordul atunci. Problema este cunoscută şi de alţii. Nu vreau să mă dau vreun dizident dar ptr. a spulbera unele bănuieli. Discuţiile cu Titus Popovici erau toate potrivnice. Era f. greu pentru noi militarii pentru că a se spune că se putea da lovitura de stat cînd era el plecat era imposibil, că se ştie ce pregătire, ce măsuri se luau cînd era plecat. Mai puteţi lua legătura cu băiatul fostului general Crtistescu care a fost judecat şi condamnat în procesul lui Antonescu şi cu care aveam multe discuţii din acestea, dar sunt lucruri care mă nemulţumesc faţă de poziţiile, unele, care apar în presă. De ex. Dincă care a fost în revoluţie s-a dus şi a depus un protest în Ev.Zilei împotriva faptului că eu deţin adeverinţă de revoluţionar. Nici nu m-am gîndit şi nici nu deţin o astfel de adeverinţă.


223

Aştept întrebările dv. Despre ce am văzut, ce am înţeles, ce a fost armata, despre problemele legate de misiunea mea atît cît am cuoscut eu şi cît mi-a stat în putinţă. Dl Gabrielescu: Da dle general vă mulţumim şi acum să ne permiteţi să vă punem nişte întrebări. Eu aveam mai multe aici dar multe s-au lămurit din ceea ce ne-aţi spus dv. În legătură cu misiunea dv. care o aveaţi în calitate de comandant al şcolilor ş.a.m.d. ce ordine aţi dat dv. şcolilor militare? Telefonice, scrise? Dl Hortopan: Telefonice am dat. Dl Gabrielescu: Sunt consemnate undeva? Dl Hortopan: Sunt. Note telefonice şi indicative de alarmă şi precizări verbale la telefon. Dl Gabrielescu: Şi le-aţi spus să pună la dispoziţia comandanţilor respectivi ( Sibiu şi Arad). Să vorbim precis. Dlui Dragomir ce ordine i-aţi dat? Ce să facă? Dl Hortopan: Prima dată cînd am dat semnalul de alarmă a fost să iasă cu subunităţile la locul de alarmă în punctele de adunare (unde se adună toate subunităţile cu obiectivele personale şi armamentul din dotare). După aceea le-am dat ordine să aştepte misiuni. În timpul acesta elevii să intre la studiu. Era o problemă care nu se contrazice cu alta pentru că aceste puncte de adunare erau în interiorul şcolii. Nu mai puteau să intre în poligoane, să facă aplicaţii. Dl Gabrielescu: Am înţeles, dar în momentul cînd ei s-au implicat, aţi dat ordin să facă cordoane, să intervină, ce să facă? Dl Hortopan: V-am raportat că despre aceste cordoane şi misiunea de a ieşi în stradă a dat ordin primul secretar cu aprobarea ministrului apărării. Ca să iasă în stradă nu am dat nici un ordin. Dl Gabrielescu: Dar asupra muniţiei? Dl Hortopan: Ei cînd ies la alarmă, ies cu muniţie cu tot. Muniţie de război.

ION BUCUR

224

Dl Sabin Ivan: Dv. de la cine aţi primit ordin să transmiteţi ordinele astea? Dl Hortopan: De la Marele stat major. Semnalele de alarmă se dau prin MSTM. Dl Gabrielescu: Dle general în legătură cu unităţile dv. Erau în subordinea dv. directă (şcolile). Ştiţi ce muniţie a consumat şcoala de la Sibiu? Dl Hortopan: Da a consumat cam multă, dar nu am exact cifra. Dl Gabrielescu: Nu exact, dar aproximativ. Dl Hortopan: Peste un milion. Dl Gabrielescu: Un milion de cartuşe de război. Pe le Mărăşeşti s-or fi tras 1 milion de cartuşe? Dl Hortopan: E un consum exagerat aşa este. Dl Gabrielescu: Eu înţeleg că un soldat neinstruit trage aiurea, dar un elev ofiţer să tragă aiurea în cer şi în pămînt 1 milion de cartuşe asta nu o mai înţeleg. Dl Hortopan: Trebuie să mă uit în raport. Dar chiar şi o sută de mii tot e mult. Dl Gabrielescu: Ăştia de pe taburi au tras cu mitraliera grea? Dl Hortopan: Ăia au tras numai asupra sediului poliţiei. Dl Gabrielescu: A avut vreo pierdere şcoala de ofiţeri? Dl Hortopan: 6 ofiţeri şi elevi decedaţi. Dl Gabrielescu: Dar de la poliţie, de vis a vis? Dl Hortopan: Au fost şi de la ei. Cam tot atît. Dl Gabrielescu: Dle general, 100 de mii sau 1 milion de cartuşe fac 6 morţi?


225

Dl Hortopan: Dacă cartuşele astea se trăgeau direct asupra oamenilor făceau multe victime; s-a tras pentru avertisment. Dl Gabrielescu: Să lăsăm cu şcoala, să revenim la Bucureşti. Aţi fost în Pţa Universităţii, sala Dalles, Intercontinental, ce ordine i-aţi dat dv. personal lui Amăriucăi? Să nu mai tragă, da? Dl Hortopan: Da. Dl Gabrielescu: Vă întreb este adevărat că dv. i- aţi felicitat pe militarii care au distrus baricada? Dl Hortopan: Nu. Dl Gabrielescu: Nu este adevărat? Dl Hortopan: Nu. Nici nu am discutat cu ei eu. Nici nu i-am văzut. Dl. Gabrielescu: Ştiţi ce muniţie a consumat batalionul dv. de pază aeroporturi? V-am întrebat de şcoală şi acum de bat. de pază. Dl Hortopan: Nu am date. Dl. Gabrielescu: Batalionul ăsta avea în dotare şi taburi? Dl Hortopan: Nu, numai infanterişti. Dl. Gabrielescu: Este adevărat că l-aţi avansat pe maiorul Amăriucăi pentru merite deosebite? Dl Hortopan: Eu am trecut în rezervă în februarie 1990. El a rămas la comanda batalionului. Nu am avut nici o contribuţie. Dl. Gabrielescu: Dar pe Dragomir? L-aţi avansat; decorat? Dl Hortopan: Aici cu maiorul Dragomir a fost o problemă mai delicată. I s-a dat gradul şi pe urmă i s-a luat. I s-a dat gradul dar nu pentru asta şi i s-a luat pentru că,

ION BUCUR

226

el a fost schimbat din funcţie şi pus la dispoziţie, pentru că am fost la Consiliul Frontului Salvării Naţionale la Sibiu şi am avut o discuţie cu preşedintele Frontului şi el mi-a relatat că col. Dragomir a acţionat corespunzător, dar întrucît au fost victime şi de o parte şi de alta şi mai ales de partea miliţiei sunt discuţii din acestea care ar fi bine să nu mai stea acolo. I-am raportat asta ministrului apărării, gen. Militaru, şi aşa s-a produs, el însă a avut o atitudine cam în sfîrşit nemilitărească; a început să facă agitaţie în şcoală, că a fost acuzat de genocid, şcoala a ieşit în curte şi nu a mai vrut să intre la cursuri şi atunci gen. Militaru i-a luat gradul cînd l-a schimbat din funcţie. Dl. Săndulescu: Dle general cu cine aţi discutat de la CFSN? Acolo, la Sibiu, vă mai aduceţi aminte? Dl Hortopan: Cu preşedintele, să vedem cine a fost în 1990. Dl. Gabrielescu: Deci dl. Dragomir acum e în armată? Dl Hortopan: Este da. Dl. Gabrielescu: Ce grad are? Dl Hortopan: Nu mai ştiu; au trecut 3 ani. Dl. Gabrielescu: E un lucru f. curios, lăsînd la o parte revoluţia; o şcoală de ofiţeri de 2000 de elevi este comandată de un maior? Dl Hortopan: Da, aşa s-a hotărît la momentul respectiv şi nu am fost întrebat cînd a fost numit comandant de şcoală, l-a numit Milea, mai înainte fusese gen. Mitroescu. Dl. Gabrielescu: Aşa mai înţeleg. Dl Hortopan: Aşa a fost în toată armata. Erau inversate nişte ierarhii pe bază de dosar. Dl. Gabrielescu: Era armata lui „papuc”. Sistem sovietic. Ce legături aveţi dv. cu generalul Lavric? Dl Hortopan: I-am fost comandant şi mi-a fost subordonat.


227

Dl. Gabrielescu: L-aţi propus la avansare pentru merite deosebite? Dl Hortopan: El nici nu a fost în timpul evenimentelor în armată. Dl. Gabrielescu: Dar cu dl. Spiroiu? Dl Hortopan: Cu dl. Spiroiu care e general era în comandamentul pe care l-am comandat eu, avea o funcţie de locţiitor al şefului direcţiei tehnice de tancuri şi auto care se ocupa cu dezvolarea tehnicii de tancuri şi auto, cu concepţia de folosire, cu exploatarea şi întreţinerea. Dl. Gabrielescu: L-aţi propus dv. la avansare? Dl Hortopan: Nu, cînd am plecat eu din armată era tot locţiitor. Dl. Gabrielescu: Am înţeles. Sediul comandamentului dv. unde era? Dl Hortopan: Pe Ştirbei Vodă, în clădirea fostului stat major. Dl Gabrielescu: De acolo, din acea clădire s-a tras? Dl Hortopan: S-a tras din acea clădire asupra celor care au tras asupra clădirii. Dl Gabrielescu: Cine a tras, de unde? Dl Hortopan: Din clădirile dimprejur şi au omorît acolo 36 de oameni. Toţi împuşcaţi numai în cap, noaptea. Aveau armament cu tragere pe timp de noapte. S-a tras inclusiv asupra biroului meu şi asupra mea, am avut noroc că nu am fost prezent în birou (17 cartuşe s-au tras asupra biroului). Dl Gabrielescu: Ce trupe aţi avut dv. în interiorul clădirii? Dl Hortopan: În interiorul clădirii a fost o parte din acest batalion comandat de maiorul Amăriucăi, o parte dintre ei şi o parte dintre aceşti militari au fost la clădirea radio. Dl Gabrielescu: Cei 36 de morţi de unde erau?

ION BUCUR

228

Dl Hortopan: Şi din comandament şi din militarii din acest detaşament. De la comandamentul infanterie şi tancuri -13, de la comandamentul artilerie- 1, comandamentul trupelor de transmisiuni- 7, comandamentul trupelor de geniu- 15, în total 36. Răniţi - 82. Dl Gabrielescu: Deci în clădirea aceea se aflau toate comandamentele de armă. Şi mai mare peste toţi cine era? Dl Hortopan: Eu eram comandantul infanteriei şi tancurilor şi fiecare comandament avea cîte un comandant, dar eu eram comandantul garnizoanei şi coordonatorul activităţilor de concepţie. Dl Gabrielescu: Aţi fost în clădire în timpul acestor împuşcături? Dl Hortopan: În clădire în timpul împuşcăturilor, la comandă era generalul Călinoiu, locţiitorul meu. Dl Gabrielescu: În ce zi? Dl Hortopan: Şi în 22, şi în 23, şi în 24. Dl Gabrielescu: Acolo s-a consumat muniţie de către apărători? Dl Hortopan: Da s-a consumat. Dl Gabrielescu: Dacă trupele proprii au pierdut 36 de oameni, inamicul ce a pierdut? Dl Hortopan: Inamicul ăsta era f. îngrijit cu el, dle preşedinte, pentru că era un inamic care trăgea după un stîlp după un geam şi dispărea şi militarii cînd vedeau că se trăgea asupra lor trăgeau asupra geamului respectiv, asupra stîlpului. Au fost şi acţiuni de căutare, s-au constituit detaşamente şi s-au găsit şi s-au capturat şi au fost daţi la miliţie şi nu mai sunt. Dl Gabrielescu: Nu s-a găsit nici un trăgător din ăsta rănit? Dl Hortopan:


229

Nu s-a găsit. Se găsesc documentele la comandament, nu pot să le ţin la mine tot timpul. Dl Săndulescu: Clădirea radiodifuziunii era păzită tot de trupele din comanda dv.? Care este peste drum de comandament? Dl Hortopan: Erau nu numai de la mine dar acolo am constituit un comandament care a condus acţiunile condus de col. Suman (era subordonatul meu) Dl Săndulescu: Au fost şi acolo morţi? Dl Hortopan: Acolo nu au fost mulţi. Dl Gabrielescu: Clădirea din Berzei a fost avariată grav. Dl Hortopan: Da, e o clădire acolo în str. Berzei care a fost avariată pentru că de acolo s-a tras asupra clădirii radio. Şi cei care apărau clădirea radio au tras în acea clădire din care se trăgea. Dl Gabrielescu: Nu cei de la Marele stat major? Dl Hortopan: Nu că nu aveau cum. Dl Gabrielescu: Dacă aveam un război cu ungurii, ne atacau ungurii, da, şi trupele noastre trăgeau un milion de cartuşe şi aveau 36 de morţi şi de la unguri nici unul, cred că ajungeau ungurii la Bucureşti. Dl Hortopan: Dle preşedinte eu încă odată mai fac precizarea că foarte multe cartuşe s- au tras în aer în perioada, aşa cum am raportat, de avertisment. Dl Gabrielescu: Bine, dar ca să ai 36 de morţi şi răniţi, şi să nu nimereşti pe nimeni, e posibil dle general aşa ceva? Dar dacă eram pe front ce făceam? Noi aveam morţi şi răniţi şi inamicul nimic? Dl Hortopan: Nu se poate compara aşa.

ION BUCUR

230

Dl Gabrielescu: Dle general aţi fost comandantul infanteriei, al tuturor cadrelor şi şcolilor, e posibil ca o armată să tragă mii de cartuşe, să aibă morţi şi răniţi şi să nu rănească, să omoare pe nimeni? Dl Hortopan: Dispăreau f. repede cei care erau răniţi sau chiar morţi aici în clădirea aceasta, jos la subsol s-a căutat de către detaşamentul acela creat nu s-a găsit decît sînge; de aceea cei care au acţionat erau nişte oameni f. bine instruiţi. Dl Gabrielescu: Ei erau bine instruiţi şi noi cum eram? Dl Hortopan: Nu eram bine instruiţi şi am să vă spun de ce. Dl Gabrielescu: Dle general clădirea aceea trebuia încercuită, învăluită, cum să tragă în Marele stat major al armatei, să omoare 36 de oameni, să nu ştim de unde şi cum. Nu pot să vă înţeleg. Dl Hortopan: Efectivele noastre s-au încorporat în oct. 1989. S-au îmbrăcat în 2-3 zile şi s-au dus direct la porumb. Dl Gabrielescu: Nu-mi mai spuneţi că mi se face părul măciucă în cap cînd mă gîndesc că ne atacă ungurii mîine şi venim cu trupe din astea să ne apărăm. Asta mi-e teamă mie. Eu vă judec ca un fost luptător şi veteran. Dl Hortopan: Eu v-am prezentat situaţia armatei, la început. Să sperăm că acum nu o mai fi aşa. Dl Gabrielescu: Dacă-mi permiteţi să spun că am luat parte la cucerirea Budapestei. Am băgat în pămînt mii de oameni, dar şi ei. Aici pierdem numai noi. În sfîrşit, am deviat. Încă o întrebare: dle general în ce a constat colaborarea dv. cu colonelul Pîrcălăbescu? Dl Hortopan: În nici un fel. Dl Gabrielescu: Adică? Dl Hortopan: Nu am avut nici o colaborare cu el.


231

Dl Gabrielescu: V-aţi întîlnit cu el aici în clădirea asta cînd aţi fost aici? Dl Hortopan: Nu. M-am întîlnit cu el cînd am fost pentru inventarierea arhivei. Dl Gabrielescu: Ce v-a spus col. Pîrcălăbescu în legătură cu sinuciderea generalului Milea? Amintiţi-vă bine ce v-a spus atunci cînd v-aţi întîlnit cu el. Dl Hortopan: Mi-a relatat ceea ce v-am raportat cînd m-aţi întrebat încă odată, venea de jos de la Ceauşescu cu această expresie ”că el nu trage în popor şi să i se dea cheile de la birou că are de dat nişte telefoane”. A cerut pistolul de la un subofiţer, Tufan [ n. r. era maior, de fapt] a intrat în birou şi s-a sinucis. Dl Gabrielescu: Dle general aţi auzit de terorişti răniţi în spitalul militar central? Care au fost duşi acolo şi pe urmă au dispărut? Dl Hortopan: Nu. Dl Gabrielescu: Ce părere aveţi dv. că trupele USLA au fost în cimitirul Ghencea sau au fost în clădirile care au atacat ministerul? Dl Hortopan: Părerea mea era că în seara în care s-a hotărît să-i luăm în primire, că ei erau cei care au tras în noi şi rămîn la această părere; că au fost grupaţi, că au fost izolaţi... Dl Săndulescu: Dle general dv. comandaţi trupele care păzeau aeroporturile (care se instruiau pentru paza aeroporturilor). Deci nu au fost implicate în problema de la Otopeni? Dl Hortopan: Nu. Dl Sabin Ivan: Eu aş vrea să vă pun o întrebare faţă de sinuciderea gen. Milea, părerea dv. fără a fi influenţat de literatura din presă şi ce s-a scris. S-a sinucis sau a fost ucis? Dl Hortopan: Eu v-am relatat după felul cum mi-a relatat şi mie însoţitorul lui, Pîrcălăbescu şi cum l-am văzut în seara aceea şi eu cred că s-a sinucis.

ION BUCUR

232

Dl Hossu: Aţi spus că a fost alarmată şi şcoala din Lipova pe 17 dec. Să plece la Arad. De ce, că la Arad nu s-a întîmplat nimic în 17? Aţi primit ceva informaţii precise că ar fi ceva? Dl Hortopan: Nu am primit o informaţie precisă că ar fi venit ceva de peste graniţă, dar eu am tras concluzia ca să fie în măsură să intervină în caz de ceva din exterior. Deci nu din interior. Dl Hossu: Aţi spus că după ce a fugit N.C. v-aţi dus la TV, la radio. V-a rugat cineva, sau din proprie iniţiativă? Dl Hortopan: Nu. A făcut un cunoscut o chemare să mă duc acolo şi m-am dus. Am spus atunci: că trupele se alătură revoluţiei şi populaţia să sprijine acţiunile trupelor pentru ca să reuşească revoluţia. E înregistrat acolo o bandă. Dl Hossu: Aţi spus de elicopterul acela ce a fost trimis la Deva după generalul Nuţă şi Mihalea. Ce era cu generalii ăştia? Erau consideraţi terorişti? Dl Hortopan: Aceşti generali au fost la Timişoara, cu Guşă, cu Stănculescu şi în 22 cînd N.C. a plecat ei au plecat la Arad, cu un avion. De la Arad au luat trenul (au dormit în 22/23 la Arad), şi au plecat spre Bucureşti. La Deva în gară au fost arestaţi, şi duşi într-o unitate militară. Cei de acolo, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale a avut el informaţii că la Orăştie sunt nişte elicoptere, am scăpat înainte să relatez asta, şi că trupele au date că în noaptea respectivă vor să-i scoată de acolo pe Nuţă şi Mihalea. Problema s-a hotărît să fie aduşi cu elicopterul, dar s-a întîrziat puţin trimiterea lui. S-a trimis elicopterul şi a decolat de acolo de la Deva la 19,30. Traseul lui era pe Valea Mureşului... Dl Nicolaescu:(întrerupe): Cine a dat indicaţiile tehnice de zbor? Dl Hortopan: Comandamentul aviaţiei. Dl Nicolaescu: Inclusiv să meargă cu luminile stinse?


233

Dl Hortopan: Eu ce am dat a fost aşa: să ocolească Orăştie. Eu am primit ordin de la gen. Militaru. Dl Nicolaescu: La ce oră şi în ce zi? Dl Hortopan: În 24 către după amiază şi am transmis ordinul generalului Rus şi am vorbit şi la Sibiu să organizeze la aeroport cartiruirea lor în timpul nopţii (cu comandantul regimentului de elicoptere). Dl Nicolaescu: Intervenţia dv. directă era firească? Dl Hortopan: Din moment ce mi-a dat ministrul apărării ordin. Problema era aşa: comandamentul aviaţiei îi transporta dar problema aducerii lui şi preluării era a noastră. Deci mă privea. Dl Nicolaescu: De ce trebuiau aduşi de la Deva la Sibiu în aceeaşi noapte? Dl Hortopan: Din motivul care l-am raportat că insistau să se acţionze cu elicoptere. Chestiunea este f. interesantă, de ce, pentru că el trebuia să urmeze traseul V. Mureşului, Sebeş şi Sibiu. Dar de la Sibiu a făcut un viraj de 45 grade ( de la( de la Sebeş) şi acolo deasupra lui Alba Iulia există un deal cu o unitate militară cu un depozit la piciorul dealului; şi eu aveam convingerea că cei de la depozit au tras în elicopter şi nu mai recunosc, dar realitatea a fost următoarea: mergînd într-o problemă particulară am rugat să mi se arate exact unde a căzut elicopterul. Exact în vîrful dealului a căzut, s-a agăţat cu coada de spalierii de la vie. Deci nu a tras nimeni în el. Dl Nicolaescu: Sunteţi dv. informat că nu a tras nimeni în el ? Dl Hortopan: Da. Dl Nicolaescu: E greşit. Sunteţi greşit informat. Dl Hortopan: Dle senator vreu să vă informez că acele urme de gloanţe sunt de la Sibiu. Acel elicopter a participat la Sibiu la diferite misiuni şi a avut urmele de gloanţe şi cu ele a plecat. Să fie mai mult întrebat atunci comandantul regimentului care l-a trimis.

ION BUCUR

234

Dl Hossu: Deci consideraţi că a căzut din accident. Dl Hortopan: Din acest motiv. El avînd înălţime mică, neavînd aparatură de zbor pe timp de noapte, s-a izbit de acest deal care este mult deasupra văii Mureşului. Dl Hossu: Dle general de ce aţi fost trecut în rezervă? Dl Hortopan: Am fost trecut în rezervă pentru că depăşisem limita de vîrstă. Aveam 65 de ani. Dl Hossu: Aţi cerut? Dl Hortopan: Nu. Dl Săndulescu: Dv. spuneţi că aţi primit ordinul ca să fie aduşi Nuţă şi Mihale de la ministrul Militaru, nu ? Dl Hortopan: Da. Dl Săndulescu: Dar el pe 23 încă nu era ministru. Dl Hortopan: În 24. Ceilalţi: În 23 a fost; dar nu era ministru atunci Militaru. Dl Nicolaescu: Deci cine era la comanda amatei române pe 22? Dl Hortopan: Era comandă dublă; una aici la sediu şi una acolo. Guşă şi respectiv Stănculescu. Dl Nicolaescu: Cînd aţi simţit că s-a preluat comanda de generalul Militaru? Dl Hortopan: Pe 23 seara. Am fost prezent la numire. Dl Nicolaescu: Cine l-a numit? Dl Hortopan: Dl preşedinte Iliescu.


235

Dl Nicolaescu: Deci pe 23 seara a fost numit gen. Militaru ca ministru al forţelor armate. Era de faţă gen. Stănculescu? Mai ţineţi minte? Dl Hortopan: Nu-mi amintesc. Dl Nicolaescu: Dl Guşă era? Dl Hortopan: Era. Dl Săndulescu: Dar ordinul a fost dat să fie aduşi, pe 23? Dl Hortopan: Pe 24. Dl Săndulescu: Ei au murit pe 23. Dl Hortopan: Mai verificăm. Dl Gabrielescu: De ce era aşa urgent să-i aducă pe ăştia cu avionul de la Timişoara pînă aici? Dl Hortopan: Cu elicopterul; din aceleaşi motive. Repet motivul: preşedintele Frontului Salvării Naţionale a insistat în cursul zilei de 24 să fie aduşi pentru că credeau ei că se încerca să fie eliberaţi ( de la Deva).( de la Deva). Dl Plătică: Dle general a fost dorinţa dv. să faceţi o scurtă incursiune în timp. Ne-aţi reamintit că în 1976 aţi fost numit şef al MSTM, la concurenţă cu dl. gen. Militaru. Dînsul a fost trecut în rezervă în 1978. Motivul cunoscut şi de mine la acea oră, că eram în armată, a fost nu că era doar dizident ci avea unele relaţii personale să zicem cu alte puteri, persoane, servicii ş.a.m.d. Dv. îl ştiaţi deci din acea perioadă că era un dizident, da? Dl Hortopan: Nu-l ştiam din acea perioadă. Dl Plătică: Păi aţi povestit nişte discuţii care au avut loc cu Militaru şi cu Ioniţă. Dl Hortopan: Ele au fost mai tîrziu. 1979-1980.

ION BUCUR

236

Dl Plătică: În momentul în care eraţi şef la MSTM şi gen. Militaru trecut pe linie moartă, pe acest motiv; era real sau inventat? Dl Hortopan: Nu ştiu. Dl Plătică: Eraţi al 2-la om în oştirea română şi era vorba de un general? Şi nu oricare? Dl Hortopan: Dar pe vremea aceea în probleme de cadre, şeful marelui stat major nu era întrebat. Dl Plătică: Ştiţi, atunci sau mai tîrziu dacă aţi aflat, ceva despre ceea ce se vorbea, în legătură cu aceste relaţii? Cu serviciile străine să zicem; sau cu alte forţe? Dl Hortopan: Ştiu că avea anumite relaţii cînd veneau la diverse activităţi, cu diverşi generali sovietici una dintre ele o ştiu din cele relatate de gen. Coman care era ministru şi care a condus o aplicaţie pe hartă la Neptun şi cînd a venit mi-a relatat că gen. Militaru a stat toată noaptea la discuţie cu nişte generali sovietici din tratat. Ce ştiu însă este că gen. Militaru a făcut un memoriu la NC şi a arătat că discuţiile care a zis că le-a avut cu aceşti generali. Alte relaţii nu le ştiu. Auzeam şi eu ceea ce se vorbea; că e omul KGB-ului, dar nu era ceva precis şi nu pot eu să fac o astfel de afimaţie. Dl Plătică: În orice situaţie s-ar găsi, Militaru trebuie să fie în primul rînd fidel statului căruia îi aparţine. Fără politică. În condiţiile în care ştiaţi că gen. Militaru „cochetează” să spunem aşa cu KGB-ul şi a survenit decembrie şi concluziile le-aţi spus şi dv. le-am tras şi noi în legătură cu felul în care s-au derulat evenimentele. Nu vi s-a părut nimic suspect în legătură cu poziţia sau atitudinea avută de dl. general Militaru din momentul apariţiei la TV şi pînă pe 28? Dl Hortopan: Personal vă spun sincer l-am privit cu încredere ca un om care vine să acţioneze în sprijinul revoluţiei şi acţiunilor care se desfăşoară, în sprijinul apărării ţării; aşa am considerat. N-am nici un element la îndemînă, nici auzit nici spus de cineva în care eu să ajung la concluzia că urmărea alte scopuri. Dl Plătică: Discutînd rîndul trecut despre dl. general Pancea dv. v-aţi exprimat părerea că „ poate generalul Militaru sau gen. Stănculescu să-i fi dat vreo misiune”. Eu


237

vin şi vă întreb: în condiţiile în care relaţiile de serviciu cu nici unul dintre ei nu erau directe, mai mult cu gen. Militaru era exclus întrucît era trecut în rezervă, pe ce elemente vă bazaţi această presupunere? Dl Hortopan: Pentru că în timpul ăsta începînd cu 22, gen. Stănculescu era în conducerea ministerului şi eu nu ştiu toate ordinele care le-a dat el pentru că îndeplineam şi eu alte misiuni nu stăteam toţi în jurul gen. Stănculescu. O fi cerut aprobarea să meargă la Galaţi sau nu, nu ştiu; sau l-o fi trimis gen. Stănculescu să semnalizeze cuiva acolo, nu pot să ştiu. Dl Plătică: Da. Încă o chestiune. S-a vorbit despre preluarea USLA, trecerea în subordinea armatei a miliţiei şi securităţii. Sunt oameni care mi-au relatat că au văzut documente potrivit cărora misiunile securiştilor erau de a supraveghea pe comandanţii militari şi în situaţii de genul celei din decembrie în cazul neexecutării ordinelor sau acţionării într-o manieră personală, să fie lichidaţi. Şiti ceva despre acest lucru? Dl Hortopan: Nu. Nu am auzit. Dl. Plătică: În contextul în care dv. personal aveaţi convingerea că cei care trăgeau în armată erau uslaşii şi ceilalţi menţionaţi mai înainte, nu apare ca nefirească lejeritatea cu care s-a făcut preluarea acestor forţe şi felul în care s-a lucrat cu ei în acele zile cînd încă se trăgea în Bucureşti şi în ţară chiar? Dl Hortopan: Vreau să fac o completare la ce mi-aţi spus dv. că să se tragă asupra comandanţilor: eu nu ştiu despre acestea ce aţi întrebat dv. ordine sau ca să se acţioneze asupra comandanţilor, dar eu ştiu că asupra mea s-a acţionat. Şi focul care s-a acţionat asupra mea a fost dirijat. Adică cineva care ştia biroul la care lucrez eu pentru că acolo sunt 3 geamuri la acel birou şi s-a tras numai pe un anumit geam care corespundea cu locul în care stăteam eu. Deci cineva din cei care spuneţi dv. a dirijat focul acolo. Dl Plătică: Bun; şi în acest context cum vedeţi poate greşeala sau superficialitatea care s-a manifestat la preluarea ...lor? Implicit cu documentele ca atare, despre faptul că li s-a dat totuşi o oarecare marjă de libertate, detaşamente care s-au făcut şi care au acţionat d-zeu ştie cum? În condiţiile în care încă odată subliniez, în Bucureşti se trăgea; şi nu numai şi pe la Brăila şi Constanţa şi Buzău.

ION BUCUR

238

Dl Hortopan: Eu nu văd nici o uşurinţă la felul în care s-a luat în primire. Am spus că s-a verificat armamentul; a fost închis şi sigilat. Dl Plătică: Există o evidenţă a armamentului care a fost folosit şi a celui nefolosit? Dl Hortopan: Păi el l-a curăţat imediat şi l-a pus la rastel; că aşa e regula; militarul cînd vine de la tragere îşi curăţă armamentul. Nu poţi să-ţi dai seama. Dl Plătică: Da, dar experţii în balistică pot spune cu multă exactitate dacă un armament a fost recent folosit sau nu. Pentru că o ştim, şi dv. o ştiţi, că mi-aţi fost comandant în trecut, trebuie să ştergi cam 3 zile ca să ştergi orice urmă de întrebuinţare. Ori acel timp nu se scursese. Dl Hortopan: Nu s-au făcut astfel de expertize pentru că lucrurile erau aşa de precipitate atunci încît nici nu aveam cu cine să o facem şi problema care ne interesa era să anihilăm pe toţi cei care trăgeau asupra noastră. Dl Plătică: În condiţiile în care exista o uriaşă tensiune în ţară legată de numărul acela enorm de morţi, cei care au preluat problema nu erau interesaţi să ştie cine, în ce măsură se fac răspunzători sau nu de aceste victime? Dl Hortopan: Ce-am făcut noi, eu am raportat, s-a făcut o situaţie cu toţi cei care au fost prinşi şi unde au fost predaţi, şi aveam rolul să urmăresc ce se face cu ei, dacă li se dă drumul, dacă au fost anchetaţi, rolul acesta era al procuraturii, al miliţiei, care erau subordonate şi care de ce să nu fiu corect s-a avut încredere. Dl Plătică: O singură problemă aş mai fi avut legat tot de subiectul ăsta. Deci dv. aţi fost un expert al revistelor de front în momentul în care s-a pus problema preluării acestei presupuse colosale forţe care o reprezenta USLA ca şi ceilalţi aţi spus prin ce ne-aţi relatat mai înainte că nu se ştia unde sunt cei 700 pentru că ar fi putut fi pe la ambasade ş.a.m.d. sistemul de anunţare a cadrelor şi care la Galaţi vă spun eu că a funcţionat aproape impecabil, în Bucureşti nu mai era viabil? Dl Hortopan: Nu am înţeles despre ce e vorba. Dl Plătică: Deci pun problema reunirii la un loc a unităţii USLA despre care se spunea că e o forţă redutabilă şi era de fapt teroarea Bucureştiului şi a întregii


239

ţări, ei fiind socotiţi teroriştii, chiar şi din spusa dv. Ar fi fost imperios necesar adunaţi. Ei aveau un sistem de anunţare care ar fi trebuit să funcţioneze în acest moment. Dl Hortopan: Dle senator, eu încă odată vă spun, nu se poate spune că cei 700 nu s-a ştiut. S-au verificat toţi oamenii, om cu om, unde este în misiune. Am lăsat acolo o grupă de ofiţeri condusă de un colonel care se găseşte şi acum acolo şi care a continuat verificarea. Colonelul Zegreanu. Deci nu am lăsat lucrurile aşa numai luate în primire. Nu i-am găsit atunci pentru că într-adevăr nu-i puteam găsi atunci că nu puteau să lase nepăzite anumite obiective dar s-a luat fiecare om cu om şi s-a văzut unde este. Armamentul a fost închis, sigilat şi verificat. Dl Pop: Dle general ne-aţi prezentat situaţia armatei în 1989 şi atitudinea şefilor faţă de generali care după spusele dv. doreau să desfiinţeze acest grad. Cum vă explicaţi că la 64,5 ani mai eraţi menţinut activ în armată? Eraţi considerat un strateg indispensabil? Toţi generalii ieşeau la pensie la 65 de ani ? Dl Hortopan: Nu. Un general maior la 60 de ani, generalul colonel avea o limită mai mare. Planul de care eu am relatat aici nu s-a pus în aplicare, pentru că nu a ajuns la cea care a dat ordin. Dar s-au pus în aplicare celelalte. Dl Pop: Vă mai pun o întrebare tot personală. Dacă dv. ca general, demnitatea dv. vă impune să vă sinucideţi, v-aţi împuşca cu pistolul altuia sau cu pistolul dv.? Dl Hortopan: Cu nici unul. Prefer să răspund, în faţa şi dacă e nevoie şi a justiţiei dacă este nevoie pentru faptele mele, dar nu mă sinucid. Dl Pop: Asta era o întrebare vis a vis de sinuciderea sau uciderea gen. Milea pentru că toţi avem cunoştinţă în armată şi cel puţin eu ştiu că gen. Milea avea cadou un pistol de la cineva şi care-l avea. Dl Hortopan: Da, dar nu-l ţinea în nici un caz la el atunci. Nu numai gen.Milea şi eu am avut revolver de la francezi, dar nu le ţineam la noi.

ION BUCUR

240

Dl Săndulescu: Aş vrea şi eu să vă mai întreb ceva. Din relatările dv. apare o mică similitudine. De expl. ne spuneaţi că atunci cînd s-au dus TAB-urile acelea către MAN au stins la un moment dat luminile (ABI-urile). De asemenea, şi elicopterul-urile). De asemenea, şi elicopterulurile). De asemenea, şi elicopterul acela cu gen. Nuţă şi Mihale a mers cu luminile stinse. Şi toate acestea s-au întîmplat în noaptea de 23/24. La fel se pare că şi aici s-a stins lumina. Au fost omorîţi cei care au fost chemaţi să apere ministerul. Nu vi se pare că sunt nişte coincidenţe cam curioase? Dl Hortopan: Dle senator această USLA nu a fost chemată să apere ministerul. Avea cine să-l apere. Ei au fost chemaţi, întrucît au specialitatea lor, să acţioneze asupra celor care trăgeau din blocurile din faţa ministerului. Dl Săndulescu: Dar cine i-a chemat? Nu-mi mai aduc aminte. Dl Hortopan: Gen. Militaru. Deci el i-a spus lui Ardeleanu să-şi oprească paza şi să vină cu oameni să cureţe blocurile de vis a vis, care trag asupra ministerului. Asta i-a fost misiunea. Şi el a venit cu cele 3 ABI-uri. Aici este enigma; cînd el declară că col. Trosca a venit să-l pe el acolo la minister şi se ştie cine era atunci la minister, nu era numai col. Ardeleanu. Dl Gabrielescu: Mai aveţi întrebări? Dl Nicolaescu: Scurt de tot. Dacă puteţi să-mi spuneţi la ce oră aţi ajuns la MAN după noaptea de 21/22? Deci de aici de jos de la Dîmboviţa, v-aţi dus unde? Dl Hortopan: În birou la el şi m-am dus la comandament. Şi am stat tot cursul dimineţii pînă cînd a plecat elicopterul cu NC şi după aceea m-am dus la radio, şi pe urmă la minister. Dl Nicolaescu: La ce oră era la minister toată treaba asta? Dl Hortopan: Către15/16. Dl Nicolaescu: Cînd l-aţi văzut prima dată pe dl.Iliescu? Dl Hortopan: Către seara zilei de 22.


241

Dl Gabrielescu: Cu cine era dînsul? Dl Hortopan: Era cu dl. P. Roman, Brucan şi gen. Militaru. Dl Nicolaescu: Pe dl P. Roman l-aţi văzut înainte de a-l vedea pe dl Iliescu singur în d.a. zilei de 22? Dl Hortopan: Nu că eu nu-l cunoşteam pe dl. P. Roman atunci. Dl Gabrielescu: Dle general am să vă mai pun şi eu ultimele întrebări şi încheiem. În legătură cu incidentul Trosca-Ardeleanu; dacă dv. aţi fi fost comandantul acestui batalion de uslaşi şi aţi fi primit misiunea, aşa cum se presupune, de la Ardeleanu, să veniţi cu forţele respective să curăţaţi cartierul ăla, ce aţi fi făcut dv. personal? Dl Hortopan: Ardeleanu trebuia să-i dea ordin lui Trosca să constituie un număr de detaşamente cîte erau să pătrundă prin spatele lor, acolo era un nr. de blocuri; el putea să-i spună să facă 10-12 detaşamente pentru ca în fiecare bloc să pătrundă cîte unul undeva înapoi acolo pe str. care se numeşte acum Timişoara să ajungă prin spate şi să acţioneze asupra celor care trăgeau asupra ministerului. Asta trebuia să facă Ardeleanu; asta trebuia să facă Trosca. Dl Apostolache: Dle preşedinte, dacă-mi permiteţi şi mie. Dle general aţi făcut afirmaţia că conducerea armatei era divizată. Dv. vă aflaţi la ministerul apărării împreună cu dl. gen. Stănculescu şi dl. general Chiţac şi nu am mai reţinut eu bine cine, în acelaşi timp, în acel moment, existau şi cîţiva civili. Cine comanda efectiv acolo, civilii sau militarii? Care era aportul lor de decizii? Dl Hortopan: Problemele nici nu puteau să le comande civilii pentru că nu ştia de unde să înceapă şi unde să termine. Problemele militare de acţiune le comanda armata, prin gen. Stănculescu care era acolo. Civilii dacă aveau vreo problemă o prezentau unui general de specialitate, pentru că de expl. s-a primit informaţia că există o maşină Trabant sub podul Grant plină cu trotil şi aruncă în aer podul. Comandantul trupelor de geniu col. Popescu a trimis specialist să verifice. Nu a găsit nimic.

ION BUCUR

242

S-a primit informaţia că este minat barajul de la Lacul Morii (informaţiile le primeau şi cei de la CFSN). Iar a trebuit trimis specialist, tot de geniu. Ş.a.m.d. un raport de specialitate. Pentru că cel din CFSN oricît de mare era nu cunoştea problemele, nici legăturile armatei, nici unităţile. Dl Hossu: Consideraţi normal ca ei să se afle la marele stat major? Dl Hortopan: E o problemă la care eu personal nu pot să răspund. Presupun că avînd în vedere anumite acţiuni, bănuieli, care au fost înainte, pentru ca să aibă mai mare siguranţă că armata e alături şi toţi cei care o comandă sprijină revoluţia. Cred că ăsta e motivul pentru care au venit acolo la MAN să observe, să vadă dacă e vreun general dintre noi care face altfel decît e necesar ca să reuşească revoluţia. Dl Nicolaescu: Dacă în noaptea de 23/24 în cadrul MAN aţi auzit o idee de posibilitatea unui ordin să fie arestaţi toţi civilii din Ministerul apărării naţionale? Dl Hortopan: Nu. Dl Nicolaescu: Ştiţi de ceva legături între gen. Stănculescu şi securitate? Dl Hortopan: Nu. Sunt probleme care într-adevăr mă depăşesc. Ştiu că gen. Stănculescu a fost informatorul securităţii că l-am avut şi subordonat. Cînd eram şeful marelui stat major el era şeful direcţiei organizare-mobilizare. Asta se ştie. Dar problema asta de care mă întrebaţi dv. nu. Dl Nicolaescu: Păi asta e important ce aţi spus. Deci aveaţi bănuiala că el era informator. Dl Hortopan: Nu bănuiala, ştiam sigur. Dl Gabrielescu: Tot în legătură cu Trosca ăsta că se tot vorbeşte că a venit să asasineze, să facă, să dreagă. V-am pus întrebarea ce aţi făcut dv. şi mi-aţi spus. Acum am să vă spun şi eu ce aş fi făcut dacă eram în locul lui Trosca.


243

Înainte de atacul acesta al cartierului şi curăţirea cartierului, eu aş fi făcut o cercetare, o recunoaştere, n-aş fi băgat tot batalionul „ duceţi-vă şi curăţaţi”. Nu e normal aşa? Dl Hortopan: Dle preşedinte, orice grup militar care acţionează, fie că e grupă, fie că e pluton, ea trebuie să aibă cercetaşi. Dl Gabrielescu: Păi unde sunt cercetaşii? Dl Nicolaescu: Lucrurile s-au petrecut puţin altfel, mă iertaţi, nu le ştie nici dl. general. Trosca a fost chemat să vină la Ministerul apărării naţionale, pentru o discuţie. El a venit cu 3 ABI-uri (unul a rămas în pană). El avea întîlnire cu un ofiţer al Ministerului apărării într-un anumit colţ, într-un anumit loc; împreună cu acest ofiţer trebuiau să intre prin spate, nu prin faţă. Ei s-au întîlnit cu acest ofiţer şi au schimbat locul de intrare spre Ministerul apărării naţionale. Acest lucru a provocat confuzia ce a dus la deschiderea focului împotriva lor. Deci el a venit să intre în MAN şi întîlnirea cu ofiţerul MAN l-a făcut să schimbe ruta. Schimbînd ruta, ăştia au deschis focul. Dl Gabrielescu: Dle general ştiţi de venirea la Bucureşti a unei grupe, detaşament, ce-o fi fost de cercetaşi de la Buzău? Dl Hortopan: Da. La Bucureşti a venit un detaşament. Nu ştiu valoarea. Nu ştiu toate misiunile dar ştiu atît; că el a avut principala misiune să apere Ministerul apărării naţionale. Dl Gabrielescu: Şi au venit? Dl Hortopan: Da. Dl Gabrielescu: Au intrat înăuntru? Dl Hortopan: Păi ei au venit să apere ministerul. Dl Gabrielescu: Şi l-au apărat? Dl Hortopan: L-au apărat.

ION BUCUR

244

Dl Gabrielescu: Deci ştiţi că au apărat ministerul. I-aţi văzut? Dl Hortopan: Nu i-am văzut. Dl Gabrielescu: Ştiţi că cercetaţii ăştia au plecat la Timişoara îmbrăcaţi civil. Dl Hortopan: Da. Dar au plecat la Timişoara pentru problemele care v-am informat pe dv. că erau informaţii că acolo acţionează grupuri din afară pentru destabilizarea ţării. Dl Gabrielescu: Bun. Dar aici la minister cum au venit? Dl Hortopan: Aici la minister au venit îmbrăcaţi militari. Dl Gabrielescu: I-aţi văzut? Dl Hortopan: Eu i-am văzut dar n-aş putea să vă raportez; dar eu am o propunere viceamiralul Ştefan Dinu a fost comandantul lor. Dl Gabrielescu: Da am înţeles. Deci nu i-aţi văzut. Dle general, chiar ultima întrebare: aţi auzit dv. o discuţie relativ la posibilitatea să chemăm trupele sovietice să ne ajute în situaţia aceea? Dar pe cinstite să ne spuneţi. Dl Hortopan: Da. În momentul acela greu, pe 23, s-a făcut intervenţie în URSS. S-a dat un telefon. Dl Gabrielescu: Cine? Dl Hortopan: Dl. preşedinte Iliescu. Dl Gabrielescu: De unde ştiţi? Dl Hortopan: Am fost de faţă. Dl Gabrielescu: Ruseşte sau româneşte? Dl Hortopan: Ruseşte.


245

Dl Gabrielescu: Ştiţi ruseşte? Dl Hortopan: Nu ştiu ruseşte. Dl Gabrielescu: Atunci de unde ştiţi ce a vorbit dl. Iliescu? Dl Hortopan: Mai erau cei dintre ai noştri care ştiau. Dl Gabrielescu: Cine erau? Dl Hortopan: N-aş putea să vă spun. Şi s-a considerat că armata nu e în stare să rezolve problemele. Deci în momentul acela de dezechilibru şi de zarva care era. Dl Nicolaescu: La ce oră era treaba asta? Dl Hortopan: Către 21,00. Dl Gabrielescu: Din minister de acolo a vorbit. Dle general aţi fost de faţă? Dl Hortopan: Da. Dl Nicolaescu: Ce dată exact? Dl Hortopan: 22 spre 23 seara la ora 21,00. Dl Gabrielescu: Ştiţi cu cine vorbea? Dl Hortopan: Cred că cu Gorbaciov a vorbit. Ruseşte. Dl Gabrielescu: Cine mai era acolo? Dl Hortopan: Gen. Guşă, Stănculescu, ba nu, Guşă nu era. În 23 a fost dle senator. Dl Nicolaescu: De aia vă zic fiţi atent la dată. Dl Hortopan: Pe 23 seara. Noi toţi care am fost acolo, generalii, ne-am opus şi am spus că nu este nevoie că noi putem să rezolvăm problema.

ION BUCUR

246

Dl Gabrielescu: Aţi avut o discuţie acolo? Dl Hortopan: Nu; ne-am opus cînd i-am raportat dînsului. Dl Gabrielescu: Cine a luat parte la discuţie? Dl Hortopan: Gen. Guşă, eu, Stănculescu, Chiţac. Dl Gabrielescu: Cine a provocat această treabă? Dl Hortopan: Era şi Brucan, P. Roman, nu ştiu dacă şi dv. dle Sergiu Nicolaescu? Dl Gabrielescu: Gîndiţi-vă bine, era şi dl. Sergiu? Dl Hortopan: Nu-mi amintesc bine. Dl Gabrielescu: Îl apăraţi. N-are importanţă. Dl Hortopan: Era şi gen. Eftimescu, gen. Militaru. Dl Gabrielescu: Şi ce discuţie a fost? Cum a fost? Dl Hortopan: Discuţia aceasta: că sunt nişte acţiuni care se duc împotriva noastră şi că o grupă de trupe speciale să ne ajute să-i nimicim. Dl Gabrielescu: Cine a propus? Dl Hortopan: Nu ştiu de unde a venit propunerea. Dl Gabrielescu: Cine a fost pentru, cine a fost împotrivă, cum a fost discuţia asta? Dl Hortopan: Iar noi după aceea am raportat că nu este nevoie să vină nimeni că noi putem să rezolvăm problema. Dl Gabrielescu: Cine ”noi” , adică cine? Dv. ce-aţi zis? Dl Hortopan: Noi armata.


247

Dl Gabrielescu: Armata e mare. Dv. ce-aţi spus? Dl Hortopan: Asta am spus: dle preşedinte noi putem să rezolvăm problema cu forţele care le avem. Dl Gabrielescu: Guşă ce a spus? Dl Hortopan: La fel. Dl Gabrielescu: Stănculescu ce-a spus? Dl Hortopan: La fel. Toţi. Dl Gabrielescu: Roman ce-a spus? Dl Hortopan: Nu mai ştiu ce a spus. Dl Gabrielescu: Militaru ce-a spus? Dl Hortopan: Acelaşi lucru. Dl Gabrielescu: Că nu e nevoie; gîndiţi-vă bine. Dl Hortopan: Da. Dl Gabrielescu: Ce-a zis Militaru? Dl Hortopan: N-aş putea să vă spun exact; n-am înregistrat pe bandă să ştiţi. Dl Gabrielescu: Cine a fost pentru ? Dl Hortopan: Eu nu ştiu să fi fost cineva pentru. Dl Sabin Ivan: Brucan? Dl Hortopan: Îmi cereţi un lucru pe care nu pot să vi-l dau.

ION BUCUR

248

Dl Gabrielescu: Şi pe urmă dl. Iliescu s-a dus la telefon. Sau cum? Dl Hortopan: După ce a vorbit am discutat. Dl Gabrielescu: Păi după ce a vorbit ce-aţi mai discutat? Dl Hortopan: Păi noi nu ştiam despre ce e vorba. Dl Gabrielescu: Deci dv, Iliescu nu v-a consultat. Unde, din ce cameră a vorbit el? Dl Hortopan: De acolo, din biroul ministrului. Dl Gabrielescu: Cu dv. de faţă? Dl Hortopan: Da. Dl Gabrielescu: Pe telefonul direct cu Moscova? Dl Hortopan: Da. Dl Gabrielescu: Şi nimeni de acolo nu ştia ruseşte? Dl Hortopan: Ba erau care ştiau ruseşte. Dl Gabrielescu: Cine dle general? Dl Hortopan: Gen. Militaru. Dl Gabrielescu: Da, Militaru, dar Militaru nu spune. Nu ne-a spus dl Militaru treaba asta cînd a fost aici. Dl Plătică: Nu dînsul a fost acela care a sugerat aducerea unor trupe specializate pentru contracararea teroriştilor? Dl Hortopan: Nu-mi amintesc. Poate o fi spus în altă parte. Dl Plătică: Pentru că dînsul cunoştea f. bine disponibilităţile Tratatului, cu referire la aceste trupe. Nu dînsul a fost cel care a sugerat?


249

Dl Hortopan: Nu ştiu. Nu am asistat la discuţiile acestea. Dl Gabrielescu: Deci să recapitulăm: dl. Iliescu întîi din proprie iniţiativă s-a dus şi a dat telefon. Şi după aceea aţi vorbit că e bine, că nu e bine. Dl Hortopan: Nu, şi după aceea am spus că noi nu suntem de acord. Dl Gabrielescu: După ce vorbise. Dl Hortopan: Da. Dl Gabrielescu: Nu ştiţi, nu s-a consultat cu nimeni înainte? Dl Hortopan: Nu ştiu dle preşedinte. Dl Gabrielescu: Nu ştiţi dv. dar nu putea să ia aşa o hotărîre importantă de unul singur. Dl Sabin Ivan: Bine, şi după treaba asta a contramandat? Dl Hortopan: Nu mai ştiu ce s-a făcut. Dl Gabrielescu: Dle general vă mulţumim, însă vă rog următorul lucru: dle colonel după ce stenograma este gata o vedem noi şi o dăm dlui general să o semneze; deci, să mai veniţi odată să semnaţi stenograma. Al doilea, ne rezervăm dreptul, cîndva, să vă mai chemăm, după ce vom mai afla şi alte lucruri. Am aflat de la dv. lucruri importante. Vă mulţumim f. mult, vă rămînem recunoscători.

Stenodactilografiat: Mihai Maria

(Arhiva Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Fond I, Ds. 95)

ION BUCUR

III.OPINII,MEMORII,EVOCĂRI

253

EVENIMENTELEREVOLUŢIONAREDINDECEMBRIE1989ÎNCRAIOVA

Prof.Univ.dr.DinicăCIOBOTEA,DanielaOSIAC

Au trecut aproape 18 ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. În acest răstimp s-a vorbit şi s-a scris mult despre această memorabilă faptă naţională. Foarte puţin, însă, s-a scris despre Craiova în acele zile revoluţionare decembriste. Presa a fost generoasă în toţi aceşti ani, fiind, de altfel, barometrul socialPresa a fost generoasă în toţi aceşti ani, fiind, de altfel, barometrul social al evaluării evenimentelor. Stimulând cercetările, evocând faptele, comentând consecinţele, problematizând necunoscutele Revoluţiei, presa a părut să fie izvorul principal al reconstituirii adevărului despre evenimentele care marcau sfârşitul comunismului în România. Rolul acestui izvor rămâne, totuşi, acela de a conştientiza într-o anumită manieră necesitatea unui demers ştiinţific. Acesta din urmă este dificil după cum au dovedit toate lucrările apărute până acum1 ape această temă dat fiind numărul şi varietatea surselor documentare foarte mari (corespondenţele agenţiilor de presă străine, fotoreportajele, jurnalele unităţilor militare, dosarele procuraturii, interviurile, presa revoluţiei, inscripţiile şi materialele revoluţionarilor, filmele ridicării în masă a populaţiei, rapoartele Comisiei Senatoriale şi SRI pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989 etc). După 18 ani, cu detaşarea pe care ne-o dă timpul scurs şi matca nouă în care ne-a aşezat Revoluţia, ne propunem să schiţăm un proiect istoriografic al unei viitoare lucrări despre istoria evenimentelor din Craiova din Decembrie 1989. Cei doi autori bazaţi pe mărturiile unor participanţi (unul chiar martor al evenimentelor), dar mai cu seamă pe filmul realizat de Constantin Şerbănoiu în ziua de 22 decembrie 1989, sau fotografiile făcute de Nicu Beletei, încearcă să surprindă amploarea faptelor întâmplate la Craiova, comparabile prin măreţia desfăşurării şi intrinsec legate cu cele de la Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Sibiu.

254

DimensiuneaevenimentelordinDecembrie1989dinRomânia. În decembrie 1989, România a devenit teatrul unor evenimente deosebite şi foarte complexe. Spectacolul a fost grandios, căci întreaga lume urmărea, în direct la televizor, pentru prima dată în istorie, o revoluţie violentă. Mişcarea revoluţionar- generală europeană şi nu numai se încheia victorioasă în România, în contextul unor evenimente tragice generate de particularităţile socialismului „construit” aici şi de factorii latenţi, totdeauna explozibili în momentele de criză: cozile de topor interne, minorităţile profitoare şi străinii interesaţi. De la grandoarea demnă de admiraţia întregii omeniri din zilele lui Decembrie ‘89 şi până la prăbuşirea acestei imagini nu a trecut multă vreme. Mai întâi s-au dezmeticit occidentalii, cei care fuseseră primii propagandişti ai „enormelor dezastre umane” petrecute pe malurile Begăi şi Dâmboviţei, transformând cele câteva zeci de victime ale insurecţiei din 16-19 decembrie din Timişoara într-un genocid „draculian” de peste 65.000 de morţi. Minciuna, manipulată cu disperare, repetată pe toate undele de radio şi televiziune din ţară şi străinătate, sau prin telefoane ale „binevoitorilor” timişoreni către „rudele” din celelalte localităţi din ţară, nu a mai dat răgaz raţiunii să desluşească disproporţia dintre realitate şi diversiune...

Prin urmare, reaşezarea majorităţii oamenilor în matca normalităţii (mai bine zis, a unei siguranţe date de biruinţa Revoluţiei) şi pornirea zoopoliticească a celor pe care vidul politic creat prin pulverizarea conducerii peceriste îi revendica, pe fondul echilibrului instabil al sufletului popular şi, respectiv, pe irezistibila fandare printre idealuri, idei şi semeni a celor „cu chemare” spre vârful societăţii, a dus la redefinirea Revoluţiei române.

Punându-se în balanţa disputelor teoretice esenţa acesteia, caracterul ei anticomunist, dar mai cu seamă drumul anevoios al societăţii româneşti în anii postrevoluţionari, REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE ‘89 a fost categorisită în cele mai diverse sintagme: lovitură de stat a nomenclaturii, revoltă populară, insurecţie populară, lovitură de stat susţinută de străinătate, revoltă populară de proporţii sub impulsul unor forţe din afară, mişcare revoluţionară de masă, răscoală populară, răscoală în masă a poporului, revoluţie populară, revoluţie de palat, răscoală a copiilor, „lovitură de stat împotriva socialismului” (Nicolae Ceauşescu), conjuraţie comunistă, „o revoluţie morală continuă, ca o coloană infinită” (Doina Sterescu), „revoluţie românească începută” (Ion Coja), revolta poporului român provocată de „orchestra roşie” dirijată de Moscova, „revoluţia ce a răsturnat dictatura de la Bucureşti” („Paris Match”), războiul împotriva poporului român (Dan Zamfirescu), „un război civil regizat” (Mihai Ungheanu) „o revoluţie eşuată”, mişcare populară etc.

EVENIMENTELE REVOLUŢIONARE DIN 1989 ÎN CRAIOVA

255

Nu lipsesc nici expresiile care, preluând părţi din desfăşurarea evenimentelor, extind noţiunile până la generalizare: insurecţie, complot, conjuraţie, diversiune planificată, aventură politică, explozie populară, război psihologic, război electronic ş.a.

Evenimentele din Decembrie ‘89 din România nu au scăpat nici de epitetele care, în spiritul minimalizării, contestării, derâderii sau al unui interes politico-juridic, produc hazul, mâhnirea sau dispreţul. De aceea ele sunt învăluite în mantaua expresiilor promovate de politicienii postrevoluţionari în permanentă concurenţă electorală-discreditoare pentru preopinenţi.

La baza tuturor supoziţiilor, interpretărilor teoretice, aprecierilor sau etichetărilor tranşante stau numeroşi factori, dar şi fapte politizante.

Falsurile, minciunile dublate de dezminţiri, confuziile inerente unor evenimente devenite într-o anumită etapă necontrolabile, verdictele subiective sau netemeinice în procesele politice sau penale din timpul şi după evenimente, toate au creat omului de bună credinţă impresia unei „diversiuni planificate”, „cel mai mare bal mascat din istoria României”, sau a unei „minciuni uriaşe cât un secol” (Albin Michel).

Procesul Ceauşeştilor, sumar, întemeiat pe acuzaţii false, odată revăzut în Occident la câteva luni după Revoluţie, coroborat cu ştirile despre genocid şi terorişti, totdeauna tranşante dar nedovedite în cazul celor din urmă, au creat imaginea unei fraude morale de proporţii începută chiar din 22 decembrie 1989 sub inventarul de „capital politic din recunoştinţa celor înşelaţi” (O. Paler). Înspre acest tip de discurs a fost acreditată ideea de Revoluţie furată printr-o lucrare semnată de Dumitru Mazilu, personaj important în evenimentele din decembrie ‘89 şi ianuarie 1990.

Pentru teoreticienii conceptului de revoluţie, majoritatea nedezlipiţi de definiţia care însoţea mersul revoluţionar al dictaturii proletare, muncitoreşti sau a întregului popor, anterioară anului 1989, evenimentele din decembrie nu atingeau esenţa unei Revoluţii atâta timp cât mişcarea nu a fost condusă după un program cu obiective anticomuniste mobilizatoare.

Şi totuşi, chiar în spiritul definiţiei vehiculate atunci în societatea românească, însuşită în nivelele de învăţământ preuniversitar şi universitar, istoricul distinge toate elementele care dau mărime şi sens faptelor către ceea ce putem numi, fără tăgadă, REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN 1989.

Cauze profunde sociale şi politice, dezvăluite de protestele din Valea Jiului (1977), bazinul minier Motru (1984) şi Braşov (1987) tindeau să se transforme într-o stare prerevoluţionară pe un fond general tensionat.

PROF. UNIV. DR. DINICĂ CIOBOTEA, DANIELA OSIAC

256

Situaţia internaţională, în care marile puteri şi-au dat mâna în eliminarea politică a lui Nicolae Ceauşescu, sprijinul internaţional concret (prin oameni, arme şi mijloace de propagandă), implicarea unui grup din minoritatea maghiară, racolarea unor români la cauza revoluţiei europene, au creat imaginea unei situaţii de război în zilele de 16-19 decembrie 1989 în părţile de vest ale ţării, fapt pentru care ridicarea masivă a populaţiei după această dată nu a fost altceva decât un impuls şi o luptă naţională născute din instinctul istoric de conservare al neamului românesc.

Forţele angajate în evenimentele din decembrie 1989 au fost diferenţiate prin interesele şi poziţiile sociale avute până atunci. Diversitatea lor ( fără a lua în calcul faptul că, în acel moment, de la al treilea om de stat şi până la ultimul din cei aproape 23 de milioane de cetăţeni, existau numai nemulţumiţi) era normală, logică şi inevitabilă.

Revoluţia română, prin evenimentele din decembrie 1989 în forma lor violentă, s-a deosebit de revoluţiile de catifea din celelalte ţări din centrul şi răsăritul Europei, dar spre care a propulsat fiorul libertăţii în dimensiuni miraculoase.

Erupţia revoluţionară a deschis o cale istorică nouă, ireversibilă. În doar câteva zile întreaga societate a luat distanţă faţă de realitatea anterioară, negând-o şi transformând-o, revendicând, totodată, un sens nou istoriei, cel către Occidentul aureolat de dinamismul fără comparaţie în care a evoluat după 1789.

Aspecte din timpul desfăşurării evenimentelor revoluţionare înCraiova 2.

În ziua de 22 decembrie 1989, tonul unei mişcări de proporţii s-a dat de către oamenii a două mari întreprinderi industriale, Fabrica de avioane şi Combinatul chimic, aflate la extremităţile de est şi de vest al oraşului. În drumul lor, în special cei de la „Avioane”, au antrenat şi-au chemat şi pe cei de la Electroputere şi IUG, unităţi importante ale platformei industriale din părţile estice ale Craiovei.

În jurul orei 11.00, coloane mari de oameni înaintau spre centrul oraşului, către instituţia reprezentativă a puterii din judeţul Dolj, Comitetul judeţean P.C.R., care, deja, era înconjurată de un dispozitiv militar format din blindate, autotunuri, militari şi ofiţeri în lanţ de trăgători. Ulterior, coloanele de pe toate străzile (Romul, Al. I. Cuza, Unirii, Popa Şapcă) care se intersectează în faţa Prefecturii judeţene de astăzi au presat forţele de ordine până la contopirea lor în Piaţa Centrală. Până în acest moment s-au strigat lozincile: „Ceauşescu


257

pică! Nu vă fie frică!”; „Fără violenţă”; „Libertate, Libertate”; „Armata e cu noi”; „Jos cu dictatorul!”; „Noi suntem poporul/Jos cu dictatorul!”; Ceauşescu judecat pentru morţii din Banat”; „Şi armata e cu noi”; „Jos cu asasinul!”; „Jos Ceauşescu”; „Nu poporul l-a ales la al XIV-lea Congres”; „Trăiască, Trăiască armata românească!”; „Trăiască România/Să cadă dinastia” ş.a 3.

Mulţimea le-a solicitat conducătorilor politici locali să dialogheze şi să părăsească sediul Comitetului judeţean P.C.R. Primul secretar al Comitetului P.C.R. Dolj, Ion Traian Ştefănescu, nu a putut să lege un discurs în faţa mulţimii care se înverşuna, tot mai mult, contra „ordinei şi disciplinei” cerute de acesta. Acum s-a făcut o listă cu 21 de persoane care alcătuiau delegaţia ce trebuia să intre în sediul Comitetului judeţean P.C.R.

La ora 13.00, când prin radio s-a anunţat îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu, strigătul „Ceauşescu a fugit” a declanşat năvălirea mulţimii spre intrarea în clădire. Cei intraţi, însă, nu l-au mai găsit pe primul secretar al judeţenei de partid şi nici trupele USLA. Furia revoltaţilor a fost nemăsurată. Tablourile cu portretele lui Nicolae Ceauşescu şi cărţile din bibliotecile de birou zburau peste balcoane sau erau arse.

În momentele de mare tensiune, s-a alcătuit un comitet provizoriu. Lupta pentru putere declanşată în acest moment s-a completat cu presiunea extraordinară a mulţimii adunate în Piaţa Centrală (peste 100.000 oameni).

S-au perindat la conducerea evenimentelor din 22 decembrie, câteva comitete provizorii, mai agreat fiind cel coordonat de generalul Roşu. De la balcon, concomitent cu propunerile organizatorice ale membrilor Comitetului provizoriu, s-au ţinut discursuri pentru liniştirea populaţiei oraşului, panicată de cele mai îngrozitoare zvonuri (otrăvirea apei din sursele de alimentare; minarea Combinatului chimic ş.a.) şi s-au anunţat programe de organizare a serviciilor. Deja, dascălul universitar Nisipeanu dădea semnalul schimbării atunci când propunea măsuri ce îndreptau abuzurile care, anterior evenimentelor, duseseră la închiderea studioului de radio Craiova, reducerea cantităţilor de alimente pe piaţă, întreruperea frecventă a curentului electric, mărirea cotei de benzină. De la sfatul „Să se simtă o schimbare” şi până la ideea ca orice mişcare să se facă în „spiritul Bucureştilor” a trecut ceva timp, în care reprezentanţii revoluţionarilor aflaţi în interiorul clădirii Comitetului judeţean P.C.R. s-au întrecut în suspiciuni, divergenţe şi solidarităţi până către seară, ca într-un adevărat Turn Babel.

După anunţarea depunerii armelor de către securitate, a urmat o nouă etapă în desfăşurarea evenimentelor, atunci când confuziile între revoluţionari şi terorişti au dus la moartea mai multor craioveni 4. Concomitent cu evenimentele


258

din Bucureşti, în acord cu obiectivele Frontului Democraţiei de dizolvare a „structurilor de putere ale clanului Ceauşescu”, noul preşedinte al Frontului de Salvare Naţională Dolj, universitarul Nisipeanu a trecut la primele măsuri în libertate.

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, pe când s-au tras focuri de armă în mai multe puncte din oraş (pe strada Unirii, din curtea Studioului de radio Craiova, sau în zonele Valea Roşie şi Valea Fetii), în piaţă mai erau câteva sute de oameni. Pe uşa intrării principale exista doar un afiş: „Ceauşescu, anul nou îl vei face în cavou!”.

Zilele următoare au fost tot aşa de tensionate. Apelurile către normalizarea convieţuirii îşi arătau roadele pe măsură ce energiile dezvoltate în momentele de mare revoltă se mai consumaseră. Semnificativ în acest sens rămâne discursul-apel al mitropolitului Olteniei din 24 decembrie de la Radio Craiova5 care cerea „apărarea noii ordine” şi anunţa începutul unei „epoci de renaştere”, în care toţi românii trebuiau să adere căci în caz contrar „Rătăciţii [nu puteau fi decât] nişte nefericiţi”.

Concluzie. Ridicarea la luptă deschisă a craiovenilor şi doljenilor în contra regimului

ceauşist, în ziua de 22 decembrie 1989, s-a datorat unei perioade anterioare de criză socială generalizată în România. Numeroşi factori propagandistici şi politici externi au întreţinut starea de totală nemulţumire faţă de conducătorul statului şi unicului partid, Nicolae Ceauşescu.

Revoluţia din Craiova a fost parte componentă – ca desfăşurare şi efect înspre izbândă – a Revoluţiei din România, cum aceasta din urmă a fost parte a Revoluţiei din 1989 în plan internaţional.

Participarea masivă a populaţiei Craiovei la evenimente, concomitent cu cea a oraşelor Cluj-Napoca, Sibiu ş.a. îndrituieşte pe oricare istoric să accentueze caracterul mişcării, popular şi naţional.

Solidarizarea acestor mari centre urbane ale ţării cu mişcarea din Bucureşti a transformat societatea românească într-un vulcan revoluţionar irezistibil, pe drumul ireversibil al unei răsturnări sociale greu de închipuit la acea vreme.


259

NOTE: 1Claudiu Iordache, Iisus s-a născut la Timişoara. Decembrie ’89, Ed. Helicon, Timisoara, 1994; Claudiu Iordache, O Românie de câştigat sau o naţiune în descompunere, Ed. Irini, Bucuresti, 2006; Miodrag Milin, Timişoara în revoluţie şi după, Editura Marineasa, 1997; Marius Mioc, Revoluţia din 1989 pe scurt, Editura Artpress, 2006; Victor Frunză, Revoluţia împuşcată sau PCR după 22 decembrie 1989, Ed. Victor Frunză, 1994; Lorin Fortuna (coordonator), Rolul Frontului Democratic Român în cadrul revoluţiei române din decembrie 1989, Editura Artpress, 2007; Adrian Kali, Rocada, Editura Gordian, 2004; Ion Iliescu, Revoluţie şi reformă, Editura redacţiei publicaţiilor pentru străinătate, 1993; Ion Iliescu, Revoluţia trăită, Editura redacţiei publicaţiilor pentru străinătate, 1995; Dumitru Mazilu, Revoluţia furată. Memoriu pentru ţara mea; Dumitru Mazilu, Proclamaţia revoluţiei române, Editura Lumina Lex, 1999; Constantin Sava şi Constantin Monac, Revoluţia română din decembrie 1989 retrăită prin documente şi mărturii, Editura Axioma, 2001; Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despre revoluţie, Ed. RAO, 2004; Ioan Scurtu, Revolutia Româna din Decembrie 1989 in context international, Ed.âna din Decembrie 1989 in context international, Ed.na din Decembrie 1989 in context international, Ed. Enciclopedica, Ed. IRRD 1989, Bucuresti, 2006 2 Vezi Toma Velici, Dinică Ciobotea, Decembrie 1989 – „Craiova e cu ţara !”, în „Ediţie specială de Oltenia”, nr. 1147 din 20 decembrie 2004, pp. 4-5; nr. 1148 din 21 decembrie, 2004, p. 4-5. 3 Pe toată durata evenimentelor s-au scandat 35 lozinci (16 contra Ceauşescu; 12 pentru solidaritate cu armata; 4 pentru libertate şi alegeri libere; 1 pentru democraţie; 1 „Jos securiştii” şi 1 „Jos comuniştii”, spre sfârşitul zilei). 4 Cf. art. Lor le datorăm libertarea, în „Ediţie specială de Oltenia”, nr. 1149, din 22 decembrie 2004, pp. 4-5, în zilele revoluţionare, în Craiova sau în alte locuri din ţară au murit 24 de craioveni. În memoria lor, pe peretele de azi al Prefecturii Dolj a fost pusă o placă memorială cu numele fiecăruia. 5 În acele zile a fost reînfiinţat sub numele de „Radio-Craiova Liberă”.


IV.DICŢIONARULREVOLUŢIEIROMÂNE

263

CIMITIRELEEROILORREVOLUŢIEIŢIEIDINTIMIŞOARA

AdrianKALI

Un subiect sensibil al Revoluţiei române este constituit de modul în care autorităţile comuniste au şters urmele represiunii din Timişoara. Au fostAu fost sustrase din morga Spitalului Judeţean Timiş cadavrele celor ucişi în acţiunile de represiune, transportate la Bucureşti şi incinerate la crematoriul ,,Cenuşa,,. La aceasta se mai adaugă asasinarea unor răniţi în incinta Spitalului Judeţean Timiş, gropile comune din cimitirul săracilor (?) şi din cimitirul Eroilor, incendierea unor căpiţe de fân la C.A.P. Freidorf, unde se bănuieşte că au fost arse cadavre.

Bilanţul morţilor de la Timişoara a evoluat de-a lungul zilelor într-un mod cel puţin ciudat: 18-19.12.89 - potrivit informaţiilor venite din Iugoslavia existau 2 000 de persoane ucise ;20.12.89 - conform agenţiei de presă est germane ADN erau 3 000-4 000 de morţi ;22.12.89 - conform agenţiei ADN sunt 4 600 morţi, 1 860 răniţi, 7 000 condamnări la moarte şi 13 000 de persoane arestate ;22.12.89 - conform unor informaţii provenite de la oficialităţile locale citate de agenţia iugoslavă TANIUG, cifră reluată de agenţia sovietică TASS, din 23.12.89, se referă la 5 000 de persoane ucise ;23.12.89 - o groapă comună cu 4 630 cadavre descoperită la Timişoara, potrivit TV Ungare, care citează un martor maghiar ;23.12.89 - 12 000 morţi, conform TANIUG, care citează un membru CFSN : 4 632 persoane ucise în confruntări directe cu gloanţe şi baionete, 7 614 persoane au fost imediat impuşcate şi 13 200 persoane arestate ;25.12.89 - Nicolae şi Elena Ceauseşcu sunt condamnaţi şi executaţi mai ales pentru genocid – 60 000 de victime in timpul «domniei lor» ;30.12.89 - bilanţul oscilează între 3 500 – 4 000 de morţi, potrivit oficilităţilor locale din Timişoara, citate de Agenţia France Presse ;

264

03.01.90 - «Vom comunica în timp util cîţi morţi şi răniţi au fost cu exactitate în timpul revoluţiei», declara gen. Vasile Ionel, şeful Statului Major al Armatei ;08.01.90 - numărul total al morţilor în timpul Revoluţiei din România nu depăşeşte cifra de 10 000, a declarat Agenţiei France Presse, Silviu Brucan, pe atunci membru al Biroului Executiv al FSN.18.01.90 - potrivit unui bilanţ oficial dat publicităţii la Timişoara, confruntările s-au soldat cu 90 de morţi (dintre care 71 neidentificaţi) si 33 de disparuţi între 17-27.12.89 ;27.01.90 - circa 100 persoane au fost ucise în cursul evenimentelor de la Timişoara, a declarat agenţiei TANIUG gen. Gh.Popescu, comandantul militar al regiunii, care a atribuit supraestimarea numărului de morţi unei «confuzii generale».

Cifra vehiculată la procesul de la Timişoara a persoanelor duse la crematoriu este de 40, dar totalul este de fapt de 43. De asemenea, nu corespunde nici numărul cadavrelor pe sexe.

Este şi mai discutabilă identificarea cadavrelor pe care au făcut-o cei care au lucrat în crematoriu la arderea acestora, atât în ceeace priveşte neconcordanţa din punctul de vedere al sexului celor arşi, cât şi a leziunilor descrise de aceştia. S-a declarat clar că era vorba de cadavre care au fost împunse cu baioneta, or cele aduse de la Timişoara erau împuşcate. Nu există certitudinea că acele cadavre au fost cele împuşcate la Timişoara şi nu au fost cadavrele unor luptători ucişi prin alte mijloace decât prin împuşcare şi care trebuiau să dispară. Incinerarea cadavrelor s-a făcut în noaptea de 19/20.12.89, cenuşa a fost pusă în 4 containere de gunoi şi a fost transportată cu un autovehicul pe raza comunei Popeşti - Leordeni, fiind aruncată într-o gură de canal. Aceste activităţi au fost recunoscute de inculpaţi la procesul din Timişoara şi, ulterior, la Bucureşti. Făcându-se socoteala precisă a cantităţii de cenuşă care rezultă prin arderea unui cadavru, înmulţit cu 43, nu sunt necesare 4 containere, decât numai dacă numărul cadavrelor a fost de două ori mai mare decât cel declarat. Este posibil să fie aşa.

Nici cifra celor răniţi în Revoluţie nu este în concordanţă cu cea oficială; este ştiut faptul că mulţi dintre cei răniţi nu s-au prezentat la unităţile spitaliceşti sau la dispensarele medicale pentru a li se acorda primul ajutor. Era acea teamă....

În afara morţilor prin împuşcare, în perioada 15-29.12.89 s-au mai înregistrat şi alte decese cauzate de «accidentari» neelucidate încă. Le menţionăm pentru că s-au petrecut în acele momente în care «se putea muri din fel de fel de cauze», dar care în mod oficial nu erau considerate în acest domeniu (al victimelor Revoluţiei, al accidentelor sau al altor crime în legătură cu evenimentele), pentru

CIMITIRELE EROILOR REVOLUŢIEI DIN TIMIŞOARA

265

ca numărul de victime, de pierderi de vieţi omeneşti să fie mai mic decât cel real, oficial.

Este bine de precizat că mulţi cardiaci şi-au găsit sfârşitul în acea perioadă, tot în acea perioadă au fost şi decese determinate prin intoxicare, otrăviri şi alte accidente. Este bine cunoscut faptul dovedit că, în perioada represiunilor antirevoluţionare, au fost folosite substanţe tehnice de luptă, respectiv lacrimo-gene.

Masacrul de la Timişoara a constituit tema predilectă a mass-media externă; sursele de informare în masă din străinătate supralicitau bilanţul funest cu relatări extravagante şi distorsionate. Agenţia de presă est-germană A.D.N. estima “între 3 000 şi 4 000 de morţi la Timişoara», 7 000 de condamnaţi la moarte; redactorii de la Radio “Europa liberă” credeau în existenţa a 4 632 de morţi ( sursă: William Totok, scriitor român exilat la Berlin); Radio Chişinău transmitea probabilitatea a 2 000 de decedaţi. Nimeni nu verifica informaţiile prin canale proprii; agenţiile de presă din estul Europei acordau crezare surselor anonime (de pildă T.A.S.S., A.D.N., M.T.I., Taniug etc), agenţiile din Vest preluând ştiri din Est practic fără discernământ (Agenţia France Presse -urmând Agenţia iugoslavă Taniug estima 12 000 de morţi). Totodată, prestigioasele cotidiane “Financial Times” şi “Washington Post” (intoxicate de T.A.S.S.) titrau cu majuscule informaţii despre acerbul conflict dintre Armată şi Securitate.

CimitirulSăracilor Programul Televiziunii Române Libere, preluat de Televiziunea iugoslavă şi retransmis de aici prin satelit de marile canale de profil din lume, prezenta populaţiei mapamondului Revoluţia românilor şi masacrul de la Timişoara. Măcelul creat de terorişti, în România, a ocupat prima pagină a presei scrise internaţionale, iar unii ziarişti, distorsionau realitatea. Cum imaginile video conving, de obicei, mai mult decât informaţiile scrise şi vorbite, unele canale ale televiziunilor internaţionale şi ale Televiziunii Române s-au străduit să forţeze nota cu privire la masacrul de la Timişoara, astfel încât el să concorde cu numărul de victime relatat în presa scrisă şi vorbită. O probă de jurnalism de tip emoţional a constituit-o evenimentul dezgropării a unor cadavre înhumate în Cimitirul Săracilor (din Calea Lipovei), ocazie cu care s-a încercat justificarea atrocităţilor în măcelul timişorean. Primele echipe de filmare care au transmis imagini de la faţa locului erau ale reporterilor Televiziunii din Novi Sad (Iugoslavia) şi MTV (Ungaria), urmând apoi echipa Televiziunii Române - condusă de redactorul Jeana Gheorghiu. Documentarul filmat de români s-a prezentat pe post în 23 decembrie la ora 20.00, alături de selecţia unor imagini înregistrate în Morga Spitalului Judeţean din Timişoara. Reacţia imediată a fost aceea că morţii

ADRIAN KALI

266

din cimitir, deshumaţi în 22 decembrie - fără urme de gloanţe - fuseseră schingiuiţi înainte de moarte şi azvârliţi în groapa comună de către membrii Securităţii! A. Bocearov (corespondent al T.A.S.S.) transmitea “senzaţionala” ştire în care menţiona că în mormintele timişorene erau mii de morţi, inclusiv “răniţi”. Videoclipul care impresiona profund datorită morbidităţii sale, era cel în care un copil se găsea pe burta cadavrului descompus al prezumtivei mame, printre morţi legaţi cu sârmă! Dar pelicula, studiată de specialişti, evidenţiază că “cele două persoane au murit în perioade diferite de timp(...) Copilul nu pare să fie nou-născut(...) vârsta lui poate să fie de câteva luni” (Institutul de Medicină Legală din Universitatea Copenhaga), împărtăşesc constatarea în cauză şi L.Roche (profesor de medicină legală la Facultatea de medicină din Lyon) şi B.Cohen (medic oficial la Poliţia din Utrecht). Ipoteza enunţată este îndreptăţită de realitate: femeia, moartă la 8 noiembrie 1989 din cauza comei alcoolice, se numea S.Băiţan şi fusese îngropată cu consimţământul concubinului: copilul, identificat în persoana fetiţei Cristina Şteleac (conform procesului verbal 938/A din 9 decembrie 1989), era în groapa comună deoarece tatăl său refuzase să o înmormânteze creştineşte. La dezgropare, cele două trupuri descompuse s-au unit, obţinându-se astfel efecte senzaţionale, prin intermediul majorităţii canalelor de televiziune. Dar manipularea milioanelor de telespectatori îngroziţi nu ar fi fost posibilă, dacă armata română ar fi preferat triumful Adevărului, în locul complicităţii la o “minciună mare cât secolul” (cum spunea despre evenimente Michel Castex, de la Agenţia France Presse)! Despre filmul de la Morgă se poate spune că el urmează şablonul fictiv şi fantezist al gropii comunei.”Schingiuitul” din camera de tortură, scos calcinat dintr-un cămin de termoficare la 8 decembrie 1989, nu aparţinea nici el perioadei represiunii! Reportajul-capcană şi comentariile tendenţioase, reuşeau, însă, să influenţeze total reacţiile politice internaţionale. Chiar dacă în secvenţele din Cimitir şi Morgă nu figurează eroi reali ai Timişoarei, adevărulistoricsubzistădin pricina descoperirii unor cadavre, într-adevăr aparţinând revoluţionarilor, în Cimitirul Eroilor (găsite peste câteva săptămâni), precum şi a macabrei incinerări a 43de timişoreni laCrematoriulbucureştean“Cenuşa”.

Săptămânalul “Blik” cu un articol dedicat filmului despre morţii descoperiţi la Cimitirul Săracilor din Timişoara, în care, printre altele, se arăta: “mai mult de 4 000 de oameni au fost aruncaţi în mare grabă într-o groapă uriaşă. Le-au fost scoase hainele de pe ei, smulse inelele, furate ceasurile şi alte bijuterii(...) înainte de a fi mitraliaţi, li se legau mâinile si picioarele cu sârmă ghimpată, corpurile erau torturate, organele genitale smulse sau contuzionate. Mulţi trebuie să fi fost aruncaţi de vii în groapă. Apoi omorâţi cu apă fierbinte. După fuga Securităţii, cadavrele au fost deshumate”. “Blik” estima că în România sunt 100 000 de morţi,dintre care 12

CIMITIRELE EROILOR REVOLUŢIEI DIN TIMIŞOARA

267

000 numai la Timişoara! Săptămânalul mai preciza că numărul copiilor morţi în Timişoara era de 800, din care “45 împuşcaţi la un spectacol de păpuşi” etc. Informaţii eronate erau furnizate chiar şi de presa românească, de exemplu în ziarul “România liberă”, aşa cum reiese din fragmentul următor: “Cei 17 martiri nu au fost împuşcaţi. Au fost arestaţi în noaptea care a precedat dezlănţuirea revoluţiei, duşi direct în cimitir şi torturaţi în mod bestial. Răstigniţi pe masa de disecţie, legaţi de mâini şi de picioare cu sârmă ghimpată. Disecţie pe viu. Unora li s-au scos ochii. Altora li s-a despicat trupul de la gât până sub abdomen, apoi cusuţi cu sârmă. Din burta unei femei, care n-a mai apucat să devină mamă, fost scos copilul. Cu cuţitul”.

C.A.P.Freidorf Un alt moment delicat s-a petrecut la C.A.P.-ul Freidorf în noaptea de

18 decembrie 1989, unde din senin a izbucnit un mare incendiu care a mistuit 4 căpiţe de fân, ce au produs un fum negru înnecăcios. În acelaşi timp a izbucnit un incendiu şi la depozitul de cauciucuri. Pompierii veniţi la faţa locului de la Fabrica de Zahăr au fost împiedicaţi de organele represive să-şi exercite meseria. După ce focul s-a potolit, un buldozer venit de la Fabrica de Zahăr a împrăştiat cenuşa. Ulterior, din cenuşă au fost adunate cam trei saci de oase, pe care o comisie venită din Japonia le-a catalogat ca fiind umane. Buldozeristul a fost găsit ulterior în groapa comună din Cimitirul Eroilor.

În urma cercetărilor realizate de către experţii criminologi români, rezultatul a fost negativ, negăsindu-se cărbuni de provenienţă umană în resturi!

CimitirulEroilorÎn ziua de 14 ianuarie 1990, în cimitirul Eroilor din Timişoara este

descoperită o groapă comună în care au fost îngropaţi câţiva dintre cei ucişi în zilele represiunii în Timişoara. Nu se cunoaşte motivul pentru care aceşti eroi nu au fost selecţionaţi pentru Bucureşti, iar şi mai ciudată este atitudinea conducerii cimitirului care nu a fost interesată să afle situaţia celor 9 sicrie îngropate în grabă, fără aparţinători (care nu fuseseră anunţaţi), în momentele în care peste drum mii de oameni mergeau să vadă falsele victime ale represiunii, iar logic pentru dânşii era să se întrebe de ce aceste cadavre erau îngropate la ei şi nu vis-à-vis?

ADRIAN KALI

268

CIMITIRULEROILORREVOLUŢIEIDINBUCUREŞTI

IonBUCUR

Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Bucureşti sau Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, după denumirea oficială, situat pe Calea Şerban Vodă nr. 237, sector 4 şi declarat ulterior monument istoric (în 2004), este cel mai mare cimitir de acest fel din România. El adăposteşte o parte din cele 1060 de persoane decedate în timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Iniţial, în Cimitirul Eroilor din Bucureşti au fost înmormântate 282 de persoane decedate în perioada 21-27 decembrie 1989. Toţi aceşti oameni au fost consideraţi eroi ai Revoluţiei române. Două dintre aceste morminte nu au trecute numele întrucât nu se cunoaşte identitatea celor doi decedaţi. Cimitirul este administrat de Asociaţia pentru cinstirea Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, alcătuită din urmaşii (părinţi, văduve, copiii) celor căzuţi în timpul Revoluţei, condusă de un comitet alcătuit din profesorul Cioran Anghel, preşedinte, Bălălău Adriana, vicepreşedinte şi Barbu Ion, secretar. Actul de înfiinţare a fost emis la 29 martie 1990 prin Decizia guvernului nr. 222.

În incinta cimitirului au fost înhumate victime de pe întregul teritoriul României. Sunt înmormântaţi aici bucureşteni, victime ale represiunii, dar şi militari în termen aduşi în Bucureşti să lupte împotriva teroriştilor, sau răniţi din diverse oraşe care şi-au găsit moartea în spitalele bucureştene. Toţi au fost înhumaţi la sfârşitul anului 1989 şi începutul anului 1990. Ulterior au mai fost înmormântaţi doi revoluţionari, decedaţi ulterior, ultimul fiind Dan Iosif, la sfârşitul anului 2007, astfel încât numărul celor ce îşi dorm somnul de veci în acest loc a ajuns la 284.

Interesant este modul în care a luat fiinţă noul aşezământ de veci – pe locul unui parc, aflat în imediata apropiere a Cimitirului Bellu, transformat în mare grabă în cimitir. Două lucruri frapează în cadrul cimitirului: uniformitatea pietrelor funerare şi tinereţea victimelor – printre cei înmormântaţi în Cimitirul Eroilor se află şi trupul unui copil de o lună, născut la 25 noiembrie 1989 şi ucis accidental de un glonte rătăcit în propriul pătuţ, la 25 decembrie 1989.

269

În faţa intrării principale, având atât în stânga, cât şi în dreapta mormintele eroilor martiri a fost ridicat, în 1990, un complex memorial format dintr-o Troiţă, un Monument al Eroilor şi mai multe pietre funerare din marmură neagră pe care, în ordine alfabetică, au fost trecute numele şi prenumele, anul naşterii şi data decesului celor înmormântaţi în cimitir. Întreg cimitirul este un ansamblu arhitectural, în alb şi negru, care a vrut să sugereze, în viziunea arhitecţilor, succesiunea zilelor şi a nopţilor, dar şi a vieţii şi a morţii.

În perimetrul Cimitirului Eroilor Martiri din Decembrie 1989, s-a construit, într-un autentic stil românesc, Biserica Eroilor Martiri cu Hramul Naşterea Domnului 1. Ctitorii fondatori ai acestui lăcaş de cult au fost părinţii şi urmaşii celor căzuţi în luptă, grupaţi în ,,Asociaţia pentru cinstirea Eroilor Martiri ai Revoluţiei Române din Decembrie 1989” 2.

Biserica a fost ridicată între anii 1993-2003, sfinţirea locului unde avea să se ridice, fiind făcută încă de la data de 6 decembrie 1991, de către P.F. Părinte Patriarh Teoctist, împreună cu un sobor de ierarhi şi preoţi.

Piatra de temelie s-a pus la data de 19 martie 1993 când, la baza construcţiei a fost zidit de către Preafericitul Părinte Teoctist răbojul întocmit de Părintele Galeriu şi tabelul cu numele celor ce odihnesc în acest cimitir.

Întocmirea proiectului de execuţie a constituit de la început o mare problemă. Mai întâi, era refuzat, la începutul anului 1991, de către Comisia de avizare a MLP, un proiect prezentat de însăşi Patriarhia Română. În toamna anului 1991, Uniunea Artiştilor va organiza un concurs cu tema Biserica Eroilor Martiri, la care s-au prezentat 19 proiecte, fără ca juriul să fi validat vreunul. Apoi, în 1992, Asociaţia pentru cinstirea Eroilor Martiri l-a contactat pe arhitectul Pietreanu, care a prezentat două proiecte în variante diferite, pe care însă, înainte ca comisia să se pronunţe, din motive necunoscute, autorul le-a retras. La sfârşitul aceluiaşi an, arhitectul Celac a prezentat Asociaţiei proiectul Bisericii Enei, refuzat de asemenea.

În fine, după aceste încercări nereuşite, Asociaţia solicită, la 10 ianuarie 1993, Institutului ,,Proiect Bucureşti”, un proiect de biserică după o idee a arhitectului Diaconu Nicolae. Proiectul a fost astfel, executat de un grup de proiectanţi condus de Arhitectul Alexandru Popescu Greca şi inginerul Nedriţă Victor. Lucrările de construcţie au început la 19 martie 1993 şi s-au încheiat în totalitate în 2003, fiind executate de către Trustul ”Energoconstrucţia”, până în 1996 şi, apoi, din 1997 de către Trustul ”Aedificia Carpaţi” iar pictura în frescă, în stil bizantin, a fost executată de către pictorul Vasile Anghelache între anii 1999-2003.

ION BUCUR

270

Slujba de târnosire a avut loc la data de 1 iunie 2003 şi a fost oficiată de prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, însoţit de alte înalte feţe bisericeşti de cel mai înalt grad.

Pentru întregul ansamblu de lucrări, Asociaţia a beneficiat de sprijin material şi financiar din partea unor instituţii, precum şi din partea a numeroşi donatori.

NOTE: 1Informaţiile despre construcţia Bisericii provin din lucrarea Miracol. Decembrie 89. Eroi şi Martiri, realizată cu binecuvântarea Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Edit. ASA, 2003 şi din informaţiile obţinute de la conducerea Asociaţiei, menţionată în material. 2 Asociaţia este formată exclusiv din părinţi, văduve şi copii ai celor căzuţi în Bucureşti în decembrie 1989, fiind înfiinţată la 17 aprilie 1990 şi legalizată prin hotărârea judecătorească nr.1252/1990, având peste 600 de membri-cf. Site-ului http/bisericaeroilor. ro/biserica.htm şi a informaţiilor primite personal din partea conducerii Asociaţiei.

CIMITIRELE EROILOR REVOLUŢIEI DIN BUCUREŞTI

V.NOTE,RECENZII,PREZENTAREDECARTE

273

Florin Constantiniu-DELARĂUTUŞIROLLERLAMUŞATŞIARDELEANU:

O lucrare de excepţie

Dr.AlexandruOŞCA

Cu o întârziere- pentru care îmi cer scuze faţă de autor- folosesc prilejul apariţiei unui nou număr din revista CLIO 1989 pentru a le propune cititorilor o lucrare de excepţie a academicianului Florin Constantiniu: De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu, apărută în 2007, la Editura Enciclopedică. Lucrarea a stârnit un interes justificat în lumea istoricilor – şi nu numai - încă de la publicare *. În primul rând pentru că, în general, cărţile, studiile sau articolele domnului Florin Constantiniu conţin în ele informaţii inedite sau interpretări surprinzătoare, astfel încât înfăţişează cu o limpezime extraordinară, fără prejudecăţi, o realitate oricât de complexă sau contradictorie ar fi. Apoi pentru că stilul inconfundabil al autorului şi capacitatea sa recunoscută de a analiza (a defini) fenomene şi întâmplări aproape imposibil de înţeles trezesc în coştiinţa cititorului (mai ales a celui avizat) sentimente şi amintiri dintre cele mai diverse. Este- aş putea spune- o carte (cea la care mă refer) pe care o putem folosi ca pretext pentru a ne redescoperi şi reaccepta raţiunea pentru care, cândva, savuram cu infinită plăcere pagini din cărţi de istorie care surprindeau prin curajul şi competenţa abordării. Sigur, adeseori formaţia profesională şi cariera semnatarilor acelor cărţi nu justificau nici ineditul informaţiei , nici interpretarea lor subtilă şi profundă. În practica binecunoscută a epocii era o obişnuinţă ca truda unui profesionist să fie ascunsă sub semnătura unei oficialităţi cu răspunderi de circumstanţă pentru domenii despre care nu ştia mai nimic. Pentru mine a fost dificil să încadrez această carte într-un gen: este, evident, o mărturisire dar nu aparţine cu totul memorialisticii, este în acelaşi timp o lucrare de interpretare şi înfăţişare a realităţilor unei epoci. Prin urmare,

*Mă refer la critica serioasă, cea care se delimitează de „foiletoanele” pline de invective mai mult sau mai puţin colegiale, în spatele cărora, probabil, stă un „confrate” sau un „ prieten” cu Florin Constantiniu, cercetător prin excelenţă

274

aparţine clar şi istoriografiei prin descrierea curentelor, tendinţelor şi practicilor existente în scrierea istoriei şi prin personalităţile invocate. În ansamblu, cartea este o mărturie sinceră despre modul în care s-a format ca istoric şi şi-a construit statutul profesional academicianul Florin Constantiniu, însă adeseori autorul încearcă să se desprindă de subiectivismul unui memorialist şi să sugereze că destinul său a fost urmat de mulţi alţi confraţi slujitori ai muzei Clio. Sigur, autorul are dreptul să fie şi este subiectiv, dar pentru asta nu trebuie acuzat. Nici una din cărţile ( sau studiile) domnului Florin Constatiniu nu se asimilează de către cititor cu uşurinţă. Nu pentru că ar fi scrise într-un stil greu de pătruns, cu termeni sau concepte împrumutate din literatura străină (cum întâlnim la câţiva istorici de astăzi). Dimpotrivă. Dificultatea constă, însă, în felul unic în care maestrul- fără să-şi propună explicit- dă temă pentru acasă, îl pune pe cititor în situaţia de a alătura propriile argumente în ecuaţia logică, în “cheia” pe care magistrul o foloseşte pentru descifrarea unei realităţi istorice. De aici dificultatea/ ”ştiinţa” de a fi cititor al contribuţiilor istoriografice ale profesorului (mentorului) Constantiniu, în sensul efortului pentru înţelegerea rosturilor complete (sau aproape complete) ale afirmaţiilor, evaluărilor şi aprecierilor sale. Dacă acceptăm că este necesară o „ calificare” pentru a citi un text al profesorului, nu înseamnă că ne îndepărtăm de perspectiva de a trăi satisfacţia, bucuria descoperirii. Autorul nu dezvăluie din prima clipă un adevăr tocmai pentru a se bucura, la rându-i, de mulţumirea pe care speră/ştie că a oferit-o cititorului său pe care-l ia părtaş la descoperirea sa. Revin la lucrarea propriu-zisă pentru a face doar câteva remarci. În primul rând, autorul evocă uimitor de precis detalii din copilăria şi tinereţea sa, legate de pasiunea pentru studiul istoriei. Atât de viu sunt prezentate personajele, dascălii şi mentorii săi, atât de exacte sunt subiectele pe care le discută şi atmosfera din timpul dezbaterilor, încât cititorul are impresia că faptele în sine s-au petrecut recent. Aproape este invitat să asiste , să ia parte, la acele întâmplări. Apoi este de remarcat căldura pe care o revarsă, lumina pe care o proiectează memorialistul asupra profesorilor, mentorilor, colegilor săi (academicienii Virgil Cândea, Andrei Oţetea, Dan Berindei, profesorii Mihail Gregorian, Alois Gregorian, Virgil Arbore, etc), respectul pentru condiţia lor de dascăli sau savanţi. Sigur, autorul nu-şi exprimă direct dispreţul pentru impostori, pentru cei aduşi să remodeleze viitorii istorici după scheme sovietice. Anii studenţiei- cu amintiri frumoase pentru toţi cei care i-au parcurs - sunt prezentaţi de autor

O LUCRARE DE EXCEPŢIE, UN STIL DEOSEBIT

275

cu îngăduinţă pentru conţinutul programelor la cursurile de „marxism” şi pentru activiştii care le predau. Ele n-au influenţat fondul, conţinutul esenţial al cunoştinţelor asimilate de studenţi, atâta timp cît cei mai mulţi profesori îşi respectau condiţia de dascăl în sensul clasic al cuvântului. Un anume Maciu ( pe timpul cursurilor din liceu) n-a lăsat decât amintirea unui satrap adus de Roller să-i înveţe pe elevi o istorie în care nici el nu credea. Detaliile despre cursuri (revenind la anii studenţiei)- cu denumirea temelor care astăzi ar stârni rumoare- sunt înfăţişate de autor nu pentru a le folosi într-o demonstraţie superficială despre absurditatea lor ( “Uneltirile agenţilor burgheziei engleze împotriva răscoalei conduse de Tudor Vladimirescu”1), ci pentru a explica logica unei realităţi pe care, totuşi, milioane de oameni au trăit-o. Solomon Ştirbu, profesorul care „ aducea la zi” o temă istorică contrafăcută nu este prezentat ca un ignorant pe care să-l deteşti ci, mai degrabă, ca „ o structură intelectuală cu totul primitivă”, care stârneşte milă. Un larg excurs - plin de învăţăminte transmise dincolo de obiectul cărţii în sine - îl face autorul în capitolul „ Sfârşitul Marelui Han”, un titlu inspirat pentru a-l descrie pe I.V. Stalin.2

Surprinde atmosfera pe care, tânăr fiind, autorul parcă o înregistra pentru a fi redată cândva, cât şi abordările teoretice despre atotputernicul lider sovietic, crezul şi acţiunea sa practică, destructurarea unui „mit” cu micile răutăţi care se întîmplau peste tot în perioada pe care autorul o numeşte „de dezgheţ”.3) Mai trist este înfăţişată de autor drama arestării colegei sale, Illa Diamandi, sub pretextul apartenenţei acesteia la o mişcare subversivă. Sigur, autorul - care a avut nefericirea să-şi facă studenţia într-o perioadă atît de condiţionată politic - a trăit sau a auzit despre multe alte drame asemănătoare, care s-au întâmplat chiar şi mai tîrziu, în aşa-zisa perioadă a “destalinizării”. Nu insist pe descrierile pline de culoare pe care autorul le face perioadei sale active de cercetător la Institutul “ Nicolae Iorga”, în care întâlnim din nou preocupări şi nume importante ale mentorilor şi colegilor săi. Autorul reţine absenţa aparentă a condiţionărilor în realizarea temelor de cercetare în anii ’60 ai secolului trecut şi schimbarea de atitudine după „minirevoluţia culturală” începută în februarie 1971.4

Valoarea lucrării istoricului Constantiniu creşte tocmai prin această detaşare (lăsare în urmă) faţă de obiectul cărţii şi asumarea condiţiei de istoric care se apleacă asupra consecinţelor unui fapt politic nu doar pentru studiul istoriei, ci şi pentru societate în general.

ALEXANDRU OŞCA

276

Amănunte interesante ( cu interpretări inedite) rezultă din capitolul dedicat „ ideologizării istoriografiei” şi „ tezelor” lansate prin Programul partidului care, obligatoriu, urmau să-şi găsească locul în curricula şcolară5 (Schiţa istorică a Programului este numită de autor „ o vulgata, o istorie oficială văzută prin prisma comunismului naţional”6). Pretenţia, angajamentul istoricilor oficiali ai regimului de a face un Tratat de istorie a României îi prilejuieşte autorului o experienţă tristă care, din nefericire se va mai repeta în raporturile cu „ tandemul funest”7 Muşat şi Ardeleanu (printre puţinii pe care autorul hotărăşte să-i califice fără indulgenţă). Academicianul Florin Constantiniu s-a exprimat în mai multe situaţii în legătură cu schimbările radicale, de esenţă, din societatea românească în decembrie 1989 (şi anii următori). Domnia sa se opreşte şi în lucrarea de faţă la Revoluţia din decembrie 1989, fără să epuizeze problematica acesteia. În cuvinte puţine, într-o sinteză remarcabilă, apelând la o bibliografie inedită, autorul face un substanţial excurs pentru a explica natura şi raţiunea „ reformismului gorbaciovist”8 şi impactul lui asupra istoriografiei sovietice, limitele lui Ceauşescu în a înţelege consecinţele ample ale acţiunii noului lider de la Kremlin. Sinteza pe care autorul o face despre cauzele şi conţinutul crizei regimului socialist este extrem de utilă pentru cei ce doresc să înţeleagă cum s-a ajuns la momentul „ decembrie 1989” şi cum îşi consumase el (şi compromisese) resursa de credibilitate în interior, ca şi în exterior. Ca un veritabil om al cetăţii, Florin Constantiniu avertizează (şi nu o face doar în această carte) asupra fenomenelor postrevoluţionare care afectează viaţa de zi cu zi, condiţia umană astăzi.

NOTE: 1 Florin Constantiniu: De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, p. 81 2 idem, p.106 3 idem, p.110 4 idem, p. 337 5 idem, p.363 6 idem, p.363 7 idem, p.377 8 idem, p. 420

O LUCRARE DE EXCEPŢIE, UN STIL DEOSEBIT

VI.ABSTRACTS,RÉSUMÉE

279

ABSTRACTS

1985-1989 International Events in Foreign Intelligence Center Documents, Constantin Buchet. This study presents the relationship between the intelligence institutions at the end of the Cold War, being more precisely an analises of FIC. The institutional purposes and the attributions of FIC had been not only intelligence activities but also propaganda programs and typical political police actions against Romanian communities from West.

The new directions of Romanian Foreign Policy after 1989 Revolution. Case study December 1989 - January 1990, Georgiana- Margareta Scurtu.The December 1989 Romanian Revolution was an important step in the collapse of socialist totalitarian regimes in Europe. It had been a long process prepared over the years, which brought to the Occident the victory and gave the western states the opportunity to revenge the defeat suffered in 1945-1948, when the Soviet Union took under its regime a big part of Europe.

The December 1989 Romanian Revolution Reflected in the Educational Programs and School Books, Mihail M. Andreescu The study presents the fact that only few books are neutral and well balanced, meanwhile most of them are strongly influence by the political interests and try to present deformed realities. For a more complex picture the author attached to his study the discussions about issues of programs and structure.

RÉSUMÉE

1985-1989 événements internationaux dans le Documents de Centre de l’Intelligence étrangère, Constantin Buchet. Cette étude présente le rapport entre les organisations des informations à la fin de la Guerre Froide, plus précisément c’est une analyse de CIE. Les buts institutionnels et les attributions de CIE avaient été non seulement des activités d’information mais également des programmes de propagande et des actions politiques typiques de police contre les communautés roumaines de l’ouest.

280

Les nouveaux orientations de la Politique Etrangers Romaine après la Révolution de Décembre 1989, de Georgiana –Margareta Scurtu. La Révolution de Roumaine de décembre 1989 était une étape importante dans l’effondrement des régimes totalitaires socialistes en Europe. Cela avait été un long processus préparé au cours des années, qui ont apporté à l’Occident la victoire et ont donné aux états occidentaux l’occasion de se venger la défaite soufferte en 1945-1948 où Union Soviétique a pris sous son régime une grand partie de l’Europe.

L’image de la Révolution Romaine du décembre 1989 dans lePprogramme et les manuelles scolaires de Mihail M. Andreescu. L’étude présente le fait que seulement peu de livres sont équilibrés, neutre et bon, tandis que la plupart d’entre eux est fortement influencé par les intérêts politiques et essaye de présenter des réalités déformées. Pour une image plus complexe, l’auteur attaché à son étude les discussions au sujet regardant des programmes et de la structure.

SUMAR

I.STUDII ConstantinBUCHET,Evenimentele internaţionale în perioada 1985-1989 reflectate în documentele Centrului de Informaţii Externe (CIE)...............5 Georgiana- Margareta SCURTU,Revoluţia din decembrie 1989 şi redefinirea obiectivelor politicii externe a României.........................................59 MihailM.ANDREESCU,Reflectarea Revoluţiei Române din decembrie 1989 în programele şi manualele şcolare...........................................................89

II.DOCUMENTE -Stenograma audierii de către Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 a generalului Hortopan Ion......................175 III.OPINII,MEMORII,EVOCARI DinicăCIOBOTEA,DanielaOSIAC,Evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 în Craiova..............................................................................253

IV.DICŢIONARULREVOLUŢIEIROMÂNE AdrianKALI,Cimitirele Eroilor Revoluţiei din Timişoara...............263 IonBUCUR,Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Bucureşti....................268 V.PREZENTAREDECARTE AlexandruOŞCA, Florin Constantiniu, De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu........................................................................................................273ABSTRACT-RÉSUMÉE.............................................................................279

CONTENS

I.STUDIES Constantin BUCHET, 1985-1989 International Events in Foreign Intelligence Center Documents...................................................................................5 Georgiana-Margareta SCURTU,The new directions of Romanian Foreign Policy after 1989 Revolution. Case study December 1989 - January 1990......................................................................................................................................................................................................................................59 MihailM.ANDREESCU,The December 1989 Romanian Revolution Reflected in the Educational Programs and School Books................................................................89

II.DOCUMENTS The stenograme of the Senatorial Comission hearing concerning the events from December 1989, gen. Hortopon Ion.............................................175

III.MEMOIRS.OPINIONS.RECOLLECTIONS. Dinică CIOBOTEA, Daniela OSIAC, Craiova’s Events during December 1989................................................................................................253 IV.THEDICTIONARYOFTHEROMANIAREVOLUTION AdrianKali,Cemeteries of Revolution’s Heroes from Timişoara.....263 IonBucur, Cemetery of Revolution’s Heroes from Bucureşti..........268

V.BOOKPRESENTATION. Florin Constantiniu, De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu, by dr.Al.Oşca.....................................................................................................273 ABSTRACT-RÉSUMÉ..............................................................................279

CONTENU

I.ÉTUDES MihaiBuchet,Les événements internationaaux dans les documents du Centre des Informations Etrangers......................................................................5 MihailM.Andreescu, L’image de la Révolution Romaine de décembre 1989 dans le programme et les manuelles scolaire............................................59 Georgiana-MargaretaScurtu,La nouvelle orientation de la Politique Etrangere Romaine après la Révolution de Décembre 1989.............................89

II.DOCUMENTE Le sténogramme de l’audition Sénatoriale de Commission au sujet des événements à partir de décembre 1989 gen. Hortopon Ion..............................175 III.MÉMOIRES,AVIS,SOUVENIRS. Dinică Ciobotea, DanielaOsiac,Les Evenementes revolutionaires a Craiova pandant la Revolution du Decembre 1989.........................................253

IV.LEDICTIONNAIREDELARÉVOLUTION AdrianKali,Cimetières des héros de la Révolution de Timişoara....263 IonBucur, Cimetière des héros de la Révolution de Bucarest...........268 V.PRÉSENTATIONDELIVRE. Florin Constantiniu, De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu, dr.AlexandruOşca.......................................................................................273ABSTRACT-RÉSUMÉE.............................................................................279

Tiparulexecutatla