cercul indienilor

2
K07: Cercul indienilor şi consiliul de familie (P. 1/2) Cercul indienilor şi consiliul de familie De aceasta dată doamna doctor Zvăpăială iar a venit cu o idee nouă: întreaga familie va participa la un „consiliu de familie”! Pare ceva important, m-am gândit eu. Aşa şi este, a spus ea, apoi mi-a povestit despre indienii care se strâng o dată pe an în jurul unui foc, fumează pipa păcii şi discută lucruri importante. Este vorba de toate regulile, sarcinile şi deciziile care sunt importante pentru tribul de indieni. Atunci se stabileşte cine ce sarcini are, cui ce îi este permis să facă sau nu. Fireşte că nici doamna doctor Zvăpăială nu ştia cu precizie cum se desfăşoară o asemenea întrunire, pentru că nu este o indiancă, a spus ea. Însă ceva asemănător am putea încerca şi noi în familie. La „consiliul de familie” participă toţi: mama, tatăl şi toţi copiii (cu excepţia copiilor foarte mici, care nu pot încă să-şi spună părerea). Din consiliul nostru de familie fac parte mama, tata, sora mea mai mică (din nefericire!) şi bineînţeles EU, asta e cel mai important. „Şi despre ce ar trebui să discutăm?” am întrebat! „Despre regulile familiei voastre!” mi-a răspuns doamna doctor Zvăpăială. „În familia voastră apar deseori certuri legate de ce aveţi de făcut acasă tu, sora sau mama ta. Chiar tu mi-ai povestit că uneori nici ţie nu îţi este prea clar ce vor părinţii tăi de la tine. Uneori poţi să-ţi arunci ghetele pe hol şi nu se întâmplă nimic, iar alteori se iscă certuri adevărate din această cauză, uneori ai voie să te uiţi seara la televizor, alteori nu ai voie şi trebuie să mergi în pat la culcare. Îţi aminteşti şi alte situaţii asemănătoare?” „Da, sigur, camera mea şi enervanta curăţenie. Niciodată nu înţeleg de ce mama îmi cere să fac curat ca apoi să apară certuri legate de faptul că nu este cu adevărat ordine în cameră. Mie mi se pare că totul e perfect, dar mama vede numai haos!” Vezi”, mi-a explicat doamna doctor Zvăpăială, „despre aceste lucruri ar trebui să discutaţi. Cel mai bine ar fi să scrii o listă cu regulile de familie care ţi-ar face plăcere şi să te gândeşti de ce consideri că aceste reguli ar fi importante pentru familia voastră! Şi sora ta poate întocmi o astfel de listă dacă doreşte, iar eu, împreună cu părinţii tăi, vom face la rândul nostru în şedinţa următoare o astfel de listă. După care veţi sta împreuna şi vă veţi gândi care sunt regulile care ar trebui respectate în familia voastră. Bineînţeles că părinţii vor avea ultimul cuvânt, dar aceasta nu înseamnă că voi nu vă veţi putea exprima părerile. Poate şi voi veţi veni cu idei bune şi îi veţi putea convinge pe părinţi”.

Upload: blackie

Post on 09-Sep-2015

218 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

povesti terapeutice

TRANSCRIPT

  • K07: Cercul indienilor i consiliul de familie (P. 1/2) Cercul indienilor i consiliul de familie De aceasta dat doamna doctor Zvpial iar a venit cu o idee nou: ntreaga familie va participa la un consiliu de familie! Pare ceva important, m-am gndit eu. Aa i este, a spus ea, apoi mi-a povestit despre indienii care se strng o dat pe an n jurul unui foc, fumeaz pipa pcii i discut lucruri importante. Este vorba de toate regulile, sarcinile i deciziile care sunt importante pentru tribul de indieni. Atunci se stabilete cine ce sarcini are, cui ce i este permis s fac sau nu. Firete c nici doamna doctor Zvpial nu tia cu precizie cum se desfoar o asemenea ntrunire, pentru c nu este o indianc, a spus ea. ns ceva asemntor am putea ncerca i noi n familie. La consiliul de familie particip toi: mama, tatl i toi copiii (cu excepia copiilor foarte mici, care nu pot nc s-i spun prerea). Din consiliul nostru de familie fac parte mama, tata, sora mea mai mic (din nefericire!) i bineneles EU, asta e cel mai important. i despre ce ar trebui s discutm? am ntrebat! Despre regulile familiei voastre! mi-a rspuns doamna doctor Zvpial. n familia voastr apar deseori certuri legate de ce avei de fcut acas tu, sora sau mama ta. Chiar tu mi-ai povestit c uneori nici ie nu i este prea clar ce vor prinii ti de la tine. Uneori poi s-i arunci ghetele pe hol i nu se ntmpl nimic, iar alteori se isc certuri adevrate din aceast cauz, uneori ai voie s te uii seara la televizor, alteori nu ai voie i trebuie s mergi n pat la culcare. i aminteti i alte situaii asemntoare? Da, sigur, camera mea i enervanta curenie. Niciodat nu neleg de ce mama mi cere s fac curat ca apoi s apar certuri legate de faptul c nu este cu adevrat ordine n camer. Mie mi se pare c totul e perfect, dar mama vede numai haos! Vezi, mi-a explicat doamna doctor Zvpial, despre aceste lucruri ar trebui s discutai. Cel mai bine ar fi s scrii o list cu regulile de familie care i-ar face plcere i s te gndeti de ce consideri c aceste reguli ar fi importante pentru familia voastr! i sora ta poate ntocmi o astfel de list dac dorete, iar eu, mpreun cu prinii ti, vom face la rndul nostru n edina urmtoare o astfel de list. Dup care vei sta mpreuna i v vei gndi care sunt regulile care ar trebui respectate n familia voastr. Bineneles c prinii vor avea ultimul cuvnt, dar aceasta nu nseamn c voi nu v vei putea exprima prerile. Poate i voi vei veni cu idei bune i i vei putea convinge pe prini.

  • K07: Cercul indienilor i consiliul de familie (P. 2/2) Eu am ntotdeauna idei bune, ns prinii sunt de obicei de alta prere, dar asta nu conteaz, eu am nceput s-mi fac lista cu regulile familiei. Ei bine, ce ar trebui s apar pe o astfel de list? S avem voie s ne uitm ntotdeauna la televizor ar fi o idee bun, dar e clar c nu-i voi convinge pe prinii mei. Mi-e indiferent, scriu totui i voi vedea eu ce vor spune, ha ha ha! Urmeaz curenia n camera cel mai bine ar fi s nu mai existe deloc! Ei, dar hai s zicem o dat pe sptmn, dar nici un caz mai des! Iar colul meu de vechituri rmne! Mi-am ntocmit lista, apoi am ascuns-o, ca s nu o gseasc nimeni din consiliul de familie! Sora mea este prea mica i nu i-a fcut o list proprie, dar a discutat cu mama despre asta. Iar mama i tata au fcut o list mpreun cu doamna doctor Zvpial. Apoi a venit i ziua cea mare! Duminic dup-amiaz ne-am dat cu toii ntlnire n sufragerie. Mama a pregtit special pentru cercul nostru de indieni prjitura mea preferat i de but o cacao delicioas cu pai. ncepea bine!

    Mai nti, prinii au dorit s aud regulile de pe lista mea i dorinele surorii mele. Dup aceea, ne-au explicat propriile lor reguli! i apoi s-a tot vorbit despre una sau alta! Adulii numesc asta a discuta i este foarte important! n general a fost bine! Firete c nu mi-au fost aprobate toate propunerile, dar unele dintre ele au fost preluate. De exemplu, pot pstra n camera un col de vechituri, iar mama nu mai are voie s vocifereze nimic legat de acesta. n ceea ce privete televizorul avem acum reguli clare: am voie s m uit pn la 1 ore pe zi i la sfritul sptmnii chiar 2-3 ore, n funcie de program. nainte de aceasta voi parcurge mpreuna cu mama programul TV i vom cdea de acord ce voi avea voie s urmresc i ce nu! Cel mai mult mi-a plcut faptul c prinii explicau exact de fiecare dat de ce susineau o anumit regul, iar eu puteam s-mi exprim prerea n legtur cu aceasta. Pn atunci obinuiau s spun ntotdeauna: E aa i cu asta basta! Am scris regulile pe o coal mare pe care apoi am atrnat-o la vedere. Ne-am semnat cu toii pe foaie! Acum va tii fiecare ce este important n familia noastr! Urmtoarea dat cnd am vrut s m uit mai mult la TV, mama mi-a spus: Petre, gndete-te la regula de 3, mai mult nu stm la discuii! Consiliul de familie se ine din cnd n cnd, nu doar o dat pe an, ca la indieni. La noi se ntmpl totui mai multe lucruri dect n preria n care locuiesc indienii! La consiliu discutm despre ct de bine au funcionat regulile, dac unele ar trebui modificate sau nlocuite.