cercetări privind influența tehnologiei de cultură asupra ... lenuta.pdf · universitatea de...

7

Click here to load reader

Upload: truongtu

Post on 06-Feb-2018

216 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Cercetări privind influența tehnologiei de cultură asupra ... lenuta.pdf · universitatea de ŞtiinŢe agricole Şi medicinĂ veterinarĂ cluj - napoca Şcoala doctoralĂ facultatea

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ CLUJ - NAPOCA

ŞCOALA DOCTORALĂ

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

Ing. Lenuța Mirela MOLDOVAN (CHIȘ)

Cercetări privind influența tehnologiei de cultură

asupra creșterii, dezvoltării și inducției florale la

tuberoze (Polyanthes tuberosa L.)

REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT

Conducător ştiinţific:

Prof. univ. dr. Dumitru ZAHARIA

Cluj-Napoca

2010

Page 2: Cercetări privind influența tehnologiei de cultură asupra ... lenuta.pdf · universitatea de ŞtiinŢe agricole Şi medicinĂ veterinarĂ cluj - napoca Şcoala doctoralĂ facultatea

Teză de doctorat Ing. Lenuța Mirela Moldovan ( Chiș)

- 2 -

Teza de doctorat intitulată “Cercetări privind influența tehnologiei de cultură

asupra creșterii, dezvoltării și inducției florale la tuberoze (Polyanthes tuberosa L.)”

abordează aspecte tehnologice privind cultivarea tuberozelor, în zona centrală a

Transilvaniei, unde aceste plante floricole nu găsesc condiții de cultură la parametrii

optimi.

Subiectul tezei de doctorat se înscrie în preocuparea generală, existentă în

domeniul floriculturii, de a crește capacitatea de producție pe unitatea de suprafață, pe de

o parte și de a reduce cheltuielile pe unitatea de produs, pe de altă parte, prin dezvoltarea

și perfecționarea unor metode eficiente și costuri reduse în vederea atingerii acestor

obiective.

Scopul cercetărilor care fac obiectul prezentei teze de doctorat, a fost acela de a

contribui la perfecționarea metodelor de cultură a speciei Polyanthes tuberosa și de a

elabora o tehnologie corespunzătoare, care să permită cultivarea acestei specii floricole,

pe suprafețe mai extinse, în zona centrală a Transilvaniei, utilizând materiale ieftine și

ușor accesibile, urmărind realizarea unei rate mult mai mari de înflorire și de producere a

bulbilor de înlocuire, potențiali floriferi.

Principalele obiective urmărite pe parcursul cercetărilor experimentale au fost:

studiul comportării tuberozelor cultivate în vase de vegetație, folosind un volum

limitat de substrat față de cultura clasică, în sol, în șase variante de substrat

organic:

a1 - solul câmpului experimental

a2 - 50% turbă neutră + 50% sol

a3 - 30% turbă neutră + 30% mraniţă + 40% sol

a4 - 25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20% sol

a5 - 50% mraniţă + 50% sol

a6 - 75% mraniţă + 25% nisip

stabilirea diametrului optim al bulbilor de tuberoze, potențiali floriferi, care să

determine creșterea ratei de înflorire;

stabilirea categoriilor de bulbi, în ceea ce privește diametrul acestora, care să ducă

la obținerea celor mai mulți bulbi de înlocuire potențiali floriferi (≥ 25 mm).

Page 3: Cercetări privind influența tehnologiei de cultură asupra ... lenuta.pdf · universitatea de ŞtiinŢe agricole Şi medicinĂ veterinarĂ cluj - napoca Şcoala doctoralĂ facultatea

Teză de doctorat Ing. Lenuța Mirela Moldovan ( Chiș)

- 3 -

stabilirea influenței mărimii bulbilor și a substratului de cultură asupra ratei de

înmulțire a bulbilor;

stabilirea eficienței sistemului de mulcire (mulcirea cu folie de polietilenă neagră,

mulcirea cu folie de polietilenă roșie și mulcirea cu folie de polietilenă galbenă)

față de cultura clasică, în sol nemulcit.

rentabilizarea, pe unitatea de suprafață, a culturii tuberozelor prin stabilirea

nivelului optim de fertilizare, la costuri minime pe unitatea de produs;

stabilirea influenței sistemului de cultură și a nivelului de fertilizare asupra ratei de

înmulțire a bulbilor.

Abordarea acestor obiective s-a realizat prin organizarea a două serii de experiențe

bifactoriale pe trei ani (2007-2009), așezate în blocuri randomizate cu trei repetiții.

Rezultatele obținute au fost prelucrate statistic prin metoda analizei varianței,

utilizându-se metoda comparațiilor multiple.

Cercetările s-au realizat în câmpul experimental al Laboratorului de Floricultură

din cadrul Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj, situată în

municipiul Cluj – Napoca.

Prima experiență a fost realizată ca serie de experiențe bifactoriale, având în vedere

influenţa substratului de cultură, a diametrului bulbilor plantaţi și a interacțiunii celor doi

factori experimentali asupra caracteristicile morfologice vegetative și de productivitate ale

tuberozelor (numărul de bulbi/plantă și numărul de bulbi cu diametrul ≥ 25 mm/plantă).

Pentru rata înfloririi precum și pentru caracteristicile morfologice ornamentale ale

plantelor s-a considerat inutilă prezentarea şi discutarea rezultatelor experimentale ca

aparţinând unei serii de experienţe bifactoriale, deoarece în acest caz numai substratul de

cultură a avut influenţă asupra acestor caracteristici, la plantele înflorite, obţinute dintr-un

singur tip de bulbi (cei cu diametrul de 25 mm). În consecință s-a preferat transferarea

datelor într-un sistem monofactorial, ca serie de experienţe pe trei ani, semnificaţia

diferenţelor determinându-se exclusiv pe baza DL, calculate cu ajutorul varianţei

interacţiunii (s2

Vxani).

Cea de a doua experiență a fost realizată ca serie de experiențe bifactoriale pentru

toate caracterele luate în studiu și a avut în vedere influenţa sistemului de cultură

Page 4: Cercetări privind influența tehnologiei de cultură asupra ... lenuta.pdf · universitatea de ŞtiinŢe agricole Şi medicinĂ veterinarĂ cluj - napoca Şcoala doctoralĂ facultatea

Teză de doctorat Ing. Lenuța Mirela Moldovan ( Chiș)

- 4 -

(mulcirea) şi a nivelului de fertilizare asupra caracteristicilor morfologice vegetative,

ornamentale și de productivitate ale plantelor de tuberoze.

În urma studiilor şi analizei rezultatelor experimentale s-au formulat o serie de

concluzii şi recomandări al căror conţinut constituie răspunsul unor întrebări privind

posibilităţi şi tehnici de cultură a speciei Polyanthes tuberosa, precum și efectul unor

factori de cultură asupra creşterii şi dezvoltării plantelor în cultura la ghivece şi direct în

câmp, în zona centrală a Transilvaniei.

Valorile maxime privind greutatea medie/bulb s-au înregistrat la interacţiunea

dintre substratul a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20% sol) cu diametrul

bulbului plantat de 25 mm în cazul plantelor care nu au înflorit (7,5 g/bulb).

Diametrul mediu al bulbilor obținuți, a înregistrat valori superioare, ca rezultat al

interacţiunii dintre substraturile a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20%

sol), de 14,2 mm, a3 (30% turbă neutră + 30% mraniţă + 40% sol), 13,8 mm cu diametrul

bulbului plantat de 25 mm la plantele care nu au înflorit și al interacțiunii dintre substratul

a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20% sol) cu diametrul bulbului plantat

de 20 mm (13,8 mm).

Nivelul superior al conţinutului mediu în substanţă uscată solubilă apare la

interacţiunea dintre substratul a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20%

sol), 30,2% s.u şi a3 (30% turbă neutră + 30% mraniţă + 40% sol), 29,5% s.u. cu diametrul

bulbului plantat de 25 mm la plantele care nu au înflorit.

Numărul mediu de plăntuțe formate dintr-un bulb și numărul mediu de

frunze/plantă, au înregistrat valori superioare pe substratul a3 (30% turbă neutră + 30%

mraniţă + 40% sol) la plantele obținute din bulbi cu diametrul de 25 mm care nu au avut

inducție florală și înflorire, la diferență semnificativ superioară față de toate celelalte

combinații ale celor doi factori experimentali.

Numărul cel mai mare de bulbi de înlocuire (18,4 - 19,1 bulbi/plantă) apare la

interacţiunea dintre substratul a2 (50% turbă neutră + 50% sol), a5 (50% mraniţă + 50%

sol) şi a6 (75% mraniţă + 25% nisip) cu diametrul bulbului plantat de 25 mm, în cazul

plantelor care nu au înflorit.

Page 5: Cercetări privind influența tehnologiei de cultură asupra ... lenuta.pdf · universitatea de ŞtiinŢe agricole Şi medicinĂ veterinarĂ cluj - napoca Şcoala doctoralĂ facultatea

Teză de doctorat Ing. Lenuța Mirela Moldovan ( Chiș)

- 5 -

Cel mai mare număr de bulbi cu diametrul ≥ 25 mm apare la interacţiunea dintre

substratul a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20% sol) cu diametrul

bulbului plantat de 25 mm, în cazul plantelor care nu au avut înflorire (3,6 bulbi cu

diametrul ≥ 25 mm /plantă).

Rata de înflorire a plantelor, este mai mare în cazul substraturilor de cultură a5

(50% mraniţă + 50% sol) , a3 (30% turbă neutră + 30% mraniţă + 40% sol) și a4 (25%

turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20% sol), pe care s-au realizat rate de înflorire,

mari şi foarte mari (68,1% - 96,1%).

Lungimea tulpinii florale și lungimea inflorescenței, au înregistrat valorile cele mai

mari pe substratul a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20% sol) , 102,8

cm, cu o diferenţă distinct semnificativ pozitivă faţă de varianta martor a1 (solul câmpului

experimental), 76,7 cm. Substraturile a5 (50% mraniţă + 50% sol) şi a3 (30% turbă neutră

+ 30% mraniţă + 40% sol) au înregistrat diferenţe semnificativ pozitive faţă de varianta

martor a1 (solul câmpului experimental), valorile caracterului în cazul acestor compoziţii

ale substratului, fiind foarte apropiate (95,8 - 96,1 cm).

În cazul diametrului tulpinii florale, substratul de cultură a avut o influenţă

semnificativ pozitivă numai în graduarea a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip

+ 20% sol), toate celelalte compoziţii ale substratului influenţând nesemnificativ acest

caracter.

Limita superioară a valorilor medii ale numărului de flori/inflorescenţă se

înregistrează tot pe substratul a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20%

sol), 28,0 flori/inflorescenţă, la o diferenţă foarte semnificativ pozitivă comparativ cu

varianta martor a1 (solul câmpului experimental), 21,0 flori/inflorescenţă.

Pentru lungimea și diametrul florii, compoziţia cea mai indicată este cea a

substraturilor de cultură a4 (25% turbă neutră + 40% mraniţă + 15% nisip + 20% sol) şi a3

(30% turbă neutră + 30% mraniţă + 40% sol), unde s-au înregistrat valorile maxime,

ambele substraturi de cultură situându-se la diferenţe foarte semnificativ pozitive

comparativ cu varianta martor. Substratul a6 (75% mraniţă + 25% nisip), a înregistrat cele

mai mici valori ale diametrului florii (5,0 cm), la o diferenţă foarte semnificativ negativă,

faţă de varianta martor a1 (solul câmpului experimental), 5,4 cm.

Page 6: Cercetări privind influența tehnologiei de cultură asupra ... lenuta.pdf · universitatea de ŞtiinŢe agricole Şi medicinĂ veterinarĂ cluj - napoca Şcoala doctoralĂ facultatea

Teză de doctorat Ing. Lenuța Mirela Moldovan ( Chiș)

- 6 -

Pentru majoritatea caracterelor morfologice vegetative, ornamentale și de

productivitate la tuberoze, cea mai bună variantă tehnologică de mulcire şi fertilizare o

constituie mulcirea cu folie de polietilenă de culoare neagră pe sol fertilizat organo-

mineral la diferenţă semnificativă faţă de toate celelalte variante.

Varianta fertilizată organo-mineral şi mulcită cu folie de polietilenă de culoare

neagră realizează cele mai mari valori ale diametrului mediu al tulpinii florale (10,3 mm),

la diferenţă nesemnificativă faţă de varianta fertilizată exclusiv organic şi mulcită cu folie

de polietilenă de culoare neagră (9,1 mm).

Cea mai bună variantă tehnologică de mulcire şi fertilizare la tuberoze, în ceea ce

priveşte numărul de flori/inflorescenţă o constituie aplicarea ca mulci a foliei de

polietilenă de culoare neagră pe sol fertilizat organo-mineral, sistem de mulcire care

aduce sporuri ale caracterului de aproximativ treisprezece flori/inflorescență, comparativ

cu solul nemulcit fertilizat exclusiv organic.

Pentru caracteristicile morfologice ale bulbilor, diametrul bulbilor selectaţi pentru

plantare a avut cea mai mare importanţă, ponderea efectelor substratului de cultură și a

interacțiunii dintre cei doi factori fiind relativ mică (2%-16%, din influența totală a

factorilor).

Numărul mediu de plăntuțe formate dintr-un bulb, precum și numărul mediu de

frunze/plantă au fost influențate de diametrul bulbului plantat (54%), de substratul de

cultură (23%), precum și de interacțiunea dintre cei doi factori (20%).

Cel mai puternic efect asupra numărului de bulbi/plantă, l-a avut diametrul

bulbului plantat (60% din efectele totale) și interacţiunea dintre factori în anii de

experimentare (32%). Substratul de cultură a avut un efect redus, asupra acestui caracter,

(6%).

În cazul tuturor caracterelor studiate nivelul de fertilizare și mulcire au cea mai

mare pondere (35%-47%) în asigurarea unor valori superioare ale acestora în timp ce

importanţa interacţiunii dintre factori în anii de experimentare este foarte mică (1%-8%)

fapt ce permite afirmaţia că, cei doi factori și anii experimentali nu concură în favoarea

obţinerii unor rezultate superioare în ceea ce privește caracterele studiate.

Page 7: Cercetări privind influența tehnologiei de cultură asupra ... lenuta.pdf · universitatea de ŞtiinŢe agricole Şi medicinĂ veterinarĂ cluj - napoca Şcoala doctoralĂ facultatea

Teză de doctorat Ing. Lenuța Mirela Moldovan ( Chiș)

- 7 -

Ponderea efectelor mulcirii, a nivelului de fertilizare şi a interacţiunii dintre factori

în anii de experimentare asupra lungimii medie a inflorescenţei este direct proporţională

cu cea a efectelor factorilor și a interacţiunii dintre aceștia asupra numărului mediu de

flori/inflorescenţă, valorile lor fiind foarte apropiate.

Pe baza rezultatelor experimentale, recomandăm cultivatorilor de tuberoze să

aplice tehnologii diferențiate de plantare, fertilizare și mulcire, în funcție de scopul precis

urmărit în cultura respectivă.

În cazul în care se urmărește doar realizarea efectului ornamental al

plantelor de tuberoze, recomandăm plantarea, în condițiile din centrul

Transilvaniei, exclusiv a bulbilor cu diametrul ≥ 25 mm. Plantele formate

din astfel de bulbi au tendința de a înflori, în proporție ridicată, având

inflorescențe viguroase cu un număr mare de flori în inflorescență.

Pentru cultura tuberozelor executată în scopul producerii de material săditor

(bulbi), recomandăm plantarea de bulbi cu diametrul cuprins între 15-25

mm. Plantele formate din bulbi de 15-20 mm, de regulă nu înfloresc, în

schimb formează un număr mare de bulbi de înlocuire de dimensiuni

apreciabile, potențiali floriferi.

Fertilizarea organo-minerală cu 20 t/ha (gunoi de grajd) + NPK îngrășământ

complex 15:15:15 (sub formă de soluție 0,2 % aplicat la interval de 10 zile),

reprezintă o cale sigură de a obține plante viguroase de tuberoze, cu o rată a

înfloririi sporită. La acest nivel de fertilizare, plantele care nu înfloresc

formează un număr mare de bulbi de înlocuire de dimensiuni mari ( 20-25

mm diametru).

Mulcirea culturii de tuberoze cu folie de polietilenă neagră poate aduce

sporuri importante la producția de bulbi și la dimensiunile acestora dar și la

obținerea unor plante cu rată mare de înflorire și efect decorativ sporit.