CERCETARE IN NURSING

Observatia clinica

Observatia reprezint, dup cum arta Claude Bernard, una din etapele cele mai importante ale cercetrii stiintifice. De obicei, cercettorul face mai nti o observatie, adic observ ceva. Apoi emite o ipotez si apoi, dac poate, si verific ipoteza printr-un experiment. Si nu trebuie uitat c, datorit variabilittii si complexittii fenomenelor, practica medical este, de fapt, o cercetare stiintific aplicativ. Adic pacientii se deosebesc foarte mult ntre ei si ceea ce este valabil la un pacient nu este neaprat valabil si la alt pacient. De aceea, dup cum am artat n repetate rnduri, desi prin descoperirea legilor general valabile stiinta este a generalului, medicina este o stiint a individualului. De aceea, medicul practician trebuie s efectueze o observatie foarte atent a pacientului,s descopere particularittile sale, s emit o ipotez de diagnostic pe care s o verifice, desigur, nu prin experiment, ci prin investigatii clinice si paraclinice corespunztoare.

Observatia face parte din comportamentul orientat al fiintei umane, care solicitat de foarte multe informatii din toate prtile, si ndreapt atentia spre anumite surse de informatii care i atrage n mod deosebit atentia. Observatia este, n acelasi timp, un mijloc de aprare, dar si mijloc de recunoastere a valorii sursei respective. De aceea, medicul acord o atentie deosebit pacientului si mai ales particularittilor sale, care reprezint o inepuizabil surs de informatii pentru diagnostic si tratament.

Observatia reprezint forma cea mai elementar a cunoasterii, deoarece ea este foma cea mai simpl si mai direct a contactului cu lumea nconjurtoare. De aceea, la baza simtului clinic, despre care se vorbeste att de mult n medicin, se afl, de fapt, observatia atent a bolnavului.

Observatia presupune un observator, care n cazul nostru este medicul, un obiect,sau mai bine zis, un subiect de observat, care in cazul nostru este reprezentat de bolnav, o clas de fenomene, care n cazul nostru este reprezentat de patologia uman si, n sfrsit, niste cunostinte anterioare privind fenomenele respective, care n cazul nostru sunt reprezentate de cunostintele medicului privind patologia uman. Pentru c medicul observ,dup cum arta I.Hatieganu, ceea ce stie. De aceea, el trebuie s fie pregtit, s stie cam ce ar putea s vad, si ce semnificatie au lucrurile pe care le vede la bolnav. Aceste cunostinte sunt si ele la rndul lor, rezultatul spiritului de observatie pe care l-au manifestat medicii de-a lungul timpului. Cu ajutorul spiritului de observatie, ei au sesizat de multe ori, cu o acuitate si o finete impresionante, existenta unor simptome si aparitia lor n anumite boli. Asa spre exemplu, Hipocrate a descris paraplegia din compresiile medulare, complicatiile testiculare din parotidita epidemic, caracterul ciclic al febrei din malarie si faciesul caracteristic din peritonit, care i poart numele.

Observatia clinic a fost completat apoi cu observatia anatomo-clinic, constatndu-se c simptomele bolnavului sunt produse de anumite leziuni organice.A venit apoi etapa investigatiilor clinice, a biochimiei si a imunologiei cu ajutorul crora s-a constatat c leziunile organice sunt produse si ele de niste modificri moleculare. Toate acestea nu au redus, ns, cu nimic din valoarea observatiei clinice. Dimpotriv, bazat pe niste cunostinte din ce n ce mai profunde, observatia clinic a devenit azi mai util si mai eficace. De aceea, chiar dac investigatiile paraclinice au luat o amploare deosebit, clinica a rmas n continuare, dup cum arat I. Hatieganu, o stiint bazat pe investigatie si interpretare. Cu toatdezvoltarea impetuoas a investigatiilor paraclinice, care pot aduce informatii extrem de pretioase, diagnosticul a continuat s rmn si astzi o operatie bazat pe o observatie foarte atent si abia apoi pe utilizarea celorlalte mijloace de investiigare a bolnavului. SI acest lucru este foarte important pentru medicul generalist, care de obicei nu nici nu dispune de alte posibilitti de investigatie. De aceea, pentru generalist observatia si comunicarea cu pacientul joac rolul cel mai important.

Primele informatii privind tipul constitutional, atitudinea, fizionomia, pielea, ochii, si comportamentul bolnavului sunt obtinute prin intermediul obserzatiei, observatia fiind cea mai simpl, cea mai usoar si cea mai la ndemn metod de culegere a informatiilor de la bolnav. Asa spre exemplu, cu ajutorul observatiei, medicul poate depista tipul de comportament al bolnavului, asa cum ar fi tipul lui H. H. Roserman estemai predispus la infarct, acesta fiind un tip care vorbeste repede, este ncordat, tensionat, cu miscri rapide ale globilor oculari, cu clipit rapid, de peste 40 de ori pe minut, rs spastic, strident, voce rsuntoare, iritat, nelinistit etc.

Observarea modului de comportament este foarte important.Eltrebuie s observe nu numai modul n care pacientul se comport n timpul consultatiei,ci si cum se comport n familie, cu colegii,cu prietenii etc. Pentru c se stie c modul de comportament poate avea influiente asupra organismului,ceea ce a fcut posibil dezvoltarea medicinii comportamentale.

n unele cazuri medicul poate observa foarte usor cbolnavul prezint o culoare icteric, care s-i sugereze o afectiune hepato-biliar, sau o culoare bronzat care s-i sugereze o boal Addison,sau o cianoz, care s-i sugereze o afectiune cardiac, sau o casexie, care s-i sugereze o boal malign, cum ar fi cancerul, spre exemplu, sau o exoftalmie care s-i sugereze o boal Basedow, sau o eruptie facial eritematoas atrofic sau scuamoas, sub forma de fluture, care s-i sugereze un lupus eritematos diseminat, sau o piele ntins, dur, cu riduri perpendiculare pe buze, care s-i sugereze o sclerodermie. n aceste cazuri, observatia clinic permite medicului avizat s presupun diagnosticul unor boli chiar si fr ajutorul anamnezei si fr vreun examen clinic sau de laborator, doar pe baza aspectului exterior al bolnavului. n alte cazuri este necesar, ns, o observatie mult mai atent si mai ndelungat a bolnavului pentru a intra n posesia unor informatii si pentru a putea face un diagnostic diferential. Asa spre exemplu, dac bolnavul acuz o stare de astenie fizic si psihic, o senzatie de lips de energie, de indispozitie, o stare de discomfort, de insatisfactie, de tristete, ntovrsite de manifestri somatice, cardiace, digestive, respirarorii, sau genitale, medicul trebuie s-l supun unei observatii mult mai atente pentru a putea stabili diagnosticul de neurastenie si a elimina numeroase boli somatice, cum ar fi hepatita cronic, pielonefrita cronic, anemia, reticuloze, colagenoze, hipotensiunea arterial, insuficienta suprarenal, insuficienta tiroidian, hiperaldosteronismul, cancerul, miastenia si distrofiile musculare, n care ar putea apare astenia, starea de indispozitie general si celelalte simptome ale neurasteniei.

Aceeasi observatie atent este necesar si n cazul unui bolnav care acuz o durere precordial, deoarece, pe lng durerea pe care o acuz, bolnavul mai poate prezenta paloare, transpiratii reci, agitatie neuropsihic, sau, dimpotriv, o stare de imobilizare, un facies de groaz, asa cum se ntmpl n infarctul miocardic, care pune n pericol iminent viata bolnavului.

Observatia atent a bolnavului poate confirma autenticitatea simptomelor acuzate de bolnav.De multe ori intensitatea unei colici poate fi citit pe fata bolnavului. Dar nu numai durerea, ci si astenia si ameteala pot fi observate ntr-o oarecare msur pe fata obosit si apatic sau palid si anxioas. Pentru un medic avizat, n nevroza astenic, desi bolnavul sufer cu adevrat, apare totusi o discordant ntre acuzele verbale,extrem de dramatice si expresia lor somatic care nu este att de autentic ca la bolnavul care sufer efectiv de angin pectoral, de ulcer duodenal sau de astm bronsic.

De aceea observatia care ncepe nc de la primul contact cu bolnavul, trebuie s continue n tot cursul investigatiilor si chiar dup stabilirea diagnosticului n timpul tratamentului pn la completa nsntosire a bolnavului. Bolnavul trebuie supus observatiei nc nainte de a acuza un simptom. Apoi, el trebuie observat n continuare din momentul n care ncepe s acuze anumite simptome subiective. Medicul trebuie s observe modul n care le expune, atitudinea, faciesul, culoarea pielii,mimica, gradul de suferint pe care l inspir, tonul cu care vorbeste, modul n care poate s-si expun suferintele, miscrile de care sunt ntovrsite, dac acuz o durere mai precis sau mai vag localizat s.a. nc din aceast faz, numai prin simpla observatie a bolnavului, medicul si poate face o idee, dac nu despre diagnostic, cel putin despre gravitatea cazului. Pentru c un bolnav n stare de soc,spre exemplu, a crui viat este n pericol,va avea o fat mai palid, va fi adinamic, va avea o voce mai sczut si si va expune mai greu suferintele dect un bolnav cu o stare general mai bun, care nu este n soc.

Observatia continu apoi si n timpul examenului fizic al bolnavului. Cu aceast ocazie, medicul poate observa conformatia toracelui, respiratia bolnavului, conformatia abdomenului, eventualele eruptii cutanate, stelute vasculare, tumori subcutanate sau circulatia venoas colateral.

De asemenea, el poate observa mimica bolnavului la palparea zonelor dureroase sau reactia lui la mobilizarea diferitelor portiuni ale organismului.

Observatia nu trebuie s se termine nici dup stabilirea diagnosticului. Pentru c, n functie de aparitia sau disparitia unor simptome, diagnosticul poate fi modificat sau completat. Asa spre exemplu, la un bolnav cu diagnostic de ulcer duodenal poate apare o melen sau o hematemez care s necesite modificarea tratamentului, impunnd interventia chirurgical. Apoi trebuie observat rspunsul bolnavului la tratament s.a. Atunci cnd nu poate stabili un diagnostic n timp util, sau nu poate prevedea evolutia fenomenelor, medicul si prelungeste observatia, tinnd bolnavul sub ochiul su scruttor o noapte, o zi sau chiar mai multe zile.Asa spre exemplu, un abdomen acut, a crui etiologie nu a putut fi nc elucidat, va fi tinut sub observatie permanent pentru a vedea modul n care evolueaz tabloul clinic. De asemenea, un traumatism cranian, a crui evolutie nu poate fi precizat, va fi tinut sub observatie pentru a vedea dac nu apare un hematom cerebral si asa mai departe.

Medicul generalist are dezavantajul c nu poate urmri n permanent bolnavul, asa cum se ntmpl n spital. Dar el are avantajul c poate urmri bolnavul o perioad mai lung de timp. El are posibilitatea s observe evolutia ndelungat a unor simptome sau a unor boli cronice.

De aceea, observatia are un rol deosebit n medicina general.Pentru c, dup cum remarca Laennec, n medicin nu poti s ajungi la un rezultat dect prin observatii numeroase si ndelungate. Practica medical este fondat de fapt pe observatia bolnavului, iar medicul trebuie s fie, dup cum remarc Cl.Bernard, mai nti un bun observator. Pentru c,prin intermediul vzului, care este cel mai implicat n procesul observatiei, medicul primeste, de fapt, cea mai mare cantitate de informatii apreciat la 3 milioane biti pe secund. Prin intermediul vzului el poate intra n posesia uunor semne iconice care ar fi imposibil de descris si de receptionat prin alte mijloace, iar prin intermediul auzului, poate intra n posesia unor semne indiceale, asa cum ar fi o voce mai sczut, o tuse sau un geamt, care pot s sugereze gravitatea situatiei. Plecnd de la observatiile clinice pe care le face medicul poate ajunge la interpretri mult mai profunde. Atunci cnd observ degetele unui bolnav de poliartrit reumatoid, el poate ajunge la concluzia c inflamatia articulatiilor este produs de anticorpii anti IgG, care formeaz complexe imune care infiltreaz sinoviala, care determin eliberarea de prostaglandin, leucotriene si enzime lizozomale ntretinnd astfel informatia.Adic degetele fuziforme, sau n gt de lebd i evocmedicului modificrile moleculare care au determinat aparitia acestor modificri.Acelasi lucru se ntmpl atunci cnd observ o criz de astm, o ascit, sau o hemiplegie, care i evoc modificrile organice si moleculare care le-au produs.

Dar medicul generalist nu trebuie s observe numai bolnavul. Spre deosebire de ceilalti specialisti el poate observa si familia, starea de sntate a celorlalti membri din familie, nivel economic, starea de igien, atmosfera afectiv din familie si eventualele conflicte. De asemenea, el poate observa mediul de munc si colectivitatea n care locuieste bolnavul, cu toate problemele lor.

De aceea, medicul generalist trebuie s pun n joc toate resursele sale, toate simturile si toate calittile sale, pentru a efectua o observatie ct mai atent si mai profund a bolnavului si a mediului su de viat si de munc. Pentru c exist pericolul ca el s efectueze o observatie prea sumar si s se bazeze mai ales pe rezultatele de laborator, care, desi pot aduce informatii extrem de valoroase, nu o pot lua niciodat naintea metodelor clinice si n primul rnd naintea observatiei, simple si directe, a bolnavului si a mediului su de viat si de munc.De aceea medicul generalist trebuie s nvete s fie un fin observator al bolnavului.

Metoda analizei documentelor

Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) capata o importanta deosebita, devenind depozitarul unui conglomerat de informatii si date medicale, compus atat din relatarile pacientului, cat si din constatarile obiective ale medicului si din rezultatele investigatiilor paraclinice. Administrarea acestui conglomerat de date medicale confera FOCG o tripla dimensiune: 1. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document medical privit si analizat din perspectiva ghidurilor terapeutice, a ghidurilor de practica medicala (ca documente ale CMR), a statisticii medicale si a deciziilor medical-administrative la nivel de ramura sau la nivel de spital. 2. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document medico-legal privit si analizat din perspectiva Codului Penal. 3. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document etic privit si analizat din perspectiva Codului de Deontologie Medicala.

1. Foaia de observatie clinica generala document medical

Pentru orice practician, fie el incepator sau cu experienta, consemnarea si interpretarea datelor medicale stimuleaza gandirea clinica, oferind in acelasi timp posibilitatea de verificare proprie, atat de necesara oricarui medic. Din aceasta perspectiva, FOCG poate fi privita (in ansamblul ei) si ca un act de cercetare stiintifica, intrucat particularitatea ei (in sensul dictonului nu exista boli ci bolnavi) confera repere ce pot fi ulterior prelucrate statistic si didactic. In plus, in sprijinul si spiritul acestei idei, in noul format al FOCG s-a adaugat rubrica sustinerea diagnosticului si tratamentului (clinic si paraclinic). Pentru a-si indeplini functia de document medical, FOCG are nevoie de veridicitate, securitate, concizie si concludenta in organizarea datelor medicale. Plecand de la aceste considerente generale, practica medicala actuala ne arata ca pentru fiecare pacient internat rezulta un volum urias de date (investigatii). Sistemul clasic al foii de observatie, in care sunt trecute de-a valma toate datele pacientului si toate investigatiile efectuate impreuna cu rezultatele lor, este, in cele mai multe cazuri, depasit. Modelul actual se caracterizeaza prin: - viteza mica de transmitere a datelor (peste 24 ore); - accesibilitate redusa la date (FOCG se gaseste la un moment dat intr-un singur loc si nu poate fi consultata simultan de mai multe persoane); - pierderi mari de date (fise sau foi de evolutie, fise de consultatie, pierdute; rezultate greu de gasit sau neinteligibile). Intr-un studiu efectuat la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti se apreciaza ca: - peste 10% din analizele de laborator solicitate sunt pierdute sau nu sunt comunicate la timp; - pentru 10-15% din investigatiile radiologice rezultatele sunt trimise prea tarziu, dupa ce decizia terapeutica a fost luata; - 5% din investigatii sunt repetate in mod nejustificat; - 1% din documentele medicale se pierd fizic in fiecare an. In plus, stadiul actual al FOCG, ca document medical (si medico-legal in acelasi timp), nu ofera posibilitatea unei evidente clare si a unui control (clinic, administrativ, disciplinar) in ceea ce priveste administrarea medicatiei profilactice si/ sau curative intr-o sectie de spital. Adeseori, in practica, ne intalnim cu foi de observatie in care consemnarea medicatiei se face haotic (la rubrici diferite, la momente diferite, chiar pe pagini diferite) sau exista situatii (nu rare) in care nu se poate afla doza administrata, in care se fac recomandari terapeutice in urma unui consult interdisciplinar, iar acestea sunt sumate sau dimpotriva, neluate in consideratie de medicul curant. Lipsa de acuratete in acest domeniu face ca FOCG sa piarda rolul de document medical implicat in cunoasterea si cercetarea patologiei iatrogene. In medicina moderna, medicul curant este dependent de teste, analize, investigatii; totodata medicul trebuie sa aiba acces la istoricul pacientului, precum si la alte investigatii efectuate, pentru a putea face o corelare eficienta a datelor oferite de aceste teste. De aceea se impune introducerea unui sistem informational prin care datele medicale existente sa fie puse la dispozitie rapid si complet. Asadar, o noua standardizare si informatizarea completa a foii de observatie sunt necesare. Concomitent cu acestea, rigoarea medicala si instituirea unor mecanisme de feed-back (clinic, administrativ) in evaluarea veridicitatii datelor medicale sunt madatorii.

2. Foaia de observatie clinica generala document medico-legal

In medicina libera contemporana, raportul medic-pacient a evoluat tot mai mult catre o relatie contractuala in care, pe baza increderii, pacientul isi alege medicul, iar acesta, la randul sau, devine pe deplin constient de obligatiile ce ii revin in contract. In acelasi timp, intr-o evolutie paralela, unul dintre drepturile fundamentale ale pacientului (bolnavului) s-a materializat in responsabilitatea juridica a medicului iar institutia responsabilitatii juridice medicale s-a metamorfozat odata cu transformarea medicinii (din arta in stiinta) de la incriminarea faptelor medicale doar pentru intentie pana la incriminarea din culpa; constientizarea rolului acestei institutii (a responsabilitatii juridice medicale) determina un impuls pentru cresterea calitatii asistentei medicale. In acest context si pe baza premiselor juridice expuse, FOCG devine un important document medico-legal. Este evident ca nu poate exista o expertiza medico-legala vis--vis de un fapt medical la nivel de spital, fara analiza FOCG. Sub acest aspect, FOCG capata statutul unui adevarat MARTOR in procesul medical.

3. Foaia de observatie clinica generala document etic

Standardele etice de conduita profesionala si responsabilitate pot fi uneori prea multe, dar niciodata mai putine sau impotriva celor cerute de lege. In toate relatiile profesionale medic-pacient, prima preocupare a medicului trebuie sa fie sanatatea pacientului. El datoreaza pacientului o loialitate primara. Aceasta preocupare si devotiune trebuie sa se manifeste in toate procedurile medicale, inclusiv in cele care au ca subiect calitatea vietii. In analizarea (supravegherea) comportamentului etic al medicului, FOCG poate juca un rol primordial deoarece multe dintre domeniile de aplicare si principiile Codului de Deontologie Medicala sunt oglindite in rubricile (respectiv maniera de completare a lor) din Foaia de observatie clinica generala. Astfel, obtinerea consimtamantului la actul medical este un act( specific, care ocupa o pozitie centrala in actul comunicarii in cadrul relatiei medic-pacient. (3) In actul medical se porneste de la consimtamantul( implicit (care caracterizeaza relatia curenta de consult medical) si se ajunge la consimtamantul exprimat (etapa obligatorie prin care pacientul isi acorda permisiunea specifica de a fi tratat). Exprimarea in scris a consimtamantului (liber exprimat) este obligatorie in prezenta martorilor, inainte de orice act medical si inainte de orice interventie chirurgicala / anestezica / intravenoasa / intraarteriala, etc. Continutul informarii trebuie sa fie exclusiv veridic, iar forma informarii prealabile trebuie sa fie simpla si inteligibila. Consimtamantul bolnavului este un criteriu salutar in evaluarea riscului util. Consimtamantul dupa prealabila informare (termen pe deplin consacrat astazi) reprezinta un drept al bolnavului si o obligatie a medicului, ce trebuie consemnat in FOCG. Consimtamantul trebuie sa exprime echilibrul dintre prevederea riscurilor si asumarea lor, dintre avertizarea utila si avertizarea excesiva. Din acest unghi putem aprecia ca informatia medicala oferita pacientului (si care sta la baza deciziei sale) isi are izvorul in totalitatea datelor medicale (constatari obiective, analize de laborator, rezultatul investigatiilor radio-imagistice, etc.) cuprinse in FOCG. Asadar, din perspectiva consimtamantului, dimensiunea etica se impleteste cu cea medico-legala, permitand reanalizarea (la un moment ulterior si pe baza datelor medicale consemnate) elementelor de informare asupra alternativelor terapeutice si asupra acceptarii riscurilor. In acelasi timp FOCG este un purtator de( secrete medicale; la baza respectarii secretului medical sta dreptul fundamental al individului la demnitate si confidentialitate. Secretul medical este o conditie de baza a relatiei medic-pacient, un echilibru intre constiinta profesionala, pe de o parte si increderea pacientului, pe de alta parte. (3) Informatiile medicale privind pacientul nu sunt considerate un domeniu public. Transparenta in ceea ce priveste dosarul medical al unui pacient sau in ceea ce priveste pacientul insusi, in planul suferintei sale nu este permisa (exceptiile sunt prevazute de lege). Din acest punct de vedere, intreaga Foaie de observatie clinica generala (intocmita de medic pe numele pacientului sau), ca depozitar al unor informatii (evidente) medicale, cade sub incidenta normei etice a secretului profesional. Pe langa cele doua mari principii( deontologice exista si alte dimensiuni etice oglindite in FOCG: a. independenta profesionala absoluta a medicului, libertatea prescriptiilor si actelor medicale pe care le considera necesare in limitele competentei sale; b. diligenta in stabilirea diagnosticului, solicitarea investigatiilor paraclinice si a consultului interdisciplinar; c. refuzul de a acorda ingrijiri de sanatate din motive personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul spre alte surse de ingrijire medicala, cu exceptia situatiilor de urgenta. In concluzie, cele trei dimensiuni ale FOCG se completeaza reciproc; fiecare dimensiune, prin rolul ei, contribuind la cresterea calitatii actului medical. Nevoia de acuratete, de transparenta in relatia medic-pacient, de crestere a increderii si adresabilitatii fata de institutiile medicale pleaca si de la managementul datelor si informatiilor medicale, primul pas in acest proces fiind FOCG.

Experimentul natural

Experimentul este metoda prin excelen de determinare a cauzalitii. O relaie de cauzalitate ntre dou variabile nseamn c o variabil (independent) produce variaie ntr-o a doua variabil (dependent). Aceast relaie se spune c exist atunci cnd:

1) Exist o secven ordonat n timp ntre variabile, astfel nct variabila independent o precede pe cea dependent.

2) Exist o corelaie ntre cele dou variabile, a.. modificarea uneia dintre variabile este legat de schimbarea n cealalt variabil;

3) Nu exist dovezi potrivit crora relaia dintre cele dou variabile este iluzorie (spurious), adic atunci cnd influena unei a treia variabile este verificat, relaia original dispare.

Experimentul este metoda de analiz a relaiilor cauzale care reuete s respecte toate cele trei condiii de mai sus. n cazul celorlaltor metode de colectare a datelor pentru cerecetrile de tip cantitativist-verificaionist, precum este ancheta sociologic, msurtorile i observaiile sunt adeseori imprecise i implic multe variaii, corelaiile dintre variabile fiind adeseori instabile. Mai mult, este foarte dificil s se determine, nu mai vorbim despre control, toi factorii pasibili a influena o influena o corelaie ntre cele dou variabile.

Experimentarea este foarte potrivit pentru proiectele de cercetare care implic noiuni i propoziii (variabile) limitate i bine definite. Experimentarea este mai potivit pentru verificarea ipotezelor dect pentru descrierea unor fenomene. Metoda a fost i mai este utilizat extensiv n cercetarea grupurilor mici. Dei reprezentarea comun asociaz experimentele cu laboratoarele, vom vedea c, n tiinele sociale, experimentarea este posibil i n contexte naturale.

Interviurile sunt discutii purtate pe o anumita tema cu scopul evaluarii pregatirii si experientei solicitantului, a corespondentei acestora cu cerintele postului vacant; calitatile si comportamentul solicitantului si modul lor de potrivire cu imaginea organizatiei.1. ? Tipuri de interviuri pentru selectia resurselor umane:Tipuri de interviuCaracteristici

Interviul structurat1. - foloseste ntrebari standard: Cine sunteti dvs. ?; Care va sunt punctele forte ?; Ce puteti oferi firmei noastre ? etc.

2. - ntrebarile pot fi stabilite anticipat;

3. - se aseamana cu un chestionar oral;

4. - este foarte utilizat n selectia initiala, cnd exista un numar mare de solicitanti;

5. - ntrebarile nu sunt rigide, se pot pune ntrebari suplimentare pna se obtine informatia dorita;

6. - este mai exact si mai valid dect alte interviuri;

7. - permite obtinerea unor informatii similare despre fiecare candidat, ceea ce usureaza selectia;

Interviul fara instructiuni8. - este folosit n consultatiile psihologice si n selectie;

9. - se pun ntrebari generale care sa-l determine pe solicitant sa vorbeasca despre sine;

10. - este mai dificil ca ntrebarile adresate sa aiba legatura cu serviciul;

11. - ntrebarile sunt o combinatie de ntrebari generale si specifice, neadresate ntr-o anumita ordine;

12. - are o mai mare tenta subiectiva.

Interviul sub presiune13. - are drept scop cercetarea reactiilor n conditiile exercitarii unei presiuni psihice;

14. - cel care conduce interviul adopta o atitudine foarte agresiva pentru a urmari reactia candidatului;

15. - se recomanda pentru posturi n care solicitantul lucreaza sub stres;

16. - poate genera o impresie foarte proasta despre cel care conduce interviul si despre organizatie.

Cele trei tipuri de interviuri prezentate n tabelul de mai sus constituie interviul de profunzime. n selectia personalului se utilizeaza si interviul initial de triere care este folosit n faza de preselectie si consta ntr-un chestionar scurt de circa 10 minute, n care sunt cerute anumite informatii despre candidat, n urma caruia se acorda un punctaj n functie de care se decide continuarea sau ntreruperea participarii candidatului la actiunea de selectie. De asemenea, n cadrul interviului initial de triere se realizeaza o anamneza.1. ? Erorile care pot apare n desfasurarea interviului:Multi dintre cei care intervieveaza au impresia ca pot alege cel mai bun candidat numai pe baza de intuitie, dar acest lucru este infirmat de practica. Printre erorile des ntlnite la cei care interviul, amintim:1. Eroarea generata de judecatile premature: este vorba de formarea unei pareri despre candidat chiar de la nceputul interviului legat si de aspectul exterior ala acestuia, parere pe care o va cauta sa si-o confirme pe tot parcursul interviului, nefiind neaparat fondata pe o apreciere ct de ct obiectiva.2. Efectul de halo: este legat de aceiasi eroare si se manifesta atunci cnd cel care ia interviul este impresionat de un anume raspuns si nu aude n continuare dect lucrurile legate de acesta.3. Zgomotul cultural: apare atunci cnd avem de-a face cu un candidat care a reusit o performanta recunoscuta ntr-un anumit domeniu, care nu are nici i legatura cu domeniul n care solicita postul.Tocmai de aceea, pentru a evita aceste erori, este indicat ca interviurile sa se realizeze de catre persoane specializate n domeniul relatiilor si comunicarii interumane, si anume psihologi. De asemenea este nevoie de respectarea unor reguli de interviu.2. 2. Testul si chestionarul - testul este o proba definita, implicnd o sarcina de executat, identica pentru toti subiectii, un instrument nalt specializat, care implica conditii speciale de aplicare si interpretare.

n procesele de selectie si evaluare sunt folosite de catre psiholog urmatoarele tipuri de teste: teste de inteligenta si perspicacitate, teste si chestionare de aptitudini teste si

chestionare de personalitate

3. Simularile sau studiile de caz

Acestea imagineaza fragmente ale vietii profesionale, n scopul observarii comportamentului si deciziilor individului testat.4. Centrul de evaluare sau metoda AC

Este o metoda ce permite selectia persoanelor n functii de conducere dupa cele doua criterii profesionale si manageriale, presupunnd parcurgerea mai multor tehnici de selectie ntr-un interval de cel putin doua trei zile. Prin aceasta metoda se studiaza comportamentul candidatilor n situatii critice. Scenariul detailat permite candidatilor sa cunoasca n mod continuu att rezultatele proprii ct si pe cele ale concurentilor. Pachetele de programe elaborate de catre specialisti permit evaluarea candidatilor pentru fiecare tip de sarcina si aptitudine de conducereETAPELE CERCETARII

Metodologia este teoria tiinific despre cile (metodele) sporirii eficacitii cunoaterii umane.

Metoda (def.de A.Brimo) ordinea ce se pune n nvarea unei tiine, urmnd condiiile, particularitile acelei tiine.

Felul practic, procedural, n care se utilizeaz o metod sau alta de cercetare se numete tehnic.

Cecetarea fundamental-are drept scop cunoaterea i nelegerea lumii care ne nconjoar, deschiderea unei noi perspective prin lrgirea universului explicrii realitii.

Etapele cercetrii

a) Documentarea-observarea faptelor, colectarea datelor i clasificarea acestor+pregtirea teoretic complex a celui care efectueaz cercetarea.

b) Elaborarea ipotezelor explicative- Ipoteza constituie o construcie deductiv elaborat plecnd de la faptele observate i destinat unei verificri ulteriaor. ntruct, pentru a putea fi acceptat, ea trebuie demonstrat, ipoteza se distinge de postulat sau paradigm.(Teoria-reprezint o ipotez verificat)

Ipotezele pot fi clasificate:

-dup obiectul studiat, ele se pot referi la faptele supuse explicrii, la conceptele utilizate n teorie sau practic.

-dup nivelul lor de generalitate, ipotezele pot fi generale ori particulare.

Pentru a fi admisibile metodologic, ipotezele trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:

-s se refere la fenomene observabile;

-s utilizeze concepte precise;

-s fie specifice domeniului utilizat;

-s fie verificabile.

c) Verificarea ipotezelor-este dificil deoarece criminalitatea nu se poate produce n laborator.

Nivelele profunzimii cerecetrii

a) Descrierea-este nivelul superficial al cercetrii i urmeaz fazei documentrii

b) Clasificarea datelor-se realizeaz prin categorisire sau clasificare i utilizeaz conceptul de categorie (clas de obiecte sau fiine care reprezint caracteristici comune i permite compararea cu alte clase care au propriile caracteristici)

c) Explicarea-corespunde funciei explicative a criminologiei i vizeaz clarificarea naturii i cauzelor obiectului de studiu.

Teoria criminologic nu este doar o ipotez verificat, ea reprezint un ansamblu structurat de concepte i judeci de valoare care are ca scop explicarea sintetic a realitii.

Cercetarea aplicat

3 etape:-Documentarea prealabil (presupune studierea domeniului supus cercetrii), diagnosticarea (consecin logic a documentrii i are ca obiectiv aprecierea tiinific asupra efectivitii i eficacitii mijlocului studiat), propunerea de schimbare (etapa final i are loc doar dac rezultatele cercetrii o impun)

ELABORAREA UNUI PROIECT DE CERCETARECUPRINS:1. INTRODUCERE Medicina bazata pe dovezi

2. TEMA DE CERCETARE CLINICA

3. CERCETAREA BIBLIOGRAFICA

4. REDACTAREA PROTOCOLULUI

5. DEMARAREA STUDIILOR

6. REDACTAREA MEDICALA

1. INTRODUCEREMedicina bazata pe doveziPractica medicala evolueaza. Aceasta poate fi considerata ca o veritabila schimbare de concept in modalitatile practicarii medicinei. Bazele noilor concepte rezida atat in descoperirile cercetarii clinice cat si in integrarea rezultatelor cercetarii in practica cotidiana a medicului, generalist sau specialist. Iata de ce pare necesar sa acordam un plus de obiectivitate abordarii deciziei medicale.

A face credibile studiile de cercetare clinica si de evaluare, prin claritatea obiectivelor, rigoarea metodei si utilitatea rezultatelor aceasta inseamna timp, competenta si experienta.

Lumea medicala trebuie sa se pregateasca si sa dea exemple de astfel de medicina fondata pe dovezi" ("evidence-based medicine"). Aceasta se realizeaza prin etape succesive: definirea precisa a problemei, informatia necesara pentru rezolvarea acestei probleme, cercetarea eficienta a literaturii medicale si selectarea celor mai bune studii referitoare la problema, elaborarea si demararea protocolului si prezentarea in mod pertinent a logicii rationamentului cu punctele sale forte dar si cu cele slabe.

Aceasta lucrare prezinta bazele metodologice ale studiilor de cercetare, parcurgand aceleasi etape mentionate mai sus pentru a scoate in evidenta faptul ca un bun proiect de cercetare este acela care este:

- Util: raspunsul adus la intrebare trebuie sa aiba repercusiuni asupra unui anumit aspect al vietii medicale

- Nou: studiul trebuie sa aduca o informatie noua si sa nu se repete un studiu deja realizat

- Realizabil: investigatorul trebuie sa estimeze chiar din stadiul de concepere a proiectului sansele sale de succes, inainte de a investi timp, energie si bani in elaborarea unui studiu care poate sa fie irealizabil.

2. TEMA DE CERCETARE CLINICAProiectul de cercetare se naste dintr-o intrebare care isi gaseste originea in curiozitatea cercetatorului, in calitatile sale de observatie si in experienta profesionala.

Descrierea inadvertentelor intre ceea ce este observat si ceea ce ar trebui sa poate sa duca la aparitia unor propuneri de solutii pentru a suprima acest decalaj. O atitudinea critica poate astfel sa fie generatoare de intrebari interesante. Lectura sistematica si critica a literaturii medicale si participarea la congrese sunt surse de teme de cercetare.

Exista doua mari tipuri de teme de cercetare care corespund la doua mari categorii de studii:

Obiectivul proiectului poate fi descrierea distributiei caracteristicilor unei populatii. Este vorba de un studiu descriptiv. Nu exista ipoteza.

Daca intentia este de a emite o judecata asupra unei posibile relatii intre diferiti factori studiati, atunci problema de cercetat este fundamentata pe o ipoteza. Este vorba de un studiu analitic.

Temele de cercetare si ipoteza sunt deci legate dar nu se situeaza pe acelasi plan: existenta unei ipoteze atesta vointa si posibilitatea de a generaliza rezultatele.

O buna tema de cercetare sau ipoteza trebuie sa fie simpla, specifica, conceputa si redactata inainte de inceperea studiului. Trebuie de asemenea sa fie bine formulata.

3. CERCETAREA BIBLIOGRAFICAUn bun proiect de cercetare trebuie sa fie nou. Tema de cercetare odata formulata, trebuie verificat daca raspunsul la aceasta nu exista deja.

Principala sursa este literatura medicala. Trebuie sa stim sa cercetam, intr-o masa considerabila de informatii, articolele pertinente. Urmeaza apoi etapa parcurgerii acestor articole, pentru a le aprecia validitatea si aplicabilitatea. Daca la sfarsitul acestei etape raspunsul la intrebare nu exista sau daca este incomplet, atunci este perfect justificat sa intocmim un protocol.

1. Prima etapa este cercetarea bibliografica propriu-zisa, adica identificarea publicatiilor care se refera la subiectul in discutie.

2. A doua etapa este lectura critica, activa, a publicatiilor selectate.

Inainte de a incepe trebuie sa ne asiguram ca stim ceea ce cautam si unde cautam. Adica trebuie elaborate cuvintele cheie si descrise mediile de cautare.

1. Cuvintele cheie (descriptori") trebuie intr-adevar sa descrie toate aspectele subiectului:

materia tratata (intrebare: despre ce se vorbeste ?)

intrebarea pusa (intrebare: ce vrea sa spuna ?)

Materia tratata este extrasa din domeniul in care se afla cercetatorul. Cuvintele cheie care o descriu trebuie sa contina pe deasupra numelui specific al materiei tratate sinonimele sau echivalentii sai.

Intrebarile puse sunt si ele de o mare diversitate (impun o ipoteza si o testeaza, identifica clar o problema, definesc o intrebare, gasesc punctele comune ale diferitelor observatii discordante ale unuia si aceluiasi eveniment).

Experienta ne invata de altfel ca cercetarea referintelor sugereaza ea insasi cercetatorilor noi intrebari si noi cuvinte-cheie.

Mediile de cautareCercetarea bibliografica poate utiliza diferite instrumente de lucru, prea numeroase pentru a fi toate citate. Exista mai multe sute de titluri, mergand de la cele mai generale ca: Index Medicus (Medline), Excerpta Medica (Embase), Biologicul Abstracts (Biosis), Chemical Abstracts pana la cele mai specializate despre SIDA, psihiatrie, cancerologie, cosmetica, chimie analitica, farmacie industriala...

Pot fi folosite mai multe suporturi: hartie, CD ROM, on-line (asigura pe langa rapiditatea accesului si posibilitatea consultarii celor mai noi articole in timp real).

Astfel se ajunge la notiunea - despre care se vorbeste din ce in ce mai mult - de biblioteca electronica, virtuala, sau chiar de publicatie fara hartie. Informatia in totalitatea sa poate sa apara - de aici inainte - direct pe biroul cercetatorului - indiferent de distanta, gratie Intemet-ului.

2. Lectura critica a literaturii medicaleCercetarea bibliografica si articolele odata obtinute, trebuie citite documentele si judecata calitatea continutului lor. Aceasta este sarcina viitorului investigator care doreste sa precizeze tema sa de cercetare clinica sau sa gaseasca justificarea proiectului sau de protocol.

Parcurgerea literaturii necesita deci o selectie si o evaluare. Pentru aceasta s-a dezvoltat conceptul de literatura critica". Principiul consta in a judeca valoarea publicatiilor, indiferent daca este vorba de calitatea cercetarii intreprinse sau de pertinenta rezultatelor publicate.

In aceasta etapa, cercetatorul, pe langa consultarea literaturii medicale cu referire directa la tema elaborata, va pune in balanta si criteriile etice de baza in materie de cercetare medicala, care se supun urmatoarelor principii:

principiul interesului si beneficiului cercetarii;

principiul inocuitatii cercetarii sau punerea in balanta a beneficiului si a riscului;

principiul respectarii persoanei;

principiul echitatii sau repartitia echitabila si onesta a riscului si beneficiilor cercetarii.

4. REDACTAREA PROTOCOLULUIProtocolul este documentul care descrie metoda studiului propus, justificarea obiectivelor, de la ipoteza pana la constrangerile metodologice si care defineste conditiile de realizare si desfasurare.

Este esentiala scrierea protocolului intr-un stadiu precoce al procesului de concepere a studiului atat pentru cercetator si cei care participa la studiu, cat si pentru comisiile de etica sau organismele susceptibile de finantare. Trebuie amintit ca numai caracterul sau inovator si pertinent, in conditiile importantei problemei tratate si ale impactului asupra populatiei, constituie factorul ce favorizeaza interesul comanditarilor si alocarea de la buget.

In acest capitol s-a propus un plan de protocol, cu descrierea fiecarei etape.

Planul propus in acest capitol este un plan general care poate fi utilizat in toate situatiile pe care le intalnim in cercetarea clinica. Pentru un studiu de conceptie, mai simplu decat un studiu analitic, nu toate etapele descrise aici sunt obligatoriu utile sau pertinente:

1- TitluEl rezuma problema pe care ne propunem sa o studiem. Trebuie sa fie clar, precis, suficient de scurt si in acelasi timp suficient de informativ. El poate contine o informatie despre tipul de studiu propus.

2- ObiectivulExista 4 mari tipuri de obiective care trebuie formulate foarte clar si foarte precis:

- Primul se refera la prognostic sau la evolutia unei stari patologice.Obiectivul este de a cunoaste si de a intelege evenimentele care vor aparea la un pacient intre momentul cand boala s-a manifestat si momentul cand istoricul clinic se termina (prin vindecare, moarte, sau instalarea pacientului intr-o alta stare fizica, mentala sau sociala).

- Al doilea se refera la etiologie sau la cauzalitate:Obiectivul este de a pune in evidenta o relatie de cauzalitate intre doua evenimente sau de a calcula forta de asociere intre doi factori.

- Al treilea se refera la performanta testelor diagnostice .Obiectivul este de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora interpretarea rezultatelor unui test.

- Al patrulea se refera la impactul unei interventiiObiectivul este evaluarea unei interventii terapeutice, de depistare, de preventie sau de educare: face ea mai mult bine decat rau, care este raportul cost-utilitate ?

3 Justificare studiuluiCercetarea costa mult si presupune timp. Ea poate, in plus, sa puna pacientii in situatii de disconfort sau risc. Trebuie deci pus din nou accentul direct pe rezultatele sale.

4 IpotezaOrice protocol de cercetare chiar daca este un studiu analitic, trebuie sa formuleze explicit o ipoteza. O ipoteza este o afirmatie (si nu o intrebare / problema) despre o posibila relatie intre factorii studiati si criteriile de rationament. In general, ipoteza este prezentata sub forma ipotezei nule: nu exista legatura intre factorul studiat si criteriul de rationament", pentru ca testul statistic, construit plecand de la datele adunate, sa permita calcularea probabilitatii ca asocierea observata sa survina numai din intamplare. Propozitia: exista o asociere intre factorul studiat si criteriul rationarii" constituie ipoteza alternativa.

5 SubiectiiProtocolul trebuie sa se prezinte:

criteriile de includere care definesc principalele caracteristici ale populatiei implicate in studiu;

criteriile de excludere care definesc un subgrup de subiecti care nu satisfac criteriile de includere

6 Marimea esantionuluiEsantionul trebuie sa fie reprezentativ pentru populatia la care se vor aplica concluziile studiului. Tehnica esantionarii trebuie sa fie decrisa in stadiul de protocol.

7 - Culegerea si analiza datelor Protocolul trebuie sa comporte o descriere a analizelor statistice programate in studiu si justificarea lor (pentru a lua in calcul, de exemplu, factorii de confuzie).

8 Un eventual studiu pilot Nu este intotdeauna necesar. Trebuie realizat pe un esantion reprezentativ. Este util pentru:

a antrena si testa personalul implicat in studiu;

a evalua rata de raspunsuri;

a estima amplitudinea diferentei observate (utila pentru a determina marimea esantionului).

9 Implicatii eticeIn stadiul de realizare a protocolului, consideratiile etice pun accentul pe respectul fata de persoana, prin probleme de confidentialitate si principiul minimalizarii riscului.

10-BugetulAcest paragraf realizeaza sinteza tuturor etapelor din punct de vedere al costului. Calitatea prezentarii sale, pertinenta sa si justificarea sunt esentiale pentru acceptarea proiectului de catre un organism finantator.

11 CalendarulTrebuie sa precizam durata si momentul fiecarei etape.

12-ReferinteIn aceasta sectiune sunt reproduse referintele diverselor documente citate in diferitele parti ale protocolului.

5. DEMARAREA STUDIILORFaza de demarare a cercetarii este adeseori o perioada dificila. Intr-adevar, acesta este momentul in care un studiu poate sa se confrunte cu probleme, uneori majore, chiar daca a fost indelung pregatit si aparent bine conceput.

Cercetatorul principal are sarcina de a distribui participantilor echipei protocolul complet. Acesta trebuie sa fie clar redactat, agreabil prezentat si, mai ales, trebuie sa contina toate informatiile privitoare la trial. Toate situatiile posibil a fi intalnite de catre investigatori trebuie sa-si gaseasca raspuns in lectura protocolului, mai usor de consultat.

6. REDACTAREA MEDICALACeea ce se concepe bine se enunta clar"Redactarea stiintifica pleaca de la stiinta si nu de la literatura. Ea este ghidata de principii care decurg din insasi rigoarea stiintifica. O buna utilizare a limbii st respectarea regulilor gramaticale sunt, deci, indispensabile.

Articolul original este o dare de seama pentru o munca de cercetare. Structura rezulta din logica stiintifica. Introducere (pentru ce munca a fost facuta), Metode (cum a fost facuta), Rezultate (ce s-a observat) si Discutii (ce cred eu despre munca mea). Sunt deopotriva integrate referinte si la nevoie, figuri si tabele. "Punctul pe i" este o redactare mai scurta, de tipul actualizarii unui subiect. Aceasta structura trebuie sa fie respectata. Autorul trebuie sa explice cum a selectionat articolele de referinta.

1. StilulStilul stiintific difera de stilul literar. Logica stiintifica impune, pentru verbe, utilizarea timpurilor trecute pentru evenimentele survenite in trecut, limitand folosirea prezentului doar la notiunile foarte bine stabilite. Viitorul nu este utilizat in redactarea stiintifica. Forma pasiva, de modestie", generatoare de ambiguitate, trebuie de asemenea proscrisa.

Chiar daca am invatat sa evitam folosirea aceluiasi cuvant la intervale apropiate si deci sa cautam variante elegante, rigoarea stiintifica implic utilizarea aceluiasi cuvant pentru a desemna acelasi lucru. Expresiile emotionale sau de curtoazie trebuie evitate .

Precizia, prezenta mereu in derularea cercetarii, trebuie sa ghideze si redactarea articolului. O metoda experimentala trebuie sa fie destul de precis descrisa pentru a fi reproductibila de catre cititor. O scadere in greutate de 10 kg nu are aceeasi semnificatie la un subiect de 100 kg sau de 50 kg, daca s-a produs intr-o luna sau intr-un an. Precizia impune verificarea tuturor numerelor, a coerentei lor in text si tabele. Adjectivele si adverbele imprecise sau inutile (examinare atenta, adesea, mult...) trebuie suprimate.

Claritatea este a doua virtute a unui articol stiintific. Ea implica cuvinte simple si o sintaxa simpla. Ea poate fi ameliorata prin asezarea in pozitie forte - la inceput de fraza, paragraf, titlu - a unor cuvinte cu potential informativ important. Contrar uzajului literar este bine sa punem o virgula chiar inainte de si"; aceasta politica a fost adoptata de cele mai mari jurnale biomedicale. "Et caetera", asa cum" si de exemplu" sunt imprecise, in afara cazului in care cititorul poate deduce logic tot ceea ce este subinteles.

Abrevierile internationale de unitati sunt licite, chiar recomandate, cand urmeaza unui numar, dar nu si in alte cazuri. Ortografierea unei abrevieri trebuie verificata daca suntem nesiguri.

Concizia este a treia calitate a unui articol stiintific. Substantive, adverbe, adjective si expresii fara valoare (decurge de la sine ca, este oportun sa semnalam ca, ... ) trebuie suprimate, ca si datele marginale. Dar trebuie sa evitam si excesul de concizie: elipsa dauneaza claritatii.2. Titlul anunta continutul articolului cu maximum de precizie si de concizie. Este primul element de atragere a cititorului. Redactarea sa, facuta dupa terminarea articolului, cere multa atentie. Titlul trebuie sa fie scurt (10 pana la 15 cuvinte) si precis. Cuvintele informative trebuie plasate la inceput, in pozitie forte. Expresiile inutile (a propos de, contributii la studiul...) nu sunt recomandate. Un sub-titlu, de tipul metoda utilizata", este insa util.

3. AutoriiIn teorie, autorul este cel care a redactat manuscrisul, in practica, un autor nu lucreaza decat rar de unul singur, iar colegii din echipa doresc o recunoastere. Primul autor este de obicei redactorul articolului; este cel care a realizat cea mai mare parte a lucrarii sau cel care a dirijat-o.

4. IntroducereaIntroducerea este o punte intre cunostintele autorului si cele ale cititorului. Ea ii ofera acestuia o idee concisa si clara despre subiect pentru ca el sa inteleaga de ce a fost efectuata lucrarea. Importanta studiului este pusa in valoare pentru ca cititorului sa i se trezeasca interesul de a-i urmari lectura.

Prima parte a introducerii expune aspectele generale ale subiectului. Rapelul istoric, daca este necesar, trebuie sa fie concis. A doua parte trebuie sa precizeze aspectul particular al problemei abordate in aceasta lucrare originala. Ultima parte indica, in una sau doua fraze, scopul lucrarii. Timpul verbelor trebuie sa fie trecutul daca se citeaza un alt autor si prezentul pentru expunerea faptelor admise si /sau dovedite. Orice afirmatie trebuie fondata pe una sau mai multe referinte, fara ca acestea sa fie prea numeroase .

5. Material si metodeAcest capitol cuprinde expunerea materialului de studiu si cel al metodelor de lucru. Trebuie sa fie destul de precis pentru ca cititorul sa poata reproduce sau verifica lucrarea.

Este bine sa se dea toate detaliile necesare interpretarii rezultatelor.

6. RezultateleAcest capitol este inima articolului original. Rezultatele expuse sunt finalitatea cercetarii descrise in introducere si a metodelor folosite pentru a ajunge aici, ele sunt baza discutiei. Toate rezultatele trebuie raportate strict doar in acest capitol. Este o greseala grava de a face sa figureze rezultatele la discutii. Este bine sa raportam doar rezultate: acest capitol nu trebuie sa comporte nici un comentariu, explicatie, comparatie cu alte studii. Deci trebuie sa nu contina nici o referinta, doar rezultatele autorilor sa fie expuse.

Un avantaj real este folosirea figurilor si tabelelor pentru a furniza maximum de informatii intr-un spatiu minim, sub o forma sintetizata si clara. Textul nu trebuie sa repete datele furnizate de figuri si tabele.

7. DiscutiileScopul discutiilor este de a interpreta lucrarea realizata, si numai aceasta, cu mijloacele puse in practica , cu metoda de lucru si cu rezultatele obtinute. Partea de discutii difera in concepere fata de capitolele precedente: este bine sa exprimam la modul personal ceea ce gandim. Calitatea discutiilor si interesul starnit de acestea reflecta cultura stiintifica si inteligenta autorilor. Acest capitol raspunde la trei obiective.

Primul obiectiv este de a comunica daca scopul cercetarii expus in finalul introducerii a fost sau nu atins. Aceasta implica rezumarea principalelor rezultate, singura lor reluare acceptabila intr-un raport de cercetare. Nici un alt rezultat nou nu trebuie sa apara.

Al doilea obiectiv este aprecierea calitatii si validitatii rezultatelor. Discutarea critica si obiectiva a lucrarii se refera la fiecare capitol al articolului

Al treilea obiectiv este acela de a compara rezultatele cu cele ale altor autori. Daca exista diferente, trebuie incercata explicarea lor. Autorii pot acum sa-si precizeze aportul personal prin maniera in care au abordat problema.

Unele reviste tolereaza ca articolul sa sfarseasca printr-o concluzie, dar nu este recomandabil: concluzia risca sa fie o repetare sau o tentativa de salvare dintr-o discutie prost elaborata. Mai mult, discutia nu trebuie sa se termine printr-un rezumat. Putem in schimb formula ipoteze pentru o viitoare lucrare.

O alta eroare este aceea de a repeta la discutii ceea ce s-a afirmat in introducere. O solutie este de a aminti in introducere stadiul cunostintelor noastre si de a confrunta, la discutii, propriile rezultate cu cele ale altor autori. Inexactitatea citarilor, in transcrierea rezultatelor altor autori sau in ceea ce ii facem noi sa spuna poate constitui o alta eroare. Nu trebuie sa citam niciodata alti autori fara sa le fi citit articolul original. Asa cum nu trebuie sa citam un autor fara sa dam referinta. Expresiile emotionale trebuie suprimate. Timpul prezent al verbelor nu trebuie utilizat decat pentru notiuni bine stabilite. Daca discutiile depasesc jumatate din intinderea totala a articolului, aceasta parte este sigur prea lunga si, probabil, prost condusa.

8. RezultatulScopul sau este de a prezenta cititorului, intr-un spatiu redus, substanta informationala a articolului. Este partea cea mai citita dintr-un articol. Sau, cu titlul, este exact ceea ce-1 va incita pe cititor la parcurgerea intregului articol. El este susceptibil de a fi reprodus in numeroase documente fara articol. Iata de ce el trebuie sa fie comprehensibil prin el insusi.

Rezumatul trebuie sa fie informativ. Constructia sa reproduce structura articolului si raspunde la patru intrebari: de ce, cum a fost facuta aceasta lucrare, care au fost rezultatele, ce concluzii sau generalizari putem extrage de aici ?

Rezumatul nu trebuie sa contina trimiterea la referinte, figuri, tabele sau note si nici chiar abrevieri neexplicate in interiorul propriului sau continut. Lungimea sa este deseori indicata in instructiunile catre autori, cel mai adesea de la 250 la 300 de cuvinte, adica, aproximativ, o pagina dactilografiata la doua randuri.

9. ReferinteleScopul lor este de a justifica orice fapt enuntat. Referinta este enuntata cat mai curand posibil dupa enuntarea faptului si nu la sfarsitul fiecarei raze. Referintele sunt prezentate la sfarsitul articolului.

Bibliografie1. Gilles Landrivon, Francois Delahaye: Cercetarea clinica de la idee la publicare, Edit Dan, 2001