L a u r e n ţ i u B u d ă u

CAROLINA

1

ŞI PONEIU

L (comedie)

2

P e r s o n a j e l e :

Carolina

Zozo - proprietarul circului

Doctorul trăsnit

Domnişoara Gumilastic

Directorul-adjunct

Mama

Tatăl

Oxford - poneiul cu un ochi albastru

Crocodilul de Nil

3

Scena1

(Mama, Carolina, Doctorul trăsnit)

Mama: Sunt foarte îngrijorată, doctore, foarte, foarte îngrijorată. Am început să

visez bufniţe.

Doctorul trăsnit : Coşmarurile se tratează cu un etaj mai jos, aici ne ocupăm de

creştere, de buna creştere şi când spun asta nu mă refer deloc la educaţie,

stimată doamnă; pentru asta s-au inventat părinţii , profesorii şi inchizitorii .

Drăgălaşii de ei, mulţi sunt sub nivelul intelectual al celor pe care ar trebui să-i

educe, dar asta nu e treaba mea, mai ales că sunt plătit cu ţârâita de această

clinică insalubră. Coborâţi la doi, doamnă, a doua uşă pe stânga. Colegul meu

psihiatrul, campionul de darts, o să vă ajute cu siguranţă.

Mama: . . .Câteodată visez şi pescăruşi, dar asta foarte rar, de obicei înainte de

sărbători. Îi visez cum se găinăţează cu voioşie pe macaralele turn.

Doctorul trăsnit : Etajul doi, doamnă, etajul doi! Eu sunt responsabil cu

alungirea oaselor, iar dumneavoastră observ că aveţi nervii coafaţi. Mult prea

coafaţi. Cine v-a dat recomandarea pentru cabinetul meu?

Mama: Destinul, doctore. Treceam golită, cu copilaşul ăsta de mână, prin faţa

spitalului, când o voce baritonală mi-a şoptit din senin: ’’urcă până la etajul

trei, la cabinetul 333, şi acolo vei găsi alinarea tuturor problemelor tale.. .’’

4

Doctorul trăsnit : Tuturor?! “Acolo”, adică aici ?!.. . Sunteţi sigură că vocea aia

insipidă sau destinul sau cine ştie ce naiba o fi fost v-a indicat corect numărul

cabinetului?

Mama: Infailibil. Infailibil. Carolina, astâmpără-te! Nu vezi că discut cu un om

mare? 333, cum altfel?!

Doctorul trăsnit : În cazul de faţă, mă văd nevoit să vă trimit cu două etaje mai

jos. N-aveţi cum să greşiţi . Există doar o singură uşă pe tot holul ăla întunecos.

Mama: Bine, dar acolo e morga !

Doctorul trăsnit : Nu există nici o problemă care să nu poată fi rezolvată

îndărătul acelei uşi. N-au existat niciodată reclamaţii în acel sector.. .

Următorul!

Mama: Doctore, sunteţi ultima noastră speranţă! Destinul însuşi v-a

recomandat!

Doctorul trăsnit : Ştiu, vocea baritonală. Următorul!.. . Înţelegeţi-mă, doamnă,

peste două ore am un avion care aşteaptă să mă ducă la Paris să susţin o

conferinţă importantă ce va revoluţiona medicina sau, mă rog, viitorul ei.

Foarte, foarte importantă, aşa că, gândul meu e numai acolo. ( cântă) Aux

Champs Elysées!!!

Mama: Şi cu copilul ăsta cum rămâne? Nu observaţi cum se agaţă de dvs. ca o

iederă?

5

Doctorul trăsnit : Mda... Faceţi, vă rog, un test de paternitate. Recomandabil.

Varianta cu ADN e cea mai sigură.. . E inutil să mă şantajaţi. Nu pot avea copii.

Asistenta vă poate confirma. Nu-i aşa, Cella? ( cântă) Aux Champs Elysées!!!

Mama: Calmaţi-vă! Are deja un tată şi, pentru orice copil, un tată e întotdeauna

suficient. Aruncător de cuţite. Problema e alta.

Doctorul trăsnit: Ah, încă o problemă? Mai am doar o oră şi 45 de minute şi n-

am niciun chef să gâfâi pe pistă! Concentraţi-vă!

Mama: Cinci minute sunt de ajuns pentru un ochi avizat. Uitaţi-vă pentru o

clipă la ea. Vă implor! Dacă e necesar, mă aşez în genunchi.. . Ei?! Consultaţi-o,

vă rog!

Doctorul trăsnit : Ce-aţi păţit la umăr?

Mama: Nimic... O zgârietură. Trece.. . Potoleşte-te, Carolina. Domnul doctor îţi

vrea binele, chiar dacă e grăbit. Linişteşte-te!

Doctorul trăsnit : . . .Totul e în regulă. Ce temperament. Arată normal pentru un

copilaş de patru ani. Ochii trădează o inteligenţă ascuţită, dar şi o melancolie

neîndreptăţită. E o fetiţă foarte drăgălaşă, cu un nume pe măsură şi cu o

dezvoltare perfect armonioasă. Puteţi să fredonaţi Oda Bucuriei . Da, da, e

timpul să începeţi să visaţi papagali şi coţofene. Soră, dă-i fetiţei o acadea cu

buburuze roz! Şi acum: ’’La revedere! La revedere! La revedere! La Paris vom

bea o bere !’’

6

Mama: Niciun ’’la revedere cu bere’’, doctore. Fetiţa mea are doisprezece ani şi

arată ca cineva de.. . de.. . de patru şi… şi.. . şi nu plecăm de aici până nu primesc

o explicaţie. Orice fel de explicaţie. Am acest drept stipulat de Casa Naţională

de Asigurări. M-am săturat să tot visez bufniţe şi pescăruşi pe gunoaie. Gândiţi-

vă şi la mine, la cearcănele mele.. . Doisprezece ani doctore, ai înţeles, nu patru!

Doi-spre-zece!!!

Doctorul trăsnit : !!!

Mama: Ei? Ce-aţi amuţit?!

Doctorul trăsnit: Meditam... A mai rămas o singură oră şi să moară cimpanzeii

albaştri de am habar dacă mi-am pregătit sau nu bagajele. Soră, împachetează-te!

Cronometrez! . . .Wendy contaminată de sindromul Peter Pan, eufemistic vorbind,

dar, dacă ar trebui să mă exprim strict în termeni de specialitate, putem să

afirmăm răspicat că avem de-a face cu un caz tipic de nanism. Scuze, dar ăsta e

adevărul gol-goluţ şi nu mi-a mai rămas nici un minut să vă menajez. Da, da.. .

Zâmbiţi! E o anomalie economică. Nanismul e opusul gigantismului.. . Nu se mai

poate face nimic în privinţa asta şi, la orice cabinet vă veţi duce, vi se va da

acelaşi răspuns categoric, indiferent de tarif. Certaţi-vă cu Mama Natură, ce şi-a

pus pe cap untură şi-a uitat de-agricultură.. . Resemnaţi-vă cu demnitate!.. .

Există în afacerea asta şi părţi bune. Liliputanii sunt foarte solicitaţi de Crăciun

şi majoritatea fac jdemii de cariere artistice foarte bănoase. (Face ca trenul.) La

o parte!

7

Mama: Bine-bine, şi care este totuşi cauza, pentru că în viaţa asta nimic nu se

întâmplă fără o cauză precisă. Aşa ne repetă gutural, în fiecare duminică în care

plouă cu broaşte, pastorul.

Doctorul trăsnit : Consultă un astrolog cu barbă, femeie. E atât de dificil de

înţeles? Ştiinţa are mâinile ridicate în acest caz. Absolut.

Îşi aruncă halatul, dezvăluind un smoching uluitor, scoate de sub birou două

trolere imense, roşii, în care îşi îngrămădeşte asistenta sexi şi dispare în

trombă fluierând ’’Aux Champs Elysées’’.

Mama (privind prostită în urma lui) : Şi să mai crezi în.. . voci! Aiurea!

Doctorul trăsnit (reapare la fel de brusc precum a dispărut) : A, şi să nu uit,

treceţi neapărat pe la casierie! Poftim cronometrul. L-am oprit la ţanc... A doua

uşă pe dreapta, lângă ieşire. Aţi intuit corect. Acceptăm şi carduri Maestro şi

Visa!

Scena 2

8

(Tatăl, Proprietarul circului)

Proprietarul circului : Ştiu că eşti într-o situaţie disperată, Rudolf, dar nu mai

poţi rămâne aici. Nu te-a pus nimeni să bei înainte de show. Ce făceai dacă

tăişul ar fi atins jugulara soţiei tale şi nu umărul?

Inconştientule! . . .Gândeşte-te, omule, n-am chef să năvălească poliţia peste

afacerile mele. Noroc că au salvat situaţia clovnii şi au stropit arena cu suc de

roşii, altfel. . .

Tatăl : Promit că este pentru ultima oară. Nu ştiu ce m-a apucat. Am 50 de ani şi

altceva, în afară de aruncatul cuţitelor, nu ştiu să fac.

Proprietarul circului : Ba ştii!

Tatăl : Ce?!

Proprietarul circului : Probleme! Probleme, Rudolf! Nu mai pot accepta

compromisuri. Uită-te la ăia de la Soleil unde au ajuns. Sunt intangibili şi

consecvenţi.

Tatăl : . . .Unde să mă duc, Zozo?! La vârsta asta nu mă mai primeşte nimeni, nici

măcar la circul amărâtului de Klauss. Toţi caută tineri, frumoşi şi cu gura mică.

Mai acordă-mi o şansă.. . o şănsuliţă.. . Ultima, Zozo!

Proprietarul circului : Nu.

9

Tatăl : Vrei să mă umilesc? Mă umilesc, Zozo.

Proprietarul circului : Eşti prea mândru, Rudi. În trei ore vreau să am eliberată

rulota. Am încheiat un contract avantajos cu un fachir indian, aflat în posesia

unui CV impecabil. Am nevoie de spaţiu. Vine cu tot cu soacră şi cu purcel.

Tatăl : Am o familie, Zozo, un copil cu probleme, care trebuie educat şi hrănit.

Proprietarul circului : Trebuia să te gândeşti dinainte la asta, înainte de a te

încurca cu femeia cu şarpele pe umăr.

Tatăl : Deci, până la urmă, despre asta era vorba. Povestea e de domeniul

trecutului. N-a mers.. . N-am ştiut că Eve este protejata ta şi. . . am avut o clipă de

rătăcire. Scurtă. Eram fiecare atraşi de şarpele

celuilalt . (Oftează.) Sunt la o vârstă dificilă.. . uşor de ademenit.

Proprietarul circului : Şi eu. Am inima sfărâmată ca un porţelan de Boemia.

Ţăndări. . . Hotărârea a fost luată. Şi ea a fost de acord.

Tatăl : Evelina?! . . .Vrei să mă umilesc?

Proprietarul circului : Fii demn şi cară-te. Nu te-am suportat niciodată, nici

chiar când aveam grijă de animalele mici şi tu erai steaua circului Stromboli şi

unicul lui proprietar.

Tatăl : Nu poţi să mă arunci în stradă pe vremea asta mizerabilă. N-am bani nici

cât să-mi cumpăr o umbreluţă de hârtie, de pus pe îngheţată,

10

de la standul cu jucării. Păsuieşte-mă! Din banii mei a fost cumpărat cortul ăsta

strălucitor, din bănuţii lui Rudi. (Plânge.)

Proprietarul circului : Fie. Sunt generos. Îţi fac o ultimă şi mare propunere.

Lasă scânceala că mă enervezi! Ascultă!

Tatăl : Ascult! Ştiam că ai şi o parte frumoasă a sufletului. Mulţumesc, Zozonel!

Am să te-nvăţ trucul cu polonicele vesele!

Proprietarul circului : Nu te obosi, e desuet.. . De plecat tot vei pleca, într-un

sfârşit , dar depinde de tine cum. Rămâne să-ţi convingi şi nevasta de afacere.

S-ar putea să fie de acord, că îţi înghite prea multe gogomănii în ultimul timp.

Tatăl : Ascult, Zozo. Care-i propunerea ta?

Proprietarul circului : Îţi propun să mi-o vinzi pe piticania aia de fiică-ta, pe

Carolina, mie sau, cel puţin, să mi-o concesionezi pentru 35 de ani. Clocesc un

număr de magie fabulos care să-mi încununeze cariera şi am nevoie de ea pentru

asta. Publicul o să fie în delir, iar buzunarele mele doldora. Ai şi tu un procent

acolo. Plătesc bine pentru o anomalie genetică.. . Ce zici?!

Tatăl : Profitorule! Îmi pare rău că am dus cuţitele la ascuţit şi că nu port unul la

mine, pe Sinbad... N-am decăzut într-atât. Carol nu este nici obiect, nici teren,

ci fiinţă. Fiinţă, înţelegi, ca mine şi ca tine! Scuze, tu nu eşti fiinţă, ci

monstru.. . Ştii de ce nu-ţi iese minunatul număr cu cele 24 de cercuri?

Proprietarul circului : Sincer, nu. Poţi să mă lămureşti?

Tatăl : Pentru că nu poţi să le numeri. Analfabetule!

11

Proprietarul circului : Pân-aici! În trei ceasuri vreau să am rulota măturată şi

cheile date la contabil. Fii demn şi spală putina!

Tatăl : Zozooo!

Proprietarul circului : Într-adevăr, aşa mă cheamă, totuşi, de azi înainte, prefer

să uiţi acest nume oribil, de monstru. M-am săturat de cârcoteli şi de

lucrături! . . .Alo! Domnule fachir indian, mă scuzaţi pentru întârziere; da, da, am

avut de rezolvat nişte probleme

administrative curente. Peste trei ore, vreau să ne întâlnim lângă cuşca

elefanţilor.. . Da, da, aia siclam... Sigur, Raj.. . sigur, cu tot cu bagaje.

Tatăl : Mă nenoroceşti, Zozo. Nu mă goni ca pe un tomberonez.

Proprietarul circului : Casa de binefacere Stromboli a dat faliment. Adio!

Tatăl (sfârşit) : . . .Cât?!

Scena 3

(Mama, Carolina)

12

Mama: Ah, iar am visat pescăruşi şi, când visez pescăruşi care îmi ciocănesc

scăfârlia, toate îmi merg anapoda. Astăzi nu mai mergi la Şcoala de Vest,

Carolina. În niciun caz.

Carolina : De ce?! . . .Iar plecăm în turneu? .. .Începuse să-mi placă aici. De ce să

nu merg la şcoală, mămico?!

Mama: Fără întrebări! Aşa m-a rugat cheliosul de acolo, directorul-adjunct. N-o

să-ţi pună absenţă. S-a jurat. Zicea că nu ţi-au sosit încă hârtiile de la minister

şi că, de fapt, s-ar putea să te repartizeze spre sfârşitul semestrului la cursul

inferior. Se cam bâiguia cu explicaţiile şi se înroşise exact ca taică-tău când îmi

toarnă în mijlocul nopţii câte una gogonată, ca să-şi justifice dispariţiile. Spunea

că se gândeşte serios să înfiinţeze o clasă pentru elevii flotanţi, ca să nu

perturbe activitatea elevilor obişnuiţi . Teoretic, nu e ceva rău... Rudi! . . .Rudiii!

Carolina : “Elevii flotanţi”?!

Mama: Da, elevii care sunt nevoiţi să-şi urmeze părinţii prin felurite localităţi

în care aceştia sunt obligaţi, prin natura profesiei, să-şi desfăşoare

activitatea. Copiii demnitarilor, poliţiştilor, militarilor.. .

Carolina : Circarilor.. .

Mama: Bineînţeles. Nu e ruşine să recunoşti (doar în cazul în care eşti

întrebată) că eşti odrasla unor artişti emeriţi . Există tot soiul de prejudecăţi dar,

trăgând linie, numai pentru ignoranţi circul nu este o profesiune nobilă. Cândva

13

eram sub protecţia regilor ori a emirilor, dar acum trebuie să ne obişnuim cu

hachiţele “personajelor” de care, într-un fel sau altul, suntem dependenţi.

Carolina : Dependenţi? De ce să fim dependenţi? Nu m-ai învăţat tu că libertatea

de a lua decizii este cea mai mare libertate la care poate aspira o persoană?

Mama: Ţi-am spus eu aşa ceva?! (urmează o tăcere lungă) Bineînţeles că

trebuie să-ţi fi spus, Carolina, de vreme ce o afirmi atât de hotărât. Ah, bufniţele

astea! Rudi ! Rudiii! . . . Hotărârile importante nu depind de statură.. . Bănuiesc

că nu eşti complexată de aspectul

tău fizic, redus la scară.

Carolina : Nicidecum, mă simt bine aşa. Când copiii sunt mici, şi problemele lor

sunt micuţe, iar pe măsură ce cresc, şi problemele lor sunt pe măsură, aşa că nu

vreau să le creez celor dragi probleme... Sunt curioasă, totuşi, cum au să

înfiinţeze o clasă când sunt singurul “elev flotant” din tot orăşelul ăsta.

Mama: Tumba-rumba!!! . . .Escrocul! Cum de nu m-am gândit. . . Bravo! De trei

ori, bravo! . . .Bănuiam eu că-mi ascunde ceva canalia aia cu catalog. Tiii , cum de

nu m-am gândit la una ca asta! Aş fi putut să-i spun mai multe, dar trimisese

după portar să mă “conducă”... Idiotul. Trebuie să-l forţez să-mi prezinte, în

scris, o cauză clară a respingerii tale de la cursuri, ca să-l pot reclama. Aşa

funcţionează sistemul, în consecinţă, aşa acţionăm şi noi. Cât arată ceasul?

Carolina : Au început să se agite felinele, aşa că trebuie să fie cel puţin opt.

Chiar opt şi un sfert.

14

Mama: Tumba-rumba!!! Cum de nu m-am gândit?! Ce prostie jenantă, o clasă cu

un singur elev. Ilogic.. . Trebuie să iau un taxi. Adu-mi pălăria verde cât timp mă

rujez.. . şi pastilele pentru tensiune. O să fac un tămbălău monstru. Până ajung

acolo, am timp să-mi pregătesc cum se cuvine discursul. Nimeni din lumea asta

nu are dreptul să-mi discrimineze copilul, nici măcar un director adjunct

oarecare. Mama ta, Caro, nu se dă niciodată bătută. Am înfruntat eu altele şi mai

şi. . . Ai să vezi Carolina! . . . Ai să vezi!

S c e n a 4

(Poneiul, Carolina)

Poneiul : De ce plângi?

Carolina : Dacă apa asta sărată care mi se scurge pe bărbie înseamnă plâns,

atunci sigur se cheamă că sunt întristată. Foarte. Nu-mi cere detalii . . . Să facem

cunoştinţă!

Poneiul (mândru) : Oxford – ponei de Shetland!

Carolina : Ooo! . . .Carol! Carol şi atât. Credeam că poneii nu ştiu decât limba lor

poneiască nu şi. . .

15

Poneiul : Prejudecăţi! Nu e nici o scofală să asimilezi şi altă limbă în afară de

cea maternă, dar multe animale sunt comode. Voi cum de reuşiţi să învăţaţi cu

uşurinţă câte două, trei limbi străine cel puţin.. .

Carolina : Pentru asta e nevoie de multă perseverenţă. Mai frecventăm şi nişte

şcoli, în cazul în care suntem, totuşi, admişi de o anumită colectivitate.

Poneiul : Vezi, asocierea e o calitate care nouă nu prea ne prisoseşte şi marea

noastră majoritate se complace să-şi joace rolul predestinat de necuvântătoare

solitară. Singurul dintre noi care a reuşit să-şi ia atestatul de poliglot e

crocodilul de Nil. N-avem încă un învăţământ bine pus la punct şi, în cercul

nostru, totul se transmite pe cale orală. Câtă irosire de experienţă şi talent! Dacă

ne-am pune tărtăcuţele la contribuţie, am putea să vă facem o concurenţă

serioasă. Avem un caracter puternic şi o personalitate pe măsură.

Carolina : Brrr! Nu mă îndoiesc. Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Poneiul : Clasica întrebare! Ce faci, îmi iei un interviu?! Dar sunt deja mare,

deşi arăt aproape la fel ca atunci când am apărut pe lume. Sunt de-o seamă cu

înghiţitorul de săbii, numai că el a crescut între timp... Ponei, ce altceva să mă

fac, doar nu cal de curse, deşi mi-aş fi dorit. (Oftează.) N-am datele.. .

Carolina : Interesant. Un ponei care vrea să se facă ponei. Adânc! Trebuie să

notez în jurnal.

Poneiul (fredonează hitul “Cât trăieşte vrabia e pui!”) : Strămoşii mei au trudit

în mină generaţii la rând, însă părinţii mei au ales să lucreze în showbiz… Dar,

16

dacă mă întrebi serios, mi-ar fi plăcut să mă fac reporter de investigaţii , însă nu

ştiu cum aş putea să ţin stiloul cu copitele astea mici şi atunci mă limitez la

giumbuşlucurile din antract. Nu putem fi toţi genii.

Carolina : Dar putem să încercăm... Ziarist, spuneai?! Ţi-ai putea angaja o

secretară, cu jumătate de normă, căreia să-i dictezi articolele şi care să le

expedieze la redacţie în locul tău.. . Simplu, Oxford.

Poneiul (timid) : Minunat. Vreeei?!

Carolina : Ce să vreau?

Poneiul : Spune da sau nu.

Carolina : Cum să rostesc “da” sau “nu” fără să ştiu despre ce este vorba?

Poneiul : Deci nu vrei! (suspină) Eram sigur.. .

Carolina : Sigur că vreau, numai că trebuie să ştiu şi eu despre ce este vorba în

propoziţie.

Poneiul : Mulţumesc. Yupiii! Interviul a fost luat. Norocoaso! De azi înainte eşti

secretara mea. Consideră-te deja angajată. Yupi yaya yupi yupi ya! Felicitări.

Carolina : N-ai fost prea transparent, dar.. . accept.

Poneiul (nechează fericit) : Yupiii! Voi scoate o gazetă! Voi scoate o gazetă!

“Potcoava ruginită” va fi numele ei.

17

Carolina : Uşurel, te cheamă, totuşi, Oxford – ponei de Shetland – şi ai o datorie

morală în faţa materiei cenuşii. Poţi mai mult decât titlul ăsta inexpresiv.. .

Poneiul : “Cortul zdrenţuit” cum sună?... “Fânul jilav”? “Zăbala cenuşie”?

Carolina : Ţţţ! Mai încearcă. Nu plec nicăieri. Am timp.

Poneiul : Nu te mai holba la unicul meu ochi.. . albastru. Aşa m-am născut.

Celălalt e violet, să ştii . . .

Carolina : Ce haios! O adevărată curiozitate.

Poneiul : Mă rog... “Poneiul”, crezi că ar suna rău?

Carolina : Rău nu, incomplet sigur. Mai adaugă ceva, ochiosule.. . un cuvânt care

să-l întregească.

Poneiul (nechează de trei ori) : Yupi ! Yupi! Am găsit! “Carolina şi Poneiul”.

Aşa se va chema publicaţia.. . Spune-mi că nu eşti de acord.

Carolina : Ba da. În sfârşit un nume potrivit, original şi complet. Trebuie să

sărbătorim. Inaugurăm... Am o jumătate de ciocolată amăruie cu alune, în

ghiozdan, şi o portocală răscoaptă.

Poneiul : Şi eu pot să fac rost de nişte ovăz... Împărţim totul frăţeşte, nu?

Carolina : Bineînţeles!

18

Scena 5

(Proprietarul circului, Carolina, Poneiul)

Proprietarul circului : De ce nu lăsaţi animalele să se odihnească şi de ce le

hrăniţi cu prostii? Ce caută calul ăsta dalmaţian aici?! De câte ori trebuie să

repet că nu trebuie lăsat nesupravegheat nici o secundă?!.. .

Ştii cât mă costă veterinarul local, mărunţico?

Carolina : Păi.. .

Proprietarul circului : Nici un păi! Pe unde umblă şturlubatecul de taicătău?

Trebuia să-mi dea un răspuns categoric, nu să se facă nevăzut.. . Mama? .. .Cu ce

te ocupi?

Carolina : La ora asta cred că trebuie să fie la antrenament, nene Zozo, iar mama

adună probe...

Proprietarul circului : Era şi timpul.. . Ce antrenament, ce probe, ce părinţi? Hi-

hi! Şi tu de ce nu eşti la şcoală? Cu ce te ocupi? De ce vorbeşti singură? De ce

19

ţi-ai prins părul în halul ăsta? De ce e-nnorat afară? Anul curent e bisect? Ce ţi-

a zis doctorul ăla de la spital, specialistul? Ţi-a găsit ceva? .. .E contagios?

Carolina : Păi.. .

Proprietarul circului : Desigur. Se vede cu ochiul liber. Hi-hi! Nu va ploua...

Am înţeles tot, nu te mai strădui. Ştiu tot.Văd tot. Aud tot. N-ai observat vreun

fachir mustăcios pe aici?

Carolina : Fachir?!

Proprietarul circului : Indian. Are un turban de cânepă şi obiceiul de a scuipa

de trei ori peste umăr, la fiecare jumătate de oră. Poartă o plasă de rafie în care

este îndesat un covor zburător sintetic şi face

incantaţii sub duşul portabil. Adoră vacile fără coarne. Vorbeşte numai engleza

şi se uită cruciş.

Carolina : Are strabism?

Proprietarul circului : Nu poartă Strabism, ci Armani, ignoranto. E stilat şi are

valoare ca un semn de întrebare.. . Da’ nu ştiu de ce discut aceste intimităţi cu

tine.. . mărunţico. Du-l pe obraznicul şi needucatul de Oxford în manej şi ia

vraful ăsta de afişe îngălbenite. Să faci nişte cornete perfecte de popcorn, pentru

reprezentaţia de la matineu. Perfecte, ai reţinut?

Carolina : Dar sunt afişele din tinereţea tatălui meu, în care juca, alături de

mama, în numărul care i-a făcut celebri în toată Europa... Cum să le rup?!

20

Proprietarul circului : Cu mâna. Fâs! Păcat de atâta hârtie de calitate irosită.

Tiraj supradimensionat şi bani aruncaţi în vânt. Nu admit să fiu contrazis de.. .

de… Gura! Am desfiinţat definitiv şi irevocabil arhiva şi am mutat acolo

maimuţele în carantină. Ai grijă să nu doseşti vreunul că le-am numărat cu

atenţie. Cu mare atenţie, fetiţă.

Carolina : Şi câte sunt, dacă nu sunt nepoliticoasă ori ignorantă, nene Zozo?

Proprietarul circului : Bineînţeles că eşti. Semeni cu taică-tău, piti . . . Loveşti

direct la ţintă. Scuze. M-am ambalat. Sunt.. . sunt.. . sunt destule şi, dacă le-

mpărţim la patru, vor fi şi mai destule, cam de cinci

ori mai multe. Fă tu socotelile.. . Fără comentarii! La treabă! Sunt cu ochii pe

tine!.. . Nu admit! Nu admit! Văd tot! Aud tot! Ştiu tot! (Iese

adulmecând.)

Poneiul : Halal măscărici, cu matematica lui de baltă.. . A plecat?

Carolina : Aşa sper. Nu-l mai aud cum adulmecă.

Poneiul : De când m-a lovit cu cravaşa şi m-a ameninţat că mă însemnează cu

fierul încins, nu pot să-l suport pe uzurpatorul ăsta caraghios. Nu e vina mea că

n-am putut să alerg cu fetiţa superobeză a judecătorului în şa şi am căzut cu tot

cu ea, la a patra tură, chiar în mijlocul gropii cu var.

Carolina : Uită. Partea cu varul a fost chiar amuzantă. Orchestra a râs cu lacrimi

la faza asta de milioane. De la şeful ei ai primit zahărul cubic cât timp ai fost

pedepsit.

21

Poneiul : Nu ştiam. Credeam că se-mbunase Zozo şi încerca să-mi trimită

semnale să-l iert. Dă-mi detalii!

Carolina : Altădată, acum avem lucruri mai importante de făcut aşa că, mai întâi,

să căutăm nişte cerneală simpatică de calitate.

Poneiul : Simpatică ?!

Carolina : Da, cerneală invizibilă, care se poate citi doar în momentul în care

cornetele pe care vom scrie gazeta noastră sunt umplute cu floricele de porumb

fierbinţi.

Poneiul : Aha! O gazetă volantă?! Pe cornete?! Fă-mă să pricep.

Carolina : Nu te alinta. Te-ai născut priceput. E mai economic... pentru început.

Doar eşti. . . Einstein!

Poneiul : Oxford, te rog. Ponei de Shetland! Yupi yaya yupi yupi ya! Sigur,

genială idee. Păcat că nu-mi aparţine.. . în totalitate!

S c e n a 6

(Directorul-adjunct, Mama, Domnişoara Gumilastic)

22

Directorul-adjunct : Liniştiţi-vă, doamnă, şi nu mai agitaţi pălăria asta plină de

molii. Sunteţi într-o instituţie respectabilă. Nu aveţi nici un motiv ca să credeţi

ceea ce credeţi. Absolut. Anul şcolar e de-abia

la-nceput.. . Aţi adus rezultatele analizelor?

Mama: Bineînţeles. Toate actele sunt în dosar, plus fotografiile color.

Directorul-adjunct : Totul pare a fi în regulă.

Mama: Pare?!

Directorul-adjunct : Poate chiar şi este în regulă.

Mama: Deci, să înţeleg că de azi înainte fetiţa mea, Carolina, nu va mai fi

izolată şi îşi va putea relua cursurile cu drepturi depline, ca ale oricărui elev al

Şcolii de Vest? Am cuvântul dvs. ?

Directorul-adjunct : Din punctul meu de vedere, doamnă, nu există niciun

impediment.. . Trebuie să respectăm nişte reguli. Cu toţii suntem sclavii lor.

Mama: De acord. Vă foarte mulţumesc!

Directorul-adjunct : . . .Totuşi.. .

Mama: Totuşi?!

Directorul-adjunct : Există un amendament, în regulamentul intern de

funcţionare a instituţiei, în care se stipulează că orice elev poate frecventa

23

cursurile şcolii doar dacă are avizul favorabil al şefului comitetului de părinţi

şi, în dosarul pe care mi-l prezentaţi dvs., nu găsesc acest aviz.

Mama: Aviz?! Aflu lucruri noi. Lămuriţi-mă!

Directorul-adjunct : E o măsură de evitare a înscrierii minorilor delincvenţi ori

cu antecedente comportamentale negative şi care, până acum, a dat rezultate

remarcabile datorită vigilenţei extreme a comitetului implicat.

Mama: În cazul acesta, vreau să discut cu directorul general. De urgenţă! Este

un abuz! Nu mai suport o nouă amânare. Consider că m-aţi umilit suficient.

Directorul-adjunct : Directorul-general nu poate fi deranjat pentru toate

mărunţişurile.. . E cardiac şi, pe deasupra, unchiul meu preferat. Trebuie

protejat. Pentru asta a fost creată funcţia pe care o deţin. Puteţi, în schimb, să

discutaţi cu încântătoarea domnişoară Gumilastic, şeful comitetului de părinţi al

Şcolii de Vest şi verişoara mea după mamă şi care, din pură întâmplare, îşi

serveşte mixtura de energizante în antecameră. Poftiţi , vă rog, domnişoară

Gumy, dânsa e mama fetiţei de la circul Stromboli, despre care v-am vorbit. . .

Domnişoara Gumilastic (turuie imperativ) : Încântată şi nu prea. Noi,

reprezentanţii părinţilor care îşi trimit cu cea mai mare încredere odraslele la

această şcoală, cercetând cu luare aminte cererea de admitere a numitei etc.,

etc., etc., declarăm, în unanimitate, că

nu suntem de acord ca sus-numita să frecventeze cursurile obligatorii , alături de

elevii noştri, deoarece statura ei liliputană trădează cu siguranţă o maladie

24

ascunsă, datorată şederii îndelungi printre animalele sălbatice bolnave ale

circului, şi poate reprezenta un focar periculos de infecţie, putând periclita

serios starea de sănătate a colectivităţii . Etc., etc., etc.. Noi…

Mama: Dar aici e o întreagă conspiraţie. Carolina mea n-are nimic, în afara

faptului că de la 4 ani n-a mai crescut cu niciun deget şi acestui lucru n-a putut

să-i ofere nimeni până acum o explicaţie logică.. . Pe ce vă întemeiaţi

argumentele?

Domnişoara Gumilastic : Nu ne întrerupeţi. . . Unde rămăsesem?!.. . focar

periculos de infecţie.. . Da, da, am găsit şirul. Noi n-avem nevoie să ne

întemeiem argumentele şi nici să ne justificăm în faţa vreunui părinte obtuz.

Intuiţia noastră n-a dat niciodată greş, nici chiar în cazuri mult mai profunde ca

acesta. Noi.. .

Mama: Uşurel. Luaţi o pauză. Care “noi”?!.. . Sunteţi mamă, bănuiesc?

Domnişoara Gumilastic : Doamne-fereşte! Detest copiii! Ideea de a schimba

scutecele îmi încreţeşte epiderma constant. Port întotdeauna o mască

antiseptică.. . când sunt nevoită să mă fotografiez în preajma lor.

Mama: Şi atunci cum de aţi ajuns şefa comitetului de părinţi? Cine v-a ales?

Este ilogic.

Domnişoara Gumilastic : Sincer?

Mama: Sincer, mă rog, atât cât puteţi.

25

Domnişoara Gumilastic : Logodnicul meu, Krantz, e sponsorul oficial al şcolii

şi trebuia să îmi umplu şi eu timpul cu ceva în lipsa altor preocupări esenţiale.

Mama (calm) : Sunt în stare să ajung până la Dalai-Lama, N.A.S.A. şi Papa! Este

un A-B-U-Z !Vă dau în judecată pe toţi. . . Pe toţi!!!

Domnişoara Gumilastic : Noi.. .

Directorul-adjunct : Calmează-te verişoară Gumy, de aici preiau eu. Unchiul

meu, directorul-general, are şi formaţie de avocat şi până acum n-am auzit să fi

pierdut vreun proces în care a fost implicat, asta în cazul în care v-aţi putea

permite să deschideţi unul.. .

PORTAR!

Scena 7

(Poneiul, Carolina)

26

Carolina : Scoate-ţi ochelarii şi şterge-ţi-i! . . .Ce ai?

Poneiul : Emoţii, Caro, emoţii. Albastrul ochiului meu s-a făcut foarte intens.

Am auzit undeva că, în prima zi, subalternii au neapărată nevoie de încurajările

şefilor.

Carolina : Stabilisem că suntem parteneri. . . Te-ai răzgândit?

Poneiul : Nicidecum. Oxford nu-şi ia cuvântul de ponei înapoi. Cornetele sunt

pregătite? Tocurile? Cerneala?

Carolina : Totul e sub control, Oxford. Nu mai da inutil din copită, că

murdăreşti hârtia de praf. Codiţa, Oxford!.. . Dictează-mi articolul de fond...

Ascult!

Poneiul : “Coşmarurile clovnului ratat Zozo sau Despre aburul înecăcios al

incompetenţei sterile”.. . Crezi că sună pretenţios?

Carolina : Cam, cam. Ai un fix. Un ziar nu e o tragedie greacă ori un hap pentru

somn. Incompetenţa e întotdeauna sterilă, dacă ai remarcat. Fără şabloane.

Riscăm să ne pierdem, încă de la debut, cititorii cu artificialismele astea.

Poneiul : Mă rog. Nu cred că va abandona cineva cornetele înainte de golirea lor.

Pofticioşii în mod sigur nu. Cine face popcornul?

27

Carolina : Mama, cine altcineva? Înainte îl făcea dresoarea fără animale dar, de

când “respectiva” a fugit în mijlocul unui spectacol pe ţărmul Mediteranei cu un

bărbos plin de tatuaje, mama a fost

obligată de Zozo să preia şi îndeletnicirea asta suplimentară. Nu e uşor. Crede-

mă. Se pot întâmpla tot soiul de accidente. Gândeşte-te numai la uleiul încins.

Poneiul : Cred. Roag-o, totuşi, să le facă cât mai fierbinţi şi să le distribuie

puţin înainte de ultimul gong. E un truc.

Carolina : Nu ţine. Dacă vrei cu adevărat să-i interesezi pe copii să-ţi citească

articolele, trebuie să vorbeşti deschis despre problemele lor şi să le oferi soluţii .

Poneiul : Cum, şi copiii au probleme?

Carolina : Şi încă ce probleme. Ceea ce pentru adulţi reprezintă un fleac, pentru

orice copil poate reprezenta sfârşitul lumii sau începutul ei. Gândeşte-te, de

exemplu, la un balon spart. Pentru părinţi nu înseamnă nimic, doar cel mult o

zdreanţă de cauciuc care poate fi înlocuită rapid. Pentru un ţânc, însă, e totul.

Alfa şi Omega la un loc. Dacă vrei să faci un băieţel sau o fetiţă să plângă

ceasuri în şir, sparge-le balonul pe furiş, când se joacă cu el în culmea fericirii .

N-or să te ierte în veci pentru cruzime şi lasă-te păgubaş dacă mai crezi că le

poţi fi cândva prieten.

Poneiul : Interesant. Pare mai complicat decât credeam... Nimeni nu s-a născut

jurnalist. . . Cred că trebuie să amânăm prima ediţie, pentru ziua când vom fi cu

adevărat pregătiţi . Supunem la vot? Ce zici?

28

Carolina : Sunt întru totul de acord. Am bănuit întotdeauna că eşti un ponei

înţelept şi matur.

Poneiul : Sigur. Esenţele tari se păstrează în sticluţe mici, de cleştar. Am

treizecişiunu de ani, deşi nu-i arăt.

Carolina : Exact ca mine.

Poneiul : Cum, şi tu ai treizecişiunu de ani?! Ce coincidenţă! Ya-ya-ya! Credeam

că te pregăteşti de grădiniţă. Nu mă minţi?

Carolina : Rectific. Vroiam să spun că şi eu am doisprezece ani deşi arăt cam de

patru-cinci.

Poneiul : Aha! Se mai întâmplă.. . Nu ţi-e greu?

Carolina : O să mă descurc, dacă o să fiu tot timpul înconjurată de prieteni ca

tine. Deocamdată, hai să adunăm idei şi, când se coc suficient, le cernem.

Poneiul : Grozav. De azi înainte, trebuie să procedăm cu ideile ca şi cu

popcornul. Genial. Cum de nu m-am gândit? Trebuie să notez şi eu, într-un fel. . .

Dacă vrei, poţi să mă mângâi uşor pe frunte şi să te urci, drept recompensă, în

şaua de pluş sângeriu şi să tragi uşor de frâie. Pe lângă celelalte însuşiri, sunt şi

animal de companie.

Carolina : Întotdeauna mi-am dorit asta, dar n-am îndrăznit să profit. . . N-aş vrea

să crezi despre mine că sunt superficială, sunt doar curioasă să experimentez.. .

Crezi că ai cere mai mult de o jumătate de măr pentru o tură până la rulote şi

înapoi?

29

Poneiul : Da de unde. Nimic. Suntem parteneri. Cât timp ne plimbăm, poţi să-mi

povesteşti câte ceva despre cum gândeşti tu că ar putea fi alcătuită o zi ideală

din viaţa unui copil. Subiectul mă interesează cu adevărat şi trebuie aprofundat.

Carolina : Yupiii! Yupiii! Să mergem, Oxford! Diii!

Poneiul : Uşurel!. . . Mărul e copt?

Scena 8

(Proprietarul circului, Carolina, Poneiul)

Proprietarul circului : Doamnelor şi domnilor, onorat public, stimată audienţă

şi dragi consilieri neplătitori, dar ţâfnoşi! Prea întristată adunare!.. . Glumă! Hi-

hi! Bine aţi venit la circul Stromboli!!! (Intervenţia orchestrei) Vă propunem în

seara aceasta, nu un altfel de spectacol, un spectacol cu care nu sunteţi

obişnuiţi , ci un show care vă va rămâne în memorie pentru toată viaţa.

(Intervenţia orchestrei) Nu veţi mai vedea, de data aceasta, nici lei cu proteză

căzută (Mieunat firav) , nici anostul număr cu “Polonicele hlizite” (Tinichele

bătute de vânt) , nici bâiguielile aruncătorului de cuţite care şi-a luat ca ţintă

luna (Efect horror urmat de geam spart) , nici măcar trapezista supraponderală

30

în costum transparent (Gâfâituri cu aripi) . Nimic, nimic, nimic! Stromboli

spune adio vechiturilor ei de mumii şi începe, cu această reprezentaţie, o nouă

filă din istoria sa, o nouă eră efemeră! Regrete eterne! (Tunuri şi artificii) .

Show, show, show!!! (Orchestra atacă furtunos.) Trăiască clovnul Zozo,

reformatorul! (Tăcere penibilă.) Unu! Pentru “APERITIV”, “Vacile dansatoare”

urmate de ”Varza săltăreaţă” (Joc, râsete batjocoritoare) .

Poneiul (din spatele cortinei) : Am 31 de ani şi echivalentul lor la oameni e

aproape o sută, dar n-am mai văzut de mult o asemenea şuşanea.

Carolina (idem) : Nici eu. Nu ştiu, e de râs sau de plâns?

Poneiul : Depinde de perspectiva din care priveşti lucrurile.

Carolina : Şi ce zice ochiul tău albastru?

Poneiul : Protestează şi cere insistent să-l închid şi să-l lipesc cu leucoplast,

altfel m-a ameninţat că mă părăseşte! Ce să fac? Sfătuieşte-mă!

Carolina : Fii prudent! Divorţul unei sfere e problematic! Vederea e unul din

cele mai preţioase daruri. Ascultă-l!

Proprietarul circului : Show, show, show!!! Doi: “DESERTUL”! Raj

Aspargilius, fachirul indian, şofer de taxi, campion de muls şi vânzător de hot-

dog în timpul liber, şi “Canabisul atins de Parkinson!” (Joc, râsete

batjocoritoare)

Poneiul : Leşiiin, nu mai poot!

31

Carolina : Stăpâneşte-te! Vrei să fim descoperiţi?.. . Ce zice acum ochiul tău

albastru, Oxford?

Poneiul : E în grevă... Ai uitat?

Carolina : Scuze... Dar cel violet?

Poneiul : S-a făcut vânăt.. .

Carolina : Aoleu, închide-l şi pe ăsta.Trage obloanele. E de rău.

Poneiul : Şi eu cu ce mai analizez evenimentele, Caro?! Lămureşte-mă !

Carolina : Cu... cu urechiuşele! Cucu! Lasă că îţi povestesc eu rezumatul.

Proprietarul circului : Şi acum, la final, bomboana de pe tort. Apogeul!

Climaxul! Maestrul! (Fluierături urmate de percuţie) Am păstrat pentru sfârşit

“FELUL PRINCIPAL”...Treeei! Da, da aţi auzit bine! Marele Zozo, în persoană,

în duet cu gibonul plictisit , în memorabilul număr cu cele 24 de cercuri!

(Trompete şi trompeţele) Aplauze pentru încurajare, vă rog! Încurajare!

Încurajare! Strigaţi odată cu mine : “ZO-ZO-NEL ! ZO-ZO-NEL!” (Roşii coapte

şi ouă clocite) Mulţumesc pentru aprecierile călduroase care se scurg de pe

mine! (Joc urmat de roşii coapte şi ouă clocite, multe ouă clocite plus

huiduieli) Îndurare! Nu mai vreau aprecieri şi nici un fel de încurajări!

Îndurareee! (Roşii coapte, ouă clocite şi spaghetti cu sos bolognez şi ceapă

prăjită ferm)

Poneiul : S-a terminat?!

32

Carolina : Nu. De-abia acum începe cu adevărat. Runda a doua! (În fundal,

aplauze în delir amestecate cu fluierături cu iz rural)

Poneiul : Spune-mi ce se mai întâmplă. Se întâmplă sau nu se întâmplă ceva?

Mor de curiozitate!

Carolina : Ce să se întâmple? Gibonul plictisit a început să-l confunde pe Zozo

cu un sac nou de box şi tot publicul este în delir. Este singurul număr la care s-a

cerut bis şi gibonul se comportă ca un adevărat profesionist, fără să îşi trădeze

emoţiile. Ştie să îşi respecte publicul, ba chiar încearcă figuri noi spre deliciul

celor din stal.

Poneiul : Yupi yaya yupi yupi ya ! Ce original. Dacă acceptă, am să-i devin

impresar si am să-i dăruiesc o lădiţă de banane, cu toate că mi se părea cam

ursuz când se uita fix, printre gratii , la sporturile extreme de pe televizorul

paznicului.

Carolina : Da’ de unde. Maimuţa asta cred că şi-a descoperit vocaţia şi o să ne

părăsească în curând pentru olimpiadă.

Scena 9

(Mama, Tatăl)

33

Mama: M-ai lăsat singură, ca de obicei, să mă iau la harţă cu toţi grangurii. Pe

unde umbli, Rudolf? Te-ai “volatilizat” tocmai când aveam mai mare nevoie de

tine. Copila asta are nevoie şi de un tată care să se implice în educaţia ei, nu

numai de un personaj care să-i ofere acadele, cu nemiluita, de sărbători. Cu cine

să discute, dacă nu cu tine? Am surprins-o ieri vorbind singură, lângă coada

poneiului ăluia bătrân pe care se caţără puştii în pauze. Singură, Rudi. Ce părere

ai despre asta? Crezi că e normal?

Tatăl : Exagerezi, ca de obicei.. . O să se rezolve. M-am căsătorit cu tine tocmai

pentru că eşti independentă şi răzbătătoare, Stella.

Mama: Nu fi ironic. Puteai să apelezi, pentru asta, la serviciile unui tanc sau ale

unui buldozer. Se găsesc de închiriat, dacă nu ştiai. Fierul nu suferă. O să se

rezolve... O să se rezolve... Ce se întâmplă cu tine, cu noi, cu familia, cu viaţa

noastră? Adună-te, nu te mai recunosc!

Tatăl : Nu reuşesc. Sunt descurajat, Stella.. . de atunci, Stella, da, da, din noaptea

aceea blestemată. Se pare că nu-mi mai iese nimic aşa cum ar fi trebuit.

Mama: Ancorează-te în prezent. Adună-te.. . I-ai promis ceva netrebnicului de

Zozo, că prea se poartă mieros cu mine? De ce te tot caută şi îi dă târcoale lui

Caro ca un copoi? Adevărul, Rudi! Cred că eşti conştient că numai adevărul ne

mai poate salva căsnicia. Uită-te în ochii mei, în ochii mei, Rudi, fix ca la ţinta

de care eram legată şi aşteptam să zbârnâie, drăgăstoase, pumnalele tale

strălucitoare lângă tâmplele îmbrobonate de frică!

34

Tatăl : Mi-e ruşine. Mi-e foarte ruşine de ce eram în stare să accept în cazul în

care Zozo ne-ar fi alungat pe drumuri din trupă.

Mama: Am ajuns să te cunosc atât de bine, încât te citesc ca pe o listă de

bucate. Caraghiosule. Vreau să aflu de la tine. Tot. Ce i-ai promis nefericitului?

Mărturiseşte, Rudi, de dragul trecutului!

Tatăl : I-am promis că.. . mă mai gândesc la propunerea lui.

Mama: La ce să te gândeşti?! Ce propunere?

Tatăl : Dacă să.. . i-o vând sau nu pe Caro pentru exerciţiile lui de magie.. . Sunt

un idiot de ticălos.

Mama: !!!

Tatăl : Iartă-mă Stella, sunt un soţ şi un tată denaturat. Un vierme căcăcios.

Mama: !!!

Tatăl : Da, da, ai auzit bine.

Mama: E prima oară în viaţă când reuşeşti să mă laşi mască. Actor de duzină

trebuia să te faci. Ai stofă. Bravo. Prostia asta strigătoare la cer le întrece pe

toate, le pune capac. Gata, m-am săturat.. . Cât de mult te-ai schimbat. Nu te-aş

fi crezut în stare nici măcar să te gândeşti la grozăvia asta. E cazul să ne

spunem, cu eleganţă, adio. Împărţim totul egal.. . Fifty-fifty. Carolina rămâne cu

mine, iar setul de cuţite de argint păstrează-l pentru următoarea ta victimă...

35

Sper să găseşti în curând o altă curajoasă pe care s-o acoperi la ochii rimelaţi şi

să o convingi să se lege, singurică, de ţintă. Adio.

Tatăl : Ba nu.

Mama: Ce “nu”?!

Tatăl : Nu vei face asta. Fără voi două, risc să devin un zero absolut.. . un zero

barat.

Mama: Am încercat totul. Renunţ.. . Nimic nu mă mai poate determina să-mi

schimb hotărârea. E irevocabilă.

Tatăl : Ba da. Începând din secunda asta, jur să redevin bărbatul pe care l-ai

cunoscut acum douăzeci de ani şi pe care l-ai iubit ca pe unicultău zeu. Jur!

Scena 10

(Carolina, Poneiul)

Poneiul : Carolina, spune-mi sincer, mă consideri, într-o oarecare măsură,

36

prietenul tău?

Carolina : Cel mai bun, Oxford şi dacă mă gândesc bine, eşti primul prieten

adevărat din viaţa mea. Nomero uno. Am mai fost prietenă, pe un vapor, cu o

fetiţă chinezoaică cu care mă înţelegeam din priviri, dar asta a ţinut o singură

după-amiază şi nu cred că se pune. În rest, nu-mi aduc aminte să fi avut alţi

prieteni.. . Plângi ?!

Poneiul : Poneii de Shetland nu plâng. Li se scurge, aşa, câte o dâră de rouă,

câteodată, din cauza prafului ori a reflectoarelor şi tuturor li se pare atât de

normal încât, după un timp, nici nu mai remarcă acest lucru... Suntem prea

mărunţi ca să ne permitem să fim şi sentimentali, nu-i aşa?

Carolina : Dacă zici tu. Trebuie să notez şi asta.. . De ce mă întrebi?

Poneiul : Mi se pare că îmi ascunzi ceva şi faţă de un prieten nu cred că pot

exista niciun fel de secrete. Povesteşte-mi care a fost cea mai frumoasă zi din

viaţa ta.

Carolina : Cea mai frumoasă zi din viaţa mea?... Ziua în care am fost la un

picnic împreună cu părinţii mei, pe o bicicletă dublă, şi am alergat cu toţii să

prindem fluturi imperiali până târziu.. . În rest, nu-mi aduc aminte de o altă zi.

Sigur, asta a fost. . . La întoarcere i-am prins pe toţi, într-o lesă subţire de

mătase, şi am stat aşa în braţele tatei, cu mâna ridicată, până când am adormit.. .

Poneiul : Minunat. Am să scriu un articol pe tema asta, dacă îmi permiţi. Ai

amintiri frumoase. Mai ai şi altele?

37

Carolina : Cred că e printre puţinele de acest gen, dacă nu chiar singura.

Celelalte nu sunt aşa de plăcute.. . Îmi mai aduc aminte că, pe la trei ani şi

jumătate, eram de mână cu mama care târa un geamantan imens, legat cu sfoară

groasă, ca să nu pocnească, pe o stradă urâtă şi lungă, care părea să nu se mai

sfârşească şi la capătul căreia răsunau locomotivele. Atunci am rugat-o, pentru

prima şi ultima oară, să mă ia în braţe, pentru că picioruşele mele firave păreau

să nu mă mai asculte şi atunci, mama mi-a zis că nu se poate, pentru că sunt prea

grea şi prea bătrână ca să mai fiu purtată în braţe… Iar plângi? Frumosul tău

ochi albastru a devenit cam spălăcit.

Poneiul : Îşi revine. E un proces reflex. Îmi curăţ ochii, ţ i-am zis. Continuă!

Carolina : Altădată, cam tot pe atunci, la vreo două săptămâni după asta, l-am

surprins pe tata dându-i o palmă răsunătoare mamei care îi ceruse insistent, într-

o dimineaţă, să îi dea nişte bani pentru laptele meu... (Tăcere chinuitoare)

Ulterior, am aflat că, în acea noapte, pierduse la cărţi circul Stromboli, care

urma să-mi aparţină în ziua în care aş fi păşit pragul maturităţii , în favoarea

urâciosului de Zozo, şi atunci.. . Doamne, dar ce se întâmplă cu ochiul tău,

Oxford, e alb ca zăpada! Nu te ştiam atât de sensibil.

Poneiul : Nu te sinchisi! Şi atunci?!

Carolina : . . . Şi atunci m-am înfuriat şi n-am mai vrut să mai continui să cresc şi

m-am rugat îngerului meu drag să mă lase să rămân aşa mică, toată viaţa, ca să

nu fiu povară nimănui. (Tăcere şi mai chinuitoare) . . .Şi se vede că îngerul meu

drag m-a ascultat cu iubire, deoarece rugăciunile copiilor sunt ascultate primele

38

în rai, aşa cum îmi povestea bunica. Ăsta este secretul meu şi, te rog, să nu sufli

nimănui o vorbă despre el. Dacă s-ar mai întâmpla încă o chestie care să mă lase

fără cuvinte, nu ştiu de ce-aş fi în stare să fac.

Poneiul : Dacă vrei, putem să ne oprim aici şi să continuăm, altădată, reportajul.

M-a apucat aşa, deodată, o sfârşeală groaznică din cauza emoţiilor. Nu, nu poţi

să mă ajuţi cu nimic. Simt nevoia să rămân, câteva clipe, singur… Acoperă-mă

doar cu prelata asta veche până îmi revin.. .

Carolina : Sigur? OK! Poftim o batistă! Imediat îţi aduc şi o pernuţă şi-un ceai.

Scena 11

(Carolina, Proprietarul circului)

39

Carolina : Nene Zozoo, cum arăţi!!! Ai venit pentru audiţie? Ai întârziat, să

ştii ! “Simfonia Destinului” e pe sfârşite. Urmează “Fuga”.

Proprietarul circului : Pssst! Ce audiţie?! Sunt incognito. Incognito! Nu m-ai

văzut, nu m-ai auzit, nu ştii cum mă cheamă... ai înţeles? Cee cu muzica asta de

mort şi ce faci cu perna asta şi ceaiul? Unde e Rudolf-cuţitarul? I-am văzut

adineauri umbra cum se furişa lângă cort.

Carolina : Se ceartă cu mama, ca de obicei şi, de câte ori se întâmplă asta, ai

mei dau muzica simfonică la maxim şi sunt trimisă elegant la plimbare, până se

liniştesc apele, nene Incognito.. . Ce e cu armura asta? Vă feriţi de ceva sau de

cineva?

Proprietarul circului : Psst! Pentru protecţie împotriva coşmarurilor şi

atacurilor neprevăzute!.. . Te plimbi des?

Carolina : Cam de două ori pe săptămână, maxim de şase. Chestia prezintă şi

părţi bune. Am dobândit o profundă cultură muzicală şi cunosc pe de rost toţi

maeştrii pianului, plus discipolii . . . Ce-aţi păţit la nas, de ce aveţi peruca vâlvoi

şi de ce purtaţi ochelarii ăştia hidoşi? De ce v-aţi îmbrăcat în armură? De ce

vorbiţi în şoaptă? De ce faceţi tot timpul “pssst”?!

Proprietarul circului : Nu te interesează. Sunt alergic. Am căpătat un tic din

cauza părului nespălat, de maimuţă. Întinde mâinile!

40

Carolina : De ce? Sunt curate.

Proprietarul circului : Ca să iau măsura pentru cuşca în care am să te ţin, până

definitivez numărul. Grozav, nu ocupi prea mult loc. E ca şi rezolvată varianta

de deplasare. N-o să-şi dea nimeni seama de

şmecherie.. . Du-te şi cheamă-l acum pe Rudi! Am nevoie urgentă de semnătura

lui. Părea că se hotărâse. Mi-a cerut un răgaz.

Carolina : Ce număr?

Proprietarul circului : Pst ! Nu striga.. . De magie, bineînţeles.

Carolina : Bine, dar nu sunt de acord. Nu cred în magie şi nici nu sunt de acord

cu ea, pentru că miroase mai mult a şarlatanie decât a artă. Sufăr de

claustrofobie, e bine? Ce să caut eu înghesuită într-o cuşcă, ca o păpuşă într-o

cutie de carton?

Proprietarul circului : Gura. Părerea ta nu contează, a tutorelui sau a părintelui

tău, da.

Carolina : Nu?! O să vedem. N-aţi auzit de drepturile copilului? Avem şi un

număr special de telefon, să ştiţi . Aţi încurcat-o cu mami, dacă află.. . E adevărat

că gibonul v-a confundat aseară cu o giboneasă, când s-au oprit lumile, după

runda a şaptea? E adevărat că vreţi să abandonaţi Stromboli şi să înfiinţaţi

propria companie ambulantă? Într-un cuvânt: visaţi pescăruşi sau bufniţe?

41

Proprietarul circului : Pssst! Piropopircăniţe! Semeni cu Stella, obrăznicătură,

puţin respect. Sunt încă proprietarul de drept al acestui circ. Ai să vezi tu ce-ai

să păţeşti din cauza gurii tale mari, ai să vezi, dacă nu te potoleşti. . .

Carolina : Da ?! Mi se pare mie sau umbra aia, care aţi crezut că-i a tatei,

seamănă cu cea a gibonului în călduri? Ia te uită. Arată ca un cazan sub

presiune, plin cu hormoni. Parcă îţi face semne drăgăstoase, nene Zozo Penibilo.

Proprietarul circului : Psst! De azi înainte nu mă mai cheamă aşa.. . Ai uitat?

Carolina : Scuze, nene... Incognito. Uite, te-a şi reperat deja şi se apropie, pe

furiş, cu un buchet enorm de cactuşi. Îţi admiră spatele. Un adevărat fan... şi

singurul, dacă nu mă-nşel. Se vede de la o poştă că e îndrăgostit . Heei, aici, aici

durule!

Proprietarul circului : Psst-pssst-pssst! Aoleu, am tăiat-o. Nu m-ai văzut, nu m-

ai auzit şi, pentru oricine întreabă de mine, de fapt, nici nu exist cu adevărat

decât în visele tale rele.. .

Carolina : . . .Şi cu tati al meu cum rămâne?

42

Scena 12

(Crocodilul de Nil, Carolina, Poneiul, Proprietarul circului, Tatăl, Mama)

Crocodilul de Nil : ”Lasciate ogni speranza,voi che entrate qui.. .” Ce cauţi aici?

N-ai văzut ce scrie pe plăcuţa de la intrare?

Carolina : Ba bine că nu, stimate domn crocodil de Nil. Ce bine că putem să

comunicăm. Am venit pentru o “lecţie”. Am auzit că sunteţi poliglot.

Crocodilul de Nil (plictisit) : Foarte. Nu ofer meditaţii . Ştii bine că nu suport

oamenii, de când m-au luat din mlaştina mea, amorţindu-mă cu o puşcă. Vă

detest, cu toate că v-am însuşit graiul! Konnichiwa ! Pentru ultima dată ! Cu ce

ocazie pe aici?

Carolina : Am venit să mă îngurgitezi. Sunt la promoţie.

Crocodilul de Nil : Ce direct! Afaceri deci.. . Frumoasă introducere.. . très

agréable! Fă-te comodă!

Carolina : Mulţumesc! Am auzit că dulceaţa cărnii de om întrece pe cea a

oricărei cărni de pe pământ.

43

Crocodilul de Nil : Aşa este! Verificat şi testat! Iam-iam-iam-iam-iam!!!

Uitasem de asta de când sunt hrănit numai cu resturi de păsări moarte şi ouă

crude. Bine că mi-ai amintit . Puah! Pari să ai oasele foarte delicate şi aromate.

Îmi tremură maxilarele numai cât te zăresc.. . Cum vrei să fii înghiţită?

Carolina : Romantic şi prin învăluire.. . Nu mă îndoiesc că eşti un adevărat

profesionist. . . după firma drăguţă de la intrare. Nu am mai avut ocazia să fiu

mâncată până acum de cineva cu stil . . . Sfătuieşte-mă!

Crocodilul de Nil : Oui, oui! O, dar asta este foarte uşor. Stilul este crocodilul

însuşi!. . . Vino mai aproape. Să pun o muzică de atmosferă? Bine, bine.. . Ai o

rochiţă ecosez foarte frumoasă!

Carolina : E nouă. Cadou de Crăciun, de la ai mei. Sper să nu vă incomodeze la

mestecat. N-aş vrea să renunţ tocmai acum la ea.

Crocodilul de Nil : Niet. Mă descurc.. . Nu se pune problema detaliilor.

Bumbacul e digerabil, dacă nu ai prin buzunare ceva monezi ori cocoloaşe de

gumă. Vino!.. . Ai vreo ultimă dorinţă? Vrei să guşti ceva înainte de.. .? Vată de

zahăr? Jeleuri? Arahide?

Carolina : Nimic. Sunt sătulă de.. . toate. Nu vreau să fiu menajată, nici măcar

atâtica.. . Cleaf-cleaf! Înghite-mă şi gata! Simplu-simplusimplu!

Crocodilul de Nil : Ne-ne-ne-ne! Opreşte-te! Ai venit să mă înveţi sau să fii

învăţată? Fetiţo! Sacrificiul urmează după un anumit ritual. E o întreagă teorie

44

şi regula ei de aur spune că noi, crocodilii , nu trebuie să cunoaştem numele

victimei şi nici povestea ei, pentru

a putea rămâne călăii imparţiali şi perfecţi.

Carolina : Superstiţii . Mă cheamă Carolina, am patru, pardon, doisprezece ani.. .

Crocodilul de Nil : Hotărăşte-te!.. . Confesează-te, deşi nu am patrafirul şi nici

detectorul de minciuni la mine!

Carolina : Bine, am o vârstă incertă şi o căruţă de probleme insurmontabile.. .

Sufăr de neiubire! Asta-i!

Crocodilul de : La vârsta asta?! Caz dificil! Pe mine sexul opus a început să mă

intereseze cam de pe la a cincizecea revărsare a fluviului.. .

Nem tudom! Nem tudom!... Eşti cam precoce, nu crezi? Ai consultat vreun

doctor?

Carolina : Da, dar era cam grăbit, superficial şi într-o ureche... Pardon. Cred că

vă-nşelaţi. Da’ ce-aţi crezut ?!.. . Nu e vorba de sexul opus, ci de părinţii mei.

Crocodilul de Nil : Aha! Grav! Asta e cu totul altă situaţie. Da, da, nu se mai

poate corija.. . Te înţeleg perfect! În acest caz, nu mai e nimic de făcut.. . Kaput!

Harakiri! Commedia finito! Se cuvine să le dai o lecţie memorabilă.. . Aşează-te

pe limba mea ca pe un suport de masaj şi relaxează-te!.. Oi-oi ! Tremuri?!

Numără oiţe.. . Schnell ! Schnell !. . . O să încerc să fiu foarte rapid şi . . . tandru...

Bitte!

45

Poneiul : Alarmă! Alarmă! Copil în cuşca crocodililor! Alarmă!

Proprietarul circului : De ce zbieri, needucatule, în mijlocul nopţii? Animalule!

Ştii că de-abia am obţinut autorizaţia să ne instalăm la marginea acestui cartier

şi asta cu mari sacrificii şi intervenţii . Unde mi-e cravaşa?

Poneiul : Alarmă! Alarmă! Carolina, prietena mea, e în pericol de a fi devorată

de marele crocodil de Nil. Faceţi ceva, vă rog, domnule inginer!

Proprietarul circului : Na, să te astâmperi şi să nu te mai agiţi! Hăbăucule! Mai

ţine una! Mâine dimineaţă am să te însemnez pe frunte cu fierul înroşit şi am să

te vând unei cariere de calcar. Acolo ai să poţi zbiera, în voie, cât e ziua de

lungă.

Poneiul : Interveniţi! Nu îl lăsaţi s-o mănânce, domnule incompetent Zozo! E

atât de tânără, de derutată şi de crudă... Sunaţi la 112!

Proprietarul circului : Da, da! Am să te bat să te-ndoi! Unde mi-am pus

nenorocita aia de cravaşa?

Tatăl : Carolina!

Mama: Carolina!

Tatăl şi MAMA: Carolinaaa!

Crocodilul de Nil : Cred că pe tine te caută. Ai un nume très jolie. Provine dintr-

un cuvânt antic german care înseamnă proprietar. Ascultă, eşti născută să fii

stăpână, nu mic dejun... Îi auzi? Sluşaiu, sluşaiu!

46

Carolina : Ba bine că nu, învăţatule. Sunt prea ocupaţi cu problemele lor ca să

mai aibă timp şi de mine. Vreau să-i eliberez de corvoada pe care-o reprezint. Ai

terminat ritualul ăla complex? Înghite-mă odată!.. . Ce te codeşti? Ce-aştepţi?

Crocodilul de Nil : O minune! Deznădăjduiţii nu sunt tocmai specialitatea mea.

O tempora, o mores!.. . Îmi provoacă crampe...

Poneiul : Alarmă! Alarmă! Carolina, vino-ţi în fire! Ieşi imediat de acolo, până

nu mă supăr! Primul număr al ziarului nostru e aproape gata şi o să trebuiască

să-mpărţim autografe. Amândoi.. . Am găsit titlul articolului de fond, chiar şi un

sponsor.. . mă auzi?! Cine o să-mi mai corecteze articolele? Gândeşte-te!!!

Tatăl : Carolina, fetiţa mea! Carolina ! Carooo !

Mama: Carolina, unde eşti!

Tatăl şi MAMA: Carolinaaa! Carolinaaa!

Crocodilul de Nil : După cum te strigă disperaţii ăştia, n-aş spune că nu te

iubesc. Ascultă-mă, ridică-te! Renunţ! Sunt doctorand în semantică şi expert în

inflexiuni. Am totuşi 500 de ani, pe muchie.

Carolina : Ce tare!.. . Crezi?

Crocodilul de Nil : Că am five hundred years? Ei! I-am împlinit acum o

săptămână. Am avut şi cake... mai greu a fost cu lumânările.

Carolina : Nu mă refeream la asta.. . crezi că mă iubesc?

47

Crocodilul de Nil : Sunt absolut convins.. . (În transă) ”I love you! Je t’aime!

Ich liebe dich! Te amo! Ia liubliu tebia! Jag diskar dig!”.. . Sunt absolut răvăşiţi

şi în stare de orice. Uite-i cum aleargă şi răscolesc peste tot. În cazul unei lupte

corp la corp, cu ei, nu cred c-aş rezista mai mult de zece-cincisprezece minute.

N-aş fi încântat să ajung un set de poşete de fiţe ori o geantă pentru valută, în

expoziţie.. . Analizează şi decide!

Poneiul : Carolina, ieşi de acolo, nu te prosti. Priveşte-mă în ochiul de un

albastru clar.. . Uite, m-am aşezat în genunchi şi, când un ponei de Shetland se

aşează în genunchi, înseamnă că a venit timpul să

te maturizezi, să îţi iei angajamente şi să îţi asumi responsabilităţi pentru

faptele tale.

Crocodilul de Nil : În traducere, cu alte cuvinte.. . să creşti! Să creşti, Carolina,

dragă! Curaj! Cea mai de preţ proprietate a ta este viaţa, cu bune şi rele. Ascultă

de caraghiosul ăsta de cal intrat la apă şi de un bătrân scorţos, cu papion şi

dinţii foarte tociţi . Şi noi am avut căteva mici neclarităţi , la pubertate, dar am

reuşit să le depăşim din mers.. . Trebuie să te hotărăşti, Carolina, să creşti! Très

vite!.. . Te-ai decis?

Poneiul : Numai aşa îţi vei putea rezolva, cu adevărat, problemele, Carolina.

Îndrăzneşte! Îndrăzneşte!

Carolina : Să cresc.. . dar am uitat rugăciunea către Înger.. . Cum o să mai

asculte, Oxford, dacă nu o ţin minte?!

48

Toţi : Te ajutăm, noi! Noi!

Carolina : Cum?!

Toţi : Dacă vrei, putem s-o rostim împreună!

Crocodilul de Nil : Bonne chance, mes amis! Courage! Eu unul, vă susţin.

CORTINA.

49