O seara racoroasa de februarie. Conduc cu viteza, de parca as vrea sa scap de gandurile apasatoare, dar nu reusesc. Gonesc inainte, cu toate ca in realitate ma intorc , mereu in trecut... Strang de volan si incerc sa urmaresc masinile care ma depasesc, si picaturile de ploaie care se preling pe parbriz. Pornesc stergatoarele, dar ma ametesc repede. Nu imi amintesc cand mi-am luat ultima masa. Ce importanta mai are? Deschid geamul si imi aprind o tigara. Trag fumul adanc in piept, in speranta ca nu il voi mai simti atat de gol, atat de pustiit. Parca nu mai am inima. Pe cat imi este de gol pieptul, pe atat este de greu. In locul inimii am o piatra. Imprejurimile imi par cunoscute prea repede, si realizez intr-un final ca am intrat pe strada mea. Aceleasi masini parcate lateral, aceleasi garduri ponosite, blocul vechi. Parchez incet si raman in masina, ca sa admir bratele goale ale copacilor si norii care se descarca furiosi pe intreaga populatie.Vecina de la 3 coboara in fata blocului, ca sa scoata cainele la plimbare, ma zareste in masina si imi face timid cu mana. Daca nu as fi atat de orb, poate as observa-o intr-adevar asa cum merita. Pare a fi doar cu cativa ani mai mica decat mine, unul, poate doi. Parul ii cade in cascade pe umeri, iar zambetul ei copilaresc ii lumineaza chipul. Are o privire blajina, incantatoare. Dar nu e de ajuns pentru mine. Eu ma gandesc numai la EA. Imi ridic lenes mana si imi misc degetele, sperand ca ea sa inteleaga din asta un salut. Incerc sa zambesc, dar buzele imi sunt intepenite. Imi iese o grimasa, dar ea este multumita. Incerc sa ma bucur de ceea ce ma inconjoara, si simt timpul cum trece, aproape tangibil, pe langa mine. Atat de greu. Secunda cu secunda, minut dupa minut, ora dupa ora. Cand observ ca privirea mi se incetoseaza si ca am nevoie de mai mult sprijin din partea ochilor mei ca sa vad mai incolo de masina mea, realizez ca deja s-a intunecat. Ma intreb oare cat poate fi ceasul? Poate e inca seara, poate e noapte. Nu stiu. Nu conteaza. Deschid incet portiera, si imi imping picioarele inainte, ca sa ies din masina. Ma uit in stanga si in dreapta, ca sa verific ca nu vine vreo masina ca sa ma stearga de pe straduta, dar e in zadar. E pustiu. Pustiu la fel ca sufletul meu. Cotrobai prin buzunar, in cautarea cheilor, si ma indrept inspre usa de la intrarea in bloc. Se deschide lent, cu un scartait care imi bazaie agasant in urechi, un sunet atat de cunoscut. Imi tarsai picioarele pe scari, pana la etajul 2- unde locuiesc- ca sa imi dezmortesc muschii. Caut cheia de la apartamentul meu, si cand o gasesc in sfarsit, deschid usa necajit asteptand sa revina amintirile.Amintiri care nu ma parasesc niciodata intr-adevar. Dar

aici, intre gramada asta de pereti albi, ca de spital, zaresc chipul ei in fiecare obiect . Totul ii apartine ei. Acest apartament , aceasta strada, aceasta inima. Trecutul meu, prezentul si viitorul. Tot si toate. Imi este atat de dor. Arunc cheile pe masuta din hol, si ma descalt fara a ma apleca, impingand pantoful cu piciorul celalalt. Imi amintesc vorbele mamei, atunci cand eram mic: Nu mai te descalta asa ca o sa iti strici toate perechile! Eu nu iti mai cumpar! Apleaca-te si pune mana! Dar acum nu imi mai pasa de nimic. Ce rost mai au? Imi agat geaca in cuier si imi arunc o privire prin toate camerele, fara sens.Toate sunt goale, si eu caut chipul drag, care nu are de unde sa mai rasara, nu are cum. Imi promit sa imi cumpar un catel, ca sa imi impart singuratatea cu cineva, dar apoi realizez ca ii semnez sentinta la moarte. Voi uita de sufletelul lui. Eu nu stiu sa am grija nici de mine, dar de un pui de catel care are nevoie de o dieta echilibrata, vaccinuri, scos afara? Nu. Imi aud stomacul revoltandu-se si ma indrept inspre bucatarie ca sa imi pregatesc ceva usor de mancare.Deschid frigiderul, si singurul lucru care il vad sunt sertarele goale si o sticla pe jumatate goala de ketchup. Desigur, nu imi aminteam ultima oara cand am fost la cumparaturi. Imi era prea lene ca sa imi misc fundul pana la magazin sa imi cumpar o paine. Asa ca am lasat-o balta. Foamea dj imi trecea. Scaunul gol imi sarea intrigant in ochi. M-am indreptata inspre chiuveta, dand drumul la apa. Cred ca am pierdut 5 minute , numai uitandu-ma la jetul de apa care curgea.Apoi, mi-am umplut pumnii cu apa rece si revigoranta, stropindu-mi fata si gatul. Abia am observat ca aveam pielea fierbinte. Mi-am udat ceafa, ca sa ma racoresc, apoi m-am intins dupa un pahar curat si l-am umplut cu apa pana la refuz. L-am dat peste cap, simtind setea intetindu-se. Am mai umplut unul, apoi inca unul, si am fost de acord cu mine insumi ca mi-a potolit si setea, si foamea. Am pornit inspre baie, tragand in drum de haine. Mi-am tras tricoul dupa cap, apoi m-am impleticit pana in prag incercand sa fac si pantalonii sa cada. Au ramas pe undeva, pe jos. Apa fierbinte a aburit rapid geamul micut din perete. M-am privit in oglinda, dar nu vedeam decat brobonelele de la condens. Incercam sa vad diferit fiecare strop de apa, dar toate erau la fel. La fel ca si zilele trecute, de o prea indelungata vreme incoace. Am ridicat degetul aratator si l-am lasat sa alunece pe suprafata oglinzii, si fara sa imi dau seama macar, m-am pomenit

ca scrie TE IUBESC. Am sters furios si apoi mi-am putut oglindi chipul. Nici nu ma puteam recunoaste. Pometii trasi, pielea palida, buzele crapate si rupte de atatea muscaturi, si ochii negri si fara sclipire. Lumina din ei disparuse probabil de la atatea lacrimi pierdute pe obraz. Am pasit incet in cada, ca sa nu alunec, si am lasat apa fierbinte sa curga pe mine,relaxandu-ma. Am intins bratele inaintea privirii, si m-am uitat cum muschii se intindeau placut pe oase. Mi-am samponat parul lent, cred ca peste 10 minute, apoi l-am clatit. Cand am simtit ca mi se face rau de la atata abur si caldura, am inchis apa si am bajbait dupa un prosop. M-am infasurat la brau cu el si am plecat neatent , topaind intr-un picior, incaltat cu un singur papuc. Patul arata promitator, dar era cel de care imi era cel mai teama. Nici nu imi aminteam cand fusese ultima oara cand dormisem, sau cel putin cand ma odihnisem. Perna mea avea lipici la amintiri dureroase, si eu incercam necontenit sa fug de ele. Dar mereu, mereu erau cu un pas inaintea mea. M-am bagat sub patura si am incercat sa ma relaxez. Efectul calmant al apei incepea sa isi piarda din efect. Am strans pleoapele puternic, incercand sa ma imbarbatez, pt ca stiam ce va urma. Apoi am deschis ochii larg si i-am pironit in tavan. Am incercat sa imi alung gandurile numarand defectele din tavan. O denivelare in coltul sudic al camerei, o gaura micuta chiar deasupra mea, o linie stramba putin mai incolo, in sus, inca o gaura mica, apoi inca o denivelare. Dupa o ora, tavanul deveni total neinteresant.Mi-am mutat privirea inspre fereastra, la luna care imi lumina camera. In stralucirea ei puteam sa numar particulele de praf care zburdau lejere prin aer. Cu toate ca ora era tarzie, puteam sa aud trecand, din cand in cand, rotile unei masini pe asfalt sau un grup de tineri adolescenti care nu aveau stare la ora asta din cauza hormonilor. Am inceput sa numar stelele, oftand ca nu gaseam niciunde steaua noastra Poate ca si ea disparuse, la fel cum disparuse si dragostea mea. Poate nu meritam sa ma bucur de stralucirea ei, un astru ceresc, numai eu cu mine. Cert era ca nu era acolo, si eu nu trebuia sa fiu necajit din cauza asta, dar eram. Mi-am infundat capul adanc in perna, inspirand parfumuri in cautarea celui potrivit. Dar nu avea cum sa mai fie acolo, si mi-am simtit narile pufnind si respingand orice alta aroma care nu era a ei. Cu cat aduceam perna mai aproape de pieptul meu, cu atat o simteam mai departe pe ea. Patura mi se

parea rece si grea, pentru ca eu vroiam sa ma incalzesc cu caldura trupului sau moale si catifelat. Cand am realizat ca trebuie sa ma dau batut si sa nu mai lupt impotriva amintirilor, acesteau au parut ca sparg un zid invizibil in capul meu, si m-a durut. Am zambit ironic la dublul inteles al cuvintelor. Si acolo era ea. Frumoasa, adorabila, asa cum mi-o aminteam in vremurile noastre bune. Ii puteam simti din nou mana micuta intr-a mea, si degetele sale impletite cu ale mele. Parul cafeniu care mirosea a mosc si ciocolata, cu care imi mangaia obrajii in somn, cand se cuibarea la pieptul meu. Zambetul ei larg, cu care imi stergea orice suparare, si sunetul chicotelilor ei care imi alunga incruntarea dintre sprancene. Ochii sai negri ca un taciune, in care ma pierdeam deseori, pierzandu-mi sirul cuvintelor. Pasii micuti care ii lasa in urma ei cand ne plimbam pe plaja, desculti, tinandu-ne de mana. Finetea trupului ei, cand il simteam lipit de al meu. Dulceata buzelor, cand si le contopea cu ale mele. Pieptul ma doare, si imi permit sa imi amintesc mai multe, incercand sa alin durerea. Cu cat amintirile deveneau mai precise, cu atat durerea era mai dulce si mai veninoasa. Alunita din coltul gurii care ii facea fizionomia atat de speciala. Semnul din nastere care numai eu il stiam. Privirea incruntata cand incerca sa descifreze o reteta de bucatarie, si ranjetul abatut cand se lasa pagubasa si coboram amandoi pana la colt ca sa ne luam 2 pizza la pachet. Incercam sa trec in arhiva toate detaliile, speriat sa nu o uit vreodata, in toata splendoarea ei, pentru ca daca o uitam pe ea, traiam degeaba. Fara memoria ei care o purtam constient sau inconstient ca un bagaj, zi de zi, nu as mai fi avut constiinta, personalitate. Nu ma interesa tot ce traisem pana sa o intalnesc cu ea, si nici nu imi aminteam. Am inceput sa traiesc cand ea a fost a mea. Ea m-a invatat sa traiesc. Acum am uitat cum sa fac asta. Ma agat de fiecare respiratie pt ca stiu ca prin mine ea inca mai traieste. O simt in carnea mea,in pori, in palme. O vad in casa, in pat, cu capul pe perna. In bucatarie, pe un scaun, cu un picior rezemat de piciorul mesei. In masina, in locul alaturat mie. O vad peste tot,si doare ca naiba.O vreau, si doare ca naiba ca nu o mai am. Este reala numai in vise, si de cate ori ma trezesc din vis, simt ca am rupt o bucatica de suflet si am aruncat-o in vant. Iubirea mea, femeia pe care am iubit-o mai presus de orice, a murit. Si m-a lasat pe mine sa ma lupt cu viata. M-a lasat sa ma lupt cu singuratatea, cu disperarea, cu frica, cu dorul. Si, ce se presupune ca trebuie sa ma fac cu

toata aceasta iubire? Cu dorul? Cu amintirea ei? Cu imaginea ei intiparita adanc in creierul meu, bun de nimic acum? Pana sa gasesc un raspuns la toate aceste intrebari, somnul m-a invaluit cu valurile sale linistitoare si ultimul meu gand coerent a fost chipul ei intr-o amintire in care imi soptea suav: TE IUBESC.