V. PREOTUL – „P|RINTE” AL PAROHIEI

În activitatea sa pastorală, preotul nu trebuie să se comporte ca un [ef sau ca unul care dă dispozi]ii credincio[ilor. El nu este decât un slujitor al credincio[ilor în sensul în care un tată sau părinte este slujitor al copiilor lui. Adică, preotul trebuie să se îngrijească de cre[terea [i desvâr[irea lor spirituală. Între el [i credincio[i se stabile[te o paternitate spirituală. Această idee se întâlne[te încă din timpurile apostolice. Astfel, Sf=ntul Apostol Pavel se adresează corintenilor ca [i „copiilor săi” (II Corinteni 6, 12),la fel [i lui Timotei: „Lui Timotei, fiul meu iubit” (II Timotei 1, 2) [i tot a[a se adresează [i lui Tit: „Lui Tit, fiu după una [i aceea[i credin]ă” (Tit 1, 4). De asemenea, Sfântul Ioan Evanghelistul nume[te pe to]i cre[tinii converti]i „copila[ii mei”. (I Ioan 2).

Din această perspectivă, episcopul [i preotul devin „părin]i” atunci când le-au predat ei personal credin]a [i via]a în Hristos. Episcopul a fost [i a rămas „părinte” pe tot parcursul istoriei, dar a mai îmbră]i[at [i alte responsabilită]i sociale, fiind nevoit, în anumite cazuri, să se ocupe de nevoile întregii na]iuni. De-a lungul istoriei, în timpul invaziei popoarelor păgâne [i a ocupa]iei musulmane sunt întâlni]i episcopi cu preocupări mai largi, de aceea erau considera]i „părin]i ai poporului”. Ei nu au căutat, prin aceasta, dominare sau stăpânire, ci prin atitudinea lor au oferit solu]ia cea mai viabilă în acele vremuri, când autoritatea normală fusese abolită [i când nimeni nu îndrăznea să preia conducerea.1

Preotul, `n parohia sa, este singurul care poate veghea la cum este aplicată în via]ă de către credincio[i, învă]ătura predicată în biserică. Ca „părinte”, „el ajută pe oameni să renască duhovnice[te, îi ajută să descopere iubirea lui Dumnezeu... pune în rela]ie pe credincios cu Dumnezeu Tatăl, Fiul [i Sfântul Duh. Preotul este părinte tuturor, indiferent de vârstă... el se îngrije[te de hrana spirituală, cunoa[te bucuriile [i necazurile tuturor [i este răspunzător de de mântuirea lor... Prin preotul părinte-duhovnicesc, credincio[ii în]eleg mai bine că Biserica este mamă [i plină de Sfânta Treime”.2

Ca cel ce se ocupă de  „cre[terea credincio[ilor”, „părintele” trebuie el însu[i să fie un viu exemplu pentru ei, la fel cum se

1 Mitropolit Emilianos Timiadis, Preot, parohie,înnoire (ac]iuni [i orientări pentru teologia [i practica pastorală), traducere de Paul Brusanowski, Editura Sofia, Bucure[ti, 2001, p. 31-32;2 Mitropolit Daniel Ciobotea, al Moldovei [i Bucovinei, Curs de pastorală, anul al III-lea, promo]ia 1998-2002, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” Ia[i;

11

întâmplă de altfel [i în familie. Referitor la acest lucru, Sfântul Ioan Gură de Aur zice că cel ce înva]ă pe al]ii trebuie să fie „prototip al vie]ii, stând înaintea păstori]ilor ca o icoană vie, ca o lege însufle]ită, ca un dreptar, ca un monument viu al bunei vie]uiri”.3 De aceea, acest titlu pe care îl are preotul, de „părinte al parohiei”, îl responsabilizează foarte mult înaintea credincio[ilor. Scriitorul Ion Creangă spune despre acest lucru: „Credincio[ii pronun]ă cu drag cuvântul de părinte, prin urmare to]i văd în păstorul lor sufletesc un tată iubit [i bun. Din această cauză, preotul trebuie să fie un model de moralitate [i de muncă, fără de care misiunea lui nu va produce roade bune”.4 Rostul preotului în mijlocul păstori]ilor se aseamănă cu rolul pe care părin]ii îl au în familie, în formarea sau cre[terea copiilor. Oricât de frumos ar vorbi părin]ii copiilor lor, rezultatele optime pe linia formării bunelor deprinderi ale acestora nu le pot ob]ine decât atunci când ei în[i[i vor face ceea ce pretind copiilor lor să îndeplinească. Fapta bună a preotului constituie un puternic argument în activitatea sa cu credincio[ii, de aceea nu i se va putea replica: „Doctore, vindecă-te pe tine însu]i”.5 De aceea, „preotul nu numai că trebuie să izgonească din inima sa pornirile cele rele, ci să [i sădească în locul lor pe cele bune, pentru ca să se impună păstori]ilor mai mult prin virtutea sa decât prin rangul cu care este învestit. Să nu se mul]umească să fie bun, ci să progreseze mereu mai bine; să nu socotească drept câ[tig binele până la care s-a înăl]at, ci mai degrabă să socotească pagubă ceea ce-i mai lipse[te. Să măsoare meritele sale în raport cu porunca, iar nu în raport cu părerea celor din jurul lui”.6

Preotul are o mare responsabilitate. Aceea de a răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru credincio[ii care i-au fost încredin]a]i spre păstorire. „Un om fără un interes real pentru oameni, lipsit de orice grijă, preocupare sau compasiune pentru semenii săi ar putea cu îndoială să fie chemat la slujirea preo]ească.”7 „Ca fiu al Bisericii, omul trebuie să se îngrijească de mântuirea sa. Ca părinte duhovnicesc, trebuie să se îngrijească de mântuirea multora, a fiilor duhovnice[ti încredin]a]i lui.”8 Preotul trebuie să vadă în 3 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia XIII la Epistola I către Timotei, apud Arhid. Gheorghe Papuc, Despre misiunea preotească, în B.O.R. (XCIX), 3-4/1981, p. 303; 4 Ion Creangă, Opere complete, Bucure[ti, 1944, p. 292, apud Arhid. Gheorghe Papuc, art. cit., p. 303-304;5 Arhid. Gheorghe Papuc, art. cit., p. 304;6 Sf. Grigorie de Nazianz, Apologia sau cuvântarea în care arată motivele care l-au determinat să fugă de preo]ie, trad. de Pr. N. Donos, apud. arhid. Gh. Papuc, art. cit., p. 305; 7 Mitropolit Emilianos Timiadis, op cit., p. 29;

8 Mitropolit Daniel Ciobotea, al Moldovei [i Bucovinei, curs cit.;

11

comunitatea încredin]ată o familie. El nu trebuie să sufere mai pu]in pentru un enoria[ bolnav suflete[te decât dacă ar avea un fiu propriu în casa lui, suferind de aceea[i boală. El nu poate avea odihnă atâta timp cât [tie că undeva în trupul Bisericii există unul sau mai multe mădulare bolnave.9 Deci, prin grija pe care o poartă preotul fa]ă de credincio[i, el poate fi numit „părinte”.

În literatura română, numero[i scriitori, descriind pe slujitorul Bisericii Ortodoxe ca erou pozitiv, îl numesc „preot”. Termenul de „părinte” apare ca o formă apelativă. Al]i scriitori folosesc termenul popular [i vechi „popă”, dar în forma apelativă apare [i la ei tot „părinte”. Pentru activitatea în mijlocul păstori]ilor este vrednic de amintit Popa Tanda al lui Slavici. De asemenea, în amintirile [i memoriile oamenilor de artă [i de [tiin]ă, numele slujitorului Bisericii apare tot sub forma de „părinte”, „preot” sau „popă”.

În vorbirea curentă folosirea cuvântului „popă” pare oarecum o salutare nepotrivită. Acest apelativ nu este ofensator, dar rostirea lui diminuează oarecum pe slujitorul altarului deoarece cuvântul este sim]it azi, în limba română, ca învechit. Totu[i termenul „popă” reflectă acuzativul grecesc modern: „ton papa” (nominativul „ò papàs”). Din limba greacă, termenul a trecut, prin intermediul scrierilor slavone, în limba română. Folosirea cuvântului „popa - popi” apare în cea dintâi tipăritură a „Evangheliei” din Ia[i (1762), sub mitropolitul Gavriil Calimah; acela[i cuvânt ajunge [i în „Evanghelia” de la Blaj din 1776. Folosirea acestui cuvânt în tipăritura Evangheliei [i rostirea lui pe o rază de mare întindere, în Transilvania, }ara Românească, Oltenia [i Moldova, timp de secole, l-a identificat cu slujitorul Bisericii. Astfel, cuvântul popular [i vechi de popă, aflat [i în tipăriturile biserice[ti, e identificat de credincio[i cu acel de preot [i părinte. Rostirea lui arată ata[amentul lor fa]ă de păstorul enoriei. În schimb, apelativul „părin]ele” este unul care diminuează atât activitatea preotului, cât [i a vârstei [i respectului fa]ă de cel ce are o a[a mare răspundere. Acest apelativ este întâlnit mai ales în Moldova [i pare a fi mai familial, mai intim. Însă, prin compararea termenului diminutiv „părin]ele” cu cel de „doftora[” pe care l-ar rosti bolnavii, de „învă]ătorel” la care ar apela elevii sau de „inginera[” cu care ar colabora muncitorii, se vede clar că acest diminutiv [tirbe[te din demnitatea preotului. Acest lucru reiese din faptul că diminutivele „doftora[”, „învă]ătorel”, „inginera[” sunt folosite în sens peiorativ. De aceea, cuvântul care exprimă

9 Pr. Prof. Ion Buga, Pastorala (Încercări de psihologie pimenică), Editura Interna]ional Scorpion, 1992, p. 133;

11

intimitate, apropiere, este acela de „părinte”, „taică părinte”, „cucernice părinte” [i nu de „părin]ele”. 10Am făcut această specificare deoarece considerăm că este important modul în care este apelat preotul în parohie, iar acceptarea acestui apelativ, „părin]ele”, ar duce la o lipsă de autoritate a acestuia în fa]a credincio[ilor. Este necesar ca preo]ii să [tie acest lucru [i să înve]e [i pe credincio[i că nu este potrivită această numire.

Prin folosirea apelativului „părinte”, credincio[ii recunosc în preot „misionarul revela]iei cere[ti... pe omul tuturor, care e chemat ca martor, ca slujitor [i ca suflet sfin]it în cele mai solemne acte ale vie]ii omene[ti... un om pe care necunoscu]ii îl numesc părinte, un om înaintea căruia cre[tinii î[i aduc mărturisirile lor cele grele, lacrămile cele mai secrete, un om care prin rostul lui e mângâietorul tuturor durerilor omene[ti, care vede bătând la u[a sa [i pe bogat [i pe sărac; cel bogat ca să lase tăinuita lui milostenie, cel sărac să primească fără să se ru[ineze; un om, care, nefiind de nici un rang social, ]ine deopotrivă de toate clasele, de clasele nevoia[e prin via]a lui săracă, ori prin umilin]a na[terii, de clasele înalte prin educa]ia [i [tiin]a lui; un om, care [tie toate, care are dreptul să spună tot.”11

Preotul este „părinte” [i pentru copii [i pentru tineri, [i pentru bătrâni; [i pentru simpli [i pentru intelectuali; [i pentru famili[ti [i pentru nefamili[ti [i pentru credincio[i [i pentru necredincio[i etc. A[a cum părintele sau tatăl în familie folose[te metode [i principii în educa]ia [i grija pe care o poartă pentru copiii săi, preotul va folosi metode [i principii în ceea ce prive[te păstorirea marii sale familii, care este parohia. Un punct însemnat în programul de activitate al preotului este acela al apropierii cât mai intime a păstorului de păstori]i [i vice - versa. „Temeiul legăturilor păstorului de păstori]i stă în Sfânta Liturghie, cu predică, în oficiile religioase, de care poporul are nevoie, ca [i în conferin]ele cercurilor culturale.”12

Preotul va trebui să aibă activitate, mai ales în societatea de astăzi, în cât mai multe domenii posibile, deci va trebui să se implice în ansamblul vie]ii sociale. Numai a[a va fi în mijlocul credincio[ilor săi [i va cunoa[te toate nevoile acestora. În acest sens, preotul va trebui să viziteze regulat pe credincio[i, să asculte dolean]ele lor, să

10 Pr. dr. Paul Mihail, Folosirea apelativului „părin]ele” în enorie, în B-O.R. (CX), 1-3/1992, p. 59-61 passim;11 Dr. Grigorie Gh. Com[a, Episcopul Aradului, Preotul [i societatea de azi, Tipografia Diecezană, Arad, 932, p. 17;12 Econom F. Bodnărescu, Păstorul [i păstori]ii, în B.O.R. (XLVI), 5/1928, p. 437;

11

se implice în suferin]ele lor; să le procure căr]i religioase autentice ortodoxe [i să-i ferească de citirea căr]ilor pierzătoare de suflet, ateiste, sectare, imorale sau pornografice.13

Vorbind la modul concret, preotul trebuie să ]ină seama de anumite îndatoriri, prin respectarea cărora va fi iubit, apreciat [i respectat ca un părinte. Dintre aceste îndatoriri amintim:

- „Să săvâr[ească toate slujbele [i, mai ales, Sfânta Liturghie cu toată credin]a, cu frică de Dumnezeu [i cu multă evlavie;

- Să nu ceară plată pentru nici un fel de slujbe, iar pentru cei săraci, pentru bolnavi [i pentru orfani să slujească gratuit;

- Să vină cel dintâi la biserică [i să iasă cel din urmă;- Să nu facă nici un fel de politică, pentru că este în slujba lui

Hristos [i trebuie să iubească egal pe to]i oamenii;”- Să nu fie fricos pentru Dumnezeu [i să fie un bun predicator,

un duhovnic în]elept [i un adevărat părinte sufletesc pentru enoria[i, căutând să-i dobândească pe to]i;

- Să fie milostiv, să ajute după putere pe săraci [i orfani [i să adune fonduri speciale pentru acte de caritate;

- Să facă obligatoriu ore de religie [i catehizare cu copiii, cu tinerii, cu cei care se căsătoresc [i cu to]i oamenii;

- Să facă pelerinaje cu credincio[ii la sfintele moa[te, la duhovnicii iscusi]i din mănăstiri [i în alte locuri ziditoare de suflet;

- Să apere pe enoria[i de secte, de prozelitism, de be]ie, de desfrâu, de divor], de avort [i de tot felul de certuri [i sminteli;

- Să săvâr[ească regulat Sfânta Liturghie duminica, în sărbători [i sâmbăta, iar în ajun să facă obligatoriu Vecernia [i Utrenia după rânduială, precum [i Acatistul [i Sfântul Maslu, vinerea sau miercurea;

- Să pregătească din timp predica rânduită, pe care să o rostească cu evlavie în fa]a credincio[ilor;

- Să ]ină predici [i cuvinte duhovnice[ti la orice slujbe, adunări ob[te[ti [i alte ocazii din parohie;

- Să spovedească cu răbdare pe credincio[i ori de câte ori au nevoie [i, mai ales, în cele patru posturi, însă individual [i fără grabă, iar nu în comun... [tiind că această practică este necanonică [i anulează Taina Spovedaniei, iar omul rămâne cu păcatele nedezlegate;

- Să împărtă[ească pe credincio[i în mod canonic, după vrednicie, de cel pu]in patru ori pe an, iar pe copii, pe bolnavi, pe bătrâni..., cel mai des o dată pe lună sau la 40 de zile. În cazuri excep]ionale, să urmeze porunca episcopului eparhiot...;13 Dr. Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume [i acasă, Sibiu, 1996, p. 16;

11

- O altă datorie majoră, capitală, a unui preot ortodox este să aibă un duhovnic bun, să se mărturisească adesea [i să asculte întru toate cele canonice de episcopul locului [i de duhovnic;

- Să locuiască permanent în parohie, iar să nu fie navetist, ca orice func]ionar, căci nici păstorii de oi nu-[i lasă niciodată turma singură, ca s-o atace ho]ii sau lupii;

- Să poarte permanent ]inuta preo]ească,…, căci este apostol [i osta[ al lui Hristos până la moarte, iar nu func]ionar;

- Să nu-[i adune avere pe pământ, ci în cer, făcând multă milostenie la săraci, bolnavi, văduve, bătrâni [i orfani;

- Să organizeze o bogată bibliotecă parohială la dispozi]ia tuturor enoria[ilor, pentru a fi citită regulat;

- Să formeze un comitet misionar, pregătit dintre cei mai buni credincio[i, pentru a-l ajuta la combaterea prozelitismului sectar;

- Să facă slujbe în sobor, misionare, cu cei mai buni preo]i, predicatori, duhovnici de la mănăstiri, ca să poată men]ine unitatea ortodoxă [i să mul]umească masa enoria[ilor, pentru a neutraliza, astfel, orice fel de prozelitism. Să invite episcopul pentru slujbe arhiere[ti;

- Să organizeze o puternică activitate de caritate cre[tină pentru cei bolnavi, bătrâni, săraci [i orfani, [i să-i îndemne pe to]i enoria[ii săi la iubire, împăcare [i milă;

- Să citească zilnic, acasă [i la biserică, rugăciunile rânduite din Ceaslov [i Psaltire, ca să fie model pentru to]i credincio[ii;

- Să citească zilnic din Sfânta Scriptură [i din operele Sfin]ilor Părin]i, pentru a putea hrăni [i întări pe credincio[i;

- Să organizeze la biserică un frumos cor bisericesc, unde să cânte to]i credincio[ii. Cântarea religioasă întăre[te mult credin]a în Dumnezeu [i unitatea credincio[ilor.”14

Toate aceste îndatoriri ale preotului cuprind, în mare, activitatea pe care el este dator să o desfă[oare în parohia sa, activitate care poate fi asemănată cu cea pe care trebuie să o aibă un părinte (tată) în familia sa. De el depinde în totalitate succesul sau insuccesul pastoral. Dacă acesta are sădită de la Dumnezeu în inima lui voca]ia pentru preo]ie [i dragostea pentru ea, dacă s-a trudit să [i-o întregească [i să [i-o cultive temeinic, dacă la aceasta se adaugă sim]ul de observa]ie [i de reală cântărire a realită]ilor [i nevoilor religioase din parohie, precum [i râvna pastorală unită cu con[tiin]a răspunderii fa]ă de Dumnezeu pentru sufletele încredin]ate păstoririi sale, atunci metodele de pastora]ie [i mijloacele de lucru cele mai potrivite vor veni de la sine sau vor fi 14 Ibidem;

11

găsite u[or. Fără acestea, nici metodele pastorale cel mai bune nu pot face minuni; ele vor rămâne nelucrătoare, ca o casă zidită pe nisip (Matei 7, 26-27; Luca, 6, 49).15 De asemenea, pentru o reu[ită în aplicarea acestor principii sau metode pastorale, preotul va trebui să aibă o strategie generală de misiune, care ar putea fi aplicată în două maniere:

a) în mod selectiv: prin constituirea unui grup de credincio[i râvnitori care să trăiască intens via]a cre[tină [i care, extinzându-se, va aduce [i va îngloba în interiorul lui al]i doritori de via]ă religioasă, de dragoste autentică [i de în]elegere omenească pe care n-o pot găsi în altă parte;

b) printr-o activitate misionară graduală [i progresivă. În acest sens, preotul va proceda ca [i Sf. Apostol Filip (Ioan 1, 45-46); să facă astfel curio[i pe credincio[ii care trăiesc la periferia vie]ii parohiale, pe cei de altă credin]ă [i chiar pe necredincio[i. Această activitate misionară graduală se va realiza: printr-un anume fel de via]ă, printr-un anume fel de a le vorbi, stimulându-le interesul, recomandându-le un anumit gen de lectură, convingându-i să participe la misterul liturgic, la sfintele slujbe, iar apoi să aibă el însu[i con[tiin]a apostolatului. Pentru aceasta este nevoie de răbdare, de dragoste [i de preo]i stăpâni]i ei în[i[i de duh misionar, care prin rugăciune, prin faptă [i prin cultură să depă[ească limitele comunită]ii care i-a fost încredin]ată: „să depă[ească comoditatea dată de satisfac]ia [i suficien]a func]iei pe care o de]ine în comunitatea bisericească.”16

În activitatea sa pastorală, preotul va trebui, de asemenea, să nu uite niciodată că el este „cu un bra] legat de Dumnezeu [i cu altul de lume”17, că slujirea sa se manifestă [i sub aspect social - ob[tesc, în calitate de cetă]ean care contribuie la edificarea societă]ii; că trebuie să se identifice cu aspira]iile noi ale unei ere de progres [i civiliza]ie.18 El va trebui să nu uite că gre[eala în pastora]ie poate fi mai mare decât o erezie; ca un fel de viitor care

15 Pr. lect. Gheorghe Zamfir, Mijloace [i metode pastorale în societatea contemporană. Problemele dintr-o parohie din mediul rural [i probleme dintr-o parohie din mediul urban, în Analele Universită]ii din Craiova (seria Teologie), (III), 3/1998, Editura Universitaria, Craiova, p. 180;16 Pr. lect. dr. Vasile Răducă, Parohia – Spa]iu misionar, în Ortodoxia (XLVIII), 3-4/1996, p. 93;

17 Pr.Gheorghe Drăgulin, Chipul preotului ortodox contemporan, slujitor evanghelic al lui Dumnezeu [i al oamenilor, în Ortodoxia (XXV), 3/1973, p. 419, apud Pr. Neculai Voicu, Pastora]ia cre[tină contemporană – mijloc de misiune, în Revista de Teologie „Sf. Ap. Andrei”, (III), 5/1999, Editura Europolis, Constan]a, p. 58; 18 Pr. Neculai Voicu, art. cit., p. 58;

11

distruge tot ce întâlne[te în cale. El va răspunde direct de faptele sale, dar va răspunde [i de influen]a pe care acestea le vor avea asupra credincio[ilor [i chiar de faptele credincio[ilor al căror părinte este.19 În acest sens, el va trebui să cerceteze cu luare-aminte [i să cunoască bine starea morală a enoria[ilor săi ca să [tie exact gravitatea [i felul bolilor morale ale acestora. Fiecare perioadă din istorie, mai mare sau mai mică, a avut marile ei epidemii morale [i nici perioada de astăzi nu este lipsită de asemenea flageluri: alcoolism, instabilitatea [i dezordinea familială, tabagism, lipsa de ideal, droguri, homosexualism, pornografie, prostitu]ie etc. Fiecare dintre aceste flageluri are particularitatea lui, de aceea preotul va trebui să cerceteze fiecare caz în parte [i să descopere cauza îndepărtată care a generat aceste fapte, apoi să se instruiască asupra caracterului celor bolnavi ca pentru fiecare să folosească metoda [i limbajul adecvat, ca nu cumva, în loc să vindece, să agraveze situa]ia. El va trebui să nu se descurajeze în fa]a răului oricât de îndârjit ar părea, pentru că, după cum spune Sf=nta Scriptură, „prin răbdare se dobândesc sufletele”. De aceea, preotul va rămâne în legătură cu bolnavii morali fiindcă tocmai ace[tia au nevoie de doctori [i, de multe ori, faptul că preotul i-a învrednicit cu aten]ia [i cu prietenia lui poate să-i determine la o reevaluare a vie]ii lor [i să acorde o mare încredere persoanei preotului.20 Preotul va trebui să se poarte cu blânde]e, dar în acela[i timp să nu uite [i de ceilal]i credincio[i. Trebuie să se comporte ca un „părinte” fa]ă de copiii săi, oricum ar fi ei, buni sau răi. Credincio[ii vor [ti că preotul este „părintele” lor spiritual, con[tien]i fiind de faptul că el îi botează renăscându-i pentru o via]ă nouă, că el poartă de grijă atât în general, cât [i în particular, că le este model de vie]uire cre[tinească, că se roagă neîncetat pentru ei. De aceea, preotul este chemat [i are datoria să-[i exercite autoritatea de părinte fa]ă de fiii săi spirituali [i este dator să-[i capete în mod real această autoritate.21

*

Pentru reu[ita activită]ii pastorale a preotului, acesta va trebui să-[i îndrepte eforturile spre membrii comunită]ii parohiale, mai

19 Preot Victor Vodă, Tactul pastoral [i ]inuta clerului în rela]iile cu credincio[ii, în M.B. (XXXIX), 4-6/1989, p. 50;20 Pr. prof. Ion Buga, op. cit., p. 134-135;21 Constantin I. Cernăianu, Preotul ca păstor (rolul lui social), Tipografia Căr]ilor Biserice[ti, Bucure[ti, 1908, p. 76;

11

precis spre „mica Biserică” sau spre „Biserica de acasă”22, care este familia. De aceea, preotul va acorda o mare importan]ă familiei [i pastora]iei acesteia, ]inând cont de toate problemele [i aspectele acesteia.

22 Mitropolit Daniel Ciobotea, al Moldovei [i Bucovinei, Familia cre[tină – „Biserica de acasă”, în Familia cre[tină azi, Editura Trinitas – Ia[i, 1995, p. 5.

12