c3 personalitatea infractorului

8/19/2019 C3 Personalitatea infractorului

1/10

C3 Personalitatea infractorului

1.Conceptul de personalitate in general si cel din psihologia judiciară

Personalitatea reprezinta ansamblul trasaturilor bilogice, psihologice si socioculturale

ale omului care sunt stabile, dominante, originale si dinamice.

Termenul de personalitate exprimă totalitatea unei fiinţe umane, aa cum apare ea !n faţa

altora i !n faţa ei !nsăi, !n unicitatea, singularitatea i comunitatea ei. "eci, c#nd $orbim de

personalitate, ne referim la toate caracteristicile unui indi$id, indiferent dacă aceste

caracteristici sunt de natură fizică%fiziologică, pur psihologică sau social%morală, cu singura

restricţie& respecti$ele caracteristici să posede o relati$ă stabilitate. 'ceastă stabilitate ( care

se exprimă !n comportamentul $erbal, afecti$ sau acţional al indi$idului ( ne permite să%l

recunoatem, să%i atribuim cu temei diferite acţiuni sau inacţiuni, ori să putem afirma cu oraţională certitudine că a a$ut sau nu $reo legătură cu o acţiune dată.

)n alcătuirea personalităţii se regăsesc trei componente& temperamentul , aptitudinile,caracterul

* +. Conceptul de personalitate !n psihologia judiciară

tiinţele juridice tratează infractorul ca persoana care să$#rete o faptă ce prezintă

pericol social, pre$ăzută de legea penală i pentru sancţionata. 'cesta ar fi aspectul juridic al

personalităţii infractorului care este studiat de tiinţele juridice."eoarece !n Codul penal este utilizată noţiunea -persoană”, ţinem să precizăm că at#t !n

tiinţa psihologică, c#t i !n tratarea oferită de noi conceptul ≪ personalitate≫ implică i

caracteristicile persoanei.

"in punctul de $edere al psihologiei judiciare, autorul infracţiunii ca personalitate este

definit ca sinteză a tuturor elementelor care concură la conformaţia mentală a unui subiect

căruia !i dă o fizionomie specifică.

Cercetarea personalităţii infractorului, dei ţine cont de modelele conceptuale, elaboratede psihologie !n scopul definirii personalităţii i stabilirii profilului ei, totui, recurge la unele

scheme deosebite, acceptate !n domeniul tiinţelor speciale.

Personalitatea infractorului, este caracterizată de o anumită moti$aţie, aptitudini,

pregătire i orientare comportamentală % criminală, dirij#ndu%se de modele comportamentale

cu caracter antisocial.

%a recurs la noţiunile de ≪ personalitate infracţională≫ sau ≪ personalitatea

infractorului≫

, spre deosebire de altă accepţiune %≪

personalitate criminală≫

% !n scopulajustării la terminologia folosită !n Codul penal, !n care se recurge la termenul de

1


2/10

≪infracţiune≫, nu de ≪crimă≫, i urmărind intenţia de lărgire a conţinutului conceptual.

pre deosebire de noţiunea de ≪crimă≫, cea de ≪infracţiune≫, desemn#nd un

comportament ce atentează la pre$ederile legii, oferă posibilitatea unei diferenţieri a gra$ităţii

faptei.

Premisele cercetării comportamentului de$iant sunt psihologice at#t la ni$el substanţial,

pentru că se cercetează infractorului, c#t i la ni$el metodologic, pentru că se utilizează testele

psihologice.

Personalitatea infractorului studiată din perspecti$ă sinergică implică& cercetarea clinică

reconstituirea antecedentelor personale i patologice ale subiectului/, examinările

paraclinice in$estigaţii de laborator, radiologice etc./, interpretarea neurofiziopatologică

explorarea cauzalităţii manifestărilor agresi$e de comportament legate de condiţiile

biopsihologice/ investigările biogenetice analiza factorilor ereditari/ , cercetarea sociologică

reconstituirea structurii personalităţii delinc$entului/, rezolvarea medico-legală prin oferirea

de date medicale pentru a stabili contiinţa i gradul de discernăm#nt al infractorului/.

'ceastă studiere a comportamentelor de$iante permite aprecierea corectă a stării psihice

a personalităţii de$iante, determinarea trăsăturilor esenţiale ale personalităţii, natura i

e$oluţia tulburărilor care au !nsoţit sau au precedat să$#rirea infracţiunii i riscul agra$ării

acestora, precum i aprecieri !n legătură cu periculozitatea trăsăturilor de personalitate i de

comportament care au precedat sau au !nsoţit comportamentul de$iant.

* 3. Componentele personalităţii analizate de psihologia judiciară

Personalitatea indi$idului se proiectează !n lumea exterioară prin impulsuri, atitudini,

conflicte. )n analiza personalităţii se disting două planuri& planul componentelor personalităţii

şi planul tipurilor de personalitate.

Componenta biologică a personalităţii se referă la zestrea nati$ă a indi$idului i

cuprinde mai multe ni$eluri& structura genetico ( ereditară0 biochimico%metabolică, sistemul

endocrin i sistemul ner$os $egetati$. 'cesta constituie biotipul.

Componenta psihologică a personalităţii reunete structurile psihice. tructurile

personalităţii sunt următoarele& structura sau ni$elul instinctual pulsiuni, trebuinţe, tendinţe/,

ni$elul afecti$ emoţii, sentimente, pasiuni/, ni$elul conati$ ( $oliţional funcţii gnozice&

senzaţii i percepţii i funcţii praxice& acti$itate, $oinţă/, ni$el intelectual simbolic memorie,

imaginaţie, reprezentări, g#ndire, creati$itate/ acestea reprezent#nd psihotipul.

Componentele sociale: sunt cel mai puţin proprii indi$idului, reprezentate de mediul

socio%comunitar al indi$idului i totodată, comune i celorlalţi membri ai comunităţii umane

+


3/10

din care fac parte. "in aceste moti$e, c#mpul social al persoanei nu are limite sau, mai precis

limitele sale nu se !nchid la ni$elul indi$idului, ci se confundă cu limitele grupului social

căruia !i aparţine0 el este deci mediul !n care persoana există i acţionează !n relaţiile sale cu

instituţiile sociale i cu ceilalţi indi$izi.

Componentele sociale se referă la factorii de natură socio ( culturală de genul mediului

social, educaţie care se traduc !n atitudini i caractere i se consolidează de$enind moti$e care

modelează comportamentul.

Tipuri de personalitate este un stil superior de organizare a personalităţii.

xista patru tipuri temperamentale& sangvinic, melancolic, coleric şi flegmatic

descoperite de 2opocrat in antichitate.

Tipologia lui C. G. Jung , care se axează exclusi$ pe criterii de natură psihologică,

consideră că există două tipuri extreme& introvertit şi extravertit . )ntre aceste două tipuri se

află unul intermediar, ambi$alent, care preia caracteristici de la celelalte două tipuri.

ung consideră că există două orientări majore ale personalităţii& fie spre lumea externă,

lumea obiecti$ă extra$ertit/, fie spre lumea internă, subiecti$ă intro$ertit/. 'mbele orientări

sunt prezente la fiecare dintre noi, dar, de regulă, una este mai puternică, dominantă i

contientă iar cealaltă este mai slabă, subordonată i incontientă.

PROFILUL si Caracteristicile personalităţii infractorului

4nfractorul este persoana care din punct de $edere juridic a să$#rit o faptă periculoasă

pentru societate, faptă interzisă de lege care atrage după sine o pedeapsă penală. C#nd

discutăm despre un om, de fapt $orbim despre personalitatea acestuia i tot ce reprezintă el ca

indi$id.

4nfractorii reprezintă o categorie socială aparte, acetia prezent#nd o mare di$ersitate

comportamentală. 5iecare infractor este un caz particular, care se caracterizează printr%o

seamă de trăsături fiziologice, psihologice i atitudini sociale care nu se regăsesc !ntocmai la

toţi infractorii. "in acest punct de $edere sunt la fel ca ceilalţi oameni, sunt unici.

"iagnosticarea c#t mai corectă a profilului psihocomportamental al infractorilor,

e$idenţierea c#t mai exactă a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial

constituie cerinţe esenţiale pentru conturarea programelor terapeutic%recuperati$e din cadrul

instituţiilor corecţionale.

4nfractorul se prezintă ca o personalitate deformată ceea ce !i permite comiterea unor

acţiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.

l apare ca un indi$id cu o insuficientă maturizare socială, cu deficienţe de integraresocială, care intră !n conflict cu cerinţele sistemului $alorico%normati$ i cultural al societăţii

3


4/10

!n care trăiete. Pe această bază se !ncearcă să fie puse !n e$idenţă at#t personalitatea

infractorului, c#t i mecanismele interne mobiluri, moti$aţii, scopuri/ care declanează

trecerea la actul infracţional ca atare.

tudiindu%se diferite categorii de infractori sub aspectul particularităţilor psihologice, s%

a reuit să se stabilească anumite caracteristici comune care se regăsesc la majoritatea celor

care !ncalcă !n mod frec$ent legea&

I NSTABILITATEA EMOTIV - ACŢIONALĂ . infractorul este un indi$id instabil din punct de

$edere emoti$%acţional. 'ceastă instabilitate este o trăsătură esenţială a personalităţii

dizarmonic structurată a infractorului adult sau minor, o latură unde traumatizarea

personalităţii se e$idenţiază mai bine dec#t pe planul componentei cogniti$e. 4nstabilitatea

emoti$ă face parte din stările de dereglare a afecti$ităţii infractorilor care se caracterizează

prin& lipsa unei autonomii afecti$e, insuficienta dez$oltare a autocontrolului afecti$, slaba

dez$oltare a emoţiilor i sentimentelor superioare, !ndeosebi a celor morale etc. Toate acestea

duc la lipsa unei capacităţi de autoe$aluare i de e$aluare adec$ată, la lipsa de obiecti$itate

faţă de sine i faţă de alţii.

I NADAPTAREA SOCIALĂ . ste e$ident că orice infractor este un inadaptat din punct de

$edere social. 4nadaptaţii, cei greu educabili, de unde se recrutează !ntotdeauna de$ianţii, sunt

elemente a căror educaţie s%a realizat !n condiţii neprielnice i !n mod nesatisfăcător.

'namnezele făcute infractorilor arată că, !n majoritatea cazurilor, acetia pro$in din familii

dezorganizate părinţi decedaţi, di$orţaţi, infractori, alcoolici/ unde nu există condiţii,

pricepere sau preocupare necesară educării copiilor. 'cţiunea infracţională reprezintă

etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamental este o reacţie atipică.

S ENSIBILITATEA DEOSEBITĂ . Pe infractor !l caracterizează lipsa unui sistem de inhibiţii

elaborat pe linie socială, aceasta duc#nd la canalizarea intereselor !n direcţie antisocială.

'tingerea intereselor personale, indiferent de consecinţe, duce la mobilizarea excesi$ă a

resurselor fizice i psihice. DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI . Contient de caracterul socialmente distructi$ al

actului infracţional, infractorul lucrează !n taină, obser$ă, plănuiete i execută totul ferit de

ochii oamenilor, !n general i ai autorităţilor !n special. 6eprezent#nd o dominantă puternică a

personalităţii, duplicitatea infractorului este a doua lui natură, care nu se maschează numai !n

perioada !n care comite fapta infracţională, ci tot timpul.

I MATURITATEA INTELECTUALĂ . 'ceasta constă !n incapacitatea infractorului de a

pre$edea pe termen lung consecinţele acţiunii sale antisociale. xistă ipoteza că infractorul

7


5/10

este strict limitat la prezent, acord#nd o mică importanţă $iitorului. este centrat pe prezent i

nu discriminează cert delinc$enţa de nondelinc$enţă.

I MATURITATEA AFECTIVĂ . Constă !n decalajul persistent !ntre procesele cogniti$e i

afecti$e, !n fa$oarea celor din urmă. 8u are o atitudine consec$entă faţă de problemele reale

i importante, este lipsit de o poziţie critică i autocritică autentică, este nerealist, instabil

emoţional. 4maturitatea afecti$ă asociată cu imaturitatea intelectuală predispune infractorul la

manifestări i comportamente antisociale cu urmări deosebit de gra$e.

F RUSTRAREA. ste o stare emoţională resimţită de infractor atunci c#nd este pri$at de

unele drepturi, recompense, satisfacţii etc. care consideră că i se cu$in sau c#nd !n calea

obţinerii acestor drepturi se interpun obstacole. 5rustrarea este resimţită !n plan afecti$%

cogniti$ ca o stare de criză o stare critică, de tensiune/ care dezorganizează, pentru momentul

dat, acti$itatea instanţei corticale de comandă a acţiunilor, gener#nd simultan surescitarea

subcorticală.

C OMPLEXUL DE INFERIORITATE . ste o stare pe care infractorul o resimte ca un

sentiment de insuficienţă, de incapacitate personală. Complexul de inferioritate apare !n urma

unor deficienţe, infirmităţi reale sau imaginare fiind accentuat i de dispreţul, dezaprobarea

tacită sau exprimată a celorlalţi.

E GOCENTRISMUL reprezintă tendinţa indi$idului de a raporta totul la el !nsui0 el i

numai el se află !n centrul tuturor lucrurilor i situaţiilor. 'tunci c#nd nu%i realizează

scopurile propuse de$ine in$idios i susceptibil, dominator i chiar despotic.

L ABILITATEA este trăsătura personalităţii care semnifică fluctuaţia emoti$ităţii,

capriciozitatea i ca atare o accentuată deschidere spre influenţe. 4nstabilitatea emoţională

presupune o insuficientă maturizare afecti$ă, infractorul fiind robul influenţelor i sugestiilor,

neput#nd să%i inhibe pornirile i dorinţele !n faţa pericolului public i a sancţiunii penale.

AGRESIVITATEA apare atunci c#nd indi$idul este !mpiedicat să%i satisfacă dorinţele i se

manifestă printr%un comportament $iolent i distructi$. Cele mai cunoscute forme deagresi$itate sunt& autoagresi$itatea i heteroagresi$itatea. 'utoagresi$itatea constă !n

!ndreptarea comportamentului agresi$ spre propria persoană, exprim#ndu%se prin automutilări,

tentati$e de sinucidere sau chiar sinucidere. 2eteroagresi$itatea presupune canalizarea

$iolenţei spre alţii, manifest#ndu%se prin forme multiple, cum ar fi& omuciderea, t#lhăria,

$iolul, tentati$a de omor, $ătămarea corporală etc.

I NDIFERENŢA AFECTIVĂ este str#ns legată de egocentrism i mai poartă numele de

insensibilitate morală. a se caracterizează prin incapacitatea infractorului de a !nţelegedurerile i ne$oile celorlalţi, prin satisfacţia resimţită faţă de durerile altora. 4ndiferenţa

9


6/10

afecti$ă redă !n fond stările de inhibare i dezorganizare emoţională. "e obicei, infractorul nu

este contient de propria%i stare de inhibare emoţională, ceea ce explică at#t calmul c#t i

s#ngele rece cu care sunt comise o serie de infracţiuni de o $iolenţă extremă. :egătura str#nsă

dintre indiferenţa afecti$ă i egocentrism constă !n faptul că infractorului !i este străin

sentimentul $ino$ăţiei, al culpabilităţii.

. Ponderea cu care apar aceste caracteristici diferă foarte mult de la un infractor la altul,

!n funcţie i de genul de infracţiune pe care !l realizează.

:u#nd !n considerare unicitatea oricărui act infracţional, a indi$idualităţii i

personalităţii distincte a oricărui infractor, nu este lipsit de interes urmărirea i surprinderea

unor particularităţi psihologice ale infractorilor de di$erse ;specialităţi


7/10

rapiditatea micărilor sunt rezultatele !n primul r#nd al exerciţiului i, numai !n al doilea r#nd,

sunt fa$orizate i de unele predispoziţii nati$e mobilitatea proceselor ner$oase fundamentale,

ni$elul de dez$oltare a analizatorilor/. 'utomatizarea unor micări specifice, declanate de

stimuli specifici, !n urma unui exerciţiu !ndelungat, nuanţat i perfecţionat !i face pe unii hoţi

;să fure fără să $rea


8/10

scopului urmărit, accesibil $ictimei. Principala armă de atac a infractorului intelectual este

minciuna. scrocii i antajitii se caracterizează !n special printr%o elasticitate a g#ndirii, prin

posibilitatea de a descoperi rapid slăbiciunile $ictimei i prin soluţii rapide care duc la

eschi$are i ieire din !ncurcătură.

A SASINUL % este cel mai odios i cel mai noci$ infractor. 'cesta manifestă irascibilitate,

impulsi$itate i agresi$itate crescută. ste egocentric, dominator, a$#nd o capacitate de

raţionalizare scăzută, instabil i superficial !n contactul afecti$, ceea ce !l face să se angajeze

!n situaţii conflictuale, reacţion#nd $iolent. Comiterea infracţiunii de$ine posibilă datorită

intrării indi$idului !ntr%un mediu care oferă situaţii conflictuale de la care el nu tie sau nu

poate să se sustragă.

"upă moti$ul asasinatului obţinerea unor a$antaje materiale, ură, răzbunare, fanatism

etc./ i gradul de $iolenţă cu care infractorul să$#rete asasinatul, putem să ne dăm seama

dacă a$em de%a face sau nu cu un infractor normal. )n cazul asasinilor normali nu este $orba

de o plăcere sadică, ci de o relaxare după o mare tensiune, !n urma rezol$ării unei situaţii

conflictuale pe calea asasinatului. ste deci o aparentă satisfacţie momentană după actul

să$#rit. ituaţia conflictuală !n care se află asasinul este dublată de un temperament impulsi$,

de o motricitate mărită, care se exteriorizează prin $iolenţă de ordin fizic. 'sasinul este

insensibil la durerile fizice ale altora i de aceea este lipsit de compasiune faţă de ceilalţi.

'ceastă insensibilitate nu este !nnăscută, ci se c#tigă ca urmare a modului de $iaţă dusă !n

condiţii de $icisitudini fizice i psihice T. @ogdan, 1A?3/.

I NFRACTORUL RECIDIVIST % psihologic se caracterizează prin&

* imaturitate intelectuală0

* impulsi$itate mărită, agresi$itate0

* indiferenţă afecti$ă0

*egocentrism0

* tendinţă de opoziţie0*scepticism0

*rezistenţă scăzută faţă de stimuli.

4nfractorii recidi$iti au tendinţa de a percepe realitatea !ntr%un mod neobinuit i

deformat, a$#nd impresia că nimeni nu le oferă ajutor i că !n $iaţă totul se petrece conform

legilor ;baftei< sau BghinionuluiB. 'cestora le este caracteristică prezenţa unor manifestări de

indecizie i incertitudine interioară, dificultate de autoreprezentare, tendinţa de a%i ascunde

propria personalitate.


9/10

uccesul obţinut la prima infracţiune, acţionează drept stimul pentru alte situaţii

infracţionale asemănătoare. Primete greu dezaprobarea, c#tă $reme aprobarea !l stimulează

poziti$. =n indiciu deosebit de rele$ant periculozităţii persoanei infractorului !l constituie

atitudinea sa din trecut faţă de exigenţele legii penale. "e aceea, indi$idualiz#nd pedeapsa,

instanţa nu poate face abstracţie de lipsa sau de existenţa unor antecedente penale, chiar dacă

a inter$enit amnistia, graţierea sau chiar reabilitarea.

I NFRACTORUL DE PROFESIE ( de carieră/ % este format i socializat !n direcţia comiterii

infracţiunii. 6eprezintă ultimul grad de inadaptare socială prin faptul că unica lui sursă de

existenţă o constituie infracţiunea. Dbiectul principal al acti$ităţilor sale infracţionale !l

constituie c#tigurile financiare i el nu se implică !n comiterea unor infracţiuni cu $iolenţă, !n

afară de cazul !n care $iolenţa este ;specialitatea< sa t#lharul/. "e obicei debutează !n calitate

de copil delinc$ent, a$#nd originea !n păturile de jos ale societăţii.

4nfractorul de profesie !i formează deprinderi i abilităţi tehnice de !nalt specialist, este

capabil să%i planifice acti$ităţile, să%i aleagă $ictimele i să%i !ndeplinească planul de

comitere a infracţiunii !n aa fel !nc#t să e$ite depistarea ei. l planifică acţiunea infracţională

mult mai amplu dec#t o face infractorul obinuit, ocazional.

)n general este pregătit pentru arest i judecată, fiind mereu !n expectati$a petrecerii

unei anumite perioade !n penitenciar, consider#nd aceasta ca făc#nd parte din $iaţa sa. 'ici,

intr#nd !n contact cu alţi infractori, are posibilitatea de a !n$ăţa noi metode de comitere a

infracţiunilor, particip#nd la un ade$ărat schimb de experienţă, profesorii lui făc#nd parte din

categoria infractorilor profesioniti $#rstnici. "e asemenea, ca rezultat al infracţiunii, el poate

a$ea bani pui deoparte pentru cheltuieli de judecată i pentru perioada post%detenţie.

Psihologic, la el afectul atinge o formă pasională pronunţată, iar acţiunea este profund

dirijată de g#ndire.

4nfractorul se deosebete de ceilalţi oameni, din punct de $edere psihologic, nu printr%o

funcţionare deosebită a proceselor sale psihice, ci prin faptul că acţiunile lui au un conţinutantisocial. 'ptitudinile lui specifice, elaborate !n urma unei practici !ndelungate, care !l ridică

!n unele pri$inţe deasupra omului normal, nu%i determină acţiunea infracţională fără un teren

propice, reprezentat de mediul social. Cunoaterea particularităţilor psihice ale infractorului

ne duce la explicarea comportamentului, la posibilitatea depistării i reeducării acestuia.

'lături de factorii interni, psihoindi$iduali, un rol important !n structura dizarmonică a

personalităţii infractorului !l au i factorii externi, de mediu.

A


10/10

:a infractori comportamentul agresi$, antisocial, este !n mare măsură !n$ăţat, dob#ndit

!n contextul climatului familial agresogen i !n contextul !mprejurărilor de $iaţă,

disfuncţionale din punct de $edere psihosocial.

1E

c3 personalitatea infractorului

Documents