buget si trezorerie publica

5
Bugetul public Bugetul public cuprinde toate veniturile si cheltuielile de natură publică ale unui stat. Bugetul public este documentul prin care sunt prevăzute si aprobate, în fiecare an, veniturile si cheltuielile publice. Bugetul public este un act juridic în care se prevăd si se aprobă, prin lege, veniturile si cheltuielile anuale ale statului sau ale institutiilor publice. Bugetul public reflectă un sistem de fluxuri financiare legate de formarea resurselor financiare publice (impozite, taxe, contributii, venituri nefiscale), pe de o parte, si de repartizare a acestora, pe de altă parte. Bugetul public este un instrument de politică a statului în domeniul fiscalitătii si cheltuielilor publice, întrucât prin acest document sunt stabilite veniturile bugetare ce reflectă politica fiscală si cheltuielile bugetare, subventiile si transferurile care au un rol important în plan economic si social. Elaborarea bugetului public national presupune respectarea principiilor bugetare, respectiv: principiul universalitătii; principiul unitătii; principiul neafectării veniturilor; principiul anualitătii bugetului public; principiul specializării bugetare; principiul unitătii monetare;principiul echilibrului bugetar; principiul publicitătii. Bugetul de stat este documentul elaborat si administrat de Guvern si aprobat de Parlament, prin lege, cuprinzând veniturile si cheltuielile aprobate prin legea bugetară anuală. Procedura bugetară este ansamblul actelor si operatiunilor cu caracter tehnic si normativ, înfăptuite de organele specializate ale statului în scopul elaborării, adoptării, executării si încheierii bugetului public national Elaborarea proiectului bugetului anual al statului comportă: a) îndrumări metodologice de specialitate financiară; b) operatiuni de estimare si calcul a veniturilor si cheltuielilor bugetare ; c) stabilirea si înfăptuirea categoriilor principale de venituri si cheltuieli bugetare anuale de stat sau cu caracter general. Creditele bugetare reprezintă sume de bani puse la dispozitia unor beneficiari

Upload: john

Post on 08-Nov-2015

4 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Buget public

TRANSCRIPT

  • Bugetul public

    Bugetul public cuprinde toate veniturile si cheltuielile de natur public ale unui stat.

    Bugetul public este documentul prin care sunt prevzute si aprobate, n fiecare an, veniturile si cheltuielile publice.

    Bugetul public este un act juridic n care se prevd si se aprob, prin lege, veniturile si cheltuielile anuale ale statului sau ale institutiilor publice.

    Bugetul public reflect un sistem de fluxuri financiare legate de formarea resurselor financiare publice (impozite, taxe, contributii, venituri nefiscale), pe de o parte, si de repartizare a acestora, pe de alt parte.

    Bugetul public este un instrument de politic a statului n domeniul fiscalittii si cheltuielilor publice, ntruct prin acest document sunt stabilite veniturile bugetare ce reflect politica fiscal si cheltuielile bugetare, subventiile si transferurile care au un rol important n plan economic si social.

    Elaborarea bugetului public national presupune respectarea principiilor bugetare, respectiv: principiul universalittii; principiul unittii; principiul neafectrii veniturilor; principiul anualittii bugetului public; principiul specializrii bugetare; principiul unittii monetare;principiul echilibrului bugetar; principiul publicittii.

    Bugetul de stat este documentul elaborat siadministrat de Guvern si aprobat de Parlament, prin lege,cuprinznd veniturile si cheltuielile aprobate prin legeabugetar anual.

    Procedura bugetar este ansamblul actelor sioperatiunilor cu caracter tehnic si normativ, nfptuite deorganele specializate ale statului n scopul elaborrii,adoptrii, executrii si ncheierii bugetului public national

    Elaborarea proiectului bugetului anual al statuluicomport:a) ndrumri metodologice de specialitatefinanciar;b) operatiuni de estimare si calcul a veniturilor sicheltuielilor bugetare ;c) stabilirea si nfptuirea categoriilor principalede venituri si cheltuieli bugetare anuale de stat sau cucaracter general.

    Creditele bugetare reprezint sume de bani puse la dispozitia unor beneficiari

  • si n limita crora se poate decide efectuarea de cheltuieli pe seama resurselor provenite de la bugetul statului.

    Ordonatorii de credite bugetare sunt acele persoane fizice investite cu dreptulde a dispune asupra creditelor bugetare n virtutea functiei pe care o detin n conducerea unei institutii publice sau a unui organ de stat.

    n procedura utilizrii creditelor bugetare suntremarcabile categorii de acte si operatiuni privind:angajarea creditelor, constatarea lichidittii lor,ordonantarea si plata creditelor bugetare.

    Prin buget local se ntelege actul n care se nscriuveniturile si cheltuielile colectivittilor locale, pe o perioadde un an.

    1. Necesitatea autonomiei financiare locale derivdin:a) autonomia administrativ nu este posibilfr autonomie financiar;b) existenta principiului descentralizrii siautonomiei locale;c) cunoasterea din partea colectivittilorlocale a posibilittilor proprii privindresursele bnesti;

    Astfel, n Romnia cele dou verigi ale bugetelorlocale sunt:1. Bugetele proprii ale judetelor si al municipiuluiBucuresti, administrate de Consiliile judetene;2. Bugetele proprii ale comunelor, oraselor,municipiilor si ale sectoarelor municipiului Bucuresti,administrate de ctre primrii.

    Conform clasificatiei economice, Legea privindfinantele publice locale prezint urmtoarele categorii de venituri proprii:Venituri curente (impozite, vrsminte, diverse venituri);Venituri de capital (ncasri din valorificarea unor bunuri); Venituri cu destinatie special (taxe speciale, venituri din vnzri de bunuri;din fondul pentru interventie donatii sponsorizri).

    Cheltuielile:1. Autorittile executive (serviciile publice generale);2. nvtmnt, sntate, cultur si religie, ajutoare

  • si indemnizatii3. Servicii, dezvoltare public si locuinte4. Transporturi, agricultur, alte actiuni economice;5. Alte actiuni;6. Fondul pentru garantarea mprumuturilor externe, plata dobnzilor si comisioanelor aferente;7. Rambursri de mprumuturi8. Fonduri de rezerv;9. Cheltuieli cu destinatie special;

    Bugetul asigurrilor sociale de stat cuprindeveniturile si cheltuielile sistemului public de pensii si altedrepturi de asigurri sociale.

    Constituirea resurselor bugetului asigurrilor sociale de stat se face pe seama contributiilor si veniturilor nefiscale, prelevate de la persoane juridice si fiziceCheltuielile bugetului asigurrilor sociale de stat sunt reglementate avnd urmtoarele destinatii:- prestatiile de asigurri sociale din sistemul public - cheltuieli privind organizarea si functionarea sistemului public (cheltuieli materiale si servicii, cheltuieli de personal);- transferuri; finantarea unor investitii proprii;-rambursri de credite si plti de dobnzi si comisioane la credite;- cheltuieli ocazionate de executarea silit a creantelor bugetare;- alte cheltuieli prevzute de lege;-fondul de rezerv. Din veniturile bugetului asigurrilor sociale de stat se prelev anual pn la 3% pentru constituirea unui fond de rezerv.

    Principiile bugetului asigurrilor sociale de stat sunt:a) autonomia, anualitatea, universalitatea, unitatea, echilibrarea, realitatea, publicitatea;

    Functiile bugetelelor asig sociale sunt : de repartitie si de control

    Trezoreria finantelor publice este un ansamblu de operatiuni financiare si bnesti, bugetare si extra bugetare, pe care le face statul pentru procurarea mijloacelor bnesti care sunt necesare si pentru cheltuirea acestor mijloace

  • se efectueaz n principal:- operatiunile financiare si bnesti bugetare si extrabugetare ale sectorului public si contabilitatea acestora ;- controlul fiscal asupra ncasrii la termen a veniturilor ;- controlul asupra finantrii cheltuielilor institutiilor publice ;- refinantarea deficitului bugetar ;- lansarea mprumuturilor de stat ;-plasarea disponibilittilor sectorului public.

    3. Principalele functii ale Trezoreriei finantelor publice sunt:a) casier al sectorului public;b) asigurarea executiei bugetului public;c) exercitarea operativ a controlului financiar preventiv;d) efectuarea operatiunilor de decontaree) atragerea disponibilittilor din economie;f) efectuarea de plasamente financiare;g) gestionarea datoriei publice;h) asigurarea evidentei contabile;i) asigurarea functionrii corespunztoare a sistemului informational din sfera finantelor publice;

    2. Necesitatea organizrii si functionrii Trezoreriei finantelor publice deriv din:a) renuntarea BNR la executia bugetului;b) diversificarea sistemului bancar;c) problema controlului executiei bugetului de stat;d) riscul existent n sectorul bancar;

    Principiile majore pe care se bazeaz organizarea si functionarea Trezoreriei finantelor publice;a) centralizarea fondurilor publice;b) gestionarea fondurilor publice;

    Ce implic calitatea de casier public:a) executia de cas a operatiunilor de ncasri si plti efectuate de stat;b) asigurarea disponibilittilor suficiente pentru a face fat angajamentelor statului, n cadrul exigibilittilor;

    Gestiunea taxelor nefiscaleTaxedivRaportrile operative privind derularea emisiunilor de titluri de stat n lei EmirapAplicatia informatic Emicert se refer la evidenta certificatelor de trezorerie vndute, rscumprate si transformate n depozit,Aplicatia informatic EXEFIN se refer la prelucrarea raportrilor operative

  • din trezorerii,Aplicatia informatica TREZOR se refer la prelucrarea automata a contabilittii operatiunilor n trezoreriile operative si judetene,Sistemul informatic TREZCEN se refer la nregistrarea operatiilor contabile n contabilitatea trezoreriei centrale si la calculul soldului pe conturi contabileSistemul informatic INCASIMP se refer la ncasarea impozitelor si taxelor fiscale

    Contabilitatea statului este o parte a contabilittii publice, si anume: cea referitoare la operatiunile statului.

    Contabilitatea public, n general, este format dintr-un ansamblu de dispozitii de ordin legislativ sau reglementri care permit asigurarea executriicu fidelitate a bugetului si a altor operatiuni financiare ale organismelor publice.Creditele bugetare sunt alocatii prevzute prin buget, pentru cheltuieli stabilite.Creditele nu au toate aceleasi caracteristici: ele pot fi estimative, provizorii si limitative.Dar controlorii financiari nu execut numai functia de control, ei au si un important rol de consilieri financiari.