FERESTRE BUCUREŞTI, ANUL I, nr. 2

MAI 2010

REVISTĂ EDITATĂ DE SITE-UL WWW.ISANOS.RO Realizator tehnic: DRAGOŞ RĂDUłU

2

MOTO: Trebuie să tindem mereu spre realizarea ideii de bine, generozitate şi frumuseŃe, nici o operă literară nu poate trăi fără ele. Puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o trebuie s-o întrebuinŃăm bine, încât în urma noastră arta să devină mai bogată şi oamenii mai buni. MAGDA ISANOS

3

În anul 2010 se împlinesc 100 de ani de la naşterea scriitorului Eusebiu Camilar, la 7

octombrie 1910.

EUSEBIU CAMILAR BIBLIOGRAFIE

OPERE PUBLICATE ÎN VOLUM 1937-1976

-„Chemarea cumpenelor”, poeme, Bucureşti, Editura noastră, 1937. -„Nocturne”, poeme, Bucureşti, 1937. -„Cordun”, roman, Bucureşti, FundaŃia pentru literatură şi artă, 1942. Altă ediŃie: Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1970, -„Prăpădul Solobodei”, roman, Iaşi, Editura Cetatea Moldovei, 1943.

4

-„Avizuha”, Bucureşti, Cartea românească, 1945. -”Focurile”, dramă în 4 acte (în colaborare cu Magda Isanos), Bucureşti, FundaŃia pentru literatură şi artă, 1945. -„Răfuiala”, moment dramatic, Bucureşti, Editura Tineretului Progresist din România, 1945. -„Turmele”, roman, Bucureşti, Editura de Stat, 1946. -„Valea hoŃilor”, roman, Bucureşti, Editura de Stat, 1948. -„Negura”, roman, Bucureşti, Editura de Stat, 1949. Alte ediŃii: Bucureşti, Editura de Stat, vol. I - 1949, vol. II – 1950; EdiŃia a 3-a revăzută, Bucureşti, Editura de Stat, 1950, vol. I, vol II; Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1959; EdiŃia revăzută, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1961 (Biblioteca pentru toŃi). -„Păpucaşii”, Bucureşti, Editura pentru literatură şi artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., 1950. -„Pe drumul belşugului”, Bucureşti, Editura Tineretului a C.C. al U.T.M., 1951. -„Povestiri la focuri de tabără”. Bucureşti, Editura Tineretului a C.C. al U.T.M., 1951. -„Râpa oarbei”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1952.

5

-„Secerişul”, nuvelă, Bucureşti, Editura pentru literatură şi artă, 1951. -„Temelia”, roman, Bucureşti, Editura pentru literatură şi artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., 1951. -„Gigantul din munŃi”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1952. „Întâmplări de pe CălmăŃui”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1952. -„Dreptul la viaŃă”, Bucureşti, Editura Tineretului a C.C. al U.T.M., 1953. -„Istoria lui Ducipal”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1954. -„Livezile tinere”, Bucureşti, E.S.P.L.A., 1954. -„Pasărea de foc”, Bucureşti, Editura Consiliului Central al Sindicatelor, 1954. -„Prin łara de Sus”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1954. -„ÎmpărăŃia soarelui”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1955. -„Poarta furtunilor”, Bucureşti, Editura militară a Ministerului ForŃelor Armate ale R. P.R., 1955. Alte ediŃii: Bucureşti, Editura Militară a Ministerului ForŃelor Armate ale R.P.R., 1957: Bucureşti, Editura Militară, 1972. -„Stejarul din Borzeşti”, Bucureşti, Editura Tineretului, 1955, Alte ediŃii: EdiŃia a II-a,

6

Bucureşti, Editura Tineretului, 1959; EdiŃia a III-a revăzută, Bucureşti, Editura Tineretului, 1961; EdiŃia a IV-a revăzută, Bucureşti, Editura Tineretului, 1964. -„Inimi fierbinŃi”, Bucureşti, Editura Tineretului, 1956. -„MitriŃă, feciorul DumitriŃei”, Bucureşti, Editura Tineretului, 1956. -„Turmele”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1956, EdiŃia a III revăzută. -„Cartea poreclelor”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957. -CărŃile săgetătorului”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957. -„Cel din urmă apostol”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957. -„Valea Albă”, dramă în patru acte în versuri, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957. -„Zâna cu ochi albaştri. File cu amintiri”, Bucureşti, Frontul DemocraŃiei Populare, 1957. „NopŃi udeştene”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1960. -„Povestiri eroice”, Bucureşti, Editura Tineretului, 1960.

7

-„Turmele”, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă (Biblioteca Ńăranului muncitor), 1960. -„Pământul zimbrului. SchiŃe şi povestiri”, Bucureşti, Editura Militară, 1962. -„Poezii”, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1964. -„Vrancea”, Bucureşti, Editura Tineretului, 1964; alte ediŃii: Bucureşti, Editura Tineretului, 1965, EdiŃia a II-a; Bucureşti, Editura Tineretului, 1967, EdiŃia a III-a; Bucureşti, Editura Tineretului, 1969, EdiŃia a IV-a. -„Farmecul depărtărilor”, Bucureşti, Editura Tineretului, 1966. -„Viforul. Povestiri”, Bucureşti, Editura Militară, 1966. -„Clopote în amurg”, Bucureşti, Editura Tineretului, 1969. -„Avizuha”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971. -„Satul uitat. Roman”, Bucureşti, Cartea românească, 1964. -„CălăreŃul orb. Poezii”, Bucureşti, Editura Minerva, 1975.

=== Din anul 1976 şi până în prezent, cel mai des reeditate au fost: „Povestiri eroice” şi „Stejarul din Borzeşti”.

8

CĂRłI TRADUSE ÎN ALTE łĂRI -„Mgla”, vol. I, Moskva, Izd. Inostrannoj literatury, 1949. -„Fergeteg”, vol I-II, Budapest, Szirka Kiadas, 1949 -1950. -„Mhla”, Praga, Soboda, 1950, -„Mgla”, Sofia, N.S.O.F. 1950. -„Mgla”, tom I, Varszawa, Czytelni, 1951. -„Mgla”, tom II, Sofia, N.S.O.F., 1951. -„Dans le brouillard”, Paris, Editions de Pavillon, 1952. -„Negura” (în limba chineză), Pekin, Editura scriitorilor, 1954. -„Nebbia”, Roma, Editori Riuniti, 1956. -„Pasărea de foc”, Lao Dong, R. D. Vietnam, 1959.

9

PERIPEłIILE „CORDUN”-ULUI

Eusebiu Camilar mărturiseşte că a scris romanul „Cordun” la îndemnul Magdei Isanos, după ce-i istorisise, „în nişte uimitoare nopŃi ale boemei ieşene de demult, întâmplări din copilăria lui”. Scris în primăvara anului 1938, romanul a fost apoi citit în cenaclul „Jurnalului literar”, iar George Călinescu a publicat în „ViaŃa românească”** o cronică a cărŃii aflate încă în manuscris. Sub auspiciile călinesciene, partea I a romanului apare în „Adevărul literar şi artistic”, în acelaşi an, iar partea a doua în ziarul „Iaşul”, la care autorul lucra pe atunci ca reporter. Criticul Constantin Călin, în notele d-sale la „Cartea de piatră”*, spune următoarele: „S-au citit fragmente din ‚Cordun’ şi în cercul Sburătorului/.../ În fine, tot G. Călinescu e cel care trimite, la 9 ianuarie 1939, manuscrisul ‚Cordun’-ului unui editor/.../”. Răspunzând unei scrisori a lui Camilar, directorul FundaŃiilor, Al Rosetti, îi făcea cunoscut, la 1 decembrie 1939, că manuscrisul era înscris în programul de editare pe anul 1940. În martie 1940, autorul aranjează cu editura să-i fie tipărit romanul în

10

schimbul sumei de zece mii de lei. Erau cei dintâi bani pe care-i câştiga din literatură, într-o perioadă grea din punct de vedere financiar pentru el şi soŃia lui, Magda Isanos. „Concentrat în mai multe rânduri, plecat ‚pe zonă’, trimis pe front, prins de pregătirile pentru apariŃia ‚cotidianului de dimineaŃă VoinŃa’/.../, o vreme Camilar nu poate urmări situaŃia romanului său. Abia la începutul lui aprilie 1942 i se iveşte şansa de a scăpa de front./.../ Tot atunci Camilar reia legătura cu FundaŃia pentru literatură şi artă.” Constantin Călin a întreprins propria cercetare în privinŃa „peripeŃiilor” prin care a trecut romanul până a vedea lumina tiparului. Voind să lămurească „drumul” parcurs de roman, s-a adresat istoricului literar Ovidiu Papadima, fost secretar de redacŃie al Revistei FundaŃiilor, obŃinând următorul răspuns: „Prietenia mea cu Eusebiu Camilar a început din primele zile ale venirii mele la FundaŃii şi prilejul a fost chiar ‚Cordun’. Din primele zile remarcasem un fapt. Printre cei care aşteptau, în holul editurii, din strada Orlando nr. 2, rândul audienŃei la D. Caracostea, era şi un tânăr care m-a frapat. Stătea tăcut pe scaunul lui şi nu se adresa nici unuia dintre funcŃionarii editurii, ca să fie

11

anunŃat la director. Eu de obicei coboram de sus, de la redacŃia ce se afla la etaj, printre ultimii, după ce plecase directorul. Îl găseam pe tânăr tot acolo, singur, – aşteptând nici eu nu mai ştiam ce? După câteva zile în care s-a petrecut aceeaşi scenă, m-am adresat eu lui, întrebându-l ce l-a determinat să vină în audienŃă la director. Era Eusebiu Camilar, – nu-l cunoscusem personal, dar îl ştiam din paginile altor reviste. Mi-a spus că predase la editură, cu ani înainte, cam prin 1938, manuscrisul unui roman, ‚Cordun’, despre care ştia că există un referat favorabil, semnat de G. Călinescu. (Profesorul Rosetti avea frumosul obicei de a încredinŃa – pentru un scurt referat – criticilor prieteni ai d-sale, manuscrisele despre al căror autori nu ştia prea multe.) Eusebiu Camilar mi-a povestit că nu ştia nimic altceva despre soarta manuscrisului şi că întrebând la secretariatul editurii – i s-a comunicat că manuscrisul s-ar fi pierdut, deoarece nu se mai găsea.De aceea, voia să se plângă directorului, – dar se sfia şi tot amâna solicitarea audienŃei.M-am angajat să caut manuscrisul şi în câteva zile am dat de el/.../ Manuscrisul nu avea nici o tăietură. De altfel, dimensiunile lui erau

12

reduse, aşa cum au fost şi cele ale cărŃii.”** De la D. Caracostea, manuscrisul a ajuns la Camil Petrescu, devenit consilier al editurii; la 25 aprilie 1942, acesta i-a trimis autorului următorul bilet: „Domnule, Vă felicit călduros pentru manuscrisul dumneavoastră Cordun şi aş dori să mă vizitaŃi neapărat cât de curând vă este posibil la redacŃie sau eventual la mine acasă.” Peste încă două săptămâni, scriitorul a fost anunŃat, la adresa sa din Iaşi, că lucrarea ‚Cordun’ a fost pusă sub tipar. În ceea ce-l priveşte, Eusebiu Camilar a povestit şi el despre soarta aventuroasă a cărŃii, într-un interviu apărut câŃiva ani mai târziu în ziarul „TinereŃea”***: „Cordun a văzut lumina tiparului numai datorită d-lui Camil Petrescu, care l-a descoperit într-un sertar al FundaŃiei. Prin schimbarea oamenilor şi vremurilor, cărŃulia mea era condamnată la putrezit. În aprilie 1942, aflându-mă într-un concediu medical de la armată, am primit scrisoarea maestrului Camil Petrescu, plină de entuziasm, prin care eram anunŃat că în sfârşit cartea mea va apare.” Cine a fost, de fapt, cel care a găsit manuscrisul pierdut? Ovidiu Papadima l-a descoperit într-un fund de sertar, însă, se pare, de gloria scoaterii lui la

13

lumină a beneficiat numai maestrul Camil Petrescu... Un merit indiscutabil îi revine şi lui George Călinescu, descoperitorul prozatorului Eusebiu Camilar, nume abia cunoscut la vremea aceea, despre a cărui carte, încă nepublicată, a considerat că merita să scrie o cronică, în revista „ViaŃa românească”****: „D. Eusebius Camilar este un tânăr poet şi prozator din Iaşi, care publică în revistele locale, dar n-a ajuns încă a fi cunoscut dincolo de dealurile oraşului./.../Cordun este o scriere în proză care ar putea să fie asemănată cu Amintirile lui Creangă./.../Deosebirea este aceasta, că dl. Eusebius Camilar priveşte viaŃa cu un ochi mai cult, mai critic şi dă grupului de amintiri o structură de ficŃiune, pe temeiul unei impresiuni dominante, încât în cele din urmă nu ştii dacă scrierea e curat autobiografică, ori e o simplă invenŃiune la persoana întâi. Însfârşit, chestiunea aceasta e secundară. Fapt este că în Cordun aflăm un fel de poem epic, în care faptele sunt necesare numai întrucât indică mişcările elementare, primitive, ale societăŃii umane. Cordun e un poem tribal. Stilul e limpede, cu oarecare culoare dialectală, pe unde trebuie nervos, şi uneori poate prea sacadat./.../Satul este

14

înfăŃişat de dl. Eusebius Camilar, fără nici un fel de sentimentalism, ca un fel de aşezare de Piei-Roşii. ViaŃa e rituală, lupta pentru existenŃă cruntă, gingăşia inexistentă, înlocuită câteodată cu izbucniri violente de umanitate./.../ Scurtele, fioroasele ciocniri între aceşti oameni, posomorâŃi de sărăcie, sunt descrise sobru, în stil de epopee./.../Deci fiinŃele acestea au un suflet omenesc, numai asprit de luptele existenŃei. Mila este pentru ele un sentiment prea puŃin folositor, sub marginea sublimităŃii lor. Scena mergerii cu vitele la codru e admirabilă./.../ViaŃa sentimentală este aspră, sălbatică./.../Dar şi dragostea e mistuitoare, haiducească, cu atât mai exaltată cu cât nu-şi găseşte o expresie verbală complicată. Calistru e exponentul patimei mistuitoare, el e Des Grieux al tribului./.../Sentimentele sunt şi ele năvălitoare, neacoperite de pudoare./.../Sunt şi alte pagini admirabile în cartea d.lui Eusebius Camilar: fugărirea copilului, călare, de către tatăl mâniat, jupuirea unui câine preabătrân. Talentul scriitorului este invederat./.../ În această sălbăticie nu există bine şi rău, bunătate şi cruzime, pudoare şi neruşinare, ci numai o mişcare gravă,

15

nepăsătoare, aproape inconştientă, de civilizaŃie elementară.” Eusebiu Camilar povesteşte: „Când a apărut ‚Cordun’ şi-n sat la noi, mi-am stârnit o mulŃime de duşmănii; parc-o aud pe soră-mea, Saveta, dojenindu-mă: ‚De ce ai spus nişte lucruri aşa de crâncene despre tata şi despre mama? Ce Ńi-am făcut noi?’ Iar mama mi-a spus: ‚Dacă ştiam că ai să scrii aşa de rău şi de urât despre noi, n-aş mai fi degerat, iernile, prin viscole, ca să-Ńi aduc mâncare, cu traista la târg...’ ‚Cordun’ a fost cetit, în sat la noi, la o clacă de tors. În jurul unei lămpi cu flacără roşie despărŃită în două, s-au strâns într-o seară de toamnă câteva capete de femei îmbrobodite să deslege slova din cărŃulie. Cetea, cu glas tare, o fată tânără, albă la faŃă, Anesia lui Vasile al Urorii. Mama, care se afla printre clăcaşe, ofta din vreme-n vreme, ascultând. La sfârşitul lecturii, o băbuŃă i-a spus: –Ceea ce arată cărticica aceasta îi adevărul negru pe alb! Aşa trăim noi, Ńăranii... Aprecierea băbuŃei aceleia care acum putrezeşte pe deal între nuci şi cireşi, m-a înfiorat mai tare decât tot ce s-a scris despre ‚Cordun’ în ziare şi reviste. Cu cumnatul Calistrui, căruia am căutat să-i dau

16

oarecari proporŃii de baladă veche, am avut de lucru cel mai mult. Când i-a spus învăŃătorul din satul lui cum că eu îl ‚batjocoresc’ într-o carte, era în ziua când omul primise ordin verde de concentrare; şi auzind că-l batjocoresc s-a negrit şi mai tare la faŃă şi a dat peste cap un litru de rachiu pe deasupra. Sunt ani, şi el tot supărare îmi poartă.”**** Extraordinara putere de detaşare artistică i-a dat scriitorului perspectiva necesară pentru un tablou realist al satului, fără sentimentalisme şi accente idilice, cu toate că era lumea în care se născuse. Sensibilitatea îl ajutase să o perceapă până în esenŃă, iar talentul i-a dat puterea să o descrie aşa cum o simŃea. Fondul acestui tablou crud este, însă, iubirea. Îşi iubea prea mult satul natal cu oamenii lui ca să le deformeze chipurile înfrumuseŃându-i, nici locurile, nici oamenii nu meritau o prezentare în false culori. Se vede că acest tablou nu a fost înŃeles de eroii romanului aşa cum s-ar fi cuvenit: ca o dovadă de iubire şi respect. Se aşteptau la un pastel încărcat de clişee, iar el le-a dat o oglindă limpede, adevărul artei, în care nu voiau (sau nu puteau) să se recunoască. ConcepŃia lor de tip bizantin despre ce înseamnă „a scrie

17

frumos”, cu portrete bine drapate în veşminte, ascunzând particularităŃi şi defecte, personajele evoluând previzibil, într-un decor convenŃional, cu privighetori şi grădini, îi situa la antipodul artei lui narative.Ce mult l-au nedreptăŃit o dovedesc înseşi scrierile lui, poeziile închinate satului natal, părinŃilor şi tuturor celor pe care i-a iubit.

„Când mă usucă setea de sat şi de străbuni, Mă şi zăresc la vechea fântână cu minuni: Cum îmi plecam privirea în linul clar-fantasm, Mă răsfrângeam deodată în şapte lumi de basm... N-am pomenit minune mai mare, ani de Ńânc... Avea fântâna şapte ecouri în adânc, Şi cum dădeam un chiot spre cerurile ei, łâşneau şapte ecouri ca şapte porumbei...

Parcă te văd, Rafiră, cum râzi şi mâna-ntinzi, Spre steaua picurată în clarele oglinzi... Şi cum Ńinteai cu piatra uşoarele văpăi, Deodată şapte stele luceau în ochii tăi! Mai vezi, Rafiră, vasul cu şapte stele plin?

18

Cântând spălai în ele năframele de in, Şi-ades râdeai de mine că prind a cerceta Ce-s stropii de luceferi iviŃi pe fruntea ta! La marginea fântânii, Alecule, cântai, Şi te vedeai deodată în şapte guri de rai, Cu fluierul chemând-o prin linul clar-fantasm, Pe Leana-Cosânzeana din şapte lumi de basm... Te văd, Ion al Tomii, o, tatăl meu, scoŃând O ciutură cu ceruri şi cum le beai gemând: Spre ciutură când faŃa mâhnită se pleca, În cele şapte ceruri cumplit se-ntuneca, Dar cum venea şi mama, cu-al ei surâs blajin, În cele şapte ceruri se lumina deplin. („Fântâna lui Furtună”, în vol. „CălăreŃul orb”, Editura Minerva, 1975) ________________ *Am folosit în acest articol notele lui Constantin Călin la volumul lui Eusebiu Camilar „Cartea de piatră”, lucrare îngrijită, prefaŃată şi adnotată de d-sa, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981 **scrisoare către Constantin Călin, 17 iulie 1977 ***Anul I, nr. 17, duminică 28 octombrie 1945

19

****v. nota anterioară

ELISABETA ISANOS

20

O CARTE DOCUMENTARĂ CONSACRATA SCRIITORULUI EUSEBIU CAMILAR

În mai 2010, a apărut în Suceava natală a scriitorului cartea „SecvenŃe documentare cu Eusebiu Camilar şi Magda Isanos” întocmită de domnul Nicolae Cârlan, istoric literar, editor şi muzeograf, din a cărui bogată activitate face parte şi o altă lucrare, de mai mici dimensiuni, despre autorul „Cordun”-ului: „Eusebiu Camilar în note, scrisori şi dedicaŃii”, Suceava, 1998, ca şi amenajarea şi punerea în circuitul public a Casei Memoriale din comuna Udeşti – Suceava, inaugurată în mai 1984.* Lucrarea de faŃă, concepută ca viziune panoramică asupra vieŃii şi operei, eventual „sâmbure” al unei viitoare monografii, este structurată diacronic. După „Avertisment”, urmează opt capitole bazate pe documente, manuscrise şi scrisori de familie, însoŃite de câte o prezentare care marchează etape din viaŃa şi activitatea scriitorului, de la debut la maturitate, sau îi dezvăluie feŃe mai puŃin cunoscute: „Evsevie, pisarul cel ludic”, „Eusebiu Camilar, virtual scenarist”, „AfinităŃi elective surprinzătoare”, „Eusebiu Camilar, conferenŃiar”. Din prezentări, ca şi din textele

21

adiacente, reiese cu deosebită claritate concepŃia lui Eusebiu Camilar despre arta scrisului, atitudinea faŃă de confraŃi etc. Partea a doua a lucrării cuprinde dedicaŃii autografe pentru Eusebiu Camilar de la confraŃi şi un istoric al Casei Memoriale. Lucrarea este însoŃită fericit de facsimile ale manuscriselor şi scrisorilor şi de fotografii. Un loc aparte îl ocupă capitolul „Vom învinge viaŃa şi vremea şi moartea”, scrisori de la Magda Isanos şi Eusebiu Camilar; textele confirmă, dacă mai era necesar, imaginea unui cuplu extraordinar, „mariaj între poezie şi proză” (cum îl numea, maliŃios, invidia confraŃilor), îmbinare unică a două destine, în vremuri potrivnice iubirii şi poeziei. Lucrarea domnului Nicolae Cârlan are nu numai meritul întâietăŃii, cu valoare simbolică de îndemn către cei mai tineri, ci şi acela de a se prezenta, în ansamblu, ca un portret biografic, realizat cu căldură sufletească şi meticulozitate ştiinŃifică, al celui care a scris „Cordun”, „Prăpădul Solobodei, „Turmele”, „Valea HoŃilor”, „Negura”, „Povestirile eroice”, poezii, dar şi inegalabile traduceri din literatura lumii.

22

Dăm în continuare câteva din textele reproduse în lucrare, şi anume poemele prin care Eusebiu Camilar îşi „prefaŃa” piesele de teatru în versuri.** DARIA ANDREI * Nicolae Cârlan, născut la 15 decembrie 1939, în satul Bălăneşti, comuna Vultureni (azi: Dealu Morii), judeŃul Tecuci (azi: judeŃul Bacău), într-o familie de agricultori înstăriŃi, este LicenŃiat al FacultăŃii de Limba şi Literatura Română, secundar Limba Franceză, Universitatea din Bucureşti (1969-1973). A fost învăŃător, bibliotecar, pedagog, muncitor miner şi tehnician constructor necalificat, profesor şi muzeograf. Merite deosebite în organizarea Caselor Memoriale „Nicolae Labiş” (Mălini), „Eusebiu Camilar” (Udeşti), a Muzeului Memorial „Ciprian Porumbescu” (Stupca) a ExpoziŃiei (permanente), „Ion Luca” (Vatra Dornei); contribuŃii la organizarea Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (Suceava). A prelucrat şi valorificat muzeografic, publicistic şi editorial mai multe fonduri arhivistice, memoriale şi bibliofile: „Nicole Labiş”, „Ion Luca”, „S. Fl. Marian”, „Ciprian şi Iraclie Porumbescu”, „Leca Morariu”, „Petru Comarnescu”, „Eusebiu Camilar”, „Vasile Bumbac”, „Constantin Milici”, colecŃia de carte românească veche de la Mănăstirea Dragomirna (judeŃul Suceava). A fost redactor (1977 – 1998) şi secretar de redacŃie (1999) la publicaŃia „Suceava, anuarul Muzeului JudeŃean” din Suceava.” Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, secretar al SocietăŃii Scriitorilor Bucovineni şi redactor la revista „Bucovina literară”. Cercetări privind viaŃa şi opera lui Nicolae Labiş, Ion Luca, Eusebiu Camilar, Petru Comarnescu, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, Leca Morariu, S. Fl. Marian, Vasile Bumbac, Constantin Milici, Dimitrie Petrino, Al. I. Odobescu, Radu Gyr, Eugen Lovinescu etc. Volume de autor: Suceava, ghid turistic al

23

judeŃului – coautor - (Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1979) – debut editorial; Nicolae Labiş. Album memorial (editat de revista „Secolul XX”, Bucureşti, 1987: în colaborare cu Gheorghe Tomozei);VirtuŃi şi virtualităŃi poetice în manuscrisele lui Nicolae Labiş (Suceava, Editura „Bucovina Viitoare”, 1998); Eusebiu Camilar în note scrisori şi dedicaŃii (Suceava, 1998); Mihai Eminescu în context bucovinean (Suceava, 2000), ediŃia a doua (cu titlul M. Eminescu în context bucovinean), revizuită şi adăugită, Suceava, Editura Lidana, 2009; Lupta cu inerŃia la timpul prezent (Timişoara, Editura Augusta, 2001); Ion Luca sau viaŃa ca o dramă (Bacău, Editura Corgal Press, 2004); Triptic eminescian: Suceava, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Putna (Suceava, Editura Lidana, 2005); Studii şi materiale de istoria culturii române vechi (Suceava, Editura Lidana, 2006). **Cartea se poate consulta on-line, pe site-ul www.isanos.ro, rubrica Biblioteca virtuală.

24

EUSEBIU CAMILAR Î n c h i n a r e c ă t r e u d e ş t e n i*

Spre a vedea cât m-a slujit silinŃa, ÎngăduiŃi-mi, voi, vecini şi unchi, Să vă depun, cu toată umilinŃa, Această cărŃulie, la genunchi... Doar datorită Ńie, bună mamă, Eu, Eusebiu, fiu de opincari,

Acuma stau la masă cu domni mari, Şi uit de unde vin şi cum mă cheamă. Şi trebuia s-ajung doar popă-n sat,

Să cânt la morŃi, să beau la cumetrie, Dar am ajuns şi la Academie,

Deşi nu sunt, de vreme, consacrat! E drept: acolo, oameni cu rutină

M-au socotit nepotrivit şi iar Au hotărât să scoată la lumină Cultura mea, de la abecedar,

Dar n-au avut ce cerceta, săracii, Şi au mişcat din nas, în unison

Când mi-au aflat pe herbul din blazon Opinca, sapa şi cu coada vacii.

___________________ *textele şi notele, din „SecvenŃe documentare cu Eusebiu Camilar şi Magda Isanos”, v. mai sus

25

II Bătrână mamă, mi-ai cărat cu sacul,

AtâŃia ani, merinde la oraş, Dar eu am fost la carte tot codaş Şi-am năzuit tot înapoi, ca racul.

Şi-aşa se face că prin glodul moale Nu umblu azi cu Biblia în mâini, Nu mă apucă raŃele de poale

Şi cu potcapul nu azvârl în câini, Ci stau adesea la Academie,

Pe-un jilŃ adânc şi moale şi înalt, Şi-n loc s-ascult cum bâzâie un psalt,

Ascult probleme de filologie. Şi-adesea ori, când lupta de idei Se desfăşoară mai înflăcărată,

Mi-i fruntea ca o stâncă, detunată Sub fulgerele unor prometei. –

Şi când colegii urcă-n lumi abstracte, Arhangheli albi pe nalte scări de foc,

Aud cum cad solemne cataracte... Şi-mi amintesc că-n lume e un loc, Cu-o turlă de biserică străveche,

Cu nuci rotaŃi, cu ulmi şi cu stejari, Şi-un cimitir cu poartă strâmtă, veche:

Acolo dorm bătrânii Camilari. Şi-l văd cum urcă, ispăşind calvarul, Spre cimitir, ca un Cristos plugar,

26

Ducând pe umăr crucea de stejar, Scrâşnind, Ion al Tomii Camilarul,

Căci şi-a cioplit-o singur, din topor, ÎncredinŃat că n-o să aibă cine, Că din adâncul lumii nu-i mai vine

Feciorul haimana şi scriitor... Şi-aşa, el singur şi-a-ngropat, din vreme,

Această temelie de stejar, Când îngerul cu coasa o să-l cheme,

Să fie gata, bunul gospodar... De-ai mai trăi, bătrân păstor, şi faur De cruci de lemn, eu, fiu-nstrăinat, Te-aş îmbrăca într-un suman de aur,

Şi ne-am plimba măcar un ceas prin sat Să se adune lumea, să se mire,

Să tot grăiască, săptămâni şi luni, Că Ńi-am adus acest suman de mire, Eu, fiul tău pierdut între furtuni...

III

ÎŃi aminteşti când am venit acasă, Bătrână mamă? CâŃi s-au minunat! Că Ńi-am adus năframă de mătasă, Eu, fiul tău pierdut şi-nstrăinat!

Acum, în timp ce îmi ascult colegii Înalte subiecte dezbătând,

Te văd mereu la poartă aşteptând,

27

Şi întrebând flăcăii şi moşnegii, Pe drumul dinspre râu de nu zăresc

Un călător... Şi cum tresari deodată, Când cântă, la portiŃa descuiată, Cocoşul alb cu coif împărătesc...

Şi săptămâni şi luni cocoşul cântă, A oaspete, şi tu mereu tresari, -

Dar fiul tău pierdut, bătrână sfântă, La masă şade între domnii mari,

Şi-şi aminteşte numai câteodată, Când vede fremătând un pom înalt,

Sau altul, cu tulpina aplecată, Genunchii grei smulgându-şi din asfalt;

Îi vine-atunci îngrozitor să geamă, Sub smoală-şi simte inima arzând!

Iar când zăreşte plopi în şir, urcând Spre marile amurguri de aramă,

Mai vede-un om înfăŃişând calvarul, Urcând un deal, ca un Cristos-plugar

Ducând pe umăr crucea de stejar Scrâşnind, Ion al Tomii Camilarul... Spre a vedea cât m-a slujit silinŃa, ÎngăduiŃi-mi, voi, vecini şi unchi, Să vă depun cu toată umilinŃa, Această cărŃulie, la genunchi!

Cu-atâta m-am întors! Şi orişicine Să hotărască în sobor, acum,

28

De-am folosit prin lume, rău sau bine, Dinarul dat, când am pornit la drum...

(V. „Bucovina literară” (Suceava), anul XI, nr. 4 (122), aprilie 2001)

C u v â n t î n a i n t e

N-am ascultat cuvântul bietei mame, Să nu mă fac în lume de alai:

De când am început a scrie drame Succesele se Ńin de mine scai!

Nu-s singur vinovat de insuccese: În faŃă am prea mari contemporani,

Prea mulŃi poeŃi cu opere alese, Balzaci ai prozei, dramaturgi titani! Dar mă gândesc că este foarte bine,

Să ai deasupra pomi aşa de nanŃi: Trăiesc atâtea gâze şi albine

Chiar şi la umbra unor elefanŃi... Trăim împrumutând de ici, de colo,

De pe la cei nepieritori în veci! La optsprezece ani, n-am fost Apollo, Şi nici bogat n-am fost la patruzeci... Ca mulŃi confraŃi , visez la alte sfere,

Cu mâinile înfipte în folclor! Dar de-ar veni Ńăranul şi ne-ar cere

Să-i dăm legalul drept de autor,

29

Ca iepurii sub haturi ne-am ascunde, Si unii ar fugi în Ńintirim,

De ne-ar veni, din ale vremii unde La poartă, autorul anonim...

Ba, unii poate nu l-ar recunoaşte, La uşă l-ar Ńinea ca pe-un milog,

Şi-ar năzui cu apă să-l împroaşte... Dar nu mai spun duiosul epilog,

Nu şade bine să-mi bârfesc confraŃii, Năravu-i părăsit şi de femei:

Mai bine, osanale şi ovaŃii, Căci mă bârfesc destul, pe mine, ei!

Spun unii că nu fac literatură, Ci, apă chioară... fără caracter. Că n-am în mine nici destulă ură, Să pot să fiu al vremii făclier! Pesemne, hotărăşte veşnicia,

Dac-am avut cândva puŃin talent! (De-aceea, poate, şi Academia

Nu m-a ales decât... corespondent!) Ciudat de tot! Ilustrele talente

Coboare-se de sus, la mine-n sat, Să-ntrebe de părintele Vichente Cât am gemut şi cât am lăcrămat, Pân’ m-am suit la înŃelesul slovii

Ca aŃa de fasolă pe arac! Câmpia Bucovinei şi Moldovii

30

M-au cunoscut, pe umăr cu un sac, In care-aveam opincile prea sparte

Şi mămăliga rece din ştergar! Râvnind să-nvăŃ măcar un bob de carte,

O tinereŃe am umblat hoinar, Parale chioare să adun din lume, Să le plătesc la dascălii din târg;

Cu o custură mi-am scobit un nume In scoarŃa vremii. Ostenind cu sârg,

Am renunŃat la orice bucurie, Şi stau şi scriu, departe, într-un sat. Nu sap vreun monument în veşnicie, Căci niciodată nu m-au frământat, Absurde, goale visuri, gărgăunii!

Ai mei, m-au învăŃat să fiu modest! Nu dau, pe aur frumuseŃea lunii, Şi dealul nostru mic, pe Everest! S-a pleşuvit prin vreme deluşorul,

Spre vânturi doar s-a opintit din greu! Luptând prin lumea largă cu zăporul,

M-am opintit şi am pleşuvit şi eu, Încât, adese, când se uită mama

La fruntea mea, oftează în ascuns! Dar codrii noştri mândri ca arama,

Nu s-au golit, îmbătrânind de-ajuns? Oftez adese când mă uit în urmă, Si mă întreb ce treburi am făcut:

31

Dar oare păstorind o mică turmă, Arând şi semănând obştescul lut,

Făceam mai mult? O, ştiu acum prea bine, Că de plantam la poartă plopi, răchiŃi, Un veac întreg îşi aminteau de mine

Hulubii şi drumeŃii obosiŃi, Cu mâna asta de săpam Ńărâna, S-ajung la un filon de ape reci, In amintirea satului, Fântâna Lui Cămilar ar fi trăit în veci!

Dar nu-i nimic, e prea târziu acuma, Să mă întorc de unde am pornit! Trec cărŃile ca roua şi ca bruma, Şi fericit am fost când m-au citit Vecinii mei, şi s-au mândrit adese

Că au în sat un fel de scriitor... Mă-nvăŃ, câte puŃin, să nu-mi mai pese Că n-am fost clopot veşnic vestitor,

Vuirile s-ajungă în milenii! Pe-al meu cuvânt cetăŃi nu s-or zidi! Sunt mulŃumit că au zâmbit sătenii, Că mi-au trăit cuvântul, doar o zi!

II

Cam asta mi-este lunga aventură In continentul unde stă Homer! N-am cunoscut invidie nici ură!

32

De la prieteni, îndurare cer, Că i-am răpit în vechea mea căscioară,

Să le citesc vreun ,,op nemuritor” Şi nu le-am dat măcar nici apă chioară,

Ca să le fie chinul mai uşor... *

Porneşte dar, cu bine, cărticică, In tine nopŃi şi nopŃi am îngropat! Gândeşte-te : şi mica rândunică Străbate un văzduh înviforat...

(Text inedit )

P r e f a Ń ă

Înalte imnuri, elegii domoale, Nu-i timp destul să vă-mpletim în jerbe!

Cu cât ni-s nouă tâmplele mai goale, Pădurile se-nalŃă mai superbe...

Îmi pare rău că timpul n-o s-ajungă Pentru atâtea ode şi litanii;

Cu cât cărarea vremii e mai lungă Cu-atât încet ni se scurtează anii...

Alcătuit-am doar o tragedie, Din stinse vremuri, simple şi măreŃe,

Şi-a fost alcătuirea jucărie, Căci am gândit-o-ntreaga tinereŃe...

33

Îmi amintesc, când, scriituri şi semne Descopeream sub florile ruginii,

Vechi clopotari cu-nfăŃişări solemne, Se înşirau la rând, alexandrinii...

O tragedie-n versuri? Cum vă pare? Cu patimă am scris aşa, anumea,

Am vrut să sparg obşteştile tipare, Nici astăzi să nu fiu în rând cu lumea...

Am îndrăznit! Ei, şi? Cu opul gata Aştept aici, neaşteptat de nime,

Şi ştiu prea bine care mi-i răsplata, Când voi aveŃi imperiale rime...

Şi totuşi vin, voi, făurari de versuri, Cu cea mai mare dintre cutenzanŃe,

Să urc prin arzătoare universuri Pe aripile acestor prime stanŃe...

II

O, ştiu că Eminescu-i cel mai mare, Că nentrecut rămâne, un mileniu,

Şi totuşi, când încep să scriu, îmi pare, Că am aripi titanice, de geniu,

Că mă măsor atunci cu infinitul, Că timpul îl robesc sub a mea pană,

Că marmora o-nfrunt şi-nfrunt granitul, Într-o statuie jupiteriană,

Pe Keops îl întrec în măreŃie,

34

Pe marii SciŃi din ale vremii valuri, Ce se-ngropau cu mândra lor armie Să putrezească-n uriaşe dealuri, Că rup sigilii de pe noi concepŃii, Că vor Ńâşni izvoare de lumină Atât de orbitoare, că-nŃelepŃii

Din lungul vremii, vor cădea în tină, Acoperindu-şi faŃa cu veşmântul

OrbiŃi de revelaŃii geniale... Când scriu, o simt prea bine cum cuvântul

Exprimă adevăruri epocale, Si râd în sine-mi spre antichitate,

Spre Evul Mediu râd! PoeŃi? Renaşteri? S-au stins în noaptea vremii, toŃi şi toate...

Atunci încep întâile cunoaşteri, Istoria începe doar în clipa

Când îmi aşez creionul pe hârtie, Când vine insomnia cu aripa

Să mă vegheze-n vechea mea chilie... E, Cronos, sclavul meu! Îl Ńin sub scaun, Pân’ ce-mi sfârşesc poemul, dimineaŃa; Atunci, se pierde-n codri, ca un faun... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe cei ce n-au simŃit în gene ceaŃa

Amărăciunii, eu îi rog să tacă! Nu sunt poeŃi, ci risipesc cerneala!

Li-i inima şi mintea prea săracă,

35

Dacă nu simt cum roade îndoiala... PoeŃi adevăraŃi, v-o spun doar vouă,

Căci înŃelegeŃi! ŞtiŃi doar cît de crunt e... Cu fiecare îndoială nouă

Se-ndeasă zbârciturile pe frunte... Credeam adeseori că tinichele Am înşirat în colier de salbe, Deşi erau ca aurul de grele...

De câte ori, în marile nopŃi albe, Mai credem că supunem infinitul,

Si evurile omenirii! Însă De câte ori ne află răsăritul,

DezamăgiŃi la lumânarea stinsă... Aceasta-i pâinea noastră! Purtăm steme

De vulturi uimitori ai îndrăznelii. Şi când sfârşim cu zborul prin poeme

Ne prăbuşim în pulberea-ndoielii... Noroc că sunt prieteni şi cenacle,

Şi-avem tipar! Căci altfel ce ne-am face? Ne-am tot închide stanŃele în racle,

Şi cititorii i-am lăsa în pace ...

III ÎngăduiŃi-mi deci, prieteni fauri,

Să vă citesc istoria aceasta! AtenŃia chemaŃi-o din coclauri,

Şi, de se poate, astupaŃi fereastra,

36

Să nu mă vadă rudele, vecinii, Că-n pragul bătrâneŃii fac tirade,

Că mă înşfac la luptă cu Elinii Ce-au scris nepieritoare Iliade! Ce-ar spune cumnăŃeii, copilaşii?

M-ar socoti drept apucat de viciu, S-ar strânge în consiliu toŃi urmaşii,

Şi poate m-ar închide în ospiciu ... Degeaba s-ar căzni moştenitorii!

O bucurie mare am, doar una: Că n-ar afla în sipet perceptorii Decât argintul ce-l revarsă luna, Şi nişte manuscrise-ngălbenite, Sărmane suveniri atât de triste,

Ce n-au putut la timp să se mărite, Că nu erau destul de realiste ...

Şi de-ar afla nepoŃii prin cămară Creioane rupte, pene vechi, să ştie, Că-s resturi din maşina temerară

Cu care-am vrut să zbor în veşnicie! Şi-or hotărî moştenitorii sadici,

Fiindc-am fost doar strângător de stele, Cum să-mi înalŃe monument pe Oadici.

Celebrul deal al păstoriei mele, Să vină generaŃii fără număr,

În iernile de mâine, să mă vadă Cu-n început de togă pe un umăr,

37

Pe celălalt cu-o zdreanŃă pe zăpadă...

IV Încolo, pace ! AstupaŃi fereastra,

Şi să începem... RâdeŃi de pe-acuma? Rog, ascultaŃi întâi... şi pozna asta

Se va topi ca roua şi ca bruma, O, n-aveŃi grijă! Cine-o să mai ştie

În câŃiva ani, cum m-am topit pe ruguri, Alcătuind această cărŃulie...

Pe-atunci, voi fi de mult, adânc sub pluguri... O, n-aveŃi grijă, veşnicia-i mare.

Şi este loc! Deci haideŃi la daracuri, La scărmănat! Căci vreŃi cu disperare

Să potopiŃi întinsul unor veacuri! Vă rog, poftiŃi! IertaŃi-mi îndrăzneala,

C-am năzuit să mă însor cu cerul! Nici nu visez, părăduind cerneala,

Pe lângă Pann să-mi am şi eu ungherul! Nu vă-ntristaŃi! RămâneŃi voi, poeŃii,

Voi,cântăreŃii mari, adevăraŃii, Să strângeŃi din câmpiile vieŃii

Belşuguri pentru alte generaŃii... (V. Eusebiu Camilar, PrefaŃă la Valea Albă, dramă în patru acte în versuri, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1957, p. 5-10; Elisabeta Isanos, Eusebiu Camilar – poetul, în

38

„Bucovina literară”, anul X, nr. 10-11 (116-117), octombrie - noiembrie 2000, p. 25- 26.)

A u t o r u l d e v o r b ă c u o p e r a s a Când te scriam, cu scene şi cu acte,

Gândeam, ce bine-ar fi să mi te-nduri, Să nu-mi dai ghes să merg să fac contracte,

Nici pe la teatre, nici la edituri! Dar unde pot avea noroc şi pace!

Într-un minut mi-ai pus picioru-n prag, Şi ca eroul de la Samotrace

Te-am ridicat la ceruri ca pe-un steag, Şi inima-mi bătea, pripit, pripit… Deodată însă m-a învins amarul,

Căci nimeni nu-i mai trist decât stegarul Ce trece prin oraşul adormit…

Eu, domnilor directori, nu contracte Şi nu centime, urmăresc scriind!

Mă mulŃumesc, citind aceste acte, Să văd la noi un om mai mult, zâmbind! Mi-ar arde mâna dreaptă pân-în umăr,

De-aş aduna prin tine bani sub Ńol, Tu, steag al meu! Şi-aşa, doar stele număr,

Şi-mi vine toamna, şi-s străin şi gol… Şi îŃi urez, sărmană tragedie,

Să nu-ntâlneşti entuziasm pripit!

39

Cu-nŃelepciune şi cu modestie Te uită-n repertoriul pregătit,

De-a mai rămas vreun loc! Şi cu sfială Pe la zidari să-ncerci a întreba,

De nu cumva au dărâmat vreo sală, Să o refacă în onoarea ta,

Ca să încapă spectatori o mie… Aşa-i norocul meu, de când mă ştiu: Stârnesc adese, lacrimi, bucurie,

Pe urmă, urlă câinii a pustiu… Nu-ncap în veac? Te-aş sudui barbar,

Că m-ai trimis să-nvăŃ în târg la şcoală, Bătrânule Ioane Cămilar…

Porneşte-mi drumul sincer, fără mască! Pe multe uşi se scrie: „AŞTEPTAłI!”

Vrăjmaşii tăi sunt oamenii blazaŃi, Ce-abia-abia, saltare pline cască,

Să te înghită! Până când? Nu ştiu… Şi-aşa, mă-ntorc acasă fără tine,

Şi mi-i urât, că-s singur! Când, târziu, În noapte bate vântul prin ruină,

Te-aud cum plângi, o, inimă! Te temi? Doar eşti sub cheie! Dormi în noapte lungă,

Căci şoarecii nu pot să te ajungă, Doar au şi alte opuri, de prin vremi…

Dar linişte să fie! Cărticică,

40

La ce-ai venit, când nimeni nu te-a vrut? CâŃi nu zdrobim minuscula furnică?

Şi osândită fii, că te-ai născut, Cu împăraŃi celebri şi cu rime… Şi n-o să vreie să te joace nime,

Căci drama prea de mult s-a petrecut… (text inedit)

41

Roxana-Diana Baltaru, Suceava, primind Marele Premiu „Magda Isanos”

FESTIVALUL LITERAR „EUSEBIU

CAMILAR – MAGDA ISANOS” LA A XV-a EDITIE. SUCEAVA, MAI 2010*

Vineri 14 mai, a început la Casa Prieteniei

din Suceava, a XV ediŃie a Festivalului „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, cu lansarea a nu mai puŃin de douăsprezece cărŃi:

Nicolae Cârlan - SecvenŃe documentare cu Eusebiu Camilar şi Magda Isanos, Editura Lidana, 2010. Prezentare: Nicolae Cârlan.

42

Elisabeta Isanos - Poarta de Vest. Aventurile unui cetăŃean român, Editura Lucman, 2010. Prezentare: Liviu Dorin Clement.

Radu Cârneci - Antologia sonetului românesc, Editura Muzeul Literaturii Române, 2010 şi Cântarea Cântărilor, Editura Hasefer, 2009. Prezentare: Alexandru Dobrescu, Radu Cârneci, Lucia Olaru-Nenati.

Petru Ursache - MioriŃa. Dosar mitologic, Editura Demiurg, Iaşi.

Adrian Alui Gheorghe - Paznicul ploii, Editura Limes, Cluj Napoca 2010

Gellu Dorian - O lume de lepădat, Editura Limes, Cluj Napoca 2010

Grigore Caraza – Aiud însângerat, ediŃia a III-a, Editura Conta, Piatra NeamŃ 2010. Prezentare: Adrian Alui Gheorghe.

Isabel Vintilă - Gellu Naum. O călătorie spre arhetipul interiorităŃii, Editura Timpul, Iaşi, 2010. Prezentare: Irina Ciobotari. Festivalul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor autori de poezie, proză scurtă şi reportaj literar de pretutindeni. La ediŃia din acest an au participat 93 de creatori literari din toate zonele Ńării, din Republica Moldova şi din ElveŃia. LaureaŃii sunt din Bucureşti, Râmnicu Sărat, BistriŃa, Turda, Iaşi, ConstanŃa, Boroaia, Vatra Dornei, Fălticeni şi Suceava.

43

Sâmbătă 15 mai, la Udeşti, satul natal al scriitorului Eusebiu Camilar, au avut loc următoarele manifestări: comemorarea la primărie a personalităŃilor udeştene, slujba de pomenire de la biserică, pelerinajul la cimitir, decernarea premiilor şi recitalul laureaŃilor în curtea Casei Memoriale „Eusebiu Camilar”, praznicul din incinta bisericii şi vizitarea Casei memoriale „Mircea Motrici”, cel care a fost atâŃia ani, la Radio, „vocea Bucovinei”. Grupul cetăŃenilor de onoare ai comunei a fost sporit cu nume noi: d-nii Nicolae Cârlan, Liviu Popescu, prof.Emil Simion, Mihai Camilar, Doru Mihăescu. În cursul manifestărilor s-a remarcat corul de copii condus de d-l înv. Dumitru Iacob. Câteva momente artistice susŃinute de laureaŃi ai olimpiadelor naŃionale şi internaŃionale de chitara, viola şi pian, însoŃiŃi de profesorii lor, Ilie Zugrav, Doina Chişcă şi Laura Hreniuc, precum şi momente de mimică interpretate de Trupa SMIME a Colegiului Andronic Motrescu din RădăuŃi, îndrumaŃi de doamna profesor Anca Donisan, au cucerit inimile celor prezenŃi. Juriul alcătuit din: Mircea A. Diaconu (preşedinte), Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Constantin Arcu (proză), şi George Vulturescu, Gellu Dorian, L. D. Clement (poezie) a decernat următoarele premii: SecŃiunea PROZĂ:

44

MARELE PREMIU "EUSEBIU CAMILAR" , Premiul revistei ATENEU Bacău şi Premiul Casei Editoriale DEMIURG din Iaşi: Adrian DINIŞ – Bucureşti; Premiul I şi Premiul revistei BUCOVINA LITERARĂ Suceava: Theodor Emilian BARBU, Bucureşti; Premiul al II-lea şi Premiul revistei CITADELA, Satu Mare : Paul-Ersilian ROŞCA, BistriŃa, BistriŃa-Năsăud; Premiul al III-lea: Paul MIHALACHE, Bucureşti; SecŃiunea POEZIE: MARELE PREMIU "MAGDA ISANOS", Premiul revistei POESIS Satu Mare şi Premiul revistei CONTA din Piatra NeamŃ: Roxana-Diana BALTARU, Suceava; PREMIUL "CONSTANTIN ŞTEFURIUC", acordat de cotidianul CRAI NOU Suceava şi Premiul revistei HYPERION Botoşani: Gianina GHEORGHIU, Iaşi; Premiul I şi Premiul revistei TIMPUL, Iaşi: Andreea TELIBAN, Suceava; Premiul al II-lea şi Premiul revistei CONVORBIRI LITERARE Iaşi : Marina POPESCU, Bucureşti; Premiul al III-lea şi Premiul revistei POEZIA, Iaşi: Elena BOST, Râmnicu Sărat, Buzău; Premiul revistei ÎNSEMNĂRI IEŞENE, Iaşi: Mihaela MATEI, Fălticeni, Suceava; Premiul revistei PLUMB, Bacău: Andreea

45

GOREAC, Suceava; Premiul revistei DACIA LITERARĂ, Iaşi: Alexandra Emilia BUCUR, Bucureşti ; Premiul revistei ORAŞUL, Cluj Napoca: Vlad IonuŃ SIBECHI, Boroaia, Suceava; Premiul revistei PORTO FRANCO, GalaŃi: Andra IORDACHE, Vatra Dornei, Suceava; Premiul revistei REVISTA ROMÂNĂ, Iaşi: Ada AITONEAN, Turda, Cluj; Premiul revistei CITADELA, Satu Mare: Ioana SAINIUC, Suceava; Premiul revistei JUNIMEA STUDENłEASCĂ Iaşi: Deniz OTAY, Suceava; Premiul revistei electronice NORDLITERA, Suceava: Bianca-DumitriŃa ROŞIORU, Suceava: SecŃiunea REPORTAJ LITERAR: MARELE PREMIU "MIRCEA MOTRICI" şi Premiul revistei ATENEU Bacău : Floarea CĂRBUNE, ConstanŃa; Premiul I şi Premiul revistei CITADELA, Satu Mare: Clara CĂŞUNEANU, Suceava ; Premiul al II-lea : Elena OLARIU, Răducăneni, Iaşi; Premiul al III-lea: Liliana SIME, Oradea. Premiile au fost acordate de Consiliul JudeŃean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, secŃia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii TradiŃionale, şi înmânate de scriitorul Vasile Ursache, directorul general al Centrului Cultural

46

Bucovina. Premiul „Constantin Ştefuriuc” a fost acordat, ca în fiecare an, de redacŃia cotidianului Crai Nou din Suceava. Un număr de 17 reviste literare din Ńară au oferit premii la această ediŃie. Le dorim laureaŃilor succes în continuare! Ziua bogată s-a încheiat cu un recital de poezie pe Oadeci, „Everestul udeştean”, „Sfinxul” de lut din scrierile lui Eusebiu Camilar. Festivalul a fost onorat anul acesta de prezenŃa unor importanŃi oameni de cultură din alte colŃuri de Ńară, ca şi de reprezentanŃi ai unor reviste literare. Dintre personalităŃile literare din Ńară invitate la festival, au fost prezenŃi: Alexandru Dobrescu - Iaşi, Vasile Spiridon – Piatra NeamŃ, Radu Cârneci - Bucureşti, Lucia Olaru-Nenati – Botoşani, Magda Ursache - Iaşi, Petru Ursache - Iaşi, Adrian Alui Gheorghe – Piatra NeamŃ, Gellu Dorian - Botoşani, Alexandrina IoniŃă – Iaşi, Carmelia Leonte - Iaşi, Ioan Prăjişteanu - Bacău, Grigore Caraza – Piatra NeamŃ, Lucia Olaru Nenati – Botoşani, şi scriitori şi oameni de cultură suceveni: Mircea A. Diaconu, Doina Cernica, Nicolae Cârlan, Constantin Arcu, Liviu Dorin Clement, Sabina Fânaru, Ion Cozmei, Viorica Petrovici, Rodica Mureşan, Liviu Popescu, Isabel Vintilă, Ovidiu Vintilă, Ioan Manole, Ioan łicalo, Victor T. Rusu, Rozalia Motrici, Mihaela Neacsu, Anca Vieru, George Serediuc, Aura BrădăŃan, Ion Mareş – director adjunct al Complexului Muzeal Bucovina, artistul plastic Mihai

47

Pânzaru PIM şi doamna profesor Gica Pânzaru. De asemenea, festivalul s-a bucurat de prezenŃa unei delegaŃii de scriitori din partea SocietăŃii Scriitorilor Români din CernăuŃi, formată din Ilie Zegrea, Doina Colesnicov şi Vasile Paladean. Sufletul întregului Festival a fost poeta Carmen Veronica Steiciuc, îi mulŃumim şi pe această cale în numele tuturor celor prezenŃi, fie şi numai cu sufletul, în acele zile, la Suceava şi la Udeşti. ___________________ * Festivalul anual „Eusebiu Camilar – Magda Isanos” este organizat de Consiliul JudeŃean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, secŃia Centrul pentru Promovarea şi Conservarea Culturii TradiŃionale, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, cotidianul „Crai nou” Suceava, Casa Prieteniei Suceava, AsociaŃia Culturală „Mircea Motrici”, Complexul Muzeal Bucovina, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udeşti, Biblioteca Comunală „Constantin Ştefuriuc” Udeşti şi Primăria Udeşti. DARIA ANDREI

48