DETERMINAREA VÂRSTEI LA BOVINE

Determinarea vârstei la bovine este necesară pentru practica zootehnică deoarece o serie de

însuşiri economice sunt diferite în anumite perioade de vârstă. Cel mai sigur criteriu de determinare a vârstei îl constituie evidenţele zootehnice, iar în cazul

când acestea lipsesc, aprecierea vârstei se poate face după aspectul dinţilor (incisivii) cât şi după alte semne ajutătoare.

Formula dentară şi particularităţile incisivilor. La bovine, deosebim dinţi de lapte (sau caduci) şi dinţi permanenţi. Incisivii se găsesc numai pe

arcada inferioară şi sunt denumiţi, începând de la mijloc înspre laturi, astfel: cleşti, mijlocaşi primi, mijlocaşi secunzi şi lăturaşi.

Pe cele două maxilare (inferior şi superior) se găsesc premolarii şi molarii. Formulele dentare sunt:

- pentru dentiţia de lapte: I=80

; C=00

; Pm=66

; M=00

- pentru dentiţia permanentă: I= 80

; C=00

; Pm=66

; M=66

.

Aprecierea vârstei după dentiţie se bazează pe apariţia şi uzura dinţilor de lapte, schimbarea lor cu dinţi permanenţi, uzura dinţilor permanenţi.

Morfologia dintelui Morfologic, un incisiv este alcătuit din două părţi: rădăcina, care este partea fixată în alveola

dentară şi are, pe secţiune, formă rotundă şi coroana, partea care se găseşte în afară şi are forma unei lopeţi.

Nu toţi incisivii sunt la fel de mari. Adâncimea lor scade treptat de la cleşti către lăturaşi. De asemenea, mărimea lor se reduce o dată cu înaintarea în vârstă, prin uzură, până la dispariţie.

Ca structură, un incisiv este format dintr-o masă osoasă numită dentină, acoperită la nivelul coroanei cu un strat mai dur numit smalţ, iar pe rădăcină cu un strat extern de fixare numit cement (fig. 1.1).

Fig.1.1. Incisivul la bovine. Sus; faţa linguală şi labială Jos; secţiune longitudinală.

Incisivii nu sunt bine fixaţi în alveolele maxilarului inferior ceea ce le permite o uşoară clătinare. Imediat după apariţie, incisivii se uzează prin “tocire”, începând de la marginea liberă a lor către

gingie. Tocirea, reprezintă dispariţia smalţului de pe o anumită porţiune a feţei linguale şi apariţia

“crestei dentare”, de formă sinuoasă şi a dentinei de culoare gălbuie. Când smalţul a dispărut complet de pe tabla dentară, care devine netedă în totalitate, iar creasta

dentară capătă o formă semirotundă la nivelul gâtului dintelui, incisivii sunt “nivelaţi”. Perioadele vârstei la taurine În funcţie de particularităţile şi semnele care apar, se menţin şi apoi dispar, la taurine se

deosebesc patru perioade de vârstă: - perioada I, în care are loc erupţia incisivilor de lapte, tocirea şi nivelarea lor; - perioada a II-a, când se produce schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi; - perioada a III-a, denumită şi perioadă de tocire şi nivelare a incisivilor permanenţi; - perioada a IV-a, în care procesul de uzură este foarte avansat. Este perioada răririi şi căderii

dinţilor. Perioada I, durează de la naştere până la vârsta de 18 luni. De obicei viţeii se nasc cu 8 incisivi apăruţi, uneori cu 6 şi foarte rar cu 4. Incisivii care nu au erupt la naştere, vor apărea până la vârsta de 2 săptămâni. Tot la naştere, apar şi premolarii sau numai Pm2 şi Pm3; primul premolar apare la 2-3 săptămâni. Cu oarecare abateri, retragerea gingiei de pe coroana incisivilor are loc la următoarele vârste: - de pe cleşti la 12-14 zile; - de pe mijlocaşii primi la 17 zile; - de pe mijlocaşii secunzi la 21 zile; - de pe lăturaşi la 28-30 zile. La vârsta de o lună, toţi incisivii sunt complet ieşiţi din gingie, aliniaţi sub forma unui arc de cerc,

uşor mobili, iar la vârsta de 18 luni sunt bine evidenţiaţi şi fixaţi în alveole (fig. 1.2).

Fig.1.2. Vârsta la 3-4 luni - toţi incisivii de lapte au ajuns la nivel. Pe măsură ce viţelul creşte şi consumă diferite nutreţuri, începe şi tocirea şi nivelarea incisivilor

de lapte (fig. 1.3). Atât tocirea, cât şi nivelarea, sunt fenomene variabile în funcţie de rasă, individ şi alimentaţie şi

se desfăşoară, în mod obişnuit, astfel: - la 3-3 ½ luni începe tocirea cleştilor; - la 4-5 luni începe tocirea mijlocaşilor primi şi secunzi; - la 6 luni începe tocirea lăturaşilor; - la 9-12 luni sunt nivelaţi cleştii; - la 13-15 luni sunt nivelaţi mijlocaşii primi; - la 16-18 luni sunt nivelaţi mijlocaşii secunzi; - la 19-22 de luni se nivelează şi lăturaşii. Tot în această perioadă apar şi cei trei molari (M): la 4-5 luni apare M1; la 15-18 luni M2; la 24-30

de luni M3.

Fig.1.3. Nivelarea incisivilor de lapte.

Perioada a II-a. Schimbarea incisivilor de lapte. Vârsta schimbării dinţilor diferă în funcţie de rasă, precocitate, individualitate, alimentaţie şi stare

fiziologică. Această perioadă durează între 1 ½-5 ani şi se desfăşoară astfel: - la 1 ½ ani cad cleştii de lapte şi sunt înlocuiţi cu cei permanenţi care ajung la nivel la vârsta

de 2 ani (fig.1. 4); - la 2 ½ ani cad mijlocaşii primi de lapte şi apar cei permanenţi care ajung la nivel la 3 ani

(fig.1.5); - între 3 ½-4 ani se schimbă mijlocaşii secunzi (fig. 1.6); - între 4 ½-5 ani se schimbă lăturaşii; gura se consideră încheiată (fig. 1.7). - Perioada a III-a: Tocirea şi nivelarea incisivilor permanenţi. - Tocirea se manifestă prin dispariţia treptată a smalţului şi descoperirea dentinei de pe

suprafaţa linguală a tablei dentare. Gradul de tocire se determină prin examinarea vizuală a tablei dentare sau prin palpare. Când această suprafaţă este complet netedă şi uşor excavată dintele este nivelat.

- La 6 ani cleştii sunt tociţi pe jumătate din suprafaţa de frecare a tablei dentare (fig.1.8); - - la 7 ani cleştii sunt nivelaţi (fig. 1.9); - - la 8 ani sunt nivelaţi mijlocaşii primi (fig. 1.10); - - la 9 ani sunt nivelaţi mijlocaşii secunzi (fig. 1.11); - - la 10 ani sunt nivelaţi lăturaşii (fig. 1.12).

Fig.1.4. Vârsta la 2 ani Fig.1.5. Vârsta bovinelor la 3 ani.

(cleşti permanenţi ajung la nivel).

Fig.1.6. Vârsta la 4 ani.

Fig.1.7. Vârsta la 5 ani (gura este încheiată).

Fig.1.8. Vârsta la 6 ani Fig.1.9. Vârsta la 7 ani (cleştii sunt tociţi pe jumătate) (cleştii sunt nivelaţi).

Fig.1.10. Vârsta la 8 ani - (primii mijlocaşi sunt nivelaţi).

Fig.1.11. Vârsta la 9 an (secunzii mijlocaşi sunt nivelaţi).

Fig.1.12. Vârsta la 10 ani (lăturaşii sunt nivelaţi) În această perioadă, un rol hotărâtor în apariţia tocirii şi nivelării dinţilor îl are alimentaţia. Perioada a IV-a: Rărirea şi căderea incisivilor (fig. 1.13, 1.14).

Fig.1.13. Dentiţia bovinelor la vârsta Fig.1.14. Dentiţia bovinelor la vârsta

de peste 12 ani de peste 13 ani

Vârsta după 10 ani se poate determina cu aproximaţie, după mărimea şi rărirea incisivilor, dar şi după forma suprafeţei de frecare a tablei dentare.

După tocire şi nivelare, incisivii se micşorează progresiv, se răresc, iar rădăcinile încep să iasă din gingie. Suprafaţa de frecare trece succesiv de la conturul pătrat la cel rotund şi apoi biangular (oval antero-posterior);

- la 11 ani dinţii sunt rari, iar pe cleşti tabla dentară tinde spre forma rotundă;

- la 12 ani incisivii sunt mai mici, mai rari, iar tabla dentară a cleştilor şi mijlocaşilor primi este rotundă;

- la 13 ani incisivii se micşorează şi mai mult, iar uneori, unul sau ambii cleşti lipsesc. Pe cleşti tabla dentară devine biangulară;

- la 14-15 ani dinţii sunt complet uzaţi, rădăcinile au suprafaţa de tocire ovală antero-posterior, sunt rare şi de multe ori căzute.

Toate aceste modificări ale dentiţiei sunt influenţate de rasă, constituţie, starea de sănătate, regim de alimentaţie etc.

Uneori însă, pot să apară abateri determinate de starea fiziologică specială (gestaţia), de constituţia şi starea de sănătate a tineretului, de felul nutreţurilor şi forma lor de administrare.

Anomalii dentare la taurine În stabilirea vârstei taurinelor după dentiţie, pot să apară erori determinate de unele anomalii

dentare şi anume: - pleiodonţia şi oligodonţia, respectiv existenţa unui număr mai mare sau mai mic de incisivi; - schimbarea neregulată a dinţilor de lapte cu cei permanenţi; sunt cazuri când dinţii

permanenţi cresc alături de cei de lapte; - prognatismul şi brevignatismul superior, determină anomalii de formă, mărime şi uzură a

incisivilor, făcând dificilă aprecierea vârstei; - anomalii de uzură, determinate fie de masticaţia pe una din părţi (dreapta sau stânga) fie de

poziţia anormală a incisivilor pe arcada dentară. Alte semne după care se apreciază vârsta la bovine - Cordonul ombilical, care este moale şi umed la viţeii fătaţi recent, se usucă până la 5-6 zile şi

cade la vârsta de 12-14 zile, rămânând o crustă care dispare (cade) la vârsta de 30 zile. - Pernuţa fetală este un apendice de corn moale ce apare pe faţa plantară a unghiilor în primele

zile de viaţă, după care se usucă şi cade (la 4-5 zile). - Apariţia şi creşterea coarnelor. La naştere, în locul în care vor apare coarnele, există un smoc de peri lungi şi subţiri. La 14-16

zile pielea se îngroaşă şi formează o calozitate, la o lună cade smocul de peri de pe calozitate iar la vârsta de 1-1½ luni sub calozitate se simte, la palpare, o uşoară proeminenţă osoasă.

La vârsta de 2 luni cornul are lungimea de aproximativ 1 cm, la 3 luni 2 cm la 4 luni 3 cm. În continuare, se consideră că la masculi lungimea coarnelor este egală cu vârsta în luni, iar la

femele la lungimea cornului se mai adaugă 1 cm pentru aproximarea vârstei în luni. După vârsta de 4 luni, la tăuraşi şi la 5 luni la viţele, nu se mai ia în considerare mărimea

coarnelor pentru stabilirea vârstei la taurine. La taurinele adulte stabilirea vârstei după coarne se poate face în funcţie de numărul de inele sau

gâtuituri apărute în perioadele în care hrana a fost insuficientă (în timpul gestaţiei şi în sezonul de iarnă). De regulă, primul inel apare la 3 ani, când are loc prima gestaţie, al doilea la 4 ani, ş.a.m.d.

Folosind acest criteriu, vârsta se poate stabili prin adăugarea cifrei 2 la numărul inelelor de pe corn.

Determinarea vârstei la bubaline La bubaline formula dentară este la fel ca la taurine, însă incisivii sunt mai mari, au faţa labială

mai convexă, iar diferenţa de mărime dintre cleşti şi ceilalţi incisivi este mai puţin evidentă. Perioadele, în stabilirea vârstei la această specie, sunt aceleaşi ca la taurine, dar modificările

caracteristice fiecărei perioade se produc ceva mai târziu, astfel: - tocirea incisivilor de lapte se produce la 10-11 luni pe cleşti,12-13 luni pe mijlocaşii primi,

14-15 luni pe mijlocaşii secunzi şi 16-17 luni pe lăturaşi; - nivelarea incisivilor de lapte are loc la 24, 26, 28 şi respectiv 30 luni, în ordine, începând cu

cleştii; - schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi se realizează în următoarea ordine: la 2 ½ –

3 ani cleştii, la 3 ½ -4 ani primii mijlocaşi, la 4 ½ -5 ani secunzii mijlocaşi şi la 5 ½ -6 ani lăturaşii;

- nivelarea incisivilor de lapte se produce la 7 ani, 8 ani, 9-10 ani şi respectiv 11 ani, în aceiaşi ordine.

RASELE DE TAURINE

2.1. Clasificare După provenienţă, grad de ameliorare şi specializare, rasele de taurine se clasifică astfel: Rase locale - primitive: Sura de stepă, Rasa de munte (Mocăniţa) - ameliorate:

Rase din alte ţări (perfecţionate) - de lapte: Friză, Roşie daneză, Jersey - mixte: Simmental, Schwyz, Pinzgau, Red Polled - de carne: Hereford, Aberdeen Angus, Santa gertruda, Charolaise, Shorthorn, Alb-albastră

belgiană, Limousine, Chianina. 2.1.1.Rasele locale de taurine

2.1.1.1. Sura de stepă

Sura de stepă provine din Bos taurus primigenius. Ea s-a format sub influenţa factorilor naturali de mediu, fiind una din cele mai vechi rase de taurine de pe Terra. La noi în ţară a avut o largă răspândire până la primul război mondial.

În prezent, arealul ei s-a restrâns foarte mult, ca urmare a încrucişărilor de absorbţie cu rase perfecţionate. Se mai întâlneşte, sub formă de metişi, în Ucraina, Iugoslavia şi Bulgaria; în ţara noastră există un număr restrâns de metişi, cu un grad diferit de absorbţie, doar în Moldova şi Delta Dunării.

2.1.1.2. Rasa de munte (Mocăniţa)

Rasa de munte (Mocăniţa) a fost răspândită în zona muntoasă a ţării. Ca urmare a încrucişărilor practicate cu diferite rase, în prezent se mai întâlneşte în număr foarte redus, mai ales sub formă de metişi, în Carpaţii sudici şi răsăriteni, fiind pe cale de dispariţie ca şi Sura de stepă.

2.1.1.3. Taurinele Roşii dobrogene

Origine, mod de formare şi răspândire. Taurinele Roşii dobrogene au reprezentat o populaţie heterogenă, neconsolidată genetic, cu o mare variabilitate a însuşirilor morfoproductive. Această populaţie a rezultat în urma unor încrucişări multiple între Sura de stepă şi o serie de rase de culoare roşie, provenite din import cum sunt: Roşia ucraineană de stepă, Angler, Roşia poloneză, într-o primă etapă, iar ulterior Roşia brună letonă şi Roşia daneză.

Taurinele Roşii dobrogene au fost răspândite în zona de sud-este a ţării. În prezent ele sunt substituite de rasa Bălţată cu negru românească.

2.1.1.4. Rasa Bălţată cu negru românească

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa a fost omologată în 1987 şi a rezultat în urma unor încrucişări de absorbţie între rasele locale ameliorate (Bălţată românească, Brună şi taurinele Roşii dobrogene) cu rasa Friză; cca 92% din gene provin de la Friză, importată mai ales după 1960.

de lapte: Roşia dobrogeana, Bălţată de munte (Mocaniţă)

Mixte: Bălţată românească, Brună de Maramureş, Pinzgau de Transilvania

Rasa este răspândită în zona de sud-est a ţării, şesul Olteniei, Munteniei şi Moldovei şi în jurul unor centre urbane. În structura efectivelor actuale de taurine ea are o pondere de cca 23%.

Însuşirile morfoproductive sunt asemănătoare raselor de tip Friză, dar cu o mai mare variabilitate, în funcţie de gradul de ameliorare şi condiţiile de exploatare.

Rasa este de tip eumetric (talia este în medie 132 cm) cu o greutate medie de 550 kg. Atât talia, cât şi greutatea corporală, sunt inferioare rasei Friză, în principal datorită condiţiilor mai puţin favorabile de creştere şi exploatare.

Conformaţia este asemănătoare raselor de tip Friză, având un profil corporal trapezoidal, cu forme corporale unghiuloase, cap fin, gât lung, trunchi lung şi potrivit de larg şi adânc, membre subţiri. Ugerul este voluminos şi cu aptitudini pentru practicarea mulsului mecanic. Culoarea este bălţată negru cu alb.

Constituţia este fină sau fină robustă, temperamentul vioi şi caracterul docil. Rasa are aptitudini bune pentru producţia de lapte şi satisfăcătoare pentru producţia de carne.

Astfel, producţia de lapte pe lactaţie este în medie de 4000-4500 kg, cu 3,8-3,9% grăsime, recordul rasei fiind de 13.044 kg cu 4,32% grăsime. Aptitudinile pentru mulsul mecanic se caracterizează printr-o viteză de muls de 1,4-2,7 l pe minut şi un indice mamar de 45-46%. Precocitatea în producţia de lapte este bună, astfel că vacile realizează la lactaţia I cca 70% din lactaţia maximă.

Aptitudinile în producţia de carne pot fi considerate satisfăcătoare, deoarece tineretul supus la îngrăşare intensivă realizează un spor mediu zilnic de cca. 900 g, cu un consum specific de 7-7,5 U.N./kg. spor, iar la îngrăşare semiintensivă 700-750 g cu un consum de 9-10 U.N. Randamentul la tăiere este în medie de 52-54%, iar carnea este de calitate corespunzătoare.

Precocitatea este superioară raselor locale, la fel şi economicitatea producţiei realizată, ca urmare, rasa se pretează la exploatare intensivă atât în direcţia producţiei de lapte cât şi a celei de carne.

Perspective şi obiective de ameliorare În viitor rasa se va creşte în actuala zonă de răspândire. Ea va fi ameliorată în direcţia producţiei

de lapte, care va avea o pondere de 60% şi pentru producţia de carne-40%. Principalele obiective ale ameliorării vizează: masivizarea rasei, prin creşterea taliei la 135 cm şi

a greutăţii corporale la 600-650 kg; realizarea unei producţii de lapte la peste 6000 kg pe lactaţie, cu un consum specific sub o unitate nutritivă; îmbunătăţirea aptitudinilor pentru practicarea mulsului mecanic, mai ales prin creşterea vitezei de muls; ameliorarea potenţialului productiv pentru carne, prin realizarea unui spor mediu zilnic de peste 950 g la îngrăşarea în sistem intensiv, cu un consum specific de hrană sub 7 U.N./kg spor.

Realizarea obiectivelor respective presupune creşterea în rasă curată şi practicarea încrucişărilor cu rase de tip Friză şi în deosebi cu Holstein.

2.1.1.5. Rasa Bălţată românească

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa Bălţată românească s-a format prin încrucişări de absorbţie între tauri de rasă Simmental cu vaci de rasă Sură de stepă; a fost recunoscută ca rasă în 1959. Primele importuri de tauri Simmental s-au făcut în perioada 1860-1870 din Austria şi Elveţia, iar ulterior şi din Germania. În urma încrucişărilor efectuate, mai mult sau mai puţin sistematice, au rezultat două tipuri de Bălţată românească, dintre care unul mai masiv , întâlnit în zona Banatului, cu aptitudini mai pronunţate pentru producţia de carne, faţă de cel crescut în Transilvania şi Bucovina.

Rasa este răspândită mai ales în Banat şi Transilvania, efectivul actual reprezentând cca 36% din total taurine.

Însuşiri morfoproductive. Ca urmare a variabilităţii care există în cadrul rasei, se pot diferenţia două tipuri: unul mare, la care talia este de cca. 133-135 cm, iar greutatea de 600-650 kg şi altul mijlociu cu talia 130-135 cm şi greutatea 550-600 kg. Primul tip este întâlnit în nord-vestul Banatului şi centrul Transilvaniei, iar al doilea în Crişana şi sudul Banatului.

Rasa este de tip mezomorf, cu o conformaţie armonioasă, asemănătoare rasei Simmental. Gâtul este potrivit de lung, bine îmbrăcat cu muşchi, cu trunchiul lung, potrivit de larg şi adânc şi format corporal trapezoidal. Linia superioară a trunchiului este de regulă dreaptă, lungă şi largă. În mod frecvent coada este prinsă sus, iar sacrumul este evident. Ugerul este mare, cu mult ţesut glandular, dar asimetric, datorită sferturilor posterioare, care sunt mai dezvoltate. Sfârcurile sunt frecvent lungi şi groase, fapt pentru care se pretează mai puţin la mulsul mecanic.

Membrele sunt potrivit de lungi, dar cu chişiţele relativ moi şi ongloanele mai puţin rezistente.

Culoarea este bălţată alb cu galben, de diferite nuanţe, de la galben deschis până la roşu vişiniu. Capul, jumătatea inferioară a cozii, abdomenul şi extremitatea inferioară a membrelor, sunt de culoare albă. Mucoasele aparente sunt roz, iar coarnele şi ongloanele sunt de culoare galbenă.

Constituţia este robust-compactă, uneori fină spre robustă, iar temperamentul vioi. Bălţata românească este o rasă cu aptitudini mixte (lapte-carne) dar cu unele subpopulaţii

specializate pentru carne-lapte. Producţia de lapte, pe lactaţie, este în medie de 3000-3500 kg, cu un conţinut în grăsime de 3,7-

3,8%; în fermele de elită s-au obţinut producţii de lapte de peste 4500 kg. Recordul rasei a fost realizat de vaca Zana (Jud. Cluj) care la lactaţia a VI-a a dat o producţie de lapte de 13.212 kg, cu 4,09% grăsime, ceea ce echivalează cu 540 kg grăsime.

Precocitatea pentru producţia de lapte este mijlocie şi ca urmare vacile realizează la lactaţia I cca 62-66% din producţia maximă.

Aptitudinile pentru practicarea mulsului mecanic sunt mediocre deoarece viteza de muls este de 1-1,1 kg/min., iar indicele mamar de 40-42%.

Longevitatea productivă, în condiţii bune de întreţinere, este de 5-6 lactaţii. Economicitatea producţiei de lapte este mediocră, indicele acesteia fiind de 1/5-1/6, iar consumul specific 1,1-1,3 U.N.

Rasa Bălţată românească are aptitudini foarte bune şi pentru producţia de carne. Astfel, în sistemul semiintensiv de îngrăşare, tineretul realizează un spor mediu zilnic de 700-800 g, cu o bună valorificare a nutreţurilor de volum, care sunt în general mai ieftine. În sistem intensiv de îngrăşare, tineretul realizează un spor mediu zilnic de 900-1000 g, cu un consum de cca 7 UN şi un randament la tăiere de până la 54-56%. Carnea este de calitatea superioară, având un grad corespunzător de perselare şi marmorare.

Rasa este în general rezistentă la îmbolnăviri, dar relativ pretenţioasă faţă de condiţiile de întreţinere. Ea se pretează la exploatarea în sistem gospodăresc, atât în producţia de lapte cât şi pentru producţia de carne; tineretul mascul dă rezultate foarte bune şi la îngrăşarea în sistem intensiv.

Perspective şi obiective de ameliorare Rasa Bălţată românească este bine adaptată la condiţiile existente din ţara noastră, cu performanţe

productive care justifică ca ea să deţină şi în perspectivă cea mai mare pondere în structura efectivelor de taurine. Rasa se va creşte în zonele în care este răspândită în prezent (Banat, Crişana şi Transilvania).

În cadrul obiectivelor ameliorării, se urmăreşte obţinerea unui tip mixt de carne-lapte, cu o pondere de 60% a însuşirilor pentru carne şi 40% pentru lapte.

Ameliorarea rasei vizează: creşterea taliei la 135-138 cm, iar a greutăţii la 650-680 kg; creşterea producţiei de lapte pe lactaţie la 5000 kg, cu 4% grăsime; îmbunătăţirea aptitudinilor ugerului pentru practicarea mulsului mecanic; creşterea producţiei de carne, prin realizarea unui spor mediu zilnic de peste 1000 g cu un consum specific de 6 U.N./kg spor; creşterea longevităţii productive, a precocităţii şi a rentabilităţii exploatării.

Realizarea acestor obiective, se va putea realiza prin: creşterea în rasă curată, pe bază de linii şi familii; selecţia şi potrivirea judicioasă a perechilor; utilizarea de material seminal, provenit de la tauri testaţi amelioratori, din fermele de elită; imigraţia de gene provenite de la tauri de tip Simmental şi Red Holstein.

2.1.1.6. Rasa Brună (Brună de Maramureş)

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa Brună s-a format prin încrucişări de absorbţie dintre vaci aparţinând raselor Sură de stepă şi Mocăniţa,cu tauri de rasă Schwyz, importaţi din diferite ţări, după 1881, la început în Maramureş, apoi şi în zonele subcarpatice.

Rasa este răspândită în judeţele Maramureş şi parţial în Satu-Mare, precum şi zonele subcarpatice din Moldova, Muntenia şi Oltenia; la ultimul recensământ avea o pondere de 33 % în structura efectivelor de taurine.

Însuşiri morfoproductive. Rasa se caracterizează printr-un tip morfologic mezomorf, cu talia variind între 125-128 cm, iar greutatea corporală de 500-550 kg. Capul este scurt şi larg, cu fruntea uşor concavă (de tip brachicer). Gâtul este potrivit de lung şi gros, cu trunchiul relativ lung, potrivit de larg şi adânc şi profilul corporal cu tendinţă trapezoidală. Linia superioară este de regulă dreaptă, crupa lungă şi largă, de formă pătrată, cu sacrumul uşor proeminent. Ugerul are o dezvoltare mijlocie, cu aspect globulos, în general simetric şi bogat în ţesut glandular, cu mameloane potrivit de lungi şi de groase. Dintre defecte se întâlneşte mai frecvent ugerul conic şi insuficient extins anterior. Membrele sunt potrivit

de lungi şi de groase. Se întâlnesc şi unele defecte de aplomb cum sunt panardismul, coatele de vacă şi chişiţa scurtă.

Culoarea este brună-cenuşie, cu diferite nuanţe, de la brun argintiu până la brun închis, cu inel de culoare deschisă în jurul botului. Mucoasele aparente sunt de culoare neagră cenuşie, coarnele bicolore şi unghiile pigmentate.

Constituţia este de regulă fin-robustă, temperamentul vioi şi comportamentul blând. După aptitudini este o rasă mixtă de lapte-carne. În funcţie de condiţiile de exploatare, producţia de lapte variază în limitele 3000-3500, cu 3,8%

grăsime, recordul rasei fiind de 10.694 kg cu 3,94% grăsime, ceea ce echivalează cu 420 kg grăsime pe lactaţie. Precocitatea producţiei de lapte este mediocră datorită faptului că producţia la prima lactaţie reprezintă doar 65-68% din lactaţia maximă. Indicele lapte, la vacile supuse controlului oficial, este de 1/6-1/7. Economicitatea producţiei este mulţumitoare, consumul specific de hrană fiind de 1,1-1,2 U.N. Aptitudinile ugerului pentru practicarea mulsului sunt superioare rasei Bălţată românească.

În producţia de carne, rasa are aptitudini bune. Astfel, tineretul supus la îngrăşare baby-beef, realizează un spor mediu zilnic de 900-950 g, iar în sistem semiintensiv cca 700 g, cu un randament la tăiere în medie de 53-55%; la vârsta de un an, tineretul poate atinge greutatea 350-380 kg.

Rasa este rezistentă, puţin pretenţioasă şi cu o mare capacitate de adaptare la condiţii pedoclimatice diferite. Ca urmare, se poate creşte atât la şes cât şi în zonele de deal, premontane şi montane.

Perspective şi obiective de ameliorare. Rasa se poate creşte în orice zonă geografică, dar cu precădere în zonele submontane, în care se exploatează şi în prezent.

Obiectivele ameliorării sunt următoarele: menţinerea direcţiei de exploatare (lapte-carne); masivizarea rasei, prin creşterea taliei la 130 cm şi a greutăţii corporale la 580 kg; creşterea producţiei de lapte la o medie de 4500 kg pe lactaţie; îmbunătăţirea producţiei de carne, prin realizarea unui spor mediu zilnic la îngrăşare de cca 1000 g; îmbunătăţirea aptitudinilor pentru mulsul mecanic, prin creşterea vitezei de muls la 1,8 l/min., a indicelui mamar la 46%, concomitent cu reducerea consumului specific şi precocizarea rasei.

Realizarea obiectivelor ameliorării, este posibilă prin creşterea în rasă curată şi imigraţia de gene de la tauri de rasă Schwyz importaţi din Elveţia, Austria şi S.U.A.

2.1.1.7. Rasa Pinzgau de Transilvania

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa s-a format în urma unor încrucişări de absorbţie între Mocăniţă şi în mai mică măsură Sură de stepă, cu rasa Pinzgau, importată din Austria în Bucovina, după 1960. Ulterior, rasa a fost importată şi în Transilvania (zonele Mediaşului şi Sibiului) de unde s-a răspândit în Munţii Apuseni şi ţara Haţegului. În prezent rasa este răspândită în trei zone: partea montană şi premontană a judeţelor Suceava şi Bistriţa Năsăud; sudul Transilvaniei, judeţele Sibiu şi Hunedoara; zona Munţilor Apuseni. În prezent rasa are o pondere de cca 4% în structura efectivelor de taurine din ţara noastră.

Însuşiri morfoproductive. În cadrul rasei, există o mare variabilitate din punct de vedere al conformaţiei şi dezvoltării corporale, ca urmare a materialului biologic variat care a participat la încrucişări, a modului în care s-a făcut selecţia şi mai ales a condiţiilor foarte diferite din zonele de creştere. Astfel, în Moldova de Nord şi sudul Transilvaniei, rasa are o talie medie de 127-130 cm, iar greutatea corporală de 450-500 kg, în timp ce în Munţii Apuseni talia este mai redusă (123-125 cm) şi în corelaţie cu acesta şi greutatea corporală (cca 400 kg).

Taurinele din această rasă au o dezvoltare eumetrică şi se încadrează în tipul morfologic mezo-brevimorf. Gâtul este scurt, gros şi musculos, iar trunchiul potrivit de lung şi larg, relativ adânc, cu profilul corporal dreptunghiular. Linia superioară este uşor lăsată, mai ridicată la crupă; apare frecvent crupa în acoperiş, sacrumul fiind mai ridicat. De regulă crupa este largă la şolduri şi strâmtă la ischii. Membrele sunt relativ scurte şi rezistente, iar aplomburile sunt în general corecte. Dintre defectele de aplomb apar mai frecvent coate de vacă şi panardism anterior. Ugerul are o dezvoltare mijlocie, este globulos, dar cu puţin ţesut glandular, cu aptitudini necorespunzătoare pentru practicarea mulsului mecanic.

Culoarea, este caracteristică, bălţată roşu-vişiniu cu alb. Culoarea albă cuprinde grebănul, se lărgeşte pe spinare, şale şi crupă, se întinde pe fese, coadă, uger şi ajunge până la regiunea pieptului. La nivelul gambei şi antebraţului se observă inele de culoare albă, care uneori sunt incomplete. Mucoasele aparente au o culoare roşcată, ongloanele sunt brun-cenuşii, iar coarnele bicolore. Constituţia este robustă, iar temperamentul vioi.

Rasa are aptitudini mixte: lapte, carne şi muncă. În producţia de lapte, există o mare variabilitate, în funcţie de zonă, respectiv în raport de

condiţiile pedoclimatice şi mai ales de alimentaţie. Astfel, în zona Munţilor Apuseni şi Haţeg, producţia medie este de 1500-2000 kg pe lactaţie, iar în sudul Transilvaniei şi nordul Moldovei 2200-2500 kg, cu un conţinut în grăsime, în ambele zone de 3,8-3,9%; recordul rasei este de 8272 kg cu 3,98% grăsime. Precocitatea producţiei de lapte este scăzută, astfel că la lactaţia I se realizează cca 60 % din producţia maximă.

Producţia de carne este satisfăcătoare; tineretul supus la îngrăşare semiintensivă, realizează sporuri medii zilnice de 700-750 g, iar la îngrăşarea extensivă, pe păşune, 400-500 g. Randamentul la tăiere, este în medie de 50-53%, carnea fiind de calitate bună.

Rasa se pretează la exploatarea extensivă în zona montană şi premontană şi semiintensivă în zonele colinare.

Vaca de Dorna (Pinzgau negru) este un tip aparte în cadrul rasei Pinzgau de Transilvania, răspândit în nordul Moldovei, localităţile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, care s-a format în urma unor încrucişări nesistematice dintre taurinele locale (Mocăniţa) cu diferite rase (Simmental, Pinzgau, Brună şi Friză).

Culoarea este bălţată negru cu alb, cu acelaşi desen ca şi la rasa Pinzgau de Transilvania, faţă de care se deosebeşte prin talie mai mică cu 1-2 cm, torace mai larg şi mai adânc, iar crupa mai bine proporţionată. Realizează producţii mai mari de lapte, cu un conţinut de grăsime de 3,9-4,1%. Precocitatea şi fecunditatea sunt de asemenea superioare.

Perspective şi obiective de ameliorare. Arealul în care se creşte rasa Pinzgau de Transilvania se va menţine şi în viitor. Deşi potenţialul productiv este mediocru, rasa este apreciată mai ales pentru capacitatea ei de a se adapta la condiţiile de creştere,specifice zonelor montane şi premontane.

Procesul de ameliorare vizează creşterea masei corporale la 500-550 kg, a producţiei de lapte la peste 3000 kg, cu 4% grăsime, concomitent cu îmbunătăţirea precocităţii în producţia de carne.

2.1.2. Rasele din alte ţări (perfecţionate)

2.1.2.1. Rasele de lapte

2.1.2.1.1. Rasele de tip Friză

Origine, mod de formare şi răspândire Rasa Friză, s-a format în Olanda, Danemarca şi Germania; patria de formare este considerată

Olanda. Peste taurinele de tip brachicer s-au suprapus cele de tip primigen. Datorită aptitudinilor deosebite pentru producţia de lapte şi capacităţii mari de aclimatizare, în

prezent este cea mai răspândită rasă de pe Terra, reprezentând mai mult de o treime din efectivul total de taurine.

În cadrul rasei s-au format trei varietăţi: bălţată negru cu alb, bălţată roşu cu alb şi roşie, din care s-au menţinut primele două. În ţările în care a fost importată ca urmare a izolării reproductive şi a încrucişărilor cu rasele locale au apărut diferenţe morfofiziologice care au condus la formarea mai multor rase de tip Friză: Holstein-Friză Olandeză, Holstein, Bălţată roşu cu alb olandeză şi Red Holstein. Iniţial rasa era cunoscută sub denumirea de Friză sau bălţată negru cu alb. În prezent, ca urmare a imigraţiei de gene provenite de la rasa Holstein, (Friză crescută în S.U.A.) ea este cunoscută sub denumirea de Holstein-Friză.

Rasa Holstein-Friză olandeză. Ca urmare a faptului că Olanda este una dintre cele mai renumite

ţări crescătoare de taurine, rasa Holstein-Friză are o pondere de cca 70 % din efectivul total de taurine. Însuşiri morfoproductive. Rasa are o dezvoltare mijlocie spre mare, cu talia de 135 cm şi

greutatea corporală în medie de 650 kg. Conformaţia este tipică raselor de lapte, cu profilul trapezoidal, ca urmare a faptului că trenul posterior este mai dezvoltat decât cel anterior. Trunchiul este lung, potrivit de larg şi adânc. Linia superioară este dreaptă, iar crupa lungă, largă şi orizontală. Toracele este potrivit de adânc, cu coaste lungi, oblice şi puţin arcuite. Ugerul este foarte dezvoltat, extins anterior şi cu mult ţesut glandular, cu mameloane de lungime şi grosime mijlocie, simetrice şi bine distanţate. Ca urmare, ugerul se pretează foarte bine la practicarea mulsului mecanic. Membrele sunt uscăţive, potrivit de lungi, cu ongloane rezistente şi aplomburi de regulă corecte. Culoarea este bălţată, negru cu alb; de regulă apar două zone de culoare albă, una la trenul anterior şi alta pe cel posterior, cuprinzând partea inferioară a trunchiului, glanda mamară şi parţial coada şi membrele. Capul este de culoare neagră, dar de regulă cu stea sau brezătură. Mucoasele aparente şi coarnele sunt de culoare neagră.

Constituţia este fină, temperamentul vioi, iar caracterul docil. Rasa are aptitudini excepţionale pentru producţia de lapte şi relativ bune pentru producţia de

carne. Astfel, în 1995 s-a ajuns la o producţie medie, pe lactaţie, la întreg efectivul supus controlului de 7576 kg cu 4,4% grăsime şi 3,46% proteine.

Precocitatea rasei în producţia de lapte este ridicată, astfel că producţia maximă se realizează la lactaţia a IV-a, iar la lactaţia I se obţine peste 70% din producţia lactaţiei maxime.

Economicitatea producţiei este ridicată datorită faptului că 1 l de lapte se realizează cu un consum de sub o unitate nutritivă.

Producţia de carne este mulţumitoare, tineretul supus la îngrăşare realizând un spor mediu zilnic de cca 900 g, cu un randament la tăiere de 52-54%. Pentru îmbunătăţirea aptitudinilor în direcţia producţiei de carne se practică încrucişări cu rase de carne.

Maturitatea somatică se încheie la vârsta de cca 4 ani , iar viţelele pot fi folosite la reproducţie de la 16-17 luni, ceea ce indică o foarte bună precocitate.

Rasa Holstein, provine din vechea rasă Olandeză adusă în S.U.A. de colonişti încă din 1625;

importuri masive de Friză provenită din Europa s-au făcut în perioada 1875-1905. Rasa, cu denumirea actuală de Holstein, a rezultat în urma unei selecţii riguroase în direcţia producţiei de lapte timp de peste 70 ani. Ea deţine, în prezent, peste 80% din efectivul raselor de lapte care se creşte în S.U.A.

Însuşiri morfoproductive. Rasa are o talie mare (135-136 cm) şi de asemenea greutatea corporală (650-700 kg) cu o conformaţie tipică pentru lapte, caracterizată prin forme corporale unghiuloase şi profil trapezoidal pronunţat. Gâtul este relativ subţire, linia superioară dreaptă, crupa lungă şi largă, iar toracele adânc. Ugerul este excepţional ca simetrie, mod de prindere, volum şi ponderea ţesutului glandular. Ca urmare, rasa are aptitudini deosebite pentru mulsul mecanic. Membrele sunt subţiri, lungi şi rezistente. Constituţia este fină.

Culoarea este bălţată negru cu alb, cu brezătură. În S.U.A. nu se pot înscrie în registrul genealogic animalele care sunt complet negre sau albe, cele cu coada şi abdomenul negre, precum şi cele la care culoarea neagră se întinde sub genunchi sau jaret. De asemenea, se consideră necorespunzătoare şi cele la care trecerea de la o culoare la alta se face difuz.

Din punct de vedere al producţiei de lapte, rasa este cea mai valoroasă, cu o producţie medie pe lactaţie de aproape 9000 kg, dar cu un conţinut de grăsime relativ redus (3,5-3,7%). Recordul mondial este deţinut de vaca Muranda Oscar Lucinda cu o producţie pe lactaţie (365 zile) de 30.805 kg lapte cu 3,3% grăsime şi 3,3% proteine , ceea ce este echivalent cu 1005 kg grăsime; producţia medie zilnică a fost de 84 kg, iar maximă de 98 kg.

Comparativ cu rasa Holstein-Friză, aptitudinile pentru producţia de lapte sunt mai reduse, ceea ce se reflectă atât în sporul mediu zilnic obţinut la îngrăşare cât şi în randamentul la tăiere.

Rasa are o precocitate foarte mare, astfel că viţelele pot fi folosite la reproducţie încă de la vârsta de 15 luni, când ating greutatea de cca 365 kg. Ea se remarcă şi printr-o foarte bună valorificare a pajiştilor.

Datorită însuşirilor deosebite pe care le are, rasa a fost importată în Europa, unde are loc un proces intens de holsteinizare a rasei Friză.

Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză (M.R.I.) are o pondere de cca 30% din efectivul de taurine

care se creşte în Olanda. Ea provine din vechea rasă olandeză selecţionată mai ales în direcţia producţiei de carne. Ca urmare, comparativ cu Friză bălţată cu negru, are trunchiul mai lung, mai larg şi adânc, cu musculatura bine dezvoltată. Ugerul este mare dar cu unele defecte cu privire la formă şi modul de prindere. Membrele sunt scurte şi groase.

În scopul îmbunătăţirii producţiei de lapte, care este mai mică decât la rasa Friză bălţată cu negru, din 1978 olandezii au practicat încrucişări cu rasa Red Holstein din S.U.A. Concomitent, s-a realizat şi creşterea taliei şi s-a îmbunătăţit conformaţia ugerului.

Rasa este răspândită şi în Germania, ţară în care are o pondere de cca 10% din efectivul de taurine, fiind cunoscută sub numele de Rotbunte. A fost folosită şi la noi în ţară la ameliorarea raselor Pinzgau de Transilvania şi Bălţată românească.

Rasa Red Holstein este originară din S.U.A., fiind asemănătoare din punct de vedere morfologic

cu rasa Holstein. Culoarea este roşie, determinată de o genă recesivă prezentă la rasele de tip Friză bălţată cu negru.

Rasa a fost folosită în Europa la ameliorarea unor rase cum sunt Simmental şi Bălţată roşu cu alb din Olanda şi Germania.

2.1.2.1.2. Rasa Roşie daneză

Origine, mod de formare şi răspândire. Este o rasă formată în Danemarca prin încrucişarea vitelor locale de tip brachicer, la început cu rasa Angler din Germania, iar ulterior cu Brown Swiss şi Red Holstein. În ţara de origine reprezintă cca 11% din efectivul total de taurine. Este răspândită în nordul Europei (Suedia, Norvegia, Finlanda, Estonia etc.) dar şi pe continentul american (S.U.A., Canada şi Brazilia).

Din punct de vedere morfologic, rasa se caracterizează prin următoarele: are talia mijlocie, spre mare (135 cm); trunchiul este lung, potrivit de larg şi adânc; ugerul este dezvoltat, bine prins şi simetric; culoarea este roşie, cu diferite nuanţe, de la roşu deschis până la roşu închis (aproape negru), cu mucoasele aparente brun închise, iar ongloanele cenuşii.

Rasa este specializată pentru producţia de lapte; realizează o producţie medie pe lactaţie în jur de 7000 kg, cu 4,2% grăsime, fiind însă pretenţioasă faţă de hrană şi sensibilă la leucoză.

Roşia daneză are aptitudini bune şi pentru producţia de carne. La îngrăşare, tineretul realizează un spor mediu zilnic de 800-900 g şi un randament la tăiere de 53-54%.

La noi în ţară, rasa s-a importat în perioada 1957-1965 şi a fost folosită la ameliorarea taurinelor Roşii dobrogene.

2.1.2.1.3. Rasa Jersey

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa s-a format în Anglia, în insula cu acelaşi nume, în condiţii de climat temperat-oceanic şi selecţie riguroasă în direcţia producţiei de lapte. Este răspândită în numeroase ţări, în deosebi în S.U.A. şi Danemarca.

În raport de dezvoltarea corporală, taurinele din această rasă sunt hipometrice, cu o talie medie de 118-120 cm şi greutatea de 375-400 kg. Conformaţia corporală este caracteristică taurinelor specializate pentru producţia de lapte; capul este uscăţiv, gâtul subţire, trunchiul lung, îngust şi potrivit de adânc, cu profilul accentuat trapezoidal, crupa unghiuloasă, ugerul mare, bine extins, simetric, cu aptitudini foarte bune pentru practicarea mulsului mecanic, cu membre uscăţive şi schelet dens.

Culoarea diferă de la galben-deschis la cenuşiu, având un inel de culoare deschisă în jurul botului. Mucoasele aparente, vârful coarnelor şi ongloanele sunt de culoare neagră.

Constituţia este fină, iar temperamentul vioi, uneori nervos. Producţia de lapte, în ţara de origine este în medie de 4500 kg, cu 5,5% grăsime (rasă de unt). În

S.U.A., rasa este mai masivă şi realizează o producţie de 6000-6500 kg cu peste 5% grăsime. Indicele lapte (somato-productiv) este de 1:10-1:12 şi ca urmare, în ceea ce priveşte economicitatea producţiei de lapte, este cea mai performantă rasă.

Producţia de carne este redusă şi de calitate inferioară, iar randamentul la tăiere sub 50%. Rasa are o mare capacitate de aclimatizare, mai ales în zonele cu climă caldă, care valorifică

excelent păşunile, inclusiv cele de calitate mediocră şi inferioară. În ţara noastră rasa a fost folosită la încrucişări de infuzie pentru ameliorarea raselor Brună,

Bălţată românească şi Roşie dobrogeană. 2.1.2.2. Rasele mixte

2.1.2.2.1. Rasele de tip Simmental

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa Simmental s-a format în Elveţia, prin încrucişarea taurinelor locale cu talie mică, de tip brachicer, cu taurine de tip primigen, aduse în secolele V-VII de burgunzi şi popoarele germanice. În ţara de origine, rasa reprezintă cca 44% din efectivul total de taurine. Iniţial, în procesul ameliorării s-a pus un accent deosebit pe producţia de carne. Ulterior (după 1967) pentru creşterea potenţialului genetic şi în producţia de lapte şi îmbunătăţirea aptitudinilor ugerului s-au făcut încrucişări cu rasa Red Holstein. În prezent, cca 4/5 din efectivul de vaci Simmental au gene, în proporţii variabile, provenite de la rasa Red Holstein. Astfel de încrucişări s-au efectuat şi în alte ţări care cresc Simmental.

Rasa s-a răspândit în numeroase ţări din Europa şi a fost folosită la încrucişări cu toate rasele locale. În felul acesta s-au format mai multe rase de tip Simmental: Fleckvich austriac (Bălţată austriacă), Fleckvich german (Bălţată germană) Bălţată românească etc.

Însuşiri morfoproductive. Dezvoltarea corporală a taurinelor de rasă Simmental este hipermetrică (talia medie este de 138 cm) cu greutatea de 650-700 kg.

Din punct de vedere morfologic, rasa se caracterizează prin următoarele: fruntea este lungă şi largă (tipul craniologic frontosus) gâtul potrivit de lung, bine îmbrăcat în muşchi; trunchiul este lung, larg şi potrivit de adânc, cu profilul dreptunghiular. Regiunile de pe partea superioară a corpului (spinare, şale şi crupă) sunt lungi, largi, orizontale şi bine îmbrăcate cu muşchi; ugerul este dezvoltat, globulos, cu mameloane care se pretează la mulsul mecanic; culoarea este bălţată alb cu galben de diferite nuanţe, cu capul, abdomenul, extremităţile membrelor şi coada albe. Mucoasele aparente sunt de culoare roz, iar coarnele şi ongloanele galbene.

Rasa manifestă rezistenţă la îmbolnăviri, constituţia fiind robustă. Temeperamentul este liniştit şi caracterul docil.

Specializarea rasei este pentru carne-lapte; este cea mai valoroasă pentru producţia de carne dintre toate rasele mixte. Media producţiei de lapte pe lactaţie este de cca 5000 kg, cu 4,2% grăsime, cu indicele somato-productiv de 1:7. Tineretul supus la îngrăşare intensivă realizează sporuri medii zilnice de 1100-1300 g, cu un randament la tăiere de 55-56% . Carnea este fragedă, suculentă şi perselată, fiind superioară din punct de vedere organoleptic celei care se obţine de la rasele specializate pentru producţia de carne.

Rasa Simmental are o mare capacitate de aclimatizare, dar este pretenţioasă faţă de condiţiile de alimentaţie.

Pentru ţara noastră prezintă un interes deosebit în acţiunea de ameliorare a rasei Bălţată românească.

2.1.2.2.2. Rasele de tip Schwyz

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa Schwyz este originară din Elveţia, motiv pentru care este cunoscută sub denumirea de Brună elveţiană. La formarea ei au participat taurinele de tip brachicer peste care s-au suprapus taurinele primigene. În ţara de origine are o pondere de cca 43%. Datorită capacităţii mari de adaptare şi a performanţelor productive ridicate, rasa s-a răspândit în multe ţări europene, dar şi pe alte continente, contribuind la formarea a numeroase rase de tip Schwyz: Brună austriacă (Braunvich austriac), Brună germană (Deutsches Braunvich) şi Brown Swiss în S.U.A.

Însuşiri morfoproductive. Rasa are o dezvoltare eumetrică şi se încadrează în tipul morfologic mezomorf. Formatul corporal este dreptunghiular. Talia este de 130-135 cm, iar greutatea corporală este în medie de 600-650 kg. Gâtul este de lungime mijlocie, iar trunchiul lung, potrivit de larg şi adânc. Ugerul este voluminos, bine prins, simetric, cu mameloane normale şi care se pretează la mulsul mecanic. Culoarea este brună cu diferite nuanţe. În jurul botului prezintă un inel de culoare deschisă. Mucoasele aparente sunt de culoare cenuşie, iar ongloanele sunt pigmentate. Are o constituţie robustă, este rezistentă la boli şi posedă o mare capacitate de aclimatizare, în special la condiţiile din zonele montane, unde valorifică eficient pajiştile respective.

Rasa are aptitudini mixte de lapte-carne. Producţia medie de lapte pe lactaţie este de 5000 kg cu 4% grăsime, cu indicele somato-productiv de 1:7-1:8. Recordul rasei este de 15.800 kg (786 kg grăsime) realizat în 365 zile de lactaţie de o vacă de rasă Brown Swiss.

În producţia de carne se comportă bine, astfel că tineretul supus la îngrăşare baby-beef realizează un spor mediu zilnic de 900-1000 g, cu randamentul la tăiere de 54-55%. Producţia de carne este inferioară rasei Simmental, dar este de bună calitate.

Rasa Brown Swiss se situează pe locul doi în ierarhia raselor care se cresc în S.U.A. (după rasa Holstein) fiind ameliorată mai ales în producţia de lapte. Ea are o talie mai mare (135 cm) şi greutatea de 650-700 kg. Datorită calităţilor deosebite pe care le are, în deosebi ca urmare a producţiei de lapte care a atins o medie pe lactaţie de 6500-7000 kg cu 4,1% grăsime, în ultima vreme s-a răspândit în numeroase ţări, atât de pe continentul european cât şi pe cel american. De dată recentă, rasa s-a importat şi la noi în ţară, fiind folosită la ameliorarea rasei Brună de Maramureş.

2.1.2.2.3. Rasa Pinzgau

Origine,mod de formare şi răspândire. Rasa s-a format în zona păşunilor alpine şi subalpine din Austria (Salzburg şi Tirol) cu altitudinea de peste 1000 m., prin încrucişarea taurinelor de tip brachicer cu cele de tip primigen. În ţara de origine, rasa are o pondere de cca 3% din efectivul total. Este răspândită, în număr redus, în Germania, Iugoslavia, România şi Africa de Sud-Est, fiind depăşită în privinţa indicilor productivi de alte rase mai valoroase.

Însuşiri morfoproductive.

Rasa are o dezvoltare eumetrică, cu talia de cca 130 cm şi greutatea medie de 600 kg. Gâtul este relativ scurt şi musculos, iar trunchiul lung, potrivit de larg şi adânc, cu profilul corporal dreptunghiular. Ugerul are o dezvoltare mijlocie. Membrele sunt scurte şi rezistente. Culoarea este bălţată roşu intens-vişiniu cu alb, cu un desen asemănător cu a rasei Pinzgau de Transilvania. Oglinda botului este roşie, iar ongloanele sunt pigmentate. Constituţia este robustă, iar rezistenţa la îmbolnăviri ridicată.

Rasa are aptitudini mixte: lapte-carne-tracţiune. Producţia medie de lapte este de 4500-4800 kg cu 4% grăsime. Se pretează la toate tipurile de îngrăşare, având însuşirea de a valorifica în mod economic păşunile, nutreţurile de volum şi reziduurile industriale cu un randament la tăiere de 55%.

Rasa Pinzgau are o precocitate relativ redusă, astfel că vârsta primei fătări se înregistrează la cca 30 luni. Este însă bine adaptată la condiţiile naturale mai aspre.

În ţara noastră a fost importată iniţial pentru a fi crescută în zonele montane, în condiţii mai puţin favorabile.

2.1.2.2.4. Rasa Red Polled

Rasa Red Polled s-a format în Anglia, în urma încrucişării raselor Norfolk, cu aptitudini mai bune pentru producţia de carne şi Suffolk specializată în deosebi în producţia de lapte.

Rasa are o specializare mixtă, de regulă carne-lapte. Trunchiul este lung, potrivit de larg şi adânc, bine îmbrăcat cu muşchi. Talia la vaci este medie de 125-130 cm, iar greutatea de 550-600 kg. Culoare este roşie uniformă, cu diferite nuanţe. Taurinele din această rasă sunt lipsite de coarne.

Producţia medie de lapte pe lactaţie este de 4000-4500 kg, cu 4% grăsime. În producţia de carne, are aptitudini bune astfel că tineretul supus la îngrăşare baby-beef realizează la vârsta de 15 luni o greutate de peste 450 kg. Valorifică bine păşunile, inclusiv cele de calitate mediocră.

Rasa Red Polled se creşte în Anglia, Austria, America de Sud şi S.U.A. La noi în ţară s-a importat pentru ameliorarea taurinelor din Delta Dunării.

2.1.2.3. Rasele de carne

2.1.2.3.1. Rasa Hereford

Rasa Hereford, s-a format în Marea Britanie (Ţara Galilor) din vechea rasă Norfolk, care a fost selecţionată în direcţia producţiei de carne şi ameliorată ulterior prin încrucişări de infuzie cu rasele Aberdeen-Augus şi Red Polled. Rasa este răspândită în numeroase ţări de pe continentul american şi în Oceania. În S.U.A. şi Australia a fost utilizată la încrucişări cu Zebu, obţinându-se rasele Beef Master şi Braford.

La noi în ţară s-a importat în perioada 1958-1964, fiind utilizată la încrucişări industriale pentru obţinerea de hibrizi cu producţii sporite de carne.

Însuşiri morfoproductive. Vacile din această rasă au o talie medie de 125 cm şi o greutate de 550-600 kg. Conformaţia este caracteristică raselor de carne, tipul morfologic fiind brevimorf, iar profilul corporal dreptunghiular. Gâtul este scurt, gros şi musculos, iar trunchiul lung, larg şi în deosebi adânc. Crupa este lungă, largă, orizontală, dublă şi bine îmbrăcată cu muşchi. Fesele sunt convexe şi descinse. Ugerul este slab dezvoltat, iar membrele sunt scurte şi rezistente. Culoarea este bălţată roşu cu alb. Zona albă se întinde pe cap, salbă, piept, abdomen, extremitatea cozii şi membrelor. Rasa se caracterizează printr-o constituţie robustă, capacitate bună de adaptare la zonele temperate şi subtropicale şi rezistenţă la îmbolnăviri.

Producţia de lapte este destinată în exclusivitate pentru viţei; se mulg doar ocazional. Are aptitudini, foarte bune pentru producţia de carne, astfel că tineretul supus la îngrăşare de tip

baby-beef realizează un spor mediu zilnic de peste 1000 g; se sacrifică la o greutate de 450-500 kg când carnea este de calitate corespunzătoare şi randamentul la tăiere de 60-65%.

2.1.2.3.2. Rasa Aberdeen-Angus

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa s-a format în Scoţia, în comitatul cu acelaşi nume, cu relief accidentat, soluri cu fertilitate relativ redusă şi climă rece. Ea provine din taurinele locale cu aptitudini pentru producţia de carne, care după 1860 au fost ameliorate prin încrucişări de infuzie cu rasa Shorthorn. Datorită însuşirilor sale pentru producţia de carne, ea s-a răspândit în multe ţări din Europa, dar mai ales pe continentul american. În S.U.A. şi Australia s-au făcut încrucişări cu Zebul, în urma cărora a rezultat rasa Brangus. La noi în ţară rasa a fost importată după 1960 şi a fost folosită la încrucişări industriale pentru sporirea producţiei de carne.

Însuşiri morfoproductive. Datorită precocităţii excepţionale, rasa exprimă în cel mai înalt grad specializarea pentru producţia de carne. Talia este relativ mică (118-120 cm) iar greutatea corporală are în

medie, la vaci, 500-550 kg. Gâtul este scurt şi gros, trunchiul cilindric, membrele scurte şi musculoase. Părul este scurt şi neted, de culoare neagră uniformă. În S.U.A. se creşte şi o varietate roşie numită Red Angus. Se remarcă lipsa coarnelor, caracter bine consolidat din punct de vedere genetic şi pentru care este apreciată de crescători. Rasa se caracterizează prin constituţie fină sau robustă-afânată.

Rasa are aptitudini pronunţate pentru producţia de carne, astfel că tineretul supus la îngrăşare realizează un spor mediu zilnic de 1000-1300 g şi atinge o greutate de cca 500 kg la vârsta de 15-18 luni. La o vârstă mai înaintată are tendinţa de a depune multă grăsime, ceea ce afectează calitatea cărnii. Se remarcă la această rasă randamentul la tăiere care ajunge la 65-70% şi procentul redus de oase în carcasă.

2.1.2.3.3. Rasa Santa Gertuda

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa s-a format în S.U.A., în urma încrucişărilor dintre taurinele de rasă Shorthorn şi Zebul indian (Brahman). Este răspândită pe continentul american, în Africa şi Oceania. La noi în ţară s-a importat în 1958 şi a fost utilizată la încrucişări industriale şi de infuzie cu taurinele din Delta Dunării.

Însuşiri morfoproductive. Rasa are o dezvoltare relativ mare, vacile având o talie medie de 130 cm şi o greutate de 600-650 kg, cu o conformaţie tipică raselor de carne, dar şi cu unele particularităţi: urechile sunt mari şi atârnânde; depozit de grăsime la baza grebănului; pielea prezintă pliuri ca şi la zebu. Culoarea este roşie vişinie, cu diferite nuanţe. Mucoasele aparente sunt de culoare roşie închisă, iar ongloanele sunt pigmentate.

Rasa are aptitudini foarte pronunţate pentru producţia de carne. Tineretul realizează la îngrăşare un spor mediu zilnic de 1000-1200 g, iar la vârsta de 15-18 luni atinge greutatea de 500 kg, cu un randament la tăiere de peste 60%. Comparativ cu celelalte rase, carnea este de calitate superioară, cu grad mare de marmorare şi perselare. Este rezistentă la condiţiile din zonele subtropicale şi de asemenea la piroplasmoză.

2.1.2.3.4. Rasa Charolaise

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa este una dintre cele mai vechi din Franţa, formată din populaţiile locale cu aptitudini pentru producţia de carne, supuse selecţiei şi ulterior ameliorate prin încrucişare cu rasele Simmental şi Shorthorn. Se creşte în foarte multe ţări din Europa şi America. Prin încrucişare cu Zebul s-a format rasa Charbray. La noi în ţară s-a importat după 1964 şi a fost folosită la încrucişări industriale, pentru obţinerea de hibrizi mai performanţi în producţia de carne.

Însuşiri morfoproductive. Rasa are o dezvoltare corporală mare (talia 135-137 cm) şi greutatea în medie 700-800 kg, cu tipul morfologic brevimorf şi profilul corporal dreptunghiular. Trenul posterior este foarte dezvoltat, având crupa lungă, largă şi bine îmbrăcată cu muşchi, coapsa bombată, iar fesele lungi şi convexe. Ugerul are o dezvoltare mijlocie. Culoarea este alb-gălbuie până la galben deschis, cu părul abundent şi ondulat. Mucoasele aparente sunt de culoare roz, iar ongloanele galbene. Constituţia este robustă-afânată.

Este o rasă foarte precoce, specializată pentru producţia de carne. Tineretul îngrăşat realizează sporuri medii zilnice de 1200-1300 g, cu un randament la tăiere de peste 60%, carnea fiind de calitate superioară datorită conţinutului redus de seu. Rasa valorifică foarte bine păşunile, mai ales cele corespunzătoare sub raportul compoziţiei floristice. Frecvenţa distociilor la această rasă este relativ mare, ceea ce poate conduce la compromiterea ulterioară a materialului de reproducţie.

2.1.2.3.5. Rasa Shorthorn

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa s-a format în Anglia, prin ameliorarea taurinelor locale de rasă Teeswather, într-o zonă cu păşuni abundente.

Datorită aptitudinilor pentru producţia de carne, rasa s-a răspândit în unele ţări din Europa şi America.

În S.U.A. are o pondere importantă. La noi în ţară rasa a fost importată şi utilizată la încrucişări cu rasele locale din Câmpia Bărăganului .

Însuşiri morfoproductive. Rasa este specializată pentru carne, cu o conformaţie tipică pentru această producţie; profilul corporal este dreptunghiular, iar tipul morfologic brevimorf. Talia este în medie de 125-130 cm,iar culoarea diferită: bălţată alb cu roşu, roşie, piersicie şi foarte rar albă.

Producţia de carne este bună, astfel că tineretul supus la îngrăşare realizează un spor mediu zilnic de 1100-1200 g cu un randament la tăiere de 62-65%. La animalele adulte şi tineretul îngrăşat peste vârsta de 18 luni, proporţia de seu este ridicată.

În cadrul rasei s-au diferenţiat două varietăţi, în prezent considerate rase: Beef Shorthorn şi Dairy Shorthorn. Rasa care are aptitudini şi pentru producţia de lapte (Dairy Shorthorn) realizează o producţie medie de 4500-5000 kg pe lactaţie, cu 3,8% grăsime.

2.1.2.3.6. Rasa Alb-albastră belgiană

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa s-a format în Belgia în a doua jumătate a sec. XIX, din taurinele locale, care au fost încrucişate cu rasa Shorthorn şi selecţionate pentru producţia de carne-lapte. Ulterior, selecţia s-a făcut în direcţia producţiei de carne, ca urmare a cerinţelor tot mai mari pentru această producţie. Rasa este răspândită în ţări din Europa, în deosebi în Franţa, Anglia, Olanda şi Irlanda.

Însuşiri morfoproductive. Rasa are o dezvoltare hipermetrică, cu talia în medie de 135 cm şi greutatea corporală de 700-750 kg. Conformaţia este tipică raselor de carne, cu o dezvoltare excepţională a musculaturii, care este hipertrofiată (aspectul culard). Trunchiul este lung, larg şi foarte adânc, iar linia superioară dreaptă. Se întâlneşte frecvent crupa dublă, mai ales la masculi. Fesele sunt convexe şi foarte bine descinse. Membrele sunt scurte, cu osatură puternică şi ongloane rezistente. Culoarea poate fi: albă, bălţată alb-albastru şi bălţată alb cu negru; ultima este mai puţin răspândită.

Rasa are aptitudini excepţionale pentru producţia de carne. Tineretul îngrăşat intensiv, realizează la vârsta de un an o greutate de 480 kg, cu un spor mediu zilnic de cca 1300 g şi un randament la tăiere de 66%. Carcasele sunt de calitate foarte bună întrucât ponderea cărnii este de 78%, iar a oaselor de 14%. Precocitatea rasei este mare, astfel că vârsta primei fătări este de 24-26 luni. Rasa este rustică, valorifică foarte bine nutreţurile în producţia de carne, însă frecvenţa distociilor, este ridicată. Metişii obţinuţi în urma încrucişărilor cu diverse rase au aptitudini bune pentru producţia de carne.

2.1.2.3.7. Rasa Limousine

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa s-a format în Franţa prin ameliorarea taurinelor locale în direcţia producţiei de carne. Este răspândită în Europa, America de Sud şi Oceania. În România s-a importat material seminal congelat, care a fost folosit pentru obţinerea de produşi cu aptitudini pentru producţia de carne.

Însuşiri morfoproductive. Rasa are aptitudini pentru producţia de carne, atât în ceea ce priveşte precocitatea în procesul de îngrăşare, cât şi în privinţa calităţii carcaselor. La îngrăşare, tineretul realizează un spor mediu zilnic de 1000-1200 g, cu 60-62% randament la tăiere.

2.1.2.3.8. Rasa Chianina

Origine, mod de formare şi răspândire. Rasa Chianina este originară din Italia unde s-a format prin încrucişarea raselor Romagnola şi Charolaise, fiind considerată cea mai valoroasă pentru producţia de carne, din ţara respectivă. Este răspândită în Europa, dar mai ales pe continentul american. În ţara noastră a fost folosită la încrucişări cu rasele locale; s-a făcut import de spermă congelată.

Însuşiri morfoproductive. Din punct de vedere morfologic, rasa se caracterizează prin faptul că este una dintre cele mai

înalte din lume; talia la vaci este de 152-158 cm, iar la tauri 165-170 cm, cu greutatea medie la vaci de 720 kg, iar la tauri 1200-1400 kg. Corpul este alungit, spinarea şi şalele sunt drepte şi largi, cu musculatură dezvoltată. Membrele sunt înalte, cu osatură rezistentă. Culoarea este sură-albă, cu regiunea nazală, a ochilor şi smocul cozii de culoare neagră.

Rasa manifestă aptitudini foarte bune pentru producţia de carne, atât în ceea ce priveşte precocitatea în procesul de îngrăşare, cât şi în privinţa calităţii cărnii. La îngrăşarea intensivă, tineretul realizează un spor mediu zilnic de 1100-1300 g, cu un randament de 63-65%.