bor in perioada comunista

7
B.O.R. intre anii 1945-1989 A. Ierarhi și preoți în închisorile comuniste: 1. Situația generală: desființarea asociațiilor preoțești și de mireni (Oastea Domnului, Frăția Ortodoxă Română, etc.); întreruperea legăturilor cu diaspora ortodoxă românească; desființarea în 1948 a așezămintelor bisericești caritativ- filantropice, a asistenței religioase și cultului în spitale, azile, cazărmi, închisori; scoaterea în 1948 a religiei din școli; suprimarea în 1948 a periodicelor bisericești (cu excepția Telegrafului român); desființarea Facultății de Teologie din Suceava (refugiată de la Cernăuți), a 4 Academii Teologice din Ardeal și Banat (cu excepția celei de la Sibiu, devenită Institut), a Academiei de Muzică Religioasă din București, a tuturor seminariilor din Muntenia și Moldova; desființarea unor eparhii și a unor posturi de arhierei- vicari (20 de ierarhi puși în retragere până în 1948); pensionarea în 1950, la 47 de ani, a episcopului Nicolae Popoviciu de la Oradea, care criticase regimul în predici și ceruse catehizarea tineretului; controlul, din 1948, asupra tuturor slujitorilor Bisericii, prin inspectorii de culte și ofițerii de Securitate; desființarea în 1959, prin decretul 410, a mai multor mănăstiri și schituri ortodoxe, sute de călugări și călugărițe fiind scoși cu forța din ele; desființarea în 1959 a celor două seminarii pentru călugărițe, de la Agapia și Horezu, și exmatricularea tuturor studenților din Institutele Teologice (din același an nici călugării nu au mai fost primiți); demolarea în București (mai ales după 1980) a peste 20 de biserici, unele monumente istorice sau de artă (mănăstirile Cotroceni, Văcărești și Pantelimon, bisericile Sf. Vineri, Sf. Spiridon-Vechi, Biserica Enei, Biserica Albă-Postăvari, Sf. Treime, Dudești, etc.). 2. Preoți în închisorile comuniste:

Upload: iulian-cojo

Post on 16-Dec-2015

245 views

Category:

Documents


5 download

DESCRIPTION

carte

TRANSCRIPT

B.O.R. intre anii 1945-1989

A. Ierarhi i preoi n nchisorile comuniste:1. Situaia general: desfiinarea asociaiilor preoeti i de mireni (Oastea Domnului, Fria Ortodox Romn, etc.); ntreruperea legturilor cu diaspora ortodox romneasc; desfiinarea n 1948 a aezmintelor bisericeti caritativ-filantropice, a asistenei religioase i cultului n spitale, azile, cazrmi, nchisori; scoaterea n 1948 a religiei din coli; suprimarea n 1948 a periodicelor bisericeti (cu excepia Telegrafului romn); desfiinarea Facultii de Teologie din Suceava (refugiat de la Cernui), a 4 Academii Teologice din Ardeal i Banat (cu excepia celei de la Sibiu, devenit Institut), a Academiei de Muzic Religioas din Bucureti, a tuturor seminariilor din Muntenia i Moldova; desfiinarea unor eparhii i a unor posturi de arhierei-vicari (20 de ierarhi pui n retragere pn n 1948); pensionarea n 1950, la 47 de ani, a episcopului Nicolae Popoviciu de la Oradea, care criticase regimul n predici i ceruse catehizarea tineretului; controlul, din 1948, asupra tuturor slujitorilor Bisericii, prin inspectorii de culte i ofierii de Securitate; desfiinarea n 1959, prin decretul 410, a mai multor mnstiri i schituri ortodoxe, sute de clugri i clugrie fiind scoi cu fora din ele; desfiinarea n 1959 a celor dou seminarii pentru clugrie, de la Agapia i Horezu, i exmatricularea tuturor studenilor din Institutele Teologice (din acelai an nici clugrii nu au mai fost primii); demolarea n Bucureti (mai ales dup 1980) a peste 20 de biserici, unele monumente istorice sau de art (mnstirile Cotroceni, Vcreti i Pantelimon, bisericile Sf. Vineri, Sf. Spiridon-Vechi, Biserica Enei, Biserica Alb-Postvari, Sf. Treime, Dudeti, etc.).

2. Preoi n nchisorile comuniste:Sute de preoi ortodoci au fost arestai i anchetai, aruncai n nchisori (Jilava, Piteti, Aiud, Gherla), trimii s lucreze la canalul Dunre - Marea Neagr, deportai n Siberia. Aceast aciune a nceput sporadic n 1945, a continuat cu duritate ntre 1948-1952, apoi n 1959, i s-a ncheiat n 1964, cnd au fost eliberai toi deinuii politici.a) profesori de teologie (n nchisori i la Canal): Bucureti: Nichifor Crainic, Teodor M. Popescu, Dumitru Stniloae; Chiinu: Ioan Savin, Constantin Tomescu; Arad: Ilarion Felea (mort la Aiud); Cluj: Liviu Munteanu (mort la Aiud), Alexandru Filipacu (mort la Canal);b) preoi-clugri: arhimandriii Benedict Ghiu, Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, fraii Vasile Vasilache i Haralambie Vasilache; stareul Gherasim Icu; ieromonahii Daniil Sandu Tudor (poet, ziarist, mort la Aiud), Arsenie Papacioc, Antonie Plmdeal; ierodiaconul Bartolomeu Valeriu Anania;c) preoi de mir: Dumitru Iliescu-Palanca din Bucureti (mort la Aiud), Dumitru Blaa din Craiova, Constantin Galeriu din Ploieti, Florea Murean din Cluj (mort la Aiud);d) deportai n Siberia: preotul basarabean Vasile epordei, asistentul Ion V. Georgescu de la Facultatea de Teologie din Bucureti;e) executai n 1959 (pentru c sprijiniser micrile de partizani din muni): preoii argeeni Nicolae Andreescu, Ion Constantinescu, Ion Drgoi;f) arestarea i ntemniarea unor episcopi unii sau romano-catolici, precum i a unor preoi catolici sau pastori protestani.B. Activitatea cultural:1. Activitatea patriarhilor din aceast perioad:a) Justinian Marina (1948-1977):reorganizarea n 1948 a nvmntului teologic;n 1949 apar revistele Ortodoxia i Studii teologice;se reediteaz Biblia sinodal n 1968 i 1975;patriarhul Justinian public 12 volume de Apostolat social, cu cuvntrile i pastoralele sale;n 1950 se hotrte canonizarea unor sfini romni i generalizarea cultului unor sfini cu moate la noi n ar (canonizarea se va face abia n 1955);se restaureaz zeci de biserici-monumente de art, se ridic altele noi;

b) Iustin Moisescu (1977-1986):ca mitropolit la Iai desfoar o activitate gospodreasc i cultural de excepie, restaureaz zeci de monumente istorice i de art din Arhiepiscopia Iailor, ndrum tiprirea mai multor lucrri privind arta bisericeasc, precum i a revistei Mitropolia Moldovei i Sucevei;ca patriarh iniiaz apariia n 1979 a coleciei Prini i scriitori bisericeti, ndrum tiprirea de noi manuale i lucrri teologice;lucrri publicate:Sf. Scriptur i interpretarea ei n opera Sf. Ioan Hrisostom(1942),Originalitatea parabolelor Mntuitorului(1945),Activitatea Sf. Apostol Pavel n Atena(1946),Ierarhia bisericeasc n epoca apostolic(1955); traduce Simbolicalui Hristu Andrutsos (1955);

c) Teoctist Arpau (din 1986):public numeroase studii, conferine, cuvntri, o parte strnse n volumele Pe treptele slujirii cretine;public o lucrare despre mitropolitul Iacob Putneanul;din iniiativa sa apare ntr-o ediie critic Dumnezeiasca Liturghie a mitropolitului Dosoftei (1980), precum i cteva monografii despre monumentele istorice din Moldova;ca patriarh continu activitatea editorial i cultural a predecesorilor si; n 1988 se retipreteBiblia de la Bucureti(din 1688);

2. nvmntul teologicdin aceast perioad:In cele douInstitute Teologice rmase n toatara (cel din Bucureti, pentru Mitropoliile Ungrovlahiei, Moldoveii Olteniei,i cel din Sibiu, pentru Mitropoliile Ardealuluii Banatului) au activat numeroi profesori de o naltinutuniversitari cultural, cu numeroase studiii lucrri publicate; astfel, laVechiul Testament: Vladimir Prelipceanu, Mircea Chialda, apoi Emilian Corniescu la Bucureti, Nicolae Neaga, apoi Dumitru Abrudan la Sibiu;Noul Testament: Iustin Moisescu, Nicolae Nicolaescu, apoi Constantin Corniescu la Bucureti, Grigorie Marcu, apoi Vasile Mihoc la Sibiu;Istoria bisericeascuniversal: Teodor M. Popescu, Ioan Rmureanu, apoi Viorel Ionila Bucureti, Milanesan la Sibiu;Istoria Bisericii Ortodoxe Romne: Gheorghe Moisescu, Alexandru Ciurea, Niculaeerbnescu la Bucureti, Sofron Vlad, apoi Mircea Pcurariu la Sibiu; la Bizantinologie: Alexandru Elian, apoi Emilian Popescu la Bucureti, Teodor Bodogae la Sibiu;Patrologie: Ioan Coman, Dumitru Fecioru, apoitefan Alexe la Bucureti;Dogmatic: Dumitru Stniloae, Nicolae Chiescu, apoi Ion Bria, Dumitru Popescu la Bucureti, Isidor Todoran, apoi Ioan Icla Sibiu;Moral: Orest Bucevschi, Constantin Pavel, apoi Dumitru Radu la Bucureti, Nicolae Mladin, Ioan Zgrean, apoi Ilie Moldovan la Sibiu;Drept bisericesc: Liviu Stan la Bucureti, Iorgu Ivan, apoi Ioan Floca la Sibiu;Liturgici Pastoral: Ene Branite, apoi Nicolae Necula la Bucureti, Spiridon Cndea, Alexandru Moisiu, apoi Liviu Streza la Sibiu;Omiletici Catehetic: Grigorie Cristescu, Nicolae Balc, apoi Constantin Galeriu la Bucureti, Dumitru Belu, Dumitru Clugr, apoi Sebastianebu la Sibiu; la Muzic: Nicolae Lungu, apoi Nicu Moldoveanu la Bucureti;Istoria Religiilor: Petru Rezu, Emilian Vasilescu la Bucureti;

3. Literatura teologic:a) pe lng lucrrile publicate de cei trei patriarhi menionai,i ali membri ai Sf. Sinod public numeroase lucrri: Nicolae Mladin al Ardealului (B.O.R., unai aceeai n toate timpurile 1968, Studii de teologie moral 1969, Iisus Hristos, viaa noastr 1973, etc; coautor al manualului universitar de Teologie moral), Antonie Plmdeal al Ardealului (Biserica slujitoare 1972, Ca toi s fie una 1979, Tradiiei libertate n spiritualitatea ortodox 1983, Vocaiei misiune n vremea noastr 1984, Tlcuri noi la texte vechi 1989, Cuvinte la zile mari 1989, etc.), Nestor Vornicescu al Olteniei (Contribuii aduse de slujitorii Bisericii la independena de stat a Romniei n 1877 1978, Desctuarea 1821 1978, Mitropolitul Sofronie Miclescui Unirea Principatelor 1985, etc.), Nicolae Corneanu al Banatului (Temeiurile nvturii ortodoxe 1981, Studii patristice 1984, Patristica mirabila 1987, etc.);b) lucrri ale unor profesori de teologie: Dumitru Stniloae (Teologia Dogmatic Ortodox, 3 vol., 1978, Teologia Moral Ortodox, 1981, Spiritualitatei comuniune n Liturghia Ortodox, 1986, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, 1987, Filocalia, 12 vol., etc.), Petre Vintilescu (Liturghierul explicat, 1972), Ene Branite (Liturgica, 2 vol., 1980i 1985), Ioan Coman (Patrologia, 4 vol., 1984-1990, Scriitori bisericeti din epoca strromn, 1979), Emilian Vasilescu (Istoria religiilor, 1975i 1981), Dumitru Clugr (Catehetica, 1976i 1985), Ion Bria (Dicionar de Teologie ortodox, 1981, Credina pe care o mrturisim, 1987), Mircea Pcurariu (nceputurile Mitropoliei Transilvaniei, 1980);c) cele 4 ediii sinodale ale Bibliei (1968, 1975, 1982, 1988), cu traducerile anterioare ale lui Gala Galactioni Vasile Radu, dar cu ndreptrile de limb necesare;d) n 1988 au aprut ediii critice ale Noului Testament de la Alba Iulia (1648),i Bibliei de la Bucureti (1688);e) apare colecia Prinii scriitori bisericeti;f) n 1952 apare Cartea de nvtur ortodox, la care se adaug diferite Catehisme, Cri de rugciuni, etc.;g) apar o serie de lucrri ce se ocup cu vechile monumente de art bisericeasc din Romnia: Monumente istorice-bisericeti din Mitropolia Moldoveii Sucevei (1974), Arta cretin n Romnia, 6 vol., etc.;

4. Presa bisericeasc:a) reviste centrale:Biserica Ortodox Romn(din 1874);Studii Teologice(din 1949) revista celor dou Institute Teologice iOrtodoxia(din 1949);b) revistele celor cinci centre mitropolitane:Glasul Bisericii(pentru Mitropolia Ungrovlahiei), Mitropolia Moldovei i Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Banatului;c) ziarulTelegraful Romn(din 1853);

5. Muzica bisericeasc:a) s-a nceput o aciune de transcriere corecta tuturor cntrilor psaltice bisericeti de ctre o comisie formatdin prof. Nicolae Lungu, pr. Ene Branite. pr. Grigorie Costeai Ion Croitoru: Gramatica muzicii psaltice (1951);b) s-au mai tiprit:Cntrile Sfintei Liturghii(1951),Vecernierul uniformizat(1953),Utrenierul uniformizat(1954),Cntri la Sfintele Tainei ierurgii(1964);c) prof. Nicolae Lungu (Institutul teologic din Bucureti) a contribuit la dezvoltarea cntrii corale psaltice (Liturghia psalticmixt, Iubi-Te-voi, Doamne, etc.), pr. Ion Popescu-Runcu, dirijorul coralei preoilor din Capital, a compus n stil psaltic Cntrile liturgice (1956), pr. Prof. Nicu Moldoveanu (Institutul teologic din Bucureti), cu mai multe lucrri, printre care Repertoriu coral brbtesc, religios, populari patriotic (1983);d) studii de istorie a muzicii psaltice bizantine: pr. Ion Petrescu-Visarion, George Breazul, Gheorghe Ciobanu, Gr. Panru, prof. Barbu SebastianBucur;

6. Arta bisericeasc:a) s-a nceput o ampl aciune de restaurare a monumentelor istorice-bisericeti: catedrale (Catedrala patriarhal, Catedralele mitropolitane din Iaii Sibiu, Catedrala Rentregirii din Alba Iulia), bisericii mnstiri (n Arhiepiscopia Bucuretilor: Antim, Plumbuita, Cernica, Ciorogrla, Cldruani, Cheia, Zamfira, Suzana, Sinaia, Ghighiu, Dealu, Viforta; n Arhiepiscopia Iailor: Neam, Secu, Agapia, Vratec, Bistria, Slatina, Dragomirna, Putna, Sucevia, Moldovia, Vorone, Humor, Rca, Cetuia; n Arhiepiscopia Craiovei: Tismana, Polovraci, Lainici, Strehaia, Jitianu, Gura Motrului; n eparhia Rmnicului: Cozia, Cotmeana, Govora, Arnota, Hurezi, Dintr-un lemn; n eparhia Buzului: Ciolanu, Rteti; n Arhiepiscopia Dunrii de Jos: Coco; n Transilvania: Smbta de Sus, Prislop, Rme, Hodo-Bodrog);b) construirea a peste 500 de biserici;c) pentru dezvoltarea sculpturiii artelor decorative, pe lng unele mnstiri s-au nfiinat ateliere speciale: la Schitul Maicilor din Bucureti (vase liturgice, odjdii, icoane), la Plumbuita (sculptur, ateliere de tmiei turnat clopote), la Pasrea (odjdii, obiecte de metal), laigneti (material pentru odjdii), la Ghighiui Ciorogrla (rame pentru icoane), ateliere pentru confecionarea de covoare romneti la Agapia,igneti, Rme, etc., icoane pe sticl la Smbta de Sus, Nicula, Prislop;d) n multe mnstiri sau centre eparhiale s-au amenajat aproximativ 100 de muzee sau colecii de obiecte bisericeti (la Putna, Dragomirna, Moldovia, Sucevia, Neam, Secu, Agapia, Vratec, Sinaia, Cldruani, Cernica, Cozia, Hurezi, Tismana, Smbta de Sus, etc.);e) n 1950 se organizeaz Comisia de pictur bisericeasc de pe lng Patriarhie, care formeaz pictorii zugravi bisericeti,i care se ocup de toate lucrrile de pictare a bisericilor sau de restaurare a picturilor vechi (printre pictori: prof. Gh. Popescu, Nicolae Stoica, arhim. Sofian Boghiu, Gh. Vntoru, Iosif Keber, Constantin Niulescu, Andrei Rileanu, Mihaili Gavriil Moroan, etc.).