Domnul Bogdan Aurescu este, prin graţie divină şi nu numai, ministru de externe. Aura de mare diplomat a domnului Aurescu este împletită din două aspecte: procesul pentru platforma continentală cu Ucraina şi negocierea tratatului cu SUA privind amplasarea scutului de la Deveselu. Procesul a fost profitabil pentru România care şi-a mărit teritoriul, doar pentru a afla cu stupoare că presupusele bogăţii naturale proaspăt obţinute erau demult chezăşuite unor băieţi veniţi din puţul gândirii. „Niciodată nu ai destule puţuri!” este deviza lor. În România nu ai cum să dai greş, cu o asemenea atitudine constructivă. Mai îmi vine a crede că s-a făcut un şmen ca să pună mâna pe puţ cine trebuie. Nici Haga nu mai e ce a fost. Să aibă băieţii de la Exxon atâta influenţă? Să nu dăm în scenarită, dar prea e dubios cum a vândut România blana ursului din pădure şi nu s-a înşelat. Pe deasupra, redevenţele pentru aceste bogăţii par să fie fantomatice. Oare Ucraina ar fi procedat la fel? Nu ştiu, dar de ce să rişti când poţi merge la sigur cu românaşii.

Scutul este o altă poveste! Am spus-o de nenumărate ori, scutul este pentru România, o complicaţie inutilă. Din punctul meu de vedere scutul antirachetă ţesut de Unchiul Sam în jurul Rusiei este o variantă miniaturizată a Iniţiativei de Apărare Strategică. Fiind miniaturizată are mari şanse să fie şi funcţională.Domnul Aurescu a negociat tratatul care ne-a adus baza de la Deveselu în România. Nu văd vreo realizare în asta pentru că nu cred că România a negociat ceva, ci s-a limitat la a spune „YES”. În cazul unui atac, sistemele defensive sunt primele vizate. Deci, mulţumită scutului România devine o ţintă viabilă pentru rachetele ruseşti. Ce am primit în schimbul acestui sacrificiu? Încă nu am aflat!

Aflat la Digi 24, adică într-un mediu septic, domnul Aurescu a ţinut să remarce că scutul de la Deveselu, cu cei 24 de interceptori ai săi nu ameninţăechilibrul strategic. Văzându-l vorbind cu atâta candoare îţi vine să-l pupi pe ambii obraji. În sfârşit, omul potrivit, la locul potrivit. Acest scut nu va avea elemente doar în Polonia, România şi Turcia, ci şi în Coreea de Sud şi Japonia, poate şi-n alte locaţii. Deci, nu e chiar puţin lucru. În plus, este doar prima centură defensivă, fiindcă America mai are una pe propriul teritoriu, dar şi pe flota sa vastă. Aşadar, scutul chiar are puterea, când va fi pe deplin funcţional, să strice echilibrul strategic, făcând imposibilă distrugerea mutuală garantată. Scutul descurajează un atac preventiv din partea Rusiei tocmai că nu mai permite distrugerea totală, dar, pe de altă parte, i-ar putea determina pe ruşi să atace cât încă mai au credinţa că-i pot lovi la fel de tare pe duşmani. Credinţa că nu pot lovi la fel de tare pe cât pot fi loviţi va crea unsentiment de acută insecuritate, de altfel specific sufletului rus, care poate

declanşa o reacţie incontrolabilă. Şi nu vorbesc doar de relansarea cursei înarmărilor.

Acest scut nu este atât de nevinovat pe cât ar vrea domnul Aurescu să credem. Consideră cineva că americanii construiesc un scut antirachetă extrem de costisitor doar pentru a permite ministrului de externe român să declare că „România nu se va întoarce sub o altă sferă de influenţă”? Să fim serioşi! Acest scut nu are doar o importanţă politică, ci chiar una cât se poatede concretă. Din spusa domnului Aurescu reiese că România se află într-o sferă de influenţă, posibil americană, şi că nu se va întoarce în altă sferă de influenţă, probabil rusă. Domnia sa a declarat foarte clar că suntem colonie. Securitatea României este asigurată de statutul de membru NATO. Acest fapt este suficient, din punctul meu de vedere nu este nevoie de un scut pentru a spune că România este intangibilă. Mai multă forţă ar fi avut mutarea unor baze americane din Germania în România, cu avioane şi tancuri, cu tot calabalâcul. Faptul că americanii aduc în România doar scutul şi, ocazional, închisori secrete ale CIA, demonstrează că suntem folosiţi, nu protejaţi. Nu e nimic rău în a te lăsa folosit atâta timp cât îţi iese ceva. Prin urmare, ce ne iese din tot acest bâlci, domnule Aurescu? Până una alta, declaraţiile domnului Aurescu par mai mult un jurământ de credinţă euro-atlantic decât odeclaraţie care merită luată în seamă.