BOALA DIAREICĂ ACUTĂ

1. DEFINIŢIE

Sindromul diareic, defineşte emisiunea frecventă de fecale, de consistenţă redusă, abundente (peste 300g/zi), cu aspect patologic (apos, mucos, purulent sau grunjos, muco-pio-sangvinolent, sau steatoreic), la care se asociază şi alte manifestări clinice digestive sau extradigestive.

 

2. CLASIFICARE

După mecanismul patogenic

neinflamatorii şi neinvazive: bacterii (vibrionul holeric, Escherichia coli enterotoxigen, Clostridium perfringens, Bacillus cereus, Aeromonas, stafilococul auriu, etc), virusuri (rotavirusuri, calicivirusuri, coronavirusuri, enterovirusuri), paraziţi (giardia, Crypto-sporidium).

Caracteristicile acestor tipuri de diaree: sunt consecinţa acţiunii enterotoxinei asupra epiteliului mucoasei intestinale, microorganismele rămân la suprafaţa celulelor epiteliale, fără a penetra în intestin, diareea este apoasă, voluminoasă, fără leucocite şi determină rapid deshidratări severe.

invazive: bacterii (Shigella, E.coli enteroinvaziv, Salmonella enteritidis, Campylobacter jejuni), paraziţi (Entamoeba histolitica).

Se caracterizează prin: invadarea mucoasei intestinale, cu multiplicare locală şi leziuni destructive, cu scaune reduse cantitativ, muco-pio-sangvinolente, tenesme, dureri abdominale.

penetrante ale mucoasei, produse de : Salmonella typhi, Yersinia enterocolitica.

Se caracterizează prin: penetrarea mucoasei intestinale, multiplicare în formaţiunile limfatice şi ale sistemului reticuloendotelial, uneori absenţa diareei, dar cu febră ridicată şi bacteriemie, care impun antibioterapie.

După etiologie, pot fi produse de: bacterii, virusuri, fungi sau mixte

 

3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Afecţiunea evoluează endemic, sporadic, sau în focare, mai ales în colectivităţi.

Incidenţa BDA, la noi în ţară a fost în anul 1998 de 354,13/100.000 locuitori şi de 168,37/100.000 loc., în vestul ţării, valori care s-au menţinut relativ constante în ultimii ani, dar care nu reflectă situaţia reală, datorită nedeclarării tuturor cazurilor. Aceste boli apar mai frecvent în sezonul cald al anului.

 

4. DIAGNOSTIC POZITIV

 

4.1. DIAGNOSTIC CLINIC

Principalele sindroame clinice în infecţiile digestive sunt:

Sindrom digestiv dispeptic: inapetenţă, greţuri, vărsături, dureri abdominale, scaune diareice;

Sindrom febril: constant în infecţiile sistemice, frecvent în enterocolitele de model invaziv, rar sau absent în diareile neinvazive.

Sindrom acut de deshidratare: sete, uscăciunea tegumentelor şi mucoaselor, facies teros cu ochii înfundaţi în orbite, nas ascuţit, turgor cutanat diminuat cu pliu cutanat leneş sau persistent. Poate evolua spre şoc hipovolemic şi insuficienţă renală acută cu oligurie până la anurie, retenţie azotată;

Tulburări hidro-electrolitice şi acido-bazice: astenie musculară, adinamie, crampe musculare, tulburări de ritm cardiac datorat pierderilor de K-Ca;

Sindrom nervos: cefalee, somnolenţă, adinamie, meningism.

 

4.2. DIAGNOSTIC DE LABORATOR

La toţi bolnavii cu boala diareică acută se recomandă căutarea leucocitelor în scaun.

A. În cazul în care PMN sunt absente

La pacienţii care prezintă scaune diareice apoase, cu un debut sub 4 zile, sau in cazul toxinfecţiilor alimentare cu debut de câteva ore prin greţuri, vărsături, nu se face coprocultura.

La pacienţii cu boală diareică mai lungă de 4 zile, la copii din centre de minori, adulţi din spitale cronice, călătorii recente, infecţie HIV, diagnosticul se face etapizat:

în prima etapa se face examenul coproparazitologic şi coprocultura. Dacă acestea sunt negative:

se fac investigaţii pentru determinarea etiologiei virale. Dacă şi acestea sunt negative:

se efectuează coprocultura pe mediul Sabouraud,

se investighează cauze extrainfecţioase.

B. În cazul în care PMN sunt prezente

Se efectuează coproculturi repetate;

dacă sunt negative se investighează bacteriile cu creştere dificilă pe mediile de cultură;

La toate cazurile cu semne clinice de deshidratare se efectuează: ionograma serică, ASTRUP, creatinina, ureea, glicemia, hemoleucograma.

 

4.3. DATE EPIDEMIOLOGICE

Factorii epidemiologici principali

1.       Sursa de infecţie

umană: bolnavul cu formă tipică şi atipică de boală, infectaţii inaparent, purtătorii

extraumană reprezentată de animale peridomestice, mai rar sălbatice şi de alimente contaminate de origine animală.

2.       Transmiterea, prin mecanism fecal-oral

prin contact direct cu bolnavul

prin contact cu mâinile murdare, cu obiecte contaminate

prin consum de apă sau alimente contaminate (fructe de mare, peşte)

prin transport pasiv de către vectori (muşte)

3.       Receptivitate

generală

 

4.       Imunitate

- în general de scurtă durată, cu unele excepţii (febra tifoidă)

Factorii epidemiologici secundari

- naturali de mediu: hipertermia, inundaţiile

- economico-sociali: igiena precară, aglomeraţiile, turismul

- biologici: înmulţirea muştelor, a gândacilor, rozătoarelor

Măsurile de profilaxie vor fi dezbătute la fiecare boală în parte.

5. TRATAMENT

La pacienţii care prezintă scaune diareice apoase, cu un debut sub 4 zile, sau in cazul toxiinfecţiilor alimentare, tratamentul constă din :

reechilibrare hidro-electrolitică şi acido-bazică,

Smecta, flonivin, ultralevure.

La pacienţii cu boală diareică mai lungă de 4 zile, la copiii din centre de minori, adulţii din spitale cronice, călătorii recente, infecţie HIV, tratamentul constă în:

Smecta sau un antiseptic intestinal (Saprosan).

Tratament etiotrop în funcţie de agentul patogen identificat, după testarea chimiosensibilităţii

Tratament de reechilibrare hidro-electrolitică şi acido-bazică la toate cazurile care-l necesită.