Anul LI Blaj, îa 2 August 1941 •Cenzurat Numărul 31

PROPBIETAR-DIRECTOR

AUGUSTIN P O P A

Redacţia ş i a d m i n i s t r a ţ i a jLAJ, JUD. T Â R N A V A MICA

I N S E R A T E

jcnform regulamen. de a-plicare a tarifului comer­

cial, categoria V.

REDACTOR

D U M I T R U NEDA

Foaie înscrisă în Registrul de publicaţii al Trib. Târnava-Mlci

sub Nr. 2—1938.

ABONAMENTE Pe un an . . . 200 Lei Pe 6 luni . . . 100 Lei Pentru străinătate 400 Lei

F o a i e bisericească-poiitică — Apare în fiecare Sâmbătă

Luna Preacuratei (ch) Luna August? — Cinsprezece zile

ie Paraclis duios şi plin de mângâiere. Apoi sărbătoarea cea mare, cu mireasmă de opt iile, în cinstea Preacuratei de Dumnezeu Năs-titoarei Fecioare: iată ce e luna August. > Zi de zi vom vărsa rugăciunea noastră

titre Domnul şi Lui vom spune necazurile noastre, alergând cu de-adinsul către Născă­toarea de Dumnezeu, care stă neîncetat îna­intea Lui, rugându-se pentru mântuirea noas­tră din nevoi şi din primejdii.

Vom alerga către Ea noi, păcătoşii şi miliţii, cu pocăinţă vom cădea înaintea Ei fi vom striga din adâncul sufletului: Stăpână, ajută îndură-Te de noi. Pierim de mulţimea picatelor şi... numai pe Tine nădejde Te-am âţtigat: nu întoarce pe robii Tăi deşerţi.

lată ce avem de făcut şi cum, cu ce dis­poziţii trebue să muncim, pentru a ajunge la 'man lin de pace.

Geme lumea toată. Dar geamătul ei e de vă şi de sânge. De aceea, cel mai mare bine ii care îl poate ea realiza este ruinarea prin 'kboiu a întregului patrimoniu de muncă a turaţiilor trecute şi întreaga agoniseală ac-Wo a omenirii, condamnându-şi fiii la o robie

lungi ani viitori, sub stăpânirea lipsei şi a ntimilor deslănţuite.

La fel gem şi neamurile, fiecare pentru "•norocirea proprie — al nostru inclusiv. Iar

t am avea răbdarea şi sinceritatea de lipsă, ^ vedea şi am simţi cum geme sufletul în «care din noi, pentru mulţimea păcatelor şi fărădelegilor noastre. Ele suni de altfel şt

Wza principală a întregului nostru rău. Zilele ce urmează, mat ales în această q sărbătorii Maicii Domnului, sunt deci

* de trăire în spiritul admirabilului Paraclis, ®că zile de rugăciune umilă şi pătrunsă de alegerea nevredniciei noastre: Suntem bol-% grozav de bolnavi cu trupul şi cu sufle-j i aşa încât nu este vindecare posibilă în noi. W zile de rugăciune încrezătoare către Dum-^%prin Aceea, Care ne este mijlocitoare şi tyeremâht vieţii trupeşti şi sufleteşti, indivi-

Şi sociale, către Maica Cuvântului, care-i ?Clna tuturor bunătăţilor, Care toate le poate,

'orunca a do

rugătoare caldă, zid nebiruit, izvor de # lumii scăpare. Să ne rugăm aşa, să trăim aşa. Să ne

^rnem în faţa Celei Preacurate, cu dorinţa ^ Personifica în noi nevoile şi durerile tu-iur°l' d a r maî ales ale celor ce mor pe câm-i w * f luPţă şi ale celor ce vor rămânea ciungi

pă întreagă pentru noi. Să personificăm %^iciuneg noastră tot sbuciumul acestui

' c9 prin ea să devină B°tez sângele Basarabiei Votez dprul Ardealului.

(—). Temă actuală. Fiindcă este actual, iarăş, Dumnezeu. L-am putut uita în „zilele bune". Acum însă, când iadul stă să ne în­ghită, îi căutăm cu înfrigurare mâna ocroti­toare. Numele Lui — semnal de orientare în bezna necazului — se aude mereu, pe buzele şi în scrisul tuturor.

Nu ne face mare cinste această intere­sată strigare din adâncuri; umilirea ne este însă fără îndoială folositoare. Dar vai, de câte ori docta ignoranţă sau becisnica prostie nu transformă chiar şi această invocare într'un fel de injurie! Ca nici să nu amintim ţigă­nescul nărav naţional al pompoaselor înjură­turi, care nu vrea să moară nici în aceste vâltori ale destinului. — S'ar putea scrie fru­mos şi ar trebui să se predice stăruitor des­pre aceste adevăruri triste.

Totuşi nu despre decalogul etern vrem să vorbim astădată. Ci despre comandamen­tele naţionale ale ceasului de răscruce pe ca-re-1 trăim.

In rândul acestora, porunca cea dintâi şi cea mai mare e s t e : grija de armată. Aceia cari, pentru noi toţi, înfruntă iadul şi să iau de piept cu moartea, trebuie să ne simtă cu ei pe toţi. Pentru ei ruga noastră cea mai caldă; cu ei toate gândurile şi vrerile noas­t re ; pe seama lor toate jertfele noastre. Fiindcă prin ei ne înălţăm ori ne prăbuşim cu toţii.

Iar a doua poruncă, asemenea acesteia, e s t e : grija de famili i le ce lor duşi departe , spre câmpiile de sânge ale gloriei, sub fla­mura dreptăţii româneşti. Mai exact, aceas ta nici nu este distinctă, ci una cu cea dintâi. Fiindcă cei dragi de acasă trăiesc aievea în sufletul bravilor întregitori de hotare şi fău­ritori de s lavă; sunt parte integrantă a per­sonalităţii lor. Din dragostea de mamă şi so­ţie, din grija pentru viitorul copiilor creşte eroismul. Numai iubirea este mai tare decât moartea.

„Cei de acasă" însă o duc greu. Nici nu mai sunt aici, între noi, decât doar cu trupul. Sufletul le este întreg... acolo. Torturaţi de griji, învăluiţi de spaime, simt mereu în jurul lor fâlfâirea rece a aripilor morţii! Fericiţi dacă soarta a fost bună cu ei şi le-a rânduit măcar bunăstare materială. Chinul pânei de toate zi­lele le este cruţat. — Dar c$te sunt aceste familii norocoase? Prea puţine. Fiindcă sun­tem popor sărac. Pentru foarte multe cămi-nuri, cel dus a fost braţul ocrotitor, mintea călăuzitoare, munca dătătoare de hrană. Ce se întâmplă aici? ,

6, să n ' ave ţ in ic i o grijă: nu murmură şi nu întind mâna să cerşească/ Durerea îi face .tari'.' In priviri de copii şe întipăreşte o

seriozitate adâncă. Braţele slabe isbesc dârz sapa în glia familiară. — E unică şi admira­bilă această demnitate romană a celor mulţi şi umili de pe toate plaiurile româneşti . Nu cred să se găsească alt popor pe lume care, în condiţiuni asemănătoare, să lupte cu atâta eroism, să înfrunte destinul cu a tâ ta senină mândrie, pe front şi acasă deopotrivă! Nicăiri patriotismul nu a crescut flori mai curate de ­cât acestea.

Această atitudine de nobleţă tăcută şi demnă însemnează însă, pentru noi, o mare datorie. Pentru stat, pentru societate, pentru toţi împreună şi pentru fiecare în parte. Toţi trebuie să ne ridicăm la aceeaşi înălţime de simţire; t rebue s-o înţelegem şi s-o preţuim după cuviinţă. împreună cu cei încleştaţi în hora morţii şi a victoriei, familiile lor sunt astăzi întâia valoare, deci întâia grijă, naţio­nală. Ele trebuesc păzite, ocrotite, cu aceeaşi generozitate caldă şi largă; cu care ei, cei duşi, îşi oferă sângele cald pentru a face ro­ditoare de slavă glia românească, ţara noastră.

Statul a şi început această acţiune de ocrotire. Primele ajutoare s'au distribuit. Este însă numai un început încă. Va trebui conti­nuat şi sistemnizat; în aşa măsură încât, sub raport material, nici o familie să nu simtă lipsa braţului care ţine acum arma în loc de plug. Când pleacă Ia atac, în răpăit de mi­tralieră şi bubuit de tunuri, luptătorul nostru trebue să aibă certitudinea absolută că cei dragi ai săi de acasă sunt la adăpost de griji; că orice s-ar întâmpla, dela vatra lor mizeria a dispărut şi viitorul le este asigurat. Numai aşa mâna nu va tremura pe armă şi ochiul pilotului nu se va împânzi de lacrimi.

Dar, oricât de perfect organizată, ocro­tirea de stat nu-i suficientă. Ea nu poate ve­dea toate lipsurile şi nu poate împlini toate cerinţele. Mai ales nu poate da ceeace nu are şi ce este totuşi atât de necesar: inimă, atenţie, gingăşie, căldură sufletească. Statul poate da pâine şi haine, şcoală şi îngrijire mdeicală; nu poate mângâia pe cel trist, nu poate da sfat în miile de încurcături mărunte ale zilei. Caritatea, în toate formele şi întinderea ei, trebue să intre în acţiune. In totala solidari­tate de destin în care suntem cuprinşi cu toţii, grija generoasă pentru cei ce aduc pe alta­rul comun al patriei jertfa supremă, nici nu se mai poate numi caritate: e dreptate pură şi ne­iertătoare. Peste tumultul apocaliptic al zilei, a-meninţarea Mântuitorului: „flămând am fost., gol am fost..." capătă tăria sguduitpare a sfârşi­tului de v e a c Vai de cei ce nu vor să-I .în­ţeleagă nici acum. Poate că este ultimul apel ce li se adresează, ultima bătaie a m i l e i dumnezeeşţi la poarta conştiinţei lor împietrite!

Pag. 2 U N I R E A

Tălmăcitor al poruncilor de peste veac, preotul este prin însăşi misiunea sa purtăto­rul de cuvânt al iubirii, organizatorul carităţii. El e focul care aprinde, farul pus să lumi­nez, glasul care mângâie şi îmbărbătează. In el se centralizează şi se armonizează con­ştiinţa colectivităţii creştine. Dacă i se zice, atât de frumos, „Părinte", însemnează că şi trebue să fie cu adevărat; mai ales pentru cei a căror părinte a plecat departe, să scrie cu sânge o nouă istorie românească!

P r a s n i c măre ţ . Dumineca trecută s'a / făcut, la biserica noastră „Sf. Vasile" din

Bucureşti, (Str. Polonă 48), pomenirea eroilor ardeleni căzuţi pentru desrobirea Bucoyinei şi Basarabiei. Biserica s'a dovedit absolut neincăpătoare pentru mulţimea ce a ţinut să ia parte la această manifestare a credinţei şi a iubirii de neam şi glie românească. Slujba dumnezeească, la un altar improvizat în faţa bisericii şi încadrat în steaguri şi portrete istorice (Andrei Murăşanu, Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan), s'a oficiat sub cerul liber de Msgr. Vladimir Prinţ Ghika, înconjurat de preoţ i i : Titus Malaiu, canonic, protopopul capitalei şi de Natanail Munte anu, preotul nostru dela biserica din strada Acvuila, diaconi fiind păr. Florea, proî. de teologie în Blaj şi păr. Florea dela Can­celaria Mitropolitană din Blaj.

A luat parte extraordinar de multă lume. Remarcăm, dintre notabilităţi, pe d-nii Iacobici ministrul apărării naţionale, Iuliu Maniu şi Dr. C. Angelescu, foşti premieri ai Ţării; Dr. N. Lupu, Sever Dan, Sever Bocu, Oct. Tăs-lăuanu, Sauciuc Săveanu, Dori Popovici, foşti miniştri; Zenovie Păclişanu, Augustin Caliani, Adrian Oţoi, Ştefan Pop, Ilie Lazar, Dr. Ghiţă Pop, Ionel Pop, Gh. Egry, C. Coposu, arhi­tectul Szmigelski, prof. Nedelcu, Z. Boilă, Ion Şiugariu, d-na Banciu preş. soc. „Sf. Elena" din Bucureşti, păr. Todericiu şi nenumăraţi alţii. Patriarhia Română Ortodoxă a fost re­prezentată de P. S. Antal, vicarul Patriarhiei.

A vorbit cuprinzător şi vibrant păr. Titus

Malaiu. „Pe plan providenţial — a spusSf. Sa — noi Românii ne-am scris istoria cu sânge şi lacrimi, asistaţi de braţul lui Dumnezeu în care credem. Am ştiut să murim după legea eroică a Sarmisegetuzei, pentru ca să ne tră­iască Patria, dar busola orientării noastre na­ţionale s'a orientat dealungul veacurilor după magnetul crezului creştin al Romei eterne.

Acest popor de cremene a înfruntat toa te furtunile năpraznice de blestem şi întunerec ce s'au abătut asupra pământului sfânt, dar al dreptăţii dumnezeeşti din cer, întocmai ca un codru de stejar care se îndoaie la deslăn-ţuirea vijeliilor şi a uraganelor, dar nu se frânge".

Se luaseră toa te măsurile ca această serbare să fie difuzată şi la radio. Din mo­tive cari nu-i momentul să fie destăinuite a-cum, aceasta nu s'a făcut, pe lângă toa tă gentileţa ca le face cinste celor dela slujbele religioase ortodoxe radiodifuzate.

După serviciul divin a avut loc în ca­sele parohiale o mică agapă frăţească, la care s'au rostit mai multe cuvântări inimoase.

Naţionalism creştin Anarhia şi confuzia a patru veacuri au

târât pentru a doua oară bătrâna şi mult frământata Europă în baia înfiorătoare a sân­gelui. Echilibrul social, profund sdruncinat de haosul politic, economic şi mai ales moral, a făcut să trăim vremurile cele mai sbuciumate şi mai apocaliptice pe care le-a cunoscut isto­ria. Uragane năprasnice s'au pornit pentru ambiţii, interese, credinţe şi idei, cu scopul de a nărui vechile forme sociale şi de a in­staura în Europa o nouă ordine definitivă. Experienţa, însă, a dovedit, că singur provi­zoratul rămâne definitiv.

Cine ar fi crezut, că după flagelul mon­dial din 1914—1918, venit la un an după ros-boiul balcanic, Europa va sângera în două răsboaie locale, pentru ca apoi să se arunce nebună, din nou, îatr 'un răsboiu atât de groaz­nic şi de proporţii atât de uriaşe. Ororile răs-

| FOIŢA „UNIRII" | t a i i i i i i i i i i i i u i u i i i i i i i i i l l l ! I I I I I U I ! ! l ! I I I l l l ! I I I I U I I ! B I I I ! ! l l < I 1 l l l l i l l l U I " I U I " l " l '

Cuvântarea de pe munte , Părintelui poet I . ffl- G â r l e a n u

Soarele tăpşanul scaldă blând în raze de purpură, Iară lacul de alături cerului azurul fură.

Gloata şi-a oprit suflarea, iară vântul adierea, Când Invăţătoru-şi varsă peste veacuri mângâierea:

Fericiţi acei săraci cu duhul, căci împărăţia Cerului va da-o vouă după moarte, Veşnicia.

Fericiţi cei blânzi căci vouă. Domnul vă va da pământul Ca să-l stăpâniţi atâta cât îi veţi păzi cuvântul!

Fericiţi acei ce'n lacrimi pânea lor amară-şi scaldă, Tatăl le va şterge faţa blând cu mâna Lui cea caldă !

Fericiţi aceia care flămânzesc azi de dreptate, Seteâ&lor şi foamea fi-vor mâine'n ceruri alinate !

Fericiţi acei ce milă astăzi fac cu fiecare Căci aceeaşi milă mâine insutită le răsare!

Fericiţi cei ce-şi păstrează inima tn piept curată Faţa Tatălui aceia n'o vor pierde-o niciodată!

Fericiţi acei ce pace seamănă în loc de ură, Că de fiii Lui de-aceea; Dumnezeu oricând se'ndurăl

Fericiţi cei ce'n prigoane cad mereu pentru dreptate, Ei vor moşteni deapururi Sfânta Cerului Cetate!

Fericiţi veţi fi de-acuma toţi acei ce pentru Mlns Veţi primi în faţă palme şi ocări de ură pltne!

Bucuraţi-vă / In ceruri, plata voastră este multă l Astfel le grăieşte R — iar poporul tot as cultă

Insă soarele de acuma a trecut peste colină, Iar norodul inspre case se resfiră şi suspină... Ani şi ani s'au scurs deatuncia, — blând grăia

[Mântuitorul. — Dar de câte ori pe cruce nu l-a pironit poporul? Glasul Lui şi-acuma încă fără preget se revarsă, Şi spre inima curată şi spre cea de patimi arsă!

PETRU ANCA

boiului mondial trecut erau prea vii î Q

moria tuturora şi ţărâna prea proaspătă1 5 6

morminte, ca cineva să îndrăsnească Să if.8

nuiască măcar, cele ce urmau să se îtuâm 3

Viaţa, însă, nu se înduioşează şi opreşte în loc în faţa acestor fapte.6men e

ci ea îşi urmează cursul, adesea peste v • ţele oamenilor şi ale micilor naţiuni. Cum'"1

tenia politică a acestora este să cunoască tre cutul, să înţeleagă prezentul şi să încerce6

descifra enigmele viitorului, pentru a-şi ^ ganiza viaţa pe liniile mari ale evoluţiei 8 o . ciaie. Şi nu e lucru uşor acesta. Este faDt ri

experienţă curentă, în Europa, că multe * poare care n 'au ştiut să-şi organizeze viah pe liniile mari ale evoluţiei sociale R>1 prăbuşit. ' d U

Din ciocnirea pe plan internaţional - j a

viaţa socială — a voinţelor marilor naţiuni rezultă un conflict creator de determinare' care condiţionează în largă măsură existenta şi forma de viaţă a naţiunilor. Dacă naţiunile mari pot sfida la un moment dat acest deter­minism, naţiunile mici, în schimb, trebue săi accepte cu necesitate, ca o condiţie „sine qift non" a naţionalismului lor. „Naţionalismul este acceptarea unui determinism", zice uu mare sociolog şi el implică, pentru naţiunile mici, o sănătoasă ra ţ iune politică. Micile na­ţiuni nu pot juca destinul pe o singură carte, aşa cum li-e îngăduit marilor naţiuni; ele trebue să fie prudente şi prevăzătoare. „Prevoir c'est savoîr", zice francezul. Şi, aici se cu­prinde o întreagă filosofie a existenţei. Hotă rât lucru, micile naţiuni nu se pot juca cu focul, căci le poate fi fata!.

Viitorul nu este ceva ce vine în spre noi ca necesitate, ci ceva înspre care noi trebue să mergem. El trebue cucerit cu prudentă şi raţiune, în limita realităţilor şi intereselor naţionale. Cuminţenia politică trebue să ştie, să facă jocul acestor interese şi realităţi ia cadrele determinismului acceptat. Numai aşa ea are aderenţa la viaţă şi intuiţia sensului existenţial. Şi numai aşa, cuminţenia politică este creatoare de destin.

Destinul a u este fatal şi orb, decât îa

Mărturisirea mijloc de educaţie Un ministru — al cărui nume îmi scapă

- vizitând odată şcoala Sf. Ion Bosco, ră­mase surprins de perfecta disciplină pe care o găsi . întrebând, care e mijlocul de care se foloseşte pentru educarea copiilor, Don Bosco r ă spunse : taina sf. pocăinţe .

Aceas tă constatare a sfântului educator e uitată nu numai de pedagogii laici, dar chiar şi de preoţi, care sunt educatori prin excelenţă, deoarece fără de ei nu se poate face reînoirea morală supranaturală, ce aş­teaptă ca un val zăgăzuit să se. verse din izvorul Răscumpărării, asupra omenirii.

Pentruca aceas tă reînoire să devină rea­litate, nu e suficientă contribuţia unor direc­tive primite aproape ereditar dela părinţi şi şi nici influenţa neintenţionată căreia, în ma­terie religioasă, e supus omul oridecâteori asistă cucernic la vre-o slujbă, spune o ru­găciune, ia parte la vre-un pelerinaj etc . In

multe din satele noastre moralitatea se baza — şi încă mai sunt locuri unde singurul izvor al ei sunt şi azi numai aceşti doi factori: contribuţia părinţilor cu felul lor de a gân* şi de a fi, primit dela moşi şi strămoşi, Şi influenţa neintenţionată produsă accidental Sub astfel de directive în materie de credinl» şi morală oamenii ştiau numai ceeace auzea» şi vedeau la părinţi şi ceeace Ie mai infiltra suflet sentimentul cu care asistau laoînm°rJ mântare sau altă slujbă, obiceiurile din sa

etc . De aceea erau a tâ tea credinţe deşa^ a tâ tea superstiţii, iar viaţa supranatu^ conştientă redusă la minim. Lipsea, şi l i p . s e ?

0 , şi acum la mulţi, educaţia religioasă şţ rală. Fără de aceas ta nu se poate a i ţ nicicum la reînvierea sufletească spre c

t rebue să tindă orice creştin. Ori, educ fiind o influentă intenţionată (G. G. Antone ^ „Pedagogia generală" Buc. 1936 e d - 1 1 L0t riu poate proveni delaaltcineva decâtdelap ^ El singur este pedagogul care, stâp a, normele date de Biserică, poate î n d r U

e d l l C J ceasta influenţă intenţionată, poate j,; Căci orice educator, pe lângă unele i ^

individuale, t rebue să mai poseadă - ~ > n v . u u u va. m m r-~ . ţ'iw

principii după care să facă educaţia- J (

însă vorba de educaţia religioso-n»° r > ţ ceste principii numai preotul l e . c u n o ^ , cunoaşte sufletele, el ştie care este ^ spre care trebuesc îndreptate, Ş' e l

31 t i N l f t Ü A

ra in care este iraţional primit. Mai pre-^"când politica e confuză, când forţele sunt t erate şi antagoniste, când interesul indi-tfnal predomină; deci când naţiunea nu mai donează unitar şi şi-a pierdut busola de /entare, acceptând totul fără sforţare şi con­stă fără raţionalizare; ori când vrea să cp prin absurd, ceeace nu poate şi nu trebue ' \ i t neacceptând determinismul, destinul nu 'ate'să fie decât fatal şi orb.

Naţiunile miei nu se pot lăsa la voia în­t ă r i i , pe marea furtunoasă a vieţii sociale, jtalismul, iraţionalitatea vieţii sociale şi gran-jmania n'au ce căuta în viaţa unei na-sBi conştiente şi serioase.

Veracitatea adevărurilor de mai sus era j o confirmăm şi noi, prin dureroasa expe-?Dţă din vara anului trecut, când, dacă nu itreziam la timp, puteam să ne prăbuşim s tot. A fost amară şi târzie trezirea, dar ea deschis zări noui în mult încercata viaţă a sporului nostru.

Am încheiat atunci cel mai trist şi ruşi-as capitol din viaţa noastră naţională. Eram i cea mai tragică cotitură a istoriei noastre, «astrul era aşa d e mare, că mulţi îşi pier­iseră credinţa î n putinţa unei refaceri. Ulti-maium-ul sovietic smulsese ţării Basarabia ş i uitate d i n Bucovina, Bulgaria rupsese şi 0 parte d i n Dobrogea; iar prin arbitrajul a V i e n a , Ardealul, cea mai frumoasă pro­stie românească, era sfâşiat î n două de jgaria. Cu ţara ciuntită, cu sute de mii de

aţi svârliţi pe drumuri în cea mai nea-1 m i z e r i e , cu situaţia internă sdruncinată şi râsiţi de marile puteri europene, ne afiam momentul când a luat pe umerii săi grijile imului generalul Ion Antonescu. Era omul ais de providenţă, pentru a ne salva din irâtmşire totală.

Având intuiţia clară a intereselor şi rea-i'ior neamului, pe plan intern a reuşit să biiească ordinea şi disciplina, atât de ne->>râ in vremuri critice, iar pe plan estern tas o politică hotărâtă, sinceră şi loială 'ari de axă. Ne-am încadrat prin aceasta determinismul european axist, singurul care

Pag: 3

putea garanta în mod real existenţa micilor naţiuni. *

încadrarea în acest determinism am facut-o deodată cu lepădarea democratismului şi acceptarea naţionalismului ca formă de viaţă statală. Intrarea în rândul ţărilor naţio­naliste, mai coincide şi cu lupta ce o purtăm pentru a doua oară împotriva comunismului.

Roadele acestei politici cuminte şi p r e ­văzătoare începem să le culegem azi şi ele nu se vor opri aici. Realipirea Bucovinei şi Basarabiei la Ţara-Mamă nu sunt decât o etapă în marele proces de reînviere şi reîn­tregire naţională.

Politica generalului Ion Antonescu ilu­strează deci, că „naţionalismul, — pentru mi­cile naţiuni, — nu este decât acceptarea unui determinism" şi că destinul este fatal şi orb numai in măsura în care este iraţional.

Noul naţionalism european, născut pe ruinele confuziei şi anarhismului celor patru veacuri, este nu numai o puternică armă po­litică ci şi o atitudine de înţelegere raţională a vieţii sociale. Iraţionalul este eliminat din viaţa socială de naţionalismul cel nou, care urmăreşte integrarea etnicului într'o vocaţie istorică conştientă.

Iată de ce avem azi certitudinea, că din baia sângelui în care ne-a târât anarhia şi confuzia celor patru veacuri, vom ieşi mai puternici şi mai purificaţi decât am fost în veacul din urmă. Naţionalismul cel nou, care este o nouă metodă de gândire politică, o nouă atitudine de trăire şi înţelegere a vieţii, nu poate însă să se oprească la jumătate de drum. Din lupta în care s'a încleştat împotriva co­munismului materialist şi ateu, el trebue să tragă ultimele concluzii logice şi fireşti.

Materialismul păgân, care a fost la baza comunismului rusesc, nu poate rămânea ca un principiu călăuzitor de viaţă, ca o concep­ţie de trăire pentru popoarele europene. Ma­terialismul animalizează omul, îl degradează. El neagă valorile spirituale şi morale şi mai presus de orice, neagă credinţa în Dumnezeu. Rezultatele concrete realizate de materialismul istoric marxist, Europa are ocazia să le vadă

în infernul rusesc, ce se prăbuşeşte azi sub ochii ei. Ele înfioară orice inimă sensibilă şi întunecă orice minte sănătoasă. Naţionalismul trebue să fie o reacţie violentă, la tot ce s'a văzut acolo. El trebue să postuleze primatul spiritului asupra materiei şi să întroneze o concepţie de viaţă creştină.

Peste haosul bolşevic ce se prăbuşeşte, naţionalismul trebue să aducă o Europă înse­tată după adevăr şi Dumnezeu. Noul naţiona­lism trebue să fie profund creştin.

Ş t e f an P o p

Măsur i l u a t e la v r e m e . Ultima scri­soare pastorală a Preasf. loan al Lugojului cuprinde o seamă de rândueli practice, pen­tru cler şi popor, pe tot timpul răsboiului. Sunt de cea mai arzătoare actualitate şi e bine să fie cunoscute şi înafară de hotarele eparhiei lugojene. — Reţinem şi noi din pa­storala menţionată celea ce u rmează :

1. Noi, cei de acasă, datori suntem cu rugăciunile noastre să întărim braţele fraţilor şi fiilor noştri, căci ştim din istoria biblică, următoarea întâmplare: când se ruga Moise, poporul cel ales biruia pe duşman, iar când nu se ruga, biruia duşmanul pe poporul cel ales. (Ieşire, 17,11).

Deci, Fraţii preoţi, în fiecare zi vor face rugăciuni, pentruca Dumnezeu să supună pe duşmanul nostru. De sigur nu scapă nimănui că rugăciunea cea mai puternică este aceea pe care o face Tatălui ceresc însuşi Fiul Său Cel iubit, adecă sfânta Liturgie. Deci mai mult ca oricând, în acest timp, legăm de inima scumpilor Fraţi în Domnul ca să slu­jească în fiecare zi sfânta Liturgie, oferindu-o Domnului pentru biruinţa oştilor noastre asu­pra duşmanilor declaraţi pe faţă a lui Dum­nezeu. Evident aceasta nu trebue să excludă alte intenţiuni particulare, pentru cari ar fi dator preotul să ofere sf. Litusgie.

Dispunem ca la sfârşitul acestor devo-ţiuni — până când ţine răsboiul — în fiecare zi să se adauge următoarele: Se va cânta troparul, „Mântueşte Doamne poporul Tău", apoi preotul va zice „iară şi iară plecând

*le necesare pentru aceasta . Iată de ce "tul este cu adevăra t educator, şi în ma-

16 religioasă, singurul educator. Unul dintre cele mai puternice mijloace gogice ce stau la îndemâna preotului

8 'aina sf. pocăinţi. Aceas tă taină nu este 5 numai un mijloc de reînoire supranatu-) tor şi un excelent mijloc de educaţie Brală. Prin ea omul poate ajunge nu nu-

creştin, dar poate reveni la demni-a S a de om. Confesorul nu este numai 'câtor ai moralităţii faptelor, dar este şi ' c sufletesc, care vrând să facă ca să

aŞca viaţa harică, t rebue să aibe de grije, ,^'ci viaţa spirituală naturală să nu se ni-j a s c ă , ştiut fiindcă harul presupune o n a -,. d r eaptă. Din decăderea la o viaţă ani-^ > Preotul prin mărturisire poate ridica

Pe planul menirii sale etice, şi apoi îl * v ârşirif P t a S p r e i d e a l u l supranatural al ţ e a s t a , pentruca taina pocăinţii este ^ potrivit element pentruca preotul, ca "alt educator, să poată influenţa asupra

diţi U l u i s ă u - Căci dacă cea mai esenţială !a

U n e d e educaţie este cunoaşterea, care f 8 îşi poate cunoaşte mai bine şi mai • i t e n j V u I d e cum îşi cunoaşte confesarul «ea U l ' C a r e î n mărturisire îşi descopere \ ^ a î m a r e sinceritate toate ascunzi-\ 0

t u l u i său ? Nici unul 1 Şi apoi care 8 Posedă mijloace mai eficace de a

întări caracterul şi de a îndruma voinţa, decât preotul care prin mărturisirea, mai ales deasă, supraveghiază ca penitentul să facă ceeace îşi propune în urma convingerilor câştigate, sfătueşte, ameninţă, pedepseşte (şi atunci când e necesar a îndepărta piedecile reîn­vierii, chiar constrânge) şi promite răsplată sigură? Iarăşi : nici unul!

Dar dacă totuşi preotul, deşi are la în­demână un mijloc a tâ t de puternic de edu­caţie, nu reuşeşte să reînvieze pe ora şi să-1 facă să atingă idealurile morale atât naturale cât şi supranaturale, e din cauză că nu se foloseşte aşa cum ar trebui de sf. taină a pocăinţii. Are în mână o unealtă pe care o foloseşte numai într 'un fel deşi ar trebui să o folosească multilateral. Dacă se mulţumeşte numai de a da deslegare păcătosului, fără să fie preocupat de vindecarea lui complectă, omul va pierde repede harul sfinţitor câştigat şi va recădea în boala sufletească din care ieşise.

Deci cel dintâi lucru ce trebue să-1 aibă în vedere preotul la mărturisire e cunoaşterea cât mai ..clară a sufletului penitentului. Să nu se mulţumească numai cu înşiruirea mai mult sau mai puţin complectă a păcatelor, ci în dosul acestora să caute a cunoaşte starea sufletească care determină acele păcate , şi care trebue îndreptată. Această stare e re­zultatul unor nenumăraţi factori, ca ereditatea, temperamentul, caracterul, condiţia psyco-

fiziologică, locul, timpul şi alte împrejurări în care s'a săvârşit fapta. Pentru aceasta preotul trebue să ştie întreba, căci oglinda sufletească prezentată de penitent de multe ori nu re­flectează întocmai starea sufletului său.

Cunoscută odată starea sufletească, preotul va trebui să ştie cum să se folosească de această ars artium, îndrumând pe peni­tent. Deci pe lângă întrebări, confesorul va trebui mai ales să înveţe penitentul oalea pe care trebue să o ia. Aceste îndrumări preotul le va şti da, : 1) dacă îşi cunoaşte bine teo­logia morală; 2) dacă cunoaşte vieţile sfin­ţilor (mai ales celor mai recenţi, fiindcă la aceştia viaţa interioară e mai evidentă); 3) dacă se mărturiseşte şi el la un bun confe­sar; 4) dacă îşi face serios meditaţia şi exa­minarea conştiinţei, căci fiind toţi din acelaş lut, cine se cunoaşte bine pe sine uşor va cunoaşte şi pe alţii.

Astfel prin mărturisire se va putea ridica omul decăzut de pe linia demnităţii etice, lăsându-se stăpânit mai mult de simţuri decât de facultăţile sufleteşti. Din noroiul răutăţii şi al degradării, mărturisirea îl poate ridica la planul cinstei şi a demnităţii sale de fiu al lui Dumnezeu. Renăscând astfel pe om, ea îl desăvârşeşte tot mai mult, făcând din el nu un Obermensch nietzscheian, ci un alter Chrlstus al tradiţiei creştine.

Pr. E u g e n P o p a

4 U N I R E A

genunchii , Domnului să ne rugăm". Poporul r ă s p u n d e : „Doamne îndură-Te spre noi" şi îngenunchind toată lumea, preotul va citi cu glas mare, prima rugăciune dela ziua Regelui. (Euhologiul. — Blaj. 1913. pag. 458. „Doamne Dumnezeul nostru împăratul împăraţilor...1*).

2. Lipsind dela munca câmpului, braţele cele mai vânjoase, cei ce au rămas acasă fac pe placul lui Dumnezeu, dacă muncesc cât mai bine pământul binecuvântat al ţării şi nu lasă să rămână nimica neadunat din bunătăţi le multe pe cari ni-le-a dat Dumnezeu în acest an cu belşug. Cum am mai făcut-o şi altă dată, o fac şi acum:

Pe tot timpul cât ţin aceste vremuri de tulburare, desleg dela porunca Bisericii, de a nu lucra în zilele de Duminecă şi Sărbători, pe toţi aceia cari în aceste zile vor fi ascultat sf. Liturgie.

3. Dacă pentru toată lumea timpul acesta este ziua mântutrii, în care Dumnezeu ajută (Is. 49,8 şi II. Cor. 6,2.) pe toţi cei cu frica lui Dumnezeu cu credinţă şi cu dragoste, se apropie de E l : Fraţii preoţi să stăruie din răsputeri, ca nici unul din cei ce sunt mobi­lizaţi ori încorporaţi, să nu plece din parohie, nespovediţi şi necuminecaţi. — Celor ce ră ­mân acasă, să le dea sfatul, să se cuminece cât mai des şi să ofere lui Dumnezeu cumi­necarea pentru scumpii lor de pe front.

J u r n a l d e r ă z b o i

Preoţimea a avut mult de suferit sub regimul bolşevic. Se poate spune, fără exa­gerare, că nici o clasă socială din provincia noastră dela răsărit n 'a fos supusă' unor mai diabolice metode de distrugere ca acele apli­cate slujitorilor de altare. Din mărturisirile preoţilor pe cari i-am întâlnit, reiese vădit că dacă trupele noastre ar fi trecut Prutul cu şase luni mai târziu, toate bisericile ar fi fost transformate în săli politice sau grajduri. Mă­surile de a isgoni pe Dumnezeu din satele şi oraşele basarabene sporeau cu fiecare zi.

La cărat piatră Fără salar, impuşi să plătească, totuşi,

sume fantastice (Pr. Trofim Oculov din co­muna Călmăţui, judeţul Lăpuşna, trebuia să achite Statului, ca impozit profesional anual, trei sute douăzeci mii de lei), scuipaţi şi bat­jocoriţi înainte şi după fiecare slujbă, preoţii din Basarabia au fost scoşi, apoi, la cărat piatră pentru şosele. Mâinile cari fuseseră sortite să dea împărtăşania şl anafora au tre­buit să ducă săptămâni întregi enormi bolo­vani de piatră. Când va fi să se arate lumii civilizate calvarul preoţimii basarabene, de mult folos vor fi mărturisirile preoţilor: An-dronic Buruiană (comuna Cărpineni, jud. Lă­puşna), Ion Mandici (comuna Leca, jud. Cahul), Axente Cădea (comuna Hănăsani de Prut, jud. Cahul), Ion Erhan (com. Ningir, jud. Ca­hul) Valerian Cazan (com. Sărăţica Nouă, jud. Cahul), Ion Măloi (com. Hănceşti, jud. Lă­puşna) şi ale cântăreţului bisericesc, fără o mână, Ifimie Pacăznoi (pom. Cărpineni, jud. Lăpuşna). — Unii dintre ei au muncit, la şo­sele, alături de familiile lor.

Steaua j i d o v e a s c ă pe ha ine le preoţilor

Preotul Andrei Rozcpschi, licenţiat al Facultăţii de Teologie din Chişinău, fusese hirotonit şi instalat în comuna Sărăceanca Nouă, jud. Cetatea Aibă, cu o săptămână înainte de retragerea din vara trecută. Ne-putându-se refugia odată cu trupele noastre

şi-a luat soţia şi copilul, toţi îmbrăcaţi cum i-a apucat graba fugii, sperând că va mai putea trece Prutul. Toate rugăminţile i-au ră­mas zadarnice. A trebuit să aştepte hotărîrea autorităţilor bolşevice, hotărîre care n'a sosit timp de un an şi desigur că nu avea să mai sosească. Oridecâte ori s'a interesat de ce­rerea de repatriere, i s'a răspuns că încă nu-i soluţionată.

Nici la parohia lui nu s'a mai putut în­toarce. Fără un ban în buzunar, cu soţia gra­vidă în a opta lună şi un copil de 5 ani, tâ­nărul preot de abia de 26 ani, a rugat să teni 1

din comuna Tomai, jud. Cahul, să-i dea adă ­post. Aici a stat tot timpul, slujind în biserica rămasă fără preot prin refugiul titularului. Când a început războiul, a plecat din nou spre Prut. N'a mai fost însă nevoie să treacă în Mol­dova, deoarece din primele zile armata ro­mână a pus pe fugă hoardele bolşevice. L-am întâlnit într'un sat desrobit (Hurjeşti, judeţul Lăpuşna), aşteptând emoţionat să-şi reia apos­tolatul în parohia sa. Se puteau ceti pe obrajii şi în ochii lui urmele unor suferinţi cum nu­mai dragostea de muncă înfrântă le lasă. Pe mâna stângă a hainei avea o stea j idovească. N'a putut cumpăra altă ştofă, după ce i s'au vândut hainele purtate numai 10 zile. Iar re­fuzul ar fi dus la împuşcare sau deportare în Siberia.

P r o p a g a n d a i u d e o - b o l ş e v i c ă

Pentru a desrădăcina credinţa din sufle­tul ţărănimii, autorităţile iudeo-bolşevice au început din primele zile o întinsă propadandă împotriva bisericii şi a preoţilor. Se aduceau, printre altele, filme în care preoţii erau ară­taţi că jefuiesc avutul locuitorilor, ei trăind în cel mai de invidiat belşug. Insă, nici aces te minciuni transpuse pe ecran şi nici miile de broşuri menite să discrediteze preoţimea n 'au dat roadele aşteptate . In fiecare .casă din Ba­sarabia a rămas o icoană ascunsă de privirile holbate ale bolşevicilor, iar respectul ţăra­nilor pentru păstorii lor spirituali, în Ioc să scadă, a crescut considerabil...

T. R. Teodor Al . Munteanu

s e a m ă in imi le însângerat» erate a l e fin™ n - ^ . 8 . t a t e -

fără a lua î n trupurile î n s â n g e r a t e a l e fiilor Patriei* 1 9 ' 6 ' ^Cl"-plătit începutu l tributului recâştigării r>Tr%iti tl

dute. Le v o m a v e a din n o u pe toate • ° t p i t ' Maicii Domnului î ş i v a recăpăta frum — Iată scopul a c e s t u i peler inaj la BiseriV f^ 1 1 1

nată Fecioarei tuturor naţiunilor". Ne vom tru sufletele s c u m p i l o r noştr i soldaţi căz "t-^ P e t

torie, pentru î n t r e g i r e a Ţării, pentru p a c e ' 3 d a

nică a lumii, pentru mântu irea suîletpi„ 3 S t a t o t

B l e l o r noasta L e g e a b r o g a t ă . Nr. 250, din 25 Oct

1940 al „Monitorului Oficial" aducea c

Nr. 3566, care prin art. 16, interzicea

S f in ţ i re d e p r e o ţ i l a „ C a s a D o m n u l u i " . D u ­m i n e c a trecută a fost pentru „ C a s a Domnului" din Blaj o sărbătoare măreaţă . P. S a Dr. Vas i le Aftenie a conferit sfântul dar al preoţ ie i c lerici lor a s u m p -ţionişt i P. Ştefan Berinde, P. losif Zahan şi P. Ber-nard Ştef; iar d iaconatul P. Roman Ban. Toţi a c e ­ş t ia ab ia prin 10 Iulie s 'au re întors din Franţa, unde ş i -au terminat s tudi i le de fi losofie şi de teo log ie . S'au reîntors cu mul t a v â n t t ineresc , hotărâţi fiind a lucra fără preget la s l in ţ i rea neamulu i r o m â n e s c . Părinţ i i Asumpţioniş t i d in R o m â n i a v ă d a c u m c u bucurie primele roade a l e jertfelor lor. N u es te decât u n început, dar c a r e s e arată foarte promi-' ţător. Toţi aceşt i n o i preoţ i v o r lucra la în t inderea împărăţ ie i lui D u m n e z e u în suflete, conform d e v i z e i a sumpţ ion i s t e : Vie împărăţia Ta. — D o a m n e ajută!

N i c i î n c a d r ă r i , n i c i t r a n s f e r ă r i . Ministerul Culturii Naţionale , a v â n d l a v e d e r e împrejurări le excepţ iona l e prin c a r e trecem, a hotărât, după c u m scr iu gazete le , că î n cursul anului şcolar 1941—42 n u s e fac transferări s a u încadrări , n ic i în î n v ă ţ ă ­mântu l secundar de t o a t e gradele , nici în î n v ă ţ ă ­mântu l primar. In c o n s e c i n ţ ă n u se vor face în a c e s t a n nic i numiri de t itulari .

P e l e r i n a j l a C ă r b u n a r . Părinţi i A s u m p ţ i o ­niş t i d i n B l a j . d e prasn icu l Adormir i i Maicii D o m n u ­lui din a c e s t an, s 'au îngrijit î n c ă de pe acum să c o n d u c ă la Cărbunar u h pe ler inaj mare şi impună­tor. S c o p u l e cel des tă inui t î n cuvântu l cu care se adresează dânşi i publ icului m a r e : „Ţara noastră s c u m p ă es te o g r ă d i n ă a Preacurate i . Părţi din a-

' c e a s t a grădină iubită au fost răpite sau înstrăinate, ^ p o g r a î i a Ş e m i n a r u i u i B la j

î n v ă ţ ă m â n t , c a s ă p o a t ă fi combătut şi a c e s t a şomaju l in te l ec tua l . Printr'un nou d l ege , publicat tot în „Monitorul Oficial" l a 3 ^ 1941, legea v e c h e se a b r o g ă cu data de 1 Iulie 1 ,̂

L o c a l e . Miercurea viitoare, de p r a 2 • Schimbări i la Faţă, va predica în Capela Scm'^ rului păr. Iuliu Maior, canon ic mitropolitan D u m i n e c a ce- i u r m e a z ă — a noua după Rusalii* v a predica păr. Dr. Aug. Tătar, canonic mitro» l i tan. f

B a n c n o t e n o i . Printr'un decret-lege Banc Naţională a R o m â n i e i a fost autorizată să emit' bi lete de 1, 2. 5. 20 şi 100 Lei. Art. 1 al legii dii ches t i e p r e c i z e a z ă ; P â n ă la baterea monede m e t a l i c e c o r e s p u n z ă t o a r e . Banca Naţionala Românie i e s t e autor iza tă să emită pentru şi I; locul minis terului de finanţe bilete de 1, 2, 5,2(h 100 Lei, până la u r m ă t o a r e l e sume maximale: î mi l ioane în bi lete a 1 Leu, 130 milioane î n bilete, 2 Lei, 170 m i l i o a n e în bi lete a 5 Lei, 2i5 milioaa în bilete a 20 Lei, 450 mi l ioane î n bilete a 100 Lei Total 1 mi l iard Lei. A c e s t e bilete vor servi la pre­sch imbarea rublelor din Bucov ina de Nord ş i Basa­rabia şi vor a v e a a c e i a ş i putere liberatorie ca şi monede le m e t a l i c e de a c e e a ş valoare.

D e l a C o n g r e g a ţ i a Rituri lor . In prezenta Si Părinte, membri i Sacrei Congregaţii a Riturilor -cardinali , prelaţi şi consul tor i — s'au întrunit): în ziua de 15 Iulie c , ş i a u votat în cauza canoni­zări i robilor lui D u m n e z e u : GiovannideBrithm c e n i c şi Barnardin Realino, mărturisitor, amândii d in Soc ie tatea lui I s u ş ; a semenea şi în cauza mi­nuni lor săvârş i te prin mij lociree Ven. MagdalcM. marchiză de C a n o s s a . Dup'aceea s'a desbătut che­s t ia reluării procesu lu i de canonizare a Fericite'I Domenica Mazzarello ş i au fost examinate r a r » te le teologi lor asupra scrierilor robilor şi roabelor lui D u m n e z e u c e s e p o a t e s ă ajungă la cinstea al­tarelor : Jacint Cormier, d o m i n i c a n ; Petru Cayroi j e z u i t ; Francisco Streitel ş i Măria Droste-VischtM

P e r s o a n e b i s e r i c e ş t i î n l a g ă r e de conce»' t r a r e . Dintr'un raport al „Asociaţiei Germane du Ţara Sfântă» re iasă c ă toţi preoţii, călugării şi * lugăriţele g e r m a n e c e s e află în Palestina au !«• internaţi de Englez i î n c ă de la începutul ostilităţilor E vorba de 25 benedict in i , 10 franciscani, 129 * găriţe, 2 preoţi de mir ş i 11 monahi aparţinând • diferite t agme monaha le . A s e m e n e a au fost intern1' ş i d iacon i se l e germane protestante din IerusaW alte persoane de s e r v i c i u la spitalul g e r m a n * Cetatea S f â n t ă ; c u totul c a m 200 de inşi-

M a g n a C h a r t a L i b e r t a t u m , cel mai renu* document i s tor ic al Englezi lor, se află « c % A m e r i c a de Nord. Serv i c iu l britanic de infw^ o vreme a retăcut a c e s t fapt. Zilele trecu te ^ s'a adus la c u n o ş t i n ţ a o b ş t e a s c ă realitatea c ^ is toric , s e m n a t de Ion c e l Fără de Ţară Ş> c ^ r ă m a s până azi peatra de temel ie a P 3 1 1 3 " " ^ ; eng lez , se află de prezent în Statele Unite w n'a mai fost adus a c a s ă de când cu E x P 0 0 1 ' ^ dială dela New-York, d in cauza riscului P r c ^ al drumurilor de n a v i g a ţ i e dela isbucnirea £ | iului încoace . A c u m a c e s t document neP™ adăpost s igur împotr iva oricărei primejd"'

' ' . «cuce'"1:" f V a l e n t i n C o p o s u , preotul blând Şi care din ce i 54 ani de v i a ţ ă 32 i-a slujit băni tă credinţă la al tarul Domnului, în J» lajului, unde In ul t imi i 12 a fost şi P r 0 0 v

i o ţ i * ' trecut la ce l e v e ş n i c e Luni ta 28 I" 1 ^ ' d j n C liturghie ce lebrată c u pietate în M s e r , c 8 ^ c e r i t larul refugiului său, u n d e într'un an- a . ^ ' U birea tuturor.' Suflet m a r e de român, 5 ^ ' p l e c e dintre no i fără a-şi revedea plai"" i t \ / s ă u drag, purtând în i n i m ă icoana; R ° 7 ^ f l ţ a r bite, dar cu cred inţa nestrămutată în 9 -,'. taţii româneşti . — Fie - i .par tea cu