biserica domneasca -anul1,nr1

2
2 Mii de credincioşi au participat duminică, 16 iunie 2013, la sfinţirea picturii restaurate în ultimii ani la Biserica Domnească Sfântul Anton-Curtea Veche. De asemenea, au fost binecuvântate lucrările realizate recent, atât în interiorul, cât şi în exteriorul lăcașului de cult. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel alături de care a slujit şi Preasfinţitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfinţirea şi binecuvântarea lucrărilor a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe un podium special amenajat în curtea Bisericii. Istoria Bisericii Domnești Maica Domnului Ocrotitoarea Bisericii Domnești anul I, nr. 1 Binecuvântare patriarhală la Biserica Domnească Sfântul Cuvios Antonie cel Mare de la Curtea Veche După slujba de sfințire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel referindu-se la semnificația acestui mo- ment a spus: „Prin resfinţirea picturii, am făcut o lucrare de confirmare a acestor lucrări, dar şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a realizat prin osteneala credincioşilor, prin coordonarea preoţilor slujitori şi prin jertfelnicia unor oameni cu suflet mare şi inimă largă. Această curăţire a icoanelor şi această sfinţire a lor nu se fac numai pentru biserica de zid, ci se fac şi pentru noi, cei care ne rugăm în biserică, deoarece pictura curăţită şi sfinţită ne cheamă să ne curăţim sufletul, să ne curăţim viaţa de zgura păcatului, de fum şi de praf şi să ajungem la frumuseţea cea dintâi, la haina luminoasă de la Botez; aceasta o facem prin pocăinţă, prin Spovedanie, prin nevoinţe şi prin toată fapta cea bună. Şi atunci, biserica sfinţită este oglinda vieţii noastre; ne îndeamnă să ne sfinţim şi noi spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire“. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mai adăugat că Biserica „Sfântul Anton“ - Curtea Veche este o ctitorie voievodală mică din punctul de vedere al spaţiului, dar foarte frumoasă şi de o valoare inestimabilă, „un simbol al continuităţii credinţei în vremurile grele de sub stăpânirea otomană“ şi „un centru spiritual al oraşului vechi“. Viața Sf. Cuv. Antonie cel Mare pag. 2 pag. 4 pag. 3 pag. 4 www.biserica-sfantul-anton.ro Publicație lunară a Parohiei Sfântul Anton - Curtea Veche, București septembrie, 2013 La final, Patriarhul României a acordat ranguri şi distincţii celor care au ajutat la lucrările efectuate la sfântul locaş de cult. Astfel, pr. paroh Gheorghe Zaharia a primit Ordinul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pr. Ciprian- Florin Apetrei i-a fost conferit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus, iar rangul onorific de Iconom stavrofor li s-a acor- dat pr. Viorel-Robert Barbu şi pr. Iulian-Florin Scuturoiu. De asemenea, Diploma de onoare Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a fost acordată următoarelor per- soane: D-lui George Dincă, D-lui Dr. Petru Calistru, D-lui Prof. Univ. Dr. Bogdan Voiculescu, D-lui Prof. Univ. Ştefan Birică, D-nei Marinela Cărămidă și D-nei Nicoleta Stroe. Binecuvântare patriarhală la Biserica Domnească Sfântul Cuvios Antonie cel Mare de la Curtea Veche

Upload: biserica-sfantul-anton

Post on 06-Apr-2016

237 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Publicație lunară a Parohiei Sfântul Anton - Curtea Veche, București. Anul 1, Nr.1, septembrie 2013

TRANSCRIPT

Page 1: Biserica Domneasca -anul1,nr1

2

Mii de credincioşi au participat duminică, 16 iunie 2013, la sfinţirea picturii restaurate în ultimii ani la Biserica Domnească Sfântul Anton-Curtea Veche. De asemenea, au fost binecuvântate lucrările realizate recent, atât în interiorul, cât şi în exteriorul lăcașului de cult. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel alături de care a slujit şi Preasfinţitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfinţirea şi binecuvântarea lucrărilor a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe un podium special amenajat în curtea Bisericii.

Istoria Bisericii Domnești

Maica DomnuluiOcrotitoarea Bisericii Domnești

anul I, nr. 1

Binecuvântare patriarhală la Biserica Domnească Sfântul Cuvios Antonie cel Mare de la Curtea Veche

După slujba de sfințire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel referindu-se la semnificația acestui mo-ment a spus: „Prin resfinţirea picturii, am făcut o lucrare de confirmare a acestor lucrări, dar şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a realizat prin osteneala credincioşilor, prin coordonarea preoţilor slujitori şi prin jertfelnicia unor oameni cu suflet mare şi inimă largă. Această curăţire a icoanelor şi această sfinţire a lor nu se fac numai pentru biserica de zid, ci se fac şi pentru noi, cei care ne rugăm în biserică, deoarece pictura curăţită şi sfinţită ne cheamă să ne curăţim sufletul, să ne curăţim viaţa de zgura păcatului, de fum şi de praf şi să ajungem la frumuseţea cea dintâi, la haina luminoasă de la Botez; aceasta o facem prin pocăinţă, prin Spovedanie, prin nevoinţe şi prin toată fapta cea bună. Şi atunci, biserica sfinţită este oglinda vieţii noastre; ne îndeamnă să ne sfinţim şi noi spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire“. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mai adăugat că Biserica „Sfântul Anton“ - Curtea Veche este o ctitorie voievodală mică din punctul de vedere al spaţiului, dar foarte frumoasă şi de o valoare inestimabilă, „un simbol al continuităţii credinţei în vremurile grele de sub stăpânirea otomană“ şi „un centru spiritual al oraşului vechi“.

Viața Sf. Cuv. Antonie cel Mare

pag. 2

pag. 4

pag. 3

pag. 4

www.biserica-sfantul-anton.ro

Publicație lunară a Parohiei Sfântul Anton - Curtea Veche, București septembrie, 2013

La final, Patriarhul României a acordat ranguri şi distincţii celor care au ajutat la lucrările efectuate la sfântul locaş de cult. Astfel, pr. paroh Gheorghe Zaharia a primit Ordinul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pr. Ciprian-Florin Apetrei i-a fost conferit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus, iar rangul onorific de Iconom stavrofor li s-a acor-dat pr. Viorel-Robert Barbu şi pr. Iulian-Florin Scuturoiu. De asemenea, Diploma de onoare Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a fost acordată următoarelor per-soane: D-lui George Dincă, D-lui Dr. Petru Calistru, D-lui Prof. Univ. Dr. Bogdan Voiculescu, D-lui Prof. Univ. Ştefan Birică, D-nei Marinela Cărămidă și D-nei Nicoleta Stroe.

Binecuvântare patriarhală la Biserica Domnească Sfântul

Cuvios Antonie cel Mare de la Curtea Veche

Page 2: Biserica Domneasca -anul1,nr1

43

Istoria Bisericii Domnești

În articolul de față vă prezentăm pe scurt câteva date din istoria Bisericii Domnești de la Curtea Veche din București. Biserica Domnească de la Curtea Veche - Paraclis Patri-arhal - cu hramurile Buna Vestire şi Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare a fost zidită de domnitorul Mircea Ciobanul în anul 1559. A fost edificată și zugrăvită de Petru cel Tânăr sub în-drumarea doamnei Chiajna. La începutul secolului XVIII domnitorul Ştefan Cantacuzino a realizat portalul de la intra-re şi a împodobit biserica cu pictură la interior şi zugrăveală nouă la exterior. În secolul al XVIII-lea biserica a suferit şi alte modificări. Dintr-un document din 20 octombrie 1758 rezultă că Vodă Constantin Mavrocordat mărise mult lăcaşul, adăugindu-i «două paraclise alăturea cu biserica cea mare». Arhimandritul Visarion, eclesiarhul bisericii de la jumătatea secolului al XIX-lea a coordonat ample lucrări de restaurare la biserica domnească care au început în 1847 și au schimbat aspectul exterior al monumentului, care a de-

venit neo-gotic. După ce toate lucrările au fost încheiate, la 22 martie 1852 a avut loc târnosirea bisericii. Prima restaurare a bisericii a fost începută în 1914 de arhitectul Gh. Lupu, cu care prilej a fost demolată turla adăugată în sec. XIX. Lucrările de restaurare au fost întrerupte din cauza primu-lui război mondial. O nouă restaurare a fost executată în anii 1928 - 1935 de arhitectul Horia Teodora, care a redus planul iniţial, a subliniat mai pregnant elementele decorative şi a marcat eşantioanele picturii vechi. După cutremurul din 1977, biserica a fost reparată din nou. La interior, a fost restaurată pic-tura din 1852 a lui C. Lecca de pictoriţa Virginia Videa, care a pictat din nou şi turla. Lucrările au fost finalizate la sfârşitul anului 1982.

În anul 2006 a fost schimbată piatra Sfintei Mese şi s-a executat uşa exterioară la Sfântul Altar. Apoi, în anul 2007 a fost restaurată pictura biseri-cii. Catapeteasma a fost restaurată în anul 2008, an în care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat Bisericii Sfântul Anton Curtea Veche demnitatea de Para-clis Patriarhal. În anul 2009 lăcaşul de cult a fost dotat cu mobilier nou şi s-a realizat muzeul paro-hial care a fost sfinţit de Patriarhul României în data de 2 februarie 2010. Acesta este primul muzeu parohial din București. În cursul anului 2010 și în-ceputul anului 2011 s-a realizat lucrarea de refa-cere exterioară a bisericii, apoi în continuarea anu-lui 2011 au început ample lucrări de consolidare şi refacere a clopotniţei, anexelor ei, dar şi refacerea exterioară a muzeului parohial încheiate în 2012. Lucrările la clopotniță și anexele ei continuă și în anul 2013.

Maica Domnului - Ocrotitoarea Bisericii Domnești

S ă r b ă t o a r e a Bunei Vestiri este hram-ul istoric al Bisericii domneşti de la Curtea Veche, cunoscută sub numele Sf. Anton Curtea Veche, deoarece al doilea ocrotitor al bisericii este Sf. Cuv. Antonie cel Mare, sărbătorit la 17 ianuarie. În anul 1559, luna septembrie, când a fost construită Biserica Domnească de la Curtea Veche de către ctitorii: domni-torul Mircea Ciobanul şi doamna sa Chiajna a primit ca hram Buna Vestire. După incendiul din 23 martie 1847 când mare parte din orașul București a ars, fiind distrusă de foc Biserica Sf. Anton Pușcărie, din imediata apropiere a Bisericii Domnești, Biserica Buna Vestire de la Curtea

Veche a primit ca al doi-lea ocrotitor pe Sfântul Antonie cel Mare folosin-du-se de atunci prescur-tarea numelui marelui avă egiptean, Sf. Anton. În pisania pusă de Ştefan vodă Cantacuzino deasupra uşii de in-trare (şi care a înlocuit vechea pisanie din sec.

XVI), se spune: „Această sfântă şi dumnezeiască

beserică, unde se cinsteşte hramul Blagoveştenia (Buna

Vestire) preaslăvitei Născătoarii de Dumnezeu şi pururea Fecioarii Mariei,

din temelia ei iastă zidită de bătrânul Mircea Vodă şi în urmă cu fiiu-său, Pătraşcu Vodă cu Radu şi Mircea cel Tânăr, o au înfrumuseţat şi o au zugrăvit”.

Viața Sfântului Cuvios Antonie cel Mare Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminător al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, și-a împărțit averea la săraci, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate. După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt păgân; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mu-tat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au silit să părăsească acest loc. Acum

Antonie devine deja părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis.

După ce în anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin, Antonie se stabilește în 312 în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, părăsind locul doar pentru a-și vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie

la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de susținătorii ereticului Arie.Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 la vârsta de 105 ani, după cum aflăm de la Sfântul Atanasie cel Mare.

Preoţii Bisericii Sfântul Anton - Curtea Veche:

pr. paroh Gheorghe Zaharia pr. dr. Ciprian Apetrei pr. Florin Scuturoiu pr. drd. Viorel Barbu