1

revista surorilor Biserica Creştină Baptistă „Golgota” Şos. Nicolae Titulescu, Nr. 56A, Sect. 1

Nr.22 Aprilie 2007

2

Învierea lui Isus Hristos din morţi este faptul cel mai important din întreg fondul de cunoştinţe al omenirii: evenimentul grandios al tuturor veacurilor, spre care converge toată istoria de mai înainte de Hristos pe pământ şi de la care îşi derivă sensul toată istoria care a urmat. Istoria Sa a brăzdat veacurile şi a schimbat faţa pământului. Este o realitate? A înviat El cu adevărat din morţi? Dacă nu a înviat, atunci ce s-a făcut cu trupul Lui? Dacă l-au furat duşmanii Lui, atunci aceştia ar fi avut grijă să-l scoată neaparat la lumină,căci ei nu s-au oprit de la nimic în pornirea lor de a discredita relatarea învierii, omorându-i chiar pe aceia care au îndrăznit să o propage. Dacă prietenii l-au furat, ei şi-ar fi dat seama că au crezut într-o minciună,dar oamenii nu devin martiri pentru un lucru de care sunt convinşi că este fals. Un lucru este sigur: cei care au răspândit prima dată vestea că Isus a înviat din morţi au crezut că aceata este o realitate. Ei şi-au întemeiat credinţa nu numai pe mormântul gol, ci şi pe faptul că ei însuşi L-au văzut pe Isus viu, după ce El fusese îngropat. Şi nu doar o dată sau de două ori, ci cel puţin de zece ori se consemnează că L-au văzut. Apoi nu L-au văzut singuri ci în grupuri de câte doi, şapte, zece, unsprezece, cinci sute. Să fie o halucinaţie? Oare nu cumva a fost doar un extaz? Un vis? O fantezie a unei imaginaţii aprinse? O arătare a unui duh? Nu se poate ca mai multe grupuri de oameni să aibă aceeaşi halucinaţie. Cinci sute de oameni nu puteau visa cu toţii acelaşi vis în permanenţă. În plus, ei nu se aşteptau ca Domnul Isus să învie. La început au luat vestea învierii Sale drepr un basm (Luca 24:11). Nu au crezut în ea decât atunci când nu au avut încotro. Sau cealaltă teorie, potrivit căreia El nu ar fi murit, ci doar a leşinat. În cazul acesta, slab şi extenuat cum era nu ar fi putut în nici un fel mişca piatra de la loc pentru a ieşi din mormânt. În plus s-a constatat că Domnul Isus avea după Înviere puteri noi pe care nu le manifestase până atunci, de a dispărea şi apărea prin uşile încuiate. Cei unsprezece într-un grup, L-au văzut personal ridicându-se lin de pe pământ şi dispărând dincolo de nori. Sau poate s-au făcut modificări voite în documente? Oare nu cumva învierea a fost o poveste adăugată ulterior la istoria lui Hristos, o invenţie mult mai târzie menită să glorifice un erou mort? Se ştie din izvoare istorice de altă provenienţă decât Biblia, că secta cunoscută sub numele de „creştini” a luat fiinţă în timpul domniei lui Tiberius şi că ceea ce i-a făcut pe creştini să ia fiinţă ca atare a fost credinţa lor în învierea lui Isus din morţi. Învierea nu a fost doar o adăugire ulterioară la credinţa creştină ci chiar cauza şi punctul ei de plecare. Ei şi-au

3

întemeiat credinţa nu pe însemnări ci pe faptele văzute cu ochii lor. Însemnările care s-au făcut după aceea au fost rezultatul crednţei lor, nu cauza! Dacă nu ar fi fost învierea, nu ar fi fost nici Noul Testament şi nici Biserica! Ce aureolă de glorie aruncă credinţa simplă asupra vieţii omeneşti! Speranţa noastră că vom fi noi înviaţi şi că vom avea parte de viaţă veşnică se bazează nu pe presupuneri filozofice despre nemurire, ci pe fapt istoric.

H. H. Halley - Manual Biblic

Pentru cei ce cred, Învierea lui Hristos:Pentru cei ce cred, Învierea lui Hristos:Pentru cei ce cred, Învierea lui Hristos:Pentru cei ce cred, Învierea lui Hristos:

Ψ Dovedeşte că El este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 10:17-18, Romani 1:4);

Ψ Chezăşuieşte eficacitatea lucrării Sale mântuitoare (Romani 6:4,

1Cor.15:17);

Ψ Verifică adevărul Scripturii (Ps. 16:10, Luca 24:44-47, Fapte 2:31);

Ψ Este dovada judecăţii viitoare a celor răi (Fapte 17:30-31);

Ψ Asigură pe credincios de moştenirea sa cerească viitoare (1Petru 1:3-4) şi

de învierea la întoarecerea Domnului;

Ψ Face accesibilă prezenţa lui Hristos şi a puterii Lui asupra păcatului în viaţa

de fiecare zi (Galateni 2:20, Efeseni 1:18-20).

4

Aţi avea curajul să mergeţi cu mine la Golgota? Este dealul din faţa porţilor oraşului Ierusalim. Pe acest deal nu se mai fac glume. Nu se mai spun vorbe de două parale. Pe acest deal nici măcar filozofii nu mai au nimic de spus. Nici locuitorii din oraş nu mai

au nici o plăcere să meargă acolo, iar esteticienii îl ocolesc. De ce? Pentru că pe acest deal se moare – se moare crunt!

Dar dacă aţi avea curajul să vă opriţi odată şi să-L priviţi pe Cel răstignit – această atât de cumplită suferinţă, atunci s-ar transmite de la cruce unul dintre cele mai cutrmurătoare mesaje care pot fi auzite în această lume. Nenorocirea pe care o vedeţi aici la Golgota este aceea a unei lumi întrgi pe care Dumnezeul cel Viu a pus-o pe umerii Fiului Său. Priviţi mâinile. Mâinile care sunt pironite aici, sunt mâinile unei lumi întregi. Îmi pare ca şi cum, în ceasul acela al Golgotei, Dumnezeul cel Viu ar fi luat mâinile murdare ale unei lumi întregi, împreună cu blestemul care stătea asupra lor şi ar fi spus: “Fiul Meu, poartă Tu blestemul unei lumi întrgi, ia Tu toate astea în mâinile Tale!” Nu aveţi nimic care să vă fi mânjit mâinile şi de care aţi vrea să scăpaţi? Doar ştiţi câte se pot face cu mâinile! Cu ele se încarcă arme, se ţinteşte şi se percutează. Cu mâinile sunt seduse trupurile şi tot cu ele se distruge embrionul din pântecele mamei. Cu mâinile sunt scrise scrisori care mai bine n-ar fi fost niciodată scrise. Cu mâinile se fac lucruri la care, după aceea, n-am vrea să ne mai gândim niciodată… Un om temător de Dumnezeu spunea odată: “Mâinile, atât ale mele, cât şi ale voastre, poartă o taină a fiecăruia.” Îmi permiteţi atunci să vă întreb: Ce se va alege de mâinile murdare ale omenirii? Ce se va întâmpla cu mâinile unei lumi care merge spre ziua judecăţii de apoi, dacă n-ar fi nimeni care să ne spele aceste mâini? În ceasul de la Golgota, Dumnezeul cel Viu a transmis asupra mâinilor nevinivate ale Fiului Său blestemul tuturor oamenilor, iar Fiul a purtat blestemul mâinilor murdare, din est şi din vest, din nord şi din sud, ale celor vârstnici şi ale celor tineri.

5

Atunci mâinile fără vină ale Domnului Isus au fost pironite pe lemnul crucii, în locul mâinilor vinovate ale unei omeniri pierdute. Dar mâinile noastre nu au fost atinse. Acesta este mesajul de la cruce. Priviţi picioarele Celui răstignit, picioare care au umblat făcând numai bine, acum, ele sunt pironite în locul picioarelor vinovate ale unei lumi pierdute. Nu este aici nimic din neliniştea care sălăşuieşte în noi şi care ne-a purtat în nopţi de care nu mai vrem să ne amintim vreodată. Nu aveţi în urma voastră căi la care nu vreţi să vă mai gândiţi? N-aţi experimentat şi voi ce se întâmplă cu omul care trăieşte în plăceri şi astfel, încă înainte de a intra bine în viaţă a şi ruinat-o? Câţi dintre noi nu vor să se mai gândească la anumite căi pe care au mers, fiindcă li se cere să nu se mai gândească la ele: ei nu vor să mai recunoască măcar, fiindcă au umblat pe nişte căi pe care mai bine n-ar fi umblat niciodată… Însă Dumnezeul cel Viu, Creatorul universului, a luat neliniştea lumii întregi, a adunat vina căilor greşite ale întregii omeniri şi le-a pus asupra picioarelor Fiului Său, lăsând ca El să poarte blestemul din pricina căilor noastre vinovate. Astfel picioarele Sale nevinovate au fost pironite pe lemnul crucii, acolo unde era locul picioarelor noastre vinovate. Dar picioarele voastre nu au fost lovite. Acesta este mesajul de la cruce. Şi trupul? Priviţi trupul acesta biciuit… Am văzut o emisiune în care erau arătate trupuri ale prizonierilor din lagărele de concentrare, iar la scurt timp după aceea; alte imagini cu trupuri mutilate din Vietnam. Este neînchipuit de groaznic ce se poate face cu trupul omului… Câţi oare n-au trăit asemenea momente, când trupurile lor sau ale altora au fost sfâşiate şi sfârtecate? Dar iată că Dumnzeul cel Viu a luat blestemele trupurilor omeneşti şi le-a trecut asupra Fiului Său când a fost răstignit pe cruce; fiindcă oamenii nu aveau nici o altă posibilitate de a scăpa de blestemele trupurilor lor. Şi acest trup al Domnului Isus a fost biciuit crunt. Dar trupul vostru nu a fost atins. Aşa este mesajul de la cruce.

6

Şi capul? Sediul acesta al raţiunii şi inteligenţei umane? Nu vi se întâmplă şi dumneavoastră să fiţi uneori atât de mândri de gândurile care vă trec prin minte? Gânduri care mai bine le-am înăbuşi dacă am putea… Ura - are şi ea legătură cu gândurile noastre. Patima – are şi ea ceva comun cu gândirea noastră. Dorinţa de a uita, deoarece nu mai putem suporta – are şi ea ceva comun cu

gândurile noastre. Înainte de aporni la război, sunt concepute bombele. Înainte de a corupe pe cineva, gândim ispita. Înainte de a face anumite lucruri precise pentru înlăturarea cuiva, trebuie pus la cale totul. Cândva, Dumnezeul cel Viu a luat toate gândurile omenirii, tot blestemul care apăsa asupra noastră, tot ceea ce a fost gândit vreodată şi a făcut să treacă în întregime asupra capului Fiului Său. Şi capul Domnului Isus a fost încununat cu o coroană

de spini. Dar capul dumneavoastră nu a fost atins. Acesta este mesajul de la cruce. Când cineva nu mai poate pricepe ce mai oferă lumea aceata în privinţa dragostei şi uneori putem fi într-adevăr disperaţi – sau când cineva spune: “Nu mai ştiu dacă există un Dumnezeu care să se intereseze cu adevărat de mine” aş dori să merg cu el în clipa aceea la Golgota, să-l pun în faţa Domnului Isus crucificat şi să-I spun: “Priveşte, atât de mult a iubit Dumnezeul cel Viu, că a pus toate nenorocirile tale asupra Fiului Său, pentru ca tu să ai loc unde să-ţi depui toată povara acestor nenorociri.” Acesta este mesajul de la cruce. K.Vollmer

“El a venit să plătească o datorie pe care “El a venit să plătească o datorie pe care “El a venit să plătească o datorie pe care “El a venit să plătească o datorie pe care nu o făcuse, motivat de faptul că noi făcusem nu o făcuse, motivat de faptul că noi făcusem nu o făcuse, motivat de faptul că noi făcusem nu o făcuse, motivat de faptul că noi făcusem o datorie pe care no datorie pe care no datorie pe care no datorie pe care n----o puteam plăti.”o puteam plăti.”o puteam plăti.”o puteam plăti.”

7

Un episod din crunta suferinţă la care a fost supus Domnul Isus după arestarea Sa din Grădina Ghetsimani a fost şi acela al batjocoririi sale de către evrei la judecata lor, (Luca 22:63-65), de către Irod şi cu soldaţii săi (Luca 23:11). Acestora le-au urmat soldaţii lui Pilat.

Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu (palatul guvernatorului) şi

au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor – formată, probabil din câteva sute de oameni. Ce a urmat este greu de imaginat! Creatorul şi Susţinătorul universului a suferit înjosiri de nedescris din partea unor soldaţi vulgari şi cruzi – creaturile Sale nevrednice şi păcătoase!

L-au desbrăcat de hainele Lui, şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie –

negreşit în batjocură, ca să imite veşmintele unui rege. Dar haina aceea poartă o semnificaţie profundă pentru noi. Întrucât culoarea stacojie este asociată cu păcatul (Isaia 1:18), haina aceea întruchipează păcatele noastre aşezate asupra lui Isus, pentru ca haina neprihănirii lui Dumnezeu să poată fi aşezată asupra noastră. (2 Corinteni 5:21).

Au împletit o cunună de spini, pe care i-au pus-o pe cap… Dar dincolo de

gluma lor plină de cruzime, noi înţelegem că El a purtat o cunună de spini, pentru ca noi să purtăm o cunună de slavă. Ei L-au batjocorit ca pe Regele Păcatului; noi ne închinăm Lui ca Mântuitor al păcătoşilor.

… şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă – din nou semn de batjocură,

trestia ţinând loc de sceptru. Ei nu ştiau că mâna care ţinea trestia este mâna care ţine şi stăpâneşte întreg universul. Mâna străpunsă de cuie a lui Isus ţine sceptrul domniei asupra întregului univers.

Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El, şi ziceau:

“Plecăciune, Împăratul Iudeilor! Nici asta nu le-a fost de ajuns, ci L-au scuipat în faţă pe singurul Om desăvârşit care a trăit vreodată pe acest pământ. Apoi I-au luat trestia şi L-au bătut peste cap cu ea.

8

Isus a îndurat toate acestea cu răbdare. N-a scos nici un cuvânt ”Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să cădeţi de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12:3).

În cele din urmă, “După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele lui, şi L-au dus să-L răstignească.”

Puţin mai târziu, pe cruce, bătrânii şi cărturarii Îl batjocoresc. Pentru

minţile lor brutale era o distracţie grozavă să-L vadă pe cel care susţinuse că este Fiul lui Dumnezeu supunându-se unei asemenea umiliri şi torturi. Însă ei nu ştiau că într-adevăr El era Fiul lui Dumnezeu. (W. MacDonald, H. Halley)

”Faptul că Mesia trebuia să moară era destul de greu de acceptat, dar ca El să moară în acest fel… ei bine, asta depăşea orice putinţă de pricepere. Orice lucru de care s-a atins Hristos, inclusiv crucea, a fost transfigurat şi împodobit, înconjurat de o aureolă de splendoare şi neasemuită frumuseţe Să nu uităm însă din ce adâncimi de suferinţă a ridicat El crucea pe înălţimi.

O, învaţă-mă ce înseamnă Acea cruce înălţată, purtându-L

Pe Cel obişnuit cu suferinţa, Condamnat să sângereze şi să moară.”

Lucy A. Bennett

9

Femeile, martore la sufeFemeile, martore la sufeFemeile, martore la sufeFemeile, martore la suferinţele şi la învierea Domnului rinţele şi la învierea Domnului rinţele şi la învierea Domnului rinţele şi la învierea Domnului

IsusIsusIsusIsus

În viaţa pământească a Mântuitorului, de-a-lungul lucrării Sale, alături de bărbaţi, femeile au jucat un rol deosebit. Prin hărnicia, dăruirea, modestia, credincioşia şi dragostea lor, aceste femei au reuşit să fie pentru noi mărturii peste veacuri. Ele nu L-au părăsit pe Învăţător, ci L-au urmat, de departe, atât la sinedriu cât şi pe drumul Golgotei.

Cea mai dureroasă şi de neimaginat a fost aceea cumplită perioadă în care acestea au asistat la suferinţele Domnului Isus, fără a-L putea ajuta: „Acolo erau şi multe femei, cari priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galilea, ca să-i slujească/ Între ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, şi mama fiilor lui Zebedei” (Matei 27:55, 56).

Cei mai mulţi dintre ucenicii Domnului erau pescari, ei l-au urmat cu bucurie şi respect până când au fost înspăimântaţi de evenimentele ostile Invăţătorului când L-au părăsit. Frica pentru propria siguranţă îi determină să stea ascunşi.

Femeile au avut un rol deosebit prin numai simpla lor prezenţă la suferinţele din vremea crucificării. Riscând să fie pedepsite, ele L-au urmat pe Mântuitor la cruce, pe Calvar, apoi au urmat trupul Lui la locul de îngropare (Matei 27:59-61; Marcu 15:47; Luca 23:55). Doreau să-şi arate dragostea şi gingăşia faţă de El prin a se întoarce mai târziu să îmbălsămeze trupul Lui cu arome şi unsori speciale (Marcu 16:1; Luca 23:56). Suferinţele Domnului Isus

Domnul Isus a fost bătut şi scuipat (Matei 26:67, Luca 22:63) biciuit şi lovit (Matei 27:26), batjocorit (Matei 27 :31), ducându-şi singur crucea, cu mare greutate (Ioan 19 :17), cu mâinile şi picioarele străpunse de suliţe romane (Luca 23:33; Ioan 20:25), răstignit între doi tâlhari (Matei 27:38; Marcu 15:27,28).

Deşi în chinuri cumplite, Mântuitorul a mijlocit pentru cei care Îl răstigneau : „Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.” (Luca 23-34).

Marcaţi de frică, prietenii Domnului Isus au stat de-o parte şi urmăreau desfăşurarea evenimentelor (Marcu 15:40; Luca 23:49). Trecătorii priveau (Luca 23 :35), îşi băteau joc şi dădeau din cap (Matei 27:39). Este greu să înţelegem cum a fost posibil ca în faţa unei atât de mari suferinţe autorităţile timpului să nu aibă un minim respect faţă de o fiinţă umană şi în loc de

10

apă să-I ofere oţet şi fiere; cuvintele dragi Domnului „milă doresc şi nu jertfă ” erau total necunoscute acestei stăpâniri străine.

În suferinţă Mântuitorul lumii strigă către Dumnezeu „Eli, Eli, Lama Sabactani adică: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parăsit ?” (Matei 27:46). Moartea şi îngroparea Domnului Isus

Când au constatat că Domnul Isus a murit, oasele nu i-au fost zdrobite (Ioan 19:33). Un ostaş roman Îi străpunge coasta (Ioan 19 :34). Peste ţară se lasă întunericul (Matei 27:45). A urmat cutremurul. Sutaşul, participant la răstignire, recunoaşte divinitatea Domnului: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”. Isus a fost îngropat în mormântul unui om bogat, Iosif din Arimateia (Matei 27 :57-60). Evreii au cerut lui Pilat măsuri severe de securitate la mormânt, să pună pază la mormânt, piatră, şi sigilii (Matei 27:62-66). Ei îşi motivează cererea pretinzând că, noaptea prietenii Domnului Isus Îi vor fura trupul şi vor susţine apoi că „A înviat din morţi”. Pilat le zice : „Aveţi o strajă”. Se referă probabil la paza templului (garda evreiască a Templului) sau la o gardă militară romană. Disciplina militară a gărzii ramane era severă, părăsirea postului era pedepsită cu moartea. Învierea Domnului Isus

După trei zile de la răstignire, în zorii zilei, femeile vizitează mormântul cu dorinţa să îmbălsămeze trupul Domnului Isus. Ele probabil se gândeau că este aproape cu neputinţă să îndepărteze piatra de la mormânt dar, aveau credinţa că se va rezolva. Această vizită este relatată în toate cele patru evanghelii (Matei 28 :1-11, Marcu 16 :1-8 ; Luca 24 :1-11 şi Ioan 20:1-3).

Din grupurile de femei unele sunt amintite după nume: Maria Magdalena este numită în cele patru evanghelii, Ioana soţia administratului lui Irod (Luca 24:10), Maria, mama lui Iacov, şi Salome (Marcu 16:1; Luca 24:10). Ele au fost întâmpinate de “înger” (Matei 28:5-7), “doi îngeri” (Luca 24:4-7) care le-au spus vestea minunată a invierii Domnului Isus.

Probabil în aceeaşi perioadă de timp, Domnul Isus părasea mormântul, însoţit de îngerii care au dat la o parte piatra de la mormânt şi I-au desfăcut giulgiul. “Pe când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii” se produce “Un mare cutremur” (Matei 28:2)1. Soldaţii care erau de strajă sunt îngroziţi de ceea ce văd şi aleargă să dea de ştire preoţilor. Dezamăgiţi si tulburaţi, înşelătorii de atunci au plătit pe străjeri ca să spună, împotriva evidenţei şi a raţiunii însăşi, că Domnul Isus a fost furat noaptea de ucenicii Lui.

1 şi la (Matei 27:51); în Exod 19:16, 18) a mai fost mentionat un cutremur pe muntele Sinai, la darea Legii.

11

Femeile le spun ucenicilor cele întâmplate şi se întorc din nou la mormânt. Maria Magdalena ajunge înaintea celorlalţi şi astfel este prima persoană căreia i s-a arătat Domnul Isus după învierea Sa. Puţin mai târziu, Mântuitorul se arată şi celorlalte femei.

Cel mai important eveniment al tuturor timpurilor, învierea Domnului Isus, urmată de înălţarea la cer a reprezentat începutul speranţei. Promisiunea Mântuitorului s-a implinit şi cei care au experimentat ridicarea Sa din mormânt au rămas fără cuvinte în faţa splendorii prezenţei Sale. Invierea lui Hristos a asigurat pentru totdeauna înţelegerea, puterea si triumful creştinismului în lume. Dreptul, tăria şi nădejdea noastră de biruinţă şi de mântuire stau în Moartea şi Invierea lui Hristos, pentru ca Moartea şi Învierea lui Hristos sunt Mântuirea şi Învierea noastră.

Cu bucurie, încredere şi nădejde să rostim cu toţii: HRISTOS A ÎNVIAT ! ADEVĂRAT A INVIAT ! Marioara Itoafă

Nu vă temeţi Nu vă temeţi Nu vă temeţi Nu vă temeţi Dar iată că le-a întâmpinat Isus, şi le-a zis: “Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele, şi I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: “Nu vă temeţi…” ( Matei 28:9-10) De ce nu trebuiau aceste femei să se teamă? Răspunsul îngerului ne lămureşte: “căci ştiu că voi căutaţi pe Isus”. Femeile Îi rămăseseră prietene credincioase lui Isus, când lumea L-a dispreţuit şi răstignit. La întoarcerea lui Hristos pentru credincioşii Săi, aceştia nu vor mai avea motive să se teamă dacă I-au rămas credincioşi, într-o lume care respinge dragostea, mântuirea şi Cuvântul sfânt. Ioan exprimă acest adevăr în 1 Ioan 2:28: “Şi acum copilaşilor, rămâneţi în El, pentru că atunci când se va arăta El, să avem îndrăzneală şi la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.”

12

MULŢUMESC DOMNULUI…

…pentru că a îngăduit să iau parte la ora surorilor, o minunată părtăşie agape între noi femeile bisericii de toate vârstele, pentru că am avut posibilitatea să prezint pe scurt viziunea pe care Domnul mi-a pus-o pe inimă în anul 2005, în Austria unde am făcut o şcoală misionară, pentru că surorile mele scumpe vor susţine această viziune în rugăciunile lor.

Mulţumesc Domnului că am acum posibilitatea să împrătăşesc câteva gânduri, sau mai bine zis să

povestesc câte ceva din felul cum a lucrat Domnul în viaţa mea. La această întâlnire am primit din partea soreii Adina, revista surorilor “Maria şi Marta”.

Pilda Martei şi Mariei are un rol foarte important în acest proces de transformare care L-a început Domnul în viaţa mea în anul 2003. De aceea voi începe cu începutul. Timp de 20 de ani am făcut parte din grupa credincioşilor care se roagă lui Dumnezeu: “Vino Doamne te rog şi binecuvintează lucrarea care o fac eu”. Azi prin îndurarea şi dragostea nemărginită care mi-a arătat-o Dumnezeu pot spune: ”Domnul meu lasă-mă te rog să fac numai ce TU binecuvintezi”. Între aceste două forme de rugăciune nu este numai o diferenţă de exprimare, ci este perioada unui proces de zdrobire, eliberare şi restaurare. Acest proces continuă şi va merge atât timp cât trăiesc. Azi uitându-mă înapoi pot spune că toată lauda aparţine Domnului ISUS pe care L-am întâlnit în cele mai grele clipe ale vieţii mele. Dragostea LUI m-a purtat prin valea morţii, mâna LUI m-a mângâiat în clipele cele mai triste şi Duhul LUI m-a ajutat Sa-I înţeleg cuvântul şi Să-L urmez. Totul a început la Londra în primăvara anului 2003 la biserica Holy Trinity Brompton Church, acolo unde s-a născut cursul Alfa şi unde mi-am cumpărat cartea “Un Dumnezeu care poate schimba viaţa”. Această carte este mărturia multor oameni, care l-au cunoscut pe ISUS, şi a căror viaţă s-a schimbat radical. Mărturia lor, bucuria care venea spre mine şi pe care eu nu o cunoscusem niciodată mi-a atins inima şi m-a pus pe genunchi întrebându-L pe Domnul : Tu spui în Ioan 10.10 că ai venit în această lume “…ca oile să aibă viaţa, şi s-o aibă din belşug”.

Isuse!!! dacă cuvântul Tău este adevărat atunci mă întreb: Unde este această viaţă ? Starea mea momentană este:

13

“Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem” Psalm 38.6-8

Deşi eu aveam toate lucrurile materiale posibile pe care şi le doreşte sau visează cineva, totuşi sufletul meu, inima mea era goală. În adâncul inimii mele ştiam că trebuie să existe altceva decât aceastâ luptă de a supravieţui sufleteşte. Dacă Domnul ISUS a venit ca noi să avem viaţă şi încă viaţă din belşug, atunci ceva trebuia să fie fals în viaţa mea. Aşa că m-am hotarât să-L întreb pe cel care mă cunoaşte cel mai bine.

“Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, EU te pusesem deoparte...(Ieremia 1.5) Domnul în bunătatea lui fără margini, după ce mi-a spus “Nu te teme” Mi-a spus să stau la piciorele LUI şi Să-L ascult. Aşa s-a produs această schimbare, din Marta să devin o Maria. Schimbarea nu a fost deloc uşoară deoarece eu lucrând foarte mult şi crezând că aşa este bine, a trebuit să aleg şi să accept ca priorităţile să fie puse altfel.

“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. (Matei 6. 33)

Abia acum îmi dau seama de unde vine acest duh de muncă. Este o moştenire din generaţie în generaţie ce mi-a fost transmisă de părinţii mei, care toată viaţa nu au ştiut decât să muncească fără să aibă o legătură unul cu altul şi nici cu mine ca şi copil. Ajungând în Germania acest duh s-a intensificat vazând că prin muncă devii bogat şi-ţi poţi permite o mulţime de lucruri care îţi dau o satisfacţie de moment, dar după aceea vine o altă dorinţă, şi o altă dorinţă… pe care vrei să ţi-o satisfaci. Aşa se face că această închinare la Mamon începe foarte subtil şi nici nu-ţi dai seama cât de strâns eşti prins în acest joc şi nu-ţi poţi imagina ce greu este să ieşi din el. Ce este fatal în această situaţie este că această muncă am văzut-o ca o binecuvântare din partea Domnului fără să remarc că părtăşia cu EL rămăsese cam la urmă, sau numai pe fugă, în tot cazul pe plan secundar.

Aşa se face că lucrurile materiale au devenit pentru mine – identitatea mea. Cartea mea de vizită erau: casa mea, maşina mea, îmbrăcămintea mea, călătoriile mele, jobul meu şi al soţului meu, dorinţa mea ca fiul meu să devină ceva deosebit… toate aceste lucruri să mă satisfacă pe mine - eul meu - să fie hrănit.

Dar planul Domnului a fost altul. Şi aşa se face că Domnul prin îndurarea LUI m-a adus la o încrucişare de drumuri unde eu a trebuit sa aleg.

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu”. (Psalm.46.10)

14

Alegerea a fost a mea. Şi am ales: am ales să pun totul pe altarul Său şi să stau la picioarele LUI, să-L aud vorbindu-mi. A trebuit să-I dau permisiunea să descopere multe adevăruri, lucruri care pentru mine aveau o importanţă mare însă atunci când Domnul intră cu adevărul LUI, lucrurile primesc o altă valoare. A trebuit să-I dau voie să meargă şi în pimnita şi podul vieţii mele, acolo unde nu prea dăm voie oamenilor să intre. Însă eu i-am permis Domnului să intre în toate încăperile vieţii mele indiferent cum arătau ele.

Mult, foarte mult gunoi, foarte multe minciuni care le-am crezut au ieşit la suprafată. A fost foarte dureros să recunosc greşelile făcute şi să-mi dau seama că au fost minciunile satanei, care mi-a răpit bucuria şi părtăşia cu cei dragi ai mei.

Multe lacrimi s-au vărsat, însă mulţumesc din suflet Domnului că acolo la picioarele LUI am primit promisiunea că: “vă voi răsplăti astfel anii, pe care i-au mâncat lăcustele….”(Ioel 2.26) Valerica Becker

“Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, şi voi sunteţi curaţi dar nu toţi… (căci ştia pe cel ce avea să-L vândă)…”

De atunci a trecut multă vreme, Dar El, Isus, vine şi azi Să se plece la picioare-ţi Şi să te spele de păcat. Si ucenicii… ei plecară Şi după ani… venit-ai tu Vrei ca şi Petru curăţirea Sau tu vei spune: NU?! Acum când Isus-ţi stă ’nainte, Chiar de nu-L vezi sau nu-L auzi El mâinile străpunse-ntinde, Ca să te spele-n sânge sfânt. …Ce-ai să răspunzi? Ela Socaciu

15

Ora surorilorOra surorilorOra surorilorOra surorilor

Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiriStăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiriStăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiriStăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri!” Coloseni 4:2 Conştiente de faptul că femeile sunt în primul rand cele care aduc energia pentru încurajare într-o biserică, surorile din biserica noastră se adună în fiecare marţi la ora 16,30 la ora de rugăciune. În aceste momente de părtăşie sunt susţinute în rugăciune lucrările din biserică, problemele deosebite cu care se confruntă fraţi şi surori. Vă invităm şi vă încurajăm să participaţi împreună cu noi la la acest timp de rugăciune.

“O biserică în care există combinaţia dintre învăţătura sănătoasă de la “O biserică în care există combinaţia dintre învăţătura sănătoasă de la “O biserică în care există combinaţia dintre învăţătura sănătoasă de la “O biserică în care există combinaţia dintre învăţătura sănătoasă de la amvon şi efortul unit pentru încurajare din bănci, va fi o dinamită”amvon şi efortul unit pentru încurajare din bănci, va fi o dinamită”amvon şi efortul unit pentru încurajare din bănci, va fi o dinamită”amvon şi efortul unit pentru încurajare din bănci, va fi o dinamită”

16

Salutăm surorile născute în luna Aprilie cu

Psalmul 73:28

„Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu; pe Domnul Dumnezeul meu Il fac

locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.””.

���� Un băieţel de cinci ani a fost întrebat ce crede el că este Dragostea. „Dragostea este...

Dumnezeu ar fi putut să spună nişte cuvinte magice ca să scape din cuiele de pe cruce... dar n-a făcut asta... asta este Dragoste”, răspunse el.

���� Pe crucile de la Calvar au murit trei oameni: unul pentru păcat, unul în păcat şi altul faţă de păcat. Aceste trei prepoziţii

circumscriu întrega rasă umană. Nu muri în păcat. Mori faţă de

păcat, primindu-L azi pe Domnul Isus, care ne-amântuit pe toţi

murind pentru păcatul tuturor.

���� Crucea este singura scară suficient de lungă pentru a atinge pragul cerului.

Serviciile divine care au loc în Biserica Baptistă „Golgota” se desfăşoară după următorul program:

Vineri: orele 18,00 – 20,00 Duminică: orele 9,00 – 12,00

17

18,00 – 20,00