Biserica Creştină Baptistă „Golgota” Şos. Nicolae Titulescu, Nr. 56A, Sect 1

Nr. 33

„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe car, o dă

credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!”

Romani 15:13

2008

Azi am deschis ochii şi am înţeles ceea ce Tu îmi spuneai de atâta vreme. Sunt specială! Sunt deosebită! Şi nu am o problemă de orgoliu sau de autosuficienţă ci pur şi simplu am început să înţeleg ceea ce Tu îmi şopteai atât de tandru la ureche.

Sunt specială, pentru că Tu m-ai scris în palma mâinii Tale, m-ai numit „lumina ochilor Tăi” şi m-ai cumpărat cu un preţ mai presus de aurul şi argintul lumii acesteia. M-ai alcătuit, nu din ţărâna drumului, ci dintr-un suflet viu, şi ai pus în mine suflare din suflarea gurii tale. De aceea sunt atât de specială. M-ai aşezat mai presus de îngeri şi doar cu puţin mai jos decât scaunul Tău de domnie.

M-ai încununat cu slavă şi m-ai onorat aşezându-mă la dreapta Ta, în Tine Însăţi, prin Fiul Tău preaiubit. Mi-ai dat în stăpânire toate lucrurile împreună cu El, curăţindu-mă şi împodobindu-mă ca pe o mireasă. M-ai dus la păşuni verzi şi ape de odihnă şi mi-ai întins masa în faţa duşmanilor mei. Ai scos adevărul meu, ca undelemnul la suprafaţa apei şi ca soarele ziua în amiaz, mi-ai spus „Stai şi priveşte, căci Eu voi lupta pentru tine!”

Mi-ai dat odihnă de toate părţile, m-ai înconjurat cu binecuvântările Tale ca şi cu un scut, să nu fie urmate de nici un necaz şi mi-ai lăsat pacea Ta care întrece orice închipuire, ca să-mi păzească mintea şi inima, ca nici teama şi nici tulburarea să nu mă poată cuprinde. Ai rostit Cuvântul Tău peste mine şi nici o armă făurită împotriva mea, nu va avea biruinţă, ci va cădea la picioarele mele... focul nu mă va arde, apa nu mă va înneca...

Ai netezit cărările înaintea paşilor mei ca să nu mi se izbească piciorul de vreo piatră, m-ai luat de mâini şi mi-ai spus: „Nu te gândi la ce-a fost mai înainte, nu te mai uita la ce este vechi, căci Eu voi face ceva nou, gata să se întâmple şi va fi special pentru tine. Îţi voi face drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase, te voi veghea când te culci şi când te scoli, la plecare şi la sosire, oriunde vei merge, voi fi cu tine şi-ţi voi da izbândă în tot ce vei face! Nu vei duce lipsă de nimic, căci Eu ştiu nevoile tale şi dacă am îmbrăcat atât de frumos crinii câmpului, cu atât mai mult te voi îmbrăca pe tine, în slava Mea?

Dacă păsările cerului îşi primesc hrana fără să are câmpul, cu atât mai mult te voi hrăni pe tine! Ţi-am dat adăpost sub ocrotirea Mea, cere-Mi orice şi vei căpăta, fii preaiubita Mea în care Eu îmi găsesc plăcerea..Te-am logodit cu Fiul Meu pentru totdeauna prin neprihănire, .bunătate, îndurare şi credincioşie şi te-am lăsat să mă cunoşti, căci numai astfel te poţi bucura de tot ceea ce Eu am făcut special pentru tine.

Am pus în tine Duhul Meu, să te călăuzească în toate lucrurile, Viaţa care este în tine te-a răscumpărat de sub blestemul bolii, neputinţei, slăbiciunii...

suflarea Mea te-ntinereşte şi te face să zbori asemeni vulturilor, pe crestele cele mai înalte ale norilor. Vei alerga şi nu vei obosi, vei fi ca un pom sădit lângă un izvor de apă, veşnic verde şi care-şi dă roadele la vremea potrivită.

Am pus pe buzele tale o cântare nouă, dintr-o inimă nouă, o cântare care să vestească voia Mea şi celor care nu o cunosc, iar Duhul Meu va adeveri prin putere cuvintele tale, cuvintele Adevărului. Te-am făcut neam împărătesc, preoţie aleasă, suflet nobil, plin de dragostea şi compasiunea Mea. Mă bucur să-ţi fac binele din toată inima şi din tot sufletul Meu!”

Dacă astfel mă vede Domnul meu, dacă astfel m-a făcut, sunt cu adevărat specială!!! Şi nu voi mai permite nimănui să mă considere mai puţin de atât! Dacă sunt de viţă atât de nobilă, nobleţea mă va caracteriza în toate lucrurile!

De ce să nu mă bucur de ceea ce sunt cu adevărat, prin sângele care a curs la cruce acum mai bine de două milenii, special pentru mine?

Iubirea mamei este o iubire asemănată în Sfânta Scriptură cu iubirea lui Dumnezeu. Nu se termină niciodată, ne urmăreşte toată viaţa, nu se schimbă. Dragostea lui Dumnezeu ne urmăreşte pas cu pas: “Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele”. spunea psalmistul David

Despre o femeie înţeleaptă şi o mamă harnică, la Proverbe e scris, nu numai pentru ziua de azi ci pentru fiecare zi din viaţă: “Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii”. (31:31).

Când eram copil, nu ştiam deloc să citesc. Mama era cartea mea. O citeam în fiecare zi după cum umbla, după cum vorbea, după cum zâmbea.

Femeie, fără tine de ce oareAr fi-nflorit vreodată pe pământÎntâiul ghiocel, înâia floareŞi ar fi răsunat întâiul cânt?

Femeie fără tine ce grădină Şi-ar fi-nflorit caişii albi şi merii?

De ce ar fi vreodată lună plină În nopţile de mai a primăverii?

Ce-anume fără tine ar putea Să dea atâta farmec unei vieţi,Să-aprindă-n ochii muritori o stea.Să-aprindă-n inimi geniu de poeţi?

Nici cântăreţi n-ar mai putea să fie, Nici sunet de chitare şi viori,

Nici o sonată, nici o melodie, Nici pictori de portrete, nici culori.

Femeie, tu eşti cea dintâi ce-o clipăSpre lumi de basme ochii ne-ai deschisŞi fiecărui gând ai dat aripă,Şi fiecărei vieţi i-ai dat un vis.

Femeie, bun tovarăş de viaţă,Ce caldă-i mâna ta în mâna noastră!Ce luminoasă-i orice dimineaţăTrezită sub privirea ta albastră!

Femeie, între toate, laudă ţie!Ne-ai pus în suflet tot ce-avem de seamăŞi mai ales imensa bucurie De a ne fi învăţat să spunem „Mamă”

În rândurile ce urmează vă prezentăm scrisoarea surorilor care fac parte din Misiunea „Mesageră pentru Hristos” din Roma, adresată cititoarelor revistei „Maria şi Marta”

Misiunea „Mesageră pentru Hristos”

Trimitem acest articol cu prezentarea misiunii „Mesageră pentru Hristos” pentru revista dumneavoastră, împreună cu toate urările de bine şi binecuvântare din partea femeilor creştine din Roma!

Ne rugăm ca acest articol să fie o încurajare pentru surorile care trec prin perioade dificile ca şi pentru cele care simt imperativ chemarea de a fi misionare! Vă salutăm cu Evrei 13: 24,25.

Această misiune pentru femei a luat fiinţă în Noiembrie 2004, sub forma unui grup de rugăciune format din surori ce aveau ca numitor comun dorinţa arzătoare de a lucra pentru Domnul secerişului şi de a veni în ajutorul altor femei care se confruntau cu situaţii de criză. Acest grup a fost nucleul a ceea ce avea să devină ulterior organizaţia „Mesageră pentru Hristos”. Femeile implicate în această lucrare au fost motivate de versetul 11 din Psalmul 68 „Un cuvânt spune Domnul şi femeile aducătoare de veşti bune sunt o mare oştire”.

Ne-am dorit să facem parte din marea oştire a luptătoarelor în rugăciune care să învioreze sufletele obosite şi întristate ale altor femei. Dumnezeu ne-a adus la cunoştinţă atâtea nevoi ale surorilor noastre care se confruntau cu dureri, respingere, frustări sau singurătate. El ne-a deschis ochii spirituali ca să vedem problemele cu care se confruntă femeile din diaspora aflate departe de casă, cu aşteptările neîmplinite şi visele spulberate.

Şi ce era mai dureros era că aceste drame se consumau în tăcere. Nimeni nu avea curajul să spună ceva. Teama de a fi criticate sau greşit înţelese le paraliza orice tentativă de a cere ajutor sau consiliere. Mai rău era faptul că aceste femei trăiau cu sentimentul fals că poate chiar meritau să se confrunte cu toate aceste lipsuri şi neîmpliniri. Trăiau consumându-se zilnic, încercând să supravieţuiască emoţional, punându-şi masca zâmbitoare de duminică pentru ca nimeni să nu bănuiască ceva. Acestea erau femeile din bisericile noastre, lângă care ceilalţi stăteau liniştiţi pe bancă fără să aibă vreo vagă idee de chinul prin care ele treceau. Acestea erau femeile care întrebate ce mai fac, cum o mai duc, răspundeau invariabil: „Ştie Domnul...” Da, Domnul ştia. Şi dorea ca să ştim şi noi. Aşa că acel grup de mijlocitoare ce împărtăşeau aceeaşi viziune a început să se roage pentru ca Dumnezeu să deschidă oportunităţi de slujire în această direcţie. La scurt timp, grupului nostru s-au alăturat alte femei creştine pentru rugăciune, studiu şi căutarea voii divine în vederea extinderii acestei lucrări. Am înţeles toate că ceea ce se aştepta de la noi era să fim nişte mijlocitoare în rugăciune pentru nevoile altora şi nişte aducătoare de veşti bune. Textele pe care

le-am primit: Isaia 59:16 şi Habacuc 2, ne-au întărit încredinţarea că Dumnezeu vrea lucrătoare în domeniul acesta.

Grupul nostru de mijlocire a început să fie asaltat cu cereri de rugăciune. Am iniţiat un lanţ de rugăciune permanent şi ne comunicăm prin telefon motivele şi cererile pe care le primeam de la diverse persoane sau familii.

Dumnezeu ne învăţa să practicăm rugăciunea stăruitoare. Răspunsurile la rugăciune au fost multe şi de fiecare dată noi primeam încurajarea să continuăm să fim nişte mijlocitoare pentru nevoile celor de lângă noi. Eram chemate să fim mesagerele lui Hristos pentru acele femei în nevoi şi pentru familiile lor.

Dumnezeu avea pentru ele o viaţă din abundenţă. Şi ne alesese să le arătăm calea spre vindecare şi eliberare. Dumnezeu ne încredinţase marea responsabilitate de a mijloci şi de a veghea ca şi alte femei să-şi recapete identitatea de fiice ale Celui Preaînalt. În lunile care au precedat înfiinţarea organizaţiei „Mesageră pentru Hristos”, ca şi în cei trei ani de activitate care au urmat, Dumnezeu s-a îngrijit personal de fiecare detaliu. Ne-a clarificat viziunea, ne-a stabilit obiectivele, ne-a programat întâlnirile, ne-a pus alături de alte femei dedicate care au slujit cu darurile lor. Am fost onorate cu noi oportunităţi de slujire pe care Domnul nostru ni le aducea la cunoştinţă. De la grupurile mici de studiu, lanţul de rugăciune, agape, seri de părtăşie, consiliere, distribuire de literatură creştină, vizite, susţinerea unor misionare din străinătate, s-a considerat necesară trecerea la un alt nivel, fără însă a neglija activităţile menţionate anterior.

Subiectele noi de discuţie pe care surorile le solicitau se refereau la misiunea femeii, rolul femeii în familie, biserică, societate, comunicarea în familie, crizele cuplului creştin, celibatul, capcana depresiei, importanţa rugăciunii de mijlocire pentru soţ şi copii, rolul soţiilor de pastori şi misionari, beneficiile iertării, convieţuirea cu un partener necreştin.

Tinerele s-au arătat interesate de perioada de logodnă, comunicarea şi pregătirea pentru viaţa de familie. Astfel, din anul 2005, am început să organizăm conferinţe interconfesionale la care am invitat chiar şi femei necreştine care s-au arătat interesate să înveţe ceva nou despre identitatea femeii şi despre familie sau relaţii, în genere.

Dumnezeu ne-a binecuvântat cu momente speciale în care, strânse în jurul Cuvântului Său, femeile au putut experimenta eliberare, iertare, reabilitare. Multe au luat noi hotărâri, altele s-au implicat în lucrare, altele s-au bucurat de eliberare, renunţând la o falsă imagine de sine sau rupând legăturile trecutului din viaţa lor. Relaţii de familie restabilite, comunicare îmbunătăţită, crize de personalitate depăşite, femei implicate în războiul spiritual, relaţii de prietenie care au traversat anii... Şi toate acestea graţie lui Dumnezeu care ne chemase să fim aducătoare de veşti bune pentru alte scumpe suflete de femei...

Locul nostru ca mijlocitoare, era în războiul spiritual Nu exista poziţie de neutralitate. Eram ori în ofensivă, ori în defensivă. Trebuia şi trebuie să fim nişte

luptătoare tandre dar hotărâte, purtând în inimile noastre dorinţa de a colabora cu Dumnezeu la eliberarea atâtor femei ce trăiesc în sclavie, în loc să se bucure de minunea iertării şi dragostei lui Dumnezeu.

Vă invit şi pe voi dragele mele, să vă înrolaţi alături de Domnul oştirilor pentru a deveni astfel nişte ambasadoare ale Celui Preaînalt. Dumnezeu a investit în noi multe daruri spirituale şi abilităţi naturale pe care să le folosim în slujire. Aşa că ce faceţi cu talanţii voştri, cu timpul vostru, cu empatia voastră? Aţi folosit toate aceste resurse lucrând pentru Domnul, slujind oamenilor, schimbând vieţi prin puterea Duhului Sfânt? În final vă veţi putea lăuda cu roadă bogată? În Ioan 15:16 ni se spune: „Eu v-am ales pe voi (şi pe voi femeile) ca să aduceţi roadă şi roada voastră să rămână.” A ne mulţumi cu roade în proporţie de 30 sau 60%, adică cu rezulate de mâna a doua, înseamnă a nu-L onora cum se cuvine pe Dumnezeu. El a dat tot ce putea da astfel încât voi să puteţi face tot ce a fost intenţionat pentru voi, încă de la început. Chiar dacă e greu să rodeşti 100%, nu este imposibil! Nu uitaţi: răsplătirea voastră va fi mare dacă vă luaţi în serios rolul de mesagere pentru Hristos.

Noi, femeile, putem avea un mare impact în locul în care Dumnezeu ne-a aşezat. Familia noastră, biserica, vecinătatea unde locuim constituie aria noastră de slujire. Dacă aţi fost credincioase în lucrurile mici, vi se vor încredinţa lucruri mai mari. Vă veţi bucura de odihna Stăpânului vostru pentru că aţi administrat corect ceea ce El v-a încredinţat.

Nu ezitaţi să luaţi iniţiativa, să vă asumaţi riscuri şi să scoateţi „profit” spiritual pentru Stăpânul vostru! El se va întoarce în curând! Nu pierdeţi timpul care este atât de preţios! Investiţi în lucruri mari, care au valoare veşnică, căci veţi primi o răsplătire veşnică! Fiţi binecuvântate! Fiţi mesagere pentru Hristos!

Mihaela Gheorghe – coordonator organizaţia „Mesagere pentru Hristos” - Roma

- istoric - (Continuare)

În perioada 23.07.1929 – 23.04.1932 biserica a funcţionat în Str. Gheorghe Şincai nr. 28 (clădirea există şi azi, strada purtând numele Iacob Negruzzi)

Aici clădirea oferea condiţii mai bune de dezvoltare, era bine amenajată, tineretul era plin de avânt deoarece în lucrare erau antrenaţi şi seminarişti, precum şi surorile de la Şcoala de fete a Seminarului, astfel că au activat în biserică următoarele formaţii:

• cor mixt şi mai târziu şi cor femeiesc;• fanfară cu cca. 20 instrumente de suflat şi tobe;• socitatea tineretului: PSALMISTUL.

Tot aici s-au prezentat piese biblice cu mult succes, dintre care neuitată a rămas „Daniel în groapa leilor”, cu costumaţie de epocă şi cu textul potrivit celui din Biblie.

Şi aici pastor a fost Constantin Adorian.

IMOBILUL DIN BASARAB Nr. 56A

Alegerea de cumpărare a clădirii de la această adresă a fost foarte bună, deoarece dimensiunile şi sistemul constructiv a permis ca numai la câteva luni de la cumpărare, cu amenajări iniţial minime, la data de 23 aprilie 1932, să fie oficiat Primul serviciu religios în biserica din Bd.Basarab nr.56A

Primul pastor, Constantin Adorian, a venit cu turma sa, şi au funcţionat din 1912 şi până în 1932, în imobilele din Str. Apele Minerale, Str. Lânăriei, Str. Birjarii Vechi, Str. Berzei şi Str. Gheorghe Şincai. El a fost ajutat în lucrare de diaconul Ioan Branea.

Paralel cu creşterea Harului ce a venit peste lucrarea de vestire a Cuvântului Lui Dumnezeu, mărirea numărului de credincioşi, în biserică au fost executate multe amenajări interioare şi exterioare la lăcaşul de cult. Constantin Adorian a păstorit biserica fără întrerupere până la moarte: mai întâi singur, apoi în colaborare cu Lucaşa Sezonov între anii 1933 şi 1938, cu Petre Truţa între anii 1938 şi 1939, cu Jean Staneschi între anii 1949 şi 1952 şi cu Alexa Popovici între anii 1952 şi 1954, când a trecut la cele veşnice.

Dr. Luca Sezonov – pastor al Bisericii „Golgota” între anii 1933-1938

S-a născut la 11 mai 1905 în oraşul Râmnicul Vâlcea, fiind al doilea din cei şapte copii ai familiei Sezonov.

La vârsta de 16 ani l-a primit pe Isus Hristos în viaţa lui. A frecventat apoi Seminarul Teologic din Bucureşti, timp în care a început să lucreze plin de elan pe câmpul Evangheliei, predicând în numeroase biserici din ţară. S-a remarcat astfel printre ceilalţi colegi de studiu şi, la recomandarea profesorilor şi a mai multor biserici din ţară, a plecat să studieze teologia în SUA. A absolvit Seminarul Teologic din Louisville, Kentucky, obţinând ulterior şi titlul de doctor în teologie.

În anul 1932 s-a căsătorit cu Anne Crăciun din Chicago, alături de care s-a întors în România, animat de aceeaşi dorinţă de a lucra pentru lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu în ţara sa natală. A revenit la Seminarul din Bucureşti, acum ca profesor şi director, contribuind la educarea spirituală, la modelarea caracterelor unor generaţii de sudenţi care l-au iubit şi l-au apreciat mult şi în inima cărora amintirea lui a rămas vie. În aceeaşi perioadă a păstorit şi Biserica Baptistă de pe bulevardul Basarab.

După opt ani de activitate neobosită în lucrare, înainte ca Romania să intre în cel de-al 2-lea Război Monial, şi la recomandarea Consulatului American, s-a întors cu soţia şi primul lor fiu, Lucian, în SUA, stabilindu-se în Chicago şi dedicându-se activităţii de pastor al Primei Biserici Române Baptiste, Lakeview.

În această perioadă a început să acorde mai mult timp redactării de literatură creştină, scriind şi traducând din limba engleză articole, tractate şi cărţi.

Deşi ultimii săi ani au fost umbriţi de o suferinţă fizică, el a continuat să predice cu putere şi convingere meajul Evangheliei. La 25 februarie 1976, Domnul l-a chemat la El.

Viaţa lui a fost caracterizată de generozitate, modestie, compasiune, speranţă şi încredere în Tatăl Ceresc, un spirit care este atât de bine oglindit în propriile sale cuvinte: „Nouă ni se cade să iertăm, să dăm cât putem, să nu amintim niciodată cât am dat şi cât am făcut, ci să mergem mereu înainte, căutând să ridicăm pe cel în păcat, alinând durerile celui suferind, îmbrăcând şi hrănind, încurajând pe cel îngrijorat de ziua de mâine, dându-i speranţă că Acela ce ne-a dat azi, ne va dărui şi mâine”.

BILHA ŞI ZILPA Genesa 30:4 -13 Rubrică realizată de Florica Socaciu

Când am vorbit despre viaţa lui Agar, roaba Sarei, am amintit că robii nu aveau nici un drept în casă. Trebuiau să asculte fără murmur de vorba stăpânilor. În cazul nostru, sunt stăpâne. Puteau fi folosite la orice muncă şi puteau fi supuse la orice fel de tratament, fără să le apere cineva.

Bilha şi Zilpa erau privilegiate, o duceau bine în slujba stăpânelor lor Rahela şi Lea. Nu ni se spune că şi-ar fi dispreţuit stăpânele atunci când au născut, aşa cum a făcut Agar. Ele erau conştiente că oricâţi copii vor naşte, ei nu vor fi consideraţi ai lor, ci ai stăpânilor, beneficiind de toate drepturile ce le revin moştenitorilor de drept. Dacă nu erau supuse, puteau fi alungate, rămânând fără copii. Singura lor soluţie era să fie supuse, smerite şi mulţumite cu situaţia lor, care nu era deloc rea în condiţiile în care vieţuiau în casa lui Iacov.

Ele au fost mulţumite că erau lângă copiii lor, se bucurau de fiecare eveniment din viaţa lor şi căutau să fie pace între ei, ca stăpânii să nu fie nevoiţi să ia măsuri disciplinare, iar ele să sufere.

Sunt pomenite în Biblie numai pentru că i-au născut fii lui Iacov. În rest, situaţia lor era aceeaşi, doar că aveau şi sarcina de a îngriji de copii şi cred că o făceau cu toată dragostea. Şi-au dus cu demnitate viaţa de roabe, fără a căuta să se răzvrătească, cunoscându-şi locul şi fiind mulţumite.

Spre deosebire de Agar, care alungată fiind, trebuia să se descurce singură cu un copil de 14 ani, Bilha şi Zilpa au avut un tată iubitor pentru copiii lor, stăpâne care le iubeau copiii. Viaţa pe care o aveau copiii lor lângă un tată bogat pe care îl vor moşteni ca toţi ceilalţi copii născuţi din Iacov, le aduce mulţumire şi siguranţa viitorului.

De la ele trebuie să învăţăm că mulţumirea vine din supunere şi ascultare, din cunoaşterea bine a situaţiei în care ne aflăm şi din starea de mulţumire faţă de Dumnezeu pentru condiţiile date.

Nu ne putem compara cu ele, pentru că noi suntem libere, nu suntem sub stăpânirea oamenilor, dar să nu uităm că suntem roabe, supuse, din dragoste lui Dumnezeu, de care să ascultăm şi care ne iubeşte.

Ca soţii, trebuie să fim supuse şi soţilor noştri, dar nu ca roabe, ci ca un ajutor potrivit, aşa cum a rânduit Dumnezeu în Eden când a pus bazele familiei între Adam şi Eva (Genesa 2:18).

Când împreună cu familiile noastre îl iubim pe Dumnezeu, ne este de ajuns şi avem tăria să trecem cu bine prin orice încercare, ştiind că Dumnezeu ne iubeşte şi ne ocroteşte.

rubrică realizată de Aristiţa Drăgan

„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.” 1Corinteni 2:2-3

Reflecţii:Editorul revistei „Parade”, Walter Anderson, a scris o carte intitulată

„Curajul este un cuvânt cu două litere”. Mesajul cărţii este clar şi simplu. Curajul real înseamnă să spui „da” vieţii, în loc să te dai înapoi atunci când întâmpini greutăţi. El spune că a avea curaj înseamnă a acţiona cu frică şi nu fără frică.

Un astfel de om a fost şi apostolul Pavel, un om de un real curaj, aşa cum spune chiar el în 1Corinteni 2: 2-3, când admite că a trăit cu frică şi nu fără ea şi că a fost „plin de cutremur” în timp ce ducea mesajul lui Hristos la oamenii împotrivitori.

Pavel recunoaşte că a învăţat să trăiască mai bine din pricina acestei frici şi recunoaşte în acelaşi timp propriile neputinţe şi neajunsuri şi tocmai acestea i-au dat motivaţiile şi ocaziile de a depinde de puterea Duhului lui Dumnezeu.

Concluzii: Doamne, Tu doreşti un astfel de curaj pentru copiii Tăi, de aceea te rugăm

ajută-ne să-ţi spunem „Da” în ciuda temerilor noastre şi a cutremurului ce ne cuprinde. Deasemeni te rugăm ajută-ne ca în slăbiciunile noastre să experimentăm puterea Ta.

Când plin de frică şi cutremurŞi sufletul îţi e îngrijorat, Adu-ţi aminte căci curajul vineCând frica-n rugi ai transformat.

CURAJUL NU ESTE ABSENŢA FRICII, CI VICTORIA ÎMPOTRIVA EI.

O poveste adevărată... ca şi cum ar exista şi poveşti neadevărate sau mai puţin adevărate... De fapt, adevărul despre

sufletele noastre se rosteşte pe sine în foarte multe feluri şi toate devin poveşti mai devreme sau mai târziu.

Se spune că în Nurnberg trăiau doi prieteni cum nu se mai văzuse - mai ales în timpurile acelea întunecate de la sfârşitul secolului al XV-lea. Pe vremea aceea, când spiritul uman dădea semne ca vrea să se rupă cu orice preţ de habotnicia impusă de o biserică menită mai mult să dezbine decât să unească, prietenia era o formă prin care sufletele asemenea se susţineau întru desăvârşire. Cei doi prieteni aveau amândoi 16 ani şi amândoi primiseră un har deosebit de la Dumnezeu: harul de a surprinde prin taina desenului atât viaţa, cât şi moartea, atât văzutul, cât şi nevăzutul. Tinerii erau dornici să înveţe şi să se împlinească în artă. Visau cu ardoare să ajungă chiar ca idolul lor, Leonardo DaVinci, şi pentru asta erau gata să facă totul. Dar visul lor era departe de a se putea împlini cu uşurinţă, căci erau tare săraci - pe cât de mare le era harul, pe atât de mici le erau avuţiile pământeşti.

Într-o seară, pe când erau amândoi în atelierul pe care îl împărţeau frăţeşte, unul din ei spuse, privind la două gravuri abia terminate:

- Frate, noi trebuie să mai învăţăm. Gravura pe care am făcut-o eu acum nu este perfectă, mai am multe de adăugat talentului meu. Gravura ta, în schimb, este mult mai aproape de perfecţiune. Talentul tău este copt, aşa că mi-a venit o idee. Eu voi munci şi voi accepta orice comandă, voi face mobilă, voi sculpta pietre funerare, voi picta portrete... orice. Aşa voi strânge banii necesari ca tu să mergi la şcoală în Italia pentru a-ţi desăvârşi arta. Apoi te vei întoarce şi mă vei ajuta şi pe mine să merg la şcoală.

- Dar nu pot să încuviinţez aşa ceva, zise celălalt. Nu ne-am despărţit niciodată până acum şi a fost bine. De ce vrei acum să facem asta? Amândoi avem talent şi amândoi avem dorinţa aprigă de a merge la şcoală. Sacrificiul tău mă onorează şi mă face să îţi cer să mergi tu primul la şcoală.

- Nu, Albrecht, vei merge tu primul, fiindcă eşti mai talentat şi vei avea nevoie de mai puţin timp pentru a-ţi însuşi noile cunoştinţe. Eu am foarte multe de învăţat, iar tu ai munci o viaţă până aş termina eu şcoala. Aşa că voi munci eu, până când tu vei fi cunoscut. Aşa e mai uşor pentru amândoi.

Tânărul pe nume Albrecht a fost copleşit de nobleţea gestului prietenului său, mai ales că ştia că talentul amândurora era egal. Aşa că a acceptat plin de recunoştinţă şi a plecat la şcoala. Preţul studiilor lui a fost însă foarte mare. Prietenul lui a acceptat muncile cele mai de jos pentru a strânge banii de care Albrecht avea nevoie la şcoală.

Timpul a trecut şi, după şapte ani de muncă grea şi de o parte şi de alta, Albrecht se întoarse la prietenul lui cu foarte mulţi bani şi cu dorinţa sinceră de a-l ajuta să meargă la şcoală, ca să aibă şi el o viaţă împlinită şi îmbelşugată.

Era seara când s-a întors. S-a apropiat de casa cea sărăcăcioasă şi mai întâi privi pe fereastră, ca să vadă cum mai arăta prietenul lui.

Acesta se ruga în genunchi în faţa unei lumânări ieftine. Îngenunchease pe podeaua rece şi rostea rugăciune după rugăciune, cu glas cald. La lumina tremurândă a lumânării, Albrecht văzu mâinile prietenului său şi înmărmuri. Erau două mâini noduroase, muncite, scrise cu multe răni şi lovituri, mâini de apostol întru ale desăvârşirii aproapelui.

Îşi dădu seama cu nemăsurată tristeţe că prietenul lui nu mai putea merge la şcoală cu mâinile acelea jertfite, că nu va mai putea ţine penelul cu fineţea necesară unor tablouri, şi nici instrumentele de gravură nu vor mai putea fi mânuite cu uşurinţă, căci mâinile tremurau în rugăciune de atâţia ani de muncă...

Aştepta până ce prietenul lui îşi termina rugăciunea şi bătu la uşă. Uşa se deschise larg, iar prietenul lui se bucură peste măsură de revedere.

- Acum vei merge tu la şcoală, zise Albrecht, şi vei duce o viaţă fără griji. Este rândul tău.

Prietenul lui nu zise nimic, doar îşi privi în linişte mâinile muncite.- Dragul meu, mâinile acestea nu mai pot ţine penelul, dar te pot îmbrăţişa

cu bucurie. Îţi mulţumesc că te-ai întors şi, mai ales, că ai devenit cel care eşti acum. Eu nu mai pot merge la şcoală. Însă sunt mulţumit, fiindcă mi-am găsit rostul în fiecare lucru ce mi-a ieşit din mâini cu voia lui Dumnezeu. Albrecht îi ceru încuviinţarea prietenului său de a-i desena mâinile aşa cum le văzuse în rugăciune. Aşa s-au născut "Mâinile de apostol" de Albrecht Durer.

"Prea mulţi dintre noi vrem lucruri de care nu avem nevoie şi avem nevoie de ceea ce nu vrem." (Ford Philport)

"Nu circumstanţele din viaţa noastră ne determină caracterul, ci relaţia noastră cu Dumnezeu, indiferent de circumstanţele vieţii."

"Plantează un cuvânt de iubire adânc în inima unui om. Hrăneşte-l cu un zâmbet şi cu o rugaciune şi priveşte ce se întamplă." (Max Lucado)

Ce faci dacă te tai?

Ce să faci?

Ţine locul tăiat sub un jet de apă rece sau şterge rana cu o compresă sterilă înmuiată într-o soluţie dezinfectantă.

Dacă rana sângerează prea tare, acoperă zona cu un tifon şi ţine apăsat continuu şi tare, până când se opreşte sângerarea.

Dacă observi un corp străin în rană (aşchie,ciob) încearcă să îl îndepărtezicu o pensetă foarte bine dezinfectată.

Aplică o soluţie antiseptică (betadină, rivanol, apă oigenată, cloramină), mai ales dacă tăietura este murdară.

Curăţă zona din jur, cu apă şi săpun, fără să atingi rana. Schimbă bandajul zilnic, iar după primele 24 de ore, spală rana în fiecare zi.

Dacă rana nu este expusă sau nu există nici un risc de infectare, nu o acoperi cu bandaj, pentru că se va cicatriza mai repede.

Ce să nu faci !

! Nu pune vată şi nici un fel de pansament scămos peste rana deschisă.

! Nu strânge prea tare bandajul.! Nu mai bandaja când deja începe să se

formeze crusta.! Nu rupe coaja. Acesta este semnul că rana se

vindecă. Las-o să cadă singură!

Când să te duci la doctor!

Rana este franjurată pe margini sau este foarte adâncă. Este produsă de o muşcătură de animal. S-a produs pe faţă sau dacă intersectează zona unei articulaţii. În rană există impurităţi pe care ne le-ai putut îndepărta. Tăietura s-a înroşit, s-a umflat sau are puroi. Acesta este un semn de

infecţie. Ai febră de peste 38 de grade sau senzaţie de leşin. Este o rană produsă prin înţepare sau o tăietură profundă.

Din nou mămică !

Alături de Dana Stan şi părtaşe la bucuria ei, surorile au încredinţat-o în braţul Domnului şi s-au rugat pentru darul pe care I l-a dăruit.

Întâlnire de dragoste Imagini de la întâlnirea surorilor, din data de 04.03.2007, cu ocazia reluării orei de rugăciune.

Salutăm surorile născute în luna Martie cu Isaia 60: 19,20

„Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei: ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca; căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi.”

Pe cât de sigur este că soarele va răsări în fiecare diimineaţă, pe atât de sigur este că Dumnezeu te iubeşte şi te iartă ori de câte ori greşeşti.

Când lacrima-ţi udă obrazul, şi-n viaţa ta-i prezent necazul, Isus Prietenul tău, El fruntea ta o descreţeşte şi te îndeamnă: „Hai, zâmbeşte!”

Vreau Hristos întreg să fie Mântuitorul meu, Biblia întreagă să fie Carteamea, Biserica întreagă să fie părtăşia mea, şi lumea întreagă să fie câmpul

meu de misiune! — John Wesley

Bunătatea lui Dumnezeu se gustă, se trăieşte. O avem pe masă înaintea noastră în fiecare zi. O simţim în căldura şi farmecul zorilor, în drăgălăşenia copilaşilor, în râsul

ciripit al vrăbiilor, în albastrul întins al cerului, în puful alb al norilor ce zboară în văzduh. Bunătatea lui Dumnezeu e pretutindeni. Iar

apostolul Pavel întreba: “Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:8).

- adresa de contact: mariasimarta@yahoo.com- Serviciile divine care au loc în Biserica Baptistă „Golgota” se

desfăşoară după următorul program:

Vineri: orele 18.00 – 20.00; Duminică: orele 9.00 – 12.00; 18.00 – 20.00