HANDICAPUL DE LIMBAJBÂLBÂIALA –TULBURARE DE RITM ŞI FLUIENŢĂ LA COPIII

PREŞCOLARI

Asupra individului uman acţionează o mulţime de factori dintre care unii sunt nocivi şi influenţează negativ dezvoltarea sa. Nu totdeauna se pot stabili cu exactitate cauzele care au provocat handicapul şi de cele mai multe ori la baza unei dereglări se află un complex de cauze.

Handicapurile de limbaj apar prin acţiunea unor procese complexe în perioada intrauterină, a dezvoltării fătului, în timpul naşteri sau după naştere. Cauzele care acţionează după naştere alcătuiesc grupa cea mai mare şi se împart în patru categorii:

a) cauze organice de natură centrală sau periferică.b) cauze funcţionale care privesc sfera senzorială

(receptoare)cât şi cea motorie( efectoare ).c) cauze psiho-neurologice care influenţează

mai ales pe subiecţii care au o construcţie anatomo-fiziologică cu implicaţii patologice: handicap mintal, alienaţii mintal, tulburări de memorie şi de atenţie, etc. d) cauze psiho-sociale ca: metode greşite în educaţie, slaba stimulare a vorbiri imitarea unor modele cu o vorbire incorectă etc.

Emil Verza face o clasificare a handicapuluide limbaj în care se ţine seama de mai multe criterii în acelaşi timp:

anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomologic, psihologic şi se rezumă la următoarele categorii: 1. tulburări de pronunţie( dislalie, rinolalie, dizartrie) 2. tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii ( bâlbâiala, logonevroză, tahilalie, bradilalie, aftongie, tulburări pe bază de coree)

3. tulburări de voce ( afonie, disfonie, fonastenie) 4. tulburări ale limbajului scris – citit 5. tulburări polimorfe( afazie şi alalie) 6.tulburări de dezvoltare a limbajului( mutism) 7.tulburări ale limbajului bazate pe disfuncţii psihice ( dislogii, ecolalii, bradifazii, jargonofazii, e.t.c.) Din categoria tulburărilor de ritm şi fluenţă face parte şi bâlbâiala. Ea se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul şi mijlocul cuvântului , cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin apariţia spasmelor la nivelul aparatului fono-articulator care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive. În primul caz, bâlbâiala se numeşte clonică, iar în cel de-al doilea, tonică. Când se manifestă atât prin prima, cât şi prin a doua, ea se numeşte mixtă sau clono-tonică şi tono-clonică, în funcţie de aspectul care predomină. Repetarea silabelor se produce pentru cele care necesită un efort mai mare de emisie( pl, bl, cr, si) sau pentru sunetele ce apar mai târziu în ontogeneză şi sunt consolidate( r, s, ş, z,).La unii handicapaţi apar sunete sau silabe parazitare ce sunt intercalate în vorbire producând un efect dezagreabil.

Spasmele de la nivelul aparatului fono-articular sunt însoţite de mişcări ale buzelor, grimase, încordări ale feţei şi chiar ale întregului corp, gesticulaţii de prisos, o rigiditate exagerată, o inhibiţie a întregului organism.

În toate formele de bâlbâială apar şi reacţii secundare ca efect al încordării şi suprasolicitării nervoase ca manifestările neurovegetative, schimbarea culorii feţei, transpiraţie, tulburări de somn, agitaţie şi nervozitate crescută, respiraţie scurtă şi întreruptă, se vorbeşte în timpul inspirului e.t.c.

Cauzele evidenţiate ale acestei tulburări sunt anatomo-fiziologice şi psiho-sociale.

Cauzele anatomo-fiziologice pot fi: îmbolnăviri repetate( encefalitele), traumatismele din timpul naşterii şi cele intrauterine, diferite boli infecţioase( rujeolă, tuse convulsivă) ,intoxicaţiile, e.t.c.

Cauzele psiho- sociale cele mai frecvente sunt spaimele, trăiri emoţionale, suprasolicitarea copiilor mici prin transmiterea unui bagaj mult prea mare şi evoluat de cunoştinţe, imitarea bâlbâiţilor e.t.c. Bâlbâiala este o tulburare care afectează nu numai relaţiile verbale ci întregul sistem de relaţii al persoanei. Bâlbâiţi pot prezenta diferite tulburări de comportament ca: agresivitatea, timiditatea, suspiciune, închidere în sine, inadaptabilitate de diverse forme. Bâlbâiala nu presupune un dificit intelectual doar că în timpul şcolariză se poate răsfrânge şi asupra activităţii intelectuale.

Cel mai frecvent, bâlbâiala, apare între 2-3 ani şi jumătate şi poate fi considerată fiziologică( lipsa unor factori favorabilă care să o menţină şi să o consoleze). Dacă persistă şi în perioada preşcolară constituie un semnal de alarmă.

Fiind o tulburare destul de profundă, cu posibilităţi de a se fixa afectând şi deseori modificând dezvoltarea întregii personalităţi, bâlbâiala necesită un tratament complex, aplicat de echipe speciale( neuro-psihiatri, psihologi, logopezi, profesori de gimnastică) care au în vedere pe lângă corectarea defectului de vorbire şi reeducarea personalităţii, reechilibrarea lui psihică prin eliminarea conflictelor care întreţin bâlbâiala. Astfel se reduce posibilitatea de recidivă ştiut fiind că deşi considerată vindecată ea poate reveni în urma unei emoţii puternice, a unei spaime e.t.c.

Sarcina educatoarei este să depisteze această tulburare dacă apare în timpului anului şcolar. Şi în acest caz şi în cazul în care primeşte la înscriere copii cu bâlbâială trebuie să convingă familia de necesitatea terapiei logopedice şi împreună şi cu medicul să facă demersurile pe lângă Centrul logopedic apropiat pentru aplicarea unui tratament adecvat.

Educatoarea trebuie să menţină legătura cu Centrul logopedic, urmăreşte felul în care evoluează copilul respectiv, comunică logopedului modul de comportare acestuia ceea ce mijloceşte aplicarea unui tratament adecvat, evitarea greşelilor, prelucrarea şi îmbunătăţirea sistemului de măsuri ce se cer luate de toţi cei care se ocupă de educaţia copilului respectiv, inclusiv a familiei.

În raport cu grupa ea trebuie să se ocupe special de copiii bâlbâiţi, trebuie să cunoască bine particularităţile psihice şi de tip comportamental notând

ceea ce i se pare concludent pentru cunoaşterea acestuia. Modalităţile educative vor fi alese în funcţie de individualitatea fiecăruia, respectiv, un anumit sistem de măsuri este necesar în cazul unui copil agresiv şi altul în cazul unui copil timid, retras, închis în sine.

În raport cu grupa ,educatoarea, trebuie să se ocupe special de copiii bâlbâiţi, trebuie să cunoască bine particularităţile psihice şi de tip comportamental notând ceea ce i se pare concludent pentru cunoaşterea acestuia. Modalităţile educative vor fi alese în funcţie de individualitatea fiecăruia, respectiv, un anumit sistem de măsuri este necesar în cazul unui copil agresiv, tulburent şi altul în cazul unui copil timid, retras, închis în sine.

Între educatoare şi copil trebuie să existe o relaţie sinceră pentru stimularea trăsăturilor lui pozitive( ex. Înclinaţi pentru desen, activităţi practice), care să-i dea curaj, încredere în sine, un alt suport moral şi să respingă conflictele nevrozante, intime.

În acest sens sunt deosebit de eficace : crearea unei atmosfere calme cu prieteni liniştiţi, care manifestă dragoste şi înţelegere pentru colegul lor; eliminarea stărilor conflictuale care hipersensibilizează copilul; alternarea atentă şi constantă a activităţii cu odihna, respectarea orelor de somn necesare pentru energiei sistemului său nervos. Însărcinările care i se dau vor fi pe măsura posibilităţilor lui şi alese numai în sfera intereselor şi înclinaţiilor lui. Este necesar să i se explice mai larg şi mai rar ce are de efectuat deoarece perturbarea de ritn se extinde şi asupra procesului de înţelegere.

Copiii din grupă trebuie să aibă o comportare plină de înţelegere faţă de colegul lor, să nu-l imite, să-şi bată joc de el iar adulţii trebuie să-i amintească sub nicio formă de defectul pe care-l are.

În timpul activităţilor nu trebuie silit să răspundă iar dacă se anunţă singur trebuie încurajat, ascultat cu răbdare, ajutat cu tact să-şi formuleze răspunsul ca să trezească şi să consolideze dorinţa de a participa cât mai activ la activităţi. Atunci când se împiedică la diferite cuvinte, când are spasme tonice, este bine să-i fie şoptit cuvântul respectiv ca să depăşească mai uşor dificultatea. Este recomandabil procedeul vorbirii concomitente şi al vorbiri reflectate. Aceste procedee pot fi folosite în timpul activităţilor matematice, jocuri didactice fiind ajutat să se integreze fără eforturi deosebite. Aceste procedee pot fi folosite şi în activitatea individuală unde se pot iniţia jocuri ca: ,,Citim împreună”, ,, Spune după mine” e.t.c. Jocurile muzicale, jocurile cu text şi cânt şi însuşi cântul educă simţul ritmic şi formează o respiraţie corectă în timpul vorbirii. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului, la mărirea rezistenţei, la educarea unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter. Desenul, modelajul, activităţile practice contribuie la cultivarea spiritului de ordine, a răbdării, perseverenţei, a simţului echilibrului, al armoniei, al frumosului, au un rol pozitiv în educarea copiilor bâlbâiţi şi sunt la fel de potrivite şi pentru copiii agitaţi, impulsivi ca şi pentru cei timizi, retraşi. Consider că nu trebuie neglijată nici familia preşcolarului bâlbâit, ei trebuie ajutaţi să înţeleagă că în terapia bâlbâielii pot da copilului cel mai mare concurs , că de ea atârnă în bună măsură, atenuarea sau înlăturarea bâlbâieli. În familie trebuie creată o ambianţă

liniştită, evitându-se neînţelegerile, discuţiile, jignirile, compătimirea acestuia sau neîncrederea în posibilitatea lui de a se îndrepta.

Bibliografie1.

Verza E., Psihologia specială, Editura didacticăşi pedagogică, Bucureşti 19992.Varzari E.,Taiban M.,Gheorghe E.,Cunoaăterea mediului înconjurător şi

dezvoltarea vorbirii, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 1970.

Întocmit:Educ. Maria

Şimandan