bilanţul(rind)

22
Bilanţul Generalităţi 1. Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include informaţii aferente soldurilor existente la data raportării privind: 1) activele resurse economice identificabile şi controlabile de către entitate ce provin din fapte economice trecute din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii economice; 2) capitalul propriu – mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea datoriilor; 3) datoriile – obligaţii actuale ale entităţii provenite din fapte economice trecute a căror stingere contribuie la o reducere a resurselor, purtătoare de beneficii economice. 2. În bilanţ totalul activelor este echivalent cu suma totalurilor capitalului propriu şi datoriilor. 3. Activele sînt prezentate în bilanţ în ordinea creşterii lichidităţii acestora, iar datoriile în baza creşterii exigibilităţii. 4. În funcţie de gradul de lichiditate, activele se divizează în: 1) active circulante, care reprezintă activele ce se aşteaptă să fie consumate în ciclul normal de activitate, vîndute sau primite în termen de 12 luni sau care reprezintă numerar; 2) active imobilizate, care cuprind toate celelalte active, cu excepţia celor circulante. 5. Ciclul normal de activitate al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre momentul achiziţionării activelor care sînt destinate procesării şi momentul transformării lor în numerar. Cînd pentru o entitate acest ciclu nu este clar, durata lui se consideră 12 luni. Stocurile care sînt vîndute, consumate, procesate şi creanţele care sînt achitate ca parte a ciclului normal de activitate într-o perioadă ce depăşeşte 12 luni din data raportării, se consideră active circulante (de exemplu, materia primă, materialele, producţia în curs de execuţie care necesită maturare şi păstrare la entitatea de vinificaţie, fructele şi sucurile sulfitate sau congelate la entitatea de conserve). 6. În funcţie de gradul exigibilităţii, datoriile se împart în: 1) datorii curente, care includ datoriile ce se aşteaptă să fie achitate sau decontate în termen de 12 luni din data raportării;

Upload: ionel-golban

Post on 11-Nov-2015

217 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Bilantul contabil 2014, fiecare rind

TRANSCRIPT

BilanulGeneraliti1. Bilanul prezint poziia financiar a entitii i include informaii aferente soldurilor existente la data raportrii privind:1) activele resurse economice identificabile i controlabile de ctre entitate ce provin din fapte economice trecute din a cror utilizare se ateapt obinerea unor beneficii economice;2) capitalul propriu mrimea rmas n activele entitii dup scderea datoriilor;3) datoriile obligaii actuale ale entitii provenite din fapte economice trecute a cror stingere contribuie la o reducere a resurselor, purttoare de beneficii economice.2. n bilan totalul activelor este echivalent cu suma totalurilor capitalului propriu i datoriilor.3. Activele snt prezentate n bilan n ordinea creterii lichiditii acestora, iar datoriile n baza creterii exigibilitii.4. n funcie de gradul de lichiditate, activele se divizeaz n:1) active circulante, care reprezint activele ce se ateapt s fie consumate n ciclul normal de activitate, vndute sau primite n termen de 12 luni sau care reprezint numerar;2) active imobilizate, care cuprind toate celelalte active, cu excepia celor circulante.5. Ciclul normal de activitate al unei entiti reprezint perioada de timp dintre momentul achiziionrii activelor care snt destinate procesrii i momentul transformrii lor n numerar. Cnd pentru o entitate acest ciclu nu este clar, durata lui se consider 12 luni. Stocurile care snt vndute, consumate, procesate i creanele care snt achitate ca parte a ciclului normal de activitate ntr-o perioad ce depete 12 luni din data raportrii, se consider active circulante (de exemplu, materia prim, materialele, producia n curs de execuie care necesit maturare i pstrare la entitatea de vinificaie, fructele i sucurile sulfitate sau congelate la entitatea de conserve).6. n funcie de gradul exigibilitii, datoriile se mpart n:1) datorii curente, care includ datoriile ce se ateapt s fie achitate sau decontate n termen de 12 luni din data raportrii;2) datoriile pe termen lung, care cuprind toate celelalte datorii, cu excepia celor curente.7. Datoriile comerciale i cele fa de angajai care snt nregistrate ca parte component a ciclului normal de activitate snt datorii curente, chiar dac ele snt exigibile ntr-un termen ce depete 12 luni din data raportrii.8. La data raportrii entitatea determin cota curent a activelor imobilizate i a datoriilor pe termen lung, care se reflect n bilan, respectiv n componena activelor circulante i/sau datoriilor curente. 9. Creanele, numerarul i datoriile n valut strin se recalculeaz i se reflect n bilan n conformitate cu SNC Diferene de curs valutar i de sum. 10. Bilanul se ntocmete conform formularului prezentat n anexa 1.

Active11. n rndul 010 Imobilizri necorporale se reflect valoarea contabil a imobilizrilor necorporale n utilizare i n curs de execuie determinat n conformitate cu SNC Imobilizri necorporale i corporale.Exemplul 1. O entitate la data raportrii dispune de urmtoarele informaii:- costul imobilizrilor necorporale n curs de execuie 78 000 lei; - costul imobilizrilor necorporale n utilizare 450 000 lei;- suma amortizrii cumulate - 85 000 lei; - pierderile din depreciere - 24 000 lei.Conform datelor din exemplu, entitatea reflect n rd. 010 Imobilizri necorporale din bilan valoarea contabil a imobilizrilor necorporale n sum de 589 000 lei (78000 lei + 450000 lei 85 000 lei 24000 lei).12. n rndul 020 Imobilizri corporale n curs de execuie se reflect costurile aferente imobilizrilor corporale aflate n perioada de creare i/sau pregtire spre utilizare pn la data punerii n exploatare, care se determin n conformitate cu SNC Imobilizri necorporale i corporale. 13. n rndurile 030 Terenuri i 040 Mijloace fixe se reflect valoarea contabil a terenurilor, mijloacelor fixe proprii i primite n leasing financiar i/sau n gestiune economic aflate n exploatare.Exemplul 2. O entitate la data raportrii dispune de urmtoarele informaii: costul de intrare a mijloacelor fixe - 4 500 000 lei; amortizarea cumulat 870 000 lei; pierderea din depreciere 390 000 lei. Conform datelor din exemplu, entitatea va reflecta n rd. 040 Mijloace fixe din bilan valoarea contabil a mijloacelor fixe n sum de 3 240 000 lei (4 500 000 lei 870000 lei 390000 lei).14. n rndul 050 Resurse minerale se reflect valoarea contabil a resurselor minerale aflate n extracie, care se determin n conformitate cu SNC Imobilizri necorporale i corporale.15. n rndul 060 Active biologice imobilizate se reflect valoarea contabil a animalelor de munc i productive (taurii, caii de traciune, vacile, ovinele, porcinele, caprinele etc.), plantaiilor perene (livezile, viile, pepinierele viticole i pomicole etc.), care se determin n conformitate cu SNC Particularitile contabilitii n agricultur.16. n rndurile 070 Investiii financiare pe termen lung n pri neafiliate i 080 Investiii financiare pe termen lung n pri afiliate se nscrie valoarea investiiilor pe termen lung (aciunile procurate, cotele de participaie, obligaiunile procurate, mprumuturile acordate, alte investiii pe termen lung) care se determin n conformitate cu SNC Creane i investiii financiare i SNC Pri afiliate i contracte de societate civil.17. n rndul 090 Investiii imobiliare se reflect valoarea contabil a investiiilor imobiliare, care se determin n conformitate cu SNC Investiii imobiliare.18. n rndul 100 Creane pe termen lung se indic valoarea creanelor cu termenul de stingere ce depete 12 luni din data raportrii, care se determin n conformitate cu SNC Creane i investiii financiare. 19. n rndul 110 Avansuri acordate pe termen lung se indic suma avansurilor acordate cu termenul de stingere ce depete 12 luni din data raportrii, care se determin n conformitate cu SNC Creane i investiii financiare. 20. n rndul 120 Alte active imobilizate se nscrie suma cheltuielilor anticipate pe termen lung, valoarea activelor amnate privind impozitul pe venit i a altor active imobilizate. 21. n rndul 130 Total active imobilizate se indic valoarea total a activelor imobilizate, determinat prin relaia: rd.010 + rd.020 + rd.030+ rd.040 + rd.050 + rd.060 + rd.070 + rd.080 + rd.090 + rd.100 + rd.110 + rd.120.22. n rndurile 140 Materiale, 150 Active biologice circulante, 160 Obiecte de mic valoare i scurt durat, 170 Producia n curs de execuie i produse i 180 Mrfuri se nscrie valoarea contabil a acestor stocuri, care se determin n conformitate cu SNC Stocuri i SNC Particularitile contabilitii n agricultur.23. n rndul 190 Creane comerciale se nscrie valoarea creanelor curente ale cumprtorilor i clienilor din ar i din strintate, precum i creanele aferente cambiilor primite, care se determin n conformitate cu SNC Creane i investiii financiare.Exemplul 3. O entitate la data raportrii dispune de urmtoarele date: creanele cumprtorilor i clienilor din ar 658 000 lei, din strintate 392 000 lei, suma provizioanelor (coreciilor) pentru creanele compromise 45 000 lei. Conform datelor din exemplu, entitatea reflect n rd. 190 Creane comerciale din bilan suma de 1 005 000 lei (658000 lei + 392 000 lei 45000 lei).24. n rndul 200 Creane ale prilor afiliate se reflect suma creanelor curente ale prilor afiliate, care se determin n conformitate cu SNC Creane i investiii financiare i SNC Pri afiliate i contracte de societate civil.25. n rndul 210 Avansuri acordate curente se nscrie suma avansurilor acordate furnizorilor de active i prestatorilor de servicii pe un termen nu mai mare de 12 luni, care se determin n conformitate cu SNC Creane i investiii financiare.26. n rndurile 220 Creane ale bugetului i 230 Creane ale personalului se reflect suma creanelor bugetului i personalului, care se determin n conformitate cu SNC Creane i investiii financiare.27. n rndul 240 Alte creane curente se nscrie suma creanelor privind arenda, leasingul, locaiunea, dobnzile, redevenele i alte venituri calculate, creanele preliminate, precum i suma altor creane, cum ar fi creanele curente calculate ale companiilor de asigurare privind despgubirile, creanele organelor de asigurri sociale, creanele privind reclamaiile naintate i recunoscute, creanele privind alte operaii. 28. n rndurile 250 Numerar n casierie i la conturi curente i 260 Alte elemente de numerar se nscrie suma total a numerarului din casierie i, respectiv, la conturile curente n moned naional i valut strin, a numerarului la alte conturi bancare, n expediie i valoarea documentelor bneti (timbrelor taxei de stat, mrcilor potale, biletelor de cltorie pltite, biletelor de tratament i odihn etc.). 29. n rndurile 270 Investiii financiare curente n pri neafiliate i 280 Investiii financiare curente n pri afiliate se indic valoarea titlurilor de valoare procurate, depozitelor bancare, mprumuturilor acordate i alte investiii n pri neafiliate, care se determin n conformitate cu SNC Creane i investiii financiare.30. n rndul 290 Alte active circulante se reflect suma cheltuielilor anticipate curente i valoarea altor active circulante.31. n rndul 300 Total active circulante se indic valoarea total a activelor circulante, determinat prin relaia: rd.140+rd.150+rd.160+rd.170+rd.180+rd.190+rd.200+rd.210+rd.220+rd.230+ rd.240+rd.250+rd.260+rd.270+rd.280+rd.290.32. n rndul 310 Total active se nscrie valoarea total a activelor imobilizate i circulante ale entitii, determinat prin relaia: rd.130 + rd.300.

Capital propriu33. n rndul 320 Capital social i suplimentar se nscrie valoarea capitalului social, suplimentar, nevrsat, nenregistrat i retras, care se determin n conformitate cu SNC Capital propriu i datorii.Exemplul 4. O entitate la data raportrii dispune de urmtoarele date privind soldurile:- capitalului social - 1 350 000 lei;- capitalului suplimentar - 160 000 lei;- capitalului nevrsat - 240 000 lei;- capitalului retras - 180 000 lei.Conform datelor din exemplu, entitatea nscrie n rndul 320 Capital social i suplimentar din bilan suma de 1 090 000 lei (1 350000 lei + 160 000 lei - 240000 lei - 180000 lei).34. n rndul 330 Rezerve se reflect suma total a capitalului de rezerv, a rezervelor statutare i altor rezerve constituite de ctre entitate.35. n rndul 340 Corecii ale rezultatelor anilor precedeni se nscrie rezultatul obinut al anilor precedeni depistat n perioada de gestiune: profitul cu cifre pozitive, pierderea cu semnul minus (ntre paranteze).36. n rndul 350 Profit nerepartizat (pierdere neacoperit) al anilor precedeni se reflect suma profitului nerepartizat (pierderii neacoperite) al anilor precedeni care se determin n conformitate cu SNC Capital propriu i datorii, precum i rezultatul din tranziia la noile reglementri contabile.37. n rndul 360 Profit net (pierdere net) al perioadei de gestiune se nscrie suma profitului net (pierderii nete) al perioadei de gestiune (ntre paranteze), care se determin n situaia de profit i pierdere.38. n rndul 370 Profit utilizat al perioadei de gestiune se reflect ntre paranteze suma profitului utilizat al perioadei de gestiune pentru plata dividendelor, constituirea rezervelor i n alte scopuri conform deciziei organului de conducere mputernicit al entitii.39. n rndul 380 Alte elemente de capital propriu se reflect suma altor elemente de capital propriu, cum ar fi diferenele de reevaluare a activelor imobilizate pentru entitile care aplic modelul reevalurii conform IFRS, subveniile primite de ctre entitile cu proprietate public de la autoritile administraiei publice centrale i locale i decontate (dup ndeplinirea condiiilor contractuale) n conformitate cu SNC Capital propriu i datorii.40. n rndul 390 Total capital propriu se nscrie totalul elementelor de capital propriu, determinat prin relaia: rd.320+rd.330+rd.340+rd.350+rd.360+ rd.370+rd.380.

Datorii41. n rndul 400 Credite bancare pe termen lung se reflect suma total a creditelor bancare primite pe un termen mai mare de 12 luni din data raportrii. 42. n rndul 410 mprumuturi pe termen lung se reflect suma total a mprumuturilor primite, inclusiv valoarea obligaiunilor emise i plasate, a cambiilor acordate pe un termen mai mare de 12 luni din data raportrii. 43. n rndul 420 Datorii pe termen lung privind leasingul financiar se nscrie suma datoriilor pe termen lung aferente principalului (valorii rambursabile) privind operaiile de leasing financiar, care se determin n conformitate cu SNC Contracte de leasing.44. n rndul 430 Alte datorii pe termen lung se reflect suma veniturilor anticipate, finanrilor i ncasrilor cu destinaie special, provizioanelor i altor datorii pe termen lung cu termenul de stingere (decontare) mai mare de 12 luni din data raportrii.45. n rndul 440 Total datorii pe termen lung se reflect suma total a datoriilor pe termen lung ale entitii, determinat prin relaia: rd.400 + rd.410 + rd.420 + rd.430.46. n rndul 450 Credite bancare pe termen scurt se indic suma creditelor bancare primite, inclusiv dobnzile aferente, cu termenul de rambursare nu mai mare de 12 luni din data raportrii.47. n rndul 460 mprumuturi pe termen scurt se indic suma mprumuturilor primite, inclusiv dobnzile aferente, cu termenul de rambursare nu mai mare de 12 luni din data raportrii.48. n rndul 470 Datorii comerciale se nscrie suma datoriilor entitii fa de furnizori privind bunurile procurate i serviciile primite care urmeaz a fi achitate sau trecute n cont n termen de 12 luni din data raportrii.49. n rndul 480 Datorii fa de prile afiliate se indic suma datoriilor entitii fa de ntreprinderile-fiice, asociate, societile civile i alte pri afiliate a cror componen se determin n conformitate cu SNC Pri afiliate i contracte de societate civil.50. n rndul 490 Avansuri primite curente se nscrie suma avansurilor primite pe un termen nu mai mare de 12 luni din data raportrii.51. n rndul 500 Datorii fa de personal se nscrie suma datoriilor entitii fa de personal privind retribuirea muncii i alte operaii (de exemplu, deplasri, compensarea unor cheltuieli fr primirea avansului, utilizarea bunurilor personale n scopuri de serviciu).52. n rndul 510 Datorii privind asigurrile sociale i medicale se indic datoriile entitii fa de organele de asigurri sociale i medicale (inclusiv i cele individuale) determinate conform legislaiei n vigoare.53. n rndul 520 Datorii fa de buget se nregistreaz suma datoriilor fa de buget privind impozitele i taxele, precum i sanciunile aferente determinate n conformitate cu legislaia n vigoare.54. n rndul 530 Venituri anticipate curente se reflect suma veniturilor anticipate, care urmeaz a fi decontate la venituri curente n urmtoarele 12 luni.55. n rndul 540 Datorii fa de proprietari se nscrie suma datoriilor entitii privind dividendele calculate i alte operaiuni privind decontrile cu proprietarii.56. n rndul 550 Finanri i ncasri cu destinaie special curente se nscrie sumele numerarului i valoarea activelor primite (de primit) pentru realizarea unor misiuni speciale pe un termen nu mai mare de 12 luni din data raportrii, care se determin n conformitate cu SNC Capital propriu i datorii.57. n rndul 560 Provizioane curente se indic suma provizioanelor constituite, care urmeaz a fi utilizate ntr-un termen de 12 luni din data raportrii, care se determin n conformitate cu SNC Capital propriu i datorii.58. n rndul 570 Alte datorii curente se nscrie suma datoriilor preliminate, datoriilor fa de companiile de asigurare privind asigurarea bunurilor i persoanelor, datoriilor privind bunurile primite n gestiune economic, datoriilor privind sanciunile comerciale i altor datorii curente.59. n rndul 580 Total datorii curente se nscrie suma total a datoriilor curente ale entitii, determinat prin relaia: rd.450+rd.460+rd.470+rd.480+rd.490+rd.500+rd.510+rd.520+rd.530+rd.540+ rd.550+rd.560+rd.570.60. n rndul 590 Total pasive se indic suma total a capitalului propriu, a datoriilor pe termen lung i curente ale entitii, determinat prin relaia: rd.390+rd.440+rd.580.

Situaia de profit i pierdere61. Situaia de profit i pierdere caracterizeaz performana financiar a entitii pentru perioada de gestiune i conine informaii privind:1) veniturile creteri ale beneficiilor economice nregistrate n cursul perioadei de gestiune, sub forma intrrilor de active sau majorrii valorii acestora sau a diminurii datoriilor care au drept rezultat creteri ale capitalului propriu, cu excepia celor legate de contribuiile proprietarilor;2) cheltuielile diminuri ale beneficiilor economice nregistrate n perioada de gestiune sub form de ieiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creteri ale datoriilor care contribuie la diminuri ale capitalului propriu, altele dect cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor;3) rezultatele financiare profitul (pierderea) calculat ca diferen dintre veniturile i cheltuielile perioadei de gestiune.62. Veniturile i cheltuielile aferente acelorai operaiuni economice se reflect n situaia de profit i pierdere n aceiai perioad de gestiune (de exemplu, valoarea contabil a bunurilor vndute i valoarea de vnzare a acestora se recunosc concomitent n aceiai perioad de gestiune). 63. n cazul n care n perioada de gestiune nu au fost nregistrate venituri, dar au fost suportate cheltuieli, care trebuie recunoscute n conformitate cu SNC Cheltuieli, acestea se prezint n situaia de profit i pierdere n perioada de gestiune n care au fost suportate. Dac n perioada de gestiune au fost nregistrate doar venituri, care trebuie recunoscute n conformitate cu SNC Venituri i nu au fost suportate cheltuieli, acestea trebuie prezentate n situaia de profit i pierdere n perioada de gestiune n care au fost ctigate.64. Situaia de profit i pierdere se ntocmete n baza clasificrii cheltuielilor dup destinaie (funcii) conform formularului prezentat n anexa 2.65. n rndul 010 Venituri din vnzri se reflect suma veniturilor din vnzri obinute n cadrul activitii operaionale. Acesta cuprinde veniturile din:1) vnzarea produselor/mrfurilor;2) prestarea serviciilor i/sau executarea lucrrilor; 3) contracte de construcie;4) contracte de leasing operaional i financiar (arend, locaiune);5) dividende, participaii i/sau dobnzi, care pentru entitate reprezint activitate operaional.Suma veniturilor din vnzri recunoscut n perioada de gestiune se ajusteaz cu valoarea produselor i mrfurilor returnate de cumprtori i/sau reducerile de pre la produse, mrfuri livrate i/sau servicii prestate, n aceiai perioad de gestiune n care a avut loc livrarea.66. n rndul 020 Costul vnzrilor se reflect valoarea contabil a produselor/mrfurilor vndute, costurilor serviciilor prestate/lucrrilor executate n cadrul activitii operaionale a entitii atribuite la cheltuieli i corelate cu veniturile nregistrate n rd. 010. Costul vnzrilor include:1) valoarea contabil a produselor/mrfurilor vndute; 2) costul serviciilor prestate i/sau lucrrilor executate;3) costul lucrrilor aferente contractelor de construcie;4) costul serviciilor aferente contractelor de leasing operaional i financiar (arend, locaiune);5) alte costuri, care se refer la activitatea operaional, corelate cu veniturile din vnzri (de exemplu, costurile activitii de baz a entitilor de microfinanare, a entitilor de investiii).Suma costului vnzrilor nregistrat n perioada de gestiune se ajusteaz cu valoarea contabil a produselor/mrfurilor vndute i returnate entitii n aceiai perioad de gestiune n care a avut loc livrarea.67. n rndul 030 Profit brut (pierdere brut) se reflect diferena dintre veniturile din vnzri i costul vnzrilor, determinat prin relaia: rd.010rd.020.Exemplul 5. n anul 201X entitatea a comercializat 2870 uniti de produse la costul unitar de 45 lei i preul de vnzare unitar de 60 lei. Pe parcursul aceleiai perioade de gestiune au fost returnate 185 de uniti de produse.Conform datelor din exemplu, entitatea reflect n situaia de profit si pierdere: n rd. 010 Venituri din vnzri suma de 161 100 lei (2 870 uniti x 60 lei - 185 uniti x 60 lei); n rd. 020 Costul vnzrilor suma de 120 825 lei (2 870 uniti x 45 lei - 185 uniti x 45 lei); n rd. 030 Profit brut (pierdere brut) suma profitului brut de 40 275 lei (161 100 lei 120 825 lei).68. n rndul 040 Alte venituri din activitatea operaional se reflect veniturile care apar n procesul desfurrii activitii operaionale, dar care nu pot fi atribuite la venituri din vnzri. Acestea cuprind veniturile:1) din ieirea altor active circulante (cu excepia veniturilor reflectate n rd. 010);2) sub form de amenzi, penaliti i alte sanciuni;3) din recuperarea prejudiciului material cauzat entitii;4) din decontarea datoriilor cu termen de prescripie expirat;5) din subvenii i/sau utilizarea mijloacelor cu destinaie special, 6) din plusurile de active constatate la inventariere;7) din alte operaiuni aferente activitii operaionale.Exemplul 6. n anul 201X entitatea a nregistrat venituri aferente activitii operaionale rezultate din: vnzarea unor materiale 18 990 lei; constatarea plusurilor de mrfuri la inventariere 1 200 lei; calcularea prejudiciului material cauzat entitii de ctre persoana vinovat 7 290 lei; decontarea datoriilor comerciale cu termenul de prescripie expirat -17 500 lei; anularea sanciunilor fiscale aferente perioadelor precedente conform hotrrii instanei judectoreti - 3500 lei.Conform datelor din exemplu, entitatea reflect n rd. 040 Alte venituri din activitatea operaional din situaia de profit i pierdere pentru anul 201X suma de 48 480 lei (18990 lei + 1 200 lei + 7 290 lei + 17 500 lei + 3 500 lei).69. n rndul 050 Cheltuieli de distribuire se reflect cheltuielile aferente comercializrii produselor/mrfurilor, prestrii de servicii i/sau executri de lucrri determinate n conformitate cu SNC Cheltuieli.70. n rndul 060 Cheltuieli administrative se reflect cheltuielile privind deservirea i gestiunea entitii n ansamblu, determinate n conformitate cu SNC Cheltuieli.71. n rndul 070 Alte cheltuieli din activitatea operaional se prezint cheltuielile legate de desfurarea activitii operaionale a entitii, dar care nu pot fi atribuite la costul vnzrilor, cheltuielile de distribuire sau cheltuielile administrative. Acestea se determin n conformitate cu SNC Cheltuieli, i, n principal, cuprind cheltuielile:1) din ieirea (vnzarea, transmiterea terilor, casarea etc.) altor active circulante, cu excepia cheltuielilor indicate n rndul 020;2) sub forma de amenzi, penaliti i alte sanciuni;3) privind dobnzile aferente creditelor i mprumuturilor primite i contractelor de leasing financiar;4) privind lipsurile i pierderile din deteriorarea activelor constatate la inventariere; 5) aferente costurilor indirecte de producie neincluse n costul produselor fabricate/serviciilor prestate (lucrrilor executate);6) aferente produselor rebutate i comenzilor de producie anulate etc.Exemplul 7. n anul 201X entitatea a suportat cheltuieli aferente activitii operaionale rezultate din: vnzarea materialelor 11 270 lei; nregistrarea lipsurilor de mrfuri constatate la inventariere 7 200 lei; restabilirea datoriilor fa de furnizori decontate anterior n legtur cu expirarea termenului de prescripie 5 645 lei; calcularea penalitilor pentru nerespectarea termenelor de livrare a mrfurilor 450 lei.Conform datelor din exemplu, entitatea reflect n rd. 070 Alte cheltuieli din activitatea operaional din situaia de profit i pierdere pentru anul 201X suma de 24 565 lei (11 270 lei +7 200 lei + 5 645 lei + 450 lei).72. n rndul 080 Rezultatul din activitatea operaional: profit (pierdere) se reflect diferena dintre veniturile i cheltuielile din activitatea operaional din perioada de gestiune, determinat prin relaia: rd.030+rd.040-rd.050-rd.060-rd.070.73. n rndul 090 Rezultatul din alte activiti: profit (pierdere) se reflect diferena dintre veniturile i cheltuielile din alte activiti din perioada de gestiune.Veniturile din alte activiti cuprind veniturile aferente activelor imobilizate, cu excepia plusurilor de active constatate la inventariere; dividende i/sau participaii n alte entiti (cu excepia celor indicate n rndul 010); dobnzi (cu excepia celor indicate n rndul 010); diferene favorabile de curs valutar; intrarea activelor cu titlu gratuit; reluarea pierderilor din depreciere; compensaii pentru acoperirea pierderilor excepionale; alte fapte economice care nu se refer la activitatea operaional.Cheltuielile altor activiti cuprind cheltuielile aferente activelor imobilizate, cheltuielile financiare i excepionale, determinate n conformitate cu SNC Cheltuieli.74. n rndul 100 Profit (pierdere) pn la impozitare se indic rezultatul financiar pn la impozitare, determinat prin relaia: rd.080 + rd. 090.75. n rndul 110 Cheltuieli privind impozitul pe venit se reflect cheltuielile privind impozitul pe venit, determinate n conformitate cu SNC Cheltuieli.76. n rndul 120 Profit net (pierdere net) al perioadei de gestiune se indic rezultatul financiar dup impozitare determinat ca diferena dintre profitul (pierderea) pn la impozitare i cheltuielile privind impozitul pe venit prin relaia: rd.100 - rd.110. Acest indicator trebuie s coincid cu indicatorul respectiv rndului 360 din bilan.

Situaia modificrilor capitalului propriu77. Situaia modificrilor capitalului propriu caracterizeaz existena i modificarea elementelor capitalului propriu n cursul perioadei de gestiune i conine informaii privind:1) capitalul social i suplimentar capitalul social, capitalul suplimentar, capitalul nevrsat, capitalul nenregistrat i capitalul retras;2) rezervele capitalul de rezerv, rezervele statutare i alte rezerve;3) profitul nerepartizat (pierderea neacoperit) coreciile rezultatelor anilor precedeni, profitul nerepartizat (pierderea neacoperit) al anilor precedeni, profitul net (pierderea net) al perioadei de gestiune, profitul utilizat al perioadei de gestiune i rezultatul din tranziia la noile reglementri contabile;4) alte elemente de capital propriu care nu se includ n subpct. 1) 3).78. Elementele capitalului propriu se determin n conformitate cu SNC Capital propriu i datorii.79. n situaia modificrilor capitalului propriu pentru fiecare element se indic soldul la nceputul perioadei de gestiune, majorrile i diminurile pe parcursul perioadei i soldul la sfritul perioadei de gestiune, care se determin prin relaia:

Sold la sfritul perioadei de gestiune=Sold la nceputul perioadei de gestiune+MajorrileDiminurile

80. Soldurile la nceputul perioadei de gestiune aferente coreciilor rezultatelor anilor precedeni, profitului net (pierderii nete) al perioadei de gestiune i profitului utilizat al perioadei de gestiune ntotdeauna snt egale cu zero, ca urmare a reformrii bilanului pentru perioada de gestiune precedent. 81. Soldurile elementelor capitalului propriu la nceputul i sfritul perioadei de gestiune prezentate n situaia modificrilor capitalului propriu trebuie s fie identice soldurilor elementelor respective din bilan. 82. Mrimea elementelor care majoreaz capitalul propriu, cum ar fi capitalul social, capitalul nenregistrat, rezervele, profitul net al perioadei de gestiune, se reflect n situaia modificrilor capitalului propriu n mod obinuit (fr paranteze). Mrimea elementelor care diminueaz capitalul propriu, cum ar fi capitalul nevrsat, capitalul retras, profitul utilizat al perioadei de gestiune, pierderea net a perioadei de gestiune, se reflect n situaia modificrilor capitalului propriu cu semnul minus (ntre paranteze).83. Situaia modificrilor capitalului propriu se ntocmete conform formularului prezentat n anexa 3. 84. n rndul 010 Capital social se indic soldurile i modificrile prilor sociale, aciunilor proprii emise sau altor instrumente de capital propriu la valoarea indicat n actele de constituire ale entitii i/sau alte documente nregistrate n modul stabilit de legislaie.Exemplul 8. O societate cu rspunderea limitat, capitalul social al creia la nceputul anului a constituit 10800 lei, a efectuat n cursul anului 201X urmtoarele operaiuni economice: n ianuarie 201X a fost micorat capitalul social cu 3200 lei prin stingerea prii sociale care a fost dobndit de societate de la asociatul su i nu a fost nstrinat n termen de 6 luni din data dobndirii; n aprilie 201X capitalul social a fost majorat cu 18300 lei prin majorarea proporional a prilor sociale din contul profitului anilor precedeni.n baza datelor din exemplu, entitatea reflect n rd. 010 Capital social din situaia modificrilor capitalului propriu pe anul 201X: n col. 4 soldul capitalului social la nceputul perioadei de gestiune n sum de 10800 lei; n col. 5 majorarea capitalului social n suma de 18300 lei; n col. 6 diminuarea capitalului social n suma de 3200 lei; n col. 7 soldul capitalului social la sfritul perioadei de gestiune n sum de 25900 lei (10800 lei + 18300 lei 3200 lei).85. n rndul 020 Capital suplimentar se reflect soldurile i modificrile aferente:1) primelor de emisiune, care reprezint diferenele dintre valoarea aporturilor proprietarilor n capitalul social al entitii i valoarea nominal a prilor sociale (aciunilor, altor instrumente de capital propriu);2) diferenelor dintre valoarea de retragere i valoarea nominal sau de nstrinare a prilor sociale (aciunilor) proprii retrase i ulterior anulate sau nstrinate.Exemplul 9. La nfiinarea unei societi pe aciuni au fost plasate 5000 de aciuni simple cu valoarea nominal de 10 lei/aciune la pre de 12 lei/aciune. n baza datelor din exemplu, entitatea reflect n situaia modificrilor capitalului propriu: n rd. 010 Capital social majorarea capitalului social (col. 5) i soldul acestuia la sfritul perioadei de gestiune (col. 7) n sum de 50000 lei (5000 aciuni x 10 lei); n rd. 020 Capital suplimentar majorarea capitalului suplimentar (col. 5) i soldul acestuia la sfritul perioadei de gestiune (col. 7) n suma de 10000 lei (5000 aciuni x 2 lei).86. n rndul 030 Capital nevrsat se nscriu ntre paranteze soldurile i modificrile creanelor proprietarilor aferente:1) aporturilor n capitalul social;2) contribuiilor suplimentare pentru acoperirea pierderilor anilor precedeni.87. n rndul 040 Capital nenregistrat se indic soldurile i modificrile capitalului nenregistrat la valoarea nominal a:1) aciunilor, emise la nfiinarea societii pe aciuni, care nc nu au fost nregistrate n modul stabilit de legislaie;2) prilor sociale (aciunilor, altor instrumente de capital propriu) aferente majorrii capitalului social pn la nregistrarea de stat a modificrilor introduse n actele de constituire ale entitii.Exemplul 10. La 10.12.201X asociaii unei societi cu rspundere limitat au decis s majoreze capitalul social de la 5400 lei pn la 28000 lei. La 15.12.201X asociaii au depus suma de 22600 lei n contul majorrii prii sociale. La 10.01.201X+1 a fost efectuat nregistrarea de stat a modificrii capitalului social al societii.n baza datelor din exemplu, societatea reflect n rd. 030 Capital nenregistrat din situaia modificrilor capitalului propriu pe anul 201X: n col. 5 majorarea capitalului nenregistrat n suma de 22 600 lei; n col. 7 soldul capitalului nenregistrat la sfritul perioadei de gestiune n sum de 22600 lei. 88. n rndul 050 Capital retras se reflect ntre paranteze soldurile i modificrile prilor sociale (aciunilor, altor instrumente de capital propriu) achiziionate, rscumprate sau dobndite de entitate de la proprietarii si.Exemplul 11. O societate pe aciuni n august 201X a rscumprat de la acionari 350 aciuni proprii la pre de 100 lei/aciune din care 120 aciuni au fost revndute n noiembrie a aceluiai an la pre de 115 lei/aciune.n baza datelor din exemplu, entitatea reflect n situaia modificrilor capitalului propriu pe anul 201X: n rd. 050 Capital retras ntre paranteze: n col. 5 majorarea capitalului retras n suma de 35 000 lei (350 aciuni x 100 lei); n col. 6 diminuarea capitalului retras n suma de 12 000 lei (120 aciuni x 100 lei); n col. 7 soldul capitalului retras la sfritul perioadei de gestiune n sum de 23 000 lei (35 000 lei 12000 lei). n rd. 020 Capital suplimentar: n col. 5 majorarea capitalului suplimentar n suma de 1800 lei [120 aciuni x (115 lei 100 lei)]; n col. 7 soldul capitalului suplimentar n suma de 1800 lei.89. n rndul 060 Total capital social i suplimentar se indic totalul determinat prin relaia: rd.010+rd. 020+rd. 030+rd. 040+rd. 050.90. n rndul 070 Capital de rezerv se nscriu soldurile i modificrile rezervelor a cror constituire este prevzut de legislaia n vigoare.Exemplul 12. Soldul capitalului de rezerv a unei societi cu rspundere limitat la nceputul anului 201X a constituit 14 000 lei. n februarie 201X entitatea a defalcat n capitalul de rezerv profitul net al anului 201X-1 n sum de 7 800 lei. n septembrie 201X pe seama capitalului de rezerv a fost majorat capitalul social al societii cu 15000 lei, nregistrarea de stat a modificrii respective a fost efectuat n aceeai lun. n baza datelor din exemplu, societatea reflect n rd. 070 Capital de rezerv din situaia modificrilor capitalului propriu pe anul 201X: n col. 4 soldul capitalului de rezerv la nceputul perioadei de gestiune n sum de 14000 lei; n col. 5 majorarea capitalului de rezerv cu 7800 lei; n col. 6 diminuarea capitalului de rezerv cu 15 000 lei; n col. 7 soldul capitalului de rezerv la sfritul perioadei de gestiune n sum de 6800 lei (14000 lei + 7800 lei 15000 lei).91. n rndul 080 Rezerve statutare se indic soldurile i modificrile rezervelor constituite n conformitate cu statutul entitii cu excepia rezervelor indicate n rd. 070 din situaia modificrilor capitalului propriu.92. n rndul 090 Alte rezerve se indic soldurile i modificrile rezervelor constituite n conformitate cu decizia organului de conducere mputernicit al entitii, cu excepia rezervelor indicate n rd. 070 i 080 din situaia modificrilor capitalului propriu.93. n rndul 100 Total rezerve se nscrie totalul determinat prin relaia: rd.070+rd.080+rd.090.94. n rndul 110 Corecii ale rezultatelor anilor precedeni se reflect soldurile i modificrile sumei profitului (pierderii) rezultat(e) din corectarea erorilor comise n anii precedeni, care se determin n conformitate cu SNC Politici contabile, modificri ale estimrilor contabile, erori i evenimente ulterioare.95. n rndul 120 Profit nerepartizat (pierdere neacoperit) al anilor precedeni se nscrie soldurile i modificrile profitului nerepartizat (pierderii neacoperite) al anilor precedeni. Soldul la nceputul perioadei de gestiune se determin dup reformarea bilanului pe anul precedent n conformitate cu pct. 165, 166 din prezentul standard.96. n rndul 130 Profit net (pierdere net) al perioadei de gestiune se indic n mod obinuit profitul net sau ntre paranteze pierderea net a perioadei de gestiune curente.97. n rndul 140 Profit utilizat al perioadei de gestiune se indic ntre paranteze profitul anului de gestiune utilizat n cursul acestui an conform deciziei organului de conducere mputernicit al entitii, iar n rndul 150 Rezultatul din tranziia la noile reglementri contabile se indic rezultatul financiar constatat din tranziia la noile reglementri contabile.98. n rndul 160 Total profit nerepartizat (pierdere neacoperit) se nscrie totalul determinat prin relaia: rd.110+rd.120+rd.130+rd.140+rd.150.99. n rndul 170 Alte elemente de capital propriu se reflect soldurile i modificrile sumei totale a elementelor capitalului propriu care nu au fost incluse n rndurile 010 160 din situaia modificrilor capitalului propriu. 100. n rndul 171 Diferene din reevaluare se indic soldurile i modificrile diferenelor de reevaluare a activelor imobilizate pentru entitile care aplic modelul reevalurii conform IFRS.101. n rndul 172 Subvenii entitilor cu proprietate public se indic soldurile i modificrile subveniilor primite de entitile de stat, municipale i alte entiti similare, inclusiv instituiile publice cu autonomie financiar de la organele autoritilor publice, trecute n capitalul propriu (dup ndeplinirea condiiilor contractuale) n conformitate cu SNC Capital propriu i datorii.102. n rndul 180 Total capital propriu se nscrie totalul elementelor de capital propriu, determinat prin relaia: rd.060+rd.100+rd.160+rd.170.

Situaia fluxurilor de numerarGeneraliti103. Situaia fluxurilor de numerar caracterizeaz soldurile i fluxurile de numerar pentru perioada de gestiune i conine informaii privind:1) numerarul numerar n moned naional i valut strin n casierie i conturi curente;2) numerarul n expediie numerarul depus n casieriile bncilor, oficiilor potale sau transmise ncasatorilor pentru nregistrarea ulterioar a acestora n conturile curente ale entitii sau pentru transmiterea ctre beneficiari; 3) documentele bneti timbrele taxei de stat, mrcile potale, biletele de cltorie achitate, biletele de tratament i odihn achitate etc.104. n situaia fluxurilor de numerar nu se reflect:1) micarea intern a numerarului (de exemplu, ridicrile n numerar de la conturile curente, deschiderea acreditivului, alimentarea cardurilor bancare ale entitii, transferarea numerarului de la un cont curent la altul, procurarea/vnzarea valutei strine);2) tranzaciile pe baz de barter (schimb de active/servicii);3) convertirea datoriilor n capital social;4) amortizarea i pierderile din deprecierea activelor imobilizate etc. 105. Situaia fluxurilor de numerar se ntocmete n baza contabilitii de cas, conform creia:1) intrrile de numerar snt reflectate la sumele efectiv ncasate n casierie i conturi curente;2) ieirile bneti la sumele efectiv achitate din casierie i conturi curente;3) documentele bneti la valoarea documentelor bneti efectiv intrate i ieite.106. Situaia fluxurilor de numerar se ntocmete conform metodei directe, potrivit creia intrrile i ieirile de numerar se determin n baza datelor din conturile de eviden a numerarului. 107. Elementele situaiei fluxurilor de numerar snt divizate separat pe activitile operaional, de investiii i financiar, cu prezentarea distinct a diferenelor de curs valutar.108. Situaia fluxurilor de numerar se ntocmete conform formularului prezentat n anexa 4.

Fluxuri de numerar din activitatea operaional109. n rndul 010 ncasri din vnzri se reflect numerarul ncasat, inclusiv aferent impozitelor indirecte:1) de la cumprtori, clieni pentru produsele/mrfurile vndute i/sau serviciile prestate/lucrrile executate;2) de la locatari pentru activele transmise n leasing operaional i financiar (arend, locaiune), precum i dobnda aferent leasingului financiar;3) sub form de avansuri primite n contul livrrii ulterioare a produselor/mrfurilor i/sau serviciilor. 110. n rndul 020 Pli pentru stocuri i servicii procurate se reflect plile de numerar, inclusiv aferent impozitelor indirecte, achitate:1) furnizorilor, antreprenorilor pentru stocurile i serviciile procurate;2) locatorilor pentru activele primite n leasing operaional i financiar (arenda, locaiune), cu excepia dobnzilor;3) sub form de avansuri acordate n contul procurrii ulterioare de stocuri i servicii. 111. n rndul 030 Pli ctre angajai i organe de asigurare social i medical se reflect numerarul pltit:1) salariailor n contul retribuirii muncii i altor operaii (cu excepia mprumuturilor acordate i dividendelor pltite); 2) organelor de asigurare social i medical privind contribuiile de asigurri sociale de stat obligatorii i primele de asigurare obligatorie de asisten medical ale angajatorilor i angajailor.112. n rndul 040 Dobnzi pltite se reflect dobnzile pltite n perioada de gestiune pentru:1) credite i mprumuturi primite, indiferent de faptul, dac acestea au fost recunoscute ca cheltuieli curente sau capitalizate n conformitate cu SNC Costurile ndatorrii;2) activele primite n leasing financiar;3) obligaiuni, cambii i alte titluri de datorii.113. n rndul 050 Plata impozitului pe venit se reflect plile de numerar achitate la buget aferente impozitului pe venit din activitatea de ntreprinztor, inclusiv plile acestui impozit n rate. 114. n rndul 060 Alte ncasri se reflect sumele ncasrilor de numerar rezultate din activitatea operaional, care nu snt incluse n rndul 010. Acestea includ ncasri n numerar:1) din vnzarea altor active circulante; 2) sub form de amenzi, penaliti i alte sanciuni; 3) din onorarii i comisioane;4) sub form de avansuri returnate de ctre titularii de avans;5) sub form de finanri i ncasri cu destinaie special; 6) sub form de subvenii, prime i sponsorizri; 7) din redevenele aferente activitii operaionale;8) sub form de documente bneti procurate cu achitarea ulterioar a acestora;9) din recuperarea prejudiciului material cauzat entitii (cu excepia prejudiciului rezultat din evenimente excepionale) etc.115. n rndul 070 Alte pli se reflect sumele altor pli de numerar rezultate din activitatea operaional, care nu snt incluse n rndurile 020-050. Acestea includ pli n numerar:1) sub form de amenzi, penaliti i alte sanciuni;2) sub form de avansuri acordate titularilor de avans;3) aferente achitrii impozitului pe venit a persoanelor fizice, taxei pe valoarea adugat, accizelor, altor impozite i taxe, precum i sanciunilor pentru nclcarea legislaiei n vigoare;4) sub form de documente bneti utilizate n perioada de gestiune cu achitarea ulterioar a acestora;5) sub form de redevene aferente activitii operaionale etc.116. n rndul 080 Fluxul net de numerar din activitatea operaional se reflect diferena dintre numerarul ncasat i pltit n cursul perioadei de gestiune din activitatea operaional, determinat prin relaia: rd.010rd.020rd.030rd.040rd.050+rd.060rd.070.

Fluxuri de numerar din activitatea de investiii117. n rndul 090 ncasri din vnzarea activelor imobilizate se reflect numerarul ncasat n perioada de gestiune pentru activele imobilizate vndute, precum i suma avansurilor primite pentru vnzarea ulterioar a acestor active. 118. n rndul 100 Pli aferente intrrilor de active imobilizate se reflect numerarul pltit pentru achiziionarea i/sau crearea activelor imobilizate, precum i avansurile acordate pentru procurarea acestora. 119. n rndul 110 Dobnzi ncasate se reflect dobnzile primite sub form de numerar din mprumuturi acordate, conturi de depozit i alte investiii financiare, cu excepia dobnzilor nregistrate n rndul 010.120. n rndul 120 Dividende ncasate se reflect sumele dividendelor ncasate din cotele de participaie (aciuni) n capitalul social a altor entiti.121. n rndul 130 Alte ncasri (pli) se reflect diferena dintre ncasrile i plile de numerar rezultate din activitatea de investiii, care nu snt incluse n rndurile 090-120.122. n rndul 140 Fluxul net de numerar din activitatea de investiii se reflect diferena dintre numerarul ncasat i pltit n cursul perioadei de gestiune din activitatea de investiii, determinat prin relaia: rd.090 rd.100 + rd.110 + rd.120 rd.130.

Fluxuri de numerar din activitatea financiar123. n rndul 150 ncasri sub form de credite i mprumuturi se reflect ncasrile de numerar sub form de credite i mprumuturi, inclusiv din plasarea obligaiunilor proprii, cambiilor i altor titluri de datorii.124. n rndul 160 Pli aferente rambursrii creditelor i mprumuturilor se reflect plile de numerar n contul rambursrii creditelor i mprumuturilor (cu excepia dobnzilor), achitrii titlurilor de datorii etc.125. n rndul 170 Dividende pltite se reflect sumele dividendelor pltite proprietarilor.126. n rndul 180 ,,ncasri din operaiuni de capital se reflect ncasrile din emisiunea aciunilor proprii, majorarea prilor sociale, din vnzarea cotelor de participaie n capitalul social (aciunilor proprii) rscumprate anterior de la proprietari. 127. n rndul 190 Alte ncasri (pli) se reflect diferena dintre ncasrile i plile de numerar rezultate din activitatea financiar, care nu snt incluse n rndurile 150-180. Acestea includ: 1) ncasri de numerar:a) sub form de redevene, cu excepia celor nregistrate n rndul 060;b) din modificarea altor elemente a capitalului propriu;c) pentru acoperirea pierderilor excepionale etc.;2) pli (ieiri) de numerar:a) sub form de redevene, cu excepia celor nregistrate n rndul 070;b) aferente rscumprrii cotelor de participaii i aciunilor proprii ale entitii;c) aferente pierderilor din evenimente excepionale (de exemplu, furturi i exproprieri de numerar, incendii, inundaii, perturbaii politice n rezultatul crora numerarul a fost distrus).128. n rndul 200 Fluxul net de numerar din activitatea financiar se reflect diferena dintre numerarul ncasat i pltit (ieit) n perioada de gestiune din activitatea financiar, determinat prin relaia: rd.150 rd.160 - rd.170 + rd.180 rd.190.129. n rndul 210 Fluxul net de numerar total se reflect fluxul de numerar a perioadei de gestiune rezultat din activitile operaional, de investiii i financiar, determinat prin relaia: rd.080 rd.140 rd.200.130. n rndul 220 Diferene de curs valutar favorabile (nefavorabile) se reflect mrimea net a diferenelor de curs valutar favorabile i nefavorabile la data raportrii.131. n rndul 230 Sold de numerar la nceputul perioadei de gestiune se reflect soldul de numerar n conturile de eviden a mijloacelor i documentelor bneti la nceputul perioadei de gestiune curente. Acesta trebuie s corespund cu totalul soldurilor numerarului reflectate n rndurile 250 i 260 col. 4 din bilan. 132. n rndul 240 Sold de numerar la sfritul perioadei de gestiune se reflect soldul de numerar n conturile de eviden a mijloacelor i documentelor bneti la sfritul perioadei de gestiune curente, determinat prin relaia: rd.210 rd.220 + rd.230. Soldul obinut trebuie s corespund cu totalul soldurilor numerarului reflectate n rndurile 250 i 260 col. 5 din bilan.133. Modul de ntocmire a situaiei fluxurilor de numerar este exemplificat n anexa 5.134. n scopul verificrii corectitudinii calculului fluxului net de numerar din activitatea operaional entitatea poate utiliza metoda indirect n conformitate cu IAS 7 Situaia fluxurilor de trezorerie.