orice scriere/notare a schimbat lumea,începând cu picturile rupestre, al căror

rol de comunicare şi memorare (azi ne-arplăcea să credem că erau pure şi gratuitemanifestări artistice…) este dincolo deorice îndoială. A schimbat lumea pentru căa schimbat comportamentele, a schimbatpermanent modul de gândire. Din ceea ceştim (ştiu), m-aş opri la Tablele de legi alelui Moise. El le-a scris pentru a rămâne,pentru a schimba lumea pe care ocunoştea. Şi a schimbat-o. Biblia - CarteaCărţilor - este un alt text care a creat olume - lumea creştină, în expansiune timpde milenii. Coranul a creat şi el o lume, oalternativă la aceea ce tindea să devinădominantă. Mai târziu, ce ziceţi deManifestul Partidului Comunist? Dupăexperienţa utopiei puse în practică însecolul al XX-lea, mai cu seamă în estulEuropei şi în Asia, mai este lumea aceeaşi?«Aşa grăit-a Zarathustra» lui Nietzsche, îninterpretarea naţional-socialistă şi prinpunerea ei în practică, a schimbat lumea?Cum ar fi fost lumea de azi dacă acestedouă experienţe sociale - comunismul şinazismul – nutrite, cu bună sau reacredinţă, din nişte texte (cărţi) ar fi lipsit?

Dacă textele pe care le-am amintit (şinumeroase altele) au stat la originea

unor schimbări majore - desigur, ele nu s-au născut din nimic, au fost un răspunsoferit unor căutări şi aşteptări ale societăţii-, există altele al căror rol nu este atât devizibil, ele lucrează oarecum underground,mai subtil. Cel mai adesea, asemenea textesunt legate de diferite evenimente dintr-oanumită perioadă istorică. Ele schimbă „înmic”, dar consecvent, comportamentele şie greu să se afirme că efectele „macro”sunt nule. O carte precum «Suferinţele

tânărului Werther» de J. W. von Goethe(1774) a provocat o „epidemie” desinucideri în acea vreme. Modul degândire al contemporanilor acestuieveniment (literar!) nu s-a schimbatsensibil, apoi? Sunt numeroase textele(cărţile) „cap de serie” pentru mişcări(curente, orientări) literare. Ele aparţin deperioade istorice care înregistreazăschimbări şi din punct de vedere social.Cine pe cine determină? Circulaţia ideilorse poate realiza şi altfel decât prinintermediul textelor? Aş putea întrebadacă textele lui Jules Verne nu auprefigurat realizări tehnologice importantepentru umanitate. Şi erau ficţiuni… adeseaconstruite pornind de la simbolurimitologice. Dacă au existat vizionari, ştimdespre ei pentru că ideile lor au fosttransmise prin nişte cărţi.

Dar există şi mulţimea. Gustave le Bon ascris chiar o «Psihologie a mulţimilor»,

pusă în discuţie, apoi, de Sigmund Freud(în «Psihologia colectivă şi analiza eului»).Acelaşi Freud care, cu «Interpretareaviselor», a declanşat mişcări ale gândiriieuropene imposibil de trecut cu vederea.Mulţimea face istoria, se zicea, într-oideologie cunoscută şi nu de tot dispărută.Azi nu mai crede nimeni - cu scaun la cap -chestia asta. Elitele fac istoria, eventualfolosindu-se de mulţimi ori venind înfruntea lor, oferindu-le idealuri, scopuri,vise de realizat, speranţe. Spun asta, chiardacă mă voi alege cu oarece înjurături! Ceicare scriu cărţi sunt - de multe ori, abiadupă ce mor… - membri ai acestei elite.(Şi) ei fac istoria. Pentru că (şi) ei suntpropagatori de idei. Poate mai rezistente,în timp, decât altele.

De aceea, sunt sigur că există cărţi careau schimbat (schimbă) lumea. Pentru

că, în primul rând, ele schimbă oamenii,desigur, pe cei care citesc, pe cei care facistoria. Cei care nu citesc nu fac istorie. Şinici nu schimbă lumea. Ei nu există!

Dacă aţi citit acest text, cine ştie?, poateaţi schimbat, deja, lumea...

11

Florin DOCHIA

Cărţile schimbă lumea?

nr. 2 / 2011

Afirmându-se ca poet, Marin Sorescu,aparţine scriitorilor generaţiei ’60,

ceea ce a determinat majoritateaexegeţilor să-l plaseze valoric încontingenţa lui Nichita Stănescu. DacăNichita Stănescu rămâne un veritabilcreator de lirică neomodernistă, MarinSorescu se afirmă şi ca dramaturg, caprozator, eseist şi traducător. În oricaredintre aceste forme artistice, MarinSorescu rămâne însă poet, cititorul îi varegăsi oricând poezia dramaturgiei sau aeseului, o poezie de cunoaştere filosoficăşi va recunoaşte tiparul sui generis alformelor umorului grav ce vine dintradiţia ,,desolemnizării“ poezieiromâneşti interbelice.

Publicarea primelor poeme în revistele,,Viaţa studenţească” şi ,,Luceafărul”,

ca şi apariţia volumului “Singur printrepoeţi” atrage atenţia marilor critici aivremii (G. Călinescu, Vladimir Streinu)ce-i definesc profilul liric, intuinddirecţiile dezvoltării creaţiei sale.

Pentru a înţelege mai bine modulparticular de a scrie al lui Marin

Sorescu, trebuie să luăm în considerareînscrierea declarată a liricii sale pe orbitafilosofiei existenţialiste a lui MartinHeideger, care îi conferă, alături deliteratura absurdului, un timbruparticular.

Unul dintre exegeţii lui Marin Sorescu,Fănuş Băileşteanu, delimitează trei

momente ale liricii poetului:- parodia din “Singur printre poeţi” ; - poezia conceptual- abstractă din

“Poeme”, (1965), “Moartea

ceasului” şi chiar din “Traversarea”(1994); - poezia ţărănească sau creaţia deinspiraţie naţională, având în vedere şidramaturgia din “La lilieci” (1973) şipiesele “Matca”, “Răceala”.

Poetul, ca un Pygmalion veritabil,reinventează lumea după un tipar

liric personalizat, privind-o ca pe unspectacol pe care îl contemplă într-opermanentă stare de uimire ironică,însoţită de o viziune parodico-umoristică.În “Scriitori români de azi”, criticulEugen Simion îl încadrează la capitolul,,Ironişti şi fantezişti”, relevând traiectoriapoetului, eseistului şi dramaturguluiMarin Sorescu. La apariţia volumuluidebutului “Singur printre poeţi” (1964),critica literară a văzut în Sorescu un nouTopârceanu, constând în ceea ce G.Călinescu numea ,,uitarea în model”,sintagmă amintită de Eugen Simion încartea sa. Valoarea parodiei constă înfolosirea ei pentru a reinterpreta dintr-operspectivă insolită un ,,peisaj liricconstituit.” Invenţia verbală, rafinamentultehnic, ironia ludică, stilul arhaic şipitoresc se suprapune peste temele şimotivele consacrate ale literaturii,construind autonom şi original.

Paradoxal, în ciuda vestimentaţieiexterioare a ironiei, poezia lui Marin

Sorescu este profund meditativă,categoriile estetice ale tragicului,grotescului si sublimului fiind plasate înasocieri inedite, uneori paradoxale. Decele mai multe ori, poemul devine laMarin Sorescu o metaforă în sine, în carese remarcă pertinenţa limbajului şi lipsaoricărei retorici, în care oralitatea esteevidentă. Programul teoretic al lirismuluisău confirmă aceeaşi detaşare deformalismul artistic figurativ: ,,poeziatrebuie să fie concisă, aproape algebrică.Urmăresc miscarea literara din mai multepărţi şi am impresia a observa această

22

Cristina DINU

Marin Sorescu, poet almeditaţiei grave

nr. 2 / 2011

tendinţă a poeziei moderne. Nu sprecomparaţie, ci spre metaforă”. În cartea

sa, Eugen Simion exemplifică acesteatribute cu poezia în care imagineauniversului este percepută dinperspectiva ,,locuirii într-o roată“, sensulparabolei fiind de enormă ,,fragilitatecosmică”: ,,Locuiesc într-o roată , / Îmidau seama de asta / După copaci./ Decâte ori mă uit pe fereastră / Îi văd /Când cu frunzele-n cer , /Când cu ele-npământ. / … / Şi după mine / Care cândsunt , / Când nu mai sunt “

Cuvintele sunt rostite fără patetism,limbajul este expresia unei aparente

detaşări , încărcate de o nuanţatăjovialitate .

Marin Sorescu reinterpretează marilemituri din perspectiva unei ironii

care se disociază de formele tradiţionale,lirismul devine insolit, marcat totuşi de otensiune imanentă, născută din tentaţialudică a ideilor. Patosul liric este epuratde livresc sau de amprenta oraculară apoeziei clasice. În poezia ,,Shakespeare’’,poetul concepe un scenariu simplu, încare lirismul obiectiv este transpus întermenii principalelor teme şi motive aleuniversului său artistic. Acesta are undestin artistic similar celui al divinităţii.Elogiul spiritului creator shakespearianînseamnă evocarea, în termeni prozaici, alumii sale prin simpla enumeraţie. Acestadevine un mit al propriei opere, odivinitate obosită după zămislireapropriei creaţii, ce se duce la început despectacol ,,să moară puţin.” Deriziuneaunei teme atât de grave, condiţiacreatorului , lunecarea in prozaic serealizeaza din perspectiva ludică a uneiironii inteligente care încearcă săumanizeze mitul. Identitatea dintrecondiţia divină si cea a creatorului esteevidentă, relevând o idee omniprezentă şiîn lirica poeţilor clasici: prin creaţie, ca şiprin iubire, omul se poate sustrage

efemerităţii temporale.

De la “Poeme” pâna la “Lilieci”, poeziasoresciană îmbracă forma unui

scenariu parabolic în care mesajul estetransimis într-o formă a râsului împletitcu jocul. Cu volumele “Moartea ceasului”(1968), “Tinereţea lui Don Quijote” (1969),“Tusiţi” (1970), “Suflete” , “Astfel” (1973),cugetarea lirică devine mult mai gravă,încărcată de sensuri existenţiale majore.Condiţia umană limitată, supusă uneipermanente determinări fatale estesemnificată în poezia ,,Popice”.Impersonalitatea destinului se traduce inimaginea unei popicării vaste în careitinerarul fiecărei bile este determinat decătre o transcendenţă impasibilă: ,,Totul ecalculat dinainte / Cu mare precizie , /Numai noi , naivii , / Mai umblăm pe lapoliclinici .”

Orizontul grav al condiţiei umane esteomniprezent şi în dramaturgia lui Marin

Sorescu. A-l considera un scriitor totaleste superfluu, deoarece starea de poetpoate fi regăsită atât în eseuri, cât şi înpiesele de teatru. Putem exemplifica prinpiesa ,,Iona” (1968), subintitulată,,tragedie în patru tablouri“, care faceparte din trilogia ,,Setea muntelui desare”. Această piesă este o parabolădramatică, un solilocviu care are casupratemă solitudinea omului în univers,cu o complexă problematică: raportuldintre determinism şi libertate, revoltaomului în faţa destinului sauincomunicarea socială ca sursă asingurătăţii.

Ca şi în teatrul absurdului, MarinSorescu propune în Iona aceeaşi temă

majoră a solitudinii, folosind şicaracteristici ale expresionismului:individul activ, protestatar, scindatsufleteşte, dorind să evadeze din mediulostil, căutându-şi identitatea prindedublare. Mijloacele artisticeconstau în dispariţia

33nr. 2 / 2011

conflictului, a intrigii şi adeznodămândului, strategii prezente inteatrul tradiţional. Personajul generic,adept al solilocviului crede in idealul delibertate totală, optând pentru instaurareaunui alt sistem de valori. Motivul centraleste labirintul , conceput ca un sistemconcentric de ,,burţi de balenă”, pe careIona îl străbate ca pe un drum iniţiatic,semnificând itinerarul cunoaşterii de sine,al luptei împotriva singurătăţii, un drumcătre perfecţiune (cf. Marian Popescu).

Construită ca o meditaţie, drama,,Iona”a devine o mitologie a omului

contemporan care îşi caută identitatea.Finalul deschis (opera aperta) susţinesemnificaţia simbolică a piesei: omul agăsit calea, care se află în sine; mitullabirintului şi metafora luminii susţinaceastă afirmaţie: ,,Răzbim noi cumva lalumină!”.

Ca şi poezia , drama “Iona” dovedeştecă prin intermediul strategiilor

expresionismului (ironia, grotescul şitragicul), poetul Marin Sorescu propune,sub pretext mitic, o atitudine a omuluimodern în faţa contradicţiilor lumii,oferind soluţia eroismului ca formă deasumare a riscului.

Bibliografie:- Eugen Simion, Scriitori români de azi,

Editura Cartea Românească, Bucureşti,1978.

- Fănuş Băileşteanu, Marin Sorescu,Editura Steaua Procion, Bucureşti, 1998.

- Popescu Marian, Povestea cu Iona,prefaţă la vol. Marin Sorescu, Ieşirea princer, Editura Eminescu, Bucureşti.

Prof. dr. Cristina Dinu este cadru didactic la

Colegiul Naţional «NicolaeGrigorescu»

Dacă ar fi după mine (sau dacă „aşavea o putere”, cum se mai zice,

îndeobşte), aş aşeza recenta carte a luiŞtefan Al.-Saşa în rândul acelora cucaracter obligatoriu, pe care părinţii(atât cei responsabili, cât/dar mai alesceilalţi) ar trebui să şi-o procure şi s-ocitească ţâncilor lor preşcolari – saupoate s-o parcurgă mai întâi ei înşişi,pentru re-amintirea propriei copilării.Cunoscutul epigramist şi parodist îşisurprinde în mod plăcut cititoriipublicând, la Editura Premier, încondiţii grafice deosebite, o carte pentrucopii exemplară, în care surprinde, în

versuri sprinţare şi voioase, care uneoriamintesc de verbul şi versificaţiaargheziene, parcă după un algoritmdinainte stabilit - trăirile, curiozităţile,experienţele şi mirările unei fetiţe, Maia,pe parcursul unui an, probabil nuîntâmplător, el ştie mai bine - cel

44nr. 2 / 2011

Iulian MOREANU

Ştefan Al.- SaşaCartea Maiei

premergător mergerii la şcoală.

Copila este surprinsă şi descrisă în celemai diverse ipostaze specifice vârstei:

pregătind mâncare pentru păpuşaClementina (imitând-o pe buni Lili, “ceaiubită mult de Maia”), bucurându-se devenirea primăverii, explorând curioasăgospodăria plină de orătănii a lui tantiAurica, mergând cu colindul, vizitândgrădina zoologică, petrecând împreună cufamilia Paştele la ţară, mergând în Deltă,învăţând de la mama cum trebuie îngrijiteflorile, dezlegând tainele cifrelor şireţinerea lor (cum altfel dacă nu prinexemplificarea cu diverse fiinţe şilucruri?), aşteptându-l pe Moş Crăciun etc.

Pentru ca totul să fie rotund –arhitectura cărţii lasă să se întrevadă

această intenţie -, după ce în prima paginăautorul ne propune „S-o cunoaştem peMăiuţa”, volumul se încheie cu o poeziescrisă de autor (respectiv de „nenea Saşa,pentru Maia, drăgălaşa”) pentru serbareade final de grădiniţă, şi cu un „Larevedere, Maia”, care ne face să regretămcă tocmai am terminat de citit probabil unadintre cele mai frumoase cărţi pentrucopii, care au apărut în ultima vreme;eroina noastră, însă, trebuie să meargă laşcoală.

Intocmai situaţiilor (rare) de bună poezieadresată celor mici, versurile

meşteşugite de Ştefan Al-Saşa, pe cât deuşoare şi de simple par la prima vedere,sunt în realitate scoase la suprafaţă după omigăloasă muncădepusă într-unlaborator de creaţieticsit de creuzete şi alteustensile necesare laamestecul şiprelucrarea cuvintelor,astfel încât să fie exactacelea care trebuie şicare să spună exact

ceea ce trebuie. Este inutil, cred, săaccentuez că o asemenea stare de lucrurieste de fapt certificatul ce valideazătalentul unui autor ce trebuie să seadreseze unui „public” cu a cărui exigenţă,totuşi, nu se încumetă prea mulţi creatorisă se confrunte, fără a avea mereu dinainteperspectiva tulburătoare a eşecului.

Trebuie subliniat că la reuşita acesteiapariţii editoriale, un rol la fel de

important (pe alt plan, însă), îl arepictoriţa Lidia Nicolae, cea care ilustreazăfiecare poezie în parte cu desene mai multdecât inspirate, ce denotă şi o cunoaşterea gustului copiilor pentru astfel de„producţii” artistice - de o limpezime,farmec şi sugestivitate deosebite (chiar şichipul autorului este „deconspirat”,ivindu-se după cortina scenei de pe careMaia recită poezia scrisă special pentruea); culori calde, reprezentări la limita deîntretăiere a stilizării cu exactitatea,imagini uşor recognoscibile (şi nu doar„intuitive”) de cei cărora le sunt adresate,fără nici un efort suplimentar sau deexplicaţie.

De adăugat că trecerea pe coperta I (decătre tehnoredactorul Florin Dochia,

desigur cu acceptul poetului), cu acelaşifont şi acelaşi corp de literă, a numeluicelei ce a asigurat ilustraţiile cărţii, mi separe un (mai rar!) gest foarte corect,prietenesc şi plin de fair play – ceea ce măface să consider că această minunată carteare, de fapt, doi autori, fiecare cu parteasa de contribuţie, egală, deşi greu de

nr. 2 / 201155

cuantificat.

Constantin Trandafir, critic literarrecunoscut, s-a născut în localitatea

Iveşti, judeţul Galaţi, la 4 iunie 1939. S-astabilit în Câmpina din 1972. A urmatşcoala elementară în comuna Griviţa şi întârgul Iveşti, apoi liceul la Galaţi, iar din1958 a urmat Facultatea de Filologie aUniversităţii din Iaşi, pe care a absolvit-oîn 1963. În 1980 obţine titlul de doctor înFilologie. Funcţionează ca profesor delimba şi literatura română la Liceul dinPechea (1963-1972), apoi la Colegiul„Nicolae Grigorescu” din Câmpina (1972-2003). Predă, în perioada 1992-1996, şicursuri de istoria literaturii române laFacultatea de Filologie a Universităţii

„Dunărea de Jos” din Galaţi.

Debutează cu versuri în 1955, înpaginile ziarului gălăţean „Viaţa

nouă”, iar primele articole de criticăliterară îi apar în revista „Ateneu” (1964).

Colaborează la,,Acolada”,„Adevărul literar şi

artistic”, ,,Amfiteatru”, ,,Argeş”,„Axioma”, ,,Bucovina literară”,„Contemporanul”, „Convorbiri literare”,„Cronica”, ,,Dunărea”, ,,Familia”,„Luceafărul”, „Pagini literare”, „Porto-Franco”, ,,Revista Academiei”, ,,RevistaNouă”, „România literară”, „Sinteze”,„Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna”,„Viaţa românească”.

Intre anii 2000-2008 a condus „Revistanouă”, periodic cultural editat la

Câmpina.

Constantin Trandafir se impune prinampla monografie Paul Zarifopol

(1981), cea dintâi exegeză dedicatăprestigiosului critic şi estetician.Confruntat permanent cu meandrele şiatitudinile paradoxale care definescpersonalitatea lui Paul Zarifopol,interpretul reuşeşte să se menţină în sferaobiectivitătii şi a preciziei, extrăgând liniipentru portretul unui moralist modern şial unui reprezentant autentic al esteticiimoderniste. În altă lucrare, Dinamicavalorilor literare (1983), sunt rediscutaţiTitu Maiorescu, Al. Macedonski,Octavian Goga, G. Ibrăileanu, G. Bacovia,E. Lovinescu, Tudor Arghezi, MihailSadoveanu, E. Lovinescu, HortensiaPapadat-Bengescu, Lucian Blaga, LiviuRebreanu, Ion Barbu, Anton Holban şi G.Călinescu. Se propun puncte de vedere şisugestii bazate pe o lectură dinperspectivă actuală. Se urmăreşteîndeosebi spulberarea prejudecăţilor, aclişeelor şi formulărilor dogmatice emiseîn anumite perioade. Acelaşi scop îl aucărţile Permanenţe literare româneşti (1998),cuprinzând eseuri despre o seamă descriitori, de la A.I. Odobescu la MarinPreda, ori Recunoaşterea valorii (2002),alcătuită din studii care refac un tabloucuprinzând, de asemenea, numeroşiautori, de la Mihai Eminescu la Al.Ivasiuc. Socotind criteriul valoricindispensabil în definirea unei scrieriliterare, Constantin Trandafir se întoarce66

Scriitori câmpineni

Constantin Trandafir

nr. 2 / 2011

mereu la clasici cu credinţa că aici trebuiecăutată adevărata modernitate şispecificitate a literaturii române.

Introducere în opera lui Ştefan Petică (1984)e o monografie în care se încearcă

recuperarea unui premergător, în multiplesensuri, al literaturii interbelice. Biografiapoetului e privită din unghiul operei, prin„descoperirea” aspectelor trecute cuvederea de criticii şi istoricii literarianteriori: cultura remarcabilă,familiarizarea cu filosofia şi poezia deultimă oră, apetitul pentru ideile estetice,stăpânirea metodelor critice, sensibilitatea,supleţea şi relativismul aprecierilor. Ca şiatunci când analiza opera lui Zarifopol, seîntrevede o tentativă de identificare cuideile scriitorului asupra căruia îşiconcentrează la un moment dat atenţia.Este şi cazul lucrării Mateiu I. Caragiale,comentat (1996), sinteză la hotarul dintredidacticism şi eseistică, prin intermediulcăreia se conturează o bună schiţă deportret. În schimb, Ion Creangă - spectacolullumii (1996) îşi are punctul de porniremărturisit în aserţiunile călinescienereferitoare la caracterul dramatic al prozeilui Creangă, analizată printr-o grilă careevidenţiază ludicul şi spiritul carnavalesc,demers susţinut de mai multe modalităţide exegeză critică: tematism, naratologie,critică arhetipală etc. Cu o instrumentaţieasemănătoare, Constantin Trandafir dă înPoezia lui Bacovia (2001) o interpretareincitantă, considerând creaţia lui Bacoviao operă deschisă, care solicită o lecturădeschisă.

Dar sinteza care îl reprezintă peprof.dr. Constantin Trandafir ca

istoric literar şi critic este Efectul Caragiale(2002). Personalitatea lui I.L. Caragiale einvestigată plecând de la contrastelemultiple care o compun (arhetipurileIanus bifrons şi Proteus). Se acordă creditnu „dizolvantului”, ci constructivului, nu„antipatriotului”, ci patriotului, nu

„ateului”, ci omului profund religios, nuzeflemistului impulsiv şi arbitrar, cispiritului creator prin excelenţă, cu ofilosofie bine articulată. Pe de altă parte,„efectul Caragiale” e considerat nu numaiuriaş, ci şi benefic în toate planurile, darmai ales în sfera literaturii. C. Trandafir s-a remarcat şi ca îngrijitor şi prefaţator alunor ediţii de scrieri din G. Coşbuc, O.Goga, B.P. Hasdeu, Al. Macedonski,Mateiu I. Caragiale, M. Sadoveanu, Al. A.Philippide etc., destinate îndeosebitineretului studios. O insolită prozăumoristică, în serial, a publicat istoricul şicriticul literar Trandafir sub pseudonimulThalia Muşat: Jurnalul unei adolescente(1991) şi Jurnalul unei fete naive (1993).

Premii literare: Premiul Fundaţiei ,,I. L.Caragiale”, Premiul pentru critică al revistei,,Ateneu”, Premiul pentru critică al GalelorAPLER.

În pregătire: Cititul cărţilor. Proza. (1960-2010).Hortensia Papadat-Bengescu. Convergenţe europene.

Cărţi scrise de Prof. Dr. Constantin Trandafir,existente în colecţia bibliotecii MunicipaleCâmpinaAnul şarpelui orb , Editura Premier, 2010;Cititul cărţilor: poezia; de la Nichita Stănescu pânăîn prezent, Editura Premier, 2006;Efectul Caragiale: critică literară, Editura Vestala,2002;Ion Creangă : spectacolul lumii, Editura Porto-Franco, 1996;Mateiu. I. Caragiale, comentat , Editura Recif ,1996;Mihail Sebastian între viaţă şi ficţiune, EdituraFundaţia Culturală Libra, 2007;Paul Zarifopol. Critică literară, Editura Minerva,1981;Permanenţe literare româneşti, Editura Porto-Franco, 1998;Poezia lui Bacovia: critică literară, EdituraSaeculum I.O. , 2001;Recunoaşterea valorii: Scriitori români, EdituraLibra , 2002;Scriitori şi teme. Conversaţie în Bibliotecă, EdituraSaeculum I.O., 2010.

nr. 2 / 201177

Este de domeniul locului comun faptulcă nihilistul şi mizantropul Cioran

avea un fond schizoid. Pe de o parte, ombun, ,,de o bunătate deplină”, prea blajin şide aceea predispus la disperare, amabil,săritor, fericit, modest, ,,înţelept dinnaştere”; pe de altă parte, ,,a scriscontrariul a tot ce este bine”. ,,Probabil căliteratura lui provine din surse emoţionale,expresioniste, în ciuda profunzimiiintelectuale” (Wolfgang Kraus).

Se observă acestea chiar în scrierile salede un negativism sumbru, disperările

lui ţin de o conştiinţă tragică, evident cufuncţie catharhică. Şi mai mult decât orice,în fondul sufletesc al scepticuluinemântuit vibrează fibra artistică. Pare că,,maestrul dezgustului” nu iubeşte pelumea asta decât arta si, aici, în specialmuzica şi poezia pentru nobila lorgratuitate, - ,,atâta inutilitate în armonie”şi farmec divin al ,,despământenirii”.Adevărate ode închină modului subiectiv-poetic de a trăi şi a gândi. ,,Extazuluimuzical” îi acordă virtutea de tămăduire aspiritului împotriva disperării. Aforistic sipoematic : ,,Bruma de poezie care, de binede rău, învăluie acest pământ emană dintoamna veşnică a creatorului şi dintr-uncer necopt pentru a-i scutura stelele” ;,,Numai fericirile muzicale îţi dau senzaţiade nemurire” ; ,,De câte ori ascult muzică,îmi cresc aripi de îngeri”; ,,Poezia nu-idecât instrumentul unui funebrunarcisism” ; ,,Muzica e timp sonor”,ş.a.m.d. Admiraţia nelimitată pentruEminescu vorbeşte despre înţelesul

acestui fond liric : ,,L-am

idolatrizat întotdeauna pe Eminescu...Nimic nu te paralizează în aşa măsurădecât afinitatea întemeiată pe admiraţie”.În “Rugăciunea unui dac” vede expresiaexasperată, extremă, a neamului valah.Luceafărul ,,nu are pereche în toatăliteratura franceză, destul de săracăaltminteri. Ce limbă avem! Nu cunosc altamai poetică...”

Chiar când a scris despre ,,neantulvalah”, impulsul prim a fost iubirea,

care s-a concretizat în ,,imnuri de-a-ndoaselea”, cum formulează el însuşi.România este, în viziunea lui, nu doar un,,obiectiv” urmărit cu ,,pasiune şi dramă”,ci şi cu un dor mai mult sau mai puţinprevizibil, în ciuda rupturii, declarate, debaştină, într-o îndelungată vreme. Lamaturitatea deplină, ajunge la nostalgii înstare să intoneze cântece ale amintirii :,,Mi-e dor de Sibiu, de Parc, deDumbravă. De Santa, chiar şi de casa înruină”; ,,N-aş vrea să mor înainte de arevedea Pe supt Arini şi să mă plimb peacolo ca altădată”; ,,Între ideea denemurire şi viaţa pe care o duci într-unsat, există o corelaţie pe care o percepcum nu se poate mai bine, întâi pentru căîmi amintesc perfect de copilăria noastrăîn umbra de pe Coasta Boacii, apoi pentrucă trăiesc într-un oraş frenetic, undeînsăşi ideea de eternitate s-a golit de oriceconţinut şi sens”. Şi o evocare la graniţelelirismului, amintind de secvenţeleafective din Amintirile lui Creangă : ,,Nucunosc alt caz de copilărie atât de fericităca a mea. Trăiam la poalele Carpaţilor,mă jucam liber la câmp şi la munte, fărăobligaţii şi datorii (...) Nu voiam să plecniciodată din satul acela; n-am să uitniciodată ziua în care părinţii mei m-aupus într-o căruţă ca să mă ducă la liceulde la oraş. A fost sfârşitul visului,prăbuşirea lumii mele”.

Nu a fost şi sfârşitul febrei lucid-creative.Cu toate că, de pildă, ,,Cartea

C. TRANDAFIR

Emil Cioran şi poezia

nr. 2 / 201188

amăgirilor” are o tonalitate prevalentcatastrofică şi antitradiţionalistă, diferităde a ,,tinerei generaţii”, sângele (de ţăran,i s-a spus mereu ,,Ţăranul”, cu nota denobleţe conţinută de această condiţie) îideclanşează sugestii subconştiente,,creatoare”. De la prima carte, unde seinstalează ,,pe culmile disperării”,concepe o identitate întreautocunoaşterea absolută şi lirismulabsolut, între stările trăite şi expresia lor,simultaneitatea act liric şi realitate :,,Lirismul absolut – pornirea fatală de a teobiectiva – este dincolo de poezie,sentimentalism, etc. El este mai aproapede un fel de metafizică a destinului”. În,,Lacrimi şi sfinţi” sunt incantaţii careamintesc de modulaţiile lui Nietzsche şiKierkegaard. Ca şi aceştia, Cioran este uncugetător-artist, mijlocul lui de expresiefiind eseul de o rară plasticitate a ideilor,aforismul fulgurant. Totdeauna declaraţiade subiectivitate şi pregnanţa exprimăriiîl situează la fruntariile scriituriibeletristice. A preferat, cum spune,,,meditaţia poetică a nefericirii”, aproapede Bacovia, în plan existenţial, sau depsalmistul Arghezi, mai mult chiar, unpsalmist (alt paradox) în cea mai bunătradiţie biblică : ,,Doamne! Numai tu mi-ai mai rămas! Tu – rămăşiţă a lumii şi eua mea. Spumă a părăsirii mele, în tine aşvrea să îmi curm duhul şi să pun capătzvârcolirilor zadarnice. Tu eştimormântul pe care l-au visat ceasurileneprielnice fiinţei şi leagăn suprem alvastelor obsesii. Resfiră miresme deadormiri peste necugetatele melerăzvrătiri, soarbe-mă în tine, ucide-mizvâcnirea spre zori şi îmbieri, încearcă-miînălţarea nebună a gândului şi sfarămă-mi piscurile luminate de vecinătatea ta!Întinde-ţi umbrele, acoperă-mi deîntunecimi vrăjmaşe, eu nu-ţi cer harulclipelor miloase, ci veştejirea veşnică şiaspră şi mărinimia nopţii tale. Seceră-mi

recolta de nădejdi, ca deşert de tine, lipsitde mine însumi, să nu mai am ţinuturiprin întinderile tale! „ A vrut,,necredinciosul în Dumnezeu” prinasemenea versete, să îşi ispăşească,,păcatele”? În numele palpitului de viaţă,poetul negaţiei disociază net poezia defilosofie, mai ales de filosofia teoretică,indirectă, care trăieşte ,,în preajmacategoriilor : ,,Poezia faţă de filosofiereprezintă un plus de intensitate, desuferinţă, de singurătate”. Pentruadevaraţii cugetători, filosofia esteautobiografie de idei, ,,meditaţie poetică anefericirii”, trăire interioară vibrantă.Cioran este patetic oricând, dar ştie căexistă riscul ca ideile să se înece însentiment. Oare poezia veritabilă şimodernă, în sensul superior alcuvântului, se înţelege cu scriituraparoxistică? Nici într-un caz MihailSebastian, afectivul montaignean, nu aveadreptate când vorbea de ,,delir regizat”,,,scris umflat, gongoric, declamator, cufalse violenţe, cu false lamentări, plin deprocedee retorice...”. Dimpotrivă, peCioran îl slujesc excelenţa stilistică şitrăirea interioară acută, duse până lagradul de unde începe inefabilul.

Freamătul poetic traverseazăaforismele din ,,Amurgul gândurilor”

ca un ,,fulger neîntrerupt”, desprelimitele eului, în fond limite umaneprovocate de ,,pata de vid” a conştiinţei,cât şi de ,,furia elementară” a senzaţiilor.Dar tocmai prin aceste limite omulrămâne el însuşi. Mai sunt evocate îngândurile sale deloc amurgite : creaţia îngeneral, crizele ei, natura, cunoaşterea caact religios, umbrele eternităţii, inspiraţiasingurătăţii ca un spectacol de frumuseţece ne ,,taie suflarea”, relaţia intimă întretragic şi sublim : ,,Este atâta crimă şipoezie în Shakespeare, că dramele lui parconcepute de un trandafir îndemenţă”.

nr. 2 / 201199

nr. 2 / 2011

nr. 2 / 2011

Dan Simonescu (11 decembrie 1902,Câmpulung, judeţul Argeş - 10 martie

1993, Bucureşti) reprezintă linia istorică şiteoretică în evoluţia bibliologiei româneşti.A fost bibliolog, editor şi istoric literar.Este unul din cei şaptesprezece copii (doarzece ajunşi la maturitate) ai Ecaterinei(născută Slăvescu) şi ai lui Ion Simon,funcţionar. Face şcoala primară laCâmpulung (1909-1912), începe liceul totaici şi îl termină în 1921, la Piteşti. Seînscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie aUniversităţii din Bucureşti, pe care aabsolvit-o în 1925, cu teza ,,Viaţa literară şiculturală a mănăstirii Câmpulung(Muscel) în trecut“, îndrumată de IoanBianu. Profesor în învăţământul secundar,

întâi la Câmpulung, apoi în Bucureşti, laLiceul „Mihai Eminescu”, devine, în 1927,şi asistent universitar, bibliotecar laSeminarul de istoria literaturii române alFacultăţii de Litere şi Filosofie. Ioan Bianul-a adus, în 1931, ca bibliotecar, la Secţiade manuscrise şi carte veche de laBiblioteca Academiei Române, unde alucrat până în 1943. În 1938 îşi susţine tezade doctorat (pentru a cărei pregătirefăcuse câteva călătorii de studii în Turcia,Grecia şi Franţa), intitulată ,,Literaturaromână de ceremonial. Condica luiGheorgachi. 1762, documentată privireasupra ceremonialului aulic din epocabizantină până la textele care au urmatÎnvăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiulsău Tixeodosie“. Din 1939 ţine cursuri laŞcoala Superioară de Arhivistică şiPaleografie din Bucureşti. Numit în 1941profesor suplinitor la Facultatea de Litereşi Filosofie a Universităţii din Iaşi, dupăun an era profesor titular. Din 1947 estedirector la Seminarul PedagogicUniversitar „Titu Maiorescu” dinBucureşti (unde mai predase între 1935 şi1938) şi, fără a-şi întrerupe cursurile de laIaşi, director în MinisterulÎnvăţământului. Anul 1952 i-a adusîndepărtarea de la catedra universitară,dar în 1953 devine cercetător ştiinţificprincipal la Institutul de Istorie „NicolaeIorga”, calitate pe care o deţine până în1968. Doctor docent în 1962, va fi din 1963şi profesor la secţia de biblioteconomie aInstitutului Pedagogic de pe lângăUniversitatea din Bucureşti. În 1968Facultatea de Limba şi Literatura Românăa aceleiaşi Universităţi l-a primit printreprofesorii săi. A ieşit la pensie în 1972, iarpeste 20 de ani, în 1992, AcademiaRomână l-a ales membru de onoare.

Dan Simonescu a aşezat la bazaformaţiei sale bibliologice studiul

filologiei clasice greco-latine, completatprin ample investigaţii paleografice,

Personalităţi alebibliologiei româneşti

Dan Simonescu (11 dec. 1902 – 10 mar. 1993)

nr. 2 / 20111010

codicologice şi arhivistice. Cercetător alliteraturii române în epoca sa medievală,a lucrat în anul 1932, la Serviciul demanuscrise şi carte rară al BiblioteciiAcademiei spre a continua adunarea şipublicarea materialului privitor laBibliografia românească veche.Abordând astfel, pluridisciplinar istoriacărţii româneşti, Dan Simonescu a realizatample şi temeinice investigaţiibibliologice. A publicat sinteze asupraevoluţiei cărţii româneşti, în studiul Levieux livre roumain, publicat în 1947, înPagini din istoria cărţii româneşti (1981),în Scurtă istorie a cărţii româneşti(1994)şi monografii istorico-bibliografice,consacrate tiparului arab şi grecesc dinţările noastre.

Dan Simonescu a continuat şi adezvoltat cercetarea difuzării

incunabulelor la noi, prezentând în câtevastudii atât circulaţia incunabulelor peteritoriul românesc, cât şi realizărilebibliologiei româneşti în acţiuneainternaţională de inventariere şivalorificare bibliografică a primelorproduse ale tiparului european(Incunabula in Romania, studiu publicatîn 1976 în ,,The Book collector“). Chemat laBiblioteca Academiei Române de IoanBianu, Dan Simonescu a continuatinvestigarea cărţii româneşti vechi,redactând şi publicând, în 1936, cel de-altreilea volum al marii bibliografiinaţionale retrospective, iar în 1944, un alpatrulea volum, complementar,cuprinzând addenda et corrigenda latoate cele trei tomuri anterioare. Paralelcu inventarierea fondului de carte vechedin biblioteci, Dan Simonescu a sintetizat,într-o memorabilă comunicare prezentatăla Conferinţa naţională de constituire aSocietăţii Române de Bibliofilie (21septembrie 1972), principiile reedităriiştiinţifice a Bibliografiei RomâneştiVechi. A descris şi analizat în două

lucrări manuscrise medievale,monumente ale artei caligrafiei şiminiaturii europene, aflate în colecţii dinRomânia (Codex Aureus, 1972 şi Codexburgundus, 1975). Dan Simonescu aelaborat primul manual românesc debibliografie, care cumulează atât istoriadomeniului la noi şi peste hotare, cât şiproblemele metodologice ale activităţiibibliografice – Curs de teorie abibliografiei, 1976.

Dan Simonescu este şi autorul primuluimanual de bibliologie destinat

elevilor din clasele XI şi XII de la liceele defilologie şi istorie, care cuprinde, alăturide istoria scrisului, a cărţii şi abibliotecilor, şi cele mai importantenoţiuni de biblioteconomie, bibliografie şidocumentare. Astfel, pentru prima dată,ştiinţa cărţii este introdusă ca materieobligatorie în programa didactică(Biblioteconomie, 1979).

Opera bibliologică a lui Dan Simonescua fost dublată de activitatea sa în

învăţământul de specialitate. A formatmai multe generaţii de bibliotecari, care îipăstrează o frumoasă amintire.

Dan Simonescu a realizat, de asemenea,remarcabile ediţii ale scrierilor lui

Mihail Kogălniceanu, a editat IstoriaŢării Româneşti a StolniculuiCantacuzino, Alexandria, a prefaţat textedin operele lui C.D. Aricescu şi I.L.Caragiale, scrieri ale cronicarilor munteni,cronici anonime etc. A realizat numeroasecataloage de manuscrise, lucrări încolaborare sau studii monografice. Acolaborat, totodată, la publicaţii periodicecu articole, studii, note, referate, evocări,aniversări, evenimente ale vieţii culturaleetc. A participat la congrese, simpozioaneşi întruniri de specialitate organizate înţară şi în străinătate, fiind ales careprezentant al ţării în diverse forumuri şiorganisme internaţionale. Amintindactivitatea sa didactică şi

nr. 2 / 20111111

universitară, ca şi pe cea de conducătorde doctorat în ştiinţe bibliografice, carerelevă contribuţia sa la formarea unorvaloroase generaţii de cadre didactice şicercetători în domeniile amintite, ca şi peaceea de introducere în circuitul ştiinţifica multor valori ignorate sau neglijate dinzona vechilor manuscrise, cercetatemeticulos şi corelate permanentcontextului unitar, de integrare a culturiivechi româneşti în sfera, mai largă, acivilizaţiei europene, nu facem decât săsugerăm o vagă impresie asuprapersonalităţii celui evocat. Lucrările salesunt frecvent citate în repertoriiinternaţionale şi dicţionare de bibliologieşi medievistică, atunci când se fac referirila spaţiul cultural românesc ca partecomponentă a culturii europene şiuniversale. Toate acestea dau măsuratrudei de o viaţă, asociată cu bogăţia decunoştinţe şi creativitatea profesoruluiDan Simonescu, care l-au menţinut pânăla capăt într-un bogat univers intelectualcu o minunată perspectivă.

Primirea în Academia Română camembru de onoare, deşi târziu, i-a

produs bucuria împlinirii unui vis celuicare a adus o contribuţie din cele mai deseamă , la dezvoltarea ştiinţei bibliologiceromâneşti.

BIBLIOGRAFIEBuluţă, Gheorghe; Petrescu, Victor.Galeria bibliologilor români. Târgovişte,Ed. Bibliotheca, 2003.www.crispedia.ro

Biblionet este un parteneriat întreFundaţia IREX (International

Research and Exchanges Board),Ministerul Culturii, Cultelor şiPatrimoniului Naţional, Fundaţia EOS(Educating for an Open Society),Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şiBibliotecilor Publice din România(ANBPR) şi bibliotecile publiceromâneşti. Microsoft Corporationdonează software în valoare deaproximativ 15 milioane de dolari cătrebibliotecile din România..

Programul Naţional Biblionet – lumeaîn biblioteca mea, lansat pe 23 aprilie

2009, de Ziua Mondială a Cărţii şi adrepturilor de autor şi ZiuaBibliotecarului din România, se deruleazăpe o perioadă de 5 ani şi are o valoare de26,9 milioane de dolari, finanţarea fiindasigurată de Fundaţia Bill & MelindaGates. Programul reprezintă una dintrecele mai importante investiţii în materiedin România, facilitând accesul public laInternet şi construind un sistem durabilde biblioteci publice moderne. Obiectivulprogramului Biblionet este de a facilitaaccesul populaţiei la mijloaceletehnologiei informaţionale, pornind de lafaptul că peste 50% din populaţie, maiales din zonele rurale, nu au acces laInternet. Prin intermediul programului,peste 1.600 de biblioteci publice dinRomânia vor primi calculatoare pentruaccesul publicului la Internet şi peste3.000 de bibliotecari vor participa lacursuri de formare pentru a putea utilizapotenţialul noilor resurse tehnologice în

BIBLIONET - Un nouserviciu la BibliotecaMunicipală Câmpina

nr. 2 / 20111212

beneficiul comunităţii. Pe scurt,bibliotecile vor asigura tuturor

oamenilor acces egal la beneficiile oferitede tehnologie.

In cadrul fiecărei biblioteci incluse înprogram se va organiza un nou

serviciu, şi anume un Centru deInformare pentru Public (CIP). Ocomunitate în care toată lumea are accesla calculator şi internet o duce mai binedin mai multe puncte de vedere :membrii ei au mai multe oportunităţi dea-şi folosi creativitatea, sesizează noi ideicare pot fi fructificate la nivel local şi potsă îşi unească eforturile pentru aîmbunătăţi calitatea vieţii de zi cu zi.Bibliotecile publice trebuie să fie un nodcomunitar, un loc de întâlnireextraordinar pentru cetăţeni, un loc încare se poate reînvia şi promovaidentitatea culturală locală. Cu ajutorulcomputerului, oamenii pot să îşi găseascăun loc de muncă, să completeze aplicaţiionline, pot face plăţi online, pot menţinelegătura cu familia şi prietenii. Publiculţintă pentru CIP este acelaşi cu cel albibliotecii : membrii ai comunităţii,reprezentanţi ai sectorului privat, publicşi societăţii civile, copii, tineri şi vârstnici.Bibliotecarul trebuie să fie pregătit să seocupe de fiecare utilizator în parte.

Biblioteca Municipală ,,Dr.C.I. Istrati”Câmpina face parte din programul

Biblionet. În decursul lunii mai, bibliotecava primi un număr pe 8 echipamenteinformatice complete şi deja au fostinstruiţi doi bibliotecari, care vor îndrumautilizatorii în folosirea acestora.

In perioada 11-15 aprilie 2011, s-adesfăşurat prima sesiune de formare

IT/LIB pentru bibliotecarii din judeţulPrahova. Cursurile au avut loc laBiblioteca Judeţeană ,,Nicolae Iorga”Ploieşti. Din partea Bibliotecii dinCâmpina, au participat Liliana Ene, şef-birou responsabil şi Eleonora Bocanu,

bibliotecar. Cursul interactiv, modalitateaatractivă de învăţare, structura cursuluiau dus la consolidarea unor relaţii,legături profesionale şi de prietenie întrecursanţi şi traineri.

Trainerul EOS, Anca Beşchiu şicolegele de la Biblioteca Judeţeană,

co-trainerii Loredana Stanciu şi RoxanaDascălu, au reuşit să creeze o atmosferărelaxată în care toţi participanţii au avutceva de învăţat, toţi au împărtăşit cu dragdin experienţa lor de bibliotecari.Temerile depistate iniţial au fost depăşitede noutatea informaţiei dezvăluite şi demodalităţile interactive de învăţare.

Cursanţii au avut ocazia sa înveţe despre:- Componente hardware si software- Elemente esenţiale ale pachetului Office2010- Accesare/copiere informaţii de peunităţi de memorie detaşabile: memorystick, CD/DVD- Acces Internet (Posta electronica: Yahoomail; Yahoo messenger; Skype)- Funcţionarea computerelor si aperifericelor acestora- Utilizarea imprimantei, scanner-ului,videoproiectorului- Protejarea calculatoarelor împotrivasofturilor malitioase- Conceperea unui regulament al CIP- Organizarea deschiderii oficiale a CIP- Diverse probleme legate de organizare.

În urma acestui curs, bibliotecarii auprimit diplome de absolvire şi voradministra calculatoarele cu internetpentru public, aşteptând acum cunerăbdare echipamentele informatice şiprezentarea noului serviciu comunităţiipe care o servesc.

Liliana ENE

1313nr. 2 / 2011

Joi, 10 martie, Alteţa Sa RegalăPrincipele Radu al României a lansat şi

la Câmpina ultimul său volum„Provizoratul istoric”, apărut la EdituraPolirom. Volumul se bucură de o prefaţăsemnată de Roger Griffin, profesor laUniversitatea din Oxford, iar pe coperta a4-a figurează o dedicaţie din partea luiHans-Gert Pöttering, fost preşedinte alParlamentului european. Succesul de carecartea s-a bucurat a facut necesarăretiparirea ei în luna februarie a acestuian. „Provizoratul istoric” este în acestmoment cea mai bine vândută carte de laeditura care a scos-o pe piaţă.

Acţiunea s-a desfăşurat în incintalibrăriei Diverta din Câmpina, librărie

care, preţ de câteva zeci de minute, adevenit neîncăpătoare. Elegant, sobru,punctual, prinţul şi-a exprimat bucuria lavederea unui public numeros.

Alteţa Sa Regală a vorbit zecilor departicipanţi, reprezentanţi ai

administraţiei locale şi societăţii civile,despre instituţiile Statului, generozitate,profesionalism, competenţă, spirit derăspundere şi dezvoltare în România deastăzi. Dacă unii câmpineni erau dornicisă îl descopere în calitate de scriitor, alţiierau deja familiarizaţi cu lucrările sale şii-au apreciat atât opiniile cât şi stilul. Unom care ţine la etichetă, un om care nudoar deţine titlul de prinţ, dar se şicomportă ca atare. Aşa a fost perceputprincipele Radu al României de către ceimai mulţi dintre cei prezenţi astăzi lalansarea volumului „Provizoratul istoric”.

Cartea cuprinde articole,

eseuri, declaraţii şi conferinţe din anii2007-2010, continuând cele două volumepublicate de Principele Radu al României,„Europa din noi” şi „Biblioteca în flăcări”.

In discursul său a făcut o trecere înrevistă a stării naţiunii şi a implicării

Casei Regale în viaţa poporului român,pe care l-a asemuit cu un copil orfan.„Părinţii naţiunii sunt statul. Statul nueste doar regele instituţiei. Este şi unsimbol pe care Coroana Regală l-areprezentat atâţia ani ca suveranitate, castat întreg, ca o naţiune care nu se pleacăîn faţa cuiva, fiind propria sa stăpână. Nuo mai avem pe frunte. În locul ei, acum, întoate semnele importante, statale, s-aupus frunze, flori”, a spus Principele Radu.

Principele Radu a acordat autografecelor prezenţi, apoi a plecat către

Braşov pentru o nouă întâlnire cu cititorii.

Cărţi scrise de Principele Radu alRomâniei, prezente în colecţia BiblioteciiMunicipale Câmpina :- Europa din noi, Editura Polirom, 2005 ;- Biblioteca in flăcări, Editura Polirom,2007 ;- Altfel, Editura Polirom, 2009 ;- Provizoratul istoric, Editura Polirom, 2010.

1414

Oaspeţi la CâmpinaPrincipele Radu al

României

nr. 2 / 2011

Biblioteca Municipală „Dr. C. Istrati”din Câmpina, în colaborare cu Cercul

Literar „Geo Bogza” al Casei Municipalede Cultură, a organizat joi, 17 martie2011, conferinţa „Irlanda, istorie şicultură” prilejuită de sărbătorirea zileinaţionale a Republicii Irlanda, SaintPatrick’s Day. Manifestarea a avut loc încadrul seriei de evenimente „Caravanapoeziei”. Cu această ocazie, au fostprezentate prelegerile lui CodruţConstantinescu – Locuire şi emigraţie şiFlorin Dochia - Aşteptându-l pe…Beckett. Codruţ Constantinescu a vorbitîn faţa elevilor şi profesorilor desprecultura şi istoria irlandeză, o vechepasiune a sa. Codruţ Constantinescu ascris numeroase articole despre Irlanda,

pe teme istorice, sociale şi de cultură. Iatăce ne spune în volumul său „Studiiirlandeze”: ,,Irlanda reprezintă una dintrecele mai vechi civilizaţii europene, unadintre ultimele rămăşiţe ale imensei lumiantice ale celţilor, triburi rătăcitoare cares-au vânturat prin întreaga Europă,stabilindu-se în regiunile centrale alecontinentului, Italia de Nord, Spania,Franţa, Ungaria şi chiar în Asia Mică şidăinuind la periferiile Europei, în Irlanda,Scoţia şi Ţara Galilor. Amestec demodernitate şi tradiţionalism, despiritualitate deplin asumată şi denepăsare, integrată în structura principalăa Europei zilelor noastre, UniuneaEuropeană, dar păstrându-şi toateparticularităţile care o deosebesc atât devecina sa mai puternică, Marea Britanie, acărei limbă o vorbeşte, cât şi de celelalteţări anglofone, navigând temerar într-olume în profundă interdependenţă,globalizata Irlanda şi cultura irlandeză,constituie un caz singular care merităanalizat îndeaproape, poate plecândtocmai de la ideea de Europă.”

1515

Europa culturală

17 martieZiua Irlandei

nr. 2 / 2011

Au urmat recitalurile de poezie dinopera lui William Butler Yeats

(Premiul Nobel pentru Literatura în 1923)şi a lui Seamus Heaney (Premiul Nobelpentru Literatura 1995), susţinute de cătreelevii de la Şcoala Centrală şi ColegiulNaţional „Nicolae Grigorescu”, pregătiţide doamnele profesoare RodicaConstantinescu şi Cristina Dinu.

Scriitori irlandezi prezenţi în colecţiaBibliotecii Municipale Câmpina

George Bernard Shaw (26 iulie 1856,Dublin - 2 noiembrie 1950, Ayot SaintLawrence) a fost un scriitor irlandez,laureat al premiului Nobel pentruliteratură în 1925, considerat cel mai maredramaturg de limbă engleză de laWilliam Shakespeare. Shaw s-a făcutcunoscut atât ca autor de piese de teatru,cât şi în calitate de critic de artă şipublicist politic.

James Augustine Aloysius Joyce (2februarie 1882 – 13 ianuarie 1941) a fostpoet şi scriitor irlandez, considerat unuldintre cei mai importanţi scriitori aisecolului XX. Este cunoscut îndeosebipentru romanele : “Portretul artistului întinereţe“ (1916), “Ulise“ (1922), “Veghea luiFinnegan“ (1939).

Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde(16 octombrie 1854, Dublin - 30noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez,cel mai cunoscut dintre scriitoriiestetizanţi de limbă engleză.

Oliver Goldsmith (10 noiembrie 1728 -4 aprilie 1774) a fost un scriitor şi medicirlandez. Prin scrierile sale pastorale şi deprezentare idilică a vieţii de familie, afost, alături de Laurence Sterne, nreprezentant de seamă alsentimentalismului.

William Butler Yeats ( 13 iunie 1865,Sandymount - 29 ianuarie1939) este poet şi dramaturg

irlandez, una dintre cele mai importantefiguri al literaturii secolului XX, laureat alPremiului Nobel pentru Literatură în1923.

Samuel Beckett (13 aprilie 1906 – 22decembrie 1989) a fost dramaturg,nuvelist şi poet anglo-francez. Beckett s-anăscut la Dublin, însă a studiat şi a predatla Paris unde s-a stabilit în 1937.Majoritatea operelor lui sunt scrise înlimba franceză. Şi-a tradus piesele înlimba engleză. Primul său roman,Murphy, a apărut în 1938 şi reprezintă unmodel al operelor lui ulterioare. Inovaţiaconstă în respingerea elementelortradiţionale ce ţin de intrigă, personaje şidecor.

Seamus Heaney (n. 13 aprilie 1939)este un scriitor irlandez, laureat alPremiului Nobel pentru Literatură pentruanul 1995. A fost născut în Irlanda deNord şi acum trăieşte în Dublin.Considerat a fi unul dintre cei mai maripoeţi în viaţă, Seamus Heaney evocă înpoezia sa evenimente din istoria, tradiţiaşi mitologia irlandeză. Debutează în anul1966 cu volumul Death of a Naturalist. În1988, devine profesor de poezie la OxfordUniversity.

1616nr. 2 / 2011

«Luaţi seama la Beckett: el nuse ţine de coada Istoriei, opriveşte de sus. Exprimăadevăruri, nelinişti, obsesiifundamentale, pe care leregăsim formulate o dată la trei-patru secole. Nicicând lucrurilenu s-au petrecut altfel decât sepetrec în cărţile şi în teatrul lui.»

Eugen Ionescu, 1970

1717nr. 2 / 2011

Introducere

La sugestia unor cititori loiali, NicolasPineau şi Gregory Seagle, m-am

aruncat direct în greaua misie de a-lderanja şi a-l întâlni pe cel mai dificil, pecel mai timid şi pe cel mai reticent dintremaeştri literaturii moderne. Perspectivade a vorbi în persoană cu acest irlandezcanonic dramaturg, poet, contribuabilfrancez, jurnalist biografic, colecţionar detimbre şi proprietarul unui câine (colleyberger) m-a umplut simultan de spaimă şiteroare. Am tot amânat timp de câtevasăptămâni înainte de a încerca să obţin oîntâlnire. În fine, m-am hotărât s-o termincu asta şi, după cel puţin o mie de apeluritelefonice (nu ştiu de ce, linia era mereuocupată), în modestul, dar frumosulapartament al lui Beckett din bulevardulSaint-Jacques, nr. 38, o persoanăîncântătoare, care a pretins că este„Asistentul personal al D-lui Beckett cât şiprietenul său invizibil”, a răspuns latelefon şi a vorbit cu mine. Am căzut deacord asupra faptului că aş putea fărăîndoială să iau interviul şi că puteamrămâne cât timp voiam, cu condiţia să vinimediat, să-mi aduc propriile ţigări şi săfumez cumpătat. „Ah, aveţi dreptate!”,mi-am spus (oficial) de cum am închistelefonul, amintindu-mi de consecinţeledezastruoase ale faptului că am fumatcopios ţigări în timpul interviului cuMarcel Proust, în 1922, atunci când nueram încă decât un adolescent!La insistenţa prietenului D-lui Beckett,întâlnirea convenită era la o cafeneaapropiată a cărei terasă rămânea deschisă

toată iarna.După ce am trecut rapid pe la chioşc casă-mi cumpăr un pachet nou de Gitanes,m-am dus la cafenea şi am comandatdouă ceşti de cafea ca să mă pregătescpentru sosirea lui Beckett şi, de asemenea,ca să-mi dau curaj. În tot acest timp, amavut de suportat privirile bizare alepatronului. Beckett a sosit, din păcate, maitârziu decât prevedeam, s-a aşezat şi şi-aterminat cafeaua. Am părăsit barul şi l-amurmat pe autorul taciturn. Am trecut prinfaţa Sofitel-ului, am coborât pe bulevard,apoi am urcat scările ciudat de familiare.Speram că vioiciunea mea naturală nu-lva copleşi pe acest profet orfic almelancoliei comice şi al disperăriiburleşti, nelăsându-mă să-mi umplucarnetul decât cu elipse punctate aletăcerilor sale, râsete şi plânsete tăcute.N-aveam de ce să mă îngrijorez! Gândeamcă nu va tăcea deloc şi nu mi-am amintitde vreun subiect stabilit dinainte.Constrângerile mărimii acestei pagini vorlimita publicarea la doar câteva fragmentedin deliciosul nostru dialog glumeţ.

Interviul

I Spargerea gheţiiBeckett: Să vorbim aici.Beckett: Dumnezeule, nu.Beckett: Să fumăm.Beckett: Nu acum, nu.Beckett: Gitanes.Beckett: Nu, ba da.Beckett: Am fost la chioşc ca să…Beckett: Am luat cafea.Beckett: Înaintea interviului.Beckett: Interviul? Nu, nu poate fi nimeni

intervievat. Gérard, Franz, toate aceste

marionete m-au făcut să-mi pierd timpul,

căci aveam să vorbesc doar despre mine.

Dar vreau să fiu intervievat în sfârşit fie

ce-o fi.

Nobel pentru Literatură 1969

Samuel Beckettintervievat de Samuel Beckett

nr. 2 / 2011

II TataBeckett: Era tata!Beckett: Tata!Beckett: Erai tu!Beckett: Tu! În Irlanda, la Dublin, laRenvyle.Beckett: Ce departe e totul, ce departe!Beckett: Nu-mi aduc aminte! Tu?Beckett: Mama? Tata? La New York, înCalifornia.Beckett: “Tata” 1964. Se maimuţărea, Tata.Am filmat.Beckett: Îţi aminteşti asta!

III Ultimele himere ale lui KrappBeckett: Hai să-l ascultăm pe acest sărmanidiot pentru care m-am pornit acumtreizeci de ani, greu de crezut că aş fiajuns vreodată până aici. Cel puţin s-asfârşit, mulţumescu-ţi ţie, Doamne.Beckett: Ce ochi avea ea!Beckett: Totul era acolo, tot acest vechistârv al planetei, toată lumina şiobscuritatea şi foametea şi chiolhanul…secolelor! Da! Lasă să treacă! Isuse! L-arputea distrage de la preţioasele studii!Isuse!Beckett: Ce ochi avea ea!Beckett: În fine, poate că avea dreptate.Hm. Nimic de zis, nici pâs. Ce-i azi un an?Rahat mestecat iar şi dop în cur. Degustacuvântul mosor. Mosoor! Clipa cea maifericită a ultimelor cinci sute de mii.Şaptesprezece exemplare de vândut, dincare unsprezece la preţ de en-grosbibliotecilor municipale de dincolo demări. Pe punctul de fi cineva. O carte şaseşilingi şi câteva pence, opt probabil. Beckett: Ce ochi avea ea!Beckett: M-am târât afară o dată sau dedouă ori, înainte ca vara să îngheţe.Rămas aşezat dârdâind în parc, înecat învise şi arzând să sfârşesc. Nimeni. Ultimehimere. De refulat!

Beckett: Ce ochi avea ea!Beckett: Mi-am crăpat ochii ca

să citesc Effie din nou, o pagină pe zi, culacrimi din nou. Effie. Aş fi putut fi fericitcu ea sus pe Baltica, şi pinii, şi dunele.Nu?. Şi ea? Pah!Beckett:Ce ochi avea ea!

IV Ne mutăm împreună. DansămBeckett: Îşi aminteşti de 1953?Beckett: Vei dansa cu mine?Beckett: Cum am dansat înainte?Beckett: Te vei învârti cu mine?Beckett: Frunzele pe solul din pădure!Beckett: Dragostea incendiară!Beckett: Potolită de Decembrie.Beckett: Revino, vom arde pentrutotdeauna!Beckett: Ce rămâne? Roze fanate!Beckett: Vise prăfuite, oasele celor careeram.Beckett: Ca zăpada, unde te duci?Beckett: Mă gândeam că sunt plecatpentru totdeauna.

V Piquer Haystacks CalhounBeckett: Acea încăierare de luptă de laHarrisburg.Beckett: Nu pot privi în urmă.

Trebuie să continui.

Nu pot să continui.

VI AmintireAlbert Schweitzer la Lambarene

Beckett: Tată?

VII Paharul plecării

Beckett: Mai ai bani?Beckett: Nici un sfanţ!Beckett: Ei bine, cred că e sfârşitul, atunci.

În româneşte de Florin DOCHIA

1818În fundal: Samuel Beckett - portret de Lois Duffy:

SCURTĂ BIOGRAFIE A UNUISCRIITOR NĂSCUT LA CÂMPINA

Pe 24 aprilie 1911, se naşte la Câmpina,Eugen Jebeleanu, al doilea copil al

Aureliei şi al lui Valeriu Jebeleanu. Primiiani ai copilăriei (1911 – dec. 1918) şi-ipetrece la Câmpina, iar din iarna lui 1918la bunica dinspre tată, la Braşov, unde îşicontinuă şcoala primară, după numai untrimestru făcut în oraşul natal. Aniicopilăriei sunt şi anii primelor modelăriale personalităţii poetului. Şi cum poezialui Eugen Jebeleanu, ca orice mare poezie,îşi are sorgintea în arderile cauzate de marişi neştiute dureri şi experienţe personale,acum se poate stabili primul punct decontact între personalitatea sa în formare şicreaţia artistică de mai târziu. Indiscutabil,perioada grea şi tulbure dinainteaprimului război mondial, apoi toată dramarăzboiului, au avut o influenţă adâncăasupra copilului care abia deschidea ochiicătre lume, căci impresiile din aceletimpuri nu se vor şterge niciodată.Dimpotrivă, după ani şi ani, opera poeticăva proba cu discreţie , dar convingător, căpoetul nu a avut o copilărie fericită, ci maidegrabă o ,,copilărie pală, mută,, în care asimţit ,,jalea paşilor desculţi,/odaiagheaţă”, şi, mai ales, a cunoscut, fără săînţeleagă, lacrimile mamei sale, acea,,Maică a Domnului”, care ,,de-atâta plânsavea pe ochi/o plasă tremurând sfioasă”.Acum şi aici, în anii copilăriei, în acest,,iaz/ de-oglindă fumurie”, se va formaacel suflet însetat de lumină, de frumos,sensibil, meditativ.

Din toamna anului 1922, începecursurile secundare la Liceul ,,Andrei

Şaguna” din Braşov. În anul 1927, încăelev de liceu, debutează cu poezii în Viaţaliterară a lui I. Valerian. Puţin mai târziu(1928), colaborează la Bilete de papagal alelui Tudor Arghezi şi la ziarul Ultima orădin Bucureşti. Tot în 1929 tipăreşte laBraşov revista Timpuri noi, în carepublică, între altele, interviuri cu scriitorişi artişti saşi şi maghiari. Tot în 1929,tipăreşte la Braşov, placheta de versuriSchituri cu soare. După terminarealiceului, se stabileşte la Bucureşti, undeurmează cursurile Facultăţii de Drept.Dar anii de facultate se caracterizează maicurând printr-o bogată activitate literară.

Condiţiile grele de viaţă îl silesc sămuncească din greu : face corectură,

este speaker de reclame la Cuvîntul,redactor la Rampa, unde împreună cu Al.Sahia, se ocupă de pagina literară. Scriefoarte mult : poezii, articole, traduceri dinlirica universală, participă la şedinţelecercului Sburătorul al lui Eugen Lovinescu.La propunerea lui E. Lovinescu,

1919nr. 2 / 2011

Centenar

Eugen JEBELEANU(n. 24 apr. 1911 - d. 21 aug. 1991)

în 1929 i se decerneaza de către SocietateaScriitorilor Români premiul „IonPavelescu” pentru sonet. Nu îşi uită nicilocurile copilăriei şi adolesenţei şi între1931 -1933, Face parte din cercul revisteiBraşovul literar şi artistic, condus de cătreCincinat Pavelescu. Tipareşte revistaHerald (doua numere, unul închinat lui Lu-cian Blaga, celălalt lui Tudor Arghezi).Între anii 1932 – 1935 a fost redactor la Ţaranoastră a lui Octavian Goga. În anul 1934primeşte premiul Fundaţiilor Regale,pentru volumul de poezii ,,Inimi sub săbii“.În 1939 lucrează pentru puţină vreme laRomânia Literară condusă de CezarPetrescu, iar apoi la Direcţia Presei, alăturide alţi scriitori, până în 1945. Războiul,situaţia grea din viaţa ţării şi insatisfacţiilede ordin personal îi provoacă momente demâhnire, pe care însă le va depăşi odată cumarile prefaceri care se anunţau laorizontul istoriei noastre. În 1944, esteredactor la ziarul Victoria, condus de N.D.Cocea. Colaborează la Scânteia, Românialiberă, Tribuna poporului, Lumea, etc. În anul1946, se căsătoreşte cu Florica Codrescu,cunoscută pictoriţă şi graficiană. ,,Ceea cenu se uită“ (1945), ,,Scutul păcii“ (1949),,,Poeme de pace şi de luptă“ (1950), ,,În satullui Sahia“ (1952), ,,Bălcescu“ (1952), propuno poezie patetică, militantă, subminată deelanuri retorice şi impulsuri ocazionale.Remarcabil este sentimentul cosmicului pecare-1 degajă aceste poezii, registru careprefigurează ,,Surâsul Hiroshimei“, poemulde mare succes de mai târziu (1958). În1955, este ales membru corespondent alAcademiei. (1955). Marcând un sfert deveac de activitate jurnalistică, volumul,,Din veacul XX“ adună un număr dearticole publicate în perioada 1931-1956,dând o sugestivă imagine a publicistuluilucid şi incandescent în acelaşi timp,preocupat îndeaproape de fenomenulpolitic şi cultural contemporan. În acelaşi

an 1956, scriitorul vizitează

Japonia, ,,muzeu viu al ororilorrăzboiului”, cum o va caracteriza poetulîntr-un interviu. Sub impulsul acestorputernice impresii şi răscolit deimplicaţiile sociale şi morale ale oribileicrime, va scrie marele şi inegalatul poem,,Surâsul Hiroshimei“. După ,,OratoriulEliberării“ (1959), motivele poezieiantirăzboinice sunt preluate în ,,Cânteceîmpotriva morţii“(1963). Dispariţiaprematură, în plin elan creator, a soţieisale, Florica Cordescu (1965) , determină oprofundă modificare a vocii poetului:lirismul se interiorizează, gesturile îşipierd din amplitudine, esenţializându-seîntr-un tulburător ritual al invocării şirăfuielii cu „celălalt tărâm”. ,,Elegie pentrufloarea secerată“ (1967) instituie, în acestsens, o poezie a absenţei, cu nuanţe adeseaintimiste. ,,Cartea cea mai tragică a luiJebeleanu”, aşa o caracteriza în recenzia sacriticul Nicoale Manolescu, continuând :,,Elegiile lui Jebeleanu sunt ţesute dindeznădejde şi uimire…din uimire şiperplexitate în faţa morţii, deznădejdeaizbucneşte uneori ca o flacără roşie…“.

Hanibal“ (1972) este un volum-sinteză,documentul liric al unei autentice

conştiinţe care a transformat poezia într-un instrument de luptă îndreptatîmpotriva tuturor relelor ce întunecaaspiraţia spre frumos şi puritate a omului.Orgoliul aspru, inflexibil, al acestorversuri, ca şi al celor din următorul volum,,,Arma secretă“(1980), aparţine nu unuisolipsist, ci înţeleptului în permanentdialog cu cetatea, pe linia celei mai elevatepoezii sociale. Volumul de însemnări din1981, intitulat ,,Deasupra zilei“ (titluprotestatar), reuneşte eseistica minoră acinci decenii de literatură, reprezentând,totodată, adâncirea în amintiri a unui omdin ce în ce mai singur şi mai răzvrătitpublic împotriva timpului său.

Flacăra interioară, mereu aprinsă,conştiinţa exemplară şi rezonanţa

2020nr. 2 / 2011

extraordinară a vocii, ne fac să vedem înEugen Jebeleanu un adevărat mare poet,unul din ,,cei mari” ai lumiicontemporane.

Informaţii preluate din prefaţa (LucianRaicu) şi tabelul cronologic (CorneliuSimionescu) ale volumului Harfa şi Minotaurulde Eugen Jebeleanu, apărut la EdituraAlbatros, în anul 1977.

Când o să plec

Când o să plec(nu, nu acum, căci te iubesc,Lumina mea),dă-mi Valea Prahovei,aruncă-mă-n albia-i cu mărgăritare, legene-mă undele repezi.S-adorm liniştit,dă-mi perna Ceahlăului,pască-mi prin pletele prin văi răsfiratecapre cu ochi de agrişeşi miei…Dă-mi brebeneii copilăriei,parfumul lor feciorelnic,şi, mai ales, mai mult decât ei,mireasma ţiţeiuluililiachie şi neagră,şi totuşi la fel de vieca o pădure-n amurg,vestind ziua de mîine…oh, fără mireasma aceasta, copilăria mi-e oarbă.

Iar inima ia-mi-oşi-ngroap-o sub o căpiţă de fîn.Sub o căpiţă de fîn pe care, spre seară,atunci cînd roua s-aşterneşi-ncepe să fie răcoare,un om întors de la muncăsă stea, să se-ntindăşi să şoptească :,,Ce cald este fînul…Parc-ar fi viu…“

Decembrie 1958

Geo Bogza: „În deceniul al treilea alacestui secol Tudor-Miu a început ca

poet de avangardă - dar trăgându-şi resursele dinsine însuşi, din zăcăminte atavice de ţărani şi într-un curent în care imitaţia era de rigoare, el veneacu versuri, stângace uneori, dar făurite, într-o vatră ce purta pecetea nimănui.”

In arhiva Bibliotecii Municipale ,,Dr. C. I.Istrati”, se află un document original, în

manuscris, având-o ca autoare pe Else Tudor-Miu, soţia scriitorului câmpinean AlexandruTudor-Miu. Documentul se intitulează,,Alexandru Tudor-Miu văzut de soţia sa” şieste trimis de către doamna Miu, domnişoareibibliotecare Anişoara Brad, pentru a fi citit decătre aceasta din urmă în cadrul uneimanifestări organizate la bibliotecă.Reproducem aici acest document.

ALEXANDRU TUDOR–MIU VĂZUTDE SOŢIA SA

Sunt eu oare în măsură să vorbescdespre omul care mi-a fost cel mai drag şiapropiat? Gândurile şi amintirile mănăpădesc. Lipsindu-mi perspectivanecesară, aş putea să fiu prea subiectivă.Lăsându-mă în voia gândurilor, în sufletulmeu s-ar putea zămisli ceva ce ar semănacu un poem de dragoste, sau cu un portretal sufletului său atît de bogat în însuşirirare; sau, în cel mai bun caz, cu un portretmai general, care de asemenea ar risca sănu-1 reprezinte corect după cum aş insistaasupra uneia sau alteia din faţetele omuluicomplex, care a fost.

De aceea mă voi rezuma să schiţezactivitatea sa literară şi

2121

Documente inedite

în colecţia Bibliotecii

nr. 2 / 2011

publicistică desfăşurată în Câmpina,urmată de unele reflecţii în legătură cudestinul său literar postum.

Tudor-Miu s-a stabilit în Câmpina pela mijlocul anilor ‘20, perioada tuturor

experienţelor avangardiste şi modernisteîn poezie şi artă. În Bucureşti, cei carereprezentau tendinţele de înnoire alepoeziei şi artelor plastice erau grupaţi înjurul revistelor “Contemporanul”, “Unu”,“Alge”, “Integral” şi altele. Tudor-Miu nufăcea parte din nici unul din acestegrupuri, căutîndu-şi solitar un drum nouîn poezie, numai al său. Pentrucaracterizarea tânărului poet apelez laGeo Bogza, Citez: „…În deceniul al treileaal acestui secol Tudor-Miu a început caun poet de avangardă - dar trăgîndu-şiresursele din sine însuşi, din zăcăminteatavice de ţărani prahoveni şi, într-uncurent în care imitaţia era de rigoare, elvenea cu versuri, stîngace uneori, darfăurite într-o vatră ce nu purta peceteanimănui”. Închei citatul.

Poetul Ion Vinea de asemenea va fiauzit glasul unui poet autentic cînd apublicat în ,,Contimporanul“, alături deTudor Arghezi, versurile acestui tânărnecunoscut din Câmpina.

La scurt timp după stabilirea sa înacest oraş, Tudor-Miu îşi începe

activitatea publicistică, în ziare-

reviste , scoase pe cont propriu, denumitepe rând „Prahova”, „Cîmpina”, „Strada”,însoţite uneori de suplimente literare , ca„Fapta” sau „Cucul Prahovei”. Acesteperiodice au apărut, cu întreruperi, timp

de aproape un deceniu. Injurul redacţiei se strânseseun grup de colaboratori,nucleul de bază fiindcompus din cei trei prieteni,Geo Bogza, Simion Stolnicuşi Tudor-Miu. Alţii - poetulStelian Constantin, maivârstnicul său unchi,publicistul Mihăilescu-Conemy, judecătorul-poetHoria Bottea, prof. IonelGrubea, Ştefan Alexiu dinPloieşti, profesorul Pimen

Constantinescu, Saşa Pană şi alţii.În acelaşi deceniu i-au apărut şi plachetele

de versuri „Epode” şi „Standard - poemede petrol şi energie”. În 1947, la răscrucede drumuri între modernism şi realismulsocialist impus, i-a mai apărut volumul depoezie „Întîlnire cu pasărea Phoenix”,care, în noua situaţie politică, a trecutaproape neobservat. Instaurarea regimuluicomunist şi dezmăţul proletcultismului aînsemnat practic sfârşitul ascensiuniipoetice a lui Tudor-Miu. Modernismulfiind declarat un curent burghez şidecadent, Tudor-Miu a rămas dezorientat.După ce, ani de zile, a urmărit un film nouîn poezie, şi-a făurit un stil propriu,inconfundabil, a scris versuri distilate pînăla esenţă, el nu putea să accepte, ca modelde urmat, poezia unui Dumitru Corbeasau A. Toma.

Care a fost ecoul creaţiei lui Tudor-Miuîn timp? Din mulţimea de tineri poeţi dincapitală, zgomotoşi şi prolifici, cu unnumăr apreciabil de volume publicate,necunoscutul din provincie Tudor-Miueste remarcat de G. Călinescu şi inclus încelebra sa „Istorie a literaturii române”.

2222nr. 2 / 2011

Saşa Pană, reprezentantul prin excelenţăal modernismului în poezia românească,îl integrează cu un însemnat număr depoezii în a sa “Antologie a poezieimoderniste româneşti“. Postum, EdituraMînerva îi publică volumul ,,Întâlnire cupasărea Phoenix” - o selecţie din volumeleanterioare şi poezii culese din periodice.

După tăcerea aşternută peste literaturainterbelică, a urmat, după cum se ştie, înal şaptelea deceniu, o oarecareliberalizare. Publicaţiile câmpinenetrezesc din nou interes. După investigarealor de către unii profesori de la Catedra

de limbă şi literatură română aUniversităţii din Bucureşti, ele intră încursurile universitare. La baza informaţieiau stat unele lucrări de diplomă pentrulicenţă cu tema „Revistele literare dinCîmpina”, cum a fost fi cea a profesoareiEmilia Romaşcu din Câmpina.

Nu trebuie omis că, pe lângăpublicaţiile lui Tudor-Miu, a mai apărutîn Câmpina revista „Urmuz”, înfiinţatăde Geo Bogza. La două din cele cincinumere, câte au apărut în total, GeoBogza avea un singur colaborator, dupăcum anunţa: Citez: ,,Urmuz, vitrină deartă nouă, scrisă în întregime de GeorgeBogza şi Tudor-Miu”. Închei citatul.

Curios este că, mai târziu, numele luiTudor-Miu nu mai este pomenit delocprintre colaboratorii revistei „Urmuz”

Odată ce vălul, aruncat asupra unuitrecut literar, a fost ridicat, creşte interesulpentru mişcarea avangardistă a anilor 20-30. Publicaţiile cîmpinene sunt iar citate,alături de revistele de avangardă dincapitală. S-ar părea însă că, după un timp

şi din motive obscure, a intervenit oreconsiderare, o triere a periodicelor, zisede avangardă, după un criteriu, cel puţindiscutabil, acela dacă revista a fost sau nuprecedată de un manifest-program, fără ase ţine seama de orientarea ei, decolaboratori, de conţinut, de stil, deprezentarea grafică. Astfel, la un momentdat, pe lîngă revistele bucureştene, nu amai fost considerată de avangardă, dintrecele din provincie, dccît una singură:revista “Urmuz”. Aşa stând lucrurile,treptat numele lui Tudor-Miu nu maiapare printre reprezentanţii avangardei

literare. Am urmărit, probabil ca unicămartoră, melancolică, aceste avataruri.Ultima mea decepţie a fost că, la expoziţia“Bucureşti, anii 20-30 între avandardă şimodernism”, care a avut loc în primăvaraacestui an, Tudor-Miu nu a fost prezent.

Cu atât mai mare mi-a fost bucuria să-lîntâlnesc în compania unor reprezentanţiiluştri ai poeziei româneşti de avangardă,într-o expoziţie, care a avut loc în ianuarie1993 în Olanda, la Amersfoort.

În catalogul acestei expoziţii apare untext semnat de Andrei Oişteanu, careinformează despre poemele vizuale,publicate în anii 20 - 30 de către unii poeţiromâni în diferite reviste de avangardă.

Într-un fragment al acestui articol,reprodus în revista “22”, sunt citaţi caprincipali protagonişti poeţii: Al.Macedonski, Tristan Tzara, Ilarie Voronca,Alexandru Tudor-Miu, Gellu Naum,Isidore Ison şi alţii.

Nu-mi rămâne decât să conchid căsoarta jucăuşă când te coboară,când te ridică.

2323nr. 2 / 2011

SCRIITORI ROMÂNI

ORIZONTAL : 1) Scriitoare moldoveancă cene-a lăsat o bogată creaţie literară pentru copii(Otilia). -Prozator bucureştean, autor allucrărilor ,,Pe-un picior de plai”, ,,1907” şi,,Poarta soarelui” (Teodor). 2) -,,Furtuna albă”;,,Catarge la orizont” şi ,,Alarmă la dana zero”,romane aparţinând acestui scriitor bucureştean(Ion).-,,Omul de lângă tine”; ,,Un fluture pelampă” şi ,,Patimi”, piese de teatru scrise deacest dramaturg contemporan (Paul). 3) -Lesnea George.-Poetul monah din Vâlcea,autor al poemelor dramatice ,,Mioriţa” şi,,Manole”(Valeriu).-Neagu Rădulescu. 4) –Da(pop).-Liric clujean care a cântat în versuri, canimeni altul, Ardealul străbun. (Emil). -Pronume posesiv. 5) - Scriitor brăileancontemporan, autor al romanelor ,,Frumoşiinebuni ai marilor oraşe” şi ,,Îngerul astrigat”(Fănuş). -,,Astrul nimănui” şi,,Marival”, volume lirice din creaţia acestuipoet bucureştean (Coman). 6) -Localitate înIran.-,,Preţul sângelui”, un fel de vendetă laarabi.-Strămoş de-al nostru. 7) -Şerbu Ieronim.-A scris volumul de povestiri ,,Ningea în ochiiei albaştri” (Ion).-Poetul de la Răşinari de lacare ne-au rămas memorabile volumelirice ,,Ne cheamă pământul” şi ,,Cântec fărăţară” (Octavian). 8) -,,Lacrima diavolului” şi,,Am rechemat iubirea”, volume lirice scrise deacest poet argeşean (Ion).-Victor Eftimiu. 9) -Liric maramureşean din creaţiacăruia amintim volumele ,,Steauasingurătăţii” şi ,,Carte de vise”(Tiberiu). -Prolific poetbasarabean, un vaşnic luptătorpentru unitatea românilor(Grigore). 10) - Romulus Rusan.-Scriere în versuri. 11) - Poet dinGiurgiu, fondator împreună cuTristan Tzara al revistei literare,,Simbolul” (Ion). -Sensibilă poetăinterbelică ne-a lăsat volumul liric,,Cântarea munţilor” (Magda). 12)-,,Iubiri”; ,,Piatra”şi ,,Psalmi”,volume lirice rămase de la acestpoet bucureştean (Constantin). -Prozator, istoric şi critic literarbraşovea, autor al volumului

,,Utopica” (MirceaNicolae).

VERTICAL : 1) -Scriitor şi critic literar,autor al cunoscutului roman ,,Enigma Otiliei”(George).-Vasile Alecsandri. 2) -Poetul de la,,Mărţişor”, autorul binecunoscutelor ,,Cuvintepotrivite”(Tudor).-Comuna primitivă. 3) -Zăinescu Aurel.- Ianuarie (abr.) - A scrisromanul istoric ,,Când era Horea împărat”(Vlaicu). 4) - Mamă (arh.) – Îi aparţine romanulumoristic ,,Potopul” (Emil Valerian).- EugenLovinescu. 5) -Din creaţia sa amintim, încontextul nostru tematic, volumul de versuri,,Flăcările primăverii” (Adrian) - Periodaîmplinirilor. - Poet năsăudean de la care avemvolumele lirice ,,Turn cu ceas” ; ,,Cuvintedespre vămi” şi ,,Jocul de-a stelele” (Aurel). 6)- Alexandru Simion.- Albastru deschis (pl.) 7) -Readus la viaţă.- Zburdă primăvara pe câmp.8) Scriitor sucevean, autorul romanelor ,,Omulde la ora 13” ; ,,Camera 210” şi ,,Flăcări înVest” (Dragoş).- Munte în masivul Baraolt. 9) -A consuma lichide.- Ridicat de la opincă. 10) -Aurel Rău. - Titan al literaturii noastre de lacare ne-au rămas romanele ,,Nicoară Potcoavă” ;,,Fraţii Jderi” şi ,,Zodia Cancerului”, etc.(Mihail). 11) Produs ovin. - Îl duce capul. -Oprea Ştefan. 12) - Scriitor sucevean, autor alvolumului cu tentă militară ,,Nimbulizvoarelor” (Gheorghe). -De la acest prozatorbârlădean avem lucrările de istorie literară aleoraşelor Tecuci şi Bârlad (Gheorghe G.).DICŢIONAR : IHI ; EZNA ; ALC ; IMA ; AVAS.

Gheorghe ENE

2424nr. 2 / 2011

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12