bibliografia disciplina cultura si civilizatie

1
Bibliografia disciplina cultura si civilizatie BLAGA, Lucian –Trilogia culturii, în Opere, vol. 9, Editura Minerva, Bucureşti, 1985 BOACĂ, Margareta –Comunicarea interculturală în contextul proceselor de integrare europeană şi euroatlantică, Editura UNAp „Carol I”, Bucureşti, 2009 BRAUDEL, Fernand – Jocurile schimbului; Vol.1. Vol.2, Traducere si postfaţă de Adrian Riza Bucureşti, Editura Meridiane, 1985. Cota 58703 BRAUDEL, Fernand, Gramatica civilizaţiilor, Bucureşti, Editura Meridiane, 1994. DICŢIONARUL ALTERTĂŢII ŞI AL RELAŢIILOR INTERCULTURALE, (2005), coord. Gilles Ferréol, Guy Juquois, Iaşi, Editura Polirom DJUVARA, Neagu – Civilizaţii si tipare istorice: un studiu comparat al civilizaţiilor ; Editia a 2-a., traducere din franceza de Serban Broche. Bucuresti, Editura Humanitas, 2004 Cota 71882 ELIADE, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999. FLORESCU, Radu –Istoria civilizaţiei creştine, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002 GEORGIU, Grigore –Naţiune, cultură, identitate, Editura Diogene, Bucureşti, 1997 HELD, David, MC GREW, Anthony, GOLDBLATT, David, PERRATON, Jonathan, Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Iaşi, Editura Polirom, 2004 HUNGTINGTON, Samuel – Ciocnirea civilizaţiilor, trad. Radu Carp, ed. Antet, Bucureşti, f.a. MALIŢA, Mircea –Zece mii de culturi, o singură civilizaţie. Spre geomodernitatea secolului XXI, Editura Nemira, Bucureşti, 2001 MERAD, Ali, Islamul contemporan, Editura Corint, Bucureşti, 2003 TANASE, Alexandru – Cultură si civilizaţie, Bucureşti, Editura Politica, 1977, Cota 49096 TANASE, Alexandru – Cultură si religie; Bucureşti, Editura Politica, 1973. Cota 43814 TOYNBEE, Arnold J, Studiu asupra istoriei, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997.

Upload: matranrazvan

Post on 30-Nov-2015

25 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Bibliografia Disciplina Cultura Si Civilizatie

TRANSCRIPT

Page 1: Bibliografia Disciplina Cultura Si Civilizatie

Bibliografia disciplina cultura si civilizatie

BLAGA, Lucian –Trilogia culturii, în Opere, vol. 9, Editura Minerva, Bucureşti, 1985BOACĂ, Margareta –Comunicarea interculturală în contextul proceselor de integrare

europeană şi euroatlantică, Editura UNAp „Carol I”, Bucureşti, 2009BRAUDEL, Fernand – Jocurile schimbului; Vol.1. Vol.2, Traducere si postfaţă de Adrian Riza

Bucureşti, Editura Meridiane, 1985. Cota 58703BRAUDEL, Fernand, Gramatica civilizaţiilor, Bucureşti, Editura Meridiane, 1994.DICŢIONARUL ALTERTĂŢII ŞI AL RELAŢIILOR INTERCULTURALE, (2005), coord. Gilles Ferréol, Guy Juquois, Iaşi, Editura PoliromDJUVARA, Neagu – Civilizaţii si tipare istorice: un studiu comparat al civilizaţiilor; Editia a 2-

a., traducere din franceza de Serban Broche. Bucuresti, Editura Humanitas, 2004 Cota 71882ELIADE, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Bucureşti, Editura Univers

Enciclopedic, 1999. FLORESCU, Radu –Istoria civilizaţiei creştine, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002GEORGIU, Grigore –Naţiune, cultură, identitate, Editura Diogene, Bucureşti, 1997 HELD, David, MC GREW, Anthony, GOLDBLATT, David, PERRATON, Jonathan,

Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Iaşi, Editura Polirom, 2004HUNGTINGTON, Samuel – Ciocnirea civilizaţiilor, trad. Radu Carp, ed. Antet, Bucureşti, f.a.MALIŢA, Mircea –Zece mii de culturi, o singură civilizaţie. Spre geomodernitatea secolului XXI,

Editura Nemira, Bucureşti, 2001MERAD, Ali, Islamul contemporan, Editura Corint, Bucureşti, 2003TANASE, Alexandru – Cultură si civilizaţie, Bucureşti, Editura Politica, 1977, Cota 49096 TANASE, Alexandru – Cultură si religie; Bucureşti, Editura Politica, 1973. Cota 43814TOYNBEE, Arnold J, Studiu asupra istoriei, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997.