1. Noţiunea de „stat”Cuvântul „stat” provine de la latinescul „status”, semnificând ideea de ceva stabil, permanent. Iniţial, acest cuvânt se folosea, pentru a desemna cetăţile, republicile de tipul celei romane.Stat – sistem organizaţional, care realizează în mod suveran conducerea unei societăţi (a unui popor stabilit pe un anumit teritoriu), deţinând în acest scop atât monopolul creării, cât şi monopolul aplicării dreptului. Statul este: - o organizaţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se realizează conducerea societăţii;- o organizaţie care deţine monopolul creării şi aplicării dreptului;- o organizaţie care exercită puterea pe un teritoriu determinat al unei comunităţi umane;

2. Teorii referitoare la aparitia statului Teoria contractului social – statul era rezultatul unui contract social dintre guvernanti si guvernati. Teoria teocratica – statul este creatia lui Dumnezeu, iar seful este reprezentatul fortelor divine pe pamant. Teoria patriarhala – statul isi are origine de la familie. Teoria violentei – statul a aparut in urma luptelor dintre triburi.

In literatura de specialitate statul este definit ca: o modalitate de organizare a puterii politice sub forma puterii de stat in vederea indeplinirii vointei poporului, indiferent de exercitarea directa/indirecta prin organele sale reprezentative.Esenta statului in societatile democratice se reduce ca este un instrument de organizare si conducere a societatii.

3. Caracteristicile statuluiSuveranitatea

Uneori, pentru a desemna „puterea de stat” se utilizează termenul de „suveranitate”. Numeroase constituţii şi documente internaţionale nu echivalează noţiunea de „suveranitate” cu cea de „puterea e stat”, ci o consideră un atribut al „poporului” sau al „naţiunii”. Deseori însă „suveranitatea” este utilizată pentru a sublinia calitatea supremă a puterii de stat. Suveranitatea are 2 prerogative: -suprematia in plan intern; -independenta pe plan international.Suveranitatea este dreptul statului de a conduce societatea, de a stabili raporturi cu alte state. În acest sens suveranitatea poate fi de două feluri:Suveranitatea internă - în interiorul statului nici o altă putere socială nu este superioară puterii statului – aspect numit şi supremaţia puterii de statSuveranitate externă – însuşirea autorităţilor publice de a reprezenta statul în raporturile sale cu alte subiecte de drept internaţional în condiţii de egalitate şi fără vreun amestec din afară. Se manifestă în dreptul de a încheia convenţii şi tratate internaţionale, de a trimite şi a primi reprezentanţi diplomatici.

Exista 3 tipuri de suveranitate: Nationala – dreptul fiecarei natiuni la autodeterminare si la dezvoltarea independenta. Poporului – dreptul poporului de asi decide singur soarta (de a crea noi autoritati si a le controla

activitatea). De stat – presupune suprematia si independenta puterii de stat in sfera relatiilor interne/externe.

Caracteristicile suveranitatii: Suveranitatea este una singura – se exercita doar o singura autoritate. Suveranitatea este indivizibila – indivizii nu sunt fiecare titulari a unei cote/parti. Suveranitatea este inalienabila – ea nu poate fi instrainata. Suveranitatea este inprescritibila – un uzuraptor oricat de mult n-ar exercita suveranitatea, el nu devine

titularul ei.Const. art.2 (al.1)Suveranitatea este limitata de constitutie in plan intern, iar in plan extern de puterea analogica a altor state.