barrack gallery by adeline enuica
TRANSCRIPT
Ce este Barrack Gallery?Un spațiu de artă contemporană, în care artiștii Paul Feier, David Iancu, Adrian Popa și Mihai Toth expun lucrări de pictură, sculptură, performance și instalație.
Cum poți ajunge?
Strada Oituz, nr. 4, Timișoara, cu intrare de pe strada Popa Șapcă, în parcarea Peniteciarului Timișoara, pe stânga.
Când a fost înființată?
În vara anului 2013, din dorința lui Paul și David de a picta o lucrare de 5/7 metri, singura locație
convergentă a fost o sală de sport abandonată, din curtea Facultății de Arte și Design a Timișoarei.
2
3
Rondul de noapteLucrare în curs cu tehnica d’apres după pictura lui Rembrandt Harmenszoon van Rijn, 1642 numită Rondul de noapte.
În stânga David, în dreapta Paul, lucrând la o reinterpretare a Rondului de noapte, 2013
Barrack, o alternativă consistentă de promovare a artistului
Se adresează atât studenților ce urmează un profil artistic, cât și
publicului larg, reprezentat de comunitate, cu un grad ridicat de
curiozitate sau/și dedicare către mediul artistic timișorean.
6
Ce este Barrack Gallery ? rampă de lansare a tinerilor artiști, ce oferă posibilitatea de afirmare
individuală într-un mediu internațional;
spațiu destinat unei comunități iubitoare de arta contemporană;
contribuiție esențială la promovarea Timișoarei ca oraș cultural;
oportunitate în organizarea Bienalei de artă contemporană din Timișoara;7
Paul Feier
se bazează pe concepte legate de forma umană având ca laitmotiv structura compozițională a urechii. Aceasta reprezintă pentru el complexitatea vieții umane de la primele forme, până la maturitate.
8
David Iancu
Prezintă subiecte bazate pe emoții si experiențe personale. Situații diverse, contexte particularizate și spații în care privitorul are acces la o experiență de cunoaștere a sinelui.
9
O altă perspectivă, Mihai Toth
Propune o serie de idei legate de gândirea umană și formele de manifestare colectivă a societății contingente, prin introducerea kitch-ului.
11
Intrare liberă xSunt foarte mulți bani!
24/7 Pentru că artiștii nu dorm!
Luni-Sâmbătă Ca să ai destul timp să vii!
13
14
Susține arta contemporană .
Dă-ne like pe Facebook sau abonează-te la pagina oficială!
Anything else is irrelevant !
15
Te așteptăm
la
BK!Dă click pe pin, dacă crezi că te pierzi.
16
Pentru întrebări sau informații suplimentare ne găsești la:Email: @barrack.gallery Telefon: 0746342377- Mihai Toth
Sau scrii #whybarrack, și noi îți răspundem!
CREDITEAceastă prezentare a fost realizată de Adeline Enuică, CRPMD, anul I◈ Template de SlidesCarnival◈ Fotografii de Adeline Enuică◈ Filmări de Alexandru Boca & Iancu David◈ Înregistrare de Adrian Popa
Această prezentare a utilizat fonturile, după cum urmează: pentru titlu Oswald, pentru body, Tinos.
17