Barem de cunostinte minime 

BAREM 1. Osmolaritatea mediului intra- şi extracelular: – 300 miliosmoli / l 

2. pH intracelular: Este neutru şi are valoarea de 7, se pot înregistra valori normale extreme: 6-7,4 după tipul de celule. 

3. pH extracelular: Este: 7,4 în plasma sângelui arterial; 7,35 în plasma sângelui venos; 7,4 în lichidul interstiţial; 

4. Concentraţia de Na în mediul intra- şi extracelular: – mediu intracelular: 10-37 mEq / l; – lichid interstiţial: 136 mEq / l; – 5 mEq / l;plasma sanguină: 140  

5. Concentraţia de K în mediul intra- şi extracelular: – mediul intracelular: 150 mEq / l; – 5,6 mEq / l;plasma sanguină: 3,5  

6. Concentraţia de Ca în mediul intra- şi extracelular: – mediul intracelular: 10-7 M; – plasma sanguină: 2,1-2,6 mEq / l; 

7. Concentraţia de Mg în mediul intra- şi extracelular: – mediul intracelular: 2,6 mEq / l; – 2,5 mEq / l;plasma sanguină: 1,5  

8. Concentraţia de Cl în mediul intra- şi extracelular: – mediul intracelular: 1-3 mEq / l; – lichid interstiţial: 117 mEq / l; – plasma sanguină: 90-110 mEq / l; 

8 gr / dl9. Concentraţia totală a proteinelor în plasma sanguină: – 6  

10. Proteinograma (clasificarea proteinelor după masa moleculară şi concentraţiile lor plasmatice): – 100%;proteine totale 6-8 gr / dl  

– 55-70%;albumine: 4,5-5,7 gr / dl  – 30-45%;globuline: 1,46-2,54 gr /dl  – fibrinogen: 0,2-0,4 gr / dl; Raport albumine globuline = 1,5 – 2,5 Fracţii globulinice (% din totalul proteinelor plasmatice) 1 3-7 %; 2 7-10 %;  9-17 %;  12-20 %; 

; 

20. Explorarea fragilităţii capilare prin metoda Rumpel-Leeds: Pin manşeta pneumatică se aplică pe antebraţ o presiune cu cca. 10 mm / Hg sub valoarea presiunii sistolice, timp de 5 minute şi se numără peteşiile (pete tegumentare roşietice) apărute pe o suprafaţă circulară cu diametrul de 2 cm şi se stabileşte scorul. Reacţie slab pozitivă (+): 10-12 peteşii. Reacţie pozitivă (++): peste 20 peteşii. Reacţie intens pozitivă (+++): peste 80 de peteşii. 

AN II 

26. Amplasarea electrozilor în deviaţiile standard: DI: antebraţul drept (–); antebraţul stâng (+) DII: antebraţul drept (–); gamba stângă (+) DIII: antebraţul stâng (–); gamba stângă (+) *Codul culorilor: antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben; gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde; 

27. Amplasarea electrozilor în derivaţiile unipolare ale membrelor: Electrozii de culegere (+): aVR – antebraţul drept aVL – antebraţul stâng aVF – gamba stângă Pentru fiecare din cele trei derivaţii potenţial electric de referinţă (0) se obţine prin cuplarea celorlalţi doi electrozi din triunghiul lui Einthoven (prin rezistenţe de 5 Kohmi). *Codul culorilor: antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben; gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde; 

28. Amplasarea electrozilor în derivaţiile precordiale: V1: parasternal dreapta, în spaţiul intercostal 4 V2: parasternal stânga, în spaţiul intercostal 4 V3: mijlocul distanţei dintre V2 şi V4 V4: linia medioclaviculară, spaţiul intercostal 5 stâng V5: linia axilară anterioară, spaţiul intercostal 5 stâng V6: linia medioaxilară, spaţiul intercostal 5 stâng Pentru fiecare din cele şase derivaţii potenţialul electric de referinţă (0) se obţine prin cuplarea celor trei electrozi din triunghiul lui Einthoven (prin rezistenţe de 5 kohmi; borna centrală Wilson). 

29. Durata şi amplitudinea undei P: – 0,08-0,11 s; 0,1-0,3 mV 

30. Durata segmentului PQ: – 0,04-0,1 s 

31.Durata intervalului PQ: – 0,12-0,22 s 

32. Durata complexului QRS: – 0,04-0,1 s 

33.Durata segmentului ST: – 0,1-0,2 s 

34. Durata şi amplitudinea undei T: – 0,15-0,25 s; 0,2-0,6 mV 

35. Determinarea ritmului cardiac: Rimul cardiac normal ese rimul sinusal; fiecare complex QRS este precedat de o singură undă P (pozitivă în cel puţin două derivaţii standard şi cu aspect normal). * Frecvenţă normală a ritmului sinusal este de 70/min. 

36. Determinarea frecvenţei cardaice pe ECG: Numărul de bătăi dintr-un minut se determină împărţind 60 la durata în secunde a ciclului cardiac (interval RR); dacă frecvenţa este neregulată se calculează frecvenţa medie pentru 3-4 cicluri: * Frecvenţa cardiacă normală este de 70/min. 

37. Zgomotul I: Zgomotul I se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 5 intercostal stâng, pe linia medioclaviculară pentru mitrală şi la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă. *caracteristici: (pre)lung, grav, puternic, şi cu timbru înfundat *durata: 0,08-0,15 s *frecvenţa: 35-100 Hz 

38. Zgomotul II: Zgomotul II se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 2 intercostal, la 2 cm parasternal, în dreapta pentru aortă şi în stânga pentru pulmonară. *caracteristici: scurt, înalt, lovit şi cu timbru clar *durata: 0,07-0,1 s *frevenţa: 100-150 Hz 

39. Presiunea arterială: maximă: 120-140 mmHg minimă 60-90 mmHg maxima ≈ 100 + vârsta (întotdeauna mai mică de 160 mmHg) minima ≈ (maxima / 2) + p (unde p este 10-20 mmHg) 

40. Măsurarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie: Se bazează pe explorarea cu ajutorul stetoscopului a zgomotelor determinate de vibraţia peretelui arterial (Korotkov) distal faţă de o compresiune: se aplică manşeta pneumatică a tensiometrului pe braţ şi stetoscopul la plica cotului; se introduce aer în manşetă până la o presiunea mai mare decât valoare presupusă a maximei; se evacuează lent aerul introdus; presiunea corespunzătoare primului zgomot reprezintă valoarea presiunii maxime (sistolice); presiunea corespunzătoare scaderii bruşe a inensităţii zgomotelor reprezintă valoarea presiunii minime (diastolice). 

41. Zgomotul laringo-traheal: Acest zgomot respirator, puternic şi cu timbru suflant este produs de trecerea aerului prin glotă (inspir şi expir). *Stetoscopul se plasează pe torace: - anterior – pe jumătatea superioară a sternului; - posterior – pe regiunea interscapulară (T1-T4). 

42. Murmurul vezicular: Acest zgomot respirator, slab şi cu timbru dulce aspirativ este produs de trecerea aerului prin comunicarea dintre bronhiole şi canalul alveolar. *Stetoscopul se plasează sistematic pe toată suprafaţa toracică pentru a decela modificări patologice. 

45. Urina normală: Aspect (la emisie): – este galben pai (mai închisă dimineaţa) şi limpede. pH:  6,2-6,8 în alimentaţia mixtă;  5,2-5,3 în alimentaţia bogată în proteine; 

7-7,5 în regim vegetarian; Diureza: – (volumul urinar în 24h) este 900-1500 ml cu variaţii fiziologice legate de vârstă, sex, temperatura mediului, ingestia de lichide. 

46. Componentele examenului sumar de urină: Aspectul: – normal. Densitate: – 1015-1022. pH: – 6,2-6,8 Albumină, glucoză, corpi cetonici, pigmenţi biliari, săruri biliare: – toate absente în mod normal. Urobilinogen: – normal. Sedimente: – rare leucocite, rare celule epiteliale, rare cristale. 

47. Proba Addis: Valori normale: – examenul cantitativ al elementelor figurate şi cilindrilor din sedimentul urinar, pentru urina din 24 ore. Hematii până în 500.000. leucocite până în 1-2 milioane, cilindrii până în 5.000. 

48. Concentraţia normală a ureii în plasma sanghină: – 0,2-0,4 g/l. 49. Concentraţia normală a ureii în urina finală: – 15-35 g/l. 

50. Concentraţia normală a acidului uric în plasma sanghină: – 2-5 mg/dl. 51. Concentraţia normală a acidului uric în urina finală: – 0,5-1 g/l. 

52. Concentraţia normală a creatininei în plasma sanghină: – 0,6-1,3 mg/dl. 53. Concentraţia normală a creatininei în urina finală: – 0,75-2 g/l. 

54. Concentraţia normală a glucozei în plasma sanghină: – 0,8-1,1 g/l. 55. Concentraţia normală a glucozei în urina finală: – 0 g/l 

56. Concentraţia normală de Ca2+ în plasma sanghină: – 4,3-5,2 mg/dl. 57. Concentraţia normală a Ca2+ în urina finală: – 0,14-0,20 mg/dl. 

58. Concentraţia normală de PO43- în plasma sanghină: – 3,0-4,5 mg/dl. 

59. Concentraţia normală de PO43- în urina finală: – 1,2-1,5 mg/dl. 

60. Principiul metodei de radioimunodozare (RIA): Metoda RIA (radioimunodozare) se bazează pe competiţia dintre hormonul de dozat (nemarcat) şi hormonul marcat radioactiv, în reacţie cu Ac specific. 

68. Metode de stimulare vagală: *Comprimarea sinusului carotidian (unilateral timp de 20s) determină scăderea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale (efect mai intens la subiecţii vagotonici). *Proba Valsalva: inspir profund urmat de o perioadă de apnee postinspiratorie şi determină bradicardie tranzitorie. *Probă de postură – trecerea din clinostatism în ortostatism şi determină creşterea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale prin mecanism simpatic urmată de efect invers prin reacţie parasimpatică compensatorie. 

70. Condiţii tehnice de înregistrare a EKG: pacient în decubit dorsal relaxat fizic şi psihic; temperatura mediului ambiant de 20oC; se degresează pielea cu alcool la locul unde urmează a fi plasaţi electrozii; se umezeşte pânza cu care învelim electrozii cu soluţie de clorură sau bicarbonat de sodiu sau se foloseşte o pastă adezivă şi conductivă; se plasează electrozii pe zone musculare şi se fixează cu benzi elastice sua faşă de tifon, se vor evita regiunile cu păr şi cele osoase; se efectuează etalonarea sistemului de înregistrare ( rectangular de 1mv=10mm); se stabileşte viteza de derulare a hârtiei (25 mm/sec sau 50 mm/sec); se înscrie traseul electrocardiografic; 

71. Determinarea axei electrice a inimii: se aleg două derivaţii standard (cel mai uzual DI şi DIII) şi se desenează axele lor intersectate; se calculează suma algebrică a undei R şi a undei Q/S separat pentru cele două derivaţii alese; se marchează valorile respective pe axele celor două derivaţii (după semn în jumătatea pozitivă sau negativă a axei); se ridică perpendiculare din punctele respective, acestea se intersectează formând un patrulater; pe diagonalka corespunzătoare a patrulaterului se reprezintă grafic vectorul cu originea la intersecţia axelor; se trasează cercul trigonometric cu centrul al intersecţia axelor; orientarea vectorului în: o cadranul I (0–90o), corespunde deviaţiei normale; o cadranul II (+90±180o), corespunde deviaţei axiale drepte; o cadranul III (–90±180o), corespunde deviaţei axiale extreme drepte; o cadranul IV (0–90o), corespunde deviaţei axiale stângi; 

73. Explorarea reactivităţii vasculare – testul presor la rece: Se năsoară valorile presiunii arteriale înainte şi după ce se menţine mâna timp de 1 minut la rece (apă cu gheaţă): 

normal: se constată că presiunea arterială creşte cu 10-20 mmHg; hiporeactivitate: creşteri mai mici de 20 mmHg ale presiunii arteriale; hiperreactivitate: creşteri mai mari de 20 mmHg ale presiunii arteriale. 

74. Metoda oscilometrică: Metode oscilometrică permite determinarea valorilor presiunii arteriale (maximă, minimă şi medie), precum şi aprecierea elasticităţii peretelui arterial. Amplitudinea maximă a vibraţiilor peretelui arterial, indicele oscilometric (10), are următoarele valori normale: braţ 1/3 superioară – 4-20; braţ 1/3 inferioară – 2-12; antebraţ 1/3 inferioară – 1-10; coapsă 1/3 medie – 4-16; gambă 1/3 superioară – 3-10. Valorile normale ale presiunii arteriale medii: 85-100 Hg. De interes pentru clinică este compararea valorii 10 între două regiuni simetrice. Diferenţe mai mari de 2 unităţi, între punctele situate la acelaşi nivel pe cele două membre arată prezenţa leziunii dar nu şi întinderea ei. Oscilometria este indicată pentru decelarea obstrucţiilor arteriale şi a anevrismelor arteriovenoase. 

75. timpul de circulaţie a sângelui în artere (metode de glucoză de calciu): Se notează intervalul de timp dintre momentul injectării în vena de la plica cotului a 5 ml de gluconat de calciu (soluţie de 20%) până la apariţia unei senzaţii intense de căldură la nivelul limbii şi faringelui. Valori normale: 8-16 secunde. Valori fiziologice: factori care scurtează de circulaţie: efortul fizic, sarcina, anxietatea, temperatura crescută a mediului ambiant; factori care prelungesc timpul de circulaţie: vagotonia. Modificări patologice ale timpului de circulaţie: insuficienţă cardiacă, arterite obliterante (prelungirea timpului de circulaţia în teritoriul afectat), anevrism arterio-venos (scurtarea timpului de circulaţie). 

76. Teste de efort – proba Master: Proba urmăreşte evidenţierea în condiţii de efort a unor alterări funcţionale inoperante în condiţii de repaus. Ea constă în urcarea şi coborârea unui dispozitiv standardizat format din două trepte. Ritmul paşilor este indicat de un metronom şi este menţinut constant. În cardiopatia ischemică se confirmă electrocardigrafic diagnosticul şi se urmăreşte evoluţia bolii pe baza modificărilor EKG care apar la efort (după un interval de 2-8 minute). În arteriopatie obliterantă se marchează timpul din momentul începerii probei până apar tulburări (dureri, senzaţia de greutate) la nivelul membrului afectat (efort de claudicaţie). Proba se întrerupe când apare oboseală imensă, dureri

toracice, dispnee exagerată. Contraindicaţiile probei – insuficienţă cardiacă, infarct miocardic mai recent şase luni.