Aurel Kober

Aurel Kober este patronul firmei care produce vopselele Kober. Bazele afacerii le-a pus in 1990, nu intr-un oras mare, ci in ceea ce se numeste "Romania profunda", la Girov, o comuna de langa Piatra Neamt. A pornit de la zero, iar in primii sapte ani, familia Kober a decis sa investeasca tot profitul adus de afacere in fabrici si echipamente. Eforturile - investitii de peste 35 milioane de euro - au fost totusi rasplatite pe masura: in 2004, cifra de afaceri din vopsele a depasit 40 de milioane de euro.

Si valoarea firmei a crescut, topul capital estimand averea sotilor Kober la 40-45 milioane dolari. Solutia succesului: produse de calitate, dar si campanii publicitare pe masura. Potrivit "Ziarului Financiar", in 2004 au rulat la televizor mai multe reclame la vopselele Kober decat la oricare alte vopsele. Din 2004, intreprinzatorul din Neamt a inceput sa exploreze un nou domeniu de afaceri: centralele termice Motan.

» Cand era student, Aurel Köber (foto) muncea in vacante ca zugrav. Acum este unul dintre cei mai bogati oameni din Romania si are doua fabrici in care se produc anual 180.000 tone de vopsea.

» In 1994, intreprinzatorul a pus la punct un laborator de cercetare unde au fost angajati cei mai buni absolventi de chimie ai facultatii de profil din Iasi, pentru a scoate pe piata produse dupa retete proprii.

» Chiar daca e in topul celor mai bogati romani, Aurel Köber se poarta in viata de zi cu zi ca un om obisnuit – isi face singur cumparaturile, are grija de orataniile din curtea sa si obisnuieste sa plece in escapade in Ceahlau, cu familia.

Nu se duce la evenimente mondene. Prefera sa citeasca, printre altele, din colectia sa completa de "Magazin istoric". Asta daca are timp, pentru ca , de obicei, isi ia de la fabrica teme pentru acasa. Face schite ale unor viitoare instalatii. La sfarsit de saptamana, pleaca impreuna cu sotia si cei doi copii in escapade pe crestele Ceahlaului. Doar locuieste in Piatra Neamt. O zi normala incepe pentru el la ora 6.30, se duce la munca, sta acolo pana se intuneca afara, apoi din nou acasa. O mare problema e atunci cand intra pe strada lui, plina de gropi. si noroi, cand ploua. Isi face singur cumparaturile. stie o brutarie mai sus, spre munte, in orasul Bicaz. De acolo ia paine framantata dupa o reteta traditionala. Pana aici, am descris o persoana fara nimic iesit din comun. Desi se poate spune ca nu e deloc asa.

 

Interlocutorul nostru se afla in randul celor mai bogati oameni din Romania, dupa cum arata diverse topuri aparute in ultimii ani. Cu o avere personala estimata la peste 50 milioane de euro, Köber este considerat cel mai mare producator de vopseluri din tara noastra. Am ajuns in orasul de sub Pietricica, la una dintre fabricile sale. Asa l-am cunoscut pe cel care se recomanda, simplu, Aurel Köber. Are 46 de ani. A intrat in lumea afacerilor la 29 de ani. Pasionat de tehnica – astea au fost primele lui cuvinte dupa ce am facut cunostinta...

1

"Profesorul"...Ne-a primit intr-un fel de sala de lucru, o incapere austera, in care unghiurile drepte se integreaza in "peisajul" industrial ce ne inconjoara. Din cand in cand, prin incapere, mai trec muncitori care trebuie sa ajunga dintr-o sectie in alta a fabricii. Oamenii isi saluta scurt seful, apoi isi vad de drumul lor. Gazda noastra aduce mai degraba a profesor, nu prea inalt, bine facut, cu un inceput de chelie si ochelari pe nas. E sobru, dar la o gluma buna stie sa rada cu pofta. I-am explicat ca nu vrem sa vorbim de afaceri, de bani, ci despre povestea omului care a creat un brand. Doar e cunoscut in toata tara pentru vopselurile care ii poarta numele. Din cate aflasem initial, e un tip destul de zgarcit cu timpul alocat intalnirilor de afaceri sau altor conversatii. Nici cu presa n-a mai vorbit pana acum. "Eu sunt mai retras, asa, de felul meu", ne-a explicat el. Dar cu noi a stat la taclale o ora intreaga. Am vorbit despre o sumedenie de lucruri, de la mititei pana la viitorul Romaniei.

Vopsea "nemteasca"La un moment dat a cazut pe ganduri. Venise vorba de familia lui, de parinti, de cei mai buni prieteni. Au ramas in locul de unde se trag, in Drobeta Turnu Severin. Zice ca se intoarce des la "vatra". De acolo i-a venit si ideea unei afaceri al carei miez este culoarea. Ne spune cate ceva despre santierul Naval din Drobeta, infiintat in 1856. "Acolo au lucrat strabunicul, bunicul si tatal meu. Acolo am muncit si eu o perioada", isi aminteste cel care in 1991 s-a mutat in Piatra Neamt, dupa ce s-a insurat cu o nemtoiaca din Roman, colega de facultate. Köber e un nume cu ascendenta germana. "Tata a fost jumatate roman, jumatate german", ne explica originea numelui sau. Ii spun ca atunci cand am cautat pe la magazine vopsea lavabila, cu cativa ani in urma, vanzatorii imi recomandau Köber, "ca e nemteasca", fara sa stie ca, in realitate, e un produs romanesc.

 

Gazda rade cu pofta cand aude intamplarea. Are niste rude indepartate in Germania. Prin anii ‘80, l-a batut la un moment dat gandul sa fuga din tara. Dar pana la urma a ramas in Romania, unde a intrat la Liceul Militar, apoi a plecat la Galati, la Facultatea de Constructii de Nave. In timpul vacantelor se intorcea in orasul natal si muncea, impreuna cu un unchi de-al sau, la zugravit case. Asta s-a intamplat din 1978 pana in 1981, din cate isi aminteste barbatul. Tot "partenerul" sau de munca i-a zis prima oara sa se apuce de facut vopseluri, mai ales ca "junele" Aurel se pricepea sa lege fiarele intre ele, sa faca tot felul de agregate, numai bune de "imblanzit" pigmentii. Plus ca si comenzile pentru "imbracat" casele in haine noi, in culori frumoase, erau tot mai numeroase.

Primul atelierProaspat inginer naval, Aurel Köber s-a intors la fabrica de vapoare din Drobeta, unde a lucrat pana in 1990. Momentul acesta de dupa revolutie a insemnat o cotitura a vietii sale, pentru ca atunci a primit, la fel ca toti lucratorii de acolo, o cota din participatie, ca un fel de impartire a profitului santierului. Cert e ca omul nostru a incasat 20.000 de lei, bani pe care i-a investit intr-un atelier. Acolo si-a injghebat instalatia de producere a unor vopseluri pe baza de ulei. "Erau niste retete folosite in mod curent in orice tara, pe care a trebuit sa le cumpar", isi aminteste intreprinzatorul. Asa a putut sa-si vanda marfa pe plan local.

Laborator de cercetariVopseaua ii intrase deja in sange, incat n-a mai putut fi "diluata", mai tarziu, nici de insuratoare, nici de mutatul in celalalt capat al tarii, la Piatra Neamt, unde si-a construit nu numai o casa, ci si un nou atelier. Asa a pus temelia unei afaceri de familie, alaturi de

2

partenera sa de viata. Tot asa e si azi, cu numai doi actionari in firma lor – sot si sotie. Lucrurile au evoluat repede, astfel ca in 1993 Köber a pus la punct o sectie pentru rasini alchidice, prima din tara, pe baza unui credit cu o dobanda ametitoare, de aproape 300%. "Am jucat pe o carte si am castigat. Am reusit sa rambursez banii in doi ani", spune patronul. Rasinile au stat, in buna masura, la temelia succesului de mai tarziu, pentru ca ele reprezinta practic fundamentul chimic al lacurilor si vopselurilor.

Numai ca romanul n-a mai vrut sa faca produse dupa retete internationale, astfel ca in 1994 i-a angajat pe primii 12 absolventi ai Facultatii de Chimie din Iasi. Investitorul dorea sa scoata pe piata propriile formule de culoare, pe care le-a obtinut dupa cinci ani de cercetari in domeniu.

Despre mititeiCat traieste, omul invata. Venise vorba, la un moment dat, de mititei – la care Aurel Köber a fost curios sa afle de unde au aparut bucatile astea fripte de carne tocata. I-am spus povestea, asa cum o auzisem de la un celebru grataragiu din Bucuresti. Totul a pornit de la o "criza", dar nu ca aceea de azi, ci una a matului de porc. In lipsa lui, tocatura a fost pusa direct pe gratar. Simplu! Cert e ca avem de-a face cu o inventie romaneasca. Iar de aici sarim din nou la vopsea, apropo de originalitate si de formulele pe care specialistii romani, angajati de Köber, le-au descoperit. "O firma serioasa trebuie facuta pe baza unei productii proprii", ne explica seful, care adauga faptul ca Romania trebuie sa-si promoveze valorile, nu doar sa fie piata de desfacere pentru produsele din strainatate.

Putea sa nu fie...Cand s-a lansat Aurel Köber in afacerea sa, in 1991, Romania avea deja producatori "grei" in domeniul culorilor. Numai ca el a venit cu ceva nou – portionarea cantitatilor de vopsea in recipiente cu diverse volume, pentru multiple utilizari, dupa nevoia fiecaruia, de la case pana la vapoare. Asa isi explica succesul. si totusi, tot ce exista azi – doua fabrici de vopseluri, cu o productie de 180.000 tone pe an, o fabrica de centrale termice, o retea proprie de desfacere a produselor, exporturi in Europa si Asia si o cifra de afaceri, in 2008, care se calculeaza la nivelul mai multor zeci de milioane de euro – ar fi putut sa nu existe acum, daca Aurel ar fi plecat in tinerete in Germania.

"Mie imi place stabilitatea unui loc de munca. Daca aveam atunci sansa sa lucrez intr-o mare firma, fie in strainatate, fie in tara, probabil ca nu mi-as mai fi facut propria firma", spune intreprinzatorul. Poate ca asa se explica si faptul ca, la randul sau, patronul Köber are si azi, printre cei 600 de angajati ai sai, oameni care au venit alaturi de el cu 17 ani in urma, chiar de la primii pasi ai afacerii culorilor din Piatra Neamt. Stabilitate, nu gluma...

Fara garzi de corpFiind un om cu o asemenea greutate in privinta banilor pe care ii controleaza, l-am intrebat daca are garzi de corp. Iar rade. "Nu am asa ceva", ne raspunde. Ce-i drept, a avut un paznic in fata casei lui, dar a renuntat la el cu doi ani in urma. La scurt timp dupa aceea, l-au "calcat" hotii. Dar nu i-au furat decat o butelie. Atat. Bine ca nu i-au luat si gainile. Are 20 de gaini in curtea lui. stie exact numarul. Normal, doar le da sa manance in fiecare dimineata, le face curat in cotete. "Nu e o rusine sa muncesti", ne completeaza tabloul sau casnic. Dar e multumit ca are mereu oua proaspete in farfurie. Cu atat mai mult cu cat se fereste de multe produse care zac prin galantarele din Romania.

Putini tineri calificatiDiscutia se apropie de sfarsit. Mai ales ca in perioada asta e mult de munca. Sunt in stadiu de

3

finalizare alte patru sectii care vor mari productia de vopseluri. La care se adauga o noua tehnologie de ambalare a produselor. Mai avem timp pentru cateva impresii despre tineri si deficitul de forta de munca inalt calificata. "Pregatirea tehnica ar trebui sa fie de baza intr-o tara care si-a pierdut antreprenorii. Avem nevoie de antreprenori, nu putem ramane doar o tara de muncitori", considera patronul, care isi doreste ca Romania sa fie apreciata pe plan international. "Asta se va intampla atunci cand romanii se vor stima pe ei insisi, prin munca si seriozitate" – sunt cuvintele unui om care a pornit "de la lingura"...

INTERVIU

Ce-a fost mai întîi: ideea de a dezvolta o afacere, urmînd să vedeți apoi ce v-ar avantaja, ce ar fi pe profilul Dvs. sau ați avut de la început produsul și în jurul lui ați dezvoltat o afacere durabilă?

În primul rînd a fost necesitatea găsirii unei activități care să genereze o plus-valoare, care să se suprapună peste pregătirea pe care o aveam, de inginer constructor de nave. Am identificat-o ca fiind fabricația de vopsele, deoarece în România acelor ani (n.a. – primii ani după 1989) produsele ambalate la cutii lipseau destul de mult. Cele 4 fabrici mari produceau la butoaie, bidoane, în volume mari. Tot timpul pe mine m-a direcționat principiul că trebuie să fac ceea ce mă pricep mai bine și am încercat să investesc toate cunoștințele pe care le aveam – și cele tehnice, și cele manageriale, învățate la cursurile de Economie și Organizarea Producției pe care le-ați făcut și voi… Oricum, așa, un fir un conducător în activitatea mea de la început pînă azi și pînă mă voi pensiona e că foarte important este să faci ceea ce te pricepi și să cauți să aprofundezi.

Kőber a rămas o afacere de familie.

A rămas și, probabil, va rămîne o afacere de familie.

Regretați? V-a fost mai ușor? V-a fost mai greu? Unii, știți asta, au deschis firmele spre un asociat sau altul, în funcție de regim…

Nu, profilul meu, trăsăturile mele de caracter sînt…

Mai ferme?

Nu, eu-s mai singuratic, îmi place să lucrez de unul singur. Nu că nu mi-ar plăcea echipa – îmi place echipa, dar să o conduc, nu să fac parte din ea. Un asociat prezintă din punctul meu de vedere, la afacerea pe care o am eu, mai multe dezavantaje decît avantaje.

Există o practică, afară cel puțin, în ceea ce privește echipa de top-management, anume cedarea de acțiuni pe durata contractului.

Da, practicăm și noi această metodă. Este o metodă destul de bună în România pentru a nu pune în pericol funcționarea firmei transferînd acțiuni pe care nu știi dacă le mai poți recupera

4

vreodată. Sînt niște drepturi cedate, de fapt, pe perioada cît se lucrează în firmă, pentru rezultatele obținute. Dar totul e cu o ierarhie foarte precisă: acționarul, administratorul, care sînt eu, stabilește liniile și activitățile principale, iar ei trebuie să le execute în mod onest, cu multă implicare.

Sînt unii care spun și astăzi că perioada cea mai bună pentru dezvoltarea afacerilor a fost, după 1990, în timpul lui Petre Roman. Și-atunci a fost, totuși, un fel de criză.

În vremuri de criză sînt oportunități multe.

Detaliați, vă rog!

În orice situație de criză, orice schimbare de sistem, de regim, există un cost, se fac sacrificii. Dar, pentru echilibru, există și oportunități. Oportunitățile care existau în România în anii ‘90 erau pentru investitorul român sărac. Erau mult mai mari decît pentru potențialul investitor din anul 2010 sau 2011. Principalii producători, principalele entități europene au deja filiale aici, piața este reglată. O investiție, să spunem așa, începînd cu cel mai simplu domeniu – activitatea comercială – din punctul de vedere al capitalului investit, nu mai aduce ratele de profit pe care le aducea în anii ‘90, cînd principalii retaileri nu existau aici. Dar, oportunități rămîn în România și acestea se mută de la activități de tip comercial către activități de tip producție și spre activități de tip concepție.

Puteți concretiza mai clar? Nu auzi azi pe foarte mulți industriași care să spună că se descurcă.

Da, eu pot spune treaba aceasta. Mă pot descurca bine pe vopsele și mă pot descurca satisfăcător pe centrale termice. Dacă sînt de 10 ani pe piața centralelor termice, înseamnă că se poate! Înseamnă că se poate în măsura în care tratezi la modul foarte serios această problemă: cum să implementezi, cum să montezi, cum să sădești mai bine un produs fabricat în România avînd în vedere că grădina asta e populată cu foarte mulți copaci deja crescuți. Cum să crești tu printre ei, la statura lor, în România?… Sigur, ne putem gîndi la statura lor regională, dar șansele pentru un investitor din România, cu capital românesc și evoluînd în legislația românească, sînt atît de mici încît face fantezistă ideea aceasta (n.a. – de afacere regională). Dar, pentru România putem avea producătorii noștri. Care ar fi domeniile acelea? Ar putea fi orice domeniu, dacă Guvernul ar înțelege această chestiune și ar duce o politică nu de protecție, dar prin care să fie mult mai apropiat de industria românească.

Nu e suficient să vă lase în pace?

De lăsat, ne lasă în pace. Ne mai pune o piedică din cînd în cînd, dar nu asta deranjează atît de mult. Deranjează foarte mult cabotinismul, deranjează faptul că nu au strategie, că nu au o viziune care să fie urmărită an de an, cel puțin 20-30 de ani. Asta deranjează cel mai mult. Bani? Bani găsim. Piață? Piață este în România, dar Guvernul ar trebuie să înțeleagă că multe din produsele care se importă în România sînt produse de dumping. Sînt produse cu o calitate declarată bună, dar în realitate inferioară, care le permite concurenților de afară să aibă prețuri mai mici decît producătorii autohtoni. Guvernul ar trebui să aibă o activitate de planificare, ar trebui să licențieze activități.

5

Dacă e să vorbim despre produse care ajung pe piața noastră în condiții dubioase, ne putem uita și la contrabanda cu flori, fructe, legume. Dvs., cu ce produceți, aveți probleme cu contrabanda? Sau cu no-name-urile?

E o practică – și la vopsele, și la centrale. O entitate productivă din Germania sau din Italia, la centrale termice, de exemplu, poate să producă 1 milion de unități la ea în țară și diferența de, să spunem, 100.000 de unități, pe care o poate produce la prețuri foarte mici pentru că e un capăt de producție, să o verse în România la prețuri cu 20, cu 30 la sută mai mici decît o vinde în Germania sau în Italia. Eu n-am aici posibilitatea să apelez la un serviciu al statului român, să îi dau în judecată, să îi acuz de dumping și să sper că voi cîștiga. Eu n-am bani pentru așa-ceva, dar statul ar putea face niște reguli prin care să înăsprească accesul acestora pe piața noastră.

Patronatele?

Patronatele nu există!

M-aș opri asupra crizei actuale. Unii au închis porțile, dvs. ați continuat investițiile.

Chiar le-am crescut. Am o obsesie și nu trece un an fără să fac nimic în termeni de investiții – fie că-i vorba de software, de niște instalații, de reparații. Noi nu facem reparații de mîntuială. Lăsăm instalația 3-4 ani, apoi cheltui 30.000 de euro cu ea. N-o vopsim doar, intrăm și în interior. Investițiile sînt cu o revenire foarte bună, și pentru costuri, și pentru moralul colectivului. În costuri e ceva paradoxal: în anul cînd ai făcut investiții, îți merge mai bine. Nu pot să spun de ce, este o observație personală.

Suferiți de singurătate în condițiile astea, cînd vedeți că alții se plîng?

Nu, dar cînd îi văd cum se plîng și mă uit cît au investit în firma lor… În general, nu depășește 20-25% din profit, restul își iau acasă și se plîng. N-au dreptul să se plîngă, nu sînt onești.

După atîția ani putem vorbi despre un sistem Kober?

Cred ca da, avînd în vedere notorietatea mărcii în țară.

Și de un standard, dacă ne gîndim că un fost salariat poate folosi Kober drept o referință pentru viitoarea activitate?

Din punctul acesta de vedere, oricine a lucrat la noi în firmă, chiar fără recomandare de la mine sau de la un șef de serviciu, s-a angajat fără probleme și a dat rezultate foarte bune cam oriunde s-a angajat. Mă refer în special la personalul cu studii superioare.

De unde luați oamenii calificați? Vînătoarea de capete, cum i se spune, a ajuns o afacere bună în România. Ați început să urmăriți viitori specialiști din facultate?

Am avut o politică foarte bine structurată începînd cu 1994, cînd am angajat primii 10 absolvenți de la Facultatea de Chimie din Iași. Au rămas numai vreo 4, ceilalți au plecat și în SUA, și în Japonia, și în Canada. Stau bine și fac ce au făcut la mine în firmă. După aceea, s-au și tras unii pe alții. Primii care au venit au văzut că era un colectiv bun, colectivul și-a

6

sfințit locul. Asta le-a plăcut. Ce e demn de remarcat este că, din structura noastră de specialiști, cei care ocupă funcțiile cele mai importante au terminat Liceul „Petru Rareș” și facultatea la Iași. Sîntem destul de bine ancorați în Moldova. Pentru mine este o mîndrie chestiunea aceasta!

Județul Neamț este un județ dezindustrializat. Nu mai spun de Piatra Neamț și ce-a fost odinioară pe-aici mîndria chimiei românești. Nici în acest context, ca industriaș, nu suferiți de singurătate?

De-asta există capacitatea de producție de la Vaduri (n.a. – unde se realizează centralele termice „Motan”). Aici a fost atelierul de reparații și autodotare pentru fabrica de la Turturești. Cînd am văzut cum cresc costurile, pentru că eu am nevoie de reparații numai 6 luni pe an, m-am gîndit la modul foarte serios ce am putea face ca să asigurăm o „plută”, ca oamenii aceștia să aibă o activitate productivă, cu vînzare, timp de 12 luni, iar dintre ei să extrag cînd am nevoie oameni care să facă lucrări specifice pentru fabrica de vopsele. În conceptul acesta se merge. Conceptul de externalizare îl consider foarte perdant pentru cineva din Moldova. Poate fi utilizat pentru mici firme de prin București, în care accesul la servicii este facil și oferta lor este la un preț mic. În Piatra Neamț, oriunde te-ai duce, sînt prețuri foarte mari pentru că n-au piață. Atunci ești obligat nu să-ți externalizezi, ci să-ți internalizezi cît mai mult o activitate. La Vaduri este internalizarea activității electromecanice necesare pentru fabrica de la Turturești și, acum, pentru fabrica de la Săvinești.

În următorii 5-10 ani ar mai putea apărea ceva nou pe piața industriei în Neamț?

E și o caracteristică a zonei ăsteia. Nu îmi permit eu să o judec, că nu sînt de aici – nu-mi permit eu să îi judec pe aceia din Turnu-Severin, unde sînt născut… Dar nu prea sînt antreprenori! Sau, dacă sînt, sînt antreprenori de activități în general comerciale. Antreprenori de activități productive nu prea sînt, din păcate. Ce-ar putea să fie în viitor? Cred că s-ar putea resădi activitățile productive, dacă conducerea județului și, mai ales, a orașului ar schimba accentul de pe turism și distracție pe producție și muncă. Cum munca ne face oameni…

Concret, cum ar putea schimba acest accent? Nu vreau un sfat, o recomandare. Aveți o soluție?

Mai întîi să vorbească, să se exprime prin cuvinte. Să declare deschis această opțiune și să înceapă să construiască după un plan. Să pronunțe întîi acele cuvinte în care ar trebui să creadă. Nu are valoare dacă le exprimi ca primar sau ca președinte de consiliu județean și nu crezi în ele. Dacă tu nu crezi în ele, nu are valoare, nu se va întîmpla nimic, degeaba le pronunți. Dar dacă tu crezi și îți place, ca primar, ca din urbea ta să plece trenuri cu mărfuri, să plece servicii în exterior și să se întoarcă bani, se va întîmpla treaba aceasta. Trebuie să îți placă întîi…

(a consemnat Viorel COSMA)

7