ATESTAT

DEFRIȘAREA PĂDURILOR ȘI EFECTELE LOR

“ Omul va supravieţui pe Terra numai în alianţă cu Pădurea, fără de care se va pierde mai întîi controlul asupra naturii, apoi controlul asupra sistemului social “. V.Giurgiu

ELEV:Constantin Bogdan

1

CUPRINS:Pădurea- cununa verde a pământului pag. 3- 8Tipuri de păduri pag. 8- 13

Pădurea ecuatorială pag. 8-9 Pădurea tropicală pag. 9-11 Pădurea amazoniană pag. 11-12 Pădurea musonică pag. 12 Pădurea de foioase pag. 12 Pădurea de conifere pag. 13

Mareţia şi decadenţa lemnului pag. 13-14Despăduririle şi urmările lor catastrofale- pag. 14-1710 motive pentru a proteja pădurea- pag. 18

2

Pădurea- cununa verde a pământului

Cuvîntul pădure derivă din latinescul ,, palus-udis” ceea ce înseamnă mlaştină acoperită cu trestie sau teren acoperit cu arbori. Din cele mai vechi timpuri se ştie că pădurea a fost mijloc de adăpost, de refugiu atît pentru animale cît şi pentru oameni.

Pădurea e o bogăţie naturală, al cărei rol în economia naţională şi ale cărei multiple funcţii în menţinerea echilibrului ecologic sunt greu de evaluat. Secole la rînd, pădurea a fost (şi mai continuă să fie) privită doar ca o sursă de materii prime. Ea furniza combustibil, lemn pentru construcţii de case, poduri, mijloace şi căi de transport, ustensile casnice etc. Însă pădurea vie este mult mai valoroasă decît materialele obţinute prin sacrificarea ei.

Factorul principal care determină caracterul pădurilor este climatul. Prezenţa unor formaţiuni silvice pe o configuraţie geografică concretă este urmarea unui proces îndelungat de evoluţie. În epocile geologice din trecut, continentele actuale erau amplasate altfel şi obstacolele acvatice , care împiedică răspîndirea florei şi faunei, aveau de asemenea un alt caracter. De-a lungul secolelor clima s-a schimbat, iar odată cu ea – şi particularităţile solului şi regimul hidric.

Factorul antropogen constituie activitatea omului cu impact asupra mediului de trai al speciilor de plante si animale. Pe parcursul istoriei omenirii dezvoltarea iniţial a vînatului, apoi a agriculturii, industriei, transportului a modificat considerabil natura planetei noastre. Omul a cauzat în mediu modificări de amploare, profunzime şi rapiditate fără precedent.

Ca rezultat al acţiunii umane, au avut loc: Convertirea ecosistemelor naturale în agricole, menţinute doar cu intervenţia

omului; Supraexploatarea bogăţiilor subsolului, pădurilor, păşunilor, solului, speciilor de

plante şi animale, ceea ce a avut multe efecte negative: s-au redus bogăţiile naturale, au dispărut unele specii;

Introducerea accidentală sau intenţionată a unor specii de plante şi animale în zone nespecifice: de exemplu gîndacul de Colorado;

Amenajări de teritorii: mine, baraje, canale, sisteme de irigaţii, ce duc la distrugerea ecosistemelor naturale;

Poluarea mediului: intervenţia factorului antropogen produce modificări profunde ce afectează biocenoza la nivelurile de organizare a materiei vii.

Datorită omului, în prezent,cele mai mari păduri ale lumii sunt în grav pericol. Jumătate din suprafaţa originală de pădure a fost distrusă şi lucrurile sunt pe cale să se înrăutăţească, dacă rata actuală de despădurire nu este încetinită. În fiecare minut 26 de ha de pădure sunt pierdute – şi nu e greu de văzut că dacă continuăm vom avea o planetă lipsită de păduri. Acest lucru ar fi catastrofic nu numai din pricina faptului că multe specii

3

de animale îşi au habitatul în pădure , ci şi deoarece pădurile joacă un rol important în reglarea climei planetei. Cu un deceniu în urmă, pe glob, pădurile ocupau o suprafaţă de aproximativ 3,8- 4,7 miliarde ha şi reprezentau cam 2,6- 3,4 % din suprafaţa uscatului. Datorită despăduririlor de lungă durată practicate pretutindeni pe glob, pădurea planetară de azi ocupă suprafeţe incomparabil mai mici, nu mai formează masive mari şi neîntrerupte, refugiindu-se în munţi şi în locuri greu accesibile, cu soluri sărace şi climat nefavorabil pentru agricultură. Din circa 70%, cît deţinea pădurea în perioada preistorică, proporţia a scăzut în prezent la 30%. În Republica Moldova, terenurile silvice constituie 384,7 mii ha, care prezintă cca 9% din suprafaţa ei totală. Astfel, Moldova este practic una din cele mai puţin împădurite ţări din Europa, la fiecare locuitor al ţării revenind doar cîte 0,075 ha păduri. O cifră alarmant de mică pentru menţinerea unui echilibru natural. Pentru comparaţie: procentul mediu de împădurire pe glob este de 29%, în Canada- 45%, în Estonia -48%, în SUA- 32%, în România-27%.

Această insuficienţă este rezultatul unei neîncetate şi barbare pustiiri din partea populaţiei, căci în trecut , pămîntul nostru a fost acoperit în proporţie de 50% cu păduri. Ca urmare a barbarismului forestier, criza ecologică se acutizează tot mai vertiginos.

S-au intensificat procesele de erodare a solurilor; Sunt tot mai frecvente secetele; S-au intensificat alunecările de terenuri, ce produc grave pierderi materiale

economiei naţionale; A degenerat starea masivelor forestiere; A sărăcit flora şi fauna, s-a creat pericolul dispariţiei unor specii de animale şi

plante. În Cartea Roşie, ediţia a 2-a, sunt înscrise deja 210 specii de plante şi animale

periclitate (faţă de 55 specii, pe care le conţinea ediţia 1-a). Nevoia de lemn, defrişarea pentru a face loc terenurilor agricole, drumuri şi căi

ferate, incendii, mine, combustibili sunt toate cauze legate de despădurire. Odată cu mărirea numărului populaţiei, nevoia pentru spaţiu de locuit şi agricultură a dus la o degradare fără precedent asupra pădurii. În a doua jumătate a secolului XX avîntul dezvoltării industriale a adus cu sine metode noi, şi mai necruţătoare, de distrugere a pădurilor. Aşa, de exemplu, exploatarea la suprafaţă a zăcămintelor de minereu, cărbune, pietriş, bauxite, caolin şi a altor bogăţii subterane necesită deseori înlăturarea pădurii şi a stratului de sol fertil. Cu aceasta începe un lung proces de transformare a regimului hidrologic şi a microclimei cu urmări imprevizibile pentru echilibrul ecologic.

Nimicirea unor mari suprafeţe de pădure a dus la dereglarea regimului hidrologic al unor întregi zone geografice, la deşertificarea acestora, la secătuirea şi, deci, la pierderea solurilor fertile şi degradarea generală a mediului de viaţă al omului. Efectul cel mai dezastruos pe care l-ar putea avea defrişarea este impactul asupra climei planetei. Cu toţii am auzit de pericolele încălzirii globale şi a efectului de seră, cauza principală a acestora fiind acumularea de dioxid de carbon în atmosferă. Copacii şi alte plante verzi absorb

4

dioxidul de carbon şi produc oxigen prin fotosinteză, în timp ce animalele consumă oxigenul şi expiră dioxid de carbon. Distrugerea pădurilor ar produce un imens dezechilibru în cantitatea de dioxid de carbon produs şi reciclat lucru care ar duce la acumularea acestuia în atmosferă şi schimbării majore de climă. În plus mulţi copaci tăiaţi pentru a face loc agriculturii au fost arşi sau lăsaţi să putrezească eliberînd astfel mult mai mult dioxid de carbon în atmosferă. Toată natura este un sistem vast care acum există într-un stadiu mai mult sau mai puţin balansat. Jucîndu-ne cu factori de o importanţă majoră cum e pădurea ar putea duce la dispariţia lumii cum o ştim noi. O altă consecinţă a defrişării are legătura cu posibilităţile ştiinţifice care ar putea fi pierdute o dată cu pădurea. Este estimat că doar o mică parte din plantele şi animalele care trăiesc în pădure au fost identificate iar majoritatea cercetătorilor sunt de acord că acestea ar putea reprezenta cheia descoperirii unor medicamente pentru unele din cele mai mortale boli cunoscute omului. De exemplu, Institutul American al Cancerului a catalogat peste 3000 de plante cu proprietăţi anti-cancer, 70% dintre care se găsesc în pădurile tropicale.

La defrişările din trecut, făcute în special cu scopul extinderii păstoritului, agriculturii şi aşezărilor umane, timpurile moderne au adăugat tăierile în scopuri economice pentru satisfacerea nevoilor de lemn ale societăţii. Rezultatul nu constă doar în diminuarea pădurii, ci şi în degradarea ei progresivă. Pădurile cultivate nu au acelaşi randament ecologic, ca stabilitate, rezistenţă şi forţă protectivă.

În funcţie de procentajul actual de împădurire, distingem: Ţări cu păduri suficiente (în Asia, Oceania, America Centrală); Ţări cu păduri relativ puţine dar încă în limita de echilibru ecologic (în Europa

şi America de Nord); Ţări extrem de sărace în păduri (în Africa Tropicală, Australia). Pe ansamblu, starea cea mai apropiată de optimul ecologic o are America de Sud,

fiind continentul cu cel mai mare procent de împădurire (46,7%). Nici un alt ecosistem terestru, nu asigură un echilibru mai complex şi o mai mare

stabilitate, decît pădurea. Spaţiile verzi, indiferent de apartenenţă şi destinaţie, servesc la îmbunătăţirea calităţii mediului, menţinerea echilibrului ecologic şi a genofondului autohton, la îmbogăţirea asortimentului de plante ornamentale, menţinerea şi protejarea obiectelor naturale preţioase şi la armonizarea peisajelor artificiale cu cele naturale în vederea realizării unei ambianţe favorabile desfăşurării activităţilor antropogene. Sub aspect economic şi ecologic, pădurea a îndeplinit şi îndeplineşte o serie de funcţii importante, unele vitale:

1.Protecţia aerului

Pădurea nu este numai un peisaj frumos. Pădurile sunt un fel de plămîni ai pămîntului, uriaşe fabrici de oxigen. Nevoile de oxigen cresc anual cu 4-5% , iar posibilităţile lui de producere scad, din cauza diminuării suprafeţelor de pădure. Totodată, pădurea obsoarbe dioxidul de carbon în procesul fotosintezei, noxele şi gazele ce poluează aerul, reţine o mare cantitate de praf din atmosferă. Într-un an, 1 ha de pădure purifică aerul

5

de 80 tone de praf, îl umezeşte şi-l împrospătează de 10 ori mai bine decît un bazin de apă cu aceeaşi suprafaţă.

Spaţiile verzi diminuează puternic zgomotele produse de vehicule, întreprinderi industriale etc, reprezentînd un adevărat ecran acustic. Perdelele forestiere şi grupele de arbori dintre locuinţele orăşeneşti reduc zgomotul pînă la 50%.

2.Protecţia apelor

Apa şi pădurea sunt indispensabile. Arborii din păduri, cu rădăcinile lor, reţin 40% din precipitaţiile atmosferice şi umezeala provenită din topirea zăpezilor, facilitînd infiltrarea treptată a apei în sol şi diminuînd forţa puhoaielor ce se scurg spre albiile rîurilor. Părticelele solide de sol, bolovanii şi pietrele aduse de torenţii de apă sunt reţinute de păduri şi nu ajung în bazinele de apă. În felul acesta pădurile le apără de colmatare. Pădurile din văile rîurilor reţin o mare parte din substanţele poluante ce se scurg de pe terenurile agricole, acţionînd astfel, ca veritabile filtre biologice. În acest mod pădurile stau la straja purităţii apelor în bazinele acvatice. Ele reglează şi regimul hidrologic al apelor curgătoare, prevenind substanţial inundaţiile din timpul ploilor torenţiale şi al topirii zăpezilor.

3.Protecţia solului

Pădurile contribuie la menţinerea sănătăţii solului prin reducerea eroziunii lor. Ele opresc vînturile care pot spulbera stratul fertil de sol de la suprafaţă; rădăcinile arborilor opresc torentele de apă, care în cîmp deschis spală cantităţi enorme de sol şi le depun în văi şi bazine acvatice. Picăturile de ploaie sunt interceptate de frunzele copacilor şi de litiera (stratul format din frunze uscate şi alte resturi organice care acoperă solul din pădure), micşorînd în felul acesta viteza apei pe versanţi, cît şi procesul de evaporare a apei din sol. Astfel un ha de pădure poate înmagazina în sol, în primii săi 50 cm de la suprafaţă, o cantitate de aproximativ 1450 m³ de apă (echivalentul a 145 mm precipitaţii).

4.Protecţia şi ameliorarea climatică

Datorită structurii, densităţii şi dimensiunii arborilor, în interiorul pădurii se creează un climat propriu, cu însuşirile deosebite de cele ale terenurilor goale. În pădure temperaturile aerului sunt cu 2°-4° mai scăzute decît pe teren descoperit. Prin aceasta pădurea atenuează temperaturile excesive din timpul verilor aride. Prin evaporarea intensivă a apei prin frunzele arborilor, pădurile menţin o umiditate constantă a aerului, contribuind la reglarea regimului pluvial. De aceea, în popor se spune că ,,pădurea atrage ploaia’’. Acolo, unde sunt păduri multe, lipsesc secetele distrugătoare.

5.Pădurea în slujba sănătăţii şi recreării omului

6

Pădurea este izvor de sănătate şi linişte. Toate acţiunile pozitive exercitate de pădure asupra mediului înconjurător, stînd la straja sănătăţii acestuia, se reflectă în mod direct asupra sănătăţii oamenilor. Ansamblul condiţiilor favorabile vieţii create în pădure determină ca frecvenţa pulsului să se reducă cu 4-8 pulsaţii/ minut, să se tindă spre optimizarea tensiunii arteriale şi să favorizeze starea de bună dispoziţie. Pentru bolnavii cu unele afecţiuni respiratorii, pădurile de răşinoase sau amestec de răşinoase şi fag din zonele montane sunt benefice. Pădurea este cadrul cel mai prielnic pentru agrement şi turism. De aceea, majoritatea staţiunilor balneo-climatice sunt aşezate în sînul pădurii. Ea este un lăcaş biologic pentru un număr mare de plante medicinale. Nu există arbore ale cărui componente să nu fie, într-o formă sau alta, recoltate în scopuri de alimentaţie, medicinale, pentru extragerea coloranţilor sau confecţionarea obiectelor de artizanat, a instrumentelor muzicale etc. Un rol important ce revine pădurilor este şi cel de protecţie a monumentelor istorice şi de cultură naţională. Pădurile din jurul lăcaşelor de cult de la Căpriana, Hîrjauca, Japca, Saharna, Călărăsăuca, Ţîpova, Hîncu etc, sunt o dovadă în acest sens.

Privită în ansamblu, contribuţia pădurii la menţinerea echilibrelor în biosferă prezintă o importanţă deosebită fie sub formă de masiv, fie ca perdele de protecţie. Din această cauză, exploatarea pădurilor, la nivel mondial sau naţional, trebuie raţionalizată nu numai ca volum lemnos, dar şi ca metode folosite pentru a se evita, pe cît posibil, reducerea fondului forestier. În vederea însănătoşirii mediului ambiant şi stabilirii unui echilibru natural proprice sănătăţii populaţiei, eu sugerez următoarele acţiuni:

Promovarea unei politici forestiere, care să ţină cont de recomandările forurilor internaţionale de specialitate;

Perfecţionarea instituţiilor de gospodărire a pădurilor; Extinderea suprafeţelor silvice pînă la cel puţin 18-25% din teritoriul

republicii. În acest sens ar fi necesară împădurirea tuturor sectoarelor cu soluri degradate, improprii pentru agricultură;

Protecţia nu numai a unor păduri reprezentative, ci a întregului masiv păduros actual;

Interzicerea oricărui tip de exploatări forestiere; Împădurirea zonelor limitrofe ale bazinelor acvatice; Completarea şi modificarea legislaţiei în domeniu, introducerii unor noi

instrumente economice, financiare, tehnico-normative, penale în raporturile dintre instituţiile silvice şi persoanele fizice şi juridice;

Elaborarea şi implementarea unui sistem permanent de evidenţă şi monitoring a pădurilor;

Crearea de fîşii forestiere de protecţie în cîmpurile deschise şi a spaţiilor verzi în centrele urbane;

Interzicerea vînatului în spaţiile forestiere; Modernizarea pregătirii profesionale a specialiştilor în domeniul silviculturii,

reciclarea actualelor cadre;Printre organizaţiile care se implică în minimalizarea efectelor exploatării forestiere

se numără Forest Stewardship Council (FSC) – organizaţie non-profit care a fost înfiinţată în 1993, Greenpeace ş.a.

7

Deci, grija conservării pădurilor nu este o sarcină numai a organelor de stat, ci a întregului popor. Toate organizaţiile publice şi toţi cetăţenii acestui pămînt au datoria patriotică de a apăra şi ocroti pădurile şi de a sprijini efectiv măsurile iniţiate în acest scop, deoarece ,, natura este totuşi singura carte din care fiecare filă păstrează căte un adevăr’’ Goette.

Tipuri de păduri

Pădurile cuprind formaţii vegetale extrem de complexe şi de diverse, aşezate în mai multe straturi, ca şi fauna şi flora pe care o gazduiesc. Putem descoperii mai multe biomuri forestiere şi anume: păduri din zona temperată cu foi caduce, păduri taiga, pădurile cu frunze persistente de tip mediteranean şi păduri dense ecuatoriale care sunt cel mai bine reprezentate în Bazinul Amazonian, în Africa tropicală, în Indonezia şi în Malaezia. Vegetaţia este foarte bogată: peste 2000 specii de arbori şi 4-5 etaje de vegetaţie. Fauna este extrem de bogată şi specializată.

In zona calda se intalnesc padurea ecuatoriala si padurile musonice.

Pădurea ecuatorială

Pădurile din zona caldă ocupă doar 6 % din suprafaţa uscatului, dar conţin mai mult de jumatate din speciile de plante şi animale de pe Pamant. Pădurea ecuatorială, caracteristica climatului ecuatorial, cald şi umed tot anul, se deosebeşte de celelalte păduri prin marea densitate de plante şi prin etajarea sa în functie de înalţimea arborilor.

Primul etaj este format din arbori mici, de 10 m înălţime. Urmează etajul mijlociu, cu arbori de 30 m înalţime, a căror coroană formează o bolta continuă. Ultimul etaj, cel mai înalt, este format din arbori de 40-60 m.

Printre arborii pădurii ecuatoriale cresc ierburi şi ferigi arborescente. Pe trunchiurile şi ramurile copacilor se sprijină şi se încolăcesc liane, lungi de peste 100 m. Din această cauză, pădurea ecuatorială este foarte deasă, întunecoasă şi greu de străbătut.

Arborii au frunze mari şi cărnoase, iar florile lor sunt mici. Tulpinile sunt drepte, fără ramificaţii, cu scoarta netedă şi lucioasă şi nu prezintă inele de creştere. Cei mai frecvenţi arbori sunt: mahonul, acajuul, abanosul, palisandrul, arborele de cauciuc, palmierul de ulei, bananierul, arborele de cacao, arborele de chinina etc.

Numeroase specii de animale sunt perfect adaptate la condiţiile mediului în care trăiesc. Corpul lor este în aşa fel alcătuit încât să se poată strecura uşor printre

copaci, să sară şi să se caţare. Cele mai bine dezvoltate simţuri sunt auzul şi mirosul. Pentru a se proteja de duşmani, multe dintre animalele pădurii ecuatoriale iau culoarea mediului.

8

In pădurile ecuatoriale trăiesc maimuţe de diferite mărimi (cimpanzeul, urangutanul, gorila, cercopitecul, pavianul), şerpi de mari dimensiuni, sopârle, păsări viu colorate (papagali multicolori, pasarea colibri, pasărea paradisului), furnici, ţânţari şi paianjeni uriaşi. In Africa traieşte musca Ţe-Ţe. Inţepătura ei omoară vitele, iar la om provoacă boala somnului. La marginea pădurii trăiesc elefanţi, rinoceri, hipopotami şi jaguari.

Pădurea tropicală

Pădurile tropicale cresc în regiunile în care cantitatea de ploaie depaşeşte 1300 mm/an. Ele se caracterizează

prin prezenţa copacilor înalţi, ale caror coroane se juxtapun alcătuind un fel de baldachin care nu permite pătrunderea razelor solare şi menţine umiditatea. Inainte de colonizare, Australia avea, probabil, opt milioane de hectare de păduri tropicale, din care, astazi, au ramas doar două milioane de hectare. Faţă

de 75% cât s-a pierdut din pădurile tropicale, celelalte tipuri de păduri s-au împuţinat cu 90%. Cu cinci milioane de ani în urmă, cea mai mare parte a Australiei era acoperită de păduri tropicale, care în prezent, nu reprezintă decat 0,3% din suprafaţa continentului.

Anual, 110.000 de hectare de păduri sunt defrişate. Pe de altă parte, în Australia există un million de hectare de plantaţii noi pentru producţia de cherestea, urmând ca în 2020, acestea să ajungă la trei milioane de hectare. In Tasmania, la aproximativ 100 km nord-vest de capitala statului, Hobart, defrişarea efectuată în Styx Valley a devenit o problema naţională. Pădurea Styx Valley este cea mai grandioasă din Australia, cu copacii cei mai mari şi mai bătrâni, Ea este populată cu giganticii Mountain Ash (Eucalyptus regnans), care au faima de a fi cea mai înaltă specie de arbori din lume, ajungând până la 114 m. Eucalipţii din Tarkine – înalţi pînă la 80 de metri – sunt şi ei ameninţaţi cu tăierea, deşi constituie singura pădure tropicală sălbatică din Australia, situată în nord-vestul Tasmaniei. Tarkine este cea mai mare pădure tropicală a Australiei cu o suprafata de 100.000 ha, din care 8000 ha reprezintă o unitate forestieră foarte omogenă de coline împădurite, coame şi văi, pe o lungime neîntreruptă de 25 km. Aici creşte numit Houn Pine (Lagarostrobus franklinii), specie ale carei exemplare pot trăi peste 3000 de ani, copacii căzuţi sau îngropaţi în turbă fiind chiar mai vârstnici, datorită conservării în propria răşina. Analiza dendrocronologică a speciei oferă o imagine a climei terestre în urmă cu 10.000 de ani. O altă specie vegetală, varietatea de fag numită ’’Myrtle Beech’’ ( Nothofagus cunninghamii), este înrudită cu specii din pădurile tropicale din Insula de Sud a Noii Zeelande şi din sudul Americii de Sud, existenţa sa datând, deci, din perioada existenţei Gondwanei, când cele trei mase făceau parte din acelaşi supercontinent. Numai un procent de cinci la sută din Tarkine are statut de parc naţional, iar Guvernul Tasmaniei extrage anual 2000 m3 de mirt roşu, o altă varietate de arbore aflată în pericol, creând prin defrişare un coridor între doua rezervaţii. O dată cu copacii, sunt ameninţate şi animalele care-şi facuseră sălaşuri în scorburile acestora, iar dintre ele, unele sunt specii endemice, care s-ar putea să dispară

9

definitiv şi asta din cauză că nu întotdeauna copacii sunt tăiaţi în scopuri imperios necesare. Cam 90% dintre ei sunt ’’tocaţi’’ şi exportaţi în Japonia pentru a se fabrica hârtie. Din 6-7 milioane de tone de aşchii care pleacă anual de la Antipozi, cinci milioane provin din Tasmania, cel mai mic, dar cel mai ’’verde’’ stat australian. Tasmania este singurul stat în care este permis ca pădurile tropicale să fie defrişate pentru plantări.

Pădurile tropicale australiene de joasă altitudine au fost, în general, defrişate pentru a face loc culturilor agricole. Daintree este ultima regiune vastă în care pădurea face conexiune între ţărm şi zona alpină. Incă de la sfârşitul anilor 1970, pe mari secţiuni din pădurea tropicală de pe ţărm au fost construite locuinţe. Mai mult, proprietarii fac presiuni pentru amplasarea unui pod peste râul Daintree şi pentru construirea unei sosele între Bloomfiels şi Cooktown, iar o companie doreşte să introducă o linie de înaltă tensiune prin pădure, la nord de râul Daintree.

Toate acestea ar putea contribui la dezvoltarea economiei şi turismului, dar, pe de altă parte, ar duce la devastarea pădurii tropicale şi la degradarea barierei de corali. In 1994, Guvernul statului şi cel federal au alocat 23 de milioane de dolari pentru derularea, timp de patru ani, a unui program de salvare a zonei, care cuprindea în parcul Daintree terenuri achiziţionate ad-hoc şi dezvoltarea unei infrastructuri eco-turistice. Mai recent, aceleaşi guverne au înfiinţat Fundaţia ’’Australian Rainforest’’, care va cumpăra terenuri şi le va pune sub jurisdicţie ecologica. Ca organizaţie separată, Fundaţia ’’Daintree Rainforest’’, sponsorizată prin donaţii şi afaceri, achiziţionează şi ea proprietăţi, eliminând posibilitatea dezvoltării unor activităţi economice intense ; loturile vor fi incluse într-o rezervaţie numită ’’Nature Refuge’’, unde impactul activităţilor antropice este minim. O altă organizaţie, Fundaţia ’’Australian Tropical Research’’, strânge fonduri pentru cumpărarea unor terenuri ce vor fi conservate prin intermediul filialei sale, Daintree Rainforest Land Trust. Toate aceste acţiuni conjugate, puse cu fermitate şi cu hotărâre în practică, pot salva pădurea tropicală de joasă altitudine din Dantree, pentru ca aceasta să nu se transforme într-o nouă suburbie urbană sau într-o staţiune turistică, ameninţându-se astfel vegetaţia naturală a Coastei Oceanice.

Styx Valley – din care o treime este parc naţional – îşi datorează numele unui râu cu apa ruginie, culoarea provenind de la taninii conţinuţi de apă, drept pentru care, exploratorii l-au botezat dupa râul din mitologie. La rândul lor, ’’verzii’’ au dat nume mitologice celor mai înalţi copaci : Gandalf’s Staff, Gothmog, Two Towers, Devil’s Pitchfork. În Styx Valley, se află cel mai înalt copac din Australia, Mount Tree, de 96,5 m.

Cea mai mare pădure tropicală din Australia, cu o o întindere de 800.000 ha, se află în Queensland, între localităţile Townsville şi Cooktown. Aceasta nu reprezintă decat o miime din totalul pădurilor australiene, dar găzduieşte peste 3.000 de specii de plante, 370 de specii de păsări, 23% din speciile de reptile de pe continent, 30% din cele de marsupiale şi tot atâtea din cele de broaşte. Coasta Daintree, unde pădurea tropicală întâlneşte Marea Barieră de Corali, conţine cea mai mare concentrare de plante primitive cu flori şi numeroase exemplare unice de faună şi de floră. Mediul forestier

10

este important pentru conservarea unor vieţuitoare rare, cum este cangurul de copac Bennett, dihorul marsupial cu coadă tărcată (Dasyurus maculatus) – cel mai mare marsupial australian de pradă – şi casuarul (Casuaris casuaris).

Pădurea amazoniană

Din toate pădurile tropicale şi ecuatoriale, cea amazoniană sau mai simplu, Amazinia, e cea mai profundă, mai variată dar şi cea mai puţin cunoscută în detaliile ei geografice. Ea îşi dezvăluie încă greu misterele, deşi dincolo de marginile acestei păduri virgine, care păstrează nealterate vestigii ale Preistoricului, orase mari ca Rio de Janeiro, Brasilia, Sao Paulo, la Paz, Bogota, etalează viaţa trepidantă a acestui ultim sfert din secolul marilor explozii, revoluţii şi crize.

Dar cu toată opulenţa sa, Amazonia îşi dezvăluie treptat misterele, pentru ca omul nu a abandonat niciodată lupta. Mai mult, în inima „ infernului verde” a fost implantat oraşul Manaus, oază a civilizatiei, capitala statului brazilian Amazonas, aşezare urbană impunatoare, cu aspect european, înconjurată de inevitabila ţesătură vegetală şi de imensa albie a Amazonului, la confluenţa cu Rio Negro, la 2000 km de Atlantic.

Intre ramurile uriaşului sistem hidrografic al Amazonului, pădurea luxuriantă înalţa o boltă pestriţă, sprijinită în tulpinile puternice şi dese ale copacilor, aidoma coloanelor care susţin edificiile antice. In nici un alt continent pădurea ecuatorială nu se extinde pe suprafeţe atât de mari ca în America de Sud, unde cuprinde în întregime Bazinul Amazonului şi al fluviului Orinico. Vazută de sus şi de departe, bolta pădurii impresionează prin varietatea culorilor frunzisului, prin multitudinea de nuanţe verzi care alternează pe suprafeţe imense, în largul cărora arborii, aparţinând celor mai felurite familii de plante (mirtacee, leguminoase, lauracee, palmieri, moracee, graminee etc) îşi etalează în tot timpul anului flori albe, galbene, roşii sau frunzele tinere adesea de un roşu viu ori galben- portocaliu. Sub bolta aceasta mai sunt înca 2-3 straturi de arbori mai scunzi, legaţi şi prin liane, iar la câţiva metri deasupra solului arbuştii şi lianele ierbacee formează pe alocuri un ultim strat vegetal. Pe solul afânat şi gol datorită acţiunii foarte active a termitelor, ciupercilor şi microorganismelor de tot felul care descompun resturile vegetale, copacii îşi lăţesc rădăcinile pentru a- şi asigura o rezistenţă temeinica. Palmierul se distinge prin trunchiul său cu şlefuirea şi culoarea unei coloane de beton. Pe solul umed, ferigi mari, arborescente ce dau impresia unor uriaşe evantaie, pe ramurile care răzbesc spre lumină, alte epifite îşi deschid florile bizare şi crude fie sub mângâierea razelor fierbinţi de soare, fie sub stropii mari ai frecventelor ploi torenţiale. Epifitele, acele plante care se ataşează de trunchiul, ramurile şi frunzişul arborilor şi lianelor, folosindu-şi gazdele doar ca mijloc de susţinere fizică, aparţin unui mare număr de clase vegetale şi includ ferigi, orhidee, muşchi şi licheni. Din loc în loc, câte un exemplar de

11

nuc de Para, produs al pădurii tropicale braziliene, cu seminţe bogate în substanţe hrănitoare, înalţă bolta până la 60 m.

O extrem de variată lume animală completează peisajul biogeografic al pădurii ecuatoriale sud- americane, fiecărui etaj forestier corepunzându-i o anumită faună. Unele animale deţin diferite recorduri, asa cum e cazul cu leneşul (cel mai lent mamifer), anaconda (cel mai lung şi greu şarpe: 10,25 m) etc.

Bogaţia arborilor roditori, a faunei din pădure şi a peştilor oferă celor ce nu-şi pot cuceri o palmă de pământ pentru a cultiva porumb sau orez, minimul alimentar necesar vieţii, însă un minim încă după standardul preistoric.

Şi cu toate că de la spaniolul Francisco Orellana, primul european care, în 1540-1541, a străbătut continentul Sud-American ca de la un ocean la altul, navigând pe Amazon şi pe Rio Negro, cunoştinţele despre Amazonia s-au înmulţit enorm, în zilele noastre cercetătorii dezleagă încă tainele uriaşului „ ocean verde” cu a sa lume magică, combinaţie de întuneric şi luminî, plinî de vrîji, cu cărările semănate de capcane naturale şi încadrate de o vegetaţie extraordinar de exuberantă.

Pădurile musonice

Sunt întâlnite în sudul Asiei, acolo unde bat musonii şi unde, într-un an, există doar două anotimpuri, unul ploios şi altul secetos. Pădurile musonice se deosebesc de cele ecuatoriale. In anotimpul secetos, cei mai mulţi dintre arbori îşi pierd frunzele. De asemenea pădurea musonică este mai puţin deasă şi este întreruptă de porţiuni de savană. Arborii au trunchiuri masive, cu inele de creştere şi scoarţă aspră. Curios

este că, odată cu pierderea frunzelor, arborii înfloresc. Ca şi în pădurea ecuatorială, pe trunchiurile copacilor se caţără liane, dar ele sunt mai puţine şi au lungimi mai mici.

Arborii care alcătuiesc pădurile musonice sunt: abanosul (cu lemn negru), teckul (cu un lemn foarte tare, folosit la construcţia navelor), santalul (cu lemn parfumat), palmierul.

Pădurile musonice sunt populate de maimuţe (giboni, macaci), elefanţi indieni, tigri, pantere, şerpi, şopârle, veveriţe zburătoare şi diferite specii de păsări.

In zona temperată se întâlnesc pădurile de foioase şi pădurile de conifere.

Pădurile de foioase (cu frunze cazatoare)

Se găsesc în zona climei temperate umede (în partea centrală şi vestică a Europei, în estul Americii de Nord, în Asia de Est), unde cad în toate anotimpurile precipitaţii suficient de bogate pentru ca arborii să crească.

12

Arborii pădurilor de foioase sunt: stejarul, fagul, mesteacănul, ulmul, arţarul, frasinul etc. Toamna, când arborilor le cad frunzele, funcţia lor de fotosinteza încetează.

In aceste păduri trăiesc: lupul, vulpea, căprioara, mistreţul, jderul, veveriţa, pisica sălbatică, sturzul, mierla, cucul, gaia, piţigoiul, sticletele ş.a.

Pădurile de conifere (sau pădurile boreale)

Apar doar în Emisfera Nordica, dincolo de paralela de 55°, în America de Nord, Europa şi Asia, dar se extind şi către sud în Munţii Înalţi. Pădurile de conifere ocupă suprafeţe foarte mari. Coniferele (bradul, molidul, pinul, laricele ş.a.) sunt arbori înalţi, cu trunchiul drept, fară ramificaţii, cu frunze mici, aciculare, acoperite de ceara. Conifele nu îşi pierd frunzele toamna. De la aceasta regulă se abate doar laricele. In Europa si Asia, paădurea de conifere se numeste taiga.

Pădurea de conifere oferă animalelor un bun adăpost, mai ales iarna, şi hrană tot anul. De aceea, cele mai multe animale sunt sedentare. Toamna migrează către latitudini mai mici doar unele pasari. Locul lor este luat de păsările tundrei.

Mareţia şi decadenţa lemnului

Folosit din cele mai vechi timpuri – am putea cita bâta vânătorului, foişoarele sau locuinţele lacustre ale omului primitiv – lemnul a avut mii şi mii de întrebuinţări: porţi de case şi cetăţi, stâlpi de pridvor, îngrădituri şi ţarcuri, scări şi arme de luptă – de la faimosul Turn Asirian şi legendarul Cal Troian, până la arcuri şi buzdugane, poduri şi pontoane

peste ape, pavaj pentru străzi (aşa- zisele străzi podite), instrumente casnice (lingură, caus, ploscă, butoi), mijloace de transport terestre (car, caruţă, diligenţa) sau pe apa (bărci, corăbii).

Uriaşele progrese tehnice ale secolului al XIX-lea au slăbit încetul cu încetul atotputernicia lemnului, punând capăt exploatării lui intensive şi sălbatice, salvând bruma de păduri de o dispariţie

13

care ar fi pus în mare primejdie însăşi existenţa omului. Betonul şi fier-betonul au alungat lemnul din vastul sector al construcţiilor. Oţelul, aluminiul, sutele de aliaje metalice - mai rezistente şi mai durabile - au luat locul lemnului pe şantierele navale ori în industria mijloacelor de transport (vapoare, trenuri, avioane).

Astăzi sectorul de folosire a lemnului s-a îngustat şi mai mult prin explozia industrială a maselor plastice care au început să înlocuiască metalele în domenii unde acestea se dovedesc la fel de vulnerabile ca şi lemnul în faţa agenţilor naturali. Chiar şi parchetul, uşile şi tocurile geamurilor se execută din mase plastice. Cu tot asaltul aluminiului şi maselor plastice, industria de mobile încă nu s-a lipsit de lemn (scândură, panel, placaj, plăci aglomerate). Lemnul de rezonanţă mai e încă întrebuinţat la construirea instrumentelor muzicale, iar fabricile de chibrituri nu se pot încă dispensa de el.

In 1890 s-a aplicat prima metodă industrială de obţinere a mătăsurilor artificiale prin tratarea celulozei obţinută din lemn ( vâscoză). De asemenea vâscoza tratată cu glicerină şi trasă în foi poartă numele de celofan, mult folosit ca material decorativ şi de ambalaj. In 1950 s-a obţinut un nou tip de mătase, prin dizolvarea celulozei în acid acetic anhidru (oţet), o mătase foarte rezistentă, neşifonabilă şi transparentă pentru razele ultraviolete, numită mătasea acetat. Tot din celuloza de lemn se prepară şi celolana şi cotonul celulozic care imita perfect lâna şi bumbacul. In ultimele decenii, datorită acţiunii de cruţare a lemnului, chimistii au întreprins cercetări şi au obţinut pe cale sintetică alţi compuşi macromoleculari, foarte apropiaţi de mătasea artificială preparată din lemn ( nylon, relon, melană).

Despăduririle şi urmările lor catastrofale

Dintre toate formele de covor vegetal, cele mai mari amputări le-a suferit pădurea. Despădurirea a mers mâna în mâna cu civilizaţia, iar pe aceasta a urmat-o deşertificarea.

Cu un deceniu în urmă, pe Glob, pădurile ocupau o suprafaţă de aproximativ 3,8 – 4,7 miliarde ha şi reprezentau cam 2,6 – 3,4 % din suprafaţa uscatului.

In zonele calde, unde, din cauza climatului secetos, echilibrul ecologic este foarte labil, se verifica succesiunea: pădure, vegetaţie ierboasă, teren agricol, eroziune, deşert.

In zonele temperate cu climat favorabil, şocul este mai scurt, oprindu-se la eroziune, deşi se poate ajunge şi la instalarea unor semideşerturi.

Datorită despăduririlor de lungă durată practicate pretutindeni pe Glob, pădurea planetară de azi ocupă suprafeţe incomparabil mai mici, nu mai formează masive mari şi neîntrerupte, refugiindu-se în munţi şi în locuri greu accesibile, cu soluri sărace şi climat neatrăgator pentru agricultură.

14

Din circa 70 %, cât deţinea pădurea în perioada preistorică, proporţia a scăzut în prezent la 30 %.

La defrişările din trecut, făcute în special cu scopul extinderii păstoritului, agriculturii şi aşezărilor umane, timpurile moderne au adăugat tăierile în scopuri economice pentru satisfacerea nevoilor de lemn ale societăţii. Rezultatul nu constă doar în diminuarea pădurii, ci şi în degradarea ei progresivă. Pădurile cultivate nu au acelaşi randament ecologic, ca stabilitate, rezistenţă şi forţă protectivă.

In functie de procentajul actual de împădurire, distingem:- ţări cu păduri suficiente ( în Asia, Oceania, America Centrală);- ţări cu păduri relativ puţine dar înca în limita de echilibru ecologic ( în Europa

şi America de Nord);- ţări extrem de sărace în păduri ( în Africa Tropicală, Australia).

Pe ansamblu, starea cea mai apropiată de optimul ecologic o are America de Sud, fiind continentul cu cel mai mare procent de împădurire (46,7 %).

In Africa, despădurirea a luat proporţii dramatice, în special în Algeria, Egipt, Africa de Sud. Foarte afectată a fost Sahara, care din zona fertilă, parţial împădurită, a devenit un vast deşert. In Ghana, Nigeria şi Kenya se despăduresc zone imense pentru a face loc culturilor agricole. O regiune serios afectată este Republica Malgasa, unde toate pădurile de pe ramura vestică şi nordică au disparut, ducând la dispariţia unor specii de păsări necunoscute în alte parţi ale lumii. Singura parte a Africii relativ pastrată, cu un potenţial forestier apreciabil, este zona ecuatoriala (Zair, Gabon, Nigeria, Congo).

In Asia, pe locul pădurii de odinioară s-a instalat deşertul (Hindustan, Iranian, Arabic, Sirian). Tabliţele de lut babiloniene descoperite la Marea Moarta vorbesc de bogate culturi de cereale, livezi cu pomi fructiferi, podgorii, păduri de cedrii, care ocupau un areal continuu din Munţii Taurus (Turcia) până în Munţii Libanului, Amanului (Siria) şi Cipru. Tăierea masivă a cedrilor a condus la dispariţia lui. Astazi există în Liban o modestă rezervaţie cu cedrii. La fel de puternic a fost impactul şi în Extremul Orient. Cele mai mari distrugeri au avut loc în China, în bazinele fluviilor Huanhe şi Iantzi.

In America de Nord, deşi pădurea a fost bine conservată până la venirea coloniştilor (sec. XVIII), apoi a suferit cea mai rapidă şi mai violentă transformare din istoria omenirii. Pădurea a fost afectată astfel ca din 382 milioane ha au mai ramas doar 311 milioane ha, din care 216 milioane ha productive, 6 milioane ha rezervaţii şi 89 milioane ha păduri degradate.

In America de Sud, despăduririle au avut intensitate inegala, în funcţie de gradul de accesibiliate şi direcţia de propagare a presiunii demografice. Cea mai afectata zonă a fost Brazilia răsăriteană, dar şi Columbia şi Chile. Pădurea amazoniană tinde şi ea sa fie distrusă din cauza mijloacelor de transport – marea magistrală amazoniană.

In Europa, despăduririle s-au produs lent, dar “moartea pădurilor” este aici poluarea. Tăierile, distrugerile neraţionale nu conduc numai la pierderea pădurilor, ci chiar a unor pierderi materiale, pierderi de vieţi omeneşti, cum s-a întamplat în nordul Italiei, unde, din cauza despăduririlor, inundaţiile au avut efecte devastatoare.

15

In ţara noastră, pădurea ocupă o suprafaţă totală de cca. 6,2 milioane ha, reprezentând 26 % din suprafaţa totală. In vremurile preistorice, aceasta ocupă 70-80 % din suprafaţa ţării, fapt pentru care în anul 1526, când sultanul Soliman Magnificul a repurtat victoria de la Mohacs asupra armatei ungare şi a ocupat Buda, nu s-a încumetat să ocupe şi Ţările Româneşti, deoarece erau bine apărate de munţii cei mai abrupţi şi de pădurile cele mai greu de străbătut – “ codrul frate cu românul”.

Denumiri ca Transilvania (provine de la latinescul „silva” care înseamnă pădure), Bucovina (provine de la cuvântul de origine slavona- „buk” , care înseamna fag), dovedesc extinderea pe care o aveau pădurile în ţara noastră.

Sub aspect economic şi ecologic, pădurea a îndeplinit şi îndeplineşte o serie de funcţii importante, unele vitale.

In zona colinară, pădurea favorizează procesul de înmagazinare a apei pe terenurile în pantă, împiedicând formarea scurgerilor de suprafaţă şi a viiturilor de apă în urma ploilor torenţiale şi a topirii zăpezii, contracarând astfel fenomenele de inundaţii şi eroziune a solului. Pădurea protejează lacurile de acumulare şi terenurile din lunca râurilor. Pentru a- şi îndeplini aceste funcţii, este necesar ca cel putin 50 % din suprafaţa bazinului hidrografic care aprovizionează lacul de acumulare, să fie acoperită cu padure ( la o acoperire de numai 15 %, debitele maxime sunt de trei ori mai mari faţa de cele medii).

Picaturile de ploaie (care lovesc solul si erodeaza) sunt interceptate de frunzele copacilor si de litiera (stratul format din frunze uscate si alte resturi organice care acopera solul din padure), micsorand in felul acesta viteza apei pe versanti, cat si procesul de evaporare a apei din sol. Astfel, un ha de padure poate inmagazina in sol, in primii sai 50 cm de la suprafata, o cantitate de aproximativ 1450 m3 de apa (echivalentul a 145 mm precipitatii).

Padurile produc bunuri materiale deosebit de utile, cum ar fi: lemn pentru constructii, pentru industria mobilei, a instrumentelor muzicale, celulozei, hartiei, lemn pentru foc s.a. Fauna padurii ofera vanat pentru carne si blanuri, dar si variate fructe si ciuperci, apreciate mult pentru valoarea lor nutritiva.

In procesul de fotosinteza, padurea are o contributie deosebit de importanta in regenerarea rezervei de oxigen la nivel local, cat si global. Un hectar de padure produce annual aproximativ 30 t oxigen, din care, acesta consuma cca 13 t in procesul de respiratie a arborilor sai. Vegetatia arboriscenta a padurii pe suprafata de un hectar consuma in procesul de fotosinteza circa 16 t bioxid de carbon, avand un rol relevant antipoluant. Arborii şi arbuştii din pădure contribuie, de asemenea, la atenuarea zgomotului de intensităţi diferite, au o influenţa pozitivă pe care o exercită asupra regimului eolian, a umidităţii şi temperaturii aerului, precum şi a vibraţiilor aerului. In acest sens, în literatura de specialitate se menţionează că perdelele forestiere au capacitatea de a reduce zgomotul pana la 10 decibeli; în S.U.A. s-a consemnat că o fâşie de pădure lată de aproximativ 30 m, trasată de-a lungul unei sosele, reduce zgomotul produs de circulaţia autovehiculelor cu 8-11 %.

Referitor la fenomenul de poluare chimică sş rolul depoluant al pădurii, în literatura de specialitate se menţionează că un curent de aer poluat cu bioxid de sulf în concentratie

16

de 0,1 mg/m3 poate fi complet depoluat prin traversarea sa lenta peste un hectar de pădure. Pădurea realizează şi o epurare microbiană, remarcată mai cu seamă la cea de conifere. Spre exemplu, pe bulevardele Parisului s-au determinat aproximativ 570 mii bacterii/m3 aer, iar în unele magazine chiar 4-8 milioane bacterii/m3 aer, în timp ce în pădurea Fontain Bleau din apropiere se înregistrau numai 50-55 bacterii/m3 aer.

Ansamblul condiţiilor favorabile vieţii create în pădure determină ca frecvenţa pulsului să se reducă cu 4-8 pulsaţii/minut, să se tindă spre optimizarea tensiunii arteriale şi să favorizeze starea de bună dispozitie. Pentru bolnavii cu unele afecţiuni respiratorii, pădurile de răşinoase sau amestec de răşinoase şi fag din zonele montane sunt benefice.

In zonele de câmpie, cu suprafeţe reduse de pădure, perdelele forestiere de protecţie au o influenţa deosebit de favorabilă asupra mediului înconjurator.

Astfel, acestea reduc viteza vântului pe o distanţa egala cu 5 pana la 10 ori lăţimea lor, determinând reţinerea şi repartizarea uniformă a zăpezii pe suprafaţa terenului arabil, care protejează cultura de toamnă împotriva acţiunii gerurilor, mărind rezerva de apă a solului, protejează căile de comunicaţii, localităţile şi unele ferme zootehnice contra înzăpezirilor.

Pe cursurile de apa, perdelele forestiere reduc energia vânturilor şi impactul sloiurilor de gheaţa, apărând digurile de avarii.

Privită în ansamblu, contribuţia pădurii la menţinerea echilibrelor în biosfera prezintă o importanţă deosebită fie sub formă de masiv, fie ca perdele de protecţie. Din aceasta cauză, exploatarea pădurilor, la nivel mondial sau naţional, trebuie raţionalizată nu numai ca volum lemnos, dar şi ca metode folosite pentru a se evita, pe cât posibil, reducerea fondului forestier. Creşterea suprafeţelor de teren agricol, nu mai este posibil a se realiza pe seama micşorării suprafeţei de păduri, ba dimpotrivă, cel puţin la noi în ţară, în multe zone se impune împădurirea unor terenuri neproductive.

Datorită defrişărilor exagerate şi distrugerii pădurilor prin exploatări neraţionale şi a păşunatului excesiv, la nivel mondial, a luat proporţii îngrijoratoare fenomenul de deşertificare, evident mai ales pe continentul African, unde daunele produse pădurii nu pot fi justificate ecologic şi nici economic prin păsunatul fondului silvic.

In acţiunea distructivă a fondului forestier, un rol însemnat îl are şi poluarea aerului, care produce fenomenul de uscare al arborilor. In Europa, de exemplu, pe aproximativ 10 milioane hectare de pădure, s-a semnalat uscarea arborilor de molid, brad, stejar şi gorun, iar în ţara noastră, asemenea fenomen a afectat 1,6 % din suprafaţa totală a pădurilor. La uscarea arborilor a mai contribuit, de asemenea, poluarea de mare altitudine, cât şi cea produsă de industriile chimică şi petrolieră, de fabricile de ciment, combinatele metalurgice şi miniere.

Privite în ansamblu, importanţa pădurii şi menţinerea echilibrului ecologic şi acţiunile distructive la care aceasta este supusă, se poate uşor desprinde necesitatea colaborării pe diverse planuri a tuturor specialiştilor care activează în diferite sectoare productive şi de cercetare ale agriculturii şi silviculturii, în scopul prevenirii, refacerii şi menţinerii echilibrelor ecologice, atât de importante vieţii de pe Terra.

17

10 motive pentru a proteja pădurea

1. Pădurea furnizează cea mai mare cantitate de oxigen; astfel aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultura, este preluat din atmosfera, prin aprovizionarea acesteia de către arbori şi arbuşti (vegetaţie).

2. Absoarbe o importanta cantitate de CO2 (gaz cu efect de sera), contribuind la reducerea poluării şi având o influenţa benefica asupra mediului.

3. Fixează solul, împiedicând alunecările de teren şi eroziunile provocate de ploaie sau vânt.

4. Filtrează apa provenita din precipitaţii, prin scurgerea acesteia printre straturile de muşchi şi frunze moarte, asigurând o apa limpede şi curata.

5. Reduce mult din mărimea viiturilor, în cazul ploilor torenţiale, prin reţinerea unei mari cantităţi de apa în coronament şi litiera şi cedarea acesteia treptat.

6. Reprezintă un sistem ecologic complex care adăposteşte numeroase specii de plante şi animale, multe dintre ele fiind ameninţate cu dispariţia, datorita adaptării la condiţiile specifice de aici.

7. Este o sursa încă puţin exploatata de medicamente şi remedii naturale. 8. Are un mare impact estetic, peisajele în care apar păduri fiind de preferat

terenurilor ocupate de culturi agricole sau alte amenajări antropice. 9. Este un loc apreciat de recreere si cu efecte terapeutice recunoscute. 10.Are o mare importanţa educativ - ştiinţifica, atât pentru noi cât şi pentru

generaţiile următoare.

18