Atenagora Atenianul – Solie în favoarea creștinilor

Solia pentru creştini e o apologie complexă, în 37 de capitole în care Atenagora expune împăraţilor Marcu Aureliu, Antonin şi Lucius Aurelius Commodus , situaţia anormală a creştinilor în imperiu şi răspunde la cele trei acuzaţii principale aduse creştinilor.

Atenagora, după ce a lăudat mărinimia şi înţelepciunea împăraţilor, vrea să demonstreze că persecuţia creştinilor este nedreaptă şi să respingă cele trei acuzaţii adresate lor: ateism, incest, antropofagie . În prima parte, autorul cere ca atunci când e vorba despre ei, creştinii să fie trataţi nu după numele lor de creştini, ci după faptele lor.

Acuzaţia principală, ateismul, ocupă cea mai mare parte a apologiei. Atenagora o combate sistematic expunînd doctrina creştinilor, care cred şi se închină unui singur Dumnezeu, după care trece la ofensivă, criticând teologia păgână. Filosofii şi Scriptura sunt puşi la contribuţie pentru dovedirea unicităţii lui Dumnezeu. Viaţa morală a credincioşilor confirmă doctrina creştină. Această viaţă e la opusul decadenţei vieţii păgâne, sprijinită pe absurditatea şi imoralitatea idololatriei. Cultul creştin n-are nevoie de sânge, grăsime sau flori, ci de mâini şi inimă curată şi de laude şi mulţumiri aduse lui Dumnezeu, pentru binefacerile Sale. Zeii păgânismului nu sunt decât materie. Numele zeilor, ca şi legendele lor, sunt opera poeţilor Orfeu, Homer, Hesiod, iar statuile lor (idolii) sunt mai recente decât fabricanţii lor oamenii. Este criticat antropomorfismul divinităţilor greceşti şi interpretarea fizică a mitologiei, care consideră pe zei ca fenomene ale naturii. În fond, zeii păgâni sunt demoni şi pot face unele minuni şi rosti oracole. Se expune credinţa creştină în îngeri buni şi răi. Atenagora încheie această parte cu afirmând că creștinii nu sunt atei pentru că socotesc pe Creatorul universul ca Dumnezeu, iar pe Logos împreună cu El..

În partea a doua, Apologia răspunde acuzaţiilor de incest şi de antropofagie.

Acuzaţia de incest cade de la sine, dacă cineva cercetează de aproape viaţa creştinilor, care n-au dreptul să privească o femeie cu dorinţă, care se consideră şi se numesc intre ei frate şi soră, care nu se căsătoresc decât pentru a avea copii şi pentru care căsătoria a doua e un “adulter decent”. Ei cinstesc în chip deosebit fecioria.

Acuzaţia de antropofagie este şi aceasta absurdă. Sclavii creştinilor nu-i acuză pe aceştia de o astfel de crimă. Creştinii au oroare de sânge, de luptele de gladiatori şi de avortul voluntar. Pe de altă parte, creştinii, crezând în învierea morţilor, nu pot mânca trupuri care într-o zi trebuie să învieze, lucru care, deşi de necrezut, la prima vedere, e admis în linii mari de filosofi ca Pitagora şi Platon.

În încheiere, Atenagora, invocă pentru creştini o dreptate demnă de importanţa suveranilor care domnesc şi al acelor oameni drepţi şi pioşi care se roagă pentru împăraţi şi pentru soarta imperiului .